Despre nimic, si despre prea, prea

Zilele acestea, la PRO TV, distinsul prezentator „al emisiunii Meteo, Florin Busuioc, comenta, de altfel pertinent, ideea coform careia, statisticile nu duc, neaparat, la concluzii ce pot sta, oricand, in picioare. O simpla medie artitmetica, fie ea si ponderata, nu ne lumineaza, nici pe departe, in domenii de granita, cum ar fi cel al stiintelor comunicarii, al adevarului, al problemei intelegerii, al limbajului etc. Ca statistica e necesara, nimeni nu contesta, dar, de la a fi necesara si pana la a crede ca staticianul sau sociologul, interpret al unor date, este un un fel de inginer si sociologia, ingineria socialului, cale lunga, ba chiar un hau, daca nu o cadere in desuet, cat timp traim in vremea unor tehnologii, cu care putem vedea in cosmos, sau la sute de metri, sub pamant, si putem spune, documentat, (fara, „c-o fi una, c-o fi alta”): „aici este’’. Sunt insa (gradina lui Dumnezeu e mare!), si din cei care, cu ,,tratate – teorii, de multe ori, sterile, sau istorii” in buzunarul de la piept sau cel de la spate, striga sus si tare ca, fara ei nu se poate. Probabil! Loc pe fata pamantului e pentru toti! Totul e sa ti-l stii si sa nu te bagi acolo unde nu-ti fierbe oala, cum o zice, raspicat, romanul, cu capul pe umeri. Ca celalalt cu el intre… Nu mi-am propus sa pun sub semnul intrebarii sociologia, ca stiinta contemporana, de altfel nici nu imi este permis si nici nu cred ca se poate. Pentru o corecta informare, trebuie insa amintit faptul ca, pana si Auguste Comte, considerat de catre sociologi parintele sociologiei, (foloseste, pentru prima data, denumirea de sociologie, in lucrarea sa, Curs de filosofie pozitivista, vol. IV, Lectia 47.), a fost filosof. Nu m-ar mira insa ca, intr-o zi, de dragul „pertinentei” in a fi, unii sociologi (de acum), sa spuna ca au inventat roata, mersul pe jos, privitul in sus, sa si-l asume si pe Platon si pe Aristotel, ba, mai mult, Antichitatea toata, avand ca pretext framantarile mintii omului pliate pe el, adica, pe omul „aruncat” in lume. Desigur, controversele banale nu duc la nimic. O stie lumea, de cand lumea! In ele insa, in maruntisurile cotidiene si asumarile mizere sta, de cele mai multe ori, pierderea sensului existential. Fara acest sens, ratacim, besmetici, prin lume. Omul se instraineza fata de om, se retrage in el insusi. In lume, ramane smucitul, nebunul, cel care crede ca e! Urca la tribuna, la catedra, in Piata mare etc si, evident, striga sus si tare: ,,eu sunt, voi, rabdare!” Apoi, ca o fi, ca o pati… Nimic concret, nimic coerent! Despre o teorie a coerentei, nici pomeneala! Nimic despre structura psihologico-istorica a omului bazata pe principiul filosofiei moderne, conform caruia, subiectul isi construieste lumea in cunoastere si nu in cifre goale de continut , versative sau chiar perverse! Nimic despre trairea sufleteasca a omului (Dilthey), in orizontul istoric concret! Nimic despre libertate, constiinta, despre bunastare, despre meritul sau de creator, despre creatorul de geniu si creatia sa. Nimic despre modalitatea omului de a-si gasi spiritul, ca parte, plecand de la intreg (Martin Heidegger). Nimic despre faptul ca omul, ca fiinta ontologica, semnifica si se lasa semnificat! Nimic despre dimensiunea sa de a povesti si a se lasa povestit! Despre intelegerea acestuia, intr-o maniera comprehensiva, din nou, nici pomeneala! „Prea greu!” „Prea moale!” „Prea tare!” „Prea acru!”, ca sa citam o reclama ce vinde bine amidon, frumos ambalat, sub numele de „iaurt din lapte de capra.”
Prea! Prea, cata vreme niciunul, dintre cei pomeniti mai sus, si altii asemenea, n-au auzit, sau nu vor sa auda despre ceea ce se numeste natura umana, despre necesitatile acesteia, ca structura obiectiv-subiectiva, de a cunoaste, a intelege si a fi inteleasa ca tot, (cu circumstantele trecute si viitoare, unificate, in si despre care mintea omului vesnic intreaba). Prea, cata vreme nimic, despre morala! Despre o abordare de tip holistic a fiintei (in sens sociologic), la noi, la romani, cel putin la noi, acum si in veacul veacurilor, un non-sens.
Si totusi, „sensul si semnificatia se nasc abia in om si in istoria sa, caci omul e fiinta istorica, nu individul izolat” (A. Codoban, Semn si interpretare, Editura Dacia , Cluj-Napoca, 2001, p. 102.), individ creionat, astazi, de politologi, sociologi,-„creiere”- in tratate de trei parale.