In memoriam Ioana Dumitriu, Phoenix Symphony Orchestra ii dedica fostei violoniste romance, trei concerte

In dimineata zilei de vineri, 17 iulie, in Phoenix, Arizona, soarele nu a mai rasarit pentru violonista Ioana Dumitriu. Dupa o lupta cu cancerul care a durat 18 luni, aceasta a trecut in nefiinta, la ora 3:50AM, la Sherman House Hospice. I-au fost alaturi in ultimele clipe de viata, membri familei si cativa prieteni apropiati. Ioana Dumitriu a parasit Arizona, Phoenix Symphony Orchestra, unde era membra de aproximativ trei decenii, dar si pe cei dragi, plecand spre o alta lume.

La inceputul anului trecut, Ioana Dumitriu este diagnosticata cu cancer metastatic. Boala debuteaza, insa in 2001, cand in urma unei mamografii, violonista afla ca are un nodul tumorar in stadiu incipient. in 2004, rezultatul biopsiei indica o inrautatire a situatiei, iar verdictul medicilor este nici mai mult nici mai putin decat cancer mamar. Fire optimista, aceasta nu se lasa intimidata de suferinta si de aceea, in 2008, refuza chimoterapia. Mai mult, se apuca sa studieze pe cont propriu diverse metode naturiste de tratament. O data pe saptamana, merge in Mexic, pentru a urma terapii alternative. Are incredere in viitor si din acest moment, nu mai lupta pentru drumul ei in viata, ci pentru viata insasi.

Ioana Dumitriu, in persoana careia am pierdut o prietena, nu a abandonat nici o clipa, speranta. Am cunoscut-o pe violonista romanca la un concert al orchestrei “Phoenix Symphony“. I-am propus atunci, un interviu si ne-am intalnit apoi, la restaurantul Mimi’s Cafe, din Glendale. Aici mi-a depanat istoria vietii ei. Fara a fi urmarita de obsesia bolii, a zambit, a ras, a vorbit intr-un ton pozitiv, timp de trei ore, cat am stat cu ea la taifas. Marturisesc ca ma asteptam sa aud clasica poveste de succes, despre un om cu o evolutie normala, intr-o ascensiune programata inca din copilarie. Am fost surprins sa descopar ca lucrurile erau diferite, ca se dezvoltase in conditii neobisnuite. Nascuta pe 20 iunie 1950, intr-o familie saraca din Darmanesti, Ioana Dumitriu cunoaste neajunsurile materiale de la o varsta frageda. Cand implineste sase ani este adoptata de o familie de intelectuali maghiari din Bucuresti. In paralel cu scoala normala, frecventeaza si scoala elementara de muzica, unde studiaza vioara. Unei copilarii nefericite i se adauga traumele din timpul adolescentei. Odata ce afla cine ii sunt parintii naturali, le face o vizita. Contrastul izbitor dintre mediul de viata cu care era obisnuita si ceea ce vede acum, o determina sa se gandeasca la faptul ca radacinile nou descoperite o vor trage in jos si ii vor afecta viitorul. Se apuca serios de studiu. Dupa multa munca, in 1973, Ioana Dumitriu este proaspat absolventa a Conservatorului de muzica “Ciprian Porumbescu” din Bucuresti. Se casatoreste in acelasi an, cu Dan Dumitriu, un coleg mai mare, de la viola, pe care il cunoaste in timpul studentiei, in 1969. impreuna, au trei copii – Monica (1975), Roger John (1983) si Robert Daniel (1988). in 1979, Dan isi indeplineste visul si reuseste sa paraseasca Romania, pentru Statele Unite. Sotia si fiica il urmeaza in 1980. in 1981, avand deja un masterat in vioara, Ioana Dumitriu se angajeaza la Phoenix Symphony Orchestra. in 1986, membri familiei Dumitriu primesc cetatenia americana.

Ioana Dumitriu va ramane la Phoenix Symphony Orchestra pana in ianuarie anul acesta. Printre pasiunile ei se numarau gatitul, counseling-ul, tricotatul si ingrijirea celor doua animale de companie ? o catelusa, Lala si Noah Bird. Dupa momentul interviului, am revazut-o pe Ioana Dumitriu la o intrunire romaneasca crestin-culturala, in Surprise. De asemenea, am mai discutat cu ea, din cand in cand, la telefon. La fel de prietenoasa cum o stiam, ma invita de fiecare data, la concerte.

Din nefericire, cancerul a curmat acest destin frumos implinit. Ioanei Dumitriu ii supravietuiesc sotul, Dan, membru la aceeasi Phoenix Symphony Orchestra, cei trei copii si singurul nepot, Zion Noah Henderson. Serviciul divin de inmormantare va avea loc vineri, 24 iulie 2009, ora 1:00pm, la Desert Hills Mortuary, 6500 E. Bell Rd., Scottsdale, AZ.

Pot idolii sa moara?

by Dan Bercian
www.radiounison.ro

Despre idoli si blasfemie

Fara îndoiala ca stirea care a tinut capul de afis al tuturor publicatiilor din saptamâna care a trecut a fost stirea mortii lui Michael Jackson. Am aflat ca lumea a plâns si s-a întristat din cauza acestui eveniment nefericit. S-a aflat acum cât de mult a fost iubit Michael Jackson. Probabil ca s-ar fi bucurat sa stie acest lucru înca pe când traia. Michael Jackson dorea sa fie iubit. A facut tot ceea ce a putut pentru a fi iubit si acceptat. Poate mai mult decât oricare altul.
Lumea isi ia ramas bun de la un megastar, dupa cum a fost numit, dar daca suntem atenti la toate lucrurile din viata lui constatam ca Michael Jackson nu a fost decât un meganefericit. Unul care a trait tot timpul cu teama în suflet, unul care a fost mereu nemultumit. În primul rând de el.

[pullquote]… daca suntem atenti la toate lucrurile din viata lui constatam ca Michael Jackson nu a fost decât un meganefericit. Unul care a trait tot timpul cu teama în suflet, unul care a fost mereu nemultumit in primul rând de el.

Dan Bercian[/pullquote]

În contextul elogiilor care i se aduc înca celui ce a fost numit “regele muzicii pop” a spune despre el altceva decât bine pare o adevarata blasfemie. Si nu spun cuvinte mari doar de dragul de a le spune. Blasfemie este un cuvânt prin care se ultragiaza o divinitate sau un act de defaimare a lucrurilor considerate sfinte, sau demne de un respect deosebit. Poate nu ati stiut pâna acum ce înseamna blasfemie si ati folosit acest cuvânt doar atunci când v-ati gândit la Dumnezeu. Dar oare nu a fost Michael Jackson un dumnezeu? Si daca a fost, atunci ceea ce voi spune în continuare poate fi numit blasfemie. Sper sa nu aruncati cu pietre.

De fapt blasfemia este azi atât de comuna încât ma gândesc ca veti fi îngaduitori si fata de mine. În zilele pe care le traim blasfemia este la ea acasa. Numele lui Dumnezeu este vorbit de rau de dimineata pâna seara chiar de catre cei ce se numesc crestini. Cel putin crestinii din România parca si-au facut o preocupare deosebita din a înjura si a vorbi de rau Numele lui Dumnezeu.

Deci, de ce a-l vorbi de rau pe Michael Jackson poate fi considerata o blasfemie? Pentru-ca Michael Jackson a crezut ca este Dumnezeu sau a cautat sa ia locul lui Dumnezeu. Toti acesti fani care l-au plâns si înca îl mai plâng în aceste zile au spus cu gura lor ca Michael Jackson a fost (si înca mai este) idolul lor. Dar ce este un idol?

Întorcându-ne la dictionar iata ce explicatii gasim în dreptul acestui cuvânt: Divinitate pagâna, chip, figura, statuie reprezentând o asemenea divinitate si constituind, în religiile politeiste, obiecte de cult religios. Fiinta sau lucru care reprezinta obiectul unui cult sau al unei mari iubiri. Persoana sau lucru care este obiectul unei adoratii.
Aceasta spune dictionarul dar mai exista o definite a idolului pe care o gasim în Biblie. Daca veti citi cu atentie veti vedea ca în Biblie idol era orice obiect sau lucru care lua locul lui Dumnezeu. Un zeu pagân, un obiect sau o imagine a vreunui lucru folosit în închinare si caruia i se atribuiau puteri magice. Aceasta imagine despre idol o gasim în special în Vechiul Legamânt. În Noul Legamânt termenul capata sensuri noi.

Prima epistola a apostolului Ioan se termina cu urmatoarele cuvinte (într-o traducere mai moderna): “Copilasilor, paziti-va cu strasnicie de orice lucru care ar putea lua locul lui Dumnezeu în inima voastra“. În traducerile mai vechi acest ultim verset al epistolei suna asa: “Copilasilor, paziti-va de idoli“.

Atât dictionarul cât si Biblia spun ca idolul poate fi o persoana sau un lucru care sa fie obiectul unei adoratii, care sa aduca omului confort si mângâiere, în care omul sa-si gaseasca linistea sau, si mai rau, în care sa-si puna sperante de mai bine, la care sa se gândeasca si sa apeleze atunci când are vreo nevoie. Nu în ultimul rând un idol este un model, ceva ca si care ai vrea sa fii.

Dupa toate acestea cred ca putem raspunde cu usurinta la întrebarea: A fost Michael Jackson un idol?
Un idol cere sa i se aduca închinare. Dumnezeu era foarte suparat pe poporul evreu atunci când acesta se închina si în fata zeitatilor pagâne a popoarelor din jurul lui, în fata chipurilor cioplite si în locuri speciale unde se aduceau jertfe acestor idoli, unde se ardea tamâie în cinstea lor. Referintele în acest sens sunt foarte multe. Iata doar câteva din ele:
Leviticul 26:1  Sa nu va faceti idoli, sa nu va ridicati nici chip cioplit, nici stâlp de aducere aminte; sa nu puneti în tara voastra nici o piatra împodobita cu chipuri, ca sa va închinati înaintea ei; caci Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru.
Deuteronomul 32:17  Au adus jertfe dracilor, unor idoli care nu Sunt dumnezei, Unor dumnezei pe care nu-i cunosteau, dumnezei noi, veniti de curând, de care nu se temusera parintii vostri.

1 Împarati 14:15  Domnul va lovi pe Israel, si Israel va fi ca trestia clatinata în ape; va smulge pe Israel din aceasta tara buna pe care o daduse parintilor lor, si-i va împrastia dincolo de Râu, pentru ca si-au facut idoli, mâniind pe Domnul.

Iata în continuare un text din Ezechiel capitolul 8:
5  El mi-a zis: „Fiul omului, ia ridica ochii spre miazanoapte!” Am ridicat ochii spre miazanoapte; iata ca idolul acesta al geloziei era la miazanoapte de poarta altarului, la intrare.
6  Si El mi-a zis: „Fiul omului, vezi ce fac ei? Vezi tu marile urîciuni pe care le savârseste aici casa lui Israel, ca sa Ma departeze de Sfântul Meu locas? Dar vei mai vedea si alte urîciuni si mai mari!”
7  Atunci m-a dus la poarta curtii. M-am uitat, si iata ca era o gaura în perete!
8  Si mi-a zis: „Fiul omului, ia sapa în perete!” Am sapat în zid, si iata ca era o usa.
9  Si mi-a zis: „Intra, si vezi urâciunile cele rele pe care le savârsesc ei aici!”
10  Am intrat si m-am uitat; si iata ca erau tot felul de chipuri de târâtoare si de dobitoace urâcioase, si toti idolii casei lui Israel, zugraviti pe perete de jur împrejur.
11  Înaintea acestor idoli stateau saptezeci de oameni din batrânii casei lui Israel, în mijlocul carora era Iaazania, fiul lui Safan; fiecare din ei avea o cadelnita în mâna si se înalta un nor gros de tamâie.
12  Si El mi-a zis: „Fiul omului, vezi ce fac în întuneric batrânii casei lui Israel, fiecare în odaia lui plina de chipuri? Caci ei zic: „Nu ne vede Domnul; a parasit Domnul tara aceasta!”
13  Si mi-a zis: „Vei mai vedea si alte alte urîciuni mari pe care le savârsesc ei!”
14  Si m-a dus la intrarea portii Casei Domnului din spre miazanoapte. Si iata ca acolo stateau niste femei, care plângeau pe Tamuz.
15  Si El mi-a zis: „Vezi, fiul omului? Vei mai vedea si alte urîciuni mai mari decât acestea!”
16  Si m-a dus în curtea dinauntru a Casei Domnului. Si iata ca la usa Templului Domnului, între pridvor si altar, erau aproape douazeci si cinci de oameni, cu dosul întors spre Templul Domnului si cu fata spre rasarit; si se închinau înaintea soarelui spre rasarit.

Peste tot în aceste texte si peste tot unde este vorba despre idoli aflam ca oamenii se închinau înaintea lor. Fie ca erau chipuri cioplite sau imagini pictate, fie ca era soarele, oamenii se închinau înaintea lor. Michael Jackson, în aceasta acceptiune a termenului, a fost un idol. Iata câteva elemente care vin în sprijinul acestei afirmatii.
Asa cum am spus, mai întâi Michael Jackson a pretins închinarea. Aduceti-va aminte de marile concerte care au avut loc de-a lungul timpului, chiar în Bucuresti au avut loc doua astfel de concerte, de atmosfera din acele locuri. De fapt acolo nu avea loc un concert în sensul cu care noi ne-am obisnuit. Acolo era un templu în care i se aducea închinare unui zeu. Si zeul era Michael Jackson. El pretindea aceasta închinare. Am participat si eu la concerte de acest fel. Nu la concertele lui Michael Jackson dar la alte concerte unde erau prezenti alti idoli. Cei de pe scena nu acceptau o atitudine de pasivitate din partea spectatorilor. Spectatorii, sau altfel spus închinatorii, erau cumva obligati, sedusi, sa se închine în fata idolului si sa îi aduca laude.

În al doilea rând un idol promite fericirea. Frenezia care îi cuprinde pe fani, asteptarea cu nerabdare a evenimentului, dorinta aprinsa de a-l vedea si auzi pe idol, toate acestea ne duc cu gândul spre o împlinire la cel mai înalt nivel, o fericire de nedescris. Îmi aduc aminte ca un împatimit al muzicii rock, asa cum am fost si eu odata, spunea în urma cu circa un an de zile când a concertat în tara noastra formatia satanista Rolling Stones, ca se va duce la acel concert chiar daca ar trebui sa mearga într-un scaun pe rotile. Si cel ce facea aceasta afirmatie nu mai era un tânar adolescent ci unul care se apropia de finalul vietii. Semn ca idolii promit fericire.

În al treilea rând înaintea unui idol se aduc jertfe. Va spun ca jertfele sunt mari. Si nici nu suntem constienti de ele. Eu le-am adus în vremea în care eram un împatimit al muzicii rock, înainte sa-L cunosc pe Domnul Isus Hristos. Oamenii renunta la multe lucruri pentru a avea idolul. Fie la bani cumparându-i muzica, sau platind ca sa ajunga la concerte, fie la timp, pentru a sta în prezenta lui, si renuntand la compania altora, chiar a celor apropiati (sot, sotie, copii). Eu am jertfit mult platind bani grei pentru muzica dar cred ca cei mai multi jertfesc timpul lor pentru a sta în prezenta idolului. De fapt, datorita progresului tehnic la care s-a ajuns, oamenii petrec cu idolul lor tot timpul. Dar jertfele nu se opresc aici. Ultima stire este ca 12 fani ai lui Michael Jackson s-au sinucis. Nu au mai putut trai fara el. Si au adus jertfa suprema.

În al patrulea rând un idol îl modeleaza pe cel care crede în el, îl transforma dupa chipul si asemanarea lui, sau, cel putin, oamenii îsi doresc sa fie asa. Nici nu este de mirare din moment ce te închini înaintea lui, din moment ce astepti de la el fericirea, din moment ce îi aduci jertfe. Nu este de mirare ca vrei sa fii ca el.
Problema mare însa este ca toate aceste lucruri numai Dumnezeu are dreptul sa le pretinda si ca toti cei ce au aceeasi pretentie sau toti cei care ofera aceste lucruri altuia decât lui Dumnezeu, intra în conflict cu El.

De ce este Dumnezeu atât de suparat? Pentru-ca totul nu este decât o minciuna. Idolii nu pot da fericire celor ce o cauta la ei. Idolii nu sunt ceea ce pretind ca sunt. Singurul care poate da fericire este Dumnezeu. El este sursa fericirii pentru-ca El este Fericirea. Tot ceea ce este bun vine de la Dumnezeu si nu de la cei ce intra în conflict cu El pretinzând ca sunt ceea ce de fapt nu sunt. Când vorbim despre Dumnezeu, despre promisiunile Lui, despre ceea ce poate El face pentru noi oamenii, constatam ca El este ceea ce pretinde ca este. El nu se ascunde sub o masca, nu face promisiuni false, nu este un ipocrit. Este acelasi în veci. Nu are o fata când intra în scena si o alta în intimitatea Lui. El nu se poate schimba si El nu poate spune si face azi un lucru si mâine un altul care sa-l contrazica pe primul. El este perfect si desavârsit si nimeni nu mai este ca El. De aceea numai El poate sa-i asigure omului confort si fericire.

Acum as vrea sa vedeti cât de diferit de Dumnezeu a fost Michael Jackson, desi i-a placut sa se creda Dumnezeu.
Mai întâi cum poate fi Michael Jackson un idol când chiar el era nemultumit de felul în care arata? Stim cu totii ca a fost tot timpul obsedat de felul în care arata. Pur si simplu s-a desfigurat în urma multiplelor operatii estetice pe care si le-a facut. Pentru început a fost nemultumit ca era negru si si-a dorit sa fie mai alb. Apoi nu i-a placut forma nasului, a fetei si a procedat la numeroase operatii estetice care l-au transformat într-un subiect de bancuri morbide. Idolul înaintea caruia se închinau si se închina milioane de oameni suferea de frica, era dependent de asistenti si bodyguarzi pâna acolo încât tremura de frica daca trebuia sa deschida singur o usa. În ultimul timp îsi mentinea cu greu echilibrul, purta o masca pe fata aproape desfigurata în urma operatiilor estetice, era dependent de medicamente, chiar de morfina. Medicii i-au descoperit celule canceroase pe pielea din partea superioara a corpului. A fost acuzat de pedofilie si abuzuri sexuale si obligat sa faca fata unor procese rusinoase.

Ma întreb: Cum putea un astfel de om sa fie un idol? Sau cum putea unul ca el, aflat în mari nevoi si probleme sa poata da fericire? Este un lucru simplu si la îndemâna chiar si a unui copil constatarea ca nu poti da ceea ce nu ai. Ca si în domeniul material si în cel spiritual. Ca sa poti da cuiva ceva trebuie mai întâi sa ai tu. Altfel nu esti decât un mincinos. Cum îmi poti da mie 10.000 de euro când esti sarac lipit pamântului, ba mai ai si datorii? Tot asa, cum poti sa-mi dai mie fericire când tu esti bântuit de teama, de angoase, de spaime, de durere? Cum ma poti ridica dintr-o stare de întristare sau apasare când tu esti mai rau decât mine?

În domeniul spiritual oamenii au duhovnici. Oameni cu o viata sfânta, care stau aproape de Dumnezeu si care cunosc voia Lui. Sau cel putin asa ar trebui sa fie, pentru-ca si în domeniul spiritual sunt multi înselatori. La acestia apeleaza oamenii atunci când au nevoi spirituale, nu se duc la macelar. În sensul acesta Michael Jackson a fost un mincinos. A promis ceea ce el nu avea. Dar nu îl interesa. Ceea ce îl interesa a fost el. Imaginea lui, faima lui, banii lui, sanatatea lui, el în centru atentiei. Adica IDOL.

Întelegem mai mult durerea lui Dumnezeu si de ce este El atât de suparat pe idoli. Pentru-ca îi iubeste mult pe oameni. Si stie ca idolii nu pot da oamenilor fericirea. Daca o puteau nu trebuia sa moara însusi Fiul Sau, Domnul Isus Hristos.
Dupa toate acestea ma alatur si eu fanilor lui Michael Jackson care plâng acum la moartea lui. Dar plânsul meu este de un alt fel. Pentru mine Michael Jackson nu este un idol ci o victima. Nu este “regele muzicii pop” ci nefericitul care s-a lasat înselat la rândul lui de alti idoli. Asa cum
s-a întâmplat si se va mai întâmpla. Un om nefericit care a amagit milioane de alti nefericiti dându-le sperante false. Si aici este cel mai mare necaz: amagirea pe care le-a dat-o altora. Nu fericirea. Michael Jackson nu a fost un star, o stea, o vedeta, ci un ratat, un învins.
Daca Michael Jackson si-ar fi ratat doar viata pe acest pamânt, si asa a fost daca suntem atenti la istoria vietii lui, nici nu ar fi fost o nenorocire atât de mare, desi fiecare suflet are o valoare imensa. Dar Michael Jackson a înselat multe milioane de suflete amagindu-le si furându-le vesnicia. Exact asa cum fac idolii. În spatele concertelor, a efectelor speciale, a focurilor de artificii si a tot ceea ce vrajea mintile oamenilor dornici de fericire a fost un plan satanic de amagire si de înselare.
Daca Dumnezeu a fost si este furios pe idoli si daca El nu-si schimba principiile si ramâne acelasi de-a lungul timpului, ceea ce eu cred cu toata taria, înseamna ca este furios si pe Michael Jackson. Si atunci stim unde se afla Michael Jackson acum. Nu a fost fericit pe pamânt si nu este fericit în vesnicie. A încercat cu disperare am zice, sa fie fericit. În plina glorie si-a construit o resinta luxoasa numita NEVERLAND (numele spune multe) încercând sa-si ofere ceea ce nu a avut în copilarie. A trebuit sa o vânda, fiind si el ajuns de criza.
A avut, de la Dumnezeu, talent si o voce deosebita. Ar fi putut sa le foloseasca glorificând Numele lui Dumnezeu si multumindu-I pentru tot ceea ce a primit. Dar a preferat sa se creada ceva si sa-si doreasca sa fie ca Dumnezeu. Sa pretinda închinare si sa promita fericire. Un destin ratat desi lumea spune ca va ramâne în istoria omenirii si a muzicii. La ce folos? Si pentru câta vreme? Caci istoria omenirii se apropie de sfârsit. Dar vesnicia nu se va termina niciodata.
A murit copil, la 50 de ani, bolnav si nefericit, nemultumit de el si de lumea de care se ascundea si de care îi era teama dar si pe care o dorea cu disperare. Înca o dovada, daca mai era nevoie, ca banii si faima nu sunt o garantie a succesului si fericirii. Singurul care le poate da este Dumnezeu.

Puteti sa ma acuzati de blasfemie. Asa si este. Am vorbit împotriva unui idol si înteleg ca sunteti jigniti si suparati. Dar am vorbit cu durere. Si cu dorinta de a va ajuta sa nu cadeti în capcana idolatriei, daca nu ati cazut deja.

Îmi aduc aminte de momentul descris în cartea Faptele Apostolilor, capitolul 19, când apostolul Pavel se ridica împotriva unui idol, mai precis împotriva zeitei Diana care avea un templu însemnat în Efes si era cinstita în toata Asia. S-a produs atunci o mare rascoala si oamenii au fost furiosi. Ma întorc la gândul de la început si ma mir ca ne suparam atât de usor când cineva se atinge de idolii nostrii dar nu ne pasa atunci când Numele lui Dumnezeu este necinstit si batjocorit. Si idolii sunt de multe feluri. Michael Jackson este doar unul dintre ei. Dar iata ca idolii mor, doar Dumnezeu este vesnic.

Un jurnalist roman nu mai vrea ca frica si tacerea sa faca victime in randul generatiilor de maine. Interviu cu Eduard Ovidiu Ohanesian

Interviu realizat de Lucretia Berzintu
Israel, 2009.

Primavara anului 2005. Celebra rapire din Irak, cand trei jurnalisti romani sunt luati ostatici si amenintati cu moartea. Unul dintre ei este Eduard Ovidiu Ohanesian. O situatie limita. Momente de maxima tensiune. Se vehiculeaza nume si se fabrica scenarii, fara a se oferi, insa raspunsuri. Totul are un iz tenebros. Lacrimi, durere, revolta. Pana la un moment cand pe neasteptate, situatia se schimba. Asa se face ca un eveniment ce s-ar fi putut incheia tragic are un deznodamant fericit. Ziaristii sunt eliberati si se intorc acasa. Se incearca sa se afle adevarul. Prea multe nelamuriri iscate tocmai din dorinta de a lamuri lucrurile. Se cer informatii, se cauta date, se fac conexiuni, se demareaza o ancheta. Un caz standard, initiat si instrumentat de serviciile secrete de la Bucuresti? Terorism si nimic altceva? Actiuni mafiote pe langa toate celelalte? Intrebarile inca persista. La patru ani de la aceste intamplari, jurnalistul Eduard Ovidiu Ohanesian continua sa faca dezvaluiri. Daca “Amintiri din portbagaj” vorbea doar despre evenimentul de la Bagdad din 2005, mai nou, “Puterea din umbra. Scurta introducere in lumea serviciilor secrete” este un document actualizat, ce ne duce in zona unui sistem ticalosit, demascand modul cum functioneaza in momentul de fata justitia, politica, presa si afacerile in Romania. Pentru ca generatiile ce vin dupa noi au dreptul sa stie adevarul. Din simplul motiv ca cei ce vor urma nu trebuie sa mai fie manipulati si mintiti de niste regimuri totalitare care se doresc democratice. Si nu in ultimul rand, pentru ca asa cum afirma chiar Eduard Ovidiu Ohanesian, nimic nu este intamplator.

– Sa incepem cu inceputul. Dintre cei trei jurnalisti romani rapiti in Irak, numai tu ai pornit o ancheta, bineinteles, pe cont propriu. Doar pe tine te intereseaza sa descoperi adevarul?

– Se pare ca numai eu sunt interesat de adevarul din dosar. Restul e cancan.

– Ce contine “Raportul Ohanesian”?

– Raportul Ohanesian contine tot ceea ce nu contine Raportul Tismaneanu. Adica majoritatea ofiterilor de Securitate care conduc din umbra Romania si astazi. Cei care ne-au vandut trecutul, prezentul si viitorul. Biografii, documente, politicieni sub acoperire, operatii speciale, tradare, toate intr-un amestec jurnalistic bine documentat. Pe langa acestia, am trecut multi alti spioni rusi, americani, israelieni, japonezi, arabi cu care ofiterii romani sub acoperire conlucreaza, uneori, la ilegalitati.

– Unde ai depus acest document si ce reactii a declansat?

– Initial, am vrut publicarea raportului in presa. Nu s-a putut. L-am depus la ambasadele aliatilor si partenerilor nostri euro-atlantici. Sa vada si ei cui dau pe mana informatii Strict Secret de Importanta Deosebita NATO. De parca n-ar sti. Oficial nu am primit nici o reactie. Apoi, le-am trimis tuturor jurnalistilor importanti din tara si unora din strainatate. Putini au publicat in ziare, multi pe bloguri.

– Ce spune Serviciul de Informatii Secrete despre Eduard Ovidiu Ohanesian, de cand cu un asemenea raport?

– Au fost prompti. Mi-au depus un denunt penal care s-a pierdut in neant, iar in 13 aprilie 2007, m-au infierat proletar drept dusman al poporului pe siteul SIE. Puteti verifica la comunicate. Derbedeii Romaniei de la conducerea SIE (cea reala) lucreaza si astazi dupa principiul: “Dai in mine, dai in fabrici si uzine.”

– Ce aduce in plus volumul “Puterea din umbra. Scurta introducere in lumea serviciilor secrete” fata de “Raportul Ohanesian”?

– Multe. “Puterea din umbra” este un document actualizat care cuprinde in premiera scrisorile si parereile ofiterilor din sistem despre SISTEMUL TICALOSIT, despre “tepele din Piata Victoriei”si despre cei care conduc Romania. Tot ceea ce s-a chinuit SIE sa afle in patru ani de cand ma fileaza, monitorizeaza, cenzureaza, de cand imi ameninta si intimideaza sefii, prietenii si colegii.

– Dar fata de “Amintiri din portbagaj”?

– “Puterea din umbra” nu se ocupa numai de Rapirea din Irak. Puterea din Umbra dezvaluie pas cu pas operatiuni speciale, ofiteri sub acoperire, proceduri mostenite de la vechea Securitate, modul cum functioneaza in momentul de fata justitia, politica, presa si afacerile in Romania. Prima carte este dedicata evenimentului din 2005, petrecut la Bagdad.

– In “Ochiul si Timpanul -de la AB 13″afirmi ca este greu sa indepartezi securistii ramasi in pozitii cheie. Dar nu imposibil.? Ai vrea sa le dezvalui cititorilor nostri in avanpremiera, cate ceva despre personajele de care te ocupi in acest capitol si sa le spui cum a devenit imposibilul posibil in unele cazuri?

– Este prea mult de povestit. Cazul generalului Dumitru Zamfir zis Titel, pastrat pana anul acesta la conducerea SRI este de notorietate. Omul vine din vechea Securitate de la Directia R, serviciul AB13. Noutatea ar fi ca Securitatea de azi a preluat presa si a falimentat-o. Pana si ziarele de provincie sunt pline de ofiteri sub acoperire, informatori sau colaboratori. In acelasi capitol este tratat cazul ofiterului SRI cu nume de cod Mugur de Fluier care injura jurnalistii gorjeni inca din 2004 si intoxica opinia publica la comanda. Astazi, nu se mai ascunde, in acelasi ziar scrie cu numele sau real. Patronul ziarului respectiv s-a intins in alte afaceri cu ofiteri sub acoperire, care i-au promis bunastare, bani, calatorii si “fetite” de lux. O vreme a functionat. Azi este dator vandut. Il paste falimentul si face compromisuri murdare santajand oameni politici in stanga si in dreapta.

– “Ofiterii erau obisnuiti inca din scoala sa lucreze cu nume conspirate. Nu-si faceau fotografii si nu ieseau in oras impreuna. In mare parte, spionii erau solitari, in esenta si solidari in munca. La Branesti, cursantii nu se cunosteau decat dupa porecle sau nume conspirative.

Ce ne poti spune in plus fata de extrasul anterior mentionat din capitolul “Un sistem numit Securitate”, despre procedurile aplicate pentru a actiona sub nume conspirative?

– Imi cereti prea mult. Va pot da o noutate. Ion Mihai Pacepa nu este nici pe departe vinovat de tradarea retelei externe romanesti. In functia de conducere pe care o avea la Directia de Informatii Externe, generalul nu avea acces la fantomele noastre din strainatate (ofiterii acoperiti de la Brigada Speciala U Fantome), mai ales ca acestia nu aveau dosarele in arhiva DIE din cadrul Centrului de Informatica si Documentare al Securitatii. De acestia nu stiau decat doi oameni, iar dosarele lor erau bine inchise in seifurile din strada Putul cu Plopi. Acestia nu au fost predati niciodata vestului, asa cum s-a speculat in presa. Le-am dat niste dinozauri din anii ’70-’80, printre care si un cunoscut oligarh de presa. Acesta a primit imediat interdictie de intrare in Germania, s-a speriat si si-a luat cetenie israeliana.

– In acest volum demasti cardasii, un “sistem ticalosit”, abuzuri si chiar inalta tradare. Ce alte elemente califica “Puterea din umbra” drept o carte document?

– In primul rand, documentele in facsimil, unele scoase de la Strict Secret. Apoi, documentele oficiale ale MAE si ale Guvernului Romaniei, declaratiile ofiterilor in fata instantei, fotografii, marturii, interviuri luate cadrelor de conducere din contraspionaj, articole de presa. Exista si filme realizate de serviciile secrete, dar acestea nu pot fi puse in paginile cartii.

– “Cartea de fata nu va intra niciodata in competite pentru opere literare  nu si-ar avea nici rostul si nici autorul nu si-a propus asa ceva – , dar se constituie in inca un semnal pregnant a ceea ce si eu sustin de atata amar de vreme: Dupa 1989, romanii nu au avut parte decat de tranzitia de la R.S.R. la… R.S.R. Adica, de la Republica Socialista Romania la… Republica Securista Romania. Restul e doar bla-bla politic” – spune Doru Braia, in prefata la “Puterea din umbra”. Ai pus deci, un diagnostic, ai scos la lumina perfidia si minciuna care caracterizeaza o anumita “lume” din tara noastra. Ce mai urmeaza acum?

– O noua carte. Povestea celei mai mari investitii externe romanesti ? participarea la CIM Krivoi Rog Ucraina, lasata de autoritati prada jefutorilor neamului. De data aceasta, voi reveni cu amanunte picante despre politicienii nostri si obiceiurile lor, dar si despre microcosmosul creat de o hotarare aiuristica data de KGB in fostul CAER la numai cateva luni de la accidentul de la Cernobal. Dar mai ales, cum se leaga toate acestea de evenimentele zilelor noastre: de exemplu, arestarea afaceristului Gigi Becali cu mascati, surle si trambite.

– In ce masura se adreseaza cartea ta si nedumeririlor generatiilor ce vor urma?

– Cineva trebuie sa le spuna celor ce vor urma ca nu pot trai in minciuna, ca nu pot fi manipulati si mintiti cum au fost parintii si bunicii nostri de niste regimuri totalitare care se doresc democratice. Nu am facut o Revolutie sa invatam din nou ce inseamna frica si tacerea. Ei trebuie sa stie ca istoria adevarata se scrie in birourile serviciilor secrete si ca au dreptul sa o cunoasca asa cum este, indiferent de consecinte. Ca exista jurnalisti care n-au facut compromisuri, nu au facut meseria asta numai pentru banii oligarhilor, ca nu au pactizat cu puterea, ca acestia au scos la iveala mizeria si tradarea politicienilor sub acoperire.

– Ar trebui sa mentionam ca “Puterea din umbra” include un “Dictionar informativ simplificat” sau “Nota ofiterului”. Cat timp a durat documentarea pentru acest volum?

– Trei ani, patru ani, cine mai stie. Importante sunt sursele si acuratetea lor. Eu am avut noroc de surse bune, pe care niciodata nu le-am tradat. Oameni care au lucrat in contrainformatii sau contraspionaj, dezamagiti de ticalosia conducatorilor democrati, ofiteri, jurnalisti, oameni de afaceri, politicieni.

– Se pare ca esti foarte bine documentat cu privire la serviciile secrete, inclusiv cele internationale. De cand exista la tine interesul pentru aceste lucruri, de dinainte sau de dupa rapire?

– Am explicat si in carte. Putin inainte de rapire, cand am preluat domeniul serviciilor secrete de la un coleg plecat in SUA, am hotarat sa ma implic in problema. Am facut-o cu toata seriozitatea, desi este extrem de greu sa cerni informatiile in domeniul serviciilor secrete. Exista actiuni de intoxicare, vendete ieftine de care trebuie sa te feresti, iar institutiile statului sunt surde si mute. Nu coopereaza cand vine vorba despre secrete sau ma rog, afaceri murdare clasificate.

– Ca sa punem punctul pe “i”, am citit intr-un ziar despre posibila ta colaborare cu serviciile secrete, de fapt, unele publicatii chiar au avansat ideea ca ai fi agent secret. Ce a alimentat o asemenea supozitie?

– Acuratetea informatiilor oferite si reactia nepotrivita a Serviciului de Informatii Externe. Nu uitati ca in 2006, eu am dat publicitatii CD-ul cu informatii confidentiale din baza militara din Kandahar Afganistan. Am zguduit atunci serios Cotroceniul, serviciile de informatii romanesti si aliate, dovedind cat de slabe sunt la nivel informatic (IT). Ce au facut autoritatile ? Au arestat colegii jurnalisti din Vrancea.

In timpul rapirii, serviciile au intoxicat opinia publica din Romania prin astfel de “idei” trambitate de slugile lor din presa centrala, pentru ca stiau ca rapitorii arabi ii executa primii pe ofiteri, oricare ar fi acestia. Am trecut prin clipe grele atunci.

– Vine “Scurta introducere in lumea serviciilor secrete” ca o confirmare a unor astfel de presupuneri?

– Nu. Mi-ar fi placut sa lucrez ca ofiter de informatii. Este o meserie frumoasa si onorabila ca dealtfel, toate celelalte. Subtitlul trebuie sa induca cititorului faptul ca aceasta carte este doar un mic graunte din ceea ce inseamna serviciile de informatii si activitatea acestora. Si ca exista posibilitatea ca autorul sa mai greseasca din cand in cand, datorita gradului inalt de secretizare al informatiilor cu care lucreaza.


– Am inteles ca ai anumite nemultumiri cu privire la prestatia trupelor americane in Irak.
Nu crezi ca informatiile referitoare la minusurile armatei americane sunt doar disensiuni provocate de catre cei din tabara adversa pentru a denigra (de exemplu, se speculeaza un caz izolat de “indisciplina”, care apoi este generalizat)?

– Speculatii ieftine. Eu sunt nemultumit ca militarii nostri sunt trimisi sa lupte impotriva fostilor prieteni din lumea araba, pe care i-am alimentat cu armament de toate tipurile inainte de ’89 si dupa. Cu alte cuvinte, ai nostri mor sub tirul armelor produse in Romania.

– Daca ai fi pus in situatia de a decide cui vrei sa aloci o mai mare incredere, americanilor sau irakienilor, pentru cine ai opta?

– Nu raspund la intrebari de chestionar. Oamenii, indiferent de natie sau rasa nu pot fi obiectul unor generalizari simpliste.

– Asistam la fenomene economice si schimbari politice. Crezi ca sunt simple intamplari, evenimente ce fac parte din ordinea fireasca a lucrurilor sau rezultatul de netagaduit al unor forte ce conduc lumea din umbra, cum ar fi masoneria, de exemplu?

– Nimic nu este intamplator. Eu nu cred in operatiuni sau forte conspirative la nivel planetar. Dar va dau un exemplu: trecand peste toate neajunsurile crizei actuale, a observat cineva ca cel mai important efect a fost scaderea pretului barilului de petrol de trei ori ? Si de aici, restul efectelor la toate nivelurile.

– Cine conduce pana la urma, Romania?

– Cititi cartea “Puterea din umbra” si poate veti intelege.

Lui Eugen Cojocaru, din Germania, pasiunea pentru jurnalism i s-a dezvaluit in studentie, cand colabora la ziarul "Faclia" din Cluj

Eugen Cojocaru este scriitor, jurnalist, traducator si art-promoter. Apartine generatiei in blugi si mai crede si azi in idealul Flower Power, ce face ca totul sa fie imbibat de dragoste, de multa dragoste. Tocmai de aceea isi aminteste cu drag de anii de studentie, ce vor ramane un moment important pentru el. La Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, a avut profesorii cei mai buni pe care si i-ar fi putut dori un student. Printre acestia se numara Liviu si Emilia Petrescu, Octavian Schiau, Mircea Muthu si D. D. Drasoveanu, mari nume ale culturii romane si internationale. Dascal i-a fost din 1983 pana in 1987 si Constantin Noica, renumitul filosof. Cu aceeasi placere, Cojocaru evoca si atmosfera de efervescenta culturaladin Clujul de atunci, dominata de personalitati ca Adrian Marino, Augustin Buzura, Grigore Zanc ori Ioan Badica – creatorul unui prolific cenaclu autohton. Evoluand intr-un asemenea mediu, Eugen Cojocaru are deja, imdeiat dupa terminarea facultatii, in 1987, doua carti “pe rol” la Editura Dacia – un volum de istoria si teoria artei si un roman.

Dupa revolutia din decembrie 1989, la care participa activ, se vede nevoit sa emigreze in Occident, pentru ca vechea-noua putere nu il agreeaza. Asa ajunge in Germania, unde locuieste si in prezent. Zece ani de tacere, in care public? totu?i, articole pe diverse teme, la ziare din ?ar? ?i din str?in?tate, dupa care, in 2001 ii apare prima carte. Este vorba de romanul “Rezistenta vesela sau d’ale balcanismelor”. Urmeaza altele sase… Eugen Cojocaru s-a nascut in 1965, la Vaslui.

– Cand si cum a inceput activitatea dvs. de jurnalist? La ce reviste ati colaborat?
– Toti colegii de an la Filologie si-au facut practica la arhive, biblioteci, scoli, etc. Eu am fost singurul ce am optat pentru jurnalistica, ale carei taine am inceput sa le “decodez” si invat cu o profesionista din echipa de redactie a cotidianului de pe atunci, al judetului Cluj – “Faclia”. Articolele mele au fost apreciate de la prima “incercare” si am ramas colaborator. Pana in 1990 am scris, asadar, pentru ei, in plus, la cunoscutele reviste literare “Steaua” si “Tribuna”, cea studenteasca, mentionata “Napoca Universitara”.
Dupa 1990, am colaborat la “Romania Libera”, “Curierul National”, “Evenimentul Zilei”, “Familia”, “Poesis”, “Astra”, etc. si in strainatate – USA, Germania, Canada, Danemarca, Franta, s.a. la “Origini”, “Observator”, “Dorul”, “Cuvantul romanesc”, “Lumea romaneasca”, “New York Magazin”, s.a.

– In ce a constat contributia dvs. dupa 1990, la publicatiile din tara si din strainatate anterior mentionate?
– In articole, reportaje, interviuri, povestiri, poezii, critica de teatru si film, studii de istoria si teoria artei; multe dintre ele au fost traduse in franceza, germana si engleza.

– Va numarati printre co-fondatorii revistei saptamanale Atlas-Clujul liber, prima revista libera, independenta, anti-comunista din Transilvania, unde ati detinut functia de redactor-sef adjunct. Cand a vazut lumina tiparului primul numar din aceasta revista? Prin ce se remarca? Cine erau colaboratorii? Care a fost traiectoria acestei publicatii?
– Revista este “copilul” unui om de mare suflet si cultura, Radu Badila, pe atunci secretar literar al Teatrului National din Cluj. In noaptea Revolutiei eram si eu la sediul Comitetului Judetean de Partid, pe care il asaltasem cu cateva ore inainte, impreuna cu multi participanti, mai ales tineri, cand dl. Badila a venit pe acolo sa caute redactori la un nou ziar liber si independent. Ma stia prin articolele mele apreciate de la “Faclia”, “Tribuna” si “Napoca Universitara” si a strans astfel, nucleul acestui puternic jurnal din acea vreme. Numarul inaugural a aparut chiar in noaptea de 22 decembrie si ne mandrim ca este printre primele, daca nu chiar primul dupa era comunista rusa. Era singurul care avea curajul sa spuna adevarul si am luptat la “iluminarea” multor cititori transilvaneni impotriva propagandei totale a televiziunii si presei aflate inca in mana vechii puteri. Eu am ramas in august in Occident, au plecat si alti colegi, multi timorati si amenintati de regimul neo-comunist al lui Iliescu, si am aflat cu mare regret ca din tomana lui 1990, nu mai reusea sa fie ce a fost o data.
Dar eu cred ca si-a facut din plin datoria jurnalistica in acele vremuri grele, aducandu-si un aport substantial la victoria opozitiei democratice in judetele transilvane, la crearea unei atmosfere democratice si a unui spirit de dialog deschis si obiectiv.

– In ce imprejurari ati luat decizia de a va stabili in Germania si cand s-a produs acest eveniment?
– Am fost invitat in SUA pentru o luna de zile – iulie-august 1990 – la un schimb de experienta in plan jurnalistic. Eu traiam deja sub teroarea amenintarilor securitatii si a noului guvern neo-comunist pe care il sustineau din rasputeri: se intentasera doua procese inscenate impotriva mea si eram pe punctul de a fi arestat si “neutralizat” – asa am luat decizia de a “intoarce spatele” unei Romanii cazute din nou, in mainile celor ce au distrus-o si inainte de 1990.

– Cum v-ati “descurcat” in Germania, mai ales ca si acolo societatea trecea, imediat dupa ’90 printr-o serie de prefaceri dramatice? Ati mai avut timp pentru scris? Dar pentru jurnalism?
– Am mentionat mai sus, ca elitele puterii germane nu sprijina deloc cultura straina, mai ales a celor din Estul Europei, considerata aproape pe fata ca “inexistenta ori de joasa calitate”! Raspunsul meu standard la intrebarea “Ce face un om de cultura roman in Germania?” este: “Ati auzit sa-si fi facut aici – cum e cazul in Franta, Spania, America, etc. – un nume mare, vreun roman?” Si incepand cu marele nostru Caragiale am avut personalitati de talie internationala la nemti – au fost cu totii ignorati…

– In Germania ati devenit de asemenea, co-fondatorul unor societati. V? rug?m s? ne vorbi?i pe scurt despre aceasta.
– Am marea bucurie si satisfactie sa fi fondat Parohia ortodoxa romana din Stuttgart “Nasterea lui Isus Cristos” – 1997 – impreuna cu, pe atunci, preotul Corin Condrea, azi Mitropolitul Nicolae al ortodocsilor con-nationali din SUA.

– Anul 2001 vine cu o importanta realizare pe plan literar pentru dvs., este vorba de o lansare de carte, foarte bine primita de public. V-am ruga sa ne spuneti despre ce este vorba, care au fost etapele acestui proiect, unde a avut loc lansarea si cine v-a prezentat creatia.
– Debutul cu romanul « Rezistenta Vesela sau d’ale Balcanismelor », lansat la Uniunea Scriitorilor – filiala Cluj – prezentat de cunoscutul critic Mircea Muthu.
Recenzii laudative: Traian Stef, „Familia” – Nr. 3/martie 2001, Marcel Turcu – „Orizont”, ianuarie 2003, Timisoara, Titu Popescu – „Dorul”, Copenhaga, Danemarca, Dan Romascanu, aprilie 2002.

– Eugen Cojocaru este si critic de arta. Cand a avut loc debutul dvs. si cum v-ati descoperit aceasta noua vocatie? Considerati ca vine ca o completare a preocuparilor dvs. de pana atunci sau vorbim despre abordarea unui domeniu absolut nou?
– Primul studiu de teoria artei mi-a aparut inca din timpul studentiei, in revista culturala « Tribuna” – 1987, cred ca in aprilie, si constituie cristalizarea preocuparilor mele din ce in ce mai profunde de filosofie si arta, incununate cu Lucrarea de Diploma “Arta – Concept si istorie”, o istorie a artei moderne, ce sta la baza volumului ce va apare in 2003.

– V-am ruga sa faceti o scurta prezentare a volumului de istoria si teoria artei
ARTA – CONCEPT SI ISTORIE (Editura Clusium, 2003), lansata la Cluj si Baia-Mare.
– Constituie un studiu oferit si publicului interesat de cultura si arta – consacrat istoriei artelor, bazat pe o noua conceptie asupra culturii si artei, ce simplifica intelgerea evolutiei lor. Se incheie cu doua capitole dezvoltate despre arta moderna si post-moderna/contemporana.
I s-a acordat Premiul Asociatiei Internationale a Artistilor si Scriitorilor Romani LiterArt XXI la sectia Eseu, pe anii 2002-2003.

– In acelasi an ati realizat “The Windoors”.De ce ati simtit nevoia acestei transformari, de ce nu pur si simplu « The Doors »?
– In primul rand, din cauza drepturilor de autor, dar asa mi-a reusit un titlu relevant: desi Jim Morrison a murit si The Doors nu a mai sustinut concerte, ei au “castigat”: The Win-Doors! Idealurile pentru care a luptat generatia Flower-Power – liberate, pace, iubire si democratie stapanesc spiritul contemporan in Occident!

– “Big Bangs Back”(Editura Ideea Europeana-Bucuresti.), 2006,a fost ales de revista de cultura Discobolul drept cel mai bun roman al anului 2006, fiind propus pentru premiile Uniunii Scriitorilor Romani. Ce fel de explozie speciala s-a produs in conceptia dvs. atunci cand vine vorba de est si vest si de perioada de tranzitie din perspectiva revolutiei din decembrie 1989?
– Cei care au citit BBB-ul, cum imi alint eu acest copil literar, stiu: in viata noastra si a societatii au loc, uneori, evenimente de mare importanta pentru viitor, ce ne “proiecteaza” pe o cu totul alta traicetorie – de multe ori, neasteptata. Paralela cu Big Bang-ul Universului e clara: si noi traiam asa ceva… De cateva ori intr-o viata.

– Cate articole cuprinde “Romania – Socul viitorului”(Idei Europene, Bucuresti, 2007), intre ce ani au fost publicate si ce teme majore trateaza?
– O culegere de articole publicate intre 1992-2006: situatia Romaniei in lume, cum este vazuta din Occident, politica Occidentului fata de ea, eseuri despre Zeitgeist-ul actual, despre situatia internationala, viitor, etc.

– Cand a inceput Eugen Cojocaru sa scrie poezie? Ce volume de versuri ati publicat? Care au fost impresiile cu care ati ramas si pe care le-ati transmis cititorilor, dupa ce ati fost la plimbare pe taisul gandului?
– In anul doi de facultate – si de atunci am tot colectionat cate o perla lirica atunci cand “ma vizita muza” cu darul acesta nepretuit… Asa s-a nascut volumul “Exercitiilor de mers” ale omului prin spiritul acestei cumpene de veacuri. O impresie finala este de factura sisifica pe linia lui Albert Camus (celebrul sau eseu: “Mitul lui Sisif”): umanitatea e si ea la o rascruce primordial-vitala de drumuri – pentru a ne salva trebuie sa ne ducem povara constient si sa luptam in fiecare zi, in fiecare moment, pentru a nu lasa ca cei “rai/mutantii humanoizi” sa distruga umanitatea si valorile ei perene.

– In ce consta activitatea dvs. in calitate de Vicepresedinte al Asociatiei Scriitorilor Romani din Germania si membru al Asociatiei Internationale a Artistilor Romani – LITERART XXI.?
– Din pacate, nu tot ce imi doresc sa realizez devine sau are sanse sa devina realitate: de exemplu, am venit cu propunerea de a acorda premii literare pentru romanii din diaspora, deoarece sunt, din pacate, destul de ignorati de comisiile din tara. Dar de unde bani in aceasta criza mondiala? Nici inainte nu era usor de gasit sponsori, dar acum… Am scris la multe intreprinderi din Romania, ce se implica si in exterior, cum ar fi Dacia, directorului de acolo, insa nici un raspuns, ca si altii! De asemenea, conducerea Institutului Cultural Roman nu a raspuns niciodata (!!), desi i-am contactat de mai multe ori, in ambele calitati.
In schimb, pot sa spun ca initiativa particulara a multor romani inimosi din tara si strainatate a facut posibila transpunerea in viata a multor proiecte de “transfuzii literar-artistice” reciproce, pentru a face cunoscute personalitatile ce ne reprezinta – de exemplu, la Atheneu si Simeza Radiodifuziunii.

– Ati avut ocazia sa descoperiti tinere talente? Exista o posibilitatea de promovare a acestora?
– In special in domeniul artei, am mereu placuta surpriza de a descoperi adevarate talente, in mare parte venind din tara.

– In limba germana ati publicat? Ati si tradus din si in germana?
– Sunt prezent cu povestiri si poezii, dar nu la nivelul la care mi l-as fi dorit, din cauzele pe care le-am enumerat. O antologie de scriitori romani in Germania – anul 2006 – contine povestirea “Racoarea ultimului tablou”.

– Ce parere aveti despre calitatea traducerilor in prezent? Mai este loc de crescut?
– Eu conosc bine nivelul celor din romana in germana si pot afirma cu parere de rau, ca o mare parte a lor este de calitate maximal medie. Cauzele: majoritatea sunt realizate de traducatori din tara, care nu stapanesc bine limba si nici nu sunt la zi cu rafinamentele si gustul publicului german contemporan. La aceasta se adauga multele greseli de gramatica, editoriale, etc.

– Ati dori sa le dati o sugestie celor care fac o astfel de munca? Dupa parerea dvs. ce trebuie sa stie un bun traducator?
– Un traducator de calitate este si un”tradator” in sens bun: de multe ori trebuie gasita o “solutie in spiritul” operei respective si nu “in litera” ei. Ultima forma trebuie verificata totdeauna, cu un lector nativ al limbii in care s-a tradus.

– Ce s-a tradus din tot ceea ce ati scris?
– Anul acesta trebuia sa fi aparut deja in limba germana, “Big Bangs Back-ul”. Din pacate, traducatoarea – eu nu am timp, si sunt, de fapt, un tip creator – nu s-a tinut deloc de cuvant: termenul de predare era decembrie 2008, iar ea nu facuse decat 30 de pagini din 260! Am preluat eu, atunci, munca translatorului si luna aceasta se poate preda editurii – sper sa apara inca in acest an.
Exista propuneri de traducere a cartii ISUS in italiana si spaniola – astept sa prinda viata cat de curand.

– Din 2003 sunteti galerist si impresar. Ce presupune aceasta, atunci cand ne referim la arta plastica? Unde ati organizat expozitii?
– Este foarte multa munca de organizare, publicitate, etc. Mi-au reusit expozitii frumoase in sudul Germaniei, la Stuttgart si Heidelberg, in Belgia si in Romania – Atheneu, Simeza Radiodifuziunii, etc.

– Aveti vreo lucrare importanta in derulare, in prezent?
– Sunt in stadiu destul de avansat cu noul roman – un fel de « politist stiintifico-fantastic » – eroul e autorul “Micului Print”, Saint-Exupery. Protagonistul principal abscons este, insa timpul, tineretea, cum si de ce imbatraneste omul.

– Ce inseamna viitorul din perspectiva omului de litere si de arta Eugen Cojocaru?
– Nu numai supravietuirea intr-o lume post-industriala de consum a-culturala, chiar anti-culturala, ci si impunerea unei oferte literare si artistice de mare nivel, care sa se impuna si financiar in aceste conditii mai mult decat vitrege spiritului elevat si valorilor perene ale umanitatii.

– Cat de des vizitati Romania? Care a fost cea mai recenta vizita si care sunt impresiile cu care v-ati intors din tara natala?
– O data, de doua ori pe an. Dupa sufletul meu si mai des si mai de lunga durata ! Daca as avea independenta financiara, as pleca imediat pentru cateva luni in tara… In fiecare an!

– Ce mesaj ati dori sa le transmiteti cititorilor nostri?
– Sa creada in ei si in valorile spiritului uman – numai aceasta ne poate salva la ora actuala de o neandarthalizare si barbarizare fara precedent a societatii omenesti.
Traim vremuri mult asemanatoare caderii Imperiului Roman – sper sa nu ajungem si noi la o mie de ani de neagra epoca pentru cele mai frumoase si mai nobile trasaturi social-umane.

Cand pe lume vine o minune… de fetita

by Zaharia Bonte
Bruxelles, Belgia

Cu Octavian Curpas ne-am cunoscut în spatiul virtual, unde am si ramas: cunostinte, parteneri de dialog si polemici, prieteni – prieteni virtuali, dar adevarati – si frati în credinta.  Calitatea de frate e cea pe care o simt mai arzânda, prietenia o cultiv – o cultivam –  în fiecare zi, iar cea de polemist… cam de câte ori se iveste ocazia. Nu stiu ce i-a vorbit în mod deosebit din scrierile mele, ca scriu rar, cuminte si asezat si vrednic de admirat… si mai ales nu public, sau public tot mai rar.  Scriu însa din belsug ’cimilituri’ si tot felul de note pe apucate si pe patite ori pe introvertite, din acelea pe care le fac, dar care nu le plac românilor; de unde ar fi sa le placa americanilor, iar românilor americani nici pe atât.
Iar daca  ar fi s-o spun pe cea dreapta, as recunoaste aici, pe hârtie ca atunci când ma încearca vreo pizma prin valurile vietii, vad – evident ca o vad în ceata – barca aceea de care nu stiam si pe care n-o visam, atunci când cei din generatia mea treceau Dunarea cu ea si apoi Atlanticul…    Dar oricum, nu m-as fi napustit printre gloante si obuze !

Un prieten bun în America era oarecând o mare comoara, azi e tot pe atâta, oriunde l-ai gasi, asa ca tin mult la Octavian, la lucrurile care ne apropie si caut mereu altele noi; asta si pentru ca el a ajuns si a reusit în America; iata ca un fericit prilej s-a si ivit:
În familia lui a poposit azi-noapte un îngeras de fetita ! Acum sa nu ma întrebati daca era noapte la noi sau la ei, ca am început sa le amestec, la gândul ca as fi putut razbi si eu; asa ca va voi povesti ceea ce stiu mai bine, ca am aflat mai de demult…
Octavian s-a nascut, a copilarit si s-a maturizat în Bihorul vecin mie.  America l-a fascinat si l-a atras pe când era cu sufletul sfâsiat de durerea pierderii tatalui sau, prin anii ’97, dar n-au putut America si Cordilierii si Arizona cu Canioanele lor, cu soare, caldura si racoare, sa-i racoreasca pe deplin nici dorul, nici durerea unui suflet vajnic de român. Octavian a ramas un vesnic cautator. Am citit ca a scris undeva sa se fi bucurat copilareste si atunci când m-a gasit si pe mine în partea aproape opusa a globului pamântesc, asa ca am ramas tot vecini: de la Oradea la Satu Mare sau din Arizona la Bruxelles… Când m-a apelat pentru prima data, suferea iarasi aceeasi durere pricinuita de vremelnicia si neputinta triumfului vietii pamântesti în fata mortii – sotia lui pierduse prima sarcina.
Ca oriunde ai fi în lumea aceasta – si America nu face exceptie – viata umana este vremelnica si marcata de suferinta. De aceea credinta, pe care am capatat-o deopotriva, ca dar ceresc, ne este idealul cel mai de pret pentru care luptam, pe care îl pastram nealterat si de mare pret. În acest spirit am scris si publicat eseurile despre Nicolae Moldovan, Octavian Paler…,  de unde mi-a gasit el urma.
Ziceam ca i s-a nascut lui Octavian o fetita, cred eu  ’un mesager anticriza’; si daca avem în vedere ca la Nasterea Mântuitorului au venit din Rasarit niste magi sa-I aduca daruri Pruncului nou nascut, ma gândesc ca printesei lor mi-as putea îngadui sa le duc în zbor – prin spatiul virtual, ca în el am ramas – si darul meu de bunic si sa mi-o alatur pe Janice celor sase, in curând sapte, nepotei ai mei.

CASA CU ZÂMBET

Casa cu zâmbet si soare si vorbe domoale;
Toti calca pe vârfuri sa nu mi te scoale
Pe tine, printesa, ce bine-ai venit,
În casa cu nou rasarit !

E soare si multa caldura,
Veselia si harul casa umplura;
Cum pot sa citesc pe chipul ceresc,
Bucuria, lumina, curajul, ce toti îti doresc ?

Ca magii, cu daruri, de pretutindeni venim
La casa-n lumina… sa va împartasim
Bucuria ce Domnul voua v-a dat,
Rodul iubirii binecuvântat.

Un sol de iubire
Îmbracat în inul subtire,
Un zâmbet de mai pe al vostru plai
În casa voastra cu soare, zâmbet si cu alai !

*****

Ca nu-s bucuriile vietii si nici orele diminetii
Mai duioase ca pruncii facuti în anii tineretii
Ferice este de oricine tolba si-o umple cu ei
Iar voi, Roxi si Tavi, si fericitul vostru temei…!

Ziceam ca îi stiu pe Octavian si pe Roxana Curpas ca pe niste cautatori de comori, comori asezate în vase de lut, cautatori adica, de suflete sensibile, iubitoare de arta cuvântului, asa cum sunt si ei. Nu mi-a fost înca dat, dar sunt sigur ca  daca m-as numara printre participantii la o sindrofie literara în casa lui,… l-as auzi recitând cu voce de bariton:
« Venisem flacau de pe Crisuri/ Cu sufletu-n trei învelisuri:/ De jale, de dor…
de libertate’(sau poate de literatura) ! »
?i asta pentru ca este nu doar un talentat si harnic cronicar literar, cunoscator  si pastrator al limbii strabune,  ci si un luptator si un factor si un sol al gasirii si al strângerii laolalta a multor fii ai neamului împrastiati prin lumea larga, suflete sensibile ce se mângâie si se încurajeaza reciproc, prin puterea cuvântului rostit raspicat, scris frumos.
Venit parca din epoca patriarhala, pentru Octavian, familia trebuie sa fie mare, unita si întregita. As putea spune ca în Suveranitatea Lui nelimitata, Dumnezeu i-a îndeplinit doar în parte dorinta; asemeni patriarhului Avraam,  prietenul meu l-a pierdut pe tatal sau înca de tânar, asa cum si parintele sotiei lui i-a parasit pentru plaiuri mai bune, ceresti, de multi ani de zile.
Pe mica printesa o întâmpina în Arizona, plaiul cel mai însorit din toata America, alaturi de mama si tata, fericitii parinti, cele doua bunici, unchi, matusi, verisori, biserica unde tatal ei este prezbiter, ca familia trebuie sa fie mare, unita, sa locuiasca  aproape… Familia trebuie sa fie si biserica si biserica trebuie sa fie familie.
?i noi suntem aproape, noi, cei pe care Octavian ne-a gasit, ne-a pretuit si ne stimeaza, vrea sa ne aiba în juru-i în spatiul nostru comun, fie si virtual, mostenirea strabuna: literatura crestina, morala si cultura iudeo-crestina.
Ne bucuram cu tine, prieten drag, ne bucuram de fiica ta. Te întâmpinam în numele Domnului, Janice, si iti descifram zâmbetul, gânguritul: Domnul fie laudat !

Romanian talented blossoms in Arizona

by Roxana Curpas

It is believed that in 1903, the Lumiere brothers patented a color photography process. Throughout the 20th and the 21st centuries, many have developed a passion for photography or understood how to make money from such a passion.

Sidonia AxenteIt happened the same with Sidonia Axente, who immortalizes for eternity the most beautiful, the happiest moments of a couple: the marriage ceremony, and their engagement party. As a confirmation of her great job, after becoming parents, many couples felt only appropriate to ask her to make, with inspiration, the photos that will become the memories of the baptizing ceremony for their child – which made her portfolio to grow in diversity.
She learned the trade of this profession from her father, and she tells us that her professional debut as a photographer was when she was only thirteen years old, even though the passion for photography she carried within her ever since she entered at school.
She’s presently located in Arizona, she has two children, and a husband who’s also her business partner. She’s a natively inclined photographer, who’s practicing for over 16 years the art of photography, and she has never considered changing her calling. She admires Jerry Ghionis and she likes couples who throw everything on the table for the memory of a lifetime!

Sidonia Axente was born in March 1976, at Codlea – the County of Brasov, in Romania – where in fact her parents are still living to this day – the city of her childhood. She never forgets those times – moments filled with wonderful memories – and the dearest image of all is the one of her beloved forest. Se is an only child, of whose mother was a local bank employee, ending up by achieving the position of bank president. Her father was a photographer – the source of the inspiration that she inherited. Sidonia has two children, a boy – named Ernest – and a daughter, Larisa, who’s eight years old. Larisa seems to have already stepped into her mother’s shoes, already claiming the title of the class artist, at school, showing a real passion for artistic painting. Larisa is always the first in her class that turns in the assignments, so she has time to draw in peace, after that.

Sidonia is not only a great mother and a supportive wife, but she’s a formidable professional, a gifted free lance photographer that does not intend to influence the choices of her children’s careers. She intends to give to her children the freedom to choose each one for him/her a way in life. From her own experience she knows that when you do what you love, it is not really working, anyway …

Sidonia is married since November 11th, 2000 with Michael, who does exclusively video productions. The two of them successfully teamed up in business, as well as in life, and Michael is Sidonia’s greatest art critic. Michael, in parallel is also an electrician ? (journeyman) – at the Electricians? Association / Union.

In Sidonia’s case, her academic training – Accounting College that she graduated in Romania – did not help her much. To succeed, in her business – like in any business- the success is not only talent as an artist photographer, but business capabilities, as well.

In Sidonia’s opinion ” if you are not also a go-getter in that profession, you may very well end up with beautiful photos on your walls, and with an empty wallet in your purse ” .

In Romania Sidonia took courses of video-editing and video-operating, classes taught at local television station, in Brasov, by professionals invited to teach and lecture from Romanian National Television – main Romanian news channel: TVR 1. She even wet her feet in TV, working for a while as a camera-woman for the news department, where she gained experience and crystallized a style as a photo-journalist.

In this profession – she says – there are no limits as to what you can do, which made her fall in love with her calling as an artist-photographer. For each new event involving her expertise, she’s open to any new challenges related to all opportunities, regardless if the new comes from people, places or experiences. With respect to the word “failure”, the artist states that she’s not afraid to fail, but that she tries to anticipate the failures and avoid them to the extent possible. She learns from other people’s mistakes; and by quoting her father, she says “ordinary people learn from their own mistakes, smart people learn from other people’s mistakes”.

If asked what would be her project of choice in photography, it would be undisputed the ceremony of marriage, with all that the event involves, starting with the engagement announcement and ending with “trash the dress session”. With that said, it is not surprising that her majority orders are wedding ceremonies, and this type of projects are also the area in which, as a business-woman, she works the hardest to promote herself. Lately, however, Sidonia is more and more required to cover with her gift baptizing ceremonies as well, mostly by people that when they got married they did not understood the need of hiring a professional photographer, specialized in this type of event – an expert to catch on celluloid the true essence of the event. After the fact, all these non-believers became true believers in the concept of choosing the right man (woman in our case …) for the right job. These people, armed with the new discovery are in the search for a Master of Photography, for the baptizing ceremony of their child, and Sidonia knows how to promote her talents and to take advantage of the opportunity, and in the process, the parent-couple gets a photo session, to reward the initial loss (the lack of a professional photographer at their wedding) in which they are educated about the importance of quality memories, and presented with different options as scenarios.

Sometimes Sidonia Axente plays with her gift, by taking photos using her daughter’s “point and shoot” camera, which “it will amaze you with the quality of the photo done by that regular camera”. When it’s about advertising, she does it all, and she’s happy with the results – she thinks she has a great capability to sell her product. At this moment she works exclusively by referrals, but the possibility of starting a professional advertising campaign for her business is a project for her near future. For the moment her business, along with Michael’s, is present on several websites dedicated to this type of business, such as: http://www.Weddingwire.com or?www.Eventective.com.

Going down the memory lane, Sidonia remembers how everything started in Romania, when she was only sixteen. She will never forget her first wedding project: September 5th, 1992. In Romania she had her own studio, opened with her father in 1996. Like any successful business, it takes a lot of hard work, but she did it with joy and confidence, and in 2003 she takes full charge of the entire photo-studio operation. Ironic, when everything started to work as planned, Michael earns for himself and for his family the American dream, with “Diversity Visa Program”. For the family the decision to try a fresh start in the “Promise Land” was not a difficult one, since they dreamed all their life to live outside Romania.

Her first contact with the world outside Romania was when she was 12, right before the Romanian Revolution in 1989, in a memorable trip offered by her parents. They had a month of traveling, with the family “Dacia” and a camping trailer, inside few of the Eastern states: Democratic Republic of Germany (at the time), Czechoslovakia, Hungary and Poland, an experience that deeply touched Sidonia, who suffered by comparison of what her own country experienced at the time. Returning to Romania, she suffered when she realized how poor and limited her own people were forced to live their lives. In all this time, during their trip to Eastern Europe, the entire family had airline tickets to Australia with the intent to petition political asylum. It never happened: they returned home, and not long after the Romanian Revolution changed the communist regime of Ceausescu. Soon after that, in 1990, she went into a new trip – with other children of her age, in excursion – outside Romania, this time in the Western Europe – in Austria. There, she remembers, the group coordinators would administer pills to calm the kids down, who’s energy when experiencing the multitude of colors, products, and smiley faces of all over happy people was hard to be controlled. Sidonia’s perception of the communist society, at her return from Austria was only emptiness in her soul, misery and sadness on the faces of her co-nationals, and the feeling of darkness in all the gray corners of empty Romanian markets. But most of all the lack of hope and the lack of happiness, and the missing smiles of the faces of Romanians made her to forever dream to emigrate. The perseverance finally made her dream come true: after several unsuccessful attempts to “lottery visa”, the sixth time Michael was a winner, for himself and for his family!

Presently, about 90 percent of the entire work done by Sidonia revolves around wedding projects, and she never feels better inspired as she is when dealing with marriage ceremonies. In her opinion an important factor when dealing with couples is to make them feel comfortable with their artist-photographer, and she works for that even from the very first moments, when the engagement ceremony project is on the works. Even though there were instances when she was not able to establish chemistry with the couple, the overall experience is a smooth cooperation and understanding between her as a Master of Ceremony in her field, and clients – the happy couple – in the most important event of their lives: a new beginning.
And an added plus to this strategy is the fact that she is present to the engagement ceremony, as photographer, so by the time when the wedding is scheduled, the mutual acceptance and the comfort is already in place, between the artist, the groom and the bride.

Sidonia Axente chose the field of the wedding expertise somehow guided by her father, on one hand, and by the market demand at that time: Romania of 1992, where with wedding ceremonies an artist photographer would be able to earn a decent living. While specializing in the secrets of this art, she learned to enjoy it, and not to look at this as to a job, but much more as to a hobby with financial benefits… and that even from the times when she was still a high school student. That way she never asked money from her parents, and she learned from an early age the value of the honest hard worked money. Maybe the money were too strong of a factor when she took the decision – a disputable decision, but not too late to be changed, …- of not continuing the higher education, in an university,…
And if in Romania, due to her numerous projects she was over-worked, and the quality of her photos was on the commercial side of the art spectrum, without time to perfect her style into a signature work, since she moved to US she got the opportunity to work and learn from professional photographers, trained here, in America design and arts academies. Her style got personality and her techniques became unique: she’s avoiding the stereotypes by leaving her personalized mark in her works. And the fact that she’s a Pisces – the sign of artists – would not hurt her artistic approach either,… in her profession?

During the years of successfully promoting her talents on the professional market, she had many funny experiences. One is always alive in her memory: her first photo, done in Romania, at a civil marriage ceremony. For over two years she was her father silent assistant: she learned the secrets of the job, by carrying the bag of her father, starting her apprenticeship when she was only 12 years old. And her “baptizing” in this profession came one day, when her father told her: “You take pictures while I?ll change the film-role to the other camera”. Sidonia was already overwhelmed by responsibility of her first “hand on” experience, never mind the presence of the City Mayor and his assistant, and over 60 guests to the couple’s event. She remember that “she froze” and she got sick to her stomach, due to the high emotions … Now she’s laughing when looking back … but at the time it seems like the most serious moment of her life.

Sidonia Axente had been thrilled to take part of “DWF Convention” between 11th and 14th of January (2009) at “Carefree Resort” in Arizona. There she experienced “hands on” expertise from masters of photography of he northern American territory, with international participation as well, in different particular areas, such as: fashion photography, photo journalism, high end weddings, light techniques, sales, marketing business management, etc. The event was honored by the presence of the Australian Photographer Guru Kevin KUBOTA – the receptor of the title “One of the top 10 Wedding Photographers in the World” by The American Photo Magazine. She had also the privilege to meet Denis REGGIE (USA) named “the best in business” by the famous Oprah.

As long term projects, Sidonia is looking forward to become an American citizen, and she dreams to the day when she will have the opportunity to live again in a mountain area, surrounded by grass, and neighbored by the forest – a similar landscape as in her beloved Codlea – the town of her childhood – regardless if this place will be in Arizona, or any other corner of the US.
Like any respectable professional, she believes in the concept of artistic photography, even though in her opinion “the art never ends its possibilities, they are only temporary abandoned”. She never has a problem with deadlines, and “working under pressure”. Even more, she’s prouder of her results done under pressure. Ever since she is in the US, she worked in a bank, but her “day job” does not match her artistic soul: the routine of the rigorous?banking program, with predictable breaks, always at the same time of the day, and endless house in front of a computer screen is not something she looks forward in her “day job”.

For the moment Sidonia Axente in only into photography, but for her future she plans to approach another field, and she is thinking of Psychology.

If asked for advice in her line of work – art photography – she would suggest to whoever is interested, to have a “day job” because of the random orders in this line of work, where you never can predict the income. Also she insists on seriousness and professionalism in approaching any job, big or small. She thinks of herself as a “native born photographer”. She’s somewhat frustrated of the idea that no one told her at her beginnings how much money out of pocket this job involves, how much dedication it takes to become a professional photographer, and the fact that technology can become obsolete in less than half a year.

It is Sidonia’s opinion that she’s far for knowing all the secrets of the photographic art, and the more she learns, the more she realizes how broad the photographic spectrum it is, but she does it with satisfaction, and she looks at it not like a job, but like a joy.
Obviously , nothing can be perfect – like in any profession, the goal is get over it , and move on: it annoys her second hand smoke, especially felt at weddings in Romania, and the “competent advises” of all types , made by “occasional experts” in all areas of photography: light, techniques, etc …, advises that you cannot bluntly dismiss them , because they are coming from your clients’ dear relatives … Once of the sudden everyone knows everything about photography, and the liqueur on the tables at any family event, either is a wedding, or a baptizing, it becomes an inspiring factor … This is how you end up hearing “priceless remarks” like ” Come on , go on, we know that there is nothing will go wrong , it’s good the way it is …”. At the same time , there is nothing more frustrating as a professional photographer than – when you finally put everyone in place for their dream picture – someone in the group finds exactly in that moment something to do, something so important that will take no delay: to tell a joke on the cell phone to an old buddy that is not present …
And that moments are crucial for the well being of the group photo, and the entire project, but hey, “our customer, our master” , so the hack with the professional advise …

This is the reason for which Sidonia would wish that people are not in such rush when it’s about to leave memories on celluloid, especially when about wedding memories. Of course there are couples that have fully understood the need for patience and the need to follow the expert advice of the artist photographer for the exceptional outcome of the entire project, but unfortunately this is not the case all the time.
There is also the type of the client who expects the impossible from Sidonia: she has to do her job flawless, the photos have to be exceptional at poorest, and their contribution should be either none, or at best a passive one: a non-participation in which the photograph has to do the entire work, herself? There is no doubt, the wedding day comes with a lot of stress, and anxiety, hopes and desire for absolute perfection, and it is not easy for the groom and bride to be all smiley and joyful, and especially because of that reality Sidonia recommends her clients to reserve few hours for the after wedding session, when both the groom and the bride are relaxed and disconnected from the prior tensions.

With respect to the photographic techniques, it is Sidonia’s professional opinion that everything revolves around the type of job and situation in the field: there is no universal accepted technique that will work always, in any circumstances, but she recognizes the help of the new computer technology, in which “Photoshop” software can turn a good photo into an excellent picture.

Her tools of choice are Nikon cameras and Nikon professional lenses, and the main sources of inspiration for her are professional publications – mainly in the fashion field – and movies. So are the professional gatherings – like congresses, or symposia, exhibitions – , and she finds herself almost never inspired by her colleagues in the art – photographic field. The Internet, for those who are inclined to study the art of photography, it will always remain the main resource of information.

In over sixteen years since she’s professing photography, Sidonia admits that every time when practicing her calling she becomes another person, whose adrenaline and enthusiasm never decreased, and the critic eye with which she’s evaluating her work is now even more merciless than it was at the beginning.
For the large audience, interested in her projects, and the quality of her work, her portfolio can be viewed on the following web address: www.axenteproductions.com

Tabăra creștină în orasul montan Payson din Arizona în perioada 25-30 mai, 2009

lucian-oniga-penielLucian Oniga si fundația “Peniel” au devenit deja o marcă.

Bistriteanul in varsta de 36 de ani, licentiat in teologie la “Continental Theological Seminary” din Bruxelles si avand master degree de la University of Wales, este presedintele si fondatorul acestei organizatii de tineret din Romania. In SUA a ajuns prima data in 2001, in vizita la parintii si fratii sai mai mici, care s-au stabilit in Arizona, in 1997. De atunci, i s-a mai oferit de nenumarate ori ocazia de a calatori pe pamantul fagaduintei, dar nu a avut nicicand dorinta de a ramane permanent aici, intelegand ca voia lui Dumnezeu pentru el este de a se dovedi credincios lucrarii in care s-a implicat cu multi ani in urma. In prezent, Oniga se ocupa de tinerii din biserica “Sfanta Treime” din orasul natal, Bistrita. El si Veronica formeaza un cuplu si impreuna au doua fetite, Thea si Petra.

Am dori sa ne povestesti cate ceva despre activitatea ta de pana acum in cadrul fundatiei “Peniel”. Ce rol ai avut la infiintarea fundatiei si ce functie ocupi in prezent, la “Peniel”?

Lucrarea “Peniel” a inceput in Romania in anul 1995, cu o tabara de tineret in Muntii Birgaului, langa Bistrita. Impreuna cu un coleg de facultate, George Gavrus, am avut initiativa acestui demers, fara a detine un plan de lunga durata, pe care Dumnezeu, in intelepciunea Lui nu a ales sa ni-l descopere de la inceput, ca sa nu ne sperie. In decursul anilor, viziunea lucrarii a devenit mai clara si s-a dezvoltat in ceea ce este acum: o unealta pe care o foloseste Dumnezeu pentru mantuirea tinerilor romani de pretutindeni.

Avand un rol de coordonare inca de la inceputul lucrarii, din anul 1999 cand a luat fiinta din punct de vedere juridic Fundatia “Peniel”, am preluat functia de presedinte al organzatiei.

Ce isi propune fundatia “Peniel”? Ce loc ocupa organizarea de tabere si alte evenimente in cadrul fundatiei? Ai vrea sa ne dai cateva exemple de astfel de activitati? Unde au fost organizate si carui segment de varsta s-au adresat cu precadere?

Fundatia «Peniel» are drept scop castigarea generatiilor tinere pentru Cristos si motivarea acestora pentru a trai o viata crestina autentica. Taberele si conferintele Peniel sunt principalele mijloace pe care le folosim pentru implinirea acestui deziderat.
Daca in vara anului 1995, am inceput cu o tabara la care au fost prezenti aproximativ o suta de tineri, din 1999, datorita numarului mare de participanti, a trebuit sa oferim cate doua tabere de vara, unde iau parte pana la opt sute de persoane intr-o serie.
La cererea tinerilor, din anul 1997 am inceput si organizarea unor conferinte nationale cu caracter motivator. Astfel, daca la prima editie din 1997, au participat aproximativ sapte sute de persoane, in anii urmatori numarul acestora a crescut pana la aproape cinci mii.
Din 2001 avem si conferinte regionale, mai restranse, la care vin pana la o mie de tineri.
Bineinteles ca toate aceste activitati nu s-au putut si nu se pot realiza fara ajutorul unei echipe de voluntari inimosi, pe care ne-am straduit sa o formam in cele patrusprezece conferinte de strategie si echipare a liderilor.
Avand ca grup tinta adolescentii si tinerii adulti, “am mers dupa ei” in toate regiunile tarii si in aproape toate orasele mari din Romania.
Acum ne confruntam cu o mare “problema buna”, nu mai gasim orase romanesti in care sa existe o sala suficient de mare pentru a gazdui minimum doua mii de persoane. Prin urmare, suntem nevoiti sa revenim cu intalnirile Peniel in orasele in care am mai fost cu ani in urma.

Cum s-a nascut ideea de a planifica o astfel de tabara in AZ si ce isi propune? In SUA au mai avut loc pana acum asemenea tabere sau in AZ vom asista la o premiera?

Ideea s-a nascut din insusi scopul organizatiei noastre. Avand ocazia sa intalnesc multi tineri romani din SUA cu aceleasi aspiratii, intrebari si probleme ca ale celor din Romania, am simtit indemnul Domnului de a veni si eu in intampinarea nevoilor lor. Pe langa intalnirile din cadrul bisericilor si din alte locuri, cred ca tinerii trebuie sa se separe de cotidian pentru a se retrage intr-un loc special, in mijlocul naturii, pentru a-L descoperi pe Creatorul lor intr-un mod inedit. Numele Peniel inseamna fața lui Dumnezeu. Ori de cate ori cineva merge la Peniel si vede fața Domnului, se intoarce acasa schimbat. Acest lucru ni-l dorim si pentru tinerii care vor participa la prima tabara Peniel din SUA, sa se intoarca transformati si mai asemenea Domnului Iisus!

Te rugam sa ne dai cateva detalii despre acest camping, in ce perioada va avea loc si orice altceva ti se pare relevant si crezi ca ar merita mentionat.

Tabara va avea loc in Payson, Arizona, la Tonto Rim Christian camp (www.tontorimcamp.com), in perioada 25-30 mai 2009. Avand ca titlu “Extreme Experience”, in aceasta tabara sunt asteptati toti tinerii care doresc sa guste din bunatatea Domnului (Ps. 34:8a) si sa-L intalneasca pe El ca Mantuiror, Eliberator, Vindecator si Datator al plinatatii Duhului.

Vor predica din Cuvantul lui Dumnezeu pastori cunoscuti in comunitatea romaneasca, precum: Nelu FILIP, Lazar GOG, Petru LASCAU, Marinel MESAROS, Leonard SEMENEA, Ioan SZASZ, plus alti lideri de tineret din bisericile locale din Arizona. De asemenea, il avem ca invitat special pe Ron BROWN din CA, un frate de culoare pe care speram ca Dumnezeu sa-l foloseasca intr-un mod deosebit.
Inchinarea va fi condusa de catre Peniel band – AZ si de alte grupuri de inchinare din bisericile penticostale din Arizona.

De ce ai ales orasul Payson?

Pentru ca acolo am gasit oferta cea mai buna la vremea cand cautam locuri de tabara. In plus, este o zona foarte frumoasa in care te simti parca mai aproape de Dumnezeu.

In ce va consta programul derulat in cadrul acestui camping? Ce beneficii au cei care se decid sa participe?

Programul taberei incepe luni seara cu cina si se incheie sambata, la amiaza, cu pranzul si include intalniri duhovnicesti zilnice si multe activitati sportive si recreative precum archery, target shooting (pellet guns), low ropes course, zip line, mountain boards, mountain scooters, canoeing, low-rock jumping (into water), crafts, volleyball, basketball etc. Bineinteles ca nici focul de tabara nu va lipsi. Pe langa lucrurile mentionate anterior, tinerii care vor participa la Peniel vor beneficia de cazare si trei mese pe zi, toate incluse in costul de numai $200. In pret nu intra transportul la si de la locul taberei!

Cum trebuie sa procedeze cei interesati sa se inscrie in acest camping? Cu cine sa ia legatura si care sunt datele de contact ale persoanei care se ocupa de inscrieri (numar de telefon, fax, e-mail)?

Tinerii care doresc sa participe la tabara sunt rugati sa se inscrie prin liderul de grup care ii va insoti, la adresa penielcampusa@yahoo.com. Inregistrarea va fi valida in momentul in care vor depune cei $200 de persoana in contul Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina. 457007350160, deschis la Bank of America, AZ.

Pentru mai multe informatii privind inregistrarea, doritorii sunt rugati sa ia legatura cu Marta, la tel. 602-653.31.75. Pentru informatii financiar-bancare, Paul poate fi contactat la paul_oniga@hotmail.com sau la tel. Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina. 602-757.12.37.

Am dori sa ne spui daca tabara din AZ este “one time” sau doar primul eveniment de acest gen dintr-o serie mai lunga? Ti-ai propus sa organizezi in fiecare an un asemenea camping si daca da, urmatorul va avea loc din nou in AZ sau te vei orienta spre un alt stat?

Mi-ar placea ca tabara din acest an sa fie doar inceputul unor serii de tabere care sa se extinda in fiecare stat american unde traieste o comunitate de romani. Chiar daca Peniel nu va putea organiza aceste tabere, mi-as dori ca tinerii romani din SUA sa-si asume o asemenea viziune pe viitor. In cazul in care va fi nevoie, imi voi oferi sprijinul si experienta pentru realizarea unor astfel de proiecte.

In prezent, as dori sa-mi focalizez atentia pe acest inceput din Arizona, urmand ca detaliile legate de desfasurarea taberelor viitoare sa fie stabilite ulterior.

In cazul in care se va opta pentru AZ si se va merge pe varianta ca taberele sa se desfasoare anual, urmatoarele editii se vor tine tot la Payson sau prin rotatie vor fi alese si alte locuri, ca Prescott, Flagstaff, Sedona sau chiar Grand Canyon?

Ar fi frumos sa gasim si alte locuri de tabara in Arizona.

E corect sa afirmam ca vom asista la o lansare in SUA a camping-urilor cu care romanii sunt deja familiarizati?

Da.

Ce diferente si ce asemanari exista intre taberele pe care le organizezi in SUA si cele din RO?

Asemanarile au de-a face cu organizarea, programul si accentul pus pe spiritual. Deosebirile sunt de natura materiala: in Romania taberele au loc in corturi si in conditii mai rudimentare, iar in SUA beneficiem de o baza dotata cu toate facilitatile.

Chiar daca nevoile tinerilor sunt comune, indiferent de rasa si de cultura in care traiesc, abordarea slujirii lor va trebui sa fie adaptata mediului din care provin. Acest lucru ni-l dorim si in cazul taberei din Arizona.

Pentru mai multe informatii legate de activitatile Peniel, vizitati http://www.peniel.ro.

The graphic designer Iulian DUNA gave up drawing three years ago – the history of an invaluable talent of whose stolen life doesn’t matter for anyone

iuly_and_anaOn the 3rd of May 2009 there will be three years since the still unsolved disappearance of graphic designer Iulian DUNA, in the Metropolitan area of Seattle, WA. Graduate of the School of Arts (Belle Artes) from Cluj Napoca (Romania)  class of graphic design, Iulian DUNA starts his journey into his profession at UBISOFT ROMANIA, a company specialized on graphics and animation for computer video games. His talent, the work and his dedication that he proves while working to perfect his art will eventually bring to “Iulica” – a nickname that everyone knows Iulian DUNA – a recognition in the professional circles, from experts in plastic arts.

Being at the age when relationships are done relatively easy, Iulian DUNA – being 28 years old at the time – starts in October 2005 a friendship with Ana GABRIEL (presently 43 years old) , an US citizen of Romanian roots. At the end of that year he receives the tourist visa for USA, and in January 2006 he arrives in America, where for his first two weeks he lives in NY. In February 2006, after a ten day visit to “The Fabulos Las Vegas”, Iulian and Ana settle themselves in Seattle, in the house of Ana’s relatives: Constantin Adamovici and Nina Toma, who offers them accommodation.

For the young graphic designer and his girlfriend will follow a time of great tensions and small fights which surprisingly doesn’t end in complete separation, but only in temporary break-ups, during which she decides to sleep over night with her friends.
“Wednesday morning I reminded him that during the evening we will not see eachother, but I invited him on Thursday afternoon to my place of work, where, after the opening night a party will follow, and I suggested him to dress appropriately / accordingly ”
He said “OK”.

“We wished a nice day exchanging a small kiss”, remembers Ana, in 2006. It was the last time when “Iulica” and his girlfriend get to meet each other, because unexpectedly , on May 3rd Iulian DUNA disappears.

The family starts the process of finding him, by alerting the Romanian Embassy in the USA, an action left to date without any answer. All that his mother and his sister – left in Romania  can gather as information is the fact that Ana and Iulian had a new fight on the evening of May 2nd, ended with Ana leaving the place to sleep with some friends in the town. In the next morning, since the bicycle with which “Iulica” made his trips to and from work is missing, Constantin and Nina draw the conclusion that “Iulica” went to work. They did not get suspicious until late evening , when “Iulica” doesn’t show up, at home, back from work.

The missing incident is then announced to the Seattle PD, but the answer received is one of the nature of not bringing any comfort, but to raise more worries: even though “Iulica” is in the data base for missing persons, an investigation cannot be started. The reason : Iulian DUNA is an adult that left of his own free will that domicile, which implies the fact that he no longer wants to get in touch with the family (from Romania) – a plausible story for Seattle PD. It however remains to be explained how the communication between him (Iulian DUNA) and his family back in Romania stopped, as well – a communication that was done from America weekly by Iulian DUNA either on e-mail, or by electronic messenger. More than that, his mother and his sister remembered their last conversation with Iulian in which “Iulica” was kind of disappointed that after over three months since he was in “The Promised Land” he was not capable to find the dream job he wanted, or at least a suitable job for his skills.

That was then, and now, the present looks exactly the same. In the last six months, tired and disappointed of so many tries with no results what so ever, the two women – his mother and his sister – have no more power to fight; they accepted the faith and all that they can do is to hope and to think of different scenarios ,… In their opinion Iulian DUNA is either the victim of a severe depression, generated by loneliness, and the lack of financial and moral support, or he was killed, if he associated in America with the wrong crowd.

The story of the graphic designer has been portrait ed on both ends of the Atlantic, in mass-media, in Romania, and in the US, due to the efforts of his family who informed Romanian TV News Channel “Antena 1”, in Romania. His story was presented by news-papers and Romanian ethnic magazines like “Clipa”, “Gandacul de Colorado”, “Romanian Times”, “Clujeanul”, “Sibianul”, “Adevarul”, “Averea”, “Libertatea”. At the same time FBI was involved, and started an investigation: there were taken statements from people that knew Iulian, and with whom Iulian had contact prior to his disappearance; also DNA samples were taken, studied, and were been stored for identification purposes. Ana Gabriel was also heard by an FBI Special Agent in connection with her boyfriend disappearance.

We got in contact with Ana  Iulian’s last girlfriend in US  and she gave us her opinion, with respect to the plausible facts, in her understanding: it is either an abandonment case, or an inexplicable decision on Iulian’s part to cut off all links and relationships with family, friends, and acquaintances. Also an accident may be the explanation, followed eventually by an amnesia, or even a severe depression. She does not dismiss the suicide version.

Together with a cousin of Iulian who’s settled in the US, Ana states that she tried to hire a PI to go on and reveal what happened. Unfortunately the retainer and the cost of the PI for his services were huge above her financial possibilities, or Iulain’s family budget  this in part because without status in the US, Iulian had no credit cards, no SS#, no medical records, nothing to trace down, … In conclusion : Since the Summer of 2007 nothing has been heard on this matter.

Now, Ana keeps in touch regularly with the sister and the mother of his disappeared boyfriend. Also the mother and the sister of Iulian keep in touch with Iulian’s cousin that lives in US, as well as with Mrs. Nina Toma, his former landlady. In a mixture of contradicting feelings, going from frustration to hope, missing the loved one and the lack of power to help, desperation and contempt for the way in which the local authorities understand to bring their help to the table, the two desperate women are at the end of their ropes, emotionally. They consider that there is nothing to be done, for them. They have only one wish: for him to show up, to receive a sign from Iulian … or at least to have confirmed his death, so a proper Christian burial can be started. Unfortunately, the more time goes by, the two women understand that there is no one else, but God to help them in their ordeal. Their main disappointment goes towards the Romanian Embassy in the US, but they are upset also on the low priority of the FBI investigation in the case of their son and brother.

There are already three years since the events took place, and Iulian didn’t showed up, and news about him are as well, inexistent. Still, in the heart of his mom, and his sister, the memories didn’t fade, but contrary, continue to be as vivid, and as intense, as in the day the entire nightmare begun. Iulian’s image remained and will further remain alive, in their hearts : an active individual, surrounded by friends, full of life, with a great sense of humor, a socialite bearing full confidence in his talent and in his inner values, a true artist ” as he proclaimed himself ” who dreamed to go to America, to work for Disney, to accomplish himself as a professional and to leave his mark in the field of computerized graphics .
Beyond of the border of memories, among tears, bitterness and sadness, in the mind of his family still stands a question mark: who would have deprived “Iulica” of his freedom, to just profit on his brilliant already recognized talent as a graphic designer .

If there are people who have information about Iulian Duna, we kindly ask them to write us at the following e-mail address: justitia@justice.com

Va duce criza la pocaință?

Sursa: http://www.hotnews.ro

Criza financiară indreaptă britanicii catre lăcașele de cult

de E.M. HotNews.ro

Britanicii se indreapta mai mult spre religie din cauza crizei financiare, pentru consolare spirituala, dar si pentru sfaturi legate de credite si de finante, indica Financial Times Cererea in crestere de .consultanta financiara si legala din partea lacaselor de cult determina ca multe dintre acestea sa lanseze servicii adaptate timpurilor.

 

Sursa: http://www.ft.com

Britons turn to religion over debt worries
By Vivienne Raper

Britons are turning from Mammon to religion as the downturn bites ? for advice about debt and redundancy, not simply spiritual consolation.
The growing demand for financial and legal advice from places of worship is prompting many to launch a new type of service.

***

Picture11In Biblie, in cartea JUDECATORI, Dumnezeu arata poate cel mai bine o lecție, deoarece ea se repeta: cand copiii lui Israel erau intr-o relatie buna cu El, de ascultare, atunci poporul nu ducea lipsa de apa si paine, de hrana necesara.

Insa cand poporul parasea pe Domnul, Dumnezeul parintilor lor, care-i scosese din tara Egiptului, si au mers dupa alti dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care-i inconjurau, s-au inchinat inaintea lor, si au maniat pe Domnul, atunci Domnul nu le mai acorda ?perdeaua? de protectie si popoarele vecine devenea un ghimpe si un asupritor care le lua hrana, pacea si prosperitatea de care se bucurasera pana atunci. Oriunde mergeau, mana Domnului era impotriva lor ca sa le faca rau, cum spusese Domnul, si cum le jurase Domnul. Au ajuns astfel intr-o mare stramtorare.

Se intampla ca venea iarasi momentul cand se intorceau spre Domnul cu pocainta si-I cereau ajutorul, iar Dumnezeu care era plin de mila si indurare pentru poporul Sau le dadea un “judecător” care se ridica impotriva asupritorilor iar Domnul le dadea izbavirea.

Si in zilele noastre, deoarece atatea popoare au ramas mai mult cu numele crestine si de fapt au imbratisat alte forme de religii care L-au maniat mult si indelung pe Dumnezeu, vedem ca El s-a indepartat si nu a mai dat binecuvantarea si prosperitatea cu care ne-am obisnuit.

Dar exista speranta, intoarcerea sincera si cu pocainta la Dumnezeu, deoarece avem vie promisunea Sa din 2 Cronici 7.13-14:

“Cand voi inchide cerul, si nu va fi ploaie, cand voi porunci lacustelor sa manance tara, cand voi trimite ciuma in poporul Meu: daca poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, si va cauta Fața Mea, si se va abate de la caile lui rele, il voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, si-i voi tămădui țara”

Acum nu mai e ploaia de prosperitate specifica occidentului, deoarece Dumnezeu a poruncit unor “lacuste” sa bantuie mai toate tarile trimitand ciuma crizei economice care imbraca cele mai sumbre forme, insa trebuie sa venim inaintea Lui Dumnezeu smeriti, sa cautam fata Sa si sa ne abatem deindata de la caile noastre rele si atunci El conform promisiunilor Sale ne va asculta si va trimte vremuri de inviorare spirituala si economica. Amin!

by George Danciu

Sindromul antichristului ?

Sursa: http://www.ziua.net

Șocant: O mamă și-a executat fiul cu sânge rece la poligonul de trageri!

Soc in Statele Unite. Marie Moore, o mama din Florida, care credea ca este Anticristul, si-a executat fiul, cu sange rece, la un poligon de tragere din Casselberry, Florida, titreaza “Mail Online”. In vreme ce baiatul se concentra asupra tintei din fata, femeia in varsta de 44 de ani, a luat un pistol l-a indreptat spre capul acestuia si a tras. “Imi pare rau. Trebuia sa-mi trimit fiul in Rai, iar eu sa merg in Iad”, a notat aceasta in biletul de sinucidere. Intr-un mesaj audio emotionant, inregistrat inaintea evenimentului sangeros, femeia povestea cum va salva lumea de violenta daca isi va omora fiul. “Ai un pistol. Poti sa o faci!”, l-ar fi auzit pe Dumnezeu spunandu-i. “Trebuie sa mor si sa ajung in Iad pentru ca pe Pamant sa fie 100 de ani de pace. Dumnezeu m-a transformat in Anticrist. Sunt o persoana buna, insa diavolul si Dumnezeu m-au schimbat in cea mai rea persoana din lume. Sunt atat de rusinata si imi este foarte frica. Voi plati pentru totdeauna”, explica femeia pe caseta.

Anchetatorii au dezvaluit ca Moore era bolnava mintal. Pe casete ea povesteste cum a petrecut lungi perioade de timp in spitale de psihiatrie si, de asemenea, despre halucinatiile pe care le avea adesea. De multe ori femeia credea ca era ingropata de vie, devorata de furnici, arsa pe rug si gazata. Acum, autoritatile vor sa afle de ce Marie a putut inchiria doua pistoale de la poligonul de tragere, dupa ce, in urma cu sapte ani, incercase sa se sinucida chiar acolo. De asemenea, Marie Moore fusese condamnata de doua ori pentru conducere sub influenta alcoolului.

Martorii la incident au declarat ca femeia era nelinistita si ca intre ea si fiul ei au observat o tensiune. Moore se plimba nervoasa in jurul lui cu cateva minute inainte sa-l execute. Insa, ea a fost observata si razand cu o persoana din apropiere. Camera de securitate din incapere a inregistrat oribilul moment, in care femeia s-a intins pe langa fiul ei si a luat pistolul suplimentar, in timp ce baiatul se pregatea sa traga. Apoi, l-a pus la doar cativa centimetri de baza craniului si a tras o data.
Mitchell a cazut fulgerat la pamant si a murit pe loc, in vreme ce mama sa a facut un pas in spate, si-a bagat pistolul in gura si a mai tras o data. Femeia a decedat la spital. “M-am uitat si am vazut adolescentul pe jos scuipand sange”, a declarat martorul, Bobby Davidowitz.

Mama criminala era divortata, dar avea un iubit care apare pe casete drept “Regele”. La randul sau, femeia isi spunea “Regina decazuta”. “Imi pare rau. Te voi iubi mereu. Diavolul a ajuns la mine si vrea sa ma distruga. Sper ca ma vei putea ierta. Cand ajungi in Rai te rog spune-i fiului meu cat de mult il iubesc”, suna mesajul acesteia pentru iubit, titreaza “Mail Online“.

***

Adam si EvaCand ai dat peste un adevar, n-ai voie sa-l tii pentru tine. Adevarul e ceva public. Ai datoria sa-l imparti cu toti. -Cugetari, D.I. Suchianu

Instrainarea de Dumnezeu duce foarte usor la catastrofe personale, in familie sau in societate.

Prima catastrofa a fost a Evei, care a intrerupt partasia cu Dumnezeu din gradina Edenului si a ascultat de soapta diavolului. Insa s-a complacut si Adam. Apoi intimitatea cu Cel care i-a creat s-a stricat. Samanta pacatului era intrata in om.

Moartea spirituala l-a cuprins pe om colorandu-i intraga viata asa cum turnesolul coloreaza intreaga solutia in care se afla. La Cain a incoltit dorinta de-a-l ucide pe fratele sau Abel din ura ca acesta a inteles sa aiba o relatie de ascultare de Dumnezeu. Si l-a ucis. Cu timpul s-a ajuns la Sodoma si Gomora. Aceleasi comportamente animalice anima omul si in zilele de azi.

Pentru a-l recrea din nou pe omul decazut, Dumnezeu a trimis in aceasta lume pe Fiul Sau Isus Christos care sa ia asupra Sa pacatul si vinovatia noastra acceptand sa fie rastignit in locul meu si al tau pe lemnul Crucii.

Nicodim si IsusLui Nicodim, un fruntas al iudeilor, Domnul Isus i-a spus: < “Adevarat, adevarat iti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu.” Nicodim I-a zis: “Cum se poate naste un om batran? Poate el sa intre a doua oara in pantecele maicii sale si sa se nasca?”  Isus i-a raspuns: “Adevarat, adevarat iti spun ca, daca nu se naste cineva din apa si din Duh, nu poate sa intre in Imparatia lui Dumnezeu. Ce este nascut din carne este carne, si ce este nascut din Duh este duh. Nu te mira ca ti-am zis: ‘Trebuie sa va nasteti din nou.'”>

2 Corinteni cap 3. –  “Nu ca noi, prin noi insine, suntem in stare sa gandim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastra, dimpotriva, vine de la Dumnezeu, care ne-a si facut in stare sa fim slujitori ai unui legamant nou, nu al slovei, ci al Duhului; caci slova omoara, dar Duhul da viata.

“Dar ei au ramas greoi la minte: caci pana in ziua de astazi, la citirea Vechiului Testament, aceasta marama ramane neridicata, fiindca marama este data la o parte in Christos. Da, pana astazi, cand se citeste Moise, ramane o marama peste inimile lor. Dar, ori de cate ori vreunul se intoarce la Domnul, marama este luata. Caci Domnul este Duhul; si unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. Noi toti privim cu fata descoperita, ca intr-o oglinda, slava Domnului, si suntem schimbati in acelasi chip al Lui, din slava in slava, prin Duhul Domnului.”

2 Corinteni cap 5. – “Si El a murit pentru toti, pentru ca cei ce traiesc sa nu mai traiasca pentru ei insisi, ci pentru Cel ce a murit si a inviat pentru ei. Asa ca, de acum incolo, nu mai cunoastem pe nimeni in felul lumii; si, chiar daca am cunoscut pe Christos in felul lumii, totusi acum nu-L mai cunoastem in felul acesta. Caci, daca este cineva in Christos, este o faptura noua. Cele vechi s-au dus: iata ca toate lucrurile s-au facut noi. Si toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a impacat cu El prin Isus Christos si ne-a incredintat slujba impacarii; ca adica, Dumnezeu era in Christos, impacand lumea cu Sine, netinandu-le in socoteala pacatele lor, si ne-a incredintat noua propovaduirea acestei impacari. Noi, dar, suntem trimisi imputerniciti ai lui Christos; si, ca si cum Dumnezeu ar indemna prin noi, va rugam fierbinte, in Numele lui Christos: impacati-va cu Dumnezeu! Pe Cel ce n-a cunoscut niciun pacat, El L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El.”

Fara aceasta nastere din nou suntem cu totii niste ucigasi chiar daca nu toti apasam pe un tragaci. Aprobam avortul, eutanasia s.a. Ucidem cu vorba, cu gandurile, cu imprejurarile in care ne place sa traim. Numai Dumnezeu, prin credinta in Domnul Isus si harul Sau, ne poate transforma si innoi. Fara o natura noua, divina, aprobam ca bune casatorii homosexuale, barbat-barbat, femeie-femeie.

Solutia ar fi reintroducerea deindata a Bibliei in scoli si institutii, rugaciunea si meditatia inspirata de Dumnezeu, Cuvant si Duhul Sfant.

Banii creează dependență

banii un drogSursa: http://www.newsreport.ro

Stiința confirmă: banii sunt un drog!

Un studiu stiintific realizat la Universitatea din Bonn, Germania, dovedeste ca banii actioneaza asupra creierului uman asemeni drogurilor, si ca ajunge sa ne imaginam doar ca primim un salariu mai mare, pentru ca organismul nostru sa fie stimulat.

Cercetatorii au descoperit ca atunci cand ne gandim la bani, este stimulat centrul recompensei din creier, care este implicat in declansarea senzatiei de placere  si ca intensitatea placerii generate de creier este direct proportionala cu marimea salariului, chiar daca este vorba doar despre un salariu imaginat.

 Pana aici, nimic cu adevarat surprinzator, se confirma niste concluzii trase pe cale empirica. Surprinzator cu adevarat este insa faptul ca aceste concluzii raman valabile chiar si atunci cand obiectele pe care dorim sa le cumparam costa mai mult, cum este cazul in periade de inflatie ridicata, cand puterea de cumparare reala scade.

 Citeste articolul integral in Romania Libera

Biblia a prezentat foarte multe afirmatii despre diverse domenii: creatie, om, stiinta etc

Oamenii de cele mai multe ori le-au contestat, dar nu de putine ori si oamenii de stiinta.

Dumnezeu a zis ca El este Creatorul a tot ce vedem, ca le-a facut din ceea ce nu se vede (atomi), ca pamantul este rotund si se sprijina pe nimic, dar intre timp sangele multor martiri a curs (Galileo Galiei) pentru ca l-au crezut pe Dumnezeu si rezultatele stiintei la care au avut acces.

La fel, Dumnezeu ne-a atentionat in cartea 1Timotei cap. 6, versul 10 ca “iubirea de bani este radacina tuturor relelor; si unii care au practicat-o au ratacit de la credinta si s-au strapuns singuri cu o multime de chinuri“.

Asa si cel care iubeste drogul isi strapunge sanatatea sau insasi aceasta viata, iar despre aceea vesnica promisa pentri cei credinciosi, le este compromisa!

Reforma morala a politiei rusesti

Sursa: http://www.realitatea.net

 

Politistii rusi vor deveni adevarati gentlemeni in urma noului cod de conduita impus de conducere, in urma unui sondaj care a relevat ca acestia au o imagine proasta in randul cetatenilor.

Politistii nu vor mai avea voie sa injure, sa fumeze sau sa bea in timpul serviciului, sa spuna bancuri fara perdea sau sa flirteze cu femei in timp ce poarta uniforma de politist.Iar adulterul va fi motiv de concediere, conform noului cod.Purtatorul de cuvant al Ministerului de Interne rus, Oleg Yelnikov, a declarat: “Este imposibil sa creezi un ofiter de politie perfect, dar putem incerca”. (Sursa: Central European News)

Iata ca se mai intampla si lucruri bune in batrana Rusie. “Nu cred ca acest cod de conduita va rezolva problema politie rusesti insa stiu ca a fi un om de caracter este mult mai important decat a avea anumite obiceiuri morale.” Continue reading “Reforma morala a politiei rusesti”

Mai presus de mirajul scenei

ADINA-SASBy Roxana Curpas

Arnold Bennett, un renumit scriitor englez, comenta intr-unul din romanele sale „acea calitate misterioasa numita stil”. Stilul constituie modul în care spunem, facem sau exprimam ceva, stilul reprezinta însasi manifestarea persoanei noastre, a ceea ce ne defineste, a ceea ce suntem. Metaforic vorbind, stilul este vestmântul gândurilor pe care le avem, un dar, o mirodenie ce ne deosebeste de ceilalti, cu alte cuvinte, stilul conteaza si face de cele mai multe ori diferenta, mai ales atunci când vine vorba de celebritati.

O prezenta cu stil, dar si o celebritate este si românca Adina Sas-Simoniak, licentiata în actorie a Academiei de Teatru din Tg. Mures, în prezent unul din numele de marca ale Televiziunii Crestine Romane din Chicago, unde realizeaza emisiunea „Cuvinte pentru suflet”. Nascuta intr-o zi de iarna, pe 10 ianuarie, in cel mai frumos satuc de la poalele Muntilor Zarandului, Cuvin, din judetul Arad, aceasta emigreaza împreuna cu sotul ei in Statele Unite în aprilie 1997, lasând în urma un debut la Televiziunea din Arad, dar si mirajul efemer al scenei.

Cu toate ca scandura i-a adus popularitate, iar dupa absolvirea facultatii in 1995, a trait într-un fel unic fiecare partitura interpretata, transpunându-se în pielea personajului si încercand o abordare noua, diferita de cea clasica, Adina întelege ca în arta resursele sunt nelimitate, iar granita dintre teatru, jurnalism si literatura se întrepatrunde, astfel ca un actor poate sa se simta inspirat sa încerce noi modalitati de exprimare. Propria structura sufleteasca îi permite acest lucru, iar începuturile ei în publicistica se produc în revista Oastea Domnului, dupa care Sas-Simoniak continua sa se afirme cu articole in Flacara Rusaliilor, “Cuvântul Adevarului, “Meridianul Romanesc”, “Genesis.

Are de asemenea, sansa sa editeze câtiva ani la rând, revista Televiziunii Crestine Romane – Crestinul in actiune, iar in aprilie 2003, vede lumina tiparului prima editie din Orizont crestin, probabil singura tiparitura ce reuseste sa îi uneasca pe crestinii de diferite confesiuni – ortodocsi, baptisti, penticostali, crestini dupa Evanghelie si adventisti.

Distribuita în toata comunitatea româna din Chicago si împrejurimi, construita în jurul unor rubrici precum “Stiati ca…?”, “Punct turistic”, “File de istorie”, “De la gospodine… pentru gospodine!”, “Sanatate”, “Coltul de literatura”, “Maxime si cugetari”, rebus, etc. si finantându-se doar din reclame, revista publicata de Adina Sas-Simoniak îsi întrerupe aparitia cu putin timp în urma, în favoarea site-ului http://www.orizontcrestin.org/

De la jurnalism la literatura nu mai este decat un pas, iar talentul ei odata confirmat, urmeaza un alt moment crucial în cariera Adinei – anul 2002, când iese de sub tipar “Perpendiculara pe un colt de nemurire”, prima carte de versuri ce îi poarta semnatura. Pe lânga aceasta, Sas-Simoniak se mai ocupa de editarea a înca doua volume – “Semnul vietii” (o placheta cu stihurile pictoritei Dorothea Fleiss din Germania si poze realizate de artista-fotograf Lia Deznan din Chicago) si “Picuri din suflet” de Ion Soimosanu.

Ca orice iubitor de arta, Adina se hraneste la rândul sau, cu frumos si se delecteaza lecturând din John Ortberg, Bill Hybels, Smith Wigglesworth sau Jim Cymbala. Si pentru ca o veche zicala spune ca pâna la urma, carti din carti se nasc, una dintre dorintele despre care aceasta vorbeste la timpul viitor este aceea de a publica, pe lânga romanul la care lucreaza în prezent, un tom de poezii si eseuri, întitulat “Clepsidra cu sentimente”.

Un om cu contururi clasice, în care simtamintele se masoara ireversibil, asemenea timpului, relevand inteligenta, sensibilitate si spirit, atribute prin excelenta feminine – aceasta este Adina Sas-Simoniak care, într-o încercare fireasca si elevata de a simti vremurile, oamenii si situatiile si de a da raspunsuri la unele din problemele importante ale vietii într-un stil practic de întrebuinatare a celebritatii, s-a apucat si de consiliere spirituala, reusind sa se ridice din nou, la înaltimea asteptarilor. Preocupata de faptul ca exista nenumarate femei singure, neîntelese, în depresie, ce au nevoie de cineva care sa le asculte, sa nu le condamne, sa le puna sub picioare fasciculul de lumina care este credinta si care le conduce la Dumnezeu, Adina exploreaza si exploateaza si acest domeniu, încercând sa fie un sprijin pentru sufletele “bolnave” pe care le ajuta sa isi redobândeasca integritatea fizica si psihica. Ea însasi o mama si o sotie devotata pentru micuta Shanea, de doi anisori si pentru Simi, cel alaturi de care a pornit la drum în decembrie 1995, stie cât de important este sa reusesti sa “repari” si sa readuci echilibrul în viata celor care desi au dorit sa se bucure de sansa unei familii împlinite, nu le-a fost dat sa traiasca o asemenea fericire.

Daca ar fi sa formuleze într-o fraza stilul care o defineste, indiferent ca este vorba de televiziune, publicistica, literatura sau consiliere spirituala, Adina Sas-Simoniak, cândva eleva din “Lectia” lui Eugen Ionescu, ar spune astfel – inima mea sa nu iubeasca altceva decât lucrurile lui Dumnezeu. Fie ca apare pe sticla ori ca mânuieste condeiul sau ca încearca sa le sustina cu generozitate pe semenele ei si sa le convinga ca o pot lua de la capat, pentru ca o doare durerea lumii, aceasta o face în stilul ei optimist, motivat, atractiv. Un stil natural si plin de afectiune, ce a facut-o deja celebra.