by Zaharia Bonte
Bruxelles, Belgia

Cu Octavian Curpas ne-am cunoscut în spatiul virtual, unde am si ramas: cunostinte, parteneri de dialog si polemici, prieteni – prieteni virtuali, dar adevarati – si frati în credinta.  Calitatea de frate e cea pe care o simt mai arzânda, prietenia o cultiv – o cultivam –  în fiecare zi, iar cea de polemist… cam de câte ori se iveste ocazia. Nu stiu ce i-a vorbit în mod deosebit din scrierile mele, ca scriu rar, cuminte si asezat si vrednic de admirat… si mai ales nu public, sau public tot mai rar.  Scriu însa din belsug ’cimilituri’ si tot felul de note pe apucate si pe patite ori pe introvertite, din acelea pe care le fac, dar care nu le plac românilor; de unde ar fi sa le placa americanilor, iar românilor americani nici pe atât.
Iar daca  ar fi s-o spun pe cea dreapta, as recunoaste aici, pe hârtie ca atunci când ma încearca vreo pizma prin valurile vietii, vad – evident ca o vad în ceata – barca aceea de care nu stiam si pe care n-o visam, atunci când cei din generatia mea treceau Dunarea cu ea si apoi Atlanticul…    Dar oricum, nu m-as fi napustit printre gloante si obuze !

Un prieten bun în America era oarecând o mare comoara, azi e tot pe atâta, oriunde l-ai gasi, asa ca tin mult la Octavian, la lucrurile care ne apropie si caut mereu altele noi; asta si pentru ca el a ajuns si a reusit în America; iata ca un fericit prilej s-a si ivit:
În familia lui a poposit azi-noapte un îngeras de fetita ! Acum sa nu ma întrebati daca era noapte la noi sau la ei, ca am început sa le amestec, la gândul ca as fi putut razbi si eu; asa ca va voi povesti ceea ce stiu mai bine, ca am aflat mai de demult…
Octavian s-a nascut, a copilarit si s-a maturizat în Bihorul vecin mie.  America l-a fascinat si l-a atras pe când era cu sufletul sfâsiat de durerea pierderii tatalui sau, prin anii ’97, dar n-au putut America si Cordilierii si Arizona cu Canioanele lor, cu soare, caldura si racoare, sa-i racoreasca pe deplin nici dorul, nici durerea unui suflet vajnic de român. Octavian a ramas un vesnic cautator. Am citit ca a scris undeva sa se fi bucurat copilareste si atunci când m-a gasit si pe mine în partea aproape opusa a globului pamântesc, asa ca am ramas tot vecini: de la Oradea la Satu Mare sau din Arizona la Bruxelles… Când m-a apelat pentru prima data, suferea iarasi aceeasi durere pricinuita de vremelnicia si neputinta triumfului vietii pamântesti în fata mortii – sotia lui pierduse prima sarcina.
Ca oriunde ai fi în lumea aceasta – si America nu face exceptie – viata umana este vremelnica si marcata de suferinta. De aceea credinta, pe care am capatat-o deopotriva, ca dar ceresc, ne este idealul cel mai de pret pentru care luptam, pe care îl pastram nealterat si de mare pret. În acest spirit am scris si publicat eseurile despre Nicolae Moldovan, Octavian Paler…,  de unde mi-a gasit el urma.
Ziceam ca i s-a nascut lui Octavian o fetita, cred eu  ’un mesager anticriza’; si daca avem în vedere ca la Nasterea Mântuitorului au venit din Rasarit niste magi sa-I aduca daruri Pruncului nou nascut, ma gândesc ca printesei lor mi-as putea îngadui sa le duc în zbor – prin spatiul virtual, ca în el am ramas – si darul meu de bunic si sa mi-o alatur pe Janice celor sase, in curând sapte, nepotei ai mei.

CASA CU ZÂMBET

Casa cu zâmbet si soare si vorbe domoale;
Toti calca pe vârfuri sa nu mi te scoale
Pe tine, printesa, ce bine-ai venit,
În casa cu nou rasarit !

E soare si multa caldura,
Veselia si harul casa umplura;
Cum pot sa citesc pe chipul ceresc,
Bucuria, lumina, curajul, ce toti îti doresc ?

Ca magii, cu daruri, de pretutindeni venim
La casa-n lumina… sa va împartasim
Bucuria ce Domnul voua v-a dat,
Rodul iubirii binecuvântat.

Un sol de iubire
Îmbracat în inul subtire,
Un zâmbet de mai pe al vostru plai
În casa voastra cu soare, zâmbet si cu alai !

*****

Ca nu-s bucuriile vietii si nici orele diminetii
Mai duioase ca pruncii facuti în anii tineretii
Ferice este de oricine tolba si-o umple cu ei
Iar voi, Roxi si Tavi, si fericitul vostru temei…!

Ziceam ca îi stiu pe Octavian si pe Roxana Curpas ca pe niste cautatori de comori, comori asezate în vase de lut, cautatori adica, de suflete sensibile, iubitoare de arta cuvântului, asa cum sunt si ei. Nu mi-a fost înca dat, dar sunt sigur ca  daca m-as numara printre participantii la o sindrofie literara în casa lui,… l-as auzi recitând cu voce de bariton:
« Venisem flacau de pe Crisuri/ Cu sufletu-n trei învelisuri:/ De jale, de dor…
de libertate’(sau poate de literatura) ! »
?i asta pentru ca este nu doar un talentat si harnic cronicar literar, cunoscator  si pastrator al limbii strabune,  ci si un luptator si un factor si un sol al gasirii si al strângerii laolalta a multor fii ai neamului împrastiati prin lumea larga, suflete sensibile ce se mângâie si se încurajeaza reciproc, prin puterea cuvântului rostit raspicat, scris frumos.
Venit parca din epoca patriarhala, pentru Octavian, familia trebuie sa fie mare, unita si întregita. As putea spune ca în Suveranitatea Lui nelimitata, Dumnezeu i-a îndeplinit doar în parte dorinta; asemeni patriarhului Avraam,  prietenul meu l-a pierdut pe tatal sau înca de tânar, asa cum si parintele sotiei lui i-a parasit pentru plaiuri mai bune, ceresti, de multi ani de zile.
Pe mica printesa o întâmpina în Arizona, plaiul cel mai însorit din toata America, alaturi de mama si tata, fericitii parinti, cele doua bunici, unchi, matusi, verisori, biserica unde tatal ei este prezbiter, ca familia trebuie sa fie mare, unita, sa locuiasca  aproape… Familia trebuie sa fie si biserica si biserica trebuie sa fie familie.
?i noi suntem aproape, noi, cei pe care Octavian ne-a gasit, ne-a pretuit si ne stimeaza, vrea sa ne aiba în juru-i în spatiul nostru comun, fie si virtual, mostenirea strabuna: literatura crestina, morala si cultura iudeo-crestina.
Ne bucuram cu tine, prieten drag, ne bucuram de fiica ta. Te întâmpinam în numele Domnului, Janice, si iti descifram zâmbetul, gânguritul: Domnul fie laudat !