Category: Inspirational

ZIUA IN CARE ZAMBETUL COPILULUI INFLORESTE POMII

On By nelursIn Children, Family, InspirationalLeave a comment

Nu stiu de ce, dar luna Decembrie, oriunde m-as afla, imi aseaza deasupra capului dulcea povara a copilariei, atunci cand eram un biet guguloi de huma pe ulitele satului de pe malurile Oltului, cum dealtfel simt toti cei care inca mai au o radacina infipta in pamantul pe care l-au calcat, cu talpile ametite a cunoastere de lume. Mirosul de cozonac. fumul fuiorit pe cosurile caselor, zumzetul caracteristic sarbatorilor de iarna, nu trebuie sa dispara de sub fruntea niciunui roman. La noi pana si iernile erau si sunt mai frumoase! Chiar daca, de multe ori, ne lipsea bradul si cadourile de sub el, ne aveam unii pe altii, familie si prieteni, aveam satul care ne strajuia de o parte si de alta a copilariei, iar seva din pamanturi ne da puterile de care aveam nevoie mai tarziu. Cum era si firesc, Domnul le-a lasat copiilor intaietatea de a se infrupta din darurile Sale, Mos Nicolae fiind primul sfant care le aseaza pe crestet darnicia Cerului, bunatatea sufletului, lumina de care au nevoie atunci cand trebuie sa strabata lungile si intunecoasele labirinturi ale vietii. El tine lampasul in mana, deasupra capului nostru si cand suntem oameni mari, chiar daca timpul si spatiul ne-au cam indeparatat de cele sfinte. In fiecare an, Mos Nicolae are grija sa treaca prin gandul nostru ca un porumbel de zapada purtand in cioc trei fire de busuioc pe care mama sa le aseze la icoana din peretele dinspre Soare Rasare. Este busuiocul care, mai tarziu, se regaseste in aghiasma de la Boboteaza, ce tine loc de leac pentru toata painea din timpul intregului an. Timpul trece si se duce, copiii devin parinti, Mosul pregeta sub Cruce, rautatea face dinti, spatiul s-a mutat in suflet, si raceala s-a lungit, roua plange ca un tunet pe pamantul adormit, nu mai suntem ce eram, dar nici ce am vrea sa fim, nasul l-am uitat pe geam, si-am uitat sa-ntinerim! Parca-l si vad pe Mos Nicolae, aievea, in fata copiilor, chiar daca ei nu-l vad, desfacand pachetele aduse de postas, cu bunatati de peste mari si tari, parca-i vad si pe copii, cand zic „copii” ma gandesc la toti cei care au ramas acasa, nu pentru alta, dar sa nu ne fure cineva sarbatorile, desfacand, cu mainile infrigurate de emotie, cadourile trimise de tata, de fratele, de…copiii din strainatate. Nu ceea ce gasesc inauntru ii bucura, ci faptul ca s-a pastrat acea sfanta legatura sufleteasca, si cum Sarbatorile de Iarna la romani debuteaza cu a face daruri, totul pare normal. Nu stiu daca am dreptul sa fac o afirmatie despre ceea ce ar „simti” Mos Nicolae, dar, in ceea ce ma priveste, eu ii vad pentru a doa oara tristetea in barba, prima oara a fost cand eram copil si asteptam sa vina , dar de fiecare data ma trecea cu randul, iar eu ma autopedepseam asteptand …pana la anul! A doua oara i-o simt acum, in pragul batranetii cand vad si simt copiii care, cu toate ca nu mai cred in „mos”, totusi asteapta sa le incalzeasca inimile, nu atat darurile cat semnul ca tata este bine si se gandeste la ei. Cum focului sa nu te gandesti cand, aici, la patru mii de km de casa, zambetul copilului infloreste pomii in  miez de iarna, si sparge noaptea-n tandari a nesomn?
Anii au trecut precum pasarile grabite spre locuri mai calde, eu am ramas de straja ca nu cumva sa treaca si ultimul, doar lumea copilariei a ramas aceasi si va ramane atata vreme cat din cer va cadea zapada, ploaie si bunatate dumnezeiasca. Vrem sa credem sau nu, Mos Nicolae vine, uneori mai vesel, alteori mai trist, depinde de starea in care suntem, el ne gasesste intotdeauna si ne arata nuiaua destinului de care, uneori, nu tinem cont, dar pentru care dam socoteala. Este bland, dojenitor, dar nu uita niciodata sa ne aduca aminte de ceea ce suntem. El ne aduce la stadiul de copii, macar o zi, pentru ca, dupa aceea, sa ne dea prilejul sa continuam. Dupa cum l-am „vazut” in ultimii ani, Mos Nicolae a inceput sa oboseasca de interminabilele povesti lasate in cizmulitele din ce in ce mai uscate si scalciate ale copiilor nostri, de ciorapii rosi la degete si calcaie de asteptatul unui telefon sau pachetel de la tata din Spania… si de orinde din lumea asta mare. Cineva imi povestea din tara, cand l-am intrebat daca cunoaste familii plecate si ai caror copii au ramas singuri sau in grija bunicilor, ca s-a pierdut licarul din ochii acestora, ai copiilor, au imbatranit inainte de a deveni adolescenti, dar ce este mai rau, este faptul ca au apucat, o parte din ei, drumul pierzaniei lumesti, cu toate relele aferente. Daca Mos Nicolae ar avea un singur motiv pentru ce sa fie trist, acesta ar fi! Stau si ma intreb, ca Moromete, cu mana la falca, oare cui ar trebui sa arate Mosul nuiaua? Parintilor care au lasat totul si au plecat in lume pentru un pic de mai bine, copiilor care nu au putut rezista „ofertelor” asazisei societati de consum sau altii ar trebui sa fie abonatii permanenti ai mustrarilor ce par sa nu-i atinga in niciun fel? Oricum, politicul isi vede de ale lui, alegerile au fost, sunt si vor fi  mereu pe primul plan, noi, ceilalti, nu mai ajungem niciodata sa fim asigurati de ziua de maine din partea lor. Daca ar fi sa-i cer ceva Mosului, acum la batranete, cu toate ca nu i-am cerut nimic nici in copilarie, singurul lucru ar sa mearga in padurile noastre, cat a mai ramas din ele, si sa caute nuiele de alun cat mai subtiri, apoi sa treca pe la vladica de pe malurile Dambovitei si sa le lase in sevietele de pe birouri, cu mesajul” o nuia e prea putin pentru cate greseli sunt!”  Ar ramane padurile noastre fara specia de arbust atat de cantata de folclorul nostru! Poate, la criza mondiala, mai mult sau mai putin artificiala, se adauga, in aceste zile, si criza de nuiele, cel putin  al caror adrisant este politicul romanesc, binecunoscut pentru balbaielile de douazeci de ani. Dar… e Mos Nicolae, sa-i lasam pe politicieni in plata Domnului si a…contribuabilului

Marin Trasca-Madrid (din volumul Nopatea strugurilor amari)

GICA

On By nelursIn Family, InspirationalLeave a comment

Este o poveste simpla, a unui suflet nepereche, o poveste cu oameni, animale si sentimente confuze, o poveste traita de un barbat adevarat si de un copil curios si speriat …

Gica a fost un armasar negru, nascut din iapa Tanta, iapa pur sange englezesc si armasarul Tache, un “fustangiu” neaos, ramas abandonat de la tribul tiganilor zlatari ce-si petrecusera toamna in marginea izlazului nostru comunal. Tata l-a primit in brate pe Gica de la fatare si s-a ocupat de “educatia” lui in primii trei ani de viata. Gica devenise un fel de model, stia trapul apasat, galopul galant, ingenuchiatul pentru prins saua, stia sa-si fluture coama ori de cate ori il auzea pe tata vorbind, devenise armasarul dupa care mai toti vecinii si consatenii mei intorceau capul, dorindusi-l partener pentru iepele din ograda. Incepuse deja sa se faca un fel de liste de asteptare. Gica isi incepuse drumul glorios de cal-minune iar tata il imbracase in cele mai elegante harnasamente ce s-au vazut vreodata prin aceste locuri.

Sa va mai spun cata mandrie, cata fala si cata dragoste se abatuse asupra familiei noastre? Cand tata l-a pus prima zi la sareta, Gica a facut un gest de-o eleganta rara. S-a asezat in genunchi, l-a privit pe tata drept in ochi, pret de cateva minute, a fluturat din cap a nemultumire, si-a umflat narile cu toata forta… Tata a inteles imediat durerea lui Gica, l-a deshamat si l-a sarutat asa cum numai pe noi, copiii ne saruta atunci cand era multumit de comportamentul nostru. Din acel moment Gica n-a mai fost niciodata prins intre hulubele vreunei carute ori la gulura vreunei sarete.

Anul 1961, primavara, a venit peste noi cu blestemul bolsevizarii satelor romanesti. „Ori te spanzuri ori te-neci, ori la colectiv te treci”, era sloganul care se auzea peste tot in sat… la biserica, la scoala, la primarie, la sfatul popular, la caminul cultural, la posta, la militie… In casa noastra, casa linistita oarecum pana la acest nefericit eveniment, primul care ne-a adus vestea si sloganul de mai sus a fost Mitica tiganul unul dintre sutele de tigani nasiti de bunicul meu, fost primar un sfert de veac in comuna… Am uitat sa va spun ca mai toate comunele din sud au fost pricopsite de comunisti cu primari tigani, niste analfabeti aparent cuminti, cu trecut dubios dar buni de “bataie”, in caz ca cineva se opunea deciziei partidului de a intra la colectiv…

Cand Mitica tiganul a intrat in curtea noastra, adica tovarasul primar, tata la oprit politicos la prispa casei si la intrebat scurt:
– Ce cauti, ma, tu in curtea mea? Te-am chemat eu? Te-a chemat sotia mea? Te-a trimis cineva si a uitat sa-mi ceara voie?
Tiganul i-a raspuns tatei pe cel mai linistit ton din lume:
– Partidul, bre, nene Badeo, Partidul m-a trimis. Si daca talica vrei sa opresti partidul sa-si faca datoria, raspunzi! Eu nu mai sunt Mitica tiganul, finul lui talica, acuma sunt Mitica
Partidul… si n-am venit pentru talica, ca te stiu, am venit pentru Gica…
– Pentru Gica? A intrebat tata usor incruntat.
– Da, nene Badeo, pentru Gica. Il vrea Partidul, bre, il vrea la sareta mea… stii si talica ca noi ducem toti caii la abator… ne vin tractoare din Uniune, nu mai putem sta la coada calului… si ar fi pacat ca Gica sa mearga la abator… sigur daca vrei si talica sa ne intelegem asa ,ca oamenii… altfel…
– Asa, altfel ce, mai Mitica?
– Pai asa cum auzisi! Il luam pe Gica si-l trimitem la abator. N-o sa ne facem de rasul lumii tocmai acuma, la sfarsit de colectivizare… ca numai talica si cativa ati mai ramas in afara lumii, nu? S-a trecut toata lumea la colectiv? S-a trecut! Talica ce vrei, sa-mi ceara mie Partidul vot de blam? Sa ma creaza Partidul prost? Asta vrei? Tot mai crezi ca vin nenorocitii aia de americani sa te salveze? Tot nu vrei talica sa intelegi ca vremea chiaburilor s-a dus dracului si acuma este vremea noastra?
– Vremea voastra, mai Mitica? Vrei sa zici ca a venit vremea tiganilor?
– Bre, nene Badeo, ai noroc ca te stiu de mult bre…pentru vorbele astea Partidul te leaga fedeles bre, daca te spun…
– Ai dreptate… Este vremea voastra… numai ca eu pe Gica nu-l pot da! Mi-a cazut in genunchi si m-a rugat sa nu-l pun la caruta si nici la sareta… nu stie sa traga, nu stie sa stea in ham, nu stie sa mearga alaturi de alti cai… Stii foarte bine ca-l folosesc numai primavara, la calarie, sa vad cum imi merg recoltele… Gica nu este un cal normal, daca vrei tu sa intelegi, mai Mitica…
– Nici talica, nene Badeo nu esti tocmai normal, daca tot vorbim, dar Partidul are nevoie de Gica si trebuie sa mi-l dai, altfel…
– Stiu, abatorul…
– Abatorul, zise la fel de calm Mitica tiganul si se retrase spre poarta. Sopti mai mult pentru el. Maine vin sa-l iau pe Gica… vin cu militianul… o sa-l fac eu sa traga la sareta Partidului…
A urmat o noapte alba pentru tata. Tot noapte alba am facut si eu… Auzisem vorbele tiganului si vroiam sa stiu ce gandeste tata. L-am intrtebat cu sfiala:
– Ce faci, il dai pe Gica?
– O sa vedem…du-te la culcare…
A doua zi Mitica tiganul s-a tinut de cuvant. A venit cu militianul Cosac. Un munte de om era militianul Cosac. Vorbea rar si scuipa mereu printre dinti. Ca sa-i intre sapca pe cap o sparsese undeva la spate, un fel de crestus. M-am apropiat de tata, de tigan si de militian.
– Ba nea Badeo, am venit sa-l luam pe Gica, a zis scurt militianul. Intre timp a scuipat de cincizeci de ori printre dinti si l-a prins pe tata de incheietura mainii drepte.
– O sa-l invatam cu munca nene Badeo, o sa-l pun la sareta Partidului… a spus imediat si Mitica tiganul.
Eu priveam supus miscarile tatei si cu frica imensa gestul militianului. Asteptam raspunsul tatei… Veni dupa un tarziu…
– Pai, daca nu se poate altfel, zise tata, eu am sa-l duc personal la abator, mai Mitica… asta am sa fac… il duc la abator si las Partidul sa-si aduca tractoarele de care mi-ai vorbit… n-o sa ma opun eu vointei Partidului…
– Talica, glumesti cu Partidul, bre? Nu intelegi ca noi vrem calul asta la sareta Partidului?  Mai da-l dracului de cal, ca n-o fi om sa tii asa de mult la el… nu-i ajunge cat a domnit-o? Il pun la sareta, nu la plug…
Glasul tiganului devenise agresiv…palmele militianului se incordasera pe mana tatei…
– Daca noi vrem sa luam calul asta o sa-l luam, bre, zise imediat si militianul Cosac. E cal frumos, il vrea tovarasul presedinte… iar daca te opui o sa te luam si pe tine… asta e… fa ce vrei, dar repede ca n-avem timp.
Tata n-a scos o vorba. Alaturi, in grajd , Gica batea din copite asa cum facea mai mereu cand vroia sa iasa la plimbare.
– E un cal, da-l dracului incolo, n-o sa ne certam noi acuma pentru un amarat de cal, mai zise primarul tigan.
– Si nici n-o s-o duca rau…trage la sareta noastra, bre, o sa fie fala primariei… zise si militianul Cosac.
– Il duc la abator. Asta am sa fac. E dreptul meu sa respect porunca Partidului si vreau sa-l duc la abator, mai zise tata si-si retrase mana din stransoare. Maine am sa-l duc la Pitesti. Il predau personal la abator… e dreptul nostru sa ne supunem vointei Partidului… asta am sa fac…
Am ramas uimit. La fel au ramas tiganul si militianul.
– Hai bre, nene Badeo, chiar razi de noi? Pai asta e cal de abator?
– Pai, ce, eu sunt om de colectiv, mai Mitica? Daca asta vrea Partidul dece sa nu-l ascultam?
– Bine, bre, faci cum vrei, dar sa stii ca maine pleci cu el la abator… daca asa vrei talica asta e… eu vroiam sa-l tinem pe Gica la sareta noastra… e pacat de el…
Ziua urmatoare, era intr-o vinere, n-am sa uit niciodata, tata s-a sculat de dimineata, ne-a trezit pe toti si ne-a trimis in grajd sa-l sarutam pe Gica. Fratemi-o Nelu a inceput sa planga. Eu i-am luat botul in palme asa cum facea tata si l-am pupat pe buza de jos, pe frunte si pe urechi. Mama n-a vrut sa intre in grajd. S-a asezat in genunchi in pragul casei si s-a inchinat cu cruce mare si a inceput sa spuna „Tatal nostru”.

Cand am terminat cu pupaturile, tata a scos saua din tinda, a pus-o linistit pe Gica, i-a adus galeata cu apa. L-a busumat usor pe zgreaban si l-a scos in curte. Atunci am vazut cum Gica se aseaza din nou in genunchi, asa cum o mai facuse odata de mult si ne-a privit pe toti cu acelasi interes cu care ne privea tata, seara, la culcare. Parca ne-a innumarat, parca ne spunea ceva soptit printre buzele lui mari si negre… Eu aveam deja impresia ca spune aceiasi rugaciune ca si mama… Se ridicase soarele pana la coltul gardului nostru cand tata a incalecat pe Gica si a plecat spre Pitesti. Stiam toti pentru ce se duce tata cu Gica la Pitesti… Am asteptat trei zile sa vina tata de la abator. Trei zile si trei nopti, mama nu s-a miscat de langa icoana din odaie…

Dimineata, devreme, in cea de-a patra zi a venit si tata acasa. Avea pe umeri saua lui Gica si capastrul tintat, unguresc. S-a dus in grajd si n-a iesit de-acolo decat seara, la insistentele mamei. Avea chipul linistit si numai ochii ii jucau usor in umezeala unui inceput de lacrima… N-a spus nimeni nimic. O tacere sparta doar de cantecul greierilor ne-a acoperit pe toti ai casei, curtea si chiar casa, asa mare cum era, si frasinul din mijlocul curtii si soseaua care trecea pe la poarta noastra… era o liniste pe care niciodata in viata mea n-am mai simtit-o. Tarziu, tarziu de tot, cand luna lumina ca felinarul toata curtea, tata a spus doar atat: „Gata, asta a fost! Sa mergem cu Dumnezeu innainte!” Si asa am mers aproape douzeci de ani, pana cand, intr-o zi de septembrie, tata m-a chemat acasa. Si-a simtit sfarsitul aproape si m-a vrut langa el. Cand i-am dat ultima picatura de apa, mi-a luat capul in palme asa cum i-l lua si lui Gica si mi-a soptit, cu durerea unica a despartirii:
– Sa stii ,ca pe Gica nu l-am dus la abator… L-am terminat eu, in padurea de la Oarja. Am vrut sa termin tot atunci si cu mine, dar erati voi… Asta vreau sa stii… nu l-am vrut pe Gica sluga la tigani… nu l-am vrut sluga la nimeni… pentru ca era al nostru si noi n-am fost niciodata slugi… o sa-i povestesc si lui, cat de curand, de ce l-am injunghiiat… si o sa ma ierte… Iti spun tie, ca tu stii cum a fost si trebuie sa ma ierti si pe toti va rog sa ma iertati…

Ati aflat, pe scurt, povestea lui Gica. O poveste simpla a unui suflet nepereche, o poveste cu oameni, animale si sentimente confuze, povestea traita de un barbat adevarat si un copil curios, poate prea curios si ingrozitor de speriat…

George RIZESCU
Pitesti
10 septembrie 2010

—————————————–
* RIZESCU George, scriitor pitestean. A debutat in anul 1982 cu proza scurta satirica. A scris peste douazeci si cinci de texte-scenarii pentru „Unda vesela” la Radio si a oferit texte satirice pentru efectuarea revelioanelor… A infiintat mai multe ziare si reviste de cultura. A publicat articole, recenzii, reportaje si cateva romane satirice precum: „SARLATANII” (Editura Porto-Franco), „SARLATANII sau IGOR SALVACHE-ROMANU si Revolutia” (Editura Coresi,1995), „GUVERNAREA LUI SALVACHE” (Editura Cultura,1998), „PARLAMENTARII LUI SALVACHE” (Editura Publistar, 2003), „MAREA SPOVEDANIE” (Editura Roza Vanturilor, 2008), „PREOTUL, PRIETENUL SUFLETULUI MEU” (2005) si „NEVOIA DE ORTODOXIE” (2009).

PLASTICA INSPIRATA DE POEZIE LA CASA ARTISTILOR DIN HEDERA

On By nelursIn InspirationalLeave a comment

Iata o idee iesita din comun: o expozitie cu lucrari pictate sau sculptate inspirate de poezie. Faptul in sine ingradeste imaginatia creatorului sau, dimpotriva, ii stimuleaza  inspiratia? Raspunsul nu poate fi decit echivoc pentru ca depinde de dispozitia absolut individuala  a celor care se angajeaza in aceasta aventura, iar rezultatele, pe masura, trebuie interpretate conform reactiei publicului.

Poezia (din grecescul poesis) inseamna creatie. Ea foloseste calitatile estetice si evocative ale limbii, completeaza sau imita semnificatiile aparente ale realitatii. Lirica  se afla deseori in conjunctie cu alte arte, cu opere dramatice, imnuri, texte de muzica usoara, oratorii. Dar si cu artele plastice? Posibil pentru ca sentimentele, pasiunea, fantezia, semnificatiile interioare  – le regasim in toate artele …

Coincidenta sau mai degraba nu, multe din curentele care au caracterizat evolutia in timp a poeziei au echivalentele lor in artele plastice.  Artele vizuale, dar si  poezia au cunoscut  clasicismul si  romantismul, simbolismul si dadaismul, expresionismul si constructivismul, realismul (inclusiv cel “socialist”) si postmodernismul…Este poezia ermetica un echivalent literar al picturii abstracte? Sau poezia pura o ruda a picturii figurative, realiste? Ca sa nu mai pomenim de subspecii ale genului liric cu denumiri picturale, precum pastelul, idila, pastorala.

Am notat aceste consideratii legate de expozitia deschisa la Casa Artistilor din Hedera
la care publicul are ocazia sa intilneasca rodul confruntarii unor creatori cu ideia de care pomeneam la inceput.  Modalitatile de expresie sunt diferite. Mihal Askenazi sugereaza prin jocul si limbajul mainilor comuniune si intimitate. Tirta Askenazi se confrunta, in cautarea frumusetii, cu obsesii existentialiste. In tablourile regretatului Baruch Elron regasim chintesenta timpului si spatiului in valentele lor eterne. Aviva Beigel cauta in culori  puternice adincimi spirituale. Beatrice Ben Maor subliniaza intr-un cadru elegant relatiile intre generatii. Nitzi Bacal e expresiva in relatarea cromatica a relatiilor umane. Avraham Hazan, in cautari plastice, confera interpretari noi lucrarilor. Victor Franco evoca timpuri si locuri mingaiate de nostalgie. Hila Ciolski , in gravuri monocrome, reintilneste natura. Miriam Cojocaru interpreteaza plastic versurile prietenului nostru Zoltan Terner. Hava Sherf descopera poezia lucrurilor simple, simbolistica amanuntelor.

De vizitat !
                                                                                            Dr. DOREL  SCHOR

Aparitie editoriala “Sonata pentru cresterea ierbii“ poeme de Al.Florin Tene

On By nelursIn InspirationalLeave a comment

Zilele acestea a aparut la Editura Carte si Arte, din Bucuresti, a cunoscutului scriitor Corneliu Leu, volumul de poeme “Sonata pentru cresterea ierbii “ de Al.Florin Tene, avand o prefata de Dumitru Velea.
Cartea cuprinde peste 8o de poeme si asa cum subliniaza Dumitru Velea ” degaja o stare elegiaca. Un planset al lumii sfasiate cu natura sa cu tot, se revarsa si se reflecta si in starea poetului. Fiecare pare a-si deveni parte consolatoare celeilalte: cuvantul lumii, de unde trena de metafore intinsa peste ranile acesteia, si lumea – cuvantului, de unde material lirica incarcata de situatii dureroase, insesizabil de mici dar care fac covorul vietii, tot mai acoperite de colbul zilnic si pe care nimeni nu le mai percepe, ele devenindu-ne un modus vivendi.“
Poemele lui Al.Florin Tene contin, deopotriva, si o viziune asupra existentei, dar si una asupra destinului, si o imagine asupra creatiei, dar si una asupra sensibilitatii. Proteismul, care e, in mare masura, al discursului liric, si al universului trait si inchipuit, poate fi considerat principiul esential al poeticii tenesciene. Poemele, in majoritatea lor scrise in stil clasic, ne dovedesc faptul ca poetul este stapan pe uneltele sale, ca este un maestru in acest domeniu. Dumitru Velea in cuvintele sale cu care se deschide volumul spunea, pe buna dreptate:” Gestul poetului Al.Florin Tene are ceva din candoarea copilei care intr-o zi de sarbatoare, se imbraca cu iia si fota din lada de zestre(… ) “ pentru a cinsti Poezia in numele caruia a militat o viata intreaga.

     Paul Micikovschi

ZILELE MONICA LOVINESCU – 2010

On By nelursIn InspirationalLeave a comment

Consiliul Judetean Suceava

Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera”

Uniunea Scriitorilor din Romania – Filiala Iasi

in parteneriat cu

Biblioteca Universitatii din Oradea:

Fondul Monica Lovinescu si Virgil Ierunca,

Primaria Falticeni,

Catedra de Filosofie, stiinte Sociale si Politice a Universitatii „Stefan cel Mare” Suceava,

Galeria Oamenilor de Seama Falticeni,

Colegiul National „Nicu Gane” Falticeni

Organizeaza

a treia editie

ZILELE   MONICA  LOVINESCU – 2010

si decernarea

Premiului National

„Monica Lovinescu si Virgil Ierunca – 2010”

17, 18 si 19 noiembrie 2010

SUCEAVA – FALTICENI

ANGELA  FURTUNA

COORDONATOAREA PROGRAMULUI ZILELE MONICA LOVINESCU

ANESTEZIA LUI OMAR

On By nelursIn InspirationalLeave a comment

Brusc, totul s-a luminat si mi-am adus aminte cum rezolvam problemele de geometrie, pe timpul liceului. Ce extraordinar trebuie sa fi fost intregul, cat de exact si de armonios se imbinau teoremele si cum ajungeam, cateodata, cu uimire si devotament, la demonstrarea unei simple propozitii!
Pentru moment, am vazut in fata ochilor cearceaful alb si infirmitatea sa: Exista cel putin trei puncte necoliniare. De ce nu a intins cineva patul? Ceva se intamplase cu mine daca ma simteam atat de bine… si cosmarurile toate, acum priveau mirate la subiectele comune de lectura.
As manca o bucata de pepene verde, asta in cazul in care as putea descrie geometric forma sa. Altfel, cum ar putea Utzon sa construiasca, ideatic vorbind, scoica din Golful Circular? Este adevarat, nu vazusem niciodata atat de multe vase cu panze, iar traficul din bay parea o strada aglomerata din Bucuresti. Tangentele volumelor arhimedice se intalneau intr-un punct din adanc, de acolo de unde rasarea fortul: tunurile si steagul. Apoi calculul longitudinii se putea face cu usurinta folosind compasul, busola si telescopul. De unde stiam toate acestea? si cine ma rasfata cu ganduri abstracte, facandu-ma sa uit?
Pana aici! Hai sa ne intoarcem la Eliade si la strazile din copilarie. Mai bine asa decat reculegerea testelor de algebra. Niciodata nu am vazut limpede matricele, precum nici tuburile de deasupra patului. La ce folosesc ele? Un omen care distribuie o substanta transparenta, aproape invizibila, picatura cu picatura, pana in timpul mitic al originilor, dincolo de spatiul profan cu valoare limitata, geometrica, divizabila si previzibila.
Ei da, geometria, vizuala sau nu, inainte de Potop sau dupa, stransa in caietele de scoala sau in gradina lui Socrate, se poate percepe ca model iranian. Mult prea departe, fiindca doar cu geografia nu pot concepe material proiectele. Mai bine mai tarziu si mai corect, decat acum. Nu am atins alegerea perfecta, nu stiu care din urmatoarele viziuni este adevarata: Printr-un punct se pot duce o infinitate de paralele la o dreapta. Sau niciuna. Sau numai una. Punctele astea de vedere, desi fascinante, sunt daunatoare.
Totusi, unde ma aflam? Cate o clipa de luciditate ar da credinta momentului, ar face, poate, mai plauzibil zborul printre cald si frig, printre lichid si fenomenul de evaporare aditional. Miturile, ca adevar absolut despre timpul primordial, au rostul lor, concret si traditional in alegerea viitorului, acelasi viitor repetabil, inceput in fiecare an, in fiecare transport activ de substanta. si cum luciditatea nu poate fi atinsa decat in viata reala, aceea de care ne amintim in biserica, o rugaciune nu ar avea cum sa determine o situatie negativa: Tatal nostru Carele esti in ceruri…
Sa ma gandesc, in parte, cat de implinit trebuie sa fi fost Omar intre demonstatiile stiintifice si cupa de vin – atat cat putea salva dintr-o clipa petrecuta pentru prezent, in contextul cunosterii ambivalente. Alegerea, aceea pe care o facem constienti, are, cu siguranta, valoare in sine, nepunand la socoteala efectul. Viata, asa de nesuferita cum pare, are intelesul sau. In cazul de fata, cunoasterea venea de la sine, in singuratatea izvorului de munte. Viata se grabeste, rapida caravana./Opreste-te si-ncearca sa-ti faci intensa clipa./Nu ma-ntrista si astazi, faptura diafana, /Mai toarna-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa…
As fi putut misca cu usurinta mainile, picioarele, doar intelegeam ca nu este nevoie: mintea, atat de limpede, ma lasa sa traiesc libertatea absoluta. Privirea, odata atarnata in varful unui triunghi (de preferinta, isoscel, asa cochet cum mi s-a parut intotdeauna) cu mari eforturi ar fi putut fi mutata. Doar ca, in fond, nu vedeam mai nimic concret, eram deturnata de patratul putere al teoremei lui Pitagora si realitatea se transformase in vis. Da, numai cateva minute si as fi putut jura ca aud pe cineva mergand pe caldaram. Poate mama, mi-am spus cu incredere. Imi aduce ceaiul, asa cum il beau in fiecare dimineata. De mult timp simteam nevoia sa fiu acasa.
„Cred ca ar trebui sa chemam doctorul. Vedeti? Se trezeste.”
Cata relaxare in demonstratiile cu dublu sens: daca si numai daca. Totul e perfect pus la punct. In esenta, am realizat dreptatea lui Khayyam, teoremele lui curate, locul comun de intalnire a geometriei cu algebra: Vreau sa traiesc. Caci mortii nu isi aduc aminte.
Mihaela Cristescu

Paralele – Ilustratia este realizata de Luminita Serbanescu, Ottawa, Canada

IN MEMORIAM AUREL DUMITRASCU

On By nelursIn Inspirational, YouthLeave a comment

CONSILIUL  JUDETEAN  SUCEAVA
BIBLIOTECA BUCOVINEI
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMANIA – FILIALA IASI
Organizeaza

IN MEMORIAM AUREL DUMITRASCU

FIARA  MELANCOLICA

Prezinta scriitoarea Angela FURTUNA.

Cu participarea lui Constantin SEVERIN

O opera literara salvata si Ingrijita cu contributia fratelui autorului, Ion DUMITRASCU si a scriitorilor Cassian Maria SPIRIDON, Adrian Alui GHEORGHE, Lucian VASILIU, Gellu DORIAN, Aurel ANDREI.

Joi, 11 noiembrie, ora 11, Biblioteca Bucovinei
Sala Sectiei de Arta

In aceasta toamna se Implinesc 20 ani de la plecarea Poetului si 55 de ani de la nasterea sa.

Aurel Dumitrascu este unul dintre autorii romani remarcabili, dar prea putin cunoscuti. Memoria geniului sau literar si etic nu trebuie sa se stinga. Cu aceste virtuti, artistul a Infruntat totalitarismul.
Adevarata opera a poetului este viata, credea Aurel Dumitrascu, la fel ca si Monica Lovinescu, ce atribuia exercitiului demn si vertical al vietii principala misiune a unui autor sub dictatura.

Date biobibliografice despre Aurel Dumitrascu:

n. la 21 noiembrie 1955, satul Sabasa, comuna Borca, judetul Neamt – m. la 16 septembrie 1990.

Debutul In revista Tomis, apoi publica In toate revistele romanesti. Intre 1983 – 1987 urmeaza Universitatea « Al. I. Cuza » din Iasi, sectia romana-franceza. Lucrarea de licenta are ca obiect poezia altor doi poeti romani prematur disparuti : Virgil Mazilescu si Daniel Turcea. Debutul editorial : 1984, cu volumul « Furtunile memoriei », Ed. Albatros.
Nu multe volume i-au urmat : Biblioteca din Nord,  Editura Cartea Romaneasca, 1986. Acest volum a primit Premiul « Mihai Eminescu » al Asociatiei Scriitorilor Iasi. In 1988 depune la Editura Cartea Romaneasca  volumul Mesagerul , care nu are Insa nicio sansa de aparitie, din cauza cenzurii.
In duminica de 16 septembrie, cu putin Inainte de a Implini 35 de ani, poetul se stinge din viata la spitalul Fundeni din Bucuresti, din cauza leucemiei. Este un final devastator, care la numai 33 de ani secerase altadata si pe marele muzician roman Dinu Lipatti. Este Inmormantat In satul natal, Sabasa, din Borca. (Copil al pamantului moldav, a refacut traiectoria Intunecata a creatorilor morti de timpuriu…Parea a-si IntImpina soarta soarta si prin interesele exegetice, Intrucat lucrarea sa de diploma la absolvirea facultatii iesene de filologie a fost consacrata unor confrati ce i-au premers In acest sfarsit abrupt de existenta, Virgil Mazilescu si Daniel Turcea –  cf. Gheorghe Grigurcu).
Ultima poezie scrisa de Aurel Dumitrascu, pe data de 12 septembrie 1990, In spitalul din Piatra Neamt, pare un poem-requiem :
« Altii o duc mai rau si traiesc mai mult/   sa vada soarele cum rasare. (Daca eu/   mai bine o duc voi muri timpuriu… ? si cati ani cu lama aceasta am umblat/  (si) altii citind rau credeau ca sInt/  setimental (un poet de la est !) – si /  daca lama care hacuieste creierul/  meu e un sentiment stupid atunci/  sInt un sentimental si nu IntImplator pe balcon seara ma gIndesc la /  scriitorul mishima. Nu avea nimic de ascuns./  Pe balcon stau cu o (pasare) moarta. »

Volumul Mesagerul va aparea postum, In 1992, Ed. Canova, Iasi. Manuscrisul, « pierdut » la Ed. Cartea Romaneasca, a fost refacut, dupa un « cuprins » din manuscrisele poetului, de catre fratele sau Ion Dumitrascu si scriitorul Adrian Alui Gheorghe ; Ingrijitorii editiei au fost Lucian Vasiliu si Aurel Andrei.
In 1995 apare al volum cu inedite : « Tratatul de eretica », la Ed. Timpul din Iasi (redactor Cassian Maria Spiridon), realizatorul selectiei si Ingrijitorul ei a fost Adrian Alui Gheorghe.
In 1991, In Anglia, apare o traducere din opera lui Aurel Dumitrascu Intr-o antologie de poezie romaneasca scoasa la ED. Forest. Apoi, In 1997, o traducere In limba maghiara, la Budapesta (alaturi de Aurel Dumitrascu, mai apar acolo Bogdan Ghiu si Ion Muresan).

Din 1994, la Piatra Neamt se desfasoara concursul national de poezie « Aurel Dumitrascu », debut In volum, pentru Incurajarea tinerelor talente scriitoricesti.

Numerosi critici si cronicari  au scris, comentat si laudat cartile poetului, prevazandu-le un destin notabil: Laurentiu Ulici, Mircea Martin, Gheorghe Grigurcu, Adrian Marino, Marin Mincu, Cezar Ivanescu, Victor Felea, Constanta Buzea, Traian T. Cosovei, Radu G. teposu, Val Condurache, Daniel Dumitriu, Constantin Pricop, Radu Saplacan, Nichita Danilov, Cristian Livescu, Nicolae Coande, Ion Zubascu, Lucian Vasiliu, Vasile Spiridon, Geroge Vulturescu, Gellu Dorian si multi altii.

In prezent, sub presiunea unor grave manipulari, are loc o Indepartare a publicului de adevaratele valori romanesti, Intre care se gaseste cu siguranta scriitorul si eseistul Aurel Dumitrascu.

TInarul artist face mici precizari

–    Am scris si poeme In care sInt fericit. Grecii persii
latinii au spus : glorie acestui barbat glorie lui.
Mama mea a spus : glorie fiului meu glorie fiului meu
fericit.
I-am lasat pe toti sa vorbeasca am laudat Intelepciunea
Ingenunchind In acele cuvinte am fost fericit. Zile Intregi
Impreuna am petrecut zile Intregi. Dintr-o carte veche m-a speriat
Un hohot de plIns.

(din ciclul Memorabilia, vol. Biblioteca din Nord, 1986)

Anul cel bun

Anul In care mori e anul cel bun. L-au asteptat si altii
s-au rugat pentru el au vrut sa ti-o ia Inainte Insa
tu ai ajuns linistit  In inima lui. Mai ales ai vrut
sa petreci cu femeia. E anul cel bun! In timp ce-si
despletea parul In vagi rotocoale de fum. Aveai haine
bune chiar obiceiuri bune de a purta haine bune – ai ales
din fiecare pe rInd – In oras ploaia zarva din dricuri.
si n-ai mai iesit ati surIs Impreuna cu vinul rosu din
cani. Pe urma n-a mai adaugat nimeni nimic. O fetita oarba
cInta la trompeta pe zid

Angela FURTUNA
BIBLIOTECA BUCOVINEI
PR 11 NOIEMBRIE ORA 11

Cum se vede toamna… printre bucle

On By nelursIn InspirationalLeave a comment

By Prof. Dr. Corina-Lucia COSTEA

Cu varful pantofilor rascolesc aurul toamnei, cautand drumul spre casa… fosnetul asta are ceva magic in el, imi zic, trebuie sa ma ajute la ceva… altfel nu mi-ar placea asa de mult.
Dupa o zi de scoala, zumzetul acela de voci tinere iti persista in urechi o vreme… da, asta fac frunzele… atenueaza acel sunet cu unul mai suav, mai stins… pana cand ajung sa gust linistea primei incaperi din casa. Ajunsa in fata vilei surorii mele, deschid cu grija usa, sa nu-l trezesc pe tata. Intru ca un hot, ma descalt la primul pas… si pasesc, cu pantofii in mana, pana intr-o zona din care pot sa-l vad.
E un batranel de 80 de ani, care doarme linistit, ca un prunc, intr-un pat de la Caritas, inchiriat anume pentru confortul lui. E un pat ale carui margini se pot ridica pe timpul noptii sau al zilelor agitate, poate fi ridicat de la jumatate la 45 de grade, cand e nevoie de o respiratie mai usoara… E un om care inca inseamna cerul si pamantul, pentru mine.
Ma asez pe un fotoliu din apropiere. Soarele toamnei i se rasfata printre bucle… Un sforait usor, abia perceptibil, ma asigura ca traieste… in lumea lui, dar e inca viu. Sunt linistita. Zambesc… buclele astea erau bucuria copilariei mele. Nicio papusa din lume nu egala placerea de a-i pune moate. Nu mergeam inca la scoala, dar eram coafeza lui. La vo vremea, la final de stiri, il prindeam la televizor… si, ca sa nu vorbesc, ma lasa sa-i pun moate. tin minte ca odata a batut cineva puternic in geam: Domnu’ inginer, fratele dumneavoastra se bate in birt!
A tasnit pe usa si a alergat descult pana acolo. in invalmaseala, l-a vazut doar pe Bita, fratele pe care-l crescuse de mic. L-a cuprins in brate si l-a scos de acolo. Abia afara a cazut zdrobit. Cineva ridicase un scaun sa-l loveasca pe scandalagiu… dar il nimerise pe tata. Urechea dreapta ii spanzura sangeranda… a venit salvarea… l-au transportat pe tata de urgenta la spital. Abia dupa ce l-au cusut, medicii au inceput glumele… si ziceti ca asa va mentineti parul cret. Moatele mele tronau, viu colorate, in parul lui, care se impotrivea incaruntirii. Toata viata am avut convingerea ca ele l-au protejat.
Am izbucnit, fara sa vreau, in ras. Am 42 de ani… dar nu voi distruge pentru nimic in lume mitul moatelor colorate.
Rasul meu il facu sa se miste in somn. Urechea cusuta, la repezeala, la urgenta, s-a vindecat de mult… nu si amintirea spaimei ca tata a fost dus cu salvarea. si pentru ce? Unchiul meu si celalalt bataus au devenit mai tarziu, in timp, cuscrii.
Tata n-a baut si n-a pus tigara in gura de cand ma stiu. Cunoscutii isi amintesc, totusi, ca in studentia lui, mai pipa cu colegii. Cand si-a facut o familie, regulile au fost altele. A fost un om devotat familiei si carierei de inginer mecanic… in agricultura, cum obisnuia sa completeze mereu. Ce sinistru suna… a fost… ca si cum ar fi un necrolog… dar nu e deloc asa… e doar un ceas de bilant… de aducere-aminte.
Mi-l amintesc cum ne saruta pe frunte, in somn, pe mine si pe sora mea. Ma gandeam: e dimineata devreme sau seara tarziu? Erau zile cand nu-l vedeam… pleca pana nu ne sculam, venea dupa ce Mos Ene deja ne prinsese in mreje de poveste.
Asta e viata in agricultura… zi lumina.
… si asa a fost… pana in ziua in care, din graba, si-a uitat medicamentele… si tensiunea nu iarta. O zi de neatentie a anulat o viata de activitate si o cale lactee de vise.
Nu voi uita niciodata momentele acelea. Era bun prieten cu doctorita lui.
Vreti sa mergeti la spital?
Nu! Nu vreau sa fiu o leguma, nici chin pentru fete! Vreau sa mor acasa!
Fetelor, voi decideti! Ganditi-va bine si la dorinta lui si la calitatea vietii lui de acum inainte. E un om prea inteligent, prea lucid si prea mandru ca sa nu stie ce va urma.
Eram stupefiata. Nu-mi venea sa cred ce vad si ce aud. Veniseram din Timisoara cu viteza luminii si eu si sora mea… ca tata se simte rau… si acum, cand fiecare clipa conta… negociam? Ce? sansa lui la viata?
Am ajuns la spital… dar…
Buna dimineata!
Buna dimineata, taicule! (de la accidentul cerebral, e singura formula de salut pe care o mai stie)
Cum a fost la serviciu?
Bine!
Cand vin fetele de la scoala, mancam… Bine?
Bine.
Nu stiu cine sunt acum pentru el… sotia lui, sora lui, mama lui… dar sigur nu mananca pana nu vin fetele de la scoala.
si-a asezat linistit capul spre lumina, pentru inca cateva minute de somn… si eu m-am reasezat in fotoliu.
Ce linistita e toamna… printre bucle.
Corina-Lucia COSTEA
Timisoara, 28. 10. 2010

Nicolae Moldoveanu – A Saintly Hymn Writer Went to be with His Lord

On By nelursIn Bible, Christian Life, Devotional, Inspirational, Ministry, Persecution, Theology2 Comments

Almost three years have passed since the Romanian Evangelical composer Nicolae Moldoveanu went to be with the Lord and I still feel like it is breaking news. His songs are so present within our worship that it is hard to imagine he is no longer with us.
The titles “composer” and “saint”, do not go together very well nowadays. However, this is precisely what I have been reading about and hearing on Romanian internet blogs, Christian radio and TV stations, ever since July 12, 2007. On that date, 85-year-old Nicolae Moldoveanu, prolific hymn writer, died in Sibiu, Romania. For more than 62 years, God enhanced our faith through his music, lyric and especially his uncompromised Christian testimony during Romania’s dark communist era of forty-five years.

Named “the Bach of Romania” (1), Moldoveanu wrote more than 6,000 songs, with 361 of them written while being persecuted for the faith in prison. Although while he was alive he rarely ventured out of his city, or even his personal residence for that matter, he was so present in the lives of at least one million Romanians that, “we could not believe he could ever die”, said M. Cruceru, VP of Emanuel University, Oradea.(2)

Born on February 3, 1922 to a very poor family, this extraordinary man lost his father by the age of three and a half and his only opportunity for education involved enlisting in the military program called the “Army’s Children” at the age of twelve. These destitute children lived in garrisons with soldiers, but due to his love for music, Moldveanu was enrolled in the military’s brass ensemble. There, a conductor recognized his talents and helped him develop his musical ability. Later, he would write, “I am now seeing God’s hand in everything that has happened in my life, good or bad”.

When he would come home for short vacations, Moldoveanu would accompany his mother to a newly-founded church belonging to “The Lord’s Army”, a reforming arm of the Greco-Orthodox Church that emphasized the need for repentance and of being born-again. Shortly, Moldoveanu met his Savior and also fell in love with the Lord’s Army’s musical tradition, putting its words and music to paper and publishing them, as well as his own original music, in “Village’s Light”, The Lord’s Army’s publication. Music also likely saved his life during World War II, as his ensemble was stationed far from the war-ravaged front lines. Still young, Moldoveanu wrote very mature music and spiritually-deep lyrics during this time of conflict. In order to buy his first Bible, he sold half of his bread ration and his entire milk ration for an entire month; he would eventually keep this very same Bible until his death. During this and the short post-war period of freedom, before the communist regime’s ascent to power, Moldoveanu was able to publish hundreds of songs. (3)

In 1948, the Communists declared the Lord’s Army illegal and threw its leaders in prison. Nicolae continued to worship in secret and in 1959, after refusing to stop attending Christian gatherings and writing songs, he was arrested and sentenced to 12 years in prison for “conspiring to overthrow the communist regime”, in spite of his right hand’s infirmity due to an accident. Still, he praised the Lord and in return God “gave” him the optimistic song: Clear Skies. On the day of his arrest, Moldoveanu was able to whisper to his wife. “Lena, look at the skies”. It was “the only thing we could share while separated”, he later said. The comment was to prove prophetic as after months spent in an underground section of the prison, Moldoveanu was finally allowed above ground. The new cell he had been moved to had a broken window, and although it was a bitterly-cold day, at least he could share the same sky as his wife.

In prison, he met Traian Dorz, a prolific Christian poet from Lord’s Army, and many well-known Christian brothers, including Tortured for Christ’s author and The Voice of the Martyr’s founder Richard Wurmbrand. Moldoveanu and Wurmbrand praised each other for their testimonies during persecution. Both considered it an honor and a grace to suffer for the Lord. “Moldoveanu was one of the two greatest saints I have met in my 15 years of prison”, Wurmbrand said in a sermon. “He came smiling from the torture room. His approach was that of a lamb. While I was protesting the guards’ abuses against others or me, he never protested” continued R.W. (4)

Amnestied five years later, though still under the secret police’s surveillance, he continued to meet with his small church house whenever possible. Warrant-less home searches, abuses and threats continued for decades, but Moldoveanu always thanked the Lord for them, and also prayed for persecutors. In a time when the communist regime kept a tight grip on any publication, even owing a typewriter could put you in prison for a couple of years. However, the spread of his songs could not be stopped. Memorized, copied by hand, and later recorded, Moldoveanu’s songs were used by the Lord to nurture our faith for more than six decades. Because of the surveillance, poverty, and poor health, he could not work or travel too far. But he was visited daily by Christians from all of Romania who were welcome in the small apartment he was renting. And a visit to him was quite an experience! In a country of religious divisions, Moldoveanu mended all fences and never asked visitors for anything other than their first names. He was even aware that some “Christians” might be police agents, but “they needed to hear the good news too”!

There was one exception to his presence though: after waking up, for at least two hours, he used to sing songs of praise to the Lord, alone and without any audience. Most of the songs he would write were granted to him during this intimate time. After that, he shared freely with anybody what God “gave” him, whether a song or a meditation. Even in more recent years, when recording artists sold CDs or DVDs with recordings and performances that included his songs, he never asked for copyright royalties. On the contrary, he encouraged musicians to arrange his songs for choirs or orchestras as he always looked upon his hymns as “God’s copyright”.

At times, his lyrics move one to feel spiritual immaturity; “This is a curse”, said Jan Staneschi, former Bucharest Baptist Seminary Principal, when he heard the song Break my Will, Even with Heavy Blows. “It is not a curse”, Moldoveanu would reply. “It is my commitment to God’s will, as was the Virgin Mary’s”, recounted him, at a ’99 symposium, as saying and adding: “and His will is good and perfect” (Rom. 12:2). (5)

It has been God’s infinite wisdom to choose a hymn writer and not a preacher to enhance our faith. In a country where translated Evangelicals’ music was considered a means to westernize Romanians, Moldoveanu’s folk style met no resistance. Although many of his songs are more sophisticated and require elevated vocal capability, most of Moldoveanu’s songs came naturally for Christians, whether alone or in church, and they went directly to our souls. It is my prayer that these humble words would bring some well-deserved recognition to this miracle of God, Nicolae Moldoveanu. “May the Lord be praised”, was the Lord’s Army’s old greeting. And the answer was, “For Ever and Ever, Amen”.

www.desculti.wordpress.com

Dorin Radu, domn100@hotmail.com
Dan Cure, Consultant
Warren, Michigan, August 2007

(1) Doina Catana, Director – Ioan Vidu National College of Arts, Timisoara – remarks on a special presentation of Moldoveanu in “Viata Spirituala”, a weekly series on Romanian public television, broadcast on July 22, 2007
(2). Marius Cruceru’s blog: “lapatratosu” , July 12, 2007
(3). All biographic details come from “Hope’s Hostages”, “Strigatul de la miezul Noptii” Book House, November 2002, Arad, Romania (A book, printed in Romanian, and dedicated to Christians who spent years in communist prisons for their faith).
(4). Richard Wurmbrand, Audio Recordings of Sermons 1987- 1996
(5).Moldoveanu Symposium, 1999 Maranatha Baptist Church, Arad, Romania, Video Recordings.

Magarusul

On By nelursIn Inspirational, Opinions2 Comments

Am citit, cu cativa ani in urma, o ilustratie mai veche, reluata de John Killinger din Atlantic Monthly, despre zilele marilor ranch-uri de vite din vestul Americii.
Un armasar tanar, inca neimblanzit, era inhamat impreuna cu un magar, anume antrenat in acest scop, apoi li se dadea drumul in largul pasunilor publice. Izbind cu copitele, nechezand salbatic, cabrandu-se in salturi spectaculoase, armasarul tragea pe magarus grapis dupa el, aruncandu-l in toate partile, ca pe o traista cu graunte. In scurta vreme, cei doi bidivii dispareau dincolo de orizont, parand a se intoarce impreuna la starea de salbaticie. Rataceau asa zile in sir, de credeai ca n-ai sa-i mai vezi niciodata.
Dar nu se intampla asa. In cele din urma, cei doi verisori cabalini se intorceau la ferma. Undeva departe, pe intinsul imensei ”open range” americane, armasarul se epuiza, zbatandu-se sa scape de povara magareasca, ce-i frana avantul spre libertate. Era tocmai momentul asteptat de dispretuitul dobitoc. si, fara a mai pierde vremea, acesta lua conducerea si se pornea agale la drum, inapoi spre ranch, urmat fara impotrivire de armasarul proaspat biruit.
Comentariul care inotea ilustratia suna cam asa: bataliile sunt castigate de cei hotarati, nu de cei indignati; de cei dedicati, nu de cei puternici.
Este loc, insa, pentru o aplicabilitate mai larga a pildei, decat pare la prima vedere. Vietuiesc si in fiinta ta (si a mea) cele doua dobitoace din ilustratia de mai sus. Poate ca nu sunt inca inhamate impreuna, dar vor fi; e doar o chestiune de timp. De indata ce devii constient de tendintele salbatice ale firii vechi, de dorul dupa asa-zisa ”libertate” si setea dupa ”independenta” (personificate prin armasar), de indata ce iei decizia sa-l imblanzesti pe inorog, iese la lumina si umilul purtator de poveri – magarusul. Curand va fi uitata vremea in care te cabrai la cea mai mica impotrivire si nechezai amenintator la vederea fraului si a zabalei.
Magarusul a trait la ferma fiintei tale, bine merci, de multa vreme, numai ca n-ai stiut de ce, oricat ai cautat un raspuns si oricat te-ai certat cu Dumnezeu, cerandu-i socoteala de prezenta lui. Magarusul este handicapul pe care-l porti in trup, in suflet, sau in familie, ca pe un jug apasator, care-ti ingradeste libertatea de miscare. Magarusul este ”tepusul” tau personal, ”custom made” anume pentru tine, care contra-balanseaza excesele firii rebele, de armasar neimblanzit, le tine in frau si este menit a le supune, daca iti propui ca scop stapanirea asupra lor. Altfel, toata suferinta va fi in zadar.
Gelu Arcadie Murariu, Oregon City, Oregon

Un extraterestru la Galbiorii de Aude!

On By nelursIn Inspirational, OpinionsLeave a comment

In urma cu vreo cateva minisecunde cosmice, masurate cam in decenii pe Pamant,  l-am insotit pe tata intr-o deplasare prin planetele cu viata.
Stiati ca si copiii extraterestri sunt neascultatori?
Parintii m-au lasat sa ma joc pe langa racheta, spunandu-mi ca daca  vreau sa fac pasi, sa-mi iau costumul de protectie.
Afara era frumos, cald, mi s-a spus ca acest anotimp se numeste aici primavara. Eram langa o catime de apa, numita lac, auzeam o vietate, am facut conexiunea cu enciclopedia acestui pamant, mi s-a spus ca e brotac, canta printre fire de trestie, ce chestie, am vazut mai multi fluturi colorati , as fi vrut sa fie …o mie, alte lighioane ciripeau pe sus, din apa cred ca le aplauda sau poate certa cu orac-rac  batraciene saltarete. Am zarit apoi venind de dupa niste alte plante cultivate, aha, porumb se numeau, niste patrupede behaind sub un strat gros de lana, altele, cu blana si cornite , aha, iezi le zice, fugeau dupa mamele lor zise caprite. M-am tras indarat sa nu care cumva sa ma intepe cu materia cornoasa iesita din cap, dar deodata m-am simtit inconjurat de 3-4 patrupede care probabil ca radeau cu ham-ham fiindca-mi aratau toti dintii. Pentru prima data firele mele de par de pe cap s-au ridicat in sus si am avut clar sentimentul ciudat pe care detectorul l-a numit frica!
Eram un pui de om cu mainile goale, in costum de plaja. In urma acestei multimi de capete si picioare am zarit un trepied, fiinta cu trei picioare, cu o cupola de lana pe cap, care striga  ceva si alerga spre mine. S-a oprit, a aruncat un picior, care era de lemn, patrupedele care-mi aratatu caninii si-au lasat paratraznetele cozilor in jos si s-au asezat pe fundurile personale, tot maraind.
-Boule, nu puteai da cu pietre-n ei? Vrei sa te am pe constiinta?
Detectorul meu imi traducea: “Te-a mustrat cu numele unui dobitoc considerat idiot, patrupedele astea fac parte din clasa canina, ele nu rad, ci musca, sunt carnivore.
Dar constat ca bipedul, desi om ca si noi, nitel mai rasarit ca mine, foloseste un neologism de care habar n-are!
– Hello! Dar tu nu stii ce-i aia constiinta!
– La ce-mi foloseste ? Ca nici bunicul, nici tata n-au stiut, si ei tot ciobani au fost! Ce cati aici?
Iar am pus aparatul meu in functie. Imi dadea cuvantul “cati-cate”, adica femeninul de la catele, forma prescurtata si la sens conotativ “Tata, dama care barfeste” Apoi a venit alta explicatie “Forma prescurtata de la verbul a cauta”. Voiam “sa ma dau mare”, stiam mai multe , puteam destule, asa ca:
– Ce-ai dori  pentru cand vei fi mare?
– Nitica minte, ca sa ajung pres la cap.
Am simtit ca ma cauta ai mei. Nu voiam sa ma fac de ras.
–  Treb’sa plec, o sa te mai vizitez, da sa stii ca mintea are perioada de gestatie macar doua decenii.
– De ce gee ? a intrebat omuletul, dar eu m-am dezintegrat, nu inainte de a-i planta in cerebelul mic doua cipuri prin care sa capete acele trasaturi necesare functiei dorite.
Le-am spus la ai mei ce am patit, s-au distrat !
L-au scanat apoi pe ciobanel, vorbea cu alti 2-3 copii de varsta lui. Unul se plangea ca-i mort de obosit, vine de  la porumbiada. Altul,  ca el a fost mai fericit: Cartofiada s-a amanat, dar trebuie sa dea o tura in jurul lacului, maine-i Daciada, el trebuie sa concureze la atletism.
– Pe mine, a spus Gula-ciobanelul, fiindca n-a gasit la ce obiect sa marg la olimpiada, tovul dirig m-a propus pentru olimpiada de mincinosi.
– Concurs de minciuni?
-A, nu. Ceva cu politica lor de societate multilateral dezvoltata…
-Mama, …cum adica pres de cap? Covor?
– CAP, scris cu majuscule, adica inseamna Cooperativa Agricola de Productie. Pres e forma prescurtata de la presedinte.
*
Dupa trei decenii am trecut iar prin aceste locuri.  Mi-am amintit de rasul canin, i-am povestit sotiei mele si…am constatat ca uitasem sa activez unul dintre cele doua cipuri din capul fostului pusti. Facuse o scoala tehnica pentru utilaje agricole,  era consilier la primarie, ricica mana si lua bani, dar ma striga in noptile cu luna si ma ocara ca nu l-am ajutat sa fie ce si-a dorit. Sotia mea nu intelegea cum un asemenea individ care vorbea cursiv, si asta fiindca parte din cipul meu functionase, dar picase prima data bacalaureatul, era aerian cam in toate, se voia leader…
A trebuit sa-i explic situatia speciala a populatiei din aceasta parte de lume.
-Pai aci scrie ca este in UE,  cu toate celelalte tari europene…
-Teoretic. In realitate tarisoara asta este un experiment pentru celelalte, prin care sa se constate daca o pot transforma intr-un fel de republica bananiera, fara industrie, fara agricultura, fara cultura, mai clar piata de desfacere pentru celelalte tari avansate, iar locuitorii, forta ieftina de munca…
-Nu inteleg. Au parlament, au constitutie, guvern, legi.
-Teoretic le au pe toate, practic… ioc. Hai s-o luam de la anul unu dupa Hristos.
– Alta data. Vreau sa inteleg realitatea de acum!
– Bine. Voi incerca. A fost o felie de pamant data cu creionul pe harta, ca prada de razboi rusilor si asa a ajuns parte din Lagarul Socialist. In celelalte tari, luate tot asa cu japca, desprinderea s-a facut pasnic, , oamenii i-au poftit pe comunisti sa plece. Aici? Cu varsare de sange, cu trupe de mercenari, zisi teroristi au reusit sa-l dea jos pe dictator si sa-l impuste in zi de mare sarbatoare crestina. Apoi au desfiintat , mai corect au pulverizat industria, agricultura, cultura , au privatizat tot ce era de stors, normal ca asta au facut-o cei care conduceau vechiul regim, fostii membri si executantii in uniforme, dar care acum voiau sa conduca si ei. Asa au ajuns la peste 20 de partide politice, asa s-a facut ca cei care au latrat mai mult pentru Marele Conducator si Marea Mama-Eroina neamului, acum s-au dat drept dizidenti mascati, asa se face ca unul ca acel cioban, pe nume Gula sa ajunga leader de formatiune politica, de fapt om pe care cei prea patati puteau sa-l manuiasca.
Din aceasta ciorofleca politica, sus au ajuns cei care au avut cu ce-i momi pe cei naivi si saraci. Acum, draga mea, te rog ajuta-ma sa-mi tin promisiunea.
– Nu-l pot face presedinte fara studii superioare.
– Asi? Pai de ce suntem noi extraterestri ?! Maine-l duc la liceul din Bolovanesti si-i dau diploma de liceu.Trei milioane. Luni infiintez la Galbenii de Auzi Centru universitar cu facultati de Agricultura, Juridica si  Stiinte Economice. Gula al meu se va transfera de la Facultatea Rapele, din Ardeal, pe care o voi infiinta tot maine, prin “transfer” cu doi ani vechime, vedem noi de unde si la anul Gula va fi licentiat in Stiinte juridice.
– Cu alte cuvinte o sa avem la o localitate de 15.000 de locuitori Centru Universitar Galbeni, prescurtat CUG?!
Cei doi au izvbucnit instantaneu in ras. In limba galactica Cug este numele pentru locul pe unde omul isi elimina dejectiile.
– Si la anul ce-o sa mai fie?
Gula al nostru-si va turna in efigie diploma de licentiat, o va pune in locul stemei, dar femeia de serviciu, din mila crestineasca ii va atrage atentia s-o ia de acolo ca rad si cu fundul si..acasa la nevasata (Caci Gula era maritat) n-a putut pune diploma in biroul lui, asa ca preocupat, cum sttii de OZN si-a facut din grajd un birou personal, unde si-a putut pune si admira diploma.
– Si peste 2-3 ani?
– Draga nevasta, inteleg, esti curioasa, promit sa revin …

CONSTANTIN T.CIUBOTARU

REGAL LA OPERA!

On By nelursIn Art, Inspirational, News, RomaniaLeave a comment

Mihaela Dordea
Vineri, 22 octombrie, Opera Nationala Bucuresti parea locul in care cu multi ani in urma, paseam cu grija. Paseam cu emotie. Multa lume chiar de la intrare. In general, lume buna. Mai erau, desigur si personaje pe care le intalnesti cum se iveste o ocazie sa poata vedea ce se intampla in jur, dar mai ales sa se faca remarcate, chiar daca nu au nici un motiv.
In rest, asa cum ma asteptam cu totii eram patrunsi de o vie emotie, culmea, sincera, pentru ca in seara aceasta aveam o noua intalnire cu Verdi, „signor maestro” si a sa nemuritoare La Traviata.
Povestea Violettei Valery a impresionat zeci si zeci de generatii care au lacrimat in batiste la finalul dramatic al frumoasei traviate.
Tema operei este aparent simpla. Un tanar de familie buna, Alfredo Germont, se indragosteste de frumoasa Violetta la balul pe care controversata doamna il da cu ocazia intoarcerii sale la Paris. Sentimentul fiind reciproc, lucrurile evolueaza astfel incat, in actul doi, ii gasim pe cei doi tineri undeva in apropierea Parisului, locuind impreuna, fericiti si cu sentimente din ce in ce mai puternice.
Violeta insa, nu avea destui bani pentru o viata de lux. Isi vinde trasura si bijuteriile pentru a acoperi cheltuielile. Alfredo afla si pleaca si el la Paris sa faca rost de bani. In acest timp, Violetta primeste vizita batranului Giorgio Germont, tatal iubitului ei, care ii cere sa il paraseasca pe Alfredo, pentru binele familiei. Sora tanarului urma sa se casatoreasca, iar reputatia Violettei ii crea probleme. Urmeaza despartirea, pentru ca ea se va sacrifica pentru binele familiei Germont, apoi o revedere dramatica la o alta petrecere , intre cei doi iubiti, totul sfarsind cu boala Violettei agravata acum, o tuberculoza, si moartea ei in bratele lui Alfredo, care afla, prea tarziu adevarul , chiar de la tatal sau, framantat de remuscari.
Ei bine,Verdi nu ne spune doar o poveste. El a fost profund impresionat de ceea ce ascundea Violetta in interiorul sau, de drama sufletului unei femei indragostita, obligata de imprejurari sa isi paraseasca iubirea, fara sa poata face cunoscut adevarul, pentru ca a promis si pentru ca pe atunci, onoarea avea o mare insemnatate, chiar si pentru o „traviata”(intretinuta, femeie de moravuri usoare, it).
Signor maestro si-a propus sa nu esentializeze subiectul in sine, ci partea profunda, zona sensibila, psihologica, partea de suflet a personajului sau. A lucrat mult cu Francesco Maria Piave, autorul libretului, atat cat a fost nevoie pentru a reusi. Daca pana vineri am fost impresionata de poveste, si am vazut Traviata de nenumarate ori, ei bine, vineri m-a captivat, m-a subjugat Violetta Valery. Publicul din sala Operei a ramas pur si simplu fermecat de ceea ce vedea si mai ales auzea pe scena, de modul de interpretare a celei  care a dat viata personajului si a reusit sa fie, sa ne faca sa simtim, ca acolo, in fata noastra, se desfasoara cu adevarat, destinul greu de poveri al Violettei: soprana Irina Iordachescu.
De la Callas nu am mai auzit o astfel de voce, o astfel de interpretare! Vineri, 22 octombrie, marea triumfatoare a serii a fost tanara soprana care a demonstrat din plin speciala sa clasa de solist liric si de tragedian. Cu o voce de exceptie, Irina a facut sa transpara cele mai emotionante momente ale personajului sau, asa cum si-a dorit Verdi, cu cele mai mici detalii sufletesti.
Irina Iordachescu are o linie interpretativa cu patrunzatoare subtilitati in aprofundarea dimensiunilor psihologice ale personajului sau. Ea a descoperit cele mai intime detalii ale Violettei si a transpus totul cu un mare rafinament, cu sensibilitate si in acelasi timp cu o forta extraordinara de expresie.
Soprana are un glas special, lucrat, dar lucrul s-a facut pe un suport deja existent, pentru ca Irina are ceva in interior, se simte la momentele cheie, nuante fine, un gen de puritate a cantului cum rar intalnesti, mai ales in aceste vremuri.
Vineri seara, Irina Iordachescu a reusit sa produca noi emotii publicului prezent in sala, prin freamatul sau interior, dar mai mult prin calitatile sale vocale care au incantat un public ce a ovationat indelung si in timpul dar mai ales la finalul unui spectacol in care frumoasa soprana a dominat si artistic si prin personalitatea puternica pe care ne-a dezvaluit-o cu sau fara intentie, dar demna de toate omagiile. Bravo Irina! Un debut plin de triumf, asa cum anticipam.
Alaturi de eroina serii, au contribuit cu prestatia artistica, colegii ei de scena Marius Manea, Eugen Secobeanu, Sidonia Nica, Valentin Racoveanu, Vasile Chisiu, Daniel Filipescu, Ruxandra Ispas, Stefan Schuller, Constantin Negru si Alin Manzat, avand sustinerea orchestrei condusa de dirijorul si compozitorul Cornel Trailescu. Trupa de balet si corul, remarcabile si de data aceasta.
Nu pot sa nu remarc faptul ca prezenta Irinei in Violetta a fost covarsitoare, colegii ei fiind la fel de impresionati.
Astept cu nerabdare urmatoarele reprezentatii avand in centru pe soprana Irina Iordachescu, a carei voce va face istorie in lirica romaneasca.
„ In muzica, la fel ca in dragoste, trebuie sa fii, in primul rand, sincer”. –spunea Verdi. Si Irina este!

Marea Enciclopedie a Spiritualitatii Romanesti se scrie din mers ca o inchegare istorica

On By nelursIn Essays, History, Inspirational, literature, RomaniaLeave a comment

Volumul XLIV

Ajunsa la al 44-lea volum marea enciclopedie a spiritualitatii noastre”PERSONALITATI ROMANE SI FAPTELE LOR-1950-2010 „ de Constantin Toni Dartu, presedintele Filialei Iasi a Ligii Scriitorilor si directorul revistei”Moldova literara “, a devenit, pe drept cuvant, o  paleta policroma care cuprinde toate nunatele stradaniilor intelectualitatii noastre puse in slujba creatiei umane.Munca depusa cu acribie de autor in descoperirea personalitatilor, dar mai ales cea de cercetare pentru a descoperii si consemna date , evenimente, lucrari inedite, imagini, din viata celui care printr-un efort de-o viata lasa in urma sa o creatie utila societatii romanesti si nu numai.Toata aceasta stradanie a lui Constantin Toni Dartu se inscrie in filozofia ce se desprinde din glosa lui Protagoras din Abdera, care spunea: Omul e masura tuturor lucrurilor, a celor ce sunt, cat si a celor ce nu sunt, intrucat nu sunt. Aceasta este mizul mesajului dat de autor prin marea enciclopedie la care lucreaza de un deceniu si mai bine.
Despre volumele acestea am scris de fiecare data cand au aparut, ajungand la concluzia la ceea ce spunea Nicolae Iorga: Cultura poporului fara carti pentru dansul nu se poate. Si fara cultura poporului, orice alcatuire economica, orice forma politica n-au nici o valoare. Opera infaptuita de Constantin Toni Dartu, prin muca, stradanie, transpiratie intelectuala si generozitate este mai presus decat, facand aluzie la ce zicea Iorga,de orice alcatuire economica sau forma politica, daca acestea nu sunt puse in slujba culturii.
Aceasta lucrare de proprtii nu este un dictionar,fiindca acesta, conform DEX, este o lucrare lexicografica cuprinzand cuvintele unei limbi, ale unui domeniu de activitate, aranjate intr-o anumita ordine, de obicei alfabetica. Lucrare masiva de care este vorba este o enciclopedie, citez tot din DEX, care spune ca acest cuvant este format din grecescul enkyklia care ineamna “ansamblul stiintelor “ si paideia care inseamna “ educatie invatatura “. Este o lucrare care trateaza sistematic termini din toate domeniile de activitate, fie pe probleme, fie pe domenii. Nu acest lucru face lucrarea domnului Dartu?
Studiind fisele a celor peste o mie de personalitati din toate domeniile creative si de activitate, incluse in aceasta enciclopedie am ajuns la concluzia ca in societatea romaneasca din ultimii 60 de ani se castiga bani numai cu ajutorul banilor. Prin munca si creatie se castiga doar painea cea de toate zilele, cu toate ca omul de cultura creator daruieste societatii in care traieste o valoare inestimabila de care se foloseste.In acest sens, marele nostru istoric Iorga spunea”Totdeauna si in lume, intai se aud cantarile si apoi rasare soarele “.Adica intai este “cantecul creatiei “ si apoi vine lumina intelepciunii si a cunoasterii.
In volumul XLIV, dupa ce se face un remember al volumelor anterioare, unde sunt incluse aprecieri semnate de mari personalitati, inclusiv imagini de la diferite lansari organizate in marile orase culturale din tara, redescoperim personalitati despre care stiam, despre unii s-au scris volume intregi, cum ar fi poetul Grigore Vieru. Insa descoperim pe romanciera Dora Alina Romanescu nascuta in judetul Bistrita-Nasaud, sportivul militar Traian Moldoveanu inzestrat cu darul povestitorului si iubitor de calatorii, pe Pamfil Biltiu, din Baia Mare, etnolog, publicist si animator cultural, cunoscutul cantaret de muzica populara Benone Sinulescu, scenograful Elena Fortu, sculptor si artist plastic, iubitoare de cunoastere prin calatorie, si artistul plastic Sorin Spiridon Gatu din Gherla, artist plastic a carei opera este patrunsa de spiritul  Sfintelor Scripturi. Este unul din cei mai insemnati artisti plastici bisericesti, maestro in arta mozaicului. Este membru fondator al Uniunii Artistilor plastici Bisericesti a Patriarhiei Ortodoxe Romane, colaborator principal al al acestui dictionar enciclopedic. Alaturi de sotia sa Livia, artist plastic au pictat zeci de biserici.Si acest volum se incheie, ca toate celelalte, cu numele personalitatilor cuprinse in volumele anterioare.
Parafrazandul pe Grigore Vieru, cu care incepe prezentul volum, pot sa spun ca atunci cand m-am vazut in paginile acestei enciclopedii, m-am simtit ca femeia care naste: am strigat in sinea mea de bucurie si durere. Fiindca fiecare enciclopedie inseamna o recunoastere pentru cel inclus si declanseaza un catharsis, o purificare. Purifica lucrurile, faptele, creatiile, dar si sufletul celui care este inclus si al celui care citeste aceste volume.Purifica faptele, metamorfozand trasaturile realitatii in forme pure si armonioase. Iar prin citirea acestor fise, se purifica si sufletul nostru, tulburat si plin de incertitudini.
Citind masiva lucrare a lui Constantin Toni Dartu pot spune, cum zicea odata filozoful grec Constantin Tsatsos, ca exista lecturi pentru a fugii de lume( aici nu este cazul ), si lecturi pentru a te mentine in mijlocul lumii prin reprezentantii de varf ai neamului nostru, cum este enciclopedia  PERSONALITATI ROMANE SI FAPTELE LOR-1950-2000 de Constantin Toni Dartu.

Al.Florin Tene