ZIUA IN CARE ZAMBETUL COPILULUI INFLORESTE POMII

Nu stiu de ce, dar luna Decembrie, oriunde m-as afla, imi aseaza deasupra capului dulcea povara a copilariei, atunci cand eram un biet guguloi de huma pe ulitele satului de pe malurile Oltului, cum dealtfel simt toti cei care inca mai au o radacina infipta in pamantul pe care l-au calcat, cu talpile ametite a cunoastere de lume. Mirosul de cozonac. fumul fuiorit pe cosurile caselor, zumzetul caracteristic sarbatorilor de iarna, nu trebuie sa dispara de sub fruntea niciunui roman. La noi pana si iernile erau si sunt mai frumoase! Chiar daca, de multe ori, ne lipsea bradul si cadourile de sub el, ne aveam unii pe altii, familie si prieteni, aveam satul care ne strajuia de o parte si de alta a copilariei, iar seva din pamanturi ne da puterile de care aveam nevoie mai tarziu. Cum era si firesc, Domnul le-a lasat copiilor intaietatea de a se infrupta din darurile Sale, Mos Nicolae fiind primul sfant care le aseaza pe crestet darnicia Cerului, bunatatea sufletului, lumina de care au nevoie atunci cand trebuie sa strabata lungile si intunecoasele labirinturi ale vietii. El tine lampasul in mana, deasupra capului nostru si cand suntem oameni mari, chiar daca timpul si spatiul ne-au cam indeparatat de cele sfinte. In fiecare an, Mos Nicolae are grija sa treaca prin gandul nostru ca un porumbel de zapada purtand in cioc trei fire de busuioc pe care mama sa le aseze la icoana din peretele dinspre Soare Rasare. Este busuiocul care, mai tarziu, se regaseste in aghiasma de la Boboteaza, ce tine loc de leac pentru toata painea din timpul intregului an. Timpul trece si se duce, copiii devin parinti, Mosul pregeta sub Cruce, rautatea face dinti, spatiul s-a mutat in suflet, si raceala s-a lungit, roua plange ca un tunet pe pamantul adormit, nu mai suntem ce eram, dar nici ce am vrea sa fim, nasul l-am uitat pe geam, si-am uitat sa-ntinerim! Parca-l si vad pe Mos Nicolae, aievea, in fata copiilor, chiar daca ei nu-l vad, desfacand pachetele aduse de postas, cu bunatati de peste mari si tari, parca-i vad si pe copii, cand zic „copii” ma gandesc la toti cei care au ramas acasa, nu pentru alta, dar sa nu ne fure cineva sarbatorile, desfacand, cu mainile infrigurate de emotie, cadourile trimise de tata, de fratele, de…copiii din strainatate. Nu ceea ce gasesc inauntru ii bucura, ci faptul ca s-a pastrat acea sfanta legatura sufleteasca, si cum Sarbatorile de Iarna la romani debuteaza cu a face daruri, totul pare normal. Nu stiu daca am dreptul sa fac o afirmatie despre ceea ce ar „simti” Mos Nicolae, dar, in ceea ce ma priveste, eu ii vad pentru a doa oara tristetea in barba, prima oara a fost cand eram copil si asteptam sa vina , dar de fiecare data ma trecea cu randul, iar eu ma autopedepseam asteptand …pana la anul! A doua oara i-o simt acum, in pragul batranetii cand vad si simt copiii care, cu toate ca nu mai cred in „mos”, totusi asteapta sa le incalzeasca inimile, nu atat darurile cat semnul ca tata este bine si se gandeste la ei. Cum focului sa nu te gandesti cand, aici, la patru mii de km de casa, zambetul copilului infloreste pomii in  miez de iarna, si sparge noaptea-n tandari a nesomn?
Anii au trecut precum pasarile grabite spre locuri mai calde, eu am ramas de straja ca nu cumva sa treaca si ultimul, doar lumea copilariei a ramas aceasi si va ramane atata vreme cat din cer va cadea zapada, ploaie si bunatate dumnezeiasca. Vrem sa credem sau nu, Mos Nicolae vine, uneori mai vesel, alteori mai trist, depinde de starea in care suntem, el ne gasesste intotdeauna si ne arata nuiaua destinului de care, uneori, nu tinem cont, dar pentru care dam socoteala. Este bland, dojenitor, dar nu uita niciodata sa ne aduca aminte de ceea ce suntem. El ne aduce la stadiul de copii, macar o zi, pentru ca, dupa aceea, sa ne dea prilejul sa continuam. Dupa cum l-am „vazut” in ultimii ani, Mos Nicolae a inceput sa oboseasca de interminabilele povesti lasate in cizmulitele din ce in ce mai uscate si scalciate ale copiilor nostri, de ciorapii rosi la degete si calcaie de asteptatul unui telefon sau pachetel de la tata din Spania… si de orinde din lumea asta mare. Cineva imi povestea din tara, cand l-am intrebat daca cunoaste familii plecate si ai caror copii au ramas singuri sau in grija bunicilor, ca s-a pierdut licarul din ochii acestora, ai copiilor, au imbatranit inainte de a deveni adolescenti, dar ce este mai rau, este faptul ca au apucat, o parte din ei, drumul pierzaniei lumesti, cu toate relele aferente. Daca Mos Nicolae ar avea un singur motiv pentru ce sa fie trist, acesta ar fi! Stau si ma intreb, ca Moromete, cu mana la falca, oare cui ar trebui sa arate Mosul nuiaua? Parintilor care au lasat totul si au plecat in lume pentru un pic de mai bine, copiilor care nu au putut rezista „ofertelor” asazisei societati de consum sau altii ar trebui sa fie abonatii permanenti ai mustrarilor ce par sa nu-i atinga in niciun fel? Oricum, politicul isi vede de ale lui, alegerile au fost, sunt si vor fi  mereu pe primul plan, noi, ceilalti, nu mai ajungem niciodata sa fim asigurati de ziua de maine din partea lor. Daca ar fi sa-i cer ceva Mosului, acum la batranete, cu toate ca nu i-am cerut nimic nici in copilarie, singurul lucru ar sa mearga in padurile noastre, cat a mai ramas din ele, si sa caute nuiele de alun cat mai subtiri, apoi sa treca pe la vladica de pe malurile Dambovitei si sa le lase in sevietele de pe birouri, cu mesajul” o nuia e prea putin pentru cate greseli sunt!”  Ar ramane padurile noastre fara specia de arbust atat de cantata de folclorul nostru! Poate, la criza mondiala, mai mult sau mai putin artificiala, se adauga, in aceste zile, si criza de nuiele, cel putin  al caror adrisant este politicul romanesc, binecunoscut pentru balbaielile de douazeci de ani. Dar… e Mos Nicolae, sa-i lasam pe politicieni in plata Domnului si a…contribuabilului

Marin Trasca-Madrid (din volumul Nopatea strugurilor amari)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.