SUB CRUCEA SUDULUI (2) TARA CONTROVERSELOR

Australia este o tara a controverselor. Am sa va explic de ce. Un ilustru politician de pe malul drept al Dambovitei spunea odata ca: „Iarna nu-i ca vara!”. Ei bine, avea dreptate, dar… numai daca se referea la Romania! In Tara Cangurului, in ultimii ani, a inceput sa fie iarna ca vara si… vara ca iarna sau… chiar mixate. La sfarsitul anului 2010, pe continentul australian, controversele climatice se tin lant! Aici, in conditii normale, ar trebui sa fie sezonul estival! Deci, zile toride, plaja, pantaloni scurti si o invazie de turisti din emisfera nordica. Din pacate nu-i chiar asa! Soare si multa caldura pe coastele oceanului este, dar la munte ninge… chiar daca suntem in toiul verii; in mijlocul continentului, zona desertica e din ce in ce mai secetoasa, in sud – padurile ard cu saptamanile, iar… in nord-est avem parte de inundatii mai abitir ca pe vremea lui Noe.

Marele Potop Australian

Australienii incearca totusi sa fie realisti. Stiu sa tina piept greutatilor. Nimeni nu isi pune cenusa-n cap ca inundatiile recente acopera o suprafata mai mare decat a Frantei si a Germaniei luate impreuna!!! Multe case au disparut sub ape mai adanci de zece metri. Desigur ca majoritatea sufera-n tacere, le pare rau de cei sinistrati, cauta sa-i ajute, trateaza fenomenul cu seriozitate. Este declarata starea de dezastru, pagubele sunt peste cinci milarde de dolari australieni sau americani – paritatea in prezent fiind de unu la unu. Oamenii sunt lucizi, gandesc cu optimism la viitor, la refacere… pun mana, ajuta armata sau fortele guvernamentale, pentru a restabili ordinea, pentru a reface legaturile cu civilizatia si pentru a se repara ceea ce a fost distrus de ape. Totul prin munca, intelegere, credinta si patriotism chiar… Au fost deschise diferite puncte de ajutor financiar pentru sinistrati. Chiar si copiii isi doneaza economiile din pusculita. Asa i-au educat parintii si profesorii de la scoala, sa sara si sa-si ajute semenii aflati la greu! De aceea nimeni nu tipa, nu urla, nu varsa blesteme pe natura sau pe guvern. Cauta sa inteleaga si sa puna umarul la efortul de reabilitare a situatiei. Australianul este obisnuit cu greul. A trait, in conditii precare, intr-un mediu geografic diferit de cel de unde isi lasase stramosii, a cucerit locuri noi, s-a adaptat conditiilor climatice salbatice, distantelor enorme, a pornit deseori de la zero si a razbit… creand in 200 de ani o societate prospera si o tara respectata de alte natiuni!

Revenind la Marele Potop Australian, si il numesc asa deoarece – dupa spusele istoricilor si a arheologilor – aria potopului biblic se crede ca ar fi fost mai mica decat cea a actualului diluviu australian. Desigur ca traind intr-o era moderna nu mai este nevoie de o Arca a lui Noe, cu toate ca si aici a fost distrusa o mare parte a florei si faunei locale. Un pericol demn de luat in seama il constituie serpii veninosi si crocodilii. Primii s-au instalat in casele parasite provizoriu, pe care le considera loc de refugiu. Crocodilii au iesit din rauri cautand hrana in zonele inundate, unde se infrupta cu animale moarte. Sunt convins ca nu ar ierta nici oamenii care se aventureaza prin apele involburate in cautarea unor chilipiruri, sau furturi de prin proprietatile abandonate. Mai sunt si pe-aici hoti si profitori de pe urma necazurilor semenilor lor, ca deh, oameni suntem! Cei prinsi primesc pedepse grave si devin dizgratia societatii! Orase intregi se afla sub ape, precum: Theodore, Chinchilla, Rockhampton, Emerald, Fitzroy, Condamine, Saint George, Jericho, Bundaberg, Dalby, Alpha si altele, multe dintre acestea fiind evacuate in totalitate. Dintre toate orasele sinistrate cel mai tare imi pare rau de Theodore! Acesta si-a primit denumirea ca omagiu adus unui important politician australian de origine romana, Eduard Teodorescu (foto), fost premier al statului Quensland in perioada 1919-1925. Dar despre acesta vom discuta in detaliu cu alta ocazie. 

Patrie sau matrie?

Sa lasam putin necazurile de-o parte si sa vorbim despre lucruri mai vesele. O alta controversa este dominatia femeilor in viata politica si sociala de aici. Circula printre barbatii o gluma precum ca Tara Cangurului a revenit epoca matriarhatului. Am stat si am analizat amanuntit aceasta teorie si le dau dreptate. Astfel, seful statului australian este regina Elisabeta a II-a, reprezentata in Australia printr-un guvernator general, tot o femeie, doamna  Quentin Bryce, urmata de primul ministru, doamna Julia Gillard. In parlamentul federal de la Canberra sunt 22 de senatori si 33 de deputati de gen feminin. Premierul statului  Queensland este Anna Bligh, premierul statului Noua Galie de Sud (New South Wales) este Kristina Keneally (foto), primarul metropolei Sydney este doamna Clover Moore. O adevarata conducere politica matriarhala fapt pentru care Australia poate fi numita matrie, nu patrie! Asta da democratie! Unde sunt barbatii? La pub, beau bere, joaca cricket, rugby, sau scriu articole despre „Tara controverselor”!  Imi aduc aminte de o comedie italiana de la inceputul anilor ’70 in care se ridiculiza lipsa femeilor in Australia. Titlul filmului „Frumos, onest, emigrat in Australia”. In rolul prinicipal Alberto Sordi. Acolo, in ilara pelicula, din lipsa de femei, barbatii dansau impreuna la balul de sambata seara! Oare cum o fi dansul zilelor noastre, caci numarul femeilor ne-a depasit de mult…               

Sarbatori de iarna in pantaloni scurti

Deci, dupa cum a relatat mai sus, clima ne joaca feste. Suntem in plin sezon estival. Pe coasta Pacificului e cald-cald, dar nu sufocant cum sunt verile din Bucuresti. La Sydney,  imbracati in tricou si pantaloni scurti, ne racorim cu briza aerului conditionat. La mai putin de 500 de km distanta, in statiunea montana Perisher, pe 20 decembrie 2010, in plina vara australiana a nins! Se schiaza vartos! Temperaturi noaptea intre -2 si -7 grade Celsius! Controvesatele sarbatori de iarna comerciale au inceput si la noi – precum in orice societate capitalista care se respecta – inca de pe la inceputul lunii noiembrie. Braduti, brazi si bradoi de plastic, impopotonati cu beteala multicolora si cu cadouri „dummy” iti atrag atentia ca vine Craciunul si ca ar fi cazul sa bagi manuta-n buzunar si sa cumperi niscaiva cadouri pentru cei dragi. Reclame peste reclame, „sale” peste „sale”, ieftiniri de toate felurile, facute parca pentru a se armoniza cu portofelul oricarui cumparator si… peste tot aceeasi muzica de sezon difuzata la toate difuzoarele complexelor comerciale, de la „Jingle Bells”-urile preotului-compozitor american James Pierpoint din Boston, la „Stille Nacht”-ul austriacului Franz Xaver Gruber. Pana la Craciunul religios ti se apleaca de atatea colinde si cantecele de iarna, incat iti vine sa iti iei campii si sa asculti acasa orice, chiar si mult detestatele cantate maneliene romanesti!

Vacanta de Craciun te intampina cu abundenta si cu dragostea celor care te inconjoara. Fiecare aussie se intoarce de la supermarket cu cate un ditamai curcan sub brat, care aruncat in cuptor se transforma intr-o friptura care iti incanta papilele gustative, cerand cu vehementa sa fie stropit cu renumitele vinuri australiene… care au intrecut deja faima celor frantuzesti, sau californiene. De obicei Craciunul se tine strict in familie, restaurantele fiind cam goale in aceasta seara. Apoi, zilele urmatoare pana la Anul Nou se fac parties-uri unde iti inviti musafirii de suflet, sau esti invitat de rude sau de prieteni dragi. Tot in pantaloni scurti! La barbechiu, babechiu, barbeque, sa BBQ! Name it! Se mananca mormane de fleici la gratar, de vaca, de porc, de pui, de emu (strut australian), de canguri si de crocodili! Si ne mai intrebam de ce „astia din urma” sunt suparati pe noi si vor sa ne pape si ei… la randul lor! (sic!). Berea curge garla. In general marci autohtone: VB (Victoria Bitter), Fosters Lager, Tooheys New, Cascade, Crown Lager, si alte multe sortimente. Rece sa fie, ca deh australienii nu sunt snobi precum alte neamuri mai… ortodoxe! De bronzat la ocean nu prea se inghesuie localnicii nostri. Cred ca de frica si de groaza cancerului de piele. Totusi plaja e plina de… turisti fraieri care vor sa epateze atunci cand se vor intoarce pe meleagurile natale din emisfera nordica. Ei, de gustibus et „urmari”-bus non disputandum! In fiecare an mor in Australia peste 1000 de persoane de cancerul pielii arse la soare – melanoma! Credeti ca bronzatii de la „marea neagra e albastra”, sau cei de la alte mari invecinate sunt scutiti de acest „cadou” solar!

Anul nou, se sarbatoreste in cadru festiv, deobicei locuri organizate de guvern, unde se face risipa de artificii si de sticle de sampanie carora le sar dopurile. La Sydney sunt organizate cele mai fastuoase serbari ale trecerii dintre ani, cu focuri si jocuri de artificii lansate de pe Marele Pod, de pe acoperisul Operei House, sau de pe navele aflate in golful adiacent. Totul pentru incantarea ochilor celor prezenti, a obiectivelor camerelor de luat vederi si de fotografiat, pentru a demonstra astfel lumii ca existam si pentru ca suntem printre primii care intampina noul an care vine.

30 de ani de la moartea lui Lennon

Va veti intreba ce legatura are John Lennon cu Australia. Nu stiu prea multe amanunte… in afara de minunata muzica a bitalsilor care a cucerit inimile atator generatii de ozi. Are insa o legatura cu autorul acestor randuri. In urma cu 30 de ani locuiam la New York, la un block distanta de Dakota Building, locul unde a fost impuscat marele cantaret si compozitor. 8 decembrie 1980! O seara trista si foarte friguroasa. Dupa ce cinasem la un restaurat chinezesc de pe Columbus Ave, ma intorceam zgribulit spre casa. Locuiam in apropiere, pe 73 street West. Mi-a atras atentia zgomotul facut de mai multe sirene ale masinilor de politie. Unele ieseau de pe 72 Street, altele intrau! Ciudat! Curiozitatea m-a indemnat sa ma duc sa vad ce se intampla. Pe la mijlocul strazii 72 cineva mi-a spus ca a fost impuscat John Lennon. Am alergat intr-acolo. Stiam unde locuieste. Il mai intalnisem de cateva ori prin imprejurimi, sau prin parcul din vecinatate. Se purta ca un om normal, fara excentricitati. Insotit mereu de Yoko Ono, il recunosteai usor dupa ochelarii rotunzi care erau hallmark-ul sau.

Deci, sirene, girofaruri, vacarm si jale… Cand am ajuns la aceea poarta a crimei am aflat ca pe John il transportasera deja spre spital cu o masina de politie iar pe Yoko cu  alta. Unii ziceau ca ar fi fost raniti amandoi. N-am putut vedea prea mult deoarece se adunase deja un puhoi de oameni. In intrandul portii blocului Dakota statea doi indivizi paziti de mai multi politisti. Unul era un portar in uniforma care gestcula tot timpul si vorbea tare, celalat un tip grasun, tacut, cu un cap foarte rotund, zambind prosteste! Asteptau cu totii sa vina anchetatorii. Lumea era foarte agitata… S-au facut grupuri-grupuri de discutii, de prezumptii si de scenarii. Nu se stia inca precis cine fusese ucigasul… Mai tarziu am realizat ca era tipul tacut cu cap rotund, Marc Chapman. Lui i s-au pus catusele… si a fost luat de politisti. Nu am stat foarte mult dupa aceea deoarece mi se facuse frig si incepuse sa fie mare aglomeratie! John Lennon in schimb plecase de tot… Odihneasca-se in pace! Nu l-am uitat nici dupa trei decenii de la disparitie! Urmatorul weekend am participat la un miting in Central Park, alaturi de peste o jumatate de milion de oameni. Era un miting dedicat memoriei celui disparut, un miting pentru pace, pentru armonie si intelegere. Avand in ochi lacrimi inghetate din cauza frigului de-afara cantam cu totii:  „Imagine there’s no countries/ It isn’t hard to do/ Nothing to kill or die for/ And no religon too/ Imagine all the people/ Living life in peace…/”. Mica-i lumea Doamne, chiar vazuta de aici de la antipozi!                                
                                                                 
(George ROCA, Sydney, Australia, 6 ianuarie 2011)

Advertisement

DE SARBATORI, PROHIBITIE LA… MAZARE

Nici de Craciun si nici de Anul Nou nu ne-a lipsit niciodata de la masa celebra salata de boeuf. Facutul ei cadea in sarcina noastra, adica a mea si a surorii mele, Valeria-Ana. Invatasem la scoala sa preparam maioneza, fara sa se taie. Secretul unei maioneze fara surprize neplacute este… mustarul. Separam albusul de galbenus. Galbenusului ii adaugam o lingurita de mustar. Se amesteca bine si se toarna uleiul care, spre deosebire de reteta fara mustar, nu trebuie pus picatura cu picatura. Pot sa spun cu mana pe inima ca de atunci nu am mai patit rusinea sa mi se taie maioneza! Eram la concurenta cu sora mea, Valeria, care invatase reteta maionezei fara mustar, dar cu un galbenus moale si unul fiert. Cand am invatat sa prepar maioneza, am deprins si felul in care trebuie tocate  ingredientele pentru salata de boeuf. Domnisoara Aurelia Pasca este vinovata!

Desigur nu lipseau nici aiturile (raciturile) de la masa Sarbatorilor de Iarna. Gospodinele casei le preparau din picioare, urechi si cap de porc. Se fierbeau bine, pana se desprindea pita (carnea) de pe cioante (oase). Se sfarma aiul (usturoiul) in mojerul de lemn. Aici simt nevoia sa fac o precizare. Este o mare deosebire intre tocatul usturoiului in mojer si presarea acestuia in ustensila de metal. Lemnul nu-i altereaza gustul, ci dimpotriva ii accentueaza aroma. Se adauga usturoiul pentru a fierbe impreuna cu pita. Secretul unor racituri limpezi ca lacrima este fiertul lor pe marginea sporului (masinii de gatit) cateva ore bune, la foc nu prea mare. In final, se strecoara si se pun la rece.

Pirosthile (sarmalele)!

Ce sa mai zicem despre nemaipomenitele pirosthe?! Mamica spune mereu ca nu se simte satula daca dumineca de dumineca nu sunt prezente la masa si acestea. Cu atat mai mult la Craciun si Anul Nou! In zilele de post ele se faceau din pasat, pthitoi (ciuperci) uscate si ulei, compozitie pusa in frunza de curecthi (varza). De sarbatori si mai ales dupa taiatul porcului ele contineau din abundenta carne, slanina, sorici, unsoare (untura de porc), dar si riscas (orez). Din cauza acestor ingrediente nu eram buna prietena cu sarmalele de sarbatori si intram in conflict armat cu mamica. Dumneaei nu intelegea asa-numitele mofturi de domnisoara.

Levesa (supa) pe gaina de casa, carnea fripta, cu morcovi si usturoi, pireul de cartofi cu unsoare de pe friptura de gaina si friptura de porc la tepse (tava) erau alte bunataturi. Las la urma carnatul (carnatul) deja afumat si calbasul (caltabosul) fript in tepse (tava), in ler. Acritura erau pepenii morati (castravetii) sau popricile (ardeii) umplute cu curethi. Am uitat ceva? Phitha (painea) de casa si cocii copti in cuptor, pentru copiii veniti cu… corinda (colindul). In atare conditii nu e de mirare ca era sa primesc bataie, cand satula de atatea bunatati am cerut, intre Craciun si Anul Nou, zupa de mazare (fasole uscata) cu ceapa. Nu stiam ca in saptamana dintre Craciun si Anul Nou era prohibitie la… mazare. Asadar, sa nu va fie teama ca va vom omeni cu… mazare, daca veti veni la noi cu buhaiul!

Noi va vom astepta cu acele bunataturi pe care le stim cu totii din pruncie!

Va asteptam…
Acum…
La Anul si la Multi Ani!
Florica BUD
Maramures
31 decembrie 2010

ZIUA IN CARE ZAMBETUL COPILULUI INFLORESTE POMII

Nu stiu de ce, dar luna Decembrie, oriunde m-as afla, imi aseaza deasupra capului dulcea povara a copilariei, atunci cand eram un biet guguloi de huma pe ulitele satului de pe malurile Oltului, cum dealtfel simt toti cei care inca mai au o radacina infipta in pamantul pe care l-au calcat, cu talpile ametite a cunoastere de lume. Mirosul de cozonac. fumul fuiorit pe cosurile caselor, zumzetul caracteristic sarbatorilor de iarna, nu trebuie sa dispara de sub fruntea niciunui roman. La noi pana si iernile erau si sunt mai frumoase! Chiar daca, de multe ori, ne lipsea bradul si cadourile de sub el, ne aveam unii pe altii, familie si prieteni, aveam satul care ne strajuia de o parte si de alta a copilariei, iar seva din pamanturi ne da puterile de care aveam nevoie mai tarziu. Cum era si firesc, Domnul le-a lasat copiilor intaietatea de a se infrupta din darurile Sale, Mos Nicolae fiind primul sfant care le aseaza pe crestet darnicia Cerului, bunatatea sufletului, lumina de care au nevoie atunci cand trebuie sa strabata lungile si intunecoasele labirinturi ale vietii. El tine lampasul in mana, deasupra capului nostru si cand suntem oameni mari, chiar daca timpul si spatiul ne-au cam indeparatat de cele sfinte. In fiecare an, Mos Nicolae are grija sa treaca prin gandul nostru ca un porumbel de zapada purtand in cioc trei fire de busuioc pe care mama sa le aseze la icoana din peretele dinspre Soare Rasare. Este busuiocul care, mai tarziu, se regaseste in aghiasma de la Boboteaza, ce tine loc de leac pentru toata painea din timpul intregului an. Timpul trece si se duce, copiii devin parinti, Mosul pregeta sub Cruce, rautatea face dinti, spatiul s-a mutat in suflet, si raceala s-a lungit, roua plange ca un tunet pe pamantul adormit, nu mai suntem ce eram, dar nici ce am vrea sa fim, nasul l-am uitat pe geam, si-am uitat sa-ntinerim! Parca-l si vad pe Mos Nicolae, aievea, in fata copiilor, chiar daca ei nu-l vad, desfacand pachetele aduse de postas, cu bunatati de peste mari si tari, parca-i vad si pe copii, cand zic „copii” ma gandesc la toti cei care au ramas acasa, nu pentru alta, dar sa nu ne fure cineva sarbatorile, desfacand, cu mainile infrigurate de emotie, cadourile trimise de tata, de fratele, de…copiii din strainatate. Nu ceea ce gasesc inauntru ii bucura, ci faptul ca s-a pastrat acea sfanta legatura sufleteasca, si cum Sarbatorile de Iarna la romani debuteaza cu a face daruri, totul pare normal. Nu stiu daca am dreptul sa fac o afirmatie despre ceea ce ar „simti” Mos Nicolae, dar, in ceea ce ma priveste, eu ii vad pentru a doa oara tristetea in barba, prima oara a fost cand eram copil si asteptam sa vina , dar de fiecare data ma trecea cu randul, iar eu ma autopedepseam asteptand …pana la anul! A doua oara i-o simt acum, in pragul batranetii cand vad si simt copiii care, cu toate ca nu mai cred in „mos”, totusi asteapta sa le incalzeasca inimile, nu atat darurile cat semnul ca tata este bine si se gandeste la ei. Cum focului sa nu te gandesti cand, aici, la patru mii de km de casa, zambetul copilului infloreste pomii in  miez de iarna, si sparge noaptea-n tandari a nesomn?
Anii au trecut precum pasarile grabite spre locuri mai calde, eu am ramas de straja ca nu cumva sa treaca si ultimul, doar lumea copilariei a ramas aceasi si va ramane atata vreme cat din cer va cadea zapada, ploaie si bunatate dumnezeiasca. Vrem sa credem sau nu, Mos Nicolae vine, uneori mai vesel, alteori mai trist, depinde de starea in care suntem, el ne gasesste intotdeauna si ne arata nuiaua destinului de care, uneori, nu tinem cont, dar pentru care dam socoteala. Este bland, dojenitor, dar nu uita niciodata sa ne aduca aminte de ceea ce suntem. El ne aduce la stadiul de copii, macar o zi, pentru ca, dupa aceea, sa ne dea prilejul sa continuam. Dupa cum l-am „vazut” in ultimii ani, Mos Nicolae a inceput sa oboseasca de interminabilele povesti lasate in cizmulitele din ce in ce mai uscate si scalciate ale copiilor nostri, de ciorapii rosi la degete si calcaie de asteptatul unui telefon sau pachetel de la tata din Spania… si de orinde din lumea asta mare. Cineva imi povestea din tara, cand l-am intrebat daca cunoaste familii plecate si ai caror copii au ramas singuri sau in grija bunicilor, ca s-a pierdut licarul din ochii acestora, ai copiilor, au imbatranit inainte de a deveni adolescenti, dar ce este mai rau, este faptul ca au apucat, o parte din ei, drumul pierzaniei lumesti, cu toate relele aferente. Daca Mos Nicolae ar avea un singur motiv pentru ce sa fie trist, acesta ar fi! Stau si ma intreb, ca Moromete, cu mana la falca, oare cui ar trebui sa arate Mosul nuiaua? Parintilor care au lasat totul si au plecat in lume pentru un pic de mai bine, copiilor care nu au putut rezista „ofertelor” asazisei societati de consum sau altii ar trebui sa fie abonatii permanenti ai mustrarilor ce par sa nu-i atinga in niciun fel? Oricum, politicul isi vede de ale lui, alegerile au fost, sunt si vor fi  mereu pe primul plan, noi, ceilalti, nu mai ajungem niciodata sa fim asigurati de ziua de maine din partea lor. Daca ar fi sa-i cer ceva Mosului, acum la batranete, cu toate ca nu i-am cerut nimic nici in copilarie, singurul lucru ar sa mearga in padurile noastre, cat a mai ramas din ele, si sa caute nuiele de alun cat mai subtiri, apoi sa treca pe la vladica de pe malurile Dambovitei si sa le lase in sevietele de pe birouri, cu mesajul” o nuia e prea putin pentru cate greseli sunt!”  Ar ramane padurile noastre fara specia de arbust atat de cantata de folclorul nostru! Poate, la criza mondiala, mai mult sau mai putin artificiala, se adauga, in aceste zile, si criza de nuiele, cel putin  al caror adrisant este politicul romanesc, binecunoscut pentru balbaielile de douazeci de ani. Dar… e Mos Nicolae, sa-i lasam pe politicieni in plata Domnului si a…contribuabilului

Marin Trasca-Madrid (din volumul Nopatea strugurilor amari)