C.T.P.-ul pe religie. Contradicțiile stângii „progresiste”

Marius Hagău-

Trebuie să mărturisesc că deschid televizorul foarte rar și că, în ultima vreme, dacă totuși am făcut-o, s-a datorat mitingurilor repetate ale românilor din februarie a.c.. M-am bucurat să-l revăd pe Cristian Tudor Popescu despicând firul în patru, ca în atâtea alte cazuri, și în legătură cu  ce s-a întâmplat atunci. Din acel moment am rămas cu obiceiul de a-l urmări în fiecare joi seară la emisiunea d-lui Prelipceanu, pe Digi 24. Ultima oară când l-am văzut, se dezbatea, printre altele, problema legalizării căsătoriilor homosexuale, una cum știm cu toții destul de fierbinte pentru societatea românească și nu numai. Ce m-a mirat a fost să-l aud spunând, foarte sigur pe el, că această chestiune a fost adusă în atenția publicului în mod artificial, alături de cealaltă, a predării orelor de religie în școli de către B.O.R, aflată în scădere de imagine de la momentul „Colectiv”, ceea ce ar avea ca rezultat distragerea noastră de la alte situații mai grave, cum ar fi cea a marilor corupți din sistem, a spitalelor din România etc. Continue reading “C.T.P.-ul pe religie. Contradicțiile stângii „progresiste””

E islamul o religie falsă ? – “Geografia Coranică“

 Recenzie la “Geografia Coranică“ de Dan Gibson (partea II)

E suficient să citim doar titlurile comentariilor apărute în presa occidentală în ultimele două săptămâni să înțelegem că terorismul islamist se intensifică și că cetățenii Uniunii Europene devin tot mai frustrați cu terorismul islamic și inabilitatea liderilor lor de a previni, pedepsi și combate teroarea islamistă. “We are losing this cat-and-mouse terror game” (“Pierdem acest joc al șoarecelui cu pisica”) e concluzia unui articol recent cu acelasi titlu din publicația britanică The Spectator (partea I, vidi aici).

Continue reading “E islamul o religie falsă ? – “Geografia Coranică“”

Dan Gibson – “Geografia Coranică“ (recenzie)

Nu suntem experti in acest domeniu, dar ocazional dăm peste materiale și autori care îndrăznesc să spună că islamul e o religie falsă și încearcă să o dovedească. Unul dintre ei e Dan Gibson, iar titlul cartii lui e Quranic Geography (“Geografia Coranică“). Cartea a fost publicată în 2011 de o casa de editură mai putin cunoscută din Canada. La urma urmelor care casă de editură “reputaliba” ar fi acceptat să tiparească o carte cu un subiect atât de “controversat”? La cele 279 de pagini de text, Gibson adaugă încă aproape 70 de pagini de tabele si anexe cronologice desemnate să-i sprijine argumentele principale. Gibson, insa, nu afirma in mod direct ca islamul e o religie falsa, dar argumentele lui inevitabil duc la concluzia, usor citita printre rânduri, că e. Continue reading “Dan Gibson – “Geografia Coranică“ (recenzie)”

Adrian Botez – TALENT, IMAGINAŢIE, CREATIVITATE ŞI ERUDIŢIE, LA UN LOC

ŞOBOGRÉ -155 de povestiri scurte şi ultrascurte- * CHIROMANTUL REGINEI – nuvelă”, de Adrian Botez

 

Noul volum de proză al scriitorului Adrian Botez (ŞOBOGRÉ -155 de povestiri scurte şi ultrascurte- * CHIROMANTUL REGINEI – nuvelă”, apărută la Rm. Sărat, Editura Rafet, 2017) încântă, încă de la primele pagini, ochiul cititorului – prin bogăţia erudită a documentării,  prin sprinteneala reflecţiilor  şi profunzimea cugetării la “cele ale lumii”. Cele 155 de scurte povestiri sunt mici diamante, fiecare din ele atent şlefuit, toate plămădite din felurite întâmplări, fie mitologice, fie istorice, fie din zgura şi tăciunii realităţii, presate sub teribila greutate a spiritului atent, scrutător, al neiertătorului de sminteli umane – Autorul. Povestirile, unele dintre ele, dezvăluind taine (împovărătoare, patetice sau amuzante…), din biografiile unor cunoscuţi scriitori sau din existenţa unor (încă) neuitate personaje/personalităţi istorice (Carol I Stuart, Oliver Cromwell, Jorge Luis Borges, Vincent Van Gogh, Charles Dickens, Mihail Bulgakov, Bacovia, Eminescu, François Villon etc.) – poartă spre noi prospeţimea şi autenticitatea surprizei. Continue reading “Adrian Botez – TALENT, IMAGINAŢIE, CREATIVITATE ŞI ERUDIŢIE, LA UN LOC”

Metanoia – regret, căinţă, pocăinţă

– Încercare de resuscitare a unui cuvînt asasinat –

by Emanuel CONȚAC

În articolul intitulat „Cuvinte asasinate“, publicat în paginile acestei reviste (nr. 701, 27 iulie – 2 august 2017), istoricul Petre Guran punea în discuție cuvîntul „pocăință“, pornind de la termenul grec metanoia, despre care afirmă că „nu conținea, în momentul utilizării cuvîntului de către Iisus, nici un sens de regret, ci în mod consistent etimologic ea se referea la schimbarea minții sau a gîndirii, adică schimbarea de perspectiva din care este înțeleasă ființa“. Autorul consideră că înțelegerea termenului metanoia din perspectiva ideii de regret, părere de rău sau recunoașterea greșelii ar constitui o degradare a sensului corect, anume „schimbarea de paradigmă a cunoașterii“. Din cauza acestei deformări, mai scrie dl Guran, s-a ajuns la „fenomenul juridizării și penitențializării vieții creștine“ care ne face să ratăm înțelegerea textului evanghelic. Continue reading “Metanoia – regret, căinţă, pocăinţă”

Emilia Țuțuianu: Un act de cultură este ca o rugăciune atunci când este făcut cu sufletul

Orice zidire se face cu sacrificii. Tot astfel, după destule încercări întâmpinate în construcția Centrului Cultural Spiritual Văratic, am reușit să oferim comunității un edificiu care se dorește un loc de convergență al iubirii – pentru oameni, pentru arte, pentru credință – cu dorinţa de a fi un reper util şi activ în viaţa comunităţii. Pe locurile unde creatori ca Mihail Sadoveanu, Gala Galaction, Calistrat Hogaş, Garabet Ibrăileanu, Otilia Cazimir, George Topârceanu, Mihai Eminescu şi Veronica Micle, Emil Gârleanu, George Lesnea, Cornelia Pillat, Constantin Ciopraga, Valeria Sadoveanu, Ştefania Velisar Teodoreanu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Ana Blandiana, Romulus Rusan, Bartolomeu Anania și-au purtat pașii și au fost încântați de încărcătura spirituală, a fost ridicat Centrul Cultural Spiritual Văratic, din iubire, entuziasm și generozitate, cu intenţia de a lumina, a aşeza şi a rostui lucrurile vieţii de obşte, pentru a păstra identitatea și tradițiile culturale locale și pentru a bucura sufletul celor dedicați artelor, fie că vorbim de literatură, arte plastice sau de tradiții. Continue reading “Emilia Țuțuianu: Un act de cultură este ca o rugăciune atunci când este făcut cu sufletul”

Inaugurarea Centrului Cultural Spiritual Văratic

Particip alături de cei prezenți aici la inaugurarea Centrului Cultural Spiritual Văratic, pentru mine un  vis devenit realitate. Mă bucur foarte mult să fiţi alături de mine acum şi mărturisesc faptul că sunt convins că şi soţia mea ar fi fost fericită să fie acum alături de mine şi de noi toţi. Continue reading “Inaugurarea Centrului Cultural Spiritual Văratic”

Mariana Gurza: George ROCA cu ŢARA în colţul inimii

Scriitorul George Roca, un nume de referinţă în spaţiul virtual şi nu numai. Deşi locuieşte în Australia, inima de român a rămas pe meleaguri bihorene. Parafrazându-l pe Kogălniceanu, ,,omul înainte de neam şi-a iubit familia, înainte de lume şi-a iubit neamul şi patria sa de pământ, fie mare, fie mică, în care părinţii săi au trăit şi i-a îngropat, în care el s-a născut, în care a petrecut dulcii ani ai copilăriei, ce nu se mai întorc, în care a simţit cea dintâi bucurie şi cea dintâi durere de bărbat.”

Acum, în zi aniversară, îi aducem omagiu nostru sincer celui care s-a dovedit ani în şir, un autentic şi inimos promotor al culturii române, un prieten de nădejde al românilor. Continue reading “Mariana Gurza: George ROCA cu ŢARA în colţul inimii”

Mariana Gurza: Centrul Cultural Spiritual Văratic – dulce sunet de clopot

 Sfânta Mănăstire Văratec rămâne una dintre multele ,,tinde ale raiului”, cum frumos denumea Părintele Teofil Părăian mănăstirea. Frumuseţea şi sacralitatea locului a atras de-a lungul timpului, spre vieţuire şi contemplare, cărturari şi oameni de cultură. Continue reading “Mariana Gurza: Centrul Cultural Spiritual Văratic – dulce sunet de clopot”

Numai naivii cred că ISLAMUL este religia PĂCII şi vor refugiați în EUROPA?

by  Bogdan Calehari

Barack Hussein Obama: “În istoria sa, Islamul a făcut dovada, prin vorbe și prin fapte, că toleranța religioasă și egalitatea rasială au fost posibile…Islamul nu face parte din problemă în lupta contra violenței extremiste, din contră el joacă un rol important în promovarea păcii”.

Profetul Mohamed: “Am primit poruncă să lupt contra oamenilor, până când toți vor mărturisi: Nu e alt Dumnezeu decât Allah!” Continue reading “Numai naivii cred că ISLAMUL este religia PĂCII şi vor refugiați în EUROPA?”

Alexandru Nemoianu: Artur Silvestri și “Reconquista”

După Decembrie 1989 și încă mai vârtos de la începutul noului veac, XXI, și al celui de al treilea mileniu al Erei Creștine, când a devenit întreg activă, “mișcarea” culturală Artur Silvestri rămâne, după cunoștința mea, fara precedent în cultura românească.
La un an de la data când el s-a făcut nevzut, de când a trecut în celălat tărâm, cărți și articole încep să scoată la iveală ce a însemnat această uriașă personalitate, acest semizeu contemporan, prin opera lui și prin lucrarea lui culturală. Căci în cazul Artur Silvestri sunt două aspecte fundamentale și care, deși se interpătrund și intercondiționează, rămân “neamestecate” ;unire fără amestecare. Continue reading “Alexandru Nemoianu: Artur Silvestri și “Reconquista””

Prof. univ. dr. Cornel Ionescu – Director General al ACADEMIEI ROMÂNE – Denumirea etniei “țigani”

Postat inițial de Cristian Racoviță

În atenția:  tuturor forurilor decizionale din România, puterilor din stat, ONG-urilor (de-clic.ro,  O Românie curată etc)

Vă rugăm, emiteți  de urgență o Petiție online 

______________________________

 Dragii mei prieteni, faceți-vă datoria de oameni de onoare ! Citiți cu atenție, semnați Petiția (când va fi emisă…), si trimiteti  tuturor prietenilor și cunostințelor voastre. CEI CE NE CONDUC TREBUIE FORTAȚI SĂ REPARE NEDREPTATEA FĂCUTĂ POPORULUI ROMÂN ! Petiție contra denumirii de rom/roma/romanis și revenirea la cea de țigan. Continue reading “Prof. univ. dr. Cornel Ionescu – Director General al ACADEMIEI ROMÂNE – Denumirea etniei “țigani””

Idealul Echității Sociale în Scrierile lui Mozi

by Octavian Lupu

Am avut ocazia să citesc mai multe cărți și documente privind literatura clasică chineză, în special genul filozofic, și am fost impresionat de varietatea ideilor de valoare pe care am putut să le identific, multe dintre acestea având o actualitate ce nu poate fi pusă la îndoială. Din această cauză, am căutat să vă ofer câteva cugetări pline de înțelepciune scrise de Mozi, un autor ce a trăit între anii 480 – 390 î.Hr. fiind considerat primul filozof autentic al Chinei dintre cei cunoscuți până în clipa de față. Continue reading “Idealul Echității Sociale în Scrierile lui Mozi”