Sorin Sabou
Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” ISAIA, 9.6
DUMNEZEU TARE, PĂRINTELE VEȘNICIILOR
Ceea ce face ca nașterea acestui Copil să fie un eveniment deosebit, unic, este lucrarea pentru care el a venit în lume. Oamenii umblau în întuneric, locuiau în țara umbrei morții, sub jugul, toiagul și nuiaua robiei Continue reading “Un Copil ni s-a născut”
GENEZA CONFLICTULUI SPIRITUAL
George Danciu
Domnul Dumnezeu a luat pe om si l-a asezat în gradina Edenului, ca s-o lucreze si s-o pazeasca.
Geneza, 2.15
Sa ne dezbracam, dar, de faptele întunericului si sa ne îmbracam cu armele luminii. (…) îmbracati-va în Domnul Isus Hristos si nu purtati grija de firea pamânteasca, pentru ca sa-i treziti poftele.
Epistola catre Romani, 13.12;14
Acoperirea– de care avem nevoie
Dumnezeu a creat lumea noastra, extraordinara, si întreg Universul, cu galaxiliile care-l alcatuiesc. “Dumnezeu S-a uitat la tot ce facuse; si iata ca erau foarte bune.” (Geneza, 1.31)
Asezându-l pe om în Gradina Edenului a întregit ceea ce lipsea acelui loc minunat, cineva care sa se bucure de frumusetea acelui loc mirific, sa-l întretina si sa-l pazeasca de eventualii pradatori.
Omul era fericit cum îl crease Dumnezeu. Nu avea nimic de retusat, era desavârsit. Fiecare, din cei doi, Adam si Eva, era de-o frumusete si împlinire dumnezeiasca, dupa cum observam în celebra sculptura David a lui Michelangelo, în care legendarul rege este înfatisat despuiat de haine. În Eden, nu aveau nevoie de nimic pentru a-si acoperi trupul, deoarece erau o creatie perfecta si traiau într-o moralitate deplina, iar mediul înconjurator avea, probabil, temperatura optima unei vieti minunate.
Asadar, viata primului cuplu se derula într-o armonie si fericire de nedescris, asta pâna în ziua în care duhul celui rau a luat prilejul sa se insinueze în gândurile Evei si ale lui Adam.
Creatorul – as îndrazni sa generalizez pentru a întelege mai bine –, oricare ar fi …, cauta sa-si protejeze creatia sa. El da indicatii tehnice care sa asigure o buna si îndelungata functionare conform prescriptiilor sale…
Dar, într-o zi la Eva a venit sarpele cel vechi, Diavolul, iar Eva s-a complacut în a-l asculta cum înselatorul îl calomniaza pe Dumnezeu. Mai mult, au avut împreuna un dialog! Sarple a insinuat ca Dumnezeu nu ar fi zis asa si asa, ca pretentiile Sale nu ar fi clare si îndreptatite, apoi, L-a contrazis în mod direct pe Creator: “Atunci sarpele a zis femeii: „Hotarât, ca nu veti muri, dar Dumnezeu stie ca, în ziua când veti mânca din el, vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscând binele si raul.”
“Femeia a vazut ca pomul era bun de mâncat si placut de privit si ca pomul era de dorit ca sa deschida cuiva mintea. A luat deci din rodul lui si a mâncat; a dat si barbatului ei, care era lânga ea, si barbatul a mâncat si el.”
Atunci s-a produs o mare perturbare în Universul omului, care, pâna atunci era ca un pepetum mobile. De-acum a trecut la o functionare limitata, la capacitate redusa, în sistem de avarie!
“Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poti sa manânci dupa placere din orice pom din gradina; dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu manânci, caci în ziua în care vei mânca din el vei muri negresit.”
Dupa neascultarea de porunca, mâncând din pomul cunostintei binelui si raului “Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut ca erau goi, au cusut laolalta frunze de smochin si si-au facut sorturi din ele.”
Toata drama e descrisa în textul din Geneza, 3.7-15. Daca pâna atunci totul era feeric, pacatul neascultarii a declansat criza. Asa cum, între doi tineri proaspat casatoriti ai zilelor secolului XXI, din iubire sincera si curata, toate merg într-o armonie si bucurie continua, pâna când poate veni o zi (blestemata), când unul dintre ei accepta o terta persoana care sa se infiltreze între ei (care practic fusesera una), un personaj care nu face decât sa le fure din intimitate si fericire, iar drama si criza (catastrofala) e gata produsa!
Întregul, e acum zdrobit, poate chiar tandari, si e aproape imposibil de-a mai pune totul la locul lor cum fusese când erau atât de fericiti.
Diavolul, care e tatal minciunii, o mintise pe Eva. Asta e meseria lui. Asa sunt si unii oameni, unealta lui, care ne mint toata ziua. Deseori o fac chiar de la înaltele tribuni parlamentare.
…caci în ziua în care vei mânca din el vei muri negresit ….
Diavolul ucisese, prin clipa neascultarii, partasia initima pe care o avusesera cu Dumnezeu si chiar si aceea dintre ei. Au început sa dea vina unul pe altul si pe sarpe. Li s-a închis vederea spre unele lucruri duhovnicesti si li s-au deschis ochii spre alte lucruri, rele si neziditoare.
Omul (Adam si Eva) a început sa caute deîndata sa se acopere si sa fuga din fata lui Dumnezeu, sa se ascunda. Iar Dumnezeu a început sa-l caute si sa-l strige: Unde esti?
Pacatul corupe si degradeaza fiinta umana. Acele frunze cusute voiau sa-i acopere, sa nu fie vazuti astfel si sa fie protejati, de fata lui Dumnezeu. Pacatul pune un zid de despartire între om si Dumnezeu.
Pacatul, ne desparte, ne separa de Dumnezeu!
Omul, prin forte proprii, ca si creatie, nu se poate repara sau restaura. Trebuie sa intervina Creatorul care poate face restaurarea. Îndepartarea pacatului, apoi îndreptatirea de ofensa mare adusa lui Dumnezeu si renasterea la o viata noua. (Ioan, 3)
Ceea ce face El sunt elemente ale desavârsirii pentru vesnicie. Pieile de animale cu care i-a acoperit Domnul, preînchipuie acoperirea care va sa vina prin Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii.
Dumnezeu asteapta de la noi sa recunoastem neputinta noastra si sa avem credinta ca doar El (creatorul) are solutia.
Odata cu pacatul neascultarii, a cazut acea aura, nevazuta de ochiul nostru, care-l acoperea si-l si proteja pe Adam si pe Eva.
Acoperirea e prin Isus Hristos…
… îmbracati-va în Domnul Isus Hristos
Acoperirea pierduta, nu poate fi înlocuita decât de Dumnezeu care copiilor Sai le spune:
Caci, daca este cineva în Hristos, este o faptura noua. Cele vechi s-au dus: iata ca toate lucrurile s-au facut noi. Si toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împacat cu El prin Isus Hristos si ne-a încredintat slujba împacarii; ca adica, Dumnezeu era în Hristos, împacând lumea cu Sine, netinându-le în socoteala pacatele lor, si ne-a încredintat noua propovaduirea acestei împacari. Noi, dar, suntem trimisi împuterniciti ai lui Hristos; si, ca si cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, va rugam fierbinte, în Numele lui Hristos: împacati-va cu Dumnezeu! Pe Cel ce n-a cunoscut niciun pacat, El L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu în El. (2 Corinteni, 5.17-21)
Conflictul deschis…
Domnul Dumnezeu a zis sarpelui (…) Vrajmasie voi pune între tine si femeie, între samânta ta si samânta ei. Aceasta îti va zdrobi capul, si tu îi vei zdrobi calcâiul.” (Geneza 3.15 – protoevanghelia restaurarii).
Conflictul exista, trebuie sa-l identificam si trebuie sa vedem cum putem iesi cu biruinta.
Dumnezeu s-a implicat – dupa cum era si normal – în rezolvarea problemei omului. Barbatul s-a lasat amagit de femeie, care fusese amagita de Diavol. Acesta poate e un tipar prin care lucreaza el (diavolul). Sa fim atenti si vigilenti.
Omul devine parte activa în razboiul declarat de Dumnezeu diavolului:
“Vrajmasie voi pune între tine si femeie, între samânta ta si samânta ei. Aceasta îti va zdrobi capul, si tu îi vei zdrobi calcâiul.”
Samânta femeii … este Fiul fecioarei de care vorbeste Isaia (7.14 si 9.6): De aceea, Domnul însusi va va da un semn:
„Iata, fecioara va ramâne însarcinata, va naste un Fiu si-I va pune numele Emanuel. (Dumnezeu este cu noi) … Caci un Copil ni S-a nascut, un Fiu ni S-a dat, si domnia va fi pe umarul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Parintele vesniciilor, Domn al pacii.” El va face ca domnia Lui sa creasca, si o pace fara sfârsit va da scaunului de domnie al lui David si împaratiei lui, o va întari si o va sprijini prin judecata si neprihanire, de acum si-n veci de veci; iata ce va face râvna Domnului ostirilor.
Samânta buna, în pilda Domnului Isus, sunt fiii împaratiei, samânta de urmasi … “Dar, dupa ce Îsi va da viata ca jertfa pentru pacat, va vedea o samânta de urmasi, va trai multe zile, si lucrarea Domnului va propasi în mâinile Lui.” (Isaia, 53.10)
Vrajmasie e între femeie (Isus si crestinii) si diavol. Suntem într-un permanent conflict, într-un razboi deschis. Dar Dumnezeu, fiindca ne iubeste, deoarece suntem coroana creatiunii Sale, cauta sa ne rascupmere platind pretul greselilor noastre prin sângele Jertfei lui Isus (fara varsare de sânge nevinovat nu este iertare).
Noi trebuie sa ne luptam cu noi însine, cu eul nostru, cu firea noastra, de a ramâne de partea Domnului Dumnezeu, care ne va asigura biruinta finala.
Eva nu s-a întrebat: – În ce calitate vorbeste sarpele cu mine? Si … cum de el vorbeste? Ca sa ne duca în eroare, el a vorbit supranatural, dar vorbirea lui a fost de la Diavolul si ea a picat în plasa celui rau si viclean.
Ce pozitie trebuie avem în acest conflict?
De vrajmas a celui rau. Sa avem o pozitie de dragoste si ascultare de Dumnezeu. Sa avem credinta ca El ne va purta de grija, ca ne iubeste, ca un tata cum si este pentru copiii Sai.
Sa biruim întunerecul stiind ca: “În El era viata, si viata era lumina oamenilor. Lumina lumineaza în întuneric, si întunericul n-a biruit-o.” (Ioan, 1.5)
Lumina a coborât printre noi (Emanuel e cu noi.) Va fi vai de noi când vom fi vorbiti de bine, deoarece atunci dispare într-un fel, conflictul, de care nu vom scapa decât … când vom fi cu El în Cer.
Lupta nu e usoara, dar avem nadejde: “Caci armele cu care ne luptam noi nu sunt supuse firii pamântesti, ci sunt puternice, întarite de Dumnezeu ca sa surpe întariturile. Noi rasturnam izvodirile mintii si orice înaltime care se ridica împotriva cunostintei lui Dumnezeu; si orice gând îl facem rob ascultarii de Hristos.” (2 Corinteni, 10.4-5)
Sa ne punem întrebarea: ce fel de samânta sunt? Samânta a luminii sau samânta a sarpelui?
Venirea Copilului Isus, întrupat în fecioara Maria, ne arata cât de mare si de pretios este harul lui Dumnezeu!
ALELUIA! Amin.
***
Geneza, 3.7-15
7 Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut ca erau goi, au cusut laolalta frunze de smochin si si-au facut sorturi din ele.
8 Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin gradina în racoarea zilei: si omul si nevasta lui s-au ascuns de fata Domnului Dumnezeu printre pomii din gradina.
9 Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om si i-a zis: „Unde esti?”
10 El a raspuns: „Ti-am auzit glasul în gradina; si mi-a fost frica, pentru ca eram gol, si m-am ascuns.”
11 Si Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ti-a spus ca esti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îti poruncisem sa nu manânci?”
12 Omul a raspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca sa fie lânga mine, ea mi-a dat din pom si am mâncat.”
13 Si Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai facut?” Femeia a raspuns: „Sarpele m-a amagit si am mâncat din pom.”
14 Domnul Dumnezeu a zis sarpelui: „Fiindca ai facut lucrul acesta, blestemat esti între toate vitele si între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vietii tale sa te târasti pe pântece si sa manânci tarâna.
15 Vrajmasie voi pune între tine si femeie, între samânta ta si samânta ei. Aceasta îti va zdrobi capul, si tu îi vei zdrobi calcâiul.”
CĂDEREA ÎN PĂCAT
George Danciu
Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească.Geneza, 2.15
Să ne dezbrăcăm, dar, de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. (…) îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele. Epistola către Romani, 13.12;14
Acoperirea – de care avem nevoie
Dumnezeu a creat lumea noastră, extraordinară, și întreg Universul, cu galaxiliile care-l alcătuiesc. Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. (Geneza, 1.31).
Așezându-l pe om în Gradina Continue reading “Geneza conflictului spiritual”
PRICINA DE POTICNIRE
Petru Lascau
http://lascaupetru.wordpress.com/
Atunci ucenicii Lui s-au apropiat si I-au zis: „Stii ca fariseii au gasit pricina de poticnire în cuvintele pe care le-au auzit? ” Evanghelia dupa Matei 15:12
Fariseul se poticneste. Des. Cât mai des. În orice. În oricine. Poticnitul, este stilul lui de viata. Fire sensibila si fragila se poticneste usor.
Ce este poticnitul? A te împiedica de ceva. Mergeai bine – mercy, si când colo ai dat cu piciorul în ceva care îti taia calea. Era sa cazi. Cât pe-aci. Figurativ, fariseul se împiedica în ideile altuia. În ale lui Isus. Era cât pe-aci sa cada de la credinta, saracul. Norocul lui ca n-a cazut. A ramas în ratacirile lui. Vechi. De când lumea.
În ce se poticnisera aceste fete bisericesti? În cuvintele Domnului, care-i avertizau pe ascultatori ca „nu ceea ce intra în gura, spurca pe om, ci ceea ce iese din gura, aceea spurca pe om” (Matei 15:11).
Poticnitul se împiedica de adevar, pentru ca el crede în minciuna sa. El crede inversul. De fiecare data. De fapt, fariseul este uitat pe invers. El crede ca ceea ce manânca el poate sa-i spurce trupul. De aceea are o lista cu o dieta stricta. Stie ceea ce este curat si ceea ce este spurcat. A mâncat toata viata kosher. De aceea, îi dispretuieste pe aceia care manânca orice si oricum. Ei sunt spurcati. Nu trebuie sa ai nici o legatura cu ei. Nu poti sta la masa cu ei.
În timp ce Poticnitul îsi pazeste gura sa nu guste din nimic ce este spurcat, nu da nici o ceapa degerata pe ceea ce-i iese din gura. Si vomita cu nemiluita peste toata lumea invectivele, acuzatiile false, bârfele si hulele lui. Nu scapa nimeni.
Poticnitul este cu ochii pe tine si pe religia ta. „Pentru ce calca ucenicii Tai datina batrânilor? Caci nu-si spala mâinile când manânca” (Matei 15:2). El nu se îngrijeste doar de curatenia bucatelor pe care le manânca el, ci se uita în farfuria ta. Nu se îngrijeste doar de curatenia mânilor sale ci se uita daca te-ai spalat tu. Se poarta ca un politai religios. Talibanul. Sa nu cumva sa diluiezi religia sa concentrata. Concentrata în eul sau.
Pentru ca el „tine credinta asa cum a primit-o”, Poticnitul îti tine libertatea credintei tale sub colimatorul pretentiilor lui. Pare cu atât mai pe calea cea îngusta, cu cât îti îngreuneaza tie mersul. Când nu te conformezi are cuvinte grele de acuzare la adresa ta.
Poticnitul se spurca pe sine nu doar cu acuatii la adresa religie tale, dar îsi ocaraste parintii si familia, tot la fel. Striga la fel de tare si la sotie ca la adunarile generale din biserica. Este la fel de caustic cu copiii sai ca si cu membri comitetului bisericii. Datina sa este mai importanta ca oamenii. Indiferent cine sunt acestia. Chiar parintii lui. Dar el manânca kosher.
Poticnitul se împiedica în cuvintele care desconspira duplicitatea vietii sale. Gaseste pricina de poticnire în adevarul care îl poate elibera. Se ciocneste periculos de esente în alergarea sa dupa forme. Dar, el se tine tare. Nu va cadea de la credinta sa! N-o va schimba-o nici pe adevar. Va ramâne infelxibil. Beton.
Este usor de recunoscut. Poticnitul te vorbeste de rau, dar te spala pe picioare la Cina Domnului. Te denigreaza dar tine zile de post. Te batjocoreste, dar se spala de dinti dupa aceea. Îti scrie scrisori anonime pline de venin, dar vine la rugaciune împreuna cu tine. Te uraste de moarte dar te saluta cu „Pacea Domnului!”
Cei ce se poticnesc, se poticnessc pentru ca umbla în întuneric.
Sfatul Domnului, este simplu: „Lasati-i!” Trebuie sa fugi din calea lor. Sa n-ai de-a face cu ei. Sa nu te lasi calauzit de ei. Calauzele acestea oarbe te vor duce cu ei în groapa.
De la fereastra mea de sus, l-am urmarit ani buni pe Poticnit. Se poticneste mereu. În orice si în oricine. În tot ce nu este dupa placul si datina sa. Ceea ce ma mira ca dupa atâta poticneala este mereu în picioare. Uneori am impresia ca este un fel de pisica sau un Hopa Mitica. Se tot poticneste si nu cade de fel. Datinile si religia sa strâmba îi slujesc de cârje. Ramâne mereu în picioare cu toate ca se poticneste la tot pasul. M-am tot caznit sa aflu misterul acestui echilibru de circusist. Banuiesc acum ca Poticnitul n-are unde sa mai cada. E un cazut pe dinauntru. E la pamânt. Echilibrul cel mai sigur este la sol. Sau în pamânt. Mortii nu-si pierd echilibrul niciodata.
Preluat: http://lascaupetru.wordpress.com/
Cartea neamului lui Isus Hristos
George Danciu
Există două genealogii, paralele, care redau firul istoric nevăzut, asemeni firului cărămiziu întins de Rahav în cetatea Ierihon pentru a-si salva casa, la intrarea poporului evreu în ţara promisă, când a legat ca semn de recunoaștere și protecție funia de fir cărămiziu la fereastra prin care i-a coborât pe cei do Continue reading “Minuni, ca excepții de la regulă, în Genealogia Sfântului Prunc”
George Danciu
Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.
Evanghelia dupa Ioan, 17.3
Si prin aceasta stim ca Îl cunoastem, daca pazim poruncile Lui. Cine zice: „Îl cunosc”, si nu pazeste poruncile Lui, este un mincinos, si adevarul nu este în el.
Epistola 1 Ioan, 2.3-4
IESI DIN TARA TA SI DIN CASA TATALUI TAU
Întotdeauna am avut o alta parere decât a multora, într-o anumita privinta.
Noi, românii, ne laudam foarte mult cu Eminescu. Daca doresti sa ai un raspuns cumva usor si acoperitor – în fata oamenilor –, pomenind un autor român de referinta, spui fara ezitare, Eminescu!
Doar putini sunt aceea care ezita, dar asta nu pentru ca se îndoiesc de locul luceafarului …, ci deoarce cunosc o prevedere legala lasata de Nicolae Iorga, care suna asa: Nu te lauda cu înaintasii tai, daca nu le calci pe urme. Ca sa ne edifice definitiv, acest om între oameni, mai adauga o vorba cu tâlc: daca ai înteles cele citite, mai ca meritai sa fii însuti autorul!
Dar, cel mai adesea, oamenii, n-ar trebui sa-l dea ca pilda pe cel care a nemurit ODA- în metru antic. Si asta din simplul motiv ca nu-l cunosc nici pe Eminescu, omul si nici opera sa.
În cartea Genesa, 12, gasim aceste celebre cuvinte:
1 Domnul zisese lui Avram: „Iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatalui tau si vino în tara pe care ti-o voi arata.
2 Voi face din tine un neam mare si te voi binecuvânta; îti voi face un nume mare si vei fi o binecuvântare.
3 Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamântului vor fi binecuvântate în tine.
4 Avram a plecat, cum îi spusese Domnul, si a plecat si Lot împreuna cu el. Avram avea saptezeci si cinci de ani când a iesit din Haran.
5 Avram a luat pe Sarai, nevasta sa, si pe Lot, fiul fratelui sau, împreuna cu toate averile pe care le strânsesera si cu toate slugile pe care le câstigasera în Haran. Au plecat în tara Canaan si au ajuns în tara Canaan.
6 Avram a strabatut tara pâna la locul numit Sihem, pâna la stejarul lui More. Canaanitii erau atunci în tara.
7 Domnul S-a aratat lui Avram si i-a zis: „Toata tara aceasta o voi da semintei tale.” Si Avram a zidit acolo un altar Domnului care i Se aratase.
8 De acolo a pornit spre munte, la rasarit de Betel, si si-a întins cortul, având Betelul la apus si Ai la rasarit. A zidit si acolo un altar Domnului si a chemat Numele Domnului.
9 Avram si-a urmat drumul, înaintând mereu spre miazazi.
Daca citim atent Biblia, vedem ca Avraam, un om din multimea celor chemati în mod direct si personal de catre Dumnezeu, nu fusese mai dinainte un om iesit din comun. Caracterul deosebit i s-a slefuit si a intrat in galeria eroilor credintei odata cu umblarea sa în ascultare si împreuna cu Dumnezeu.
Din viata lui Avraam putem învata si noi:
Chemarea (ta) e personala. Vei fi chemat pe nume, singur vei auzi si întelege chemarea Domnului. Niciodata nu e prea târziu, pâna mai e har, sa începi o relatie cu Dumnezeu. Avraam a fost chemat la vârsta de 75 de ani!
Chemarea este specifica. Fiecare dintre noi, suntem chemati specific, sa iesim din rutina noastra, din obiceiurile noastre, din mersul nostru cu care ne-am obisnuit. Sa iesim din necredinta. Sa iesim din inertia necitirii Bibliei, a rautatii, a mândriei, a pacatului, a nescultarii etc
Raspunsul – la chemare – este personal. Nu poate raspunde nimeni în locul nostru.
Binecuvântarile sunt o urmare a deciziei noastre la chemare! Cititi versul 4 si veti revedea ce binecuvântari extraordinare i s-au promis lui Avraam, care s-au împlinit, dupa ce a fost trecut prin câteva probe (încercari ale credintei), si, apoi prin testul final în care i s-a cerut sa aduca ca Jertfa ca ardere de tot pe singurul lui fiu pe care-l iubeste, pe Isaac, pe muntele Moria (exact locul în care peste veacuri, Fiul lui Dumnezeu va ridica pacatele lumii, prin supliciul suferit pe Crucea pe care a fost rastignit cu violenta si apasare), însa, atunci când Avraam, prin credinta, a ridicat cutitul ascultând de Dumnezeu…, a fost oprit, trecând testul ascultarii! Daca pâna aici, îi zisese ca urmasii sai vor fi ca nisipul Marii, acum Domnul îi zice ca (22.16-18)„Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru ca ai facut lucrul acesta si n-ai crutat pe fiul tau, pe singurul tau fiu, te voi binecuvânta foarte mult si-ti voi înmulti foarte mult samânta, si anume: ca stelele cerului si ca nisipul de pe tarmul marii; si samânta ta va stapâni cetatile vrajmasilor ei. Toate neamurile pamântului vor fi binecuvântate în samânta ta, pentru ca ai ascultat de porunca Mea!”
Dumnezeu i se arata. Dumnezeu va purta de grija. A întors ochii si a vazut un miel încurcat cu coarnele într-un tufis (Gen.22.13). Vezi si Evanghelia dupa Ioan, 1.29. A doua zi, Ioan a vazut pe Isus venind la el si a zis: „Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii!
(v.8) A zidit si acolo un altar Domnului si a chemat Numele Domnului. Avraam i S-a închinat Lui Dumnezeu. Sa rastignim firea noastra mândra, sa-i dam lui inima noastra si neputintele noastre (chiar si reusitele) ca o ardere de tot (Romani, 12.1-2).
Avraam e tatal tuturor credinciosilor, stramosul celor care au credinta si traiesc în ascultare de Dumnezeu.
Nu poti asculta si nu poti sa te încrezi în cineva fara sa-l cunosti.
Si prin aceasta stim ca Îl cunoastem, daca pazim poruncile Lui.
Cine zice: „Îl cunosc”, si nu pazeste poruncile Lui, este un mincinos, si adevarul nu este în el.
George Danciu
Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. Evanghelia după Ioan, 17.3
Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. Cine zice: „Îl cunosc”, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el. Epistola 1 Ioan, 2.3-4
Asculți doar de Acela pe care îl cunoști
Noi, românii, ne lăudăm foarte mult cu Eminescu. Dacă dorești să ai un răspuns cumva ușor și acoperitor – în fața oamenilor –, pomenind un autor român de referință, spui fără ezitare, Eminescu!
Doar puțini sunt aceea care ezită, dar asta nu pentru că se îndoiesc de locul luceafărului …, ci deoarce cunosc o zicere de-a lui Nicolae Iorga, care sună așa: Nu te lăuda cu înaintașii tăi, dacă nu le calci pe urme. Ca să ne edifice și mai bine, marele istoric român, mai adaugă o vorbă cu tâlc: daca ai înțeles cele citite, mai că meritai să fii însuți autorul!
Dar, probabil că tot mai puțini ar trebui să-l dea ca pildă pe cel care a nemurit ODA- în metru antic. Și asta din simplul motiv că nu-l cunosc nici pe Eminescu, omul, dar nici opera sa.
În cartea Genesa, 12, găsim aceste celebre cuvinte:
1 Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.
2 Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare.
3 Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.
4 Avram a plecat, cum îi spusese Domnul, şi a plecat şi Lot împreună cu el. Avram avea şaptezeci şi cinci de ani când a ieşit din Haran.
5 Avram a luat pe Sarai, nevasta sa, şi pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate averile pe care le strânseseră şi cu toate slugile pe care le câştigaseră în Haran. Au plecat în ţara Canaan şi au ajuns în ţara Canaan.
6 Avram a străbătut ţara până la locul numit Sihem, până la stejarul lui More. Canaaniţii erau atunci în ţară.
7 Domnul S-a arătat lui Avram şi i-a zis: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.” Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului care i Se arătase.
8 De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel, şi şi-a întins cortul, având Betelul la apus şi Ai la răsărit. A zidit şi acolo un altar Domnului şi a chemat Numele Domnului.
9 Avram şi-a urmat drumul, înaintând mereu spre miazăzi.
Dacă citim atent Biblia, vedem că Avraam, un om din mulțimea celor chemați în mod direct, personal, de către Dumnezeu, nu fusese apriori unul de excepție. Caracterul deosebit i s-a făurit odată cu umblarea sa în ascultare împreună cu Dumnezeu.
Ce putem învăța din viața lui Avraam?
Chemarea (ta) e personală. Vei fi chemat pe nume, singur vei auzi și înțelege chemarea Domnului. Niciodată nu e prea târziu, până mai e har, să începi o relație cu Dumnezeu. Avraam a fost chemat la vârsta de 75 de ani!
Chemarea este specifică. Fiecare dintre noi, suntem chemați specific, să ieșim din rutina noastră, din obiceiurile noastre, din mersul nostru cu care ne-am obișnuit. Să ieșim din necredință. Să ieșim din inerția necitirii Bibliei, a răutății, a mândriei, a păcatului, a nescultării etc
Răspunsul – la chemare – este personal. Nu poate răspunde nimeni în locul nostru.
Binecuvântările sunt o urmare a deciziei noastre la chemare! Citiți v4. Și veți revedea ce binecuvântări extraordinare i s-au promis lui Avraam, care s-au împlinit, după ce a fost trecut prin câteva probe (încercări ale credinței), și, apoi prin testul final în care i s-a cerut să aducă ca Jertfă ca ardere de tot pe singurul lui fiu pe care-l iubește, pe Isaac, pe muntele Moria (exact locul în care peste veacuri, Fiul lui Dumnezeu va ridica păcatele lumii, prin supliciul suferit pe Crucea pe care a fost răstignit cu violență și apăsare), însă, atunci când Avraam, prin credință, a ridicat cuțitul ascultând de Dumnezeu…, a fost oprit, trecând testul ascultării! Dacă până aici, îi zisese că urmașii săi vor fi ca nisipul Mării, acum Domnul îi zice că (22.16-18)„Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei. Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!”
Dumnezeu i se arată. Dumnezeu va purta de grijă. A întors ochii și a văzut un miel încurcat cu coarnele într-un tufiș (Gen.22.13). Vezi și Evanghelia după Ioan, 1.29. A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!
(v.8) A zidit şi acolo un altar Domnului şi a chemat Numele Domnului. Avraam i S-a închinat Lui. Să răstignim firea noastră mândră, să-i dăm lui inima noastră și neputințele noastre (chiar și reușitele) ca o ardere de tot (Romani, 12.1-2).
Avraam e tatăl tuturor credincioșilor, strămoșul celor care au credință și trăiesc în ascultare de Dumnezeu.
Nu poți asculta și nu poți să te încrezi în cineva fără să-l cunoști.
Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui.
Cine zice: „Îl cunosc”, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el. (1 Ioan, 2.3-4)
Creație și Cuvânt
Sorin Sabou
Psalmul 19 este unul dintre cele mai frumoase poeme scrise vreodata în toata literatura universala (C.S. Lewis). Acest poem cauta sa surprinda cititorul cu cele mai subtile lucruri pe care le pune Dumnezeu în calea lui.
Avem o trecere de la macrocosmos la microcosmos, o trecere de la trecerea vremii la cercetarea inimii pentru ca omul sa poata identifica Continue reading “Creatie literară, psalmii”
ASIGURARE DE VIATA VESNICARodica Botan
Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi sa credeti ca Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; si, crezând, sa aveti viata în Numele Lui.
Evanghelia dupa Ioan, 20.31
A murit de câteva zile un prieten vechi de familie. Toate amintirile pe care le am legate de el si sotia lui sunt îmbibate de râs si de voie buna de picura voiosia din ele. Toate amintirile de care vorbesc au pulsul marit al pasiunii pentru viata si majoritatea se petrec pe fundalul unei muzici divine, pline de ritm si de culoare si în jurul meselor pline de bucate alese, în partasia fratilor si surorilor de credinta.
Pe vremea când eram saraci, proaspat veniti din România, ne adunam mai des în casele noastre si mâncam si ne bucuram si râdeam împreuna. Îmi amintesc în special o faza imediat dupa ce a venit Pompiliu în America. Închiriase o casa vizavi de noi pe Fir Avenue în San Leandro. În timpurile alea noi emigrantii romani, scapati din comunism doar cu o valiza cu câteva zdrente în ea, pretuiam orice primeam de la fratii americani. Pompiliu, asadar, prin nu stiu ce conectii din astea, a ajuns proprietar a sase sau sapte masini din alea mari … si erau toate parcate în fata casei. Nu cred ca mergea vreuna, dar nu era problema ca exista totdeauna speranta ca se poate repara.
Asa eram toti pe vremea aia, plini de sperante…Dar Pompiliu, umbla dupa un fotograf sa-si faca poza sa trimita la Lenuta lui sa vada si ea câta avere a agonisit – si cu câte masini o asteapta. Si i-a facut cineva poza, urcat pe capota unei masini si i-a trimis-o Lenutei lui.
Dar daca Pompiliu v-ar fi spus povestea asta, o spunea asa cu un haz de te tavaleai pe jos de râs. Pompiliu a fost si un bucatar nemaipomenit, nu numai un glumet fara pereche. E greu sa-mi imaginez ca nu mai este. A suferit însa mult si moartea l-a biruit pâna la urma, dupa multa lupta.
N-am putut în ultimele zile sa nu ma pun în locul lui. Avea doar cu un an mai mult ca mine, doua fete înca necasatorite, o sotie vrednica si frumoasa; motive pentru care a plecat mai greu în cealalta lume, de dincolo. M-am intrebat de mai multe ori în ultimele zile…cum as pleca eu…daca ar veni vremea sa plec? Am mai fost odata în 1992 trecuta pe lânga moarte – când am fost electrocutata. Deb avea doar 9 ani si Laura 17. Acum însa am nepoti mai virstnici decât erau ele atunci…Stiu ca doctorul vine si anunta familia în astfel de cazuri – le spune ca pacientul mai are câteva zile sau câteva ore de trait…ma intreb cum as reactiona si cum as repara, restaura anumite relatii…sau pe cine as chema sau pe cine as dori lânga mine?
Stiu…veti spune ca sunt gânduri morbide…dar numai pentruca alungam anumite gânduri de fiecare data când ne viziteaza, nu înseamna ca nu vom ajunge ziua sau ceasul când va trebui sa le confruntam. Ma întreb daca vom avea timp sa le si rezolvam. Nu cred ca sunt singura pe lumea asta care port cu mine lucruri nerezolvate. Stiu ca pe verticala le putem aduce în fata Lui Dumnezeu si i le putem da Lui. Dar pe orizontala ramân totusi relatii stricate, situatii neexplicate, vorbe grele spuse la un moment de neveghere dar care se cer scuzate, iertate, rezolvate. Mai sunt cuvinte de confort, de dragoste, de pace…vorbe care nu s-au comunicat înca…sau nu s-au comunicat suficient. De ce amânam oare anumite lucruri în viata, pâna ce este prea tirziu…si prea greu de rezolvat? Cum ar fi sa ne traim viata în asa fel încât ceasul acela sa nu ne ia prin surprindere?
Acum câteva luni, un coleg de la departamentul vecin era într-o dispozitie mizerabila. Lucra cu Mackie, o prietena de-a mea, si ea mi-a povestit ce s-a întâmplat. Mackie, în timpul liber aduna date si fotografii si informatii despre familii. Este un hobby al ei, dar îl face de mult si are experienta de profesionist. Cauta în carti de istorie si în diverse documente si intregeste arborele genealogic unor familii, pentru care este rasplatita cu sume bunicele. Asa se face ca si Ken, colegul ei, a angajat-o sa-i faca arborele familiei lui.
Lucrând asa la dezgropat documente, Mackie, într-o zi a descoperit ca singurul frate a lui Ken era mort de vreo sase luni. Si când Ken a venit la lucru, foarte delicat a încercat sa-l întrebe despre fratele lui. Ken i-a spus ca n-a mai vorbit cu fratele lui de vreo 6 sau 8 ani si ca ultima data locuia undeva în Oregon. Dar, când a auzit Ken ca fratele lui a murit, l-au apucat toate nabadaile…Cum de nimeni nu l-a anuntat! Mackie însa contactase Casa Funerala care i-a spus ca pe fratele lui Ken l-a înmormântat Armata – fiind veteran si pentruca nu au gasit nici o ruda careia sa-i ceara sa-l înmormânteze familia. Ken vroia sa mai gaseasca ceva obiecte din ce avusese fratele lui ca sa le aiba de amintire. Parintii acestui om traiesc înca, singurul lui frate traieste … si-l inmorminteaza Armata pentruca oamenii astia s-au înstrainat atâta ca nu s-a gasit în documentele celui mort nici un numar de telefon sau adresa care sa indice ca ar mai avea pe cineva pe pamântul asta.
Mi-am pus o mie de întrebari si atunci si acum câtiva ani mi-am zis eu ca asa ceva numai la americani se întâmpla. Dar nu-i asa…Scriind aici mi-am amintit de un anume domn cu parul cret din Arad, care a locuit cândva la mine acasa. Îmi scapa numele lui pe moment. Omul a murit acum vreo 10 ani undeva în Portland – avea în jur de 40 de ani si l-au gasit dupa doua saptamâni, de la moarte, dupa mirosul raspândit. În casa i-au gasit peste un milion de dolari cash, iar mama lui murise de foame, în România. Se cuvine sa ne întrebam multe lucruri când suntem înca în viata si pâna mai putem face schimbari în comportamentul nostru.
Imi amintesc când a murit Buna mea…Câteva zile dupa Craciun, în 1998, s-a întors si m-a privit drept în ochi si mi-a spus ”mor , Rodica…mor…” Astea au fost ultimele cuvinte pe care mi le-a adresat. O vad si acum, cu ochii mintii mele si stiu ca ar fi vrut sa mai stea cu noi, ca ne-a iubit atât de mult– mai mult decât sufletul din ea…M-a durut despartirea de ea, dar m-am bucurat când s-a dus la Domnul – ca nu mai puteam sa o vad suferind. Am stat lânga ea în clipele alea când trupul parca era mut si surd. Stiu ca auzul este ultimul lucru pe care un muribund îl pierde– de aceea trebuie mare grija când suntem în asemenea situatii, ca sa vorbim cuvinte de încurajare.
Am citit ca fratele nostru Richard Wurbrand l-a rugat pe Daniel Branzei ca atunci când va ajunge în acele clipe dinaintea mortii, sa-i aminteasca de Christos. Ce lucru minunat…câta intelepciune în aceasta dorinta. Nu stim cum mai putem judeca în acele momente– este bine ca cineva sa ne aminteasca ce este important. Asta ne va da speranta si vom pleca mai usor catre un loc dorit, unde nu va mai fi durere, lacrimi, despartire. Lânga Buna, stiu ca am stat si am citit Psalmi, si am cântat, dar totdeauna îmi reprosez ca as fi putut face mai mult. În noaptea în care a murit – pe 3 ianuarie, si eu si Claudia am stat mai mult dupa amiezile si noptile cu ea ( dupa servici ) si eram zob de obosite. Bibi a insistat sa ne ducem acasa sa ne culcam în pat – ca dormeam pe scaune lânga Buna…si ne-am dus. Dar nici n-am intrat bine în casa, ca a sunat telefonul si Bibi ne-a spus ca Buna a trecut la cele vesnice. Ne-a parut rau ca n-am fost lânga ea, – dar eu cred ca Buna nu s-a dus mai devreme din cauza noastra – ca n-a vrut sa ne paraseasca…ca ne-a iubit si a mai vrut sa stea cu noi. Bibi a fost inspirat sa-i spuna…
– Du-te Buna…du-te cu Domnul Isus…noi o sa fim ok…
Ce m-a facut sa scriu rândurile de mai sus? Nu le-am scris pentru Pompiliu – ci pentru noi cei care vom trece si noi pe rând prin ceea ce a trecut Pompiliu daca nu cumva vine Domnul si ne scapa de trecerea asta. Dar oricare ar fi situatia…sunt lucruri pe care trebuie sa le rezolvam din vreme, pentruca intr-o zi, în cumpana vesniciei fiecaruia, ele vor cântari greu pentru sufletele noastre. Nu vorbesc ca una care n-am nimic pe suflet– ci doar ca cineva care cauta raspunsuri…si doreste rezolvari. Dumnezeu sa ne ajute acolo unde nu suntem intelepti suficient. Si sa ne ajute acum. Si sa ne ajute în ziua grea când va trebui sa trecem în dimensiunea finala a vietii. Pentru cei care nu au asigurata mântuirea, va spun cu toata iubirea si raspunderea de care am parte, asigurarea vietii vesnice e cea mai importanta problema care trebuie urgent rezolvata!
Daca asigurarea casei si a masinii si chiar asigurarea de viata o sa ne usureze viata aici pe pamânt, sigurarea sufletului o sa ne aduca beneficii extraordinare dincolo. Si platim sume imense ca sa ne asiguram un hârb de masina sau o casa trecatoare si nu ne facem timp sa ne asiguram sufletul, mai ales ca pe noi nu ne costa nimic! Pretul acestei asigurari vesnice L-a platit acum mai bine de 2.000 de ani de Domnul Isus. Daca ar fi greu sa va asigurati viata vesnica, ati avea poate un motiv sa n-o faceti, dar este atât de usor încât în ziua judecatii nimeni n-o sa aiba nici un motiv ca nu s-a asigurat. Nu costa nimic, decât sa recunoasteti ca sunteti un pacatos, sa va eliberati de povara pacatelor la picioarele Mântuitorului Isus, sa dati toata povara si viata de acum în mâinile iubitoare ale Domnului Isus si sa incepeti o viata noua cu El. Trebuie doar sa acceptati acest schimb, sa recunoasteti ca sunteti pacatos si sa regretati pacatul, sa recunoasteti ca aveti nevoie de ajutorul Domnului. Si sa-L acceptati pe El sa fie Domn si Stapân al inimii si vietii voastre. Tâlharul de pe cruce a facut-o în ultimul moment al vietii lui. Tineti minte asta si daca viata se sfârseste prin surprindere si sunteti în acele momente…cautati sa va împacati cu Dumnezeu înainte de a trece în lumea de dincolo. Exista niste religii si niste idei care umbla printre oameni – minciuni de-ale diavolului care spun ca si dupa ce mori poti sa te întorci la Domnul. Nu este adevarat si nu are logica. Daca s-ar fi putut asa ceva, nu ar fi fost necesar ca Domnul Isus sa mai moara, sacrificiul Lui ar fi fara sens. Nu lasati pe nimeni sa va duca în eroare. Viata este trecatoare si momentul final ne este necunoscut. Biblia spune: ”Pregateste-te sa-L întâlnesti pe Dumnezeul tau”. Doamne da-ne întelepciune sa o facem…
Rodica Botan, PE GÂNDURI
http://www.peginduri.com/2011/08/pregateste-te-sa-l-intilnesti-pe.html
Pregătirea pentru marea întâlnire
Rodica Boțan
A murit de câteva zile un prieten vechi de familie. Toate amintirile pe care le am legate de el si sotia lui sunt îmbibate de râs si de voie buna, de picura voioșia din ele. Toate amintirile de care vorbesc au pulsul mărit al pasiunii pentru viață si majoritatea se petrec pe fundalul unei muzici divine, pline de ritm si culoare si în jurul meselor pline de bucate din cele mai alese, în partasia fratilor si surorilor de credință.
Pe vremea când eram săraci, proaspăt veniti din România Continue reading “ASIGURARE DE VIATA VESNICA”
Sorin Sabou
Auzirea, întelegerea si rodirea Cuvântului este drumul complet pe care trebuie sa-l parcurga Cuvântul în viata celui care-l aude. În calea acestui parcurs sunt multe piedici. Este de datoria fiecarui om sa le identifice si sa le dea la o parte.
Sunt piedici care tin de inima omului si piedici care tin de lucrarile Celui rau. Adesea acestea merg în tandem. Când inima este închisa, Cel rau rapeste Cuvântul. Aceasta situatie arata pâna unde îndrazneste sa intervina Cel rau: chiar atunci când auzi sau citesti Cuvântul lui Dumnezeu. Atentie la inima, la minte! Daca s-a batatorit, desteleneste-o! Insensibilitatea, tocirea si închiderea inimii sau a mintii ofera o ocazie Celui rau de a-ti lua Cuvântul care-ti poate da viata.
Când inima este superficiala, Cuvântul nu poate prinde radacini. Inima este plina de pietre care trebuie sa fie scoase. Când mintea nu lasa Cuvântul sa patrunda în profunzime, acesta nu poate ajunge sa creasca. Pentru a putea trece cu bine peste necazurile si persecutia care urmeaza din cauza Cuvântului, este necesara seriozitate în întelegerea Cuvântului. Cresterea Cuvântului în viata omului duce la ostilitate din partea Celui rau si din partea lumii, ostilitate care este ca arsita soarelui: încinge, usuca. Ceea ce salveaza situatia este radacina adânca.
Când inima este împartita, Cuvântul va reusi sa încolteasca si sa creasca, dar nu va ajunge sa aduca rod, pentru ca îngrijorarile vietii si înselaciunea averii îl vor sufoca. Provocarile vietii sunt multiple, greutatile sunt de multe feluri, iar posesiunile atrag inimile oamenilor. Acest mediu divers are puterea de a deturna parcursul Cuvântului. Ca si spinii, acest mediu este mai tare decât planta care a crescut din samânta Cuvântului. Îngrijorarile vietii si înselaciunea averii sunt mai tari decât lucrarea Cuvântului în viata ta. Nu le lasa sa-ti creasca în inima, pentru ca vor avea câstig de cauza.
Cuvântul va ajunge sa creasca si sa aduca rod doar în pamântul care a fost destelenit, din care au fost scoase pietrele si spinii. Orice semanator stie acest lucru. De aceea este datoria ta sa veghezi asupra calitatii solului inimii tale!
S orin Sabou, http://www.sorinsabou.com/files/interactiunea_cu_Cuvantul.html
Experiența lui Claudiu Lepădat, aflat în moarte clinică acum 9 ani
Povestirea lui Claudiu Lepădat
Într-o zi de Noiembrie acum câțiva ani eram înaintea unei călătorii mari, de 400 km, la o casă a noastră, la munte. De aceea, știind că drumul va fi greu, am intrat în biserică să mă rog. Am avut sentimentul că nu va fi ușor. Ajuns acasă am deschis Biblia, am citit un verset și Domnul mi-a vorbit printr-un cuvânt: pericol Continue reading “LUMEA DE DINCOLO”
Paul DAN
În aceeaş zi, seara, Isus le -a zis: ,,Să trecem în partea cealaltă.” Dupăce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care se afla, şi aşa cum era. Împreună cu El mai erau şi alte corăbii. S’a stîrnit o mare furtună de vînt, care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia. Şi El dormea la cîrmă pe căpătîi. Ucenicii L-au deşteptat, şi I-au zis: ,,Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?” El S’a sculat, a certat vîntul, şi a zis mării: ,,Taci! Fără gură!“ Vîntul a stat, şi s’a făcut o linişte mare. Apoi le -a zis: ,,Pentruce sînteţi aşa de fricoşi? Tot n’aveţi credinţă?” I -a apucat o mare frică, şi ziceau unii către alţii: ,,Cine este acesta de Îl ascultă chiar şi vîntul şi marea?” (Marcu 4:35-41)
Credința – busola creștinului
Atât ziarele românești cât și cotidianele din vest vorbesc Continue reading “Pe timp de criză, Credința ta trebuie să rămână în picioare”
Revista ARMONIA - Saltmin Media 