Convorbire cu Adi CRISTI

CONVORBIRE CU POETUL, PROZATORUL, PUBLICISTUL SI  EDITORUL

ADI CRISTI DIN IASI

 

 

 

 

[pullquote]

Eu sunt ceea ce sunt si nicidecum ce-mi spun altii ca sunt!” Adi CRISTI

[/pullquote]

 

O convorbire cu un scriitor care are la activul sau mii de pagini publicate în zeci si zeci de carti, pline, dense, adevarate, nu e un lucru simplu. El spune undeva, despre sine: „Eu sunt ce sunt, si nicidecum ce-mi spun altii ca sunt!”… Ce fel de OM o fi, în esenta, acest domn Adi Cristi? Ce suspiciozitati are? Cum îsi ascunde miezul sensibil al sufletului sau? E cam derutant, privindu-l „din afara”. Este poet – si din versurile lui se desprinde o anumita caldura, o mare dragoste de viata, frumoasa, buna, filozofica. Dar Adi Cristi este si ziarist cu performante iesite din comun. Are articole percutante, cu dezvaluiri senzationale si de curaj, cu comentarii rafinate, însurubate în cea mai fierbinte actualitate. Deci ar putea fi si un „sacal” de presa, prin urmare un tip, în sinea lui, furtunos, dinamic si chiar exploziv. Sa nu uitam ca în sfera gazetariei a ajuns în vârf, fiind în conducerea Uniunii Ziaristilor Profesionisti din România… Iata însa ca este si om de afaceri, are un Trust de presa, cu editura si cu ziar. Le conduce si rezista de 20 de ani. Prin urmare – trebuie sa fie versat în „culise”, rece în gândire, dur, sa „prinda” repede pericolele imediate, dar sa priveasca si în perspectiva larg economica, gasindu-si drumul cel mai potrivit lui însusi. Cum sa-l abordez? Ce lungime de unda l-ar face sa-mi raspunda cât mai deschis la întrebari?

În fine, cam cu astea-n cap, m-arunc în apa si-ncep sa înot. Nimic din ce-am gândit mai înainte nu se încheaga. Omul e cu totul altfel decât as fi crezut. E sociabil. E amabil. E politicos dar demn, si are o fina, abia sesizabila, condescendenta. E deschis pentru oricine si pentru ori ce subiect. Bineînteles, în limitele bunului simt. Are cei sapte ani de acasa si douazeci de dupa „Revolutie”! Are lustrul prezentei de spirit naturale si marele avantaj al unei gândiri bune, al unei inteligente sclipitoare si neostentative, venita de-acasa, genetic. Ceea ce a realizat e rodul acestui creier al sau. Si al unei vointe puternice, dublata de tenacitate. Prieteniile lui sunt si ele rodul acestui fel de a gândi, dublat de un suflet bun si cenzurat de o experienta de viata substantiala. La fel sunt si cartile lui Adi Cristi. În scrisul sau, tot ce-am spus mai sus se afla într-un melanj de magma ajunsa, adesea, agata, safir, rubin, ca si tot felul de alte pietre pretioase, pe care un vulcan figurativ le explodeaza, daruindu-le lumii. Si totusi…

***

Roni CACIULARU: Dupa parerea dumneavoastra, cine sunteti, domnule Adi Cristi?

Adi CRISTI: Asa cum am mai spus: eu sunt cine sunt! Deci nu pot fi altceva decât poetul Adi Cristi. Chiar daca viata m-a provocat si la alte activitati, cum ar fi aceea de jurnalist, sau aceea de editor. Eu sunt, în primul rând, poet.

Roni CACIULARU: Poetul Adi Cristi, care se bucura aici, în Israel, de aplauze repetate. Am participat si eu la unele întâlniri la care ati fost „eroul principal” si am „ gustat”, si cu aceste prilejuri, din creatia dumneavoastra. Caci s-au citit poezii de Adi Cristi, au fost analizate, apreciate, aplaudate. E vorba de întâlniri cu un public avizat, la Casa Scriitorilor, La Institutul Cultural Român din Tel Aviv, La Cercul Cultural din Haifa, unde o lume distinsa, elevata, mai ales intelectuali, vine de fiecare data când popositi în Israel. Dar despre poezia dumeavoastra poate vom mai vorbi. Acum ma intereseaza mai mult OMUL ADI CRISTI. Deci: care sunt raporturile dumneavoastra cu lumea?

Adi CRISTI: Eu sunt prieten  cu lumea. Niciodata nu mi-am permis sa dusmanesc lumea.

Roni CACIULARU: Exista si viceversa?

 

Adi CRISTI: Da, am întâlnit… Am întâlnit oameni care-si consuma destinul urând. Eu niciodata nu am urât. Cel care ataca, cel care îndeplineste „formatiunea” de misel, acela este pentru mine o umbra, peste care trec mai departe.

Roni CACIULARU: Îmi vine în minte o „umbra” de acest fel, din tineretea dumneavoastra, despre care ati mai scris. Ma refer la revista „Saptamâna” si la  creionul ei care era Eugen Barbu, secondat de Corneliu Vadim Tudor.

Adi CRISTI: Prima mea carte, „Play back/ fiinta lucrurilor”, care aparuse la editura „Albatros” în 1983 a constituit subiect de inspiratie pentru cei doi scriitori români de la revista „Saptamâna”, astfel încât Eugen Barbu îsi începe un serial cu titlul „Judecata de apoi a poetilor”, cu cartea mea si a lui Ion Stratan.. Prin aceasta rubrica cei doi semnatari ai ei încercau sa demonstreze cititorilor cum trebuie scrisa poezia. Noi ne-am încapatânat si am scris poezia asa cum am simtit-o si am gândit-o noi! Rubrica aceea a murit. În schimb, poezia noastra traieste.

Roni CACIULARU: Am retinut pentru mine ceea ce unii critici de valoare au subliniat, de-a lungul anilor care au urmat, ca element specific pentru stilul dumneavoastra liric:  si personificarea (întruparea) poeziei ca un corp viu, existent în realitatea cognoscibila, ca si puterea si subtilitatea metaforei, gândirea poetica patrunzatoare, rafinata, percutanta, ce releva esente filosofice si sensibilitati profund umane… Domnule Adi Cristi, de la episodul cu „umbre” din „Saptamâna” a trecut atâta timp. S-au schimbat guverne, regimuri sociale, lumi culturale. Ati continuat sa mergeti pe drumul dumneavoastra. Câte carti ati scris pâna astazi?

Adi CRISTI: Ultima carte cu care am venit recent la Tel Aviv, se numeste „Psalmi declasificati”. Este a 43-a carte pe care am scris-o. Acum… un numar exact al cartilor de poezie nu-l tin minte, dar precizez ca am scris pe lânga poezie si doua romane, precum si înca un numar de carti de publicistica, de editoriale si interviuri.

Roni CACIULARU: Stiu ca sunteti un editorialist de forta!

Adi CRISTI: Eu din 1990 conduc cotidianul „24 de ore” si, fara falsa modestie, afirm ca am scris editorialele acestui jurnal, zilnic.

Roni CACIULARU: Fara îndoiala ca este un record publicistic! Ziarul acesta, „24 de ore”, ca si Trustul de presa cu acelasi nume sunt, asa stiam, proprietatea dumneavoastra. Am citit însa în presa, ceva mai înainte, ca le-ati fi vândut…

Adi CRISTI: Nu, nu! E o informatie preluata gresit de unii gazetari din România; eu am vândut niste active ale Trustului, niste cladiri… Cotidianul apare în continuare sub directia mea. „24 de ore” nu poate fi vândut. Nu are cum sa fie înstrainat. El a plecat dintr-o idee pe care am avut-o în luna ianuarie, 1990. Aceea de a sluji cu credinta cititorul. Exista un slogan de început acolo, în ziar, semnificativ si azi: „Fara noi veti fi foarte singuri!”. Este semnificativ, pentru ca trecem si acum prin vremuri grele. Este mereu nevoie de o ureche care sa stie sa asculte si o inima care sa îmbarbateze.

Roni CACIULARU: Ziarul dumneavoastra are un tiraj mare?

Adi CRISTI:Nu.

Roni CACIULARU: Sunt perspective de crestere a tirajului?

Adi CRISTI: Speram în continuare ca Puterea sa primeasca „mintea cea de pe urma”. Ar fi si în folosul ei, pentru o guvernare cât se poate de echilibrata si stabila, în folosul cetateanului.

Roni CACIULARU: Cum este presa din România?

 

Adi CRISTI: Va pot spune cu exactitate greutatile cu care se confrunta presa, chiar si prin prisma calitatii pe care o am, aceea de prim-vicepresedinte al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din România. Puterea presei este data, la ora actuala, de cea regionala, locala. Sunt ziare centrale care apar cu 10, 15 exemplare, în timp ce în presa regionala nu exista asemenea caderi. Chiar si asa, se pare ca Puterea nu are un mare apetit pentru a încuraja aceasta utilitate publica. Cu toate ca presa nu face altceva decât sa asigure îndeplinirea mai multor articole din Constitutie, precum cele privind libertatea de exprimare, dreptul la informatie si asa mai departe.

Roni CACIULARU: Ma intreb daca nu cumva si calitatea profesionala si morala a unora dintre ziaristii din România acestei ore nu ar fi si ea o cauza a neîmplinirilor. Oare puterea de lupta eficienta a oamenilor de presa, în slujba adevarului si a democratiei, nu ar trebui întarita, amplificata?

Adi CRISTI: Eu am vazut cealalta parte a adevarului din exprimarea dumneavoastra. Cu siguranta, calitatea jurnalistului este si un efect al aprecierii de care se bucura presa în ochii diriguitorilor. Daca am fi avut o Lege a statutului jurnalistului în societate – nu o Lege a Presei, a nu se confunda! – prin care si ziaristul sa fie aparat, asa cum aparat este avocatul, asa cum este aparat politistul, asa cum sunt aparati notarii etc., fara îndoiala ca, din punctul de vedere al calitatii demersului jurnalistic, am fi asistat la un salt calitativ. Acum însa, fiecare se descurca pe cont propriu…

Roni CACIULARU: Dar Organizatia  din conducerea careia faceti parte „la vârf” – actioneaza în acest sens?

Adi CRISTI: Uniunea Ziaristilor, ca uniune de creatie, încearca sa apere jurnalistul printr-o protectie asigurata nu atât pe plan intern, cât pe plan international. Ori ce abuz al puterii împotriva gazetarului este monitorizat si transmis mai departe forurilor internationale, încât presiunea din exterior sa-i oblige pe guvernantii nostri sa învete a.b.c.-ul democratiei. Pentru ca o tara fara libertate de exprimare – indiferent ce regim reclama – aceasta tot dictatura se numeste.

Roni CACIULARU: Si în interviurile dumneavoastra aceste idei, aceasta pozitie, se fac simtite… Câte carti de interviuri ati publicat?

Adi CRISTI: În ziarul amintit am si o rubrica de interviuri, saptamânala, intitulata „24 de întrebari în 24 de ore”. Ca urmare mi-au aparut 8 carti de interviuri, 8 carti a câte 600 si ceva de pagini fiecare. Nu am ocolit nici un personaj principal, atât politic cât si cultural al tarii. Am încercat sa realizez o oglinda a ceea ce avem noi de valoare, dar si sa ofer sansa de a te naste si de a muri „pre limba ta”…

Roni CACIULARU: „Nici o fapta buna nu ramâne nepedepsita”, spunea Gambetta. Ati primit reactii mai dure la unele dintre articolele dumenavoastra?

Adi CRISTI: Se-ntelege. Pe gardul guvernelor este o inscriptie, aceea de „Câine rau”. Logic ar fi ca un „câine rau” sa fie tinut pe lant. Ei bine, în România puterea n-are oprelisti. De fiecare data când se simte intimidata – atentie, nu spun atacata! – ea latra si musca. Trupul meu este plin de astfel de muscaturi.

Roni CACIULARU: E mai bine decât sa aveti remuscari! Totusi – vindecare cât mai buna! Ne-am îndepartat un pic de persoana, de omul cotidian, care ar fi Adi Cristi. Dar daca tot am vorbit de scrisul dumneavoastra, ati amintit ca ati creat si doua romane.

Adi CRISTI: Una dintre aceste carti am scris-o în 1983 si se intituleaza „Sinea mea. Tratat despre revolutie”. În 1984 urma sa apara la editura „Albatros”. Dar, dupa interventia Securitatii –i nclusiv la mine acasa – editura a fost nevoita s-o retraga de la aparitie. Al doilea roman, mai amplu, mai – stiu eu?! – mai balzacian, este intitulat „Provocarea” si are doua volume, cu un total de 1400 de pagini. Oarecum continui constructia primului roman. Numai ca de data asta aduc imaginatia, poezia si realitatea într-un conflict anume – totul terminându-se la spitalul de nebuni al orasului unde, într-un final, paznicul constata ca mecanicii au schimbat sensul de deschidere si închidere al portilor. În loc sa închida spatiul spitalului de nebuni, închisesera spatiul orasului.

Roni CACIULARU: Teribila metafora! Totusi, cum spuneam, mi-am propus sa va cunosc mai bine dincolo de penita, pix sau computer. Iata de ce ating acum un subiect ceva mai delicat, poate, pentru dumneavoastra. Prin activitatea editoriala legata de scriitorii de aici, din Israel, ca si prin creatia dumneavoastra de data mai recenta, în tandem cu cea a lui Shaul Carmel, realizati un amplu arc voltaic, o punte frumoasa si utila între tarile noastre. Cum sa-mi explic, de fapt, caldura dumneavoastra sufleteasca fata de Israel?

Adi CRISTI: Eu am ajuns în Israel printr-o oportunitate, o carte scoasa la editura ieseana a lui Valeriu Stancu („Descopera-mi ceea ce eu am pierdut”), un experiment cultural apreciat de critica literara. Cartea am scris-o împreuna cu poetul Shaul Carmel. De fapt, relatia mea cu Israelul este o relatie mai aparte. Am mai spus lucrul acesta: tatal meu a fost evreu. Tot timpul m-a obsedat acest spatiu, fara a avea în mine acea pornire catre ?ara Fagaduintei. Am rude în Israel. Din pacate, nu mi-am gasit timpul necesar ca sa fiu, cum ar trebui, printre ele. Cu toate acestea am o anumita obsesie, aceea a „Zidului Plângerii”. Prin „Zidul Plângerii” eu am descoperit Israelul. În proiectul meu comun cu cel al lui Shaul Carmel (acela ca am scris fiecare, în paralel, carti de poezie pe o tema aleasa de comun acord) a existat cartea mea „Zidul”, iar Shaul Carmel, la rândul sau, a scris volumul „Peretele lui Dumnezeu”. Eu am încercat sa decodific ce înseamna Zidul într-o comunitate cu celelalte ziduri ale lumii si am constatat ca este singurul zid care nu desparte, ci uneste. Asa dupa cum Shaul Carmel privea „Peretele lui Dumnezeu” din interiorul dramei poporului evreu. Pentru mine Israelul a devenit nu numai o întoarcere în timp ci, din contra, a devenit pasul înainte. Eu, prin ceea ce întâlnesc aici, la scriitorii de limba româna, prin sufletul si cartile lor (aparute sau înca nu) nu fac altceva decât sa descopar adevarata literatura a limbii române. Mai corect – o parte deosebit de importanta a ei. Proiectul meu, la care lucrez mereu, îsi propune sa  redea cititorului de limba româna de pretutindeni aceste importante carti scise în Israel.

Roni CACIULARU: Apropo de Editura, aveti o anumita politica de carte? Sunt si carti pe care le respingeti, pe care nu vreti sa le publicati?

Adi CRISTI: E o întrebare grea. E o întrebare grea, pentruca eu n-am respins niciodata o carte. Autorul si-a retras-o, atunci când i-am impus un anume standard artistic, moral etc.

Roni CACIULARU: Cum se explica afluenta reala a scriitorilor catre editura „24 de ore” din Iasi ?

Adi CRISTI: Poate ca este vorba si de efectul unui management bine articulat. Discutiile mele cu scriitorii (fie în Israel, când vin aici si ne întâlnim, fie chiar si-n România), ca si oferta de a scoate carti care raspund tuturor exigentelor tehnice, estetice si, desigur, chiar  si la preturi convenabile, precum si unele înlesniri pe care le facem câteodata, creaza un nume, o atmosfera, o atractie.

Roni CACIULARU: Am vazut cartile scoase recent la editura dumneavoastra de catre Shaul Carmel, G. Mosari, Francisca Stoleru, Paul Leibovici si altii. Admirabile! Totusi, gândindu-ma acum la convorbirea noastra, parca prea le reusiti pe toate! Îmi apareti drept un personaj pozitiv, cum sa zic?… chiar prea pozitiv! Si am impresia ca parca ceva nu e verosimil. Un om adevarat nu poate fi numai cu plus. Ati fi dispus sa-mi spuneti ce neîmpliniri v-au marcat si va urmaresc?

Adi CRISTI: A nega minusurile mele, ar fi ca si cum cineva ar dori sa traiasca numai ziua si sa nege noaptea. Ei bine, eu, Adi Cristi, sunt compus si din zi si din noapte. Dar o mica precizare: când am gresit, nu am gresit cu voie. Si poate de aceea, în momentul în care am reusit sa-mi fac „mea culpa”, din greselile mele am învatat, astfel încât faptele bune au fost în siguranta.

Roni CACIULARU: Puteti da exemple?

Adi CRISTI: O fapta pe care eu nu o consider ca a fost buna, este ca am terminat o facultate de constructii. Dar, în acelasi timp am început sa scriu. A trebuit sa-mi formez deci o gândire tehnica pentru ca sensibilitatea mea sa aibe un câstig în plus. Mai târziu am facut o facultate de stiinte politice. Eu consider asta o fapta buna, pentruca 20 de ani m-a slujit. Am divortat – iata o alta fapta buna!

Roni CACIULARU: Din punctul cui de vedere?

Adi CRISTI: Din punctul meu de vedere. Caci ori ce eliberare poate fi considerata o fapta buna. Am doi copii, doua fete – Diana si Alice. Ele sunt, fara îndoiala, fapte bune. Sunt cele mai bune carti de poezie ale mele! Desigur, când vorbim de fapte rele sau bune, ma gândesc la cele care pot fi tinute minte. Pentru ca în rest, daca ne scuturam, vedem ca fiecare din noi face o fapta buna pe zi, iar restul sunt fapte rele. Dar acestea sunt mai mult nevinovate. Ba treci pe rosu, ba nu spui „buna ziua” tuturor celor care ar trebui si asa mai departe.

Roni CACIULARU: Ce urâti?

Adi CRISTI: Eu nu urâsc.

Roni CACIULARU: Ce iubiti?

Adi CRISTI: Totul.

Roni CACIULARU: Din nou trebuie sa va întreb cine sunteti?

Adi CRISTI: Sunt un cetatean al acestui Univers, care nu stie sa urasca, pentru ca stie doar sa iubeasca.

Roni CACIULARU: Sunteti poet cu acest raspuns! Dar ca gazetar si publicist ce-ati raspunde?

Adi CRISTI: Sunt un om chinuit.

Roni CACIULARU: Iar în calitate de prozator?

Adi CRISTI: Sunt ceea ce nimeni nu ar dori sa fie. Pentruca fiecare din noi are propriul sau destin. Când cineva încearca sa fie altcineva, atunci rateaza.

Roni CACIULARU: Sunteti un om fericit?

 

Adi CRISTI: Nu.

Roni CACIULARU: Sunteti un om mai putin fericit?

Adi CRISTI: Nu. Sunt ceea ce sunt… !

—————————————————————

Nota: dupa data realizarii acestui interviu, marele poet SHAUL CARMEL a trecut în lumea celor drepti. Fie-i amintirea binecuvântata!

Roni CACIULARU

 

11 ARTISTI PLASTICI DE ORIGINE ROMÂNA EXPUN IN GERMANIA

Dr. Svetlana MAIER

 

Comunicat de presa GALERIA RADUART

 

 

Cei mai importanti artisti plastici din Transilvania expun în Germania pentru prima data în grup. Unsprezece artisti plastici contemporani de provenienta ardeleana (stabiliti în sudul Germaniei) prezinta pictura, grafica, obiecte de arta si sculptura. Operele lor reflecta situatia dificila, dar în acelasi timp fascinanta si plina de mesaj, cu un trecut marcat de cultura germana.

 

Diversitatea culturii din Transilvania, potentata de traditia seculara a acestei regiuni, este deja arhicunoscuta în Germania (si) datorita romanelor lui Herta Müller, laureata a premiului Nobel în anul 2009. Romanul “Atemschaukel” relateaza pregnant conditiile dificile în care sasii din nordul tarii au fost nevoiti sa traiasca sub dictatura lui Ceausescu, multi dintre acestia parasindu-si definitiv patria.

 

Cei unsprezece artisti, prezenti cu lucrari în expozitie, sunt nascuti în România; toti au plecat din aceasta tara cu multe decenii în urma, pentru a începe o noua viata în Germania. În patria adoptiva au fost însa confruntati cu prejudecati, cu atitudini distante, dar si cu un generos sprijin si multa apreciere. Operele expuse ilustreaza convingator despartire si evadare, amintiri, sperante si realizari în viitor. Spectatorii acestei expozitii sunt purtati pe aripile unei calatorii emotionale, în care gama cromatica, contrastele valorice si relieful dramatic al exponatelor constituie jaloanele lor de conduita. Impresiile puternice si multitudinea mesajelor preluate au menirea de a lasa un ecou durabil în memoria spectatorilor.

 

 

 

 

Participantii la mai sus-amintita expozitie sunt:

 

Marianne GANEA

Ingo GLASS

Geo GOIDACI

Radu-Anton MAIER (RADU)

Armin MÜHSAM

Helmut STÜRMER

Kaspar TEUTSCH

lászló tóth

Eugen VIEHMANN

Johann WAADT

Hugo WOLFF

 

Vernisajul expozitiei:

 

VINERI, 1 IULIE, ORELE 18.00

 

Artistii vor fi prezenti la deschiderea oficiala a expozitiei de arta.

 

Durata expozitiei:

01 IULIE – 28 IULIE 2011

 

Orele de deschidere:

 

Miercuri: 14.00 – 17.00

Vineri: 14.00 – 17.00

Sâmbata: 11.00 – 13.00

 

sau la numarul de telefon:

0049 (0) 8141 224595

Mai multe informatii gasiti în internet la adresa www.raduart.de/ro/index.html

 

Profilul galeriei de arta Raduart

 

Galeria Raduart fost înfiintata în anul 2010 de catre Radu-Anton Maier si Svetlana Maier. Galeria constituie un centru international de arta contemporana, cu precadere pictura, grafica si sculptura. În centrul activitatii ei se afla promovarea lucrarilor marelui pictor de origine romana Radu-Anton Maier (nume de artist RADU). Pe lânga aceasta ea reprezinta o platforma de afirmare a tinerilor artisti înca neconsacrati.

 

Adresa noastra:

 

Galerie Raduart

Ledererstrasse 12,

D-82256 Fürstenfeldbruck

Tel. +49 (0) 8141 224595

Fax: +49 (0) 8141 224593

E-Mail: galerie@raduart.de

Internet: www.raduart.de

 

—————————————————-

Dr. Svetlana MAIER

Fürstenfeldbruck, Germania

27 iunie 2011

 

 

TIMPUL DEZAMAGIRII SI VREMEA FALSELOR CONSPIRATII DE ALCOV…

Magalena ALBU

 

 

 

[pullquote]“Oare nu-s un mânjit, un ratat, un îmbatrânit în concesii si cedari, în nerusinate mânii, în suparari grotesti, în zvâcniri de invidie, de mândrie sângerânda, de pofte mereu treze, satisfacute dar niciodata maret si deplin (…)?” Nicolae Steinhardt[/pullquote]

 

 

 

 

 

 

Traiesc un timp personal al dezamagirii. De multi, de toate, dar si de mine însami. Un timp din care încerc sa ma ridic cu greu si care ma absoarbe, parca, cu o aviditate nestavilita înlauntrul sau plin de echivoc exact ca într-o grota umpluta pâna la refuz cu întuneric si cu moarte. Un timp placid care ma roade pe interior, destructurându-mi violent sensurile fundamentale ale propriei mele fiinte, un timp în care zadarnicia îsi arata coltii ascutiti din toate partile, o vreme a insecuritatii ce macina cu dusmanie întretinuta orice urma de suflet omenesc. Si, daca e sa ne aruncam curajos în bratele unei viziuni psihopanteiste, am putea spune ca sunt distruse, cu aceeasi nevroza curenta, si toate celelalte urme existente în natura de suflet vegetal, animal sau al obiectelor ce traiesc pasnic dimpreuna cu noi. Un timp al haosului construit constient – de cei care câstiga de pe urma lui, evident -, unde minciuna este rege, iar dominatia raului si a despuierii Omului de sinele lui personal îsi fac simtite prezenta la tot pasul în jur. Un timp pe care îl simt cum se pravaleste zilnic cu toata greutatea-i insuportabila peste mine, taindu-mi de atâtea ori respiratia si accesul la speranta.

Vad si mai abitir acum chipuri de monstri vii (si marturisesc cu sinceritate faptul ca îmi este din ce în ce mai greu a le privi licarul colorat al ochiului lor pervers si duplicitar) – masti hidoase ale întotdeauna Celuilalt, faciesuri demonice plesnind în mii de bucati orice bucata de oglinda, ce le-ar gazdui pentru o secunda pamânteana geometria carnii neînsfacate înca de viermii putrefactiei nemiloase -, care mi-au traversat în lung si în lat viata, si ma întreb, retoric desigur, daca rostul lor în economia unei existente umane, este unul de suprafata sau unul de profunzime, profetic chiar. Îmi trec prin fata ochilor o multitudine de contururi umane inestetice, goale de continut si îmi dau seama câta prapastie a putut sa caste în mentalul lumesc paradigma sigmundfreudiana, care a transformat Omul-fiinta în omul-animal – o ireversibilitate sufocanta si ancorata vadit în mrejele unei continuitati completamente nefiresti de asta data, care ma determina sa îmi doresc cu din ce în ce mai mare ardoare nasterea momentului când animalul din esenta actuala a omenirii îsi va rage definitiv obstescul sfârsit pentru a iesi, astfel, la Lumina, dintr-un prizonierat absurd si tragic, de sorginte satanica, particula divina OM – Omul real, Omul pur, neatins în fibra sa launtrica de ramasitele ideologice nesemnificative ale unor sisteme de gândire putrede ce au traversat în timp spatiul ratiunii greu încercate a umanitatii creatoare.

Idolatrie oarba construita pentru pseudozeitati de moment inventate cu ajutorul instrumentului diabolic numit imagine, prostitutie îndracita ridicata la rang de religie mondiala, credinte sfarâmate în bucati de sarje si sarje de precepte subrede încarcate pâna la sufocare cu seva actului pragmatic generat cu intentie de detasamentele umane ale manipularii în masa, temple satanice unde se cumpara si se vinde în cantitati uriase patologica vanitate a fiintei umane (si ma refer aici, evident, doar la fiinta umana, caci restul entitatilor create de Dumnezeu nu cunosc un astfel de sentiment bolnav, care nu naste nimic altceva decât moartea de sine a individului, aducându-l în starea de a nu se mai trai pe el însusi cu adevarat si ramânând înfipt în chingile unei „aureole” de falsa superioritate, ce îl domina total pâna la ultimul atom al materiei sale), asa-zise „crize” decretate la nivelul întregii umanitati de catre anumiti presedinti si analisti ai groazei, ce nu fac altceva decât sa lungeasca si sa lateasca si mai mult conceptul de saracie a lumii spre a o înmormânta definitiv (în numele sporirii galopante a numarului de locuitori terestri si al noii ordini mondiale) – iata portretul extrem de sumar, dar cumplit de sinistru si exact a ceea ce se poate numi azi, la începutul celui de-al treilea mileniu postcristic, realitatea deformata, contrafacuta sau hiperrealitatea plasmuita în laborator de catre sclavii anticristici ai banului erijati în autointitulate „elite conducatoare” ale frâielor planetare.

Alcatuind cu maiestrie sirul de axiome teoretice ale comunicarii într-o lume împinsa catre robotizare si îndepartata de la a se mai comunica sincer pe sine însasi în mediul sau actional, teoreticienii dibaci ai manipulatiilor de tot felul genereaza cu insistenta un construct eteroclit, la fundamentul caruia sta Cuvântul ca purtator de act pragmatic nimicitor. „Cuvântul vizeaza persuasiunea”, ne spun Maurice Mouillaud si Jean-François Tétu, el fiind aidoma unei entitati fixe, ce „nu se deplaseaza”, ci „face corp comun cu locurile, timpurile si institutiile”. Si ne sunt cunoscute îndeajuns de bine coordonatele discutabile ale timpului actual, locatia terestra care ne îngaduie existential de atâta amar de vreme între granitele ei limitate si nenumaratele institutii de o „sobrietate” aparenta doar, mimata foarte bine, în spatele usilor carora se ascund însa „misterele elitistilor” de carton trilateral (înveliti în mirosul teancurilor proaspete sau nu de bancnote cu valoare, dar si în propria-le micime sufleteasca si autosuficienta, ca sa nu spun prostie), încarcate de pretentia absurda, de altfel, de a trasa linia destinica a acestei umanitati.

Mereu s-a întâmplat asa. Falsele conspiratii de alcov au dat frisoane multora dintre locuitorii planetei Pamânt în lungul drum al istoriei omenirii catre clipa de fata, toate acestea având drept temelie ideea ca matca sui-generis a lumii a fost vazuta întotdeauna ca un soi de sat global imens (Marshall McLuhan), care trebuie sa aiba neaparat în frunte o „multime cu scoarta obrazului fina” de asa-zisi stapâni autointitulati, o adunatura de insi, de fapt, cu un mai mult decât evident rol de calai psihopati, care nu au stiut sa faca decât un singur lucru: sa-si impuna la nivel global un set de reguli personale absurde (bazate doar pe interese pecuniare si-atât), din ecuatia carora Dumnezeu – încadrat la categoria concepte – lipseste, bineînteles, cu desavârsire, macelarind nejustificat si fara discernamânt tot ceea ce le sta în cale cu o mentalitate dominata de o singura tinta, anume aceea de a câstiga suprematia economica si politica asupra celorlalti – „barbari” sau moderni – si de a constitui o entitate extrem de fragila, suprastatala, numita simplu imperiu (sfarâmate, de altfel, toate aceste entitati neomogene, una dupa alta, ca niste castele firave de nisip, la scurta vreme de la întemeierea lor, pe întreg parcursul istoric, din motive mult prea lesne de înteles). Le-as propune spre meditatie acestor pseudoratiuni umane vulgare, subtiri, îmbâcsite de ura si de neomenesc un scurt pasaj scris de parintele Nicolae Steinhardt în ianuarie 1960, un patrunzator portret de interior al fiecarui trecator prin spatiul acesta teluric, dar încarcat pâna la refuz cu iz contemporan diavolesc, si anume: „Oare nu-s un mânjit, un ratat, un îmbatrânit în concesii si cedari, în nerusinate mânii, în suparari grotesti, în zvâcniri de invidie, de mândrie sângerânda, de pofte mereu treze, satisfacute dar niciodata maret si deplin, mereu ciuntite, nu-i locul meu firesc printre murdarii, printer caldicei, haznaua asta odihnitoare a renuntarii si supunerii, a confirmarii adevarului adevarat nu-i ea capatul logic al unor lungi purulente?”

Spuneam la început ca ma aflu într-un timp personal al dezamagirii. As vrea sa nuantez putin si sa spun ca vad cu claritate cum, în miezul sau launtric – acoperit din plin prin manevre obscure cu perdele de iluzii colorate, care discrediteaza si îngroapa totdeodata fiinta umana îndelung tulburata azi -, anotimp dupa anotimp si generatie dupa generatie se pravalesc neputincioase (fara sa aiba libertatea deplina de a dezvolta vreun protest neregizat si necontrolat totalmente) într-un timp al demonilor dezlantuiti, un ghem de draci aflati într-o înlantuire sistemica, ce înghit hulpavi orice si oricât (fiindca, dupa cum îl cita Nicolae Steinhardt pe Denis de Rougemont în „Jurnalul fericirii” sale, spre exemplu, „Daca sexualitatea ar putea ramâne pura, adica pur animalica, întocmai ca celelalte functiuni ale corpului”, niciodata „dracul nu s-ar preocupa de ea”). Un timp în care secundele impalpabile fizic se rostogolesc într-o dinamica cruda si terifianta, anuntând un sfârsit iminent…

În afara de Dumnezeu, nimeni, din pacate, nu mai poate salva Omenirea acum, caci „Dumnezeu fiind infinit, caile prin care ne apropiem de El sunt asemeni infinite, si deosebirea lor nu-i cu putinta fiindca tine de insolubila problema a relatiilor dintre n corpuri.”, scria acelasi monah de la Rohia, Nicolae Steinhardt, în toamna anului 1965. Cu Dumnezeu lipsind din cadrul nostru ontologic comun, „gratie” lucrarii machiavelice a timpului actual, Omul a devenit, iata, un simplu actor social usor de manevrat prin varii mijloace persuasive, traind cu stigmatul resemnarii stantat pe chipu-i spelb într-o lume unde minciuna, în toata goliciunea ei hidoasa si atotprezenta, tabloidizata, este, din pacate, repet, regele încoronat al noii ordini mondiale contemporane – o alta carcera, putem spune, a sufletului acestei lumi a Pamântului si a Creatorului ei, un alt experiment cumplit al diavolului slut cu chip de fiinta umana inferioara (de tip elitisto-trilateral), asa precum au fost nenumarate altele asemenea lui în trecut, peste care viforul violentei din retorta interioara a monstrilor mecanici ai zilei de azi nu va împrastia nimic altceva decât moarte.

 

 

Despre TVA

Jianu Liviu-Florian

 

Cei care nu invata nimic din trecut si prezent, predau viitorul.

Cei nerabdatori sa isi faca opera, incep prin a-si mai ingropa odata predecesorii.

Rabda, ca sa fii rabdat.

Mor, deci exist.

Daca frica pazeste pepenii, va imaginati ce groaza pazeste o avere.

Pacea construieste premisele razboiului; razboiul, premisele pacii.

Chiar daca nu te duce nicaieri, intelepciunea sta pe loc cu tine, peste tot.

Câstigul prostului este o paguba mai mare decat paguba inteleptului. De aceea se spune: “decât cu un prost la câstig, mai bine cu un intelept, la paguba.”

Economistii  au inca obiectii teologice pentru ca la invierea lui Lazar, la vindecarea orbului, la inmultirea pâinilor, pestilor si vinului, si atâtea alte servicii,  Iisus nu a achitat   Taxa pe Valoarea Adaugata.

Nu-l duce mintea: nici macar pâna la Caracal.

Grabeste-te incet: altfel carul in care esti iar se rastoarna la Caracal.

Carul cu prosti s-a rasturnat la Caracal pentru ca buturuga mica rastoarna carul mare.

In urma cercetarilor mele asupra  credintei, nu stiu ce sa mai cred. Dar dirijez cercetarile in asa fel incât sa cred.  Altfel, ar trebui sa cred numai in mine.

 

4 iulie 2011


OMULE, TREZESTE-TE ÎNAINTE DE A FI PREA TÂRZIU

Lansare de carte:

Omule trezeste-te înainte de a fi prea târziu” de MIHAI ANDONE

 

Recenzie: de Mihai STIRBU

 

 

La începutul festivitatii, fiindca asa s-a dovedit a fi, d-ra Cristina Panaite, directoarea – gazda primitoare în vechiul si binecuvântatul plin de har local al Bibliotecii „Radu Melidon” din Roman, si-a aratat bucuria ca-n aceeasi zi de 21 martie s-a nascut George Topârceanu, iar în 1989 UNESCO a hotarât sa sarbatoreasca ,,Ziua internatinala a poeziei’’, tot acum fiind si echinoxul de primavara în care ziua este egala cu noaptea. Parafrazând, considera ca-n aceasta zi, primavara este egala cu poezia. Nu a ales întâmplator aceasta zi pentru a lansa ultima, dar nu cea din urma carte a domnului profesor Mihai Andone. Despre domnul profesor o sa va spun în linii mari câteva repere biografice. S-a nascut în satul Homiceni; este si motivul pentru care de la un timp asa-si semneaza lucrarile, MIHAI ANDONE DELAHOMICENI. A urmat cursurile primare în localitatea natala, a absolvit Liceul Roman-Voda, si este licentiat al Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi, Facultatea de Istorie si Filosofie.

Are peste patru decenii de apostolat, a fost un dascal cu o prodigioasa activitate didactica si pedagogica. Este o persoana foarte implicata în viata sociala, culturala dar si politica a municipiului Roman. Sa nu uitam ca domnia sa a militat pentru reînfiintarea judetului Roman, a fost între anii 1990 si 2004 consilier local, a fost presedintele comisiei de cultura, a publicat peste 12 volume, dintre care: „Cu cartile pe masa” – Roman în 2004, „Între adevar si eternitate” – o carte de meditatii reflectii si cugetari, aparuta la ed. Grafit din Bacau în 2005, „Doi metri patrati de pamânt” – Bacau 2007, „Monografia comunei Ion Creanga”. Domnia sa a scris peste 600 de articole în presa locala, regionala, nationala. Este o pezenta activa la toate manifestarile culturale organizate la Muzeul de Arta, la Centrul militar si Biblioteca Municipala. Este un familist convins, un sot desavârsit si tatal a doua fete, are doi nepoti minunati.

În ce priveste cartea lansata azi, ea are un titlu imperativ. Despre ea, si despre multe altele, o voi ruga pe doamna profesoara Minodora Ursachi sa ne vorbeasca”. Ca orice scriitor care se respecta, domnul Andone rânduieste permanent pe rafturile cartilor sale o opera de larga respiratie. O carte, daca nu i-ar purta numele, i l-ai identifica cu rapiditate, întrucât dumnealui etaleaza în scrieri acea frumusete a expresiei poetice, clara si de mare acuratete. Asa întâlnim si-n acest volum de poezii, al carui discurs poetic capata greutate si impresioneaza prin densitatea continutului de idei, si prin maturitatea mijloacelor de expresie. Este dialogul grav al autorului cu sine însusi si cu universul. Poetul nu se multumeste numai sa noteze evenimente, fapte sau dramele destinului omenesc. Se implica, poezia îmbraca haina stilistica a discursului retoric, versurile au claritatea dezamagirii si o retorica a mâniei; este mânia poetului, a sufletului insultat de mizeriile morale, de incapacitate, de ignoranta, de nepasare, de lene. De aici acea chemare, acel strigat catre spirit: Trezeste-te pâna nu-i prea târziu. Si, spune poetul ca vrea sa traiasca într-o societate cu dragoste de patrie, de limba stramoseasca, de respect fata de înaintasi, într-o societate cu precepte si cu valori morale de repect fata de parinti si profesori, de pretuire a valorilor autentice nationale. Vrea sa se bucure de armonie si pace, de frumusetea si de mireasma naturii vegetale, de creatiile artei. Poeziile sale se hranesc dintr-o credinta profunda, dintr-o comuniune cu sacrul, relevate de poet în cotidian, în gesturile simple, în lucrurile umile, pâna la trairile cele mai înalte ale fiintei umane.

Expresivitatea si forta lirica reliefeaza, potenteaza sentimentul crestin al iubirii, ideea ca Iisus Christos este permanent alaturi de noi ca un simbol, ca un semn al adevarului. Imaginilor de suferinta, de durere, de apocalipsa, poetul opune seninatatea regasirii credintei, a încrederii în bunatatea si în puterea Dumnezeiasca. De aici si acea adoratie, elogiul adus unui mare patriot, aparator al credintei si al normelor si valorilor morale, Dan Puric. Citindu-i poeziile, gasesti nu numai profunzimea gândirii poetului, dar si frumusetea expresiei retorice a acelor întrebari mestesugite, si raspunsurile date. Ele impresioneaza, te misca, te îndeamna la meditatie, la cunoastere, împodobite cu aerul sinceritatii si al autenticului, dar si cu vigurosul talent al autorului, aceste poezii se recomanda de la sine. Cu siguranta, curgerea cuvintelor în mod firesc, cu sonoritati clare, îmbinarea lor în imagini plastice percutante, ca si neastâmparul fiintei sale, dau garantia întruparii a noi creatii literare. Noi le asteptam.

Implicat nu doar în mentinerea si adâncirea adevarului convingerilor credintei, parintele protopop Florin Tuscanu nu putea lipsi de la o festivitate care-l viza, nu numai pe domnul profesor Andone Mihai, ci si tema abordata. Tema apropiata omului care gândeste, poate mai mult slujitorului bisericii care întelege altfel existenta spirituala, ceea ce este dincolo, unde nu trebuie sa ajungi oricum, ci urmând o cale, poate trasata de autor. ,,Este prilej de bucurie, asa cum ati remarcat din mesajul gazdei nostre, d-ra Cristina care ne-a spus ca nu întâmplator în 21 martie, ziua echinoxului de primavara, este lansata aceasta carte. Dar acest volum apare astazi, când este si ziua poeziei. Este frumos si bine-venit acest dar, pe care domnul profesor îl face poeziei noastre românesti dar si poeziei crestine, literaturii noastre religioase, pentru ca în paginile acestui volum de versuri am regasit mesajul unor mari duhovnici, mesajul unui parinte al bisericii noastre, mai putin cunoscut românilor, Teofan Zavorâtu, care încearca sa raspunda întrebarilor fundamentale ale vietii crestinilor. Aceasta simbioza, aceasta frumoasa transpunere în versuri a mesajului crestin de catre domnul profesor, care se exprima cu mare usurinta în versuri, si orice predica, orice cuvânt de folos, este versificat cu rapiditate de domnia sa.

A transmis în paginile acestei carti un mesaj pentru sufletele tuturor, si a celor mari si a celor mici, si a celor mai apropiati de biserica, de credinta, dar si a celor care n-au descoperit îmca un drum, o cale catre cer. Titlul acestui volum este un mesaj, este glasul unui crestin care si-a pus întrebarile acestea esentiale: cine suntem, de unde venim si încotro ne îndreptam. Si gasind raspunsurile curate si sincere la aceste întrebari, domnul profesor si-a ales un titlu ca o voce adresata semenilor, si asa cum el însusi marturiseste în cuvântul înainte, în introducerea la acest volum, spune ca obiectivul a fost unul de ordin pragmatic, acela de a împartasi semenilor experienta unei vieti. Într-adevar, ca dascal de la catedra câteva decenii, a acumulat asemeni unei albine, cu fiecare cautare, cu fiecare lectie, o experienta deosebita care-l ajuta astazi sa împataseasca semenilor din învataturile vietii sale. Dar este si un mod de a prezenta simtirea sa, trairea sa, ca un simplu crestin, pentru ca în întreaga sa viata a fost ghidat si orientat de principiile moralei crestine, de adevarurile noastre de credinta. În încercarea de revigorare morala a acestei societati românesti care se afla astazi într-o deriva, în acesta criza materiala prelungita, care parca nu mai are un final, remarcam o altfel de criza, care ne întristeaza si ne îngrijoreaza pe toti, criza aceasta spirituala, când lumea traieste ca si cum Dumnezeu n-ar fi. Acesta este secularismul despre care se vorbeste, secularizarea întâlnita în occident, si iata, ea se infiltreaza si-n viata popoarelor majoritar crestine, ortodoxe, cum este poporul român. Unii traiesc, ca si cum Dumnezeu nu ar fi, nu-i neaga existenta, dar traiesc indiferenti. Când lipseste rugacinea, când lipeste aceasta prezbie, când lipseste starea de comuniune cu Dumnezeu în rugaciune, omul se înstraineaza si devine un fiu risipitor, un om ratacit, care poate fi salvat, si titlul acestui volum, omule trezeste-te înainte de a fi prea târziu, credem noi ca este plin de semnificatii si sugereaza, asemeni unui verset din Sfânta Scriptura la care ma gândeam, glasul Ioan Sfântului Ioan Botezatorul: pocaiti-va, treziti-va, ca s-a apropiat împartia cerurilor.

Este o lucrare recomandata tuturor generatiilor, tuturor celor care iubesc frumosul, care se orienteaza în acesta lume dupa principiile moralei crestine, dupa aceste traditii sanatoase si viguroase în care neamul românesc, numit asa de frumos un popor purtator de cruce si iubitor de înviere, a stiut tot de atâtea ori sa se ridice din suferintele lui, din caderile pe care le-a avut de-a lungul celor 2000 de ani de crestinism. Este o lucrare structurata pe trei parti, pe care autorul o sa le prezinte asa cum se cuvine. Am remarcat ultimul capitol, foarte frumos inspirat din viata si din opera unui sfânt: Teofan Zavorâtul, Domnul profesor a reusit sa scoata din mesajul acestui sfânt câteva idei crestine, idei duhovnicesti, spirituale, pe care le-a redactat într-o forma noua, versificata. Aceste idei au o arie tematica diversa, si sunt foarte necesare pentru lumea aceasta în care traim, asemanata atât de frumos de un ierarh de al nostru, cu un labirint în care fiecare crestin încearca sa caute iesirea, sa gaseasca drumul si întâlnirea cu Hristos. Este o aparitie care ne aduce bucurie.

Un profesor, truditor pentru raspândirea învataturilor limbii si a – pâna la urma – culturii românesti oriunde, domnul Nicolae Culbec de la Liceul din Halaucesti, a subliniat faptul ca-l pretuieste pe domnul profesor Andone, în aceeasi masura ca si pe parintele Mihaita Popovici, amândoi tinând niste cursuri deosebit de interesante la Colegiul National Roman-Voda, la care el însusi a participat, în calitate de cursant. Ati sesizat toata lumea, parintele protopop, antevorbitorii mei, au scos în evidenta faptul ca domnul profesor a avut de unde sa daruiasca celor din jur, orasului in primul rând, constiintei sociale a contemporanilor, niste lucrari fundamentale. Dumnealui ne mai ofera înca un esantion din preaplinul dumnealui, aceasta interesanta carte. Nici nu cred ca si-a propus s-o faca pe-a poetul, dar în mod sigur, în constiinta domniei sale a vrut sa ne etaleze ce însemna o constiinta treaza.

Cartea aceasta este un document al unei constiinte revoltate, a unei constiinte care a fost lezata în ceea ce are ea mai sfânt, si domnul profesor, într-un lant de întrebari retorice, încearca sa raspunda la aceste lucruri care tulbura ceea ce este sfânt, ce este curat în fiinta noastra nationala. Daca ar fi sa-l încadrez pe autor, l-as încadra în acele constiinte care existau cu vreo suta si ceva de ani în urma, în perioada pasoptista, care doreau sa materializeze acel sâmbure de identitate. Domnul profesor a raspuns la doua întrebari fundamentale, si probabil de aceea s-a identificat cu Dan Puric, cine suntem si, mai avem oameni frumosi sau cam asa ar trebui sa arate un om frumos. Ne-a aratat ca izvorul nostru „cine suntem” este adânc înfipt în istoria nemului nostru, dar nu mai avem acea pietate, acea responsabilitate sa o cunoastem si sa o constientizam, pentru ca degeaba stim ce este istoria, daca nu devine un fapt, adica o exprimare de zi cu zi. Istoria trebuie sa fie, de fapt, fiecare clipa pe care o traim – asta este de fapt istoria. Nu acea lectie care ni se preda la scoala, nu acele festivitati pe care le facem cu atâta pompa, istoria este faptul de a demonstra ca suntem români. Si sa ne aducem aminte ca acest român ar fi fost atât de greu rostit, încât deranja prin secolul al IX-lea ideea de român – România.

Este adevarat, treceau foarte greu cartile prin Austro-Ungaria, atunci când cuvântul român se afla în cartea respectiva. Nu mai spun ca imperiul de la rasarit nu facea decît sa stigmatizeze orice element românesc. Pâna si un cuvânt ca ,,propasirea’’ devenea subvresiv, dar sa mai spui ca esti român! Faptul ca autorul constientizeaza ca suntem români, ca ne revendicam niste elemente demne de pretuit, arata o constiinta care merita pretuita. Si dovedeste ca avem ce arata, si mi-a placut caracterizarea frumoasa a lui Dan Puric. Sunt nelinistile dumnealui, este sinceritatea, este constiinta dumnealui atât de treaza, si vrea ca acest semnal sa-l transmita si-n jurul sau. Deci sa rostim impreuna: Omule, trezeste-te înainte de a fi prea târziu.

Toti cei prezenti in sala bibliotecii, au fost de acord ca noua aparitie este o carte de învatatura în spiritul credintei ortodoxe, a românismului. Cartea este versificata, toate poeziile fiind un strigat, o implorare de urgenta fireasca fata de evolutia negativa a societatii contemporane. Pentru tineret este un îndreptar educativ care-i înfiereaza pe pe cei rai, necredinciosi, hoti, clevetitori, trândavi, betivani, tradatori ai datinilor stramosesti.

Autorul a multumit celor care i-au facut posibila exprimarea în acel cadru, personalului bibliotecii si Editurii Papirus Media, dar si celor care l-au onorat cu prezenta acolo. ,,Am sa spun câteva cuvinte în legatura cu aceasta carte, dar mai înainte câteva fraze despre celelalte lucrari ale mele. Marea majoritate sunt cu caracter monografic; patru din ele se refera la Roman, doua la Liceul Petru Poni. Din 1992 este ,,Istoria Romanului’’ din care am cinci capitole, iar a doua, la care am lucrat vreo 10 ani, am scris-o singur, cu mari eforturi cât am fost consilier municipal, presedinte al comisiei pentru cultura. Alte monografii sunt dedicate localitatii în care am functionat aproape 20 de ani, Ruginoasa din Neamt, una este pentru satul meu natal, alta despre un preot de la Stejaru – parintele Moraru care avea un har deosebit. Alta carte este de meditatii de la efemer la eternitate, pentru ca eternitatea este vesnicia de dupa moarte, fiindca eu cred în asa ceva. As putea prezenta argumentele concrete dincolo de cele care apar în biblie, comparând biblia cu stiinta, si stiind ca Dumnezeu exista si exista palpabil. Eu când va privesc pe dumeavoastra toti, il vad pe Dumnezeu, în ipostaze deosebite. Si stiti de ce? Pai, scrie clar în biblie: omul este dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Multi spun „dar cine l-a vazut pe Dumnezeu?”, ei uite, eu spun „l-am vazut pe Dumnezeu”. Dumnezeu nu apare ca un mosnegut, el este peste tot, unde nici nu ne gândim noi, ca spirit si ne vegheaza întreaga existenta.

De aceea, iertati-mi modestia, dar am citit câteva mii de carti în viata mea, si asta a fost problema centrala care m-a framântat: ce este dincolo. Oricât am spune noi ca ne este teama de capatul acela al vietii, e bine ca nu stim când este. Putem muri întotdeauna, de aceea este valabila acea maxima care spune „lucreaza si activeaza ca si cum ai muri mâine, gândeste si munceste ca si cum ai trai 100 de ani”, fiindca nu stim când ni se rupe firul vietii. Daca vreti, aceasta carte la asta se refera. Societatea româneasca este acum strabatuta de o criza economica, nu chiar asa de mare, de grozava, dar cea mai mare criza la care este supusa societatea româneasca este criza morala, criza existentiala, sub aspectul acesta al spiritualitatii noastre. N-ar trebui sa uitam ca, de undeva, de acolo de sus, chiar din acest an s-a hotarât sa se treaca la buletinele pe baza de cip, pana la anu’ sa se treaca obligatoriu la cardurile de sanatate, tot pe baza de cip. Asta-i unealta satanei, sa nu credeti ca-i altceva; cititi biblia, în ultima ei parte, Apocalipsa. Se arata clar acolo ca acel 666, este semnul Anticristului, al satanei. Vom fi obligati pâna la urma (sper sa nu prind timpurile acelea, dar mi-e groaza pentru urmasii mei), sa ne facem semnul acela cu laserul pe mâna dreapta sau pe frunte. În clipa aceea am pierdut tot ce a fost crestinesc, ce a fost bun.

Am auzit ca România este prima tara care experimentaza asa ceva. Cititi va rog Apocalipsa, sa nu credeti ca va spun eu ceva inventat. Aceasta carte, care este scrisa cu aprope 2000 de ani in urma, vorbeste despre acest 666 si abia acum se pune în aplicare. Dumneavoastra stiti ca multi dintre noi îl purtam pe satana în buzunar? Si când spun asta, ma refer la card, deci c a r d. Cititi invers, cum fac evreii si veti vedea ca iese drac. Nu s-o fi gândit nimeni sa-i spuna altfel? De aceea eu spun „trezeste-te omule”, adica sa fii atent la pericolele care si pe acest plan ne pândesc.

Se vorbeste despre globalizare, si multi spun ca poate este buna, dar globalizarea înseamna taierea tuturor natiunilor, însemna un fel de ghiveci din toate religiile lumii, înseamna tot ce este mai rau posibil. Prin ea am pierde enorm, toate popoarele. Practic, acest trezeste-te din titlul cartii, se refera la starea noastra de spirit, trebuie sa gândim si sa analizam daca ceea ce fac unii sau altii este în avantajul nostru, pentru ca sunt lucruri care ne vor depasi la un moment dat, si de aceea este bine sa urmati luminatorii, în special din rândul preotilor, si ma bucur sa am în preajma mea doi preoti (pr. Tuscanu Florin si Paiu Cornel) care înteleg pericolul urias ce se abate asupra tarii noastre, si nu numai, asupra omenirii întregi. Acestea sunt întrebarile retorice pe care le-am pus în primul capitol, si le pun în continuare, întrebari la care mi-am raspuns singur, si indirect va invit si pe dumneavoastra sa va raspundeti.

Capitolul doi l-am dedicat lui Dan Puric, dupa parerea mea, o constiinta extraordinara, cum n-am mai vazut demult. Imediat dupa revolutie a aparut o alta personalitate remarcabila, Petru Tutea, care era într-un dialog cu Emil Cioran – pe care multi literati îl ridica în slavi ( nu si eu). Acest Dan Puric este un mirean, nu este preot dar are vocatia unui mare preot, asa cred eu. V-as recomanda sa nu pierdeti ocazia de a-l auzi, fiindca peste tot pe unde se duce, salile sunt arhipline la conferintele lui, desi-i cu plata intrarea. Numai ca banii nu-i foloseste pentru el, ci pentru manastiri, pentru biserici. El, pe când traia înca, îl considera un sfânt pe acel staret de la Petru Voda, Iustin Pârvu. I-am citit cartea „Cum, cine suntem” si am versificat-o. Iar acel sfânt Zavorâtu, si el fost fecior de preot, care a ajuns la mijlocul sec. XIX la Ierusalim, apoi în Rusia si la Constantinopole. A fost ridicat la rangul de mitropolit, dar pâna la urma si-a dorit o viata tihnita, sa fie singur, si s-a dus la manastire. Si-a facut o chilie, si vreme de douazeci si doi de ani îsi tinea singur slujbele acolo, fara sa aiba credinciosi, dar a scris carti, primea sute de scrisori din strainatate.

Si toate astea am vrut sa vi le aduc la cunostinta, fara a avea pretentia ca ce scriu eu va ramâne în istoria literaturii, pentru ca daca eu scriu în versuri, fac un fel de proza versificata pentru a fi mai usor receptata de catre cei care citesc, iar pe mine ma intereseaza ideile pe care le scriu, si daca din toate ideile mele, în inima dumneavoastra, macar una sau doua prind radacini, înseamna ca nu mi-am pierdut timpul degeaba. Este foarte greu acum, nu sa scrii o carte, cât s-o publici, este foarte, foarte greu. Eu mai am o carte, scrisa de doi ani si jumatate, care sta, pentru ca mi-ar trebui doua mii de lei si nu-i gasesc nicaieri. Nu mai vreau sponsorizari, fiindca-i penibil sa te duci la cineva sa-i ceri sa te sprijine, si el sa refuze. Cartea se numeste „Predicile Sfântului Ioan Gura de Aur” în haine ritmate…

Editorul, preotul Cornel Paiu – datorita caruia exista cartea, a sesizat si ineditul, poate cu semnificatii firesti: ,,Omule, trezeste-te înainte de a fi prea târziu’’ este prima aparitie a Editurii Papirus Media cu sediul în Roman, fiindca fiintase pâna acum la Bucuresti. Domnul profesor Andone este o personalitate complexa, care stie foarte bine ce alegeri a facut pe parcursul unei vieti dedicate pedagogiei si educatiei, culturii si spiritualitatii. Este o persoana care detine o zestre informationala si culturala, pe care doreste s-o dea mai departe, simtind nevoia imperativa de a se exprima prin cuvânt oriunde, cu volubilitatea pe care ati cunoscut-o si astazi. Simte nevoia sa se exprime într-un fel, poate arborescent, tocmai din nevoia de a comunica foarte, foarte mult.

Zesterea culturala, spirituala, traditionala, acumulata pe parcursul unei vieti, se reliefeaza si-n cartea de fata. Domnul profesor postuleaza si ideea unei amortiri, sau a unei adormiri sau a unui somn, în care ne-am afla. Si pe buna dreptate cred, pentru ca în contextul actual, cultura, spiritualitatea, credinta adevarata, sufera de tot felul de anomalii. Si mai ales, sufera de un fel de adormire, de un fel de angoasa somnolenta, si mai ales de deviatii de tot felul. Si-n cultura au aparut voci care denigreaza, sau vin cu estetica urâtului si a subculturii, iata se vorbeste de subcultura nu de cultura. În spiritualitate exista multe deviatii de tot felul, desi poate-n contextul actual omul ar trebui sa se apropie mai mult de spiritual, parca viata mai grea si mai complicata ne îndepateaza mai mult. Invitatia domnului profesor, si preocuparea sa în toate cartile, nefiind doar cea de fata cu un asemenea mesaj, induce dorinta de a puncta ce este biblic, ce este frumos, ce este autentic ce este curat, si se înscrie în traditia românului dintotdeauna, traditie pe care am primit-o si noi de la mosii si stramosii nostri. De aceea „Omule trezeste-te înainte de a fi prea târziu” este o carte care se adreseaza omului de rând, omului care vrea sa înteleaga mai bine, pentru ca fenomenul de uitare a traditiilor, a culturii autentice sau a spiritualitatii nu se manifesta doar în spatiul omului intelectualizat sau a intelectualului, ci se manifesta chiar si în paturile care nu au prea multa scoala. Chiar si cei care îsi stiau traditiile, pentru ca si le practicau la biserica sau le practicau în casele lor, încep sa le uite. Domnul profesor, prin aceste versuri, prin aceste exercitii de versificatie, dovedeste ca detine o tehnica desavârsita de a versifica, are o vocatie a rimei. Pâna si în proza prefera sa se exprime folosind rima.

Iasi

 

ANALFABETUL SI …”BRAVADA NERUSINATA”

de prof. dr. Adrian Botez

 

Bine. Un analfabet, lipsit complet de cultura, a fost ales, de un popor naucit, DAR ÎN VAZUL SI CU ACORDUL TACIT AL “ÎNTREGII EUROPE/LUMI CIVILIZATE, cum suna finalul Declaratiei reprezentantului oficial al Ministerului Afacerilor Externe din Rusia, A. Lucasevici, adresata statelor U.E. (traducem noi, termenul de “civilizate”: “MASONIZATE”!) – …a fost ales, ziceam, ca presedinte, în noaptea de 6 spre 7 decembrie 2009. Acest analfabet face o declaratie idioata (toata lumea se întreaba: “De ce n-a tacut?” – pai, n-avea voie sa taca!!!), în seara zilei de miercuri, 22 iunie 2011 (“la 70 de ani de la declansarea Razboiului Sfânt pentru reîntregirea patriei”… – dar, implicit, si la 70 de ani de la invazia germano-româna, în fosta URSS, careia Federatia Rusa îi mosteneste ranile si umorile si aroganta brutala…!), pe B1 TV. Un post TV eminamente basist – de la a carui “propaganda nerusinata” se trage si impresia, pentru fraieri si pentru “linsii pe creier”, ca escrocul de Basescu ar fi un soi de Napoleon I Bonaparte (si ala, democrat de… “mama huciului”!)-REFORMATORUL SI RENASCATORUL/MÂNTUITORUL LUMII, altoit pe trunchiul “renascentistilor” italieni (un soi de “urmas”, mult mai energic si eficient, al lui Girolamo Savonarola si Leonardo da Vinci…!) – …caruia, “peste 20 de ani, îi vom sfinti icoane de recunostinta”…cum se exprima, plastic, azi, unii… “deliranti” si debili mintal, dintre cei infectati de “baseala”!

Aici, la B1 TV, “presedintele Traian Basescu l-a acuzat pe regele Mihai de tradare, afirmând ca maresalul Ion Antonescu nu avea cum sa fie mai vinovat, ca prim-ministru, de <<pacatele” din razboi>>, <<deportarile evreilor si tiganilor în Transnistria… nu stiu ce>>, decât seful statului (n.n.: regele Mihai I). <<Unora le dam averile, iar pe altii îi consideram criminali de razboi – seful de stat si prim-ministru. Doar pentru ca unul a fost sluga la rusi si a lasat tara prin abdicare, îl iertam de toate pacatele?>>” – cf. ziaristi.online, 22 iunie 2011.

Ma rog, întâmplator si prin manevrele si informatiile manipulatorii ale unor consilieri straini, de la Cotroceniul “vrajilor lui Manolea” (despre care consilieri straini avem stiinta de mult!), afirmatiile lui Basescu nu sunt total neadevarate, ci gresite, pentru ca degeaba te muncesti sa-l instruiesti pe un nerod incult, ore si zile-n sir…incultura lui crasa tot îi “va face figura”, tot o va “sfecli” pe undeva, “prin partile esentiale” (…regele Mihai I a tradat România, dar nu în 1947, ci în noaptea de 23 spre 24 august 1944, pentru ca Ion Antonescu tocmai negocia o iesire onorabila din razboi, iar nu “în genunchi” si cu invazie sovietica… iar cu Ion Antonescu lucrurile ar trebui sa fie lamurite, daca toti evreii ar fi (DAR NU SUNT!) macar ca Wilhelm Filderman, presedintele Uniunii Evreilor din România – cel ce declara perfid, aruncând toata mizeria vremurilor dictaturii regelui Carol al II-lea în spinarea legionarilor, pasamite…”fascisti”, încurcând toata istoria româneasca si europeana – …dar, printre sminteli si falsuri istorice, strecurându-se si adevarul nevinovatei lui Ion Antonescu, fata de problema evreilor si tiganilor, legata de lagarele din Transnistria: A fost mult acuzat regimul Maresalului Ion Antonescu ca fiind înfeudat nazismului si Maresalul însusi a fost executat de agentii Moscovei ca fascist. Adevarul este ca Maresalul Antonescu este cel care a pus capat miscarii fasciste în România, oprind activitatile teroriste ale Garzii de Fier din 1941 si suprimând toate activitatile politice ale acestei organizatii. Eu însumi, raspunzând unei întrebari a lui Antonescu la procesul sau – montat de comunisti – am confirmat ca teroarea fascista de strada a fost oprita în România la 21 ianuarie 1941, zi în care Maresalul a luat masuri draconice pentru a face sa înceteze anarhia fascista provocata de aceasta organizatie si restabilirea ordinii în tara. În timpul perioadei de dominatie hitlerista în Europa, eu am fost în contact permanent cu Maresalul Ion Antonescu, care a facut foarte mult bine pentru îndulcirea soartei evreilor expusi persecutiilor rasiale naziste… Eu am fost martorul unor scene emotionante de solidaritate si de ajutor între români si evrei în momente de grele încercari din timpurile imperiului nazist din Europa. Maresalul Antonescu a rezistat cu succes presiunilor naziste care cereau masuri dure contra evreilor… El este cel care mi-a dat pasapoarte în alb pentru salvarea de teroarea nazista a evreilor din Ungaria a caror viata era în pericol! Datorita politicii sale, averile evreilor au fost puse sub un regim de administratie tranzitorie care, facându-le sa para pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii lor la momentul oportun. Am mentionat aceste lucruri pentru a sublinia faptul ca poporul român, chiar când a avut într-o masura limitata controlul tarii, a demonstrat sentimente umanitare si de moderatie politica” – cf. ziaristi. online, 22 iunie 2011).

Ei, dar ce importanta vor fi având afirmatiile unui analfabeto-incult complet amoral, fata de o Federatie Rusa care nu este DELOC straina de “mânariile” Washingtonului, pentru înscaunarea, în noaptea de 6 decembrie 2009, a acestei slugi perfecte, Traian Basescu? De avut, ai – caci joi, pe 30 iunie 2011 (deci nu imediat, ci LA O SAPTAMÂNA de la, aparent, ineptele declaratii basesciene!…la timp pentru a acoperi …tipetele de moarte ale exasperatilor greci, care simt, ca si noi, românii, acum un an, jungherul, înfipt în spate, al FMI-ului asasin!!! – România a fost “poligonul de testare abatoriala”!!!), iata si Declaratia reprezentantului oficial al Ministerului Afacerilor Externe din Rusia, A. Lucasevici:

Rusia este nemultumita de declaratiile recente ale presedintelui Traian Basescu despre faptul ca: “In locul maresalului I. Antonescu, în 1941, si eu (n. red.: Basescu) as fi trimis soldatii români peste Prut”, pentru participarea la agresiunea Germaniei hitleriste împotriva URSS. Astfel de declaratii, facute mai ales în contextul zilei de doliu a comemorarii a 70 de ani de la începutul celui de-al doilea Razboi Mondial ( n. red., în limba rusa: Marele Razboi pentru Apararea Patriei), în timpul caruia poporul nostru a pierdut 27 de milioane de vieti omenssti, declaratii pe care nu poti sa le explici prin situatia politica interna, nici prin întrebarile provocatoare ale jurnalistilor.

Este evident ca aceasta BRAVADA NERUSINATA, care justifica agresiunea fascista si profaneaza memoria milioanelor de victime ale nazismului, sunt inacceptabile si trebuie sa primeasca o reactie adecvata DIN PARTEA EUROPEI CIVILIZATE (n.n.: unde o fi fost “EUROPA asta CIVILIZATA”, când Estul ei gemea, de decenii, sub cizma sovietico-ruseasca/a Armatei Rosii, drept consecinta a…”tradarii civilizate”, a lui Winston Churchill si Franklin Delano Roosevelt, de la Ialta…???!!!).

30 iunie 2011“.

De fapt, ce anume masca tot bâlciul asta international…cu “fascism” si cu “victime ale nazismului” de acum 70 de ani, si cu cereri de…” reactie adecvata din partea EUROPEI CIVILIZATE”… – …da-da, de ce nu si a S.U.A., ca tot au fost, “civilizatii” astia, “colegi de macelarie”, când, la Ialta, ne-au vândut zalhanalei sovietice?

Mda. Ia sa vedem ce “bâzâia” prin Europa…”civilizata”, PE DEDESUBTUL gesturilor hiperbolic-retorice, de “soldat laudaros” din commedia dell ‘arte (sa zicem, Scarica Bombardoni…) – ale acestui “teatru chinezesc” al…”civilizatilor”…favorizate de tâmpenia (doar atât?!) khazarului Basescu:

a-Peste 2.000 de protestatari din Barcelona au încercat, azi, sa blocheze dezbaterile din Parlamentul catalan, într-o manifestare de nemultumire fata de reducerile bugetare, relateaza BBC”– cf. evz.ro, 15 iunie 2011.

 

b-Parlamentul Greciei voteaza miercuri pentru masurile de austeritate cerute pentru ca tara sa primeasca împrumuturile (n.n.: obligatorii si asasine!), necesare evitarii falimentului (n.n.: ba, tocmai: catalizatoare de FALIMENT!).

Intre timp, mii de oameni au iesit pe strazile capitalei Atena, în a doua zi de greva generala, pentru a protesta fata de aceste masuri si privatizarile
(n.n.: jaful externo-masonizat!), anuntate de guvern, iar confruntarile cu politia au devenit violente.

Premierul elen Giorgios Papandreou, care are o majoritate de doar cinci voturi, dintre care doua nesigure, în Parlament (nesiguranta Parlamentelor este “mama” reusitelor “strecurarii” masonice, pâna în sânul natiunilor, pentru a împlânta, acolo, pumnalul lor asasin!), spera sa treaca masurile de austeritate necesare pentru a primi de la FMI si statele zonei euro o transa de 12 miliarde de euro, dintr-un total de 110, necesare pentru ca tara sa nu intre în faliment chiar din luna iulie, scrie BBC News.

Chiar daca tara se va prabusi economic în scurt timp fara acest împrumut, care nu se va acorda fara masurile de austeritate, în Grecia au izbucnit înca de marti proteste masive si, pe alocuri, violente, oamenii fiind nemultumiti de planul Guvernului. Sindicatele au cerut o greva generala de doua zile, iar grupuri de tineri de extrema stânga au atacat fortele de ordine atât marti, cât si miercuri.

Cel putin 46 de oameni, dintre care 37 de politisti, au fost raniti în luptele de marti, dupa ce un mars la care se protesta fata de taierile bugetare a devenit violent.

Acelasi scenariu s-a repetat si miercuri, când au existat, pe de o parte, proteste pasnice, iar pe de alta parte unele violente. 400 de tineri au atacat fortele de ordine cu bâte si bucati de pavaj, în fata hotelului Hilton, încercând sa ajunga în fata Parlamentului. Politia i-a dispersat cu ajutorul gazelor lacrimogene

Autoritatile au baricadat un perimetru din fata Legislativului si au trimis 4.000 de politisti, astfel încât protestatarii sa nu poata ajunge acolo, temându-se chiar ca ar putea sa încerce sa intre.

Sindicatele au anuntat si ele ca vor provoca o pana de curent, pentru a protesta în fata privatizarii unei parti a companiei nationale de electricitate.

Greva din Grecia a dus la închiderea majoritatii serviciilor publice, a bancilor, iar mai multe spitale s-au ocupat numai de urgente. Mai multe avioane, trenuri, autobuze si feriboturi au fost anulate.

Protestatarii au blocat si portul Piraeus, din apropiere de Atena, pe unde trec vasele ce leaga insulele elene de continent” – cf. ziare.com, 29 iunie 2011.

 

Ce ziceti domniile voastre, cititori cinstiti: parca “Europa civilizata” (n.n.: MASONIZATA!) are niste probleme REALE, nu-i asa?!…si cu niste oameni VII…iar nu sclifoseli “istoricizante” si “comemorante” si teorii tembele, scoase din maseaua dreapta, de catre un analfabet balcanico-khazar…?!

Ia sa vedem, mai departe, ce se zice despre – …Federatia Rusa, de data asta:

Romania a fost ocolita de investitorii mari din Rusia, iar de acum incolo varianta unor noi intrari este cu atat mai improbabila, crede analistul. “Ei (investitorii – n. red.) primesc aprobare pentru a veni in Romania, nimic nu misca fara politic. (…) In principiu, nu vor mai fi intrari de investitii rusesti in Romania”, afirma Blanculescu.

In privinta companiilor mari deja prezente pe piata locala, controlul statului rus asupra lor este total, atat ca strategie, cat si ca tactica economica. In Romania, rusii controleaza mari companii din domenii-cheie, precum metalurgia – Mechel, Vimetco, energia – Lukoil, WIEE, si pietele de capital – banca de investitii Renaissance.

Compania petroliera Lukoil este prezenta pe piata romaneasca din 1998, atunci cand a cumparat rafinaria Petrotel din Ploiesti. Lukoil activeaza pe piata distributiei de carburanti, printr-o retea de 310 benzinarii, precum si pe cea de furnizare de electricitate, printr-un grup energetic inaugurat pe platforma Petrotel, acolo unde lucreaza 2.500 de salariati. Compania controleaza 19% din productia Rusiei de titei.

Grupul siderurgic Mechel a intrat pe piata romaneasca in 2002 si are circa 7.000 de angajati in combinatele Mechel Campia Turzii, Mechel Targoviste, Ductil Steel Otelu Rosu, Ductil Steel Buzau, Laminorul Braila si Mechel Reparatii Targoviste.

Vimetco, intrata pe piata locala in 2002, detine grupul Alro, producator de aluminiu, care are peste 2.500 de angajati. Compania mai controleaza si Conef Gaz, intermediar pentru importul de gaze rusesti.

WIEE, controlata de rusii de la Gazprom si nemtii de la Wintershall, este cel mai mare intermediar de gaze de pe plan local. Romania nu mai importa direct gaze din Rusia din anii ’90, ceea ce a dus la cresterea tarifelor catre consumatorii finali.

O intrare mai recenta pe piata romaneasca este cea a bancii de investitii RenaissanceCapital, controlata de neozeelandezul Steven Jennings si rusul Mihail Prohorov. Renaissance va intermedia oferta publica secundara de la Petrom, programata sa aiba loc in aceasta vara. Consortiul alcatuit din Renaissance, BT Securities, Romcapital si EFG Eurobank Securities a castigat licitatia organizata de statul roman pentru intermedierea ofertei, evaluata la 500 milioane de euro.

Valentin Ionescu, fost ministru in perioada mandatului presedintelui Emil Constantinescu, actualmente consultant in management, afirma ca declaratia Rusiei este inadecvata si disproportionala in raport cu afirmatiile presedintelui, care se referea la istorie. “Este vorba despre o reactie calculata (a rusilor – n. red.), dar cred ca ea depaseste limbajul diplomatic”, spune Ionescu, accentuand ca, oricum, relatiile dintre cele doua tari au fost reci in ultimii zece ani.

Analistul explica faptul ca Rusia a fost deranjata de o “oarecare lipsa de cooperare politica” din parte Romaniei, in contextul in care Moscova nu si-a modificat politica externa din anii ’80 incoace. “Rusia incearca sa exercite si o anumita influenta politica in statele unde investeste. (…) Rusia nu separa cooperarea politica de cea economica”, puncteaza Ionescu.

Pe termen scurt, declaratiile presedintelui Basescu ar putea duce la majorarea preturilor la gazele de import, mai exact a celor din Rusia, care acopera circa 30% din consumul la nivel national. Oficialii Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) au anuntat deja ca tarifele gazelor importate din Rusia ar putea sa se majoreze cu 15% in cel de-al treilea trimestru, de la 400 de dolari/mia de metri cubi, la 460 de dolari/mia de metri cubi, potrivit Mediafax.

Rusia detine cele mai mari rezerve dovedite de gaze naturale din lume, mai exact 25% din total ori 45,47 trilioane de metri cubi. Statul rus este cel mai mare exportator de gaze naturale din lume – 179,1 miliarde de metri cubi” – cf.Wall-Street, 2 iulie 2011.

Noi nu credem ca vreun lucru, CÂT DE MIC, în “sahul” politic, extrem de atent si periculos si lacom, al lumii masonizate de azi, este/ar putea fi facut întâmplator, “la plesneala”. Oricât ar fi de analfabeto-incult, Basescu are niste stapâni, acolo, departe…si acei stapâni din Vest dezvolta, pe linie globalista, deci PUR NEGUSTOREASCA (în politica si în afaceri, nu încap emotiile, deci sufletul…”pleaca la plimbare”!!!), relatii ENERGETICE tot mai prospere, cu Federatia Rusa! Aliatii din Europa, ai “Marelui Licurici”, au nevoie de gazul Federatiei Ruse…SI, DECI, NU I-AR REFUZA NIMIC ACESTEIA (…cum nu i-au refuzat Federatiei Ruso-Putiniene, în luptele invazioniste din Georgia – nici Osetia de Sud si Abhazia, în august 2008!!!) – …nici macar o invazie (militara sau financiara sau, pur si simplu, de jaf al industriei si al …wolframului si aluminei – …de care rusii au absoluta nevoie, pentru programele lor militare, de supraveghere terestra si de investigatie cosmica…la fel ca americanii, dar care ne jefuiesc de alte… “substante”!) – în România, care sta, într-una, ca mielul la taiere, în fata oricarui monstru terestru, cu nume de “om de afaceri”, adica, bandit de DRUMUL MARE!!!

Cum spuneam si într-un articol trecut, noi nu credem în vreun “rezon” al existentei N.A.T.O.…decât ca scuza pentru “trocurile globaliste”, dintre SUA si Rusia…: “Vladimir Putin – …nationalist el, în felul lui…dar care, în ultima vreme, se întelege îngrijorator de bine, cu S.U.A.”cf. art. România curata, publicat pe 21 iunie 2011, în revistele online Singur, respectiv „StarPress-Vâlcea Turism” – si pe 1 iulie 2011, în Jurnalul de Vrancea online.

Bref: “mâncatul de scovergi” al lui Basescu, din seara de miercuri, 22 iunie 2011, a fost “avizat” si de S.U.A., si de Federatia Rusa (la modul labirintico-masonic, fireste!) – si avut (cel putin! – …nu mai punem la socoteala rafuiala inter-evreiasca, dintre Mihai I si “printul” Paul…!) câteva tinte precise:

1-sa “justifice” urmatoarele “jafuri de stat” sau “asalturi” economic-jefuitoare violente rusesti (realizate cu criminalii nostri autohtoni, dimpreuna, “la toarta” si pe comisioane tradatoare colosale!) …tip ALRO SLATINA (“Alro Slatina este cea mai mare companie producatoare de aluminiu din Europa Centrala si de Est – si singurul producator de aluminiu si aliaje de baza din România. Capacitatea de productie a companiei este de peste 260.000 tone anual.

Compania este detinuta în prezent (2007) în proportie de 87% de Vimetco (fosta Marco Group), detinut de miliardarul rus Vitali Matsitski[1][2]. Fondul Proprietatea mai detine aproape 10% din actiuni”) – …si sa ne tina, astfel, “capul sub perna”, ca vinovati de “blasfemii antirusesti”, pe când ei, rusii, “în hora” cu americanii… si “cu altii” (…”alesi”!), ne fura de ne-ndoaie…;

2-sa acopere ochii celor care vad cum se reactioneaza, de catre popoare ne-anesteziate spiritual, tip Grecia si Catalunia (“dizidenta”, în raport cu Spania, cica…!), fata de mârsaviile si crimele financiare (cu grave consecinte în moralul/psihicul “de masa”!) ale masoneriei globalizante. Nu vedeti ca nimeni nu face puscarie, pentru falimentele oneroase din S.U.A. (“Lehman Brothers”!!!), care au dat semnalul “crizei” artificiale mondialiste, care se va sfârsi cu catastrofa ireversibila a populatiei terestre sarace, deci cu…ADEVARATUL HOLOCAUST, CEL AL SARMANILOR OAMENI, CINSTITI SI MUNCITORI, AI PLANETEI?! Si aici, reiteram (în speranta, irationala, ca “domnii” creduli si fraierii se vor trezi, TOTUSI!) o tema “draga si prioritara”, de pe agenda permanenta a francmasonicilor “de frunte” ai lumii – … tip, sa zicem, Bill Gates: “Lumea de azi are 6, 8 miliarde de oameni … numar ce va ajunge pâna la aproximativ 9 miliarde. ACUM, DACA FACEM O TREABA FOARTE BUNA CU NOILE VACCINURI, CU SERVICIILE MEDICALE, CU SERVICIILE DE SANATATE REPRODUCTIVA, AM PUTEA, CEL MAI PROBABIL, SA REDUCEM ACEST NUMAR CU 10 SAU 15% (…) Vaccinurile sunt utilizate in scopul reducerii populatiei si sunt trei moduri reale în care acestea pot fi “eficiente”, din punctul de vedere al celor care doresc sa reduca populatia globului:

A) Ar putea ucide oamenii incet, intr-un mod care trece neobservat, efectele aparand poate peste 10 – 30 de ani, prin accelerarea unor boli degenerative.

B) S-ar putea reduce fertilitatea si, prin urmare, rata natalitatii in intreaga lume ar scadea, reducand astfel populatia lumii pentru mai multe generatii succesive. Aceasta metoda prin care e provocata ”moartea lenta” ar putea parea mai acceptabila pentru oamenii de stiinta care doresc sa vada populatia mondiala in scadere, dar nu au destul curaj sa ucida oamenii direct, prin medicina conventionala. Exista deja dovezi ca vaccinurile pot provoca avorturi spontane http://www.truthistreason.net/bill-gates-says-vaccines-can-help-reduce-world-population

C) Vaccinurile ar putea creste rata de deces in cazul unei viitoare pandemii. Teoretic, eforturile de vaccinare pe scara larga ar putea fi urmate de o eliberare deliberata a unei tulpini de gripa extrem de virulenta, cu o rata de mortalitate ridicata. Aceasta abordare a vaccinurilor ca “arme biologice”ar putea duce la uciderea a milioane de oameni al caror sistem imunitar a slabit ca urmare a vaccinarilor anterioarecf. FUNDATIA BILL SI MELINDA GATES “- cf. http://www.naturalnews.com/029911_vaccines_Bill_Gates.html

3-sa creeze, pentru români, o diversiune fals-nationalista, pentru ca urmeaza o noua transa de taieri de salarii…tocmai pentru ceea ce spunea Bill Gates: lumea trebuie saracita, TERORIZATA, îmbolnavita grav si…strasnic RARITA!!! (…iar S.U.A. si globalistii sunt UNICII TERORISTI AI PLANETEI TERRA!!!);

4-Rusia/Federatia Rusa, mostenitoarea “tezaurului” de ticalosie criminala al U.R.S.S. – “sa se scoata”, fie si partial, din punct de vedere istorico-moral, “dându-se lovita”, adica autovictimizându-se: Rusia/Federatia Rusa (ne referim, fireste, NU la poporul rus, atât de cumplit încercat si atât de incredibil îndurator, DESI GENIAL, ÎN DUH, cât si cel român! – ci la politicienii, militaristii/kaghebistii si la toate hienele lor, care, ca si ale noastre, se dau drept “oameni de afaceri” – …majoritatea zdrobitoare apartinând…”poporului ales”!!!), cu, mereu, aceleasi fumuri imperialiste si, mereu, cu acelasi sustinator “din umbra”, S.U.A. (ca si în al doilea razboi mondial!!!) – GLOBALISTII TREBUIE SA SE LEGITIMEZE ÎNTRE EI, PENTRU CA, ÎN FAPT, ÎNCALCA ABSOLUT ORICE LEGISLATIE INTERNATIONALA ACTUALA!!!

“Amendarea” (calculat-mârlaneasca!), de catre rusi, a mârlanului-sluga, Basescu – este, de fapt, înca un pumn urias, “altoit” peste capul, si asa, VINOVAT PLECAT, al României, careia evreimea internationala i-a creat, deja, “complexul criminal” (prin minciuna scârboasa si aratând impotenta sentimentului de recunostinta, la majoritatea evreilor, mai ales la plutocrati…minciuna vis-à-vis de asa-zisul “holocaust românesc asupra evreilor”!). Un pumn dat României si NEVOII EI DE MODELE MORALE/EROI (si, prin ea, tuturor antiglobalistilor europeni ori “de aiurea”!) de catre o Moscova care, aparent, ar avea dreptate si “legitimitate”, în “revolta” ei (desi Basarabia, Bucovina, Tinutul Hertei etc. etc. erau ale noastre, iar nu ale lui Stalin si ale… “gloriosului popor sovietic”!), pentru ca a pierdut, zice ea (o zice “cu ocazia împlinirii a 70 de ani, de la Declansarea Marelui Razboi pentru Apararea Patriei“!), între 1941 si 1945, cca 27 de MILIOANE de oameni : atâta ca ei, neo-sovieticii, pun la numaratoare, se pare, în aceasta suma enorma, si zecile de milioane de tarani rusi si ucrainieni, ucisi la “colectivizarea/colhoznicizarea cu tunul“, facuta de Stalin, si pun si asasinatele oribile (adevarate maceluri!) produse de komisarii politici stalinisti, din Armata Rosie…Uitând, fireste, de lagarele siberiene, de “vorkutele” unde, nici azi, nu se stie câte milioane de români au fost rastigniti…

NU-I PREA CORECTA “NUMARATOAREA RUSA”, NU-I ASA???!!!

DAR ASTA E GLOBALISMUL!… O, VOI, POPOARELOR TERESTRE: SE FACE CU COMPLICITATI MONDIALE, CU PRESEDINTI TÂMPITI SI AMORALI SI CU POLITICIENI-SCLAVI, TÂMPITI, TRADATORI SI AMORALI – DAR SI CU POPOARE NAIVE SI ANESTEZIATE, DIN PUNCT DE VEDERE MORAL-SPIRITUAL!!!

…“BRAVADA NERUSINATA”, DECI, PARE A FI, MAI CURÂND, O AGRESIUNE (PENTRU PREZENT, DAR, MAI ALES, PENTRU PLANURI VIITOARE!), DIN PARTEA GLOBALISTILOR, MAI MULT DECÂT DIN PARTEA TÂMPITILOR NOSTRI “DE FRUNTE”…care, fireste, nu sunt straini de “toata daravera” asta!

PORTILE IUBIRII S-AU DESCHIS

Camelia TRIPON

 

DUPA SAPTE ANI


Citeam un articol în memoria unui sportiv; la un moment dat am constatat ca rememoram o întâmplare. Uneori pare greu sa întelegem ce ni se întâmpla, dar poate altii au posibilitatea sa descifreze caile ascunse sub semnul întâmplarii. Înca din copilarie visam ca într-o zi voi scrie – sub semnul unei datorii fata de neamul în care am aparut. Poate dintr-o întâmplare fericita doi oameni din doua colturi de tara s-au întâlnit… întâmplator si si-au unit destinul. Poate din întâmplare amândoi purtau în suflet rana unui razboi care le rapise câte un parinte. Era o cautare; întelegeam ca nu pot comunica profund decât daca ajung sa fiu în comuniune cu toti cei pe care destinul i-a facut sa se nasca în spatiul carpato-dunarean. Stiu, poate pare nelalocul ei expresia aceasta în loc de România sau Dacia. Însa problema este mai complexa.

Nu vreau sa ma delimitez în spatiu si timp. Sunt constienta ca oamenii au o structura mai complexa, o origine mai larga. Nu ne-am nascut între ziduri (mur, cuvântul arhaic folosit de Nicolae Densuseanu). Ne-am nascut în bazinul hidrografic al Dunarii care cuprinde 17 tari si este cel mai mare din Europa. Daca privim din acest unghi avem rude de sânge pe un areal de 817.000 km2, din care 29,9% este pe teritoriul României. Memoria colectiva, explicata de Hasdeu, considera diavolul ca fiind negru pentru ca în trecut ar fi existat confruntari între populatiile din zona noastra si cele africane; pentru unii diavolul, raul era omul alb, iar pentru al?ii dusmanul cel mai de temut a fost negru. Din acest punct de vedere s-ar explica enigma existentei în heraldica româneasca a trei capete de negri. Oare sa însemne învigerea invadatorului negru si preluarea pe scut a acestui simbol ca un trofeu al victoriei?… Poate, izvoarele istorice nu ne vorbesc de confruntarile dintre cele doua civilizatii, poate ca totusi odata am fost aproape.

Întâmplator sau nu, în 26 iunie 2004 eram în Bucuresti la Congresul de Dacologie care avea ca tema principala Civilizatia Dunareana-Radacini. Lucrarea mea se numea „Reîntoarcerea la Europa Unita prin cuvânt”. Dintr-o întâmplare neelucidata, desi m-am înscris si primisem confirmare, nu apaream în program, dar eram prezenta în portalul Dacia Revival cu eseul „Uneori plâng”. A fost cartea de vizita care mi-a înlesnit dreptul de a-mi prezenta lucrarea. Evocarea în acea dimineata a lui Mihai Eminescu si a lui Stefan cel Mare si Sfânt, în încercarea de a-mi pregati o expunere libera, mi-au umplut sufletul de versul „Portile iubirii s-au deschis”; nici azi n-am aflat din ce melodie era. Cu aceste cuvinte, tremurând de emotie, am parcurs drumul din zona Mânastirii Casin pâna în sala de conferinte.

Întarita de aceste cuvinte nu m-am putut stapâni si am rostit câteva cuvinte de îngaduita, apoi mi-am exprimat îndemnul sa ne unim în cuget cu românii de pretutindeni – din Valea Timocului, din toate tarile din jur, dar si din tari îndepartate. Unii termeni ca Adevar, Hotar, Meleag sau Gând, ce apar explicati în eseurile mele, l-au socat pe organizatorul moderator care mi-a întrerupt prezentarea, dar a stârnit simpatia auditorului care a apreciat mult expunerea mea libera. În loc de concluzie am recitat versurile „Potoleste Tu furtuna/ Stinge focul dintre frati”, versuri auzite undeva în Târgu Mures. Abia acum, la sapte ani am aflat ca acel cântec se numeste „Frati români din lumea-ntraga”. Am constientizat ca era si ziua Drapelului; se împlineau 156 de ani de la decretarea steagului tricolor si urma sa se sarbatoreasca, pe 2 iulie, 500 de ani de la trecerea portilor cerului de catre Stefan cel Mare si Sfânt.

În 2002 scrisesem un eseu în care îmi exprimam dorinta de a fi sarbatorit si comemorat marele nostru monarh, care ne ocroteste din umbra veacurilor. Inima mea era împartita între Bucuresti, unde venisem pentru a sus?ine o comunicare, si Vatra Dornei – unde urma sa ma întâlnesc cu români de pretutindeni, a caror întâlnire debuta în aceeasi zi, pe 26 iunie. Da, totul este o simpla întâmplare. La fel cum o doamna avea impresia ca simte, în acel context, miros de mir. Ajunsa la Vatra Dornei am participat pe 29 iunie la o excursie pe la mânastiri. Poate a fost o întâmplare ca o doamna distinsa, nepoata a unui celebru scriitor român a schimbat câteva impresii cu mine si a tinut sa precizeze ca astrologic suntem sub influenta lui Venus*, simbolul iubirii. Poate pentru unii iubirea se manifesta doar între oameni; azi resimt ca a fost mai mult, ca acele „porti ale iubirii care s-au deschis erau pentru ca noi, sa traim iubirea de neam si tara, sa intram în comuniune cu tot ceea ce este sfânt. Pe 29 iunie sunt sarbatori?i Sfântii apostoli Petru si Pavel – un simbol al epocilor: Petru, ucenicul lui Iisus înainte de rastignire si Pavel, ucenicul de dupa Înviere. Asa cum maicuta Nastasia ne-a vorbit înaltator despre credinta reflectata prin frescele ce împodobesc lacasul, dar si despre semnificatia culorilor ce alcatuiesc steagul nostru pe care trebuie sa-l purtam în inimi cu sfintenie. Retraiesc cu o emotie vie si îmbratisarea data de maica Nastasia; e ca un balsam pe sufletul meu. În autocar am schimbat multe impresii cu o persoana mai în vârsta, care mi-a destainuit ca doar de câtiva ani devenise mai credincioasa. N-am îndraznit sa întreb ce confesiune avea; cert nu era ortodoxa. Ceea ce eu afirmam avea corespondent în versete din Pavel. Sincer, era o surpriza, caci eu nu citisem epistolele lui Pavel.

Este poate momentul sa ne reunim într-un efort sustinut pentru a pastra poarta iubirii deschisa, potolind furtuna si stingând focul vrajbei atât de aprig întetit acum.

——————————

* Acum, aproape de sfârsitul pe 6 iunie 2012, a acelui ciclu astronomic (Tranzitul lui Venus) început în 8 iunie 2004, când au fost rupte si zagazurile cerurilor potopidu-ne si distrugând visuri si chiar vieti.

 

O PAGINA A FESTIVALULUI DE DANS MODERN – 2011

 

[pullquote]

Forma se exprima prin dans; eliberarea prin forma în timp se exprima tot prin dans – dansul timpului etern vibreaza în fiecare atom al universului.Rabindranath Tagore

[/pullquote]

 

 

 

 

 

A început Festivalul American de Dans Modern – 2011, în Statele Unite.

Este sarbatorita cea de a 78-a stagiune a dansului modern. Spectacolele se desfasoara, conform traditiei dobândite, în lunile iunie si iulie ale fiecarui an, în salile: Performing Arts Center si Reynolds Industries Theater – Duke University, din orasul Durham, Carolina de Nord.

În data de 9 iunie a avut loc spectacolul de Gala, la Centrul Artelor Performante, iar în zilele 10, 11 si 12 iunie pe scena Teatrului Universitatii din Duke s-a desfasurat spectacolul ROSAS, primul din suita de spectacole ale acestei sesiuni, reprezentatii ale culturii coregrafice care fac parte din cultura noastra spirituala.

Pentru spectacolul din seara zilei de 12 iunie am plecat de acasa pe o vreme de furtuna. Dintr-o data cerul devenise mohorât, trist, iar noi ne doream sa învingem aceasta tristete cu muzica si dans. A plouat intens pe o portiune a soselei, dar asa cum ne-a obisnuit vremea în acest spatiu al lumii, furtunile vin rapid, se desfasoara turbulent, si foarte curând trec, cerul înseninându-se, nelasând loc tristetii sa patrunda în suflet.

Spectacolul intitulat ROSAS DANST ROSAS îl are coregraf pe Anne Teresa De Keersmaeker cu studiile de dans absolvite la scolile de Arta din New York si creatori pe Adriana Borriello, Anne Teresa De Keersmaeker, Michele Anne De Mey, Fumiyo Ikeda.

Dansul este executat de patru tinere dansatoare : Tale Dolven – nascuta în 1981 în Norvegia, Sue-Yeon Youn – nascuta în 1981 în Coreea de sud, Elisaveta Penkova – nascuta în1981 în Rusia si Sandra Ortega Bejarano – nascuta în1984 în Spania.

ROSAS DANST ROSAS a dobândit un imens succes international, a devenit clasic si a ramas un numar permanent în repertoriul trupei Rosas. De la debutul acestui dans – 1983, el a fost învatat de noi grupe de dansatori. În 1997 Tierry De Mey a realizat un film despre desfasurarea interpretarii dansului respectiv, în fiecare varianta de distributie a generatiilor de interpreti.

Dansul începe cu cele patru femei care stau pe scena cu spatele la audienta; primul moment al miscarii este caderea pe spate a dansatoarelor (în ordine inversa) si imediata rostogolire totala, adica facuta aproape ca o rasturnare si înaintare. În primele momente de rostogolire muzica executa bataile din ce în ce mai intense ale ceasului, dansatoarele realizând necesitatea trezirii la lucru, dar oboseala le prelungeste chinul scularii. Ceasul a încetat sa mai sune, trupurile se rostogolesc executând superbe figuri de gimnastica, femeile realizeaza ivirea zorilor, „gimnastica diminetii” continua. O singura muzica se aude, este cea a trupurilor umane, rasuflând din greu, în timp ce ele gliseaza pe pardoseala scenei. Apoi începe ritmul instrumentelor, lovind perpetuu, obsedant, sincronizându-se astfel cu miscarile trupurilor. Muzica din cea de a doua parte este compusa de Thierry De Mey, nascut în 1956, compozitor si producator de film si Peter Vermeersch – compozitor, clarinetist, saxofonist. Este o muzica intens ritmata, adecvata perfect miscarilor de dans. Dansul prefigureaza tensiunea caracteristica acestei piese, contrastul dintre structura rationala si cea emotionala, dialectica dintre agresiune si sensibilitate, interactiunea dintre unison si contraargument, dintre uniformitate si individualitate. Unele femei obosite de ritmul intens al vietii adorm, se trezesc, îsi reiau activitatea, zâmbesc celor din jur pentru comunicare, încearca sa iubeasca si sa multumeasca pe toata lumea; dansând energic si gratios în acelasi timp, exprima felul cum sunt antrenate în ritmul vietii (îl putem numi „dansul vietii”). Energia le invadeaza din nou fiinta, dar egoul simte alte chemari, el doreste si altceva de la viata: îmbracamintea, oglinda, frumusetea, distractia… Egoul este cel care cauta satisfacerea poftelor, în general strict materiale si totodata cauta impunerea individualitatii în fata semenilor. Dorintele sunt cele ce-l hranesc în permanenta, urmând a se resimti consecintele. Ele sunt cele care blocheaza, de cele mai multe ori dezvoltarea în continuare a fiintei, dar fiinta, se pare ca nu este înca pregatita a se descotorosi de ele. Egoul este plin de ambitii, dorind sa fie mai presus decât ceilalti din jurul sau. Pe masura ce nivelul dorintelor creste, el se manifesta mai puternic, mai energic. Se traieste într-o fericire iluzorie. Si… dorinta nu e satisfacuta nicicând, ramâne mereu ceva neatins, neexperimentat, apare constientizarea neîmplinirii, oboseala, suferinta, durerea, frustrarea, uneori conflictul, nebunia etc. În acest dans, încercând sa faca fata tuturor chemarilor din afara si din interiorul fiintei lor, femeile îsi consuma toata energia, si în final, una dintre ele, reprezentând o parte a fiintelor, clacheaza… fiindca asa este în viata, mai sunt si învinsi pe lânga învingatori, sau mai bine zis, printre supravietuitori.

Daca stam sa ne gândim, dupa cum fiecare cuvânt scris este o clipa de viata, fiecare poem sau pagina scrisa – un timp daruit inimii, tot asa dansul este poemul, pagina de viata transcrisa în miscare, fiecare miscare exprimând un gând sau un cuvânt, în limbajul sau ascuns, dar atât de expresiv! Si fiecare întelegând, în felul sau, expresia dansului, imaginatia celui care l-a creat.

În sala a fost o liniste perfecta, în timpul celor 45 de minute în care s-a desfasurat dansul, fara pauza.

Dupa terminarea spectacolului, întorcându-ne spre casa, noaptea se oprise în parbrizul masinii, aducând cu ea misteriosul oaspete al cerului, îmbracat în odajdii albe, transparente, sa-l putem privi o clipa, sa putem gândi asupra acestei vieti pamântene, acest dar, aceasta „nebunie” de a trai într-o lume în care ordinea a fost perturbata de haos, în care se amesteca naucitor luminile cu umbre, în care drumul spre descoperirea adevaratei noastre fiinte este înca departe…

 

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord

 

 

Ziua Independentei SUA – Ziua Predarii in mâna lui Dumnezeu

Urmariti binele cetatii, in care v-am dus in robie, si rugati-va Domnului pentru ea, pentru ca fericirea voastra atârna de fericirea ei! (Ieremia 29:7)

[pullquote]And seek the peace of the city where I have caused you to be carried away captive, and pray to the LORD for it; for in its peace you will have peace. (NKJV)[/pullquote]

[pullquote]When I shut up heaven and there is no rain, or command the locusts to devour the land, or send pestilence among My people, 14 if My people who are called by My name will humble themselves, and pray and seek My face, and turn from their wicked ways, then I will hear from heaven, and will forgive their sin and heal their land. (NKJV)[/pullquote]

 

 

 

 

 

 

Când voi inchide cerul, si nu va fi ploaie, când voi porunci lacustelor sa manânce tara, când voi trimite ciuma in poporul Meu: daca poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, si va cauta Fata Mea, si se va abate de la caile lui rele, il voi asculta din ceruri, ii voi ierta pacatul, si-i voi tamadui tara. ( 2 Cronici 7:13-14)

 


 

 

INTERVIU CU LIVIU ANTONESEI

Reporter: Cristina PETRESCU

 

[pullquote]

Daca un poem nu-mi iese din prima, nici nu mai iese vreodata” (Liviu Antonesei)

[/pullquote]

 

 

 

Acest interviu va aparea în limba engleza într-un numar special al revistei electronice al masteratului de traductologie de la Universitatea din Bucuresti, care îmi va fi dedicat. Multumesc doamnelor Lidia Vianu, coordonatoarea masterului, si Cristina Petrescu, realizatoarea integrala a numarului din revista, ca s-au gîndit la mine, la scrisul meu, crezînd ca acesta i-ar putea interesa si pe eventualii cititori de limba engleza. Cred ca dna Petrescu a izbutit sa ma traga de limba cu multa abilitate, ceea ce m-a facut sa spun lucruri pe care nu le-am mai spus, nici scris. Din acest motiv public aici (http://antonesei.timpul.ro) versiunea în limba româna a interviului, multumindu-i autoarea pentru permisiune de a-l prelua în acest spatiu al cyberuniversului. (L.A.)

 

—————————————–

Cristina PETRESCU: Cine credeti ca v-a influentat în mod deosebit în opera literara (scriitori sau nu)? Fata de poetii care v-au influentat, va simtiti ca un coleg, un continuator al unui stil? Cît de mult conteaza originalitatea?

Liviu ANTONESEI: Înainte de a fi scriitor, eu am fost mereu un iubitor de literatura si un cititor care a devorat cam tot ce i-a picat în mâna. Desigur, cu vârsta au aparut si niste criterii de selectie si niste preferinte stabile. As putea spune, în prima instanta, ca toata aceasta uriasa acumulare culturala m-a influentat în scrisul meu. De buna seama ca, în timp, unele influente, legate de pasiuni, se vor fi desprins ca mai importante decît altele. De când i-am cunoscut – si cu unii întâlnirea a fost foarte timpurie –, autori precum Dostoievski, Kafka, Borges, Henry Miller, o multime de autori nord si sud-americani, au ramas în inima mea si în mintea mea.

Adolescent fiind, am citit cam toata poezia moderna franceza în original si pe cea romantica si moderna de limba germana în diverse traduceri. În fapt, cred ca stiu cam toata poezia moderna, pe cele amintite mai înainte însa mai bine. În ce priveste poezia ca atare, am fost legat de-a lungul vietii de câtiva autori, pe care îi socotesc esentiali în formarea oricarui poet din zilele noastre – Baudelaire, Mallarmé, Rimbaud, T. S. Eliot, Rilke, Trakl, Benn, René Char, Eugenio Montale, probabil si altii. Am facut exercitii dupa Mallarmé aproape sase ani, i-am tradus toate poeziile, în proza, dupa cum procedase el cu cele ale lui Poe, pastrez si acum cu sfintenie editia de Opere complete din Pléiade…

Sigur, n-am pastrat din exercitiile mele de tinerete decît vreo sapte poeme, pe care le-am socotit „originale” pentru a fi pastrate si publicate, dar, fara îndoiala, o anumita înclinatie spre sugestie, în locul numirii directe, va fi ramas legata de mine. Dupa irepetabilul Stephane, am fost foarte atras de Char, din care am tradus foarte mult în anii optzeci si am si publicat mai multe grupaje. Între altele, când am ajuns prima oara la Paris, în toamna lui 1990, mi-am cumparat toate volumele de poezie ale lui Char pe care le-am gasit – cam pe toate! –, plus volumul din Cahiers de l` Herne care îi era dedicat.

Originalitatea? Nu stiu ce sa spun, cred însa ca dupa miile de ani de cultura prin care a trecut umanitatea, aceasta este, mai degraba, una „de sinteza” si e legata mai mult de viziunea proprie pe care reuseste – sau nu! – un autor sa si-o formeze si, în al doilea rând, de anumite caracteristici stilistice, de fapt, de modul în care îi iese o ars combinatoria cu accente personale dintr-un „material” la dispozitia oricui.

Cristina PETRESCU: Ati spus despre cel putin un poem ca l-ati scris foarte rapid, într-o stare febrila (Urlu. Despartirea de lume. Un testament. —  în „Poemul care mi-a salvat viata”, http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/poemul-care-mi-a-salvat-viata-34271.html). Cît dureaza în general sa scrieti un poem cap-coada? Care este modul dumneavoastra de lucru? (modificati poeziile pe masura ce le scrieti, la sfîrsit, deloc…?)

Liviu ANTONESEI: Daca un poem nu-mi iese „din prima”, nici nu mai iese vreodata! În fapt, pâna ajunge sa fie scris pe hârtie, un poem de-al meu, sau macar primele sale linii, se scriu în cap. Deosebit de alte genuri pe care le practic, întotdeauna, am scris, mai întâi, poeziile de mâna. În rest, am scris direct la masina de scris, din clasa a X-a, iar din 2000, la computer. Când poezia trece „pe curat”, dactilograma sau spatiul virtual, poate suferi unele mici modificari – înlocuirea unor cuvinte, evitarea repetitiilor – când nu sunt cautate – etc. De obicei, mai degraba, tai decât adaug unei poezii în cursul acestor operatiuni de stilizare. Am mai spus asta – ca si Goethe, eu sunt un poet ocazional, doar ca am avut parte de mult mai putine ocazii! Ce vreau sa spun? Ca nu scriu premeditat poezii, ci doar când „ma apuca”. Pot trece ani în care nu scriu nici o poezie, apoi, sa „ma apuce” si sa scriu un ciclu în cîteva zile. Pâna acum doi ani, când „m-a apucat” în Creta, nu mai scrisesem poezii de prin 2000.  Am scris vreo 15 acum doi ani, altele cam tot atâtea vara trecuta si, daca am noroc, scriu si vara asta si ma trezesc cu o placheta…

Cristina PETRESCU: Aratati vreodata poeziile „neterminate” altcuiva?

Liviu ANTONESEI: Nu, niciodata. Am un fel de pudicitate instinctiva în aceasta privinta. N-as putea arata cuiva un fel avorton. De altfel, nici poeziile terminate nu ajung prea repede în fata altcuiva, le las la verificare o bucata de timp, care, uneori, poate însemna si ani.

Cristina PETRESCU: Cât din personalitatea unui poet trece în opera?

Liviu ANTONESEI: Nu stiu! Uneori, am senzatia ca întreaga personalitate se muta acolo, alteori, dimpotriva, parca simt un fel de separare. Se poate sa fie adevarate ambele impresii, în sensul ca, atunci când efectiv scrii, te muti cumva cu „haine si bagaje” acolo, în locul scrierii…

Cristina PETRESCU: În ce masura ati creat un eu poetic distinct de dumneavoastra din realitate? Cum priviti faptul ca cititorii le pot confunda pe cele doua?

 

Liviu ANTONESEI: În mod premeditat, desi sânt (si) un autor premeditat, nu doar unul spontan, deci în mod premeditat, nu am produs vreau eu liric, poetic, dar nu ma îndoiesc ca acesta trebuie sa existe undeva în strafundurile fiintei mele. Cred ca unele din cele mai mari placeri ale lecturii, chiar si la cititorii experimentati, cum sânt si eu, provine tocmai din aceasta confuzie. În cazul meu, nici nu ar fi o confuzie gresita, de vreme ce consider întreaga opera literara nu doar realista, ci de-a dreptul autobiografica. De buna seama ca operez cu un concept de realitate extins, nu clasic, includ acolo nu doar fapte si evenimente, nu doar amintiri, ci si produsele imaginatiei, fantasmele mele, reveriile s. a.m. d.

Cristina PETRESCU: Sunteti cunoscut nu doar ca scriitor, ci si ca jurnalist. Scrieti despre realitatea imediata: în domeniul universitar, politic etc. Va vedeti ca un hibrid între artist si reprezentant al societatii civile? Ce sunteti în primul rând? Ce rol are un scriitor, chiar un poet, în cotidian si în „mizeria” politica?

Liviu ANTONESEI: Când ma prezint cuiva, spun „Liviu Antonesei”, daca percep vreo mica nedumerire, adaug si „scriitor”, deci asta ma socotesc în primul rînd. Însa scriitorul acesta „locuieste” si el într-un om, iar omul cu pricina poate fi afectat, ca oricare altul, de contextul în care vietuieste, de politica tâmpita de care are parte, de ororile de tot felul. Avantajul ca esti si scriitor este acela ca te poti exprima, ca poti evacua traumele provocate de lumea din jur scriindu-le. E o eliberare, jur! Mai mare decît injuria orala sau anecdota. Pe deasupra, fara a te iluziona ca schimbi lumi, cu siguranta ca, în publicul virtual infinit, gasesti macar câteva persoane care percep mesajul tau. As putea fi chiar si mai terre-à-terre, vorbind despre rolul „alimentar” al acestor productii – faptul ca scriu articole platite sau ca cutreier tara si lume ca sa tin conferinte – dincolo de placerea calatoriilor si a faptului ca stau de vorba cu oameni adesea necunoscuti –, ma ajuta sa uit ca genialul guvern Boc mi-a taiat acum vreun an o jumatate din veniturile de profesor!

Cristina PETRESCU: Cînd un poet publica o carte se expune criticilor, parerilor avizate sau nu, de care se poate distanta sau le poate accepta. Cînd publicati pe blog reactia publicului este imediata. Cum e sa fiti judecat de un „divan ad-hoc”?

Liviu ANTONESEI: Îmi place asta, e un feed back imediat foarte util, indiferent daca e vorba despre laude  sau critici. E bine sa cunosti publicul caruia te adresezi, nu ca sa-ti schimbi stilul sau viziune, Doamne fereste!, ci ca sa stii la ce te poti astepta din partea acestuia. Nu de putine ori, aceste întâlniri teoretic fulgurante, au lasat urme mai adînci, mi-am facut câtiva prieteni în acest fel, am descoperit câteva talente literare, pe care le-am ajutat sa iasa în lume. A fost o perioada de cîteva luni, în plina campanie electorala, în 2009, în care pe blogul pe care îs tineam pe VoxPublica, am publicat numai literatura, poezie, proza, chiar eseu, si am avut o audienta si un numar de comentarii pe care nu stiu daca le-am avut la publicarea comentariilor politice. Atunci, mi-am dat seama ca exista un public potential urias pentru literatura, dar mai trebuie sa-l si cauti, nu sa-l astepti în „turnul de fildes”, ca pe vremuri…

Cristina PETRESCU: Cînd scrieti poezie, va despovarati sufletul de ea, sau creatia se înfiripa atunci, pe loc, sau… ?

Liviu ANTONESEI: Nu stiu altii cum sînt… dar, în cazul meu, scrierea unei poezii seamana cumva cu o nastere. Trebuie sa ma eliberez de ea la timpul potrivit ca sa nu moara.

Cristina PETRESCU: Ce poeti/scriitori contemporani va plac? În ce masura considerati ca semanati sau, din contra, va deosebiti? Va simtiti ca facând parte dintr-o „generatie”?

Liviu ANTONESEI: Eu sunt un fel de singuratec cordial si n-am vrut sa fac parte din vreo generatie, m-am si opus unei asemenea includeri înca de la începutul anilor optzeci, cînd a început sa se vorbeasca despre generatia în care, pâna la urma, tot am fost inclus, în ciuda opozitiei mele! Cred ca, în aceasta generatie, sunt câtiva exceptionali, de care ma simt apropiat, în ciuda diferentelor firesti de arte poetice dintre noi. Ma gândesc, în primul rând, la Mariana Marin, Ion Muresan, Marta Petreu, Alexandru Musina, Ion Zubascu, Mircea Cartarescu…

Cristina PETRESCU: Pentru cine scrieti?

Liviu ANTONESEI: În primul rînd, pentru mine, desigur, pentru ca n-as putea trai fara sa citesc si sa scriu. În al doilea rînd, pentru un cerc, nu foarte mare, de cititori vechi si fideli. În al treilea, pentru oricine este dispus sa-si consume timpul citindu-ma.

Cristina PETRESCU: Daca ar fi sa aleg, cred ca pentru mine cel mai admirabil aspect în poezia dvs. au fost imaginile tactile. Multe din poeme par create din atingeri („matase”, „ceara moale”, „fierbinte”, „sub palme”, „catifea”…). Cît de importante sunt acestea pentru dumneavoastra?

Liviu ANTONESEI: Desi uneori mi se remarca inteligenta, cred ca sunt, în primul rând, o fiinta extrem de senzitiva. Cred de altfel ca nu doar tactilitatea este exploatata în poezia mea, ci si toate celelalte simturi deopotriva. Daca tactilitatea sare în ochi, este foarte posibil ca lucrurile sa stea asa, cred ca e din pricina ca nu sunt doar o fiinta senzitiva, ci si una foarte deschisa senzualitatii. Va trece asta cu vârsta? Nu cred, pentru ca este ceva structural. În schimb, cu vârsta, risti ca o asemenea structura sa te ajute sa te faci de râs!

Cristina PETRESCU: Am remarcat numeroase imagini religioase, biblice. Care este semnificatia lor pentru dumneavoastra? Va considerati un exponent al culturii europene (de origine crestina)?

Liviu ANTONESEI: Eu am fost învatat sa scriu si sa citesc de bunica mea, pe când aveam vreo cinci ani, care utiliza în acest scop Biblia, unde avea interes ideologic, ca sa spun asa, si ziarul PCR, Scînteia, unde, în titluri, literele erau scrise foarte mare. As putea spune ca prima carte citita, desi fragmentar, a fost Biblia, ceea ce ar putea explica acest aparat de citate si aluzii de natura biblica din literatura pe care o scriu, aparat folosit fara vreo intentie de prozeletism. Ma socot, desigur, un autor european, dar as spune de traditie iudeo-crestina, pentru ca religia noastra a crescut din credinta unei mici secte iudaice de la începutul primului mileniu. Dar un autor european neînchis în propria paradigma culturala, asa ca s-a putut lasa, în oarecare masura, marcat si de iudaism si de buddhismul tibetan. Cred ca plictisitor sa ramâi închis în propria ta casa, oricât de mare, de labirintica si de colorata ar fi aceasta.

Cristina PETRESCU: În „ciclul” «O poveste» se face simtita o fragilitate, delicatete. V-as întreba poate despre vulnerabilitatea poetului prin actul acesta de a scrie, în fond public, si în ce masura metaforele ascund sau sunt revelatoare. Însa ma declar multumita si daca îmi spuneti ce poveste v-a placut la vârsta la care înca le citeati.

Liviu ANTONESEI: Eu cred ca metaforele ascund si dezvaluie în acelasi timp! Daca vrei ca secretul sa ramâna secret, spune-l cu toata sinceritatea, chiar daca îmbracat în haine fastuoase. Daca vrei ca scrisoarea sa nu fie gasita, pune-o cât mai la vedere. La vârsta când citeam primele povesti, pentru ca mai citesc si acum, chiar redactez un ciclu de povesti exceptional în perioada aceasta, apartinând unui autor originar din Basarabia, însa domiciliat în Luxembourg, deci la vârsta cu pricina, m-am fixat pe Ivan Turbinca, amuzantul basm de origine ruseasca, cu mare circulatie la mine, în Moldova, exceptional stilizat de Creanga. Mai crescând, au început sa-mi placa si alte basme de Creanga, pentru adulti,  precum Povestea povestilor si Povestea lui Ionica cel prost…

 

 

FEREASTRA OCHIULUI DIN MINE

Octavian CURPAS

 

FEREASTRA OCHIULUI DIN MINE

 

 

Surâsul primaverii” – un nou volum de poezie aparut sub semnatura Marinei Glodici

 

Surâsul primaverii”, al saselea volum de poezie al Marinei Glodici vede lumina tiparului în anul 2010; poemele sale precum o salba, pe care stau însirate unul câte unul simtamintele poetei înca tinere, se revarsa ca un torent catre inimile cititorilor, în îmbratisarea tandra a primaverii. Oare care dintre noi, pamântenii, nu simtim efectul prospetimii si tineretii în strafundul sufletului nostru, în fiecare primavara, numita pe buna dreptate „anotimpul iubirii”?!

O îmbinare de culoare si lumina armonizate sensibil cu trairi ce rivalizeaza cu sublimul, si în plus, prezenta de netagaduit a divinului în versurile poetei demonstreaza, fara îndoiala, ca Dumnezeu a dat mâna cu aceasta poezie, iar cuvântul se pleaca cu smerenie ca într-o dulce rugaciune, în fata sufletului…

Raiul bucuriei” coboara în fiecare om odata cu primavara si lasa „urma de înger” în cupe de ghiocei, în drumul sau spre inimile noastre, daruind „pace sacra-n sarbatoare”

(„Surâsul primaverii”). Ce frumos !

 

Albastra slova” a „cuvântului din iarba” sau din „ochi de flori”, mângâiata de „raze dulci ce se alinta” capata valente deosebite, transformând totul într-o adevarata sarbatoare a revenirii la viata! („Flori”).

 

Poeta care si-a pregatit „sevaletul inimii” înmuindu-si „pensula” în culorile sufletului „spalat” anume în „culori de curcubeu”, da frâu liber imaginatiei „pictând “ un tablou din care izvodeste un „dor aprins”, un dor nestins – dorul de nemurire, de înaltare deasupra tuturor celor pamântesti; toate aceste imagini poetice deosebit de sensibile reînvie sentimente de o noblete uimitoare odata cu primavara („Primavara în apogeu”).

Mentiona însasi poeta într-un articol în care vorbea despre poezie si sensurile ei:

Poezia a fost si va fi modalitatea de comunicare candida, gingasa, puternica prin esenta ei umana… Ea se manifesta ca o respiratie cereasca a sufletului pamântean cautator de sine”. Acest mesaj simplu dar atât de plin de esenta îl transmite si poezia Marinei Glodici: poezia ei este viata, este traire, este sensibilitate dusa la extrem.

Întruna din poeziile din noul sau volum, poeta spune: „Hei, poete, tu nu vezi ca e primavara?/ A venit sa bata-n geam si sa scrii anume/ Ca Viata a învins peste tot în lume/ Am deschis usor fereastra ochiului din mine”… („Primavara bate-n geam”)

Am deschis usor fereastra ochiului din mine”… mi-a placut foarte mult aceasta sintagma atât de profunda – „fereastra ochiului din mine”… Am urmarit pe parcursul lecturarii acestui volum linia ascendenta a evolutiei, descoperind cu satisfactie acele trepte ce duc vibratia interioara a sufletului catre un nivel superior. Poezia Marinei Glodici este de fapt aceasta fereastra, fiecare dintre poemele apartinând acestui ciclu purtând fara îndoiala, pecetea dorintei ardente de descoperire si cunoastere profunda a sinelui.

Surâsul primaverii” reprezinta de fapt o suita de poezii care surprind efectul primaverii asupra a tot si a toate; fie ca poeta se apleaca cu sensibilitate spre natura, spre fiinta umana, spre zi sau spre noapte, spre munte sau spre mare sau spre orice altceva din ceea ce-o înconjoara, centrul universului sau poetic îl constituie aceeasi legatura de netagaduit dintre renasterea fizica si renasterea spirituala: „Primavara asta-i clipa, de visare si iubit/ Rupta chiar din vesnicia vietii-n infinit” („Pastel”).

O asociere sensibila a exploziei de floare si culoare din timpul primaverii cu cel mai frumos sentiment ce poate anima fiinta umana, dragostea – prinde contur în creatiile Marinei Glodici, lasând loc subtil pentru interpretarea sensului în care este ilustrata: „Picura clipa în palma fugar ca o nimfa” Si se strecoara tiptil spre inima ce-ar putea fi surprinsa de „avalansa iubirii” ca apoi sa transpara un soi de fuga spre zbuciumul interior, impunând tacerea: „Tacuta, inerta se schimba la fata/ clipa devine azi ca o povata” („Picura clipa”).

Întrebari, framântari si raspunsuri, în stihuri asezate cu migala la tulpina gândului, precum niste serafice voaluri peste sufletele fecioarelor ce-ascund timid taina iubirii… „S-aduca oare primavara o viata noua?/ Sa fie ea simbolul cel sacru de iubit?” („Alai”); false linisti cautate în limpezimi de ape: „Ascult în liniste izvorul cum rasuna/ Si susuru-i cuminte inima-mi anina/ E primavara iarasi si apa ce se scurge/ Aduce prin vâltoare-i cuvinte si suspine”. Si vine deznodamântul care rezida în efemeritatea celor pamântene si refugiul spre înaltimea albastra: „Iubesc si primavara, dar tot de cer mi-e dor” ( „Ascult”).

Triumful primaverii asupra zbuciumarilor si neîmplinirilor are ca suport de netagaduit credinta: „Mi-e grea mantaua de atâtea zile/ Culese de poeme si visari” se destainuie poeta; „Ascult tacut cum calca-ncet privirea / Calatorind prin razele de soare/ Cum floarea de cires îsi face drumul/ Prin calda si cereasca ei ninsoare”, ca apoi sa-si gaseasca tamaduirea: „Ma-nclin înaintea cerului si-s vesel/ Ca pot sa mai respir a curcubeu”, spune Marina Angela Glodici („Primavara glorioasa”).

Primavara – panaceu universal, primavara – balsam peste suflete triste si deziluzii, primavara – spectacolul renasterii, o altfel de viata, curata, limpede si cu miresme de bine, altfel spus un nou început, cu o alta fateta slefuita de gândurile poetei în scrierile închinate primaverii: „Te-am pictat în fat frumos,/ Si-n viteazul din poveste…/ Si în flori de crini am strâns/ Asteptarile ca zestre”, neuitând sa accentueze: „N-ai venit si am ramas cu cerul”… toate acestea, în superbul decor al anotimpului iertarii, împacarii, dragostei ( „Hotarâre”).

Întinerind” odata cu primavara, Marina Glodici asemenea unui „mugur ce zâmbeste/ Catre razele de soare”, asemeni florilor ce te îmbie cu ale lor miresme la visare si iubire, se contopeste întru totul cu anotimpul caruia îi atribuie meritele renasterii si care este, pe buna dreptate „Al cerului cadou”.

Renasc în fiecare zi pentru dreptate / Si pentru mila oamenilor ce-i iubesc/ Si n-am sa las din mâna mea condeiul/ Cu care îmi urmez smerit, destinul” – spun versurile ei în poemul „Urmez destinul”, asociind dragostea sa pentru scris cu o continua primavara a cuvântului, în care mugurii slovei se vor întrupa mereu în flori de suflet – poemele sale.

Ideea se perpetua si motivatia exista, asa cum reiese si din poemul „Îmbratisarea cerului”: „Când întristarea vine sa m-apese/ Peste minte, inima si pleoapele-mi plânse/ Renasc framântat ca si lutul/ Iar pe buzele-mi arse/ Se-asterne Cuvântul” scris din suflet, as continua eu, si cu „Literele primaverii”: „Multe litere cad din cerul primaverii/ Ele vorbesc despre soare si flori/ Despre oameni si Dumnezeu/ Toate se aud cum soptesc…/ Cine are urechi… le aude!”

 

Ce model de sofer suntem pentru copii?

CE MODEL DE SOFER SUNT EU?

Adrian Mitrea in HotNews.ro din 1 iulie vorbeste despre acest subiect, mentionand si un studiu facut pe un esantion de copii si  tineri.

[pullquote]

…asculta legile si poruncile pe care va învat sa le paziti. Împliniti-le, pentru ca sa traiti …” (Deuteronom, 4.1)

[/pullquote]

I. STUDIUL

Ce arata studiul si concluziile unei cercetari realizate de producatorul de anvelope ContinentalTyres ?

aproape doua treimi dintre copii (63%) sustin ca parintii lor sunt soferi agresivi!

– 13% spun ca sunt speriati sau rusinati de modul in care conduc mama si tata!

Cei mici isi mint parintii, spunându-le ca este mai bun sofer cel care se afla in acel moment la volan, in lipsa celuilalt, mai arata cercetarea celor de la Continental Tyres.

Cercetarea realizata la comanda Continental Tyres, la 1.000 de copii cu vârste cuprinse intre 4 si 16 ani li s-a cerut sa spuna ce au vazut când parintii lor sunt la volan si ce simt in legatura cu asta.
Multe dintre concluzii sunt surprinzatoare:

  • trei sferturi spun ca parintii lor zbiara la alti participanti la trafic;
  • unul din cinci copii spune ca parintele lor aflat la volan utilizeaza telefonul mobil in timp ce conduce (in Romania, prescriptiile legal interzic utilizarea telefonului mobil in timpul deplasarii in trafic);
  • 40% se supara cand parintii isi pierd cumpatul la volan;
  • aptitudinile slabe de sofer ale parintilor ii determina pe 22% dintre copii sa sa cufunde in scaunele lor si sa se ascunda;
  • unul din cinci copii i-a recomandat parintelui sau sa-si imbunatateasca stilul de condus, desi 14% sustin ca sunt prea speriati ca sa le spuna ceva;
  • 23% dintre copii au fost implicati in accidente cand la volan se aflau mama sau tata;
  • patru din cinci sustin ca tatal este mai predispus sa ruleze cu viteza;
  • doua treimi dintre parinti isi intreaba copiii cine este sofer mai bun, iar acestia spun ca unul sau altul in functie de care se afla in acel moment la volan (in lipsa partenerului sau de viata)

Exista si o parte pozitiva a cercetarii:

– 84% dintre copii sunt multumiti de timpul petrecut in masina si de vizitele facute prietenilor realizate cu automobilul;

– 30% cred despre parintii lor ca sunt soferi mai buni decat ai altor copii, in timp ce 7% sunt de parare ca sofeaza mai rau.

 

II. Tiparul Divin – din paginile Sfintei Scripturi

Se stie ca micutii imita ceea ce vad la parintii lor, cum vorbesc si ce fac.

Sa vedem in acest sens, câteva porunci ale Tatalui Ceresc pentru copiii Sai:

(1) „…asculta legile si poruncile pe care va învat sa le paziti. Împliniti-le, pentru ca sa traiti …” (Deuteronom, 4.1)

(2) Sa stii dar în ziua aceasta si pune-ti în inima ca numai Domnul este Dumnezeu, sus în cer si jos pe pamânt, si ca nu este alt Dumnezeu afara de El. Pazeste dar legile si poruncile Lui, pe care ti le dau azi, ca sa fii fericit, tu si copiii tai dupa tine, si sa ai zile multe în tara pe care ti-o da Domnul Dumnezeul tau pe vecie.” (Deut., 6.39-40)

(3) Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu toata puterea ta. Si poruncile acestea, pe care ti le dau astazi, sa le ai în inima ta. Sa le întiparesti în mintea copiilor tai si sa vorbesti de ele când vei fi acasa, când vei pleca în calatorie, când te vei culca si când te vei scula. Sa le legi ca un semn de aducere aminte la mâini si sa-ti fie ca niste fruntare între ochi. Sa le scrii pe usorii casei tale si pe portile tale. „(Deut., 6.5-9)

(4) Isus (…) le-a zis: „Adevarat, adevarat va spun ca Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatal facând; si tot ce face Tatal face si Fiul întocmai. Caci Tatal iubeste pe Fiul si-I arata tot ce face (. ..) „De atâta vreme sunt cu voi si nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal. Cum zici tu, dar: „Arata-ne pe Tatal”? ” (Ioan 5.19- 20; 14.9)

(5) „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatal Meu; si nimeni nu cunoaste deplin pe Fiul, afara de Tatal; tot astfel nimeni nu cunoaste deplin pe Tatal, afara de Fiul si acela caruia vrea Fiul sa i-L descopere. Veniti la Mine, toti cei truditi si împovarati, si Eu va voi da odihna. Luati jugul Meu asupra voastra si învatati de la Mine, caci Eu sunt blând si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre. Caci jugul Meu este bun, si sarcina Mea este usoara.” (Matei, 11.27-30)

(6) „Nu va înselati preaiubitii mei frati: orice ni se da bun si orice dar desavârsit este de sus, coborându-se de la Tatal luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbra de mutare. El, de bunavoia Lui, ne-a nascut prin Cuvântul adevarului, ca sa fim un fel de pârga a fapturilor Lui.” (Iacov, 1.16-18)

Tatal din Ceruri este modelul pentru fiul Isus Hristos.

[pullquote]

croiti carari drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce schioapata sa nu se abata din cale, ci mai degraba sa fie vindecat.” (Epistola catre Evrei, 12.13)

[/pullquote]

Domnul Isus este modelul pentru toti crestinii.

Apostolul Pavel ii indemna pe corinteni sa-i urmeze pilda: „Calcati pe urmele mele, întrucât si eu calc pe urmele lui Hristos. „ (1 Corinteni, 11.1)

Pricepem asadar ca trebuie sa-L avem in inima si in gândurile noastre pe Dumnezeu si invatatura Sa?

Psalmistul spune:”Strâng cuvântul Tau în inima mea, ca sa nu pacatuiesc împotriva Ta!” (119.11)

[pullquote]

Astfel, dar, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si preaiubiti, îmbracati-va cu o inima plina de îndurare, cu bunatate, cu smerenie, cu blândete, cu îndelunga rabdare. Îngaduiti-va unii pe altii, si daca unul are pricina sa se plânga de altul, iertati-va unul pe altul. Dar mai presus de toate acestea, îmbracati-va cu dragostea, care este legatura desavârsirii. Cum v-a iertat Hristos, asa iertati-va si voi. Pacea lui Hristos, la care ati fost chemati, ca sa alcatuiti un singur trup, sa stapâneasca în inimile voastre, si fiti recunoscatori. Cuvântul lui Hristos sa locuiasca din belsug în voi în toata întelepciunea. Învatati-va si sfatuiti-va unii pe altii cu psalmi, cu cântari de lauda si cu cântari duhovnicesti, cântând lui Dumnezeu cu multumire în inima voastra. Si orice faceti, cu cuvântul sau cu fapta, sa faceti totul în Numele Domnului Isus si multumiti, prin El, lui Dumnezeu Tatal.” (Coloseni, 3.12-17)

[/pullquote]

Iar apostolul Pavel gândeste si vorbeste conectat la o ascultare perfecta de Dumnezeu:

Noi rasturnam izvodirile mintii si orice înaltime care se ridica împotriva cunostintei lui Dumnezeu; si orice gând îl facem rob ascultarii de Hristos. „ (2 Corinteni, 10.5)

 

CONCLUZII:

Fara a urma invatatura Tatalui, care ne-a fost adusa si exemplificata perfect de Fiul Sau, Isus Hristos, care L-a ascultat pe Tatal si i-a urmat cu fidelitate invatatura si pretentiile Tatalui, nu avem nici o sansa in a croi acele carari drepte si bune de urmat pentru copiii nostri.

Vorbirea voastra sa fie totdeauna cu har, dreasa cu sare, ca sa stiti cum trebuie sa raspundeti fiecaruia.” (Coloseni, 4.6)

Tiparul – matricea comportamentului nostru – trebuie sa fie in concordanta cu pretentiile si standardul Lui Dumnezeu. Atunci, si numai atunci, procentele din sondajele facute copiilor nostri vor tinde catre 90 -100%- in ceea ce este demn de urmat, caci Dumnezeu este Cel care da si vointa si infaptuirea.

A Lui sa fie toata Slava, toata Lauda si tot Creditul, acum si in eternitate! Aleluia! Amin.