Author: nelurs

Iubirea Tatalui

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

IUBIREA CARE S-A JERTFIT

George Danciu

Pot sa se mute muntii, pot sa se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, si legamântul Meu de pace nu se va clatina, zice Domnul, care are mila de tine.

                                                                                             Isaia, 54.10


Despre nefericita întâmplare, repovestita mai jos, citisem cândva-demult!


Iubirea unei mame

Într-un sat, o tânara mama îsi lasa copilul micut acasa în patut, doar pentru câteva minute, timp în care ea va da fuga la magazin sa cumpere pâine. Lipsind numai putin de lânga comoara ei, Alin- caci acesta-i era numele, cu pasi iuti îndreptându-se spre casa, observa fum, mult fum, dar când se mai apropie vede caci casa lor este cuprinsa de flacari. Inima-i bate navalnic, alearga, scapa pâinea din mâna si, fara nici o ezitare, intra prin flacari în casa dupa “inima” ei, Alin! Cu propriul corp îsi ascunde baietelul iubit la piept si-l scoate teafar afara la loc sigur. Dar pe ea nu s-a putut proteja. Mâinile si fata îi sunt arse si ramân asa, dizgratioase, si peste ani.

Baiatul, prin grija plina de iubire a mamei, a ajuns mare si, în aceste zile, curând, va absolvi Universitatea… dintr-un mare oras. Va fi o mare festivitate, cu înmânarea unor diplome de premiere a celor mai buni, unul din premianti fiind Alin. Parintii tinerilor sunt fericiti, ei sunt anuntati pentru participare la festivitate. Numai mama lui Alin nu fusese si ea invitata, deoarece lui Alin îi era rusine de ea. În urma incendiului ramasese cu cicatrici urâte pe obraji si mâini!

Însa, nu mai retin prin ce minune, s-a aflat despre curajul si dragostea extraordinarei mame tocmai în acele zile, poveste care ajunsese într-un ziar de mare tiraj si, întâmplator, aflase si Alin. A ramas perplex aflând ca acea poveste minunta vorbeste despre el si mama sa, eroina!

Abia atunci a înteles sacrificiul mamei si dragostea sa! A trimis o telegrama fulger prin care si-a invitat mama pentru ziua absolvirii.

Cu emotie, primind diploma de premiere, în fata tuturor a început sa spuna ca, de fapt, toate multumirile lui, odata cu respectul cuvenit profesorilor care l-au îndrumat, sunt pentru minunata sa mama care, cu pretul vietii ei, l-a scos din foc, când era doar un bebelus. Si-a îmbratisat mama cu dragoste, sarutând acele mâini si obrajii, arse de foc; de emotie, varsând împreuna si câteva lacrimi ale bucuriei si multumirii!

***

 

Din iubire de oameni, din Cer a coborât Isus – Fiul lui Dumnezeu, sa ne salveze din focul mortii !


Ca plata a pacatelor noastre, ale fiecarui om, înlocuindu-ne în moarte si suferinta,  Fiul lui Dumnezeu, Isus,  a luat asupra Lui ocara care trebuia sa cada peste noi si întreg supliciul rastignirii pe lemnul Crucii, ridicat pe Dealul Golgotei.

[pullquote] Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.

Evanghelia dupa Ioan, 3.16 [/pullquote]

Evanghelia dupa Matei ni-L prezinta pe Isus, Regele, nascut nu doar din Dumnezeu, ci si ca urmas al regelui David, caruia Dumnezeu i-a zis cu legamânt: împaratia ta va dainui vesnic înaintea Mea

“Eu îi voi fi Tata, si el Îmi va fi fiu. Daca va face raul, îl voi pedepsi cu o nuia omeneasca si cu lovituri omenesti; dar harul Meu nu se va departa de la el, cum l-am departat de la Saul, pe care l-am îndepartat dinaintea ta. Ci casa ta si împaratia ta vor dainui vesnic înaintea Mea, si scaunul tau de domnie va fi întarit pe vecie.”, 2 Samuel 7.14-16 .

Evanghelistul Matei consemneaza celebra Predica de pe Munte (capitolele 5-7) unde Isus aduce ucenicilor (poporului Sau) promisiuni care întrec orice asteptari.

Rugaciunea “Tatal nostru”

Când va rugati, sa nu bolborositi aceleasi vorbe, ca pagânii, carora li se pare ca, daca spun o multime de vorbe, vor fi ascultati. Sa nu va asemanati cu ei; caci Tatal vostru stie de ce aveti trebuinta, mai înainte ca sa-I cereti voi.

Iata, dar, cum trebuie sa va rugati:

„Tatal nostru care esti în ceruri! Sfinteasca-se Numele Tau; vie Împaratia Ta; faca-se voia Ta, precum în cer si pe pamânt. Pâinea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi;

si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri;

si nu ne duce în ispita, ci izbaveste-ne de cel rau. Caci a Ta este Împaratia si puterea si slava în veci. Amin!”

Daca iertati oamenilor greselile lor, si Tatal vostru cel ceresc va va ierta greselile voastre. Dar daca nu iertati oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre. (Matei, 6.7-17)

Apoi, în aceeasi împrejurare le vorbeste despre Adevaratele comori. – Neputinta de a sluji la doi stapâni. – Grijile si îngrijorarile.

Nu va strângeti comori pe pamânt, unde le manânca moliile si rugina si unde le sapa si le fura hotii; ci strângeti-va comori în cer, unde nu le manânca moliile si rugina si unde hotii nu le sapa, nici nu le fura. Pentru ca unde este comoara voastra, acolo va fi si inima voastra. (…)

Nimeni nu poate sluji la doi stapâni. Caci sau va urî pe unul si va iubi pe celalalt; sau va tine la unul si va nesocoti pe celalalt; nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona.

De aceea va spun: nu va îngrijorati de viata voastra, gândindu-va ce veti mânca sau ce veti bea; nici de trupul vostru, gândindu-va cu ce va veti îmbraca. Oare nu este viata mai mult decât hrana, si trupul mai mult decât îmbracamintea?

Uitati-va la pasarile cerului: ele nici nu seamana, nici nu secera si nici nu strâng nimic în grânare; si totusi Tatal vostru cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai de pret decât ele?

Si apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate sa adauge macar un cot la înaltimea lui? Si de ce va îngrijorati de îmbracaminte? Uitati-va cu bagare de seama cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu tes; totusi va spun ca nici chiar Solomon, în toata slava lui, nu s-a îmbracat ca unul din ei. Asa ca, daca astfel îmbraca Dumnezeu iarba de pe câmp, care astazi este, dar mâine va fi aruncata în cuptor, nu va va îmbraca El cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Nu va îngrijorati, dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbraca?” Fiindca toate aceste lucruri Neamurile le cauta. Tatal vostru cel ceresc stie ca aveti trebuinta de ele.

Cautati mai întâi Împaratia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu va îngrijorati, dar, de ziua de mâine; caci ziua de mâine se va îngrijora de ea însasi. Ajunge zilei necazul ei. (Matei, 6.19-34)

Întelegem ca Tatal nostru si Regele Isus ne îndeamna sa nu ne îngrijoram de ziua de mâine. Sa nu fim îngrijorati ce vom mânca, ce vom îmbraca si ce vom bea, ca, asa cum pasarilor – care nu seamana, nu ara, nu strâng vara pentru iarna –, Dumnezeu le da hrana de care au nevoie (preaiubitilor lui El le da hrana ca prin somn); apoi, cum sunt de frumos îmbracati crinii, nici chiar Solomon nu s-a îmbracat atât de bine, iar copiii Sai sunt mult mai importanti decât iarba de pe câmp, care azi e si mâine nu mai e!

Deci cu cât mai mult va purta de grija de toate nevoile omului credincios, copilul Lui? De aceea, prin credinta, trebuie sa cautam mai întâi împaratia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, iar toate celelalte ni le va da El pe deasupra.

Dar ce este împaratia lui Dumnezeu?

Apostolul Pavel clarifica problema noastra în Epistola sa catre Romani:

Caci Împaratia lui Dumnezeu nu este mâncare si bautura, ci neprihanire, pace si bucurie în Duhul Sfânt. (Romani, 14.17).

Dar în versetele anterioare spusese si faptul demn de cunoscut si de luat în seama:

În adevar, niciunul din noi nu traieste pentru sine si niciunul din noi nu moare pentru sine. Caci daca traim, pentru Domnul traim; si daca murim, pentru Domnul murim. Deci fie ca traim, fie ca murim, noi suntem ai Domnului. Caci Hristos pentru aceasta a murit si a înviat, ca sa aiba stapânire si peste cei morti, si peste cei vii. (Romani, 14.7-9)

Sa ne punem toata încrederea în Dumnezeu. Sa umblam si sa traim prim credinta, nu prin vedere, si atunci, Tatal nostru va fi Cel care ne va da hrana si îmbracamintea necesara!

Glorie Domnului! Amin.

EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX

On By nelursIn literatureLeave a comment

O “enciclopedie” a destinelor unor oameni obisnuiti deveniti eroi de poveste

Claudiu LUCACI

Viata unui om poate fi cuprinsa într-o fila sau într-o enciclopedie. De ceea ce am realizat si ceea ce a ramas în urma fiecaruia dintre noi, depinde, pâna la urma, verdictul posteritatii. Însa, uneori, exista posibilitatea ca un singur om sa strânga în mintea sa, cu o precizie uimitoare, parcursul sinuos al vietii altor semeni. Octavian Curpas este acel colectionar norocos al biografiilor unor personaje care ar fi ramas pentru totdeauna anonime, daca n-ar fi existat Dumitru Sinu, un român plecat din tara natala cu mult timp în urma.

Autorul volumului EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX – “Pasoptisti” români în Franta, Canada si Statele Unite, aparut la Editura „Anthem”, Arizona, SUA, este, cel mai probabil involuntar, un antropolog al exilului românesc. Cartea sa este un amestec de biografii povestite si impresii personale, atent selectionate si inteligent dozate, astfel încât sa te captiveze pâna la final.

Din rândurile numeroase ale cartii razbate stilul cursiv, în care exceleaza dialogurile cu nea Mitica, povestitorul din umbra, un fel de ghid nevazut al cititorului printre vietile personajelor. Aceasta constructie inteligenta între povestitor si autor naste o simbioza fermecatoare care-l cucereste pe cititor chiar de la începutul volumului.

Celor care isi doresc sa înteleaga sacrificiile, împlinirile si dezamagirile unui transfug, le recomand calduros aceasta carte, pe care o consider un fel de „enciclopedie” a destinelor unor oameni obisnuiti deveniti eroi de poveste. Istorisirile inspira optimism si încredere, iar în multe privinte capitolele cartii capata valente particulare, care ne fac sa credem, ca fiecare dintre noi se poate recunoaste în rolul unui personaj real din amintirile lui Nea Mitica.

Claudiu LUCACI*

noiembrie 2011

—————————————-

* Claudiu LUCACI – realizator de emisiuni TVR, doctor în sociologia comunicarii si cadru didactic asociat la SNSPA, expert în comunicare publica, autorul cartii “Programarea Binelui”, fost consul general la Los Angeles. www.claudiulucaci.ro

Iubirea Care S-a Jertfit

On By nelursIn Biblia, Credinta, Eveniment, Incurajare, Inviere, Mantuire, Natura Umana, TineriLeave a comment

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

                     Evanghelia după Ioan, 3.16

George Danciu

Despre nefericita întâmplare, repovestita mai jos, citisem cândva-demult!

Iubirea unei mame

Într-un sat, o tânără mamă își lăsă copilul micut acasă în pătuț, doar pentru câteva minute, timp în care ea va da fuga la magazin să cumpere pâine. Lipsind numai puțin Continue reading “Iubirea Care S-a Jertfit” →

Despre calauzirea crestinului

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

Sorin Sabou

Calauzirea Domnului este unul dintre cele mai importante aspecte ale vietii spirituale. În acelasi timp este unul dintre cele mai dificil de conceptualizat. Cu toate acestea, în contextul citirii Scripturii si umblarii cu Dumnezeu, putem desprinde câteva linii directoare.

Omul se crede foarte usor stapân pe propria viata. Chiar daca este credincios si îsi pune darurile în slujba celorlalti, în inima lui se naste usor atitudinea autosuficientei. Nu trebuie pierdut niciodata din vedere ca cel neprihanit traieste prin credinta, nu prin vedere. Desigur, noi vom cauta permanent sa conceptualizam totul si sa ne urmam logica, dar în lumea lui Dumnezeu nici logica, nici vederea nu sunt primordiale, ci credinta si ascultarea. De fiecare data când ni „se deface cuibul“ trebuie sa ne vedem ca pe niste oameni care trebuie învatati în continuare aceste lectii. Crizele financiare, noile slujbe, noile locatii sunt doar împrejurari care ne forteaza sa iesim din zona de comfort (de slujire zicem noi). Omul e tot om, diavolul tot diavol, ispitele tot ispite, indiferent de ce facem si unde am fi.

Dependenta de Domnul este cea mai nestatornica virtute. În familie, la lucru tindem aproape inconstient sa credem ca mergem pe picioarele noastre. Domnul, în mila lui, ne desprinde de toate acestea si ne trezeste la adevar. Datoria noastra este ca, indiferent de bunastare, de saracie, de sanatate, de boala, sa ne desprindem de tot ce este pamântesc si sa ne legam de cele de sus.

Perioadele de ceata sunt cele mai formatoare. Daca este nevoie sa avem grija de oi patruzeci de ani înainte de a putea conduce poporul din robie asa se va întâmpla. Asteptarea trebuie sa duca la sensibilitate spirituala, la curatirea sufletului, a gândurilor, pentru a fi gata pentru ziua continuarii lucrarii pe care Domnul o are pentru noi. Cresterea în statornicie si în dragoste fata de Dumnezeu este ceea ce se asteapta de la noi când e ceata, când nu pricepem mai nimic din ce ni se întâmpla. S-ar putea ca ceata sa nu se ridice niciodata, iar daca va fi asa ceea ce se asteapta de la noi este sa-l iubim crescând, si acolo, în ceata, sa fim puncte de reper pentru toti cei ce au de a face cu noi. Folosirea darurilor în vreme de ceata este un subiect care depinde de creativitatea si de disponibilitatea noastra. Iesirea din comunitate cu darurile pe care le-am primit este una dintre cele mai fascinante lucrari posibile. Noi suntem chemati sa proclamam permanent puterea mântuitoare si înnoitoare a evangheliei, iar uneori sa si vorbim.

Sorin Sabou, http://www.sorinsabou.com/

ZECE MITURI DESPRE CENTRAL INTELLIGENCE AGENCY (CIA)

On By nelursIn HistoryLeave a comment

Simona BOTEZAN

 

 

Cu ocazia  „10th District Job Fair”- târgul locurilor de munca guvernamentale, organizat din initiativa congresmanului Frank Wolf în Washington DC metropolitan area, unul dintre standurile cele mai vizitate a fost cel al Central Intelligence Agency.

Reprezentantii CIA au distribuit participantilor interesati brosura „We’d like to Dispel 10 myths about working for the CIA”. Brosura demonteaza principalele 10 mituri legate de CIA, subliniind alte aspecte ale activitatii agentiei. Standul CIA arata ca principala provocare ca angajat al agentiei este construirea unei cariere de exceptie. Misiunile inteligente înseamna a lucra în interesul natiunii, iar succesul acestor operatiuni depinde de calitatea oamenilor, de experienta lor, de abilitatile si inventivitatea lor.

Aventuri individuale de culegere a informatiilor secrete si folosirea unor metode spectaculoase sau periculoase, apartin exclusiv agentului 007 James Bond si se întâlnesc numai pe platourile de filmare. Pentru alte detalii despre cariera la CIA puteti accesa cu încredere si fara riscuri pagina web a institutiei: www.cia.gov

MITUL 1: „Nu îti vei mai vedea niciodata familia si prietenii daca lucrezi la CIA”

Angajatii CIA lucreaza cu documente si informatii secrete. Aceasta nu înseamna ca în afara institutiei viata lor este secreta. Cariera la CIA este similara cu o cariera la orice alta companie americana importanta si ofera multiple oportunitati. Angajatii din CIA Headquarter locuiesc în Washington DC, Virginia si Maryland si au un stil de viata identic cu al rudelor, vecinilor si prietenilor lor. Participa la evenimentele sociale si culturale ale comunitatii, au copii care merg la scoala si în aceleasi locuri cu ceilalti copii de vârsta lor. Multe dintre activitatile curente  si expertizele CIA sunt legate de obiective comerciale, industriale, culturale si universitare. Familia, vecinii si prietenii fac parte din viata angajatului CIA zi de zi, exact în acelasi fel în care s-ar întampla si daca ar lucra la o alta companie.

MITUL 2: „Toti angajatii  CIA conduc masini  sport cu mitraliere în loc de tevi de esapament”

?i angajatii CIA urmaresc cu placere filmele cu spioni, la fel ca si cetatenii care lucreaza la alte companii. ?tim cu totii cât de bine se vând filmele cu accidente spectaculoase, eroi care mânuiesc orice tip de arma în orice situatie. Ne plac filmele de actiune cu urmariri pe autostrazi, actorii si  cascadorii de la Hollywood! Multe dintre miturile despre CIA au fost create  de asemenea filme. Misiunile si operatiunile CIA nu sunt la fel de spectaculoase si nici la fel de riscante. Desigur, a lucra la CIA te poate pune uneori în contact direct cu evenimente din întreaga lume, iar câteodata angajatii CIA trebuie sa poarte veste antiglont sau sa foloseasca arme de foc. Misiunile obisnuite ale CIA sunt complet diferite. Sunt misiuni de colectare de informatii si întregul personal activ si din birouri colecteaza, sorteaza, prelucreaza si stocheaza informatii, iar pentru asta au nevoie de computere, carti si laboratoare, nu de pusti sau pistoale. A conduce o masina sport este la îndemâna oricarui sofer experimentat, iar unii au facut o profesie din asta si au devenit piloti de Formula 1.

MITUL 3: „La CIA lucreaza Superman si Superwoman”

Daca asta credeti, probabil ca ati vazut prea multe filme sau v-ati jucat prea mult pe video games! Nu trebuie sa ai centura neagra la karate ca sa lucrezi la CIA. Este suficient sa fii inteligent, îngrijit, sa ai abilitati în luarea deciziilor sau în coordonarea unei activitati sau echipe. Angajatii CIA se remarca prin serviciile de calitate pe care le fac natiunii, colectând informatii care feresc America de atacuri teroriste, cu arme chimice si biologice, plante, insecte sau virusi mutanti; înselaciuni, spalari de bani, trafic de droguri s.a.m.d. Multi angajati ai CIA urmaresc zi de zi evolutia internationala, tendintele, situatia economica, politica, noile descoperiri stiintifice si tehnologice, operatiunile militare, bursa etc. Diferenta este ca lucrând la CIA poti sa faci parte din istorie.

MITUL 4: „Stilul tau de viata va fi luxos si extravagant”

Daca te astepti sa ajungi milionar lucrând la CIA si sa petreci o viata luxoasa pe vase de croaziera sau în paradisuri exotice; daca te astepti sa cunosti personalitati si celebritati ale mapamondului, vei fi dezamagit! Angajatii CIA sunt oameni normali, duc o viata fara excese, au o vacanta pe an sau doua mai scurte si câteva zile libere platite, de sarbatori, ca oricare cetatean american angajat la stat. Câteodata angajatii CIA calatoresc în scop turistic sau în scop profesional. Cel mai adesea o fac specialistii de la departamentele stiintifice, tehnologice si de cercetare. Scopul acestora este participarea la evenimente stiintifice si tehnologice, târguri si conferinte internationale, în care se prezinta cele mai noi realizari ale domeniului lor de activitate.

MITUL 5: „Fiecare angajat CIA are mai multe identitati”

Operatiile estetice nu sunt incluse în pachetul de beneficii oferite angajatilor CIA.  Pentru ca la CIA siguranta nationala este obiectivul primordial si inteligenta este absolut necesara, probabil ca nu ai nici o sansa daca n-ai reusit sa termini liceul sau daca ai fost mediocru la facultate. Oamenii care lucreaza la CIA sunt dedicati, pasionati de munca si profesia lor. Ei participa continuu la cursuri de specializare, citesc mult pentru dobândirea unor noi abilitati si cunostinte profesionale, trebuie sa-si pastreze o stare buna de sanatate fizica si mentala si sa faca fata cu succes la toate provocarile de la serviciu. Oamenii care învata continuu se schimba, devin tot mai buni în meseria lor si capata o vedere de ansamblu asupra lumii. Câteodata aceasta munca este grea si le albeste parul sau le traseaza riduri pe fata, dar numele, vârsta, pasaportul, telefonul si adresa lor de acasa ramân aceleasi. Poate ca pierd evenimente importante din viata familiei pentru ca sunt plecati în interes de serviciu, dar se întorc de acolo cu cadouri, amintiri si fotografii pentru cei dragi, iar familia-i asteapta cu nerabdare la întoarcere.

MITUL 6: „Misiunea ta este sa-ti spionezi familia”

Unele activitati ale CIA constau în protectia împotriva spionajului industrial, protejarea proprietatii intelectuale si utilizarea noilor descoperiri stiintifice în scop constructiv si limitarea efectelor distructive, poluarii, evitarea riscurilor de monopol etc. Unii angajati necesita abilitati lingvistice deosebite si cunoasterea perfecta a unor limbi straine, deoarece o parte dintre informatiile colectate de angajatii CIA provin din afara SUA, din surse externe, din presa internationala si de la diverse persoane de contact din tara respectiva. SUA nu afla nimic important pentru siguranta natiunii ascultând ce se discuta în casa ta; nu intereseaza pe nimeni ce jocuri de PC folosesti, la ce filme te uiti si cine te viziteaza. Culegerea de informatii din casa ta nu reprezinta informatii importante pentru natiune, ci eventual o pierdere de timp platita din bani publici.

MITUL 7: „Daca nu vorbesti perfect cel putin o limba straina, n-ai nici o sansa sa lucrezi la CIA”

?tim ca toti ofiterii CIA din filme vorbesc fluent 4-5 limbi straine, printre care Mandarina, Farsi si alte limbi orientale. În realitate, mare parte dintre angajatii CIA vorbesc engleza si eventual spaniola sau o alta limba de circulatie internationala. Angajatii de la departamentul de lingvistica sunt adesea profesori de limbi straine, native din acele tari. Au pozitii specifice în agentie, treaba lor fiind sa traduca din limba lor materna în limba engleza sau sa-i învete pe alti angajati acea limba straina. Ei asigura suportul lingvistic pentru operatiuni, misiuni si întâlniri în tara lor de origine. Cei mai multi angajati CIA n-au parasit niciodata teritoriul SUA si nu au calatorit niciodata în tarile din care provin o parte dintre colegii lor de munca.

MITUL 8: „Numai cei care sunt cetateni americani de patru generatii, au sansa reala sa lucreze la CIA”

Nu este adevarat! De fapt, cetatenii americani care au avut experiente în afara Statelor Unite, au locuit în alte regiuni ale lumii sau provin din familii multiculturale, înteleg mai usor evenimentele din afara SUA cu care trebuie sa opereze si au abilitati mai bune pentru colectarea informatiilor necesare. Multi oameni au variate experiente de viata pentru ca parintii lor au lucrat în diverse locuri de pe planeta. Aceste experiente pot fi folositoare lucrând la CIA. Unele posturi ale CIA nu necesita sa fi nascut în SUA sau sa fi cetatean american. Activitatea SUA serveste si altor natiuni de pe pamânt. Nu este necesar ca familia angajatului CIA sa fie cetateni americani. Orice experienta multiculturala ajuta angajatii CIA în munca lor de zi cu zi.

MITUL 9: „Familia ta  nu va sti niciodata cine esti cu adevarat”

Familia si copiii tai vor sti ca lucrezi la CIA Headquarter în Mc Lean Virginia si câteodata vor veni sa serveasca masa de prânz împreuna cu tine. ?tim ca filmul „Spioni în familie” a fost un succes, dar povestea este o fictiune. Nu trebuie sa dansezi tango sau sa porti costum sub îmbracamintea protectoare de scafandru. Viata de angajat CIA e mai putin spectaculoasa. Sotia si copiii tai vor sti exact unde esti atunci când lipsesti de acasa si vei putea vorbi cu ei la telefon. Guvernul pune la dispozitia angajatilor CIA, aflati în misiune, sisteme performante de comunicatii prin care pot tine legatura permanenta cu familia.  

MITUL 10: „Vei utiliza arme si echipamente sofisticate, inclusiv arme secrete si explozibili periculosi”

Daca esti analist sau technician, inginer, cercetator stiintific, chimist sau biolog la CIA, vei avea nevoie de pix, creion si computer pentru a scrie rapoarte de activitate, nu de pistol sau explozibil. Categoriile profesionale numite sunt expuse acelorasi riscuri, standard în toate companiile în care exercita aceeasi profesie. Armele, dispozitivele de urmarire si interceptare, sau alte obiecte sofisticate si periculoase, sunt folosite  rareori, în misiuni ale agentilor operativi care se desfasoara în zone nesigure, în afara birourilor CIA sau în afara tarii. Cu exceptia spionilor din filmele de la Hollywood, care detin toate felurile de arme si echipamente stiintifico-fantastice, agentii reali ai CIA nu le utilizeaza aproape niciodata. Consideri arme secrete vorbitul la telefon, utilizarea unui computer si fotografiile? Cu asemenea arme si explozibili lucreaza ofiterii CIA de obicei. Cercetatorii stiintifici sau inginerii lucreaza, uneori, în laboratoare si fac experimente sau analize ale unor arme, echipamente si explozibili, dar toate aceste operatiuni se desfasoara în spatii controlate si cu maximum de precautii. Personalul care studiaza obiecte si materiale periculoase este temeinic instruit în domeniul protectiei muncii. Tehnologiile avansate urmaresc exact eliminarea acestor riscuri si stabilirea unor masuri de protectie pentru populatie si angajatii agentiei.

Simona BOTEZAN

Washington D.C.

20.11.2011

OCTAVIAN CURPAS – O NOUA CARTE

On By nelursIn literatureLeave a comment

Elena BUICA

„EXILUL ROMANESC LA MIJLOC DE SECOL XX – Un altfel de pasoptisti români în Franta, Canada si Statele Unite”, Editura Anthem, Arizona, octombrie 2011

Jurnalist de marca, poet si prozator, Octavian Curpas semneaza o noua carte deosebit de interesanta în care prezinta o particica din istoria emigrantilor români, adevarate pagini de istorie înca nescrisa despre acele fapte care pun în lumina frumusetea trasaturilor omenesti cu care sunt înzestrati semenii nostri de origine româna. Cartea este în acelasi timp si un bun ghid al emigrantilor care au avut taria sa ia viata pieptis, sa-si înfrunte destinul, urmând calea exilului.

Întâmplarea i-a scos în cale jurnalistului Octavian Curpas un om iesit din tiparele obisnuite, un gânditor cu o mare experienta de viata, pe nea Mitica, pe numele sau întreg Dumitru Sinu, care a lasat sa se reverse înaintea lui sacul doldora de amintiri orale, însemnari scrise, scrisori si documente despre lumea fascinanta prin care a trecut, toate orânduite cu scopul de a fi marturie a vremurilor prin care a trecut. Cartea este, de fapt, firul vietii lui nea Mitica asa cum a povestit-o el, completata cu o larga galerie de prieteni cu care si-a intersectat existenta, toti oameni încercati de viata, la care se adauga si pertinente completari si interpretari asa cum au trecut prin mintea, sufletul si vârful penitei experimentate a autorului Octavian Curpas, el însusi emigrant.

Acesta si-a construit cartea având la baza însemnari de reporter, lasate sa curga în rânduri pline de spontaneitate încarcate de viata si de aceea, în mare parte, retrairea întâmplarilor nu se face dupa un plan prestabilit, ci curge tumultos dupa jocul memoriei, având la baza intertextualitatea. E o scriitura moderna în care se împletesc într-un ritm plin de viata jurnalismul, povestirea, însemnari scrise, scrisori, documente, rememorari si informatii suplimentare precum cele ale autorului despre Gheorghe Tatarascu, despre legionari, soarta lui Mota si Marin, despre scoala de medicina clujeana, etc.

Astfel, emigrantul Dumitru Sinu din Sebesul de Sus, de prin Marginimea Sibiului, a carui viata tumultuoasa îmbina armonios realitatea, aventura si spiritul, este protagonistul unor scene de viata inedite. Ca sa scape de urgia comunista, a trecut clandestin granita României în 1948, ajungând în Iugoslavia. Dupa grele încercari, a trecut clandestin, tot cu riscuri, în Italia si apoi în Franta, ca dupa un timp, sa ajunga în Canada si în cele din urma sa se stabileasca definitiv în USA si sa duca o viata linistita în Phoenix, capitala Arizonei. Dar pâna sa ajunga aici, calea zilelor a fost presarata cu multe încercari grele pe care le-a înfruntat cu mare cheltuiala de energie, cu multe riscuri, cu multe constrângeri si suferinte. Mai întâi a fost riscul trecerii granitei cu lungul sir de peripetii care îi puneau în cumpana însasi viata, asa cum pentru multi a fost plata dorintei de libertate. Imediat ce a trecut hotarele tarii, a urmat un alt fel de zbucium, de alta natura. Lupta cu necunoscutul de unde se iveau fel de fel de primejdii, nesiguranta zilei de mâine si încercari de tot felul îi solicitau mult curaj, tarie de neclintit, promptitudine în decizii, unele chiar pe muchie de cutit. Neprevazutul l-a pândit la tot pasul: „Odata ce-ai pasit pe drumul exilului, nu poti sa stii niciodata spre ce prapastii te îndrepti sau pe ce culmi te poti înalta”.

Întâmplarile relatate îti zguduie fiinta, sunt fapte care ti se par incredibile chiar daca ele sunt rupte din realitatea zilelor traite si de noi în acelasi timp. În timpul lecturii de multe ori te opresti pentru a reflecta, a te pune în situatia lor, sau pentru a lasa sa se sedimenteze trairile care îi învaluie pe acesti semeni ai nostri care au platit un pret atât de mare dorind sa câstige traiul în demnitate umana.

Chiar daca aceste întâmplari relatate cu multa verva stârnesc mult interes ocupând spatii mari în economia cartii, am considerat ca e mai bine sa nu starui în relatarea lor. Ele îsi pastreaza adevarata valoare doar citind cartea, caci repovestirea lor pe scurt le-ar stirbi frumusetea si le-ar estompa emotia ce o da lectura textului.

Cu admiratie pentru omul viu din fata lui devenit personajul principal al cartii, experimentatul jurnalist, Octavian Curpas, relatând lupta pentru supravietuire, întâmplarile din viata sa demne de luat în seama, intervine din loc în loc cu câte o succinta si frumoasa schita de portret:

„Desi un om simplu, fara posibilitati reale de a urma scoli înalte, cu o dorinta apriga de a sti, toata viata lui – prieten desavârsit al cartilor -, Dumitru Sinu a patruns cu abilitate de stralucit autodidact tainele cunoasterii. A studiat istorie si filozofie, care au constituit pentru el o provocare permanenta, s-a delectat cu literatura de calitate – citind, fara exceptie, marii clasici ai literaturii române si universale, literatura contemporana, versurile celor mai mari poeti ai lumii. Românul stramutat din Sebesul de Sus al Marginimii Sibiului în Lumea Noua, având în urma 63 de ani de viata în exil – a stiut sa-si bucure sufletul aplecându-se spre pictura, dar si spre muzica, miunata arta a sunetelor. Are alaturi o sotie – împatimita iubitoare de muzica buna -, iar în casa lor gasesti sute de înregistrari de toate genurile, de la muzica populara româneasca pâna la perlele muzicale ale titanilor muzicii clasice”.

„Neîntrecut artizan al detaliilor, fascinant si jovial, stia într-un mod aparte sa îti stârneasca curiozitatea, sa te transpuna în momentele despre care vorbea si sa-i descreteasca fruntea, presarând cu abilitate câte-o glumita aleasa cu grija, astfel încât timpul petrecut în prezenta lui sa ti se para mereu prea scurt”.

„…a stiut întotdeauna sa se faca placut, sa respecte si de aceea a fost la rândul sau respectat, a iubit cartile si oamenii care le-au scris si a împartasit bucuria cunoasterii cu cei din jurul sau, nu are cum sa nu fie agreat de catre oricine ajunge sa îl descopere”.

„Nea Mitica are o cultura generala de invidiat. Dar toate acestea ar fi fost fara valoare daca n-ar fi luptat din rasputeri sa-si pastreze statutul de om”.

Inteligent, plin de viata si de spirit, cu o larga întelegere pentru toate cele omenesti, cu fata senina si mereu cu zâmbetul omului bonom, transpare de-a lungul paginilor ca era iubit de toata lumea. „Când intra nea Mitica într-un local al oraselului Saint Gervais se ridicau toti în picioare, inclusiv oamenii mai în vârsta, ne spune Octavian Curpas si apoi adauga, ca la noi la sate! – cum precizeaza nea Mitica“.

„Dumitru Sinu nu facea discriminare: daca se întâmpla sa fie la masa cu oameni politici, cu intelectuali de marca sau personalitati de orice fel si aparea un cunoscut, om simplu, nu ezita sa-l pofteasca la masa lor, tratându-l omeneste si facându-l sa se simta la fel de important”.

Datorita experientei celor 63 de ani traiti în exil, nea Mitica poate fi un bun ghid al emigrantilor zilelor noastre, chiar daca astazi problemele sunt de alta natura. Astfel, el atrage atentia celor care se pregatesc sa plece în exil sa nu se lase furati de visul unei vieti în care li se deschid toate portile, crezând ca au la îndemâna toate posibilitatile, fara sa faca nici cel mai mic efort. Autorul, Octavian Curpas, emigrant si el, subliniaza ideile lui nea Mitica, filtrate de propria-i experienta: „Exista la îndemâna toate pârghiile care-ti ofera sansa sa îti fauresti o altfel de viata, sa te dezvolti, sa prosperi, sa înveti, dar calea este lunga si batatorita. Trebuie sa muncesti pentru asta, trebuie sa dai dovada de inteligenta, de seriozitate, de rigurozitate, de respect, în primul rând fata de tine însuti, apoi pentru munca si pentru cei din jur. Aceasta este o imagine falsa despre ascensiune “.

„Sa-ti mai spun ceva! – intervine nea Mitica –. Când am fost în vizita în România l-am auzit pe un oarecare spunând: ‘Numai sa ajung eu în Statele Unite sau în Canada, sa vezi ce departe ajung! În primul an fac milionul!’ L-am temperat, uitându-ma la el cu condescendenta: Las-o mai usor cu milionul. În primul an, nici nu stii unde te afli, desi ai impresia ca stii!”

Citind aceasta carte, nu poti sa nu-l îndragesti pe Nea Mitica, sa-l admiri pentru multe trasaturi de caracter, pentru vorbele cu semnificatii adânci într-o aleasa limba romana presarata cu vorbe întelepte din graiul popular, o limba mai frumoasa si mai bogata decât a multor conationali. Îl iubesti si îl pretuiesti pe nea Mitica pentru pretul pe care-l pune pe valorile umane, pentru modul cum vede el rostul omului pe pamânt, pentru lumina si caldura cu care si-a învaluit prietenii, pentru deplina întelegere a limitelelor si scaderilor omenesti pe care le accepta alaturi de cele demne de toata lauda. În viata lui, un loc aparte l-au avut prietenii. Vorbind despre ei, de la un capat la altul al lecturii, nu întâlnesti niciun cuvânt care sa aduca umbra asupra lor. El i-a pretuit, i-a iubit asa cum au fost si nu i-a uitat. Prieteniile au durat pâna la capatul vietii lor chiar si atunci când s-au aflat la mari distante. Adeseori destinul a tinut cu ei si le-a facut posibila întâlnirea la diferite rastimpuri. Nu s-a încurcat cu oricine, toti prietenii sai au fost oameni de calitate ireprosabila, pe care i-a ales dupa sfatul bunicului sau, Nea Niculita: „Sa stai în preajma unui om, doar daca vezi ca are sâmbure în ceea ce spune. Daca nu are aceasta virtute, lasa-l acolo unde l-ai gasit!”, sfat pe care îl pastreaza cu sfintenie si acum la anii senectutii.

Prin fata cititorului se perinda prietenii lui asa cum i-a înregistrat mintea si sufletul lui nea Mitica, din care redau doar câteva exemple:- Ion Ritivoi, un tip aparte, cu un caracter puternic, cu o vointa de fier si de o harnicie nemaiîntâlnita, Costica Vâlceanu, un erudit rasat, modest si rezervat, care a daruit mai mult decât a primit, apreciind calitatea celor cu care a interactionat si tinându-si doar adevaratii prieteni aproape; Avocatul Nichita Tomescu, ca sa ajunga în Iugoslavia, se aruncase în apele Dunarii de pe puntea vaporului care-l ducea spre Moldova Noua si înotase spre malul sârbesc. Era de o agilitate rar întâlnita si de un curaj nebunesc, iar ceea ce îsi propunea, realiza întotdeauna. Profesorul Tiberiu Cunia, aromân, se bucura de un statut cu care putini dintre confratii nostri români sau de alte nationalitati se pot mândri: detinator al Premiului von Humboldt pentru activitatea stiintifica desfasurata în domeniul silviculturii si membru de onoare al Academiei de Stiinte Agricole si Silvice din Bucuresti.

Pentru Octavian Curpas, prietenii lui nea Mitica sunt: „oameni care au îndraznit sa lupte pentru o viata decenta, personaje emblematice, bine conturate, de o mare forta dramatica, spiritualitatea româneasca raspândita în lume, adevarate “destine paralele” cu care viata lui s-a intersectat”. În acest grup de prieteni, din care face parte si nea Mitica, nu si-au gasit locul resentimentele, nu întâlnim încrâncenarea încarcata de ura, de revolta, de mânie, dorinta de razbunare. Toti au luat viata pieptis, luptând din rasputeri si supraveghind sa nu scada statutul demnitatii, purtând cu dragoste numele de român.

Ca si în viata, Dumitru Sinu nu apare niciodata singur în carte. Intotdeauna a fost înconjurat de prieteni, oameni pe care i-a pastrat toata viata, i-a stimat si i-a iubit. Toate bucuriile, împlinirile si durerile prietenilor au trecut prin sufletul sau: „Pe multi îi mai cunoscuse de-a lungul timpului nea Mitica, noteaza Octavian Curpas, si despre cei mai multi dintre ei mi-a povestit câte ceva; fiecare avusese rolul lui în viata sa plina de inedit, de întâmplari si de oameni de toate felurile si categoriile sociale; de la fiecare dintre ei îi ramasesera amintiri… Si ce amintiri!” Nu o data mi-a spus: „În viata mea am cunoscut 460 de oameni de care îmi amintesc... acea generatie de aur – as numi-o eu, fara sa exagerez –, care, ajungând în lumea libera, a dovedit inteligenta, ambitie, seriozitate, respect fata de munca, fata de sine si de semeni, lasând în urma lor realizari profesionale de exceptie si mândria ca au apartinut poporului român”. Si mai apoi completeaza ca o concluzie cu câteva trasaturi de caracter ale acestora: „dragostea de oameni, generozitate, compasiune si demnitate, constituie principalele linii directoare ce marcheaza vietile celor care au reusit în diaspora”.

În cei 63 de ani petrecuti în exil, întotdeauna Dumitru Sinu s-a simtit român si a simtit ca radacinile nu s-au desprins de locurile natale: „Românu-i tot român, fie el în orice colt al lumii, nu-si uita radacinile si nici traditiile neamului caruia îi apartine!”

Rândurile din care se desprind ca rupte din inima amintirile celor dragi de-acasa, dorul de tara, pretuirea culturii si limbii române îti inmoaie inima de duiosie si te trezesti ca ti se umezesc ochii. Satul, pentru nea Mitica, este „o comunitate de oameni cinstiti si harnici si care au învatat de la strabunii lor ca omenia, munca, respectul fata de sine si fata de ceilalti sunt caracteristicile ce stau la baza caracterului unui om adevarat”, noteaza autorul Octavian Curpas. Despre bunicul sau, autorul noteaza: „Din toate povestile dumitale, bunicu’ dumitale, Dumnezeu sa-l ierte, spuneai ca zicea: «Sa nu iasa omul cu mâna goala de la noi din curte. Sa dati buna ziua la toata lumea!» Când fratele dumneavoastra l-a întrebat: «Si la tigani?» Nenea Niculita, bunicul, raspunsese: «Tot Dumnezeu i-a facut si pe ei!» Când toti ai nostri, din Long Beach, spuneau ca, Cocuta e o c….a, dumneata ne explicai ca bunicu’, nenea Niculita, n-a utilizat acest cuvânt niciodata si zicea: «saraca, umbla pustiu…»”

Pentru ca si eu ma numar printre emigranti, am putut privi cele relatate mai din interiorul lor, îi dau deplina dreptate autorului Octavian Curpas care spune: „Oameni ca nea Mitica sunt legende vii, iar viata lor tese istoria si traiectoria societatilor umane în care au poposit, s-au integrat si asupra carora si-au pus amprenta. Viata românilor din Occident este un amestec armonios de cultura si traditii natale, cu cele ale tarii adoptive”.

Din motive subiective, ca emigrant, dar mai ales din motive obiective ca un cititor care reflecteaza asupra celor citite, apreciez în mod deosebit aceasta carte pentru ineditul ei, ca Octavian Curpas stie sa puna în valoare însemnatatea faptului aparent minor, care se scurge pe lânga noi aproape neluat în seama. O apreciez pentru ca e o carte care te convinge, te cucereste prin sinceritate si farmec, cu pagini din care se desprind personaje vii din lumea în care traim. E o carte care transmite cititorilor emotiile unor evenimente trepidante, o carte care ne îmbogateste cunostintele despre oameni, despre locuri si moduri de viata cu totul remarcabile.

Elena BUICA

Pickering, Toronto, Canada

noiembrie 2011

Miere si aloe contra Cancer

On By nelursIn Romania, USALeave a comment

Tratament natural contra Cancerului

Ceea ce veti citi mai jos a fost publicat in ziarul “Listin diario“, în Santo Domingo, în luna Februarie 2009.

Adevarat va spun ca, citind acest articol, îmi era mult prea greu sa  cred în ceea ce scria acolo. Acest  tratament  este al unui calugar franciscan pe care îl cheama, în Belén (Brazilia), Fray (calugarul) Romano, de origine braziliana. Dar, actualmente este profesor la Seminarul din Belén. Faima sa se extinde în toata Judea.

“Eu tratez Cancerul si fiecare persoana poate sa o faca, fara sa faca miracole, doar aplicând produsele pe care le produce Mama Natura.” – spune Romano.

Inainte de-a reda reteta, vreau sa va spun din experienta mea personala despre binecuvântata reteta. Stiu diverse persoane care s-au vindecat dupa ce au folosit reteta si carora li s-a dat doar 1 luna de trait, având diverse tipuri de cancer în faze terminale.

Articol luat cu permisiune de pe blogul PE GÂNDURI, al dnei Rodica BOTAN. Medicina Naturala vine de la Domnul. Slava Lui!

Trimis de Corina Breger, 21 March 2009. Thank you Corina!

                                                                                   Thank you Rodica!

 

Dupa cunoasterea virtutilor acestei retete naturale, mi-am propus sa fac sa circule, prin Internet, pentru ca fiecare persoana care are pe cineva apropiat cu aceasta teribila boala, sa-si poata prepara singur remediul si apoi sa-l bea.

O sa vedeti rezultatul chiar în saptamâna în care ati început sa îl luati, va asigur, este ceva ce lucreaza rapid.

Reteta pentru vindecarea de Cancer:

1.) ½ sau 1 kg de miere de albine

2.) 2 frunze mari sau 3 frunze mai mici de Aloe Sábila (Vera)

3.) 3 linguri de cogniac, whisky sau tuica (ca diluant).

Se sterge praful de pe frunze si se indeparteaza spinii. Apoi, planta se taie în bucati mici si, împreuna cu mierea si diluantul ales, se introduc într-un mixer si se mixeaza pâna se face o pasta vâscoasa. Astfel se poate deja intrebuinta. Se poate pune în frigider sau lasa afara, dupa dorinta fiecaruia.

NU TREBUIE SA SE SCOATA PARTEA EXTERIOARA A FRUNZEI SI NICI SA NU SE TREACA PRIN SITA, PENTRU ACEST TRATAMENT!!!

Calugarul Romano ne da sfatul ca trebuie luata 1 lingura mare, de 3 ori pe zi, cu 15 minute înainte de fiecare masa. Aceasta cura trebuie sa dureze cel putin 10 zile si numai daca analizele arata ca nu ati avut rezultatul scontat, se mai poate repeta înca de 4 ori, pâna la remiterea totala.

Ceea ce se mentioneaza este faptul ca pot apare abcese ale pielii , dar acest fapt este un simptom bun si nu trebuie sa ne îngrijoram. Continuam, daca dupa prima parte a tratamentului (10 zile) nu se vad rezultatele dorite, sa repetam tratamentul, dupa ce s-au facut examenele respective ca sa vedem daca tumoarea nu a cedat, sa mai facem înca pâna la 4 tratamente (a câte 10 zile), pâna la vindecarea totala.

De 6 ani, calugarul a folosit acest remediu, gratuit, cu rezultate optime. A tratat zeci de persoane in Belén si împrejurimi. El zice ca nu doar ca trateaza Cancerul, ci si îl previne. Trateaza cancerul de piele, de creier, de plamâni, de prostata, leucemia, etc.

De asemenea, povesteste ca a tratat o calugarita tânara de numai 29 ani bolnava de scleroza.

Cel ce doreste un testimoniu a unei persoane care s-a vindecat de cancer pulmonar, îl poate contacta pe dl. Fausto Pimentel, in Santo Domingo , la telefonul: ( 809) 247-2316. Acest domn a publicat ceea ce am scris mai sus, ca o multumire la Viata, desi i se dadusera doar câteva zile de trait. Din partea mea, am alte persoane care pot depune marturie ca s-au vindecat la fel ca dl. Pimentel. Va rog sa faceti sa circule acest articol. As vrea sa mentionez (precizarea celui care scrisese articolul) ca nu trateaza doar cancerul, ci este si un restaurator al celulelor naturale si întareste sistemul nostru imunitar.

Acest tratament este bun pentru orice tip de cancer? DA.

Ce tipuri de cancer trateaza de fapt? TOATE.

Se stie ca au fost multe vindecari cu multe forme de cancer: de piele, gât, sân, uter, prostata, creier, ficat, intestin, leucemie…

Rodica BOTAN, PE GÂNDURI

Tratament natural contra Cancerului

On By nelursIn Credinta, Incurajare, Natura UmanaLeave a comment

Miere si Aloe contra Cancer


Ceea ce veti citi mai jos a fost publicat in ziarul “Listin diario“, în Santo Domingo, în Februarie 2009.

Adevarat va spun ca, citind acest articol, îmi era mult prea greu sa  cred în ceea ce scria acolo. Acest  tratament  este al unui calugar franciscan pe care îl cheama, în Belén (Brazilia), Fray (calugarul) Romano, de origine braziliana. Dar, actualmente este profesor la Seminarul din Belén Continue reading “Tratament natural contra Cancerului” →

Testarea vorbelor de bârfa

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

In Grecia antica Socrate (469-399) era foarte mult laudat pentru întelepciune.

Într-o zi marele filozof s-a întâlnit întâmplator cu o cunostinta care alerga spre el agitat si care i-a spus: 

– Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studentii tai?
– Stai o clipa, îi replica Socrate. Înainte sa-mi povestesti, as vrea sa treci printr-un mic test. Se numeste Testul celor Trei.
– Trei?
– Asa este, a continuat Socrate. Înainte sa-mi vorbesti despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gând sa-mi spui. Primul test este cel al Adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?
– Nu, spuse omul. De fapt doar am auzit despre el.
– În regula, zise Socrate. Asadar, în realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu. Acum sa încercam testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?
– Nu, dimpotriva…
– Deci, a continuat Socrate, vrei sa-mi spui ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?
 Omul a dat din umeri, putin stanjenit. Socrate a continuat. 
– Totusi mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba, filtrul Folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu, îmi este de folos?
– Nu, nu chiar…
– Ei bine, a conchis Socrate, daca ceea ce vrei sa-mi spui nu este nici Adevarat, nici de Bine, nici macar de Folos, atunci de ce sa-mi mai spui?

Rodica BOTAN, PE GÂNDURI  http://www.peginduri.com/2011/11/filozofia-birfei.html

 

 

FERESTRE ÎN CONSTIINTA VEACULUI

On By nelursIn literatureLeave a comment

CEZARINA ADAMESCU

Jianu Liviu-Florian, Povesti muritoare, Editura Semanatorul, iulie 2011


Universul acestui inepuizabil poet, scriitor si publicist se deschide spre azur, de la zenitul cunoasterii primelor elemente existente-n natura, pâna la nadirul iubirii de Dumnezeu, Atoatecreator, cu o generozitate si temeinica rodire, prefacute în fructe de Lumina. Sintagma din titlu este, desigur, o capcana, pentru ca, povestile sunt de obicei, nemuritoare. Ele strabat erele, spatiile si ajung, acolo unde omul, îndeobste, nu ajunge cu pasul. Nu în zadar se spune: pe aripi de poveste. Povestile sunt, fara doar si poate, aidoma cailor înaripati care te duc “ca vântul si ca gândul” – cu cel mai vechi vehicul care a existat vreodata, dar si cel mai rapid: închipuirea.

De când lumea se stie ca românul face haz din orice, ba chiar face si haz de necaz. Simtul umorului, mostenit de la Nenea Iancu, de la vestitul Alecsandri, apoi, cu descendentii lor: Tudor Musatescu, Teodor Mazilu, Ion Baiesu, Dumitru Popescu, Dumitru Udrea, Valentin Silvestru, Florin Vasiliu si multi altii, demonstreaza din plin, calitatea românului de umorist nativ, ca sa nu mai vorbim despre snoavele populare ori Povestea Vorbei mostenita de la Anton Pann.

Însa în volumul de fata, titlul “povesti” este peiorativ. Este vorba de povestile traite de oameni adevarati, povesti cu care ne confruntam zi de zi si mai ales, de cele care circula oral si atunci când le auzi, esti tentat sa spui, la rândul tau: “Ei, povesti!” Cu toate acestea, morala, sau pilda lor îti ramâne întiparita pe meninge si-ti aduci aminte de ele, la timp cuvenit, când realitatea însasi îti ofera prilejul de a te confrunta cu aceleasi situatii. În acest sens, autorul este un fel de degustator la masa împaratului, sau a oficialitatilor. Îsi ia asupra sa rolul de a servi primul din bucate si din vin, cu riscurile de rigoare. Si noi, asteptam cuminti sa vedem daca moare pisica, dupa care, ne încumetam sa ne înfruptam din delicioasele bucate. El este cel care scoate castanele din foc, cu mâinile goale. Si tot el stinge jarul. Ori îl aprinde. E de ajuns o scânteie cât de mica.

Sa purcedem, asadar, pe aripile închipuirii, si sa adastam, condusi de mâna de povestitor, ca sa aflam, unele din cele mai frumoase “Povesti muritoare” aflate pe la noi.

“Povestea pomenirii lui Dumnezeu” este o satira usturatoare la adresa acelor calici bogati, locuitori în Calicia, care nu se îndura sa faca o pomenire lui Dumnezeu, cu “o pâine, o sticla de vin, una de ulei, si o lumânare!” – desi, toti sunt “în consilii de administratie, slujbasi ori directori bancari, manageri, comercianti si negustori, politicieni, notari, avocati, magistrati, angrosisti, ori, pur si simplu, oameni de sute, ori mii, de euro pe luna, salar!” Dar cu totii, dupa expresia autorului, “calici întru pomenirea lui Dumnezeu”.

Ironia autorului atinge apogeul când se întreaba, cu totul justificat:

“O, încercarea încercarilor! Ce oameni sa aiba în Calicia asemenea averi, încât sa dea din ele, un firfiric, macar!? Cine sa îsi ofere asemenea divine placeri, serafimice desfatari, heruvimice încântari, încât sa plateasca a suta parte dintr-o uncie de aur, pentru pomenirea lui Dumnezeu!? Cine sa îndatoreze Bunatatea Dumnezeiasca, cu recunostinta omeneasca? Caci toti bogatii Caliciei erau neste calici, sadea!”

Locuitorii Caliciei zugraviti mai sus, dupa ranguri si clase, erau primii care se plângeau de toate nevointele din lume.

Este un procedeu stilistic cunoscut, ca lucrurile sa se întâmple exact invers, decât le expune autorul. Tusa ironica groasa folosita este pentru a se întelege prin contrast, grozavia. Povestitotul este un fin analist al societatii si nu scapa nici un prilej pentru a-si ironiza, în sens moralizator, personajele înrobite de pacate si vicii, spre a le trezi si îndrepta. Ori macar de a atrage atentia.

Nota fina de umor vine de asemenea, în ajutor. Autorul foloseste si un limbaj specific povestii, întesat cu arhaisme, regionalisme, vorbe din popor, în nici un caz limbajul elevat de la catedra.

Onomastica personajelor este foarte sugestiva.

Eu nu stiu daca, prin ironia si sarcasmul folosite de autor, se vor îndrepta lucrurile grave din aceasta tara. E dificil si sunt atâtea nedreptati sociale si atâtea abuzuri, ca te apuca disperarea numai daca te gândesti, dar sa le traiesti. Însa stiu un lucru: Semnalul a fost tras, alarma a început sa zbârnâie, sa sune îndelung. Poate se va gasi o ureche sa o auda, în tara orbilor surdo-muti!!!

Cu toate acestea, efortul autorului este onorabil. Nu, nu sunt toti nesimtitori la durerile veacului si daca nu se protesteaza îndeajuns, este pentru ca românul, precum animalul de povara, s-a învatat sa rabde asuprirea stapânului, ba chiar si biciul si scorpionul. El încovoaie spinarea si parca spune: mai da, mai da! Înca se mai poate! Pâna-ntr-o zi, vorba lui Cosbuc, când: “Hristosi sa fiti, nu veti scapa, nici în mormânt”.

Prin intermediul povestilor, autorul dezvaluie adevaruri coplesitoare, dezastruoase, la limita existentei, cu care omul de rând, în persoana dervisului, numit nu întâmplator, Drojdie, se confrunta în asa-zisa societate de consum, acaparata de o mâna de oameni, în detrimentul câtorva zeci de milioane. În aceeasi poveste, pâna si îngerii sunt balaoachesi si au un limbaj trivial, cu expresii stereotipice vietii de gang.

Situatia dezastruoasa a spitalelor este evidenta si orice om de bun simt se cruceste, pe buna dreptate, cum mai rezista sistemul sanitar, în conditiile în care, bolnavilor li se aloca zilnic hrana în valoare de 3 lei, pretul a trei pâini.

Povestea are, desigur si morala. În ziua pomenirii lui Dumnezeu, zi în care Drojdie s-a straduit sa faca milostenie “din mila bolnavilor”, el se ridica la ceruri de fericire ca a vazut bogat satul:

“La pomana, Drojdie avea o lumina aurie pe fata. S-a închinat la toate icoanele, si a privit cum bogatul staff al Caliciei cioflaie si molfaie pâinea, vinul si uleiul, ba chiar si lumânarea. Seara, când îngrijitoarea Bisericii a dat sa închida, a zarit, în genunchi, în fata icoanei Sfintei Paraschiva, un om cu o aura galbena deasupra capului. A strigat la el. Nimic. A dat sa îl ridice. Era teapan. Drojdie era mort. Murise de fericirea celor vazute, traite, si simtite, la pomana lui Dumnezeu. Ca vazuse bogat satul”.

Urmatoarea poveste, “Sa stea doi pe un loc!” (sau Îndreptometrul) se petrece tot în tara Caliciei si are ca subiect lumea justitiei si ca personaj, “un judecator nici mare, nici mic, pre numele lui Ilie”. Ironia e atât de virulenta încât nu-ti poti ascunde un surâs amar, daca nu cumva unul sarcastic, la citirea povestii. Aluzie directa la starea justitiei care, numai dreapta nu e. Fiindca toti oamenii din Calicia îndrageau Justitia, toti voiau sa se faca judecatori.

“La angajare, exista o singura restrictie: toti magistratii sa fie drepti. Fapt pentru care candidatii erau masurati cu rigla si dreptarul. Ba, chiar cu îndreptometrul. Cum dreptate perfecta, totusi, nu exista, se facea ca unii candidati reuseau la examen, altii, nu. Motiv pentru care cetatenii Caliciei se împarteau în doua categorii: judecatori – majoritari, si judecati – într-o proportie infima”.

Autorul este un fin observator al realitatilor zilei, el nu scapa nimic si subiecte, har Domnului! Pe toate drumurile si în toate încaperile, ba si în cer, pe apa si pe pamânt. Important este sa le VEZI. Sa le SIMTI. Se stie ca scriitorul are alti senzori de perceptie a realitatii, el aude ceea ce noi nu auzim, îndeobste, el vede, ceea ce noi nu vedem, nici cu dioptrii forte, el simte chiar si atunci când nu se întâmpla nimic, cu o iminenta de vizionar.

Înfierând defectele lacomiei, oportunismului, setei de putere, avaritiei, abuzurilor de tot felul, autorul spera ca toate acestea, într-o zi vor sfârsi si viata îsi va gasi cale pe fagasul normal, într-o perioada tulbure de tranzitie interminabila în care se întâmpla, fel de fel de minuni, chiar daca nu cele ale Sfântului Sisoe!

Fara doar si poate ca vicii si pacate au existat, de când omul a parasit Paradisul, ele însa, au proliferat peste masura, încât, nu se mai vede gramul de aur din oceanul de nisip.

Prototipul femeii descurcarete, Pelina de la Manglavit este cea care “se învârte”, se pricepe în afaceri, în comert si, îndeobste îsi creeaza un sistem de relatii din care trage profit si de pe urma carora, îsi aranjeaza copiii în servicii convenabile.

Numele personajelor sunt alese cu grija si ele reflecta principala trasatura de caracter a lor: Nimenescu, Drojdie, Surcica, Pelina, caporalul Gatej, domnul Orhideu, Ber-Caciula Împarat; Doamna care Ninge, Doi Ioni; Boroboc bin Sarantoc; Nodia, Goguta, Luminita de la capatul drumului, Trei Atingeri, Cizma, caprarul Caliciei.

Solutia gasita, ca doi judecatori sa împarta un scaun pentru a acoperi lipsa de posturi libere, naste, în mod legitim întrebarea: “Daca toti judecatorii acestei Lumi nu pot împarti un singur scaun, cum pot împarti o singura dreptate?“

Despre un om drept, cum a fost Alexandru Firescu, autorul scrie fara urma de sarcasm, o evocare emotionanta a unei persoane care a daruit cu generozitate Lumina în jurul sau: “Timp de o jumatate de veac, Domnul Firescu Alaxandru a fost, cu palaria sa de rabin, cu umerii aplecati sub jugul literelor, cu sfiala si blândetea unui calugar, un copist al sufletelor, un gramatic al cuvântului scris, si vorbit, la Cancelaria Domneasca a Artei. Un elegant si rafinat critic de istorie si arta, care se ascundea, cu modestie, sub o puzderie de pseudonime, în paginile publicatiilor.

Câtor ucenici ai Cuvântului nu le-a aurit leaganele! Câtor torte ale Muzelor nu le-a vegheat arderea! Câtor candele ale destinelor nu le-a sters, cu buricele degetelor împreunate la scris, ca într-o muta rugaciune, lacrima!

Erudit si carturar? Înger pazitor al Mitropoliei Olteniei, care s-a sfiit sa îi trimita o floare la Timisoara, la îngropaciune? Domnul Firescu Alexandru a fost crestinul care nu daruia. Se daruia”. (Alexandru Firescu).

Povestirea “Nu îmi aduc aminte numele” îl are ca protagonist pe actorul papusar Ionescu – autorul îi aduce un elogiu pentru munca lui de o viata, în slujba copiilor, copii care au crescut mari, generatii dupa generatii, dar nimeni nu-si aduce aminte de actorul care le-a înveselit copilaria si care acum, la pensie, sta cuminte pe o banca privind masinile care se rasfira prin fata lui, înecat în valuri întregi de aduceri aminte. Autorul adauga la final ca ar trebui ridicat un monument în amintirea lui, a acelui actor anonim, cinstit si corect care si-a dedicat viata teatrului, “un monument fabulos: Monumentul Uitarii. Pe care scrie un singur nume. Nu îmi aduc aminte numele”.

Este o tragica ironie a sortii ca numele unui actor, care a fluturat pe buzele tuturor, o viata întreaga, sa cada în uitare, astfel ca nimeni sa nu-si mai aduca aminte de el.

Autorul inventeaza nu numai situatii ilare în povestile sale, dar si expresii care stârnesc zâmbetul si chiar râsul: “azilul de încuiati”; “fereastra cu gratii la piticele sperante”; “batea o perdea vântul pe loc”; “orbul oului”; “Era Efractiei Universale, a Dispozitivului de Alarmare, A Cheii, a Lacatului Confidential, a Gratiilor si Zabrelei”; “Liga pentru Apararea Ochelarilor de Cal”; s.a.

Unele situatii par de-a dreptul absurde. Dar si absurdul este un procedeu literar foarte cultivat.

De asemenea, autorul cultiva paradoxul literar. Ex. “În Noua Era, se cumpara totul Nou. Chiar si greselile vechi”.

Unele scrieri sunt un fel de eseuri spirituale, cum e cea numita “Pilda iaurtului”. Din ea razbate sinceritatea si o serie de învataturi gratuite. O confesiune. O strigare. O soapta. O punere înainte ca la masa de jertfa din Templu. Titlul sau chiar subiectul sunt pretexte pentru confesiuni. În ele-si exprima crezul artistic si crezul crestin. “Si aceste scrieri se scriu cu sufletul, si se scriu cu viata. Biblia este o carte scrisa cu vieti. Cu suflete. Voi spuneti: literatura. Întâi s-a trait. Apoi s-a scris. Si, nu va îndoiti de asta, a mai fost si este cineva pe fir. Si va fi pâna la capatul capatului.”Caci pamânturile si cerurile vor pieri, dar numele Meu va ramâne”. Slaveste, suflete al meu, pe Domnul”.

Personajele sunt bine conturate iar subiectele sunt plasate în cadrul lejer, în plaja întinsa în preajma oceanului, în adierea brizei si în asteptarea refluxului.

O alta satira virulenta la adresa societatii este “Aproapele nostru, Armaghedonul” – un pamflet unde întâlnim prototipul insului anonim de azi, încadrat perfect în rama societatii: “Boboroc bin Sarantoc ajunsese un cetatean universal. Fara sa stie. Fara sa vrea. El nu consuma nimic. Nu avea nevoi. Nu se plângea de nimic. Stia tot, dar nu spunea nimic. Spunea tot, fara sa stie nimic. Reprezenta valoarea suprema în univers. Si reprezenta un nimic.

Imensa lui calitate – de a trece prin apocalipse în mod repetat, ba, mai mult, de a asista la apocalipse în mod inconstient si naiv, nativ, chiar, a fost remarcata. Astfel, Boboroc bin Sarantoc a devenit o valoare.

Ca un omagiu adus acestei valori, în Calicia moneda nationala a devenit Sarantocul. Ea avea imprimata chipul lui Boboroc, fotografiat gol, pe burta goala, la Polul Nord, purtând ca faclie o lamura olimpica de smochin, fara fructe, simbol plin de umanism al deplinei calicii în calicianism”.

Volumul are în componenta lui si câteva cronici cum e cea de la spectacolul Nationalului Craiovean “D-ale Carnavalului”, în regia lui Mircea Cornisteanu, ori cea la spectacolul „Alice nu stie sa moara” al Teatrului National „Marin Sorescu” Craiova de Gheorghe Truta dupa “Jurnalul” lui Alice Voinescu în regia aceluiasi Mircea Cornisteanu.

Un portret al profesoarei de limba româna, foarte graitor ne duce cu gândul la dascalii nostri care ne-au insuflat dragostea pentru citit, pentru analiza, pentru scris. Daca fiecare dascal s-ar întreba câti elevi îi datoreaza reusita în literatura, ar reiesi o statistica uluitoare.

Portetizarea facuta de Jianu Liviu-Florian dascalitei sale de Poezie este cu totul emotionanta. Autorul o numeste cu dragoste: învatatoarea de limba româna, cea care, poate mai scrie înca scrisori pe care nu le citeste nimeni. Scrisori catre Bunul Dumnezeu. Între dragostea insuflata elevilor pentru literatura si anonimatul în care-si duce, poate, existenta, autorul vede soarta profesorilor de astazi:

“Nu este invitata. Este remunerata pentru absenta ei? Nicidecum. Face înteleapta reclama, sau mai bine zis, apel la solidaritate si toleranta, în jurul vreunui produs al sufletului, al culturii, si nu al civilizatiei, în lumea media? Nu este nici chemata, nici rasplatita, cu un simbolic multumesc. Nu exista destul maruntis, nici destul timp, pentru ea. Suna telefonul? Nu suna telefonul. Sunt ocupate toate telefoanele oamenilor mari de astazi, si piticilor de ieri. I-a trimis cineva o floare? Este greu sa trimiti o floare pe lumea cealalta. Pe lumea aceasta, nu este timp. Nu a mai primit demult o floare. I-a mai scris cineva? Cutia de scrisori este goala, ca si singuratatea care o înconjoara. Cine îsi mai aduce aminte de ea? Cât de scumpa a ajuns memoria în ziua de azi!”

Textul este edificator si universal valabil.

Un regret mustrator de sine se prelinge din cuvinte:

“Si ajungând oameni cosmici, învatam alte limbi. Limba de lemn. Limba de piatra. Si ajungem la limba de lacrima”.

Ar trebui, macar o data pe an, de ziua dascalilor, sa fie amintiti, comemorati, evocati. Ar trebui …

Jianu Liviu-Florian aduce râul în matca:

“Daca a plecat, a plecat, nu ca sa se odihneasca. O sa zâmbiti. Este pretutindeni în lume, în spatele fiecarui elev. Citeste, dar nu mai corecteaza. Aduna în fiecare zi, cuvintele frumoase si faptele bune. Si compune. În sfârsit, compune. Prima ei compunere libera în limba româna crestina.

Nu am citit-o, înca. Stiu doar ca ea începe simplu: “La început au fost iubirea, parintii, bunicii si copilaria.” Ceva mai bun nu vom gasi vreodata, oricât vom cauta pretutindeni, si întotdeauna…” (Profesoara de limba româna).

Ceea ce se remarca la acest autor este usurinta de a scrie. Scrisul sau nu cunoaste travaliul nasterii. El apare pur si simplu si-i simti bataia din aripi, asa cum ai simti apropierea îngerului. Fara galagie. Pur si simplu. Esenta de cuvinte. Esenta de spirit.

“Sfântul Mirica Strainul” este un prilej de a-l evoca pe legendarul Petrache de la Manglavit si lumea satului, unde Dumnezeu a binevoit sa pogoare în chip de Mos si sa-i dezlege limba ciobanului.

Petrache Lupu – efigia taranului credincios, cu picioare desculte, care credeau cu tarie în Dumnezeu:

“Erau multi desculti în Manglavit pe vremea copilariei mele. Semanau oamenii mai mult cu Dumnezeu. Erau mai tari. Mai saritori. Mai primitori. Mai cu inima mare. Garduri, ce si ce. Fântâni în curti, nu aveau multi. Când facea unul o fântâna, se bucura si bea o ulita întreaga. Parca se nastea un copil, când dadeau cu ochii de apa“.

Un povestitor care istoriseste frumos despre locurile copilariei are darul de a-i trezi cititorului dorinta de a fi calcat si el acele meleaguri si de a fi trait alaturi de eroii cartii. Si într-aceasta consta adevarata valoare a unei carti: în puterea de transpunere.

Jianu Liviu-Florian, cu o pana fermecata, zugraveste în toate nuantele, localitatile de bastina si oamenii printre care a trait în copilarie si tinerete, facându-ti-i familiari, de îndata ce te cufunzi în lectura.

Arta descrierii se îmbina în chip fericit cu arta portretizarii. Chipul bunicului este culmea iscusintei scriitoricesti:

„Avea patulul plin de amintiri aruncate de altii în tarâna. Ce aruncau nepretuitorii, aduna bunicul acasa. Lucrurile astea toate îi treceau prin ochi, prin minte, prin mâna, le cumpanea de întrebuintare, le legana în brate pâna acasa si le anina în perete cu sfiala. Sfântul Mirica Strainul aduna din generatie în generatie: pamânt, pravalie la strada, vie, gradina, dale, sera proiectata nopti întregi cu ochii pironiti în tavan si dupa-amieze cu facultatea de arta si creionul în mâna, odaie de intrare cu efect de cruce piramidal, sistem de irigatie în casa si o racheta de inox care nu va pleca niciodata, dar niciodata de pe pamânt, ci se va umple cuminte cu apa si va boteza, picatura cu picatura, un popor de plante, unul de legume, când mâinile Sfântului, prea batrâne, vor trece în palmele Cerinei si Armonei, careia Sfântul si Buna lui Lumânare le-au dat leagan”.

Portetul tatalui este realizat în paralel cu cel al mitropolitului Nestor în proza: “O lumânare de Pasti”.

Descrierea unei liturghii într-o biserica este remarcabila: “Privesc în stânga si nu am nici-o îndoiala. Ostenii acestia ai Domnului, maicutele tinere, în negru, lupta bine. Numai piele si strana. Si fata alba. În dreapta, putina lume batrâna, femei cu basmale, si batrâni în saracie, cu paftale de întelepciune. Nu au stralucire. Nu au forma. Nu au imagine. Au doar închinare si rugaciune. Si sa nu credeti ca nu urca în mine o lacrima mare cât o concluzie: vai de mine. Caci nu stiu sa va arat ce lacrima si ce ura este în mine. Si daca – lacrima si ura care ma îneaca – ajunge prin duh pâna acolo unde voi stiti bine, acolo unde nu exista daca, omule, mai bine pleaca din tine. Si fara sine, caligrafiaza-ti viata în fiecare fapta pentru care nu ceri nici mângâiere, nici plata. Caci plata ai de la cine. Si viata ti-a fost plata.

Stau cu fata spre altar cu miros de moarte în nari.. Si înteleg de ce plânge femeia care ma îndeamna sa stau cu fata spre Dumnezeu. Dar eu nu am citit demult zidurile. “Mie nu îmi este teama de Dumnezeu, caci îl iubesc pe el. Dragostea desavârsita nu are lipsa de frica.” Antonie cel Mare”.

O capacitate uimitoare de a sintetiza istoria neamului, în câteva fraze: “Noi dam demult. Poporul asta a dat dintotdeauna. La toate neamurile pamântului. Si când nu a mai avut nimic de dat – prin mare mila si bunatatea lui Dumnezeu – s-au dat pe ei robi. Si nici asa nu i-au vrut.

Asa creste Crezul. Cu numarul si vocile celor care intra în urma-ne în biserica si-l stiu. Când îl aud, stiu si eu cuvintele. Lucraretele. Aici asculta Lucraretele. De-as fi stiut mai demult, nu m-ar fi speriat atât Danaidele. Poate alta ar fi fost si soarta Spargatorilor de Nuci. Domnul a scris-o. Eu am pus-o pe nuci”.

Dupa propria-i marturisire Jianu Liviu-Florian scrie “proza unui mugure de gând de simtire româneasca“. Ce si-ar putea dori un scriitor mai mult?

Lumea lui este atât de diversa si totusi, atât de cunoscuta!…Peste tot, la fel. Ici-colo, câte o figura pitoreasca animând împrejurul. Îi recunosti lesne. Si pe preotul satului, si pe Mitropolit si pe clacas, pe functionar si pe femeia casnica. Prototipuri. Portetul Garderobierului (cel care îmbraca pe scena manechinele … ) este cât se poate de bine creionat. El face cartile, el distribuie rolurile mai ceva ca un regizor.

În toate prozele, meditatia de tip filozofic, adauga un plus de valoare. Scriitorul-comentator sau mai bine zis, actorul care-si rosteste monologul, uneori interpeleaza auditoriul, punându-i întrebari care-l framânta si pe el. Si în aceasta ipostaza, el joaca rolul corului din tragediile antice, care puncta evenimentele sau ideile, repetând unele fraze, aproape obsesiv.

Scrieri dense, pe o întindere apreciabila, povestile muritoare ale lui Jianu Liviu-Florian se înscriu în proza moderna contemporana, cu extensie gazetareasca în unele cazuri când consemneaza evenimente sau evoca figuri ale unor personalitati cunoscute si mai putin notorii.

O latura importanta a scrisului sau este cea morala, autorul care se autodefineste astfel, în fata personajului literar Darie: “abonat al Institutului de Înalte Studii Morale, Darie“; strecurând, fie subliminal, fie direct, frânturi din propria gândire crestina, sub forma aforistica, apoftegmica si chiar axiomatica, trecute prin filtrul propriului suflet. De fapt, autorul ne ofera din margaritarele sale sufletesti. Foarte greu de precizat categoria sau subspecia unde se încadreaza aceste “povesti”. Tablete spirituale ar fi o categorie. Crochiuri lirice si epice. Micro eseul ar fi o alta grupare. Cronica de teatru ori de film – un alt calup. Proze sapientiale, panseistice, altele. Ele nu sunt structurate însa, ci curg, asa cum au fost primite. . În orice caz, ele sunt foarte placute, atractive pentru un anumit gen de cititori, ceva mai înaintati în procesul lecturii, desi stilul este cât se poate de accesibil.

Varietatea si nuantarea temelor este o alta trasatura a scrisului acestui prozator.

Consideratiile sale pe marginea unor subiecte notorii, a unor filme ori piese de teatru, asupra unor fenomene existente în lumea de azi, au darul de a-l trezi pe omul adormit, obisnuit sa i se ofere mura-n gura, orice explicatie. Cartea te obliga sa gândesti cu propria ta minte si nu cu mintea altuia. Îti pune întrebari si asteapta raspunsuri. În functie de pozitia ta, ea se dezvaluie. Îti aseaza în fata oglinda, din fata careia, nu te mai poti ascunde.

Este interesant cum, în proza “America sub eroare” – autorul are un colocviu cu un personaj închipuit, Darie, aluzie la romanul lui Zaharia Stancu, “Sa nu uiti, Darie”. Si convingerile împartasite acestui Darie, sunt de natura sa uimeasca: “Sacrificiul: daca exista vreo emotie în arta, în cinematografie, în literatura, în viata, cea mai puternica este în fata actelor de sacrificiu. Nu autodafe. Nu crime. Sacrificul pentru cel de lânga tine. Oameni care renunta la dreptul lor, la mai binele lor, în favoarea altor oameni. Oameni care în momente de foamete întind ultima lor picatura de faina unui trecator: poate, Ilie.

Probabil, a fi crestin în ziua de azi, este de-a dreptul un lucru idiot: doi si cu doi nu fac patru. Fac cinci, din care 0 eu, si 5 tie, de la Dumnezeu. O credinta cruda. În care te tai singur”.

Mai mult decât atât, autorul se identifica acestui Darie fictiv care devine un fel de alter-ego al sau. Pâna si pe plan fizic. Dar mai ales, pe plan psihologic si spiritual: “Si nefiind nimic, îti spun, sunt un suflet, Darie”.

Un portret coplesitor face autorul unei femei simple, Gheorghita, cea care, vreme de 50 de ani a avut în grija biserica satului.

“Gheorghita a fost o femeie care, vreme de cincizeci de ani, a tinut, pe cheltuiala vietii ei, o Biserica deschisa.

Vreme de cincizeci de ani, Gheorghita se scula odata cu zorile, se ruga, se spala, se îmbraca, lua cheile, si deschidea usa Bisericii. Se aseza apoi pe un scaun, lânga masa cu lumânari, si astepta.

Intrau oameni, cereau lumânari, ea le vindea lumânari.

Intrau oameni, scriau pomelnice, ea le lua, si le punea pe masa, sa le ia preotul.

Intrau oameni, întrebau ce si cum, de ale vietii, de ale Bisericii, ea le spunea când vine preotul, sau îi sfatuia, dupa puteri.

Intrau oameni de cu dimineata, si pâna seara târziu. Ea pazea icoanele si odoarele Bisericii, sa nu intre om, sa îl împinga necuratul, sa faca pe dracul.

Ea aprindea candelele, ea facea focul, ea dadea cu matura, ea stergea praful, ea era om de rugaciune, om de ajutor, si om de ordine. Ea sapa, grebla, semana, si culegea.

Prima Biserica deschisa a Craiovei era a Gheorghitei. Ultima, tot a ei. Biserica se deschidea odata cu ea, si se închidea odata cu ea.

Tinea si postul, si rânduielile”. (Biserica Sfântul Gheorghe din Cer)

Jianu Liviu-Florian si-a creat o lume fantastico-reala, cu nume semnificativ: Calicia, cu elemente ale lumii reale. În ea a asezat oameni obisnuiti si neobisnuiti, de toate vârstele si profesiile, de toate categoriile sociale. Calicia este centrul Universului, buricul pamântului, e locul unde se întâmpla de toate: bune si rele, frumoase, urâte, lucruri exceptionale si obisnuite. Locuitorii Caliciei se numesc, desigur, calici si principala lor trasatura de caracter este calicia. Lumea lui e animata, merge în pas cu societatea, e “în trend”. Si daca vreun individ merge împotriva curentului, e pus repede la punct de confrati, astfel ca totul fie ca si înainte.

Umorul sanatos si satira muscatoare, usturatoare, sarcasmul, autoironia dau o culoare deosebita scriiturii. De un umor molipsitor este proza “Palaria”, în stil sorescian care aduce foarte bine cu poezia “Vedenia” din volumul “La Lilieci”, al lui Sorescu. Dumnezeu e antropomorfizat, poarta palarie, ba, chiar o ofera unui cetatean, caruia îi placuse palaria si se uita cam lung la ea.

Acelasi umor sarcastic este prezent si în scrierea “Natiuni, fiti barbate!” în care, moartea unei pisici la Casa Alba este motiv de doliu international si stopare a oricarei activitati.

Autoironia atinge cota maxima în proza: “Starea de normalitate” Fragmente alese, din conferinta sustinuta la Scoala de Vara de la Motatai, regiunea Goltenia, de pedagogul Liviu Ocos Costogan (de origine, calician)

Dar nu numai ironie, sarcasm si umor din Commedia dell’Arte, întâlnim în prozele lui Jianu Liviu-Florian, ci si întâmplari care au darul sa-ti trezeasca un sentiment de simpatie si îngaduinta fata de semeni. În proza: “Am întâlnit un român fericit” – facem cunostinta cu un om simplu, care nu pregeta sa-i multumeasca lui Dumnezeu pentru ploaia care a cazut si datorita careia îsi va salva recolta. Lucru aproape neobisnuit la omul de azi, care îi cere ajutor lui Dumnezeu doar în necazuri si uita apoi sa fie recunoscator si sa-i multumesca. Chipul fericit, expresia de bucurie si exclamatia repetata: “Sa traiesti, Doamne!” sunt foarte graitoare. Iata, omul îi doreste lui Dumnezeu viata lunga!

Jianu Liviu-Florian are darul rarissim de a face din orice amanunt banal, un subiect de literatura, de a-i da forma, sens, înteles si mai ales, rost. Fiecare cuvânt are rostul lui pe pagina si este asezat unde trebuie. Repetitiile unor fraze sau cuvinte, subliniaza, întaresc ideea, conduc la întelegerea sensului.

În prozele sale, autorul este invitat de Dumnezeu la masa, pentru a depana amintiri. Alteori, la conversatii usoare pe telefon. Dumnezeu îl stie pe fiecare înca dinainte de a se naste. Relatarile sunt spumoase, pline de verva, cu tâlc.

Plina de tâlc este si proza “Potirul adevarat”, în care personajul declara ca e mort. Si asa mort, merge la biserica, la slujba, îngenunche si, abia când potirul cu Trupul si Sângele lui Isus Cristos îl atinge pe crestet, se produce miracolul si învie. E mai viu ca înainte de a muri. Se certifica astfel cuvintele lui Isus spuse ucenicilor Sai: “Cine manânca Trupul Meu si bea Sângele Meu, cu adevarat va trai”.

Potirul cu Sfintele Taine are, în chip simbolic, spiritual, aceasta putere, de a învia din morti.

Este interesant cum autorul îsi construieste cadrul în fiecare istorisire. Cu minutie, cu o arta a naratiunii greu de egalat. Creeaza atmosfera. Creeaza si starea propice introducerii personajelor. Apoi desfasoara actiunea lasându-l uneori, pe cititor sa traga concluziile. În acest sens, proza lui este interactiva, pentru ca interpeleaza, solicita auditoriul sau cititorul la opinie proprie. Suspansul este, de asemenea, un element folosit frecvent în proza lui Jianu. El se implica direct în poveste, marea majoritate a prozelor fiind scrise la persoana întâi.

“Omul cu chibrituri” de pilda are aspectul unui policier. Suspence, mister, noapte, urmariri, umbre, liniste absoluta, un peisaj straniu si un cadru împietrit, cu siruri de mese la care stateau oameni încremeniti, învesmântati în sube negre, ce poate fi mai misterios? Scenele se desfasoara pe cadre, ca-n filmele de televiziune.

Autorul a introdus în volum si comentarii la unele volume nou aparute, ale confratilor cum e cea a lui Stefan Doru Dancus: “Bocitorii. Asteptatorul”.

Nici folclorul despre personajul emblematic numit Bula nu lipseste si autorul închipuie o istorie amuzanta intitulata “Ce a facut Bula în Ziua Nationala a Caliciei”, pentru ca Bula, nu e asa? e un personaj omniprezent, ubicuu, el se afla nu numai la Bucuresti ci chiar în inima târgului, la Calicia. Ceea ce vrea sa spuna autorul este ca, în fiecare din noi, sta pitit un Bula.

“Originea sanatoasa la români” este un pamflet politic al zileleor noastre.

Personificarea, parabola, hiperbola, paradoxul, antiteza, sunt figuri de stil folosite frecvent în proza acestui volum. Pamfletul social si cel politic sunt la mare cautare. Împresurat cu destula sare, piper, chiar si ardei iute, sarcastic, umoristic, sarjant, ca un duel cu un adversar nevazut si cu atât mai ispititor, pamfletul este gustat de toata lumea pentru ca izvoraste din realitatea imediata si pune degetul pe rana. Degetul altuia, desigur. Si mâna altuia, fara doar si poate, care scoate castanele din foc. Dar e destul de gustat, se râde la el, în hohote, ori mânzeste, pe sub mustata. Sau pe înfundate. Depinde pe cine vrei sa înfunzi. Cert este ca Jianu Liviu-Florian are un acut simt al umorului, un simt al observatiei faptului divers pe care-l transforma în literatura, si alte multe simturi, cu alte cuvinte, nu e un nesimtitor. Ia atitudine. Bine. Cu folos. Cu arta. Cu mestesug. Cu inteligenta si cu alte ingrediente strict personale.

Scrieri despre Dumnezeu, despre sfinti si despre oameni. Ba si despre neoameni. Ca sa-i determine sa redevina oameni.

O poveste adevarata, deosebit de emotionanta este “Simeon al dragostei” care, pornind de la istoria Sfântului Simeon Stâlpnicul, descopera instantaneu, situatia unui baiat, un copil al strazii, cautând într-un tomberon ceva de mâncare. Autorul conchide: “Mi-am continuat drumul, cautându-ma prin buzunare dupa un alt dar. Nu mai aveam nimic. O pereche de ochelari de vedere, doar. Nu m-am gândit sa îl iau pe tânar cu mine acasa. Sa îi dau o pâine si un borcan de dulceata, macar. La toate acestea m-am gândit mai târziu. Era un copil al strazii. Haine gasea mai usor decât hrana. Un copil al nimanui. Fara casa. Fara parinti. Fara rude. Fara nimeni pe pamânt. Adapostul lui – o banca. Masa lui – un tomberon. Prietenii lui – niste câini vagabonzi.

Pe ce lume traim! Eu sunt primul vinovat al acestei lumi. Nu am facut nimic pentru acest copil. Si nu îl voi mai întâlni. Nici macar numele nu i-l stiu. Dar cred ca numele lui este Simeon. Simeon Stâlpnicul Care – travestit în copil al strazii – colinda lumea, cautând o picatura de dragoste”.

Cazuri cu care ne confruntam zi de zi, doar ca nu luam îndeajuns aminte. Cine sa aiba timp, disponibilitate, sa priveasca la toti cersetorii si la toti cautatorii prin gunoaie? Autorul semnaleaza cu amaraciune astfel de cazuri sociale. Spre trezire. Proze ca: “Laurentiu” ; “Aproapele” ; “Mosul”; “Viata de lux”; au aceeasi tematica si emotioneaza, nu prin darul umil pe care personajul îl ofera unui mic cersetor, unui batrân sau unei femei sarmane, ci, prin bucuria, fericirea aproape perfecta, pe care i-a insuflat-o acest gest de caritate fata de aproapele sau. Bucuria, gâtuita de un plâns gâlgâit, ne este transmisa si noua, cititorilor. Are literatura, din fericire, aceasta putere magica. Ideea care se desprinde din toate aceste proze spirituale si sociale în acelasi timp, este ca, daca cineva ofera pomana cuiva, lui îsi da de pomana.

Jianu Liviu-Florian a adunat între coperti si multe cronici de carte, în special, cartile spirituale se bucura de atentia sa. Astfel, ne prezinta si cartea “Ne vorbeste parintele Cleopa”, volumul 11. “O marturie vie împotriva obscurantismului lumii moderne”, spune comentatorul. De asemenea, cartea aceluiasi Parinte arhimandrit Ilie Cleopa, “Ne vorbeste Parintele Cleopa” – 15. Dar si “Partasii Taborului” – e Doina Pologea.

De asemenea, a inserat în volum si Interviuri neconventionale, în care Stefan Doru Dancus îi ia un interviu autorului.

Trebuie amintite si povestile sau istorisirile pentru copii care sunt de o suavitate si ingenuitate absolut încântatoare.

În întregul ei, cartea de fata constituie un tablou al lumii concentrate într-un areal bine delimitat, anagrama unui oras, Iovacra, la sfârsit de mileniu II si începutul celui de-al treilea, dar trecuta prin oglinda framântarilor auctoriale, a nelinistilor omenesti, zamislitoare de „povesti muritoare”, care pot deveni, de fapt, nemuritoare. Timpul va dovedi eternitatea lor.

CEZARINA ADAMESCU

www.agero-stuttgart.de

24 noiembrie 2011

Volumul poate fi descarcat pe site-ul: www.semanatorul.ro   – sectia Proza.

 

OASE DE VANZARE

On By nelursIn Bible, Christian PerspectiveLeave a comment

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

contact@alianta-familiilor.ro

 

24 noiembrie 2011

OASE DE VANZARE

Oase da vanzare. Par de vanzare. Rinichi de vanzare. Sange de vanzare. Ovule de vanzare. Copii de vanzare. Femei de vanzare. Organe (plasma, inima, ficat, plamini, cornee, celule rosii, ligamente) de vanzare. Sanatate de vanzare. Pantece de inchiriat. Aceste “marfuri” se vand si cumpara pe “piata rosie,” o piata despre care nu se stie si nici nu se scrie prea mult. E o piata relativ noua, tipica societatii in care traim, in care totul a devenit o marfa si nimic nu a mai ramas sacrosant. O societate bolnava si lipsita de valori care a devalorizat fiinta umana transformind-o intr-o marfa. 

Mai devreme in an a fost publicata o carte pe acest subiect, scrisa de tinarul antropolog american ScottCarney si intitulata The Red Market: On the Trail of the World’s Organ Brokers, Bone Thieves, Blood Farmers, and Child Trafficeks (“Piata rosie: pe urmele traficantilor internationali de organe, hoti de oase, fermieri de sange si traficanti de copii”). Cartea a fost aclamata ca una de expertiza in domeniu si declarata model de investigatie jurnalistica. Obiectivul ei e sa deschida ochii lumii dezvoltate asupra unui fenomen dezumanizant care se intilneste tot mai des in Lumea a Treia si din care beneficiaza in principal occidentalii – oamenii saraci ai lumii isi vind organele, in speta sanatatea, pentru a da sanatate sau prelungi viata celor privilegiati sa traiasca in tarile dezvoltate. Nu o fac din altruism ci din cauza saraciei lucii in care traiesc, pentru un ban promis, dar deseori nedat, de traficantii in organe umane. Inselati, unii incearca de mai multe ori, nadajduind sa faca un ban sa-si hraneasca propriile familii. Trupul unei fiinte umane, dezmembrat si vindut “cu bucata” (asa cum se dezmembreaza o masina casata pentru piese) poate aduce unui traficant de organe un castig de pina la $250.000. Volumul anual al traficului in organe este de citeva miliarde de dolari. Organele se recolteaza din surse diferite, si, dupa cum veti vedea, unele mai stranii ca altele. Din comertul in organe sau sanatate nu castiga donatorul ci doar intermediarii, adica cei care le vind si le cumpara.  

Sa fie traficul in organe umane un semn al vremurilor din urma? Lasam asta la aprecierea dtra, dind, insa, un pasaj din cartea Apocalipsa care noua ni se pare relevant: “11. Si negutatorii lumii plang si se tanguiesc asupra ei, caci nimeni nu mai cumpara marfa lor, 12. Marfa de aur si de argint, pietre pretioase si margaritare, vison si porfira, matase si stofa stacojie, tot felul de lemn bine mirositor si tot felul de lucruri de fildes, de lemn de mare pret si marfa de arama si de fier si de marmura, 13. Si scortisoara si balsam si mirodenii si mir si tamaie si vin si untdelemn si faina de grau curat si grau si vite si oi si cai si carute si trupurisi suflete de oameni.” (Apocalipsa 19: 11-13) 

Recomandam cartea lui Carney tuturor celor interesati de declinul valorilor in societatea post-moderna ori in bioetica, dar mai ales legiuitorilor care cocheteaza cu legiferarea unor practici similare, asa cum a facut India, sub pretentia de a stimula economia ori crea locuri de munca. 

Carney a absolvit Universitatea Wisconsin-Madison in 2005. Vreme de citiva ani a predat cursuri in India unde a venit in contact direct cu “piata rosie” practicata pe scara larga acolo, dar si in alte tari sarace. Cele 240 de pagini ale lui Red Market ofera o lectura usoara, si contin date numeroase si interesante despre amploarea pietii rosii in India si in Lumea a Treia. Divizata in zece capitole, cartea trateaza comertul international al fiecarui organ uman care la ora actuala se vinde, cum, la cine, cine sunt vanzatorii, comparatorii, si ce ii motiveaza pe ambii. 

 Oase de Vanzare: Mortii tarilor sarace nu se odihnesc. Oasele lor au devenit o marfa mult cautata in tarile occidentale, iar tarile sarace sunt grabnice sa satisfaca aceasta cerinta. Cimitire intregi in India sunt asaltate in timpul noptii de hoti care dezgroapa mortii pentru a le lua oasele. Tratate si curatate, ele sunt apoi vindute in Butan calugarilor budisti care din femure si tibii fac fluiere si le vind la profit. Scheletele mortilor se vind facultatilor de medicina din tarile dezvoltate pentru pregatirea viitorilor doctori. Vanzarea de schelete e interzisa in majoritatea tarilor lumii, dar cumva tot se vand. Atita vreme cit exista cumparatori, vor fi si traficanti. In 1985 India a interzis exportul legal al scheletelor, generind astfel traficul ilegal in oseminte umane. Din India s-a extins in China si Europa de Est, Europa de Est insa dovedindu-se a fi o sursa nesigura pentru traficanti. Nigeria a devenit si ea un centru important in traficul international de oase. In India hotii de morminte s-au inmultit, dar la fel si paznicii cimitirelor. Cartea descrie cazuri cu totul bizare despre familii care isi ingoapa membrii de familie si apoi angajaza paznici sa le pazeazca mormintele pina cind sunt siguri ca organele mortului au putrezit de totul. 

  Rinichi de Vanzare: Se stie ca omul are nevoie de doar un singur rinichi. Saracii Lumii a Treia o stiu si ei. De aceea isi preleveaza si isi vind al doilea rinichi. Saracii Indiei o fac pentru $1.000 bucata. Comertul in rinichi a luat amploare acolo in 2005 imediat dupa ce un tsunami a inundat coasta Indiei si a lui Shri Lanka in decembrie 2004, cauzind dislocarea a mii de oameni de pe malurile oceanului. Lipsiti de locuri de munca si venit, fostii pescari si crescatori de orez, au invatat repede ca pot face bani din vinzarea rinichilor. Iar traficantii nu au intirziat sa apara si sa-i ademeneasca cu promisiuni. La doar putina vreme 52 de spitale indiene s-au specializat in prelevarea rinichilor. Multi donatori au avut complicatii in urma operatiilor, unii au bolit multa vreme, iar citiva au murit. Vinzarea rinichilor insa nu este limitata doar la India. Cartierele saracacioase ale marilor metropole din Egipt, Africa de Sud, Brazilia si Filipine au devenit si ele peste noapte donatoare de rinichi. Saracii vad in vinzarea rinichilor o sursa de castig. La un pret de intre $800 si $1.000 de riniche, venitul acesta e o suma incredibila pentru acesti saraci care supravietuiesc cu doar un dolar pe zi. Pe linga asta, multe spitale din Lumea a Treia s-au specializat in transplantul rinichilor, costul uni transplant fiind cu mult mai ieftin acolo decit in Statele Unite sau Canada. In Filipine, de exemplu, un transplant costa $6.000, in timp ce in SUA costa $259.000. Saracilor li se promite $3.000 pentru un riniche, dar primesc cel mult $1.000. Toata lumea stie ca traficul in rinichi e inselatorie. Cazurile de diabet sunt in crestere in intreaga lume, anticipindu-se ca in 2030 vor ajunge la 366 de milioane. Inevitabil, cererea pentru rinichi va creste si ea. 

  Situatia cea mai tragica insa e in China. Tot mai multe dovezi se strecoara afara din China ca autoritatile chineze executa detinutii pentru a le preleva organele si a le vinde strainilor. Se estimeaza ca intre 2000 si 2005 China a efectuat 60.000 de transplante de rinichi. Doar 18.500 de rinichi au putut fi identificati cu donatori specifici, restul parvenind de la intemnitati neindentificati. In ultimii ani, afirma cei in tema, mii de detinuti chinezi au disparut subit din inchisorile chinezesti fara ca cineva sa le cunoasca identitatea sau cind si unde au disparut. Detalii despre aceste practici oribile parvin de la medicii chinezi care primesc azil in strainatate. Unii au declarat fiind martori la executia detinutilor si prelevarea organelor lor. In unele inchisori cite trei detinuti erau “injectati”zilnic, pusi pe masa de oparatie, si “dezmembrati” asemenea unei masini casate. Organele lor ajungeau dupa aceea in spitalele chinezesti unde strainilor li se faceau operatii de transplante de organe la preturi mult mai reduse decit cele de acasa. Mai nimic din trupul detinutului executat nu se risipeste in China. In 2006 preturile transplantelor organelor erau de $62.000 pentru un riniche; $98.000 la $130.000 pentru un ficat; $150.000 la $170.000 pentru un plaman; $130.000 la $160.000 pentru o inima; $30.000 pentru o cornee. Pretul pielii era de $1.20 centimetrul patrat. Unele marturii ale medicilor chinezi erau cu totul ingrozitoare, afirmind ca executia detinutilor era uneori programata sa coincida cu sosirea in China a pacientilor straini candidati la transplantul de organe. In doar ultimii ani China a facut o jumatate de miliarde de dolari doar din transplantele de rinichi facute strainilor, asa numitii “medical tourists”, adica turisti medicali. 

  Copii de vanzare: Copii au devenit si ei o narfa care se vinde si se cumpara. Principalii cumparatori sunt agentiile de adoptii din Lumea a Treia care “vand” copii clientilor din tarile dezvoltate. Una din sursele de copii ale agentiilor de adoptii este furtul. In India mii de copii dispar de la joaca, de pe drum spre scoala sau spre casa, ajung in orfelinate unde li se emit acte de identitate false si sunt pusi pe lista adoptiilor internationale. Clientilor straini le este indiferent daca copiii pe care ii adopta au sau nu parinti ori daca au fost furati. La urma urmelor e imposibil sa verifici adevarata identitate a copilului adoptat. Politia indiana lucreaza din zor sa taie filierele traficului in copii furati, dar fara mult succes. Parinti disperati alearga ani de zile sa-si afle copiii, isi epuizeaza micul venit pe care-l au, si de cele mai multe ori nu-i afla. In 2005 pretul unui copil furat in India era de $236. Atita primea cel care fura un copil. Iar pretul de “vanzare” era de $12.000. Intre 1991 si 2003 o agentie indiana de adoptii a facut un profit de $250.000 oferind 165 de copii pentru familii din SUA, Olanda si Australia. Pe linga India, cazuri de copii furati si adoptati sunt raportate si in Ciad, Samoa si Haiti. 

  Ovule de Vanzare: Si ovulele au devenit o marfa care se vinde si se cumpara. Centrul mondial al traficului in ovule este Ciprul. Parinti disperati din lumea occidentala care nu pot avea copii calatoresc in Cipru sa cumpere ovulele femeilor tinere care le doneaza. Cine sunt donatorii? Fete tinere din Europa de Est si America Latina. Anunturile publicitare se fac in Ucraina, Rusia, Romania si Moldova. Tinerele care raspund sunt duse in Cipru unde zile la rind sunt supuse unor doze ridicate de hormoni pentru a le face sa ovuleze. Ovulele sunt apoi recoltate si vindute cuplurilor infertile din tarile occidentale. Urmeaza fertilizarea in vitro, la un cost intre $8.000 si $14.000, cu mult mai mic in Cipru decit in tarile occidentale. In SUA o procedura in vitro costa $40.000. Anual  in intreaga lume 250.000 de copii se nasc prin procedura in vitro. Cele mai multe clinici de fertilitate sunt in Cipru. In cartea sa, Carney relateaza si o discutie interesanta cu o tinara dansatoare romana in Cipru si Grecia, careia i s-a oferit $2.000 pentru a dona ovule. A refuzat oferta, crezind ca ceea ce i se cerea sa faca e imoral. Carney mentioneaza si arestul in Romania, in iulie 2009, a doi medici israeliti care incercasera sa demareze in Romania o retea de trafic in ovule. In ultimii ani Spania si ea a devenit o destinatie preferata a donatoarelor de ovule. Tinerele din America Latina insa, au invatat repede lectia rasismului european, cuplurile europene preferind sa cumpere ovule de la imigrantele europene din Spania, in special cele romane si moldovene. 

 Mama Surogat – Pantece de Inchiriat: Daca nu vrei sau nu poti sa fii insarcinata dar totusi iti doresti copii, ai o alternativa – surogatul. Si in domeniul surogatului India detine titlul mondial. Spitale si clinici intregi din India au fost transformate in “baby factories” (adica fabrici de copii). Mii de copiii se nasc in India in acest fel. Pentru $50 pe luna, sau $6.000 la sfarsitul sarcinii, mii de femei tinere sunt intr-o gestatie aproape permanenta. Duc la termen copilul unei alte femei sau familii. Pretul e bun pentru ele, avind in vedere ca $6.000 e mai mult decit ar putea castiga in 10 ani de munca. Noua luni tinerelor nu li se permite sa plece din spital, iar nasterea copilului se face doar prin cezariana. India a legalizat surogatul in 2002 sub pretentia de a stimula economia tarii si a crea locuri de munca. Preturile oferite de clincile de surogat sunt intre $15.000 si $20.000 de sarcina. In contrast, pretul in SUA e de intre $50.000 si $100.000. Amploarea surogatului e imensa, la ora actuala India avind nu mai putin de 350 de clinici de surogat care generereaza un venit anual de 2.3 miliarde de dolari. 

  Sange de Vanzare: Sangele nu poate fi vandut sau cumparat legal, dar totusi se vinde. Il cumparam chiar si noi cind ajungem in spital, dar despre asta nu se vorbeste, nici macar in soapta. Din nou, India detine recordul mondial si la vanzarea de sange, iar tarile occidentale la cumparatul lui. Nu doar indienii insa vind singe in India. Nepalezii, mult mai saraci, se duc cu sutele in India pentru a-si vinde sangele. Unii dintre ei dispar fara sa li se dea de urma. In ultimii ani politia indiana a depistat adevarate “ferme crescatoare de sange” in zonele adiacente Nepalului. Nepalezi si indieni saraci, aflati singuri pe cimp sau pe drum, sunt rapiti si dispar. Sunt dusi cu forta la ferme de animale izolate unde li se extrage sangele cu forta. Sunt hraniti putin sa fie tinuti in viata doar pina cind trupul isi da ultimul strop de sange, iar apoi sunt ingropati, fara ca cineva sa le cunoasca numele, sa le dea de urma, sau sa li se afle mormintul. Cu ani in urma unul din acesti prizonieri a scapt, informind autoritatile. In urma unei razii, politia a descopert 17 fiinte umane zacind pe dusumea cu tuburi inserate in vene si litri de singe colectati si tinuti in frigidere. Pretul? Trei dolari pentru un sfert de litru!  

 Recomandari AFR: Va recomandam o recenzie a cartii lui Carney publicata pe 4 august in Businessweek: http://www.businessweek.com/printer/magazine/book-review-the-red-market-by-scott-carney-08042011.html Va recomandam deasemenea un alt articol a lui Carney, publicat in publicatia americana Foreign Policy in mai anul acesta si intitulat “The Rise of the Red Market” (“Piata Rosie”)http://www.foreignpolicy.com/articles/2011/05/31/the_rise_of_the_red_market 

HAPPY THANKSGIVING!

Cu prilejul Zilei Multumirii care se sarbatoreste astazi in America, uram cititorilor nostri din America un Happy Thanksgiving! 

DUPA DOI ANI

Saptamina aceasta AFR celebreaza doi ani de la lansarea scrisorii saptaminale de Joi. Multumim voluntarilor nostri pentru aportul car l-au facut si il fac pentru a asigura aparitia ei saptaminala. Multumim deasemenea tuturor care ne scrieti, aprecierilor si observatiilor care ni le faceti. Apreciem atentia care o acordati materialelor noastre. Stim ca va zidesc si ca va sunt folositoare. Saptaminal materialele noastre sunt citite de multe mii de cititori. Multumim deasemenea tuturor care transmiteti mai departe sau postati materiale noastre. Va rugam insa sa ne acordati creditul cuvenit. 

PENTRU ROMANII DIN FLORIDA

Va reamintim ca romanii din aria metropolitana Miami (South Florida) organizeaza, duminica 27noiembrie 2011, o zi de post si rugaciune privind calamitatea avortului la romani. Evenimentul e organizat de bisericile romane din Miami si suburbiile lui. La acest eveniment s-au alaturat deasemenea, ca initiatori, diverse organizatii proviata din Romania si Statele Unite, printre ele, Alianta Familiilor din Romania, Asociatia Pro Vita (Bucuresti), Mercy’s Action Ministries (Florida), Asociatia Generala a Romanilor Uniti Greco-Catolici (Baia Mare), Alianta Evanghelica Romana din SUA si Canada, Forumul Civic Crestin (Bucuresti), PNTCD, Organizatia Gratia Pro Deo (Bucuresti), Uniunea Femeilor din Bihor, Prison Ministries – Romania (Cluj), Alianta pentru Salvarea Familiei (Republica Moldova), etc. Evenimentul se va desfasura la Biserica Romana din Hollywood, Florida, aflata la 1811 Arthur Street, Hollywood, Florida 33020, va incepe la ora 9 dimineata si se va incheia la orele 13. Persoana de contact este dl Florin Vancea, Tel. 954-410-5633. Detalii aditionale pot deasemenea fi aflate de la dl Petre Costea, la costealaw@yahoo.com La evenimentul acesta sunt programate sa participe personalitati marcante ale vietii religioase si sociale a romanilor din Statele Unite. Printre participanti se afla si dl Mircea Lubanovici, deputat PDL, care reprezinta diaspora romana din SUA si Canada in Camera Deputatilor. Toti romanii din Florida si SUA sunt invitati cu caldura sa participe. Criza demografica a Romaniei, cauzata in principal de dimensiunile exagerate ale avortului practicat de romani, ne impune tuturor obligatia sa ne ridicam impreuna catre Dumnezau vocea pentru salvarea viitorului tarii, prin salvarea vietii celor mai inocente fiinte umane – copiii nenascuti.  

NOAPTE DE VEGHE LA TIMISOARA

Colegii de la Darul Vietii din Timisoara ne informeaza ca au organizat si ei o noapte de rugaciune si veghe pentru oprirea avortului in Romania care va avea loc la Timisoara Vineri seara (de la ora 5) pina Simbata dimineata (la ora 7). Detalii aici: http://www.darulvietii.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=519:noapte-de-veghe&catid=47:evenimente&Itemid=79 sau scriind lui Gerda Chisarau chisaraug@yahoo.com. 


VESTI (BUNE) DE ULTIMA ORA – NU EXISTA UN DREPT LA CASATORII POLIGAME!

Ieri, 23 noiembrie, Tribunalul Suprem al provinciei canadiene British Columbia (Columbia Britanica) a emis o decizie istorica – nu exista un drept la casatorii poligame. Textul integral al deciziei, lunga de 277 de pagini, il aflati aici: http://www.adfmedia.org/files/PolygamyDecisionBC.pdf Decizia e extrem de importanta si constituie un precedent bun pentru stoparea pretentiilor poligamistilor de a li se recunoaste un drept la casatorii pluraliste (“plural marriages”). In 2002 un tribunal din Ontario a declarat existenta unui drept la casatorii unisex, iar de atunci incoace lumea a fost inundata cu pretentii de a legifera casatorii unisex peste tot. Cazul poligamistilor canadieni a fost declansat acum citiva ani cind un grup de mormoni razvratiti din British Columbia au fost arestati pentru ca practicau poligamia. Au atacat in instanta interdictia poligamiei incercind sa o declara neconstitutionala. Au pierdut. 


DECLARATIA DE LA TIMISOARA

Declaratia de la Timisoara ramine disponibila sa fie semnata in continuare:

http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php    


VRETI SA FITI INFORMATI? 

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.  

 

 

FACETI-NE CUNOSCUTI! 

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.  


ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.   

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

 

Concursul de hochei pe gheata – "CUPA GLADIATORILOR"

On By nelursIn SportLeave a comment

CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL „DUNAREA” GALATI are placerea sa va invite la concursul de hochei pe gheata  – ,,CUPA GLADIATORILOR” –  ce se va desfasura la patinoarul artificial din  Galati la categoria de vârsta U12 în perioada  16 – 17 –18  Decembrie 2011.
Pentru desfasurarea în bune conditii a concursului va facem cunoscute urmatoarele precizari :
1. Numarul de echipe înscrise nu va fi mai mare de 8, iar fiecare echipa nu va avea un numar mai mare de 18 juc?tori.
2. Echipele vor fi dispuse în doua grupe trase la sorti si vor fi incluse în urmatoarele grile:

   U12 gr A        Dunarea      X      Y      Z      Puncte      Pozitia  
   Dunarea      1    3      5    
   X         1      6    4    
   Y         3    6      2    
   Z         5    4    2         

 

 

 

 

   U12 gr B      Gladiators    A      B      C      Puncte      Pozitia  
   Gladiators              
   A            
   B            
   C            

 

 

 

 

Meciuri finale

   Loc 4 A      Loc 4 B      Locul 7     Locul 8      
   Loc 2 A    Loc 2 B    Locul 3     Locul 4    
   Loc 3 A    Loc 3 B    Locul 5     Locul 6    
   Loc 1 A    Loc 1 B    Locul 1     Locul 2    

 

 

 

 

3. Durata de desfasurare a unui joc va fi de 2 reprize a câte 20 de minute, fara oprire.
4. Punctajul se va acorda dupa cum urmeaza: 3 puncte (echipa victorioasa), 1 punct (meci egal) ai 2 puncte pentru echipa care castig? în umra a trei suturi de penalitate, ce se vor executa imediat dupa durata regulamentara de joc în caz de egalitate.
5. Se va respecta regulametul  federatiei internationale excluzând (offsaid-ul, degajarea interzisa, penalitatile de 2 minute vor fi cronometrate 1 minut).
6.  Va exista un singur arbitru si un singur auxiliar pentru fiecare meci.
7.  Durata de desfasurare a jocurilor sa fie de 2 reprize a câte 20 de minute stop time, pauza între reprize sa fie de 10 minute.
8.  Toti jucatorii vor fi premiati cu diplome,  primele trei echipe cu cupe, iar cei mai buni cinci jucatori si cel mai bun portar vor primi distinctii.
9. Cazarea si masa  echipelor participante  le  vom putea organiza contra unor costuri acceptabile.
10. Data limita la care se pot face confirmarile de participare este  6 Decembrie, primele sase solicitari vor fi luate în considerare.
11. În eventualitatea  cresterii numarului de echipe ramânem deschisi modificarilor.  Vor fi acceptati în competitie doar sportivii nascuti în anul 2000 si mai mici. Rugam în mod expres sa se respecte aceasta cerinta (exceptia facând-o fetele la care anul de vârsta poate fi cel mult 1998) .
12. Pentru centralizarea datelor, îi rugam pe cei interesati sa trimita confirmarea de participare cu numele si datele de nastere ale copiilor.

http://hocheigalati.com/