Author: nelurs

CINSTEA – FLOARE RARA, MULT CAUTATA, MULT DORITA

On By nelursIn EssaysLeave a comment

„A trai cinstit este totuna cu a trai corect si drept” –

                                              Platon

                                            

   

Vavila POPOVICI


Ei, da! „Pentru 50.000 de euro nu ma dau jos din pat!”Asta proba de cinism! Iata omul nou creat de aceste vremi post – revolutionare! Asta da, sentiment de superioritate, de încredere exagerata în propriile capacitati! Asta, da, narcisism! Om care si-a vazut imaginea reflectata în nu stiu ce oglinda si s-a îndragostit de ea… Asta da, orgoliul – manifestare exagerata a egoului care se doreste superior celorlalti! Asta da, neobrazare – lipsa de cuviinta, poate chiar impertinenta?

Cu adevarat omul cinic are ceva diabolic, pervers în fiinta sa. Cinicii (de la kynos = câine), au fost adeptii scolii filozofice antice întemeiata de un elev al lui Socrate, sub deviza: „Sa traim conform naturii” – restrângere la nivelul animalitatii, cu dispret fata de principiile elementare ale moralei. Emblema lor era un câine. Cinismul a aparut în acele vremi ca un antidot, ca rezultat al descurajarii societatii grecesti dupa razboiul peloponeziac din secolul V î. H. care a dus la decaderea Atenei, dar si la ruinarea statelor grecesti, iar dupa razboi economia a intrat într-o perioada de criza. În vremurile noastre ce îi determina pe oameni sa devina cinici? Cinismul este o manifestare a cruzimii, iar dupa cum afirma Nietzsche, este „una dintre cele mai vechi desfatari ale umanitatii, pentru ca procura cea mai înalta voluptate a sentimentului puterii”. Nu cumva este si lipsa iubirii de semeni?

Viata omului este un motor în miscare care trebuie sa produca energie într-un mod oarecare. Orice energie nefolosita slabeste, dispare. Activitatea este legea vietii; trândavia însemna moarte. Ni se da viata pentru ca noi sa facem ceva în tot acest timp daruit, cât ne functioneaza „motorul”, lumea„candela a existentei fiind, iar omul flacara ei”. Si la sfârsit daruim noi împlinirea sau neîmplinirea vietii – Creatorului… Dar nu orice fel de miscare, ci activitate îndreptata spre un scop util si creator, lenea si harnicia fiind doua stari în care omul se poate încadra. Prin lene sau trândavie – atitudine necinstita fiind, energia sufleteasca se scurge, trece în degradare morala ce vizeaza viata spirituala, si care, în acelasi timp tensioneaza relatiile cu cei din jur. Astfel lenea este definita ca „o ratacire si nepasare pentru mântuirea vesnica a sufletului, prin care omul se întristeaza si se dezgusta de binele pe care trebuie sa-l savârseasca; pentru aceasta el fuge de osteneala cu care se face binele”, ne învata Religia. Omul harnic are o dispozitie pentru munca – conditia existentei, dovada a sanatatii fizice si sufletesti. Munca asigura dinamismul sufletului angajat creator spre producerea bunurilor materiale si spirituale; aduce adevarata bucurie. Chiar daca munca pretinde efort si sudoare, ea nu constituie o povara a vietii, ci angajeaza spre un ideal care, pe masura împlinirii, aduce sufletului satisfactia deplina; ne face viata mai frumoasa, cu rezultate care bucura pe fiecare om si bucuria se însumeaza, ajutând întreaga societate. Conditia esentiala a vietii fiind, munca este sfânta ca viata însasi. Dupa învatatura crestina „Munca este izvor de virtuti. Ea lumineaza mintea, întareste vointa, înalta simtamintele, aduce rabdare, barbatie, stapânire de sine, potoleste patimile si înlatura ispitele.” Si sa nu uitam ca „pasarea este mai în siguranta când zboara, iar omul când munceste.”

Acum, în aceste vremuri, nu e timp pentru prea multa odihna! Viata înseamna munca, stradanie, jertfa. Important este însa felul în care ne desfasuram munca. Adevarata bucurie a vietii o simt numai cei ce pot aduna si folosi bunurile vietii prin munca lor cinstita, aflata sub binecuvântarea lui Dumnezeu, în armonie cu viata celor din jur, asa cum orice instrument dintr-o orchestra intra în armonie cu celelalte. Nu se poate cânta fals! Iata ca se poate! ne dovedesc unii prin actiunile lor. Nu are ureche muzicala sau refuza sa-si armonizeze unele impulsuri si instincte si spune cu dezinvoltura: „Nu ma dau jos din pat pentru doar 50.000 de euro!” Ati auzit? Iata motorul care îl poate misca si o spune fara jena, metaforic. El are etalonul sau. Cum îndraznesti tu, un „oarecare” sa nu-l respecti? Acest gen de oameni nu au acel sentiment moral „prin esenta activ”, dupa cum spunea un filozof; emotia morala fiind sentimentul unei solidaritati, o armonie pe care o simti, uneori o cauti; ea este macar simpatia, daca nu dragostea sociala; ea este dragostea de tara care trebuie sa ne înstapâneasca inimile. Pot dormi linistiti oamenii necinstiti? Nu îi apasa greul pacatului?

Sa ajungi un om serios si cinstit, trebuie în primul rând sa fii calauzit de principii si valori. Cinstea nu este o vocatie, dar este o optiune dobândita prin educatie, prin vointa; defectele de caracter se pot corecta; pâna la sfârsitul vietii avem a ne stradui de învatat… Cinstea e o floare rara, este adevarat! Ar trebui sa fie mult dorita, mult cautata! Omul cinstit nu minte, nu înseala pe nimeni, nu umbla cu siretlicuri, nu fura, în nici unul dintre nenumaratele feluri în care se poate fura, el este sincer, spune ceea ce gândeste si ceea ce nu distruge pe celalalt, el nu vrea sa aiba decât ceea ce este al lui si ceea ce a dobândit pe drept. „Nu exista mostenire mai pretioasa decât cinstea” spunea William Shakespeare.

Necinstea înseamna coruptie, înseamna abatere de la morala. Autorul unui articol ne spune ca „Transparency International definea coruptia astfel: Coruptia, în sens larg, reprezinta folosirea abuziva a puterii încredintate, fie în sectorul public fie în cel privat, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup; definitia data coruptiei în cadrul ONU si reluata în strategia nationala anticoruptie este: Esenta fenomenului coruptiei consta în abuzul de putere savârsit în scopul obtinerii unui profit personal, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, în sectorul public sau în sectorul privat; dezbaterile din Parlament: Pentru populatie cauza principala a coruptiei se transforma într-un complex de cauze situate la nivel sistemic, adica legi prost facute si pe deasupra încalcate în mod sistematic de chiar cei care ar fi trebuit sa vegheze la aplicarea lor. Clientelism si clici în competitie pe resurse.” Necinstea este o haina care îmbraca toate tarile din lume, iar Transparency International a comunicat zilele acestea ca România este mai corupta în anul 2011 decât în 2010.

Un alt exemplar al tipului de corupt al tranzitiei spunea într-un interviu (citit într-un ziar), ca acela care încalca legea e un prost pentru ca legea e atât de permisiva în Romania, încât poti sa faci si sa desfaci o gramada de lucruri cât se poate de legal, precizând ca el nu a încalcat legea niciodata, si întrebat daca a încalcat moralitatea în afacerile sale, a raspuns ca asa ceva nu exista daca vrei sa câstigi bani în afaceri. Nu este si aceasta o dovada de cinism? Ma întreb: Oamenii cinstiti si cu judecata dreapta ce pot întelege din toate aceste exprimari, afirmatii? Din toate aceste fapte necinstite si nepedepsite?

Mântuitorul ne spune ca „orice pom care nu aduce roada buna se taie si în foc se arunca” (Matei 7, 19). Cine o va face? Cine trebuie sa o faca?

Dar sa închei optimist, cu un citat al unui filozof sicilian: „Omul este o eterna fagaduinta”- adevar izvorât dintr-o patrunzatoare si îndelungata analiza a sufletului omenesc. Eterna promisiune, eterna asteptare a schimbarii omului în bine…

( Vavila Popovici – SUA)

O carte a aventurii, cutezantei si-a dorului de-acasa

On By nelursIn Romania, USA, WorldLeave a comment

“EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX- Un alt fel de «pasoptisti» români în Franta, Canada si Statele Unite”

Editura “Anthem”, Arizona, SUA

octombrie 2011

Surprinzându-ne placut, Octavian Curpas ne ofera, în miez de toamna, o carte scrisa într-o maniera diferita de cea cu care suntem obisnuiti, o îmbinare reusita între relatarea de tip jurnalistic, reportericesc si analiza profund-psihologica a unei palete largi de profile umane si istoriile lor de viata. Dupa cum reiese chiar din subtitlul ales cu grija de catre autor, „un alt fel de «pasoptisti»” – în totalitate reali -, apartinând primului val de refugiati politic din România postbelica sunt eroii lucrarii de fata si, mai mult decât atât, câtiva dintre ei traiesc înca în Statele Unite.


La prima vedere se prea poate sa avem iluzia gresita a unei însiruiri de relatari rebele apartinând unui personaj inedit, acest nea Mitica plin de surprize, prototipul cutezatorului neinhibat de explorarea necunoscutului si al autodidactului, avid de cunoastere, încrezator în forta sa fizica dar mai ales în taria psihica de a depasi obstacolele care îi bareaza vizibil drumul spre împlinire. În realitate însa, Octavian Curpas, neobositul jurnalist de ieri, scriitorul cu acte în regula de azi, reuseste într-un mod original sa realizeze o radiografie a emigratiei românesti la mijlocul secolului XX, supunând atentiei cititorului o categorie interesanta de emigranti, tributari cutezantei si spiritului de aventura, rabdarii si asteptarii, dorintei si neputintei, euforiei si negrei disperari în momentele de grea cumpana, în aceeasi masura. Ei sunt cei care-au avut curajul si taria psihica de a descinde din tarâmul ierbii verzi de-acasa pe meridianele lumii, cautându-si frenetic calea si luptând cu bratele, inima si mintea pentru realizarea dezideratelor lor – la prima vedere fantasmagonice. Eroii cartii sunt prietenii lui Dumitru Sinu, alias nea Mitica, exemple reale de curaj si abnegatie în straduinta lor de a ascede într-un alt fel de spatiu, în care principiul meritocratic nu tine cont nici de origini, nici de clasa sociala.

Nea Mitica – vinovatul principal al dezvaluirilor întâmplarilor structurate de catre Octavian Curpas în cele 30 de capitole -, este doar axa în jurul careia se rotesc povestile adevarate ale unor români îndrazneti, inteligenti, neînfricati, care, odata ajunsi în lumea noua se zbat sa-si realizeze visele cu truda mintii si a bratelor, si chiar reusesc. Pe scheletul unor însemnari facute de nea Mitica pe parcursul celor peste 63 de ani de pribegie si relatarile sale trunchiate despre oameni care i-au marcat viata, autorul, priceput în extragerea informatiei de la interlocutor (sa nu uitam, Octavian Curpas detine un portofoliu însemnat de interviuri realizate de-a lungul carierei sale jurnalistit) si neîntrecut documentarist, tese într-un mod original, frânturi din viata apropiatilor lui Dumitru Sinu în pânze de carte-document, o completare originala adusa istoriei emigratiei românesti.


Întâlnirea dintre autor si viitorul sau subiect de carte are loc în holul unui hotel din Phoenix, Arizona, purtând numele CORONADO, care citit de la cap la coada si adaptat contextului, ne conduce spre sintagma – O, DA, NOROC! – putând fi considerata leit-motivul vietii exilatului care spera în steaua norocoasa; aici începe sirul relatarilor ce stau la baza scrierii acestei carti. Oare norocul ce radiaza prin toti porii hotelului Coronado este oare doar al lui Mitica, sau al nostru, al cititorilor, care avem ocazia sa patrundem astfel în tainele vietii emigrantilor, poate, nu de putine ori invidiati de catre unii dintre noi? În opinia mea, este un câstig pentru toti cei care vor citi pe nerasuflate o carte scrisa cu truda, responsabilitate si daruire, incubând o munca asidua de documentare din surse scrise (multiplele trimiteri la istoria românilor din perioada postbelica) si în aceeasi masura din sursa vie, directa – autorul folosindu-se abil de informatii prelevate direct de la unii dintre eroii înca în viata (Tiberiu Cunia, Luciana Stanila, Doina Nicula, copiii doctorului Traian Stoicoiu).

Nea Mitica deruleaza pe ecranul sufletului foiletonul vietii de emigrant în mai multe episoade, în care apar doar cele mai importante dintre cele vreo 460 de  persoane cu care s-a intersectat de când a parasit România. Acesti adevarati artizani ai riscului si-amici fideli ai aventurii (în sensul bun al cuvântului), sunt luptatori ai revolutiei pentru mai bine, într-o lume noua, fie ca aceasta este Franta, Canada sau Statele Unite ale Americii. Farmecul si ineditul respira prin filele cartii scrise cursiv, gratie talentului si stilului scriitoricesc specifice autorului, frumos armonizate cu îndrazneala de a scrie despre personaje reale, interesante si foarte diverse. Interlocutorul sau, nea Mitica, îi faciliteaza patrunderea subtila în istoriile de viata ale unui complex de profile umane, pe care le slefuieste în atelierul literar, prezentându-le sub forma unor adevarate modele, ziditoare de cetati de suflet românesc pe trei continente: Europa, America, Africa.

Mai mult sau mai putin cunoscuti, eruditi sau oameni simpli, dar plini de spirit, prietenii lui nea Mitica sunt caractere otelite de viata în exil, dar cu sufletele înrourate mereu de dorul de acasa: oameni cu doua patrii, dar cu un singur suflet – sufletul de român! Vasile Târa – un bistritean cu studii la Sorbona, Costica Vâlceanu – scriitor de cancelarie al elitelor culturale canadiene, Dan Isacescu – simbolul aventurierului pribeag printre closari pe malul Senei, Sandu Ionescu – prototipul businessman-ului autentic, exponentul românului harnic si-al patriotului postbelic în persoana lui Ion Ritivoi – liberalul de încredere al lui Bratianu sunt doar câtiva dintre cei despre care putem citi în paginile cartii. Nu intentionez pe toti sa vi-i dezvalui, dar nu-i pot trece cu vederea pe Tiberiu Cunia – care astazi traieste la Syracuse, New York si pregateste pentru tipar cel mai complet Dictionar Explicativ al Limbii Aromâne -, sau pe Eugen Stefanescu al carui nume-l poarta un domeniu împadurit din Guineea – expert FAO, timp de 26 de ani în Africa. Nu este de neglijat figura proeminenta a doctorului Traian Stoicoiu – românul al carui bisturiu a adus vindecarea multor candieni din Calgary si unul dintre cunoscutii lui Constantin Brâncusi si-al adevarului despre operele sale.

Dupa ce a parcurs cartea, Tiberiu Cunia marturiseste: Desi multi dintre noi au plecat pentru libertate si o viata mai buna, am fost si multi care am plecat cu gândul de a reveni în tara. Generatia noastra nu a putut face altceva decât sa tina vie, în strainatate, în constiinta lumii, o viziune a unui popor subjugat de o dictatura comunista. Poate ca, dupa ce voi termina dictionarul, as putea scrie o intro recenzie, comentarii asupra personajelor si a evenimentelor pomenite de Mitica. Nu ca este important sa dau si o alta imagine a lor, dar, într-un fel, mi-ar face mare placere (mie, daca nu cititorilor!), sa traiesc din nou, în amintire, timpurile din trecut. Ori, mult mai mul decât atât, sa scriu o lucrare în care sa se vada interpretarea mea, a atmosferei din mijlocul refugiatilor de atunci, a dorintelor si simtamintelor ce-i animau atunci, dorul de tara, de familie si visele ce le aveau, ce-i obsedau…

Condeiul scriitorului nu lasa sa treaca neobservate nici valorile nationale ramase acasa, având un exponent remarcabil în persoana doamnei profesor doctor Luciana Stanila, unul dintre deschizatorii de drumuri ai pepinierei de medici si specialisti în stiinte medicale – Universitatea de Medicina si Farmacie Iuliu Hatieganu din Cluj Napoca. Luciana Stanila este o fiica a Sebesului de Sus, din Marginimea Sibiului, vecina si prietena a lui Dumitru Sinu, care si azi, când vorbesste despre ea îi spune Lucica. De fapt, toate povestirile adevarate ale lui nea Mitica sunt reflectarea evidenta a spiritului românesc ramas viu în sufletul sibianului cutreierând continente în cautarea desavârsirii.

Nea Mitica! Însusi diminutivul folosit de prieteni pentru Dumitru Sinu avertizeaza cititorul ca are de-a face cu un personaj îndragit, care inspira simplitate si apropiere, ingeniozitate si spontaneitate. El este exponentul descurcaretului, iar numele, chiar i se potriveste de minune! Nu trebuie sa-nvat nicio meserie! – afirma Dumitru Sinu atunci când, departe de tara, apropiatii îi strecurau subtil ideea ca i-ar prinde bine sa stapâneasca o meserie. Dar lui nu i-a pasat de spusa nimanui – meserie n-a învatat, dar s-a descurcat – a cutreierat lumea, a muncit si-a reusit sa-si faca un rost, sa aiba o familie minunata, sa detina propriul hotel, sa deschida sufletul si punga atunci când este cazul si, mai ales, nu a uitat niciodata ca este român!

Copil orfan de mama de la trei ani, crescut în spiritul sanatos al omului simplu de catre tatal si bunicii sai – oameni harnici si cu frica lui Dumnezeu din Marginimea Sibiului, ajunge ca la vârsta maturitatii sa ia o decizie capitala pentru viitorul sau, apucând drumul strainatatii. Iugoslavia, Italia, Franta, Canada, Statele Unite! Iata drumul exilului urmat de Dumitru Sinu! Munca si risc, dezamagire si împlinire sub umbrarul norocului, toate-si dau mâna, si-mpreuna i-aduc satisfactia finala! Prieten cu toti cei de la care a avut de învatat – chiar dac-au fost români, evrei, tigani sau alte natii, Mitica Sinu s-a descurcat si despre toti el vorbeste frumos.

N-a avut posibilitatea sa urmeze scoli înalte, desi, Doamne, cât i-a placut cartea! Dar a stiut si-a vrut mereu sa învete, sa cunoasca si sa se înconjoare de prieteni eruditi, se trezea de 30 de ori pe noapte si citea sapte ore pe zi, dupa cum marturiseste însasi Nicole, canadianca de origine franceza ce-i este soata de-o jumatate de secol si pe care o catalogheaza ca fiind cea mai românca dintre canadience, pentru ca a a dorit si a reusit sa stapânesca, în numai sase luni, limba româna. «Acasa» a lui nea Mitica este o oaza de liniste ratacita în forfota orasului, o casa spatioasa, fara pretentii exuberante, dar cu mult gust si foarte primitoare, calda, din peretii careia parca razbate mirosul cernelii si aroma dulce a amintirilor – ne spune autorul. Îi este biblioteca plina de carti valoroase, apartinând literaturii române si universale; citeste beletristica, istorie, filosofie, despre vietile scriitorilor si marilor învatati ai lumii. Dar nu-si uita obârsia si neamul.

Descins în lumea noua din Sebesul de Sus, din Marginime, nea Mitica ramâne cu amintirea satului în suflet. Îsi aduce aminte, pâna în cele mai mici amanunte, de locuri, de oameni, de obiceiuri si traditii de care-i este dor. Consatean cu Goga si Cioran, asa se considera Mitica, pentru ca si cei doi colosi ai culturii românesti au aceleasi radacini, puternic înfipte-n tinuturile Sibiului. Nu degeaba, în conversatiile sale îndelungi cu autorul, nea Mitica recita cu patos versurile poeziei Casa noastra, devenite chiar forma de salut între cei doi parteneri de dialog: De ce-ti stergi ochii cu camasa,/ Ori plângi, vecine Niculaie?… Cu siguranta, Dumitru Sinu plânge, asemeni tânarului sau vecin, Octavian Curpas, atunci când îsi amintesc, acolo, sub soarele fierbinte al Arizonei, de glasul mamei care spune, asemeni prototipului uman elogiat în minunatul poem al lui Goga – Si parc-aud pocnet de bici / Si glas staruitor de sluga / Rasare mama-n coltul surii, Asaza-ncet merindea-n gluga… /Înduiosata, ma saruta / Pe parul meu balan, pe gura : / «Zi Tatal nostru seara, draga, / Si sa te porti la-nvatatura»…

Facând referire la rostul vietii, nea Mitica are un veritabil model de gândire filosofica, în însusi Luceafarul poeziei românesti, Mihai Eminescu, caci el afirma: “Dar pâna la urma, tot Eminescu e cel mai mare! Si, printre altele, pentru faptul ca a spus:  «Poti zidi o lume-ntreaga / Sa darâmi orice ai spune / Peste toate o lopata / De tarâna se depune» – si-apoi continua, atentionându-ma subtil -: Niciodata sa nu uiti lopata lui Eminescu! Nea Mitica mi-a vorbit de multe ori despre efemeritatea vietii: «La mine la hotel, adesea îi întreb pe americanii astia, ce parere au despre moarte si daca s-au gândit vreodata la realitatea mortii. Ramân surprins când constat ca majoritatea dintre ei nici nu se gândesc ca într-o zi vor muri; poti sa faci orice în viata aceasta pentru ca pâna la urma tot la lopata lui Eminescu ajungi!” Adevarat si foarte bine punctat!

Multe s-ar mai putea spune pe marginea acestei carti-document, însa doresc sa va las sa-i dezlegati misterele prin placerea lecturii… Octavian Curpas a adunat mereu în jurul sau, benevol, truditori pe tarâmul cuvântului carora le-a promovat neconditionat scrierile si le-a încurajat latura creativa, sustinând propagarea permanenta a suflului cultural românesc pe toate meridianele lumii. Desi ne-a obisnuit cu interventiile sale jurnalistice prin prestatia-i neobosita în ziarele si revistele din diaspora pe parcursul mai multor ani – si a facut-o bine -, iata ca aceasta carte îi întregeste imaginea cu aceea de carturar priceput, dându-ne posibilitatea de a cunoaste tainele unei lumi în care el însusi vietuieste: o lume a necunoscutului în care daca patrunzi esti nevoit sa te adaptezi, sa-ti modelezi viata si sa-i îmbratisezi principiile, dar fara sa poti vreodata sa-ti uiti radacinile.

Georgeta Resteman

Cluj Napoca, octombrie 2011

Scrisoare de dragoste …

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

Rodica BOTAN

In fiecare an ma bucur si ma minunez de frumusetea toamnei.

Imi plac primaverile, cu tabloul de prospetime si culoare în care ni se prezinta de fiecare data, dar toamna mi se pare fantastic de frumoasa. Culorile toamnei ma farmeca. Si anul asta îmi pare ca m-am gândit si mai mult la maiestria si talentul Creatorului. Am si vorbit cu sora mea sâmbata trecuta si ca un copil aratam cu mâna la diferiti copaci  în aramiu si încercam din mersul masinii sa fac câte o poza. Asa ca sora mea a oprit masina si am facut câteva poze.

Cu Deb am avut recent aceeasi discutie si chiar am gândit împreuna ca daca un copac moare si se usca, în timpul verii, nu trece prin transformarile atât de placute si nu produce feeria si frumusetea pe care i-o face toamna când treptat frunzele se vestejesc si-i fura frunzele una câte una. Toamna o face cu atâta maiestrie!

Ceva asemanator se întâmpla parca cu unii oameni ajunsi la anii tomnatici, Dumnezeu ne mai da sansa ca si la batrânete sa îmbracam “culori”, statura sau înfatisare care sa mai faca placere ochilor privitorilor. Inainte de plecare în lumea de dincolo ne da sansa sa avem o anumita frumusete pe care numai maturitatea o poate da. Si, da, formula este aceeasi “ceea ce face frumusetea unui om este bunatatea lui”. In toamna vietii este timpul cel mai potrivit sa aratam culoarea asta.

In drum spre casa, când plec din Merced este înca ziua, pe când ajung acasa în Modesto este deja întuneric; dar în intervalul asta de timp si de spatiu, saptamânile astea de toamna târzie am avut timp sa-mi exprim, singura în masina, cu voce tare, multumirea fata de Dumnezeu pentru splendorile pe care mi le ofera sa le vad în timp ce fac naveta. Si de fiecare data când tabloul s-a cerut admirat, am exclamat cu voce tare:

– Doamne, tare-ti multumesc ca mi-ai încântat ochii!

Ascultati numai ce va spun. Un lucru interesant mi s-a întâmplat alaltaieri. Am iesit din masina, în parcarea companiei, la ora 6 dimineata. In ultimele câteva zile au fost niste vânturi puternice aici in Vale si când este furtuna, vântul smulge niste buruieni care cresc ca niste mingi uriase de scaieti si le vântura pe freeway cauzând nu de putine ori accidente. Toate frunzele care au fost mai afectate de “batrânete” au cazut si ele pe jos …si vântul le-a luat si le-a gramadit prin coluri si prin cotloane.

In curtea companiei avem câtiva copaci cu frunze care au ajuns sa aiba toate culorile toamnei. In dimineata de care vorbesc toate erau duse. Ma dau jos din masina si în fata mea ce vad? Uitati-va si voi, ca aveam aparatul la mine si am facut poze. Asa sa stiti ca n-am atins si n-am mutat nici macar o frunza. Era ora 6 dimineata si înca nu-mi bausem cafeaua si cred ca eram singura care am ajuns la lucru în dimineata aceea, ca lucrez OT si lumea începe la 7, asa ca nu a avut cine sa aranjeze frunzele …

Ce ziceti? Este pura întâmplare sau…un mesaj sublim? Nu credeti cumva ca Dumnezeu îmi aminteste, în felul Lui deosebit, ca ma iubeste? Eu stiu ca ma iubeste, dar modul acesta creativ în care mi-a spus-o mi s-a parut atât de minunat si de tandru. Uitati-va si voi…si va minunati!

(Preluat cu acordul dnei Rodica Botan, PE GÂNDURI)

Rodica Botan, http://www.peginduri.com/2011/12/scrisoare-de-dragoste.html

EVADARE DIN MAGAZINUL DE VISE (1) (POEME)

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

Vali ZAVOIANU

 

ÎNCHISOARE DE LUMINA

Azi din raze lungi de soare
Si plamada de zenit
Nalta, dalba închisoare
Tu, zâmbind, mi-ai construit.

Si privesc printre zabrele
Melancolica, straina
Cum plutesc visele mele
Printre raze de lumina.

Chiar de-i plina de lumina,
Raze dulci, ametitoare,
Eu sunt trista si straina
În aceasta închisoare.

De mi-i sete, de-s flamânda
Cu causul palmei tale
Ma hranesti, cu-alura blânda
Si-mi faci pat din moi petale…

Daca tu ai întelege
Daca te-ai opri putin…
N-ai trai-n faradelege
Si-ai sti ca nu-ti apartin.

Si în loc de închisoare
Fie ea, toata lumina,
Mi-ai da aripi sa ma zboare
Catre zarea cea senina.

Mângâierea ta mi-e lacat,
Patul de petale, chin…
De-ai privi, macar în treacat
Ochii mei, macar putin….

Ai lasa deschisa poarta
De la dalba închisoare
Si-ai lasa sa-mi curga soarta
Printre razele de soare.

De voi vrea sa-ti fiu visare
De-mi va fi de tine dor
N-oi alege o-nchisoare
Unde blând, m-ajuti sa mor.

Nu-ti cladi tu fericire
Pe-a mea moarte, egoist
Si din prea multa iubire
Nu m-opri sa mai exist…

Lasa-ma sa zbor, iubite
Sfarma gratii, închisoare,
Sa respir printre ispite
Existenta-mi trecatoare.

Si de-o trece fara tine
Viata mea, prin univers
Uita-ma te rog, mai bine
Si trecutul fie  sters.

Te-oi ierta, de îmi vei cere
Si voi transforma în vis
Condamnata-ti mângâiere
Ce-n lumina m-a închis.
Sete de culoare

Sevalet de-un alb salbatic
Asteptând culori promise
Sa le-aseze un lunatic
Cu-a lui pensula de vise.

Asta sunt si sunt o boare
De zbor dulce si curat
Plângând dorul de culoare
Si caldura de barbat.

Sa iubesc în rosu focul
Si-n albastru nebunia
Sa mai am tânjit norocul
Sa-mi fac bleu melancolia.

Trupul meu supus asteapta
Rochii verzi si aramii
Sufletul un vis desteapta
Sa-l pictezi când o sa vii.

Pe o muzica de mare,
Valuri ce se sparg de tarm
As îmbratisa culoare
Nenorocul sa mi-l sfarm.

Cer senin albit de norii
Din zenit, asta sunt eu
Sunt datornica culorii
Pânza pentr-un curcubeu.

Si îmbratisez cu sete
Toata roua de pe flori
Mi-mpletesc zâmbind în plete
Melodia de culori.

 

VISARE

Ma aduni într-un descântec
Ma întâmpini doar în vis
Faci s-aud divinul cântec
Dintre porti de Paradis.

Te faci ploaie de suspine
Si esti vânt racoritor
Ce ma poarta catre tine
În abisul plin de dor.

Chipul tau, întruchipare
A chemarilor apuse
N-are ochi, nici nume n-are
Numai taine nepatrunse.

Sprijin fruntea, obosita
De privirea-ti fara ochi
Si te las din nou spasita
Sa-mi descânti ca de deochi.

Te-am gasit far’ sa te caut
În Miracol te descopar
Si-ntr-o muzica de flaut
Eu, cu tine ma acopar.

Si-nvelita doar cu tine
Noaptea asta-ncerc sa dorm
Somnul dorului din mine
Cel mai lung si dulce somn.

RUGAMINTE

Astazi voi merge-am decis
Spre orizonturi deschise
Din magazinul de vise
Sa îmi mai cumpar un vis.

Nu mai am bani nici de paine
Dar îmi permit sa visez
Soarele sa mi-l asez
În dimineti si în mâine.

Nu pot s-adun lucruri desarte
Visarea e tot ce mai am
Ma-mbrac în acest amalgam
În drumul ce duce departe.

Depun toata viata simbria
În contul din suflet deschis
Banuti ca sa-mi cumpar un vis
Si ca sa-mi traiesc nebunia.

Si de-aveti raspuns la-ntrebare
Pe unde gasesc azi deschise
Mai noi magazine de vise
Sa-mi scrieti va rog o scrisoare.

 

INTROSPECTIE

Pasesc spre mine cu mirare
Cu grija, ca pe-un câmp de flori
Respir noi semne de-ntrebare
Si-a lor mireasma-mi da fiori.

O lume-ntreaga sta ascunsa
Într-un ungher atât de mic
De constiinta mea patrunsa
Acolo cad si ma ridic.

Gândeam ca-n spatiu-i Dumnezeul…
O vreme-aici l-am cautat
Dar El era ascuns în Eu-l
Pe care-acuma îl strabat.

Cu ochii de oglinzi senine
Cu gand curat ca de copii
Atins-am pajistea din mine
Cu grija, ca pe papadii.

Ce rasarit se-nalta-n zare
Ce bine e-n sufletul meu…
Respir noi semne de-ntrebare
Si l-am gasit pe Dumnezeu.

————————————————-

ZAVOIANU Vali, de profesie psiholog, cu formare post-universitara în terapia familiei si psihologia resurselor umane. Pâna în luna august a anului 2010 si-a desfasurat cariera în România, când din ratiuni familiale a ales sa locuiasca în Spania, regiunea Asturias. Scrie poezie de mai multi ani, neîndraznind însa sa publice pâna anul acesta. Si-a facut debutul literar în paginile ziarului „Natiunea”, la „Colocvii Literare” si totodata pe net, în cadrul mai multor grupuri dedicate poeziei. Este initiator, autor moral si administrator a doua grupuri importante de pe Facebook, ambele dedicate poeziei: Cenaclul literar „Gândul Zilei” (133 membri) si Grupul „Generatia în Blugi” (206 membri) precum si a proiectului „Catedrala de cuvinte” (337 membri), proiect ce consta în scrierea unui poem colectiv românesc inedit.

LUMEA DE DINCOLO

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Claudiu Lepadat

ÎN MOARTE CLINICA


http://stirileprotv.ro/stiri/bizar/mi-am-vazut-propria-inmormantare-marturia-unui-roman-care-spune-ca-a-fost-in-moarte-clinica.html

Experienta mea în lumea de dincolo

Într-o zi de Noiembrie acum câtiva ani eram înaintea unei calatorii mari, de 400 km, la o casa a noastra, la munte. De aceea, stiind ca drumul va fi greu, am intrat în biserica sa ma rog. Am avut sentimentul ca nu va fi usor. Ajuns acasa am deschis Biblia, am citit un verset si Domnul mi-a vorbit printr-un cuvânt:  pericol. Despre asta auzeam parca si o soapta care ma atentiona.

Împreuna cu familia ne-am îmbarcat în masina. Si, Dumnezeu m-a ajutat sa parcurg cei 400 km în liniste. Obosit, târziu în noapte, am adormit pe la 1.30, bustean. Simionel, de 4 anisori, a început sa strige foarte tare Taticule, scoala-te si acopere-ma!Taticule, scoala-te si acopere-ma! Am îndemnat-o sa se duca sotia, a zis sa merg eu, pe mine ma striga! M-am dat din pat jos, greu, abia am trecut peste sotie, iar când sa pun piciorul jos pe podea, totul se învârtea si o durere mare m-a apucat. M-am dus la copil, era acoperit bine pâna sus la gât. Intru în toaleta, dezechilibrat, cad jos. Ma întrebam de ce sunt jos. Sotia ma îndemna sa ma ridic, doream, dar nu puteam.

M-a ridicat, a cazut ea, era alba complet. Am crezut ca  gazul (de ardere de la soba) ar fi cauza, l-am stins, am deschis usa mare, am stat în aerul rece 10 minute. Am deschis usa si  geamurile,  frigul a patruns în camera…

M-am pus in patul rece, sa-mi continui somnul…

De atunci a început adevarata mea experienta cu moartea clinica. Sufletul meu s-a ridicat din trup, mi-am vazut trupul, pe sotia mea. Nu eram deloc în nici o confuzie, stiam ca am murit. Mi-am vazut corpul, care, acum, nu ma interesa deloc, îmi vedeam sotia. Si am început sa urc, în tavan, si, apoi deasupra casei, când mi-am vazut masina, apoi cerul, cu nori foarte multi. În momentul în care am intrat în fumul de nori, la un momentdat, am început sa aud, de undeva de sus, o anumita muzica si prin norii aceea direct spre mine venea un fascicul de lumina, care avea mai multe elemente în ea. Era Pace, era Fericire, era Bucurie, iar pacea pe care o aveam era fara cuvinte. Si, în timp ce urcam, fasciculul acela de lumina a început sa se desfaca tot mai mult. Eu urcam si la un momendat auzeam muzica, melodiile acelea, dar tot mai clar. În timp ce urcam, s-a întâmplat ca m-am oprit brusc si L-am auzit pe Duhul lui Dumnezeu spunându-mi asa (în timp ce-n partea mea dreapta au aparut cei 5 copii ai mei), întrebându-ma: – Fiule, unde vrei sa mergi, în Cer sau sa te întorci pe Pamânt?

Vreau sa va spun ca nu mi-a trebuit nici macar o secunda sa pot raspunde: eu ma duc în Cer! Si în clipa aceea am continuat sa urc. Imaginea s-a schimbat si am continuat sa urc.

În acest timp, am întrezarit un obiect mare, alb, si parca din el, de dupa el, iesea acel lichid, acel râu care curgea peste mine. Dar interesant, am vazut în anumite momente, când râul curgea, si avea momente în care se oprea, am vazut niste omuleti foarte mici care ma strigau. Si ma strigau foarte tare si ziceau asa: – Claudiule, vino acasa! Vino acasa! Stiam ca sunt oamenii care au plecat înaintea mea si care au ajuns în cer. La un moment dat, urcam, fasciculul a devenit foarte mare, si în momentul în care eram aproape, era o distanta anume, pentru ca prima data i-am vazut pe acei omuleti, de 1…2 cm, în perceptia mea, apropiindu-ma aveau poate 10 cm, m-am oprit a doua oara. N-am fost însotit de un înger, n-am vazut fortele malefice ale întunerecului, dar aveam certitudinea de suta la suta ca sunt însotit de Duhul lui Dumnezeu. Am avut o asemenea pace, o asemenea liniste, o asemenea traire cum n-o pot descrie. Când am fost oprit a doua oara, în partea dreapta au aparut din nou cei 5 copii ai mei. În spatele lor au aparut doua sicrie, eram eu si era sotia mea, parintii lor. În spatele sicriilor era o mare multime de oameni. Si, în momentul acela mi-a fost dat sa simt durerea multimii, ca am murit asa de tânar si am lasat acei 5 copii. Urmatorul moment mi-a fost dat sa simt durerea copiilor, care era cel putin dubla decât aceea a oamenilor adunati si atunci m-a întrebat din nou Duhul lui Dumnezeu: – Fiule, unde vrei sa mergi, în Cer  sau sa te întorci pe Pamânt?

Am început sa urc, si, am vrut sa spun ca  ma duc în Cer. Si Duhul lui Dumnezeu m-a îndemnat pentru a teia oara: – Alege unde vrei sa te duci, în Cer sau pe Pamânt!

Si atunci mi-a spus un cuvânt pe care l-am înteles cu toata fiinta mea: – Copiii tai sunt responsabilitatea ta!

În clipa aceea m-am oprit, m-am oprit cumva în dreptul lor, le-am vazut durerea si am spus asa: – Am sa ma întorc pe Pamânt, doar pentru ei!

În clipa aceea, imaginea s-a sters, si m-am uitat din nou la poarta aceea, pentru ca în timp ce m-am apropiat mi-am dat seama ca era o Poarta mare si alba si era întredeschisa. Din spatele ei curgea prin ea acel Râu sub forma de abur, de lichid, nu stiu, în orice caz cuvintele umane sunt prea sarace sa poata descrie ce am trait acolo.

M-am uitat la cei care ma chemau, era un grup destul de mare. Acolo era mamica mea, acolo erau bunicii mei, acolo era Laurentiu, prietenul meu, care era atât de înalt, de 2 m si 2 cm si care a plecat la Domnul la 25 de ani. Erau toti ai mei si ma strigau. – Vino acasa!   – Vino acasa!

N-a fost doar greu, a fost foarte greu! De douazeci si ceva de ani ma straduiesc sa ajung acolo. Am crezut Biblia, dar parca niciodata n-am înteles-o asa cum trebuie. Am coborât încet, oamenii s-au facut tot mai mici, fasciculul de lumina s-a tot micsorat, am trecut de plafonul de nori, am ajuns deasupra casei, mi-am vazut din nou masina, casa, am trecut prin acoperis, plafon, mi-am vazut din nou trupul si am intrat în el!

Momentul acela, a fost unul dintre cele mai grele momente. Sa gusti vesnicia, într-un trup de pamânt, care nu poate retine lucrurile acelea!

În partea mea dreapta, sotia mea striga catre mine: – Da-te jos! Du-te afara! Da-te jos!

M-am ridicat în sezând, m-am întors spre ea, am vrut sa-i spun experienta avuta, dar nu voiam s-o sperii. M-am dat jos din pat, am stat o jumatate de ora afara, apoi am coborât treptele si mi-am ridicat din nou ochii spre Cer si am stiut ca m-am întreptat înspre Acolo!

Am vazut ca sotia mea nu era bine. Trecuse deja 2 ore si nu era bine. Eu nu eram bine, dureri cumplite, capul, corpul în întregime, parca am fost lovit, batut, ceva de nedescris!

Si sotia mea nu mai putea vorbi, nu mai putea deschide gura. Si atunci ne-am dus la Spital si le-am spus celor de acolo – Ne-am întoxicat cu monoxid de carbon. Am trait una dintre cele mai frumoase experiente din viata mea. Oamenii aceia ne-au luat pe sus pe amândoi si au dat dovada de un profesionalism cu totul aparte. Una din doctorite avusese nefericita sansa sa aiba parintii în urma cu 6 luni intoxicati cu monoxid de carbon, în propria lor casa. Am avut parte de o îngrijire deosebita si ani de zile dupa aceea m-am rugat pentru persoanele acelea. Sotia mea daca n-ar fi ajuns la spital, tensiunea ajunsese la 20…40, sângele era coagulat, venele nu i le gaseau sa-i faca perfuzia, era cumplit. Si, în timp ce stateam pe patul acela cu perfuzii, cu masca de oxigen, i-am spus lui Dumnezeu: – Doamne, daca pe mine nu m-ai lasat sa plec, Te rog, las-o si pe ea sa ramâna. Si am stiut atunci, ca ea nu va muri. Timp de o ora si jumatate a fost în stare critica, dupa care a început sa-si revina. Aceasta a fost întâmplarea prin care am trecut.

***

Teribila poveste a lui Claudiu Lepadat  este fascinanta, mai ales ca stiinta n-a reusit sa dea o explicatie sigura a starii de moarte clinica. Cine poate spune cu certitudine ca activitatea centrilor corticali le-a creat celor aflati în moarte clinica senzatia ca sunt în Rai. Cine îi poate convinge pe cei care au calatorit în lumea de dincolo ca de fapt nu este asa? Un lucru este cert: O astfel de poveste te face sa te gândesti si la viata de dincolo de ceea ce se vede.La viata de dincolo de moarte! Moartea reprezinta pragul trecerii în lumea de dincolo.

Din Emisiunea postului TV ACASA Experienta dincolo de moarte

Corespondent Elena Lasconi, Reporter Bianca Leucuta.

***

“Nu vor crede nici daca ar învia cineva din morti“

Era un om bogat care se îmbraca în porfira si in subtire; si în fiecare zi ducea o viata plina de veselie si stralucire. La usa lui, zacea un sarac, numit Lazar, plin de bube. Si dorea mult sa se sature cu firimiturile care cadeau de la masa bogatului; pâna si câinii veneau si-i lingeau bubele. Cu vremea, saracul a murit; si a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit si bogatul, si l-au îngropat. Pe când era el în Locuinta mortilor, în chinuri, si-a ridicat ochii în sus, a vazut de departe pe Avraam si pe Lazar în sânul lui si a strigat: „Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si înmoaie vârful degetului în apa si sa-mi racoreasca limba; caci grozav sunt chinuit în vapaia aceasta.” „Fiule”, i-a raspuns Avraam, „adu-ti aminte ca, în viata ta, tu ti-ai luat lucrurile bune, si Lazar si-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu esti chinuit. Pe lânga toate acestea, între noi si între voi este o prapastie mare, asa ca cei ce ar vrea sa treaca de aici la voi sau de acolo la noi sa nu poata.” Bogatul a zis: „Rogu-te, dar, parinte Avraame, sa trimiti pe Lazar în casa tatalui meu; caci am cinci frati, si sa le adevereasca aceste lucruri, ca sa nu vina si ei în acest loc de chin.” Avraam a raspuns: „Au pe Moise si pe proroci; sa asculte de ei.” „Nu, parinte Avraame”, a zis el, „ci daca se va duce la ei cineva din morti, se vor pocai.” Si Avraam i-a raspuns: „Daca nu asculta pe Moise si pe proroci, nu vor crede nici chiar daca ar învia cineva din morti.”

                                                          Evanghelia dupa Luca, 16.19-31

„EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX” – un manual de igiena morala si spirituala

On By nelursIn Romania, USALeave a comment

Sanda Panait

Situat la limita, între jurnalist si scriitor, Octavian Curpas, unul dintre cei mai credinciosi oameni de scris cu si despre exilul românesc din care face de altfel parte, reuseste sa surprinda prin cartea „EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX” prin simplitatea calda a limbajului – simplitate din ce în ce mai ascunsa sau poate mai greu de gasit / regasit la autori în ultima vreme -, o simplitate care poate este împrumutata prin empatie de la personajele intervievate.

Atmosfera speciala a cartii lui Octavian Curpas are drept fundal trairile de ieri si de azi ale exilului românesc. Compusa din mai multe capitole si subcapitole, cartea încearca sa trateze (si reuseste, în mare masura) drumul sinuos al trupului si mai ales al sufletului celor care au decis într-un moment extrem de dureros si dificil, politico-economic, sa-si croiasca destinul oriunde aiurea în lume, dar cât mai departe de ororile si lipsurile locurilor în care au vazut lumina prima oara, însa fara sa-si nege identitatea sângelui. A selecta între capitolele cartii pe cel mai interesant sau mai valoros este o aventura destul de greoaie si cel putin la fel de riscanta, pentru ca autorul reuseste sa surprinda cu întâmplari si fapte uluitoare în fiecare capitol, ca si cum fiecare personaj sau povestea ce-l însoteste, se afla într-un permanent concurs cu altii si cu el însusi.

Modul de povestire al autorului te trimite cu fiecare fragment într-o maniera nostalgica în vremurile si locurile de care, fiecare în parte si toti la un loc, nu s-au desprins niciodata. Regasim în fiecare protagonist adânc înradacinat si în ciuda timpului pastrat cu sfintenie, sentimentul de dragoste fata de glia strabuna, de neam si de tara, sentiment doar amortit si pastrat undeva în cuferele scumpe ale sufletului si care are nevoie de un mic gest, de vibratia dulce a limbii, a dulcelui grai românesc, pentru a se încinge si a iesi la suprafata într-un abur usor melancolic pe care autorul, cu o tehnica desavârsita, reuseste sa-l surprinda perfect: „Satul meu, gradina dulce,/ Din tine nu m-as mai duce,/ De mirosul florilor,/ De dragul feciorilor,/ De mirosul la o floare,/ De dragul la sezatoare”. Asemenea satelor lui Sadoveanu, satele care se ivesc în paginile lui Octavian Curpas surprind viata curata, nealterata, neaosa, obiceiurile si datinile românilor si legaturile indestructibile create de apartenenta spatiului fizic si spiritual. Cu sau fara voia sa, autorul, dincolo de drumul fizic si emotional de la agonie la extaz, de la teama incurabila si esec, la realizare, reuseste sa extraga si particularitatile poporului român, printre acestea putând deduce curatenia sufleteasca si cultul prieteniei. „Nu am vazut niciodata un om care sa vorbeasca cu atâta placere si admiratie despre oamenii pe care i-a cunoscut, de care s-a apropiat si pe care i-a apreciat, pe fiecare în parte, la justa valoare, fara sa vad nici macar un strop de invidie sau de ranchiuna.”

În economia cartii, primul loc îl ocupa imaginile si cliseele fiintarii intime sau a înstrainarii incurabile pe care fiecare emigrant si le procura în momentul plecarii de acasa. Adesea autorul reuseste sa transmita cititorului si inexprimabilul, pauzele interviului, acele pauze în care intervievatul simte o nevoie acuta sa traga aer în piept, altfel durerea amintirilor, chiar si acum când le repovesteste, parca nu-l lasa sa mearga mai departe. Citind, simti pur si simplu cum aceste pauze completeaza senzatia de inexprimabil, senzatia dureroasa pe care o încearca cel care povesteste despre trecutul care pare un câine batrân, si care, oricâta vreme ar fi trecut, îl recunoaste si îi linge ranile. Autorul reda cu fidelitate flash-uri de viata relatate de personajele reale care-i populeaza cartea discret si cu o delicatete aproape regala.

Adesea, povestea urca greoi datorita fluxului emotional pe care-l simti ca cititor, toti fluturii adunati în cosul pieptului interlocutorului lui Curpas zboara parca si se aseaza si la tine. Pâna la urma, pare sa ne transmita, prin itinerarul croit pe cararile înca proaspete ale memoriei celor intervievati, ca toti ar trebui sa ne urmam chemarea sângelui,ca putem sa-i ascultam povestile care curg cu noi si prin noi, transformându-se, precum „nea Mitica”, în functie de context, când într-un râu linistit de ses, când într-o apa învolburata de munte.

În cartea lui Octavian Curpas te întâlnesti cu limbajul neaos al interlocutorului, în cuvinte simple cu care construieste adevarate cetati ale emotiei. Comparativ cu alte carti de interviuri în care, dupa câteva pagini parcurse îti dai seama ca nu ai în fata decât un simulacru de povestire, aceasta carte te convinge înca din primele pagini de autenticitatea povestirii personajelor. Orice român nascut putin mai devreme într-un satuc de pe coama unui deal românesc se poate identifica, macar partial, cu nea Mitica, Ion Vulc si altii care populeaza paginile cartii. Niciodata nu cliseizeaza, exprimarea este inteligenta si spectaculoasa.EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX este un manual de igiena morala si spirituala. Este o carte care, cel putin dupa unele fragmente, o sa vibreze placut în memoria multor cititori. Este o carte pe care bucuriile împletite cu tristetile, realizarile cu dezamagirile, o fac vie, totul se petrece atât de real, de vibrant si atât de incitant încât ai sentimentul ca trebuie sa alergi dupa fiecare pagina pe retina.

Sanda Panait

Decembrie 2011

LUMEA DE DINCOLO

On By nelursIn Biblia, Credinta, Eveniment, Familia, Incurajare, Inviere, Mantuire, Natura UmanaLeave a comment

Experiența lui  Claudiu Lepădat,  aflat  în moarte clinică acum 9 ani


http://stirileprotv.ro/stiri/bizar/mi-am-vazut-propria-inmormantare-marturia-unui-roman-care-spune-ca-a-fost-in-moarte-clinica.html

Povestirea lui Claudiu Lepădat

Într-o zi de Noiembrie acum câțiva ani eram înaintea unei călătorii mari, de 400 km, la o casă a noastră, la munte. De aceea, știind că drumul va fi greu, am intrat în biserică să mă rog. Am avut sentimentul că nu va fi ușor. Ajuns acasă am deschis Biblia, am citit un verset și Domnul mi-a vorbit printr-un cuvânt:  pericol Continue reading “LUMEA DE DINCOLO” →

Pe timp de criză, Credința ta trebuie să rămână în picioare

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Incurajare, Mantuire, Natura Umana, TineriLeave a comment

Paul DAN

(http://ioan8.wordpress.com/)

În aceeaş zi, seara, Isus le -a zis: ,,Să trecem în partea cealaltă.” Dupăce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care se afla, şi aşa cum era. Împreună cu El mai erau şi alte corăbii. S’a stîrnit o mare furtună de vînt, care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia. Şi El dormea la cîrmă pe căpătîi. Ucenicii L-au deşteptat, şi I-au zis: ,,Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?” El S’a sculat, a certat vîntul, şi a zis mării: ,,Taci! Fără gură!“ Vîntul a stat, şi s’a făcut o linişte mare. Apoi le -a zis: ,,Pentruce sînteţi aşa de fricoşi? Tot n’aveţi credinţă?”                                                                                                                                                                     I -a apucat o mare frică, şi ziceau unii către alţii: ,,Cine este acesta de Îl ascultă chiar şi vîntul şi marea?” (Marcu 4:35-41)


Credința – busola creștinului

Atât ziarele românești cât și cotidianele din vest vorbesc Continue reading “Pe timp de criză, Credința ta trebuie să rămână în picioare” →

Rugile noastre

On By nelursIn poetryLeave a comment

 

 

 

 

 

 

 

 

  Vavila POPOVICI, Raleigh NC

 

 

Si ma rog Tie, Doamne

 

Vad Doamne! Nu mai sunt aceea…

Timpul mi-a adus daruri neasteptate.

A mai ramas o clipa, un vis, o explozie

sa-mi defineasca universul?

Cu luciditatea de-acum realizez clipa

în care am ars ca o stea supernova.

Îmi plec genunchii sub povara umerilor

încarcati de daruri

si ma rog Tie, Doamne, pentru celelalte,

asteptate si neasteptate daruri

care vor sa vie.

                    (Din volumul “Rugile noastre” – Vavila Popovici)

 

1 Decembrie 2011

On By nelursIn Life and Health, MemoriesLeave a comment

Cârdei V. Mariana

 

De-ai fi trait iubite,
ce bine ne-ar fi fost,
copila noastra are
in viata al ei rost.

Ne amintim de tine
si inca regretam,
ai plecat prea devreme
dar noi nu te uitam!

In ziua asta draga
te-am fi aniversat
a 70-a oara
si te-am fi adorat.

Noi te avem in minte
asa cum tu erai,
ne amintim fervoarea
cu care ne iubeai.

Ai fost iubitul, tatal
si ti-ai iubit parintii,
dar le-ai ascuns pe toate
intr-un ungher al mintii.

Ai ratacit cararea,
te-ai imbatat cu vise
si ai parasit viata,
sorocul nu venise…

Azi iti dedic iubirea
ce inca dainuieste
si ma mai rog la Domnul
pentru iertarea ta,
sa iti deschida poarta
cetatii strajuite,
sa-ti dea loc de odihna-n
Imparatia Sa.

1 decembrie 2011

On By nelursIn Romania, USALeave a comment

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

contact@alianta-familiilor.ro

 

1 decembrie 2011

ROMANIA, LA MULTI ANI!

Astazi Romania implineste 93 de ani! Ii spunem la Multi Ani! Ne-am gândit potrivit ocaziei sa publicam o Proclamatia rostita de primul presedinte american George Washington in 1789. Este un mesaj spiritual in care Presedintele aminteste Americii ca isi datoreaza libertatea si bunastarea doar lui Dumnezeu, “dadatorul tuturor lucrurilor bune.” Proclamatia din 1789 a stabilit in mod oficial ultima zi de joi a lui noiembrie ca Zi a Multumirii pentru intreaga natiune americana. Uram si noi Romaniei binecuvintarile lui Dumnezeu, amintindu-i ca fara El nu se poate astepta la un viitor binecuvântat. Supravietuirea multiseculara cu care ne mândrim se datoreaza in primul rând credintei pe care noi si cei de dinaintea noastra au avut-o in Dumnezeu, si respectului deosebit pe care l-au avut fata de valori, in primul rând viata, familia si casatoria. Doar aceste institutii ne pot asigura supravietuirea si in viitor. Bizuinta pe lucrurile trecatoare ori structurile europene nu se pot substitui acestor garantii testate de timp.   

Proclamatia Prezidentiala a Multumirii (1789) 

CONSIDERÂND ca este datoria fiecarei natiuni sa recunoasca providenta Dumnezeului celui Atotputernic, sa asculte de voia Lui, sa-I fie multumitoare pentru binecuvântarile Lui, si sa îi implore in umilinta protectia si bunavointa; si având in vedere ca ambele Camere ale Congresului, prin comitetele lor comune, mi-au cerut sa “recomand poporului Statelor Unite o Zi Publica a Multumirii si Rugaciunii, sa fie tinuta prin rugaciuni din inimi multumitoare pentru multele si evidentele binecuvintari ale Dumnezeului Celui Atotputernic, in special dindu-le oportunitatea sa-si stabileasca in  pace o forma de guvernamint pentru siguranta si fericirea proprie;” 

Recomand si desemnez ca Joi, Noiembrie DouaZecisiSase, sa fie devotata de cetatenii acestui Stat in onorarea marei si glorioase Fiinte care este Creatorul binevoitor al tuturor lucrurilor bune care au fost, sunt, si vor fi; ca toti sa ne unim in acea zi sa-I dam rugaciunile noastre sincere si umile pentru purtarea de grija plina de dragoste si protectia oamenilor acestei tari inainte de a deveni o natiune; pentru harul mult si evident si interventiile facute de el in razboiul care tocmai s-a terminat; pentru linistea, unitatea, si bunastarea de care toti am avut parte de atunci incoace; pentru ca am putut in liniste si intelegere sa formam Constitutii pentru guvernare in siguranta si fericire, cit si pentru Constitutia nationala care am adaopta-o recent; pentru libertatea civila si religioasa cu care suntem binecuvintati; pentru mijloacele de care dispunem sa obtinem si sa transmitem invataturi folositoare; si, in general pentru toate binecuvintarile, multe si diferite care El in bunavointa Lui a socotit de bine sa ni le dea. 

Iar apoi, ca sa ne unim si in umilinta sa facem rugaciuni si cereri cu reverenta catre marele Domn si Stapin al Natiunilor si sa-L rugam sa ierte pacatele natiunii si altele; sa ne imputerniceasca pe toti, in public sau in casele noastre, sa ne facem datoria fata de societate; sa facem din Guvernul National o binecuvintare pentru toti oamenii, fiind in permanenta un Guvern intelep, drept, si de drept, cu legi drepte care sa fie aplicate in intregime si de buna credinta; sa protejeze si sa calauzeasca toate natiunile (in special pe cele care ne-au aratat bunavointa); si sa le binecuvinteze cu stapiniri bune, pace, si intelegere; sa promoveze cunosterea si practicarea adevaratei religii si virtuti, si sa creasca cunostinta intre ele si noi; si, in general, sa acorde intregii umanitati o prosperitate paminteaca cum El o socoteste mai potrivita. 

Data si semnata de mine, in orasul New York, in ziua de Trei Octombrie, in Anul Domnului Nostru, O Mie Sapte Sute Optzeci si Noua. 

George Washington, Presedinte

Statele Unite ale Americii 

 

Versiunea Engleza 

WHEREAS it is the duty of all nations to acknowledge the providence of Almighty God, to obey His will, to be grateful for His benefits, and humbly to implore His protection and favor; and Whereas both Houses of Congress have, by their joint committee, requested me “to recommend to the people of the United States a DAY OF PUBLIC THANKSGIVING and PRAYER, to be observed by acknowledging with grateful hearts the many and signal favors of Almighty God, especially by affording them an opportunity peaceably to establish a form of government for their safety and happiness:” 

NOW THEREFORE, I do recommend and assign THURSDAY, the TWENTY-SIXTH DAY of NOVEMBER next, to be devoted by the people of these States to the service of that great and glorious Being who is the beneficent author of all the good that was, that is, or that will be; that we may then all unite in rendering unto Him our sincere and humble thanks for His kind care and protection of the people of this country previous to their becoming a nation; for the signal and manifold mercies and the favorable interpositions of His providence in the course and conclusion of the late war; for the great degree of tranquility, union, and plenty which we have since enjoyed; for the peaceable and rational manner in which we have been enable to establish Constitutions of government for our safety and happiness, and particularly the national one now lately instituted;- for the civil and religious liberty with which we are blessed, and the means we have of acquiring and diffusing useful knowledge;- and, in general, for all the great and various favors which He has been pleased to confer upon us. 

And also, that we may then unite in most humbly offering our prayers and supplications to the great Lord and Ruler of Nations and beseech Him to pardon our national and other transgressions; – to enable us all, whether in public or private stations, to perform our several and relative duties properly and punctually; to render our National Government a blessing to all the people by constantly being a Government of wise, just, and constitutional laws, discreetly and faithfully executed and obeyed; to protect and guide all sovereigns and nations (especially such as have shown kindness unto us); and to bless them with good governments, peace, and concord; to promote the knowledge and practice of true religion and virtue, and the increase of science among them and us; and, generally to grant unto all mankind such a degree of temporal prosperity as he alone knows to be best. 

GIVEN under my hand, at the city of New York, the third day of October, in the year of our Lord, one thousand seven hundred and eighty-nine. 

Signed: George Washington
Source: The Massachusetts Centinel, Wednesday, October 14, 1789  

ANUNT:

Saptamina trecuta s-a incheiat la Oradea cursul de ingrijiri paliative organizat de AFR si alte organizatii cu interese similare. Parintele Emil Ember (AFR Oradea) ne trimite urmatorul rezumat al evenimentului: 

In aceasta seara (Noiembrie 25) s-a finalizat cursul de paliatie la Oradea intr-o atmosfera placuta si diversa. Au fost aproximativ 50 de cursanti constanti, dar au fost zile in care au fost si 60. A fost o initiativa foarte buna, care a reunit cursanti de la clasa a XI-a de liceu pana la pensionari de saizeci de ani, oameni cu formari diferite si din medii variate: psihologi, medici, asistenti sociali, teologi. Cursul a fost tinut la Facultatea de Medicina si a fost o provocare caci in acelasi timp mai erau doua simpozioane de factura medicala. Am fost aproximativ 15 lectori care am prezentat pe voluntariat, social, spiritual, psihologic si medical. A fost o munca titanica pentru pregatirea cursului si sustinerea lui. Am fost entuziasmati toti participantii si chiar s-a vazut ca exista ceva care ne uneste. Urmatoarea actiune va fi repetarea cursului la Baia Mare in aceasta iarna sau la primavara. Si apoi la sfarsitul lui martie o conferinta la Oradea si Baia Mare tot pe paliatie cu un cadru universitar de la Timisoara.  

  Paliatia – un mod de a spune DA vietii 

Motto: „Nu pierde nicio clipa! Tine-o langa tine!” 

Ingrijirile paliative sunt o expresie a empatiei. Daca te-ai afla pe patul mortii, una din intrebarile pe care ai dori sa ti se puna ar fi: „De ce/cine vei avea nevoie cand vei sti ca esti aproape de moarte?”. Iar raspunsul poate varia mai mult sau mai putin, l-am putea sintetiza, spre exemplu, in expresia unei nevoi fundamentale: „De cineva caruia sa-i pese suficient de mult incat sa incerce sa ma inteleaga”. Acesta a fost de fapt si unul din dialogurile dintre promotoarea miscarii hospice, Cicely Saunders, si un muribund. 

Cand medicina se declara neputincioasa in fata unei boli terminale, misiunea medicului nu s-a incheiat. De acum este invitat sa redescopere bolnavul pe patul de moarte ca o persoana completa, ale carei nevoi nu se rezuma la curativ, la a eradica boala, dimpotriva… Si ca, de fapt, acel pacient are o familie, apartinatori, care la randul lor au nevoie de atentie, au nevoie sa-si cunoasca atributiile. Ba mai mult, este necesar ca apartinatorii sa fie implicati, nu abuziv sau autoritar-substitutiv, ci la locul lor in procesul de ingrijire paliativa. 

Daca este sa ne gandim la o alta definitie, ingrijirile paliative sunt o forma unica de a ne manifesta iubirea si respectul pentru cei dragi care sufera de boli incurabile cat inca mai sunt in viata. Si pentru aceasta, uneori este nevoie sa iei lectii… Iata un motiv pentru care s-a nascut ideea unui curs pentru voluntari despre ingrijirea paliativa a bolnavilor muribunzi, in Oradea. Printr-o buna coordonare a mai multor oameni devotati, s-au reunit cateva asociatii, fundatii si „o mana de specialisti” pentru a propune oamenilor cu o inima mare, care cauta un domeniu nou in care sa se investeasca, un raspuns prompt, complex, dar nu exhaustiv: paliatia pentru pacientii terminali. Pe parcursul a cinci zile s-a incercat prezentarea cat mai cuprinzatoare a ceea ce inseamna ingrijire holistica (paliativa): prima zi – introducerea in voluntariat si paliatie; a doua zi – dimensiunea sociala, sociologica a paliatiei (cu diversele practici legale, civile); a treia zi – dimensiunea spirituala (cu teorii si experiente din viata de spital a preotului/asistentului spiritual); a patra zi – dimensiunea psihologica (insuficienta pentru cate teme sau provocari exista in paliatie din aceasta perspectiva); a cincea zi – dimensiunea medicala. Medicul care are de transmis un diagnostic terminal are o misiune deosebit de grea si trebuie insotit de un psiholog, de un asistent social, de un preot pentru a si-o indeplini cum trebuie. In fata unui diagnostic fatal, reactiile pacientului sunt diverse si evolueaza de la soc, negare pana la resemnare si acceptare, uneori. 

Totul se bazeaza pe relatia de sinceritate, de incredere si  comunicare care se cladeste intre muribund si echipa de ingrijire. Intelepciunea de pe patul mortii este o sursa care nu merita ignorata, caci multe lectii de viata sunt predate tocmai in aceste circumstante.  

Este important sa stii ca nu esti singur, ca poti fi inconjurat de oameni care fac tot posibilul ca tu, pacientul care iti traiesti ultimele clipe de viata – mai lungi sau mai scurte – sa ai parte de confort, de intelegere, de suport psihologic si social, intr-un cuvant sa-ti fie respectata demnitatea pana la sfarsit. Iar restul familiei are nevoie in continuare de sprijin psihologic si spiritual, pentru a putea trece cu bine peste durerea pierderii tale, cand aceasta va surveni. Paliatia te ajuta sa te pregatesti cat mai bine posibil pentru moarte, insa prin a trai cu demnitate fiecare dimensiune, fiecare moment al vietii, pe patul de suferinta. In acest mod descoperim impreuna ca moartea este o parte integranta a vietii noastre si ca separarea pe care o produce este doar temporara. 

Ingrijirea paliativa este un beneficiu de care nu ar trebui sa fie scutit niciun bolnav terminal – din pacate, cel putin in prezent, aceasta pare o utopie in tara noastra – si in acelasi timp o provocare pentru a manifesta autentic valorile credintei noastre si modul nostru de a le concretiza in viata de zi cu zi. 

FLORIDA: CONSTIINTA CRESTINA IN ACTIUNE

Comunitatea romanilor din aria metropolitana Miami (South Florida) a organizat, Duminica 27 noiembrie 2011, o zi de post si rugaciune privind calamitatea avortului la romani. Evenimentul a fost organizat de bisericile romane din Miami si suburbiile lui. La eveniment s-au alaturat deasemenea, ca initiatori, diverse organizatii proviata din Romania si Statele Unite, printre ele, Alianta Familiilor din Romania, Asociatia Pro Vita (Bucuresti), Mercy’s Action Mission (Florida), Asociatia Generala a Romanilor Uniti Greco-Catolici (Baia Mare), Alianta Evanghelica Romana din SUA si Canada, Forumul Civic Crestin (Bucuresti), PNTCD, Organizatia Gratia Pro Deo (Bucuresti), Uniunea Femeilor din Bihor, Prison Ministries – Romania (Cluj), Alianta pentru Salvarea Familiei (Republica Moldova), etc.  

Evenimentul s-a desfasurat la Biserica Romana din Hollywood, Florida. A inceput prompt la 9 dimineata si s-a incheiat prompt la orele 13. Citeva sute de romani si copiii lor au participat la eveniment, unul unic pentru romanii din America. Evenimentul a reliefat cit se poate de clar dimensiunile ingrijoratoare ale avortului la romani, o practica inumana si necrestina care ne distruge natiunea si viitorul, atit din punct de vedere biologic, dar si spiritual si moral. In ultimii 60 de ani au fost avortati 22 de milioane de copii nenascuti romani, si citeva milioane au fost avortati si in Moldova. Vorbitorii au accentuat ca o natiune care isi trateaza copiii nenascuti in acest fel nu poate dainui mult. Este o societate fara viitor. 

In cadrul evenimentului au fost oferite date specifice privind avortul si impactul lui asupra femeii, al familiei, al societatii in general, si al tarii. Personalitatile medicale care au participat la eveniment au explicat natura avortului, materialele video au prezentat in imagini ororile avortului, femei au descris efectele negative ale avortului asupra vietilor lor, liderii religiosi au prezentat avortul ca o expersie a pacatului si o razvratire impotriva lui Dumnezeu, iar copiii si tinerii romani au cintat si recitat mesaje biblice despre dragostea lui Dumnezeu pentru copii si viata. Printre vorbitori au fost dna Lucia Petrila (Presedinte Mercy’s Action Mission din Florida), dna doctor Maria Strimbu, Florin Vancea, Marian Chirla, si Gelu Strambu. Din partea AFR a participat si vorbit dl Petre Costea, Presedinte AFR. Evenimentul a fost deamenea onorat de prezenta si prelegerea dlui deputat Mircea Lubanovici, reprezentantul romanilor din diaspora nord americana in Camera Deputatilor. Deasemenea au fost citite mesaje din partea diferitelor organizatii si personalitati medicale din Romania care s-au adresat participantilor la eveniment in scris. 

Evenimentul s-a incheiat pe un ton pozitiv si pragmatic, participantii cazind de acord nu doar sa discute despre avort dar sa si faca ceva practic pentru stoparea lui. La mod concret, au decis deschiderea in Romania a inca unui centru de consiliere a tinerelor insarcinate care doresc sa avorteze sau au avortat, pe linga cele 5 centre deja existente (Arad, Deva, Hunedoara, Brasov si Suceava). Participantii spera sa deschida noul centru anul viitor si deja au inceput colectarea fondurilor necesare. Cei care doresc sa se implice in acest proiect, inclusiv la nivel financiar, sunt rugati sa ne contacteze la office@alianta-familiilor.ro, sau costealaw@yahoo.com. 

 

 

Va recomandam unul din materialele video prezentate in candrul evenimentului: http://www.lifenews.com/2011/11/23/astounding-video-depicts-unborn-babys-full-development/ 


VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro. 

FACETI-NE CUNOSCUTI! 

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.  

ANUNTURI 

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro. 

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

 

SUFLET DE DECEMBRIE

On By nelursIn poetryLeave a comment

Alina ARBAJTER

 

 

(POEM)

 

Am urmarit orice reactie,
am închis pâna si zgomotul acela
de nestapânit al inimii
si-am încercat sa patrund
în aceea lume de vis a fintei tale.
Am coborât imaginar treptele acelea
împaienjenite de bratele sufletului
încercând din rasputeri sa ma-nfirip
în camaruta pe jumatate luminata a inimi.
Mi-am scos pâna si pantofi acestia
plini de pietre stralucitoare,
fiindu-mi teama ca am sa te orbesc.
Mi-era teama ca voi redeschide
umbrele trecutului.
Mi-era frica de primi pasi desculti
pe coloana infinitului ce ti-a pecetluit soarta.

Am patruns sfioasa si tacuta
n intimitatea sufletului tau.
Am gasit pasiuni ravasite de viata,
obloane trase, culoare întunecoase,
anotimpuri târzii si iubiri ascunse.
De fiecare data când îmi întorc privirea
ma izbeste lumina ochilor tai,
mirosul toamnei târzii,
Fântâna izvorâta din picatura lacrimilor tale.

Intrând în acel lacas sfânt al sufletului tau
am încercat sa te cunosc mai bine,
am dat la o parte obloanele trase,
picurul lacrimilor si cutia pandorei.

O parte din mine îmi spunea „Opreste-te ”
dar cealalta îmi spunea „Continua”.
Am ales sa ma strecor cu sensibilitatea femei
în cufarul amintirilor
si sa ma aplec în genunchi în fata vieti tale.
Am vrut sa-ti deschid acele ramasite ale vieti
si sa restabilesc aceea parte
a tinereti care ti-a fost furata.
Am dat la o parte voalul anilor
si te-am regasit într-o iarna cu priviri de nea.
Erai acel om care cerea iertarea anilor pierduti,
erai tineretea uitata din vremuri de demult.
Speriata am trântit acel cufar cu amintiri
si m-am ascuns pentru o clipa
în spatele acelor coloane de frunze moarte.

As si putut sa urc si mai sus în casa mortii
sa desprind de pe fundalul nopti
panza aceea de nenoroc, dar…
cuvintele, vorbele, lacrimile erau de prisos.

M-am prins cu îndârjire de coloanele vieti
si în genunchi m-am rugat la îngerul iubiri
sa îti dea puterea sa depasesti ceea ce
nici macar nu ai început sa traiesti.
Am privit în urma cum picaturile vieti
se închid odata cu retragerea pasilor mei
din lacasul sufletului tau
si reînviind am realizat ca viata este atât de frumoasa,
ca primii fulgi de nea mi-au acoperit sufletul pribeag
acum la început de DECEMBRIE.
Un suflet ratacit în palma vieti tale!

Alina ARBAJTER
29 noiembrie 2011

JURNAL LONDONEZ (6)

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

   Lavinia IANCU

Dragii mei cititori. Dupa o pauza cam lunga, reîncep trimiterile jurnalului meu! Deja nu mai tin socoteala scrisorilor electronice în care relatez câte putin din experientele mele traite departe de voi cei dragi, aici pe meleaguri britanice. Dupa cum probabil stiti deja, faptul ca am venit aici mi-a adus înca un motiv de multumire si anume ca am ajus cu ajutorul unui prieten (tocmai din îndepartata Australie) sa îmi public pe diferite site-uri, aceste mailuri (ulterior putin retusate!) sub forma unui jurnal, mai exact purtând titlul „Jurnal Londonez”. Acest fapt ma face sa ma simt tare bine si sa ma apreciez si mai mult.

Acum însa nu am sa deschid din nou subiectul delicat al problemelor care au luat amploare în Londra si alte orase mai mari în UK, si anume revoltele degenerate în vandalism, asta pentru ca am facut-o într-un mail anterior (JL4). Am sa va povestesc însa despre alte experiente avute aici în tara vremii schimbatoare.

Cambridge

Nu de mult mi-am vizitat niste prieteni în Cambridge, un orasel de altfel foarte frumos, plin de verdeata… Ce mi-a mai placut mie cel mai mult este ca e plin de biciclisti.  Se spune ca dupa Amsterdam, Cambridge-ul are cel mai mare numar de biciclisti din Europa. Universitatea din  Cambridge este a doua universitate anglofona ca vechime. Are o reputatie deosebita, fiind considerata una din cele mai bune universitati din lume.

În acest orasel de numai 115.000 de locuitori, am petrecut o duminica minunata de vara. Am vizitat celebrul centru universitar din Cambridge, care are niste gradini absolut minunate, cu flori multicolore si un râu numit Cam, care traverseaza centrul urbei si… pe care te poti plimba cu gondola! Fiind si o vreme calda, dupa cum spuneam,  râul era invadat de zeci de ambarcatiuni pline ochi cu studenti si turisti doritori sa experimenteze o plimbare pe apa asemanatoare cu cea de la Venetia poate. Tot peisajul în sine era parca desprins dintr-o piesa de teatru înca în faza de repetitie, pentru ca mai toate gondolele se ciocneau între ele – din cauza aglomeratiei – dar cum deplasarea era foarte lenta, nimeni nu era afectat, ba din contra se amuzau cu totii.

Dupa aceasta priveliste încarcata de frumusete si veselie… am pornit mai departe în descoperirea acestui orasel fabulos. Astfel ca am ajuns într-o piateta foarte draguta, plina de comercianti care mai de care mai iscusiti în a-si demonstra talentul în fabricarea unuor produse lucrate manual, precum bijuterii, lumânari, fotografii, mâncare, tricotaje, sapunuri…, deoarece aici este foarte mult apreciat produsul hand made. Mai apoi, prietenii mei m-au invitat sa luam masa la un restaurant cu specific pescaresc, unde ne-am rasfatat papilele gustative cu scoici, biban de mare si somon afumat… Hmmm, foarte delicios!

Monet versus Picasso & Co

Atractia cea mai interesanta pentru mine a fost cu siguranta Muzeul Fitzwilliam unde am vazut printre altele antichitati din Grecia, Roma, Cipru si Orientul Apropiat, arta orientala, mobila, sculpturi, medalii, monede… si chiar tablouri de Picasoo, Modigliani si Titian… Wow, a fost o senzatie foarte placuta sa ajung sa vad asa ceva, obiecte de arta despre care acasa, în România, doar în carti poti citi. Desi, nu sunt neaparat 100% pe gustul meu nici unul din acesti pictori – pentru ca eu prefer mai mult impresionismul francez, precum Monet, datorita delicatetii, romantismului si al feminitatii pe care le exprima tablourile lui – ideea de a vedea ceva atât de valoros si maret a produs în mine o stare de entuziasm deosebita. 

Chaiselongue si yoga

Si desi ziua trecea cu repeziciune, si oboseala îsi spunea  putin cuvântul, am avut timp totusi pentru a ma relaxa în gradina plina de verdeata a prietenilor mei, Ioana si Tavi, pe un chaiselongue, la umbra, unde am savurat o cupa de desert  delicios… povestind vrute si nevrute pâna când am realizat ca e cazul sa ma pregatesc de plecare spre „casa”, adica înapoi spre Londra. Asa ca iata-ma parasind Cambridge-ul seara, cu o stare de împlinire, multumire si liniste sufleteasca.

 

Apropo, am uitat sa mentionez ca în scurta relaxare avuta în gradina oarecum rebela as putea spune, am avut parte de o sedinta de yoga, care cred ca m-a ajutat foarte mult sa îmi pastrez pâna la sfârsitul zilei respective sentimentul de liniste interioara si împlinire. O alta experienta interesanta, care cred ca am sa o mai încerc de mai multe ori de acum încolo. And so… I conquered the fortress of Cambridge!

La Madame Tussauds

Dupa reîntoarcerea la Londra, într-o zi am ajuns si pe la  Muzeul figurilor de ceara „Madame Tussauds”. Tot de una singura! Pentru ca, dupa cum spuneam, îmi face placere propria-mi persoana! Asta si pt ca nu prea are cine sa ma însoteasca deocamdata… Asa ca mi-am luat frumos… avânt si aparatul foto si dusa am fost… Directia, Muzeul figurilor de ceara!

Dupa ce am ajuns acolo mi-am dat seama ca am facut alegerea buna pentru ca în acea zi nu a fost extrem de aglomerat si astfel am reusit sa ma pozez cu mai toate celebritatile muzeului. Am facut cunostinta cu Woppi Goldberg, Audrey Hepburn, Marilyn Monroe, Robin Williams, Morgan Freeman, Sean Connery, Tom Cruise, Leonardo di Caprio, John Travolta, Julia Roberts, Nicole Kidman, Angelina Jolie si desigur, Brad Pitt. Apoi „m-am întretinut” cu Dalai Lama, Papa Ioan Paul al II-lea, Mahatma Gandhi, Barack Obama, Vladimir Putin, David Cameron, Nicolas Szarkozy, Angela Merkel si multi altii din lumea politica de azi si nu numai. Dar pe… Base tot nu l-am vazut pe acolo si nici pe micul Boc! În schimb era acolo marele Luciano Pavarotti alaturi de Michael Jackson, Kylie Minogue, Elvis Presley, Lady Gaga… apoi, Charlie Chaplin, Benny Hill… Pablo Picasso, Van Gogh, Oscar Wilde, William Shakespeare, Albert Einstein, Falmilia Regala a Marii Britanii… si multi-multi altii.

În muzeu se intra direct în încaperea cu starurile de cinema, dupa care urma încaperea cu starurile din lumea sportului. Din pacate nu erau acolo nici Nadia Comaneci, nici Ilie Nastase sau Ion Tiriac. Nici Hagi… Sincera sa fiu, macar Nadia Comaneci ma asteptam sa fie! În continuare paseai în încaperea alocata familiei regale… mai apoi în încaperea cu oamenii de cultura. Apoi sala „invitatilor” din lumea muzicii, urmata de cei din care au primit odata în viata premiul Nobel pt Pace… si din „lumea pacii” paseai direct în lumea politicii, controverselor, a puterii, a jocurilor murdare… dupa care ajungi în spatiul alocat criminalilor si metodelor de tortura din evul mediu pâna în zilele noastre… camera de teroare, unde totul era aproape în întuneric… Interesant! Finalul a fost chiar dragut deoarece stai la rând  sa urci într-un taxi specific Londrei, în miniatura, care te plimba prin încaperea alocata istoriei Marii Britanii iar la iesire ajungi în magazinul de suveniruri… Asa ca, la muzeu, am trait o experienta foarte draguta, hazlie si plina de agitatie. Acolo toti vroaiu sa-si faca poze cu preferatii lor din lumea cinematografiei, a sportului, a muzicii… Ba chiar si a politicii, de ce nu!?

Tower Of London 

Urmatoarea escala: Turnul Londrei! Aflata pe malul nordic al Tamisei este cea mai veche constructie din Londra. Aceasta mai este cunoscuta si sub numele de Turnul Alb. Palatul este una din emblemele puterii si traditiilor Angliei. De-a lungul anilor cladirile sale au servit atât ca fortareata dar si ca resedinta regala. Ultimul care a locuit aici a fost regele Carol al II-lea (1630-1685). Constructia acestui palat a fost începuta în anul 1076 de catre William Cuceritorul si chiar daca initial Turnul Londrei era o structura mult mai modesta pe parcursul secolelor s-a transformat în ansamblul arhitectonic care exista astazi. Aici s-a aflat monetaria, observatorul astronomic, trezoreria, depozitul de arme, arhivele statului si chiar gradina zoologica regala. Totusi cea mai cunoscuta parte a acestei fortarete medievale este închisoarea.

Când am intrat în Palat, am zarit câtiva tineri îmbracati în haine de epoca… Foarte frumos si interesant! Ba chiar la anumite ore poti întâlni în plimbarea ta prin Palat, acei beefeters, care sunt de fapt niste gardieni foarte simpatici care au rolul teoretic de a pazii bijuteriile coroanei, dar în practica ei sunt ghizi, îmbracati în uniforma oficiala, care vorbesc teatral, gesticuleaza si imita diversele personalitati ce au marcat istoria turnului. O alta atractie sunt corbii crescuti aici în curtea palatului, care de altfel sunt împiedicati sa zboare prin taierea penelor. Legenda spune ca atunci când corbii vor zbura, imperiul britanic se va prabusi. În concluzie asta nu se va întâmpla niciodata pentru ca acesti corbi nu sunt lasati sa zboare. Punct!

În centrul palatului se afla Turnul Alb, de fapt o cladire compusa din patru turnuri înalte, care adaposteste armurile si armele folosite în lupte. Cel mai interesant mi s-a parut etajul, locul unde sunt expuse armurile diversilor regi. Astfel poti urmari evolutia tinutei de lupta de-a lungul timpului, de la o simpla cascheta, la o armura ce astupa fata si apoi si ochii pâna ajungi sa-ti pui întrebarea daca cel din armura mai vedea ceva si cum îsi diferentia aliatii de dusmani!? Si… ceea ce m-a încântat pe mine cel mai mult a fost faptul ca si caii aveau armura lor! 

Bijuteriile coroanei britanice

As spune totusi ca atractia principala în Turnul Londrei este turnul care adaposteste bijuteriile coroanei. Acolo, vom vedea alaturi de sceptru, coroana regala si alte coroane, toate decorate cu pietre pretioase de diferite marimi… care mai de care mai stralucitoare, de la diamante,  safire, rubine, smaralde, perle etc… pâna la briliante, toate montate în aur masiv sau chiar platina. Am vazut deasemenea si alte decoratiuni din aur masiv, sabiile de ceremonie, vesela si toate accesoriile ce sunt utilizate doar la ocazii foarte speciale de catre regina Marii Britanii. Când am intrat în cladirea care adaposteste aceste bijuterii, prima încapere era decorata cu blazoanele tuturor monarhilor de pâna acum. Sub forma unui diapozitiv  erau proiectate imagini de la încoronarea reginei Elisabeta a II-a si imagini în detaliu ale bijuteriilor pe care urma sa le vad acolo. Am realizat ca ce va urma sa vad este mai mult decât deosebit, iar când am trecut de o usa masiva de seif, groasa de jumatate de metru, am fost impresionata profund descoperind înauntru o vitrina mare în care erau expuse toate bijuteriile regale. Pentru a nu se crea cozi lungi, de-a lungul acestor vitrine sunt montate doua benzi rulante, de-o parte si de alta, care te plimba pe lânga bijuteriile expuse. Greu de descris în cuvinte senzatia pe care o ai când vezi aceste bijuterii absolut fabuloase. Dar poate aceasta este cea mai clara dovada a puterii pe care a avut-o imperiul britanic si a întinderii sale geografice. 

În 1905 a fost descoperit în Africa de Sud cel mai mare diamant de pâna acum având 3.100 de carate si 620 de grame. Denumit „Cullinan”, a fost spart în mai multe bucati, iar cea mai mare dintre acestea, „Cullinan I”, sau „Steaua Africii”, se gaseste în vârful sceptrului englez. Este mare, imens… de marimea unui mar românesc. A doua bucata sparta, „Cullinan II”, are 317 carate si se gaseste în coroana imperiala asezata chiar lânga sceptru. Am realizat ca le vad în adevarata lor splendoare si în marimea naturala, nu doar la televizor… Dar când te gândesti totusi la acele multe zero-uri pe care le are pretul unui inel cu diamant de marimea unui bob de mazare, ajungi sa nu reusesti sa numeri câte zero-uri ar fi necesare sa redea pretul estimativ al acestor imense pietre.

Vreau sa va spun ca fotografierea acestor bijuterii este strict interzisa si ca am petrecut aproape trei ore vizitând toate aceste minunatii… As mai putea sa povestesc foarte multe legate de ceea ce am vazut, descoperit si învatat la Tower of London,  dar mi-e teama ca as avea nevoie de înca câteva ore bune sa le pot reda în aceasta scriere.

Tunbridge Wells

În acest orasel mi-am vizitat o fosta colega de liceu, pe care am ajutat-o sa se mute. Asa ca acest weekend l-am petrecut alaturi de numeroasa ei familie (pentru ca sunt 8 frati din care 6 sunt casatoriti si au si… copii!). Astfel m-am simtit acolo ca într-o mica Românie, oarecum mai aproape de casa, daca pot spune!

Tunbridge Wells e un orasel micut, putin mai mic decât Oradea mea natala. Este situat pe mai multe coline si e plin de verdeata. Din pacate nu am apucat sa vad foarte multe din oras deoarece am fost ocupati toata ziua cu mutatul, iar la finalul zilei eram prea osteniti pentru a bântui pe strazi… Din  pacate nici vemea nu a tinut cu noi, dar în acel weekend am facut cunostinta cu viata de club din Marea Britanie unde am poposit cu aproape jumatate din adultii familiei. În acea atmosfera a fost placut si nostalgic sa-mi aduc aminte de momentele frumoase din vremea liceului. Si ce mi-a placut mult înca, a fost faptul ca nu miroseai a fum de tigara din cap pâna în picioare dupa ce plecai acasa! Acolo, la Tunbridge, nu se fumeaza în localuri deloc, numai afara în strada… si pe deasupra aveau si sistemul de ventilatie foarte bine pus la punct pentru a nu simti alte mirosuri nepalcute. Pe de alta parte a fost totusi socant pentru mine sa constat ca tinerii vin aici cu alte motive decât o faceam noi la vârsta respectiva si anume pentru a dansa si a ne simti bine în compania prietenilor. Aici tinerele vin îmbracate de parca se pregatesc de o nunta sau cel putin un banchet! Dar asta nu ar fi o problema, pentru ca e alegerea fiecaruia, pâna la urma, cu ce se îmbraca… Este dupa cum îi dicteaza inima sau poate instinctul. Problema majora este ca fetele vin cu intentia clara de a primii cât mai multe bauturi gratuite de la baietii din club, dupa care se ametesc bine si ajung sa faca sex pe unde si cu cine apuca. Iar scopul baietilor este acelasi, sa bea cât mai mult pâna numai stiu de ei si sa „curteze” o domnisoara  care le place pe moment pâna respectiva cedeaza… Nu mai spun ca media de vârsta este undeva între 16-26 de ani. Trist dar adevarat! În ce hal a ajuns tineretul din ziua de azi si nu mai spun în ce stadiu e  omenirea… Si aici nu ma refer numai la adolescenti ci în plan general. Individualismul, egoismul, superficialitatea si…. câte si mai câte, au adus societatea de azi în haosul în care se afla. Dar poate cu timpul vom începe sa ne trezim si sa realizam ca asa nu mai merge, ca trebuie schimbat ceva cât de curând si în bine. Toate aceste experiente bune, rele, ciudate sau interesante ma ajuta sa îmi cizelez personalitatea într-un mod mai bun.

Cu drag si dor va trimit îmbratisarile mele de pe meleagurile britanice. Oricum, cu siguranta în urmatorul segment al jurnalului meu am sa abordez subiectul birocratie si al muncii în UK, pentru ca atât a fost deocamdata partea de exlporare a turismului si culturii britanice. Voi lua o pauza în ceea ce priveste viata mea de turist pe meleaguri londoneze. Vreau sa ma focalizez pe ce înseamna munca si viata de zi cu zi. Asa ca pe curând.

Lavinia IANCU

Londra, UK

sfârsit de august 2011