Experiența lui Claudiu Lepădat, aflat în moarte clinică acum 9 ani
Povestirea lui Claudiu Lepădat
Într-o zi de Noiembrie acum câțiva ani eram înaintea unei călătorii mari, de 400 km, la o casă a noastră, la munte. De aceea, știind că drumul va fi greu, am intrat în biserică să mă rog. Am avut sentimentul că nu va fi ușor. Ajuns acasă am deschis Biblia, am citit un verset și Domnul mi-a vorbit printr-un cuvânt: pericol Continue reading “LUMEA DE DINCOLO”
Paul DAN
În aceeaş zi, seara, Isus le -a zis: ,,Să trecem în partea cealaltă.” Dupăce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care se afla, şi aşa cum era. Împreună cu El mai erau şi alte corăbii. S’a stîrnit o mare furtună de vînt, care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia. Şi El dormea la cîrmă pe căpătîi. Ucenicii L-au deşteptat, şi I-au zis: ,,Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?” El S’a sculat, a certat vîntul, şi a zis mării: ,,Taci! Fără gură!“ Vîntul a stat, şi s’a făcut o linişte mare. Apoi le -a zis: ,,Pentruce sînteţi aşa de fricoşi? Tot n’aveţi credinţă?” I -a apucat o mare frică, şi ziceau unii către alţii: ,,Cine este acesta de Îl ascultă chiar şi vîntul şi marea?” (Marcu 4:35-41)
Credința – busola creștinului
Atât ziarele românești cât și cotidianele din vest vorbesc Continue reading “Pe timp de criză, Credința ta trebuie să rămână în picioare”
Vavila POPOVICI, Raleigh NC
Si ma rog Tie, Doamne
Vad Doamne! Nu mai sunt aceea…
Timpul mi-a adus daruri neasteptate.
A mai ramas o clipa, un vis, o explozie
sa-mi defineasca universul?
Cu luciditatea de-acum realizez clipa
în care am ars ca o stea supernova.
Îmi plec genunchii sub povara umerilor
încarcati de daruri
si ma rog Tie, Doamne, pentru celelalte,
asteptate si neasteptate daruri
care vor sa vie.
(Din volumul “Rugile noastre” – Vavila Popovici)
Cârdei V. Mariana
De-ai fi trait iubite,
ce bine ne-ar fi fost,
copila noastra are
in viata al ei rost.
Ne amintim de tine
si inca regretam,
ai plecat prea devreme
dar noi nu te uitam!
In ziua asta draga
te-am fi aniversat
a 70-a oara
si te-am fi adorat.
Noi te avem in minte
asa cum tu erai,
ne amintim fervoarea
cu care ne iubeai.
Ai fost iubitul, tatal
si ti-ai iubit parintii,
dar le-ai ascuns pe toate
intr-un ungher al mintii.
Ai ratacit cararea,
te-ai imbatat cu vise
si ai parasit viata,
sorocul nu venise…
Azi iti dedic iubirea
ce inca dainuieste
si ma mai rog la Domnul
pentru iertarea ta,
sa iti deschida poarta
cetatii strajuite,
sa-ti dea loc de odihna-n
Imparatia Sa.
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
1 decembrie 2011
ROMANIA, LA MULTI ANI!
Astazi Romania implineste 93 de ani! Ii spunem la Multi Ani! Ne-am gândit potrivit ocaziei sa publicam o Proclamatia rostita de primul presedinte american George Washington in 1789. Este un mesaj spiritual in care Presedintele aminteste Americii ca isi datoreaza libertatea si bunastarea doar lui Dumnezeu, “dadatorul tuturor lucrurilor bune.” Proclamatia din 1789 a stabilit in mod oficial ultima zi de joi a lui noiembrie ca Zi a Multumirii pentru intreaga natiune americana. Uram si noi Romaniei binecuvintarile lui Dumnezeu, amintindu-i ca fara El nu se poate astepta la un viitor binecuvântat. Supravietuirea multiseculara cu care ne mândrim se datoreaza in primul rând credintei pe care noi si cei de dinaintea noastra au avut-o in Dumnezeu, si respectului deosebit pe care l-au avut fata de valori, in primul rând viata, familia si casatoria. Doar aceste institutii ne pot asigura supravietuirea si in viitor. Bizuinta pe lucrurile trecatoare ori structurile europene nu se pot substitui acestor garantii testate de timp.
Proclamatia Prezidentiala a Multumirii (1789)
CONSIDERÂND ca este datoria fiecarei natiuni sa recunoasca providenta Dumnezeului celui Atotputernic, sa asculte de voia Lui, sa-I fie multumitoare pentru binecuvântarile Lui, si sa îi implore in umilinta protectia si bunavointa; si având in vedere ca ambele Camere ale Congresului, prin comitetele lor comune, mi-au cerut sa “recomand poporului Statelor Unite o Zi Publica a Multumirii si Rugaciunii, sa fie tinuta prin rugaciuni din inimi multumitoare pentru multele si evidentele binecuvintari ale Dumnezeului Celui Atotputernic, in special dindu-le oportunitatea sa-si stabileasca in pace o forma de guvernamint pentru siguranta si fericirea proprie;”
Recomand si desemnez ca Joi, Noiembrie DouaZecisiSase, sa fie devotata de cetatenii acestui Stat in onorarea marei si glorioase Fiinte care este Creatorul binevoitor al tuturor lucrurilor bune care au fost, sunt, si vor fi; ca toti sa ne unim in acea zi sa-I dam rugaciunile noastre sincere si umile pentru purtarea de grija plina de dragoste si protectia oamenilor acestei tari inainte de a deveni o natiune; pentru harul mult si evident si interventiile facute de el in razboiul care tocmai s-a terminat; pentru linistea, unitatea, si bunastarea de care toti am avut parte de atunci incoace; pentru ca am putut in liniste si intelegere sa formam Constitutii pentru guvernare in siguranta si fericire, cit si pentru Constitutia nationala care am adaopta-o recent; pentru libertatea civila si religioasa cu care suntem binecuvintati; pentru mijloacele de care dispunem sa obtinem si sa transmitem invataturi folositoare; si, in general pentru toate binecuvintarile, multe si diferite care El in bunavointa Lui a socotit de bine sa ni le dea.
Iar apoi, ca sa ne unim si in umilinta sa facem rugaciuni si cereri cu reverenta catre marele Domn si Stapin al Natiunilor si sa-L rugam sa ierte pacatele natiunii si altele; sa ne imputerniceasca pe toti, in public sau in casele noastre, sa ne facem datoria fata de societate; sa facem din Guvernul National o binecuvintare pentru toti oamenii, fiind in permanenta un Guvern intelep, drept, si de drept, cu legi drepte care sa fie aplicate in intregime si de buna credinta; sa protejeze si sa calauzeasca toate natiunile (in special pe cele care ne-au aratat bunavointa); si sa le binecuvinteze cu stapiniri bune, pace, si intelegere; sa promoveze cunosterea si practicarea adevaratei religii si virtuti, si sa creasca cunostinta intre ele si noi; si, in general, sa acorde intregii umanitati o prosperitate paminteaca cum El o socoteste mai potrivita.
Data si semnata de mine, in orasul New York, in ziua de Trei Octombrie, in Anul Domnului Nostru, O Mie Sapte Sute Optzeci si Noua.
George Washington, Presedinte
Statele Unite ale Americii
Versiunea Engleza
WHEREAS it is the duty of all nations to acknowledge the providence of Almighty God, to obey His will, to be grateful for His benefits, and humbly to implore His protection and favor; and Whereas both Houses of Congress have, by their joint committee, requested me “to recommend to the people of the United States a DAY OF PUBLIC THANKSGIVING and PRAYER, to be observed by acknowledging with grateful hearts the many and signal favors of Almighty God, especially by affording them an opportunity peaceably to establish a form of government for their safety and happiness:”
NOW THEREFORE, I do recommend and assign THURSDAY, the TWENTY-SIXTH DAY of NOVEMBER next, to be devoted by the people of these States to the service of that great and glorious Being who is the beneficent author of all the good that was, that is, or that will be; that we may then all unite in rendering unto Him our sincere and humble thanks for His kind care and protection of the people of this country previous to their becoming a nation; for the signal and manifold mercies and the favorable interpositions of His providence in the course and conclusion of the late war; for the great degree of tranquility, union, and plenty which we have since enjoyed; for the peaceable and rational manner in which we have been enable to establish Constitutions of government for our safety and happiness, and particularly the national one now lately instituted;- for the civil and religious liberty with which we are blessed, and the means we have of acquiring and diffusing useful knowledge;- and, in general, for all the great and various favors which He has been pleased to confer upon us.
And also, that we may then unite in most humbly offering our prayers and supplications to the great Lord and Ruler of Nations and beseech Him to pardon our national and other transgressions; – to enable us all, whether in public or private stations, to perform our several and relative duties properly and punctually; to render our National Government a blessing to all the people by constantly being a Government of wise, just, and constitutional laws, discreetly and faithfully executed and obeyed; to protect and guide all sovereigns and nations (especially such as have shown kindness unto us); and to bless them with good governments, peace, and concord; to promote the knowledge and practice of true religion and virtue, and the increase of science among them and us; and, generally to grant unto all mankind such a degree of temporal prosperity as he alone knows to be best.
GIVEN under my hand, at the city of New York, the third day of October, in the year of our Lord, one thousand seven hundred and eighty-nine.
Signed: George Washington
Source: The Massachusetts Centinel, Wednesday, October 14, 1789
ANUNT:
Saptamina trecuta s-a incheiat la Oradea cursul de ingrijiri paliative organizat de AFR si alte organizatii cu interese similare. Parintele Emil Ember (AFR Oradea) ne trimite urmatorul rezumat al evenimentului:
In aceasta seara (Noiembrie 25) s-a finalizat cursul de paliatie la Oradea intr-o atmosfera placuta si diversa. Au fost aproximativ 50 de cursanti constanti, dar au fost zile in care au fost si 60. A fost o initiativa foarte buna, care a reunit cursanti de la clasa a XI-a de liceu pana la pensionari de saizeci de ani, oameni cu formari diferite si din medii variate: psihologi, medici, asistenti sociali, teologi. Cursul a fost tinut la Facultatea de Medicina si a fost o provocare caci in acelasi timp mai erau doua simpozioane de factura medicala. Am fost aproximativ 15 lectori care am prezentat pe voluntariat, social, spiritual, psihologic si medical. A fost o munca titanica pentru pregatirea cursului si sustinerea lui. Am fost entuziasmati toti participantii si chiar s-a vazut ca exista ceva care ne uneste. Urmatoarea actiune va fi repetarea cursului la Baia Mare in aceasta iarna sau la primavara. Si apoi la sfarsitul lui martie o conferinta la Oradea si Baia Mare tot pe paliatie cu un cadru universitar de la Timisoara.
Paliatia – un mod de a spune DA vietii
Motto: „Nu pierde nicio clipa! Tine-o langa tine!”
Ingrijirile paliative sunt o expresie a empatiei. Daca te-ai afla pe patul mortii, una din intrebarile pe care ai dori sa ti se puna ar fi: „De ce/cine vei avea nevoie cand vei sti ca esti aproape de moarte?”. Iar raspunsul poate varia mai mult sau mai putin, l-am putea sintetiza, spre exemplu, in expresia unei nevoi fundamentale: „De cineva caruia sa-i pese suficient de mult incat sa incerce sa ma inteleaga”. Acesta a fost de fapt si unul din dialogurile dintre promotoarea miscarii hospice, Cicely Saunders, si un muribund.
Cand medicina se declara neputincioasa in fata unei boli terminale, misiunea medicului nu s-a incheiat. De acum este invitat sa redescopere bolnavul pe patul de moarte ca o persoana completa, ale carei nevoi nu se rezuma la curativ, la a eradica boala, dimpotriva… Si ca, de fapt, acel pacient are o familie, apartinatori, care la randul lor au nevoie de atentie, au nevoie sa-si cunoasca atributiile. Ba mai mult, este necesar ca apartinatorii sa fie implicati, nu abuziv sau autoritar-substitutiv, ci la locul lor in procesul de ingrijire paliativa.
Daca este sa ne gandim la o alta definitie, ingrijirile paliative sunt o forma unica de a ne manifesta iubirea si respectul pentru cei dragi care sufera de boli incurabile cat inca mai sunt in viata. Si pentru aceasta, uneori este nevoie sa iei lectii… Iata un motiv pentru care s-a nascut ideea unui curs pentru voluntari despre ingrijirea paliativa a bolnavilor muribunzi, in Oradea. Printr-o buna coordonare a mai multor oameni devotati, s-au reunit cateva asociatii, fundatii si „o mana de specialisti” pentru a propune oamenilor cu o inima mare, care cauta un domeniu nou in care sa se investeasca, un raspuns prompt, complex, dar nu exhaustiv: paliatia pentru pacientii terminali. Pe parcursul a cinci zile s-a incercat prezentarea cat mai cuprinzatoare a ceea ce inseamna ingrijire holistica (paliativa): prima zi – introducerea in voluntariat si paliatie; a doua zi – dimensiunea sociala, sociologica a paliatiei (cu diversele practici legale, civile); a treia zi – dimensiunea spirituala (cu teorii si experiente din viata de spital a preotului/asistentului spiritual); a patra zi – dimensiunea psihologica (insuficienta pentru cate teme sau provocari exista in paliatie din aceasta perspectiva); a cincea zi – dimensiunea medicala. Medicul care are de transmis un diagnostic terminal are o misiune deosebit de grea si trebuie insotit de un psiholog, de un asistent social, de un preot pentru a si-o indeplini cum trebuie. In fata unui diagnostic fatal, reactiile pacientului sunt diverse si evolueaza de la soc, negare pana la resemnare si acceptare, uneori.
Totul se bazeaza pe relatia de sinceritate, de incredere si comunicare care se cladeste intre muribund si echipa de ingrijire. Intelepciunea de pe patul mortii este o sursa care nu merita ignorata, caci multe lectii de viata sunt predate tocmai in aceste circumstante.
Este important sa stii ca nu esti singur, ca poti fi inconjurat de oameni care fac tot posibilul ca tu, pacientul care iti traiesti ultimele clipe de viata – mai lungi sau mai scurte – sa ai parte de confort, de intelegere, de suport psihologic si social, intr-un cuvant sa-ti fie respectata demnitatea pana la sfarsit. Iar restul familiei are nevoie in continuare de sprijin psihologic si spiritual, pentru a putea trece cu bine peste durerea pierderii tale, cand aceasta va surveni. Paliatia te ajuta sa te pregatesti cat mai bine posibil pentru moarte, insa prin a trai cu demnitate fiecare dimensiune, fiecare moment al vietii, pe patul de suferinta. In acest mod descoperim impreuna ca moartea este o parte integranta a vietii noastre si ca separarea pe care o produce este doar temporara.
Ingrijirea paliativa este un beneficiu de care nu ar trebui sa fie scutit niciun bolnav terminal – din pacate, cel putin in prezent, aceasta pare o utopie in tara noastra – si in acelasi timp o provocare pentru a manifesta autentic valorile credintei noastre si modul nostru de a le concretiza in viata de zi cu zi.
FLORIDA: CONSTIINTA CRESTINA IN ACTIUNE
Comunitatea romanilor din aria metropolitana Miami (South Florida) a organizat, Duminica 27 noiembrie 2011, o zi de post si rugaciune privind calamitatea avortului la romani. Evenimentul a fost organizat de bisericile romane din Miami si suburbiile lui. La eveniment s-au alaturat deasemenea, ca initiatori, diverse organizatii proviata din Romania si Statele Unite, printre ele, Alianta Familiilor din Romania, Asociatia Pro Vita (Bucuresti), Mercy’s Action Mission (Florida), Asociatia Generala a Romanilor Uniti Greco-Catolici (Baia Mare), Alianta Evanghelica Romana din SUA si Canada, Forumul Civic Crestin (Bucuresti), PNTCD, Organizatia Gratia Pro Deo (Bucuresti), Uniunea Femeilor din Bihor, Prison Ministries – Romania (Cluj), Alianta pentru Salvarea Familiei (Republica Moldova), etc.
Evenimentul s-a desfasurat la Biserica Romana din Hollywood, Florida. A inceput prompt la 9 dimineata si s-a incheiat prompt la orele 13. Citeva sute de romani si copiii lor au participat la eveniment, unul unic pentru romanii din America. Evenimentul a reliefat cit se poate de clar dimensiunile ingrijoratoare ale avortului la romani, o practica inumana si necrestina care ne distruge natiunea si viitorul, atit din punct de vedere biologic, dar si spiritual si moral. In ultimii 60 de ani au fost avortati 22 de milioane de copii nenascuti romani, si citeva milioane au fost avortati si in Moldova. Vorbitorii au accentuat ca o natiune care isi trateaza copiii nenascuti in acest fel nu poate dainui mult. Este o societate fara viitor.
In cadrul evenimentului au fost oferite date specifice privind avortul si impactul lui asupra femeii, al familiei, al societatii in general, si al tarii. Personalitatile medicale care au participat la eveniment au explicat natura avortului, materialele video au prezentat in imagini ororile avortului, femei au descris efectele negative ale avortului asupra vietilor lor, liderii religiosi au prezentat avortul ca o expersie a pacatului si o razvratire impotriva lui Dumnezeu, iar copiii si tinerii romani au cintat si recitat mesaje biblice despre dragostea lui Dumnezeu pentru copii si viata. Printre vorbitori au fost dna Lucia Petrila (Presedinte Mercy’s Action Mission din Florida), dna doctor Maria Strimbu, Florin Vancea, Marian Chirla, si Gelu Strambu. Din partea AFR a participat si vorbit dl Petre Costea, Presedinte AFR. Evenimentul a fost deamenea onorat de prezenta si prelegerea dlui deputat Mircea Lubanovici, reprezentantul romanilor din diaspora nord americana in Camera Deputatilor. Deasemenea au fost citite mesaje din partea diferitelor organizatii si personalitati medicale din Romania care s-au adresat participantilor la eveniment in scris.
Evenimentul s-a incheiat pe un ton pozitiv si pragmatic, participantii cazind de acord nu doar sa discute despre avort dar sa si faca ceva practic pentru stoparea lui. La mod concret, au decis deschiderea in Romania a inca unui centru de consiliere a tinerelor insarcinate care doresc sa avorteze sau au avortat, pe linga cele 5 centre deja existente (Arad, Deva, Hunedoara, Brasov si Suceava). Participantii spera sa deschida noul centru anul viitor si deja au inceput colectarea fondurilor necesare. Cei care doresc sa se implice in acest proiect, inclusiv la nivel financiar, sunt rugati sa ne contacteze la office@alianta-familiilor.ro, sau costealaw@yahoo.com.
Va recomandam unul din materialele video prezentate in candrul evenimentului: http://www.lifenews.com/2011/11/23/astounding-video-depicts-unborn-babys-full-development/
VRETI SA FITI INFORMATI?
Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.
FACETI-NE CUNOSCUTI!
Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.
ANUNTURI
Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.
Alianta Familiilor din Romania
Alina ARBAJTER
(POEM)
Am urmarit orice reactie,
am închis pâna si zgomotul acela
de nestapânit al inimii
si-am încercat sa patrund
în aceea lume de vis a fintei tale.
Am coborât imaginar treptele acelea
împaienjenite de bratele sufletului
încercând din rasputeri sa ma-nfirip
în camaruta pe jumatate luminata a inimi.
Mi-am scos pâna si pantofi acestia
plini de pietre stralucitoare,
fiindu-mi teama ca am sa te orbesc.
Mi-era teama ca voi redeschide
umbrele trecutului.
Mi-era frica de primi pasi desculti
pe coloana infinitului ce ti-a pecetluit soarta.
Am patruns sfioasa si tacuta
n intimitatea sufletului tau.
Am gasit pasiuni ravasite de viata,
obloane trase, culoare întunecoase,
anotimpuri târzii si iubiri ascunse.
De fiecare data când îmi întorc privirea
ma izbeste lumina ochilor tai,
mirosul toamnei târzii,
Fântâna izvorâta din picatura lacrimilor tale.
Intrând în acel lacas sfânt al sufletului tau
am încercat sa te cunosc mai bine,
am dat la o parte obloanele trase,
picurul lacrimilor si cutia pandorei.
O parte din mine îmi spunea „Opreste-te ”
dar cealalta îmi spunea „Continua”.
Am ales sa ma strecor cu sensibilitatea femei
în cufarul amintirilor
si sa ma aplec în genunchi în fata vieti tale.
Am vrut sa-ti deschid acele ramasite ale vieti
si sa restabilesc aceea parte
a tinereti care ti-a fost furata.
Am dat la o parte voalul anilor
si te-am regasit într-o iarna cu priviri de nea.
Erai acel om care cerea iertarea anilor pierduti,
erai tineretea uitata din vremuri de demult.
Speriata am trântit acel cufar cu amintiri
si m-am ascuns pentru o clipa
în spatele acelor coloane de frunze moarte.
As si putut sa urc si mai sus în casa mortii
sa desprind de pe fundalul nopti
panza aceea de nenoroc, dar…
cuvintele, vorbele, lacrimile erau de prisos.
M-am prins cu îndârjire de coloanele vieti
si în genunchi m-am rugat la îngerul iubiri
sa îti dea puterea sa depasesti ceea ce
nici macar nu ai început sa traiesti.
Am privit în urma cum picaturile vieti
se închid odata cu retragerea pasilor mei
din lacasul sufletului tau
si reînviind am realizat ca viata este atât de frumoasa,
ca primii fulgi de nea mi-au acoperit sufletul pribeag
acum la început de DECEMBRIE.
Un suflet ratacit în palma vieti tale!
Alina ARBAJTER
29 noiembrie 2011
Lavinia IANCU
Dragii mei cititori. Dupa o pauza cam lunga, reîncep trimiterile jurnalului meu! Deja nu mai tin socoteala scrisorilor electronice în care relatez câte putin din experientele mele traite departe de voi cei dragi, aici pe meleaguri britanice. Dupa cum probabil stiti deja, faptul ca am venit aici mi-a adus înca un motiv de multumire si anume ca am ajus cu ajutorul unui prieten (tocmai din îndepartata Australie) sa îmi public pe diferite site-uri, aceste mailuri (ulterior putin retusate!) sub forma unui jurnal, mai exact purtând titlul „Jurnal Londonez”. Acest fapt ma face sa ma simt tare bine si sa ma apreciez si mai mult.
Acum însa nu am sa deschid din nou subiectul delicat al problemelor care au luat amploare în Londra si alte orase mai mari în UK, si anume revoltele degenerate în vandalism, asta pentru ca am facut-o într-un mail anterior (JL4). Am sa va povestesc însa despre alte experiente avute aici în tara vremii schimbatoare.
Cambridge
Nu de mult mi-am vizitat niste prieteni în Cambridge, un orasel de altfel foarte frumos, plin de verdeata… Ce mi-a mai placut mie cel mai mult este ca e plin de biciclisti. Se spune ca dupa Amsterdam, Cambridge-ul are cel mai mare numar de biciclisti din Europa. Universitatea din Cambridge este a doua universitate anglofona ca vechime. Are o reputatie deosebita, fiind considerata una din cele mai bune universitati din lume.
În acest orasel de numai 115.000 de locuitori, am petrecut o duminica minunata de vara. Am vizitat celebrul centru universitar din Cambridge, care are niste gradini absolut minunate, cu flori multicolore si un râu numit Cam, care traverseaza centrul urbei si… pe care te poti plimba cu gondola! Fiind si o vreme calda, dupa cum spuneam, râul era invadat de zeci de ambarcatiuni pline ochi cu studenti si turisti doritori sa experimenteze o plimbare pe apa asemanatoare cu cea de la Venetia poate. Tot peisajul în sine era parca desprins dintr-o piesa de teatru înca în faza de repetitie, pentru ca mai toate gondolele se ciocneau între ele – din cauza aglomeratiei – dar cum deplasarea era foarte lenta, nimeni nu era afectat, ba din contra se amuzau cu totii.
Dupa aceasta priveliste încarcata de frumusete si veselie… am pornit mai departe în descoperirea acestui orasel fabulos. Astfel ca am ajuns într-o piateta foarte draguta, plina de comercianti care mai de care mai iscusiti în a-si demonstra talentul în fabricarea unuor produse lucrate manual, precum bijuterii, lumânari, fotografii, mâncare, tricotaje, sapunuri…, deoarece aici este foarte mult apreciat produsul hand made. Mai apoi, prietenii mei m-au invitat sa luam masa la un restaurant cu specific pescaresc, unde ne-am rasfatat papilele gustative cu scoici, biban de mare si somon afumat… Hmmm, foarte delicios!
Monet versus Picasso & Co
Atractia cea mai interesanta pentru mine a fost cu siguranta Muzeul Fitzwilliam unde am vazut printre altele antichitati din Grecia, Roma, Cipru si Orientul Apropiat, arta orientala, mobila, sculpturi, medalii, monede… si chiar tablouri de Picasoo, Modigliani si Titian… Wow, a fost o senzatie foarte placuta sa ajung sa vad asa ceva, obiecte de arta despre care acasa, în România, doar în carti poti citi. Desi, nu sunt neaparat 100% pe gustul meu nici unul din acesti pictori – pentru ca eu prefer mai mult impresionismul francez, precum Monet, datorita delicatetii, romantismului si al feminitatii pe care le exprima tablourile lui – ideea de a vedea ceva atât de valoros si maret a produs în mine o stare de entuziasm deosebita.
Chaiselongue si yoga
Si desi ziua trecea cu repeziciune, si oboseala îsi spunea putin cuvântul, am avut timp totusi pentru a ma relaxa în gradina plina de verdeata a prietenilor mei, Ioana si Tavi, pe un chaiselongue, la umbra, unde am savurat o cupa de desert delicios… povestind vrute si nevrute pâna când am realizat ca e cazul sa ma pregatesc de plecare spre „casa”, adica înapoi spre Londra. Asa ca iata-ma parasind Cambridge-ul seara, cu o stare de împlinire, multumire si liniste sufleteasca.
Apropo, am uitat sa mentionez ca în scurta relaxare avuta în gradina oarecum rebela as putea spune, am avut parte de o sedinta de yoga, care cred ca m-a ajutat foarte mult sa îmi pastrez pâna la sfârsitul zilei respective sentimentul de liniste interioara si împlinire. O alta experienta interesanta, care cred ca am sa o mai încerc de mai multe ori de acum încolo. And so… I conquered the fortress of Cambridge!
La Madame Tussauds
Dupa reîntoarcerea la Londra, într-o zi am ajuns si pe la Muzeul figurilor de ceara „Madame Tussauds”. Tot de una singura! Pentru ca, dupa cum spuneam, îmi face placere propria-mi persoana! Asta si pt ca nu prea are cine sa ma însoteasca deocamdata… Asa ca mi-am luat frumos… avânt si aparatul foto si dusa am fost… Directia, Muzeul figurilor de ceara!
Dupa ce am ajuns acolo mi-am dat seama ca am facut alegerea buna pentru ca în acea zi nu a fost extrem de aglomerat si astfel am reusit sa ma pozez cu mai toate celebritatile muzeului. Am facut cunostinta cu Woppi Goldberg, Audrey Hepburn, Marilyn Monroe, Robin Williams, Morgan Freeman, Sean Connery, Tom Cruise, Leonardo di Caprio, John Travolta, Julia Roberts, Nicole Kidman, Angelina Jolie si desigur, Brad Pitt. Apoi „m-am întretinut” cu Dalai Lama, Papa Ioan Paul al II-lea, Mahatma Gandhi, Barack Obama, Vladimir Putin, David Cameron, Nicolas Szarkozy, Angela Merkel si multi altii din lumea politica de azi si nu numai. Dar pe… Base tot nu l-am vazut pe acolo si nici pe micul Boc! În schimb era acolo marele Luciano Pavarotti alaturi de Michael Jackson, Kylie Minogue, Elvis Presley, Lady Gaga… apoi, Charlie Chaplin, Benny Hill… Pablo Picasso, Van Gogh, Oscar Wilde, William Shakespeare, Albert Einstein, Falmilia Regala a Marii Britanii… si multi-multi altii.
În muzeu se intra direct în încaperea cu starurile de cinema, dupa care urma încaperea cu starurile din lumea sportului. Din pacate nu erau acolo nici Nadia Comaneci, nici Ilie Nastase sau Ion Tiriac. Nici Hagi… Sincera sa fiu, macar Nadia Comaneci ma asteptam sa fie! În continuare paseai în încaperea alocata familiei regale… mai apoi în încaperea cu oamenii de cultura. Apoi sala „invitatilor” din lumea muzicii, urmata de cei din care au primit odata în viata premiul Nobel pt Pace… si din „lumea pacii” paseai direct în lumea politicii, controverselor, a puterii, a jocurilor murdare… dupa care ajungi în spatiul alocat criminalilor si metodelor de tortura din evul mediu pâna în zilele noastre… camera de teroare, unde totul era aproape în întuneric… Interesant! Finalul a fost chiar dragut deoarece stai la rând sa urci într-un taxi specific Londrei, în miniatura, care te plimba prin încaperea alocata istoriei Marii Britanii iar la iesire ajungi în magazinul de suveniruri… Asa ca, la muzeu, am trait o experienta foarte draguta, hazlie si plina de agitatie. Acolo toti vroaiu sa-si faca poze cu preferatii lor din lumea cinematografiei, a sportului, a muzicii… Ba chiar si a politicii, de ce nu!?
Tower Of London
Urmatoarea escala: Turnul Londrei! Aflata pe malul nordic al Tamisei este cea mai veche constructie din Londra. Aceasta mai este cunoscuta si sub numele de Turnul Alb. Palatul este una din emblemele puterii si traditiilor Angliei. De-a lungul anilor cladirile sale au servit atât ca fortareata dar si ca resedinta regala. Ultimul care a locuit aici a fost regele Carol al II-lea (1630-1685). Constructia acestui palat a fost începuta în anul 1076 de catre William Cuceritorul si chiar daca initial Turnul Londrei era o structura mult mai modesta pe parcursul secolelor s-a transformat în ansamblul arhitectonic care exista astazi. Aici s-a aflat monetaria, observatorul astronomic, trezoreria, depozitul de arme, arhivele statului si chiar gradina zoologica regala. Totusi cea mai cunoscuta parte a acestei fortarete medievale este închisoarea.
Când am intrat în Palat, am zarit câtiva tineri îmbracati în haine de epoca… Foarte frumos si interesant! Ba chiar la anumite ore poti întâlni în plimbarea ta prin Palat, acei beefeters, care sunt de fapt niste gardieni foarte simpatici care au rolul teoretic de a pazii bijuteriile coroanei, dar în practica ei sunt ghizi, îmbracati în uniforma oficiala, care vorbesc teatral, gesticuleaza si imita diversele personalitati ce au marcat istoria turnului. O alta atractie sunt corbii crescuti aici în curtea palatului, care de altfel sunt împiedicati sa zboare prin taierea penelor. Legenda spune ca atunci când corbii vor zbura, imperiul britanic se va prabusi. În concluzie asta nu se va întâmpla niciodata pentru ca acesti corbi nu sunt lasati sa zboare. Punct!
În centrul palatului se afla Turnul Alb, de fapt o cladire compusa din patru turnuri înalte, care adaposteste armurile si armele folosite în lupte. Cel mai interesant mi s-a parut etajul, locul unde sunt expuse armurile diversilor regi. Astfel poti urmari evolutia tinutei de lupta de-a lungul timpului, de la o simpla cascheta, la o armura ce astupa fata si apoi si ochii pâna ajungi sa-ti pui întrebarea daca cel din armura mai vedea ceva si cum îsi diferentia aliatii de dusmani!? Si… ceea ce m-a încântat pe mine cel mai mult a fost faptul ca si caii aveau armura lor!
Bijuteriile coroanei britanice
As spune totusi ca atractia principala în Turnul Londrei este turnul care adaposteste bijuteriile coroanei. Acolo, vom vedea alaturi de sceptru, coroana regala si alte coroane, toate decorate cu pietre pretioase de diferite marimi… care mai de care mai stralucitoare, de la diamante, safire, rubine, smaralde, perle etc… pâna la briliante, toate montate în aur masiv sau chiar platina. Am vazut deasemenea si alte decoratiuni din aur masiv, sabiile de ceremonie, vesela si toate accesoriile ce sunt utilizate doar la ocazii foarte speciale de catre regina Marii Britanii. Când am intrat în cladirea care adaposteste aceste bijuterii, prima încapere era decorata cu blazoanele tuturor monarhilor de pâna acum. Sub forma unui diapozitiv erau proiectate imagini de la încoronarea reginei Elisabeta a II-a si imagini în detaliu ale bijuteriilor pe care urma sa le vad acolo. Am realizat ca ce va urma sa vad este mai mult decât deosebit, iar când am trecut de o usa masiva de seif, groasa de jumatate de metru, am fost impresionata profund descoperind înauntru o vitrina mare în care erau expuse toate bijuteriile regale. Pentru a nu se crea cozi lungi, de-a lungul acestor vitrine sunt montate doua benzi rulante, de-o parte si de alta, care te plimba pe lânga bijuteriile expuse. Greu de descris în cuvinte senzatia pe care o ai când vezi aceste bijuterii absolut fabuloase. Dar poate aceasta este cea mai clara dovada a puterii pe care a avut-o imperiul britanic si a întinderii sale geografice.
În 1905 a fost descoperit în Africa de Sud cel mai mare diamant de pâna acum având 3.100 de carate si 620 de grame. Denumit „Cullinan”, a fost spart în mai multe bucati, iar cea mai mare dintre acestea, „Cullinan I”, sau „Steaua Africii”, se gaseste în vârful sceptrului englez. Este mare, imens… de marimea unui mar românesc. A doua bucata sparta, „Cullinan II”, are 317 carate si se gaseste în coroana imperiala asezata chiar lânga sceptru. Am realizat ca le vad în adevarata lor splendoare si în marimea naturala, nu doar la televizor… Dar când te gândesti totusi la acele multe zero-uri pe care le are pretul unui inel cu diamant de marimea unui bob de mazare, ajungi sa nu reusesti sa numeri câte zero-uri ar fi necesare sa redea pretul estimativ al acestor imense pietre.
Vreau sa va spun ca fotografierea acestor bijuterii este strict interzisa si ca am petrecut aproape trei ore vizitând toate aceste minunatii… As mai putea sa povestesc foarte multe legate de ceea ce am vazut, descoperit si învatat la Tower of London, dar mi-e teama ca as avea nevoie de înca câteva ore bune sa le pot reda în aceasta scriere.
Tunbridge Wells
În acest orasel mi-am vizitat o fosta colega de liceu, pe care am ajutat-o sa se mute. Asa ca acest weekend l-am petrecut alaturi de numeroasa ei familie (pentru ca sunt 8 frati din care 6 sunt casatoriti si au si… copii!). Astfel m-am simtit acolo ca într-o mica Românie, oarecum mai aproape de casa, daca pot spune!
Tunbridge Wells e un orasel micut, putin mai mic decât Oradea mea natala. Este situat pe mai multe coline si e plin de verdeata. Din pacate nu am apucat sa vad foarte multe din oras deoarece am fost ocupati toata ziua cu mutatul, iar la finalul zilei eram prea osteniti pentru a bântui pe strazi… Din pacate nici vemea nu a tinut cu noi, dar în acel weekend am facut cunostinta cu viata de club din Marea Britanie unde am poposit cu aproape jumatate din adultii familiei. În acea atmosfera a fost placut si nostalgic sa-mi aduc aminte de momentele frumoase din vremea liceului. Si ce mi-a placut mult înca, a fost faptul ca nu miroseai a fum de tigara din cap pâna în picioare dupa ce plecai acasa! Acolo, la Tunbridge, nu se fumeaza în localuri deloc, numai afara în strada… si pe deasupra aveau si sistemul de ventilatie foarte bine pus la punct pentru a nu simti alte mirosuri nepalcute. Pe de alta parte a fost totusi socant pentru mine sa constat ca tinerii vin aici cu alte motive decât o faceam noi la vârsta respectiva si anume pentru a dansa si a ne simti bine în compania prietenilor. Aici tinerele vin îmbracate de parca se pregatesc de o nunta sau cel putin un banchet! Dar asta nu ar fi o problema, pentru ca e alegerea fiecaruia, pâna la urma, cu ce se îmbraca… Este dupa cum îi dicteaza inima sau poate instinctul. Problema majora este ca fetele vin cu intentia clara de a primii cât mai multe bauturi gratuite de la baietii din club, dupa care se ametesc bine si ajung sa faca sex pe unde si cu cine apuca. Iar scopul baietilor este acelasi, sa bea cât mai mult pâna numai stiu de ei si sa „curteze” o domnisoara care le place pe moment pâna respectiva cedeaza… Nu mai spun ca media de vârsta este undeva între 16-26 de ani. Trist dar adevarat! În ce hal a ajuns tineretul din ziua de azi si nu mai spun în ce stadiu e omenirea… Si aici nu ma refer numai la adolescenti ci în plan general. Individualismul, egoismul, superficialitatea si…. câte si mai câte, au adus societatea de azi în haosul în care se afla. Dar poate cu timpul vom începe sa ne trezim si sa realizam ca asa nu mai merge, ca trebuie schimbat ceva cât de curând si în bine. Toate aceste experiente bune, rele, ciudate sau interesante ma ajuta sa îmi cizelez personalitatea într-un mod mai bun.
Cu drag si dor va trimit îmbratisarile mele de pe meleagurile britanice. Oricum, cu siguranta în urmatorul segment al jurnalului meu am sa abordez subiectul birocratie si al muncii în UK, pentru ca atât a fost deocamdata partea de exlporare a turismului si culturii britanice. Voi lua o pauza în ceea ce priveste viata mea de turist pe meleaguri londoneze. Vreau sa ma focalizez pe ce înseamna munca si viata de zi cu zi. Asa ca pe curând.
Lavinia IANCU
Londra, UK
sfârsit de august 2011
IUBIREA CARE S-A JERTFIT
George Danciu
Pot sa se mute muntii, pot sa se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, si legamântul Meu de pace nu se va clatina, zice Domnul, care are mila de tine.
Isaia, 54.10
Despre nefericita întâmplare, repovestita mai jos, citisem cândva-demult!
Iubirea unei mame
Într-un sat, o tânara mama îsi lasa copilul micut acasa în patut, doar pentru câteva minute, timp în care ea va da fuga la magazin sa cumpere pâine. Lipsind numai putin de lânga comoara ei, Alin- caci acesta-i era numele, cu pasi iuti îndreptându-se spre casa, observa fum, mult fum, dar când se mai apropie vede caci casa lor este cuprinsa de flacari. Inima-i bate navalnic, alearga, scapa pâinea din mâna si, fara nici o ezitare, intra prin flacari în casa dupa “inima” ei, Alin! Cu propriul corp îsi ascunde baietelul iubit la piept si-l scoate teafar afara la loc sigur. Dar pe ea nu s-a putut proteja. Mâinile si fata îi sunt arse si ramân asa, dizgratioase, si peste ani.
Baiatul, prin grija plina de iubire a mamei, a ajuns mare si, în aceste zile, curând, va absolvi Universitatea… dintr-un mare oras. Va fi o mare festivitate, cu înmânarea unor diplome de premiere a celor mai buni, unul din premianti fiind Alin. Parintii tinerilor sunt fericiti, ei sunt anuntati pentru participare la festivitate. Numai mama lui Alin nu fusese si ea invitata, deoarece lui Alin îi era rusine de ea. În urma incendiului ramasese cu cicatrici urâte pe obraji si mâini!
Însa, nu mai retin prin ce minune, s-a aflat despre curajul si dragostea extraordinarei mame tocmai în acele zile, poveste care ajunsese într-un ziar de mare tiraj si, întâmplator, aflase si Alin. A ramas perplex aflând ca acea poveste minunta vorbeste despre el si mama sa, eroina!
Abia atunci a înteles sacrificiul mamei si dragostea sa! A trimis o telegrama fulger prin care si-a invitat mama pentru ziua absolvirii.
Cu emotie, primind diploma de premiere, în fata tuturor a început sa spuna ca, de fapt, toate multumirile lui, odata cu respectul cuvenit profesorilor care l-au îndrumat, sunt pentru minunata sa mama care, cu pretul vietii ei, l-a scos din foc, când era doar un bebelus. Si-a îmbratisat mama cu dragoste, sarutând acele mâini si obrajii, arse de foc; de emotie, varsând împreuna si câteva lacrimi ale bucuriei si multumirii!
***
Din iubire de oameni, din Cer a coborât Isus – Fiul lui Dumnezeu, sa ne salveze din focul mortii !
Ca plata a pacatelor noastre, ale fiecarui om, înlocuindu-ne în moarte si suferinta, Fiul lui Dumnezeu, Isus, a luat asupra Lui ocara care trebuia sa cada peste noi si întreg supliciul rastignirii pe lemnul Crucii, ridicat pe Dealul Golgotei.
[pullquote] Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.
Evanghelia dupa Ioan, 3.16 [/pullquote]
Evanghelia dupa Matei ni-L prezinta pe Isus, Regele, nascut nu doar din Dumnezeu, ci si ca urmas al regelui David, caruia Dumnezeu i-a zis cu legamânt: împaratia ta va dainui vesnic înaintea Mea
“Eu îi voi fi Tata, si el Îmi va fi fiu. Daca va face raul, îl voi pedepsi cu o nuia omeneasca si cu lovituri omenesti; dar harul Meu nu se va departa de la el, cum l-am departat de la Saul, pe care l-am îndepartat dinaintea ta. Ci casa ta si împaratia ta vor dainui vesnic înaintea Mea, si scaunul tau de domnie va fi întarit pe vecie.”, 2 Samuel 7.14-16 .
Evanghelistul Matei consemneaza celebra Predica de pe Munte (capitolele 5-7) unde Isus aduce ucenicilor (poporului Sau) promisiuni care întrec orice asteptari.
Rugaciunea “Tatal nostru”
Când va rugati, sa nu bolborositi aceleasi vorbe, ca pagânii, carora li se pare ca, daca spun o multime de vorbe, vor fi ascultati. Sa nu va asemanati cu ei; caci Tatal vostru stie de ce aveti trebuinta, mai înainte ca sa-I cereti voi.
Iata, dar, cum trebuie sa va rugati:
„Tatal nostru care esti în ceruri! Sfinteasca-se Numele Tau; vie Împaratia Ta; faca-se voia Ta, precum în cer si pe pamânt. Pâinea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi;
si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri;
si nu ne duce în ispita, ci izbaveste-ne de cel rau. Caci a Ta este Împaratia si puterea si slava în veci. Amin!”
Daca iertati oamenilor greselile lor, si Tatal vostru cel ceresc va va ierta greselile voastre. Dar daca nu iertati oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre. (Matei, 6.7-17)
Apoi, în aceeasi împrejurare le vorbeste despre Adevaratele comori. – Neputinta de a sluji la doi stapâni. – Grijile si îngrijorarile.
Nu va strângeti comori pe pamânt, unde le manânca moliile si rugina si unde le sapa si le fura hotii; ci strângeti-va comori în cer, unde nu le manânca moliile si rugina si unde hotii nu le sapa, nici nu le fura. Pentru ca unde este comoara voastra, acolo va fi si inima voastra. (…)
Nimeni nu poate sluji la doi stapâni. Caci sau va urî pe unul si va iubi pe celalalt; sau va tine la unul si va nesocoti pe celalalt; nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona.
De aceea va spun: nu va îngrijorati de viata voastra, gândindu-va ce veti mânca sau ce veti bea; nici de trupul vostru, gândindu-va cu ce va veti îmbraca. Oare nu este viata mai mult decât hrana, si trupul mai mult decât îmbracamintea?
Uitati-va la pasarile cerului: ele nici nu seamana, nici nu secera si nici nu strâng nimic în grânare; si totusi Tatal vostru cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai de pret decât ele?
Si apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate sa adauge macar un cot la înaltimea lui? Si de ce va îngrijorati de îmbracaminte? Uitati-va cu bagare de seama cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu tes; totusi va spun ca nici chiar Solomon, în toata slava lui, nu s-a îmbracat ca unul din ei. Asa ca, daca astfel îmbraca Dumnezeu iarba de pe câmp, care astazi este, dar mâine va fi aruncata în cuptor, nu va va îmbraca El cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Nu va îngrijorati, dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbraca?” Fiindca toate aceste lucruri Neamurile le cauta. Tatal vostru cel ceresc stie ca aveti trebuinta de ele.
Cautati mai întâi Împaratia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu va îngrijorati, dar, de ziua de mâine; caci ziua de mâine se va îngrijora de ea însasi. Ajunge zilei necazul ei. (Matei, 6.19-34)
Întelegem ca Tatal nostru si Regele Isus ne îndeamna sa nu ne îngrijoram de ziua de mâine. Sa nu fim îngrijorati ce vom mânca, ce vom îmbraca si ce vom bea, ca, asa cum pasarilor – care nu seamana, nu ara, nu strâng vara pentru iarna –, Dumnezeu le da hrana de care au nevoie (preaiubitilor lui El le da hrana ca prin somn); apoi, cum sunt de frumos îmbracati crinii, nici chiar Solomon nu s-a îmbracat atât de bine, iar copiii Sai sunt mult mai importanti decât iarba de pe câmp, care azi e si mâine nu mai e!
Deci cu cât mai mult va purta de grija de toate nevoile omului credincios, copilul Lui? De aceea, prin credinta, trebuie sa cautam mai întâi împaratia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, iar toate celelalte ni le va da El pe deasupra.
Dar ce este împaratia lui Dumnezeu?
Apostolul Pavel clarifica problema noastra în Epistola sa catre Romani:
Caci Împaratia lui Dumnezeu nu este mâncare si bautura, ci neprihanire, pace si bucurie în Duhul Sfânt. (Romani, 14.17).
Dar în versetele anterioare spusese si faptul demn de cunoscut si de luat în seama:
În adevar, niciunul din noi nu traieste pentru sine si niciunul din noi nu moare pentru sine. Caci daca traim, pentru Domnul traim; si daca murim, pentru Domnul murim. Deci fie ca traim, fie ca murim, noi suntem ai Domnului. Caci Hristos pentru aceasta a murit si a înviat, ca sa aiba stapânire si peste cei morti, si peste cei vii. (Romani, 14.7-9)
Sa ne punem toata încrederea în Dumnezeu. Sa umblam si sa traim prim credinta, nu prin vedere, si atunci, Tatal nostru va fi Cel care ne va da hrana si îmbracamintea necesara!
Glorie Domnului! Amin.
O “enciclopedie” a destinelor unor oameni obisnuiti deveniti eroi de poveste
Claudiu LUCACI
Viata unui om poate fi cuprinsa într-o fila sau într-o enciclopedie. De ceea ce am realizat si ceea ce a ramas în urma fiecaruia dintre noi, depinde, pâna la urma, verdictul posteritatii. Însa, uneori, exista posibilitatea ca un singur om sa strânga în mintea sa, cu o precizie uimitoare, parcursul sinuos al vietii altor semeni. Octavian Curpas este acel colectionar norocos al biografiilor unor personaje care ar fi ramas pentru totdeauna anonime, daca n-ar fi existat Dumitru Sinu, un român plecat din tara natala cu mult timp în urma.
Autorul volumului EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX – “Pasoptisti” români în Franta, Canada si Statele Unite, aparut la Editura „Anthem”, Arizona, SUA, este, cel mai probabil involuntar, un antropolog al exilului românesc. Cartea sa este un amestec de biografii povestite si impresii personale, atent selectionate si inteligent dozate, astfel încât sa te captiveze pâna la final.
Din rândurile numeroase ale cartii razbate stilul cursiv, în care exceleaza dialogurile cu nea Mitica, povestitorul din umbra, un fel de ghid nevazut al cititorului printre vietile personajelor. Aceasta constructie inteligenta între povestitor si autor naste o simbioza fermecatoare care-l cucereste pe cititor chiar de la începutul volumului.
Celor care isi doresc sa înteleaga sacrificiile, împlinirile si dezamagirile unui transfug, le recomand calduros aceasta carte, pe care o consider un fel de „enciclopedie” a destinelor unor oameni obisnuiti deveniti eroi de poveste. Istorisirile inspira optimism si încredere, iar în multe privinte capitolele cartii capata valente particulare, care ne fac sa credem, ca fiecare dintre noi se poate recunoaste în rolul unui personaj real din amintirile lui Nea Mitica.
Claudiu LUCACI*
noiembrie 2011
—————————————-
* Claudiu LUCACI – realizator de emisiuni TVR, doctor în sociologia comunicarii si cadru didactic asociat la SNSPA, expert în comunicare publica, autorul cartii “Programarea Binelui”, fost consul general la Los Angeles. www.claudiulucaci.ro
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
Evanghelia după Ioan, 3.16
George Danciu
Despre nefericita întâmplare, repovestita mai jos, citisem cândva-demult!
Iubirea unei mame
Într-un sat, o tânără mamă își lăsă copilul micut acasă în pătuț, doar pentru câteva minute, timp în care ea va da fuga la magazin să cumpere pâine. Lipsind numai puțin Continue reading “Iubirea Care S-a Jertfit”
Sorin Sabou
Calauzirea Domnului este unul dintre cele mai importante aspecte ale vietii spirituale. În acelasi timp este unul dintre cele mai dificil de conceptualizat. Cu toate acestea, în contextul citirii Scripturii si umblarii cu Dumnezeu, putem desprinde câteva linii directoare.
Omul se crede foarte usor stapân pe propria viata. Chiar daca este credincios si îsi pune darurile în slujba celorlalti, în inima lui se naste usor atitudinea autosuficientei. Nu trebuie pierdut niciodata din vedere ca cel neprihanit traieste prin credinta, nu prin vedere. Desigur, noi vom cauta permanent sa conceptualizam totul si sa ne urmam logica, dar în lumea lui Dumnezeu nici logica, nici vederea nu sunt primordiale, ci credinta si ascultarea. De fiecare data când ni „se deface cuibul“ trebuie sa ne vedem ca pe niste oameni care trebuie învatati în continuare aceste lectii. Crizele financiare, noile slujbe, noile locatii sunt doar împrejurari care ne forteaza sa iesim din zona de comfort (de slujire zicem noi). Omul e tot om, diavolul tot diavol, ispitele tot ispite, indiferent de ce facem si unde am fi.
Dependenta de Domnul este cea mai nestatornica virtute. În familie, la lucru tindem aproape inconstient sa credem ca mergem pe picioarele noastre. Domnul, în mila lui, ne desprinde de toate acestea si ne trezeste la adevar. Datoria noastra este ca, indiferent de bunastare, de saracie, de sanatate, de boala, sa ne desprindem de tot ce este pamântesc si sa ne legam de cele de sus.
Perioadele de ceata sunt cele mai formatoare. Daca este nevoie sa avem grija de oi patruzeci de ani înainte de a putea conduce poporul din robie asa se va întâmpla. Asteptarea trebuie sa duca la sensibilitate spirituala, la curatirea sufletului, a gândurilor, pentru a fi gata pentru ziua continuarii lucrarii pe care Domnul o are pentru noi. Cresterea în statornicie si în dragoste fata de Dumnezeu este ceea ce se asteapta de la noi când e ceata, când nu pricepem mai nimic din ce ni se întâmpla. S-ar putea ca ceata sa nu se ridice niciodata, iar daca va fi asa ceea ce se asteapta de la noi este sa-l iubim crescând, si acolo, în ceata, sa fim puncte de reper pentru toti cei ce au de a face cu noi. Folosirea darurilor în vreme de ceata este un subiect care depinde de creativitatea si de disponibilitatea noastra. Iesirea din comunitate cu darurile pe care le-am primit este una dintre cele mai fascinante lucrari posibile. Noi suntem chemati sa proclamam permanent puterea mântuitoare si înnoitoare a evangheliei, iar uneori sa si vorbim.
Sorin Sabou, http://www.sorinsabou.com/
Simona BOTEZAN
Cu ocazia „10th District Job Fair”- târgul locurilor de munca guvernamentale, organizat din initiativa congresmanului Frank Wolf în Washington DC metropolitan area, unul dintre standurile cele mai vizitate a fost cel al Central Intelligence Agency.
Reprezentantii CIA au distribuit participantilor interesati brosura „We’d like to Dispel 10 myths about working for the CIA”. Brosura demonteaza principalele 10 mituri legate de CIA, subliniind alte aspecte ale activitatii agentiei. Standul CIA arata ca principala provocare ca angajat al agentiei este construirea unei cariere de exceptie. Misiunile inteligente înseamna a lucra în interesul natiunii, iar succesul acestor operatiuni depinde de calitatea oamenilor, de experienta lor, de abilitatile si inventivitatea lor.
Aventuri individuale de culegere a informatiilor secrete si folosirea unor metode spectaculoase sau periculoase, apartin exclusiv agentului 007 James Bond si se întâlnesc numai pe platourile de filmare. Pentru alte detalii despre cariera la CIA puteti accesa cu încredere si fara riscuri pagina web a institutiei: www.cia.gov
MITUL 1: „Nu îti vei mai vedea niciodata familia si prietenii daca lucrezi la CIA”
Angajatii CIA lucreaza cu documente si informatii secrete. Aceasta nu înseamna ca în afara institutiei viata lor este secreta. Cariera la CIA este similara cu o cariera la orice alta companie americana importanta si ofera multiple oportunitati. Angajatii din CIA Headquarter locuiesc în Washington DC, Virginia si Maryland si au un stil de viata identic cu al rudelor, vecinilor si prietenilor lor. Participa la evenimentele sociale si culturale ale comunitatii, au copii care merg la scoala si în aceleasi locuri cu ceilalti copii de vârsta lor. Multe dintre activitatile curente si expertizele CIA sunt legate de obiective comerciale, industriale, culturale si universitare. Familia, vecinii si prietenii fac parte din viata angajatului CIA zi de zi, exact în acelasi fel în care s-ar întampla si daca ar lucra la o alta companie.
MITUL 2: „Toti angajatii CIA conduc masini sport cu mitraliere în loc de tevi de esapament”
?i angajatii CIA urmaresc cu placere filmele cu spioni, la fel ca si cetatenii care lucreaza la alte companii. ?tim cu totii cât de bine se vând filmele cu accidente spectaculoase, eroi care mânuiesc orice tip de arma în orice situatie. Ne plac filmele de actiune cu urmariri pe autostrazi, actorii si cascadorii de la Hollywood! Multe dintre miturile despre CIA au fost create de asemenea filme. Misiunile si operatiunile CIA nu sunt la fel de spectaculoase si nici la fel de riscante. Desigur, a lucra la CIA te poate pune uneori în contact direct cu evenimente din întreaga lume, iar câteodata angajatii CIA trebuie sa poarte veste antiglont sau sa foloseasca arme de foc. Misiunile obisnuite ale CIA sunt complet diferite. Sunt misiuni de colectare de informatii si întregul personal activ si din birouri colecteaza, sorteaza, prelucreaza si stocheaza informatii, iar pentru asta au nevoie de computere, carti si laboratoare, nu de pusti sau pistoale. A conduce o masina sport este la îndemâna oricarui sofer experimentat, iar unii au facut o profesie din asta si au devenit piloti de Formula 1.
MITUL 3: „La CIA lucreaza Superman si Superwoman”
Daca asta credeti, probabil ca ati vazut prea multe filme sau v-ati jucat prea mult pe video games! Nu trebuie sa ai centura neagra la karate ca sa lucrezi la CIA. Este suficient sa fii inteligent, îngrijit, sa ai abilitati în luarea deciziilor sau în coordonarea unei activitati sau echipe. Angajatii CIA se remarca prin serviciile de calitate pe care le fac natiunii, colectând informatii care feresc America de atacuri teroriste, cu arme chimice si biologice, plante, insecte sau virusi mutanti; înselaciuni, spalari de bani, trafic de droguri s.a.m.d. Multi angajati ai CIA urmaresc zi de zi evolutia internationala, tendintele, situatia economica, politica, noile descoperiri stiintifice si tehnologice, operatiunile militare, bursa etc. Diferenta este ca lucrând la CIA poti sa faci parte din istorie.
MITUL 4: „Stilul tau de viata va fi luxos si extravagant”
Daca te astepti sa ajungi milionar lucrând la CIA si sa petreci o viata luxoasa pe vase de croaziera sau în paradisuri exotice; daca te astepti sa cunosti personalitati si celebritati ale mapamondului, vei fi dezamagit! Angajatii CIA sunt oameni normali, duc o viata fara excese, au o vacanta pe an sau doua mai scurte si câteva zile libere platite, de sarbatori, ca oricare cetatean american angajat la stat. Câteodata angajatii CIA calatoresc în scop turistic sau în scop profesional. Cel mai adesea o fac specialistii de la departamentele stiintifice, tehnologice si de cercetare. Scopul acestora este participarea la evenimente stiintifice si tehnologice, târguri si conferinte internationale, în care se prezinta cele mai noi realizari ale domeniului lor de activitate.
MITUL 5: „Fiecare angajat CIA are mai multe identitati”
Operatiile estetice nu sunt incluse în pachetul de beneficii oferite angajatilor CIA. Pentru ca la CIA siguranta nationala este obiectivul primordial si inteligenta este absolut necesara, probabil ca nu ai nici o sansa daca n-ai reusit sa termini liceul sau daca ai fost mediocru la facultate. Oamenii care lucreaza la CIA sunt dedicati, pasionati de munca si profesia lor. Ei participa continuu la cursuri de specializare, citesc mult pentru dobândirea unor noi abilitati si cunostinte profesionale, trebuie sa-si pastreze o stare buna de sanatate fizica si mentala si sa faca fata cu succes la toate provocarile de la serviciu. Oamenii care învata continuu se schimba, devin tot mai buni în meseria lor si capata o vedere de ansamblu asupra lumii. Câteodata aceasta munca este grea si le albeste parul sau le traseaza riduri pe fata, dar numele, vârsta, pasaportul, telefonul si adresa lor de acasa ramân aceleasi. Poate ca pierd evenimente importante din viata familiei pentru ca sunt plecati în interes de serviciu, dar se întorc de acolo cu cadouri, amintiri si fotografii pentru cei dragi, iar familia-i asteapta cu nerabdare la întoarcere.
MITUL 6: „Misiunea ta este sa-ti spionezi familia”
Unele activitati ale CIA constau în protectia împotriva spionajului industrial, protejarea proprietatii intelectuale si utilizarea noilor descoperiri stiintifice în scop constructiv si limitarea efectelor distructive, poluarii, evitarea riscurilor de monopol etc. Unii angajati necesita abilitati lingvistice deosebite si cunoasterea perfecta a unor limbi straine, deoarece o parte dintre informatiile colectate de angajatii CIA provin din afara SUA, din surse externe, din presa internationala si de la diverse persoane de contact din tara respectiva. SUA nu afla nimic important pentru siguranta natiunii ascultând ce se discuta în casa ta; nu intereseaza pe nimeni ce jocuri de PC folosesti, la ce filme te uiti si cine te viziteaza. Culegerea de informatii din casa ta nu reprezinta informatii importante pentru natiune, ci eventual o pierdere de timp platita din bani publici.
MITUL 7: „Daca nu vorbesti perfect cel putin o limba straina, n-ai nici o sansa sa lucrezi la CIA”
?tim ca toti ofiterii CIA din filme vorbesc fluent 4-5 limbi straine, printre care Mandarina, Farsi si alte limbi orientale. În realitate, mare parte dintre angajatii CIA vorbesc engleza si eventual spaniola sau o alta limba de circulatie internationala. Angajatii de la departamentul de lingvistica sunt adesea profesori de limbi straine, native din acele tari. Au pozitii specifice în agentie, treaba lor fiind sa traduca din limba lor materna în limba engleza sau sa-i învete pe alti angajati acea limba straina. Ei asigura suportul lingvistic pentru operatiuni, misiuni si întâlniri în tara lor de origine. Cei mai multi angajati CIA n-au parasit niciodata teritoriul SUA si nu au calatorit niciodata în tarile din care provin o parte dintre colegii lor de munca.
MITUL 8: „Numai cei care sunt cetateni americani de patru generatii, au sansa reala sa lucreze la CIA”
Nu este adevarat! De fapt, cetatenii americani care au avut experiente în afara Statelor Unite, au locuit în alte regiuni ale lumii sau provin din familii multiculturale, înteleg mai usor evenimentele din afara SUA cu care trebuie sa opereze si au abilitati mai bune pentru colectarea informatiilor necesare. Multi oameni au variate experiente de viata pentru ca parintii lor au lucrat în diverse locuri de pe planeta. Aceste experiente pot fi folositoare lucrând la CIA. Unele posturi ale CIA nu necesita sa fi nascut în SUA sau sa fi cetatean american. Activitatea SUA serveste si altor natiuni de pe pamânt. Nu este necesar ca familia angajatului CIA sa fie cetateni americani. Orice experienta multiculturala ajuta angajatii CIA în munca lor de zi cu zi.
MITUL 9: „Familia ta nu va sti niciodata cine esti cu adevarat”
Familia si copiii tai vor sti ca lucrezi la CIA Headquarter în Mc Lean Virginia si câteodata vor veni sa serveasca masa de prânz împreuna cu tine. ?tim ca filmul „Spioni în familie” a fost un succes, dar povestea este o fictiune. Nu trebuie sa dansezi tango sau sa porti costum sub îmbracamintea protectoare de scafandru. Viata de angajat CIA e mai putin spectaculoasa. Sotia si copiii tai vor sti exact unde esti atunci când lipsesti de acasa si vei putea vorbi cu ei la telefon. Guvernul pune la dispozitia angajatilor CIA, aflati în misiune, sisteme performante de comunicatii prin care pot tine legatura permanenta cu familia.
MITUL 10: „Vei utiliza arme si echipamente sofisticate, inclusiv arme secrete si explozibili periculosi”
Daca esti analist sau technician, inginer, cercetator stiintific, chimist sau biolog la CIA, vei avea nevoie de pix, creion si computer pentru a scrie rapoarte de activitate, nu de pistol sau explozibil. Categoriile profesionale numite sunt expuse acelorasi riscuri, standard în toate companiile în care exercita aceeasi profesie. Armele, dispozitivele de urmarire si interceptare, sau alte obiecte sofisticate si periculoase, sunt folosite rareori, în misiuni ale agentilor operativi care se desfasoara în zone nesigure, în afara birourilor CIA sau în afara tarii. Cu exceptia spionilor din filmele de la Hollywood, care detin toate felurile de arme si echipamente stiintifico-fantastice, agentii reali ai CIA nu le utilizeaza aproape niciodata. Consideri arme secrete vorbitul la telefon, utilizarea unui computer si fotografiile? Cu asemenea arme si explozibili lucreaza ofiterii CIA de obicei. Cercetatorii stiintifici sau inginerii lucreaza, uneori, în laboratoare si fac experimente sau analize ale unor arme, echipamente si explozibili, dar toate aceste operatiuni se desfasoara în spatii controlate si cu maximum de precautii. Personalul care studiaza obiecte si materiale periculoase este temeinic instruit în domeniul protectiei muncii. Tehnologiile avansate urmaresc exact eliminarea acestor riscuri si stabilirea unor masuri de protectie pentru populatie si angajatii agentiei.
Simona BOTEZAN
Washington D.C.
20.11.2011
Elena BUICA
„EXILUL ROMANESC LA MIJLOC DE SECOL XX – Un altfel de pasoptisti români în Franta, Canada si Statele Unite”, Editura Anthem, Arizona, octombrie 2011
Jurnalist de marca, poet si prozator, Octavian Curpas semneaza o noua carte deosebit de interesanta în care prezinta o particica din istoria emigrantilor români, adevarate pagini de istorie înca nescrisa despre acele fapte care pun în lumina frumusetea trasaturilor omenesti cu care sunt înzestrati semenii nostri de origine româna. Cartea este în acelasi timp si un bun ghid al emigrantilor care au avut taria sa ia viata pieptis, sa-si înfrunte destinul, urmând calea exilului.
Întâmplarea i-a scos în cale jurnalistului Octavian Curpas un om iesit din tiparele obisnuite, un gânditor cu o mare experienta de viata, pe nea Mitica, pe numele sau întreg Dumitru Sinu, care a lasat sa se reverse înaintea lui sacul doldora de amintiri orale, însemnari scrise, scrisori si documente despre lumea fascinanta prin care a trecut, toate orânduite cu scopul de a fi marturie a vremurilor prin care a trecut. Cartea este, de fapt, firul vietii lui nea Mitica asa cum a povestit-o el, completata cu o larga galerie de prieteni cu care si-a intersectat existenta, toti oameni încercati de viata, la care se adauga si pertinente completari si interpretari asa cum au trecut prin mintea, sufletul si vârful penitei experimentate a autorului Octavian Curpas, el însusi emigrant.
Acesta si-a construit cartea având la baza însemnari de reporter, lasate sa curga în rânduri pline de spontaneitate încarcate de viata si de aceea, în mare parte, retrairea întâmplarilor nu se face dupa un plan prestabilit, ci curge tumultos dupa jocul memoriei, având la baza intertextualitatea. E o scriitura moderna în care se împletesc într-un ritm plin de viata jurnalismul, povestirea, însemnari scrise, scrisori, documente, rememorari si informatii suplimentare precum cele ale autorului despre Gheorghe Tatarascu, despre legionari, soarta lui Mota si Marin, despre scoala de medicina clujeana, etc.
Astfel, emigrantul Dumitru Sinu din Sebesul de Sus, de prin Marginimea Sibiului, a carui viata tumultuoasa îmbina armonios realitatea, aventura si spiritul, este protagonistul unor scene de viata inedite. Ca sa scape de urgia comunista, a trecut clandestin granita României în 1948, ajungând în Iugoslavia. Dupa grele încercari, a trecut clandestin, tot cu riscuri, în Italia si apoi în Franta, ca dupa un timp, sa ajunga în Canada si în cele din urma sa se stabileasca definitiv în USA si sa duca o viata linistita în Phoenix, capitala Arizonei. Dar pâna sa ajunga aici, calea zilelor a fost presarata cu multe încercari grele pe care le-a înfruntat cu mare cheltuiala de energie, cu multe riscuri, cu multe constrângeri si suferinte. Mai întâi a fost riscul trecerii granitei cu lungul sir de peripetii care îi puneau în cumpana însasi viata, asa cum pentru multi a fost plata dorintei de libertate. Imediat ce a trecut hotarele tarii, a urmat un alt fel de zbucium, de alta natura. Lupta cu necunoscutul de unde se iveau fel de fel de primejdii, nesiguranta zilei de mâine si încercari de tot felul îi solicitau mult curaj, tarie de neclintit, promptitudine în decizii, unele chiar pe muchie de cutit. Neprevazutul l-a pândit la tot pasul: „Odata ce-ai pasit pe drumul exilului, nu poti sa stii niciodata spre ce prapastii te îndrepti sau pe ce culmi te poti înalta”.
Întâmplarile relatate îti zguduie fiinta, sunt fapte care ti se par incredibile chiar daca ele sunt rupte din realitatea zilelor traite si de noi în acelasi timp. În timpul lecturii de multe ori te opresti pentru a reflecta, a te pune în situatia lor, sau pentru a lasa sa se sedimenteze trairile care îi învaluie pe acesti semeni ai nostri care au platit un pret atât de mare dorind sa câstige traiul în demnitate umana.
Chiar daca aceste întâmplari relatate cu multa verva stârnesc mult interes ocupând spatii mari în economia cartii, am considerat ca e mai bine sa nu starui în relatarea lor. Ele îsi pastreaza adevarata valoare doar citind cartea, caci repovestirea lor pe scurt le-ar stirbi frumusetea si le-ar estompa emotia ce o da lectura textului.
Cu admiratie pentru omul viu din fata lui devenit personajul principal al cartii, experimentatul jurnalist, Octavian Curpas, relatând lupta pentru supravietuire, întâmplarile din viata sa demne de luat în seama, intervine din loc în loc cu câte o succinta si frumoasa schita de portret:
„Desi un om simplu, fara posibilitati reale de a urma scoli înalte, cu o dorinta apriga de a sti, toata viata lui – prieten desavârsit al cartilor -, Dumitru Sinu a patruns cu abilitate de stralucit autodidact tainele cunoasterii. A studiat istorie si filozofie, care au constituit pentru el o provocare permanenta, s-a delectat cu literatura de calitate – citind, fara exceptie, marii clasici ai literaturii române si universale, literatura contemporana, versurile celor mai mari poeti ai lumii. Românul stramutat din Sebesul de Sus al Marginimii Sibiului în Lumea Noua, având în urma 63 de ani de viata în exil – a stiut sa-si bucure sufletul aplecându-se spre pictura, dar si spre muzica, miunata arta a sunetelor. Are alaturi o sotie – împatimita iubitoare de muzica buna -, iar în casa lor gasesti sute de înregistrari de toate genurile, de la muzica populara româneasca pâna la perlele muzicale ale titanilor muzicii clasice”.
„Neîntrecut artizan al detaliilor, fascinant si jovial, stia într-un mod aparte sa îti stârneasca curiozitatea, sa te transpuna în momentele despre care vorbea si sa-i descreteasca fruntea, presarând cu abilitate câte-o glumita aleasa cu grija, astfel încât timpul petrecut în prezenta lui sa ti se para mereu prea scurt”.
„…a stiut întotdeauna sa se faca placut, sa respecte si de aceea a fost la rândul sau respectat, a iubit cartile si oamenii care le-au scris si a împartasit bucuria cunoasterii cu cei din jurul sau, nu are cum sa nu fie agreat de catre oricine ajunge sa îl descopere”.
„Nea Mitica are o cultura generala de invidiat. Dar toate acestea ar fi fost fara valoare daca n-ar fi luptat din rasputeri sa-si pastreze statutul de om”.
Inteligent, plin de viata si de spirit, cu o larga întelegere pentru toate cele omenesti, cu fata senina si mereu cu zâmbetul omului bonom, transpare de-a lungul paginilor ca era iubit de toata lumea. „Când intra nea Mitica într-un local al oraselului Saint Gervais se ridicau toti în picioare, inclusiv oamenii mai în vârsta, ne spune Octavian Curpas si apoi adauga, ca la noi la sate! – cum precizeaza nea Mitica“.
„Dumitru Sinu nu facea discriminare: daca se întâmpla sa fie la masa cu oameni politici, cu intelectuali de marca sau personalitati de orice fel si aparea un cunoscut, om simplu, nu ezita sa-l pofteasca la masa lor, tratându-l omeneste si facându-l sa se simta la fel de important”.
Datorita experientei celor 63 de ani traiti în exil, nea Mitica poate fi un bun ghid al emigrantilor zilelor noastre, chiar daca astazi problemele sunt de alta natura. Astfel, el atrage atentia celor care se pregatesc sa plece în exil sa nu se lase furati de visul unei vieti în care li se deschid toate portile, crezând ca au la îndemâna toate posibilitatile, fara sa faca nici cel mai mic efort. Autorul, Octavian Curpas, emigrant si el, subliniaza ideile lui nea Mitica, filtrate de propria-i experienta: „Exista la îndemâna toate pârghiile care-ti ofera sansa sa îti fauresti o altfel de viata, sa te dezvolti, sa prosperi, sa înveti, dar calea este lunga si batatorita. Trebuie sa muncesti pentru asta, trebuie sa dai dovada de inteligenta, de seriozitate, de rigurozitate, de respect, în primul rând fata de tine însuti, apoi pentru munca si pentru cei din jur. Aceasta este o imagine falsa despre ascensiune “.
„Sa-ti mai spun ceva! – intervine nea Mitica –. Când am fost în vizita în România l-am auzit pe un oarecare spunând: ‘Numai sa ajung eu în Statele Unite sau în Canada, sa vezi ce departe ajung! În primul an fac milionul!’ L-am temperat, uitându-ma la el cu condescendenta: Las-o mai usor cu milionul. În primul an, nici nu stii unde te afli, desi ai impresia ca stii!”
Citind aceasta carte, nu poti sa nu-l îndragesti pe Nea Mitica, sa-l admiri pentru multe trasaturi de caracter, pentru vorbele cu semnificatii adânci într-o aleasa limba romana presarata cu vorbe întelepte din graiul popular, o limba mai frumoasa si mai bogata decât a multor conationali. Îl iubesti si îl pretuiesti pe nea Mitica pentru pretul pe care-l pune pe valorile umane, pentru modul cum vede el rostul omului pe pamânt, pentru lumina si caldura cu care si-a învaluit prietenii, pentru deplina întelegere a limitelelor si scaderilor omenesti pe care le accepta alaturi de cele demne de toata lauda. În viata lui, un loc aparte l-au avut prietenii. Vorbind despre ei, de la un capat la altul al lecturii, nu întâlnesti niciun cuvânt care sa aduca umbra asupra lor. El i-a pretuit, i-a iubit asa cum au fost si nu i-a uitat. Prieteniile au durat pâna la capatul vietii lor chiar si atunci când s-au aflat la mari distante. Adeseori destinul a tinut cu ei si le-a facut posibila întâlnirea la diferite rastimpuri. Nu s-a încurcat cu oricine, toti prietenii sai au fost oameni de calitate ireprosabila, pe care i-a ales dupa sfatul bunicului sau, Nea Niculita: „Sa stai în preajma unui om, doar daca vezi ca are sâmbure în ceea ce spune. Daca nu are aceasta virtute, lasa-l acolo unde l-ai gasit!”, sfat pe care îl pastreaza cu sfintenie si acum la anii senectutii.
Prin fata cititorului se perinda prietenii lui asa cum i-a înregistrat mintea si sufletul lui nea Mitica, din care redau doar câteva exemple:- Ion Ritivoi, un tip aparte, cu un caracter puternic, cu o vointa de fier si de o harnicie nemaiîntâlnita, Costica Vâlceanu, un erudit rasat, modest si rezervat, care a daruit mai mult decât a primit, apreciind calitatea celor cu care a interactionat si tinându-si doar adevaratii prieteni aproape; Avocatul Nichita Tomescu, ca sa ajunga în Iugoslavia, se aruncase în apele Dunarii de pe puntea vaporului care-l ducea spre Moldova Noua si înotase spre malul sârbesc. Era de o agilitate rar întâlnita si de un curaj nebunesc, iar ceea ce îsi propunea, realiza întotdeauna. Profesorul Tiberiu Cunia, aromân, se bucura de un statut cu care putini dintre confratii nostri români sau de alte nationalitati se pot mândri: detinator al Premiului von Humboldt pentru activitatea stiintifica desfasurata în domeniul silviculturii si membru de onoare al Academiei de Stiinte Agricole si Silvice din Bucuresti.
Pentru Octavian Curpas, prietenii lui nea Mitica sunt: „oameni care au îndraznit sa lupte pentru o viata decenta, personaje emblematice, bine conturate, de o mare forta dramatica, spiritualitatea româneasca raspândita în lume, adevarate “destine paralele” cu care viata lui s-a intersectat”. În acest grup de prieteni, din care face parte si nea Mitica, nu si-au gasit locul resentimentele, nu întâlnim încrâncenarea încarcata de ura, de revolta, de mânie, dorinta de razbunare. Toti au luat viata pieptis, luptând din rasputeri si supraveghind sa nu scada statutul demnitatii, purtând cu dragoste numele de român.
Ca si în viata, Dumitru Sinu nu apare niciodata singur în carte. Intotdeauna a fost înconjurat de prieteni, oameni pe care i-a pastrat toata viata, i-a stimat si i-a iubit. Toate bucuriile, împlinirile si durerile prietenilor au trecut prin sufletul sau: „Pe multi îi mai cunoscuse de-a lungul timpului nea Mitica, noteaza Octavian Curpas, si despre cei mai multi dintre ei mi-a povestit câte ceva; fiecare avusese rolul lui în viata sa plina de inedit, de întâmplari si de oameni de toate felurile si categoriile sociale; de la fiecare dintre ei îi ramasesera amintiri… Si ce amintiri!” Nu o data mi-a spus: „În viata mea am cunoscut 460 de oameni de care îmi amintesc... acea generatie de aur – as numi-o eu, fara sa exagerez –, care, ajungând în lumea libera, a dovedit inteligenta, ambitie, seriozitate, respect fata de munca, fata de sine si de semeni, lasând în urma lor realizari profesionale de exceptie si mândria ca au apartinut poporului român”. Si mai apoi completeaza ca o concluzie cu câteva trasaturi de caracter ale acestora: „dragostea de oameni, generozitate, compasiune si demnitate, constituie principalele linii directoare ce marcheaza vietile celor care au reusit în diaspora”.
În cei 63 de ani petrecuti în exil, întotdeauna Dumitru Sinu s-a simtit român si a simtit ca radacinile nu s-au desprins de locurile natale: „Românu-i tot român, fie el în orice colt al lumii, nu-si uita radacinile si nici traditiile neamului caruia îi apartine!”
Rândurile din care se desprind ca rupte din inima amintirile celor dragi de-acasa, dorul de tara, pretuirea culturii si limbii române îti inmoaie inima de duiosie si te trezesti ca ti se umezesc ochii. Satul, pentru nea Mitica, este „o comunitate de oameni cinstiti si harnici si care au învatat de la strabunii lor ca omenia, munca, respectul fata de sine si fata de ceilalti sunt caracteristicile ce stau la baza caracterului unui om adevarat”, noteaza autorul Octavian Curpas. Despre bunicul sau, autorul noteaza: „Din toate povestile dumitale, bunicu’ dumitale, Dumnezeu sa-l ierte, spuneai ca zicea: «Sa nu iasa omul cu mâna goala de la noi din curte. Sa dati buna ziua la toata lumea!» Când fratele dumneavoastra l-a întrebat: «Si la tigani?» Nenea Niculita, bunicul, raspunsese: «Tot Dumnezeu i-a facut si pe ei!» Când toti ai nostri, din Long Beach, spuneau ca, Cocuta e o c….a, dumneata ne explicai ca bunicu’, nenea Niculita, n-a utilizat acest cuvânt niciodata si zicea: «saraca, umbla pustiu…»”
Pentru ca si eu ma numar printre emigranti, am putut privi cele relatate mai din interiorul lor, îi dau deplina dreptate autorului Octavian Curpas care spune: „Oameni ca nea Mitica sunt legende vii, iar viata lor tese istoria si traiectoria societatilor umane în care au poposit, s-au integrat si asupra carora si-au pus amprenta. Viata românilor din Occident este un amestec armonios de cultura si traditii natale, cu cele ale tarii adoptive”.
Din motive subiective, ca emigrant, dar mai ales din motive obiective ca un cititor care reflecteaza asupra celor citite, apreciez în mod deosebit aceasta carte pentru ineditul ei, ca Octavian Curpas stie sa puna în valoare însemnatatea faptului aparent minor, care se scurge pe lânga noi aproape neluat în seama. O apreciez pentru ca e o carte care te convinge, te cucereste prin sinceritate si farmec, cu pagini din care se desprind personaje vii din lumea în care traim. E o carte care transmite cititorilor emotiile unor evenimente trepidante, o carte care ne îmbogateste cunostintele despre oameni, despre locuri si moduri de viata cu totul remarcabile.
Elena BUICA
Pickering, Toronto, Canada
noiembrie 2011
Revista ARMONIA - Saltmin Media 