Biserica Ortodoxa a ramas fara cuvinte…

Sub titlul De ce e Biserica Ortodoxa Româna muta?, Vlad Mixich de la HotNews.ro (Marti, 21 februarie 2012), are o întrebare, pe alocuri retorica.

Ziaristul Vlad Mixich ar fi dorit ca un preot ortodox – într-o tara cu un procent de cca 90% ortodocsi, sa iasa la rampa si sa vorbeasca cititorilor Hotnews despre compasiune, acum când în zilele trecute de iarna geroasa si cu zapada viscolita au murit si suferit multi compatrioti. Dar, desi a solicitat mai multi preoti,  nu a gasit întelegearea si compasiunea pe care ar fi asteptat-o de la domniile lor si pe care dorea de fapt s-o aduca împreuna acelor oameni necajiti, si sa sensibilizeze pe cei care trebuie sa faca ceva pentru cei neputinciosi.

Si se mai întreba de ce oare nu s-au pus aceste locasuri de cult, cladirile bisericilor, la îndemâna celor care au suferit de frig si au înghetat în aceste zile de iarna geroasa, la -20 de grade? O întrebare care rasuna si va mai rasuna înca mult în urechile preotilor ortodocsi, dar si în ale noastre ale tuturor, tânar sau batrân, ortodox sau evanghelic, parlamentar sau guvernant, daca nu cumva suntem mai multi fara constiinta si fara sensibilitate (si neputinciosi) fata de cei care sufera?

Puteti citi AICI întregul articol.

 

Saracii in Vechiul Testament nu cerseau, ci munceau!

By Cristian Pana

Si Boaz a zis slujitorului însarcinat cu privegherea seceratorilor:

,,A cui este tînara aceasta?

Slujitorul însarcinat cu privegherea seceratorilor a raspuns:

,,Este o tînara Moabita, care s’a întors cu Naomi din tara Moabului. Ea a zis: ,Da-mi voie sa strîng si sa culeg spice dintre snopi, ramase pe urma seceratorilor.` si de azi dimineata, decînd a venit, a stat în picioare pîna acum, si nu s-a odihnit decît o clipa în casa“. (Rut 2:5-7 )

Studiez Rut la momentul de fata si am ramas surprins de aplicarea in practica a prevederilor din Levitic 19:9-10 and Deuteronom 24:19-22 . Strânsul spicelor dupa ce au trecut seceratorii era o prevedere care îi ajuta pe cei saraci sa duca o viata demna. Solutia aceasta sociala cerea ca acei saraci sa munceasca mult ti din greu pentru a mentine demnitatea celor care daca erau dependenti de generozitate altora, putea fi pusa în pericol. Spicele cazute, sau ramase ne-secerate erau ale saracilor. Pentru a face rost de ceva mâncare pentru familie, cel sarac trebuia sa munceasca

Loturile de pamant erau delimitate unul de celalt prin pietre, asa ca puteai sa intri cu usurinta in lotul vecin. Pentru un sarac sa poata aduna ceva spice, trebuia sa strabata o portiune mare de camp. Spicele erau secerate nu de jos, ci de la baza spicului, de unde incepea tulpina. Cele mai usor de depistat erau spicele ramase ne-recoltate, dar baza erau cele cazute pe jos. In zaduful zilei, stand in picioare intr-o pozitie mai incomoda decat a seceratorilor, Rut s-a dovedit a fi o femeie harnica si responsabila.

In VT nu se incuraja cersitul, ci munca! Munca era aceea care dovedea celorlalti faptul ca saracia nu era sufleteasca… ci numai materiala! In ziua de azi multi cersetori vin sa ne bata la usa. Incurajarea cersitului reduce numarul celor harnici si responsabili. Incurajarea cersitului se face prin oferirea cu generozitate a unor bunuri sau bani. Asta ma imi aduce aminte de faptul ca la Oficiul Postal unde merg de obicei, este un baiat care iti deschide usa sa intri in oficiu. Este o forma de cersit… dar depune un efort, presteaza o munca… nu intinde pur-si-simplu mâna pentru un leu!

Cand intindem mana la Dumnezeu si cersim, fara sa prestam minic… oare ce gandeste El despre noi?

http://fratioru.wordpress.com/

Astăzi, dacă auziţi glasul Lui…

 De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustiu, unde părinţii voştri M-au ispitit şi M-au pus la încercare şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani!         Epistola către Evrei, 3.7-9

.

AVERTIZĂRI PENTRU INIMA TA!

...sângele lui Hristos … vă va curăți cugetul vostru…, ca să slujiți Dumnezeului Celui viu!

                                                   Epistola către Evrei, 9.14

Pe vremuri, un om fusese închis sub bănuiala că săvârșise un omor, dar nu erau dovezi, iar el nu recunoștea că e vinovat. Odată când a fost vizitat de un prieten foarte apropiat, cei de la închisoare i-au lăsat singuri să vorbească în voie. Cel bănuit de omor, de la un timp a început să-și deschidă inima față de prietenul său și să-i spună cum s-a întâmplat fapta și cât de mult îl apasă ceea ce a făcut. Deodată, s-a oprit înmărmurit, căci după perdea se auzea un scârțâit de peniță care scria Continue reading “Astăzi, dacă auziţi glasul Lui…”

Bucuria care întârzie…!

 George Danciu

Isus a zis ucenicilor: „Voua v-a fost dat sa cunoasteti taina Împaratiei lui Dumnezeu; dar pentru cei ce sunt afara din numarul vostru, toate lucrurile sunt înfatisate în pilde; pentru ca, „macar ca privesc, sa priveasca si sa nu vada, si macar ca aud, sa auda si sa nu înteleaga, ca nu cumva sa se întoarca la Dumnezeu si sa li se ierte pacatele.

                                                                                          Marcu, 14.11-12

 

ACUM ÎNTELEG DE CE NU ÎNTELEG!

Învatatura Domnului Isus este radicala, divina, exacta. Nu e una tranzitorie, care poate fi ignorata, e tocmai aceea de care are omul nevoie. Învatatura sa nu poate fi ocolita, cuvintele sale sunt duh si viata. Nu e cu lumini si umbre, ci  doar  lumina!

El a propovaduit despre doua cai. Una lata, pe care merg multi, spre pieire, si una îngusta, care duce în sus, la Cer, la Domnul . Calea îngusta,  putini sunt cei care o afla, ea nu e la îndemâna oricui, ea nu poate fi gasita numai de cei care o cauta din toata inima. Calea aceasta are si o usa, pe Isus. El a zis: Eu sunt usa. Usa e joasa sa poata intra oricine. E joasa în asa fel încât sa nu poata intra prin ea cineva care e prea înalt în ochii lui si prea mândru. Nimeni mândru nu poate trece pe aceasta usa. Celor smeriti Dumnezeu le da harul de care au nevoie sa poata intra pe calea îngusta. Acestia vin la Domnul sa capete iertarea de care au nevoie, caci pacatul e un zid de despartire între om si Dumnezeu, zid  care nu poate fi surpat decât prin credinta si iertare.

***

ca nu cumva sa se întoarca la Dumnezeu si sa li se ierte pacatele

BUCURIA UCENICIEI

Unde se afla Isus e bucurie, pace si mângâiere. Când a predicat Isus la peste 5.000 de oameni, El le-a dat si mâncarea de care aveau nevoie pentru trup, înmultind acele doua pâini si cei cinci pesti. Unde se afla El, nu mai sunt alte nevoi, Isus împlinind toate nevoile omului.

Cine crede în El nu va mai înseta spre alte izvoare, El satisfacând pe deplin setea si foamea, fizica si spirituala a omului, oricare ar fi.

***

Cuvântul lui Dumnezeu este foarte bogat în semnificatii, iar pentru a-l putea întelege, facem doua observatii:

  1. Oamenii care nu sunt ucenicii lui Isus nu pot întelege voia Sa

  2. Întelegerea tine de misiunea pentru care a venit El în lume si a murit: sa caute si sa mântuiasca pe cel pierdut

Oamenii se împart în doua categorii mari:

a) Cei care L-au primit ca Domn al vietii lor, care sunt copiii lui Dumnezeu;

b) Cei care nu-L primesc, care îl refuza, care nu-L pretuiesc si umbla în întunerec, cei care savârsesc pacate si traiesc în imoralitate si minciuna;

Întrebare: De ce le vorbea oamenilor în pilde? ca nu cumva sa se întoarca la Dumnezeu si sa li se ierte pacatele

Deci ca nu care cumva sa se întoarca unii care nu-l iubesc, la Dumnezeu, si sa li se ierte pacatele!

Asta înseamna o Judecata, dar si o Speranta. Judecata e evidenta, ca cei pacatosi, care nu-si marturisesc Domnului pacatul, nu vor fi iertati. Speranta, însa, mai este si pentru acestia, mica, dar totusi exista.

Voua, ucenicilor (crestinilor autentici), vi s-a dat însa sa cunoasteti taina Împaratiei lui Dumnezeu.

Bucuria partasiei ucenicilor cu Domnul Dumnezeu, e asigurata, „dar pentru cei ce sunt afara din numarul vostru, toate lucrurile sunt înfatisate în pilde; pentru ca, „macar ca privesc, sa priveasca si sa nu vada, si macar ca aud, sa auda si sa nu înteleaga, ca nu cumva sa se întoarca la Dumnezeu si sa li se ierte pacatele.

Pentru ceilaltijudecata e datanu vor întelege Cuvântul e vestit multimilor de oameni! Unii, înteleg si devin ucenici, apoi ramân cu El, în partasie, cu bucurie. Iar unii n-au crezut, ceil multi – judecata e trasata: primesc o orbire, si nu înteleg tainele Împaratiei lui Dumnezeu, pentru ei e o nebunie!

Asa se face ca sunt unii care la un moment dat exclama: Acum înteleg, de ce nu înteleg!

Unii nu înteleg cântarea de lauda, nu înteleg Cuvântul, nu înteleg ce e cu Jertfa lui Isus, cu ieratarea, cu mântuirea, cu viata vesnica, ca raiul, cu iadul, ei nu înteleg nimic din tainele duhovnicesti. Pentru ca Dumnezeu i-a lasat în voia pornirii inimii lor necredincioase, firesti, si nu doar ca fac ce fac, dar se si lauda cu acele imoralitati (Romani, 1.18-32)

Multi intra sub incidenta unei consecinte, aceea ca Nu pot amâna la nesfârsit împacarea oferita prin har si credinta!

Trebui sa accept, când mi se ofera acest har, de a fi iertat si a avea: iluminarea, revelatia, vindecrea si deschiderea ochilor si auzului!

La fel mi s-a înrâmplat si mie. Dupa ce am auzit Cuvântul prin mai multe predici si citire personala si studiere, mi-am dat seama ca trebuie sa aleg calea cea îngusta cu Isus, pentru a fi fericit în vesnicii, în Rai, pentru a nu ajunge în iad în chin si dureri. Dar am zis, sa mai amân un timp sa mai pacatuiesc, sa mai ramân un timp în placerile de-o clipa ale pacatului. Însa Domnul, care ne cunoaste mai binedecât noi însine, m-a ajutat si mai mult, mi-a luat dorinta placerii pacatului si am ramas statornic si m-am hotarât pentru Isus, pentru binele meu, in 1992!

E o limita, e o granita dincolo de care pentru noi nu se mai gaseste har – ajutor de la Dumnezeu pentru împacare -, de aceea zice Cuvântul: Cautati pe Domnul câta vreme se poate gasi, chemati-L câta vreme este aproape(Isaia, 55.6) si sa luam, dar, bine seama, ca atâta vreme cât ramâne în picioare fagaduinta intrarii în odihna Lui, niciunul din voi sa nu se pomeneasca venit prea târziu.

Speranta, subtire, exista totusi în acea sintagma: ca nu cumva, tradus corect de Cornilescu. În limba greaca, în principal, se traduce prin ca nu cumva; iar în secundardaca nu, care introduce speranta la care facem referire. Însa, Evanghelia dupa Matei a fost scrisa în limba vorbita de Matei si de Domnul Isus, în aramaica galileana: la care,întelesul secundar este ca nu cumva,iar cel principal e daca nu. Deci mai este totusi o speranta si pentru cei care sunt acum împietriti, ca le va vini auzul, ca-si vor capata vederea si astfel sa se poata decide pentru Isus si viata vesnica.

***

Prof. dr. Ioan Brie poveste cum în Biserica din Sibiu, unde slujeste ca pastor, avea o doamna asezata la balcon care dupa cca doi ani l-a oprit si i-a aratat Biblia ei în avea multe  pe marginea foilor notari cu creionul, urmate de semnul întrebarii ?  deoarece i se parereau prea de tot Cuvântul si nu-L întelegea sau nu era de acord cu ce e scris, dar cu timpul semnul ?s-a schimbat în semnul de exclamare !. si, dna (Maria Popa) a cerut botezul.

Dumnezeu ne pune în fata noastra masa întelepciunii Cuvântului Lui – Doamne, fereste-ma de mândrie, sa ma cred mai întelept decât Tine! Amin.

Doamne, ajuta-ma sa te aleg pe Tine, la prima ocazie pe care mi-o vei oferi si, apoi,  totdeauna! Amin.

(Text inspirat de Cuvântul lui Ioan Brie – Biserica Penticostala din Sibiu, profesor la Institutul Teologic Penticostal Bucuresti)

 

Isus – Învierea si Viata

George Danciu

Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea si Viata. Cine crede în Mine, chiar daca ar fi murit, va trai. Si oricine traieste si crede în Mine nu va muri niciodata. Crezi lucrul acesta?”

                                             Evanghelia lui Ioan, 11.25-26

.

Izvorul tamaduirii!

.

În fiecare domeniu ai înaintea ta oameni care sunt deschizatori de drum. Daca ne-am uita putin la aparitia genurilor literare am vedea cât de timid au evoluat în Tarile Romîne,   poate si comparativ cu alte popoare. Primii mari cronicari români Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce (sec.XVI-XVIII), de care vorbeste istoria, din preajma carora s-a ridicat ca domn si carturar prolificul Dimitrie Cantemir, membru al Academiei din Berlin (1714) care scrie opera filozofica „Divanul sau Gâlceava înteleptului cu lumea sau Giudetul sufletului cu trupulIasi, 1698).

Sunt nu putini, chiar si dintre profesori, care nu cunosc nimic înafara titlului acestei opere exceptionale,  ca ea cuprinde meditatii profunde ale lui Cantemir la Proverbele lui Solomon – Cuvântul Sfintei Scripturi (Biblia de la Bucuresti, 1688 sau „Biblia lui Serban Cantacuzino”).

Omul cult are doua mari posibilitati. Sa fie pe urmele precursorilor, înodând firul acelora care s-au straduit sa tina legatura neîntrerupta cu izvoarele de cultura si întelepciune ale marilor nostri înaintasi sau sa merarga direct la Marele Izvor sa ia apa rece si cristalina, nealterata de imperfectiunea vaselor care le-au purtat pâna la noi în sec.XXI, din care, sa ia fara sfiala si sa-si astâmpere cât mai bine setea.

Nimeni nu cunoaste mai bine decât Dumnezeu, Creatorul a toate, raspunsurile la întrebarile pe care si le pune omul de-a lungul unei vieti.

Isus a spus tuturor:

Daca înseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea.Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apa vie, cum zice Scriptura.” Ioan, 7.37-38

Informatiile, oricare ar fi ele, simple si elementare sau adânci si profunde de filozofice si stiinta, ne vin, practic, din doua surse de emitere: divine sau alterate, îmbibate de învatatura satanica.

Aurul îl scoatem din mina de aur, fie din filonul pur, fie din minereu împreuna cu balastul si impuritatile cu care s-au sedentat în timp. Filonul de aur este Isus Hristos, care nu are nici un el de impuritati sau alteratii. El e calea, adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decât prin El.

El a venit în lumea noastra: ca sa ne ia pacatele si sa ne redea viata vesnica pierduta de catre Adam si Eva, prin amagirea de catre Sarpele cel vechi, diavolul.

Cine pacatuieste este de la diavolul, caci diavolul pacatuieste de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a aratat ca sa nimiceasca lucrarile diavolului. – o spune apostolul Ioan. (1 Ioan, 3.8). Tot apostolul Ioan, în Evanghelie consemnezaza ceea ce a spus însusi Isus:

Toti cei ce au venit înainte de Mine sunt hoti si tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei. Eu sunt Usa. Daca intra cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra si va iesi si va gasi pasune. Hotul nu vine decât sa fure, sa înjunghie si sa prapadeasca. Eu am venit ca oile sa aiba viata, si s-o aiba din belsug. Eu sunt Pastorul cel bun. Pastorul cel bun Îsi da viata pentru oi.” (Ioan, 10)

Alegoric, El e Pastorul cel bun, iar oile sunt cei care-L urmeaza. Unde te vezi? Unde îl vezi pe El? Sub acest scenariu poti sa te încadrezi pe tine si chiar pe altii, un ucenic, un crestin autentic, daca nu cumva sunt sau esti un hot! Hotii, cei care nu fac decât sa fure si sa prapadeasca, fac voia Celui rau, ei sunt copiii diavolului. Iar Isus a venit sa ne ajute: sa ne dea iertarea, sa ne împace cu Tatal, sa restabileasca relatia de iubire între noi, unii cu altii si cu Dumnezeu, sa ne aduca Pacea si bucuria în viata. El ne-a adus Cuvântul, în care gasim tot ce trebuie sa stim despre Dumnezeu si oameni. Si cum trebuie sa traim si sa umblam în lumina si în adevar.

Tot ce avem nevoie – pozitiv si moral -, gasim prin credinta în Dumnezeu si Isus, Mijlocitorul între om si Dumnezeu. Prin credinta în El, în jertfa lui primim iertarea de care avem nevoie.

***

CE ADUCE MÂNTUIREA

Dar Isus i-a zis: Fiica, credinta ta te-a mântuit; du-te în pace si fii tamaduita de boala ta.


Isus a plecat împreuna cu el. Si dupa El mergea mult norod si-L îmbulzea. Si era o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge. Ea suferise mult de la multi doctori; cheltuise tot ce avea, si nu simtise nicio usurare; ba înca îi era mai rau. A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin multime si s-a atins de haina Lui.

Caci îsi zicea ea: „Daca as putea doar sa ma ating de haina Lui, ma voi tamadui.” Si îndata a secat izvorul sângelui ei. Si a simtit în tot trupul ei ca s-a tamaduit de boala. Isus a cunoscut îndata ca o putere iesise din El; si, întorcându-Se spre multime, a zis: „Cine s-a atins de hainele Mele?” Ucenicii I-au zis: „Vezi ca multimea Te îmbulzeste si mai zici: „Cine s-a atins de Mine?” El Se uita de jur împrejur sa vada pe cea care facuse lucrul acesta. Femeia, înfricosata si tremurând, caci stia ce se petrecuse în ea, a venit de s-a aruncat la picioarele Lui si I-a spus tot adevarul.

Dar Isus i-a zis: „Fiica, credinta ta te-a mântuit; du-te în pace si fii tamaduita de boala ta.” (Marcu, 5.24-34)

Fiul lui Dumnezeu S-a aratat ca sa nimiceasca lucrarile diavolului.

 E foarte importanta atitudinea cu care te înfatisezi înaintea Lui Isus. Fariseilor si preotilor care cunosteau Legea, dar care erau mândri si fatarnici, El i-a respins numindu-i morminte varuite (aratau bine si curati înafara, dar înauntrul lor erau niste lupi rapitori).

El îi primea pe cei care veneau la El cu sinceritate, cu smerenie si umilinta, cu o nevoie acuta de El.

Bunatatea Sa se manifesta spre cei aflati în nevoie si suferinta, spre cei cu inima zdrobita si deznadajduita:

 1. Nu te mai autocompatimi si vino la El

Aceasta femeie, din pilda de mai sus, suferise mult 12 ani. Având o scurgere de sânge, era considerata necurata. Se afla la marginea societatii, bolnava, izolata, în depresie, deznadajduita. Dar, într-o zi, auzise de Isus, dupa ce cheltuise tot pentru vindecarea ei, dar în zadar. Auzise ca la El toate sunt cu putinta, pentru El nimic nu e imposibil si îsi zicea ea:

 Daca as putea doar sa ma ating de haina Lui, ma voi tamadui.” Si îndata a secat izvorul sângelui ei. Si a simtit în tot trupul ei ca s-a tamaduit de boala.”

La Dumnezeu totul îsi poate avea rezolvarea. Ea a crezut va va ajunge doar sa se atinga de haina Lui si se poate vindeca: si s-a vindecat! Domnul Isus a simtit ca din El a iesit o putere. Se uita împrejur sa vada cine e acea persoana. Multi, acolo toti se atingeau de Învatatorul Isus, dar El cauta sa vada cine s-a atins de El, cu credinta! Când te atingi de El cum credinta, altfel esti.

Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curete de orice nelegiuire.”(1 Ioan, 1.9)

 Nu te poate ierta, daca nu-ti marturisesti pacatele.

Nu te poate vindeca daca nu vii, la Isus, cu credinta.

Crednita vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu.” (Romani, 10.17).

Nu poti avea credinta daca nu asculti Cuvântul lui. A avea credinta înseamna sa te încrezi în lucrurile de care vorbeste Isus, în promisiunile Lui. Credinta e o relatie pe care trebuie s-o ai cu Domnul Isus. Sa-L cunosti, sa te apropii tot mai mult de El, sa-L iubesti si sa-L pretuiesti.

2. Nu te teme, crede numai!

Dar Isus i-a zis: „Fiica, credinta ta te-a mântuit; du-te în pace si fii tamaduita de boala ta.”

Femeia care fusese o necunoscuta saraca, bolnava si deznadajduita si în depresie, fara pace sufleteasca, acum poate merge eliberata, în pace, tamaduita de boala ei. Nimeni nu poate vindeca ca si Isus. Si El o ridica la rangul de „Fiica”Prin credinta, femeia a fost vindecata si mântuita de pacatele ei, a intrat în rândul copiilor lui Dumnezeu. Glorie Domnului!

În timpul acestei întâmplari a venit unul din fruntasii sinagogii, numit Iair. Cum L-a vazut, fruntasul s-a aruncat la picioarele Lui si I-a facut urmatoarea rugaminte staruitoare: „Fetita mea trage sa moara; rogu-Te, vino de-Ti pune mâinile peste ea, ca sa se faca sanatoasa si sa traiasca.”

Dar pâna sa ajunga acoloiata ca vin niste oameni de la fruntasul sinagogii care-i spun: „Fiica ta a murit; pentru ce mai superi pe Învatatorul?” Dar Isus, fara sa tina seama de cuvintele acestea, a zis fruntasului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!” Si n-a îngaduit nimanui sa-L însoteasca, afara de Petru, Iacov si Ioan, fratele lui Iacov.

Au ajuns la casa fruntasului sinagogii. Acolo Isus a vazut o zarva, si pe unii care plângeau si se tânguiau mult. A intrat înauntru si le-a zis: „Pentru ce faceti atâta zarva si pentru ce plângeti? Copila n-a murit, ci doarme.”

Ei îsi bateau joc de El. Atunci, dupa ce i-a scos afara pe toti, a luat cu El pe tatal copilei, pe mama ei si pe cei ce-L însotisera si a intrat acolo unde zacea copila.

A apucat-o de mâna si i-a zis: „Talita, cumi”, care talmacit înseamna: „Fetito, scoala-te îti zic!” Îndata fetita s-a sculat si a început sa umble; caci era de doisprezece ani.” (Marcu, 5)

Sa observam ca pe cei batjocoritori El i-a scos afara. Aceea n-au deloc parte cu Isus. Ei nu vor avea parte de mântuirea si iertarea ce o primesc cei care se pocaiesc si vin la Isus zicând Ai mila de mine, pacatosul.

Mântuirea aduce sanatate fizica si spirituala, iertarea de pacate si, în final, viata vesnica cu Dumnezeu, în Raiul ceresc.

Nu te teme – aceasta îmbarbatare a Domnului, e scrisa în Biblie de 366 de ori, una pentru fiecare zi a anului.

Nu te teme, vino la Isus, si vei fi iertat, vindecat si mântuit de neputintele tale. Glorie Domnului! Amin.

***

(Text inspirat de Cuvântul lui Gabi Codrut – Biserica Betel din Oradea) http://beteloradea.wordpress.com/

Atitudinea ta față de crucea lui Isus

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU E VIU ȘI LUCRĂTOR!

Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii. Evrei, 4.12

Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci! Evrei, 13.8

Odata un predicator din Anglia a predicat într-un sat. Seara, în drum spre casă a fost atacat într-un loc întunecos de un hoț care i-a pus un pistol în piept și i-a cerut toți banii. Fără împotrivire, predicatorul i-a dat ceasul și portmoneul, iar hoțul l-a căutat în buzunare. În buzunarul de la piept a găsit niște hârtii pe care le luă în speranța că sunt hârtii de valoare. Continue reading “Atitudinea ta față de crucea lui Isus”

DANAELA SI IZVORUL IUBIRII

George ROCA

 

Danaela, este un nume sonor cu care m-am întâlnit în urma cu câteva luni la o lansare de carte care a avut loc în Bucuresti. În spatele acestuia statea o doamna blonda cu niste ochi mari caprui-aurii, de-o expresivitate extraordinara, niste ochi care vorbesc, emana caldura si multa liniste sufleteasca. La început am crezut ca „Danaela” se identifica cu Danaidele, una dintre cele cincizeci de fiice a miticului Danaus… Cine stie! Sau putea fi o derivatie de la la „danaos” sau „greci” pe limba noastra, caci îmi umbla prin minte aforismul emis de Virgiliu „Timeo Danaos et dona ferentes”, adica „Fereste-te de greci char si atunci când îti fac daruri!”. Si culmea, Danaela mi-a facut cadou… o carte. Având-o în mâna am privit-o cu scepticism, crezând ca o fi vreo carte de proza „dulceaga” a unui novice, sau de poezii, asa cum scrie „tot românul care s-a nascut poet”! Purta titlul „Izvorul iubirii”. Am luat-o, i-am multumit politicos autoarei, si am îndesat-o în geanta mea de voiaj alaturi de alte „trofee” agonisite la întâlnirea cu alti oameni de litere prezenti la eveniment. Apoi am uitat de ea… adica de carte.

Vacanta s-a terminat si m-am întors în Tara Cangurului cu o valiza ticsita de carti. Printre acestea si volumul cadorisit de Danaela. Si totusi, acesta mi-a atras atentia în mod deosebit. De ce? In primul rând grafica enigmatica a copertei. Apoi, deschizându-l… am simtit din prima fraza citita un fel de mesaj, o stare de bine. Am rasfoit cartea în graba si am constatat ca si celelate crâmpeie citite erau placute ochiului si mintii. Apoi am pus-o de-o parte… Aveam alte treburi urgente de rezolvat în acel moment. Dar totusi rândurile linistitoare din cartea Danaelei mi-au ramas în memorie. Devenisem curios, ba chiar interesat sa o citesc. Si astfel am trecut la o lectura mai profunda a volumului „Izvorul iubirii”… Pe parcursul lui am înteles multe. Mi-a placut, m-a linistit, aidoma unui medicament recomandat împotriva stresului.

Am luat legatura cu autoarea prin reteaua electronica a internetului si în scurt timp am aflat mai multe despre „Danaela”. De fapt o cheama Daniela Dumitru, este nascuta în Cetatea de Scaun a lui Stefan cel Mare, într-o zi de duminica, pe data de 5 ianuarie 19… În prezent locuieste în Bucuresti. Danaela este un pseudonim, de fapt un nume de maestru. Ce fel de maestru? Raspuns: Maestru Reiki! Ce este „reiki”? O practica spiritual de origine asiatica, ce-si trage seva din Japonia. Povestea „reiki-ului” e simpla! În 1922, calugarul budist japonez Mikao Usui s-a aflat pentru o perioada de 21 de zile într-un câmp de antrenament meditativ pe muntele Kurama. Acolo, calugarul a urcat pe vârful acestuia, la locul numit Osugi Gongen, unde prin meditatie, post, cântari si rugaciuni a primit energia vindecatoare Reiki. Muntele Kurama poate fi localizat în partea de nord-vest a orasului Kyoto. În prezent este declarat „munte sacru si tezaur national al Japoniei”. Usui s-a mutat mai apoi la Tokyo unde a pus în practica aceasta disciplina spirituala pe care avusese norocul sa o aprofundeze pe vârful muntelui si care zice-se, îi intrase în organism prin chakra mintii. A înfiintat „Usui Reiki Ry?h? Gakkai”, care în limba madarina înseamna „Societatea de terapie energetica spirituala Usui”, cu scopul de a vindeca prin Reiki o masa cât mai mare de oameni. Interesant si enigmatic este faptul ca Mikao Usui a murit în urma unui atac de cord pe 9 martie 1926, atunci când propovaduia Reiki unor discipoli din orasul Fukuyama. Abia trecuse de 60 de ani, respectiv la numai patru ani dupa ce fusese „iluminat” si dotat de divinitate cu puterea vindecatoare… A ramas consemnat pe piatra funerara a magistrului faptul ca pe parcursul vietii a dezvaluit metoda sa la peste doua mii de discipoli, dintre care 16 s-au înaltat la cel mai înalt nivel numit „Shinpiden”, sau învatator-maestru. Si astfel terapia energetica Reiki, a început sa fie cunoscuta si s-a extins pe tot pamântul fiind aprofundata si de cultura occidentala. Dupa 1989, a penetrat si la noi în tara, devenind destul de populara si interesând foarte multi oameni. Dintre acestia au început sa se evidentieze si câtiva maestri. Unul dintre ei… este si doamna Daniela Dumitriu a.c.a. Danaela! Din 2005 este Maestru Reiki si Karuna cu diploma înregistrata. A predat cursuri de Reiki la Constanta, Craiova, Brasov, Târgoviste, Galati si Bucuresti. N-am sa intru în alte amanunte despre aceasta disciplina si istoria ei deoarece nu stiu nici eu prea multe. Mi-am însusit unele cunostinte de pe internet. Am facut aceasta digresiune pentru a o întelege mai bine pe autoarea carti pe care doresc sa o prezint. Mentionez ca „Izvorul iubirii” este a doua carte a Danaelei, prima, numindu-se chiar „Reiki – Jurnalul unui maestru”.

Dar sa ne reîntoarcem la cartea noastra… „Izvorul inimii”, o carte de suflet si inima, aparuta în luna aprilie 2011 la Editura „Sarbatoare Publications” din Sydney, Australia. Pe parcusul celor 140 de pagini vom descoperi povestiri interesante, pilduitoare, Cartea începe cu doua motto-uri, dintre care unul mi-a atras atentia în mod deosebit: „Religia Iubirii nu are legi, doar pe Dumnezeu! Toti murim pâna la urma. Dar pe cale, fii atent Sa nu ranesti inima vreunui om. Nu te teme de moartea a ceea ce este cunoscut! Sa mori pentru ceea ce este efemer si vei deveni etern!” (Rumi*)

Volumul este segmentat în sapte capitole, cuprinzânt fiecare o serie de povestiri fantastice. Voi încerca sa le fac o mica prezentare. Desigur ca pe parcursul timpului acestea vor fi publicate în diferite reviste virtuale si pe hârtie cu care autoarea colaboreaza.

Capitolul întâi poarta numele „Povestea începuturilor”. Acesta prezinta povestirile: „Nascuta din vis”, „Adieri tacute”, „Ruga”, „Ea, Luna si Magul” si „Coronita de Sânziene”.

Capitolul al doilea se numeste „Povesti din povesti” si cuprinde doar 3 naratiuni: „De ce exist”, „Pasarea Paradisului”, „Iubirea ca o mântuire”.

Urmatorul, cel de al treilea capitol are ca titlu „Deslusirea tacerilor din flacara” si este compus din 11 povestiri: „Flacara unei lumânari”, „Te chem”, „Doar un fir”, „Absent”, „Respect si adorare”, „A trai”, „Minunea”, „Într-o primavara”, „Cânt de tei sub ploaie de stele”, „O picatura de mare, un fir de nisip”, „Tacerea iubirii”.

Capitolul patru este numit „Focul sacru al iubirii” si contine: „Transformarea”, „Umbra de îndoiala si jocul iubirii”, „Devenind FEMEIE”, „Struna iubirii”, „Mi-e dor de jarul din mine”, „Chipul iubirii”, „Împlinire si soapte”, „Sa crezi în puterea iubirii”, „Focul iubirii si cerul”, „Chipul iubirii” si „Calea timpului”. Interesant este faptul ca cele 11 subtitluri nu apar la începutul fiecarei povestiri… Am crezut ca este o greseala. De fapt sunt în total 18 subsegmente, unele dintre ele apartinând aceleiasi povestiri… Constructia si succesiunea acestora este foarte interesanta… Formând parca un tot unitar, cu aspect de singura povestire, ti se creeaza totusi senzatia ca parcurgi poezii fara rima sau o creatie lirica în proza de sine statatoare. Pauzele dintre povestiri par a avea menirea de respiro si meditatie. Acest capitol, dupa cum mi-a consemnat autoarea: „Marcheaza mijlocul cerului interior al fiecaruia. Este iubirea ca împlinire umana în care descoperi divinul din celalalt. Fara aceasta trecerea pe pamânt este zadarnica. Este Tetragrama Vietii”.

Capitolul cinci, „Sunt duh din Duhul povestilor”, revine la normal având subtitluri bine delimitate: „Sufletul pereche”, „Amintiri stelare în acum”, „Inorogii”, „Fragilitatea gingasiei”, „Durerea alunga eternitatea”, „Povestea unei povesti”.

Capitolul sase, intitulat „Sarpele de arama” prezinta sapte povestiri: „Luna albastra, revelionul si sufletul”, „Descântul Îngerului Pamântului”, „Cântul marii – unic cânt al abisului”, „Icoana surâsului”, „Focul florii”, „Suflet de primavara într-un copil cuminte”, „Crucea florii de liliac”.

Si în sfârsit, ultimul capitol numit arhaic „Supt semnul SÂNZIENEI”, încheie seria de povestiri prin prezenta a 15 titluri: „Timpul”, „Clipa gând”, „Cuvântul”, „Împlinirea tacerii”, „Iubirea”, „Joaca”, „Sunt doar ploaia”, „Rostiri”, „Sunt azi din ieri”, „Iertarea”, „Îmbratisare”, „Sacralitate”, „A darui”, „Împlinire”, „Eternul feminin”. Sunt mesaje-povestiri de o… frumusete aleasa, având parca menirea sa te faca sa ramâi alert si sa îti para rau ca se termina cartea.

Consider ca volumul „Izvorul iubirii” este o carte care place cititorului, o carte care linisteste creierul si încânta ochiul prin continutul ei. Dupa cum ne spune Danaela în una din corespondentele sale „Cunoasterea îti da putere, care corupe pe unii. Nu ei devin puternici ci…  sunt dominati de acea putere… a Simbolurilor, a Textelor… a informatiei (cum circula ca denumire acum). Si se ajunge ca Puterea sa devina fapta a omului nu Fapta a lui Dumnezeu prin om. De asta multi care au primit initiere stau acum deoparte. Nu mai vor sa-si faca nici autotratament, nu mai vor sa auda de Reiki sau orice alta practica. Cred ca au ajuns la limita puterii lor. Asta este adevarat pentru ca nu au învatat sa se predea unicei Puteri: lui DUMNEZEU, lui IISUS, FECIOAREI.  Nestiinta, teama… toate teoriile si bau-baurile de care am avut parte pâna acum vin în contradictie la nivel de subconstient, uneori si sufleteste cu dorinta inimii, unica dorinta care stie simti ADEVARUL”.

Într-o alta corespondenta electronica autoarea se confeseaza: „Asa cum reise din primul capitol al cartii IZVORUL IUBIRII, am avut o copilarie de exceptie. Am avut o viata frumoasa dar si teribila. Am învatat si stiu ca sunt un bun profesor pentru elevii mei. Am predat cursuri de Reiki la Constanta, Craiova, Brasov, Târgoviste, Galati si evident la Bucuresti. Elevi am în toata tara. Fiecare maestru are TIMPUL lui. Acum, stiu ca va trebui sa fac un efort si sa ies din izolarea mea. Mai am doua carti (cel putin!) pe care musai sa le termin. Va asigur ca sunt scrierile mele, trairile mele, ideile mele. Cei care ma cunosc, ma RE.Cunosc în scrieri, iar cei care ma citesc, ma RE.Cunosc atunci când ne cunoastem live. Poate parea hazardat, dar în lumea asta a realitatii simturilor, sa scrii despre creatie ca despre o constiinta unica, sa scrii cu admiratie, poate fi frumos. Dar… de neacceptat pentru unii, care vad doar urâtul existentei proprii în care se zbuciuma dorindu-si si public asta. Ceea ce s-a scris despre «curatul» din scrierile mele, mi se pare extraordinar de bine punctat, este ca o pecete în care îmi regasesc si lacramioarele si… inorogii dar si sufletul frumos al omului. Cred în iubirea oamenilor si în imensa lor frumusete. Cred în bunatatea lor…”  

Sa-l lasam pe domnului Octavian Sarbatoare, editorul cartii, sa aiba ultimul cuvânt. El este cel mai în masura de a prezenta aceasta frumoasa lucrare: „Cartea Danaelei «Izvorul iubirii» poate în egala masura purta titlul «Evanghelia iubirii». Este o chintesenta a iubirii de Dumnezeu si de oameni, de întreaga Creatie, reeditare a periplului perechii celeste coborâta pe pamânt pentru a învata oamenii iubirea divina. Lectura cartii va va purta pasii în lumea mirifica a împlinirii iubirii. Dupa framântari si cautari vom gasi raspunsul în Dumezeu, unde se alfa IZVORUL IUBIRII”

—————————————-

* Rumi, (asa cum a fost cunoscut în lumea engleza), a fost un poet persan, teolog, jurist si mistic sufist care a trait în secolul al XIII-lea. A fost cunoscut în lumea islamica sub numele întreg, Jalal ad-Din Muhammad Balkhi.

 

George ROCA

Rexlibirs Media Group

Sydney, Australia

15 februarie 2012

 

Gradinile suspendate ale exilului romanesc

“Arizona. Veri fierbinti, cu fruntile noptilor mângâiate de adieri pale de vânt si lumina diminetilor, limpede si clara, inundând fiecare coltisor al orasului molesit de caldura… Într-una din aceste dimineti stralucitoare si calde, îmi amintesc ca l-am cunoscut pe nea Mitica.” Ceea ce distanteaza aceasta carte de proza contemporanilor ei este o anume concretete a sentimentalismului romantic dar si o radiografie a emotiilor puse în joc, în nici un caz din încifrarea expresiei lor, ci mai degraba din “amintirile unui timp demult trecut”. Departe de-a fi un ermetic, Octavian Curpas, este un posedat al comuncarii ridicînd întîmplarile unui om, “Dumitru Sinu” – în speta, la rang de mitologie existentiala chiar si atunci cînd “raul nu întreaba pe nimeni, atunci când vine”. Autorul volumului de fata, da dovada, mai mult ca oricînd, de un spirit treaz si o judecata limpede, plina de spontaneitate, ce permite cititorului , într-un fel sau altul, o confruntare directa cu universul unei lumi delimitate, bine definite istoric si social… “Dumitru Sinu, parasise România în 1948. Avea sa îmi povesteasca însa, mai târziu, despre plecarea sa din tara. Daca tot trebuia sa vorbeasca despre trecut, ce altceva îi era mai aproape de suflet decât satul în care vazuse lumina zilei, într-un sfârsit de toamna târzie, chiar de ziua Sfântului Andrei, 30 noiembrie 1926. Lui nea Mitica îi este dor de locul unde s-a nascut si a crescut: „Satul meu, gradina dulce,/ Din tine nu m-as mai duce,/ De mirosul florilor,/ De dragul feciorilor,/ De mirosul la o floare,/ De dragul la sezatoare”.”

Lectura “Exilului românesc la mijloc de secol XX” , chiar luata si izolat, dezvaluie o carte singulara, plina de insolit, uimitoare la tot pasul, o proza pe alocuri neasteptat de moderna, pe alocuri desueta dar plina de pretiozitate si naturalete, de manierism si prospetime. Este o incursiune în miezul lucrurilor pornind de la o realitate pura , autorul neinventînd nimic, ci doar slobozind din profunzimea dialecticii afectului si implicit a personajului sau central, în jurul caruia graviteaza celelalte figuri auxiliare, fara a fi supravegheat cumva de hegemonia imaginarului, adevarul prim si ultim, în sine si pentru sine al lui Octavian Curpas. Abilitatea sa de-a trezi spiritul adormit dinlauntrul fiecaruia dintre noi este mai mult decît binevenita în aceasta perioada de schimbari si provocari.

“O lume cu farmecul ei, o lume patriarhala, cu totul noua pentru mine, mi se dezvaluia acum, prin spusele lui. O lume care îmi rascolea, într-un fel, trecutul, amintindu-mi de basmele copilariei, care mereu începeau cu acel nemuritor „A fost odata ca niciodata”…”

El are capacitatea unica de-a descoperi miraculosul ascuns sub masca obisnuitului si de a da grai acestor revelatii prin cuvinte ce îi ating în mod unic pe toti cei care le asculta.

“Amintirile sunt dovezile vii ale neuitarii din noi, sunt imaginile trecutului asternute în gânduri, îngrijite în taina cu puterea sufletului si ocrotite cu dragoste de-atingerea aripilor nemiloase ale timpului. Când ne desprindem de vâltoarea unui prezent ce sapa adânc în noi si dragostea de tot ce-i frumos si bun ne stapâneste vietile scurgându-se agale spre fântânile nepieritoarei iubiri, dam frâu liber amintirilor, cautându-ne pe noi însine ancorati în adâncul si farmecul lor.”

Mestesugita din materialul rezistent al originalului nea Mitica, “neobosit în dezvaluirea celor mai strasnice momente din viata lui din exil, nu-si revarsase nici pe departe sacul plin cu amintiri.”, proza lui Octavian Curpas, cum chiar autorul subliniaza, este “o particica din istoria emigrantilor români, o istorie înca nescrisa” menita sa salveze din sorbul timpului, prin care supusi vidului cosmic, ne pierdem de cele mai multe ori, substanta, sinele, eul. Asadar “Exilul românesc la mijloc de secol XX ” dezvaluie sensurile cele mai tulburatoare si farmeca prin memoriile lui nea Mitica, ce au întrucîtva rol de potentare a sentimentelor, în pofida tuturor adversitatilor întîmpinate de acesta într-o lume care nu cunoaste imobilitatea, în care – dupa Wolf din “Iarba rosie” – nu exista, niciodata si nicaieri, o ordine ideala. Si stie mai multe decît spune. Iar scenariul continua într-un amestec de paradoxuri traditionaliste si zel etnografic, între oglinzi care multiplica imaginea lui nea Mitica – la infinit – prin “relatarea evenimentelor trecutului sau” cu variatiuni ludice dar si “subiecte delicate, sensibile, încarcate de semnificatii, care te înalta, îti aduc un plus de cunoastere, din punct de vedere cultural, pe de-o parte, si constituie totodata, nepretuite lectii de viata.”

Iata, asadar, un timp metafizic suspendat în chimia slovelor pentru ca chiar nea Mitica spune undeva spre finalul cartii de fata “„Timpul trebuie valorificat în favoarea cunoasterii, în fiecare zi trebuie sa învatam câte ceva”, ca într-un ritual tainic, as spune eu.

O stranie complicitate literara functioneaza între acest Dumitru Sinu si autor, cel care-i pune în seama toata cavalcada de suveniruri, intuind întotdeauna în datele realitatii, elementul în care latenta, se afla sugestia literara si simbolul artistic, asa încît circumstantele retinute de acesta în “Exilul românesc la mijloc de secol XX ” sa destainuie motivul admiratiei într-un pasaj ce merita cu prisosinta a fi retinut…

“Ascultându-l pe nea Mitica nu puteai sa ramâi insensibil si sa nu dai timpul înapoi, retraind momentele inocentei, când mama, eterna mama, te tinea la piept, te mângâia si te-nvata de bine, te pregatea ca într-o zi sa poti sa te numesti atât de simplu, OM! Dar pentru el imaginea mamei se stinsese … avea doar trei anisori când mama îi plecase, sus, la ceruri.

„Când ascultam cântecele si poeziile acelea care ne-au facut ziua atât de frumoasa, ma gândeam cu regret ca nu-mi amintesc nici macar imaginea celei ce m-a adus pe lume … Eu nu puteam spune niciodata, ca inginerul Stoicescu, la cei nouazeci si sapte de ani ai sai : Mama nu m-a pedepsit niciodata, dar vocea ei … ah, vocea ei! Si-acum cu drag mi-o amintesc!”

Asadar , Octavian Curpas a reusit un nou pariu cu lucrarea de fata, de aceasta data depasind orice previziuni prin însusi golemul textului, elaborat cu ingeniozitate echilibrata si integratoare la diverse nivele/etaje semantice si stilistice. E un fel de Babel românesc în burta caruia intra, ca într-o arca a lui Noe toate “obiectele” realului, amintirile si personajele omologate pîna în prezent prin canonizarea în semnul scriptural. Si-mi mai închipui scriitorul posedînd, cum e stiut, un alt impact cu realul în procesul creativ prin absoluta ipostaza “nimic din ceea ce este scris, nu-mi este strain” astfel încît toate capitolele volumului de fata nefacînd altceva decît sa indice predilectia pentru o anume substanta a continutului situata într-o perspectiva ampla, esentialmente de cunoastere, a personajului central, asumata nicicum altfel decît individual.

Prin catharsis-ul lecturii substituit subiectivismului penetrant al autorului, miezul acestei carti muscate de idei staruie cu dreptate în ceea ce se cheama biografie interioara, singura care ofera o cheie adevarata de valorizare a cartii. Procesul narativ implicînd în principal, etape, momente, clipe astrale ale miscarilor sufletesti de sine statatoare si de aici poate si întrebarea: în ce masura cuvintele sculpteaza si ordoneaza lucrurile? Însa prin ludicul gratuit al permutarilor prozatorul Octavian Curpas acorda lui Dumitru Sinu – personajul centralis al volumului în cauza- trecerea prin amintiri, gratie ingeniozitatii punctului de fuga necesar, pornind cumva de la adamicul limbii ca resort universal, subordonînd, în final, totul unei motivatii clare de cunoastere si nostalgie definitiva.

Prin urmare “Exilul românesc la mijloc de secol XX” este un fel de Georges Rouault în ulei…fata de care si Carppacio s-ar simti, cumva, tulburat. Într-un muzeu devenit el însusi alb.

Luminita Cristina Petcu

Conferentiar universitar, Bucuresti

18 februarie 2012

 

VIATA SI MATRIOSA

 .

…la început – când ne nastem

Dumnezeu ne da – fiecaruia – la pachet

Viata si o Matriosa (…un papusoi

din acela mare – din care se scot – una

din alta – papusi tot mai mici…)

…si – de la-nceput

ne simtim si aratam strafulgerator de

eroici – orbiti unici de atâta

preajma de aer încins si soare fierbinte – înfruntam si

ne batem – în delir – cu

balauri – cu umbre enorme de

hrapareti vulturi – cu – mai ales

mori de vânt – tot mai multe

mori de vânt…

…spre sfârsit – la

apus – când

Matriosele noastre au ajuns istovite – jalnic

chircite – de cât s-au tot scos – una din

alta – Matriosele noastre – acum

punctiforme (dar tot zvâcnind

ambitios colorate iluzii – pâna la punctul

final…!) – Dumnezeu aduna toate

punctele astea

matriosarde – care înca tipa de triumful

delirant al culorii – le aduna Bunul Gospodar

Dumnezeu – ca pe flori le aduna – aranjând

plantând punctele astea – pe fiecare în

parte – vizionar – cu o

precizie dumnezeiasca – exact în pozitia

necesara – pentru a realiza desenul unei explozii

dulci-amare – într-un anumit

strat cu crizanteme celeste – …cu un suspin

cald – apoi – le sterge de praful efortului vizionar – sufla

blând peste desenul de puncte … – …si iata

catifelat gata – un nou paradis pastelat

înstelat – din care

pornesc – din nou – tantose

pline de avânt si

nesabuinta – cu surle si tobe în

frunte – noi Vieti si noi

Matriose – la

pachet…

***

Adrian Botez

 

Anul International Ion si Doina Aldea Teodorovici

Reaprindem Candela


de

Gabriel Teodor Gherasim, New-York



Pe 17 Februarie 2012 a avut loc la restaurantul romanesc Transilvania din New-York al treilea spectacol de redesteptare a memoriei pentru martirii artisti Ion si Doina Aldea Teodorovici din acest an.

Interpretand magistral un compendium de cantece, si poezii in cinstea artistilor basarabeni care au redesteptat constiinta neamului romanesc dintre Nistru si Tisa pentru totdeauna, copilul lui Doina si Ion, un artist desavarsit el insusi, Cristofor Aldea Teodorovici, a venit cu un ansamblu de cantareti, muzicieni si actori, care au tinut spectatorii captivati si emotionati de la inceputul pana la sfarsitul spectacolului.

Mentionam pe Adriana Rusu, solista de muzica usoara cu un bogat palmares de piese inregistrate cu artisti din Moldova si Romania, si cu turnee in diverse tari din Europa pana in Orientul Indepartat. Cu o voce puternica, melodica si duioasa in acelasi timp, a abordat cu succes piese din repertoriul sotilor Aldea Teodorovici, cat si din compozitiile Sofiei Rotaru, si din repertoriul propriu.
Dorel Burlacu, dirijor si pianist de valoare, colaborator si solist cu diverse grupuri prestigioase muzicale, variind de la cele din Moldova, si Romania, la cele din Polonia sau Germania, si-a adus aportul la interpretarea si aranjamentul muzical al pieselor regretatilor Ion si Doina, reusind atat ca sa pastreze fidel nuantele originale ale pieselor, cat si ca sa le accentueze fin cu proprile sale armonii.

Gheoghe Postoronca, chitaristul din acest ansamblu, a adus un acompaniament de mare valoare pieselor. Cu experienta vasta in festivale internationale de muzica usoara, a conlucrat cu success la piese de forta ale artistilor din Moldova, Romania, Norvegia si Irlanda si a sintetizat armonios acompaniamentul pieselor din cadrul acestui spectacolul.

O intercalare foarte reusita a avut loc intre piesele muzicale inspirate din repertoriul sotilor Aldea Teodorovici, cat si a altor cantautori de valoare romani pe de-o parte, si poeziile romanesti recitate cand tandru, cand cu umor, cand cu pasiune sau cu tristete de catre actorul Nicolae Jelescu. Maestrul Jelescu este directorul Teatrului Poetic “Alexei Mateevici” din Chisinau, un apropiat admirator si colaborator al regretatului Grigore Vieru, si care a insumat intr-un interviu anterior urmatorul dictum, ilustrand de fapt foarte bine efectul avut asupra audientei din sala: “Atat cat spune o poezie, nu spune un roman intreg.”
Si intr-adevar multe romane n-au spus ceea ce versurile rostite fluid si sagalnic, sau grav si miscator de catre Maestrul Jelescu au spus.

Voci din eternul romanesc, ale poetilor Mihai Eminescu, Dumitru Matcovschi, Marin Sorescu, Nichita Stanescu, Grigore Vieru, Ion si Doina Aldea Teodorovici, Lucian Blaga (ca sa enumeran numai cativa), au intrat in fiintele spectatorilor si au reaprins candela spiritului romanesc din intreaga audienta.


Sufletul acestui spectacol este desigur cantaretul Cristofor Aldea Teodorovici. Venind dintr-o familie unde bunicii au stiut gulagul rusesc siberian, si parintii au stiut Poduri de Flori pentru romanii dintre Nistru si Tisa, Cristofor a incantat sala cu vocea calda, melodica, sincera, experta in a reda vocea parintilor pierduti prematur, dar tot asa de prezenti ca si spectatorii acestui spectacol omagial lor. Impreuna am cantat cu el si cu ei, sotii Aldea Teodorovici, “rasai ca graul cel verde, ca lacrima,” “doua lacrimi gemene, Chisinau si Bucuresti, bucurii asemene, pe dragi plaiuri romanesti,” sau “la zidirea soarelui se stie, cerul a
muncit o vesnicie, noi muncind intocmai ne-am ales cu, ne-am ales cu domnul Eminescu,” si “bate un clopot ca o chemare, la Capriana in miros de criniste, iar de la Putna, sfanta si mare, dangat de aur, raspunde in liniste.”

Pe durata spectacolului, o candela firava a luminat portretul lui Ion si Doina, un tribut bine meritat celor doi artisti care au fost primele solii de romanism si au coalizat milioane de oameni care au spus, dupa 50 de ani de falsificare ruseasca, un adevar demn de “imparatul este gol”: “Suntem romani in Basarabia si vorbim romaneste!”
Pentru cei avizati asupra evenimentelor de redesteptare nationala dintre Nistru si Prut de dupa caderea comunismului, Ion si Doina Aldea Teodorovici sunt la fel ca Mihai Eminescu: mereu eterni si mereu actuali.

De aceea acest spectacol, vazut cu aceeasi admiratie deja la Paris, Washington DC, sau New-York, este o experienta inegalabila de romanism frumos, elevat si purificator, care trebuie propagat si in continuare in toate colturile din lume ale exilului romanesc.

Sub titlul atotcuprinzator: “Dragostea ce misca sori si stele”, acest spectacol de exceptie a fost pregatit printr-o colaborara stralucita intre guvernul Republicii Moldova, Asociatia “Doua Inimi Gemene”, “Moldova for Democracy and Development,” Departamentul Pentru Romanii de Pretutindeni si ale foruri ale guvernului Romaniei.
Mai mult, Guvernul Republicii Moldova, printr-o decizie mult necesara si salutara pentru asanarea societatii romanesti din Basarabia cu “Siberii de ghiata”, a declarat anul 2012, drept Anul International Ion si Doina Aldea Teodorovici.
Fie ca acest spectacol sa fie de bun augur pentru comemorarea celor doi soti al caror motto era: “Cu ajutorul artistului Dumnezeu comunica cu oamenii.

Numai Cultura si Credinta ar fii in stare sa opreasca procesul bestializarii societatii.” Prin cantecul lor, fie pe malul Nistrului ocupat de armatele rusesti pana in ziua de azi, fie in Chisinau sau in Bucuresti, unde lumea ii adora cu inimile deschise, Ion si Doina Aldea Teodorovici ne-au lasat mostenire dragostea si reverenta fata de limba, stramosii, tricolorul si civilizatia culturii daco-romanesti. Asteptam ca spiritul si exemplul sotilor Aldea Teodorovici sa ne conduca si noua pasii, in continuare, inspre adevarul identitatii noastre ca oameni, ca urmasi si ca promotori ai valorilor neamului romanesc.
Iar pentru cei care doresc ca sa impartaseasca momentele acestui spectacol sublim de redesteptare nationala romaneasca in zona lor, Asociatia Moldova pentru Democratie si Dezvoltare le sta la dispozitie pentru facilitarea de turnee.

Contact AMPDD: www.amdd.us
Email: dorian@amdd.us sau Email: aldeateodorovici@gmail.com

Biserica Baptista din Chiuiesti

A. Câteva repere generale

Comuna Chiuiesti (judetul Cluj), este situata in partea de Nord a României. Pentru a merge la Chiuiesti, trebuie sa te afli pe soseaua nationala Cluj-Dej-Baia Mare.

Când ajungi în comuna Caseiu,  la 6 km nord-vest de orasul Dej (65 km de Cluj Napoca), în drumul principal spre Baia Mare, o iei la un moment dat la dreapta, lasând drumul de Baia Mare si continuând a merge pe un drum pitoresc si asfaltat înca cca 15 km (trecând prin localitatile Rugasesti, Salatruc). Curând intri în frumoasa si primitoarea Comuna Chiuiesti, populata de oameni inimosi si buni gospodari, gata sa-ti ofere ceva din bunatatea oamenilor si a locului plin de istorie si viata Continue reading “Biserica Baptista din Chiuiesti”

AZI ÎN ROMÂNIA – Biserica Baptista din Chiuiesti

A. Câteva repere generale

Comuna Chiuiesti (judetul Cluj), este situata in partea de Nord a României. Pentru a merge la Chiuiesti, trebuie sa te afli pe soseaua nationala Cluj-Dej-Baia Mare.

Când ajungi în comuna Caseiu,  la 6 km nord-vest de orasul Dej (65 km de Cluj Napoca), în drumul principal spre Baia Mare, o iei la un moment dat la dreapta, lasând drumul de Baia Mare si continuând a merge pe un drum pitoresc si asfaltat înca cca 15 km (trecând prin localitatile Rugasesti, Salatruc). Curând intri în frumoasa si primitoarea Comuna Chiuiesti, populata de oameni inimosi si buni gospodari, gata sa-ti ofere ceva din bunatatea oamenilor si a locului plin de istorie si viata.

Localitatea Chiuiesti, situata la poalele Dealului Chiuiesti, cumva învecinata cu Dealurile Ciceului, se afla la poalele unor frumoase dealuri ornamentate de bogate pasuni si falnice paduri de foioase, care se întinde de-o parte si de alta a soselei, largindu-se dintr-oadata acolo unde se împarte într-un manunchi de strazi, strajuite de cladirile fanion ale comunei…

Comuna Chiuiesti – dotata cu edificiile clasice de prima importanta, Gradinite, Scoali, Biserici de toate denominatiile, Caminul cultural, Primaria si Politia – are în componenta satele Magoaja, Strâmbu, Huta, Valea lui Opris, Casiel, Dosul Bricii, cu o populatie de 2759 la 1170 de gospodarii.

În Centrul comunei gasim noua cladire a Primariei Chiuiesti, unde primarul ing.Gavril Mihut, un excelent gospodar al comunei, e prezent printre oameni si probleme nonstop. Scoala clasele I-VIII, undeva pe partea opusa Primariei, modernizata de guvernarea PNL, ca si Primaria de altfel, pe vremea când Economia duduia (vorba lui Varujan Vozganian), este condusa de mâna delicata si priceputa a tinerei director prof. Crina Georgiu.

B. Biserica Crestina Baptista din Chiuiesti

Actualul asezamânt al Bisericii Baptiste, situat într-o pozitie cental-laterala a comunei, pe o straduta laterala, trecând prin fata sudica a scolii, mai departe, ocolind, ajungi undeva paralel cu cladirea scolii.

 Cladirea propriuzi-sa a locasului de cult unde se strâng credinciosii la închinare, un loc primitor al celor doritori sa se apropie tot mai mult de Dumnzeu si sa-i dea slava si cinstea ce i se cuvin Creatorului si sustinatorului tuturor lucrurilor.

Complexul crestin mai are cladirea anexa, undeva în spate si lateral care, pe lânga casa pastorala, mai are în dotare încaperile anexe cu sala de mese, sala de conferinte si de studiu.

Pastor al bisericii este AUREL BOCSA – absolvent al Institutului de Teologie Baptist Bucuresti.

Vineri 17 februarie, am participat la serviciul de Evanghelizare. Atmosfera a fost dezmortita si întretinuta prin cântarile-imnuri de închinare si lauda ale corului mixt din Biserica Baptista Biruinta din Baia Mare (pastor Daniel Chereji). Membrii corului au avut si interventii personale (poezii si  cântari, dar si momente de marturii personale din Cuvântul Domnului)  pregatind ogorul inimilor celor prezenti pentru a putea fi semanat Cuvântul Domnu,  rostit de catre pastorul (Biserica Baptista Emanuel Oradea) – Doru HNATIUC, profesor la Universitatea EMANUEL din Oradea.

Cuvântul care a fost trasat de vorbitori ca un fir rosu (nevazut), marturisit de cei amintiti, nu a fost altul decât pretioasa Jertfa a lui Isus Hristos, adusa pentru pacatosi pe Dealul Capatânii, la Golgota. În fata ochilor si în auzul urechilor noastre au fost ilustrate Cele trei cruci ridicate la Rastignirea lui Isus, Mântuitorul:

1. Crucea ridicata pentru cei morti în pacat –Tâlharul nepocait

2.Crucea ridicata Celui mort pentru pacat- Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii

3. Crucea celor morti fata de pacat – Tâlharul pocait

Doamne, ajuta-mi sa accept Crucea celor morti fata de pacat, aceea a tâlharului care s-a pocait!

Doamne, ajuta-ma, ca astazi sa fiu cu Tine în Rai! Amin.

ANTOLOGIA STARPRES 2012

 

Ligya Diaconescu


Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume – Starpress 2012

 

 L’Antologie des ecrivains roumains de tout le monde- Starpress 2012

 

.
Editura Fortuna 2012

.

.
La initiativa doamnei Ligya Diaconescu, Antologia Starpress 2012 (207 pagini, format A4) a aparut de aceasta data în varianta româno-franceza, pentru a reuni, parca, suflul latin într-un singur manunchi si acela sa fie încununat de trairile si ofranda literara adusa de catre cei 35 de autori. Cartea este structurata în doua capitole: proza si poezie, o atentie deosebita si un spatiu mai amplu acordându-i-se poeziei. Textele sunt, în mare parte, scrise în româna si traduse ulterior în limba franceza de catre autorii acestora sau de traducatori autorizati. Creatiile ce pot fi citite în oglinda româno-franceza, alocate fiind câte patru pagini fiecarui autor, scot în evidenta sensibilitatea, talentul, credinta si inima deschisa de care scriitorii dau dovada.

Poeta, scriitoarea, jurnalista si publicista Ligya Diaconescu reuneste cu pricepere nume sonore sau mai putin cunoscute ale scrisului românesc contemporan. Desi plecata des din România, domnia sa are o activitate importanta în domeniul cultural si jurnalistic românesc. Este director general al S.C. Starpress SRL, Râmnicu Vâlcea si al Asociatiei Internationale de Cultura si Turism Starpress, proprietar al revistei cu acelasi nume, publicatie bilingva româno-canado-americana cu redactii în România, Canada, SUA, Israel, Italia si corespondenti în întreaga lume.

Scriitorul Adalbert Gyuris din Germania deschide volumul cu un Cuvânt înainte intitulat „Ecouri regasite”, în care noteaza ca „prin aceasta lucrare se promoveaza cât se poate de elocvent imaginea României, oferind tarilor din întreaga lume poezii pasnice, adevarate buchete de flori si proza scrisa din suflet, pentru suflet.”

Doamna Elena Buica din Canada apreciaza ca „aceasta Antologie formeaza dovada ca literatura noastra se maturizeaza, ca îsi capata propriul sau profil.”

Prof. dr. Adrian Botez din România intituleaza antologia bilingva – EPIFANIE. Si nu este nici macar una laica, pe de-a-ntregul: se arata, de fapt, divinitatea ca Duh Dumnezeiesc, ca Logos al unui Neam exprimat în cultura/literatura.”

Scriitoarea Lucretia Berzintu din Israel marturiseste ca ”solidaritatea noastra, a românilor de pretutindeni, e în mirajul creatiei literare, a culturii” si “o asemenea întâlnire, uniti prin limba româna, ne întareste încrederea în puterea spirituala.”

Felicitari tuturor celor care au contribuit la realizarea antologiei STARPRES 2012 dupa cum urmeaza: Elena Buica (Toronto, Canada), Dora Alina Romanescu (Mangalia, România), Adrian Botez (Adjud, România), Mihaela Cristescu (Sydney, Australia), Camelia Iuliana Radu (Ploiesti, România), Ovidiu Creanga (Toronto,Canada), Victorita Dutu (Bucuresti, România), Daniela Gîfu (Iasi, România), Stefan Lucian Muresan (Bucuresti, România), Victoria Fatu Nalatiu (Bistrita, România), Mirela-Ramona Neagu (Braila, România), Ligya Diaconescu (România/Canada), Monalisa Livia Gheorghiu (Galati, România), Ioana Nina Botici (Toulan, Franta), Constantin Frosin (Galati, România), Virgil Ciuca (New York, SUA), Silvia Petre-Grigore (Pitesti, România), Gheorghe Mizgan (Bistrita, România), Ionela Flood (Londra, Anglia), Cristina Maria Purdescu (Bucuresti, România), Stelian Platon (New York, SUA), Mariana Doina Leonte (Suceava, România), Adalbert Gyuris (Germania), Coriolan Paunescu (Galati, România), Mariana Zavati Gardner (Londra, Anglia), Eugen Axinte (Brasov, România), Gigi Stanciu (Constanta, România), Ania Vilal (Bucuresti, România), Vavila Popovici (Carolina de Nord, SUA), Ioana Greier (Augsburg, Germania), Sorin Micutiu (Simeria, România), Maya Maria Musat (Bucuresti, România), Tatiana Scurtu-Munteanu (Galati, România), Maria Bendou (Onesti, România), Lavinia Hutisoru Dumitru (Bucuresti, România).

——————————————–

Tatiana SCURTU-MUNTEANU

15 februarie 2012