Când rostim cuvântul “copil”, fiecare dintre noi – bunici, parinti sau copii la rândul nostru – simtim fiorul acela unic care ne patrunde fiinta ori de câte ori suntem tentati sa ne spunem în gând: ”ramâi ca un copil!” Aceasta sintagma s-a întiparit profund în registrele universului meu interior cu ocazia participarii, în urma cu patru ani, la un curs sustinut de catre un renumit doctor american: „atunci când dorim sa ne detasam de absolut toate problemele cotidiene, de grijile sau necazurile de care nu suntem ocoliti, avem la îndemâna cel mai minunat instrument – pur si simplu ramânem ca niste copii -, calea cea mai sigura de ne simti curati, sinceri, buni, plini de energie si fericiti pe deplin” – spusese Dr. Eric Pearl. Am mai amintit de acest episod în unul din articolele mele anterioare si o sa-l folosesc în continuare, ori de câte ori îmi va fi data bucuria de a vorbi despre copii.

Desi iubesc enorm aceste mici fapturi cu ochisori zglobii, cu zâmbete deschise, pline de sinceritate si voiosie în care ma regasesc de nenumarate ori, aici si acum nu voi vorbi despre copii, la modul general, ci voi încerca, în cuvinte putine, dar cu deplina sinceritate, sa ma apropii de universul unui copilas minunat care a venit pe lume ca o adevarata binecuvântare în familia unor prieteni de departe, la Phoenix, în însorita Arizona, în urma cu trei ani – la 19 mai 2009 – JANICE CURPAS.

Fiind departe de tara, de familie, de prieteni, zilele acestea am rasfoit câteva fotografii primite din toate colturile lumii de la persoane dragi sufletului meu. M-am oprit pentru câteva minute asupra unui colaj continând o sumedenie de fotografii ale Janicei, fetita Roxanei si a lui Octavian Curpas – scriitorul si neobositul jurnalist român din SUA care, în paralel cu activitatea din care-si asigura existenta, ne reprezinta cu pricepere si devotament pe continentul american si nu numai, în special prin editarea si coordonarea revistei românesti din Arizona, Phoenix Mission Magazine dar si în multe alte publicatii din tara si din diaspora.

Cu o fatuca inocenta, plina de lumina, am regasit-o pe micuta printesa a familiei Curpas în diverse ipostaze: de la seriozitate maxima, asemeni unei adevarate domnisoare „prinse cu treburi” importante carora trebuie sa le gaseasca rezolvarea, la cea contemplativa ce da impresia ca dragalasa copila mediteaza profund – poate la o povestioara sau o poezioara care a fascinat-o – sau într-o reala dezlantuire de voie buna, în fotografii în care râde din tot sufletelul demostrând, neîndoielnic, ca se bucura cu-adevarat de cea mai frumoasa perioada din viata unui om, anii copilariei. Cum de felul meu sunt o tipicara (zodia e de vina, iata scuza de care ma folosesc când mi se imputa acest defect, sic!) si am agenda aniversarilor tuturor celor dragi aproape, mi-am amintit imediat ca se apropie ziua de nastere a papusii ce-mi zâmbeste smechereste, de parca-mi spune: mai sunt câteva zile si împlinesc trei ani!

Folosesc acest prilej pentru a adresa fetitei cu ochii – luceferi si zâmbetul – izvor de apa vie, „La multi ani!” frumosi si buni, sa creasca mare si frumoasa, sa aiba sufletul plin de bucuria Luminii mereu si ocrotirea cereasca aproape, alaturi de Roxana si Tavi, umplându-le viata de soare si sufletele de bucurie! Sa ne traiti si voi, parinti fericiti si mândri de realizarile voastre, dintre care se distanteaza net cea mai mare dintre ele – copila cu suflet de floare, Janice – semnificatia biblica a numelui ei fiind „Dumnezeu este îndurator”!

si pentru ca sufletul de poet este mereu si-ntotdeauna puternic ancorat în lumea copilariei, nu pot sa închei altfel decât cu o dedicatie, ca de la copil la copil:

Copila cu suflet de floare de mai
si doi ochisori – vii luceferi
Stralucind luminosi, parca rupti din alai
De raze de soare dansând printre nuferi

Copila cuminte nascuta-n florar
Când râzi daruiesti, plin de viata,
Un zâmbet sublim. Peste versu-mi hoinar
Presari bobi de rou-aducând dimineata.

Dimineata sa-ti fie mereu în priviri
si-n suflet sa porti cu mândrie
Curcubee de gânduri, mereu fericiri,
Sa-ti dea Domnul pace si bucurie!

Sa cresti în credinta si sa-ti împlinesti
Destinul frumos, pe alei cu castani,
În Iubire Divina mereu sa traiesti
Janice, îti urez si în vers „La multi ani!”

Georgeta Resteman
Limassol, Cipru

Probabil ca niciodata, ca adulti, nu traim mai perfect si mai intens viata, ca atunci cand devenim parinti. Miracolul venirii pe lume al unui copil ne ajuta sa ne redescoperim radacinile, sa ne intelegem rostul, sa uitam abisurile, ridicandu-ne pe inaltimi. O astfel de experienta ce te desprinde de plamadeala cotidiana, facandu-te constient ca totul se naste, au trait-o de curand, si Octavian si Roxana Curpas. Pe 19 mai 2009, la ora 7.40 a.m, a vazut lumina zilei in Phoenix, Arizona, Janice, primul lor copil. Micuta, care a cantarit la nastere 3,01 kg si a masurat 47,6 cm, poarta un nume pe care parintii l-au ales atat pentru ca nu se intalneste foarte frecvent, cat si pentru ca are o semnificatie deosebita – “Dumnezeu este indurator”.

Octavian si Roxana Curpas sosesc in Surprise, Arizona, unde locuiesc si in prezent, la inceputul lui 2005 (in ianuarie, ea, in martie, el), iar cateva luni mai tarziu, pe 25 iunie, se unesc in legamantul casatoriei. Absolvent de jurnalism, poposit pe pamantul fagaduintei in 1997, dupa ce timp de trei ani lucrase ca redactor la un cotidian din Romania, Octavian Curpas alege pentru inceput California si reuseste sa se adapteze destul de usor stilului de viata de acolo si sa se integreze fara probleme. Din nefericire, imprejurarile sunt de asa natura, incat ajunge sa abandoneze scrisul, pentru ca prioritatile se dovedesc deja altele. Se scurg opt ani, suficient insa, ca Octavian sa isi dea seama ca adevarata sa menire este cea de ziarist si ca doar astfel isi poate umple golul din suflet. Asa se face ca din 2005, tatal lui Janice incepe colaborarea la diverse ziare si reviste de prestigiu ale diasporei romanesti. Realizeaza articole pe diverse teme si abordeaza o gama larga de subiecte, intr-o incercare reusita de a surprinde partea pozitiva a lucrurilor. Demonstreaza ca are talent, har si daruire, deschizandu-si drumul spre inima cititorilor prin stilul si inspiratia profund umane.

De altfel, Providenta se arata darnica atat cu Octavian, cat si cu Roxana, de profesie asistent dentar, iar surprizele din Surprise sunt dintre cele mai placute pentru ei. Inzestrati de viata cu putere de munca, inteligenta si perseverenta, acestia fac sa prospere si propriul business in domeniul imobiliar, inceput in acelasi an de gratie 2005. In tot acest puzzle exista insa, o singura piesa lipsa. Un copil…

Iata de ce, odata cu aparitia lui Janice, cuplul Curpas isi vede implinit un vis mai vechi. ,,Noi ne-am dorit dintotdeauna sa avem un copil”, spune Octavian, iar aceasta aspiratie pare sa prinda contur la inceputul anului trecut, cand Roxana afla ca este insarcinata. Din pacate, fericirea celor doi se stinge repede, pentru ca viata ne mai face cateodata, si farse, astfel ca in martie 2008, viitoarea mamica pierde sarcina. Desi tristi, dezamagiti si indurerati, Octavian si sotia sa nu inceteaza sa spere ca va veni un moment cand vor putea sa zambeasca din nou. Si asa se si intampla. Ziua de 19 mai 2009 le aduce bucuria si mandria de a fi parinti, dar si dovada vie a faptului ca Dumnezeu este indurator. Ar mai trebui punctat un lucru – ca nu ne mai ramane decat sa le dorim sa fie sanatosi, puternici, optimisti si sa isi creasca micuta in spiritul dragostei si al respectului pentru tot ceea ce inseamna valoare si adevar. Timpul tine cu ei, iar viitorul le apartine!

Corina Diamanta Lupu