Dialog cu jurnalista si scriitoarea Ligya Diaconescu despre cum este sa fii proprietarul si directorul general al unei publicatii online cu peste 1.000.000.000 de vizitatori

ligyaNumele jurnalistei si scriitoarei Ligya Diaconescu este sinonim cu dorinta de autodepasire. Cunoscuta realizatoare de emisiuni de televiziune, dar si promotoare a culturii si turismului din Romania, aceasta considera ca intotdeauna exista loc de mai bine si… mai mult. De aceea, daca ar fi sa poata schimba ceva in lumea noastra, Ligya Diaconescu ar schimba doar… conceptia oamenilor.Ligya Diaconescu s-a nascut pe 14 iulie 1960. Vorbind despre inceputuri, despre parintii ei, ea afirma ca deoarece Dumnezeu a harazit-o sa iubeasca frumosul , cultura , sa asculte cum creste iarba, sa simta mirosul romanesc al fanului proaspat cosit, i-a daruit tata valcean… Si pentru ca tot Dumnezeu a harazit-o de asemenea, sa auda muzica valului ce se sparge la poale de Ceahlau in Bistricioara si sa colinde potecile Duraului , i-a daruit mama, din judetul Neamt. De la amandoi, scriitoarea a invatat optimismul si a dobandit mentalitatea de invingator si puterea de a lupta pentru a-si realiza nazuintele. Ligya Diaconescu detine o licenta in finante-contabilitate, luata la Iasi si una in jurnalism, obtinuta la Bucuresti , cu specializare la BBC Londra. Este casatorita si are o fiica, Andrada-Victoria, care a terminat anul acesta, liceul. Continue reading “Dialog cu jurnalista si scriitoarea Ligya Diaconescu despre cum este sa fii proprietarul si directorul general al unei publicatii online cu peste 1.000.000.000 de vizitatori”

Dialog cu poeta Daniela Voiculescu despre aproape noua volume de trairi sincere, ca o pledoarie pentru bucuria vietii

DanielaVoiculescuDintotdeauna, poeta Daniela Voiculescu a stiut sa aleaga dintre toate cate le avem pe Planeta Albastra, doar binele si frumosul. Puterea cu care a purces la drum zi de zi, harul de a deosebi noroiul de stelesi arta de a zbura pe aripile sperantei, acestea le-a descoperitin copilarie. In plus, lumina magica a unor buchete de lalele galbene ori parfumul zambilelor din gradina bunicii, dar si sentimentul prezentei si al ocrotirii ingerilor, pe care mica pamanteana ii simtea alaturi, in acel colt de rai, au fost pentru ea scanteia ce i-a luminat mai tarziu, ochiul mintii.

Nascuta pe 27 octombrie 1969 la Pitesti, unde locuieste si in prezent, Daniela Voiculescu isi trage radacinile spirituale dintr-o lume simpla si inteleapta. Insa la fel de importante sunt pentru poeta, si originile omenesti, intrucat parintii i-au insuflat forta de a luptain viata cu iubire si de a da valoare numelui pe care-l poarta. Ceea ce au si facut, atat ea, cat si cei doi frati pe care ii are. Asa se explica si faptul ca unul din marile regrete ale Danielei Voiculescu este ca tatal ei a trecut prea repede, in nefiinta. De altfel, nu doar cei care au adus-o pe lume i-au fost indrumatori si protectori poetei, ci si profesorii cu care a invatat la Scoala Generala Nr. 10 “Marin Preda”, din Pitesti. Intre acestia, se detaseaza figura unui dascal de exceptie, Bucur Oprica, omul care ii remarca talentul literar si o incurajeaza sa scrie. In continuare, autoarea termina in iunie 1989, in urbea natala, Liceul de stiinte ale naturii “Zinca Golescu”si un an mai tarziu, cursurile de specializare analisti-programatori, la Centrul de Perfectionare in Informatica. Poeta este casatorita din 1990, cu Ion Deaconescusi are un fiu, Horia, elev in clasa a X-a, la Colegiul National Liceal “Zinca Golescu”, din Pitesti. Continue reading “Dialog cu poeta Daniela Voiculescu despre aproape noua volume de trairi sincere, ca o pledoarie pentru bucuria vietii”

Iulian Urban mizeaza pe relansarea firmelor romanesti, ca unica solutie viabila pentru tara

Urban.IulianSenatorul de Ilfov Iulian Urban crede in sansa Romaniei de a-si asuma responsabilitatea de a fi in stare sa formeze lideri tineri, credibili, capabili sa schimbe fata cenusie a realitatii pe care o traim, si considera ca romanul nu este nici prost si nici lacom, asa cum i s-a pus pana acum pe nedrept, eticheta. Alegerile din 2012 sunt testul ce va demonstra ca poporul nostru nu poate fi mintit sau mituit electoral, insa pana atunci Urban si-ar dori ca mentalitati precum comunism, furat, inselat alegatorul sa nu mai afecteze clasa politica din tara noastra, ce trebuie sa invete sa isi respecte obligatiile si sa renunte la a-si promova interesele personale. Se spune ca orice lucru are timpul lui, iar in conceptia lui Urban, a sosit momentul ca odata cu imprumutul obtinut de la FMI, Romania sa isi relanseze productia prin intermediul firmelor autohtone, depasind stadiul de tara de consum, condamnata sa ramana pentru totdeauna colonia multinationalelor puternice din statele dezvoltate ale Uniunii Europene. Cel mai tanar ocupant al unui fotoliu de senator vede euro-parlamentarele ca pe o oportunitate pentru propria democratie si considera ca este benefic pentru Romania ca actuala coalitie de guvernamant sa reziste. Continue reading “Iulian Urban mizeaza pe relansarea firmelor romanesti, ca unica solutie viabila pentru tara”

In memoriam Ioana Dumitriu, Phoenix Symphony Orchestra ii dedica fostei violoniste romance, trei concerte

In dimineata zilei de vineri, 17 iulie, in Phoenix, Arizona, soarele nu a mai rasarit pentru violonista Ioana Dumitriu. Dupa o lupta cu cancerul care a durat 18 luni, aceasta a trecut in nefiinta, la ora 3:50AM, la Sherman House Hospice. I-au fost alaturi in ultimele clipe de viata, membri familei si cativa prieteni apropiati. Ioana Dumitriu a parasit Arizona, Phoenix Symphony Orchestra, unde era membra de aproximativ trei decenii, dar si pe cei dragi, plecand spre o alta lume.

La inceputul anului trecut, Ioana Dumitriu este diagnosticata cu cancer metastatic. Boala debuteaza, insa in 2001, cand in urma unei mamografii, violonista afla ca are un nodul tumorar in stadiu incipient. in 2004, rezultatul biopsiei indica o inrautatire a situatiei, iar verdictul medicilor este nici mai mult nici mai putin decat cancer mamar. Fire optimista, aceasta nu se lasa intimidata de suferinta si de aceea, in 2008, refuza chimoterapia. Mai mult, se apuca sa studieze pe cont propriu diverse metode naturiste de tratament. O data pe saptamana, merge in Mexic, pentru a urma terapii alternative. Are incredere in viitor si din acest moment, nu mai lupta pentru drumul ei in viata, ci pentru viata insasi.

Ioana Dumitriu, in persoana careia am pierdut o prietena, nu a abandonat nici o clipa, speranta. Am cunoscut-o pe violonista romanca la un concert al orchestrei “Phoenix Symphony“. I-am propus atunci, un interviu si ne-am intalnit apoi, la restaurantul Mimi’s Cafe, din Glendale. Aici mi-a depanat istoria vietii ei. Fara a fi urmarita de obsesia bolii, a zambit, a ras, a vorbit intr-un ton pozitiv, timp de trei ore, cat am stat cu ea la taifas. Marturisesc ca ma asteptam sa aud clasica poveste de succes, despre un om cu o evolutie normala, intr-o ascensiune programata inca din copilarie. Am fost surprins sa descopar ca lucrurile erau diferite, ca se dezvoltase in conditii neobisnuite. Nascuta pe 20 iunie 1950, intr-o familie saraca din Darmanesti, Ioana Dumitriu cunoaste neajunsurile materiale de la o varsta frageda. Cand implineste sase ani este adoptata de o familie de intelectuali maghiari din Bucuresti. In paralel cu scoala normala, frecventeaza si scoala elementara de muzica, unde studiaza vioara. Unei copilarii nefericite i se adauga traumele din timpul adolescentei. Odata ce afla cine ii sunt parintii naturali, le face o vizita. Contrastul izbitor dintre mediul de viata cu care era obisnuita si ceea ce vede acum, o determina sa se gandeasca la faptul ca radacinile nou descoperite o vor trage in jos si ii vor afecta viitorul. Se apuca serios de studiu. Dupa multa munca, in 1973, Ioana Dumitriu este proaspat absolventa a Conservatorului de muzica “Ciprian Porumbescu” din Bucuresti. Se casatoreste in acelasi an, cu Dan Dumitriu, un coleg mai mare, de la viola, pe care il cunoaste in timpul studentiei, in 1969. impreuna, au trei copii – Monica (1975), Roger John (1983) si Robert Daniel (1988). in 1979, Dan isi indeplineste visul si reuseste sa paraseasca Romania, pentru Statele Unite. Sotia si fiica il urmeaza in 1980. in 1981, avand deja un masterat in vioara, Ioana Dumitriu se angajeaza la Phoenix Symphony Orchestra. in 1986, membri familiei Dumitriu primesc cetatenia americana.

Ioana Dumitriu va ramane la Phoenix Symphony Orchestra pana in ianuarie anul acesta. Printre pasiunile ei se numarau gatitul, counseling-ul, tricotatul si ingrijirea celor doua animale de companie ? o catelusa, Lala si Noah Bird. Dupa momentul interviului, am revazut-o pe Ioana Dumitriu la o intrunire romaneasca crestin-culturala, in Surprise. De asemenea, am mai discutat cu ea, din cand in cand, la telefon. La fel de prietenoasa cum o stiam, ma invita de fiecare data, la concerte.

Din nefericire, cancerul a curmat acest destin frumos implinit. Ioanei Dumitriu ii supravietuiesc sotul, Dan, membru la aceeasi Phoenix Symphony Orchestra, cei trei copii si singurul nepot, Zion Noah Henderson. Serviciul divin de inmormantare va avea loc vineri, 24 iulie 2009, ora 1:00pm, la Desert Hills Mortuary, 6500 E. Bell Rd., Scottsdale, AZ.

"Nu suntem dispusi sa pierdem bani pe cauze pierdute". Interviu cu presedintele companiei URBAN & ASOCIATII

Urban & Asociatii activeaza pe piata din 1993 si este furnizorul nr. 1 de servicii de recuperare debite, prin performanta, comisioane mici, flexibilitate, comunicare si eficienta maxima. Parte a unui grup de firme ce isi desfasoara activitatea in toate zonele tarii, avand birouri in Brasov, Constanta, Cluj, Timisoara, Iasi, Sibiu, compania este membra a ACA International (The Association of Credit and Collection Professionals), ABD (Asset Buyers Division), ALQ (American Lawyers Quarterly). Urban & Asociatii garanteaza calitatea serviciilor oferite, eficienta si profesionalismul echipelor de colectare debite, precum si un comportament ireprosabil in ceea ce priveste drepturile debitorilor si ale clientilor si vine cu cea mai buna si in acelasi timp, cea mai serioasa oferta, preluand costurile pentru clientul-creditor si avansand cheltuielile. Interlocutoarea noastra, Dna. Ina Moldoveanu, este CEO si director de marketing la firma “Urban si Asociatii”.

– Am dori sa ne prezentati pe scurt, misiunea, obiectivele, politica si valorile companiei Urban si Asociatii.

– Experienta si succesele acumulate de-a lungul anilor fac din compania URBAN & ASOCIATII, specializata in managementul creantelor, un leader pe piata de profil. Dorinta noastra de a ne adapta permanent politicilor clientului nostru a dus la fundamentarea si dezvoltarea unui sistem de proceduri interne, conceput astfel incat sa asigure mentinerea relatiilor si parteneriatelor comerciale ale acestuia. Profesionalismul, experienta si flexibilitatea de care dispunem ne dau posibilitatea de a dezvolta o gama larga de solutii integrate pentru managementul si recuperarea creantelor, destinate tuturor tipurilor de companii, atat la nivel national cat si international.

V-am ruga sa ne enumerati cateva din serviciile pe care le ofera compania dvs.

– Urban & Asociatii ofera servicii integrate de recuperare si colectare creante, servicii avocatiale, dar si informatii complete despre firme sau persoane fizice, cu ajutorul www.vrajitorul.eu precum si soft-uri specializate ce ajuta in activitatea de recuperare sau de vanzare.

– In ce consta procedura de recuperare a debitelor si care sunt cele doua faze ale acesteia?

– Procedura urmarita in recuperarea debitelor este de doua feluri: amiabila si in instanta. Procentual, cele mai multe cazuri se rezolva pe cale amiabila, intrucat se urmareste o negociere si o discutie care sa determine debitorul sa plateasca. Compania Urban si Asociatii se ocupa cu succes si de actiunile in instanta, insa aici exista dezavantajul ca depindem de termenele de judecata si deci, nu putem grabi tot acest proces al recuperarii creantelor.

– Care este politica de pret pe care ati adoptat-o?

– Urban si Asociatii a adoptat o politica de pret foarte avantajoasa pentru client, in sensul ca il reprezinta doar un comision succes pe care acesta il plateste numai daca si cand ii recuperam respectivul debit. Comisioanele difera in functie de data la care debitul a devenit scadent si se situeaza intre 2 si 35%.

– Care sunt avantajele, din punct de vedere financiar si al eficientei pentru care ar trebui incercata oferta dvs. ?

– Este mult mai avantajos sa externalizezi serviciile de recuperare debite, intrucat costurile sunt mai mici si se platesc doar la rezultat. In plus, ai garantia ca de problema ta se ocupa o echipa de specialisti si ca iti vei recupera banii.

– Ce ne puteti spune despre serviciile avocatiale oferite de compania Urban si Asociatii?

– Urban si Asociatii ofera o gama variata de servicii, tocmai datorita cererii vaste din partea clientilor de a primi o oferta integrata. Serviciile avocatiale sunt asigurate cu ajutorul celor mai specializati avocati cu care colaboram si se bucura de un real succes, dat fiind faptul ca acoperim toate domeniile de interes.

– Cum a aparut vrajitorul.eu si ce avantaje decurg de aici?

– Vrajitorul.eu a aparut din dorinta de a fi in permanenta informati si din obligatia de a sti totul despre debitori. Realitatea este ca www.vrajitorul.eu ofera informatii complete despre o anumita societate, reprezentand chiar o unealta impotriva eventualelor neplaceri cauzate de datornici. Foarte multe companii isi verifica in Vrajitor partenerii de afaceri inainte de a incheia un business cu ei.

– Urban & Asociatii pune la dispozitia partenerilor de afaceri posibilitatea determinarii bonitatii. In ce consta acest serviciu? Cum i-ati descrie pe cei cu care colaborati in furnizarea serviciilor de consultanta juridica si economica?

– Rapoartele de bonitate iti ofera informatii complete despre o companie si despre solvabilitatea partenerului tau de afaceri, iar rapoartele sunt facute de catre o echipa de specialisti care culeg cele mai proaspete informatii despre cel in cauza.

– Ce este bursa romana a creantelor si ce avantaje prezinta site-ul www.brc.ro?

– Bursa Romana a Creantelor iti da posibilitatea sa tranzactionezi on-line creantele. Oricine poate vinde sau cumpara o creanta prin intermediul acestui site.

– In ce scop a fost conceput soft-ul profesional de recuperare debite Urban Debts Collector?

– Urban si Asociatii a creat si soft-uri specializate in recuperarea debitelor sau de gestionare a vanzarilor. Aceste CRM-uri sunt utilizate de catre toti angajatii Urban si Asociatii, fiind construite ?in house?, in functie de necesitatile unei companii de recuperare debite si pliandu-se perfect pe activitatea pe care o desfasuram. De acest lucru s-au convins si clientii, care au inceput sa foloseasca soft-urile noastre, intrucat le permit o foarte buna gestionare a activitatii.

– Cat costa sa accesezi lista neagra de la www.urbansiasociatii.ro si ce cuprinde aceasta?

– Lista neagra reprezinta o baza de date cu debitori impotriva carora exista hotarari judecatoresti irevocabile. Accesarea acestei liste este gratuita pe site-ul www.urbansiasociatii.ro sau pe www.urbannews.ro

– Cat costa sa raportezi o frauda, infractiune, escrocherie sau inselaciune financiara catre autoritatile fiscale, administrative si penale din Romania?

– Orice persoana interesata poate sa raporteze o frauda pe site-ul Urbannews, GRATUIT si noi o sa mergem mai departe pe ?firul povestii? pentru a face cunoscuta reclamatia la cat mai multa lume, astfel incat sa nu mai pateasca si altii la fel.

– Cine poate sa faca parte din familia www.urbannews.ro ?

– Urbannews se adreseaza oricarei persoane care doreste sa faca ceva si sa dea o mana de ajutor. Oricine poate participa cu content la acest site.

– Care este rata de succes a companiei dvs.?

– Rata de succes depaseste 80% pentru faza amiabila, iar pentru faza de instanta este in functie de multi factori independenti de noi.

– Cat dureaza procedurile dvs. standard?

– Procedura standard dureaza intre 20 si 60 de zile, chiar si mai putin, totul depinde de reactiile debitorului sau de un angajament de plata.

– Care este modalitatea de plata pt. serviciile oferite de compania Urban si Asociatii?

– Plata pentru serviciile Urban si Asociatii se face la momentul la care se realizeaza obiectul contractului incheiat, si anume recuperarea debitului.

Ce trebuie sa stii daca vrei sa alegi o cariera in invatamant. Interviu cu Carmen Margan, profesor la Scoala Nr. 2 din Lugoj, judetul Timis

Octavian Curpas

În meseria de dascal, fiecare zi este o provocare. Astfel defineste Carmen Margan, profesor titular cu gradul I, de franceza si engleza, la Scoala Nr. 2 din Lugoj, judetul Timis, munca cu copiii. Pasionata de profesia sa, aceasta decide în 2004, ca a sosit timpul sa se apuce de cercetare, în domeniul didacticii limbii franceze. Trei ani mai tarziu, Carmen Margan primeste Diploma de excelenta din partea Inspectoratului Scolar al Judetului Timis.

Nascuta pe 11 decembrie 1960 la Faget, în judetul Timis, Carmen Margan este licentiata a Facultatii de Filologie de la Universitatea din Timisoara. În prezent, Carmen Margan locuieste la Lugoj. Este casatorita si mama a doi copii.

“La chanson en classe de francais langue etrangere” si “Le francais dans le monde” sunt o altfel de carte de vizita a lui Carmen Margan. Am dori sa ni le prezinti pe scurt.

– Sunt articole de didactica a limbii franceze pe care le public în tara si strainatate. « Le francais dans le monde » este una dintre cele mai importante reviste a profesorilor de limba franceza din lumea întreaga editata la Paris, iar faptul ca mi-au publicat un scenariu didactic este pentru mine o mare onoare si o recunoastere a activitatii mele de cercetare în domeniul didacticii.

Esti membru în colectivul de redactie al mai multor publicatii. Despre ce publicatii este vorba?

Împreuna cu elevii din scoala redactam în fiecare an revista scolii, « 2 în general ». Eu ma ocup de pagina numita « Cultura si civilizatie ». De asemenea, am facut parte din colectivul de redactie al mai multor publicatii ce au constituit produse finale ale proiectelor ce se desfasoara în scoala noastra : brosura ”Stories”, în cadrul proiectului Comenius 1, brosura – „Step into…The Roman Empire”, revista „Stelutele Europei”, „Dictionar multilingv ilustrat”, „Discover European Food” – carte de bucate, „Teatru Forum Gest Stop!”–ghid pentru cadre didactice.

În perioada 2006-2008 ai fost colaborator la Proiectul de granturi “Teatru-forum Gest Stop”. În ce a constat “Teatru-forum Gest Stop”?

Teatru-forum sau teatrul opresatilor este o tehnica de teatru interactiva. Elaborata de catre regizorul de teatru Augusto Boal în Brazilia, aceasta tehnica teatrala îsi propune sa transforme “monologul” pieselor traditionale de teatru într-un “dialog” între audienta si scena. In timp ce unii oameni fac teatru, spune Boal, noi toti suntem teatru. Publicul care asista la un scenariu oprimant este invitat sa reactioneze , sa propuna solutii si sa le aplice pe scena. Piesa se reia, se joaca din nou, tinandu-se cont de propunerile publicului. Temele tratate în spectacolele de teatru opresatilor sunt dintre cele mai diverse: rasism, SIDA, droguri, violenta, alcool, emotii, etc.

Te rugam sa ne vorbesti despre colaborarea pe care ai început-o în anul 2000 la proiectele „Comenius”.

Ma bucur ca mi-ati pus aceasta întrebare. Se vorbeste mult dar se stie putin despre aceste proiecte deosebit de eficiente în domeniul educational. Scoala noastra a participat la cinci astfel de proiecte, începand cu anul 2000. Pe scurt, o scoala europeana elaboreaza un proiect în domeniul educatiei, pe care îl desfasoara în colaborare cu alte scoli europene care doresc sa participe la proiectul respectiv. Practic, este vorba despre activitati comune desfasurate cu elevii ( cam o activitate pe luna) , stabilite de comun acord în cadrul meeting-urilor de proiect ce au loc de doua ori pe an, într-una din scolile participante la proiect. Fiecare proiect cuprinde o sectiune de realizare de produse finale legate de tema proiectului respectiv: brosuri, ghiduri turistice, dictionare, reviste scolare, jocuri, prezentari Power Point. Toate aceste produse sunt realizate de elevi sub îndrumarea cadrelor didactice. Informatiile circula pe Internet, sunt adunate si constituie baza de date pentru produsele finale.

Cum ai descrie proiectele Brancusi si Grigorescu-Vuia? Cum au demarat? Cine au fost cei care au participat la realizarea lor?

Proiectul „Famous People” este unul dintre produsele finale ale proiectului Comenius „ Let’s discover Europe using new technologies” ( 2006-2009). Fiecare tara participanta ( Italia, Franta, Malta, Polonia, Spania, Letonia, Romania, Portugalia) a pregatit un astfel de proiect. Elevii scolii noastre ( cei care au dorit) au pregatit prezentari în programul Power Point. Au fost trei sectiuni: „Scriitori romani renumiti”, „ Pictori si sculptori romani”, „ Oameni de stiinta romani”.

Ce este Asociatia Lugoj-Orleans?

Sub aceasta titulatura, Asociatia Lugoj-Orleans a functionat între anii 2000-2007. Incepand cu anul 2009, se numeste Asociatia francofila Lugoj. În prezent, Asociatia francofila Lugoj are în vedere, în principal, activitati de promovare a limbii franceze în randul institutiilor de învatamant primar. Concret, este vorba despre implementarea unui program de initere în cunoasterea limbii franceze desfasurat în gradinitele din Lugoj, de catre voluntari din randurile elevilor de liceu sau ale profesorilor de limba franceza .

Ce planuri de viitor ai?

Intentionez sa redactez o carte de didactica a limbii franceze, unde sa adun toate articolele si lucrarile mele de pana acum. De asemenea, am de gand sa deschid un birou de traduceri.

Ce recomandare ai dori sa le faci tinerilor care doresc sa aleaga o cariera în învatamant?

Este o meserie care poate oferi multe satisfactii. Împlinirile sunt mai degraba, spirituale decat materiale. Deci, daca iubiti copiii si va simtiti fericiti printre ei, merita sa intrati în lumea lor.

Ce hobby-uri ai?

Cânt la ghitara din când în când, mult mai rar decât în adolescenta. Joc tenis de câmp (vara), ping-pong si badminton în familie , dar si cu elevii. Nu prea ratez nicio ocazie sa calatoresc în tara sau în strainatate. Citesc mult , prefer biografii si reviste de actualitate (“Paris Match”). Iubesc nespus teatrul, sunt prezenta la mai toate spectacolele ce au loc pe scela teatrului din Lugoj ( si nu sunt putine). Iubesc mult si dansul (dansez prin casa când simt nevoia).

Ce mesaj ai dori sa le transmiti cititorilor nostri?

Sa citeasca revista dumneavoastra, în special acest interviu… Cred ca am reusit printre rânduri, sa ofer o minireteta a fericirii.

Scriitoarea Rodica Elena Lupu detine un cont… de amintiri in care aduna fericire si multa frumusete

În copilarie, scriitoarea Rodica Elena Lupu le-a dat celor mari, fara sa stie, o lectie de rezistenta si demnitate. Evenimentul s-a petrecut la serbarea organizata la sfarsitul primului trimestru din clasa întaia, înaintea vacantei de iarna. Fiecare elev pregatise cate o poezioara, pe care sa i-o spuna lui Mos Gerila, invitat si el la sindrofie. Atata doar ca versurile declamate cu aceasta ocazie de Rodica Elena Lupu îi apartineau lui Octavian Goga, poet interzis de autoritatea comunista. În ele se vorbea de Mos Craciun si nicidecum de Mos… Gerila. Într-o vreme în care bradul se împodobea doar de Anul Nou, “Craciunul copiilor”, s-a dovedit un prilej ca viitoarea scriitoare sa le arate învatatoarei, parintilor si odraslelor ce luau parte la festivitate, ca bunul-simt si puritatea sunt adevarate arme. ?i ca menirea lor ramane aceea de a le oferi putere pamantenilor tematori de dusmani vremelnici. Într-o societate lipsita de scrupule, ce îsi schimbase valorile, Rodica Elena Lupu a spus raspicat, curajos si fara teama ce gandea si simtea. Iar gandurile si simtamintele ei de altadata, se regasesc peste ani, în creatiile literare de mai tarziu, ce îi poarta semnatura.

Rodica Elena Lupu s-a nascut pe 27 ianuarie 1951, la Razboieni Cetate, în judetul Alba. A urmat Institutul Economic din Cluj Napoca (1970-1972) si Facultatea de Drept din Bucuresti (1990-1994). În prezent, este sef serviciu relatii publice în Ministerul Transporturilor si considera ca nimic nu se compara cu satisfactia de a fi reusit sa munceasca pentru si cu oameni. Scriitoarea are o fiica, Monia (36), de profesie manager, care i-a daruit doi nepotei, o fetita si un baietel, alaturi de care aceasta se simte fericita si împlinita.

– Va placea sa cititi în copilarie?
– Da, foarte mult. Citeam pana tarziu seara, cu lanterna sub plapuma. Mama ma certa, sa nu ma culc tarziu, pentru ca dimineata trebuia sa merg la scoala si atunci am gasit solutia: lanterna.

– Care a fost cartea dvs. preferata?
– Au fost mai multe. Nu pot sa nu amintesc „Poezii” de Mihai Eminescu, „Învierea” de Lev Tolstoi, „Quo Vadis” de Henryk Sienkiewicz, „Numele trandafirului” de Umberto Eco.

– În „Scara cu flori” spuneti: „Iar cand se-aprind taceri de piatra/?i nu mai stim ciopli lumina/Alunecam pe scara florii/Sa luam în brate radacina.”
– Asa este, „iarba verde de acasa, sa ma ratacesc prin lume nu ma lasa.”

– Sa ne întoarcem la radacina poetica a Rodicai Lupu. Vorbiti-ne despre debutul dvs.
– Nu-s de seama vorbele, cand nu se vad faptele. Am debutat la editura Curtea Veche cu „Vacante, vacante”… o carte despre calatoriile mele prin Europa.

– Ce a urmat dupa aceea?
– A urmat cartea „Sanatate si frumusete”, o carte dedicata femeilor, din care au aparut trei editii.

– Va rugam sa ne enumerati cateva din volumele dvs. de versuri.
– „Clipa”, „Voi trai…clipa”, „Regasire” si în curs de aparitie, un volum pe care înca nu m-am decis cum sa îl numesc.

– Cate ore pe zi scrieti?
– Opt ore pe zi scriu la birou pentru ca acesta îmi este serviciul: raspund petentilor. În ceea ce priveste cartea, recunosc, sunt zile in care nu scriu deloc, dar asta nu înseamna ca prin mintea mea nu trece nimic. Dimpotriva, trec multe care apar într-o buna zi pe hartie.

– Ceea ce scrieti va reuseste din prima sau trebuie sa reveniti si sa rescrieti?
-Uneori, reusesc sa scriu o poezie din prima, alteori revin. Nu revin niciodata atunci cand scriu un roman.

– Ce poeti v-au influentat?
– Mihai Eminescu, Grigore Vieru si Adrian Paunescu.

– Ati mai cochetat si cu alte genuri literare?
– Am scris poezie, romane – „Timpul judeca si plateste”, „Miracolul vietii”, „Mana destinului”, „Eterna poveste”, „O umbra din trecut”, „Glasul inimii” care a aparut în editia a II-a., carti de calatorie.

– Numiti-ne cateva dintre tipariturile nationale si internationale în care ati publicat.
– „Oglinda literara” din Romania, „Observatoirul”, „Alternativa”, „Atheneum” din Canada, „Asymetria” din Franta, „AGERO” din Stuttgart-Germania, revista „Clipa” din SUA, „Romanian Global News” – Agentia de presa pentru romanii de pretutindeni, „Analize si Fapte” – ARP, revistele „Ecoul”, „Luceafarul romanesc”, “Capricorn”, „Boabe de grau” „Semanatorul”, editate de Asociatia Romana pentru Patrimoniu… Pe Internet, în diferite reviste…

– „Este tot ce-a putut gandul/Voua sa va las în dar:/Dragostea, versul si cantul/Numele de ardelean.” Toate acestea vreti sa le lasati în „Dar” cititorilor.
– DA. Pentru mine, fiecare zi este un cadou, daca pot sa deschid ochii, sa ma concentrez pe amintirile frumoase, amintiri pe care le-am adunat de-a lungul vietii. Aceasta este ca un cont în banca, iei de acolo exact ce ai adunat. Sfatul meu este sa faci si tu la fel, cititorule! Sa aduni multa fericire si tot ce e frumos în contul tau de amintiri si sa le multumesti la fel cum le multumesc eu celor care si-au adus aportul la contul meu de amintiri, unde si astazi strang si mai strang. Cititorul este timpul însirat pe generatii si el va spune totul.

– Aveti o Diploma de excelenta pentru promovarea folclorului romanesc. Ce realizari ati avut, prin ce v-ati facut remarcata?
– Prin emisiunea de la televiziune unde împreuna cu Lucky Marinescu, marea noastra artista, realizam un show care are loc în fiecare sambata seara si unde promovam noi talente sau prezentam artisti consacrati din folclorul nostru.

– Sunteti directorul Editurii Anamarol. Cand a început colaborarea dvs. cu aceasta editura?
-În luna mai a anului 2003. Primele carti scrise de mine au fost editate la DACIA Cluj si la Editura CURTEA VECHE Bucuresti, dar m-au deranjat preturile mari practicate si calitatea.

– Care este strategia dvs. de succes, ca director al Editurii Anamarol?
– Preturi mici, calitate, termen de realizare si livrare prompte.

– Care sunt domeniile din care publicati la Editura Anamarol?
– Istorie, arta, muzica, sport, beletristica, dar si carti pentru cei mici.

– Ce principii stau la baza selectarii cartilor care vad lumina tiparului, aici?
– Editura ANAMAROL tine aprinsa flacara sperantei de a nu ne pierde încrederea în visurile, idealurile si în frumusetile vietii si de a nu ne rupe firele ce ne leaga de limba noastra romaneasca.

– Va rugam sa ne numiti cateva din cele mai importante tiluri aparute la Anamarol.
– Dintre cele peste 150 de carti editate de mine la editura Anamarol amintesc: „Jurnal 2004, 2005 si 2006”, „Saptamana rosie”, „Bonifacia”, „Ostinato”, „Arta refugii”, „Gherla Latesti”, „Patimile dupa Pitesti” semnate de Paul Goma (Franta), „Vine seninul” de Gabriela Calutiu Sonnenberg (Spania), „Satire” de Valeriu Cercel (Hamilton-Canada), „Medicina alternativa vazuta de un inginer” si „Cu hipnoza si tu poti face minuni” de Ovidiu Creanga (Toronto-Canada), antologii trilingve (romana, engleza, franceza), poezii semnate de poete din Romania, SUA, Canada: “Doamnele poeziei”, „?ansele poeziei”, „Ortopezii” de Michael Cutui (Germania), „Prin sita vremii” si „Oglindiri” de Elena Buica (Pikering-Canada), „Trandafirul desertului”, „Atingeri divine” de Mariana Eftimie Kabbout (Galati-Romania), „Celor fara vina” de Felicia Feldiorean (Germania).

– Descrieti-ne pe scurt, serviciile oferite de editura pe care o conduceti. Sunteti multumita de ele?
– Tehnoredactare, corectura, chiar si introducere de diacritice pentru autori din afara tarii care nu au asa ceva, coperta, înscriere în Biblioteca Nationala a Romaniei, cod bare, preturi mult mai mici decat celelalte edituri, timp scurt pentru aparitia cartii.

– Va afecteaza actuala criza economica, s-au schimbat cererile clientilor, a devenit concurenta mai acerba în ultimul timp?
– Am editat doua carti pe luna, în acest an. Asadar, nu ma afecteaza.

– Ce planuri de viitor aveti?
-Sa cant, sa am în continuare emisiune la TV, dar nu ca si cele de pe alte canale, care te ametesc si nu pricepi nimic din ele.

– Ce hobby-uri aveti?
– Calatoria, muzica.

– Cum va petreceti timpul liber?
– Daca am asa ceva, calatorind.

– Daca ar fi sa luati viata de la capat ati schimba ceva?
– NU. Tainele marii nu se cunosc de pe mal.

– Va rugam sa le transmiteti un mesaj cititorilor nostri.
– Dragi cititori, va invit sa vizionati site-ul meu: www.rodicaelenalupu.piczo.com
Sufletul sa va fie plin de bucurie, sa masurati timpul în clipe petrecute cu cei dragi si sa luati din fiecare zi, o amintire!

TOATE CELE BUNE!!
A dumneavoastra scriitoare si editoare, Rodica Elena LUPU

Pot idolii sa moara?

by Dan Bercian
www.radiounison.ro

Despre idoli si blasfemie

Fara îndoiala ca stirea care a tinut capul de afis al tuturor publicatiilor din saptamâna care a trecut a fost stirea mortii lui Michael Jackson. Am aflat ca lumea a plâns si s-a întristat din cauza acestui eveniment nefericit. S-a aflat acum cât de mult a fost iubit Michael Jackson. Probabil ca s-ar fi bucurat sa stie acest lucru înca pe când traia. Michael Jackson dorea sa fie iubit. A facut tot ceea ce a putut pentru a fi iubit si acceptat. Poate mai mult decât oricare altul.
Lumea isi ia ramas bun de la un megastar, dupa cum a fost numit, dar daca suntem atenti la toate lucrurile din viata lui constatam ca Michael Jackson nu a fost decât un meganefericit. Unul care a trait tot timpul cu teama în suflet, unul care a fost mereu nemultumit. În primul rând de el.

[pullquote]… daca suntem atenti la toate lucrurile din viata lui constatam ca Michael Jackson nu a fost decât un meganefericit. Unul care a trait tot timpul cu teama în suflet, unul care a fost mereu nemultumit in primul rând de el.

Dan Bercian[/pullquote]

În contextul elogiilor care i se aduc înca celui ce a fost numit “regele muzicii pop” a spune despre el altceva decât bine pare o adevarata blasfemie. Si nu spun cuvinte mari doar de dragul de a le spune. Blasfemie este un cuvânt prin care se ultragiaza o divinitate sau un act de defaimare a lucrurilor considerate sfinte, sau demne de un respect deosebit. Poate nu ati stiut pâna acum ce înseamna blasfemie si ati folosit acest cuvânt doar atunci când v-ati gândit la Dumnezeu. Dar oare nu a fost Michael Jackson un dumnezeu? Si daca a fost, atunci ceea ce voi spune în continuare poate fi numit blasfemie. Sper sa nu aruncati cu pietre.

De fapt blasfemia este azi atât de comuna încât ma gândesc ca veti fi îngaduitori si fata de mine. În zilele pe care le traim blasfemia este la ea acasa. Numele lui Dumnezeu este vorbit de rau de dimineata pâna seara chiar de catre cei ce se numesc crestini. Cel putin crestinii din România parca si-au facut o preocupare deosebita din a înjura si a vorbi de rau Numele lui Dumnezeu.

Deci, de ce a-l vorbi de rau pe Michael Jackson poate fi considerata o blasfemie? Pentru-ca Michael Jackson a crezut ca este Dumnezeu sau a cautat sa ia locul lui Dumnezeu. Toti acesti fani care l-au plâns si înca îl mai plâng în aceste zile au spus cu gura lor ca Michael Jackson a fost (si înca mai este) idolul lor. Dar ce este un idol?

Întorcându-ne la dictionar iata ce explicatii gasim în dreptul acestui cuvânt: Divinitate pagâna, chip, figura, statuie reprezentând o asemenea divinitate si constituind, în religiile politeiste, obiecte de cult religios. Fiinta sau lucru care reprezinta obiectul unui cult sau al unei mari iubiri. Persoana sau lucru care este obiectul unei adoratii.
Aceasta spune dictionarul dar mai exista o definite a idolului pe care o gasim în Biblie. Daca veti citi cu atentie veti vedea ca în Biblie idol era orice obiect sau lucru care lua locul lui Dumnezeu. Un zeu pagân, un obiect sau o imagine a vreunui lucru folosit în închinare si caruia i se atribuiau puteri magice. Aceasta imagine despre idol o gasim în special în Vechiul Legamânt. În Noul Legamânt termenul capata sensuri noi.

Prima epistola a apostolului Ioan se termina cu urmatoarele cuvinte (într-o traducere mai moderna): “Copilasilor, paziti-va cu strasnicie de orice lucru care ar putea lua locul lui Dumnezeu în inima voastra“. În traducerile mai vechi acest ultim verset al epistolei suna asa: “Copilasilor, paziti-va de idoli“.

Atât dictionarul cât si Biblia spun ca idolul poate fi o persoana sau un lucru care sa fie obiectul unei adoratii, care sa aduca omului confort si mângâiere, în care omul sa-si gaseasca linistea sau, si mai rau, în care sa-si puna sperante de mai bine, la care sa se gândeasca si sa apeleze atunci când are vreo nevoie. Nu în ultimul rând un idol este un model, ceva ca si care ai vrea sa fii.

Dupa toate acestea cred ca putem raspunde cu usurinta la întrebarea: A fost Michael Jackson un idol?
Un idol cere sa i se aduca închinare. Dumnezeu era foarte suparat pe poporul evreu atunci când acesta se închina si în fata zeitatilor pagâne a popoarelor din jurul lui, în fata chipurilor cioplite si în locuri speciale unde se aduceau jertfe acestor idoli, unde se ardea tamâie în cinstea lor. Referintele în acest sens sunt foarte multe. Iata doar câteva din ele:
Leviticul 26:1  Sa nu va faceti idoli, sa nu va ridicati nici chip cioplit, nici stâlp de aducere aminte; sa nu puneti în tara voastra nici o piatra împodobita cu chipuri, ca sa va închinati înaintea ei; caci Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru.
Deuteronomul 32:17  Au adus jertfe dracilor, unor idoli care nu Sunt dumnezei, Unor dumnezei pe care nu-i cunosteau, dumnezei noi, veniti de curând, de care nu se temusera parintii vostri.

1 Împarati 14:15  Domnul va lovi pe Israel, si Israel va fi ca trestia clatinata în ape; va smulge pe Israel din aceasta tara buna pe care o daduse parintilor lor, si-i va împrastia dincolo de Râu, pentru ca si-au facut idoli, mâniind pe Domnul.

Iata în continuare un text din Ezechiel capitolul 8:
5  El mi-a zis: „Fiul omului, ia ridica ochii spre miazanoapte!” Am ridicat ochii spre miazanoapte; iata ca idolul acesta al geloziei era la miazanoapte de poarta altarului, la intrare.
6  Si El mi-a zis: „Fiul omului, vezi ce fac ei? Vezi tu marile urîciuni pe care le savârseste aici casa lui Israel, ca sa Ma departeze de Sfântul Meu locas? Dar vei mai vedea si alte urîciuni si mai mari!”
7  Atunci m-a dus la poarta curtii. M-am uitat, si iata ca era o gaura în perete!
8  Si mi-a zis: „Fiul omului, ia sapa în perete!” Am sapat în zid, si iata ca era o usa.
9  Si mi-a zis: „Intra, si vezi urâciunile cele rele pe care le savârsesc ei aici!”
10  Am intrat si m-am uitat; si iata ca erau tot felul de chipuri de târâtoare si de dobitoace urâcioase, si toti idolii casei lui Israel, zugraviti pe perete de jur împrejur.
11  Înaintea acestor idoli stateau saptezeci de oameni din batrânii casei lui Israel, în mijlocul carora era Iaazania, fiul lui Safan; fiecare din ei avea o cadelnita în mâna si se înalta un nor gros de tamâie.
12  Si El mi-a zis: „Fiul omului, vezi ce fac în întuneric batrânii casei lui Israel, fiecare în odaia lui plina de chipuri? Caci ei zic: „Nu ne vede Domnul; a parasit Domnul tara aceasta!”
13  Si mi-a zis: „Vei mai vedea si alte alte urîciuni mari pe care le savârsesc ei!”
14  Si m-a dus la intrarea portii Casei Domnului din spre miazanoapte. Si iata ca acolo stateau niste femei, care plângeau pe Tamuz.
15  Si El mi-a zis: „Vezi, fiul omului? Vei mai vedea si alte urîciuni mai mari decât acestea!”
16  Si m-a dus în curtea dinauntru a Casei Domnului. Si iata ca la usa Templului Domnului, între pridvor si altar, erau aproape douazeci si cinci de oameni, cu dosul întors spre Templul Domnului si cu fata spre rasarit; si se închinau înaintea soarelui spre rasarit.

Peste tot în aceste texte si peste tot unde este vorba despre idoli aflam ca oamenii se închinau înaintea lor. Fie ca erau chipuri cioplite sau imagini pictate, fie ca era soarele, oamenii se închinau înaintea lor. Michael Jackson, în aceasta acceptiune a termenului, a fost un idol. Iata câteva elemente care vin în sprijinul acestei afirmatii.
Asa cum am spus, mai întâi Michael Jackson a pretins închinarea. Aduceti-va aminte de marile concerte care au avut loc de-a lungul timpului, chiar în Bucuresti au avut loc doua astfel de concerte, de atmosfera din acele locuri. De fapt acolo nu avea loc un concert în sensul cu care noi ne-am obisnuit. Acolo era un templu în care i se aducea închinare unui zeu. Si zeul era Michael Jackson. El pretindea aceasta închinare. Am participat si eu la concerte de acest fel. Nu la concertele lui Michael Jackson dar la alte concerte unde erau prezenti alti idoli. Cei de pe scena nu acceptau o atitudine de pasivitate din partea spectatorilor. Spectatorii, sau altfel spus închinatorii, erau cumva obligati, sedusi, sa se închine în fata idolului si sa îi aduca laude.

În al doilea rând un idol promite fericirea. Frenezia care îi cuprinde pe fani, asteptarea cu nerabdare a evenimentului, dorinta aprinsa de a-l vedea si auzi pe idol, toate acestea ne duc cu gândul spre o împlinire la cel mai înalt nivel, o fericire de nedescris. Îmi aduc aminte ca un împatimit al muzicii rock, asa cum am fost si eu odata, spunea în urma cu circa un an de zile când a concertat în tara noastra formatia satanista Rolling Stones, ca se va duce la acel concert chiar daca ar trebui sa mearga într-un scaun pe rotile. Si cel ce facea aceasta afirmatie nu mai era un tânar adolescent ci unul care se apropia de finalul vietii. Semn ca idolii promit fericire.

În al treilea rând înaintea unui idol se aduc jertfe. Va spun ca jertfele sunt mari. Si nici nu suntem constienti de ele. Eu le-am adus în vremea în care eram un împatimit al muzicii rock, înainte sa-L cunosc pe Domnul Isus Hristos. Oamenii renunta la multe lucruri pentru a avea idolul. Fie la bani cumparându-i muzica, sau platind ca sa ajunga la concerte, fie la timp, pentru a sta în prezenta lui, si renuntand la compania altora, chiar a celor apropiati (sot, sotie, copii). Eu am jertfit mult platind bani grei pentru muzica dar cred ca cei mai multi jertfesc timpul lor pentru a sta în prezenta idolului. De fapt, datorita progresului tehnic la care s-a ajuns, oamenii petrec cu idolul lor tot timpul. Dar jertfele nu se opresc aici. Ultima stire este ca 12 fani ai lui Michael Jackson s-au sinucis. Nu au mai putut trai fara el. Si au adus jertfa suprema.

În al patrulea rând un idol îl modeleaza pe cel care crede în el, îl transforma dupa chipul si asemanarea lui, sau, cel putin, oamenii îsi doresc sa fie asa. Nici nu este de mirare din moment ce te închini înaintea lui, din moment ce astepti de la el fericirea, din moment ce îi aduci jertfe. Nu este de mirare ca vrei sa fii ca el.
Problema mare însa este ca toate aceste lucruri numai Dumnezeu are dreptul sa le pretinda si ca toti cei ce au aceeasi pretentie sau toti cei care ofera aceste lucruri altuia decât lui Dumnezeu, intra în conflict cu El.

De ce este Dumnezeu atât de suparat? Pentru-ca totul nu este decât o minciuna. Idolii nu pot da fericire celor ce o cauta la ei. Idolii nu sunt ceea ce pretind ca sunt. Singurul care poate da fericire este Dumnezeu. El este sursa fericirii pentru-ca El este Fericirea. Tot ceea ce este bun vine de la Dumnezeu si nu de la cei ce intra în conflict cu El pretinzând ca sunt ceea ce de fapt nu sunt. Când vorbim despre Dumnezeu, despre promisiunile Lui, despre ceea ce poate El face pentru noi oamenii, constatam ca El este ceea ce pretinde ca este. El nu se ascunde sub o masca, nu face promisiuni false, nu este un ipocrit. Este acelasi în veci. Nu are o fata când intra în scena si o alta în intimitatea Lui. El nu se poate schimba si El nu poate spune si face azi un lucru si mâine un altul care sa-l contrazica pe primul. El este perfect si desavârsit si nimeni nu mai este ca El. De aceea numai El poate sa-i asigure omului confort si fericire.

Acum as vrea sa vedeti cât de diferit de Dumnezeu a fost Michael Jackson, desi i-a placut sa se creda Dumnezeu.
Mai întâi cum poate fi Michael Jackson un idol când chiar el era nemultumit de felul în care arata? Stim cu totii ca a fost tot timpul obsedat de felul în care arata. Pur si simplu s-a desfigurat în urma multiplelor operatii estetice pe care si le-a facut. Pentru început a fost nemultumit ca era negru si si-a dorit sa fie mai alb. Apoi nu i-a placut forma nasului, a fetei si a procedat la numeroase operatii estetice care l-au transformat într-un subiect de bancuri morbide. Idolul înaintea caruia se închinau si se închina milioane de oameni suferea de frica, era dependent de asistenti si bodyguarzi pâna acolo încât tremura de frica daca trebuia sa deschida singur o usa. În ultimul timp îsi mentinea cu greu echilibrul, purta o masca pe fata aproape desfigurata în urma operatiilor estetice, era dependent de medicamente, chiar de morfina. Medicii i-au descoperit celule canceroase pe pielea din partea superioara a corpului. A fost acuzat de pedofilie si abuzuri sexuale si obligat sa faca fata unor procese rusinoase.

Ma întreb: Cum putea un astfel de om sa fie un idol? Sau cum putea unul ca el, aflat în mari nevoi si probleme sa poata da fericire? Este un lucru simplu si la îndemâna chiar si a unui copil constatarea ca nu poti da ceea ce nu ai. Ca si în domeniul material si în cel spiritual. Ca sa poti da cuiva ceva trebuie mai întâi sa ai tu. Altfel nu esti decât un mincinos. Cum îmi poti da mie 10.000 de euro când esti sarac lipit pamântului, ba mai ai si datorii? Tot asa, cum poti sa-mi dai mie fericire când tu esti bântuit de teama, de angoase, de spaime, de durere? Cum ma poti ridica dintr-o stare de întristare sau apasare când tu esti mai rau decât mine?

În domeniul spiritual oamenii au duhovnici. Oameni cu o viata sfânta, care stau aproape de Dumnezeu si care cunosc voia Lui. Sau cel putin asa ar trebui sa fie, pentru-ca si în domeniul spiritual sunt multi înselatori. La acestia apeleaza oamenii atunci când au nevoi spirituale, nu se duc la macelar. În sensul acesta Michael Jackson a fost un mincinos. A promis ceea ce el nu avea. Dar nu îl interesa. Ceea ce îl interesa a fost el. Imaginea lui, faima lui, banii lui, sanatatea lui, el în centru atentiei. Adica IDOL.

Întelegem mai mult durerea lui Dumnezeu si de ce este El atât de suparat pe idoli. Pentru-ca îi iubeste mult pe oameni. Si stie ca idolii nu pot da oamenilor fericirea. Daca o puteau nu trebuia sa moara însusi Fiul Sau, Domnul Isus Hristos.
Dupa toate acestea ma alatur si eu fanilor lui Michael Jackson care plâng acum la moartea lui. Dar plânsul meu este de un alt fel. Pentru mine Michael Jackson nu este un idol ci o victima. Nu este “regele muzicii pop” ci nefericitul care s-a lasat înselat la rândul lui de alti idoli. Asa cum
s-a întâmplat si se va mai întâmpla. Un om nefericit care a amagit milioane de alti nefericiti dându-le sperante false. Si aici este cel mai mare necaz: amagirea pe care le-a dat-o altora. Nu fericirea. Michael Jackson nu a fost un star, o stea, o vedeta, ci un ratat, un învins.
Daca Michael Jackson si-ar fi ratat doar viata pe acest pamânt, si asa a fost daca suntem atenti la istoria vietii lui, nici nu ar fi fost o nenorocire atât de mare, desi fiecare suflet are o valoare imensa. Dar Michael Jackson a înselat multe milioane de suflete amagindu-le si furându-le vesnicia. Exact asa cum fac idolii. În spatele concertelor, a efectelor speciale, a focurilor de artificii si a tot ceea ce vrajea mintile oamenilor dornici de fericire a fost un plan satanic de amagire si de înselare.
Daca Dumnezeu a fost si este furios pe idoli si daca El nu-si schimba principiile si ramâne acelasi de-a lungul timpului, ceea ce eu cred cu toata taria, înseamna ca este furios si pe Michael Jackson. Si atunci stim unde se afla Michael Jackson acum. Nu a fost fericit pe pamânt si nu este fericit în vesnicie. A încercat cu disperare am zice, sa fie fericit. În plina glorie si-a construit o resinta luxoasa numita NEVERLAND (numele spune multe) încercând sa-si ofere ceea ce nu a avut în copilarie. A trebuit sa o vânda, fiind si el ajuns de criza.
A avut, de la Dumnezeu, talent si o voce deosebita. Ar fi putut sa le foloseasca glorificând Numele lui Dumnezeu si multumindu-I pentru tot ceea ce a primit. Dar a preferat sa se creada ceva si sa-si doreasca sa fie ca Dumnezeu. Sa pretinda închinare si sa promita fericire. Un destin ratat desi lumea spune ca va ramâne în istoria omenirii si a muzicii. La ce folos? Si pentru câta vreme? Caci istoria omenirii se apropie de sfârsit. Dar vesnicia nu se va termina niciodata.
A murit copil, la 50 de ani, bolnav si nefericit, nemultumit de el si de lumea de care se ascundea si de care îi era teama dar si pe care o dorea cu disperare. Înca o dovada, daca mai era nevoie, ca banii si faima nu sunt o garantie a succesului si fericirii. Singurul care le poate da este Dumnezeu.

Puteti sa ma acuzati de blasfemie. Asa si este. Am vorbit împotriva unui idol si înteleg ca sunteti jigniti si suparati. Dar am vorbit cu durere. Si cu dorinta de a va ajuta sa nu cadeti în capcana idolatriei, daca nu ati cazut deja.

Îmi aduc aminte de momentul descris în cartea Faptele Apostolilor, capitolul 19, când apostolul Pavel se ridica împotriva unui idol, mai precis împotriva zeitei Diana care avea un templu însemnat în Efes si era cinstita în toata Asia. S-a produs atunci o mare rascoala si oamenii au fost furiosi. Ma întorc la gândul de la început si ma mir ca ne suparam atât de usor când cineva se atinge de idolii nostrii dar nu ne pasa atunci când Numele lui Dumnezeu este necinstit si batjocorit. Si idolii sunt de multe feluri. Michael Jackson este doar unul dintre ei. Dar iata ca idolii mor, doar Dumnezeu este vesnic.

Fragment din cartea FILE DE JURNAL ed. Aritmos, 2002

Vavila POPOVICI

    “Omul este o eterna fagaduinta”  – Giovanni Gentile

Seara, de obicei, mai scot o carte din biblioteca sau mai ascult muzica, în camera de la etajul casei, în deplina liniste. Fiecare îsi cauta locul pentru a dobândi seninatatea intelectuala de care are nevoie dupa o zi intensa de munca. Programul acestei seri este altul. Vizitam centrul orasului Raleigh. Este locul important al orasului, este “Ophtalmosul” cum ar spune grecii. Americanii îi numesc: Down Town, adica partea comerciala a orasului. Banci, hoteluri, monumente, case de cultura, toate cu câteva etaje: doua, pâna la cinci etaje. Marile magazine sunt construite spre periferia orasului. În toate misuna o lume ordonata, civilizata. În magazine, pe strazi, nu da nimeni peste tine; la o mica atingere întâmplatoare, auzi: “Sorry!” sau “Excuse me!” însotite de zâmbete.

Lumina lunii pluteste pe valul albastru închis al cerului. În acest moment îmi pare ca niciodata, niciunde si nicicând nu rasare luna cu o atât de fermecatoare stralucire, cu care binecuvânteaza cladirile si copacii… Milioane de stele ne privesc. Cerul Americii da orasului o plasmuire de vis. Privesc totul cu ochii mari, deschisi, cu dorinta de a cuprinde totul, de a nu pierde nimic. Este capitala acestui stat, dar este linistita, ca o seara de primavara timpurie, lipsita de isteriile oraselor mari. Sunt impresionata de delicatetea, franchetea, naturaletea sufleteasca a celor câtiva americani întâlniti. Nu stiu ce ocupatie au, voi afla mai târziu, dar fiinta le este slefuita ca pietrele de briliante ce garnisesc nenumaratele bijuterii. Cine a spus ca americanii sunt reci? Caldura balcanica uneori te sufoca. Întrebarile indiscrete, privirile indiscrete cu care suntem obisnuiti, noi cei din partea centrala si de sud-est a Europei, lipsesc aici. Oamenii sunt discreti, se respecta unul pe altul; politetea lor te obliga, într-un fel, îti solicita acelasi comportament. Exista o unitate morala si nu un nationalism. Unitatea morala îi conduce în manifestari, pe oamenii de aici, de diferite natii si rase. Trec printre acesti oameni si îmi amintesc cât de frumos a spus Camus: ”Îmi iubesc prea mult tara ca sa fiu un nationalist.” Si americanii îsi iubesc tara!

Copacii existenti pretutindeni îsi profileaza gratios siluetele. Pe strazi e liniste, o liniste ciudata, placuta. Se aud doar masinile într-un permanent fosnet discret. Luminile farurilor lumineaza strazile, soselele. Soferii sunt politicosi, cedeaza unul altuia întâietatea. Magazinele sunt deschise pâna la orele zece seara, unele chiar toata noaptea. Pentru mine, la aceasta data, este ceva neobisnuit. Îmi vine în minte întâmplarea de dinaintea plecarii mele din tara: Treceam pe strada; m-am oprit la o trecere de pietoni si ma uitam sa ma asigur ca masina din stânga mea îmi va ceda trecerea si aud pe sofer strigând pe geamul masinii: “Daca tot te uiti, ce mama dracului nu treci o data?” Am trecut si m-am gândit: asta e unul din aceia care nu crede ca un barbat este destul de rau – ca dracul – si apeleaza la mama lui, care fiind femeie este mai a dracului decât dracul însusi?!… Ce frumos ar fi ca oamenii sa fie educati si sa-ti respecte fiinta, demnitatea, sa prefere sa piarda decât sa jigneasca! Am apreciat întotdeauna sufletele sensibile si delicate!

Stau în masina care ma duce spre casa… Nu cunosc desigur cât de intensa este trairea launtrica a americanilor, dar sunt sigura ca gândirea le este profunda. Altfel nu ar fi putut realiza tot ceea ce mi se dezvaluie înaintea ochilor. Întotdeauna am fost convinsa ca ordinea si bogatia unei gândiri se rasfrânge asupra ordinei si frumusetii vietii desfasurate. Ratiunea de a fi în lume nu se margineste numai la satisfacerea nevoilor materiale, ci si a celor spirituale: educatia, moralitatea, sfintenia vietii. Einstein credea ca numai pilda unor personalitati mari si curate poate da nastere ideilor mari si a actelor de noblete. Desigur soarta speciei umane depinde de forta ei morala. Puterea, sexul si banul actioneaza ca niste toxine daca nu sunt însotite de moralitate. Daca esti puternic si incorect, daca nu stimezi si protejezi pe cei pe care-i conduci, daca faci sex ne iubind si nerespectându-ti partenerul, daca ai bani si nu-i investesti în ceea ce e util atât tie cât si semenilor tai, atunci nu poti sa te înscrii în acel ideal al moralitatii. Si ce este morala decât modul de comportare al individului în familie si societate? Si certitudinile îsi fac loc, spulberând îndoielile de pâna acum…

Acest oras (cartile spun la aceasta data), are 286.834 locuitori si o întindere de 11730 m.p. Este situat la 434 feet (un foot=0,305 metri) de-asupra nivelului oceanului. În fabrici si uzine lucreaza 7,7% din populatie, în mine si constructii 7,6%, în transport, comunicatii, utilitati publice 6,1%, în comert 24,3%, în finante, agentii imobiliare si asigurari 5,3%, în servicii diverse 31,9%, puterea executiva are un procent de 5,3%. Venitul mediu pe cap de locuitor este de 25.181 $/an. Este un centru educational cu 6 colegii si 3 centre universitare. A devenit capitala statului din anul 1972 si este unul din cele mai vechi orase ale Americii. Denumirea sa este luata dupa numele englezului – lordul Sir Walter Raleigh -, fost navigator si om politic englez, care a trait între 1552 si 1618, cel care cu 200 ani în urma a sponsorizat instalarea primilor colonisti englezi pe aceste meleaguri. E oarecum interesant cum un nume poate popula un oras de-a lungul timpurilor! Cel de al 17-lea Presedinte al Americii – Jonson – s-a nascut aici în Raleigh. Dupa asasinarea lui Lincoln au venit 60.000 de oameni cu torte ca sa razbune asasinarea lui. Un general a salvat orasul de la dezastru, de la incendiu. În 1959 s-a constituit centrul de cercetari – Research Triangle Park, în vestul orasului, cunoscut în toata lumea. În jurul acestei capitale se afla orasele: Duram, Chapel Hill, Cary si Wake Forest. Spre deosebire de orasele europene, acest oras ca si altele din Statele Unite (cu exceptia câtorva orase foarte mari desfasurate pe verticala), are strazile largi si moderne, iar cladirile nu sunt prea înalte, constructiile desfasurându-se mai mult pe orizontala. Totul este larg, spatiul pare dilatat si îti accentueaza sentimentul libertatii. Unii spun ca tot ceea ce este prea întins se risipeste si se pierde; este o parere! Convingerea mea este ca îti creeaza un sentiment de liniste, de siguranta, îti favorizeaza un timp al visarii…

A fost doar o plimbare scurta pe timp de noapte. Stabilim ca mâine si vineri, în week-end, sa refacem traseul.

MANUSCRISELE DE LA MAREA MOARTA 2000 DE ANI IN DESERTUL IUDEII, SASE LUNI IN RALEIGH

by Vavila Popovici

Manuscrisele de la Marea Moarta este o expozitie care spune o poveste dincolo de lume, dincolo de timp si dincolo de imaginatia noastra, experienta cea mai remarcabila a descoperirii arheologice din secolului 20 – manuscrisele cele mai vechi supravietuitoare ale bibliei ebraice, cunoscute crestinilor ca Vechiul Testament”, asa îsi începe prezentarea, Muzeul de Stiinte Naturale din Carolina de Nord, orasul Raleigh.

Astazi, calendaristic, este o zi de iarna, ultima zi în care este deschisa aceasta expozitie la Muzeul de Stiinte Naturale din Carolina de Nord. Aici, în sud-estul Americii, soarele se rasfata pe cer, trimitând fâsii de argint care se frâng în bataia unui vânt puternic. Pamântul îsi schimba haina, ornând-o cu frunze ce se învalatucesc când ordonat, când dezordonat, confirmând ciudate geometrii spatiale. Aspect de toamna târzie, grabita sa-si pregateasca perne calde din frunze ruginii…

Muzeul este amplasat în Dawn Town (centrul orasului), între Capitoliu si cladirea Legislaturii, la întâlnirea strazilor Jones si Salisbury din Raleigh, capitala acestui stat. Colectia muzeului se focalizeaza pe Zoologia, Geologia si Paleontologia sud-estului Statelor Unite. Exista aici mai mult de 95% din colectiile cercetate, peste un milion de vertebrate, nevertebrate, roci, minerale si specimene de fosile din Carolina de Nord si sud-estul Americii. Mai sunt pesti si reptile, pasari si mamifere, o multime de plante exotice, de marimi foarte mari. Am vizitat acest muzeu cu câtiva ani în urma, la invitatia nepoatei mele, care la acea vreme era eleva la liceu (High School) si am fost impresionata de smaraldele existente, de la gemuri fine, mici, pâna la adevarate „regate” ale Carolinei, aur si argint, pietre, cristale, multe dintre ele cristale perfecte, gratioase prin forma lor geometrica si coloritul divers. Schelete imense atârnate de tavanul cladirii sau expuse pe podea, rânjeau parca în fata trupurilor noastre mici, aratându-ne forta lor de odinioara. Ochii nostri se deschideau avizi, fermecati, coplesiti de atâta bogatie a exponatelor. M-a impresionat atunci si marimea acestui muzeu, amplasat pe trei etaje.

Acum, la sugestia nepoatei mele dragi, mergem sa vizitam o expozitie interesanta, care a fost gazduita aici, pentru perioada 28 iunie – 28 decembrie 2008. Expozitia se intituleaza “Manuscrisele de la Marea Moarta”. Aceste manuscrise au fost descoperite între 1947 si 1956 în mai multe grote de lânga Khirbet Qumran si dateaza din perioada 250 î.Hr. – 70 d.Hr.

Intram în impozanta cladire, cumparam bilete. 35$ este costul celor doua bilete, unul pentru o studenta si altul pentru o pensionara. O data cu accesul în expozitie, ni se înmâneaza câte un Headphone. Trecem snurul aparatului în jurul gâtului si îl deschidem, reglam volumul; invitatia este facuta!

Trecem printr-o grota în care sunt expuse câteva vase de lut. Iesim si ne aflam în prima sala a expozitiei. Ascultam prezentarea facuta telefonic. În total sunt 11 sali, cu fotografii, grafice, explicatii detaliate, mostre de manuscrise, totul foarte interesant.

Marea Moarta fiind situata în Orientul Mijlociu, între Israel si Iordania are o suprafata de circa 1000 Kmp (76 km lungime si 16 km latime) si o adâncime de 396 m. Este de fapt un lac interior fara iesire la mare, singurul râu care o alimenteaza fiind râul Iordan. Ea se situeaza cu 400 m sub nivelul oceanului planetar si are cea mai sarata apa din lume. Din aceasta cauza pestii nu pot trai în ea. Legendele spun ca pe fundul acestei mari s-ar afla ruinele oraselor Sodoma si Gomora. Denumirea de Marea Moarta i-a fost data de catre geograful grec Pausanias care a cercetat-o pentru prima data si care a trait în secolul II CE, în timpul domniei împaratului roman Marcus Aurelius, considerat ca unul dintre cei mai importanti filosofi stoici. De mentionat ca aici se foloseste CE (Common Era) = Era Crestina si BCE ( Before Common Era) = Înaintea Erei Crestine. Noi notam: î.H. si d.H.(înainte si dupa Hristos).

Descoperirea primelor manuscrise în desertul Iudeii a fost întâmplatoare. În primavara anului 1947 beduinii din desertul Iudeii pasteau caprele si oile în regiunea Qurman. Un tânar beduin cautând o capra ratacita de restul turmei, a descoperit într-una din multele pesteri raspândite în zona, niste suluri din piele scrise în ebraica si care mai târziu s-au dovedit a avea o vechime de peste 2000 de ani. De la descoperirea lor de catre pastorii beduini, manuscrisele au trecut de la un proprietar la altul, devenind obiecte de tranzactie comerciala. Dar, o data cu gasirea acestor manuscrise, ele au încaput pe mâna unor oameni instruiti si astfel a început seria întrebarilor: Când au fost folosite prima oara pesterile din regiune? Cine erau locuitorii asezarii din regiunea Qurman? Exista o legatura între manuscrise si ruinele din aceasta regiune? Si multe alte întrebari. Pentru a raspunde acestor întrebari, desigur era si este necesara o cercetare amanuntita.

În anii care au urmat de la descoperirea primelor manuscrise, au fost cercetate în jur de 300 de pesteri, naturale sau sapate de mâna omului; multe dintre acestea s-au dovedit a fi goale. Numai în circa 30 de pesteri s-au gasit resturi de cultura materiala de interes minor pentru stiinta, iar în alte 11 pesteri din regiune s-au gasit depozite de manuscrise de valoare. În total au fost descoperite în jur de 40 000 fragmente reprezentând vestigiile a aproximativ 600 de carti, scrise în piei tabacite, papirusuri si tablite de cupru în ebraica si aramaica, texte cuprinzând o perioada de un mileniu ( secolul al III-lea î.Hr. – secolul al VII-lea d. Hr.).

Qumran erau niste ruine pe care lumea nu le-a luat în seama, pâna când s-au descoperit manuscrisele din pestera de acolo. Abia atunci specialistii s-au apropiat de aceste ruine si s-au facut sapaturile care au dovedit ca ele sunt de o foarte mare valoare, ca sunt vechi de peste 2000 de ani.

Dupa cum explica unii teologi, Qumran a fost o comunitate a unei miscari care a aparut prin anii 160 – 142 î. Hr., o ramura din cei asa numiti „hasidim”, adica „piosi” Din acesti „hasidim” se trag pe de-o parte fariseii foarte cunoscuti din Evanghelii, oameni care respectau Legea lui Moise, iar pe de alta parte se trag „esenienii”, care însa erau constituiti în comunitati separate, cu un caracter aparte. Pe vremea Mântuitorului erau destul de multi în ?ara Sfânta. Despre existenta esenienilor se vorbeste ca despre o a treia filozofie dupa cea a fariseilor si a saducheilor, deci erau orientari religioase diferite. Esenienii au aparut în sec. II î. Hr., constituindu-se ca o grupare aparte, ca o comunitate – remarca toti specialistii – eminamente sacerdotala, ei considerând necesara restaurarea preotiei si cultului în puritatea lui initiala. Pliniu cel Batrân spunea: „Niste solitari, tot ce poate fi mai extraordinar pe lume; ei traiesc fara femei, fara dragoste , fara bani. Palmierii sunt singurii lor tovarasi “. E clar deci, datorita acestei localizari pe care o face Pliniu, ca el are în vedere o comunitate de esenieni si anume, comunitatea de la Qumran. Ni se explica ca i se spune Qumran, pentru ca asa îi spun arabii, deci este o denumire posterioara epocii în care ei au trait, de aceea nu se vorbeste în documentele vechi de Qumran, aceasta fiind denumirea actuala a locului.

Vedem fotografii cu sapaturile facute, macheta regiunii în care s-au facut sapaturile si multe alte documente interesante, explicative. Pentru ca tot mai multi oameni sa aiba acces la misterioasele documente si, în acelasi timp, pentru a se evita ca fragilele pergamente sa fie deteriorate prin expunerea la caldura si lumina, o echipa de cercetatori de la Universitatea Haifa si de la Kings College din Londra au fotografiat fiecare bucata de manuscris atât color, cât si în infrarosu, iar reproducerile au fost puse la dispozitia publicului, în aceasta expozitie.

Cele sapte manuscrise din prima pestera, achizitionate in final de staretul Atanasie si de profesorul Sukenik, sunt însa printre cele mai importante. Scrierile contin cea mai completa copie a cartii lui Isaia, texte de rugaciuni, interpretari biblice, fragmente de poezii, texte de întelepciune, dar si o lista a tuturor locurilor funerare unde erau ascunse obiectele sacre si profane ce alcatuiau tezaurul Templului de la Ierusalim înainte de a fi distrus de catre romani în anul 70 d.Hr.

La studierea manuscriselor descoperite în desertul Iudeii au participat paleografi, arheologi, filologi istorici, cercetatori ai artei antice etc.

Acum, se cunoaste aceasta descoperire, lumea a auzit de scrierile ebraice stravechi ce au fost gasite în pesterile de lânga Marea Moarta, fiind impresionata de aceste descoperiri ale savantilor si presupunând ca acestea ar proveni din comunitatea în care “Ioan Botezatorul a predat, iar Iisus a învatat”. Ideea este ca textele ilustreaza o perioada îndelungata, pierduta, a crestinatatii, când a existat o secta ce a crezut într?un martir “Învatator al Dreptatii”, ce va reaparea, în cele din urma, credinciosilor.

Pâna acum însa, foarte putini oameni au avut sansa de a citi manuscrisele, din simplul motiv ca nici o traducere completa a lor nu a fost pâna în prezent accesibila omului obisnuit. În 2005 a aparut însa o carte cu manuscrise, pentru a satisface aceasta necesitate. Cartea ofera interpretari inteligibile ale principalelor manuscrise din pesterile de la Marea Moarta, dar nu se angreneaza în nici un fel de teorie particulara, ci permite manuscriselor sa se exprime si sa fie o marturie a celor existente în acea perioada. Scopul cartii a fost cel de a traduce o parte din manuscrisele descoperite la Qumran, acele texte care sunt suficient de bine conservate, astfel încât pot fi întelese. Recomandarile se încheie cu urmatoarea fraza: „Pentru cei care vor citi cu întelegere aceste manuscrise, acestea vor avea o valoare nepretuita prin faptul ca transmit mesajul religios al unor oameni care au renuntat la lume si au fost capabili sa-l afle pe Dumnezeu în pustie, pur si simplu pentru ca au preferat simplitatea în locul traiului îndestulat.”

Ne-a impresionat rugaciunea din manuscrise (Manualul de disciplina), citit, în completare, pe internet:

Binecuvântat fii Tu, Tata Ceresc/ Care m-ai condus/ Catre izvoarele datatoare de viata ale gradinii vesnice./ Arborele vietii îsi îndreapta/ Ramurile sale nemuritoare/ Catre cerul infinit/ Si radacinile sale se întind adânc/ În apele adânci din Oceanul vietii./ Si Tu, Tata/ Protejezi frunzele sale./ Îngerii Tai de zi si de noapte/ Si flacari ale luminii Tale/ Vegheaza asupra Creatiei Tale./ Recunostinta mea e mare, o, Tata Ceresc,/ Caci Tu mi-ai ridicat spiritul pâna la sferele binecuvântate/ Si mi-ai deschis inima catre minunile de aici./ Din profunzimile pamântului,/ Tu mi-ai calauzit pasii/ Catre prezenta Ta eterna./ Tu mi-ai purificat corpul/ Pentru ca eu sa ma alatur Îngerilor Pamântesti,/ Si spiritul meu/ Sa-si gaseasca locul/ Alaturi de Îngerii Ceresti./ Tu ai dat eternitatea omului/ Pentru ca în zori si în asfintit/ Cântecul sau sa venereze minunile Tale./ Zi dupa zi/ Într-un elan de recunostinta,/ Voi cânta opera Ta;/ Dimineata, când se lumineaza/ Si seara, când se lasa întunericul;/ Anotimp dupa anotimp/ De-a lungul întregii mele vieti/ Si pâna la sfârsitul timpurilor.

Ni se spune ca dintre documentele scrise pe pergament si pe papirus numai câteva sunt bucati mari. Cele mai multe (circa 900 de documente) sunt farâmitate în 15.000 de fragmente. Acum, la sfârsitul vizitei acestei expozitii, am înteles de ce necesita mult timp pentru cercetare, întelegere, ordonare, transcriere si pastrare.

Iar noi oamenii suntem foarte complicati în interiorul nostru, caci suntem facuti dupa matricea cerurilor si purtam în noi o parte a divinitatii. Pâna vom cunoaste întru totul adevarul, ne vom razboi cu mintea si întelegerea noastra, aici pe pamânt. Cunoasterea si calauzirea spre adevar ne este si ne va fi revelata de Duhul Sfânt. Sa ne bucuram asadar, de orice descoperire, de orice adaos cunoasterii noastre.

Parasim cladirea Muzeului cu trupurile înfiorate si gândurile ametite. Mergem la brat, schimbam pareri… Si vântul îsi înteteste bataia, si frunzele se rostogolesc pe asfalt, si copacii saraciti, flamânzi, îsi întind ramurile tremuratoare spre noi. Ne grabim. Ne grabim sa ajungem acasa.

Un jurnalist roman nu mai vrea ca frica si tacerea sa faca victime in randul generatiilor de maine. Interviu cu Eduard Ovidiu Ohanesian

Interviu realizat de Lucretia Berzintu
Israel, 2009.

Primavara anului 2005. Celebra rapire din Irak, cand trei jurnalisti romani sunt luati ostatici si amenintati cu moartea. Unul dintre ei este Eduard Ovidiu Ohanesian. O situatie limita. Momente de maxima tensiune. Se vehiculeaza nume si se fabrica scenarii, fara a se oferi, insa raspunsuri. Totul are un iz tenebros. Lacrimi, durere, revolta. Pana la un moment cand pe neasteptate, situatia se schimba. Asa se face ca un eveniment ce s-ar fi putut incheia tragic are un deznodamant fericit. Ziaristii sunt eliberati si se intorc acasa. Se incearca sa se afle adevarul. Prea multe nelamuriri iscate tocmai din dorinta de a lamuri lucrurile. Se cer informatii, se cauta date, se fac conexiuni, se demareaza o ancheta. Un caz standard, initiat si instrumentat de serviciile secrete de la Bucuresti? Terorism si nimic altceva? Actiuni mafiote pe langa toate celelalte? Intrebarile inca persista. La patru ani de la aceste intamplari, jurnalistul Eduard Ovidiu Ohanesian continua sa faca dezvaluiri. Daca “Amintiri din portbagaj” vorbea doar despre evenimentul de la Bagdad din 2005, mai nou, “Puterea din umbra. Scurta introducere in lumea serviciilor secrete” este un document actualizat, ce ne duce in zona unui sistem ticalosit, demascand modul cum functioneaza in momentul de fata justitia, politica, presa si afacerile in Romania. Pentru ca generatiile ce vin dupa noi au dreptul sa stie adevarul. Din simplul motiv ca cei ce vor urma nu trebuie sa mai fie manipulati si mintiti de niste regimuri totalitare care se doresc democratice. Si nu in ultimul rand, pentru ca asa cum afirma chiar Eduard Ovidiu Ohanesian, nimic nu este intamplator.

– Sa incepem cu inceputul. Dintre cei trei jurnalisti romani rapiti in Irak, numai tu ai pornit o ancheta, bineinteles, pe cont propriu. Doar pe tine te intereseaza sa descoperi adevarul?

– Se pare ca numai eu sunt interesat de adevarul din dosar. Restul e cancan.

– Ce contine “Raportul Ohanesian”?

– Raportul Ohanesian contine tot ceea ce nu contine Raportul Tismaneanu. Adica majoritatea ofiterilor de Securitate care conduc din umbra Romania si astazi. Cei care ne-au vandut trecutul, prezentul si viitorul. Biografii, documente, politicieni sub acoperire, operatii speciale, tradare, toate intr-un amestec jurnalistic bine documentat. Pe langa acestia, am trecut multi alti spioni rusi, americani, israelieni, japonezi, arabi cu care ofiterii romani sub acoperire conlucreaza, uneori, la ilegalitati.

– Unde ai depus acest document si ce reactii a declansat?

– Initial, am vrut publicarea raportului in presa. Nu s-a putut. L-am depus la ambasadele aliatilor si partenerilor nostri euro-atlantici. Sa vada si ei cui dau pe mana informatii Strict Secret de Importanta Deosebita NATO. De parca n-ar sti. Oficial nu am primit nici o reactie. Apoi, le-am trimis tuturor jurnalistilor importanti din tara si unora din strainatate. Putini au publicat in ziare, multi pe bloguri.

– Ce spune Serviciul de Informatii Secrete despre Eduard Ovidiu Ohanesian, de cand cu un asemenea raport?

– Au fost prompti. Mi-au depus un denunt penal care s-a pierdut in neant, iar in 13 aprilie 2007, m-au infierat proletar drept dusman al poporului pe siteul SIE. Puteti verifica la comunicate. Derbedeii Romaniei de la conducerea SIE (cea reala) lucreaza si astazi dupa principiul: “Dai in mine, dai in fabrici si uzine.”

– Ce aduce in plus volumul “Puterea din umbra. Scurta introducere in lumea serviciilor secrete” fata de “Raportul Ohanesian”?

– Multe. “Puterea din umbra” este un document actualizat care cuprinde in premiera scrisorile si parereile ofiterilor din sistem despre SISTEMUL TICALOSIT, despre “tepele din Piata Victoriei”si despre cei care conduc Romania. Tot ceea ce s-a chinuit SIE sa afle in patru ani de cand ma fileaza, monitorizeaza, cenzureaza, de cand imi ameninta si intimideaza sefii, prietenii si colegii.

– Dar fata de “Amintiri din portbagaj”?

– “Puterea din umbra” nu se ocupa numai de Rapirea din Irak. Puterea din Umbra dezvaluie pas cu pas operatiuni speciale, ofiteri sub acoperire, proceduri mostenite de la vechea Securitate, modul cum functioneaza in momentul de fata justitia, politica, presa si afacerile in Romania. Prima carte este dedicata evenimentului din 2005, petrecut la Bagdad.

– In “Ochiul si Timpanul -de la AB 13″afirmi ca este greu sa indepartezi securistii ramasi in pozitii cheie. Dar nu imposibil.? Ai vrea sa le dezvalui cititorilor nostri in avanpremiera, cate ceva despre personajele de care te ocupi in acest capitol si sa le spui cum a devenit imposibilul posibil in unele cazuri?

– Este prea mult de povestit. Cazul generalului Dumitru Zamfir zis Titel, pastrat pana anul acesta la conducerea SRI este de notorietate. Omul vine din vechea Securitate de la Directia R, serviciul AB13. Noutatea ar fi ca Securitatea de azi a preluat presa si a falimentat-o. Pana si ziarele de provincie sunt pline de ofiteri sub acoperire, informatori sau colaboratori. In acelasi capitol este tratat cazul ofiterului SRI cu nume de cod Mugur de Fluier care injura jurnalistii gorjeni inca din 2004 si intoxica opinia publica la comanda. Astazi, nu se mai ascunde, in acelasi ziar scrie cu numele sau real. Patronul ziarului respectiv s-a intins in alte afaceri cu ofiteri sub acoperire, care i-au promis bunastare, bani, calatorii si “fetite” de lux. O vreme a functionat. Azi este dator vandut. Il paste falimentul si face compromisuri murdare santajand oameni politici in stanga si in dreapta.

– “Ofiterii erau obisnuiti inca din scoala sa lucreze cu nume conspirate. Nu-si faceau fotografii si nu ieseau in oras impreuna. In mare parte, spionii erau solitari, in esenta si solidari in munca. La Branesti, cursantii nu se cunosteau decat dupa porecle sau nume conspirative.

Ce ne poti spune in plus fata de extrasul anterior mentionat din capitolul “Un sistem numit Securitate”, despre procedurile aplicate pentru a actiona sub nume conspirative?

– Imi cereti prea mult. Va pot da o noutate. Ion Mihai Pacepa nu este nici pe departe vinovat de tradarea retelei externe romanesti. In functia de conducere pe care o avea la Directia de Informatii Externe, generalul nu avea acces la fantomele noastre din strainatate (ofiterii acoperiti de la Brigada Speciala U Fantome), mai ales ca acestia nu aveau dosarele in arhiva DIE din cadrul Centrului de Informatica si Documentare al Securitatii. De acestia nu stiau decat doi oameni, iar dosarele lor erau bine inchise in seifurile din strada Putul cu Plopi. Acestia nu au fost predati niciodata vestului, asa cum s-a speculat in presa. Le-am dat niste dinozauri din anii ’70-’80, printre care si un cunoscut oligarh de presa. Acesta a primit imediat interdictie de intrare in Germania, s-a speriat si si-a luat cetenie israeliana.

– In acest volum demasti cardasii, un “sistem ticalosit”, abuzuri si chiar inalta tradare. Ce alte elemente califica “Puterea din umbra” drept o carte document?

– In primul rand, documentele in facsimil, unele scoase de la Strict Secret. Apoi, documentele oficiale ale MAE si ale Guvernului Romaniei, declaratiile ofiterilor in fata instantei, fotografii, marturii, interviuri luate cadrelor de conducere din contraspionaj, articole de presa. Exista si filme realizate de serviciile secrete, dar acestea nu pot fi puse in paginile cartii.

– “Cartea de fata nu va intra niciodata in competite pentru opere literare  nu si-ar avea nici rostul si nici autorul nu si-a propus asa ceva – , dar se constituie in inca un semnal pregnant a ceea ce si eu sustin de atata amar de vreme: Dupa 1989, romanii nu au avut parte decat de tranzitia de la R.S.R. la… R.S.R. Adica, de la Republica Socialista Romania la… Republica Securista Romania. Restul e doar bla-bla politic” – spune Doru Braia, in prefata la “Puterea din umbra”. Ai pus deci, un diagnostic, ai scos la lumina perfidia si minciuna care caracterizeaza o anumita “lume” din tara noastra. Ce mai urmeaza acum?

– O noua carte. Povestea celei mai mari investitii externe romanesti ? participarea la CIM Krivoi Rog Ucraina, lasata de autoritati prada jefutorilor neamului. De data aceasta, voi reveni cu amanunte picante despre politicienii nostri si obiceiurile lor, dar si despre microcosmosul creat de o hotarare aiuristica data de KGB in fostul CAER la numai cateva luni de la accidentul de la Cernobal. Dar mai ales, cum se leaga toate acestea de evenimentele zilelor noastre: de exemplu, arestarea afaceristului Gigi Becali cu mascati, surle si trambite.

– In ce masura se adreseaza cartea ta si nedumeririlor generatiilor ce vor urma?

– Cineva trebuie sa le spuna celor ce vor urma ca nu pot trai in minciuna, ca nu pot fi manipulati si mintiti cum au fost parintii si bunicii nostri de niste regimuri totalitare care se doresc democratice. Nu am facut o Revolutie sa invatam din nou ce inseamna frica si tacerea. Ei trebuie sa stie ca istoria adevarata se scrie in birourile serviciilor secrete si ca au dreptul sa o cunoasca asa cum este, indiferent de consecinte. Ca exista jurnalisti care n-au facut compromisuri, nu au facut meseria asta numai pentru banii oligarhilor, ca nu au pactizat cu puterea, ca acestia au scos la iveala mizeria si tradarea politicienilor sub acoperire.

– Ar trebui sa mentionam ca “Puterea din umbra” include un “Dictionar informativ simplificat” sau “Nota ofiterului”. Cat timp a durat documentarea pentru acest volum?

– Trei ani, patru ani, cine mai stie. Importante sunt sursele si acuratetea lor. Eu am avut noroc de surse bune, pe care niciodata nu le-am tradat. Oameni care au lucrat in contrainformatii sau contraspionaj, dezamagiti de ticalosia conducatorilor democrati, ofiteri, jurnalisti, oameni de afaceri, politicieni.

– Se pare ca esti foarte bine documentat cu privire la serviciile secrete, inclusiv cele internationale. De cand exista la tine interesul pentru aceste lucruri, de dinainte sau de dupa rapire?

– Am explicat si in carte. Putin inainte de rapire, cand am preluat domeniul serviciilor secrete de la un coleg plecat in SUA, am hotarat sa ma implic in problema. Am facut-o cu toata seriozitatea, desi este extrem de greu sa cerni informatiile in domeniul serviciilor secrete. Exista actiuni de intoxicare, vendete ieftine de care trebuie sa te feresti, iar institutiile statului sunt surde si mute. Nu coopereaza cand vine vorba despre secrete sau ma rog, afaceri murdare clasificate.

– Ca sa punem punctul pe “i”, am citit intr-un ziar despre posibila ta colaborare cu serviciile secrete, de fapt, unele publicatii chiar au avansat ideea ca ai fi agent secret. Ce a alimentat o asemenea supozitie?

– Acuratetea informatiilor oferite si reactia nepotrivita a Serviciului de Informatii Externe. Nu uitati ca in 2006, eu am dat publicitatii CD-ul cu informatii confidentiale din baza militara din Kandahar Afganistan. Am zguduit atunci serios Cotroceniul, serviciile de informatii romanesti si aliate, dovedind cat de slabe sunt la nivel informatic (IT). Ce au facut autoritatile ? Au arestat colegii jurnalisti din Vrancea.

In timpul rapirii, serviciile au intoxicat opinia publica din Romania prin astfel de “idei” trambitate de slugile lor din presa centrala, pentru ca stiau ca rapitorii arabi ii executa primii pe ofiteri, oricare ar fi acestia. Am trecut prin clipe grele atunci.

– Vine “Scurta introducere in lumea serviciilor secrete” ca o confirmare a unor astfel de presupuneri?

– Nu. Mi-ar fi placut sa lucrez ca ofiter de informatii. Este o meserie frumoasa si onorabila ca dealtfel, toate celelalte. Subtitlul trebuie sa induca cititorului faptul ca aceasta carte este doar un mic graunte din ceea ce inseamna serviciile de informatii si activitatea acestora. Si ca exista posibilitatea ca autorul sa mai greseasca din cand in cand, datorita gradului inalt de secretizare al informatiilor cu care lucreaza.


– Am inteles ca ai anumite nemultumiri cu privire la prestatia trupelor americane in Irak.
Nu crezi ca informatiile referitoare la minusurile armatei americane sunt doar disensiuni provocate de catre cei din tabara adversa pentru a denigra (de exemplu, se speculeaza un caz izolat de “indisciplina”, care apoi este generalizat)?

– Speculatii ieftine. Eu sunt nemultumit ca militarii nostri sunt trimisi sa lupte impotriva fostilor prieteni din lumea araba, pe care i-am alimentat cu armament de toate tipurile inainte de ’89 si dupa. Cu alte cuvinte, ai nostri mor sub tirul armelor produse in Romania.

– Daca ai fi pus in situatia de a decide cui vrei sa aloci o mai mare incredere, americanilor sau irakienilor, pentru cine ai opta?

– Nu raspund la intrebari de chestionar. Oamenii, indiferent de natie sau rasa nu pot fi obiectul unor generalizari simpliste.

– Asistam la fenomene economice si schimbari politice. Crezi ca sunt simple intamplari, evenimente ce fac parte din ordinea fireasca a lucrurilor sau rezultatul de netagaduit al unor forte ce conduc lumea din umbra, cum ar fi masoneria, de exemplu?

– Nimic nu este intamplator. Eu nu cred in operatiuni sau forte conspirative la nivel planetar. Dar va dau un exemplu: trecand peste toate neajunsurile crizei actuale, a observat cineva ca cel mai important efect a fost scaderea pretului barilului de petrol de trei ori ? Si de aici, restul efectelor la toate nivelurile.

– Cine conduce pana la urma, Romania?

– Cititi cartea “Puterea din umbra” si poate veti intelege.

Lui Eugen Cojocaru, din Germania, pasiunea pentru jurnalism i s-a dezvaluit in studentie, cand colabora la ziarul "Faclia" din Cluj

Eugen Cojocaru este scriitor, jurnalist, traducator si art-promoter. Apartine generatiei in blugi si mai crede si azi in idealul Flower Power, ce face ca totul sa fie imbibat de dragoste, de multa dragoste. Tocmai de aceea isi aminteste cu drag de anii de studentie, ce vor ramane un moment important pentru el. La Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, a avut profesorii cei mai buni pe care si i-ar fi putut dori un student. Printre acestia se numara Liviu si Emilia Petrescu, Octavian Schiau, Mircea Muthu si D. D. Drasoveanu, mari nume ale culturii romane si internationale. Dascal i-a fost din 1983 pana in 1987 si Constantin Noica, renumitul filosof. Cu aceeasi placere, Cojocaru evoca si atmosfera de efervescenta culturaladin Clujul de atunci, dominata de personalitati ca Adrian Marino, Augustin Buzura, Grigore Zanc ori Ioan Badica – creatorul unui prolific cenaclu autohton. Evoluand intr-un asemenea mediu, Eugen Cojocaru are deja, imdeiat dupa terminarea facultatii, in 1987, doua carti “pe rol” la Editura Dacia – un volum de istoria si teoria artei si un roman.

Dupa revolutia din decembrie 1989, la care participa activ, se vede nevoit sa emigreze in Occident, pentru ca vechea-noua putere nu il agreeaza. Asa ajunge in Germania, unde locuieste si in prezent. Zece ani de tacere, in care public? totu?i, articole pe diverse teme, la ziare din ?ar? ?i din str?in?tate, dupa care, in 2001 ii apare prima carte. Este vorba de romanul “Rezistenta vesela sau d’ale balcanismelor”. Urmeaza altele sase… Eugen Cojocaru s-a nascut in 1965, la Vaslui.

– Cand si cum a inceput activitatea dvs. de jurnalist? La ce reviste ati colaborat?
– Toti colegii de an la Filologie si-au facut practica la arhive, biblioteci, scoli, etc. Eu am fost singurul ce am optat pentru jurnalistica, ale carei taine am inceput sa le “decodez” si invat cu o profesionista din echipa de redactie a cotidianului de pe atunci, al judetului Cluj – “Faclia”. Articolele mele au fost apreciate de la prima “incercare” si am ramas colaborator. Pana in 1990 am scris, asadar, pentru ei, in plus, la cunoscutele reviste literare “Steaua” si “Tribuna”, cea studenteasca, mentionata “Napoca Universitara”.
Dupa 1990, am colaborat la “Romania Libera”, “Curierul National”, “Evenimentul Zilei”, “Familia”, “Poesis”, “Astra”, etc. si in strainatate – USA, Germania, Canada, Danemarca, Franta, s.a. la “Origini”, “Observator”, “Dorul”, “Cuvantul romanesc”, “Lumea romaneasca”, “New York Magazin”, s.a.

– In ce a constat contributia dvs. dupa 1990, la publicatiile din tara si din strainatate anterior mentionate?
– In articole, reportaje, interviuri, povestiri, poezii, critica de teatru si film, studii de istoria si teoria artei; multe dintre ele au fost traduse in franceza, germana si engleza.

– Va numarati printre co-fondatorii revistei saptamanale Atlas-Clujul liber, prima revista libera, independenta, anti-comunista din Transilvania, unde ati detinut functia de redactor-sef adjunct. Cand a vazut lumina tiparului primul numar din aceasta revista? Prin ce se remarca? Cine erau colaboratorii? Care a fost traiectoria acestei publicatii?
– Revista este “copilul” unui om de mare suflet si cultura, Radu Badila, pe atunci secretar literar al Teatrului National din Cluj. In noaptea Revolutiei eram si eu la sediul Comitetului Judetean de Partid, pe care il asaltasem cu cateva ore inainte, impreuna cu multi participanti, mai ales tineri, cand dl. Badila a venit pe acolo sa caute redactori la un nou ziar liber si independent. Ma stia prin articolele mele apreciate de la “Faclia”, “Tribuna” si “Napoca Universitara” si a strans astfel, nucleul acestui puternic jurnal din acea vreme. Numarul inaugural a aparut chiar in noaptea de 22 decembrie si ne mandrim ca este printre primele, daca nu chiar primul dupa era comunista rusa. Era singurul care avea curajul sa spuna adevarul si am luptat la “iluminarea” multor cititori transilvaneni impotriva propagandei totale a televiziunii si presei aflate inca in mana vechii puteri. Eu am ramas in august in Occident, au plecat si alti colegi, multi timorati si amenintati de regimul neo-comunist al lui Iliescu, si am aflat cu mare regret ca din tomana lui 1990, nu mai reusea sa fie ce a fost o data.
Dar eu cred ca si-a facut din plin datoria jurnalistica in acele vremuri grele, aducandu-si un aport substantial la victoria opozitiei democratice in judetele transilvane, la crearea unei atmosfere democratice si a unui spirit de dialog deschis si obiectiv.

– In ce imprejurari ati luat decizia de a va stabili in Germania si cand s-a produs acest eveniment?
– Am fost invitat in SUA pentru o luna de zile – iulie-august 1990 – la un schimb de experienta in plan jurnalistic. Eu traiam deja sub teroarea amenintarilor securitatii si a noului guvern neo-comunist pe care il sustineau din rasputeri: se intentasera doua procese inscenate impotriva mea si eram pe punctul de a fi arestat si “neutralizat” – asa am luat decizia de a “intoarce spatele” unei Romanii cazute din nou, in mainile celor ce au distrus-o si inainte de 1990.

– Cum v-ati “descurcat” in Germania, mai ales ca si acolo societatea trecea, imediat dupa ’90 printr-o serie de prefaceri dramatice? Ati mai avut timp pentru scris? Dar pentru jurnalism?
– Am mentionat mai sus, ca elitele puterii germane nu sprijina deloc cultura straina, mai ales a celor din Estul Europei, considerata aproape pe fata ca “inexistenta ori de joasa calitate”! Raspunsul meu standard la intrebarea “Ce face un om de cultura roman in Germania?” este: “Ati auzit sa-si fi facut aici – cum e cazul in Franta, Spania, America, etc. – un nume mare, vreun roman?” Si incepand cu marele nostru Caragiale am avut personalitati de talie internationala la nemti – au fost cu totii ignorati…

– In Germania ati devenit de asemenea, co-fondatorul unor societati. V? rug?m s? ne vorbi?i pe scurt despre aceasta.
– Am marea bucurie si satisfactie sa fi fondat Parohia ortodoxa romana din Stuttgart “Nasterea lui Isus Cristos” – 1997 – impreuna cu, pe atunci, preotul Corin Condrea, azi Mitropolitul Nicolae al ortodocsilor con-nationali din SUA.

– Anul 2001 vine cu o importanta realizare pe plan literar pentru dvs., este vorba de o lansare de carte, foarte bine primita de public. V-am ruga sa ne spuneti despre ce este vorba, care au fost etapele acestui proiect, unde a avut loc lansarea si cine v-a prezentat creatia.
– Debutul cu romanul « Rezistenta Vesela sau d’ale Balcanismelor », lansat la Uniunea Scriitorilor – filiala Cluj – prezentat de cunoscutul critic Mircea Muthu.
Recenzii laudative: Traian Stef, „Familia” – Nr. 3/martie 2001, Marcel Turcu – „Orizont”, ianuarie 2003, Timisoara, Titu Popescu – „Dorul”, Copenhaga, Danemarca, Dan Romascanu, aprilie 2002.

– Eugen Cojocaru este si critic de arta. Cand a avut loc debutul dvs. si cum v-ati descoperit aceasta noua vocatie? Considerati ca vine ca o completare a preocuparilor dvs. de pana atunci sau vorbim despre abordarea unui domeniu absolut nou?
– Primul studiu de teoria artei mi-a aparut inca din timpul studentiei, in revista culturala « Tribuna” – 1987, cred ca in aprilie, si constituie cristalizarea preocuparilor mele din ce in ce mai profunde de filosofie si arta, incununate cu Lucrarea de Diploma “Arta – Concept si istorie”, o istorie a artei moderne, ce sta la baza volumului ce va apare in 2003.

– V-am ruga sa faceti o scurta prezentare a volumului de istoria si teoria artei
ARTA – CONCEPT SI ISTORIE (Editura Clusium, 2003), lansata la Cluj si Baia-Mare.
– Constituie un studiu oferit si publicului interesat de cultura si arta – consacrat istoriei artelor, bazat pe o noua conceptie asupra culturii si artei, ce simplifica intelgerea evolutiei lor. Se incheie cu doua capitole dezvoltate despre arta moderna si post-moderna/contemporana.
I s-a acordat Premiul Asociatiei Internationale a Artistilor si Scriitorilor Romani LiterArt XXI la sectia Eseu, pe anii 2002-2003.

– In acelasi an ati realizat “The Windoors”.De ce ati simtit nevoia acestei transformari, de ce nu pur si simplu « The Doors »?
– In primul rand, din cauza drepturilor de autor, dar asa mi-a reusit un titlu relevant: desi Jim Morrison a murit si The Doors nu a mai sustinut concerte, ei au “castigat”: The Win-Doors! Idealurile pentru care a luptat generatia Flower-Power – liberate, pace, iubire si democratie stapanesc spiritul contemporan in Occident!

– “Big Bangs Back”(Editura Ideea Europeana-Bucuresti.), 2006,a fost ales de revista de cultura Discobolul drept cel mai bun roman al anului 2006, fiind propus pentru premiile Uniunii Scriitorilor Romani. Ce fel de explozie speciala s-a produs in conceptia dvs. atunci cand vine vorba de est si vest si de perioada de tranzitie din perspectiva revolutiei din decembrie 1989?
– Cei care au citit BBB-ul, cum imi alint eu acest copil literar, stiu: in viata noastra si a societatii au loc, uneori, evenimente de mare importanta pentru viitor, ce ne “proiecteaza” pe o cu totul alta traicetorie – de multe ori, neasteptata. Paralela cu Big Bang-ul Universului e clara: si noi traiam asa ceva… De cateva ori intr-o viata.

– Cate articole cuprinde “Romania – Socul viitorului”(Idei Europene, Bucuresti, 2007), intre ce ani au fost publicate si ce teme majore trateaza?
– O culegere de articole publicate intre 1992-2006: situatia Romaniei in lume, cum este vazuta din Occident, politica Occidentului fata de ea, eseuri despre Zeitgeist-ul actual, despre situatia internationala, viitor, etc.

– Cand a inceput Eugen Cojocaru sa scrie poezie? Ce volume de versuri ati publicat? Care au fost impresiile cu care ati ramas si pe care le-ati transmis cititorilor, dupa ce ati fost la plimbare pe taisul gandului?
– In anul doi de facultate – si de atunci am tot colectionat cate o perla lirica atunci cand “ma vizita muza” cu darul acesta nepretuit… Asa s-a nascut volumul “Exercitiilor de mers” ale omului prin spiritul acestei cumpene de veacuri. O impresie finala este de factura sisifica pe linia lui Albert Camus (celebrul sau eseu: “Mitul lui Sisif”): umanitatea e si ea la o rascruce primordial-vitala de drumuri – pentru a ne salva trebuie sa ne ducem povara constient si sa luptam in fiecare zi, in fiecare moment, pentru a nu lasa ca cei “rai/mutantii humanoizi” sa distruga umanitatea si valorile ei perene.

– In ce consta activitatea dvs. in calitate de Vicepresedinte al Asociatiei Scriitorilor Romani din Germania si membru al Asociatiei Internationale a Artistilor Romani – LITERART XXI.?
– Din pacate, nu tot ce imi doresc sa realizez devine sau are sanse sa devina realitate: de exemplu, am venit cu propunerea de a acorda premii literare pentru romanii din diaspora, deoarece sunt, din pacate, destul de ignorati de comisiile din tara. Dar de unde bani in aceasta criza mondiala? Nici inainte nu era usor de gasit sponsori, dar acum… Am scris la multe intreprinderi din Romania, ce se implica si in exterior, cum ar fi Dacia, directorului de acolo, insa nici un raspuns, ca si altii! De asemenea, conducerea Institutului Cultural Roman nu a raspuns niciodata (!!), desi i-am contactat de mai multe ori, in ambele calitati.
In schimb, pot sa spun ca initiativa particulara a multor romani inimosi din tara si strainatate a facut posibila transpunerea in viata a multor proiecte de “transfuzii literar-artistice” reciproce, pentru a face cunoscute personalitatile ce ne reprezinta – de exemplu, la Atheneu si Simeza Radiodifuziunii.

– Ati avut ocazia sa descoperiti tinere talente? Exista o posibilitatea de promovare a acestora?
– In special in domeniul artei, am mereu placuta surpriza de a descoperi adevarate talente, in mare parte venind din tara.

– In limba germana ati publicat? Ati si tradus din si in germana?
– Sunt prezent cu povestiri si poezii, dar nu la nivelul la care mi l-as fi dorit, din cauzele pe care le-am enumerat. O antologie de scriitori romani in Germania – anul 2006 – contine povestirea “Racoarea ultimului tablou”.

– Ce parere aveti despre calitatea traducerilor in prezent? Mai este loc de crescut?
– Eu conosc bine nivelul celor din romana in germana si pot afirma cu parere de rau, ca o mare parte a lor este de calitate maximal medie. Cauzele: majoritatea sunt realizate de traducatori din tara, care nu stapanesc bine limba si nici nu sunt la zi cu rafinamentele si gustul publicului german contemporan. La aceasta se adauga multele greseli de gramatica, editoriale, etc.

– Ati dori sa le dati o sugestie celor care fac o astfel de munca? Dupa parerea dvs. ce trebuie sa stie un bun traducator?
– Un traducator de calitate este si un”tradator” in sens bun: de multe ori trebuie gasita o “solutie in spiritul” operei respective si nu “in litera” ei. Ultima forma trebuie verificata totdeauna, cu un lector nativ al limbii in care s-a tradus.

– Ce s-a tradus din tot ceea ce ati scris?
– Anul acesta trebuia sa fi aparut deja in limba germana, “Big Bangs Back-ul”. Din pacate, traducatoarea – eu nu am timp, si sunt, de fapt, un tip creator – nu s-a tinut deloc de cuvant: termenul de predare era decembrie 2008, iar ea nu facuse decat 30 de pagini din 260! Am preluat eu, atunci, munca translatorului si luna aceasta se poate preda editurii – sper sa apara inca in acest an.
Exista propuneri de traducere a cartii ISUS in italiana si spaniola – astept sa prinda viata cat de curand.

– Din 2003 sunteti galerist si impresar. Ce presupune aceasta, atunci cand ne referim la arta plastica? Unde ati organizat expozitii?
– Este foarte multa munca de organizare, publicitate, etc. Mi-au reusit expozitii frumoase in sudul Germaniei, la Stuttgart si Heidelberg, in Belgia si in Romania – Atheneu, Simeza Radiodifuziunii, etc.

– Aveti vreo lucrare importanta in derulare, in prezent?
– Sunt in stadiu destul de avansat cu noul roman – un fel de « politist stiintifico-fantastic » – eroul e autorul “Micului Print”, Saint-Exupery. Protagonistul principal abscons este, insa timpul, tineretea, cum si de ce imbatraneste omul.

– Ce inseamna viitorul din perspectiva omului de litere si de arta Eugen Cojocaru?
– Nu numai supravietuirea intr-o lume post-industriala de consum a-culturala, chiar anti-culturala, ci si impunerea unei oferte literare si artistice de mare nivel, care sa se impuna si financiar in aceste conditii mai mult decat vitrege spiritului elevat si valorilor perene ale umanitatii.

– Cat de des vizitati Romania? Care a fost cea mai recenta vizita si care sunt impresiile cu care v-ati intors din tara natala?
– O data, de doua ori pe an. Dupa sufletul meu si mai des si mai de lunga durata ! Daca as avea independenta financiara, as pleca imediat pentru cateva luni in tara… In fiecare an!

– Ce mesaj ati dori sa le transmiteti cititorilor nostri?
– Sa creada in ei si in valorile spiritului uman – numai aceasta ne poate salva la ora actuala de o neandarthalizare si barbarizare fara precedent a societatii omenesti.
Traim vremuri mult asemanatoare caderii Imperiului Roman – sper sa nu ajungem si noi la o mie de ani de neagra epoca pentru cele mai frumoase si mai nobile trasaturi social-umane.

Peste deal de lumea materiala

by Angela Monica Jucan

Si chiar daca-ti va gresi de sapte ori intr-o zi si de sapte ori se va intoarce la tine zicand: Ma pocaiesc, iarta-l (Luca 17, 4).

Ar fi lipsit de onestitate sa prezint cartea Funiile dragostei, scrisa de Ligia Seman, ca pe o descoperire a mea. Am ajuns la ea via Imaginea lui Dumnezeu reflectata într-un roman al cautarilor la vremea descoperirii sensului vietii – ampla si profunda analiza semnata de Octavian D. Curpas. Daca ar fi sa pun o „eticheta” textelor lui Octavian Curpas, as scrie pe ea: întelegere. El are, totdeauna, o privire înalta asupra problemelor si ceea ce, si cu mult talent literar, ne prezinta, este linia dreapta a lucrurilor (oameni, fapte – orice) – conturul lor, curatat de porozitati sau false podoabe. Cine citeste recomandarea pe care o face el romanului Ligiei Seman, va citi si cartea pentru ca Octavian Curpas ne convinge ca, în Funiile dragostei (care – ne asigura el – nu are nimic de-a face cu fictiunea), vom gasi o actiune aparte, un subiect capitalizat în iubire, o pledoarie pentru compatibilizarea vietii civile cu credinta, un conflict bine condus, într-un stil literar atractiv, autoarea stapânind atât arta narativa, cât si cea a instrumentarii dialogului sau arta mijloacelor de caracterizare a personajelor. Toate acestea, nu pot sa nu trezeasca interesul iubitorilor de literatura, cu atât mai mult al celor pentru care sensul vietii (pe care Octavian Curpas îl evidentiaza începând chiar cu titlul recenziei sale) e orientat, indiferent de carare, spre Dumnezeu. Cartea Ligiei Seman este o confirmare. Într-adevar, sensul vietii organizeaza textul, în câteva linii calitative. Nemaifiind, acum, ceva nou de spus, voi schimba doar „regnul” interpretarii.

Funiile dragostei pleaca de la constanta: „Balul bobocilor” si de la un pachet de uniformitati: locul de desfasurare, care, de câtiva ani, este acelasi; concursul, nelipsit, de la acest eveniment, pentru titlul de miss; probele – egale, pentru toate concurentele; atmosfera si amenajarile de receptie neprotocolara (cu accent pe binele fizic: mese, scaune, sandvisuri, prajituri, apa, bauturi racoritoare) – asemanatoare, de la an, la an si, de la universitate, la universitate. Ne putem închipui vacarmul (obisnuit, si el, la asemenea festivitati) din sala, totusi, aceste componente de mediu sugereaza, prin regularitatea lor, armonie. Suntem introdusi, deci, înca de la început, în registrul idealismului.

Ni se prezinta o incinta intens populata, din care, evident, nu poate lipsi nici variabilitatea. Este, acolo, o masa de studenti, fiecare, din ei, cu caracter, temperament, preferinte proprii, nemaivorbind de aspectul exterior, unic, absolut personal. Miss frumusete este alta, în fiecare an. ?i, în ansamblu – polifonie si o cromatica pestrita. Sala aduna si stiutele atribute fundamentale si complementare, între ele, ale „hotarului”: închidere si deschidere. Ambianta sala-public este sub semnul virtualului – al posibilitatii: contacte, influente, ocazii, primejdii. Un virtual în planul celei mai neîndoielnice realitati.

Este un loc „lumesc”, de viata frenetica – prin excelenta, pasionala. Un pas spre dreapta – e pasionalul virtutii (?i acum ramân: credinta, nadejdea si iubirea, acestea trei; dar cea mai mare din ele este iubirea – 1 Corinteni 13, 13), unde se situeaza Lia, Florin, Relu si multi altii. Un pas spre stânga – e pasionalul pacatului, cu zadarnicia si pierzania lui (?i am vazut eu ca toata osteneala / si toata barbatia / nu sunt decât invidia omului fata de aproapele sau; aceasta este, si ea, desertaciune si vânare de vânt – Ecclesiastul 4, 4). Pasul de invidie îl fac, chiar în mijlocul acestei sali (nu prin contactul imediat cu Securitatea, ci prin ideile care le încoltesc si pe care, apoi, le ruleaza în minte), frustratul, din punct de vedere material, Mircea si egocentricul Mihai, care are totul, dar o vrea, pe deasupra, pe Lia (nu pentru ca o iubeste, cum crede, ci pentru ca se iubeste pe el – cum nu-si da seama). Dar sunt oameni, si ei – cu suferinte, tentatii, decizii neinspirate.

Din primele pagini, sunt aduse în fata cititorului aproape toate personajele cartii. Ele, ca si cele care vor aparea mai târziu, se înfiripa, în imaginatia lectorului, reale, în carne si oase. Paradoxal, perceptia aceasta, a realitatii vizibile, este cea mai subiectiva. Autoarea, însa, cauta – poate intentionat, poate, intuitiv – sa realizeze o corespondenta între subiectivitate (partea prosopografica – descriptiva, picturala – a portretului) si obiectivitate (realizata prin mijloacele proiective ale etopeei). Acesti eroi frumosi, dintre care, unii calca foarte strâmb, au ezitarile lor si interogatiile lor în fata optiunii pentru rau, ceea ce releva un interior esentialmente frumos – lucru conform cu frumusetea lor exterioara. Ligia Seman fixeaza, în felul acesta, o capacitate latenta de redresare care se poate activa în orice moment, fara prea mare merit personal, din partea protagonistilor sau al celor cu rol secundar, deoarece, în natura ei, Creatia lui Dumnezeu este buna. Cu atât mai mult este bun omul creat tocmai dupa chipul si asemanarea Lui. Asezarea, de catre autoare, a tuturor figurilor, într-un fel de estetica primordiala, se încadreaza, dupa cum se vede, în firea lucrurilor. Totusi, daca nu e fictiune, beletristica este. Toate personajele sunt echipate cu un bagaj, clasic, de armonie, dar intervine un joc, romantic, de lumini si umbre. Vocea nu mai poate fi lirica si se despica în suvoaie cu tempouri diferite, iar actiunea se va exprima, de-acum, în note dramatice. Eroii se polarizeaza repede, dupa toate regulile naturii create de Dumnezeu, ceea ce implica existenta unei funii de dragoste între ei, chiar daca ea are si capacitatile urii. Prin aceeasi axa, dupa legile universului, se propaga atractia si respingerea dintre poli; de-a lungul ei, al funiei-axa, vor fi posibile convertirile din roman – ca schimbare a obiectului atractiei sau al respingerii. Binele este fundamental si îl are, ca prototip, pe Dumnezeu. Raul este relativ, accidental si pasager. Este firesc ca niciunul din personaje sa nu ramâna, definitiv, „rau”. Persistenta în eroare nu va înregistra timpi egali. Dar, atât departajarea, cât si solidarizarea eroilor vor decurge din caratele iubirii. Unii întind, aproapelui, coarda, dar si el trebuie sa vrea sa o prinda. Afectiv, momentul poate fi extrem de tensionat. ?i exista, în Funiile dragostei, si o combinatie între materie si emotie: lacrima. Teren riscant, pentru autoare, dar în care ea se încumeta si da drumul multor lacrimi, în carte. Din cauza lor, romanul ar putea fi taxat – gresit – ca melodramatic. Ce legatura e – spunea, iata, Blaga – între lumina si lacrimi? Nu stiu. Dar dat fiind ca exista ochiul, organ al luminii si în acelasi timp al lacrimilor, legatura e dovedita chiar daca esenta ei nu o vom întrezari niciodata. Legatura e dovedita si în cartea Ligiei Seman, unde lacrima apare totdeauna o data cu limpezirea vederilor, cu luminarea mintii.

Finalul romanului este în simetrie-asimetrie cu începutul lui. Apare, înainte de epilog, o alta delimitare – un salon de spital, dar ocupat, de data aceasta, bineînteles, doar strictul necesar. Un loc al iregularitatii, al realizarilor diferentiate, unde fizicul, sub eroziunea bolii, pierde teren, unde sufletul îsi face simtita valoarea. Acum, când durerea datorita mortii lui Florin înca mai persista, e o usurare sa stiu ca, mai presus de o viata materiala, conteaza mântuirea unui suflet. Un loc care nu mai e al virtualului, ci al realizarii ori, ori.

Oricât ar fi fost ea de sfânta, de milostiva, de buna, era imposibil sa-l poata ierta. Aceasta depasea limitele conditiei umane. Sunt, e adevarat, hotare ale conditiei umane: concretizate, între altele, în dorinte. Daca dorintele iau directia interesului personal, nesocotindu-l pe al altuia, ele produc închideri si, de aici, autodevorare; daca sunt altruiste, realizeaza deschideri – spre o lume, cu siguranta, populata. Niciodata […] Mihai nu-si închipuise ca va putea lua parte la înmormântarea Liei. Nu tinea minte sa fi vazut vreodata atât de multa lume cu un asemenea prilej.

Frumusetii proprii a eroilor i se adauga, în încheierea volumului, noi calitati, rezultate dintr-un transfer de iubire. Nu era atât de frumoasa [Madalina] cum fusese Lia, însa lui [lui Mihai] i se parea – de fapt era pe deplin convins de aceasta – ca nu era o fiinta mai frumoasa decât ea – frumusetea care întrece materia: constanta, acum, în pereche inversa cu schimbatoarea, de la bal, la bal, miss. Este un transfer pe care Mihai nu l-a reusit niciodata în relatia cu Lia. Nu este o carenta a raportului dintre ei din cauza ca Lia ar fi avut nevoie de niste frumusete în plus, ci pentru ca Mihai nu si-a revarsat iubirea (ci numai admiratia) asupra ei, iubirea, pastrându-si-o, devoratoare, pentru el însusi. Este o carenta mai mult a raportului cu Dumnezeu. Cât timp fierea geloziei otraveste constiinta, ochii nu se pot ridica spre Cer si ramân fixati de scoarta trecatoare a pamântului. Pâna în ultima clipa de viata a Liei, Mihai l-a considerat pe Florin rivalul lui. As vrea sa-i demonstrez ca sunt capabil s-o fac mult mai fericita decât putea Florin. ?i Mihai si-a trimis gelozia, sustinuta de putrede ate, pâna în largul cerului, dar ochi pentru Cer, înca, n-a avut. În acest caz – spune Mihai, într-un monolog interior, redat la persoana a treia -, Florin câstigase. El era deja în cer si Lia va merge la el, iar el, Mihai, va fi mistuit în iad nu de flacarile lui, ci de durerea de a o sti departe, a altuia pe ea… pe care o iubea [crede] cu atâta intensitate. Mihai a ramas mult timp cu privirea aceea, din ziua balului, ratacita, ajungând, cu greu, numai peste înaltimea capetelor studentilor si negasind ceea ce cauta, negasind nici fiinta cautata. Replica iubirii adevarate sta în capatul somatiei ajunse, din vina lui Mihai, pe biroul lui Florin: Lia, vreau sa ma ajute Dumnezeu sa te pot face fericita […] Indiferent peste cât timp te vei întoarce, eu voi fi tot aici. Sau în atitudinea din momentul de rautate al Ancai (înca atee), când Relu îsi pleca fata senina si o mângâie cu privirea desi fata ramase neclintita în intentiile ei. Mihai va avea de lustruit mult la diamantul sufletului lui (scapat, cândva, la balul acela, în mocirla), dar va reusi, pâna la urma, sa-l faca sa se reflecte, stralucitor, în al Madalinei – sora lui Dani, studentul ucis într-un accident înscenat de securisti si pe care Mihai încercase sa-l salveze. Romantios? – Deloc. E o demonstratie practica a posibilitatii, oricare ar fi conditiile. ?i o dovada stiintifica a indispensabilului iubirii aproapelui (cu iertare, daca e cazul).

Romanul e construit în spirala – în cercuri semiînchise, deschise mereu cu o treapta mai sus. Absenta motivata a Liei de la petrecerea studentilor facuse o legatura între idealitate si obiectivitate (Dumnezeu se aplecase spre creatura lui si o chemase). Absenta tot atât de motivata a Liei din realitatea palpabila (alta petrecere) creeaza tangenta obiectivitatii cu idealitatea (Lia merge definitiv în Împaratia lui Dumnezeu). În idealism (trasat, la începutul cartii, în spatiu închis) este, acum, la sfârsit, Ziua Portilor Deschise. Spre Suprema Realitate. O sarbatoare „organizata” pe o spira superioara. De fapt, e un început al povestii de viata pe care si-o poate compune fiecare cititor. Oricum, prietena mea era prea putin interesata în deslusirea acestei asa-zise „enigme”: pentru ea cel mai important era faptul ca acele cuvinte fusesera insuflate de Dumnezeu, si nu numai atât… era nespus de fericita ca le întelesese ca fiind adresate ei PERSONAL.

Registrul idealismului n-a ramas ancorat în prima pagina, nici închis între peretii cantinei. ?i nici ea n-a fost orice sala de mese. A fost încapatoarea si primitoarea cantina a studentilor de la Chihlimbar. Substanta magistralei pamânt-cer. NEMO CONTRA DEUM NISI DEUS IPSE. Nimeni si nimic n-ar putea înfrânge pe Dumnezeu decât Dumnezeu însusi. Principiul acesta mi se pare valabil si în domeniul poftelor noastre primare. Nimic nu le poate înfrânge decât propria lor energie… convertita în altceva (Lucian Blaga).

În rostogolul evenimentelor, pâna la ultima pagina, toti au ajuns pe culme. Pasilor pe-alaturi, li s-a sters urma.

O constanta. Cu atâtea variabile.