CRACIUNUL COPIILOR

Am ajuns la scoala. Aveam sapte ani. Invatatoarea mea, neuitata doamna Ana, s-a gandit sa organizeze la sfarsitul primului trimestru, inaintea vacantei de iarna, o serbare.
Ne-a spus sa pregatim fiecare cate o poezioara, pe care sa o spunem in fata lui Mos Gerila cum i se spunea pe atunci, invitat si el la sindrofie. Acasa i-am comunicat mamei indicatiile invatatoarei, iar ea, incantata de idee, a inteles sa ma ajute. A luat volumul de “Poezii” al lui Octavian Goga, unul dintre autorii ei favoriti – pentru ca va spun sincer, nu aveam multe carti in casa, aveam doar ceea ce ne placea fiecaruia – si a ales poezia “Craciunul copiilor”. Pe indelete, intelegand cu mintea si cu inima fiecare vers al poeziei, am invatat-o si, tinand-o minte, intram cu gandul in odaile ceresti ale mosului. A venit si ziua serbarii. Imbracata frumos, ca o mica doamna, cu rochita de catifea visinie, cu guler alb brodat, – pe care mama nu uita sa ne-o cumpere si mie si Ninei in fiecare an de Craciun, cu ghetutele lustruite si curate – pentru ca mama ne mai cumpara si sosoni albi ca sa le aparam de noroi – am intrat impreuna cu mama in sala de
clasa. In coltul de langa catedra aparuse un brad impodobit cu hartie creponata de toate culorile si cu smocuri mici de vata pe ramuri, imitand zapada. Sub brad erau asezate cutii frumos ambalate, in interiorul carora parintii si invatatoarea pusesera cadouri pentru fiecare copil. Serbarea era pe punctul sa inceapa. Pana sa iau loc in banca, am vazut-o deja pe una dintre colegele mele – care in clasele unu-opt, la sfarsitul anului scolar, cand luam premiu, era chemata inaintea mea, chiar daca aveam aceeasi medie, instalata pe podiumul catedrei si recita, vorbind in felul ei afectat, fiindca pronunta toate vocalele deschis, cumva aproape ca pe “a”: “Mos Gerila, toti imi spun /Ca esti darnic si esti bun/ Eu iti spun…”. Ca prin vis am auzit parca numele meu si am simtit cum mama ma impingea usor sa ma ridic. Ajunsa inaintea micii adunari, cu ochii stralucitori de lacrimi care stateau sa tasneasca din cauza emotiei, m-am concentrat un moment si am spus rar: “CRACIUNUL COPIILOR”, DE OCTAVIAN GOGA. Dupa o scurta pauza, asa cum m-a invatat mama, am continuat ca una ce stia ceva: “Dragi copii din tara asta,/Va mirati voi, cum se poate,/Mos Craciun, din cer, de-acolo,/De le stie toate, toate?/Iata cum: va spune badea…”. Dar nu a putut “badea” sa explice cum se face ca mosul le stie pe toate, pentru ca invatatoarea, ingrozita de ce auzea, m-a intrerupt. Octavian Goga era unul dintre poetii interzisi de autoritatea comunista si in perioada aceea de epurari si arestari absurde era suficient sa vorbesti despre el, pentru a fi retinut de securitate; a recita din opera lui era curata erezie si daca poezia exprima iubirea pentru Mos Craciun, ei bine, asta intrecea orice masura. Mos Craciun trebuia uitat, se nascuse Mos Gerila. Asa se face ca pe vremea aceea, unii impodobeau bradul numai de Anul Nou sau il impodobeau de Craciun, dar aprindeau lumanarile sa fie vazut la ferestre numai de Anul Nou. Asadar, Mos Craciun trebuia uitat. In consecinta, doamna m-a luat de dupa umeri, m-a condus inapoi in banca si mi-a spus ca ma roaga sa ma gandesc la alta poezie. M-am asezat nedumerita. Vedeam cum parintii celorlalti copii se intorc spre mine si-mi zambesc cu simpatie. Mama imi tinea manuta intre palmele ei moi si calde, linistindu-ma. Dupa cateva minute, invatatoarea m-a chemat din nou, sa recit poezia la care presupunea ea ca m-am gandit intre timp. Dar eu am inceput hotarata: “Dragi copii din tara asta,/Va mirati voi cum se poate,/Mos Craciun, din cer, de-acolo,/De le stie toate, toate?” Invatatoarea m-a oprit din nou. S-a apropiat de mine si mi-a soptit: “Daca te rog eu frumos, vrei sa spui o alta poezie?”. Eleva ascultatoare altminteri, i-am raspuns imperturbabil: “Nu”. Desi ma cunostea doar de cateva luni, invatatoarea a inteles ca nu trebuia sa mai insiste. S-a indreptat catre usa, a deschis-o prudent, a aruncat o privire in coridorul intunecat si, pazind clasa, pregatita sa opreasca actul artistic de s-ar fi ivit vreun musafir nepoftit, mi s-a adresat: “Spune, draga, ce poezie vrei tu.” Si eu am spus-o cu suflet si emotie, si nu m-am incurcat deloc, ba chiar am tras cu ochiul la sfarsit, intregind portretul mosului: “Si de-acolo stie Mosul, /Ca-i siret el, lucru mare”. Din cauza stanjenelii create de primele incercari esuate, toti cei de fata, copii si parinti, m-au ascultat cu mare atentie. Si versurile pline de credinta spuse cu patos si inima de un copil care nu cunostea spaima de comunisti i-au impresionat si i-au bucurat pentru ca de fapt, dadeau glas si simtirii unora dintre ei. Spun unora, pentru ca la cateva zile, am avut in casa o mica perchezitie. Pe Goga si nici alte carti de suflet pe care mama le pastra in loc numai de ea stiut, nu le-au gasit oamenii legii si am scapat din nou, basma curata. Copilul care a ramas neclintit in decizia lui de a povesti celorlalti despre Mos Craciun, atunci cand nimeni nu indraznea nici sa-i pronunte numele, a dat celor mari, fara sa stie, o lectie de rezistenta si demnitate. A aratat ca bunul-simt si puritatea sunt arme care dau putere celor ce se tem de dusmani vremelnici. A spus raspicat, curajos si fara teama ce gandea si simtea, mangaiat pe crestet de aripa sfanta a ingerului din poezia lui Goga. Iar ingerul, daca e sa dam crezare poetului, sigur i-a povestit Mosului ce copil si ce purtare a intalnit el in clasa I, in Ajunul Craciunului, din anul…. “si nu voi ca sa ma laud, nici ca voi sa va-nspaimant, cum venira se facura…”. Parca asa spunea maria sa, Eminescu.

Rodica-Elena Lupu
www.phoenixmission.org

Isus Hristos – Singura si adevarata implinire a vietii noastre

“O lupta-i viata”, spunea George Cosbuc. Dar din pacate, pentru multi este o lupta pentru succes, afirmare, pozitie, o lupta care oboseste si pana la urma, doboara. Dorul de a urca scari de pozitii sociale, de a fi recunoscuti de semeni ne da ghes de multe ori si ne trezim pur si simplu, aruncati in valtoarea unei batalii. Batalia cu noi insine si cu cei din jur. Dorinta de a depasi sau de a ne autodepasi, de a arata ce putem ca si indivizi este un mare “off” pentru multi dintre noi.
Copiii cresc cu lozinca: “Trebuie sa fii cel mai bun! Trebuie sa fii om de success!” Si incepe lupta. Adolescentii isi tes vise marete si lupta pentru a le materializa. Oamenii maturi sunt intr-o continua lupta de a excela. Cei trecuti prin viata, daca nu au realizat mare lucru, lupta cu frustrarea ca nu sunt “cineva”.
Viata este o competitie, as putea spune. Ne uitam in gradina vecinului sa vedem daca intamplator, capra mai rezista, acum, cand situatia economica este deplorabila. Ne incoltesc cu rautate seminte de invidie, daca vecinul n-a falimentat.
Fiindca se apropie marea sarbatoare a nasterii Domnului, ma gandesc mult la cum Domnul Isus a… coborat. A lasat slava cereasca si a coborat smerit printre noi. A venit intr-un mod atat de smerit! S-a nascut intr-o iesle, nici macar intr-o casa de oameni obisnuiti, ci intr-un grajd. Ce umilinta!
A mancat la masa cu vamesii si oamenii rosi de pacate. “S-a dezbracat de Sine”, spune Cuvantul Domnului. “El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a dezbracat pe Sine Insusi si a luat un chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor. La infatisare a fost gasit ca un om, S-a smerit si S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce” (Filipeni 2:6-8).
A coborat atat de mult, incat a acceptat moartea pentru salvarea omenirii. “Si inca moarte de cruce”.
Privindu-I coborarea de dragul meu, nu pot sa nu privesc in interiorul meu, nu pot sa nu ma intreb: cat de mult ma las transformata de acest adevar? Oare traiesc smerenia sau doar vorbesc despre ea? Smerenia este o lectie de adevarata inaltare.
Nu e gresit sa dorim sa urcam, dar SA URCAM SPRE HRISTOS! Nu e gresit sa dorim mai mult de la noi, dar sa dorim sa fim mai sfinti! Nu e un pacat sa ne propunem idealuri inalte, dar sa o facem in sfera spirituala! Fiindca toate celelalte trec, fiindca scarile pe care le urcam in societate ne duc la mandrie, si mandria este pasul dinaintea caderii.
Nu as vrea sa intelegeti ca acest eseu este o pledoarie pentru coborare, nu, este unul care indeamna la a urca trepte in relatia cu Domnul si in relatia cu semenii. Dar acest lucru nu se poate realiza decat prin coborarea de pe soclurile regesti pe care ni le-am faurit, soclurile pe care “eul” nostru domneste.
Daca vrem sa gustam dulceata comunicarii cu Domnul, trebuie sa ne asemanam tot mai mult cu El, si El este sfant. În umblarea Lui pe acest pamant a fost smerit. Chiar si acum, desi este incununat de slava, faptul ca El sta la usi incuiate si bate, mi se pare un fel de… umilinta!… El, Domnul Universului, bate la usile ferecate de pacat ale inimilor noastre: “Iata, Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el si el cu Mine.” (Apocalipsa 3: 20)…. Pentru ca El vrea ca nimeni sa nu piara, “ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3:16)… Pentru ca El S-a dat pe Sine pentru toti si a oferit o mantuire deplina, dar de care nu pot sa beneficieze decat cei care cred, cei care Îl accepta pe Isus ca Domn si Mantuitor personal.
Daca pana acum ati stat departe de Domnul, azi este timpul cu smerenie sa Îi deschideti usa inimii , sa fiti o iesle in care Isus sa Se nasca! Este cea mai de valoare inchinare pe care puteti sa I-o aduceti Domnului, acum, de sarbatoarea nasterii Sale!
Haideti ca la aceasta aniversare a Domnului sa venim cu umilinta in fata Sa, a Celui care cunoaste cele mai tainice sentimente si stari ale noastre si sa Îl rugam sa ne curateasca sufletul de orice intinare, pentru ca acolo sa se nasca, sa creasca si sa domneasca Domnul Domnilor si Regele Regilor!

Adina Sas-Simoniak – Chicago, Illinois
www.orizontcrestin.org

„Biserica in asediu” de Petru Lascau – O carte despre propovaduirea credintei crestine in lumea contemporana

Intr-o cunoscuta carte, numita „Cetatea lui Dumnezeu”, Sfantul Augustin de Hippo ilustra prin intermediul unor simboluri deosebit de plastice, lupta dintre biserica lui Hristos si lume. Astfel, folosind metafora cetatilor, Sfantul Augustin asocia biserica lui Isus Hristos conceptului de cetate a lui Dumnezeu aflata in opozitie si lupta continua cu cetatea acestei lumi. Aceasta frumoasa ilustratie avea sa fie admirabil dezvoltata multe secole mai tarziu de catre predicatorul John Bunyan in doua carti monumentale, „Calatoria crestinului” si „Razboiul sfant”.

„Biserica in asediu”

Nu putem decat sa ne bucuram asadar, ca utilizarea acestor metafore fundamentale pentru intelegerea luptei spirituale ce se poarta de peste doua mii de ani sunt folosite si pentru a ilustra evolutia bisericii din Romania in perioada comunista si dupa aceea. Acest lucru il avem foarte bine evidentiat in cartea „Biserica in asediu”, scrisa de pastorul Petru Lascau. Ca intotdeauna, autorul, avand un talent extraordinar in ceea ce priveste exprimarea conceptelor spirituale profunde prin cuvinte simple, ne calauzeste in intelegerea fenomenului religios crestin din Romania. Plecand de la asediul bisericii de catre puterea ateismului comunist de dinainte de revolutie, suntem calauziti pas cu pas catre conflictul prezent, in care fortele ostile, de data aceasta imbracate in haine religioase, incearca sa distruga puterea Evangheliei in spatiul romanesc.

Pornind de la tragedia asediului cetatii Samariei, relatata in cuprinsul Scripturii, Petru Lascau isi structureaza cartea in mai multe etape, care cuprind evolutia bisericii crestine din tara noastra. Utilizarea termenului biserica crestina din Romania ar putea sa fie ambigua, pentru ca autorul nu doreste ca volumul de fata sa se adreseze unui anumit curent religios, ci face apel la toti cei care respecta principiile invataturii lui Isus Hristos.

Marea lupta

„Afirmatia acestui titlu („Biserica in asediu”) poate fi socanta pentru unii dintre cititori. Biserica crestina este supusa constant unui asediu din partea fortelor raului, care se vor folosi de tot ce le sta la dispozitie pentru a o reduce la tacere, pentru a-i secatui energiile si pentru a-i anihila toate eforturile sale. Ne este atat de proaspat in minte exemplul bisericii din Romania, care a fost tinuta sub izolarea asediului ateismului comunist peste 40 de ani. Biserica din Anglia a fost aproape redusa la tacere si moarte spirituala de liberalismul materialist al gandirii teologiei moderne. In Statele Unite asistam in aceste zile la atacul umanismului ateu al pornografiei si al coruptiei alimentate de abundenta materiala.”

Prin urmare, asediul la care a fost supusa biserica crestina din Romania nu reprezinta altceva decat o parte a marelui front deschis de catre fortele raului impotriva bisericii lui Hristos de pretutindeni. Pornind de la aceasta perspectiva, intelegem ca este esential sa invatam lectiile istoriei pentru a putea face fata realitatilor prezente si viitoare, care in mare masura vor relua multe din temele luptelor despre care am citit in Sfintele Scripturi.

„Divide et impera”

Revenind la realitatile romanesti, pe parcursul capitolului „Asediul”, autorul realizeaza o radiografie impresionanta asupra efectelor presiunilor exercitate de catre ateismul comunist in Romania. Astfel, o prima consecinta a fost cea a ridicarii de ziduri inalte intre confesiunile protestante din Romania, dupa principiul „Divide et impera”. Una dintre realizarile cele mai de seama ale comunismului se descopera prin intermediul acestor ziduri confesionale, care au condus la faramitarea bisericii lui Hristos din Romania.

„O alta expresie destul de vizibila a asediului este zidul confesional prin care ne izolam unii de altii din punctul de vedere al credintei. Imi aduc aminte cata furie a declansat atat la nivelul liderilor religiosi, dar mai ales la cel al politicienilor, cand in Romania am inceput colaborarea mai stransa cu unele dintre bisericile de alta confesiune. Aceeasi rezistenta am intalnit-o si peste hotare, in Chicago, atunci cand am organizat intrunirile tinerilor crestini din toate bisericile crestine romane din Chicago. Izolati unii de altii in spatele zidurilor confesionale din spatele carora liderii lor se afurisesc reciproc, devenim ca si crestini, cu totul ineficienti pentru transformarea societatii in care traim.”

Lupta pentru supravietuire

O alta consecinta a asediului ateu se poate vedea in absenta bisericii de la datoria pe care o are fata de lume. „Biserica din Romania a ajuns o mare absenta din viata sociala. Daca in spitalele din timpul de dinaintea venirii comunismului cei suferinzi beneficiau de asistenta a mii de lucratori crestini, azi cu greu se mai poate vedea asa ceva pe culoarele spitalelor. Orfelinatele, casele de batrani au fost secularizate ca orice institutie. Contributia bisericii in aceste sectoare este nula. Absenta bisericii de la datorie, o absenta fortata, a fost apoi folosita de propaganda anticrestina pentru a demonstra inutilitatea unor astfel de institutii crestine in societate.”

In legatura cu tehnica asediului, Petru Lascau enunta un principiu deosebit de relevant. „Asa cum am anticipat, scopul principal al asediului este ruperea legaturilor asediatilor cu restul lumii. Izolati fiind, victimele vor cadea curand prada aliatului principal al asediatorilor, care este foametea. Asediatii vor inceta lucrul, resursele lor umane si materiale se vor concentra pentru supravietuire, spectrul foametei va crea deruta si deznadejde. In lupta pentru supravietuire, interesele colective dispar si instinctele de autoconservare ii vor face pe multi indivizi sa caute evadarea.”

„Vino sa vezi”

Mergand mai departe, Petru Lascau examineaza cauzele asediului. Astfel, identifica o prima mare problema, in strategia de lupta pe care biserica crestina a adoptat-o impotriva provocarii ateist-comuniste si ateist-materialiste. „Pentru a atrage oamenii inauntrul organizatiei, utilizam azi tot felul de tehnici. Formatiile noastre muzicale, uneori slefuite pana la rafinament, au ca scop atragerea „prietenilor” si nu atat de mult slavirea lui Dumnezeu. Pe aceasta linie, se inscriu bisericile moderne ce au adoptat muzica rock, care atrage mai ales tanara generatie. Intreaga structura a bisericii se organizeaza in jurul acestei strategii „vino sa vezi”, iar atunci cand se pune problema trimiterii de misionari, comunitatea nu are niciodata bani, pentru ca trebuie sa ii cheltuiasca cu tapitarea mobilierului, pentru instrumente muzicale, pentru cumpararea unor cladiri mai mari, etc.”

Liderii

O alta cauza a asediului este reliefata de lipsa de viziune a celor aflati in pozitii de conducere. „Este o adevarata tragedie ca in fruntea unui popor sa se afle un om fara Dumnezeu, un om corupt si vandut idolilor. Este o drama sa ai in fruntea bisericii un lider compromis, fara viziunea lucrarii lui Dumnezeu, care nu urmareste interesele ei, ci mai degraba ale sale, un lider ce nu isi asuma responsabilitatea oamenilor de sub conducerea sa, unul care va sacrifica pe cel nevinovat, pentru a pastra aparentele.”

Petru Lascau concluzioneaza: „Un lider care va trasa o strategie gresita bisericii sale, o strategie de lupta contrara celei stabilite deja de Dumnezeu, isi va ruina biserica. Este imperios necesar a alege in fruntea noastra oameni ai lui Dumnezeu, devotati slujirii Sale, oameni neprihaniti ce fac din inaintarea Imparatiei lui Dumnezeu scopul vietii lor.”

Frica si necredinta

O alta cauza majora a asediului bisericii crestine rezida din frica si necredinta. „Frica este dovada sigura a nesigurantei mantuirii si a vietii vesnice. Ea dovedeste cat de putin ne mai incredem in cuvintele Domnului. Cand suntem gata sa murim pentru El, incepem sa gustam din adevarata libertate, pentru ca libertatea nu inseamna altceva decat ce ai tu in interiorul tau. Frica si necredinta te tin in blocajul asedierii pagane.”

In continuare, Petru Lascau ne arata care sunt „consecintele asediului” si enumera cateva dintre ele. Printre acestea sunt foametea spirituala, luptele interne, pierderea tinerei generatii si necredinta. „In multe dintre bisericile noastre exista tensiune si nemultumire, lupte si partide. Rezolvarea situatiei nu se poate face prin predici despre dragostea frateasca, care sa ne adune la un loc. Energia spirituala a bisericii trebuie sa fie canalizata numai spre lucrarea lui Dumnezeu. In caz contrar, ea isi va croi drumuri neobisnuite pentru a se elibera.”

Clipa unei decizii supreme

Dar bineinteles, nu ar fi suficient doar sa se zugraveasca imaginea unei biserici sub asediu. Acest lucru nu ne-ar conduce decat la descurajare. Iata de ce, autorul ne propune si solutia biblica la astfel de probleme. Astfel, indruma spre intelegerea masurilor ce trebuie luate pentru timpul de fata, avand ca model imaginea leprosilor care au fost martori ai retragerii armatelor siriene, ca urmare a interventiei miraculoase a lui Dumnezeu in timpul lui Elisei.

In primul rand, este necesara o judecata limpede, pentru a intelege faptul ca e necesar sa ne schimbam modul de a fi. Dupa aceea, trebuie sa actionam in vederea realizarii acestei schimbari. In acest sens, suntem chemati sa iesim din mijlocul lucrurilor cu care ne-am obisnuit in materie de religie si sa incercam cai noi, inspirate de Dumnezeu. Nu in ultimul rand, avem datoria de a reincepe lupta impotriva fortelor raului. Astfel, vom intelege ca biruinta a fost deja castigata prin Isus Hristos, iar vrajmasul este pus pe fuga.

„Aruncarea in tabara adversa a fost un act de disperare din partea leprosilor. Sosise clipa unei decizii supreme. Foamea si lipsa de perspectiva i-au adus la o hotarare de viata si de moarte. Nu vom lua decizii majore cat timp avem alternative in care putem eventual, evada. In fata unei crize, ne evaluam resursele si posibilitatile de rezolvare. Ceea ce este deosebit de rau e faptul ca Dumnezeu intra in calculele noastre numai atunci cand epuizam prin incercari, toate iesirile posibile.”

Uriasul care doarme

Exista o veste buna pentru fiecare dintre noi – potentialul pe care il are biserica crestina din Romania este imens, fiind asemenea unui „urias care doarme”, dar care poate fi trezit din amortirea de moarte in care a fost adus de catre ateismul comunist de dinainte de revolutie si de cel materialist de dupa 1989.

„Biserica de astazi este un urias care doarme. Institutionalizandu-se in ierarhii de diferite nivele, fiecare incearca sa lase celuilalt sa faca ceea ce ar trebui el sa faca. Piramidele structurilor de conducere creeaza zi de zi noi si noi nivele in ascensiunea pentru locul din varf, neglijand pana la indiferenta infrastructura bisericii, care ar trebui sa fie in acelasi timp, obiectul suprem al interesului sau: cei pacatosi, care au nevoie de mantuire.”

Pescuirea minunata

Alternativa pe care o propune Petru Lascau la suprainstitutionalizarea organizationala a bisericii crestine din Romania incepe de la o reforma individuala care sa evolueze colectiv, conducand la o trezire spirituala. Cei care gandesc la fel ar trebui sa se uneasca in rugaciune si actiune pentru a trezi uriasul din somnul sau, pentru a-L ruga pe Dumnezeu sa intervina sa schimbe acest curs al lucrurilor si sa ne ofere „o pescuire minunata”.

In acest sens, biserica poate sa fie asemanata cu o corabie ce trebuie condusa departe de tarm, conform cu porunca Domnului pentru a avea parte de o pescuire bogata in lucrurile spirituale si in salvarea celorlalti. „Lectia de pescuit data de Isus ucenicilor Sai ar trebui sa ne inspire, mai ales ca El este acelasi, neschimbat in dorinta Sa de a mantui intreaga lume. Detaliile acestei lectii sunt mai mult decat graitoare. Dincolo de spiritualizarea si daca vreti, interpretarea lor teologica, exista simplul adevar ca Isus ne vrea pescari de oameni.”

Este adevarat ca atunci cand purtam luptele Domnului, putem sa avem de-a face cu confruntari care nu vor fi usoare. „Multimea lucrarilor aparute in ultimii ani referitoare la suferintele si persecutiile crestinilor din multe parti ale lumii, in special din tarile marxiste, a scos in relief unul din aspectele contemporane ale crestinismului: suferinta. S-a constatat ca cei mai multi martiri crestini au fost dati de secolul XX. Numai in China comunista numarul lor se ridica la cateva milioane.”

„L-am intalnit pe Isus Hristos”

Se pare ca nu este suficienta „evanghelizarea prin stilul de viata” pentru a-i aduce pe oameni la Hristos. Mai degraba, este necesara o prezentare de tip „Zacheu”, care va avea un impact ce intrece orice imaginatie. „Sa ne imaginam scena cand Zacheu a batut la usa primului napastuit de el. Ce uimire ! Demnitarul nu numai ca inapoiaza banii luati in mod necinstit, dar si recunoaste fapta murdara savarsita, isi cere iertare si cand in uimirea sa, bietul om incearca sa afle motivatia unei astfel de minuni, Zacheu ii spune: „L-am intalnit pe Isus Hristos, care mi-a iertat pacatele. El m-a invatat ca Dumenzeu este drept si ca asteapta de la mine sa indrept raul facut altora. Va puteti imagina o Evanghelie mai simpla si mai frumoasa? Predicarea ei nu este doar prin cuvinte, ci printr-o intreaga viata schimbata de Hristos.”

Dar bineinteles, nimic nu se poate face fara revarsarea Duhului Sfant, care ne va calauzi si imputernici sa fim lucratori pentru Dumnezeu. „Trebuie afirmat ca Dumnezeu nu a incetat si nu inceteaza sa faca interventii miraculoase in istorie, pentru a sprijini Evanghelia Sa. Insa El are nevoie intotdeauna de oameni sfinti, cu totul dedicati lucrarii Sale. Pe acestia ii inzestreaza cu darurile Sale, ii imbraca cu putere de sus si ii foloseste la raspandirea Evangheliei.”

Sa luptam sau sa fim infranti

Prin urmare, se poate iesi din asediul in care se gaseste biserica crestinsa din Romania, insa acest lucru presupune o actiune unita, menita sa dea la o parte orice opreliste pusa de vrajmas. Pe de alta parte, desi asediul ateismului comunist este de domeniul trecutului, asalturile vrajmasului nu sunt si niciodata nu vor fi de o mai mica amploare, mai ales in viitor.

„Vrajmasul va folosi din nou fortele disponibile pentru izolarea bisericii lui Hristos. Se va incerca din nou, inchiderea comunitatilor crestine intre ziduri pentru ca foametea spirituala sa ne macine fiintele duhovnicesti. Presiunile vor fi menite sa distruga credinta tinerei generatii si influenta crestina in societatea romaneasca sa fie din ce in ce mai putin simtita.” In fata unei asemenea realitati, nu ne ramane decat sa luptam sau sa fim infranti. Insa imaginea biruintei asupra ostirilor vrajmase din timpul lui Elisei ne inspira sa credem ca este posibil ca in spatiul nostru romanesc, atat din tara, cat si din diaspora sa se produca o schimbare majora. In masura in care tot mai multi oameni vor raspunde chemarii divine, asemenea unui ecou, Evanghelia se va raspandi de la inima la inima si de la suflet la suflet, pentru ca neamul nostru romanesc sa devina cu adevarat crestin pentru Domnul. Nu este oare acesta cel mai mare dar pe care-l putem oferi Mantuitorului nostru? Iata care este adevaratul mesaj pozitiv al cartii scrise de pastorul Petru Lascau si merita sa fie urmat.

Dar de Craciun

Motto: Paharul placerii

“Daca ti-ar intinde cineva o cupa de aur cu cel mai bun vin din lume si ti-ar spune: bea, insa vezi ca pe fund se afla un scorpion, ai bea oare?
In orice pahar al placerii pamantesti se afla pe fund un scorpion. Si, din nefericire, aceste pahare fiind atat de mici, scorpionul este totdeauna prea aproape de buze.”
( Sfantul Nicolae Velimirovici )

In fiecare cupa de placere,

Pandeste-un sarpe, buzele ce-l sorb –

De-aceea, insetat de-atata miere,

Ii gust veninul, si il pipai, orb –

Si imbatat de pofte efemere,

As vrea nicicand, paharu-i sa ating –

Dar gust de ieri, si astazi, gust imi cere,

Si prinde dulce-n plasa-i de paing –

De-aceea, de Craciun, Iti cer, da-mi mila,

Sa pot sa rabd placeri ce m-au sedus,

Si impartind din Taina Ta, umila,

Sa beau otet din Cupa Ta, Iisus!

14 decembrie 2009
Jianu Liviu-Florian

www.phoenixmission.org

“Scriu din dragoste de oameni” – Interviu cu prozatoarea Elena Buica

ElenaBuica2„Visele nu ma costa nimic si uneori, ele sunt atat de frumoase…!!!!”, obisnuieste sa spuna scriitoarea Elena Buica, autoarea volumelor “Crampeie de viata”, “Gand purtat de dor”, “Prin sita vremii”, “Oglindiri”. Nascuta in ianuarie 1933, in comuna Tiganesti, judetul Teleorman, Elena Buica marturiseste ca in viata, le datoreaza totul parintilor sai care i-au insuflat dragostea pentru carte, pentru cultura, pentru arta, dar si pentru perseverenta in munca, pentru autodepasire si pentru valori morale superioare. De altfel, acesta a fost si unul din motivele ce au contribuit la decizia ei de a studia la Facultatea de Limba si literatura romana din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj, pe care o absolva in 1965. Ca profesor de limba si literatura romana, Elena Buica a avut intotdeauna dragoste de copii si a incercat sa fie un model de referinta pentru elevii sai. In 1998, scriitoarea paraseste Romania si isi urmeaza fiica si pe sotul acesteia, stabilti din 1993 in Canada. In prezent, Elena Buica locuieste la Toronto, oras pe care l-a ales nu doar pentru ca i se parea mai aproape de visul american, ci si pentru ca este situat pe aceeasi paralela cu meleagurile unde ea insasi a vazut lumina zilei. Cand a luat hotararea stramutarii, scriitoarea a stiut ca va plati un pret, insa in opinia sa, este important sa inveti sa lasi evenimentele sa curga, sa te avanti in valtoarea viitorului si sa scrii o noua pagina in cartea vietii.

“Scriu din dragoste de oameni”

– Cine este Buni?
– Va raspund cu un fragment din proza scurta “Despre scrierile mele”:
“Cine sunt eu? Cu zestrea primita de la parinti, de la oamenii din mijlocul carora m-am inaltat, de la dascali si carti, cu ce am adaugat eu in dorinta de a-mi contura personalitatea, am vrut sa fiu un om in inima caruia sa cante viorile, sa straluceasca florile in culori proaspete, sa rasune trilurile pasarilor, sa fie lumina, caldura si bunatate, sa fie cerul senin in care sa pluteasca ingerul pacii si al dragostei”. Din tot ce am vrut, poate ca s-a implinit cate ceva, asa mi-ar place.

– Ce rol are scrisul in viata lui Buni?
– Cautand mereu un loc pentru a aseza spiritul in matca lui fireasca, am descoperit scrisul, care a devenit bunastarea mea sufleteasca, timpul si spatiul in care calatoresc gandurile mele. Scrisul imi ofera o lume deosebit de interesanta pentru care mi se cere capacitatea de a vedea lucrurile din mai multe perspective. Este lupta de a scoate la lumina intelesuri tainice, este terenul pe care lupt sa ridic cat mai sus maretia sufletului. Scriu din dragoste de oameni care are in ea o poezie de o rara frumusete si o sete care ma tine departe de cinismul vietii. Scrisul mi-a reconturat orizonturi, mi-a anulat limite impuse, mi-a creat noi drumuri de viata. Dar reusita in scris se plateste in fel si chip si nu de putine ori propriile-mi slabiciuni imi rad sub nas, insomniile imi zvarcolesc patul, indoielile imi tulbura linistea.
Dar in esenta, scrisul este o stare de frumusete a sufletului, un exercitiu spiritual in care adesea uit de toate si chiar de mine. A devenit modul meu de a exista.

„Scrierile mele oscileaza intre tonul autobiografic si cel detasat de context”

– Va rugam sa ne vorbiti despre debutul dvs. literar.
– Dupa pensionare am trecut prin mai multe fagasuri – cel mai insemnat a fost rolul de bunica – si apoi m-am asezat in cel al scrisului, la varsta de 70 de ani. Noul meu drum de viata a avut doi piloni. Cel dintai a fost domnul Dumitru-Puiu Popescu – Director Editor al Revistei “Observatorul” Toronto – care mi-a deschis calea scrierilor, oferindu-mi o rubrica permanenta la aceasta publicatie. Cel de al doilea pilon a fost mult regretatul om de aleasa cultura Dr. Artur Silvestri, care a facut mai cunoscute scrierile mele prin imperiul mediatic „Intermundus Media” creat de domnia sa. Acestor personalitati le aduc prinosul meu de recunostinta.

– Despre ce va place sa scrieti? Care sunt principalele teme abordate de dvs.?
– Sunt teme diverse precum este si viata si sunt multe si foarte diferite trairile revarsate in scrierile mele. Cu fiecare scriere am sorbit pe rand cate un strop de lumina. In cativa ani de scriere, pana acum sunt sapte, am trait arderea mai multor etape de viata ce pareau ca nu incap in acest rastimp. Scrierile mele sunt oglindiri si reflectii, cautari si talmaciri de intelesuri. Ma cufund intr-o lume de ganduri si umblu prin amintirile mele in varful picioarelor, ca intr-o catedrala a sufletului. Sunt scrieri care cuprind bucurii inaltatoare sau tristeti tulburatoare, sperante inaripate sau zboruri frante, satisfactiile si durerile adaptarii intr-o lume foarte diferita de cea in care am trait aproape o viata de om, trairi si amintiri din propria-mi viata, dar si ale celor cu care s-a intersectat viata mea. Sunt preocupata sa las spatiu intre randuri pe unde sa se furiseze gandurile cititorilor cu care sa port un dialog intim. Scrierile mele oscileaza intre tonul autobiografic si cel detasat de context.

„Oamenii inclina acum mai mult spre proza scurta”

– De ce ati optat pentru proza scurta, ce anume v-a determinat sa alegeti proza scurta ?
– Scriu proza scurta pentru ca mi se pare ca oamenii nu mai au timpul si ragazul necesar sa citeasca romane cu subiecte pe mai multe planuri, cu evenimente multe, care merg paralel, apoi se intretaie si se unesc in finalul celui de al treilea volum. Oamenii inclina acum mai mult spre proza scurta, daca se poate din biblioteca de buzunar, sa poata citi, eventual, si in mijloacele de locomotie, cu subiecte din viata lor si care isi pastreaza savoarea autenticitatii. Putini sunt cei care mai privesc literatura ca pe un act vital si edificator.

– Sunteti o calatoare impatimita ?
– Va raspund cu un DA atotcuprinzator.

– In ce masura literatura dvs. de calatorie combina prezentarile documentare si descriptive ale locurilor pe care le-ati vizitat cu digresiuni filozofice sau subiecte de actualitate ?
– Se vede ca sunteti un reporter bine instruit. Asa de bine ati surprins esenta scrierilor mele de calatorie, incat intrebarea, contine in ea si raspunsul – in buna masura.
Ce as mai avea de adaugat !? Tarziu am simtit lasata in urma admiratia pentru reportajele lui Aristide Buhoiu, amintire care s-a strecurat pe furis in intentiile mele, dar lasandu-mi spatiile libere in care sa imprim propria-mi pecete.

“E greu de definit cum se scrie acum”

– Una din marturisirile dvs. literare este urmatoarea: “Cuvintele au in spatele lor alte cuvinte, cu alte intelesuri si chiar dacã ajungi si la acelea, au si ele in spate lor alte cuvinte, cu alte intelesuri. Dar din toate, mãcar un licãr de-ar rãmane, ca sã lumineze peste timp un crampei din viata care a fost si asa cum m-am strãduit s-o fixez in cuvinte.” Intre volumele ce va poarta semnatura, exista licarul unui titlu preferat? Care este acesta si de ce?
– Imi iubesc cartile ca pe copiii mei, patru la numar: “Crampeie de viata” (2005), “Gand purtat de dor” (2006), “Prin sita vremii”(2007) , “Oglindiri” (2009). In toate am pus “fasii de suflet” atunci cand le-am dat viata. Dar “Gand purtat de dor”, monografia sentimentala a comunei in care am scos tipatul dintai, acel moment unic al ivirii mele pe pamant, darul vietii venit din Ceruri, Tiganesti-Teleorman, mi-e mai aproape de suflet, mai drag, ca insasi copilaria. Aceasta carte, ca si multe alte scrieri ale mele, exprima liantul dintre memoria anilor petrecuti in Tiganesti si viata de acum atat de indepartata ca timp si ca spatiu. Aflandu-ma la mii de kilometri distanta, sufletul meu nu s-a sudat cu locurile unde ma aflu acum, frumoase, dar nu sunt rupte din mine si isi cauta mereu drumul unde simte el ca este “acasa”. Scriind, la varsta de acum, am retrait inocenta copilariei cu miscatoare amintiri necuprins de frumoase si trairi profunde ca insasi intelepciunea senectutii, caci numai prin intelepciune te intorci la anii copilariei. Port in mine comorile sufletelor oamenilor din Tiganesti, un dar revarsat in mine de bunul Dumnezeu. Scriind despre ei, m-am straduit sa ii fac mandri pe tiganestenii mei, traitori pe stravechi meleaguri pline de traditii si frumuseti.

– “Prin scrierile mele adie uneori, fie un duh arhaic, semn de pretuire al strãmosilor nostri, fie cate o palã de romantism, chiar dacã astãzi se scrie dupã alte rosturi”, afirmati la un moment dat. Care sunt rosturile dupa care se scrie astazi si ce recomandare ati dori sa le faceti celor ce se afla la inceput de drum in ale scrisului?
– E greu de definit cum se scrie acum. Nici critica literara nu a reusit o definitie. Nu exista un curent literar anume.
Tinerilor in ale scrisului le-as dori ca din operele lor sa razbata puterea biruitoare a faptei si a sentimentului nobil. Le doresc sa nu osteneasca in truda de a gasi unicitatea ideilor, a faptelor pe care sa le inalte pe piedestalul scrierilor, scrisul lor sa aiba culoare, sa aiba vibratie, sa aiba viata.

“Sfantul prea curat al ghiersului romanesc”

– Cine sunt poetii si scriitorii romantici pe care ii admirati cel mai mult?
– Am avut pasiuni pentru multi scriitori si nu numai romantici. Au staruit in mine autori diferiti, in diferite etape de viata, dar m-am intors mereu la Eminescu, “Sfantul prea curat al ghiersului romanesc”, cum il numea Arghezi. Ii cant sau recit poeziile cu aceeasi caldura tainica si proaspata ca in tinerete.

– La ce publicatii colaborati?
– Am publicat la mai multe ziare si reviste: la “Observatorul”, “Faptu`divers”, ziar saptamanal, Toronto; “Alternativa on-line” Toronto; “Mesagerul” din Hamilton-Canada, in calitate de redactor sef literar; la “Starpress International on-line”, colaborator permanent, “Oglinda literara”. Am publicat si ocazional la multe alte reviste, precum “Prier” din Republica Moldova, orasul Stefan-cel-Mare. Un loc deosebit il ocupa publicatiile la revistele on-line “Intermundus Media”, initiat de remarcabilul om de cultura Artur Silvestri. Sunt colaborator permanent al publicatiei on-line “Cetatea lui Bucur’ – Bucuresti. Mai recent public si in “Phoenix Magazine” din Arizona, in Germania la “Agero” sau Australia “Romanian Vip”.

“Mi-ar placea daca romanii nostri ar fi mai uniti”

– Vorbind despre volumul “Prin sita vremii” ( 2007), Dumitru-Puiu Popescu – Director Editor al Revistei “Observatorul” Toronto, spunea: “Scrierile acestea sunt o picatura vie de cultura romaneasca in lumea canadiana.” Va rugam sa ne vorbiti despre contributia dvs. la promovarea culturii romanesti si despre premiile primite, ca recunoastere a meritelor dvs. in acest sens.
– Tot ce scriu isi are radacina in cultura noastra romaneasca. Romanilor mei le port romanitatea prin lumea intreaga, descriu intamplari in armonie cu viata lor in frumosul si dulcele lor graiu. Am scris despre frumusetile cuprinse in operele scriitorilor clasici, dar si contemporani.
Am primit doua premii din partea revistei „Observatorul” din Toronto, unul in decembrie, 2005, PREMIUL SPECIAL pentru TALENT, PERSEVERENT? si PROMOVAREA LITERATURII ROMANE si altul in ianuarie 2007, pentru PROMOVAREA TRADITIILOR ROMANESTI.

– Ce ati dori sa ne relatati despre comunitatea romana din Toronto?
– In romanii aflati pe aceste meleaguri sunt trairi ale dorului de tara si de respect pentru istoria si valorile neamului nostru mai aprinse decat ale multor frati de-ai nostri care se gasesc intre granitele tarii. In strainatate oamenii traiesc cu un dor de tara in care s-au nascut, dor pe care nu-l pot intelege decat cei ce se afla ca noi.
Mi-ar placea daca romanii nostri ar fi mai uniti.
Ii admir pentru harnicia lor si pentru ca tin sus steagul demnitatii tarii noastre.

« Dor de primavara romaneasca »

– Ce va place si ce nu va place in Canada?
– Blanda si buna Canada ne-a oferit o viata traita in normalitate. Aici am intalnit democratie, liniste si respect pentru legi, oameni cu zambet pe buze care iti transmit calmul si bucuria clipelor existentiale. Traim aici o viata frumoasa, cu recompense si bucurii, dar frumusetea vietii nu se obtine lesne, include eforturi, timp, dezamagiri, raniri, dureri, pierderi. Viata nu ofera nimanui o existenta asa cum si-o doreste si pentru toate bucuriile se plateste un pret. Nicio societate nu e perfecta si la randul nostru si noi suntem imperfecti. Dar tot in tot, avem motive temeinice sa-i aducem multumiri acestei tari care ne-a adoptat fara sa faca diferente intre fiii ei.
Nu-mi place durata prea mare a iernilor canadiene si cea prea scurta a primaverilor. De aceea, in fiecare an mi se face un dor nebun de primavara romaneasca.

– Cum este sa iti fie « Dor de primavara romaneasca » ?
– Chiar daca am 77 de ani, tot asa cum am spus in proza scurta inchinata primaverii, din care dau citatul de incheiere:
“… cum sa nu imi fie dor de acea primavara romaneasca ce trezea in mine o pofta Dumnezeiasca de viata si de neastampar si ma facea sa-mi ies din minti sau sa cant cu gura mare asa cum canta Tudor Gheorghe “Au innebunit salcamii/ De atita primavara/… Au innebunit salcamii/ Si tu vrei sa fiu cuminte!”
Mi-e dor, mi-e dor nebun de toate cate-am spus mai sus si de inca multe altele nespuse si care nu vor sa mai stea cuminti in acele cuibare de taceri ale sufletului acum prins in vraja primaverii!

– Cand ati fost ultima data Romania?
– Aproape in fiecare vara merg in Romania fiindca este neostoit in mine cantul doinei dorului de duca. Ma duc sa-mi vad plaiurie natale si oamenii cu toata zestrea lor primita de la Cel de Sus.

“M-am nascut cu duhul plecarilor”

– La ce lucrati in prezent si ce planuri de viitor aveti?

– Scriu ca si pana acum proza scurta si impresii din calatorie pe care intentionez sa le adun intr-un volum intitulat « Luminisuri ». Sunt scrieri care imi lumineaza viata si in care ma straduiesc sa strecor picuri de lumina si caldura sufleteasca pentru cei care se vor apleca asupra randurilor semnate de mine.

– Cum va petreceti timpul liber?
– Scriind, citind, ascultand muzica clasica si populara romaneasca, ajutand in gospodarie si vara, mergand in calatorii.

– Ce hobby-uri aveti?
– Calatoriile. Cred ca m-am nascut cu duhul plecarilor.

– In final, v-as ruga sa le adresati un mesaj cititorilor nostri.
– Tot ce scriu este pornit din dragoste pentru oameni, Lor ma adresez, celor de acum, dar si celor care vor citi dupa ce eu voi trece Vamile Vazduhului. Ii am in fata si dialoghez in gand cu ei, mai ales cu cei care au inscris pe agenda zilnica fapta frumoasa si gandul curat. Vor fi si din aceia care nu gusta scrierile mele, dar eu le transmit si lor dragostea mea si un zambet impletit cu intelegere pentru diversitatea umana.
Daca sunt sau nu frumoase scrierile mele, asta mai depinde si de cel care le citeste. Se spune ca frumusetea se afla in ochii celui care priveste.

Ziua Nationala a Romaniei, sarbatorita cu emotie in Phoenix Arizona

by Gabriela Petcu

ZiuaRomaniei007Duminica, 29 noiembrie 2009, in Phoenix, Arizona, a avut loc in premiera un spectacol intitulat “Ziua Romaniei la Phoenix”. La acesta sarbatoare au participat peste 200 de conationali. Evenimentul a fost organizat de revista Phoenix Mission (www.phoenixmission.org) reprezentata de Octavian Curpas si de Alianta Romaneasca condusa de Corneliu Nicolaescu si a avut loc intr-o sala de receptie a hotelului “La Quinta” situat la intersectia strazii Greenway Rd cu Expresul I-17.

In jurul orei 13:45 (1:45 pm) pe un fundal sonor cu celebra Balada a lui Ciprian Porumbescu, invitatii au sosit rand pe rand, ocupandu-si locurile in sala.

In deschidere, dl Corneliu Nicolaescu, fost ofiter in armata romana, a tinut o alocutiune in care a prezentat contextul istoric al Marii Uniri de la 1918, urmat de un moment solemn in care toti cei prezenti au intonat imnul Romaniei “Desteapta-te romane”. Apoi, Grupul muzical “Roua” a cantat “Clopotul reantregirii”. Programul a continuat cu un fragment din romanul “Baltagul” de Mihail Sadoveanu, interpretat cu maiestrie de Mihaela Reed.

La acest spectacol dedicat zilei nationale a Romaniei, au participat mai multi lideri ai bisericilor romanesti din metrolopa Phoenix printre care: parintele Vasile Parau preot paroh la biserica “Sfanta Paraschiva”, dl Doru Levi Ilioi pastor al bisericii “Emanuel”, Ionel Borcea – pastorul bisericii “Philadelphia”, Dorel Micula si George Botea – pastori asistenti la biserica “Elim”. Salutara a fost prezenta pastorului John Todor din Quartzsite (Arizona) care a calatorit peste 2 ore cu masina sa ajunga la acest eveniment impreuna cu sotia si fetita lor intre cele doua slujbe (de dimineata si seara) de la biserica.
John Todor este singurul roman din oraselul Quartzsite din Arizona, este casatorit cu Mythyl Grace, originara din Filipine, amandoi fiind parintii unei fetite de doi ani, care s-a obisnuit deja sa auda vorbindu-se in casa in limba romana, filipineza si engleza. Acesta, este pastorul bisericii americane “First Baptist Church” din localitate.
Liderii bisericilor romanesti din Arizona, au luat cuvantul rand pe rand, intercalandu-se cu alte momente din program. Domnul Dorel Micula, s-a remarcat prin cuvantarea despe identitatea noastra ca cetateni americani de nationalitate romana. Face o buna remarca afirmand ca uneori ne consideram  americani (pt ca majoritatea suntem aici de multi ani, altii de decenii), alteori ne consideram pur si simplu, romani. Cel mai bine se observa cine suntem, la competitiile sportive internationale. Cand la o competitie sportiva este un american, toti dorim ca el sa castige. Insa, daca se intampla ca in final sa ramana un american si un roman, atunci, noi sustinem romanul (in o asemenea situatie se vede mai bine ce suntem).

Atmosfera a fost intretinuta si de cantaretul de muzica populara Vasile Tantas (din Surprise, AZ) care a interpretat mai multe piese muzicale printre care “Arizona, Arizona”, “Oameni buni din neamul meu”, “Nici n-am trecut granita”, “Am si prieteni si dusmani”, “Eu si varul Ion” etc.

Melodiile au fost intercalate cu cateva recitaluri printre care “Reaprindeti candela” de Grigore Vieru interpretata de Mihaela Reed, Simona Lucescu a recitat poemul “Din strainatate” de Mihai Eminescu si poezia “1 Decembrie” de Gabriela Petcu a fost recitata de Ligia Simon. Au existat si momentele vesele cu piese remarcabile precum “Proces verbal” si “Sarutmana Coana Mare” de Tudor Musatescu redate cu talent de Corneliu Nicoalescu.

Pe parcursul spectacolului, grupul “Roua” sustinut de o mare parte din audienta, a revigorat atmosfera in mod deosbit prin melodiile “Treceti Batalioane Romane, Carpatii”, “Basarabie Frumoasa” si “Traiasca duhul lui Iancu”.

Programul evenimentului a fost prezentat cu profesionalism, talent si daruire de catre jurnalistul Octavian Curpas, deschizand astfel drumul spre inimile celor prezenti la sarbatoarea dedicata Romaniei, un motiv in plus de regasire si traire a bucuriei de a fi romani.

In urma acestui eveniment, multi dintre participanti inca sub impresia placuta lasata de sarbatoare, au avut cuvinte de apreciere si multumire. Iata o astfel de scrisoare venita din partea lui Gheorghe Manea din Scottsdale, Arizona:

“Invitatia de a participa la o intalnire cu romanii din Arizona ne-a bucurat prin faptul ca am avut prilejul sa traim un moment de adanc patriotism fata de tara in care ne-am nascut si am trait o perioada a vietii noastre.
Sarbatorirea Zilei Nationale ne-a facut sa ne reamintim diferitele etape istorice prin care a trecut poporul nostru pentru pastrarea identitatii nationale.
Un domn (Corneliu Nicolaescu) care cu emotie ne-a facut sa rememoram eforturile eroice ale natiei noastre pentru a fi unita si puternica in pofida vicisitudinilor vremii de atunci, a trezit in fiinta noastra acel sentiment patriotic ca oriunde vom fi pe acest pamint, ceva din fiinta noastra a ramas si va trai in vechea vatra stramoseasca.
Adunarea a fost condusa cu multa caldura si spontaneitate de artizanul atator intruniri, Octavian Curpas, care a stiut sa imbine momentul solemn cu poezie genuina recitata de cativa invitati cu vocatie de artisti.
Cantecele sustinute de solistul ardelean (Vasile Tantas) si a formatiei “Roua” a inveselit audienta si imnul patriei noastre a rasunat grandios in hotelul “La Quinta” din Phoenix iar fiorul “Desteapta-te romane” ne-a facut sa credem pentru moment ca suntem acasa. Gazdele au fost foarte ospitaliere punand la dispozitie mici gustari si cafea pentru toti. Schimbul de dialoguri cu cei pe care i-am cunoscut ne-a bucurat mult si pentru un moment noi toti, parca eram o Romanie mica in acest frumos stat Arizona.
Asteptam ca astfel de evenimente sa se mai intample si noi de aici, sa trimitem un gand bun celor care au ramas sa infunte dificilele probleme prin care trece in momentul de fata, Romania.”
O alta participanta la aceasta sarbatoare, Ramona Pavlovici, impresionata de intalnire, scrie revistei:
“Atat eu cat si familia mea, am fost total miscati si emotionati ca putem sarbatori Ziua Nationala a Romaniei chiar si in Vestul Salbatic. Am avut un sentiment placut, imbinat cu speranta ca toti romanii, fara deosebire de varsta, religie, etc…se vor uni sub un singur Dumnezeu si un singur steag national.

Desfasurarea programului a reprezentat un inceput promitator pentru felul in care romanii din Arizona si-au exprimat dragostea pentru patria mama si pentru cei de-acasa. Desigur ca multe aspecte se pot perfectiona in viitor si nu ma indoiesc de un si mai mare succes in 2010.

Sper din tot sufletul ca aceasta traditie initiata de dumneavoastra in acest an, sa continuie si sa dainuie atata timp cat curge sange de roman pe aceste meleaguri. Cred ca un mare aport la sucesul acestui eveniment in viitor il va avea atragerea a cat mai multor copii care sa promoveze valorile si cultura noastra romaneasca. In aceeasi ordine de idei as adauga o alta sugestie, si anume organizarea unui alt eveniment in Ianuarie, prin care sa comemoram creatia si contributia Eminesciana in literatura romana.”

Cu siguranta, si in anul 2010, revista Phoenix Mission (www.phoenixmission.org) reprezentata de Octavian Curpas si Alianta Romaneasca condusa de Corneliu Nicolaescu, vor organiza alte spectacole, alte minunate intalniri prilejuite de diverse ocazii. Si toate aceste evenimente, vor fi minunate, asa cum a fost cel prezentat iar de fiecare data, elemente noi vor intregi reusitele.

NE VORBESC STELELE!

ZahariaB by Zaharia Bonte
Bruxelles, Belgia

Atunci cand André Malreaux a pronuntat celebra formula ,,Secolul al XXI-lea va fi religios sau nu va fi de loc ?’’- invatatii, carturarii, dar mai ales teologii au privit intrebarea aceasta si posibilul ei raspuns ca pe o profetie.    Dar oare s-a gandit cineva ca secolul pe care generatia noastra il trece ar putea fi si vremea unor mari erezii ? Ati bagat de seama ca una nu doar bate la usa, ci a si intrat deja victorioasa ?  Ceas de ceas, clipa de clipa ne asalteaza pe toate caile si canalele, pe toate undele si in toate ziarele, voci mieroase, care ne imbie sa luam aminte ce ne spun astrele. Ati chibzuit vreodata adanc asupra mesajului ce vi se transmite ? ,,Ocazie prielnica pentru plasamente financiare reusite, oportunitati de afaceri, mai ales ilicite, moment prielnic pentru aventuri amoroase, etc…’’ (Sinteza a horoscopului din 13 ianuarie ’98)

Chiar nu v-ati intrebat, niciodata, ce forte dracesti stau in spatele acestor predictii, doar aparent, nevinovate ineptii gazetaresti ? Nu stiti de ce nu ati auzit niciodata la horoscop, formula, sa zicem : o zi tocmai buna pentru munca cinstita ; somnolenta, lenevia, te-ar putea costa astazi mult mai mult decat iti inchipui, sau nu uita sa-ti rostesti rugaciunea ?    Nu dorim altceva decat sa va incredintam ca noi nu ascultam, nu citim aceste speculatii ce se joaca periculos cu soarta oamenilor, si nu ne randuim viata, nu ne incepem ziua dupa sfatul zodiacelor si al horoscoapelor. Nu e un moft al nostru ! E o porunca a lui Dumnezeu !   Noi ne incepem ziua cu rugaciune, cu cantare, cu Biblia, cu Dumnezeu ! El ne calauzeste si ne ocroteste, El ne controleaza destinul. El este bun si iubitor ; ba este chiar gelos !   Dumnezeu ne porunceste  ,,Sa nu ghiciti dupa varcolaci sau dupa nori… (Leviticul 19. 26), Sa nu fie la tine nimeni care sa aiba mestesugul de cititor in stele…  Caci oricine face aceste lucruri este o uraciune inaintea Domnului…’’   (Deut. 18. 10,12)

Unii ignora poruncile lui Dumnezeu, le incalca ; se iau dupa duhurile necurate : vrajitorii, varcolaci,  zodiace.  Stiati ca in partea Olteniei pana in ziua de astazi se pastreaza traditii oculte cu descantece, cu inchinari idolesti, si formule magice, iar etnologii le considera ca facand parte din zestrea spirituala a poporului nostru, fara ca Biserica ortodoxa si nationala si autoritara si majoritara… sa ia atitudine ? Dar ca in Franta si alte tari europene, numarul vracilor, al descantatorilor, mediumurilor, intr-un cuvant al ocultistilor este comparabil cu al preotilor si medicilor luat la un loc, dupa unii, chiar mai mare ?    Si America de Nord, vestita atat pentru credinta ei cat si pentru libertatea exprimarii oricarui crez este bantuita de fantome. Printre milioane de crestini si iudei  budisti, musulmani, (ciudata intretesatura, nu ?)prolifereaza si atei si chiar satanisti. Asta  chiar ca este anacronic ; ba inca printre savanti si astronomi, crestini si pagani, si-au facut un loc important  fachirii, vrajitorii, astrologii.  In anul 1997 astronomii au prevazut ca o mare cometa, o stea foarte stralucitoare si ciudata se indreapta spre Terra. Ar putea fi un semn, o catastrofa, un cataclism ! Este un fenomen extrem de rar, ultimul din secolul ce  se sfarseste  cu  mare  tam-tam.  Astrologii au intrat si ei in actiune…

Cometa a venit si s-a dus, putini au vazut-o ; viteza apropiata de a luminii, distanta mica, dar cosmica. Insa a doua zi dupa eveniment, intr-un hotel de lux din Statele Unite, au fost gasite cadavrele a zeci de tineri ce prezentau ciudate similitudini.   Politia federala a cercetat urgent si cu mare atentie totul, dar a publicat putine informatii. Ce se stie cu siguranta, ca, erau o grupare de tineri licentiati, sub indrumarea unui reputat profesor universitar, dar care avea un comportament excentric. Impreuna ei se ocupau cu ocultismul, faceau unele experimente.    In SUA, astfel de preocupari se intalnesc des.  Exista presupunerea ca si ilustrul savant Ioan Petru Curianu, discipolul lui Mircea Eliade, disparut peste ocean ar fi fost victima unor astfel de intamplari. Dar in timp ce celebrul nostru compatriot a fost asasinat, tinerii cu cometa, si ei reputati specialisti in stiintele de varf, s-au sinucis, voind sa plece cu cometa in Univers, sau sa nu fie ucisi de ea.  Fara sa fie licentiat in vreo stiinta si nici celebru, un roman se intreba : ’’De ce nu au vrut sa moara de moarte naturala, sau sa plece cu cometa vii ? Doar erau tineri, sanatosi, sportivi si in plus specialisti in domenii de varf ale stiintelor omenesti. Le-a luat Satana mintea, i-a inselat, i-a rapus ! “  Si  este doar inceputul.  Scriptura ne invata: Pamantul, Soarele si Luna, Stelele, Universul intreg sunt Creatia lui Dumnezeu, il asculta, I se supun:  ,,Cerurile spun slava lui Dumnezeu si intinderea lor vesteste lucrarea miinilor Lui.’’ Ps. 19. 1, sau  ,,Stelele diminetii izbucneau in cantari de veselie.’’  (Iov 38. 7)   Si noi suntem creatia Celui Vesnic si Atotputernic ; dar Creatia cea mai minunata ; mai presus de stele, pentru ca suntem facuti dupa chipul si asemanarea Lui.   Genesa  1. 27     Noi suntem din Dumnezeu si ascultam numai de El. Ne vorbeste prin toata Creatia Lui ; ne avertizeaza si prin astre, stele, comete.   Dar limpede, clar pe inteles, ne vorbeste prin Cuvantul Scripturii, prin Fiul Sau, Isus Hristos. Noi nu ascultam de alte voci. (Ioan 10. 5) Noi primim in suflet lumina Lui, cu ea ne hranim ochii mintii. Lumina astrelor, a stelelor, o primim doar pentru ochii firesti; Ii multumim pentru ea, este minunata ! Cine dintre noi nu a zabovit macar o data sa priveasca noaptea stelele, luna ? Dumnezeu i-a zis lui Avraam  ,,Uita-te spre cer si numara stelele daca poti sa le numeri.’’ (Gen. 15. 5)

Astazi cu numaratoarea si cercetarea stelelor se ocupa mii si mii de savanti, indeobste astronomii. Ei dispun de aparatura ultramoderna, de telescoape care maresc imaginea de mii de ori. Masuratorile si observatiile lor vin sa ilustreze maretia si splendoarea lucrarii lui Dumnezeu.    Toate vechile si noile civilizatii ale lumii au privit si s-au minunat de grandoarea lucrarii Celui vesnic.  Nu putini au fost insa cei care au cautat sa afle de la stele, de la astre, lucrurile tainice ale lui Dumnezeu privitoare la viata si moarte, la vremuri si evenimente. Dorim sa va incredintam ca  Scriptura ne da o lumina clara despre lucrarile lui Dumnezeu, despre scopul si rostul lor : « Ridicati-va ochii in sus si priviti ! Cine a facut aceste lucruri ? Cine a facut sa mearga dupa numar, in sir, ostirea lor ? El le cheama pe toate pe nume, asa de mare e puterea Lui, ca una nu lipseste »  Isaia 40. 26    In Evanghelii citim de asemenea ca la Nasterea Mantuitorului s-a aratat o stea in rasarit, care i-a calauzit pe magi pana la ,,Imparatul de curand nascut al iudeilor,’’ pana la iesle.  (Matei 2. 1-10) Iata versurile unei preafrumoase colinde e inspirata din acest text biblic:

”As fi dorit sa vad eu steaua  Betleemului,
Si al inimii dar s-aduc  ‘naintea  Domnului;

Dorit-ai fi si tu aceasta sa o faci voios,
Adus-ai tu inima ta predand-o lui Cristos ?

Jertfa ta ca margaritar va fi,
Ca steaua frumos va straluci.
Adus-ai tu inima ta
Predand-o lui Cristos ?

As fi dorit si eu a fi la ieslele acelea,
Inaintea lui Cristos si eu a ma bucura.

As fi dorit de mii de ori pe El a-L saruta,
Pe Mantuitorul din inima a-L saluta.”

Mai citim ca la crucificarea lui Isus ,,Soa-rele s-a intunecat si Pamantul s-a cutremurat.’’ Mt. 27. 45,      In Apocalipsa gasim scris ca in Împaratia glorioasa pe care Hristos o pregateste, Soarele si Luna, astrele vor disparea si El, Domnul domnilor, Imparatul imparatilor va lumina Sfanta Cetate.      (Apocalipsa  21. 23)   Hotarat lucru pozitia si miscarile astrelor nu sunt intamplatoare. Mesajul lor este in concordanta cu planul Celui ce a creat tot Universul. Iata ce-l intreaba Dumnezeu pe Iov in cap. 38. 32:  ,,Tu faci sa iasa la vremea lor semnele zodiacului ?’’   Domnul Isus i-a mustrat pe farisei si pe saduchei spunandu-le : ,,Fatarnicilor, fata cerului  stiti sa o deosebiti si semnele vremurilor nu le puteti deosebi ?’’ (Matei 16. 3)
Apoi vorbind despre pustiirea Ierusalimului si Venirea Fiului omului in slava, Mantuitorul nostru spune in Evanghelia  dupa  Luca  22. 11   ,,Vor fi aratari inspaimantatoare si semne mari in cer.’’ Rastalmacind aceste  pasaje din Scripturi  si  altele   asemanatoare,  unii s-au apucat sa ghiceasca dupa stele, atragand asupra-le osanda pacatului.  Dar noi am primit Cuvantul Adevarului, care ne spune prin insasi gura Mantuitorului : ,,Nu este treaba voastra sa stiti, vremurile sau soroacele ; pe acestea Tatal le-a pastrat sub stapanirea Sa.’’F. Ap. 1. 7
Oricine nu pretuieste darul pe care Dumnezeu ni l-a dat, adica pe Isus Hristos, oricine nu invata de la El si nu asculta de El, oricine cauta salvarea in alta parte este idolatru, este hot si talhar. A se vedea : Ioan 14 etc   In Evrei 1. 1-2 citim : ,,Dupa ce a vorbit in vechime prin prooroci in multe randuri si in multe feluri, Dum-nezeu la sfarsitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul prin care a facut si veacurile.’’ Noi privim astrele, Soarele, Luna, stelele. Ele sunt lucrarea lui Dumnezeu. Ele reflecta maretia si stralucirea Lui.

Noua ne vorbesc stelele…

Fara grai, in taina, dar limpede clar, despre Cel ce le-a creat si le tine pe orbita, le porunceste si ele Îl asculta.
Ele spun Slava lui Dumnezeu !

“Preasfanta Treime. O singura iubire” de Doru Levi Ilioi – Ganduri despre credinta, sfintire si eliberarea de pacat

PreasfantaTreime„Crestinismul, bazat exclusiv pe Sfanta Scriptura singura autoritate in materie de credinta si revelatie crede si marturiseste ca exista Un Singur Dumnezeu, si totodata ca in Unica Fiinta Dumnezeiasca trebuie sa deosebim Trei Fete sau Trei Persoane Divine, identice si totusi absolut distincte Una fata de Cealalta. Diferentele aparente si temporala ierarhie se datoreaza in exclusivitate nivelului Lor de implicare intr-o anumita etapa din istoria omenirii. Astfel, dupa cum s-a mai spus, asistam, pe rand, la economia sau dispensatiunea Tatalui, dispensatiunea Fiului si dispensatiunea Duhului Sfant. Pentru a putea evita orice confuzie intre Aceste Trei Personaje, beneficiem de exprimarea lamurita a Sfintelor Scripturi care ne indreptatesc sa-L numim pe primul Dumnezeu-Tatal, pe al doilea Dumnezeu-Fiul, si pe al treilea Dumnezeu Duhul Sfant. Sau mai simplu, Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Fiecare in parte dintre aceste trei Personaje Divine este Dumnezeu, Dumnezeu Desavarsit, ceea ce nu inseamna, insa, in nici un caz, ca ar putea fi vorba despre Trei Dumnezei”, ne spune Doru Levi Ilioi in deschiderea volumului “Preasfanta Treime. O singura iubire”.

Doru Levi Ilioi, pastor si scriitor

Doru Levi Ilioi, autorul volumelor “Preasfanta Treime. O singura iubire” si “Virtuti si pacate”, s-a nascut pe 6 februarie 1963 la Radauti. La numai 16 ani, in 1979, paraseste clandestin Romania. Este inchis in fosta Iugoslavie si dupa ce a fost eliberat, trece frontiera spre Italia, de unde pleaca in America. Lucrand initial ca evanghelist itinerant pe strazile New York-ului sau prin aeroporturi, acesta absolva intre timp, Institutul Teologic Penticostal, dupa care isi ia masteratul in teologie. In anul 1994 este ordinat ca diacon, in 1996 ca prezbiter, iar in 1997 ca pastor.

In 1996, Doru Levi Ilioi obtine masteratul la The Catholic Diochesee of Brooklyn (M Th) in Cursuri pastorale si Noul Testament. Stabilit impreuna cu familia in Scottsdale, Arizona acesta este intre 1999-2000, pastor de tineret la biserica Happy Valley. Din 2000, Doru Levi Ilioi pastoreste biserica „Emmanuel” din Phoenix, Arizona. Autorul este casatorit din iunie 1986, cu Ana Majstor si impreuna sunt parintii a trei copii. In prezent, autorul are in lucru o a treia carte, intitulata „Usile lumii”.

„Nu exista Trei Dumnezei Atotputernici, ci un singur Dumnezeu atotputernic”.

Structurata pe cinci capitole – „Despre Dumnezeu”, „Despre Preasfanta Treime”, „Dumnezeu-Tatal”, Dumnezeu-Fiul, Domnul Cristos Mantuitorul lumii” si „Dumnezeu Duhul Sfant” – “Preasfanta Treime. O singura iubire” lasa, chiar de la prima lectura, impresia de slova vie si reprezinta o autentica si valoroasa carte de vizita pentru autor. Acesta are meritul de a explica in mod liniar caracteristicile celor trei Persoane divine – Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Duhul Sfant – intr-un demers bine documentat, ce urmareste progresiv si transparent existenta de sine statatoare, dar si distincta a Sfintei Treimi.
Realizand o delimitare clara, aproape matematica, a Persoanelor Divinitatii, scriitorul reuseste in “Preasfanta Treime. O singura iubire” sa limpezeasca, sa faca vizibil rolul si lucrarea fiecareia dintre ele. Pornind de la ideea consensului dintre Tatal, Fiul si Duhul Sfant, Doru Levi Ilioi subliniaza egalitatea si unitatea desavarsita a Acestora. „Sa nu confundam Persoanele, si nici sa nu separam Substantele. Pentru ca una este Persoana Tatalui, alta este Persoana Fiului, si o a treia este Persoana Duhului Sfant; dar, in acelasi timp, Tatal si Fiul si Sfantul Duh au aceeasi fire dumnezeiasca, aceleasi atribute, aceeasi glorie egala, Se bucura din vesnicie de aceeasi maiestate. Cum este Tatal, asa-i si Fiul, si cum este Fiul, asa este si Sfantul Duh. Si anume: necreat Tatal, necreat Fiul, necreat Duhul Sfant; infinit Tatal, infinit Fiul, infinit Duhul Sfant; vesnic Tatal, vesnic Fiul, vesnic Duhul Sfant. Si totusi, nu se poate vorbi despre trei necreati, sau trei infiniti, sau trei vesnici, pentru ca exista doar un singur Dumnezeu necreat, infinit si vesnic. De asemenea, este atotputernic Tatal, atotputernic Fiul, atotputernic Duhul Sfant; si totusi nu exista Trei Dumnezei Atotputernici, ci un singur Dumnezeu atotputernic”.
Dumnezeu, Fiinta Suprema

Capitolul unu, „Despre Dumnezeu”, se deschide cu anuntarea viziunii biblice, crestine cu privire la Persoana Tatalui. „Dumnezeu este Acela care stapaneste peste tot universul,
si este prima si ultima Realitate a tuturor lucrurilor.” Notiunile cu care opereaza Doru Levi Ilioi dovedesc un adanc respect fata de libertatea de constiinta a individului, indiferent de religia careia ii apartine. Astfel, un scurt periplu in religia principalelor popoare antice generatoare de cultura si credinta, ne trimite cu gandul la ideea de pluralism, de diversitate si grupuri multiple, avand ca element comun inchinarea la o Fiinta Suprema.

„La indieni si la alte popoare asiatice gasim credinta in Fiinta Suprema, careia I se aduceau jertfe pentru a intra in gratiile Sale si a obtine beneficii din partea Sa. Doar budismul este religia care nu vrea sa se intereseze de Fiinta Suprema, ci se arata preocupat numai de a face binele. O idee deosebita gasim la persi, unde principiul primar este conceput ca avand doua componente contradictorii: principiul binelui, intruchipat in Ahura sau Mazda, sau Ormuzd, si principiul raului, al carui exponent este Ahriman. Dar si in religia persana binele este prezentat ca fiind triumfator asupra raului, si ca atare, superior. Semitii (arabii, sirienii, evreii) introduc o idee noua, si anume ca Fiinta Suprema Se afla in legatura intima cu oamenii. Fapt este ca popoarele prospere din punct de vedere material incep sa corupa tot mai mult ideea de Divinitate, complicand-o cu tot felul de explicatii din ce in ce mai antropomorfice (omenesti), ajungand la o sumedenie de zeitati si idoli carora le atribuiau cele mai grosolane vicii.”

Dumnezeu este Actul Pur

Autorul prezinta si dezvolta „atributele lui Dumnezeu”, care sunt simplitatea, imutabilitatea, eternitatea, omniprezenta, omnistiinta, vointa, omnipotenta, mila, dreptatea si sfintenia. Fiecare dintre aceste atribute este sustinut, argumentat si explicat cu pasaje biblice, dar si cu citate din diversi filosofi. Se remarca in acest context, o idee privind simplitatea,enuntata de Aristotel: „Dumnezeu este Actul Pur, cum a zis Aristotel, ceea ce inseamna ca El are toata perfectiunea, nu mai are unde sa primeasca ceva, si nici nu are cum sa piarda ceva, pentru ca El este Intregul Absolut, este Unul, primul numar indivizibil. Dumnezeu nu Se poate descompune, fiindca El este simplu.”

“Preasfanta Treime. O singura iubire” este de asemenea, o carte in care nivelul teoretic este surclasat de cel practic. Se enumera motivele pentru care Dumnezeu acorda o atentie speciala omului pacatos – pentru ca omul este o fiinta rationala, capabila de fericire, randuita pentru o tinta supranaturala – si ni se explica de asemenea, ca „implinirea voii lui Dumnezeu este: secretul unor mari realizari; cheia rezolvarii tuturor problemelor grele ale vietii; stanca de care se sfarama toate loviturile soartei; desfatarea vesnica a fiintelor fericite din ceruri.”
Persoana Cuvantului intrupat
Capitolul patru, cel mai amplu, Ii este dedicat lui „Dumnezeu Fiul, DOMNUL ISUS CRISTOS, MANTUITORUL LUMII ”. Acest nou nivel al Trinitatii este realizat ca o relatare a evenimentelor nou testamentale de dinainte de aparitia lui Mesia, dar si ca o istorie cronologica a vietii si activitatii Mantuitorului pe acest pamant, de la nasterea si pana la moartea Sa, continuandu-se cu invierea si trimiterea ucenicilor. Remarcam titluri ca „Intruparea”, „Conceperea virginala si rolul Mariei in planul mantuirii”, „Primii adoratori ai Pruncului Isus”, „Viata publica a lui Isus”, „Alegerea si chemarea ucenicilor”, „Isus si samariteanca”, „Activitatea in Galileea”, „Cateva vindecari”, „Predica de pe Munte”, „Minunile Domnului Isus”, „Eu si Tatal una suntem”, „Patimile, moartea si invierea Domnului Isus”, „Golgota si rastignirea”, „Aparitiile lui Isus dupa inviere”, „Inaltarea Domnului.”
Preocuparea majora a autorului este aceea de a-i oferi cititorului imaginea corecta a naturii Mantuitorului, eliberata de orice detaliu fals, intru totul conforma cu cea originara si originala, adica biblica. „Prin urmare, in Isus Cristos n-au fost doua Persoane, ci numai una: Persoana Cuvantului intrupat. O persoana este cineva care are ratiune, sentimente, vointa; care gandeste, vorbeste si actioneaza. Animalele n-au personalitate. O persoana umana are duh, suflet si trup. Dumnezeu este Duh, iar Isus Cristos este „duhul intrupat”.”
„Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine”.”
O atentie deosebita este acordata de Doru Levi Ilioi minunilor savarsite de Mantuitorul. Prin ele, Mesia a plamadit chipul divin in om, a facut ca sfintenia sa ia locul naturii pacatoase, a demonstrat puterea harului. Isus Hristos este Cel care L-a vazut pe Tatal, de aceea, minunile Sale sunt si o reliefare a caracterului lui Dumnezeu, o dovada vie ca fata Celui Vesnic a stralucit asupra noastra. Iata de ce, prin miracolele Lui, si noi vedem Fata lui Dumnezeu si traim nasterea din nou. „Domnul Isus este stapan peste mintea si peste vointa omeneasca. Si tocmai aici este domeniul in care a operat El cele mai mari minuni. Sa transforme pe cineva dintr-o persoana depravata intr-un model de virtute, cum a facut cu femeia pacatoasa din Luca 7; sa treaca linistit printre cei care L-au dus pe spranceana muntelui ca sa-L arunce in prapastie; sa-i determine, printr-o simpla propozitie, sa cada cu fata la pamant pe cei ce venisera sa-L prinda inarmati cu sabii, faclii si ciomege; sa-l converteasca pe un potrivnic atat de inversunat ca Saul din Tars, care a devenit apoi inflacaratul apostol Pavel ei bine, toate acestea sunt lucruri mai puternice decat a linisti furtuna marii sau chiar a invia mortii, desi acestea nu par miracole atat de evidente.
Si daca minunile din categoria anterioara au fost savarsite o singura data, pe acestea din urma Domnul Isus le face aproape zilnic. Iar aceasta din pricina ca El este singura cale catre Dumnezeu, unicul adevar revelat, singura sursa a vietii dumnezeiesti si singurul Mijlocitor intre Dumnezeu si oameni, asa cum a declarat El Insusi: „Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine”.”
Cristos Isi aseaza invatatura pe temeiul vietii vesnice
Sunt interesante de asemenea, comentariile autorului privind invatatura lui Hristos, asa cum a fost data in parabole. In parabole, cuvantul duhovnicesc are valoare de adevar absolut, iar modul in care este prezentat demonstreaza ca asistam la o autentica lectie de dragoste crestina. Suntem chemati astfel, prin intermediul parabolelor, la o traire personala si personalizata a invataturilor Mantuitorului. „Domnul Isus Isi avertizeaza ascultatorii ca invatatura Lui este concisa, dar sigura si invariabila. Ea nu este deloc ingaduitoare cu cei care nu mai au nici o lege, care nu-si impun nici o restrictie, care nu tin seama de voia lui Dumnezeu. Cristos Isi aseaza invatatura pe temeiul vietii vesnice. Adevarurile invatate de El sunt principii cu valoare eterna. „Cerul si pamantul vor trece zice El, dar cuvintele Mele nu vor trece”.
Si le spune ascultatorilor Sai o parabola: cel ce asculta cuvintele Lui si le implineste se aseamana cu un om care isi zideste casa pe stanca, astfel ca nici o intemperie nu i-o poate ruina; cel care aude cuvintele Lui dar nu le implineste cu fapta este ca un om care si-a cladit casa pe nisip. Cand se vor napusti suvoaiele si vor sufla vanturile, prabusirea ei va fi inevitabila si definitiva.”
Duhul Sfant, cea de a treia Persoana a Preasfintei Treimi
Odata cu capitolul cinci, „Dumnezeu Duhul Sfant” , este abordata cea de a treia Persoana a Dumnezeirii – Duhul Sfant. „Imparatia pe care o intemeia Domnul Isus trebuia sa aiba o sursa de energie spirituala prin care sa se poata mentine. Si acest izvor de viata avea sa fie tocmai Duhul Sfant, acea „putere de Sus” promisa de Mantuitorul pe care El nu o ia din lumea creata, ci o trimite dinafara ei. Ori, puterea aceasta este Insusi Duhul Sfant, cea de a treia Persoana a Preasfintei Treimi.
In limbajul biblic, Duhul Sfant este prezentat cu ajutorul a numeroase metafore: vant, apa vie, untdelemn, foc, pecete, etc., iar la botezul lui Isus El S-a pogorat „in chip de porumbel”, ca simbol al blandetii, gingasiei, gratiei si puritatii, pentru ca Ioan Botezatorul sa-L poata identifica pe Mesia, „Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii”.”
Ca si in capitolele precendente, Doru Levi Ilioi realizeaza o selectie a celor mai importante momente in aparitia si manifestarea Duhului Sfant, incepand cu intemeierea lumii, vremurile patriarhilor, ale profetior Vechiului Testament, pana la pogorarea Sa in ziua Cincizecimii. Tinta acestui capitol este de a prezenta, ca intr-un mozaic, complexitatea si semnificatia lucrarii Duhului Sfant, care „este Dumnezeu” („S-a spus ori de cate ori a fost necesar ca Duhul Sfant nu este doar o influenta, sau o putere, ci o persoana; si nu o persoana oarecare, ci a treia Persoana a Trinitatii Divine, de aceeasi natura si cu aceleasi atribute ca Tatal si ca Fiul”) si „continuatorul operei lui Cristos” („Locul lui Cristos in lume l-a luat nu vreun om sau vreun inger, ci Duhul Sfant; sau mai bine zis, Domnul Isus nu mai actioneaza prin trupul Sau vizibil, ci prin Duhul Sau”).
Darurile Duhului Sfant
„Darurile Duhului Sfant pot fi privite cel putin din doua perspective”, cea vechi-testamentala si cea nou-testamentala. Aceste daruri sunt slobozenia, intelepciunea, priceperea, sfatul, taria, cunostinta, frica de Domnul. In continuare, autorul adauga ca „dintre toate roadele Duhului Sfant enumerate de apostolul Pavel in contrast cu roadele firii pamantesti, cea mai formidabila este dragostea, aceasta fiind nepieritoare si tinand de insasi esenta firii Preasfintei Treimi Divine. Iar Duhul Sfant care este nu numai Duhul adevarului, dar si Duhul harului, impodobeste sufletul nostru cu tot felul de haruri acordate poporului Noului Legamant.”
„Si acum, fratilor, va incredintez in mana lui Dumnezeu si a Cuvantului harului Sau, care va poate zidi sufleteste, si va poate da mostenirea impreuna cu toti cei sfintiti”. Aceasta este fagaduinta pe care Dumnezeu ne-o da in Faptele Apostolilor. Suntem chemati la slujire, iar slujirea este bucurie. Aceasta este lucrarea fiecarui crestin – sa Il serveasca plin de bucurie sfanta, atat pe Dumnezeu, cat si pe semenul sau. Cartea lui Doru Levi Ilioi, “Preasfanta Treime. O singura iubire”, este o analiza succinta, intemeiata pe Biblie, asupra doctrinei crestine a Trinitatii.
„Mai presus de orice binecuvantare si de orice lauda”
Vorbind despre volumul “Preasfanta Treime. O singura iubire”, Constantin Moisa, consilier editorial, afirma: „Dar un proiect care s-a nascut atunci si care a pecetluit relatia noastra se numea „Preasfanta Treime Divina. O singura iubire”. Doru mi-a aratat manuscrisul, lucrat cu ani in urma pe o masina de scris, cu un font vechi, necunoscut unui calculator modern. Textul a fost scanat in America, adus pe un disc in tara. A urmat culegerea lui cu grija, de la un capat la altul, unele pagini originale fusesera ingalbenite de vreme sau erau presarate cu stersaturi si corecturi de mana. Apoi, odata fixat, textul a fost imbracat in haine noi, de sarbatoare, ca sa-i stea cat mai bine, asa cum o face un slujitor al cuvantului care isi cunoaste menirea si isi pune la treaba carisma…
Si acum, ce vom mai face la finalul acestor eforturi conjugate decat sa ne prosternam inca o data, intr-un duh de profunda adorare, la picioarele Preasfintei Treimi, reinnoind legamantul suprem al vietii noastre de a proslavi Numele Tatalui, si al Fiului, si al Duhului Sfant!
Iar Dumnezeul nostru Triunic si Preasfant, al Carui Nume glorios este cu mult „mai presus de orice binecuvantare si de orice lauda” sa binecuvanteze si aceasta modesta contributie a noastra intru glorificarea harului Sau si s-o transforme intr-o reala binecuvantare pentru toti cititorii nostri… „ Fie ca El sa ne ajute sa dobandim astfel, cunostintele si valorile si intelegerea de care avem nevoie pe calea noastra spre cer.

Interviu cu Bogdan Tataru-Cazaban: Despre relatia dintre politica si religie cu unul dintre cei mai tineri si mai competenti sfetnici ai Romaniei

Bogdan CazabanIn universul din jurul celui mai puternic om al Romaniei, este de asteptat sa gasesti numai “buldogi” necrutatori si intelepti incruntati. La doar 32 de ani, consilierul pe probleme de cultura si culte al Presedintelui Romaniei, pare a fi dezavantajat de un fizic angelic si de o eleganta inactuala. Desi astazi succesul tine de domeniul galagiei si al duritatii, el reuseste prin forta convingerilor sale interioare. Si reuseste in tacere. Faceti, va rog, cunostinta cu cel mai tanar sfetnic al Romaniei.

Stelian Gombos: Domnule Tataru-Cazaban, desi sunteti foarte tanar, de 5 ani detineti functia de consilier in Administratia Prezidentiala. Cand oamenii se gandesc la un consilier isi  imagineaza mai degraba un venerabil sfetnic. Trebuie sa va marturisesc ca din acest motiv, existenta dumneavoastra in vecinatatea intima a resorturilor puterii pare a fi suspecta…
Bogdan Tataru-Cazaban: Se pare ca este ceva plauzibil in ce spuneti din moment ce va las aceasta impresie chiar si dupa cinci de ani de „vecinatate suspecta”… Dar stiti cum se petrec lucrurile: putem controla in mai mare masura ceea ce facem si in mult mai mica masura ceea ce cred ceilalti despre noi. Oricum, aceasta este tensiunea definitorie pentru oricine a intrat, pentru o vreme, in serviciul public: tensiunea dintre fapte si receptarea lor, dintre intentii si rezultate. Sper, totusi, ca prin ceea ce sunt si am facut sa nu fi lasat loc prea multor suspiciuni, desi in viata publica si chiar in viata academica, retorica suspiciunii este predilecta. Cat despre varsta, ceea ce spuneti era valabil in anul 2005, cand am venit in serviciul Presedintelui. Vedeti, cu ceva timp inainte, doctoratele se sustineau la o varsta mai tarzie si, trebuie sa recunoastem, erau contributii majore. Acum se sustin, in multe cazuri, foarte devreme, pana la 30 de ani. Ceva asemanator se intampla si in zona expertizei. In plus, cred ca implicarea pentru care am optat este mai potrivita cand ai mai multa energie si mai mult entuziasm decat la o varsta venerabila, pe care poti sa o traiesti mai detasat si mai contemplativ.
S.G.: Mai concret, ce forte v-au deschis usile pentru a intra in Palatul Cotroceni? Fortele politice, cele ale prestigiului academic sau pur si simplu recomandarile din partea unor personalitati importante, cum ar fi domnul Andrei Plesu?

Bogdan Tataru-Cazaban: A fost foarte simplu. Am fost invitat sa discutam pe problemele care mi-ar fi putut reveni ca responsabilitate. Am fost placut impresionat ca CV-ul meu era cunoscut. De altfel, era public. Si am primit increderea Presedintelui, ceea ce m-a onorat foarte mult. Desigur, faptul ca domnul Andrei Plesu cunostea bine profilul meu profesional a fost foarte important pentru mine.
S.G.: Care este reactia omului politic de pe Dambovita, in fata unei aparitii atat de rafinat politicoase si elegante ca a dumneavoastra?
Bogdan Tataru-Cazaban: Sunt magulit. Dar nu sunt singurul si nici nu as vrea sa ducem lucrurile inspre stilistica aparentelor sau a comportamentului. In orice caz, nu este greu sa observi ca de cele mai multe ori si pe termen scurt politetea nu este o arma si ca eleganta provoaca mai degraba consternare decat respect. Dar chiar si intr-o lume in care trebuie sa invingi cu orice pret, trebuie sa fie loc pentru o atitudine cavalereasca. Personal, am convingerea lui Alexandru Paleologu ca „politetea este o arma”. De ce sa nu vedem in politete fair-play-ul, iar in eleganta fidelitate si tarie de caracter?
S.G.: Pentru ca in lumea politica romaneasca, fair-play-ul si fidelitatea asigura un bilet catre esec. Modelul practicat de dumneavoastra nu ar avea nici o sansa. Glosand pe marginea acestei afirmatii, cat de viabila credeti ca este o schimbare reala a universului politic romanesc provocata de tinerii prezentului?

Bogdan Tataru-Cazaban: Aceasta schimbare poate avea sanse daca tinerii vor rezista la presiunea lumii in care intra si nu vor imita exact acele lucruri care ne displac tuturor la actuala clasa politica. Puterea de schimbare sta efectiv in decizia acestor tineri de a nu imita, ci de a aduce cu adevarat ceva nou: un suflu de incredere si de profesionalism, de care sunt convins ca avem nevoie cu totii.
S.G.: Sunteti un competent specialist in medievistica. Desi cele doua epoci difera foarte mult, va propun un exercitiu de imaginatie: ce ar putea sa invete un om politic contemporan de la un om politic al evului mediu?
Bogdan Tataru-Cazaban: Ar fi destul de greu sa invete ceva – in sensul inspiratiei directe si eficace – pentru ca viziunea politica fondatoare a modernitatii este complet diferita de cea a Evului Mediu. Dar intotdeauna se poate invata prin recuperarea memoriei. Nu ma sfiesc sa spun ca sunt adeptul unei viziuni istorice care pune in lumina contributia esentiala a crestinismului medieval la Europa pe care o traim astazi, chiar daca diferentele adaugate in timp nu mai lasa loc unei perspective clare si recunoscatoare asupra trecutului.
In planul gandirii si al practicii politice, cred ca este bine sa cunoastem conceptia asupra legislatorului uman la Marsilius din Padova, considerat de multe ori drept precursor al modernitatii, sau teoriile asupra consimtamantului politic, ori pledoariile pentru rezistenta civila in fata tiraniei, sau practica reprezentarii politice in Adunarile de stari in Europa.

Bogdan Tataru-Cazaban s-a nascut in anul 1977 si este doctor in filozofie la Universitatea din Bucuresti. Din anul 2005 este consilier de stat pentru cultura si culte la Administratia Prezidentiala. A fost beneficiarul mai multor burse de cercetare la Ecole des Hautes Etudes din Paris, Universitatea din Genova sau New Europe College. Este membru fondator al Asociatiei Romane de Istoria Religiilor, co-editor si redactor al unor reviste de specialitate. Bogdan Tataru-Cazaban este deja un traducator consacrat al autorilor patristici medievali, fiind totodata si autor, editor sau coordonator al unor volume de spiritualitate si teologie crestina.

S.G.: Se reclama si se acuza din ce in ce mai des scaderea ponderii, atat a culturii cat si a religiei (cea din urma  fiind totusi necuantificabila) in viata generatiei tinere. La mai mult de un deceniu de la aparitia religiei ca materie de studiu obligatorie in scoli, ce efecte mai poate avea asupra tinerei generatii mentinerea acestei obligativitati – ce a fost cat se poate de contestata si de disputata in ultima vreme?

Bogdan Tataru-Cazaban: Stiti ca despre situatia publica a lecturii, de pilda, s-au facut sondaje si s-a discutat mult. Unii s-au ingrijorat (printre care ma numar si eu), altii au spus ca este firesc. Dar despre practica religioasa a romanilor, nu am prea intalnit studii. Se vorbeste mai mult despre increderea in Biserica si se studiaza prea putin practica, frecventa, raportarea la sarbatori. De foarte multe ori, cultura publica in care traim se afla in zodia impresiei si a subiectivismului generalizat. Ceea ce vedem in jurul nostru si ceea ce se prezinta in mass-media devin reperele pe care ne construim atitudinea. Numai ca un raspuns corect la intrebarea dumneavoastra trebuie sa aiba la baza un studiu foarte detaliat. Abia astfel vom putea aprecia si efectele publice, sociale, ale predarii religiei in scoala, care nu este obligatorie, ci facultativa. Generalizarile pripite sunt lipsite de relevanta. Opinia mea este ca educatia religioasa poate participa, atunci cand este onesta si deschisa fata de alteritate, la o cultura comuna, alaturi de alte tipuri de formare. Cand se discuta pro si contra prezentei religiei in educatia publica, intrebarea fundamentala este: ce semnificatie se atribuie religiei? Daca vezi in ea o adeziune privata si mai ales un germene de intoleranta, atunci vrei sa-i limitezi prezenta. Dar de ce sa nu vedem in religie nu doar mostenirea, ci mai ales potentialul de frumusete si generozitate umana, de solidaritate si de creativitate?

S.G.: Credeti ca acest potential de frumusete si generozitate este corect si multumitor transmis de manualele de religie care sunt folosite in prezent?

Bogdan Tataru-Cazaban: Am vazut si manuale bine intocmite. Desi nu sunt un specialist in pedagogie religioasa, cred ca este loc de mai bine. In orice caz, decontextualizarea exemplelor asupra carora s-a insistat pana acum in presa trebuie sa fie luata in calcul atunci cand formulam o judecata. Din punctul meu de vedere, manualele de educatie religioasa ar avea tocmai rolul de a pune in valoare, in contextul spiritualitatii proprii fiecarei religii ori confesiuni, dimensiunea profund etica a vietii religioase, capacitatea sa de a fi integrata vietii civice prin valori care, dupa cum vedem, lipsesc de multe ori si la care se ajunge greu fara o educatie religioasa. Educatia religioasa are sansa de a conduce la aceasta descoperire a frumusetii si a generozitatii umane, justificandu-si astfel locul care i-a fost recunoscut in invatamantul public.

S.G.: Unul dintre rolurile dumneavoastra este acela de a fi o punte de legatura intre Stat si Biserica. Ce aspecte mai sunt de rezolvat in privinta chestiunii dependentei Stat-Biserica?

Bogdan Tataru-Cazaban: Nici nu poate fi vorba de o dependenta. Vedeti, chiar si in regimurile juridice de separatie, relatia stat-culte exista si tinde sa devina din ce in ce mai complexa, in functie de relevanta sociala si, prin urmare, politica a religiei. Fac apel din nou la campul care imi este cel mai indepartat: cel al sociologiei politice, in care se recunoaste caracterul inevitabil, in democratiile moderne, al recunoasterii de catre stat a religiei. Religia nu este un hobby, ci este o angajare personala cu efecte multiple in plan comunitar. Prin urmare, nu este corect sa vorbim de dependenta, ci de interdependenta, de un tip de relatie pe care politicul o are cu orice alta forma de coeziune sociala. Cu atat mai mult cu cat Bisericile – care sunt organisme venerabile, daca ar fi sa le definim dintr-o perspectiva strict seculara. La noi, va exista, cred, multa vreme, o tensiune intre conceptia celor care vad in separatia radicala o solutie de onestitate din perspectiva autonomiei (politica si religioasa), si cei care vor sustine cooperarea ca o solutie de onestitate din perspectiva relatiei dintre cele doua domenii, pentru ca religiosul si politicul pot fi separate complet doar in mintea noastra, ele continuand sa inter-reactioneze in mod real de la nivelul comunitatii celei mai restranse pana la nivelul global si diplomatic. Exista un „purism” al scepticilor si al indiferentei lor in materie religioasa, care socotesc ca religia are de-a face atat de putin cu pamantul, incat suntem datori cu totii sa-i asiguram decolarea. Insa cei care cunosc cu adevarat istoria crestinismului, de pilda, stiu ca lumina cea mai clara a sfinteniei a coexistat cu implicarea cea mai directa in cursul istoriei. Credinta poate conduce in mod legitim atat la o teologie a istoriei, cat si la o teologie politica. Limita relatiei cu politicul si in general ca lumea vine atunci cand credinta este ispitita sa cedeze, sa coboare de la inaltimea menirii ei, care este adevarul si libertatea.

S.G.: In alta ordine de idei, este binevenita intrarea, vreodata, a preotilor in viata politica a comunitatilor, in cadrul diferitelor alegeri locale?

Bogdan Tataru-Cazaban: Inteleg ratiunile prezentate, care tin de exigentele comunitatilor locale. Personal, cred ca este nevoie de multa prudenta. Reglementarile venite dupa hotararea Sfantului Sinod reflecteaza aceasta nevoie de echilibru. Recunoastem, desigur, rolul preotului in viata comunitatii locale, dar implicarea sa in alegeri va fi ca un mers pe sarma. Totul depinde de personalitatea, discernamantul si recunoasterea publica ale celui care doreste sa candideze, candva. S-ar putea sa fie comunitati care se vor simti reprezentate de preotul lor in consiliile locale, iar altele care vor fi reticente.

S.G.: Stimate Domnule Cazaban, multe familii tinere parasesc Romania. Nu a fost si cazul familiei dumneavoastra. Aceasta alegere se datoreaza (si) succesului dumneavoastra?

Bogdan Tataru-Cazaban: Am decis sa ramanem in tara inainte de a avea vreun ecou public a ceea ce faceam ori facem. Trebuie sa va spun ca desi aveam, poate, mai mult decat alti colegi posibilitatea de a ne stabili in alt loc, din motive si convingeri familiale, am simtit, fara sa dezbatem prea mult, ca ar fi bine sa ramanem si sa incercam sa construim ceva aici.
Ceea ce ne-am propus era in plan strict cultural si, mai precis, academic: participarea la construirea unei reviste de istorie a religiilor, o revista de studii medievale, un institut de cercetare, care sa semene cu cele din strainatate, o colectie de texte ale autorilor medievali, tradusi pentru prima data in limba romana, o carte care sa gandeasca teologico-politic relatia dintre ortodoxie si modernitate. Sunt doar cateva exemple de proiecte. In general, lucruri care ar putea avea un efect public dupa ani si ani. Sansa noastra a fost sa intalnim la timp oameni care ne-au dat incredere si ne-au oferit sprijinul lor generos, in primul rand uman si intelectual. Am primit aceste investitii de incredere si simpatie cu sentimentul ca trebuie sa confirmam si sa le dam si celorlalti incredere. Le sunt foarte recunoscator acestor oameni. Fara ei, in atmosfera publica incarcata de la sfarsitul anilor 1990, am fi putut lua alta decizie.

S.G.: Acum, la implinirea a cinci ani de la intrarea dumneavoastra in serviciul public al Administratiei Prezidentiale, vedeti gestul parasirii turnului de fildes al savantului ca pe o sminteala sau ca pe o adaugare si o implinire?

Bogdan Tataru-Cazaban: Cand faci o alegere, nu poti castiga 100%. Este in firea lucrurilor sa si pierzi ceva. Uneori ajungi sa recuperezi, alteori acel ceva dispare pentru totdeauna, desi a facut la un moment dat parte dintre posibilitatile tale. Prin urmare, am pierdut o tihna, un ritm recules si interior, care imi caracteriza, cu rare exceptii, viata de pana in anul 2005.
Dar am castigat o experienta pe care nu as fi avut-o altfel. Scriu mai putin si nu pot avansa prea mult la proiectele mele, in schimb am cunoscut arii culturale si religioase care mi-ar fi ramas, poate, indepartate. Ceea ce am practicat dinainte a fost lucrul in echipa si o vocatie a relatiei care, cred, m-au ajutat in mod deosebit. In rest, asa cum spunea Fericitul Augustin, ordinea lumii, ca si a destinului individual, as completa, nu poate fi apreciata decat la sfarsit.

S.G. : Acestea fiind zise, acum, in incheierea acestui dialog de suflet, doresc sa adresez calde multumiri pentru amabilitate si sa va doresc mult succes, mult spor si multe impliniri, in continuare!

Interviu realizat de
Stelian Gombos

Pledoarie pentru viata – Pledoarie pentru natura

IMG_1020Am ales aceasta tema deoarece pentru orice fiinta de pe aceasta planeta cea mai mare comoara este VIATA. Insa uneori aceasta “comoara” este distrusa voit sau nu. Ma voi referi mai intai la viata organsimelor vegetale din care plantele numite ”oceanul verde” al Pamantului sunt o lume care s-a nascut inaintea omului, dar care a suferit unele transformari, mai ales, dupa aparitia acestuia. Astazi, sunt putine locuri pe Pamant care au ramas neatinse de om (de exemplu, o parte din padurile ecuatoriale). Omul a distrus viata multor specii prin taierea salbatica a padurilor, dar si prin poluarea tot mai accentuata din prezent. Nu trebuie sa ne mai miram de ce se intampla acum in lume si implicit si la noi in tara. Natura, doreste ca omul sa-si dea seama ca si padurile sunt foarte importante. De apreciat campaniile care se fac cu privire la reimpaduriri insa le-au trebuit 20 de ani ca sa-si dea seama ? Acelasi lucru se intampla si cu animalele: braconajul a dus la disparitia multor specii de pe glob. Unele specii sunt pe cale de disparitie, motiv pentru care sunt protejate. Delta Dunarii numita si “Paradisul pasarilor” nu mai este ce a fost candva desi astazi este rezervatie a biosferei. De ce? Din neglijenta, indiferenta, nepasare fata de frumusetile naturii sau pur si simplu dorinta de a distruge. Omul, cea mai evoluata forma de viata din fericire nu este pe cale de disparitie ! Insa oare de ce am fost creati? Ca sa distrugem sau sa protejam? Viata unui om-un miracol deoarece din doua celule atat de mici:ovulul si spermatozoidul sa se formeze un OM. Ea a fost data de Dumnezeu si nu avem nici un drept sa o oprim sa existe.

Pledoarie pentru natura
Desi sunt la perioada adulta totusi nu pot sa uit acele ierni frumoase, geroase si cu multa zapada care erau in perioada copilariei mele. Copilaria, ce frumos suna-perioada cea mai frumoasa a fiecarui copli-deci si a mea, cu bucurii si fara griji.Imi amintesc cu mare drag de ea si parca imi este dor de ea. Nu vreau sa fiu nostalgica dar parca azi aceasta perioada pare sa dispara sau pentru ca suntem in era calculatorului este cu totul altfel. Vemurile se schimba si ne schimbam si noi, se schimba si generatiile. Este o lege a firii, ca sa existe si o succesiune a anotimpurilor.Iarna-sezonul hiemal, se caracterizeaza prin temperaturi scazute iar aproape toata vegetatia ierboasa isi pierde organele aeriene ramanandu-le fie radacinile, tulpinile subeteane, fructele sau semintele care pot rezista sub stratul de zapada. Impotriva frigului oamenii ingroapa vita de vie si cultiva diferite legume in sere si solarii.Pomii si majoritatea arbustilor raman golasi,cu exceptia majoritatii coniferelor la care frunzele sunt verzi si nu cad in timpul iernii.
In acest numar al revistei incerc alaturi de cei care doresc sa-si rapeasca putin din timpul sau pretios,, sa sensibilizam oamenii ca este bine sa avem mare grija de ceea ce ne incojoara. Sintagma „bine faci-bine gasesti”, ar trebui sa o gasim tot mai des. De multe ori cuprinsi de febra grijlor zilnice uitam sa ne gandim si la vietatile din jurul nostru, la florile care ne fac sa ne descretim fruntile cand le vedem,la trilurile pasarelelor cand la auzim, la calmul padurii, la susurul izvorului, toate parca ne imbie sa le ajutam si sa le protejam.Oare de ce? Societatea aceasta si-a pierdut orice principiu, nu mai doresse nimic ? Eu cred ca nu, lucru dovedit de tinerii, copii, adultii care totusi se implica si pun mult suflet in munca lor de protejare a naturii. Ce mult imi place cand il aud horind pe Tudor Gheorghe despre natura: Au innebunit salcamii /De atata primavara,/Umbla despuiati prin ceruri/Cu tot sufletu-n afara/Si l-au scos de dimineata/Alb si incarcat de roua/Cu miresme tari de ceruri/Smulse dintr-o taina noua/Au innebunit salcamii/Si cu boala lor odata/S-a-ntamplat ceva imi pare/Si cu lumea asta toata/Pasarile aiurite isi scot sufletul din ele/Pribegind de doruri multe/Calatoare printre stele/S-a-mbatat padurea verde/Nu mai e asa de calma/,Tine luna lunguiata/Ca pe-o inima in palma/Nu-mi vezi sufletul cum iese/In haotice cuvinte/,Au innebunit salcamii/Si tu vrei sa fiu cuminte?” sa ne deschidem inima si sa ascultam rugamintea naturii-nu ma loviti !. Cum afirma Francis Bacon :„Nu putem porunci naturii, trebuie sa o respectam “, desi „Natura nu poate fi mandra cu noi. O secatuim, ii stricam linistea si-i afumam permanent tavanul.” (Vasile Ghica), totusi inca mai existam datorita EI.

Prof.Camelia Cosma
www.phoenixmission.org

ABSALOM, FIUL MEU!

Corina3 „Iti las cerul”, Mi-ai soptit si ai plecat

Luceafar al zorilor, cu negru suflet-

Te-ai pogorat într-un pamant uscat,

Si îngeri te-au urmat in al tau umblet.

In haul noptii grele, adanc tu ai cazut,

Piciorul tau s-a-mpiedicat pe stanca –

Esti fiul Meu, ce mort Mi S-a nascut,

Si dupa tine, inima-Mi mai plange inca.

In blid cu El, tu painea ti-ai intins,

Erai pribeag, strain fugit de-acasa

Cu suflet alb de lepra, cu ochi stins,

I-ai sfasiat cu ura, steaua-I luminoasa.

Chipu-ti frumos si parul des si greu,

De ramuri ucigase au fost prinse –

Te chem pe nume, Absalom, tu, fiul Meu,

Cu buze rosii – de pacat si sange-atinse.

Cine-ar putea sa-Mi stie mistuirea,

Cand în Eden, întai am blestemat –

Asa a fost sa-ti fie la-nceputuri rostuirea:

„Iti las cerul”, Mi-ai soptit si ai plecat.

Corina Diamanta Lupu

www.phoenixmission.org

BISERICA EVANGHELICA ROMANA “SPERANTA” DIN CHARLEROI – BELGIA – IN SARBATOARE

belgiaAu venit cu totii cu bucurie, cu cantec, cu multumire si lauda sfanta ; si fac asa in fiecare duminica seara, ca fratii romani din Charleroi s-au constituit de multi ani intr-o adunare crestina in scopul inchinarii, a partasiei fratesti si a cunoasterii lui Isus Hristos si tainelor Imparatiei Lui. In acelasi lacas de inchinare de pe Rue Beau Mont nr. 216, cod 6030 proprietate a Bisericii Evanghelice Belgiene, unde cei aproximativ 50 de membri si apartinatori se inchina de fiecare data ne-am intalnit si in dupamasa zilei de 22 nov 2009 pentru a celebra una din cele mai mari si frumoase serbari crestine de peste an : SARBATOAREA MULTUMIRII – SERBAREA ROADELOR.

Ghirlande de fructe frumos parguite si purtatoare de arome ceresti au impodobit altarul pentru inchinare, iar rugaciunea, cantarea si marturia Evangheliei au imbalsamat si inaltat inimile tuturor celor prezenti. Invitatilor speciali cu acest prilej de mare bucurie : Constantin Barbu, de loc din Prelipca-Suceava, care activeaza pe plan national in cadrul Misiunii crestine ALEGE VIATA si Mihai Daniel, tanar pastor penticostal din Satu Mare li s-au adaugat si cativa oaspeti din Biserica Romana ELIM Bruxelles, intre ei fratele Stefan Coman aducand o graitoare marturie despre modul in care Israelul dupa trup praznuieste si astazi : se bucura, se inchina si canta Domnului cu prilejul acestei sarbatori, dar si despre modul cum Sfantul lui Israel lucreaza in viata si in familia lui. Fratele Dragos Croitoru – diacon in Biserica Romana ELIM Bxl, in calitate de organizator al acestui eveniment si responsabil al adunarii din Charleroi formata din crestini dupa Evanghelie, baptisti si penticostali ne-a indemnat pe toti participantii sa ne exprimam liber si deplin bucuria, marturia, cantarea. Principalele mesaje au fost despre « Siguranta Mantuirii » rostit de fr Barbu C. si despre « Ce sa-I aducem lui Dumnezeu ? », gandul fratelui Daniel M. In timpul serviciului divin – si faptul a devenit obisnuinta – s-a oficiat si actul binecuvantarii a doi copii. La noi dupa sase saptamani de la naste-re conform unei randuieli din Vechiul Testament, Cartea Numeri 6. 22, nou nascutii sunt prezentati la casa de rugaciune si slujitorii bisericesti rostesc o binecuvantare si fac o rugaciune pentru ei, pentru parintii lor, pentru binecuvantarea intregii familii. Botezul, actul ce se savarseste in imprejurari similare in bisericile traditionale, la noi se administreaza numai persoanelor mature in baza propriei solicitari si a marturiei personale. Exista si cazuri – si cel petrecut aici a fost unul – in care din motive intemeiate copiii sunt ’’adusi la binecuvantare’’ pe cand au deja cativa anisori. Sa le dea harul Sau si sa-i ocroteasca toata viata lor si mantuire pentru vecie. Dar acest ’’act de cult’’ a decurs repede si intr-o atmosfera plina de evlavie dupa care a continuat cantarea, inchinarea, predicarea. Mai varstnici sau mai tineri, parinti si copii, oaspeti sau localnici, am avut cu totii clipe binecuvantate de bucurie, de partasie, de inaltare sufleteasca.

A rasunat cantarea sfanta, ne-am exprimat recunostinta catre Cel care ne da hrana si imbracaminte si adapost si ne pazeste si ocroteste in toate caile si umblarile noastre, Domnul si Mantuitorul nostru care ne iubeste si ne cheama mereu la o curata si pasnica vietuire, la o sfanta pregatire pentru Imparatia care va sa vie. La incheierea serviciului divin, a timpului de inchinare sfanta, in sala alaturata ne asteptau bunatati rare pregatite neaos romaneste de harnice gospodine din cele mai binecuvantate roade ale pamantului. Aceste agape numite de inaintasii nostri ’mese de dragoste’ sunt excelente prilejuri de a aprofunda vechile prietenii, de a lega altele noi, de a afla vesti de la dragii nostri din departari si nu in ultimul rand de a relua si poate exemplifica proaspatul mesaj al Evangheliei, de fapt punctul de interes central al sfintelor slujbe religioase in toate bisericile evanghelice-protestante-neoprotestante. Fara pretentia de a fi in stare sa reproducem fidel conversatiile din timpul savurarii bucatelor maiestru pregatite va prezentam cu totul fugitiv si doua-trei schimburi de ‘perle’ la care am tras cu urechea : – Voi aveti aici in sanctuar o fidela si distinsa cruce… Ce rol are ea la inchinare ? – Simbolul arhicunoscut si deplin acceptat al crestinismului… a venit raspunsul prompt, limpede, binevoitor. In ce priveste inchinarea niciuna din cele trei confesiuni care ne unim in rugaciune si “adoration” nu a-vem dubii, ne inchinam Parintelui ceresc in DUH si in ADEVAR. (Evanghelia dupa Ioan 4. 23-24) -Si acest principiu este valabil si pentru fratii evanghelici belgieni cei care sunt proprietarii locasului de inchinare si care decid in ce priveste amenajarea sanctuarului, tarnosirea altarului… a mai adaugat o voce cu accent de sarmale aburinde(!). Sau alt exemplu: – La niste gospodari si familii bine indestulati cum sunteti voi, pe langa aceste bunatati si acesti struguri ’nazdravani’, sau din ei, se scoate si se serveste si licoarea bine cunoscuta, ce aici bine vedem ca lipseste… Mi-am luat indrazeala de a continua acest dialog, deloc «ghiurghiliu»: – S-ar putea ca nu toate confesiunile evanghelice parte a acestei adunari sa fie atat de restrictive cu ’’licoarea bahica’’ precum noi penticostalii, care nu bem vin nici alte bauturi tari in nici o imprejurare, dar fara indoiala ca niciunul din membrii acestei adunari crestine, ale carei regulamente le cunosc si nici din Biserica ELIM Bxl care incurajea-za si ajuta lucrarea sfanta de aici, nu practica si nu tolereaza imbuibarea cu mancare si mai ales cu bautura, adica : ospetiile idolatre, chefurile, betiile. A se vedea in acest sens Cuvantul Domnului din Deut. 29 ; 19 ’’Nimeni dupa ce a auzitt cuvintele acestui legamant incheiat cu juramant sa nu se laude in inima lui : ‘Voi avea pace chiar daca as urma dupa pornirile inimii mele si chiar daca as adauga betia la sete !’’ Apoi ma intorc iarasi spre noul meu prieten Barbul C, moldovean sfatos, caruia ii fac urmatoarea observatie putin cam ‘arde-l’-eneasca(!) : – Sa fie oare o caracteristica a confesiunii dumneavoastra sau o perceptie putin gresita a mea, rezerva prietenilor nostri comuni Petrica U si Cornel H in comunicare si partasie frateasca ? – Nu, nu-i stiu deloc retinuti in dialoguri cu fratii, indiferent de nuanta confesionala si chiar o sa le transmit alaturi de sincerele dv. urari de sanatate, pace si har, o sa le transmit si aceasta observatie… – Iar eu va multumesc la modul serios si astept raspunsul dumnealor pe pagina mea de netlog, ca-i stiu bine, is oameni cu multa carte : http://ro.netlog.com/groups/finici- Fratii de la Elim, unde oricare dintre romanii imprastiati prin lume pot afla vesti despre noi, ne pot cunoaste crezul, lupta, izbanzile. Acelasi lucru si pe : www.bruxellesmission.org si pe www.elim-bruxelles.org si www.elim-bruxelles.be. In plus pe aceste doua ultime site-uri puteti urmari in direct transmisia serviciilor divine in fiecare duminica si apoi selectiuni inregistrate. ……………………………………….

Iata, scumpi si stimati prieteni, un episod fericit din trairea si inchinarea noastra in tara atat de primitoare pentru fratii romani – Belgia – tara plina de roadele neinchipuit de imbelsugate ale toamnei pentru care mereu multumim Domnului nostru bun si iubitor si-L rugam : Asculta, Doamne, rugaciunile ce in aceasta sfanta zi de praznic s-au adus pe altarul Tau… Doamne, mantuieste poporul belgian si pe toti romanii care vremelnic ne-am gasit adapost pe aceste meleaguri primitoare… BINECUVANTEAZA DOAMNE BELGIA, BINECUVANTEAZA ROMANIA… SI PE TOTI CEI CARE IN ORICARE ALT LOC CHEAMA NUMELE TAU !

– Ganduri exprimate de Camelia F., Lenuta D., Oana A., Mariana D., Tabita D., Veronica A., Emilia C… Adunate laolalta de Zaharia Bonte, reporterul de serviciu.

Dialog cu IULIAN I. URBAN

urban_iulian* Senator de Ilfov (Grupul Parlamentar al PDL din Senat),
* Vicepresedinte al Comisiei Juridice din Senatul Romaniei,
* member of American Lawyers Quarter,
* member of International Association of Commercial Collectors,
* member of Aca International,
* member of International Bar Association,
* Membru de onoare al UNMR,
* Presedintele Asociatiei www.AsistentaPentruConsumatori.ro

Alte detalii despre Iulian I. Urban, le aveti prezentate aici: http://www.urbaniulian.ro/cv/

A trecut mai bine de un an de zile de cand l-am contactat, pentru prima oara, pe domnul av. Iulian I. Urban, de a-i solicita o informatie.
Nu ma asteptam ca sa-mi raspunda atat de promt si la obiect, avand in vedere ca pana atunci, am avut si alte experiente, nu prea placute, din partea unor functionari, specialisti in domenii diferite sau demnitari de stat, politicieni… Nu-mi venea sa cred!
Apoi, vazand ca domnul av. Iulian I. Urban candideaza pentru functia de senator de Ilfov (Grupul parlamentar PDL), mi-am explicat, intr-un fel, de ce dovedeste promptitudine in rezolvarea problemelor pentru cei care-l solicita; Sa-si castige increderea in viitorii alegatori, mi-am zis.
Nu, n-a fost asa! Practic, mi-a dovedit-o zilele trecute, cand l-am contactat din nou, pentru a-i solicita o alta informatie, acum dumnealui fiind in functia de senator de Ilfov. Mi-a raspuns cu aceasi promptitudine.
Iata ca, avem si un altfel de senator, poate un model pentru urmasi, motiv pentru care l-am invitat la un dialog.
Precizez ca domnul av. Iulian I. Urban, din data de 30 noiembrie 2008, a devenit cel mai tanar senator din Romania, la doar 33 de ani.

Lucretia Berzintu (L.B.): Ce v-a determinat sa intrati in politica, candidand pentru functia de senator de Ilfov?

Iulian Urban (I.U.): A contat foarte mult faptul ca, mi-am dat seama ca a sta pe margine si a comenta sau a te plange de nedreptatile din jurul tau, nu este o solutie; platind de 16 ani de zile impozite si taxe catre statul roman, fara sa primim nimic inapoi afara de risipa, cred ca toti oamenii de afaceri de calitate, profesionisti ai domeniilor lor, trebuie sa procedeze la fel, pentru ca numai prin implicare directa putem corecta deviatiile unui sistem, ale unei clase politice, conduse din pacate, de multe ori, de personaje vangheliene, care cu greu reusesc din spatele celor maxim 8 clase si acelea facute la fara frecventa, sa aduca un beneficiu real celor in numele carora iau decizii.

L.B.: Cum va simtiti in calitate de senator? E usor, e greu?

I.U.: Este mai degraba ciudat. Asta pentru ca, avand si uriasul handicap – astazi – ca sunt cel mai tanar senator, este extrem de greu sa te impui, sa determini colegi cu 40 de ani mai in varsta, sa ia decizii dupa ce te-ar asculta cu atentie; este apoi vorba de inertia unui sistem care promoveaza aproape mereu non-valoarea, pe criterii care tin mai degraba de cat de manipulabil si santajabil este cel promovat, decat de valoarea lui reala.
Este si un avantaj pentru ca, in 10 – 15 ani de zile, experienta acumulata la doar 50 de ani, de politica, va fi o arma cu care se va putea trece la adevarata reforma a clasei politice. Adaug aici si aproape cvasitotala lipsa a implicarii societatii civile, aceasta fiind manipulata de ONG-uri care in loc sa lupte pentru drepturile si libertatile civile ale romanilor, isi vad de propriile interese, sau sunt manipulate si controlate de cei cu care ar trebui sa lupte.

L.B.: A trecut deja un an de cand ati fost ales senator de Ilfov. Daca ar fi sa va faceti bilantul activitatii in acest domeniu, al politicului, ati fi multumit? Ce realizari deosebite aveti? Ati avut si esecuri?

I.U.: Am avut in primul rand extrem de multe proiecte de lege, eminamente indreptate spre imbunatatirea legilor care-i apara pe consumatorii romani, pentru ca aici exista o uriasa discrepanta intre puternicele multinationale, banci, si consumatorul roman care este vazut doar ca o masa de manevra, sau ca o lamaie din care trebuie stoarse si ultimele resurse financiare, fizice si umane. Nu am promovat legi cu caracter politic, si nu am promovat legi in domeniul asistentei sociale, pentru ca, aici am vazut ca este o competitie intre partide: care da mai multe drepturi sociale catre cei deja 11 milioane de romani care traiesc din asistenta sociala, tragand in jos societatea civila si mediul de afaceri; Multe proiecte de legi care vizau consumatorii, au fost insa respinse in Parlament pe fondul irationalei lupte politice, fara justificare, si doar pentru ca niste partide care aveai intelegeri olitice, trebuiau sa demonstreze ca isi distrug adversarii, fara sa se gandeasca ca aceste legi ar fi adus scuturi de protectie pentru consumatorii romani; Sigur, multe initiative legislative pe care le-am promovat au devenit lege, si ma refer aici la protectia clientilor din sectorul bancar. Este insa dezamagitor faptul ca, in calitate de Presedinte al Asociatiei http://www.asistentapentruconsumatori.ro am facut foarte multe, am ajutat mii de romani, insa acestia continua sa ma injure, sa imi adreseze ganduri si cuvinte oribile pe site-ul meu, demonstrand ca suntem o tara in care, nu prea merita sa faci nimic pentru nimeni asa cum am scris aici:
http://www.urbaniulian.ro/2009/11/24/tara-in-care-nu-merita-sa-faci-nimic-pentru-nimeni/

L.B.: Despre Legea falimentului personal ce ne puteti spune? Va rog, cateva explicatii pentru cetateanul roman.

I.U.: Am pus in practica o norma europeana. Regulamentul CE nr. 1346/2000 privind procedurile de insolventa, norma comunitara obligatorie in dreptul tuturor statelor UE recomanda ca prevederile acestuia sa se aplice procedurilor de insolventa, indiferent daca debitorul este persoana fizica sau o persoana juridica, un comerciant sau o persoana particulara. In perioada urmatoare, atat statul, cat si bancile si institutiile financiare nebancare (IFN) se vor indrepta catre recuperarea sumelor restante de la cetateni. Daca proiectul de lege ar fi adoptat de Parlament, persoanele care nu isi mai pot plati restantele ar putea decide sa intre in insolventa, dupa depunerea unei cereri in instanta.
Din momentul intrarii in insolventa, datoriile ingheata si nu se mai aduna penalizari. Judecatorul studiaza fiecare caz in parte si poate aproba un plan de reesalonare si de renegociere a unor contracte care nu pot fi onorate. Timp de trei ani, datornicul se poate pune pe picioare fara sa fie executat silit, daca aduce dovezi ca se poate redresa.
Daca insa nu mai e nimic de facut, este declarat falimentul: http://www.brc.ro/, iar bunurile ii sunt vandute. Totusi, daca debitorul
http://www.urbansiasociatii.ro/ nu a ajuns in aceasta situatie din vina sa, el va putea ramane in locuinta inca doi ani, avand asigurat si traiul zilnic timp de un an. Pe de alta parte, debitorul http://www.urbansiasociatii.ro/ va pierde increderea creditorilor http://www.brc.ro/.

L.B. : De ce ar fi impotriva acestei Legi, Asociatia Romana a Bancilor (ARB)?

I.U.: Pentru ca ar pierde avantajul actual obtinut prin controlul instituit asupra romanilor care, din cauza crizei financiare, nu isi mai permit sa achite ratele restante. Invit pe toti cei interesati sa vada argumentele bancherilor si modul in care noi, initiatorii legii le demontam, sa acceseze acest link: http://www.urbaniulian.ro/2009/09/23/contre-si-dispute-intre-bancheri-si-senatorul-urban-pe-tema-insolventei-particularilor/

L.B.: Se poate vorbi despre abuzuri bancare in detrimentul romanului de rand?

I.U.: Indraznesc pe baze statistice concrete sa spun, ca in acest moment, raportandu-ne la numarul total de reclamatii primit de ANPC si Asociatia http://www.asistentapentruconsumatori.ro/ intr-un an de zile, de la consumatori, ca de departe, cel mai mare numar de reclamatii vizand abuzuri impotriva consumatorilor, vizeaza sectorul bancar.

L.B.: Inafara crizei financiare globale, Romania este marcata si de criza politica, sociala… Cum se manifesta criza in tara noastra? Care factori decisivi ar trebui pusi in functiune pentru a pune capat crizei?

I.U.: In primul rand, trebuie inchis rapid acest circ mediatic pus in scena de PSD; In acest moment, intre umilinta si PSD exista o sinonimitate. Au aruncat tara in criza politica odata cu demiterea guvernului Boc, au refuzat validarea guvernului Croitoru, au refuzat discutarea validarii guvernului Negoita, au cerut renumararea voturilor nule urland ca aici a fost frauda, si s-a vazut ca cele mai multe voturi nule, erau de fapt furate candidatului Traian Basescu; Trebuie sa inchidem urgent acest capitol numit criza politica; Apoi trebuie sa se formeze un Guvern, sustinut in Parlament de o majoritate de dreapta, pentru ca primul pas este acela ca FMI sa ne acorde urgent transa financiara cu care sa putem depasi inceputul anului 2010.
Apoi, trebuie luate masuri protectioniste, de aparare a mediului privat, astfel incat sa salvam cat mai multe din firmele romanesti, care acum se zbat intre viata si moarte. Trebuie in 2010, sa luam deciziile dure sau necesare de limitare a cheltuielilor si risipei bugetare, trebuie sa reducem drastic numarul de bugetari eliminandu-i pe cei angajati in functii pe criteriul salarii contra voturi. ?i avem nevoie de minim 2 ani de zile, fara alegeri, fara criza politica, astfel incat sa reusim sa ne redresam economic. Intai la nivelul mediului de afaceri privat si apoi la nivelul familiei romanesti, a individului.

L.B.: Daca se face o comparatie intre criza financiara actuala si cea din anii 1929-1933, cum ar trebui sa actioneze puterile de stat pentru a iesi din acesta situatie cat mai repede, si fara urmari grave?

I.U.: Sa actioneze concertat, sa se evite crizele politice, si sa marseze puternic pe masuri de dreapta, in plan economic. Trebuie sa luam toate masurile pentru a evita sa ajungem in situatia Greciei, care zilele acestea se confrunta cu mari probleme, mai ales ca sunt extrem de multe asemanari intre cauzele care au dus la blocajul financiar din Grecia, si ce se poate intampla la noi.

L.B.: In ultima perioada am asistat cu totii la campania electorala prezidentiala destul de dura, pentru alegerea presedintelui Romaniei. Cum caracterizati respectiva campanie?

I.U.: A fost o campanie electorala, care se apropie de specificul celei americane, iar un rol major aici l-au avut consultantii americani angajati de MG; Este tipul de campanie care se bazeaza NU pe promisiuni economice (americanii stiu ca este greu sa castigi alegeri promitand lucruri care nu le vei putea ulterior respecta), astfel incat se merge pe tipul de campanie murdara, pe votul emotional, care insa iata ca are darul de a tabloidiza campania electorala si de a scoate oamenii din casa sa vina la vot. Trebuie sa ne obisnuim cu aceste lucruri, care insa ajung sa invadeze dramatic viata personala a candidatilor, si care modifica structural, emotional si sufleteste inclusiv alegatorul.

L.B.: Daca ati fi Presedintele Romaniei, pe cine ati numi prim-ministru? Ce fel de Guvern ar fi benefic pentru iesirea din criza?

I.U.: Daca as fi presedintele tarii cred ca in vizorul meu ar fi doi oameni pentru postul de prim-ministru: Mugur Isarescu sau Daniel Daianu. Oricum pe Daianu l-as tine rezerva pentru Ministerul Finantelor Publice; Ma uit de exemplu la bulgari care si-au facut un guvern format din oameni extrem de competenti profesional, si care au inceput sa contabilizeze primele rezultate concrete. Oricum, trebuie sa fie un Guvern format din profesionisti care sa fie insa puternic ancorat politic, pentru ca masurile dure, drastice si dureroase pe care va trebui sa le ia in 2010, sa aiba sustinere parlamentara.

L.B.: Cum vedeti o reformare a politicii romanesti?

I.U.: Aceasta se poate face doar de catre oameni hotarati, si numai prin punerea piciorului in prag; Clasa politica romaneasca, mai ales cea formata din politicienii de peste 50 de ani, NU isi doreste niciun fel de reforma, acest lucru indepartandu-i de privilegiile cu care s-au obisnuit si fara care nu stiu sa traiasca. Uitati-va la chestiunea cu reducerea numarului de parlamentari; 75% din parlamentari s-au opus, si numai vointa populara a infrant refuzul lor de a se schimba. Numai asa, taind in carne vie, de catre oameni decisi, se va putea reforma clasa politica romaneasca, iar aceasta reformare trebuie sa fie facuta in interesul cetatenilor, care in acest moment nu mai au niciun fel de incredere in cei pe care-i trimit sa le reprezinte interesele.

L.B.: Ce-i sfatuiti pe romanii de rand, in aceasta perioada de criza?

I.U.: Sa fie extrem de precauti, sa isi limiteze cheltuielile la strictul necesar, sa invete sa nu mai arunce banii pe lucruri inutile. Anul 2010 este unul al supravietuirii. Imi aduc aminte ca aveam prieteni care la final de saptamana, aruncau plase de mancare, cumparate cu o saptamana in urma, si pe care nu ajungeau sa le consume. Acum, isi dramuiesc banii, au eliminat risipa, si se simt mai bine. Cumpatare si prudenta, sunt cele doua componente ale anului 2010.

L.B.: Aveti vreun mesaj de transmis cititorilor de pretutindeni?

I.U.: Sa aiba incredere in ei, sa fie uniti in jurul familiilor lor, sa fie solidari cu prietenii lor, si sa incerce sa nu se lase intoxicati de informatia usoara, gen tabloid, si sa se documenteze, sa se educe, sa poata gandi si trece prin filtrul logicii mintii lor, absolut tot ce se intampla in jurul lor.

L.B.: Va multumesc pentru acest dialog si va doresc mult succes in continuare!

Lucretia Berzintu,
Israel, 13 decembrie 2009

BERZINTU-Lucretia-wb