Muzica stie sa foloseasca deopotriva iubirea si ratiunea.
Vavila Popovici
Author: nelurs
Marius Tuca: Am sa te iubesc pâna la sfârsitul lumii (încheiere)
Am sa te iubesc pâna la sfârsitul lumii
Indiferent daca o sa se alinieze toate planetele,
Nu ma sperie informatiile de ultima ora,
Apocalipsa nici nu poate fi infirmata, dar nici confirmata,
Hai sa nu disperam, nu ne-ar ajuta la nimic,
Sa nu bagam toti disperatii lumii în seama,
Dar, în acelasi timp, sa ne pregatim pentru orice
Si, mai ales, pentru tot ce poate fi mai rau.
Am sa te iubesc pâna la sfârsitul lumii
Ba chiar si pâna dincolo de sfârsitul ei
Iar pentru asta m-am pregatit cum scrie la carte,
Trusa de supravietuire sta marturie,
Am pus acolo toate cele necesare într-o astfel de împrejurare,
Nu lipseste nimic din ceea ce ne-ar putea ajuta
Sa trecem prin marea încercare a Planetei.
Am sa te iubesc pâna la sfârsitul lumii
Chit ca va trebui sa luam în trusa de mâna
Toate nimicurile din lume fara de care n-ai mai fi tu,
Toate margelele, oglinjoarele, rujurile si cerceii
Toate câte-n luna si stele, fara de care
N-ai apuca nici sfârsitul liniei de tramvai 41
Daramite ditamai cataclismul universal
Am sa te iubesc pâna la sfârsitul lumii
Dar te rog sa nu-mi faci o scena tocmai acum
Daca n-o sa aiba loc esarfa-rosie, esarfa verde si clama de par sidefie,
Pentru numele lui Dumnezeu, ne pregatim de urgie
Nu pentru balul bobocilor, ceaiul dansant sau petrecerea de Craciun
Lasa si tu un pic de la tine, zece, douazeci de bratari,
Si, mai ales, lasa deoparte toate cele n perechi de pantofi.
Am sa te iubesc pâna la sfârsitul lumii
Si daca ar fi sa ramânem desculti prin ea,
Totul e ca sa fie gata trusa de supravietuire,
Si ca sa vezi ca mai las si eu de la mine
Poti sa-ti iei toate talismanele si pietrele pretioase
Exista sansa ca astea sa ne poarte noroc,
Cum la o adica, estetic vorbind, poti sa-si iei si o palarie
Am sa te iubesc pâna la sfârsitul lumii
Chiar daca asta ar însemna sa se deschida cerurile
Iar pamântul sa se dea de tot la o parte
Si sa nu mai fie nimic din ce a fost
Caci am pregatit pentru tine, de la rusi citire,
Pentru gongul final, ultima bataie de ceas care sa fie,
O sticla de votca si doua paharele, pentru ultima betie.
Am sa te iubesc pâna la sfârsitul lumii…
Citeste si:
Am sa te iubesc pâna la sfârsitul lumii
introducere
cuprins
Seminar cu colinde
Muzica știe să folosească deopotrivă iubirea și rațiunea
Vavila Popovici
Intrigi si fapte din culisele Revolutiei din'89
Dezvaluiri ale Generalului Dan Voinea
Felicitari Cotidianului evz.ro, Vlad Teodorescu si Horia Tabacu, care au reusit un interviu fabulos cu unul dintre cei mai importanti oameni care au avut acces la date reale privin revolutia.
Procurorul Dan Voinea a participat ca membru în completul care l-a judecat si condamnat pe Nicolae Ceausescu, la Unitatea Militara din Târgoviste, dumnealui având sarcina de întocmire a rechizitoriului. De aceasta data aduce la lumina mai multe episoade si peripetiile prin care a trecut în Zilele Revolutiei din decembrie ’89, aventuri care pot da scenariul unui film documentar de maxim interes si suspans.
Pe de alta parte, procurorul Dan Voinea a fost printre putinii care, împreuna cu echipa complexa cu care a lucrat, a adunat informatii si probe privind situatia reala de la Radio si Televiziune, privind terorismul, cine a tras si din ordinul cui …, însa “oamenii presedintelui” l-au împiedecat sa-si finalizeze munca (aflata in situatia de a aduce roade).
“Procurorul Dan Voinea, unul dintre personajele cheie ale acelor evenimente dezvaluie ca întreg completul de judecata urma sa fie lichidat cu rachete trase din elicopter
Discutia cu Generalul Dan Voinea a avut loc într-un apartament din zona Pietei Universitatii, amplasat la etajul opt. De la balcoanele lui si de la ferestre tot perimetrul se vede foarte bine. În asa fel încât tot dialogul, care a depasit trei ore, a fost aplicat, cum s-ar spune. Cei doi reporteri, martori si ei ai evenimentelor, în locuri diferite si în momente diferite, au pus mai ales întrebari punctuale, care vizau situatii concrete si drame bine cunoscute.
Cel care raspundea la întrebari a fost procurorul care a contribuit la condamnarea cuplului Ceausescu, el întocmind rechizitoriul. Ulterior el a anchetat dosarele evenimentelor din decembrie ’89. Activitatea lui a durat cam 20 de ani de cercetari. Foarte multi vinovati au fost trimisi în instante si condamnati. Pentru foarte multi acest moment înca nu a sosit.
Generalul Voinea este înca tânar si viseaza sa-si duca rechizitoriile la bun sfârsit si sa se faca dreptate pâna la capat. În cursul acestui interviu el ne-a declarat multe fapte inedite din timpul evenimentelor de atunci. Acestea constituie dezvaluiri în exclusivitate.
EVZ:Care este cel mai mare secret al revolutiei din 1989?
Dan Voinea: Acela ca miscarea populara a încercat sa fie înnabusita în sânge de catre fortele de represiune ale regimului comunist…”
Cititi mai mult: CLICK AICI
Cântecul mâinilor, auzul ochilor
Jianu Liviu-Florian
. “Daca deschizi ochii bine, poti vedea stelele a caror muzica o auzi demult”.
. Elevii Centrului Scolar “Beethoven” nu au auzit niciodata muzica stelelor. Si nici nu o vor auzi vreodata.
. Le-au ramas pentru ascultat, numai ochii. Si pentru grait, numai mâinile.
. Doua mâini, cu trei degete strânse caus, ca un potir de ghiocel, leganate în aer, înseamna “Colindam”. Este gestul colindatorului care scutura un clopotel.
. Mâinile ne colinda din nou. “Colindam”.
Doua palme ridicate, cu fata spre noi, care coboara, cu degetele fluturându-si falangele, înseamna “iarna”. Este gestul cu care Dumnezeul Tacutei Simfonii Universale rasfira din nori, fulgi de zapada.
. Asa începe pentru elevii fara grai si auz, un colind.
. “Colindam, colindam, iarna”
. Gesturile si ochii. Pe acompaniamentul tacerii. Acesta este colindul lor, încropit dintr-un alt fel de alfabet.
. Fiecare deget, clapa unui pian.
. Fiecare miscare, o apasare pe clape.
. Fiecare nuanta, un ton, un timbru, o masura, un ritm.
. Grupul de colindatori nu a auzit si nu va auzi niciodata.
. Dar cânta cu mâinile. Si asculta cu ochii.
. Un colind pe care îl aud numai sufletele lor.
. Îi privesc si ma gândesc în fata câtor simfonii universale ale binelui si frumosului, mâinile celor care aud si vorbesc adasta indiferente sa imagineze speranta, iar ochii si urechile lor ramân in voluptatea intunericului si a surzeniei.
. Colindul elevilor continua.
. O palma deschisa, care se roteste, peste incheietura altei palme deschise, fixa.
. Doua palme care se deschid, ca o fereastra.
. “Pe la usi, pe la feresti “.
. Gest de clopotel.
. “Cu colinde”…
. Palmele lor, departate, in unghi drept, se apropie, si isi ating varfurile degetelor, stranse manunchi. Apoi palmele se departeaza iar, spre unghiul drept.
. Doua aripi, vâslind prin aer.
. Zborul este românesc. Românesc înseamna zbor.
. …”românesti”.
. Românesc este si motto-ul scolii “Beethoven”, in toata cunoasterea si libertatea lui etern umana
. “Dati-le aripi si lasati-i sa zboare”.
. Fiecare deget, pana unei aripi.
. Fiecare miscare a palmei, un elan al vietii.
. Fiecare câtime de intelegere si armonie, un început de plutire si bucurie.
. Oda Bucuriei Zborului Universal.
17-18 decembrie 2012, Craiova
.
"Si eu sunt mama lui Adam Lanza"
UN SEMNAL DE ALARMA, AUZIT SI DIN ROMÂNIA!
.
Cotidianul online Gândul.info priveste masacrul de la scoala elementara din Newtow, statul american Connecticut, prin marturia mamei unui baiat de mentalitate si violenta asemanatoare aceleia a lui Adam Lanza, tânarul de 20 de ani care în 14 decembrie si-a ucis mama si alte 26 de pesoane (6 profesori si 20 de elevi) – din motive încetosate (neascultarea de parinti, vizionarea în mod repetat a programelor si filmelor needucative, fiind caracterizat si de teribilism, violenta, ocultism, autism).
*.
Masacrul de la scoala din Connecticut, în care au fost ucisi 20 de copii si sase adulti, a motivat o mama sa îsi faca povestea cunoscuta, unul dintre fiii ei având o afectiune mintala, care îi provoaca accese grave de furie, la fel ca în cazul ucigasului Adam Lanza, scrie Huffington Post.
Marturia Lizei Long a venit la nici o saptamâna de la tragedia din Connecticut, încercând sa traga un semnal de alarma asupra numarului mare de copii cu afectiuni care îi fac foarte violenti si pentru care singura solutie este închisoarea. Dincolo de repornirea dezbaterii privind controlul armelor, sustine femeia, cel mai important este ca societatea americana sa aiba o discutie reala despre bolile mintale.
“Locuiesc cu fiul meu, care este bolnav psihic. Îl iubesc, dar ma înspaimânta”, începe povestea mamei. Femeia descrie mai departe un episod din viata fiului ei, care s-a enervat peste masura doar pentru ca purta o pereche de pantaloni de alta culoare decât accepta scoala în care învata. În momentul în care i s-a atras atentia cp trebuie sa se schimbe, Michael, în vârsta de 13 ani si cu un IQ mult peste medie, a luat un cutit în mâna si si-a amenintat mama cu moartea. “Esti o nenorocita! Pot sa port ce pantaloni vreau eu. Suntem în America, am drepturi!”, a tipat copilul la mama lui, care i-a interzis apoi sa se mai joace pe calculator.
Mai târziu, baiatul s-a scuzat, dar, când mama i-a spus ca este pedepsit, a amenintat ca se sinucide. În acel moment, însa, Liza Long a întors masina si l-a dus pe Michael la spitalul de psihiatrie. Scena din fata spitalului, în care mama îsi îmbratisa fiul, în timp ce acesta o musca si se zbatea violent, a fost oprita abia de politisti. Asistentul social al lui Michael a sfatuit-o pe Liza Long sa depuna plângere împotriva lui, tocmai pentr
“Nu cred ca locul fiului meu este la închisoare, mai ales ca este un mediu haotic si asta n-o sa-l ajute în niciun fel cu boala lui. Dar se pare ca SUA folosesc închisoarea drept solutie pentru oamenii bolnavi psihic. Nimeni nu vrea sa trimita acolo un geniu de 13 ani, care iubeste Harry Potter si colectia lui de animale de plus. Însa sistemul nostru defect, societatea noastra, nu ne ofera alte optiuni. Trebuie sa facem ceva”, a mai scris Liza Long, adaugând ca statisticile arata ca numarul bolnavilor psihic din închisori a crescut de patru ori în perioada 2000-2006 si este în continua crestere.
Totodata ….. putetiI citi AICI continuarea articolului din Gândul.info.
.
Scrisoarea integrala, în limba engleza, poate fi citita pe blogul The Anarchist Soccer Mom.
Un act imperativ (6)
“În Biserica din Antiohia erau niște proroci și învățători … Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat.” (FAPTE, 13:2)
.
Fiți plini de Duhul!
.
POSTUL ȘI RUGĂCIUNEA
.
Creștinii zilelor noastre oscilează adesea în modul lor de percepție și de manifestare, stare care de fapt oglindește societatea de azi, în ansamblul ei, dar de la creștini Domnul așteaptă ca ei să rămâna alipiți de Dumnezeu și de învățătura apostolilor Domnului. Și, pe neașteptate, mulți creștini ajung să fie purtați de valurile învățăturii și ale lăudăroșiei lumii, când într-o parte, când într-alta. Așadar, apar ca legitime câteva întrebări pe care putem să ni le punem fiecare dintre noi – de ce s-a ajuns aici, care este cauza și ce avem de făcut? Continue reading “Un act imperativ (6)”
ATAC CRIMINAL
![atac-scoala-cnn[1]](http://www.saltmin.com/wp-content/uploads/2012/12/atac-scoala-cnn1.jpg)
Teama-i obsesia de care nu se izbaveste
cel caruia credinta îi lipseste!
…. Nu a trecut mult timp de la alt incident armat, când a fost redeschis subiectul armelor de foc, usurinta cu care ele se procura, folosind reclame comerciale, de genul: „Armele nu ucid oameni. Oamenii ucid alti oameni” si din nou, iata, America este însângerata! Din nou omor în masa, baie de sânge în Newtown, statul Connecticut, cu 26 de victime, dintre care 20 de copii împuscati într-o scoala. Adam Lanza, acesta este numele atacatorului, în vârsta de 20 de ani, si-a omorât mama, vineri, 14 decembrie, dupa care a mers la o scoala elementara din Newtown si a împuscat mortal cele 26 de persoane, apoi s-a sinucis.
.. Ma întrebam de fiecare data si ma întreb si acum, pe buna dreptate, daca este în regula ca un tânar care nu poate merge la scoala, sa poata merge la un magazin sa-si cumpere o arma, sau armele sa fie la dispozitia copilului, a tânarului, în casa în care locuieste cu parintii – în acest caz. Îl controleaza cineva daca este în deplinatatea facultatilor mentale atunci când se duce sa-si cumpere un om o arma, sau atunci când acestea se afla la dispozitia lui? I se cere un astfel de certificat? În fond, pentru ce are nevoie omul de arma? Pentru a se apara? Traim în jungla? Beneficiem de libertate nelimitata? Câta ura trebuie sa se fi acumulat în sufletul acestui tânar de numai 20 de ani, pentru a putea recurge la asemenea gest? Ce se poate face pentru ca asemenea acte de violenta sa nu se mai repete?
.. Aminteam cândva de spusele unora, cum ca violenta ar fi rautatea genetica care trebuie stapânita prin vointa si prin educatie. Dar daca nu avem vointa si nici educatie? Indiferent, daca le avem sau nu le avem, nu ar fi bine sa cautam a ne îndrepta fata spre credinta si a ne calauzi pasii dupa ea? Cunoasterea legilor divine bazata pe duhul blândetii, întelepciunii si iubirii, ar putea salva aceste suflete! Fiindca cert este ca sunt suflete ratacite! Numai cunoscând sentimentele nobile, opuse violentei, prostiei, urii, pot merge pe calea cea buna, se pot vindeca de aceste boli ale sufletului. Numai astfel se vor convinge ca nu trebuie sa puna mâna pe arma pentru a-si domoli ura, setea de razbunare. Recurgerea la violenta este un mod de a te sinucide, de a renunta la viata aceasta care are si frumusetile ei, la oamenii si natura care ne ofera dragoste la tot pasul, dar care trebuie cautata, gasita, apreciata. Ar trebui sa fim mai iubitori unii fata de ceilalti, constientizând scurtimea si valoarea acestei vieti. Omul are nevoie de libertate, dar trebuie în primul rând sa respecte legile bunei cuviinte, altfel echilibrul social nu este posibil. Buna-cuviinta si comportamentul civilizat în societate nu pot fi separate de moralitate; un comportament frumos este si moral, iar moralitatea sta la baza relatiilor sociale.
.. Copiii, tinerii se joaca de multe ori de-a uciderea si parintii nu observa aceasta placere a lor, ba uneori chiar este încurajata. Mai demult jocul de-a uciderea si uciderea din realitate se deosebeau enorm. Astazi însa, odata cu progresul tehnologiei calculatoarelor, virtualitatea si realitatea s-au apropiat foarte mult. Ce sa mai spunem de filmele din care nu lipsesc actele de violenta! Pentru regizori, violenta, îmi pare, ca a ajuns ca „sarea si piperul”- condimentele necesare pentru a da gust unui film. Ajuns în spatiul audio-vizualului sau al celui cibernetic, constiinta omului se schimba si crimele virtuale trec usor, pe neobservate în lumea reala. Efectele sunt dureroase, dar cauzele sunt prea putin analizate. Scriitorul român Mircea Eliade (1907-1986), istoric al religiilor, scriitor, filozof si profesor român la Universitatea din Chicago, scria printre altele: „Comportarea religioasa a oamenilor contribuie la mentinerea sfinteniei lumii”. Viata ne demonstreaza valabilitatea acestei afirmatii.
.. Legea da dreptul oricarui cetatean sa-si cumpere unelte pentru atac. Bun, nebun, de voie, de nevoie, cu bani îti cumperi arme dupa bunul plac. Ati vazut cu câta placere, chiar dragoste îsi aleg unii armele? Oare nu este aceasta o dragoste perversa? Traditie? Teama? Trufie? Cred, mai curând, ca este instinctul salbatic din noi, de sute de ani perpetuat. S-au schimbat atâtea-n jurul nostru, în viata noastra, dar noi, în noi, nu ne-am schimbat. Nu dialogam cu propriul suflet, nici cu sufletele din preajma noastra, ne lipseste respectul fata de noi însine si fata de cei de lânga noi. Pe semne salbaticia, ura, invidia, se afla adânc înradacinate. Si nu ne straduim a ne transforma, a ne înalta sufleteste. Dar paralel cu aceasta gândire cu aspect uman, o încercare de modificare a legislatiei regimului armelor si munitiilor, cred ca ar fi bine venita în lume. De ce armele sa nu se afle doar în mâna celor specializati si apti a le folosi?
.. Violenta repetata, iata unde poate duce libertatea fara de constienta. Cu ce i-au gresit victimele, acei copii nevinovati? Viata unui copil e ca floarea al carei boboc sta sa-nfloreasca si vine, iata, un vânt al mortii, într-o scoala unde copiii învata ce-i bucuria si cum s-o traiasca. Un vânt al nebuniei care a rapit fapturi plapânde, trupuri nepângarite, nelasându-le sa creasca, sa se-mplineasca, iar vietile atâtor parinti dintr-o data naruite… Ne doare, sigur ca ne doare si pe noi cei multi care traim aceste zile sub puternica impresie a acelei tragedii.
.. Dar, speranta, cea care nu moare niciodata, ne face sa fim încrezatori în masurile care se vor lua, pentru ca aceste fapte reprobabile sa nu se mai repete, oamenii afectati sa-si regaseasca linistea dorita, sa poata uita acest episod atât de dureros pe care l-au trait.
Vavila Popovici
Raleigh NC
Interviu cu Marina Constantinoiu, redactor sef la Jurnalul National
„Jurnalistul este mai degraba sanitar decât om de cultura. Sanitar al societatii. Primul ajutor, în caz de nevoie. Iar nevoie este permanent. Nevoia de informatie, caci omul informat este puternic.” (Marina Constantinoiu)
Secretul profesiei de jurnalist:
„Totul sta în puterea unui virus – virusul presei!”
Cuvântul scris a fost si va ramâne o forta care poate schimba lumea, ceea ce confera jurnalismului un statut clar, bine conturat în teatrul existential al fiecarei natiuni. În acest context, conditia sine qua non pentru transmiterea informatiei si prezentarea fidela a realitatii este propria informare si documentare a specialistului din presa scrisa. Acuratetea si rigurozitatea informatiei sunt extrem de importante, dar destul de dificil de realizat, mai ales în cazul politicii externe – ramura de top a genului gazetaresc. Jurnalistul – în general, cel de politica externa – în special are nevoie în permanenta de documentare si informare corecta.
Un astfel de profesionist, fin analist de politica externa pentru care munca reprezinta o adevarata pasiune este si Marina Constantinoiu, redactor sef al unuia dintre cotidienele presei centrale din România: „Sunt pasionata de Orientul Mijlociu, în special de Israel, pe care l-am vizitat de nenumarate ori, dar am fost si în Iordania si Siria. Am vizitat multe tari din Europa, în jur de 20, si am ajuns de doua ori în Statele Unite”. Munceste intens de mai bine de 10 ani la Jurnalul National, mai întâi ca sef al departamentului de politica externa si apoi ca redactor sef, considerând ca alegerea acestei profesii nu-i apartine, hotarârea în acest sens luând-o „viata însasi”.
Bucuresteanca 100%”, Marina Constantinoiu este pasionata de tot ce înseamna politica externa, înclinatie evidenta manifestata înca din copilarie. Licentiata a Facultatii de Jurnalism si ?tiintele Comunicarii a Universitatii din Bucuresti (1994), în prezent preda studentilor de aici doua materii de specialitate. Ca o „Leoaica” ce este (nascuta la 13 august 1970), reuseste sa-si exercite obligatiile profesionale cu abilitate si dedicare, în pofida faptului ca timpul alocat familiei nu este întotdeauna asa cum si-ar dori. Este casatorita cu fostul sau coleg de banca din liceu, caruia ar vrea sa-i poata aloca mai mult timp decât o face, pentru ca, inevitabil, meseria de jurnalist înseamna multa munca, un program aleatoriu si implicare permanenta.
Daca are abilitatea de a depasi greutatile inerente care apar în exercitarea acestei meserii atât de complexe este pentru ca „puterea de a merge mai departe a venit natural”, fara a fi nevoie de o „reteta speciala” si asta pentru ca „totul sta în puterea unui virus: virusul presei!”
***
Octavian D. CURPAS: Explicati-ne care este motorul acestei pasiuni, acestei nelinisti pe care o aveti în frumosul scop ales pentru viata si daca nu este prea mult pentru o femeie care trebuie sa se achite si de alte obligatii?
Marina CONSTANTINOIU: Sincer, n-a fost alegerea mea. Viata a vrut sa fie asa. Am fost pasionata de mica de tot ceea ce însemna presa, ascultam posturi de radio „imperialiste” deloc pe placul regimului comunist, cum ar fi Radio Europa Libera, Vocea Americii si Deutsche Welle, dar si Radio France Internationale sau BBC. În aceeasi masura urmaream si Telejurnalul ceausist, dintr-un masochism extrem, probabil. Eram fascinata de modurile în care putea fi masluita realitatea.
Octavian D. CURPAS: Am ramas impresionat de munca intensa pe care o faceti la ziarul dumneavoastra. Poate ne spuneti din ce punct ati plecat? Poate si câteva cuvinte despre drumul parcurs, despre experienta pe care o aveti în cei 20 de ani de profesat jurnalismul?
Marina CONSTANTINOIU: Din ce punct am pornit la Jurnalul National? Am venit aici acum 10 ani, la 15 iunie 2002, ca sef al departamentului de politica externa a ziarului. Veneam de la agentia de presa Mediafax, unde lucrasem patru ani si jumatate la politica externa. Eu am lucrat efectiv în presa înca din primul an de facultate, din primul semestru de scoala. Am avut ocazia sa colaborez la postul national de radio si nu am ratat-o. A fost o scoala extraordinara si cred ca asa a si ramas, de aceea o recomand oricarui tânar jurnalist. Nu cred ca regret nimic din toti acesti ani. În ciuda faptului ca recunosc din ce în ce mai putin profesia în ceea ce se numeste azi „presa” în România, eu nu îmi regret alegerea. Am ales cu inima.
Octavian D. CURPAS: Cred ca sunteti o fire optimista, aveti cu prisosinta în suflet bucuria de a trai si de a învinge dificultatile, de a nu abandona niciodata lupta cu animozitatile vietii, fiindca banuiesc ca ati întâlnit si greutati. Cum le-ati trecut? Care este secretul fortei dvs.?
Marina CONSTANTINOIU: Hm, la prima vedere. De fapt, nu prea sunt o optimista. Dar poate uneori e bine sa fii ca mine. Sa pui raul înainte, pentru a nu avea dezamagiri socante. Greutati? Evident ca am întâlnit. Am trait, deci am întâlnit. Au fost momente de cumpana uneori, au fost oameni care m-au dezamagit, au fost subiecte care m-au rascolit. Puterea de a merge mai departe a venit natural, nu exista o reteta speciala pentru asta, nu exista niciun tonic secret care sa poata fi administrat. De fapt, totul sta în puterea unui virus. Pe care îl ai sau nu. Virusul presei.
Octavian D. CURPAS: Credeti în libertatea de a exprima ceea ce gândesti sau simti în adâncul fiintei tale, fara sa îti fie teama?
Marina CONSTANTINOIU: Ati astepta, poate, un raspuns-standard si simplu, „da”. Nu-l voi da. Pentru ca nu cred ca traim vremurile potrivite pentru asa ceva. Nicaieri. Cred, mai degraba, ca trebuie sa învatam a fi mai diplomati decât oricând.
Octavian D. CURPAS: Va rugam sa ne dati câteva date biografice, mai amanuntite si mai relevante, din existenta si evolutia dvs. ca jurnalist, ca om de cultura.
Marina CONSTANTINOIU: Om de cultura este foarte mult spus. Jurnalistul este mai degraba sanitar decât om de cultura. Sanitar al societatii. Primul ajutor, în caz de nevoie. Iar nevoie este permanent. Nevoia de informatie, caci omul informat este puternic. Parcursul meu ca jurnalist a fost lin. Aventura a început în copilarie, s-a concretizat în studiu, la facultate, apoi în munca propriu-zisa, mai întâi ca reporter, care nu se sfia sa opreasca oameni pe strada pentru a le pune întrebari, ulterior ca redactor la departamentul de politica externa, apoi ca sef. Sefia în presa poate parea atractiva celor din afara sistemului, dar unuia atins de virusul meseriei cu siguranta îi stirbeste din placere. Presupune multa rutina, te lipeste de scaun si îti fura tocmai contactul cu lumea pe care se presupune ca ar trebui s-o cunosti cel mai bine.
Octavian D. CURPAS: România, tara în care traiti si va desfasurati activitatea, cum vi se pare astazi fata de „altadata”, de vremurile copilariei dvs., de exemplu? Sunteti aproape de toate durerile românilor? Pentru ei vreti sa fiti mesager în activitatea de jurnalist extern?
Marina CONSTANTINOIU: „Aproape de toate durerile românilor” e, din nou, mult spus. Parte dintre ele le traiesc, ca doar sunt aici. Jurnalul National este ziarul care a reusit sa resusciteze reportajul în presa scrisa din România si îl tine în viata, tocmai pentru ca jurnalistul sa fie acolo unde îi este locul: lânga oameni.
Octavian D. CURPAS: Lucrul cel mai greu în viata este sa-ti gasesti locul. Locul în societate care sa te multumeasca. Coincide acest loc cu interiorul sufletului dvs., cu nasterea pasiunii pentru jurnalism?
Marina CONSTANTINOIU: Da si nu. Eu mi-am gasit locul, dar între timp societatea nu mai este ceea ce visam. De multe ori apare în mine regretul ca nu am schimbat locul.
Octavian D. CURPAS: Vorbiti într-un interviu de necesitatea unei culturi vaste a jurnalistului si aceasta în multele directii. Reusesc oare jurnalistii sa acopere toate domeniile cunoasterii? Câte vieti ne-ar trebui pentru a fi ceea ce visam noi, toti jurnalistii? Cum s-ar putea realiza acest lucru într-o viata? Credeti în acele posibile punti dintre oamenii de stiinta, arta, filosofie etc. si noi jurnalistii, cu dorinta de a veni unii spre altii?
Marina CONSTANTINOIU: Evident ca jurnalistii nu pot acoperi toate domeniile cunoasterii. Cine ar putea asta? Nimeni nu are o asemenea pretentie, dar în jurnalism lipsurile în materie de cultura generala sunt vizibile. Se taxeaza pe loc, într-o secunda. Pentru jurnalisti publicul nu gaseste scuze. Nici macar nu încearca.
Octavian D. CURPAS: Si în final, ce reprezinta activitatea de jurnalist pentru dvs.?
Marina CONSTANTINOIU: Sapte zile din sapte, 14-16 ore din zi? Uneori 24 din 24, caci si noptile sunt jurnalistice, în sensul ca problemele nu te parasesc, iar subiectele în desfasurare peste zi se continua în minte, noaptea. Mai înseamna si izolare într-o lume în care altora nu le place sa traiasca, în care e multa adrenalina, dar care este extrem de egoista, care acapareaza.
Octavian D. CURPAS: Am înteles ca vorbiti fluent franceza si engleza, stiti putina germana si un pic de ebraica. Franceza este însa limba pe care stiu ca o stapâniti foarte bine.
Marina CONSTANTINOIU: A fost prima dragoste. Am avut un profesor extraordinar, putin neobisnuit, care nu mi-a adus manuale, care nu mi-a cerut sa învat teorie, care a facut conversatie cu mine, care nu stiam o boaba de franceza. L-am urât aproape un an, caci nu îl întelegeam când îmi vorbea, dar pe urma l-am iubit. Francezei îi datorez si mare parte din parcursul meu profesional. Mi-a deschis multe usi, mi-a adus în viata multi oameni interesanti.
Octavian D. CURPAS: Ati vizitat foarte multe tari în Europa, în jur de 20 la numar, ati vizitat si Israelul si ati afirmat ca va atrage aceasta tara. Puteti sa ne vorbiti despre toate aceste tari, în rezumat desigur, despre politica lor si care sunt aprecierile facute de catre dvs. dupa vizitarea lor si contactul cu anumite personalitati? Puteti face o comparatie, asupra politicii acestor tari?
Marina CONSTANTINOIU: Oooo… e un întreg interviu concentrat în aceasta întrebare. Da, ma pasioneaza Israelul. Si Orientul Mijlociu, în general. Israelul este fascinant prin tot ceea ce reprezinta, prin fiecare piatra pe care scrie Istorie cu majuscule, este o tara minuscula care – profesional vorbind – da de lucru presei din întreaga lume zilnic. Am vazut multe tari europene, pentru fiecare am câte o parere, pentru fiecare am câte un album foto imaginar, de fiecare îmi amintesc cu mai multa sau mai putina placere, în functie de ceea ce mi-a oferit. în Israel însa as reveni oricând.
Octavian D. CURPAS: Ati putea sa ne vorbiti despre tarile mici din Uniunea Europeana care se afla la vârful deciziilor importante pentru Uniune si cum explicati acest fapt?
Marina CONSTANTINOIU: Vi se pare? Pentru mine, daca Germania nu e, nimic nu e.
Octavian D. CURPAS: Puteti face o comparatie între PIB –ul Belgiei, de exemplu, si cel al României?
Marina CONSTANTINOIU: Îmi dati voie sa nu fac o astfel de comparatie? România este o tara cu probleme specifice, cam greu de comparat cu un stat occidental, cu democratii cu vechime, ba chiar destul de greu de comparat cu „suratele” ei foste comuniste.
Octavian D. CURPAS: Cum vedeti viitorul Belgiei, cele doua entitati existente vor putea convietui în viitor? Care ar putea fi viitorul capitalei Bruxelles?
Marina CONSTANTINOIU: Uniunea Europeana ar trebui sa fie casa noastra, a tuturor. Si discutiile despre autonomii si secesiuni sa devina glume. Nesarate.
Octavian D. CURPAS: Daca înveti politica româneasca, lucrurile întotdeauna se complica, nu le mai dai de capat si adesea te trezesti ca tot ce ai învatat nu mai e valabil, de azi pe mâine. Totusi, exista tari cu politica mai stabila. Care sunt ele si în ce consta stabilitatea lor?
Marina CONSTANTINOIU: Stabilitatea asta este destul de relativa. Dar acolo unde exista, de exemplu în Germania sau Elvetia, ea exista doar pentru ca legea este mai presus de toate. Fara respect pentru lege nu exista nici democratie, nici stabilitate, nici progres.
Octavian D. CURPAS: Cum considerati ca va evolua situatia din Afganistan în perioada urmatoare si ce impact posibil va avea asupra participarii României ca membru al Aliantei Nord Atlantice? Cât de oportuna este continuarea implicarii României în acest teatru de razboi?
Marina CONSTANTINOIU: Prea târziu discutam despre cât de oportuna e sau nu e participarea României la aceste operatiuni. Situatia din aceasta tara este departe de a se clarifica.
Octavian D. CURPAS: Data fiind actuala criza financiara din zona euro, cât de utila va fi aderarea la moneda unica de catre România? Poate România sa corespunda standardelor necesare ramânerii în zona euro, date fiind cheltuielile supradimensionate din sectoarele finantate din bugetul de stat în raport cu performantele economice modeste ale economiei? În plus, în ce stadiu credeti ca se va afla criza din zona euro la data când România si-a propus sa adere la moneda unica europeana?
Marina CONSTANTINOIU: Nu cred ca suntem pregatiti pentru o asemenea aventura prea curând. ?i nu cred ca Europa mai este pregatita sa riste noi aderari, date fiind experientele recente cu state din zona euro.
Octavian D. CURPAS: Cum se vede astazi America de peste ocean, dupa dobândirea libertatii, atât de mult dorita de noi, românii?
Marina CONSTANTINOIU: Bunicii si strabunicii nostri i-au asteptat pe americani sa vina. I-au asteptat atât de mult, ca au si murit asteptând. Acum au venit americanii. Multi spun ca au venit prea târziu, altii spun ca au venit degeaba. Si câtiva spun ca sunt aliatii nostri strategici. E clar ca este mai bine cu ei, decât fara ei. Dar pentru un tango de calitate e nevoie de doi. Care sa-si doreasca sa ramâna în echipa si sa faca treaba buna. Timpul ne va arata daca suntem pregatiti pentru asta.
Octavian D. CURPAS
Slava Domnului S-a coborât
“În ţinutul acela erau nişte păstori care stăteau afară în câmp şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare.“
LUCA, 2.8-9
Doamne, arată-ne slava Ta!
.
Lumina și Adevărul sunt de la Dumnezeu, de aceea oamenii care n-au primit lumina și adevărul Lui vorbesc despre Crăciun și sărbătoresc Crăciunul. Dar cei care înțeleg și cunosc adevărul, sărbătoresc un eveniment excepțional pentru omenire, Întruparea lui Dumnezeu în Pruncul Isus.
Astăzi și noi avem obiceiul de a cânta despre acele unice și minunate evenimente. Dar, oare, îngerii cântau? Și în ce gama cântau ei? Continue reading “Slava Domnului S-a coborât”
Străjerii, Iona și noi
“Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”
2 Timotei, 3.16-17
.
Secolul Imoralității și al Nepăsării
.
Tema străjerului din Cartea “Ezechiel”, a Vechiului Testament, este tot mai marginalizată de credincioșii secolului XXI. Dacă secolul trecut a fost numit de unii Secolul Vitezei, acest secol poate fi numit Secolul Imoralității și al Nepăsării. Deși viteza a tot crescut, totuși n-avem timp și pentru ceilalți. Nu ne mai dăm unii altora veștile bune, oamenii au devenit mult prea egoiști. Cât despre emisiunile și programele TV sau ale ziarelor online, acestea sunt pline de un divertisment deloc educativ (de-un spirit ocult și distructiv) și de acele informații și lucruri negative care închistează tot mai mult omul, cu vești rele from beginning to end. Continue reading “Străjerii, Iona și noi”
Autism religios
Aninoiu Constantin aduce în prim plan un subiect de mare actualitate.
Dumnealui este un creștin care impune respect. Dar nu doar prin vârsta sa venerabilă, cât mai ales prin credincioșia arătată Domnului Isus.
“S-a discutat la Trinitas despre sfinții canonizați. Cum că ei ar fi dorit ca după moarte trupurile lor să fie împărțite în cât mai multe părți ca să ajungă în cât mai multe biserici. Ca oamenii să se închine la ele, în timp ce Biblia spune că numai lui Dumnezeu trebuie să i te închini.” (http://meditatii-crestine.blogspot.com/) Continue reading “Autism religios”
MASTER CORALE – JOY OF THE SEASON
„Muzica este o lege morala. Ea da suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii,
farmec tineretii, viata si veselie tuturor lucrurilor. Ea este esenta ordinii,
înaltând sufletul catre tot ce este bun, drept si frumos.”
Platon
Marti 11 decembrie 2012, ora 19:30, la Centrul Artelor Performante din orasul Raleigh – Carolina de Nord, „Master Corale”, prescurtat NCMC, a sustinut Concertul vocal-simfonic intitulat JOY OF THE SEASON. O corala fondata în anul 1942 si devenita performanta în toti acesti 60 de ani de la înfiintare, este considerata ca fiind o capodopera, constituita din 170 de voci ale Corului simfonic, 22 de voci ale Corului profesionist de camert si acompaniament orchestral. „Master Corale” colaboreaza cu orchestre simfonice, companii ale operei, balet si productii de turnee. Directorul muzical Alfred E. Sturgis – în aceasta functie din anul 1993 – este si dirijorul Coralei, formatie deosebita, cu un palmares impresionant si cu numeroase concerte sustinute de-a lungul timpului.
….Scriam si anul trecut la audierea acestei Corale despre un studiu facut care estimeaza un mare numar de coruri în SUA, începuturile carora sunt facute în scoli, datele statistice aratând felul si rolul educatiei, precum si implicarea familiilor în arta – caramizile din care se zideste viata copiilor si adultilor, ajutându-i la formarea si consolidarea abilitatilor sociale, la implicarea în viata comunitatii.
Lucrarile corale americane sunt deosebit de variate si bogate, având diverse surse de inspiratie, elaborând în acest mod concerte grandioase.
….Concertul din ziua respectiva a inclus Corul simfonic, Corul de Camera alcatuit din minunate voci – soprane, altiste, tenori si basi, precum si Orchestra formata din instrumente cu coarde, instrumente de suflat si instrumente de percutie. Dintre instrumentele cu coarde si arcus, impresionant! – 10 viori, 3 viole, 2 violoncele; instrumente de suflat – contrabas, flaut, oboi, clarinet, fagot, corn, trompeta, trombon, timpan; instrumente de percutie – harpa si pian.
….În prima parte a programului am ascultat Suita de concert din The Polar Express, piesa a lui Silvestri si Ballard, aranjament muzical – Jerry Brubaker, executata de orchestra; Angels we have heard on high – aranjament muzical – Barlow Bradford, executata de Corala si Orchestra; Gaudete, un colind de Craciun, cântec religios din perioada medievala, polifonic (îmbinare melodica a mai multor linii melodice), aranjament muzical – Richard Price, piesa ale carei cuvinte au sunat duios si vestitor: „Gaudete, gaudete! Christus est natus/ Ex Maria virgine, gaudete!...” Si The Shepherd’s Carol – superba piesa, angelica – de Bob Chilcott, ambele executate de Corul de Camert ; Gloria and Et in terra pax – una dintre cele sapte piese cu tenta populara, familiara, de muzica sacra scrisa de Antonio Vivaldi (1678-1741), compozitor italian, preot catolic, considerat reprezentantul barocului muzical venetian, cel care a contribuit la evolutia concertului catre forma lui solistica: „Gloria in excelsis/ Gloria in excelsis Deo./ Et in terra/ Et in terra pax/ hominibus bonae voluntatis./ Gloria to God in the highest/ and on earth peace/ tom en of good will.” Si Sussex Carol, aranjament muzical – Bradford, impresionanta piesa muzicala!, ambele piese executate de Corala si Orchestra; din L’enfance du Christ (Copilaria lui Hristos) am ascultat piesa executata de orchestra – Flight Into Egypt de Hector Berlioz (1803-1869), stralucit reprezentant al creatiei franceze, compozitor, scriitor si critic, unul dintre corifeii romantismului muzical; înca o piesa de Berlioz din L’enfance du Christ – Shepherd’s Farewell, interpretata de Corala si Orchestra, cu interventia inspirata a instrumentelor de suflat. Au urmat alte doua piese Child of the Stablets Secret Birth a compozitorului contemporan de muzica clasica Thomas Hewitt Jones si Christmas Roundelay a compozitorilor David Warner si Mack Wilberg.
….În scurta pauza ma gândeam câta dreptate avea filozoful care spusese ca viata fara muzica ar fi o greseala. Disparând armonia sunetelor, aparuse zgomotul scaunelor si vocilor noastre…
Dupa pauza am ascultat piesa Good Christian Men Rejoice, aranjament muzical Darmon Meader, White Christmas, aranjament Kirby Shaw, interpretate de Corul de camera; Away in a Manger si Have Yourself a Merry Little Christmas, aranjamente Bradford si interpretate de Corala si Orchestra; Grinch! A Christmas Choral Medley, aranjament Andy Beck, o piesa vesela cu ritm vioi, interpretata de Corul de Camera; It’s the Most Wonderful Time of the Year, compozitor David T. Clydesdale, interpretata de Corul de camera si Orchestra. A urmat veselul si antrenantul cânt Nutcracker Jingles, aranjament Chuck Bridwell, interpretat de Corala si Orchestra; Sing We Joyous aranjament Gary Fry, la care audienta salii a fost invitata sa cânte împreuna cu corul si orchestra. S-au putut auzi cuvintele cântecului: „Deck the hall with bought of holly,/ Fa la la la la la la la la/ This the season to be jolly,/ Fa la la la la la la la la…” dupa care s-a aplaudat frenetic si la sfârsit piesa Joy to the World, aranjament Joseph Willcox Jenkins, executata de tot ansamblu, cu un final forte, înaltator.
….Ne-a încântat cu prezenta modesta si interpretarea de exceptie a acompaniamentului muzical, pianista Susan Mc. Claskey Lohr, care acompaniaza solisti si coruri de la vârsta de 10 ani. A primit titluri în educatie muzicala si performanta pianistica la Universitatea din Kentucky, locul în care s-a nascut si a studiat.
….În cele doua ore ale concertului, stilul energic, vesel, pozitiv al dirijorului Alfred E. Sturgis a reusit sa realizeze vibratia nu numai a instrumentelor si corzilor vocale existente în formatie, ci si a inimilor celor care au umplut sala de concert.
….Muzica este, dupa cum afirma Ludwig van Beethoven, mediatorul între viata spirituala si cea trupeasca. În lumea de astazi când interesele pentru confortul personal si pentru dobândirea puterii au prioritate, iata ca exista si posibilitatea de a ne scalda sufletele în apa curata a muzicii si a credintei, credinta fiind radacina spiritualitatii, a legaturii tainice cu divinitatea.
….Pe lânga importantele cuceriri ale cunoasterii, ale tehnologizarii, efortul de afirmare si dezvoltare a personalitatii umane include, fara tagada, rolul muzicii în peisajul vietii sociale. Amintirea, retrairea evenimentului Nasterii Domnului în atmosfera unei sali de concert se face cu iubire, cu omenie, însusiri care stau la baza credintei sanatoase, pa?strata înca vie în sufletele multora dintre noi.
Vavila Popovici
Raleigh NC
Revista ARMONIA - Saltmin Media 