Omul pe care am ratat sa-l cunosc,
George Sbarcea – compozitor, jurnalist si…agent secret (I)

A fost un jurnalist incisiv si incomod, dar de mare succes in epoca. A realizat interviuri cu Mussolini si Hitler, fapt care i-a adus notorietate si atentia presei internationale. A fost insa si un compozitor de mare succes national si international. Nemuritoare raman peste timp, celebrele melodii ”Ionel, Ionelule”, ”De ce ai plecat?”, ”Un tangou de adio”, etc. In spiritul acelei epoci, un caracter puternic ca George Sbarcea – pe deasupra si fiu de colonel al armatei romane – nu putea sa nu fie si patriot. Asa ca, ”putin” spionaj in favoarea Biroului II al armatei regale, au dat un plus de ”culoare” vietii maestrului. Dar si de tumult. A fost arestat de cateva ori. Prima data de contrainformatiile maghiare, in timp ce incerca sa intre in Clujul ocupat, iar mai tarziu, de Siguranta statului, apoi de Securitatea romana.     

De vorba cu rudele din Cluj si din Sibiu ale maestrului Sbarcea
Intamplarea a facut ca, in urma cu mai bine de 30 de ani, sa fiu la un pas de a-l cunoaste pe George Sbarcea. Eram prieten cu o stranepoata a domniei sale, din Toplita Romana, locul unde ilustrul maestru isi petrecea o parte din concedii, acelasi loc in care mi-am petrecut si eu cativa ani din copilarie si adolescenta. La vremea aceea, stiam insa foarte putine despre acest om plurivalent, care a excelat in mai multe domenii si care, in opinia mea – si nu sunt catusi de putin patetic – a fost atins de aripa geniului. Marturisesc insa, ca la vremea aceea nu maestrul era obiectul interesului meu…ci stranepoata maestrului. Dupa aproape 30 de ani de la acel moment, participand la ”Zilele Miron Cristea”, la Toplita Romana, am fost din nou la un pas de a-l cunoaste pe maestru. Doar cateva zile, intre plecarea mea din oras si sosirea domniei sale in Toplita, ne-au despartit. Viata maestrului Sbarcea – un adevarat roman, inca nescris –  ma intriga insa din ce in ce mai mult, pe masura ce incepusem sa cunosc mai multe amanunte referitoarela la personalitatea, viata si opera sa. Dar nu suficiente. In decembrie 2004, am realizat pentru cotidianul Zi de Zi, un material despre compozitorul George Sbarcea si promovarea tangoului argentinian pe meleagurile romanesti. Am reusit atunci sa stau de vorba cu sora sa, doamna Margareta Stoica din Sibiu si cu nepotul sau, Petre Sbarcea, prof. univ. la Cluj. M-au asigurat ca intalnirea este posibila, ba chiar maestrul se va bucura, insa pe moment, fiind usor bolnav, o vom amana pentru anul urmator. Din pacate insa…”omul propune, iar Dumnezeu dispune.” Pe 27 iulie 2005, maestrul George Sbarcea a plecat la cele vesnice. Cu putin timp in urma, implinise 91 de ani. Un an mai tarziu – extraordinara coincidenta! – tot la 91 de ani impliniti, pleca la cele vesnice, prietenul sau de-o viata, cantaretul Gica Petrescu. Cu siguranta ca George Sbarcea a dus cu el multe amintiri si multe taine care ar fi meritat probabil consemnate. Au ramas insa arhivele Securitatii si…zelul unui cercetator, Vasile Valentin, gratie caruia am putut reconstitui o parte importanta din viata maestrului. Cu umor amar, am putea spune ca cel putin in cazul maestrului Sbarcea, dintr-un anume punct de vedere, arhivele Securitatii s-au dovedit a fi utile.           

”Rebelul” George Sbarcea …si compozitiile sale
Fiul medicului Constantin Sbarcea, colonel in rezerva al armatei romane, George Sbarcea s-a nascut pe data de 23 martie 1914, la Toplita Romana. La 9 ani a ramas orfan de tata alaturi de inca doi frati si o sora. Studiile le-a inceput Toplita, le-a continuat la Reghin si le-a incununat cu o diploma in drept, la Cluj. Nu s-a simtit catusi de putin atras de domeniul juridic, cochetand insa cu muzica si dovedind in acest domeniu certe abilitati componistice, dar si calitati de pianist de mare perspectiva. Fire romantica, dar si rebela, George Sbarcea si-a alcatuit o orchestra cu care, in tinerete, canta in localurile din Cluj, Satu-Mare, Sibiu, Timisoara…A fost picatura care a umplut paharul. Mama, dar si familia sa nu agreau ideea ca un tanar de perspectiva, cu studii juridice finalizate, sa fie ”muzicant” care canta in localuri. Pe deasupra era si nepot de Patriarh (Miron Cristea – n.a.). George Sbarcea perseverase in gesturile sale de fronda fata de familie. Primele nemultumiri ale familiei au fost generate de casatoria sa. Abia implinise 21 de ani cand s-a casatorit, iar sotia, Ana Bodo, fiica unui croitor, era maghiara. Intr-o epoca marcata de puternice resentimente intre romani si maghiari, casatoria respectiva parea mai degraba o sfidare a unor canoane familiale nescrise. Acolo unde a existat si exista dragoste, barierele etnice sau de alta natura, rareori conteaza. Drept urmare, Sbarcea nu a tinut seama de canoane. Era preocupat de muzica in cel mai inalt grad, iar succesul nu a intarziat sa apara. George Sbarcea, alias Claude Romano, a imbinat in creatia sa tangoul cu tematica romantei. Tangoul, romanta si alte forme dansante, au prins la public pentru ca s-au nascut din sentimente adevarate. George Sbarcea, Ion Vasilescu, Gherase Dendrino, Eli Roman, Ionel Fernic si altii au fost compozitori de nivel european care prin creatia lor si-au pus amprenta artistica definitiv, asupra unei epoci. Cristian Vasile, Viorica Vrioni, Jean Moscopol, Titi Botez, Dorel Livianu, Gica Petrescu…erau cantaretii care faceau vanzari colosale cu discurile lor. La vremea aceea, muzica romaneasca era cautata si in strainatate. Cei amintiti anterior, au plecat de mult timp la cele vesnice, dar creatiile si interpretarile lor au ramas in arhivele radio…si in memoria unora dintre noi, fiind ascultate si azi cu nostalgie. Auzindu-le, parfumul discret al unei epoci apuse, ti se insinueaza treptat in suflet. Totul pe ritmul inconfundabilului tango.

George Sbarcea, jurnalist…si frontierist arestat la Cluj
Inteligenta nativa, spirit cautator si plurivalent, George Sbarcea avea un verb percutant si caustic. Concomitent cu cronicile muzicale pe care le scria in cel mai ales stil, indeosebi intre anii 1940-1944, publica insa si articole cu caracter literar, dar si articole politice antisovietice. Iar ziare precum ”Rampa”, ”Porunca vremii”, ”Viata”, ”Neamul romanesc” sau ”Curentul”, se intreceau sa-l publice. Era deja cunoscut, mai ales – e drept – pentru muzica sa, dar era un nume care dadea bine pe pagina intai a oricarui ziar. Iar gloriei de compozitor i se adauga acum si cea de jurnalist, fapt care nu-i displacea tanarului Sbarcea a carui stea urca pe firmamentul muzicii romanesti, concomitent cu gloria jurnalistica. Dictatul de laViena, din 1940, l-a determinat sa-si mute familia la Bucuresti. La Cluj, va ramane insa mama sa, care a refuzat sa se mute. Ajuns in Capitala Regatului roman, George Sbarcea a fost incadrat la Ministerul Propagandei, Sectia Secretariat, cu misiunea de a tine legatura telefonic cu redactiile ziarelor, dar la scurt timp a fost cooptat in Directia Presei Straine. Cunostea mai multe limbi straine, iar sarcina sa era aceea de a intra in legatura cu ziaristii straini acreditati in Romania. Nu era numai o munca de reprezentare, trebuie sa recunoastem. Sarcina sa era in primul rand una de informare, iar ziaristii, se dovedesc in foarte multe ocazii niste surse de informare de mana intai. Alteori insa, tot cu ajutorul lor – mai mult sau mai putin deliberat – se pot „orchestra” si campanii de dezinformare foarte bine tintite. Cert este faptul ca tanarul Sbarcea isi facea munca foarte bine, de vreme ce pleca mult in strainatate, ocazie cu care a si realizat interviurile cu Mussolini, iar ulterior cu Hitler. In iunie 1944, mama sa, ramasa la Cluj, a fost grav ranita intr-un bombardament, iar tanarul George Sbarcea nu a mai asteaptat aprobarea organelor maghiare de frontiera pentru a trece granita, aprobare pe care dealtfel o ceruse. S-a deghizat in mecanic de locomotiva si a trecut frontiera clandestin…..

Arestat…si apoi schimbat pe dealul Feleacului
La scurt timp dupa ce, deghizat in mecanic de locomotiva a traversat frontiera impusa prin Diktatul de la Viena, George Sbarcea a fost arestat de organele maghiare de contraspionaj. Dupa 10 zile petrecute intr-o inchisoare din Cluj, a fost innapoiat romanilor, pe dealul Feleacului, la schimb cu un maghiar, ofiter de informatii, deconspirat si arestat pe teritoriul Romaniei. Interventia partii romane pe langa partea maghiara, s-a facut la nivel inalt, cel mai probabil la sugestia Biroului II din Marele Stat Major al armatei romane, cu care Sbarcea deja colabora, fiind probabil recrutat de organele de informatii romanesti, la momentul in care incepuse sa lucreze la Directia Presei Straine. De vreme ce se intervenise pentru Sbarcea, este evident faptul ca el, prin pozitia, dar si prin prestatia sa, avea o valoare deosebita ca sursa. Se misca intr-o alta lume, avea un farmec personal aparte, era cunoscut si stia sa se faca placut, dar in aceeasi masura util, si dispunea totodata de capacitatea de a se insinua discret intr-un mediu din care se puteau obtine informatii importante si valoroase. De la Biroul II, a fost detasat, tot cu sarcini informative, la Centrul de Control Militar nr. 3 din Cluj, fiind in legatura locotenent-colonelului Ion Almajan. In acelasi timp insa, in 1946, a intrat in atentia Sigurantei romane pentru legaturile pe care le intretinea cu consulul englez la Cluj, James Hartley. Avusese sarcina de la Biroul II sa-l contacteze pe consul sau facuse acest lucru din proprie initiativa? Este greu de spus, dar in schimb este cert faptul ca Siguranta romana nu cunostea activitatea informativa a lui Sbarcea in favoarea Biroului II al armatei, intrucat acesta din urma nu avea interesul de a-si deconspira agentii si cu atat mai putin misiunile. Pe de alta parte, atunci, la fel ca si acum, exista si o oarecare concurenta intre serviciile de informatii.     

”Criminalul de razboi” George Sbarcea, arestat si la Petelea-Mures
Dupa 23 august 1944, George Sbarcea, a colaborat sporadic, dar sub pseudonim, la ziarul ”Drapelul”. Era din ce in ce mai preocupat de viitor si mai ales cel al familiei sale. Prin sentinta numarul 5 din 1946, Sbarcea a fost condamnat pentru crime de razboi, la 15 ani detentie grea. I se imputa faptul ca facuse jurnalism la ”Curentul” lui Pamfil seicaru, ca scrisese articole antisovietice, dar mai ales ca el colaborase cu organele informative ale regimului Antonescu. S-a ascuns un timp la Petelea, in judetul Mures, localitate unde avea niste rude, dar cateva luni mai tarziu, in 1947, a fost arestat in urma unui denunt.  In cursul aceluiasi an 1947, a fost achitat si eliberat, dar la foarte scurt timp, a fost din nou arestat. Cateva saptamani mai tarziu – in mod cu totul inexplicabil – a fost insa din nou pus in libertate. Pe parcursul anilor urmatori, George Sbarcea a fost in permanenta hartuit de organele represive ale statului comunist. In ianuarie si decembrie 1949, dar si in vara anului 1959, Securitatea romana l-a anchetat dovedind un interes deosebit pentru activitatea depusa de el pe linie de informatii, dar mai ales de legaturile sale cu fostul consul Hartley.

”Duios”, sursele ”Toni” si ”stefanescu”, il turnau….
Cu ordinul MAI, nr. 113/357271 din 9 iunie 1952, Directia Generala a Securitatii Statului i-a deschis lui George Sbarcea dosar de urmarire informativa pentru a documenta ”activitatea si legaturile sale” cu ”elementele dusmanoasa.” Pe data de 22 iunie 1952, dosarul a fost insa inchis, dar asta nu a insemnat ca George Sbarcea a scapat de „ochiul vigilent” al organelor represive romane. Dimpotriva, cativa ani mai tarziu i se vor deschide alte dosare fara insa a se putea defini in mod clar, obiectul vinovatiei sale. In 1968, dupa 24 de ani de interdictie, a primit insa acceptul autoritatilor romane de a participa la diverse festivaluri si reuniuni cu caracter international. In 1979, cand una dintre cele doua fiice ale sale era cu el, in Austria, aceasta a profitat de ocazia ivita si a ramas la Viena. S-a intors in tara fara ea, iar acest fapt, ulterior, i-a fost deseori imputat. Mult mai tarziu, si cea de-a doua fiica va reusi sa plece si apoi sa ramana in strainatate. Plecarea celor doua fiice si ramanerea lor in strainatate, ii va cauza o mare suparare, acestui fapt adaugandu-i-se ulterior si moartea sotiei sale. S-a recasatorit, iar acest fapt ii va aduce reprosuri dure din partea celor doua fete care au refuzat sa mai comunice cu el. In intervalul de timp 1966-1979, George Sbarcea a facut obiectul interesului Securitatii romane, dar la modul cat se poate de discret. Sursele ”Toni” si ”stefanescu”, plasate in imediata sa apropiere, se vor dovedi deosebit de active in acest sens. Maestrul a continuat sa munceasca, munca devenindu-i un fel de refugiu spiritual, fiind insa profund si definitiv marcat de regretul de a nu-si mai fi vazut vreodata fiicele.     

Nicolae BALINT