Author: nelurs

POEZIA MIRELEI CADAR – UN „CLAVECIN BINE TEMPERAT”

On By nelursIn literatureLeave a comment

„REFUGIUL DORINTEI”, de Mirela CADAR
La prestigioasa Editura Citadela (condusa de omul de cultura, scriitorul si ziaristul satmarean AUREL POP), a aparut volumul de poezie al Mirelei CADAR, „Refugiul dorintei”.
O poezie  senzualista, estompand aluviunile ratiunii pana la clarul si limpedele Revelatiei … „de finete” („finete” care eclipseaza…insusi „toiul” Revelatiei!) – o poezie  de intuitie feminina, cu reverberatii elegante, in ambele cosmosuri – Creatia Lui si interiorul ei – si atunci cand discursul e proaspat-declarativ, dar  chiar si… „in reluare”.
La „tombola” poeziei cadariene se castiga, facil,  „dorul” (uneori, si el, mimat), iar nu furtuna oarba a simturilor si patimii/patimirii (de…”mlastina”): „Ratiunea opaca nu discerne profunzimea/Unui fior” (cf. Labirint); „Un dor /Se zbate/Pe mlastina pasiunii” (cf. Voiaj).
Nu e o poezie reflexiva, ci a nervilor epidermici – o poezie intimista („O lumanare pe divan/Miros de tamaie”), o poezie a dorului si jindului, a nelamuritului, oarecum calchiata (cel putin asa vrea sa dea impresia scriitoarea) dupa nichitstanescianul „dincolo-de-orizont, dincolo-de-marea”: „Vrajita /Privind spre larg/Astept ceva” (Voiaj), sau: „As zacea asteptand clipa/Lumina ochilor/Implinirea” (cf. Dorinta) si: „Neimplinit /se ascunde/In orizontul indepartat” (cf. Apus) – dar fara excesul rascolitor de „cautare si stiinta”, al marilor nelinistiti cosmici. Mirela CADAR n-are apetente pentru voiculesciana, tragica „vraiste a gradinii”. De fapt, ordinea si curatenia virginala domina pana si in visare.
O caligrafie a sufletului, pe hartia luminoasa, uneori sufland, ca in niste foale „bine temperate”, in panzele calatoriei, pana la incandescenta („Destinul/Privirea/Zilele zburau in nestire/Imaginea chipului/s-a pierdut in umbra/Sufletul ardea” – cf. Fiorul) – dar fara a obtine sau nazui la mari tumulturi, fara mari mize transcendente, fara teribile asteptari spirituale. „Destinul” nu e neguros, ci elegant, „jungla” nu e terifianta, ci seamana cu bine-masuratele gradini versailles-eze – niciodata nu se ajunge la „zborul ca frenezie a prapastiei”, spre Sus sau spre Jos – iar „nestirea” e nu o intamplare ontologica, ci o conditie specific „cadariana”, o stare de continua,  de nestinsa, dar cuminte dorinta. Cuvintele, uneori, se inghesuie emfatic („obsesie”, „omniprezent”, „conflict”, „tulburare”, „decalog”, tragedie romantica”, „vulcanic”, „eruptia sentimentului”, „haos” etc.), cu pretentii de „tribunat” rascolitor-reverberator, dar nu sunt decat decoruri ale unei relative „bunastari” sufletesti, destul de bine mascate: „Esti obsesia /Esti omniprezentul/Esti tulburarea” (cf. Obsesia) – dar se ajunge la: „O ultima umbra/In orele trandafirii” (cf. Apus). Deci, „trandafirìi”…: totul e normal, totul e sub control. Nimeni sa nu se ingrijoreze. Isi va gasi galosii exact unde si i-a pus. E ordine si o liniste de apartament, cu o vaza de flori insinuanta, mirosind, vag, a selenaritate de-afara…
Un panteism de salon, fara relief accidentat: „Mireasma de camp/balsamul/arsita trupului/Izvorul /sa-si faca /prin mine /albia” ( cf. Sa simt).
Pana si expeditiile ontologico-epistemologice ale piratilor-copii, ale piratilor-nebuni (o nebunie absolut inofensiva, mai bine sau mai rau jucata!), pusi pe praduiala de cartier, au invatat, din noapte… „rasaritul” atoateconsolator! Cf. Sa fiu: „Sa navigam in noapte ca piratii nebuni/Sa fiu prada ta/La rasarit”.
Pana si sfintenia este butaforica (e si normal: viscolul si aerul tare al piscului presupun initierea dura, or….nu e cazul!): „Totul e ploaie de scantei/Corzile viorii sunt in flacari/Ultima serenada/Din seara sfanta” (cf. Concert), ba chiar usor pleonastica: „Din paharul de cuminecatura/Sangele” (cf. Darul). Truisme, monotonii, sfortari penibile de a recupera inspiratia, de pe unde nu exista: „Un sfarsit ?/Sau un nou inceput?/Situatie deprimanta./Halucinanta” (cf. Tu…); „Atmosfera feerica/Transformata/Intr-o particica de rai” (cf. Furtuna); „In bezna si tacere/Supravietuirea e malefica”…(cf. Tu unde esti?).

Sentimentul mortii „cadariste” – ajuns pana la…antagonismul „lipsa de bun-simt” – ”stima”: „Doamna decapiteaza/Pe cine intalneste /Depasind bariera bunului simt/Stimata doamna in negru…” (cf. Doamna in negru). Iar Golgota – „O instructie perfecta”  – …cum altfel, intr-o lume care evolueaza spre „careul rond/cvadratura cercului” si in care predomnesc rafturile sentimentale (cf. Intre “eu” si egreta – …din nou, neconcordanta intre titlu si…”expresia verbala”…ca si in Odiseea, Remember…ca si in multe alte cazuri de titluri cadariene, cu promisiuni triumfalist-epatante! ).

…Uneori, totusi (destul de rar, din pacate), notatii subtile si credibile, emfaze in surdina, discretie si  bun-gust al plasamentului elementelor constitutive ale unor imagini real-sugestive, expresii ale unei renuntari (sincere!) la teatralitatea vulgarizanta a existentei: „O lumanare s-a stins/in aorta” (cf. Darul); „Prapastia din sufletul prapastiei/E plina de spini si lacrimi” (cf. Indemn); „Hoinaresc celule/(Lupta cu destinul)/Scheletul unei deziluzii? (cf. Septembrie); „Se prabuseste o pasare/Din libertatea cerului/Cuibul ei arde-n flacari” (cf. Vestejirea buruienilor); „Propagarea armonioasa in decor/A invizibilului” (cf. Privirea). Daca e sa gasim vreo „fanta” majora, in „echipamentul” poetic al Mirelei CADAR: renunta mult prea usor la receptionarea corecta si integrala a semnalelor (intermitente) ale transcendentei, prefera desenul facil si, adeseori, lipsit de orice eficienta afectiva, unor trairi efective, profund angajante. De ce era nevoie de, spre pilda, aceste „versuri”-neversuri…penibil debutante, pornite dintr-o autodistructiva patima dupa ludicul artificios:  „A tacut!/Dar ei au inteles/Fara cuvinte/Decorul e umbrit!” … de salturile ratate, intre barele trapezului, voit-ravnit cosmic: „In fiecare colt zacea/O umbra de privire/O farama de suspin/Sau un urlet de durere/Ravasit printre galaxii” ( cf. Decor)…?! De la suspin, pana la urlet…de la colt la galaxie…! –  …se trece cu seninul inconstient, nefiresc, dar, mereu, periculos, pentru destinul poetic… –  al unei plimbari printre leii savanei ori printre tigrii junglei!

…Inima si iubirile Mirelei Cadar se potrivesc, in ritm, mai curand cu colindul, decat cu furtunile si cu…”haosul” – …iar flacara inimii „rimeaza” poetic mult mai firesc cu „adierea”, decat cu marile devastari si dezastre: „Ecoul vocii/Pe corzile inimii/Ademenindu-ma/Colind” (cf. Haos); si „Rasuflarea./Mii de lumini/Focul iubirii/Flacara palpaie/Incet, incet,/O adiere” (cf. Flori de gheata).
Starea de reverie este, in genere, una de larga, irepresibila respiratie… –  de aceea, Mihaela Cadar da doar titlul, dar nu si continutul starii, prea descatusat-romantice, pentru ea – si produce, premeditat, confuzii in „familia de termeni constelativi” ai exprimarii fenomenului propus spre „dezbatere”, pentru a-si masca, astfel, noviciatul inca nedesavarsit: „Intaiul cosmar/Imposibilitatea de-a despica/Tortul/Rasucit cu atata maiestrie/In prezenta ta./Juvenil” (cf. O reverie).
Intrebarile existentiale sunt, si ele (cum altfel?) „tandre”: „Un jurnal invechit//Printre file/Era un gest tandru” (cf. Intrebarea).

…Da, credem ca Mirela Cadar si-a autodefinit cel mai bine poezia, in pseudo-arta poetica Speranta: „Evantai de placeri” – …personale, am adauga noi, fara nicio urma de malitiozitate! In definitiv, orice om isi decide trairile si riscurile unei vieti, si asa, scurte…Nu e neaparat sa faca, dintr-o decizie oarecare – Marea Poezie!

prof. dr. Adrian Botez

Stagii si Burse la Centrul European de Limbi Moderne (ECML)

On By nelursIn NewsLeave a comment

Centrul European de Limbi Moderne (ECML) recruteaza stagiari de doua ori pe an pentru o perioada de la 3 la 6 luni.
Principalul rol al ECML, care este o institutie a Consiliului Europei, este de a servi, in general, la implementarea politicilor lingvistice si la promovarea abordarilor inovatoare in invatarea si predarea limbilor moderne.
Stagiarii vor lucra pe doua niveluri:
1) Ei vor avea sarcini precise intr-un anumit domeniu. Pentru aceasta sunt propuse trei specializari care corespund la patru tipuri de stagii diferite:

•Specializarea web site – website: stagiarul asista web master-ul in activitatea sa cotidiana si participa la vitalizarea site-ului ECML, fiind responsabil pentru acuratetea si actualizarea informatiilor. Acest stagiu implica o activitate creativa care permite stagiarului sa contribuie la elaborarea permanenta a site-ului. Stagiarul va lucra, de asemenea, in colaborare cu Centrul de resurse si cu responsabilii de program pe termen mediu. Stagiarii trebuie sa aiba o specializare lingvistica si experienta in domeniul informaticii (ICT).

•Specializarea organizare si planificare – program: stagiarul care asista directorul de programe are sarcini legate strans de gestionarea programului pe termen mediu (PTM): pregatirea dosarelor cu materiale si/sau informatii practice pentru participantii la ateliere si alte activitati organizate de ECML; stabilirea configuratiei unui document in cadrul diferitelor proiecte ale PTM; expedierea documentelor.

•Specializarea documentare – DRC (Documentation Research Center): stagiarul care asista responsabilul centrului de resurse/documentare trebuie sa fie specializat in domeniul bibliotecar/documentar/stiintele informarii si, eventual, ICT. Stagiarul se integreaza in echipa Centrului de resurse si documentare si participa la infiintarea unor noi servicii, implementarea noilor instrumente/materiale documentare, precum si in alte activitati documentare cotidiene.

•Specializarea  pe administrare generala si financiara – Administrare: stagiarul va contribui la dezvoltarea bazei de date legate de baza de date de e-mailuri deja existenta, dar si la implementarea Windream ((Document Management Software), in special la dezvoltarea unui grid de formare. Stagiarul va fi implicat in procedura de documentare financiara, va copia si scana, clasifica in functie de articolul bugetar, va clasa mailuri, va pregati corespondenta catre Strasbourg, va corecta baza de date ECML existenta – va corecta informatiile, va adauga informatii noi si detalii bancare, va pregati seminarii.
In toate cele patru cazuri, stagiarul trebuie sa aiba spirit de echipa, flexibilitate si sa manifeste interes pentru activitatile ECML.

2) Stagiarii vor avea, de asemenea, si sarcini de ordin general in cadrul evenimentelor programului (ateliere si reuniuni) si reuniunilor statutare.
Este asigurata o subventie lunara de 686 EUR si o contributie pentru cheltuilelile de transport.
Stagiarii trebuie sa fie absolventi de studii superioare, preferabil studii postuniversitare.
Ei trebuie sa aiba cunostinte plurilingvistice (engleza, germana, franceza) si sa posede cunostinte adecvate de caligrafie si de utilizare a calculatorului, intrucat vor avea frecvent ca sarcina traducerea de documente oficiale.

Date limita: Formularele de inscriere la stagii trebuie sa ajunga la ECML pana la:
•30 septembrie (pentru ianuarie-iunie)
•31 martie (pentru perioada iulie-decembrie si pentru perioada septembrie-februarie pentru stagiile administrative)
Urmatorul termen limita este 31 martie 2011.

http://www.eurodesk.ro/program.php?progid=EU0010000192

Sergiu Gabureac
BIBLIOTECA METROPOLITANA BUCURESTI
Serviciul DEZVOLTARE SERVICII PUBLICE.
EVALUARE PROSPECTIVA. MARKETING.

GUYLAND – IMATURITATEA PERSISTENTA A TINERILOR DE ASTAZI

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

Guyland. Ce o fi insemnind cuvintul acesta? Nu poate fi tradus exact in romaneste, dar denota un fenomen sociologic tot mai prevalent la barbatii tineri de astazi – persistenta lor imaturitate. Inabilitatea sau lipsa de interes de a se maturiza, de a intemeia o familie, de a deveni tati si soti maturi. Asupra acestui subiect va informam si comentam astazi.
Ca expresie definitorie a acestui grup, “Guyland” a intrat in vocabularul sociologic gratie unei carti de peste 300 de pagini publicate in 2008 pe aceasta tema si cu acelasi titlu: Guyland – The Perilous World Where Boys Become Men (“Guyland – Zona periculoasa unde baietii devin barbati”). Autorul cartii este Michael Kimmel, sociolog si profesor de sociologie la State University of New York at Stony Brook.Vreme de multi ani Kimmel a fost preocupat de aparenta inabilitate a barbatilor moderni de a confrunta diferite provocari ale vietii moderne, in special schimbarile sociale din ultimele citeva generatii privind viata de familie si relationarea. Titlurile cartilor pe care le-a publicat vorbesc de la sine: Manhood in America (Barbatia in America); Men Confront Pornography (Barbatii Confrunta Pornografia); The History of Men (Istoria Barbatilor); si Men’s Lives (Vietile Barbatilor). Iar subtitulul cartii Guyland continua aceasi tema – in epoca moderna transformarea baietilor in barbati, spune Kimmel, a devenit o afacere “periculoasa.”
 
Un fenomen international
 
Fenomenul “guyland,” insa, nu e unul tipic doar societatii americane ci unul international. In Marea Britanie si Australia e cunoscut ca “laddism” (de la cuvintul “lad” adica “tinerel, flacau, baietandru”), in Italia ca “bamboccioni sau mammoni,” iar in Franta ca “Tanguys,” dupa numele filmului francez de acum citiva ani care descrie fenomenul. Mai sunt numiti si “mamma’s boys,” adica baieti care nu se pot inca dezlipi de mamele lor sau de caminul parintesc. In Italia fenomenul acesta pare sa fie cel mai acut, estimindu-se ca jumatate dintre tinerii barbati italieni intre 25 si 34 de ani inca locuiesc cu parintii lor, fiind incapabili de a-si intemeia propria familie. Pe scut, toti acesti tineri dau dovada de dificultati cronice in tranzitia de la adolescenta la stadiul adult de viata.
 
Kimmel a fost determinat sa scrie Guyland in urma multor conversatii  avute de-a lungul anilor cu peste 400 de tineri care l-au alarmat datorita nivelului lor ridicat de imaturitate. Este deci nevoie, spune el, ca societatea sa poarte o conversatie asupra acestui fenomen si despre tinerii care aparent nu se pot maturiza, despre modul lor de viata si mai ales despre impactul pe care ei il au asupra prezentului, dar mai ales, al viitorului societatii.
Despre ce virsta e vorba? Tineri barbati in anii studentiei si pina la 10 ani dupa absolvire. Unii dintre ei insa au nevoie de si mai mult timp pentru a se maturiza. In SUA este vorba de tinerii intre 16 si 26 de ani, adica 22 de milioane de tineri sau 15% din intreaga populatie masculina a Americii.
 
Cum Era Altadata?
 
In alte vremuri acesti tineri dezorientati care astazi parasesc bancile universitatii ar fi fost sirguinciosi sa-si intemeieze o familie imediat dupa absolvirea facultatii, o afacere, sa-si gaseasca un loc de munca, sa devina liber profesionisti, sa-si gaseasca un rost in viata si un loc de prestigiu in societate. In alte cuvinte, sa devina viitorul societatii, liderii de miine, oameni de incredere, respectabili si respectati de semenii lor. Studiile sociologice americane insa reflecta o schimbare radicala in doar ultimele doua generatii. In 1960 77% dintre femeile si 65% dintre barbatii americani sub 30 de ani deja isi dobindisera un rost in viata: au parasit caminul parintesc, si-au terminat educatia, au inceput sa munceasca, s-au casatorit ori au devenit parinti. Pina in 2000 insa aceste procentaje au scazut la 46% pentru femei si la 31% la barbati. In 2000 20% din toti tinerii americani in virsta de 25 de ani inca locuiau cu parintii lor.
 
Cum e astazi?
 
Astazi insa lucrurile stau total diferit. Prinsi intre adolescenta si maturitate ca intr-o menghina, acesti tineri nu se grabesc sa se maturizeze. Viitorul nu-i intereseaza. Vor sa opreasca timpul sa savureze la nesfirsit viata fara griji din universitate. La carte nu sunt buni. Ajung in universitate pentru ca asa e la moda sau pentru ca ii imping parintii din spate. Trec prin holurile si aulele universitatilor ca pestele prin apa fara ca mai nimic sa se prinda de ei. Dispretuiesc studentii sirguinciosi si le dau porecle jignitoare. Dupa ce absolvesc universitatea sar de la un loc de munca la altul. Fara scop, fara intentia de a prinde radacini niciunde. Ca norii dusi de vint spre o destinatie nedefinita. Fara ambitii profesionale. Petrec mai mult timp jucinduse jocuri copilaresti la computer decit sa fie seriosi la locul de munca. Serile, noptile si weekendurile le petrec in baruri, joaca biliard, beau, fumeaza, inventeaza sau isi spun bancuri, dispretuiesc pe cei care lucreaza din greu, si sunt flegmatici. La ziua de miine nu se gindesc. Nici la semenii lor. Le place sportul si isi cheltuiesc energia si banii participind la evenimente sportive. Cistiga bani putini pe careinsa ii cheltuiesc aiurea. Putinii dintre ei care se gindesc la viitor viseaza ambitii grandioase dar nu fac nici planuri nici pasii necesari pentru a le realiza. Constituie un grup compact, un fel de “haita” in care nu intra decit cei care gindesc si se comporta ca ei. Se duc pe strada in grupuri, ca si lupii in haite, pentru ca le lipseste confidenta de sine sau autostima. Liceul e gata la 18 ani, facultatea la 22, dar stilul de viata imatur al acestor ani persista vreme de inca multi ani. Copilaria si adolescenta persista cu incapatinare in anii 20 ai vietii, iar pentru altii chiar si in anii 30. Isi prelungesc adolescenta la infinit. Cu greu incep sa iasa din “guyland” abia spre sfirsitul anilor 20 ai vietii. Sufera de “abulia,” adica o inabilitate cronica de a lua decizii. Nu pot naviga tranzitia spre o varsta matura. Li se pare ca au timp nelimitat pentru a se maturiza. Viata contidiana le este caracterizata de alcool, relatii sexuale multiple, si distractii.
Relatiile lor cu sexul feminin sunt complexe. Toti umbla dupa fete. Fetele sunt in centrul atentiei lor dar nu in centrul vietii lor. Ele exista doar pentru satisfacerea impulsului intim, pentru o noapte, o saptamina sau o luna. Relatiile serioase nu ii intereseaza. Dispretuiesc fidelitatea iar monogamia le este un concept necunoscut. Se lauda mereu si mereu cu aventurile si escapadele nocturne. Pe care insa le exagereaza si despre care mint. De ce? Pentru a parea mai “barbati” decit sunt. Pentru ca doresc sa fie validati de restul grupului ca “barbati.” Nu inteleg necesitatea familiei sau a casatoriei, sau implinirea personala prin relatii stabile si copii. Nu au capacitatea de a fi loiali, nici prietenelor, nici locului de munca, nici unui scop de viata. Singura loialitate cunoscuta lor este fata de tovarasii lor cu care traiesc in “guyland.” “Guyland” le este familia, fericirea, si implinirea vietii. Nu pricep de ce tinerele cer, pe buna dreptate, responsabilitate, fidelitate si respect, adica exact virtutile care nu se practica in Guyland. Unii dintre ei pretind pritenelor lor sa arate frumos, la fel de bine ca vedetele de cinema. Dar sa nu cumva sa caute sa-i trezeazca din somnolenta anilor traiti in guyland. Le cer sa-si modeleze trupurile sa fie in permanenta sexy, super-modele. Iar daca doresc sa fie si ele “admise” in “guyland” trebuie sa adopte acelasi stil de viata si vocabular vulgar. Sociologii numesc aceasta transformare “guyification.”
 
Cum se explica acest fenomen?
 
Care e explicatia acestui fenomen? Kimmel afirma ca “guyland” este un fenomen inevitabil al societatii de consum. Economia moderna s-a transformat din una de productie in una de consum. Suntem incurajati sa consumam, sa cheltuim, si sa ne simtim bine facindu-le pe amindoua. Intr-o astfel de societate, spune Kimmel, “men experience their masculinity less as providers and protectors, and more as consumers” (“barbatii isi exprima masculinitatea mai putin ca si protectori sau furnizori pentru familiile lor, si mai mult ca si consumatori.”) (Pagina 17)
 
Exista Vreun Remediu?
 
Care e remediul, intreaba Kimmel? In primul rind parintii trebuie sa ramina implicati in procesul de maturizare al baietilor lor pina cind se maturizeaza deplin. Majoritatea parintilor cred ca o data cu intrarea baietilor lor la facultate si-au incheiat obligatia de a le directiona mai departe cursul vietii. Gresala, spune Kimmel. In pustiul “guyland,” spune el, tinerii au cea mai mare nevoie de parintii lor. Este inca perioada formativa a caracterului lor. Societatea le da tinerilor libertatea mult dorita la 18 ani, printre altele libertatea de a folosi alcool, de a fuma, de a intretine relatii de intimitate. Libertati care insa intra in viata lor abrupt la 18 ani dar pe care nu stiu cum sa le foloseasca. Libertatea fara responsabilitate insa formeaza o combinatie volatila. Tocmai aici au parintii un cuvint de spus. Daca societatea le da tinerilor “libertati” la 18 ani, parintii trebuie sa le impuna responsabilitatile corespunzatoare. Si nu numai tatii, ci si mamele.
La rindul ei, si societatea are un rol important de indeplinit in tranzitia cu succes a tinerilor de la adolescenta la maturitate. Cum? Afirmind moralitatea, standardele morale si incurajindu-i sa abandoneze obiceiurile copilaresti. In plus, barbatii adulti trebuie sa fie un model pentru cei tineri. Societatea nu poate supravietui fara ei. Barbatii insa nu se nasc si nici nu se formeaza peste noapte ci sunt rezultatul unui proces care se cere a fi supravegheat. In alte cuvinte, barbatia nu se mosteneste. Se invata.
 
GUYLAND IN ROMANIA?

Se poate vorbi despre un fenomen “guyland” chiar si in Romania? Poate da sau poate nu. Ne-a atras insa atentia artiocul alaturat publicat pe 7 septembrie 2010 in ziarul Adevarul si intitulat “Ce se intampla cu tinerii din ziua de azi?” E un articol bun si vi-l recomandam. Din motive de spatiu l-am scurtat, dar poate fi citit in intregime aici: http://www.adevarul.ro//societate/viata/Ce_se_intampla_cu_tinerii_din_ziua_de_azi_0_330567440.html
 
Ce se intampla cu tinerii din ziua de azi?
La varsta la care societatea i-ar vedea intemeindu-si familii, multi dintre tinerii de azi depind inca financiar de parintii lor si experimenteaza ceea ce specialistii numesc “adolescenta prelungita”.
Din ce in ce mai multi tineri trecuti de 20 de ani se intorc in casa parinteasca, pentru ca nu pot sau nu vor sa-si asume responsabilitati. Se intampla peste tot in lume. (…) Astfel, potrivit unei analize realizate de “New York Times”, o treime dintre tinerii americani si canadieni cu varste cuprinse intre 20 si 30 de ani isi schimba caminul in fiecare an, iar 40% din ei se muta cel putin o data inapoi, in casa parinteasca. Totodata, in intervalul de varsta 20-30, tinerii isi schimba jobul, in medie, de sapte ori, fiind mult mai instabili decat la oricare alta varsta. Mai mult, doua treimi dintre ei locuiesc o vreme cu un partener fara a se casatori, intrucat casatoria nu reprezinta pentru ei o prioritate la aceasta varsta.Astfel, daca in anii ’70 femeile din generatia “baby boom” se casatoreau, in medie, la 21 de ani, acum, tinerele se marita pe la 26 de ani. La fel se intampla si in cazul barbatilor: in anii ’70, varsta medie la care se casatoreau era de 23, in timp ce astazi insuratoarea devine “normala” la 28 de ani. Avem de-a face cu un decalaj de cinci ani intr-un interval putin mai mare de o generatie. Sociologii numesc acest fenomen “schimbarea orarului de maturizare”, fenomen ce atinge o buna parte dintre culturile lumii si ce consta in indeplinirea tot mai tarzie a celor cinci criterii specifice maturizarii: finalizarea studiilor, parasirea casei parintesti, independenta financiara, casatoria si statutul de parinte. Potrivit datelor oficiale din Statele Unite ale Americii si a celor publicate de autoritatile canadiene, mai putin de jumatate dintre tinerii care aveau deja 30 de ani in anul 2000 indeplineau toate cele cinci criterii stabilite de sociologi, in timp ce, in anii ’70, criteriile erau realizate de acelasi procent de tineri care aveau insa 25 de ani.
 
Maturizare cu termen-limita
 
Astazi, tinerii iau in serios macar cateva dintre aceste criterii, daca nu pe toate, in apropierea varstei de 30 de ani. Psihologul Jeffrey Jensen Arnett, de la Universitatea Clark din Worcester, Massachusetts, SUA, sustine ca pana la 30 de ani, tinerii experimenteaza un “sens al posibilitatilor”, adica exploreaza propria identitate ceva mai profund decat o faceau in perioda propriu-zisa a adolescentei lor. Abia cand se apropie de varsta de 30 de ani, orizontul lor se ingusteaza, astfel incat incep sa se gandeasca serios la angajamentele pe care le au de facut, intrucat pentru ei aceasta varsta coincide cu un “termen-limita” al adolescentei prelungite.
 
Neintelegerile asupra statutului
 
In Occident, “adolescenta prelungita” a nascut dezbateri aprinse intre sociologi si psihologi. Si asta pentru ca implicatiile acestui fenomen se rasfrang asupra serviciilor sociale, asa cum s-a intamplat in urma cu un secol, cand s-a descoperit ca adolescenta este o etapa din viata oricarui om, iar institutiile de invatamant, cele medicale, dar si legile au fost schimbate in asa fel incat nevoile celor cu varste cuprinse intre 12 si 18 ani sa fie protejate. Astfel au aparut ciclurile secundare in scoli, dar si legile potrivit carora intre 14 si 18 ani, desi inca minori, adolescentii sunt suficient de maturi sa-si aleaga tutorele legal, in cazul in care parintii lor mor. Neintelegerile asupra statutului tinerilor reies si din regulile de zi cu zi. Astfel, la 18 ani, tinerii au voie sa voteze, dar in unele state din America, orfanii parasesc caminele abia la varsta de 21 de ani. Mai mult, baietii sunt chemati in armata la 18 ani, dar nu au voie sa consume alcool pana la 21 de ani. Tot in America, permisul de conducere este acordat incepand cu varsta de 16 ani, insa companiile de inchirieri auto percep comisioane celor care nu au implinit 25 de ani. De aceea, psihologii si sociologii straini se intreaba daca tinerii de azi ar trebui sa se bucure mai mult timp de beneficiile acordate adolescentilor de catre institutiile statelor, pentru a evita reintoarcerea in caminul parintesc pe considerente financiare.
 
Adolescenta si “curba deznadejdii”
 
Adolescenta ca si concept a fost descoperita in 1904, odata cu publicarea studiului “Adolescenta”, de catre G. Stanley Hall, psiholog si primul presedinte al Asociatiei americane de psihologie. Hall a atribuit aceasta etapa schimbarilor sociale ce intervin odata cu implinirea varstei de 20 de ani. Fiind totodata primul presedinte al Universitatii Clark, unde preda acum psihologul Arnett, Hall a descris adolescenta ca acea perioada de “furtuna si stres” in care tulburarile emotionale se imbina cu starile de intristare si de rebeliune. Potrivit lui, “curba deznadejdii” incepe la varsta de 11 ani, creste la cote maxime in jurul varstei de 15 ani si scade simtitor pana la varsta de 23 de ani. Incepand cu 1990, Arnett a inceput sa suspecteze ca un fenomen asemanator se instaleaza in jurul varstei de 20 de ani, la tinerii de atunci. Fenomenul persista si acum.
 
Maturizare in trei etape
 
Potrivit psihologului Erik Erikson, adultii trec prin trei stadii de-a lungul vietii lor. Astfel, “maturitatea tanara” incepe la 20 de ani si se termina la 45, moment in care incepe “maturitatea mijocie”, ce se sfarseste la 65 de ani. Peste aceasta varsta, oamenii experimenteaza “maturitatea tarzie”.
 
Ce ii tine pe tineri in casa parinteasca
 
Nevoia unei educatii solide care sa permita supravietuirea intr-o economie bazata pe informatie este doar unul dintre factorii ce au condus la aparitia fenomenului de “adolescenta prelungita”, sustine psihologul american Jeffrey Jensen Arnett. Totodata, el arata ca la aparitia acestui fenomen au contribuit si alte aspecte ce tin de schimbarile culturale.
Consimtamantul general asupra raporturilor sexuale inaintea casatoriei – situatie ce reduce presiunea resimtita de tineri pentru a se casatori -, concubinajul si metodele de contraceptie, precum si accesul femeilor la tehnologii moderne pentru a ramane insarcinate in afara perioadei fertile, in asa fel incat sa-si poata vedea linistite de cariere, toate aceste aspecte inlesnesc amanarea procesului de maturizare, arata Arnett.
 
Adulti si nu prea
 
Totodata, intr-un studiu realizat de psihologul american in randul a 550 de tineri din invatamantul superior din Columbia, New Orleans, Los Angeles si San Francisco, Arnett a constatat ca studentii erau extrem de preocupati de propria persoana, nesiguri in privinta viitorului si, totodata, mult mai optimisti decat orice alta categorie de varsta analizata. Potrivit psihologului, toate aceste concluzii arata ca tinerii de 20 de ani experimenteaza un “sens al posibilitatilor”, intrucat niciunul dintre participanti nu si-a putut imagina ca viitorul i-ar putea aduce un job istovitor, un divort urat sau niste copii care-l vor trata cu dispret sau il vor dezamagi. Totusi, Arnett a observat ca majoritatea se confrunta in acelasi timp cu sentimente de nesiguranta, tristete, frustrare, dar si cu impresia ca nu inteleg foarte bine regulile jocului.
 
Ce se intampla in creierul lor
 
 
Astfel, peste 60% din ei au marturisit ca se simt si adulti, si “nu chiar adulti”. De altfel, aceasta stare duala reflecta si ceea ce se intampla cu creierul lor, care este “deopotriva matur si nu prea”. Neurologii au descoperit recent, in urma unui studiu sponsorizat de Institutul National de Sanatate Mintala din SUA, realizat pe un esantion de 5.000 de persoane, ca dezvoltarea creierului continua pana in jurul varstei de 25 de ani, cand acesta atinge, de regula, stadiul de maturitate. Totusi, aceasta maturizare nu intervine in mod automat, ci depinde de conexiunile dintre sinapse folosite de fiecare. Astfel, creierul functioneaza dupa principiul “foloseste sau pierzi”, intrucat sinapsele neutilizate se inchid si se formeaza conexiuni doar intre cele utilizate. Acest proces se intensifica in perioada copilariei si in cea a adolescentei, dar si dupa implinirea varstei de 20 de ani, cand celulele creierului se inmultesc.
Totodata, blocajul tinerilor intre adolescenta si maturitate este generat uneori si de parinti. De cei supranumiti de psihologi “parinti elicopter”, care “survoleaza” zona problemelor cu care se confrunta copiii lor chiar si dupa ce acestia cresc indeajuns de mult incat sa-si poarte singuri de grija.”Parintii ar putea regreta ca s-au grabit sa se casatoreasca sau sa-si construiasca o cariera si spera ca macar copiii lor sa beneficieze de mai multe oportunitati decat ei. Sau si-ar putea dori o relatie mai stransa cu copiii lor, atunci cand acestia se hotarasc sa plece de acasa”, explica Robin Marantz Henig, jurnalist la “The New York Times” ce anume ii tine sau ii readuce pe tineri in casa parinteasca.

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

Refugiat in Iugoslavia

On By nelursIn Christian LifeLeave a comment

Inca o zi se apropie de sfarsit. Soarele a  coborat spre zenit. Lumina amurgului imbraca totul in tonuri de roz, liliachiu, rosu si albastru. In aceasta seara stau de vorba cu nea Mitica. Amintirile lui curg asemenea unei ape involburate. Trecutul prinde din nou viata sub ochii nostri. Prezentul dispare, invaluit in cuvintele prietenului meu, despre oameni si intamplari din vremuri de altadata.

De la Panciova la Banovici, via Covacita, Iugoslavia

Multe s-au petrecut dupa ce s-a schimbat regimul politic in Romania si comunistii au luat puterea. Nea Mitica a decis atunci sa plece din tara. Impreuna cu alte sapte persoane, el a trecut granita pe la sarbi. Cei care l-au ajutat sa fuga din Romania au fost legionarii, cu toate ca amicul meu nu facuse parte niciodata din gruparea lor.

Pe vremea aceea, cand a parasit nea Mitica, Romania, in Iugoslavia era presedinte Tito. Nea Mitica, odata ajuns in Iugoslavia, a facut trei zile puscarie la Panciova. Aceasta era cea mai veche puscarie din tara vecina, Iugoslavia, ramasa de pe timpul Imperiului Austro-Ungar. Apoi nea Mitica a fost mutat la Covacita, unde a stat doua saptamani. De acolo, acesta a fost trimis la Banovici (Bosnia / Hertegovina), unde a ramas un an si cateva luni, timp in care a lucrat la cantina inchisorii.

Clandestin in trenul de Franta

Pe refugiati, asa cum era si el, autoritatile ii trimiteau la munca pe toata durata sederii lor in Iugoslavia, insa nu pe degeaba. Acestia primeau o suma de bani pentru ceea ce faceau. Dupa o perioada, sarbii ii expediau pe cei mai multi refugiati inapoi, in tarile de unde venisera sau pur si simplu, ii alungau in est, la intamplare, in tari la fel de sarace.

De exemplu, isi aminteste Nea Mitica, pe unii romani, sarbii ii trimiteau in Bulgaria, pe bulgari in Romania, pe altii in Ungaria, cum se nimerea. Asa se face ca printre romanii ajunsi in Bulgaria era un anume Grigore Coroiu. Pe acest om, autoritatile au vrut sa-l repatrieze. Disperat, acesta s-a aruncat de la etaj si s-a ranit grav – si-a rupt toata gura. In aceste conditii, cei cu putere de deicizie l-au pus pe Grigore in tren, cu destinatia Franta. Coroiu nu avea bilet de tren, calatorea clandestin. Cand il intrebau controlorii de bilet, el deschidea gura si cand acestia il vedeau cum arata, se speriau si treceau mai departe, il iertau ca facea blatul.

Grigorie Coroiu, un roman din Canada

In felul acesta, Grigore Coroiu a ajuns in Franta, iar de aici mai departe, in Canada. Aici, Coroiu s-a numarat printre colaboratorii lui nea Mitica. Omul era simpatic si in special cei mici, copiii lui nea Mitica, se simteau confortabil in prezenta lui. Grigore Coroiu stia sa gateasca la fel de bine ca un bucatar profesionist. Pe Grigore il strica insa faptul ca era un impatimit al ruletei si pierdea astfel, toti banii, pariind la curse sau la jocuri de noroc.

“Da, domnilor,  Pierre Rosetti este francez”

Un alt caz asemanator a fost cel al lui Pierre Rosetti, roman trimis in Bulgaria. Acesta le-a spus bulgarilor ca el este francez. Prin urmare, bulgarii i-au chemat pe cei de la ambasada franceza pentru a-i stabili lui Pierre nationalitatea. Ambasadorul si-a dat seama imediat ca Pierre nu era francez. “Nu ai nicio legatura cu Franta”, i s-a adresat acesta romanului, “dar pentru ca stiu ca bunicul tau (n.r. este vorba de C. A. Rossetti) are o statuie in Bucuresti, nu iti voi opri accesul in tara noastra. Esti liber sa mergi acolo.” Imediat, ambasadorul le-a spus bulgarilor: “Da, domnilor,  Pierre Rosetti este francez”. Si astfel, bulgarii l-au trimis pe romanul nostru in Franta.

“Lumineaza-te si vei fi. Voieste si vei avea”

Iata cum, datorita unui monument in piatra, un refugiat roman a reusit sa ajunga in Occident. Si aceasta pentru ca ambasadorul Frantei stia de statuia lui C. A. Rosetti, amplasata in piata cu acelasi nume din Bucuresti.

Turnata in bronz in anul 1902 in cadrul Scolii de arte si meserii din Bucuresti, statuia de care este vorba a fost realizata de W. Hegel. Opera de arta il reprezinta pe C. A. Rosetti asezat intr-un fotoliu, intr-o atitudine de meditatie. Pe frontispiciul monumentului este fixata o placa de bronz rotunda, frumos ornamentata, ce poarta urmatoarea inscriptie: “C. A. Rosetti. 1816-1885. Lumineaza-te si vei fi. Voieste si vei avea.”

Pe soclu se gasesc doua basoreliefuri din metal ce reproduc momente din activitatea patriotica a lui C. A. Rosetti: actul istoric de la Unirea Principatelor, intitulat “24 ianuarie 1859”, iar al doilea se cheama “9 mai 1877”, evocand proclamarea independentei de stat a Romaniei.

O stampila dintr-un cartof si cerneala

Grigore Coroiu si Pierre Rosetti si-au vazut visul cu ochii. Dar a ajunge in Occident era cea mai mare speranta a oricarui refugiat. Asa ca romanii au inventat tot felul de metode ingenioase pentru a “scapa” spre Vest. De exemplu, nea Mitica nu a uitat cum o grupa de romani s-au dat drept “nemti”, tocmai pentru ca nadajduiau ca in felul acesta vor fi trimisi in Germania. De aceea, ce s-au gandit romanii? Si-au fabricat documente false, pe care au pus o stampila contrafacuta, confectionata tot de ei dintr-un cartof si cerneala.

“Neamtul e tot neamt”

Sarbii si-au dat imediat seama ca lucrurile nu sunt asa cum par, dar romanii nu s-au descurajat si au continuat jocul. In concluzie, compatriotii nostri se trezeau in fiecare dimineata devreme si se spalau cu zapada, sub ochii uluiti ai gardienilor sarbi. Era ger, insa nu conta – ei strigau toti odata, in germana: “Unu, doi, trei” si se spalau cu zapada. Dupa ce i-au urmarit astfel cateva zile, sarbii au spus: “Neamtul e tot neamt”. Cu alte cuvinte, oricat de frig e, indiferent daca ploua, ninge ori e soare, neamtul are disciplina lui. Ce era deci sa mai faca in locul acela cu romanii nostri, mai ales ca se convinsesera acum ca era vorba de nemti adevarati? Asa ca sarbii i-au pus in tren cu destinatia Germania.

Ce urmeaza?

“Asa s-au petrecut lucrurile”, isi incheie Nea Mitica istorisirea si ramane dus pe ganduri. “Greu sau usor, pana la urma fiecare si-a facut un rost in tara de adoptie”, continua prietenul meu. “Au mai fost si altele, pe care o sa le afli la momentul potrivit. Sacul meu cu amintiri e plin”, incheie el. Stiu ca odiseea sa nu se opreste aici. Intr-o alta ocazie imi va spune cum s-a descurcat el insusi ca refugiat la sarbi, cum a facut fata greutatilor, cum a razbit sa ajunga in cele din urma, in Canada. Dar asta este deja, o alta poveste.

Octavian Curpas
Phoenix, Arizona

Lacrima desculta…

On By nelursIn poetryLeave a comment

Toate despartirile sunt triste,
Cele din care nu mai vii inapoi-
Cand voi pleca sa-mi pui in maini batiste
Si incaltarile sa-mi fie noi…

Ma cheama Cerul-„gata esti, Linuta?”
Ce cunoscut imi pare acel glas!
Sarmana Mama, lacrima desculta
Prin lumea asta fara de popas…

Ma uit la ea ca l’o icoana dulce,
Cand vine seara-n ochii ei caprui
Isi face asternutul sa se culce
Cu Tatal nostru spus la capatai…

Acum cand scriu ea doarme linistita,
Tacerile din ziua n-o mai dor,
Doar versul meu se-aude cum recita
Pe fruntea ei ca umbra unui nor…

Nicolae Nicoara Horia

Democratia soseste in Egipt

On By nelursIn WorldLeave a comment

Motto:    “Cred in democratie pentru ca elibereaza energiile fiecarui om”- Thomas W. Wilson, Presedinte SUA
 
Ziua de sambata, 12 februarie, 2011 va intra in istoria Egiptului drept prima zi in care umbra dictatorului Hosni Mubarak nu va mai intimida si ingrozi poporul egiptean obisnuit cu teroarea si represiunea unui regim dur si abrutizant, pentru o perioada de mai bine de 30 de ani.
Daca revolutia din Romania din 1989 a avut posibilitatea sa transmita istoria “live” pe ecranul televizoarelor, tehnologia zilelor noastre: internet-ul, Facebook si Twitter au fost adevarati catalizatori ai revolutiei din Egipt care in decurs de 18 zile a pus capat unei dictaturi ce parea solida si fara sanse de infrangere. Abandonarea abrupta a scaunului prezidential de catre Mubarak nu reprezinta fireste garantia ca Egiptul devine automat un stat democratic dar reprezinta un pas curajos inainte spre atingerea acestui obiectiv. Multimile adunate pe strazile din Cairo au inteles ca atat timp cat Mubarak va fi la putere, viitorul tarii, progresul, si reabilitarea economica sunt fara putinta. Tenacitatea, determinarea, spiritual pasnic care au caracterizat aceste 18 zile sunt un exemplu si un avertisment clar pentru toti cei ce nesocotesc aspiratiile democratice ale unui popor asuprit.
Revolutia din Egipt imi da prilejul rememorarii evenimentelor anului 1989 nu doar in Romania ci si in intreaga Europa.  Cortina de fier nu s-ar fi scuturat atunci fara reformele instituite in anii precedenti de catre Mihail Gorbaciov, conducatorul Uniunii Sovietice din acea perioada. In lumea araba, evenimentele din Egipt nu au fost anticipate precum cele din Europa in 1989, Egiptul fiind considerat drept una dintre cele mai stabile tari din regiune, primul stat arab care a recunoscut Israelul si un aliat apropiat al Statelor Unite. Daca in 1989 presedintele american Ronald Reagan si-a afisat pozitia ferm si i-a cerut lui Gorbaciov “sa darame zidul”, actualul presedinte al Americii, Barack Obama nu a afisat o atitudine foarte clara in primele zile ale revolutiei din Egipt, asteptand parca deznodamantul evenimentelor ca sa-si poata consolida oficial pozitia.  Mubarak a avut cel putin prezenta de spirit sa evite dezondamantul prietenului sau Nicolae Ceausescu si a tinut cont de sfatul reprezentatilor armatei egiptene care i-au reamintit acestuia de destinul lui Ceausescu si l-au avertizat de consecintele nefaste in cazul in care ar continua sa ramana in functia de presedinte.
In Tunisia, gestul tanarului vanzator de fructe, Mohamed Bouazizi care intr-un moment de disperare si-a dat foc a devenit declansatorul numeroaselor proteste ce au capatat amploare si au cuprins asemeni efectului de domino tot mai multe tari afectate de saracie si coruptie din nordul Africii si Orientul Mijlociu. Imaginile cu protestatarii care au jefuit palatele opulente ale elitei politice tunisiene au devenit simbolice pentru “revolutia iasomiei”, fiind transmise in intreaga lume-o alta paralela cu revolutia din Romania. Protestele din Tunisia l-au obligat sa fuga din tara pe presedintele Zine El Abidine Ben Ali, aflat la putere de 23 de ani, inca un dictator care nu a inteles ca timpul schimbarii a sosit! Consider ca puterea e asemeni unui drog pentru toti acesti dictatori, rupti de realitate care chiar si in ceasul al 12-lea nu au inteles ca roata istoriei aduce cu ea schimbarea ireversibila si odata pornita nu mai poate fi oprita.
Istoria se repeta si la o diferenta de doua decenii, Timisoara si Cairo au aprins scanteia libertatii si au devenit orase simbol, Piata Tahri si Piata Universitatii au dobandit acelasi statut de “zona libera”, iar revolutia televizata si cea digitala si-au gasit un numitor comun: DEMOCRATIA. Suntem martorii acestor schimbari, pentru noi, romanii revolutia nu e doar un concept istoric despre care invatam in manualele de istorie, trebuie sa admiram curajul si determinarea celor care cu riscul vietii transforma DEMOCRATIA in realitate. Sunt ferm convinsa ca intr-un colt indepartat de lume, undeva in China, Coreea de Nord sau Cuba, in fata unui ecran de calculator, un grup de oameni vizionari asteapta ca vantul schimbarii sa devina realitate si pentru ei.

Mara Circiu, Atlanta, Georgia

Grigore Vieru,biletul de voie de iesire dintr-o lume incheiata la copca

On By nelursIn CultureLeave a comment

Trecuse parca prea mult timp de cand Eminescu cobora sara pe deal ascultand  buciumul ce suna a jale, iar glasul mamei, din negura de vremi, il chema sa mai fie baiet prin padurile ce le cutreiera si se  culca ades langa izvor privind lacul codrilor albastri incarcat cu flori de nufar. Poporul roman avea nevoie de cineva care sa-i aduca aminte ca toate trebuiau sa poarte un nume, asa ca, nu a fost nevoie de multe secole, nici macar doua implinite, ca sevele acestui pamant sa irumpa  si sa scoata la iveala lujerul de crin alb al limbii romane, cum zicea George Calinescu despre Eminescu. La mijloc de faurar, in 1935,  in Basarabia,  avea sa vada lumina zilei,  si mai tarziu itunericul politic azvarlit pe nedrept peste un popor, omul care-si cauta identitatea furata, omul caruia-i cazuse granita peste picior.
L-am descoperit in urma cu aproape 25 de ani, bland,  suav ca o mangaiere pe frunte de mana mamei, ca palma pe umar a fratelui,  sau ca albul un ghiocel ca se incapatana sa impunga gerul politic ce inghetase pana si Prutul. Eram la Deva, unde cultura literara nu era doar ”un punct”  pe ordinea de zi a cenaclurilor literare. Constelatia Liri era un volum colectiv care insa m-a introdus cu luare aminte in linistea de dincolo de cuvinte, era un volum care reunea vacile cele mai mari ale Modovei de dincolo de Prut. Acolo l-am descoperit pe Grigore Vieru, apoi a venit Radacina de foc, primul volum al lui Grigore Vieru editat in Romania.
De atunci am simtit ca nu mai sunt singur. L-am citit si recitit, de la cap la coada si invers, de nenumarate ori, dar de fiecare data descopeream ceva in plus fata de precedenta. Anii au trecut, iar viata, nu stii niciodata ce iti ofera. La Slatina, la una din manifestarile  prilejuite de Festivalul Ion Minulescu, unul dintre invitati era… Grigore Vieru, iar al doilea, George Tarnea. Cu acea ocazie , cei doi poeti aveau sa-si prezinte si ultimele volume scoase de sub tipar.
Ei bine, George Tarnea venise cu ele, dar Grigore Vieru un stia daca sunt gata la editura din Craiova. Ei bine, nu am mai stat pe ganduri si l-am cautat pe prietenul maestrului, editorul, si am luat cateva zeci de exemplare, altfel prezentarea era sortita esecului. Si am mai luat ceva, cateva cd-uri proaspat inregistrate, de muzica populara din Moldova, pe versuri de Grigore Vieru, lucru de care maestrul chiar ca nu avea stire. A fost o surpriza mare, dar si mai mare a fost placerea cu care s-a asezat  “la sfat” cu noi, ca si cu niste prieteni pe care nu-i vazuse de  mult timp.
Am vorbit, am plans, am ras,  si iar am plans,  si ma gandeam cat de bogat sunt sa strang la piept plansetul limbii romane. Nici un banuiam ca numai peste cativa ani aveam sa vorbesc despre Grigore Vieru la timpul trecut. Ne povestea, cu oarecare tristete, cum, la inceputul anilor 90, cand era vazut mai des prin Bucuresti, a fost intrebat ca…ce tot cauta. “Romania caut, Romania”. Prietenia sa cu Adrian Paunescu si mai inainte, cu Marin Sorescu, l-au atras mai mult spre Oltenia de care se simtea foarte legat. I se urase cu marele oras si, parca, prea multi erau dintre cei care radeau in dos de idealurile unirii. Nu stiu daca a gasit acea Romanie pe care o cauta si pe care o iubea, cert este ca Romania , prin versul lui, si-a prelungit, pentru mult timp biletul de voie de iesire dintr-o lume incheiata la copca spre alta lume unde valorile raman nealterate.

Marin Trasca

Simfonii de primavara

On By nelursIn poetryLeave a comment

Iarna, cristaline unde
pe sub gheata se strecoara
si-n noapte argintul Lunii
îl transforma-n poleiala.

Ajunge o zi-nsorita
sa se subtieze gheata
si prin margini dantelate
sa patrunda-n apa viata.

Salciile arcuite
spre oglinda de clestar,
lasa gheta ce le-mbraca
sa prelinga stropi de apa.

Cade acum o picatura
si alta se pregateste,
gheata raului în raze
si cristale-ncet plezneste.

Zaresc pestii curcubeu,
aurii si argintii, ce-si
pun solzii in valoare,
fluturand din aripioare.

Susur duios se aude,
„Simfonii de primavara”,
si pe maluri, dalbe flori
scot capsorul din zapada.

Tot privesti si nu ai crede
ca gingasii ghiocei,
cu lancile din smarald,
scot clinchet de clopotei.

O boare de vant usoara
va purta mireasma lor,
„Vestitori ai Primaverii”,
bucuria tuturor.

Iarna însa nu se lasa,
„Babele” îsi pregateste
sa cearna zapada-n zari
troienind din nou carari.

Vantul de la Miaza-Zi,
„Mancatorul de zapada”,
Dochiei-i fura cojoace,
de vreo noua zile-ncoace.

Fete au iesit din case,
purtand fine martisoare,
si pe campuri apar palcuri
de culori, pline de floare.

Iata, mandra Primavara
cu alaiul ei sonor,
a venit din nou în tara
dand farmec visarilor…

Cârdei V. Mariana

Romanii din Ungaria deznationalizati si umiliti

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

Dupa incheierea primului razboi mondial si stabilirea, pe baza de acorduri si tratate internationale, a noii arhitecturi a statelor din centrul si sud-estul Europei, in Ungaria, stat ce isi recastiga pentru prima oara identitatea de stat national, independent si nu provincie componenta si supusa vreunui alt imperiu, au ramas, potrivit estimarilor specialistilor romani, in jur de 960.000 de persoane de etnie romana. Ei ocupau  oponderi variindintre 30-40% pana la 100% in unele judete din vecinatatea Romaniei. Datorita miopiei de care au dat dovada unii din conducatorii politici de atunci ai Romaniei, in mod deosebit a generalului Alexandru Averescu , pe atunci prim ministru, au fost pur si simplu abandonate o serie de teritorii locuite majoritar de romani, care ar fi trebuit sa intre in componenta Romaniei. Ma refer aici si la situatia orasului Jula (Gyula), cuprins initial in structura teritoriala a Romaniei, dar cedat, nejustificat, Ungariei.
In perioada horthysta, imediat dupa instalarea acestui odios regim, s-a trecut la actiuni indreptate impotriva cetatenilor de etnie romana, inclusiv fortarea acestora de a parasi locurile lor de bastina, detinute de stramosii lor inainte de venirea ungurilor in Campia Panonica. Tinte predilecte au fost dascalii, preotii si extrem de putinii intelectuali de etnie romana ramasi dupa 1920 in Ungaria. Prin toate formele, inclusiv prin scoli , de atunci si pana in prezent, autoritatile maghiare, indiferent de culoarea politica avuta: extremisti horthysti, comunisti sau asa zisii democrati aflati la putere dupa 1990, au dus o politica criminala de exterminare a minoritatii romanesti din Ungaria. Asa se face ca, potrivit datelor oficiale maghiare, la ultimele recensaminte si-au declarat apartenenta la etnia romana mai putin de 13.000 de persoane, fata de circa 960.000 in anul 1920. Iar procesul de maghiarizare si deznationalizare continua cu aceeasi violenta si in prezent.
De ochii lumii, dupa 1990, in Ungaria s-au constituit asa zise autoguvernaminte destinate minoritatilor etnice din Ungaria. Asta pentru ca, in mod oficial, sa poata mentine acelasi control de tip politienesc impotriva propriilor cetateni ramasi nemaghiarizati. In repetate randuri, insa, s-a semnalat, chiar de catre presa maghiara, ca autoritatile intervin grosolan si interzic acestor minoritati sa-si gestioneze singure problemele.
In cazul concret al minoritatii romane, atat in Budapesta, cat si la nivel national, pentru a impiedica elemente valoroase, dar mai putin obediente, sa acceada la functii de conducere in aceste structuri, au fost adusi din Romania, fie unguri, fie tigani, carora guvernele budapestane le-au incredintat gestionarea problemelor specifice etniei romane.
Chiar daca, in Romania, minoritatea maghiara beneficiaza de reprezentare parlamentara, iar dupa 1990, partidul etnic, continuator de nadejde al MADOSZ-ului, a participat, aproape neintrerupt la guvernarea (si, implicit la devastarea economiei nationale si aducerea tarii aproape de faliment), autoritatile budapestane, desi se declara democratice, refuza cu obstinatie sa permita reprezentarea etniei romane, dar si a celorlalte minoritati, in Parlament. Prefera astfel de simulacruri de democratie, cu oameni care nu simt romaneste si nu reprezinta decat interesele politiei politice din Ungaria de destabilizare a comunitatilor romanesti si de obligare a cetatenilor de etnie romana sa urmeze orbeste politica deznationalizanta promovata.
Recent, respectiv pe 8 februarie a.c. situatia s-a repetat. Cu interventia directa si interesata a serviciilor secrete unguresti, s-a blocat alegerea unui prestigios om de cultura de origine romana, respectiv jurnalista Eva Iova in functia de presedinte al Autoguvernarii pe Tara a Romanilor din Ungaria, fiind impins in fata un anonim, maghiarizat Trajan Kreszta, reales cu voturile unor cetateni de alta etnie .
Daca mai are minima decenta, ministrul roman de Externe si Presedintele Romaniei trebuie sa sesizeze organismele europene si internationale despre aceasta situatie incredibila si sa ceara ambasadorului ungar sa transmita protestul autoritatilor romane la adresa acestui joc murdar indreptat impotriva etnicilor romani din Ungaria. Nu de alta, dar Traian Basescu s-a declarat, de atatea ori, ca este presedintele tuturor romanilor. Daca ar fi sa dam crezare unor astfel de declaratii, ar trebui sa intelegem ca el este si presedintele etnicilor romani din statele vecine, cel putin in sensul de a nu permite guvernelor si autoritatilor din acele tari sa promoveze politici si actiuni de deznationalizare si epurare etnica la care sunt supusi sistematic. In plus, autoritatile romane trebuie sa atraga atentia asupra acestei atitudini, ca si asupra felului in care autoritatile maghiare sustin, cu fonduri uriase, actiuni de destabilzare si de invrajbire etnica la care se dedau etnici maghiari fanatici, adesea cu concursul direct al ambasadei si consulatelor maghiare de pe teritoriul Romaniei. Toate acestea fiind dovada incontestabila ca, in pofida declaratiilor contrare, la guvernantii de la Budapesta, ideea revizionist revasarda de refacere a Ungarie Mari persista, chiar daca aceasta inseamna, in realitate, nerecunoasterea principiilor ce stau la baza Uniunii Europene, prin negarea tratatelor si acordurilor internationale ce au stabilit arhitectura si structura teritoriale a statelor europene membre.
Unei asemenea tari nu numai ca este o grava greseala sa i se repartizeze presedintia semestriala, dar chiar mentinerea ei in structurile Uniunii Europene e o amenintare directa la adresa sigurantei si existentei acestui organism, o negare a principiilor ce-i stau la baza datorita promovarii revansismului si revizionismului teritorial impotriva vecinilor, inclusiv a Romaniei. Ca sa nu mai amintim si actiunile si actele legislative de tip fascist promovate impotriva unora dintre cetatenii acestei tari.
Se aude, domnule José Emanuel Cardoso?
Dr. Dan BRUDASCU

Peisaj

On By nelursIn poetryLeave a comment

Pian si candela de ceara,
Acorduri vii de primavara
Si note umede din noi
Vibreaza peste amandoi.

E o iluzie ca sunt
In haina rece de cuvant,
Cascada zgomotoasa-n ierbi,
Ci-n trup de huma ma discerni.

Dintr-o minune o vioara,
Cand ratacirea ma-nfioara,
Intinsa intre stea si roua
Ma frang precum o coarda-n doua.

Se strang din sufletu-ti rebel,
Robind pamantul infidel,
Ingeri carunti cu glasuri mute,
Tacearea noastra s-o asculte.

Vibreaza peste amandoi
Si note umede din noi,
Acorduri vii de primavara,
Pian si candela de ceara.

Tatiana Scurtu-Munteanu

EXPOZITIE DE MARTISOARE

On By nelursIn NewsLeave a comment

CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI
Departamentul Cultural Artistic
organizeaza expozitie de martisoare  si felicitari  “handmade”  confectionate de copii, intitulata:
 
“LADITA CU MARTISOARE”, ed.I, 2011
 
– sunt invitate sa participe gradinite si scoli generale cls.I – VIII
– lucrarile se aduc pana la data de 25 februarie 2011 la C.C.Sind.Gl., et.1
(secretariat sau departamentul cultural)
– lucrarile se aduc pe grupe sau clase
coordonator proiect: Angela Baciu (scriitor, consilier cultural C.C.Sind.Gl)
 
Va invitam sa va alaturati initiativei noastre si sa colaboram impreuna: educatori, invatatori, parinti si bunici.
Scopul acestui proiect este de a descoperi, promova si incuraja micutele talente, creativitatea, initiativa si imaginatia copiilor din gradinitele si scolile noastre.
 
Va asteptam sa participati, sa intampinam cu totii primavara!
Mult succes!
(foto afis: simona andrei, afis realizat de “adquest image”)
 
Angela BACIU,
scriitor, consilier cultural C.C.Sind.Gl

Mai e vreme de iubire

On By nelursIn poetryLeave a comment

Din firida noptii noastre
in uitare ma arunc,
de la talpi ma-ncearca frigul,
timpul doarme ca un un prunc,

Visele se-mputineaza
pe cearsaful indecent,
lumea nu mai are nume,
nici culoare, nici prezent!

Muza mea, te strig la lupta,
trupul sa ti-l simt sub pleoape,
sa te secer dimineata,
si la pranz, si mai aproape.

Tu sa cazi ranita-n dunga
Si sa-ti despletesti surasul,
Sa ma scoti din minti, fluido,
Sa-mi innec cu tine plansul.

Si de-o fi sa cad in lupta,
Tu, zaludo, sa nu plangi,
Sa pui Luna la fereastra
Si-ntunericu-s-alungi,

Sa te vad cum razi, perfido,
Cand din sani iti beau cucuta,
Cum obraznicele-ti coapse
Spun poveste ne-nceputa!

Abia spre dimineasa
De-o fi sa mai fiu soldat
O dau focului de lume
Si statutul de barbat!

Dar cum sa te las , iubito,
De curajul meu ma tem,
Mai e vreme de iubire,
Mai e vreme de blestem!

Marin Trasca

A STA IN CALEA OAMENILOR

On By nelursIn DevotionalLeave a comment

Era frigul ascutit si jilav al unui sfarsit de martie cainos. Orasul nu suferise de pe urma inundatiilor. Satele, insa, jur imprejur, fusesera scufundate, mai mult de jumatate, intr-o mlastina neagra, uleioasa, gretoasa, deznadajduitoare.
Era duminica, la un ceas dupa amiaza. Tanarul descult statea in mijlocul strazii, pe carosabil – ingenuncheat. Soferii, destul de rari, care treceau, il injurau pe cel ingenuncheat – grosolan si sonor, spectaculos, iesiti afara cu trupul, pe jumatate, din cabine.”Betivule!” – striga unul, cu o mirare victorioasa, de parca atunci ar fi facut o mare descoperire. Il injurau – si treceau mai departe. Aveau treburile lor, atat de grabnice… Tanarul descult ramanea, in continuare, impasibil, ingenuncheat si gol pana la brau, pe carosabil. Capul i se plecase, adanc, pana aproape de asfaltul cu straluciri ferite, intunecate, banuitoare. Asfaltul amestecat cu crancena ura a apei.
Tanarul se ruga. Ochii nu i se vedeau. Buzele ii tremurau, se zvarcoleau de chinul cumplit al rugaciunii. Pe trotuar nu treceau decat umbre razlete. La un moment dat, una dintre umbre se dadu jos de pe trotuar si inainta, pe carosabil, pana ajunse in dreptul tanarului ingenuncheat. Era un preot in reverenda, care tocmai iesise de la slujba. De la Sfanta Liturghie.

-De ce stai aici? – intreba, cu blandete, preotul.

Tanarul iesi, cu greu, din adancuri. Ochii ii erau tulburi, dusi in fundul capului, de parca s-ar fi intors un scafandru, din gropile beznelor pacifice. Buzele i se dezlipeau greu:

-I-am iesit lui Dumnezeu in cale. Trebuie sa ma vada, aici, in calea cea mare.

Preotul se gandi, o clipa, cu ochii spre norii de plumb, care se tarau, parca, direct pe crestetele oamenilor pamantului. Apoi zise:

-Dumnezeu te vede si daca esti in fundul pamantului. De ce stai, deci, aici, in calea oamenilor?
-Le-am iesit si oamenilor in cale. Altfel, oamenii nu ma vedeau. Dumnezeu, poate, vede, daca nu a vrut sa –
si intoarca fata de la noi. Dar oamenii nu vad, decat daca le stai in cale – murmura tanarul . Dar, ciudat, vocea i se auzea de parca ar fi strigat.

Preotul zabovi din nou, de data asta, parca, distrat, gandindu-se la cu totul altceva. Spuse, cu aceeasi voce egala, monotona, totusi sfredelitoare:

-Oamenii te injura, nu te vad ingenuncheat. De ce stai, deci, aici, in calea oamenilor?

Pentru cateva zeci de clipe, capul tanarului deveni neobisnuit de greu, parand gata sa se prabuseasca in adancul apelor negre, banuitoare, ale asfaltului. Masinile treceau, pe langa cei doi oameni din mijlocul  soselei – de data asta, masini tacute – de parca, in mijlocul soselei se ivise o insula, pe care corabiile-automobile trebuiau s-o evite, ca sa nu se scufunde. Apoi, cu aceiasi ochi tulburi, tanarul descult il privi pe preot. Treptat, tulbureala din ochi deveni flacara palpainda, apoi strapungere cu flacara:

-Stau aici ca sa ma vezi Sfintia Ta. Pe Sfintia Ta, dupa cum vezi, nu te injura oamenii. Daca Sfintia Ta m-ai luat in seama, ma vor lua oamenii si pe mine in seama. Pentru ca Sfintia Ta stai, acum, langa mine. Si, poate, se vor gandi ca, la cativa kilometri de aici, fratii nostri urgisiti se roaga, din ape, lui Dumnezeu si fratilor lor oameni de pe uscaturi – ei, urgisitii, se roaga din mijlocul apelor lui Dumnezeu, apele maniei si semnele ispasirii – iar nu in mijlocul soselei oamenilor. Si sunt goi de tot, iar nu ca mine, doar pe jumatate. Si picioarele lor, desculte, nu mai calca – nu mai au unde calca – poate ca zboara…

Preotul cazu pe ganduri. Si ramase, asa, cazut pe ganduri, in picioare, langa tanarul ingenunchiat, pana ce
luminile cerului si pamantului palira si se stinsera in seara. Atunci, in tacere, preotul ingenunchie langa tanar, in mijlocul soselei – pe care, mute, se scurgeau automobile, sfaraind prin luciul amestecat, intunecat, al apei si asfaltului. Si, pe masura ce treceau prin dreptul celor doi oameni ingenunchiati, farurile masinilor se aprindeau, mari, uriase – perechi de ochi care se deschideau larg – poate, in sfarsit, vazand si intelegand.

povestitor: Adrian Botez