Interviu cu pastorul Dorin Gherman din Hunedoara

R.: Bine te-am gasit, frate pastor Dorin Gherman.
D.G.: Bine ati venit, ma bucur de vizita voastra.
R.: As dori sa ne spui cateva cuvinte despre tine. Cine este Dorin Gherman?
D.G.: M-am nascut in 1953 in Cincis Hunedoara. Am copilarit si am facut scoala in satul natal, apoi la Teliuc si apoi la Hunedoara la liceul care acum se numeste Iancu de Hunedoara. Am lucrat vreo 20 si ceva de ani in diferite locuri, am avut meserii in domeniul mecanicii si la 35 de ani m-am intors la Dumnezeu. La un an dupa aceea am inceput studiile la Facultatea de Teologie a Institutului Biblic Baptist de la Oradea, care acum este Universitatea Emanuel si am ajuns apoi pastor. Mai am si alte domenii de lucrare despre care voi vorbi la timpul potrivit. Un lucru important este ca m-am casatorit in 1993 cu Lili, avem doi copii, Cristina care are 16 ani si Elena care are 14 ani si prin harul lui Dumnezeu, facem lucrarea Lui cu totii.
R.: Ne-ai spus ca in prima parte a vietii tale ai trait departe de Dumnezeu. Ce te-a determinat sa te intorci la El?
D.G.: Totul a inceput cu o vizita pe care am primit-o, intr-o seara de Craciun, din partea unui grup de tineri de la diferite biserici din zona, de la Teliuc, din Hunedoara care au venit cu colinda la mine. M-au impresionat prin atitudine, prin tinuta, prin conduita. Am avut impresia unui grup de tineri deosebit de bine educat, oameni de bun simt, m-au impresionat si ca atare am acceptat invitatia lor de a le intoarce vizita. Asa am ajuns pentru prima data, in primavara lui 1983 la biserica Maranata din Hunedoara. A fost pentru prima data cand am calcat intr-o biserica evanghelica si acolo era o intalnire de tineret. Am ramas cu aceeasi impresie despre tineretul crestin care mi-au facut-o si cei care m-au vizitat acasa. Mai mult decat atat, am ramas si cu impresia unei manifestari artistice deosebite, mi s-a parut un spectacol, asa am perceput eu atunci evenimentul respectiv ca pe un spectacol foarte reusit si datorita acestor bune impresii, m-am adresat eu lor de data asta, cu rugamintea sa ma mai invite cand mai au ocazii asemanatoare. Nu dupa multa vreme m-au invitat din nou, trebuia sa vina cineva din Statele Unite, un fost mare violonist de concert. Am fost foarte curios sa intalnesc o asemenea persoana, asa ca am acceptat invitatia fara sa stau pe ganduri si cand am ajuns acolo am fost zguduit de marturia acelui om care, intr-adevar, a fost una din personalitatile scenei mondiale care a cantat inclusiv la Casa Alba pentru presedintele Kennedy si care a marturisit o intamplare din viata lui referitoare la sotia lui care s-a imbolnavit de o boala incurabila. Dumnezeu a lucrat in asa fel incat aceasta femeie a fost vindecata in mod supranatural. Din momentul acela, omul nostru cu vioara a inceput un alt fel de viata si si-a pus vioara in slujba lui Dumnezeu. Atunci am fost pentru prima data fata in fata cu Dumnezeu si am inceput sa-mi pun intrebari, sa-mi fac probleme, tin minte ca m-am gandit ceva de genul ca daca Dumnezeu exista si face asemenea lucruri, atunci eu trebuie sa vad ce fac cu viata mea. Am decis sa urmez pe Domnul Isus Cristos pentru ca omul despre care vorbesc nu s-a limitat la marturia aceasta cu privire la sotia lui, ci a avut si o predica evanghelistica de o mare forta si m-a convins ca trebuie sa ma impac cu Dumnezeu. Dar omul uita experientele cu Dumnezeu foarte repede. La fel s-a intamplat si cu mine, dupa un timp, impresia aceea puternica de la inceput s-a atenuat si au mai trecut inca 5 ani pana cand m-am hotarat definitiv sa vin la Dumnezeu si asta mai mult datorita faptului ca viata mea se indrepta catre nicaieri, vedeam ca nu reusesc sa fac nimic din ce imi propuneam, din ceea ce doream pentru  mine. Au fost 5 ani fara niciun fel de realizare (nici macar o treapta de salarizare n-am reusit sa obtin in acesti 5 ani) si atunci, pe fondul unor intalniri din timpul verii cu o parte din tinerii pe care-i cunosteam de la biserica, m-am hotarat sa  ma duc din nou la biserica si de data aceasta hotararea a fost ferma si definitiva. Asta s-a intamplat in 1988, apoi in 23 aprilie 1989, L-am marturisit pe Domnul in apa botezului care a avut loc la biserica Sfanta Treime din Deva. Eu am ramas ca membru la biserica din Teliuc, din satul vecin.
R.: Care a fost reactia familiei, a prietenilor, cum au primit ei vestea convertirii tale?
D.G.: In ce priveste familia, cred ca termenul cel mai potrivit este ca au respectat decizia mea, nu neaparat le-a facut o mare placere faptul ca eu am ales o cale care pentru ei era straina, era ceva inedit, ceva nou, ceva ciudat, poate. In ce-i priveste pe prietenii mei, unii dintre ei au fost socati… intr-o prima faza convertirea mea a afectat relatiile care le aveam cu diferiti oameni, cu unii din cei care-mi erau chiar apropiati ca prieteni. Nu eu am dorit ca efectul sa fie de felul acesta (deranjant pentru ei), eu am dorit sa-mi pastrez mai departe prietenii si nu am dorit sa rup relatiile, pentru ca atunci cand te convertesti trebuie sa o rupi cu lumea, nu cu oamenii. In final, incetul cu incetul, relatiile s-au restabilit, pentru ca au observat si ei ca n-am ales o cale a fanatismului, a absurdului, au observat ca ceea ce faceam era diferit, dar nu era neaparat deranjant din punctul lor de vedere sau chiar negativ.
R.: Ai spus ca ai primit botezul in primavara anului 1989, daca am inteles bine. Asta a fost inainte de Revolutie.
D.G.: Da
R.: Ai intampinat probleme in societate, la serviciu, in afara de familie si prieteni? Cum era vazut un crestin neoprotestant pe vremea aceea in societatea romaneasca?
D.G.: Bineinteles. In momentul in care iei o decizie ferma pentru Dumnezeu, nu se poate sa nu ai probleme cu lumea si am avut si eu. Vestea convertirii mele a deranjat foarte tare pe cei din comitetul de partid de la locul de munca unde lucram. Exact in perioada cand eu incepeam sa merg la biserica si ma hotaram tot mai ferm sa urmez calea asta, ei voiau sa ma faca membru de partid. Au fost socati cand au auzit ce hotarare am luat si am primit chiar cateva avertismente foarte serioase. Mi s-au facut reprosuri, mi s-a spus la un moment dat ca-mi fac familia de rusine (tatal meu lucra in aceeasi sectie si el) dar, asa cum si relatiile cu prietenii pana la urma s-au intors pe un fagas normal si relatia cu cei care aveau o anumita pondere ierarhica la locul de munca s-a remediat in timp.
R.: Cum s-a schimbat viata ta dupa intoarcerea la Dumnezeu? Care este diferenta dintre viata traita cu Dumnezeu si cea dinainte sa-l cunosti pe Dumnezeu?
D.G.: Orice crestin intelege lucrurile astea. Orice crestin stie ce inseamna sa traiesti cu Dumnezeu si ce inseamna sa traiesti fara Dumnezeu. Cu atat mai mult atunci cand vii – cum se spune – din lume, intelegi diferenta mai bine. Cei care cresc in biserica sunt scutiti de multe din lucrurile lumii care nu ispitesc la fel de tare ca pe unii care au crescut departe de Dumnezeu si care si-au petrecut toata viata lor in lume. Ceea ce trebuie sa subliniem aici e faptul ca viata crestina nu e viata sportiva. Nu ne intoarcem la Dumnezeu doar ca sa renuntam la fumat si la bautura. Un crestin trebuie sa traiasca cu Dumnezeu si asta s-a intamplat cu mine. Efectiv, mi-am incredintat viata in mana lui Dumnezeu pentru ca El sa ma conduca. Inainte ma conduceam singur si dupa convertire I-am spus Domnului: „Doamne, acum condu-ma Tu! Acum hotaraste Tu, in locul meu, ce anume trebuie sa fac eu!” Si, bineinteles ca nu e foarte usor pentru cineva fara experienta sa inteleaga bine voia lui Dumnezeu, sa afle calauzirea Duhului Sfant. Dar daca esti devotat, daca esti cu totul incredintat in mana lui Dumnezeu, El te ajuta. Dorinta mea asta a fost: ca de acum incolo sa merg cu Dumnezeu, sa nu mai umblu singur si cred ca cel mai important lucru care s-a intamplat dupa ce m-am intors la Dumnezeu a fost acesta, ca nu  m-am mai condus singur si am cautat intotdeauna calauzirea Duhului Sfant pentru viata mea. Un om care Il are pe Cristos este capabil sa intoarca si obrazul stang, este capabil sa cedeze si camasa, este capabil sa mearga o mila in plus, el nu se mai gandeste la ziua de maine si inainte de a judeca pe altii se judeca pe sine. Toate lucrurile acestea pe care Domnul Isus le spune in predicile Lui devin realitate pentru omul care este ucenic al Domnului Isus Cristos.
R.: Povesteste-ne cateva din experientele tale cu Dumnezeu.
D.G.: Viata crestinului este o continua experienta cu Dumnezeu. Nimic din ce traieste crestinul nu poate fi separat de sintagma asta: experienta cu Dumnezeu. Sunt, totusi, anumite lucruri in care mana lui Dumnezeu se vede mai clar si, acuma de ce sa n-o recunoastem, avem de multe ori derapaje, avem in anumite situatii, momente sau trairi in care luam viata pe cont propriu si eu cred ca e foarte interesant ce se intampla cu crestinul atunci cand se indeparteaza de Dumnezeu si cand realizeaza lucrul acesta. Realizeaza ca, de fapt, ceea ce traieste el nu este viata crestina.  Si cand spun viata crestina subliniez inca odata aspectul acesta: ea nu trebuie confundata cu viata sportiva. Bineinteles ca experiente cu Dumnezeu au fost multe, incepand cu felul cum am ajuns sa fiu parte in lucrarea lui Dumnezeu, apoi continuand cu modul miraculos in care Dumnezeu a rezolvat unele probleme ale mele si ale familiei, ma refer la probleme chiar materiale, de ce nu? Sunt multiple modurile in care Dumnezeu a lucrat in viata mea, mi-e foarte greu sa selectez si sa reproduc cateva dintre ele.
R.:  Ai fost chemat sa fii o voce care-L vesteste pe Dumnezeu. Impartaseste-ne cate ceva din lucrarea pe care o faci.
D.G.: Dupa ce am absolvit cu diploma de licenta Institutul Biblic Emanuel Oradea am lucrat inca un an in atelierul in care lucrasem pana atunci, dupa care un fost coleg de scoala, care era deja pastor, m-a rugat sa vin sa-l ajut in lucrarea pe care o avea in cateva sate din jurul Hategului. Fratele Florin Dobos, cred ca este bine sa il numim, m-a chemat in lucrarea pentru bisericile de tara. El mai avea biserica de la Simeria in pastorire. Am inceput sa lucrez impreuna cu el, in cercul lui pastoral. Mergeam in bisericile de la Ciopeia, Barasti, Bucium si Maceu apoi in anul 2002 am fost ordinat ca pastor al bisericii din Ciopeia si pastoresc in continuare biserica asta. Biserica a fost initial o biserica de persoane in varsta si era totusi o biserica tanara in sensul ca era recent intemeiata si era o lucrare destul de grea. Aveam de a face cu oameni care au trait pana la o varsta inaintata in lume si care s-au intors la Dumnezeu pe sfarsitul vietii lor si nu e tocmai usor sa lucrezi cu categoria asta de persoane. Sunt oameni care in societate nu prea mai au multe de spus dar ale caror defecte se vad lesne. Incepand cu anul 2001, pe atunci nu eram inca pastor titular al bisericii, au inceput sa se apropie de biserica in urma unor lucrari evanghelistice pe care le-am derulat, romii din sat. Localitatea Ciopeia e alcatuita din romani si din romi. Lucrarea aceasta in randul romilor a avut niste aspecte deosebit de interesante, in sensul ca oamenii astia s-au intors la Dumnezeu in numar mare. Daca biserica, la inceput, avea 26 de membri, acuma are peste 50 si majoritatea nu mai sunt romani in varsta ci romi de toate varstele, tineri si batrani si se poate face acolo o lucrare deosebita, o lucrare care are si aspecte specifice, ma refer la faptul ca e o lucrare transculturala. Trebuie sa abordezi o cultura diferita si nu e un lucru usor atunci cand nu ai experienta de felul acesta, cand esti pus in fata sarcinii pe care o ai de indeplinit dintr-odata. Am avut si eu probleme la inceput pana cand le-am inteles bine felul de gandire si obiceiurile si bineinteles ca mai sunt inca lucruri de rezolvat in comunitatea asta. Ma refer aici la cei care frecventeaza biserica si pot sa spun acum cu bucurie ca majoritatea satenilor de etnie roma frecventeaza biserica si chiar sunt membri.
In afara de lucrarea pastorala, sunt implicat si in alte lucrari si cred ca cea mai importanta lucrare dintre toate pe care le fac este lucrarea din Penitenciar. Este vorba de programe educationale derulate in Penitenciarul de la Barcea Mare sub egida Fundatiei „Stanca Veacurilor”. De mult m-a interesat lucrarea de evanghelizare in Penitenciar, misiunea in Penitenciar si prin anii 90 am intrat acolo de cateva ori impreuna cu un grup de la Alba Iulia. Incepand cu anul 2004 am inceput sa facem o lucrare sistematica, organizata, prima data cu un grup intocmit spontan, un grup din Hunedoara in special, dar si din imprejurimi. As aminti aici pe sora Marioara Marcoi care a avut initiativa acestei lucrari si ea a fost intermediarul intre grupul nostru si conducerea Penitenciarului si cea care a obtinut pana la urma dreptul de intrare in Penitenciar, aprobarea respectiva. In anul 2005 am fost solicitati de Fundatia „Stanca Veacurilor” sa ne alaturam lor si am facut lucrul acesta pentru ca ei aveau acreditare guvernamentala pentru genul asta de lucrari si acum lucrurile au inceput sa se clarifice: ceea ce facem noi acolo sunt programe educationale pe suport biblic. Dificultatea lucrarii sta in faptul ca trebuie sa realizam niste programe care sa faca fata mai multor cerinte.  Pe de o parte sunt cerintele celor care se afla in Penitenciar si care, de multe ori, nici ei nu inteleg prea bine ce doresc si ce vor, ei vin sa exploreze si trebuie sa fim foarte atenti ce le oferim, ce le aratam, ce le punem in fata. Dar mai exista si o alta cerinta si anume a celor care administreaza Penitenciarul, care conduc locul acela. Trebuie sa lucram in asa fel incat sa raspundem acestor cerinte omenesti, atat ale celor din conducerea Penitenciarului cat si ale persoanelor aflate in detentie, dar in acelasi timp trebuie sa tinem seama de faptul ca suntem crestini si nu putem sa spunem orice oamenilor cu care vorbim acolo. Nu ne deranjeaza sa facem programe educationale, nu ne deranjeaza sa discutam despre orice, dar suportul ideologic al tratarii subiectelor de catre noi este Scriptura. Lucrul acesta il declaram de fiecare data in prezentarea programelor pe care le propunem, pentru ca dorim sa se stie, de la bun. In rest, a fost o experienta deosebit de interesanta pentru mine, sa constat ca se poate vorbi despre educatie cetateneasca, despre educatie familiala, despre educatie religioasa, se pot trata probleme emotionale, probleme de relatii, probleme de orice fel cu care populatia penitenciara se confrunta, toate astea in lumina Scripturii. Sa vorbesti despre patrie si patriotism, de exemplu, dar in termenii Scripturii si sa faci si evanghelizare, in acelasi timp. Este un lucru deosebit de interesant, un lucru care provoaca. Aceasta categorie de persoane cu care lucram acolo e o categorie speciala si avem de a face inclusiv cu oameni de la care te poti astepta la orice. Trebuie sa fim foarte atenti cum desfasuram lucrarea acolo, sa fim foarte atenti ce spunem, sa ne controlam perfect pe noi insine, sa tinem in acelasi timp situatia sub control la fata locului. La inceput a fost destul de dificil. Acum avem ceva experienta in lucrarea aceasta si n-as putea sa spun ca nu mai exista probleme, dar dupa ce ai petrecut cativa ani in lucrarea asta deja poti sa o abordezi mai in cunostinta de cauza decat la inceput. Bineinteles ca nici acum nu ne putem permite sa fim relaxati in sensul negativ al cuvantului. Nu ne putem permite sa mergem nepregatiti, nu ne putem permite sa lucram superficial. Tot ce facem trebuie sa fie la nivel profesional. Avem relatii cu Sistemul Penitenciar, cu Administratia Nationala a Penitenciarelor, cunoastem pretentiile acestor foruri, ei vor o oferta sociala din partea noastra si noi trebuie sa fim capabili sa le-o oferim. Dar, bineinteles ca aceasta oferta sociala trebuie sa fie venita din partea unor crestini, din partea unor oameni credinciosi. Cate ceva despre echipa cu care lucrez: tot timpul am avut 20-25 de colaboratori, unii dintre ei au fost alaturi de mine inca de la inceput, pe altii i-am pierdut pe drum intre timp. Sunt foarte satisfacut si sunt fericit ca pot sa colaborez cu astfel de oameni. Sunt frati de-ai nostri, credinciosi din biserici din Hunedoara, biserici din Calan, Simeria, din Tara Hategului. Avem de asemenea sprijinul tuturor bisericilor din Comunitatea Bisericilor Baptiste de Hunedoara. Fundatia „Stanca Veacurilor”, de la bun inceput, a abordat comitetul Comunitatii Bisericilor Baptiste Hunedoara pentru ca aceasta Fundatie are simtul responsabilitatii si respecta tot ce inseamna autoritate, tot ce inseamna buna randuiala si a vrut sa puna in tema bisericile din zona in ceea ce priveste lucrarea pe care o desfasoara pe meleagurile acestea. Ma bucur de sprijinul Comunitatii Bisericilor Baptiste Hunedoara, dar exista si biserici din alte denominatiuni care sprijina aceasta lucrare in mai multe feluri.
E o lucrare complexa, o lucrare deosebita care apoi a fost extinsa si in scoli, ma refer la programele de prevenire a delicventei juvenile care pornesc de la experienta castigata in Penitenciar si folosesc aceasta experienta in favoarea copiilor, a adolescentilor, a tinerilor din scolile municipiului Hunedoara. Lucrarea consta in prelegeri si prezentari de materiale audio-video in cadrul orelor de dirigentie. Categoria de populatie scolara este aceea a elevilor de gimnaziu si a elevilor de liceu. Am fost deja in 11 scoli din Hunedoara si imprejurimi cu lucrarea asta. La fiecare clasa avem 3-4 pana la 6 intalniri. Avem si aici experiente deosebit de imbucuratoare. Avem si altele mai putin imbucuratoare pentru ca lucrarea, de fiecare data, intampina si obstacole. Pana acum Dumnezeu a fost cu noi si ne-a ajutat ca sa trecem peste aceste obstacole. Lucrarea in scoli se duce tot pe conceptia crestina despre lume si viata. Vorbim copiilor despre diferitele probleme legate de acest fenomen al comportamentului antisocial si il analizam prin prisma conceptiei crestine despre lume si viata. Nu putem sa mergem la scoala cu Biblia sub brat si nu putem sa facem acolo prozelitism pentru anumita denominatiune, dar putem, pastrand regulile institutiei scolare, sa vorbim copiilor intr-un mod mai deosebit despre probleme cu care ei se confrunta si…
R.: Sa le oferiti o alternativa?
D.G.: Da, suntem in masura sa le oferim o alternativa in ce priveste problematica lor. De exemplu putem sa le vorbim despre aspectele economice ale vietii intr-un spirit crestin, sa vorbim despre bogatie si saracie din punctul de vedere al Scripturilor, sa vorbim despre probleme de familie, probleme de educatie din acelasi punct de vedere al Scripturilor. Au fost programe care, luate in suma, putem sa spunem ca au avut un succes deosebit. Si speram sa mergem mai departe cu ele, dar in acelasi timp trebuie sa recunosc ca e necesara o permanenta innoire, trebuie sa gasim mereu idei, pentru ca nu putem sa ne repetam, nu putem sa venim cu aceleasi lucruri odata, de doua ori, de trei ori la aceeasi clasa, trebuie sa ne improspatam modul de a duce la sfarsit aceasta lucrare.
In afara de aceste doua aspecte ale lucrarii la care iau parte, mai e si aceea care mie imi place intr-un mod deosebit si anume lucrarea la catedra. Predau la un Colegiu biblic in Deva si imi face o deosebita placere.
R.: Referitor la aspectul acesta: a preda. Ce reprezinta pentru tine? E o pasiune sau e o vocatie?
D.G.: Cred ca e si una si alta si cine se angajeaza intr-o lucrare cu oamenii trebuie sa aiba si vocatie si trebuie sa aiba si pasiune pentru ceea ce face. Si eu cred ca Cine iti da vocatia pentru o anumita lucrare iti da si pasiunea ca sa o faci. Pentru mine, a comunica altora lucrurile care prin harul lui Dumnezeu am reusit sa le invat este un lucru deosebit. Consider ca este si in avantajul meu personal pentru ca atunci cand citim sau ne sunt explicate anumite lucruri, le uitam. Daca la un moment dat ajungem sa practicam lucrurile respective, incepem sa le intelegem, dar putem spune ca am invatat cu adevarat anumite lucruri numai atunci cand incepem sa invatam pe altii lucrurile respective. Pentru mine a preda este un prilej de a invata.
R.: Din punctul de vedere al pastorului, care crezi ca sunt cateva din problemele cu care se confrunta crestinii de astazi?
D.G.: Cred ca una dintre problemele Bisericii de astazi este aceea a raportului ei cu societatea in mijlocul careia traieste si aici in ce ma priveste, consider ca biserica trebuie sa-si indeplineasca rolul ei misionar, Biserica trebuie sa faca ucenici dar, in acelasi timp, Biserica are un rol social si sub alt aspect, in sensul ca trebuie sa-si exemplifice marturia prin actiuni care sa fie folositoare societatii. Asta o spun din punctul de vedere al unui pastor care, intamplator sau nu, este prins si intr-o lucrare prin care societatea este abordata, inclusiv in compartimentul ei institutional. Deci, prin ce facem noi sub egida Fundatiei „Stanca Veacurilor”, abordam de fapt institutii ale Statului. O alta problema este interna, a Bisericii. Si anume aceea a echilibrului, a stabilirii unui raport corect intre forma si fond. Aici trebuie sa enumar cateva principii: Biserica crestina consta in anumite lucruri care sunt eterne. Lucrurile care sunt eterne sunt, de exemplu, relatiile: dragostea nu va pieri niciodata. Din punctul acesta de vedere nu se face nici o schimbare. Apoi, Biserica inseamna si anumite lucruri care sunt valabile atata timp cat exista lumea asta. Care sunt valabile pana la sfarsitul veacului si ne referim aici, de exemplu, la structuri. Biserica va trebui sa aiba mereu comitet, sa aiba mereu prezbiteri, pastori, diaconi, sa aiba o anumita organizare. Aici din nou vorbim despre lucruri care nu se pot schimba. Ele sunt stabilite prin Biblie. Dar exista si lucruri care trebuie schimbate din timp in timp si ma refer aici la lucrurile de forma. Eh, necazul in unele dintre bisericile noastre este ca, in timp ce unii vor sa schimbe totul, altii nu vor sa schimbe nimic. Trebuie inteles, odata pentru totdeauna, ca nimeni nu are secretul functionarii perfecte a Bisericii. Nimeni nu poate sa isi aroge dreptul de exclusivitate in ce priveste organizarea si conducerea serviciilor Bisericii. In privinta asta, bineinteles ca lucrurile trebuiesc discutate, fiecare trebuie sa inteleaga ceea ce n-a inteles, fiecare trebuie sa fie dispus sa poarte dialogul.
R.: Ne referim aici la functionarea interna a Bisericii sau la diferentele dintre denominatii?
D.G.: Ne referim la ce se intampla in cadrul fiecarei biserici. In ce priveste diferentele denominationale, astea sunt o problema care, cel putin deocamdata, nu consider ca am autoritatea sa vorbesc despre ele, pentru ca exista o miscare ecumenica de foarte multa vreme si care inca a ramas la stadiul dialogului. Inca nu a reusit sa faca nici un pas inainte, practic, decat ca a reusit sa aduca la aceeasi masa pe reprezentantii diferitelor confesiuni.
R.: Poti sa ne spui daca crezi ca exista solutii pentru problemele de genul acesta?
D.G.: Bineinteles. Problematica asta nu este fara rezolvare. Si rezolvarea este Cristos, ca pentru orice problema a Bisericii, de altfel. Necazul consta in faptul ca suntem oameni si nu ne lasam intotdeauna dominati de Cristos, nu depindem intru totul de Cristos. Daca depindem intru totul de Cristos, atunci reusim sa-i iubim pe semenii nostri, reusim sa facem totul in Biserica pentru proslavirea lui Dumnezeu, pe de o parte si pentru zidirea fratilor si surorilor, pe de alta parte. Problema este, insa, ca trebuie sa-i iubim pe oameni si apostolul Pavel, intre doua capitole in care vorbeste despre darurile Duhului Sfant,  introduce acel capitol 13 din Epistola intai catre Corinteni in care vorbeste despre dragoste. El prin asta ne arata ca dragostea este solutionarea oricarei probleme care presupune contradictii. Cred ca asta este solutia pentru problemele din interiorul Bisericii ca si pentru problemele de abordare a societatii. Daca ii vom iubi pe oamenii din jurul nostru, vom stii cum sa interactionam cu ei si cum sa-i abordam si vom stii sa ne facem datoria fata de ei.
R.: Spune-ne cateva cuvinte despre asteptarile pe care le ai de la viitor, cateva planuri.
D.G.: In plan personal, preocuparea mea este sa reusesc o cat mai buna indeplinire a misiunii pe care am, doresc sa ma perfectionez profesional, doresc ca lucrarea pe care o fac sa fie facuta cu profesionalism, sa nu ramana la stadiul unui lucru de diletant. Este clar ca nici societatea nu mai accepta oferte care sunt mostre de diletantism. In ceea ce priveste lucrarea mea pastorala, doresc ca problemele bisericii mele, care sunt specifice, sa-si gaseasca o rezolvare cat mai corecta si pentru asta ma pregatesc, pentru asta citesc, pentru asta observ, fac studii personale, cercetari personale, pentru ca, in final, sa dovedesc ca Dumnezeu poate mentine in existenta o biserica mixta, ca si alcatuire etnica, o biserica biculturala. Cam astea sunt preocuparile mele si cam la asta ma gandesc atunci cand vine vorba de asteptari de viitor.
R.: Poate cu alta ocazie am putea sa vorbim mai multe despre specificul lucrarii cu romii si, poate chiar despre relatia Biserica-Stat. Deocamdata, un gand final pentru cititorii nostri, un mesaj pentru cei care vor citi acest interviu.
D.G.: Doresc ca aceia care nu s-au impacat inca cu Dumnezeu sa vina cat mai grabnic la Cristos, pentru ca El asteapta oameni truditi, oameni impovarati. El asteapta pe pacatosi si El a venit in lumea noastra ca sa caute si sa mantuiasca pe cei pacatosi. In ce-i priveste pe fratii nostri, doresc ca Dumnezeu sa le daruiasca maturitatea necesara si Dumnezeu sa lucreze in asa fel incat sa le fie cat mai clara fiecaruia dintre ei chemarea lor si misiunea lor, pentru ca apoi sa poata sa abordeze lucrarea cu toata responsabilitatea si sa faca lucrarea in asa fel incat Dumnezeu sa fie multumit si oamenii sa fie mantuiti.
R.: Spune-ne un pic despre viata sportiva de care ai pomenit de vreo doua ori.
D.G.: M-am referit la faptul ca sportivii nu beau si nu fumeaza. Dar nu inseamna ca toti sportivii astia care nu beau si nu fumeaza sunt crestini. Viata crestina inseamna mai mult decat atat. Astea sunt doar doua dintre lucrurile care trebuie avute in vedere, dar esentiale nu sunt acestea. Esentiale sunt renuntarile, esentiala este jertfa, esential este devotamentul pentru Dumnezeu, esentialul este sa te abandonezi in bratul Domnului Isus Cristos. Lucrul acesta este greu de realizat pentru aceia care au un eu foarte pronuntat, un eu foarte activ si foarte revendicativ.
R.: Multumim pentru gandurile impartasite, multumim pentru timpul acordat si sa speram ca ne vedem cat mai curand ca sa vorbim mai multe despre temele abordate. Fii binecuvantat!
D.G.: Si eu va multumesc pentru ca m-ati avut in vedere si m-ati abordat si pentru vizita pe care mi-ati facut-o si va spun si eu: Domnul sa va binecuvanteze si sa va ajute sa faceti o lucrare frumoasa.

Elena Reinerth