Cinquantenaire – Muzeul Regal de Arta si Istorie

On February 27, 2011 By nelursIn HistoryLeave a comment

Muzeul Cinquantenaire, situat in parcul cu acelasi nume din Bruxelles, este destinatia cea mai importanta dintre muzeele Regale de Arta si Istorie. Intrarea in aceasta cladire construita in secolul al XIX-lea, la cererea regelui Leopold II, te lanseaza intr-o calatorie fascinanta de explorare prin timp si spatiu pentru a-ti pune in fata istoria umanitatii si a civilizatiilor sale.
Vom descoperi aici colectii din toate domeniile de arta, exeptand pictura, de pe cele cinci continente, mai putin din Africa sub-sahariana. Acestea sunt impartite in patru sectiuni principale: antice, arheologia nationala, civilizatiile noneuropene si artele decorative europene. In total muzeul detine in jur de 650.000 de piese, asezate pe mai bine de 60.000 de mp in sali de expozitie si de rezerva, facand din muzeul Cinquantenaire cel mai mare muzeu din Belgia.
De asemenea, in mod regulat au loc expozitii temporare de inalta calitate, organizate pentru a descoperi si alte fatete ale istoriei artelor, precum si alte activitati culturale si educative.

Originile muzeului Cinquantenaire

Din secolul al XV-lea pana in secolul al XVII-lea, cadouri diplomatice, suveniruri si curiozitati care apartineau ducilor de Brabant si mai tarziu arhiducilor de Habsburg, au fost expuse in arsenalul regal, o sala mare din palatul Coudenberg, primele colectii care si-au gasit locul in Muzeul Regal de Arta si Istorie. Din pacate, multe dintre aceste comori au fost transferate la Muzeul Imperial din Viena.
In 1835 tanarul stat belgian deschide un muzeu de arme vechi, armuri si obiecte de arta numismatica sub conducerea contelui Amédée de Beauffort, cu ambitia de a vedea statul independent dintr-o perespectiva istorica. Colectiile au fost aduse la Palatul Industrial, acum aripa stanga a Muzeului Regal de Arte Frumoase din Belgia. Institutia a devenit mai tarziu cunoscuta sub numele de Muzeul Regal de Armuri, Antichitati si Etnologie. Colectiile sale au fost mutate la Porte de Hal, iar atunci cand Porte de Hal a devenit neincapator pentru a gazdui numarul tot mai mare al exponatelor, s-a decis separarea colectiilor. Sub conducerea noului sef conservator Eugène Van Overloop, obiectele din antichitatea clasica au fost mutate in 1889 in palatul Cinquantenaire. In 1906 si colectia etnografica a fost trimisa acolo. Colectia de arme si armuri a ramas la Porte de Hal, iar noul complex muzeal din Parcul Cinquantenaire a luat apoi numele de Muzeul Regal de Arte decorative si industriale.
In anul 1912 s-a nascut Muzeul Regal din parcul Cinquantenaire. Dupa construirea Muzeului Armatei in1922, adapostit de asemenea in parcul Cinquantenaire, s-a decis sa se aleaga un nou nume, pentru a se evita confuzia. In 1926, deci, numele Muzeul Regal de Arta si Istorie a devenit numele oficial si inca mai este si astazi.
In 1925 Jean Capart il succede pe Eugène Van Overloop. In timpul mandatului sau, muzeul devine o institutie stiintifica de frunte. Perioada interbelica a fost una benefica pentru muzeele din Cinquantenaire: numarul colectiilor a crescut, au fost create diverse centre de studiu si fondurile pentru acestea s-au inmultit.
Odata cu al doilea razboi mondial activitatile muzeului s-au oprit brusc. Colectiile sale au fost puse la adapost. In 1942 Henry Lavachery a preluat postul lui Jean Capart. Imediat dupa razboi, el a inceput o reorganizare majora a institutiei. In 1946 un incendiu a mistuit o aripa a muzeului. O parte din colectii au fost distruse. Reconstructia a fost lunga si dificila si abia in 1966 s-a inaugurat noua aripa. Lucrarea a fost condusa abil de contele Joseph de Borchgrave d’Altena si mai apoi de Pierre Gilbert. Intre timp acestia s-au ocupat si de largirea colectiilor, printre altele si prin achizitia tapiseriei din seria „Povestea lui Iacov”.
De la mijlocul anilor 70 au fost organizate expozitii temporare majore.
Structura Muzeului Regal de Arta si Istorie
Muzeul este o institutie publica care este parte a unitatilor federale stiintifice. Acesta depinde de ministrul responsabil la nivel federal cu cercetarea stiintifica. Muzeul este impartit in patru departamente, fiecare dintre ele fiind sub conducerea unui sef de departament:
– Antichitate
– Arta industriilor
– Arheologie generala si civilizatii noneuropene
– Muzeul de instrumente muzicale
Departamentele sunt si ele impartite in mai multe sectiuni, in functie de natura colectiilor care le compun. Sectiunile sunt gestionate de catre sefii de sectie. O serie de servicii generale face, de asemenea, posibila o buna functionare a institutiei: serviciul de securitate, administrativ, educational, cultural, de comunicare, de evenimente, de documentare, al expozitiilor temporare, informatic sau tehnic.
In afara de prezentarea vizitatorilor a colectiilor si a expozitiilor temporare, muzeul mai are in plus o munca de culise mai putin cunoscuta publicului larg, dar a carei importanta nu poate fi pusa la indoiala. Aceste sarcini constau in:
– dobandirea si conservarea operelor de arta
– inventarierea fiecarui obiect
– arhivarea documentelor
– colectarea datelor stiintifice cu privire la colectiile muzeale
– efectuarea unor activitati stiintifice
– dezvoltarea si difuzarea cercetarilor stiintifice la nivel national si international
– participarea activa la misiuni stiintifice
– participarea activa la proiecte si reuniuni stiintifice la nivel national si international
– informarea publicului asupra colectiilor, organizarea activitatilor educationale
– crearea unei baze de date cu privire la operele de arta cu acces la public
– publicarea lucrarilor stiintifice si de alta natura pentru public.
Inaugurarea Muzeului de Instrumente Muzicale are loc in 1877. Parte din Conservatorul Regal de Muzica, el a fost creat in scopuri didactice: familiarizarea studentilor cu instrumentele vechi. Doua colectii de instrumente muzicale stau la baza acestei creatii: pe de o parte colectia celebrului muzicolog belgian François-Joseph Fétis (1784-1871), cumparata de statul belgian in 1872, si pe de alta parte o colectie de sute de instrumente indiene de la Sourindhro Mohun Tagore (1840-1914), oferite regelui Leopold II in 1876.
Victor-Charles Mahillon (1841-1924) este primul conservator care a continuat lucrarea predecesorilor sai, constituind asadar cea mai mare colectie din lume. La moartea sa muzeul avea 3.177 de instrumente muzicale.

Colectiile muzeului

Ramasite ale civilizatiilor preistorice, instrumente muzicale, mozaicuri, sticla, ceramica, mobilier, obiecte etnografice din Asia, Oceania, America si lumea islamica, toate aceste lucrari sunt unite cu scopul conservarii lor si de transmitere generatiilor urmatoare. In fiecare an colectiile se imbogatesc cu noi achizitii.
Importanta colectie de textile copte apartine ansamblului de piese de arta crestina sau islamica incepand cu secolul III d. Hr. si pana in secolul al XII-lea descoperite in Egipt. Cuvantul copta provine din qibt, numele arab al populatiei indigene din Egipt, care vine la randul sau din termenul grec aigyptios. Egiptul a fost crestinat in jurul anului 50, iar in timpul secolului al III-lea crestinismul s-a raspandit in randul populatiei indigene. Cu toate acestea in anul 639 incepe convertirea la islamism. Textilele sunt unele dintre cele mai celebre discipline ale artelor practicate de copti. Aceasta colectie insumeaza circa 550 de piese dintre care majoritatea sunt articole de imbracaminte si tesaturi de uz casnic.
Oceania este numele dat continentului format din mai multe insule din Oceanul Pacific. O parte importanta a acestei colectii cuprinde piese din Polinezia al carei pilot este o statuie colosala din piatra, cu o greutate de sase tone si reprezinta, probabil, zeul pescarilor de ton. In 1935 ea a fost adusa in Belgia de o expeditie belgiano-franceza la bordul navei Mercator. Harti si fotografii explica clima si geografia acestei regiuni vaste, precum si originea si cultura locuitorilor.
Colectia costumelor civile si religioase, broderii si textile fac obiectul unei prezentari temporare in sala Errera. Aici hainele, tesaturile, stofa si dantela contemporana ofera o imagine de ansamblu a patrimoniului belgian din acest domeniu.
In aripa dreapta a manastirii, printr-o combinatie a stilurilor gotic-renascentist-baroc, cu vedere spre gradina interioara, isi deschide usile o exceptionala colectie de sticla antica. Acoperind perioada antica pana in secolul al XIX-lea, este in mare parte dedicata productiei din vechile provincii din Belgia.
Colectia artelor decorative europene ofera o imagine de ansamblu a principalelor tendinte stilistice care au inflorit in arta din 1890 pana in 1940, decoratiuni caracterizate prin sculpturi, sticlarie si ceramica.
Muzeul Regal de Arta si Istorie ramane cea mai mare colectie nationala de arheologie din Belgia. Sectiunea de arheologie nationala poseda exponate din mileniile IV-III i. Hr. Prezenta acestei colectii la Bruxelles, a carei calitate este de invidiat, se datoreaza muncii a doi ingineri belgieni, fratii Siret, care dupa stabilirea lor in Spania in secolul al XIX-lea, au scos la lumina toate aceste documente, podoabe din aur si argint, arme din cupru, textile, ceramica, statui…
Colectiile departamentului de antichitati ies in afara frontierelor belgiene si conduc vizitatorii de la valea Nilului pana la Tibru si Eufrat sau la insulele Greciei continentale. Colectia egipteana ilustreaza mai mult de trei mii de ani de istorie. Antichitatile clasice contin una dintre cele mai mari colectii de vase grecesti, alternand cu sculpturi in lut, statui de bronz si obiecte de uz casnic.
Departamentul civilizatiilor noneuropene reuneste obiecte arheologice, etnografice si artistice originare din America, Asia si Oceania. Africa este reprezentata doar prin colectia islamica din nordul continentului.

Pentru a intelege si aprecia bogatia si diversitatea colectiilor muzeului, acesta ofera o gama larga de servicii educationale si culturale prin diverse activitati, cum ar fi tururile ghidate pentru toate varstele, conferinte, ateliere de lucru, cursuri, etc.
Personalul stiintific al muzeului este dedicat modernizarii patrimoniului prin intermediul unor studii continue de arheologie si epigrafie referitoare la istoria artei cuplate cu analiza in laboratoare si ateliere de restaurare. Rezultatele cercetarilor sunt comunicate publicului prin publicatii, expozitii si intalniri (inter)nationale. Profesionalismul personalului este apreciat de catre institutii academice si stiintifice din intreaga lume.

Tatiana Scurtu-Munteanu

„DEMOCRATIA LIBERALA” – CA INSTAURARE A BANDITISMULUI, TRIVIALITATII SI HAOSULUI „MULTILATERAL DEZVOLTAT” SI PROGRAMAT -continuare-

On February 27, 2011 By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

In primul rand, ideea conform careia VALORILE CULTURALE NU SE POT SUSTINE, IN MOD REAL SI STABIL, FARA VALORILE MORAL-RELIGIOASE (in cazul Romaniei – VALORILE CRESTIN-ORTODOXIEI).

Degeaba se creeaza arta si cultura, in tarile Terrei ultimului veac, cand lipsa unei coloane vertebrale moral-spirituale a umanitatii terestre impiedica formarea, armonioasa, a unui sistem axiologic valabil si sanatos. Mai rau si mai grav: fortele malefice, de care vorbeam mai sus, vor sa inverseze polii axiologici terestri, vor sa impuna, cu sila, non-valoarea drept valoare!

Evident ca pe noi nu ne mai deruteaza afirmatiile de pitecantropi, ale celor care vor sa ne convinga de nocivitatea absoluta a comunismului, demonizandu-l, in favoarea „valorilor Democratiei Liberale”. Perioada 1964-1989 nu a insemnat deloc acelasi lucru cu perioada 1945-1964. Din niciun punct de vedere. Comunismul nationalist al Epocii Ceausescu a fost, daca nu opus, cel putin ferm diferit de stalinismul de ocupatie, al anilor 1945-1958, dar si de comunismul mult prea servil imitat dupa Moscova, al anilor 1958-1964 (a se vedea ca nici macar in temnitele politice ale Romaniei, prizonierii de constiinta n-au avut beneficii reale si majore, nici dupa moartea lui Stalin, din 1953, si nici macar dupa 1958, anul cand Armata Rosie paraseste teritoriul Romaniei…Gheorghiu-Dej o fi promis Moscovei, drept multumire ca „ne-au slabit” cu Armata Rosie – lucru care NU s-a intamplat cu celelalte tari ale Tratatului de la Varsovia, pana in 1989…atunci si nici atunci! – …ca „nu se va schimba nimic, in peisaj”…!).

Si inca un lucru, care se integreaza sistemului nostru de a vedea lucrurile: comunismul, fie si in formele lui agravate, precum a fost cea stalinisto-bolsevica, nu eluda morala! Cu toata ipocrizia lui, cu tot esafodajul de politruci parazitari – sistemul comunist propunea principii morale biblice, eliminand „dreptul de autor” al… Bibliei!
Si numai in acest fel (prin pastrarea valorilor morale-religioase, chiar mascate, chiar relativ distorsionate) se poate explica de ce comunismul, atunci cand si-a ameliorat si „nationalizat” formele de exprimare, a creat valabilitatea scarii de valori culturale (pictorul Theodor Pallady, spre exemplu, a fost decretat Maestru Emerit al Artei, chiar in 1956, cu patru luni inainte de a se stinge din viata! – nu mai vorbim de Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan, George Vraca sau Maria Tanase – decretati Artisti ai Poporului!). Romania lui Ceausescu a creat, recunoscut, chiar impus valori culturale autentice si nationale reale, cum au fost (si raman!) cele ale unor Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Stefan Augustin Doinas, Emil Botta, Geo Dumitrecu, Ana Blandiana, Marin Preda, Fanus Neagu, Stefan Banulescu, Alexandru Ivasiuc… – sau Camil Ressu, Dumitru Ghiata, Corneliu Baba, Sabin Balasa… – sau Mihail Jora, Martian Negrea, Dumitru Capoianu…sau Toma Caragiu, Dina Cocea, Dem Radulescu, Ion Marinescu, Amza Pelea, Emanoil Petrut, Ion Caramitru etc. (ba chiar i-a „recuperat” pe Mircea Eliade si Cioran! – …ba chiar, trunchiat, pe legionarul Gyr si pe ortodoxistul Crainic!)…Romania lui Ceausescu a initiat seriile ( de lux!) de traduceri din Shakespeare, Platon, Byron, Balzac, Flaubert, Cehov…(…iar „Democratia Liberala”, de dupa 1989, nici nu s-a obosit macar sa le definitiveze…ca nu „le renta”: Triumful Pitecantropului, prin Triumful Mamonei!!!).

Chiar Cantarea Romaniei nu poate fi judecata dupa „masurile” si dupa afirmatiile politrucilor „liberalizati”, de azi: numai noi, profesorii de Romana, putem da marturie cat de mult era protejata limba valaha, prin exercitiile de dictie, efectuate in sutele de ore de repetitie, pentru teatru, montaje, recitari…(nimeni n-a fost obligat, „cu pusca”, sa „presteze” versuri despre Ceausescu, ci…fiecare, dupa obrazul si interesul sau…!) – cat de multe aflau invataceii despre bunul-gust poetic si despre sensibilitatea si trairea poetica, autentice! (…fireste, orice lectie de estetica era insotita, de catre bunii dascali, de zeci de pamflete LIBERE, cu subiect moral-atitudinal si chiar politic!…) – …numai profesorii de Muzica pot da marturie cat de mult a insemnat acea vreme, pentru educatia bunului-gust muzical, opus imbecilizarii si anestezierii bunului-simt elementar, prin debandada anarhica, asurzitoare si dementiala, a tot felul de „zgomotosenii”, „zgaltaiosenii” si epilepsii africano-samanice, tehnici de depersonalizare „in grup/in masa”, de azi! Nu s-au strecurat nicio „Eba” sau Roberta si niciun Vanghelie, Gigica Becali sau Bercea Mondialu, in limba valahilor de atunci…cum si demnitatea politica a Romaniei a fost, atunci, in exterior (cel putin), una de exceptie…

Ca elev, student si, apoi, profesor, stiu ca vacantele de Craciun si de Paste se dadeau…EXACT IN PERIOADA SFANTA: 22 decembrie-10 ianuarie!!! – cat despre Inviere, niciodata n-am lipsit „de la apel”!
Cand venira „liber-cugetatorii” astia de democrato-socialisto-liberali, L-au „executat”, fara mila, pe Hristos: vacanta de iarna tine pana pe 5 ianuarie, lipsindu-l pe bunul crestin de Sarbatoarea Botezului Domnului Hristos!!!

…Ca profesor, inainte de 1989, aveam bucuria, la inceput de an scolar, sa vad si aud cum toti elevii (sateni si oraseni, deopotriva!) stiau nu doar hristica rugaciune catre Tatal nostru , ci si expresia ortodoxa a marturisirii Crezului… Acum, la 21 de ani dupa 1989, in …”libertatea cugetului”, naucii de copii nu mai sunt invatati de catre naucii lor de parinti nici macar…Tatal nostru!
Iar naucitii lor de „profesori de Religie” degeaba isi mai bat capul sa-i invete si educe, in Duhul Civilizatiei Europene (…zis crestine!): „Banul, doamna, se face si fara rugaciuni…tre’ sa fii smecher, domnu’…ca se rezolva marfa, dai cu pumnu’ si-i tragi in piept pe fraieri, bai taticu’!”

…Cui si cum se roaga copiii astia, la nevoie si la necaz…cum isi vor trai viata, cand va da, peste ei, greul?! Cred ca nu vor sti a zice nici macar cat un mos senil, de pe la mine, din Bucovina: „Una mie, Doamne, una tie, Doamne…”!!!

…Libertatea de a fi…Neanderthalian!!! „Democratia Liberala” de azi, daca a vazut si vazut ca Dumnezeu n-a ascultat de Nietzsche, care tot proclama ca „Dumnezeu a murit!” – „si-a luat soarta in maini”, si l-a asasinat …insasi ”Libertatea Sa”… de Satana!

…Da, au existat lingai „farisei”, lingai intelectuali (…”carturari”…dar chiar si unii dintre preoti!), dar nu-i obliga nimeni la „lins” si la „turnat”, decat lipsa lor de coloana vertebrala! Ce sa mai zicem de slugarnicia si tradarea si atitudinile violent anti-romanesti si anti-nationale ale „intelectualilor” de azi…?! Macar scriitorii Epocii Ceausescu nu inundau si nu derutau, tot si toate, cu impostura lor axiologica…pe cand azi, tocmai cei ce-ar trebui sa fie „bunii pastori”, devin „macelarii turmei”: N. Manolescu (presedintele USR!), Alex Stefanescu & Comp. vor sa-l asasineze moral-spiritual (pentru a cata oara, oare, se incearca asta, din 1883 si pana azi?!) si sa „purgheze” literatura romana de genialitatea protectoare eminesciana, pentru a-si impune icioglanii scatologici, de soiul si teapa unor Mihail Galatanu, Vakulovski, Ioana Bradea ori Cartarescu…tot asa cum patapievici, liiceni, avramesti, ungureni si cotoi vor sa impuna ganduri si simtiri si atitudini „filosofice”…anti-romanesti/anti-nationale!
…Si, in fine: noi consideram ca Epoca Ceausescu nu a insemnat neglijare si distrugere a patrimoniului culturii si civilizatiei romanesti…ci tocmai Epoca „Democratiei Liberale” inseamna instrainarea si distrugerea patrimoniului culturii si civilizatiei romanesti: nu Ceausescu a lasat manastirile Bucovinei sa se ruineze, ci, TOT SI MEREU, „Democratia Liberala”!…nu Ceausescu a instrainat tezaure si a lasat in parasire locuri sfinte, precum casele memoriale ale titanilor Duhului Romanesc, ci tot „Democratia Liberala”!…nu Ceausescu a instrainat, pe comisioane uriase, comisioane ucigase de Romanie, zestrea uluitoare, istorica, metalifera si de sanatate moral-spirituala si fizica de la Rosia Montana – ci, mereu, aceeasi „Democratie Liberala”!…si nici n-a distrus Ceausescu agricultura romaneasca, pulverizand sistemul de irigatii si lasand in parloaga sute de milioane de hectare, terfelind semnificatia sacra a TRUDEI PENTRU PAINE si inaltand osanale EGOISMULUI TEMBEL, TRADARII DE GLIE SI FURTULUI…!!! (…iar de au aparut, pe vremea lui Ceausescu, cartelele, nu a fost decat tot din pricina imprumuturilor fortate la Satana F.M.I.-ului…dar macar Ceausescu, chiar cu pretul vietii sale, a stiut sa ne scape de inrobirea la zarafii planetei, si sa lase, pentru „Democratia Liberala” paricida, 5 miliarde de dolari, in vistieria Romaniei…! – …bani buni pentru campania iliesciana, adica a unuia dintre paricizi!).
Chiar daca, pe timpul comunismului (paradoxal) nationalist ceausist nu exista ora de Religie – societatea nu contrazicea TOTAL preceptele hristice! Azi, nu doar ca, pervers, au fost inlocuiti preotii-profesori cu functionarii numiti „profesori de Religie”, ci, cu mult mai grav, intreaga societate „Democrat-Liberala” contrazice, violent, orice afirmatie a Hristosului! – contrazice elementarul bun-simt, contrazice toate preceptele Duhului si instituie Dictatura Materiei Grosiere/BANULUI, Dictatura Trivialitatii celei mai injositoare, Dictatura Haosului Moral…deci, afirma, cu surle si trambite, Imperativul Trufiei Prostiei si al Nerusinarii Satanice, Imperativul Pierzaniei de Duh!

…”Dar poti acum sa spui ce vrei, sa scrii ce scrii…acum!” – se revolta, mai ieri, cu falsa exasperare, un „amic” diasporean – cand eu incercam sa-i demonstrez ca, in Romania de azi, „Democrato-Liberala”, se dezvolta, iarasi, ba chiar mai pervers si mai „in forta”, decat inainte de 1989 – Germenii Tiraniei…!
Da, sigur ca avem „libertatea de exprimare”, care inseamna Libertatea Haosului!
…Astazi se joaca piesa: „CIRCUL VAMILOR/VAMESILOR (…nu si aia mircesco-traiano-baseasca, din Constanta!) SI SUTILOR-BULIBASI PREZIDENTIALI, CONTRA… <<LIBERTATII PRESEI>>…!” Libertatea de a Urla in Pustiu! Pentru ca, bien sûr, au avut grija „Democratii Liberali” sa impuna amoralismul, prin tot felul de anestezice televizate, de la spectacolele imbecile si pana la impunerea unor „autoritati false”, in domeniul…”amoralismului public”… (si, deci, oricare se intreaba NU ce este folositor lumii si omenirii sa scrie, ci se intreaba DACA va fi si DE CINE va fi citit… – da, si noi ne intrebam asta, dar, si daca n-am fi cititi de nimeni, ne-am teme, de Mania si Judecata Lui Dumnezeu, sa scriem indemnuri spre rau si nerusinare, catre omenire – numai si numai ca sa avem…”succes de casa”!) – …plus o autocenzura exasperanta, similara celei comuniste…si nici celei comuniste, nici celei „Democrate si Liberale” nu indraznesc sa i se opuna „carturarii”, pentru ca…viata-i scurta, nu-i asa? – si, deci, trebuie traita (fie cum o fi, dar sa simtim ca…”existam”, chiar si la modul parazitar si criminal!) – fie si cu pretul de a muri cu nasul in propriile excremente…!!! Dar, cat ai trait, ai…trait: cum si daca ai avut vreun rost pe care merita osteneala sa-l retina cineva, in posteritate…ASTA CONTEAZA CEVA MAI PUTIN, ”… – N ‘ EST CE PAS?! – BA, SPA!”

…Pentru ca, cine n-a avut parte de o educatie religioasa autentica si credibila si trainica, din adancul Duhului, cade usor in mrejele disperarii si ale trufiei, ale orgoliului si dragostei de mariri, vedetism si celebritate…si apasa, astfel, pe accelerator, cat ce poate…chit ca se duce, cu masinarie cu tot, drept in miez de prapastie… – dar macar, pana acolo, „la fund”, a fost „senzational”, nu?!

…Si iata cum s-a impus, in „Democratia Liberala” de azi, victoria EGOISMULUI PLUTOCRATIC SI MERCANTIL, a EPICUREANISMULUI si a PLEZIRISMULUI…pagan si trivial materialiste, tustrei! – mai ceva chiar decat materialismul dialectic al celor doi evrei-apostoli ai comunismului, Marx si Engels!!! – …IN DAUNA CRESTINISMULUI (…cel putin, in partile evidente ale societatii umane, nu si in manastiri, acolo unde smeritii „nevazuti” produc exercitiile de vizualizare a Nevazutului, a Duhului Umano-Divin si a Sinei Duhului Dumnezeiesc!)!!!

Adrian Botez

Dragul meu coleg si frate

On February 27, 2011 By nelursIn poetryLeave a comment

Dragul meu coleg si frate,
Azi iti scriu ca mi-e mai bine,
Intre noi de-i strainatate,
E si dragoste, vecine,

De trei lei, de-o vorba buna,
Dragul meu coleg si frate,
De firimituri de luna,
Ca sunt scumpe, din bucate –

Dragul meu coleg si frate,
Poate n-am nici vorba buna,
Poate n-am sa-ti dau bucate,
Nici firimituri de luna –

Poate am doar dor de toate,
Poate am doar dor in mine,
Dragul meu coleg si frate,
Si de tine, si de tine –

Dragul meu coleg si frate,
Poate n-ai vreo vorba buna,
Sa imi dai, din strainatate,
Nici firimituri de luna –

Poate ai doar dor de toate,
Poate ai doar dor, in tine,
Dragul meu coleg si frate,
Si de mine, si de mine…

Dragul meu coleg si frate,
Scrie-mi azi ca ti-e mai bine,
Intre noi de-i strainatate,
E si dragoste, vecine,

De trei lei, de-o vorba buna,
Dragul meu coleg si frate,
De firimituri de luna,
Ca sunt scumpe, din bucate…

Jianu Liviu-Florian

Marin Sorescu si gandirea Samkhya

On February 27, 2011 By nelursIn OpinionsLeave a comment

In urma cu ceva timp, publicam articolul ,,Obiectiv – subiectiv, relatie duala in cadrul intelegerii, sau forma speculativa de ametit omenirea?!”, o mai veche framantare ce nu mi-a dat si inca nu-mi da pace. Nu ma lasa sa vegetez sau, altfel spus, sa trec si eu cu capul intre umeri prin lume si, evident, sa-mi mearga, asemenea celor care o fac, bine. Motivul? In primul rand, obsesia conform careia ceva (idei false – premisele irelevante, superstitii, prejudecati, speculatii, teorii, tot felul de ,,invataturi” de la ,,desteptii” prezentului, sau de la cei de cand lumea, sfatuitori de profesie, la care musai trebuie adaugati specialistii in manipulare), mi-au intunecat mai intai mintea, intelegerea si, evident, capacitatea de a povesti si a ma lasa povestit, pentru ca acolo, in poveste, staruie sa incolteasca samburele de adevar. In al doilea rand, motivul are caracter contextual, chiar daca isi trage seva din stereotipia cu care vad descris (redescris), un fenomen despre cum ,,se intampla’’ (daca se intampla?!) ceva. Trebuie sa va reamintesc ca: ,,Lumea este tot ce se intampla. Lumea este totalitatea faptelor, nu a lucrurilor”- Tractatus Logico-Philosophicus, Ludwig Josef Johann Wittgenstein). Cu alte cuvinte, lumea este tot ce facem, astfel incat materializarea sa, a facerii, sa ramana semn, imanenta pe panzele vremurilor. Asta, daca vrem sa fim!
Citesc si, sincer, mai ca imi dau lacrimile cand vad ca in exprimarea multora, a noastra, in general (ca sa fiu delicat!), inca mai staruie limba de lemn specifica sedintelor de partid de dinainte de `89. Blestemati daca am fi fost si tot am fi sarit din tipare vremurilor de atunci, dupa atata amar de ani! Dar fara carte nu se poate! Am si spus-o, am si scris pe tema asta, insa nimeni nu aude, nimeni nu vede. Norocul nostru, (zicem si ne mai si credem desteptii lumii!), cu Internetul! Tastez ceva si „informatia” imi este pusa pe tava. Apoi, doar doua functii ale calculatorului ,,copy” si ,,paste”, la prima vedere, m-au si facut genial”. Machea?! Fals! Cum nu se poate mai fals, dar se poarta! Nu neg utilitatea acestor mari inventii contemporane (calculatorul, Internetul, Sistemele ultrarapide de comunicare etc.), insa fara eruditie, fara autoreflectie, fara filologie, fara a intoarce cuvantul, in lumea cuvintelor, pe toate partile, tot la un fel de a bate campii ramanem! Adevarul e ca, in lumea lui neica nimeni, lume productiva si consumabila de nimicuri, nimicuri suntem. Ce semeni aia rasare, zice un proverb romanesc, iar de aici spusa cu: „nimic nu pui, nimic rasare”, ni se potriveste manusa, chiar daca, paradoxal, povestea cu nimicul are structura si poate fi formulata filosofic, insa pentru o chestiune dintr-asta iti trebuie minte, nu gluma!
Cum nu mi-am propus o lectie de morala si pentru ca mi-am amintit si cuvintele Eccleziastului „visurile vin din multe griji, iar glasul celui nebun din multimea de vorbe” (Biblia, Bucuresti, 2002, Eccleziastul, cap. 5, versetul 2, ) ma intorc la oile mele si ma intreb, repet, contextual, cu ocazia omagierii scriitorului Marin Sorescu, 75 de ani de la nastere, e bine, e normal, pentru noi, ca oameni, ca popor, sa apara scris sau rostit, pe ici, pe colo: ,,…marele scriitor s-a nascut la … a scris, a publicat in… bla, bla…?” Adica, mai pe intelesul tuturor, sa apara scris sau rostit ce se gaseste publicat in cele doua, trei pagini de internet? Daca ii facem lui, scriitorului, un deserviciu, tot proverbul romanului ne limpezeste la cap: ,,daca taceai, filosof ramaneai!” Pe aia cu datul in petec, nu are rost sa v-o mai reamintesc! ,,Adevarul e” – o sa sara unii – „ca nici nu sti cum sa o mai dai! Daca nu zici nimic, de ce nu zici?! Daca zici, de ce zici?” Din nou, fals! Si iar vin si ma intreb: e normal ca un astfel de moment sa se reduca la publicarea unui singure carti ,,Marin Sorescu in documente si scrisori inedite”, George Sorescu, Ed. Autograf, mjm, si la cateva manifestari culturale, unele chiar mediocre?
In urma cu cativa ani, trei, patru, daca nu ma insel, in cadrul evenimentului de omagiere a poetului, organizat de catre Primaria si Consiliul Localal al Municipiului Craiova, cu ocazia ,,Zilelor Marin Sorescu”, Academicianul Eugen Simion isi propunea reflexiv: „trebuie sa stabilim si lui Sorescu un loc in literatura, romaneasca si nu numai.” Nu cred ca v-a trecut prin cap ideea conform careia distinsul Academician i-ar cunoaste si nu prea opera lui Marin Sorescu si, de aici, ezitarea. Nu! Spusa lui Eugen Simion avea atunci, cel putin alte doua conotatii, altele decat cele interpretabile simplist sau la prima vedere. Prima: il vedea pe Sorescu, ca gen literar, oriunde in literatura romana (chiar si universala), si a doua: indemna oamenii de cultura, criticii si istoricii literari, la studiu, la re-interpretarea operei lui Marin Sorescu, spre re-asezarea sa in Marele Panteon Cultural. Re-asezarea lui Sorescu si a altora asemenea lui inseamna asezarea noastra, ca popor, in lume.
De atunci si pana acum, mai nimic. Pe de alta parte, chiar daca exista din cei care incearca sa mai spuna ceva, nu sunt luati in seama. La noi, la romani, monopolul incarcat megalomanic, transcris la nivelul expresiei: ,,eu stiu, eu sunt” functioneaza ca la carte. Si ca sa nu mai bat campii, doar ati vazut, biblic nu e bine, am sa reiau cateva pagini din „Acvariul cu fate”, Ed. NEWEST, Targu Jiu, 2010, 309 p. :
„…Toti spun ca e demential jucata de Ilie Gheorghe ! Hai, vino ! Te rog eu, vino ! Singura, nu se cade sa ma duc ! Si vreau sa o vad ! Hai, vii ? Te asteapta si te saruta dulce, dulce, puiul tau mic !“ – erau ultimele cuvinte dintr-o scrisoare scrisa, probabil, intr-o pauza dintre ore. (…)”
,,– Ti-a placut ? Cum ti s-a parut ? – m-a intrebat Elena la sfarsitul spectacolului.
– Totul, un fel de incrancenare a omului cu lumea si cu el insusi ! Pentru cunoastere si nimic mai mult ! Iar, de aici, drama !
– Am citit si eu cateva comentarii din diverse reviste. Unele sunt selectate si aici, in caie¬tul program… Majoritatea incep cu : Piesa Iona de Marin Sorescu, piesa de inspiratie biblica… La fel ca in manualul de liceu !
– Aiurea ! Piesa este o capodopera. Ca sa o intelegi, iti trebuie mai mult decat un gram de minte ! Iona, ce-i drept, este personajul biblic, inghitit de un chit, adica de o balena. Dar, dupa aceea… ca sa iasa la lumina, din haul in care a cazut, parcurge un drum, ori tocmai el, drumul, este un fel de mers in genunchi, de acolo, spre Dumnezeu. Strigatul lui spre lume si spre el e semnul fiecarui pas. Din pacate, pe poteca asta, de ape, din care a tasnit, candva, viata, te mai poti odihni doar pe o banca pusa in mijlocul oceanului… Daca ai construit-o la timp ! Cunoastere si sacrificiu !
– Dar finalul ? – m-a intrebat ea vizibil marcata.
– Finalul ?! Asa cum e si scrisa si jucata, nu are nimic in comun cu ideile crestine ! Daca asta vrei sa intrebi !
– Dar cu spusa lui Schopenhauer ? Stii din Lumea ca vointa si reprezentare ? Platim cu moartea pentru tot ceea ce primim… Iar omul, in general, primeste. Toata viata primeste cunoastere !
– …Daca are urechile palnie si e deschis la cap, altfel tot infundat ramane ! – am glumit eu. Ma pui in incurcatura ! Cu toate astea, nu ! Nu cred ! Iona nu moare ca sa plateasca nici macar un gram din cunoasterea ce i-a fost data ! Personajul lui Sorescu vrea lumina absoluta si recurge la sacrificiul suprem. Suprimarea ! Or, fapta aceasta, in crestinism, e caderea in pacat ! Finalul piesei il gasesc, mai degraba, in cultura Samkhya, din gandirea indiana. Cam cu sapte sute de ani inainte de Hristos !
– Mda ! Nu stiam ! Omul cat traieste invata ! La fel si eu !” (Acvariul cu fate, Nicolae Balasa,, 2010, pp 292-294.
Ca am sau nu dreptate, ramane de vazut! Deocamdata nimeni nu m-a luat in seama. Nici cei care se bat cu pumnul in piept si nici cei care fac parada cu Sorescu. Pacat!
Pentru adevar si binele nostru, al tuturor, uneori incurcati in itele nevazute, trebuie sa spun ca Marin Sorescu, a cunoscut-o, aici, in Romania, pe indianca, Amita Bhose, fosta doctoranda a Doamnei Joe Dumitrescu Busulenga. Presupun ca discutiile cu Domnia Sa, cu Amita Bhose, depre scoala Samkhya, scoala ce admite, chiar conceptualizeaza sinuciderea ca forma suprema de cunoastere, l-au indemnat pe Sorescu la scrierea acelui final din Iona. Daca am dreptate, toate analizele, toate comentariile, conform carora, piesa de treatru Iona, a lui Marin Sorescu este de inspiratie biblica (personajul Iona find personaj biblic), devin nule. E, ce aveti de zis? Punem de un pariu?

Craiova, 26 02 2011

Nicolae Balasa

POARTA SARUTULUI

On February 26, 2011 By nelursIn poetryLeave a comment

Poarta sarutului,
fascinanta geometrie!
Sarut brancusian – poarta a dragostei,
forta a dragostei!
Jumatati de cerc – simbol,
sarut filigranat, la infinit repetat;
de ploi purificat,
de soare, de luna, de stele binecuvantat;
de indragostitii pamantului privit, imitat.
Sarutul brancusian – forta a dragostei;
sarut puternic, rotund, simetric, intelept!
Poarta a sarutului!
Sarutul, poarta a dragostei!
Fascinant simbol, fascinanta geometrie!

MASA APOSTOLILOR NEAMULUI

In parcul impresurat de o adanca tacere,
in jurul mesei rotunde
ca pamantul, ca cerul, ca nimbul,
intr-o perfecta simetrie, cumintenie,
stau cele douasprezece clepsidre,
masurand la infinit timpul…
Metafizica lui Brancusi –
geometria pietrei !
La ce s-a gandit artistul ?
la fiii lui Iacob,
la semnele zodiacului,
la cei doisprezece Apostoli ?
Ne-a ramas puternica piatra,
in mijlocul ei coborand prin eter
lumina din Inaltul cer.
Durerea neamului oprimat si nefericit,
acolo o putem striga,
ca-n fata unui templu,
ne putem ruga…
La masa cu cei doisprezece Apostoli
Iisus ne poate judeca.
Ce altceva ne poate hrani viata,
decat cunoasterea si speranta ?

Vavila Popovici Raleigh, North Carolina

„DEMOCRATIA LIBERALA” – CA INSTAURARE A BANDITISMULUI, TRIVIALITATII SI HAOSULUI „MULTILATERAL DEZVOLTAT” SI PROGRAMAT

On February 26, 2011 By nelursIn OpinionsLeave a comment

…Celor care au trait in cel putin doua regimuri succesive n-ar trebui sa le lipseasca asa de mult si de nechibzuit „doica” mentala a propagandei politice a mass mediei, pentru a reusi sa realizeze comparatii si sa-si formeze un sistem de valori cel putin bine definit (daca nu si cu repere infailibile). Sau, cel putin, relativ stabil si personalizat. A trai, succesiv, in comunism si in „Democratia Liberala”, inseamna sa poti avansa (dupa mai bine de doua decenii de experiment „democratic”!) cateva teze valabile. Vom incerca, in cele ce urmeaza, sa structuram, nu optim, dar functional (cel putin) cele cateva observatii esentiale, pe care nu ni le bazam pe niciun fel de propaganda (partinica sau de alt soi), ci ca rezultate ale unei observatii socio-spirituale continue si atente. Vom arata, mai jos, cum se insiruie lucrurile Cetatii Vulnerabile a zilelor noastre si care ar trebui sa fie domeniile de exercitare ale ideilor (consecinta a observatiei in mediul socio-spiritual), tinand cont ca nici macar Democratia, in stadiul ei primar (ne referim la democratia aheniana, cata va fi fost, pana la Pisistrate…), n-a reusit cu mult mai mult decat „dictatura prostimii/vulgului grosolan si imbecil”, asasinarea lui Socrate sau/si decapitarea zeilor, de catre Alcibiade… – iar nasterea lui Sofocle in mahalaua Colonos, a Athenei, nu e deloc relevanta: teatrul/theatron (care devenise, deja prin Eschil, cu deuteragonistul sau, mult prea mult spectacol si prea putin ritual!) – odata cu Sofocle, se desacralizeaza total, prin aparitia tritagonistului! Cultura fara de cult…lume desacralizata – aceasta a dus de rapa Cetatea, de avem azi ce vedem, sub ochii nostri…Pentru ca Tracii Sfinti, si nici Dumnezeu-Hristos (de sorginte umana traca!) – n-au devenit, din pacate, modelul de spiritualitate/actiune si traire spirituala, al Europei si nici macar al Romaniei! …Comunismul nu este un mediu optim pentru dezvoltarea cultural-spirituala, dar China Comunista reuseste sa tina in viata un miliard si jumatate de oameni, de care nu se dezice…(…e drept ca, dupa cate se zice, China ar fi sprijinita, masiv, „ideologic, logistic si strategic”, de Masonerie…!) – in timp ce Romania „Democrata si Liberala” nu e in stare sa-si tina intre limitele decentei spiritual-ontologice si intre granitele statale (nu si suverane, din pacate, date fiind sistemele supranationale de distrugere a fiintei umano-divine, sisteme intemeiate si practicate de fiinte terestre cu mare incarcatura malefica!) nici macar douazeci de milioane de locuitori. Noi nu vrem a face apologia vreunuia dintre cele doua „sisteme”. In primul rand, noi nu credem ca „tertium non datur”: noi suntem convinsi ca, in istoria nu tocmai bine si intru Adevar cunoscuta a omenirii – exista inca multe resurse si pot fi inchipuite inca multe forme de solutionare a evidentierii, organizarii si prezervarii trudei spiritului uman. Spre exemplu, ideologii de paie ai omenirii ultimelor cinci secole eludeaza, in mod constant si pervers, nu doar teocratia (care a avut o relativ benefica functionare, atat in antichitate, cat si intr-o buna parte a Evului Mediu european… – oricum, preferabila, indiscutabil, amoralismului sinucigas al „liberalilor”! [1]), ci tocmai solutia hristico-divina, aceea a starii de comuniune umano-divina: comuniunea de Duh fiind, deci, prioritara oricarei stari de organizare artificiala si impusa de vreun sistem, institutionalizat cu mijloace violent si brutal-materialiste. Din moment ce a existat miracolul, deloc indepartat temporal, al Legiunii Arhanghelului Mihail, prin care Trimisul Arhanghelic, catre Neamul Romanesc (dar si spre alte neamuri, ce se vor voi a fi treze! – spre exemplu, Miscarea Anaue/A Camasilor Verzi/INVIERII, din Brazilia!), Corneliu Zelea Codreanu, a tentat si reusit sa formeze Omul Mihaelic [2], care sa se supuna, martiric si complet altruist, trairii hristice, TRAIRII INTRU COMUNIUNE CU SEMENII SI, ASTFEL, CU HRISTOS-DUMNEZEU, ba chiar sa aiba Revelatia Starii de Ecumenicitate Nationala!!! [3] (…ca urmatoarele forme de traire sociala umana, comunismul si liberalismul, mereu tot tin „sub tol” aceasta realitate, este vina lor, nu vina noastra, si, in niciun caz, vina Capitanului!) – pentru noi este suprema dovada ca omenirii i se ascund multe dintre Esentialele Secrete ale evolutiei ei spirituale terestre – atat cele trecute, pentru a i se putea falsifica Identitatea umano-divina terestra – cat si cele viitoare, pentru a i se putea, eventual, falsifica Misiunea si Destinul, de Fiinta Umano-Divina Terestra!!! Numai ca, vorba romanului: „Dumnezeu nu doarme!” …Aproape ca nici n-am mai simti neaparata nevoie sa citam pasajele de mai jos (descrieri ale unui stadiu spiritual, prin care omenirea terestra a mai trecut, si spre care umanitatea, in viziunea lui Corneliu Zelea Codreanu, trebuie sa mai treaca, o data, inainte de recuperarea paradisiaca!) – dar consideram ca nu trebuie a tainui ceea ce stii ca poate face semenilor un cat de mic, dar substantial – bine! CZC si initiatii-legionari interbelici (prin rudele noastre de sange, unchii dupa mama, i-am cunoscut si le-am cunoscut Legea Trairii, precum si metanoia Duhului!) incep sa semene, iarasi, tot mai mult, cu voievozii romani din Evul Mediu – si cu ceea ce Rudolf Steiner numea, in cartea DIN CRONICA AKASHA [4](p. 42) ”mesagerii zeilor” (“acestia se aflau pe o treapta de evolutie ce depasea cu mult pe aceea a celorlalti oameni (…) Al treilea grup a fost pregatit si educat de fiintele superioare, din primul grup, pentru a putea prelua in mainile lor propriul destin”) – din epoca de tranzitie, dintre atlanteeni si arieni. (cf. R.Steiner, DCA, p. 42): ”Din randul celor care alcatuiau acest al treilea grup, MARELE CONDUCATOR, pe care literatura oculta il numeste MANU, a ales pe cei mai apti si i-a pregatit sa puna bazele unei noi umanitati(…) Sarcina pe care Conducatorul si-o luase era ca acest grup de alesi sa progreseze pana intr-atat, incat acestia sa reuseasca sa sesizeze in sufletul lor, cu ajutorul gandirii, principiile dupa care fusesera condusi pana atunci, principii pe care mai inainte abia le presimteau, fara a le putea intelege. De acum inainte, trebuia ca oamenii sa cunoasca (s.a.) fortele divine pe care mai inainte le-au urmat in mod inconstient. Pana atunci, zeii condusesera omenirea prin “mesagerii” lor. Acum trebuia ca oamenii sa stie entitatile divine. Trebuia sa se deprinda sa se considere ei insisi ca fiind organele de executie ale Providentei(…)” (DCA, p. 47)”Personalitatile cele mai dotate din grupul marelui MANU au fost alese sa fie initiate, incetul cu incetul, direct in intelepciunea sa divina si sa devina invatatori ai celorlalti”. …Descoperind (si dezvaluind, pentru cei interesati sa se salveze spiritual de la CATASTROFA SATANICA A MINCIUNII! – oricum, Mantuirea Lui Hristos va fi CALITATIVA, iar nu CANTITATIVA!), prin cele de mai sus, ca propaganda „de ambele maini” ne minte si distorsioneaza, intr-una, mesajele Lui Dumnezeu si, consecutiv acestei prime distorsiuni majore, incearca sa distorsioneze si destinul nostru umano-divin, de pe Terra – sa urmarim, deci, ideile comparative, care se impun prin existenta cat mai departata de propaganda de „gasca” – urmand metodica interioara, ca rezultat al unui empirism ontologic.

Adrian Botez

LADITA CU MARTISOARE

On February 26, 2011 By nelursIn NewsLeave a comment

CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI
GRADINITA nr.64 ILEANA COSANZEANA
va invita in data de luni 28 februarie 2011, orele 10.00 la evenimentul:
“LADITA CU MARTISOARE DE LA GRADINITA nr.64 ILEANA COSANZEANA”

locatia: C.C.Sind.Gl.,et.1
Coordonatori proiect:
· Fundulea Mioara –director Gradinita nr. 64 „Ileana Cosanzeana „;
· Angela Baciu – scriitor, consilier cultural Casa de Cultura a Sindicatelor Galati

Colaboratori:

v    Ciobotaru Ana, educatoare;
v    Dumitrascu Claudia,institutor II;
v    Tofan Eta –Marinela,educatoare;
v    Toropoc Tatiana, profesor pentru invatamantul prescolar;
v    Teleuca Nicoleta, educatoare;
v    Ares Roxana, Institutor II;
v    Tacaluta Maria , profesor pentru invatamantul prescolar ;
v    Paraschiv Alexandra ,educatoare;
v    Broasca Georgeta, educatoare;
v    Toader Mirela , educatoare;
v    Hurduc Gina, institutor II;
v    Luparu Jenica, educatoare;
v    Stan Dan – Nicoleta , institutor I ;
v    Hodorogea Milica , educatoare.

motto proiect:

“Copiii care traiesc in generozitate,invata sa fie generosi ,
Copiii care traiesc in prietenie , invata ca lumea e un loc frumos in care poti trai.”
(Dorothy L. Nolte)
Obiectivele protocolului:
* Cunoasterea unor traditii si obiceiuri stramosesti;
* Formarea unor virtuti culturare si a unui comportament moral adecvat varstei;
* Implicarea prescolarilor la unele obiceiuri specifice tarditiilor culturale mai importante la romani (Sarbatoarea „Martisorului”);

Justificarea proiectului:
Copilul inca de la varsta prescolara vine in contact cu realitati , simboluri si manifestari cultural- traditinale ale caror semnificatii in intelesul lor cel mai simplu este bine sa le cunoasca.Mai intai in familie , apoi in gradinita prescolarii invata sa manifeste anumite comportamente si deprinderi de conduita traditionala , cu ajutorul carora va deveni o persoana deschisa comunicarii in noul context european .
evenimentul va cuprinde: – o expozite de martisoare handmade

– program artistic: momente de poezie, muzica, jocuri, s.a.
– decernare diplome de merit

va asteptam, intrarea este libera,
ceaiul din partea casei!

(foto afis: cristian nastase, afis realizat de “adquest image)

Angela BACIU
scriitor, membru U.S.R
consiier cultural C.C.Sind.Gl

Iuresul jocului, frenezia dansului, farmecul valsului

On February 25, 2011 By nelursIn NewsLeave a comment

Joi, 3 martie a.c., Ansamblul Coral VOCI TRANSILVANE al Casei de cultura a municipiului Cluj-Napoca (dirijor Adrian COROJAN), prezinta, incepand cu orele 18.00, in sala Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Concertul de primavara „Iuresul jocului, frenezia dansului, farmecul valsului”.
Vor fi interpretate lucrari din creatia compozitorilor: Guido ALBANESE, Augustin BENA, Georges BIZET, Piotr Ilici CEAIKOVSKY, Gheorghe DANGA, HÁLMOS László, Tudor JARDA, Iosif IVANOVICI, Franz LEHAR, Jacques OFFENBACH, Ciprian PORUMBESCU, Ion VIDU, Pretorian VLAICULESCU, Bedrich SMETANA.
Invitate speciale: soprana Daniela MURESAN – CHISBORA si mezzosoprana Marinela MARC de la Opera Romana din Cluj-Napoca. Isi mai dau concursul: Natalia Constantin – pian, Ioan POP – orga electronica, precum si Valentin CONSTANTIN si Catalin PAH – chitara.
Concertul este realizat de Casa de cultura a municipiului Cluj-Napoca, in parteneriat cu Asociatia culturala VOCI TRANSILVANE.
Organizatorii invita pe melomanii clujeni interesati sa asiste la acest concert-spectacol de exceptie.

Manager (director general)
Dr. Dan BRUDASCU

Martisor

On February 25, 2011 By nelursIn poetryLeave a comment

Astazi este Martisor – zi de primavara,
calendarul asa zice, dar e frig afara.
Doua fire de arnici, alb si rosu rasucesc,
le atarn la capat ciucuri si cu dragoste-i privesc.
Am pus bucurie-n ei, gandurile mele bune,
pntru fiica mea frumoasa fericire sa adune.
Este vremea florilor, chiar acum de martisor,
dintr-o luna stravezie floare galbena imbie
gingasa, frumoasa floare, intr-o zi de sarbatoare
sa-i dea Suzanei binete, zambetul sa o rasfete.

Este din nou primavara, am primit si ghiocei
parfumati usor si gingasi, asa cum e gestul ei.
Rosii frumoase lalele, sapte inimi mititele,
fiindca Saptamana are si ea sapte zilisoare.
Suzi si Joseph, desigur, mi-au adus si-un martisor
un trifoi micut din aur – parte din norocul lor.
Mi-a adus si Nicolae ca in fiecare an
un buchet frumos albastru, irisi ca de portelan.
Suzanei o orhidee roz cum nici nu te gandesti
de o privesti pare desprinsa dintr-o lume de povesti.
Alexandru si-al meu frate ne-au oferit trandafiri
toate astea demonstreaza nesfarsitele iubiri.

Cârdei V.Mariana

MARTISORUL ROMANESC

On February 24, 2011 By nelursIn HistoryLeave a comment

Cu prilejul Martisorului Romanesc AFR ureaza tututor numai bine, fericire, intelegere si prosperitate in relatiile de familie si de cuplu!

Martisorul. Marturii si sensuri arhaice
Obiceiul Martisorului intermediaza, prin mijloace rituale, trecerea de la iarna spre (prima)vara. El consta din cateva componente relationate intre ele, fiecare avand functii concrete ce conlucrau armonios pentru a se atinge conditia rituala necesara trecerii unui important si dificil prag temporal.
Pana la mijlocul secolului al XX-lea, sarbatoarea cunoscuta acum sub numele de Martisor era numita in uzul popular al satelor din Moldova mai frecvent Mart, dar si Marte, pastrand apropierea fonetica de numele zeului roman Marte, de la care isi trage numele si luna martie. Perioada dintre 1 si 9 (12) martie este cunoscuta la romani sub denumirea de Zilele Babei Dochia sau Zilele Babelor. Pe vremuri, unele dintre aceste zile erau „specializate”. Astfel, pe 1 martie se tine Baba de primavara sau Baba semanatului, pe 2 martie era Baba de vara sau Baba muncii de vara, in vreme ce ziua de 3 martie era consacrata prin traditie Babei de toamna sau a culesului. Se credea ca asa cum vor fi cele trei zile asa urmau sa fie si cele trei anotimpuri. Alteori, primele patru zile inchipuiau toate cele patru anotimpuri.
Potrivit etnologilor, ziua de 1 martie avea valoare de omen, ca ziua de Craciun si ca cea de Anul Nou: „Cand ajungeam la intai mart se chema ca asta-i Odochia, Baba Odochia. Dimineata ne sculam si incepem 12 lucruri, ca la Crasiun” (informatie de teren din Republica Moldova culeasa de Varvara Buzila). Ziua Babei Dochia trebuia neaparat sa fie tinuta, prin unele locuri numai torsul fiind permis. Prin alte parti era strict interzisa si aceasta treaba de teama ca nu cumva „peste vara puii sa se inece in treuca”. Unele femei credeau ca fierband bostan alb si dandu-l de pomana de sufletul Dochiei mai puteau munci si altceva. Fetele mari care nu-si doreau soacre rele se sileau din rasputeri sa nu munceasca deloc pe 1 martie. Oricum, motivatia celor care nu lucrau in aceasta zi era aceea ca altfel Baba Dochia s-ar fi maniat si mai tare, scuturandu-si cojoacele vreme de noua (sau 12) zile la rand!
O alta componenta importanta a zilei de 1 martie privea practicile de purificare. In Moldova, ca si in intreg spatiul romanesc, impreuna cu derularea actiunilor rituale, oamenii recurgeau si la puterea cuvantului. Obligatoriu, o anume fraza era rostita in aceasta zi pretutindeni. Despre ea amintea si parintele Simion Florea Marian la sfarsitul veacului al XIX-lea: „Ca sa nu te manance purecii, la 1 martie infigi un cutit in mijlocul pragului, spunand de trei ori: ‹‹Mart in casa, purecii afara!››”
In traditia romaneasca martisorul apare format dintr-un fir, din doua sau chiar din trei fire. Numarul diferit de fire nu este esential. Pana si un singur fir de lana, cu rol de martisor sau de simbol apotropaic, are deja in sine potenta unui simbol. El repeta la scara mica ideea de funie, un motiv simbolic la care gandirea simbolica recurge mereu pentru ca are o mare capacitate de a opera cu ajutorul instrumentarului simbolic si are ca rol izolarea sacrului de profan. Firele rasucite ale martisorului reprezinta incercarea de a influenta magic unitatea contrariilor calendaristice: lumina-intuneric, caldura-frig, iarna-vara, fertilitate-sterilitate. Rostul lui era ca prin impletirea celor doua fire, vazute ca forte universale, sa impace contradictiile, asigurand bunul mers al lumii. Snurul este un simbol stravechi al generarii si regenerarii continue a vietii.
Traditional, martisorul era daruit mai ales copiilor si fetelor. Exista atestari, mai ales pentru zona Olteniei, care arata ca martisorul era purtat numai de catre fetele mari, care, foarte interesant, il purtau ascuns in san. Se pare ca pe vremuri, in mai toate zonele tarii, martisorul a fost purtat si de catre flacai (pus de catre fetele mari; insa, mai intotdeauna, schimbul era reciproc), barbati si femei maritate, ba chiar si de catre batrani si batrane.
In ultimele secole, martisorul a fost purtat de fetele mari si nevestele tinere pentru a fi sanatoase si curate ca argintul, albe si rumene ca florile si pentru a nu le parli Soarele de primavara, crezandu-se ca „Cine poarta martisoare, / Nu mai e parlit de soare!” Insa, altadata, martisorul era pus in locuri sensibile ale corpului, la baieti acestea fiind incheieturile mainilor si ale picioarelor, iar la fetite si la fetele mari in special gatul. Flacaii il purtau la caciula sau la palarie, iar batranii la haina sau la mana.
La copii, obiceiul cerea ca martisorul sa fie pus de catre mame inainte de rasaritul soarelui sau macar o data cu inrosirea lui. Pana la cel de-al doilea razboi mondial, la 1 martie, toti copiii, cand ieseau prima data afara, trebuiau sa poarte martisoare: „Martisorii ii faceau de cu seara si-i puneau pana la rasaritul soarelui la gat si la mani”; „La Intai Mart de dimineata tare, pana a iesi soarele, rasusei doua ate, una rosie si alta alba, apoi legai un snur de aista la gat si la amandoua mainile. Erai legat in trei locuri” (informatii din Basarabia; culegator: V. Buzila). In unele zone ale tarii, martisorul nu se punea la 1 martie, ci atunci cand aparea pe bolta cereasca Craiul Nou (luna noua).
Originea acestei sarbatori ar fi, dupa unii etnologi, romana, iar dupa altii traco-daca. Intalnita numai in sud-estul Europei si in Italia, sarbatoarea are ca punct de plecare stravechi practici rituale, facand parte dintr-un scenariu amplu si complex care urmarea innoirea anului primavara, la nasterea si moartea simbolica a Babei Dochia, intruchipare a Marii Zeite a Pamantului.
Sarbatoarea Martisorului este un exemplu aparte de vivacitate culturala a unui simbol obiectivat. Si-a pastrat esenta sa ca forma, a ramas un obiect confectionat din doua fire, preponderent in alb si rosu, chiar daca i-au fost adaugate elemente complementare. Chiar daca rosturile vechi de aparare au fost marginalizate s-au pastrat functiile lui in socializarea copiilor si in sporirea comunicarii sociale. Comparand informatiile venite din registrul traditiei cu practicile contemporane, se observa tendinta de a-i reduce functiile doar la prima zi din luna martie si la fortate rosturi estetice. Repunerea martisorului in albia traditiei ar putea sa aiba loc intr-un context mai general, context in care oameni si institutii responsabili(e) si-ar dori temeinic sa reconsidere, cu stiinta curata si bune intentii, bogatul nostru bagaj de credinte si superstitii.
Asemenea inaintasilor nostri de acum 100 de ani, multi dintre noi nu mai stim de ce se confectioneaza martisoarele sau de ce se pastreaza cu incapatanare firul impletit in doua sau trei „colori”. Desigur, nici nu mai banuim semnificatiile culorilor, iar daca cineva ne-ar spune ca, de fapt, rosul e … negru, l-am privi pe respectivul cu mirare. Asadar, sa incercam sa descifram, cu ochii si sufletul stramosilor, sensurile mai profunde ce se ascund in albul, negrul, albastrul si rosul martisoarelor de altadata si de acum. Insistam asupra cromaticii martisorului deoarece, potrivit pictorului W. Kandinsky, problema culorilor depaseste cu mult domeniul esteticului.

Festivalul Martisorului de la Iasi

La Iasi, din 2005 incoace, din 24 sau 25 februarie pana pe 1 martie, strada Alexandru Lapusneanu, vechi loc de promenada al iesenilor, devine strada cu martisoare „suta la suta romanesti”, aici desfasurandu-se Festivalul Martisorului. Purtand cate un banut, ca in vremuri stravechi, ori talismane doar de inspiratie traditionala, precum obiecte din ceramica, lemn, paie, papura, piele, sfoara sau chiar … turta dulce, snururile alb-rosii, dar si alb-negre sau alb-albastre, ne bucura privirile ratacite de-atata … iarna!
Initiatorii Festivalului sunt Asociatia Mesterilor Populari din Moldova, Asociatia „Al. Lapusneanu” si Primaria Municipiului Iasi. In timp, acestora li s-au mai alaturat Muzeul Etnografic al Moldovei si Asociatia „ART-Mestesugurile Prutului”. In esenta, manifestarea isi propune sa contribuie la regasirea sensurilor traditionale ale martisorului si impacarea, in masura posibilitatilor, cu tendintele novatoare, insa neaparat de bun gust, ce invadeaza in ultima vreme si acest stravechi obicei de primavara. La inceput au participat numai 10 mesteri si creatori populari, in acest an, la editia a VII-a, anuntandu-si deja participarea nu mai putin de 40 de mesteri din toata tara si din Republica Moldova. Festivalul s-a bucurat mereu de o larga mediatizare in toata presa scrisa si audio-vizuala locala si regionala (remarcam doar prezentarea Festivalului nostru pe net de catre o inimoasa ieseanca, e vorba de Madalina Moewis, la adresa: http://madalinamoewis.wordpress.com/2009/03/03/festivalul-martisorului-editia-v-iasi-in-imagini/), fapt care a generat o afluenta de vizitatori si cumparatori, in special din randul tinerilor.
La ultimele editii, alaturi de Targul de martisoare se organizeaza si alte activitati menite sa puna in evidenta mai bine valentele martisorului arhaic. In acest sens, amintim: colocviul pe tema cunoasterii martisorului, recitalul pus sub genericul „Martisorul in poezia romaneasca”, spectacolele de muzica si dansuri populare sustinute de elevi de la scoli, licee si colegii iesene, atelierele de pedagogie muzeala aplicata s.a.
Etnograf Marcel Lutic (AFR Iasi)
Presedinte al Asociatiei Mesterilor Populari din Moldova

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

SCULPTURI IN SUFLET

On February 24, 2011 By nelursIn NewsLeave a comment

CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI
“Atelierele de lectura ale poetei Angela Baciu”
“Cenaclu Ion Chiric”

va invita sambata 26 februarie 2011, orele 16.00 in Club “Zod!ar”, la lansarea volumului de debut:

“SCULPTURI IN SUFLET” – Ed.”Sinteze” de Mihai MOISE

Evenimentul cuprinde lansarea cartii si poeme in lectura autorului.

Coordonator si moderator: Angela Baciu.
Va asteptam pentru autografe, intrarea este libera.

Va astept cu mult drag.

Angela Baciu
scriitor, membru U.S.R.
consilier cultural C.C.Sind.Gl

FENOMENUL PREVIZIONAR DE SORGINTE POETICA, LA ADRIAN BOTEZ

On February 24, 2011 By nelursIn literatureLeave a comment

Studiile academice despre literatura intelectualista (Elie Faure, Rene Huyghe, Marcel Brion…) ne atrag atentia ca, intre doua directii-generatii – antagonice (in cazul de fata, Vasile Militaru – Adrian Botez), una cultivand intropatia, iar cealalta obiectivismul structurilor estetice, se pastreaza cadrul social-istoric, filtrat prin spiritul cartezianismului, dintr-o scolastica de traditie religioasa, punandu-se problema remarcii elementelor afective ale limbajului care, de la Charles Bally incoace, se numeste stilistica.   Vom porni spre a judeca latura obiectuala, in grad intelectual exprimata, prin care forma lingvistica devine pecete a sintaxei poetice, a multora dintre versurile lui Adrian Botez, de aceasta data in ultimul sau volum, Cartea Profetiilor (Editura Rafet – 2010) – structurata de cele patru capitole: 1. Cartea profetiilor, p. 5-44; 2. Cartea glasurilor, gesturilor si tacerii, p. 45-87; 3. Cartea descantecelor, p. 89-119; 4. Cartea apocalipsei p. 121-134; in finalul cartii, exista o selectie a referintelor critice si note biografice. Numai un scriitor de rangul domniei-sale ne putea pune in fata unei situatii pe care nimeni nu o mai analizeaza ca raport sau dimensiune, in relatia emitent-receptor, si anume: Adrian Botez se adreseaza cititorului cult, pe cat posibil rafinat, in mod obligatoriu credincios si patriot, pentru ca orice poem se dovedeste a fi o constructie deliberata – si astfel il vom intelege, numai daca vom impartasi intentia ce-i sta la baza: „eu nu scriu pentru om – ci pentru stele/ fac semne – fierastrau la mari zabrele:/ sa nu-mi mai fie,-n noapte,-atat de greu/ sa-i strang – senin – mana Lui Dumnezeu! […] degeaba tragi cu ochiul pe la geamuri/ degeaba te urcasi pe-nalte ramuri:/ lucrarea mea – cu zimti de liberare/ nu e deschisa pentru fiecare” (Pentru cine scriu eu, p.48) De aceasta data, pe „fundatia” poeziei religioase, dascalul de integritate culturala va construi, din liantul intuitiei, cu ceea ce realitatea deruleaza in societatea contemporana, poezia de consistenta profetica: „voi – care veti urma smintelii mele/ sa nu ma plangeti – ci sa luati aminte:/ n-am apucat sa spun multe cuvinte/ dar cate-am spus – va fie neuitare:/ pe Crist nu-l pui la zuruiri de zare/ ci la icoana-n suflet – lumanare!” (Despre Hristos – tarziu, p. 115) Scrisul se realizeaza, in mare parte, cu ajutorul fantasmelor – activand ideologii din lumea reala, pe fondul emotiei contemplative a poeziei, cerandu-i-se cititorului de conditie elevata sa intre in rezonanta cu presiunea creatoare din climatul poetului: „prin jungla dreptatilor oarbe-ale mortii/ lepre tarasc peste apele-amiezii:/ demoni – ca viermii – in inima sortii/ podidit-au clopotnite – jalnici diezii!” …asociata fiind cu demascarea efectului psihologic transmis asupra maselor, de subcultura intretinuta tendentios la rang superlativ: „ce bezna-n lumina! cutremur de crez!/ bolnavele maduvi de ceasuri prelinse/ ne cara – cu viata cu tot – si-s incinse:/ refuz sa plutesc – intr-un dangat cu miez…” (Jungla dreptatilor oarbe-ale mortii, p. 55) Acest refuz de a consimti intr-un fel decesul spiritual (insusit si de subsemnatul) ni-l infatiseaza pe Adrian Botez sprijinindu-se cu piosenie pe soliditatea traditiilor – in care motivul moral superior determina actul atitudinii, ce abordeaza si fixeaza fragmentele unei lumi faramitate: „ce-a mai ramas din tara asta – demn?/ doar muntii convorbesc cu Dumnezeu-/ doar ei strivesc – sub creste – nori – mereu!/ …de ne-ar strivi pe noi – paduchi: al Tarfei semn!” (Ce-a mai ramas din tara asta?… p.22). Faptul ca s-a marcat cu majuscula echivalentul unei ere (al Tarfei semn) ne demonstreaza un soi de contradictie spirituala, pe fondul ironiei culte, amintindu-ne de Minna von Barnhelm, initiatorul acestui gen de arta. De fapt, in poezia lui Adrian Botez practica limbajelor curente fixeaza pana la detaliu obiectul exprimat, gradul de complexitate, capacitatea de cuprindere definind valoarea intrinseca. Prin caracterul activ pe care il tradeaza cu usurinta limbajul conventiilor sociale, in formularea tuturor acestor aspecte il descoperim si in cu totul alt gen de ironie pamfletara (prin sfichiuire), adresata factorului de decizie viciat (in speta liderului politic) : „prea multa sperma azvarlita la canal/ prea mult strain in laptele de mama:/ e jalnic sa devii din om – semnal/ si rau – cand muntele – nisip se farma.” […] „ …unde esti, unde – Codru Dumnezeu?/ respir cenusi – din ce in ce mai greu…” Aceasta este o caracterizare continuata de obtinerea fizionomiei „copilului din flori” (retinem strainul din laptele de mama, n.n.) Limbajul acesta este un instrument al actiunii de complicitate – subinteleasa – cu cititorul regasit in tensiunea spirituala a autorului, totul definindu-se sub auspiciul intentiei estetice, prin faptul ca neologismul include metafora proverbiala, la un moment dat – reprodus fiind intr-un vocabular retoric: „ai fost scapat din pantec – in hazna/ si garnisit : bulbuci de ras prostesc…/ nu esti slavit de pasari – o cazma/ iti tine loc de Arborele-obstesc!” (Prea mult si prea putin, p. 84).
Dupa ce acuza vehement pe acei propagandisti ai lumii intunericului, ai declinului moral, vom observa incercarea lui Adrian Botez de a converti monstruosul, ratacitul din bezna, la lumina pe calea credintei consecvente, confirmandu-ne ca detine o constiinta incadrata maximei lui Publilius Syrus: Ignoscito saepe alteri, nunquam tibi (Iarta pe altii adesea, niciodata pe tine insuti) : „sa vii – de Craciun/ cu mine – in aceeasi biserica/ friguroasa – tu javra/ umflata/ buburoasa!/ sa-L privesti – dimpreuna cu/ mine – pe Pruncul cel/ dezgolit – pe/ Hristos Cel/ Pribeag si sarac/ Scuipat si Umilit!/ nu se cade sa-ti cauti/ tu – un Dumnezeu mai/ calduros decat al/ meu: ori suntem copiii/ aceluiasi Dumnezeu – ori/ Hristosul meu/ zgribulit – va/ bate razboi crancen – cu/ Veneticul tau – potrivit din/ burta si gusa – cu/ ticalosia ta – putind/ incinsa si ranceda – cat si/ credinta-ti!/ vino cu/ mine – tu jivina bortoasa – la incercarea/ Bisericii de Ger – pronaos la/ Cer!” (Vino cu mine, p. 71)   Este vizibila similitudinea punctului de vedere crestin ortodox cu cel al lui Vasile Militaru, unde se consuma o constiinta a timpului, identificand tocmai in acest paralelism structura-fenomen, substratul leibnizian: „ eine durch menschliche Knust verfertigte Maschine ist namlich nicht in jedem ihrer Teile Maschine” (Masina realizata prin arta, nu este o masina partiala). Chiar si Leibniz constata faptul ca amprenta artei modifica esentialitatea tehnicului ca realizare, in timp ce tehnica, la randul ei, mediaza expresia esentialitatii. Doar determinarea actului creator – atat la Militaru, cat si la Botez – ramane legata de inspiratia filosofico-religioasa. Cateva repere importante de ordin tehnic extraarticulare, la nivelul formei si continutului, se cer a fi explicate in detaliu, deoarece se evidentiaza flexiunile, corelatia dintre eufonie si forta verbului, la care autorul recurge, oferindu-ne variantele silabice ale versului, ca efect al momentului de exaltata inspiratie: „stiu ca trebuie sa stai/ mereu – cu spatele la/ ceva/ cineva.” (Cu toate cele patru fete, p.12) sau: „zadarnica este/ lepadarea de sine/ tarzie – a/ omului” (Prea tarziu, p.14). Asadar, nu este vorba de o schimbare autonoma a formelor, ci de o modificare a functiei poetice, in raportul accent lexical-cantitate. Dialectica cu care Adrian Botez isi muzicalizeaza poemele deriva din existentialismul sartrian, prin amploarea negativismului acordat spectrului decadent, in favoarea preceptelor religioase stramosesti, ca baza a revigorarii factorului educational si, mai departe, redobandirea valorii spirituale a Neamului: „intr-o lume in care diavolii ne scriu leacuri/ nu se intampla decat farse, crime… fleacuri!/ sa te intorci acasa – lenes – fara cap/ e chiar normal – nicicum un handicap!/ […] a trada – huli – distruge,-e – un lucru bun/ necesar- hranace – cat un „big” dejun: […] caligrafiem pe cer minuni de-obraznicie/ toata ziua ne spreiem cu blasfemie” (Leac pentru aceasta lume, p. 82). Indemn, atitudine efervescenta, poet dominat de dorinta de a trezi, „din somnul cel de veci”, Natiunea: „dati jos urgent din birje vizitiii/ ce peste inimi au trecut cu roata:/ aceasta-i tara unde mor copiii -/ demonii sa-i inlocuiasca-s gata!” (Aceasta-i tara unde mor copiii, p.111). Adrian Botez are si nota de penalizare atribuita, la fel de prompt, „surzimii” : „vorbesti, vorbesti… – degeaba, pentru viduri – / vorbesti o limba a mutilor de tara:/ oricat te urci pe scara planetara/ te huiduie amoebele, in triburi! […] „batjocura tacerii te ucide” […] „profet mizeriei de-a te-ndoi de om,/ de-a lancezi pe muchia de atom – / esti doar o umbra pe un zid, in luna” (Batjocura tacerii, p. 54).
          Bineanteles ca Materiam superabat opus, si in cazul lui Adrian Botez. Necesitatea de obiectivare creatoare face ca sentimentul sa ia forma si intensitatea starilor din mediul conviv. Aici, intr-o intimitate desavarsita, poetul isi descarca versului, tensiunile adancimilor sufletesti – unde stilistica detine actul de creatie a viziunii asupra lumii, prin natura filosofico-rationala, estetico – poetica: „batrane Doamne – intre – intunecate/ crengurile Tale – imi caut/ inima” […] e atata negraita/ Lumina – clocotinda tacere – asteptare ramasa/ ingerilor – in frunzisul din care/ spre omenirea-nsaracita dezlegatu-s-au in sfarsit/ glorioase – Radacinile Izvorate-ale/ Graiului-Graalului” (Graiul Graalul, p.15) …. continuand, in acelasi ton, sa divulge slabiciuni si profetii, se face auzit glasul sufletului solitar, cel opus sufletului practic, social… sufletul care se vede impins sa se exprime plin de clocotul trairii intense: „intre fulger si/ tunet – se desfasoara fiintarea/ mea: Dumnezeu fulgera – chiar/ trasneste – inspirat de puritatea/ stancilor – iar eu/ eu – puturosul om – intarzii/ potrivind sunetele/ tunetului – sa ia urma – sontac-sontac/ Ei – Triumfalei intru/ Fastul Exploziei Facerii/ Lumini./ Poezie – ajunge- L din urma pe/ Nevazutul Cosmic – sau macar pe/ Distinsul Dirijor!” (Intre fulger si tunet, p.37)    Adevarul cum ca poeticitatea unei poezii consta in modul coerent al sentimentului indus de social, alternat de intuitie, care nu este altceva decat o viziune penetranta asupra realitatii, nu poate exclude forma unei contagiuni sugestive, ca si o impacare cu sine si cu lumea: „cand El ma va chema – se va face/ liniste in padure: razele lunii se vor/ impletici printre cele – ale / soarelui – aiurare de/ zodii.” […] „timpul inselarii s-a ghemuit/ spaimantat de moarte – la picioarele/ mele: gafaie cumplit – gata-gata sa/ sparga crustele de lumina-ale/ stelelor” (Cand El ma va chema, p. 41).
Cata forta are metafora boteziana, descifrata prin descrierea pasului facut peste pragul vietii in moarte, si inaltarea sufletului la stele… Vom lasa alte aspecte constatatoare asupra cartii in seama distinsului cititor, iar noi vom incheia tema analitica, exprimandu-ne convingerea ca Adrian Botez isi completeaza opera cu inca un succes editorial.

Cristian NEAGU