OMULEŢUL ŞI FLOAREA
de Ben TODICÃ
În România, pe vremuri, văzusem un film, alb/negru, de desene animate cu un omuleț care plantase o floare albă pe marele și rotundul pântec al planetei și o uda mândru din stropitoarea sa. Era omulețul marelui regizor Ion Popescu Gopo. Acest filmuleț este, poate, cea mai potrivită metaforă pentru relația mea cu Vasilica Grigoraș. Ea, omulețul din România, iar eu, floarea la antipozi, botezată cu rouă de când a descoperit-o cu grija devenirii spirituale, boaba de apă care să ostoiască văpaia dorului dintre oameni. A aruncat sfoara de aur în adâncuri precum marele înțelept, cuvinte balsam, frumuseți perenice spre vârful himalayan al iubirii mele cerești.
Continue reading “Ben Todica – OMULEŢUL ŞI FLOAREA”











