Cum ascund guvernele sub preș Morții Vaccinării

de Ștefan Constantinescu 

În Statele Unite, în Uniunea Europeană și în Israel are loc aceeași operațiune de mușamalizare a deceselor campanie de vaccinare în masă. 

Potrivit dr. Peter McCullough, directorul adjunct al secției de medicină internă la Baylor University Medical Center, cunoscut ca unul dintre cei mai publicați cinci cercetători medicali din Statele Unite, vaccinurile ucid „un mare număr” de persoane, iar guvernul refuză să ia notă de acest lucru, scrie Mercola.

Într-un interviu video cu ziaristul de investigații și fondatorul Libery Sentinel, Alex Newman, McCullough a declarat că guvernul american, Fundația Bill & Melinda Gates și agențiile sanitare din lumea întreagă și-au asumat sarcina de a vaccina populația mondială, afirmând că „vaccinurile” COVID sunt vaccinurile cele mai puțin mortale create vreodată.

McCullough a depus mărturie în trei audieri diferite în Senatul SUA, explicând tratamentele pe care le-a folosit pentru a ajuta pacienții să se vindece de COVID-19 și să evite spitalizarea.

Citiți și: Gheorghe Piperea: Din 26.106 decese ștampilate Covid doar 227 au fost exclusiv și confirmat din cauza Covid. Ministerul nu a spus, încă, ce număr de decese a fost cauzat de închiderea de facto a 80% din capacitatea de tratament a sistemului spitalicesc

Valentin Boeru: Și cu pandemia cum rămâne? Sub 300 de români au murit, dar scriptele arată spre 30.000. Cum vine asta?

Aceste strategii sunt dezvăluite și în articolul „Baza fizicopatologică și justificarea tratamentului ambulatoriu precoce al infecției cu SARS-CoV-2”, publicat în numărul din ianuarie al American Journal of Medecine.

McCullough a fost și consultant al „Ghidului pentru Tratamentul la domiciliu al COVID”.

Cu ocazia unei audieri recente în Comisia de Sănătate a Senatului statului Texas, McCulloug a subliniat că, potrivit datelor disponibile, tratamentul timpuriu a prevenit până la 85% dintre decesele COVID.

Tratamentul timpuriu la domiciliu reduce la minimum și răspândirea, iar perioada de infecțiozitate poate fi redusă de la două săptămâni la circa patru zile.

Totuși, deși sunt ieftine și disponibile, tratamentele timpurii au fost toate cenzurate și eliminate, se pare pentru a nu impieta asupra campaniei globale de vaccinare în masă.

De fapt, observă McCullough, nu a fost publicat nici un ghid limpede de tratament pentru COVID, nici măcar protocoalele din spitale.

Agențiile de sănătate s-au concentrat exclusiv pe mască, lockdown și așteptarea unei terapii genetice numită „vaccin”.

Rezultatele au fost devastatoare. După cinci luni de campanie de vaccinare în masă, peste 10.000 de persoane din SUA și UE au murit după vaccinare.

Orice alt vaccin ar fi fost retras de pe piață.

De exemplu, în 1976, guvernul SUA a vaccinat 45 de milioane de oameni împotriva gripei porcine. Întregul program a fost anulat după raportarea a doar 53 de decese, potrivit Fox News.

Acum, autoritățile sanitare americane ignoră mai bine de 3.800 de decese după vaccinarea anti-COVID, numindu-le fie o coincidență, fie lipsite de importanță.

Atenție: după cinci luni de campanie de vaccinare anti-COVID, avem un bilanț al mortalității de 7.000% mai mare decât în timpul campaniei de vaccinare împotriva gripei porcine, oprită deoarece vaccinul a fost considerat prea periculos.

„Vaccinul” COVID-19 este mai periculos și decât vaccinul împotriva gripei sezoniere.

După cum arată McCullough, în medie, sunt raportate 20-30 de morți după vaccinarea împotriva gripei sezoniere, administrată anual la circa 195 de milioane de americani.

Comparați aceste cifre cu vaccinurile COVID. Până acum, circa 124 de milioane de american au fost vaccinați împotriva COVID-19, iar bilanțul deceselor era deja de 3.837, la 30 aprilie.

Mai grav, se pare că sistemul american de raportare a efectelor adverse ale vaccinării (VAERS) este rămas în urmă cu circa trei luni, deci este probabil că această cifră să fie mult sub nivelul real.

Chiar și dacă VAERS ar fi la zi, tot ar fi vorba de o subestimare, dat fiind că efectele adverse după vaccinare sunt raportate într-o proporție între 1% și 10%.

Așadar, în realitate, am putea avea undeva între 38.370 și 383.700 de decese legate de vaccinarea anti-COVID în Statele Unite.

O a treia comparație poate fi făcută cu toate vaccinurile.

După cum arăta Tucker Carlson, pe 6 mai 2021, vaccinurile anti-COVID au provocat deja mai multe decese decât toate vaccinurile luate împreună, de la jumătatea lui 1997 până la sfârșitul lui 2013, o perioadă de 15 ani și jumătate.

Într-un raport recent, Comitetul Popular Israelian (IPC), un organism civil de experți sanitari, a conchis în mod similar că „nu a existat niciodată un vaccin care să facă rău la atât de mulți oameni”.

Comitetul a primit 288 de sesizări de decese după vaccinarea anti-COVID, 90% dintre acestea survenind în termen de 10 zile de la injectare.

Raportul, tradus din ebraică, arată:

„Potrivit datelor Biroului Central de Statistică, în perioada ianuarie-februarie 2021, la apogeul campaniei de vaccinare în masă din Israel, a existat o creștere cu 22% a mortalității totale în Israel, în comparație cu anul trecut.

„În fapt, ianuarie-februarie 2021 au fost lunile cu cele mai multe morți din ultimul deceniu, cu cele mai mari rate ale mortalității comparativ cu lunile corespunzătoare din ultimii 10 ani.

„În grupa de vârstă 20-29 de ani, creșterea mortalității totale a fost cea mai dramatică. În această grupă de vârstă, am descoperit o creștere cu 32% a mortalității totale comparativ cu anul trecut.

„Analiza statistică a informațiilor Biroului Central de Statistică, combinate cu informațiile de la Ministerul Sănătății, duc la concluzia că rata mortalității la persoanele vaccinate este estimată la circa 1:5.000 (1:13.000 la grupa de vârstă 20-49, 1:6.000 la grupa 50-69, 1:1.600 la 70+).

„Potrivit acestor evaluări, este posibil să estimăm numărul morților în Israel, imediat după vaccin, la circa 1.000-1.100.”

Contrastul dintre reacția guvernului la decesele după vaccinarea anti-COVID comparativ cu cele din campania de vaccinare împotriva gripei porcine din 1976 este „alarmant”, spune McCullough.

Pe 19 februarie 2021, Centrul american de Control și Prevenire a Bolilor (CDC) a emis un comunicat în care afirma că „nu există probleme de securitate” cu injecțiile mesager ARN de la Pfizer și Moderna. Dintre cele 113 decese raportate până atunci, nici unul nu a fost considerat a avea vreo legătură cu vaccinul.

Apoi, în mai 2021, după analizarea a 1600 de decese raportate prin VAERS de către un grup de medici nenominalizați de la Agenția Medicamentului, CDC a declarat că nici unul dintre decese nu are legătură cu vaccinul.

Aceasta, în ciuda faptului că 24% dintre decese au survenit în interval de până la 48 de ore după vaccinare, iar 16% în interval de 24 de ore.

Problema este că ar fi fost nevoie de câteva luni pentru a investiga atât de multe decese, astfel că probabilitatea ca această investigație să fi fost corectă este practic nulă.

„Este imposibil pentru niște doctori fără nici o experiență în COVID-19 să opineze că nici unul dintre decese nu a avut legătură cu vaccinul”, i-a spus McCullough lui Newman.

„Deci, cred că a fost efectiv o albire, cum am mai văzut… Avem în prezent cel mai mare număr de morți cauzat de vaccinare și au fost zeci de mii de spitalizări, toate putând fi atribuite vaccinului, și continuăm să le ignorăm.”

Motivul pentru care nu auzim nici o informație negativă despre aceste „vaccinuri” este că rețelele mari de presă și cei care au interese legate de vaccinuri au format o „coaliție a informațiilor de încredere”, care încearcă să împiedice ca orice informație negativă despre vaccinurile COVID să ajungă la presa populară, „deoarece sunt îngrijorați de ezitarea față de vaccinare”, spune McCullough.

Semne despre riscurile letale sunt evidente și în Uniunea Europeană, unde sistemul EudraVigilence a primit 7.766 de rapoarte de decese după vaccinarea anti-COVID, până pe 17 aprilie 2021.

Dintre acestea, injecția mesager ARN de la Pfizer este responsabilă pentru cel mai mare număr de morți – 4.239, urmată de Moderna – 2.094 morți, AstraZeneca – 1.360 morți și Johnson & Johnson – 19 morți.

Sursa: https://www.activenews.ro/covid-dezvaluiri-covid/Cum-ascund-guvernele-sub-pres-Mortii-Vaccinarii-166926

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.