A fost anunţat că a murit. A fost dusă imediat la capela cimitirului. În urma ei s-a eliberat un pat în sala aceea în care zăceau o duzină de legume: femei şi bărbaţi, acum fără sex, care erau hrăniţi precum copiii, şi care produceau în azil deranj, cheltuieli, şi urină. Acolo mirosea atât de uman, cum numai leşurile care rămâneau în urma războaielor, părăsite pe câmpiile albe pictate cu ciori, mai miroseau, putrezite pe jumătate şi mâncate începând de la globul alb, ocular.

A ajuns la cimitir dimineaţa. Femeia se odihnea de două zile în cel mai ieftin sicriu de brad. Părea că doarme. Părea că toate mirosurile au spălat-o, şi a rămas învelită în somnul cald al veşniciei, fericită, odihnită, şi legănată. Era acum un copil cu faţa de ceară, bucuroasă că învăţase, după o viaţă de educatoare, să moară. Continue reading “EDUCATOAREA” →