STINS…(poeme și prozopoeme…ieșite din vreme)” – PARTEA A III-A – de Adrian Botez

TRUVERUL SACERDOT

s-a stins – în Vârf de Munți – COPITA :

nu mai e Valul – nici Ispita !

cui să mai strigi : ”Mai este-o Poartă !”…?!

Sferele Oarbe nu dau Soartă…

…Sferele Oarbe trăiesc MISTIC

în Vârf de Munte…nu turistic :

Munte de Foc și de Pucioasă :

PREFAȚĂ  Sorții-cea-cu-Coasă… 

…cine nu crede – nici nu vede :

nu va-nțelege-Albìni și Strede 

chiar de Prăpădul e-acum  – COSMIC !

…auzi Orăcăitul Dosnic :

Ce fel ajuns-au – Azi – Truverii

că parcă-s Bocetul Muierii ?

căci noi ne ținem de…EROI !

…chit că orăcăie-n Noroi…

…avem – cu toții – -o DATORIE

Lumea Aceast’ n-a fost să fie…

…Truverii-s Rugi cu Umilință 

Cuvânt Sălbatic – de Priință !

depunem  Jurământ  Străbun :

Lumi – una-alteia – sunt  : AJUN !

…Munți reaprind al nost’ Altar

și Făt-Frumos – și Cal Solar :

MOARTEA NE FIE-N PREASFÂNT – OBȘTESCUL  CHIN :

când ne-om trezi – CU-ADEVĂRAT ! – vedea-vom CRISTUL-CRIN !

***

3-LATRU

Iarnă : grea

și-atotapucătoare – Caracatiță

Albă… – …latră

Câinii – înverșunați  – cumpliți și 

tenaci – îndoind  – cu japca – spre

Infern – toate colțurile

Lumii… – …latră

Lupii – latră…

…pot eu să fac

Ceva – împotriva  acestei

Metafore Vii  –  a Prăpădului – și

Singurătății ? – …da :

m-apuc să latru – mai tare – mai

credibil și mai

convingător – decât toți

Câinii și Lupii

Infernalului Pustiu…

…și Pustiul dispare – pe loc ! – …laolaltă cu

Lumea !

***

4-ELIBERARE PRIN MIORIȚA

dintotdeauna  – -am locuit onest – AMURG

disprețuind tentacularul – ticăloșitul BURG

am fost Tovarăș-de-Culcuș – cu Păsări și cu Îngeri :

știam cum – coborând o Treaptă – trădezi și-ncepi să sângeri…

m-a răstignit – din Depărtare – DIHORUL-BURG – din Zarea

dar Sufletul nu mi-a-arestat – nici mi-a-mpuțit Suflarea…

CURAT – străbat – prin Porți de-Amurg – cu JIND – câtre IZVOARE :

doar lor cutez să dezvelesc – o RANĂ-care-DOARE

ascuns în LUMEA-după-AMURG – mă lecuiesc de ”VORBĂ” :

rostesc CUVÂNTULNALT și SFÂNT : n-amestec Duh – cu…”ciorbă”…

apoi –  ușor sui-voi – Treaptă cu Treaptă – la-ALTAR BĂTRÂN – din LUNĂ

unde-ntâlnesc STRĂMOȘI – EROI – plecându-mă-n FÂNTÂNĂ :

da – ne zărim doar în OGLINZI –  ACUM… – …dar ne cuprinde DORUL

ca – prin OGLINZI – să ne cântăm CREDINȚADESCÂNTECUL  STRĂVECHI : 

e MIORIȚAMPĂRĂTEASCĂ  : LIBERATOR e SFÂNT – OMORUL !

***

5-CUM TE MAI PRINDE RÂSUL – OAME – CÂND LUMEA E SUB TĂVĂLUG ?

cum te mai prinde RÂSUL – Oame – când Lumea e sub TĂVĂLUG ?

BOLNAVI  FĂR’  LEAC – să ardeți împreună   – pe-IZBĂVITORUL RUG !

…a fost – odată –  DIOGENE – căutând OMul  – deci LUMINA :

…prin Lumea-Ntunecată – -ACUM – umblă-ARÌCI – strâns apărându-și VINA !

căci ei din VINĂ se hrănesc  – n-au Duh și nici Simțire :

e VINA lor – e VINA noastră ? – NEAGRĂ-i UMANA FIRE ?

și – totuși – CRIST  – ce-i ZEUL nostru – cândva – ne-a vizitat :

…da-i altă vorbă – rușinoasă – CUM L-AM PRIMIT și – -NTÂMPINAT…

***

6- BUN E SOMNUL – ÎN IERTARE !

nu pot să-L iert decât în Somn

pe Cel Ce-i Lumii-Ăsteia – Domn :

m-a fâțâit în Răstigniri

că mi-am pierdut și Chip – și Știri

m-a prăbușit în Nenoroc :

acum – miros a Busuioc !

o – bun e Somnul – în Iertare !

uiți Veacuri – de Tortùri Amare…

în Somn – ești Rege peste Astre

ești CRIST – cu Raze-Ochi – Albastre !

…m-ați chinuit și m-ați scuipat

m-ați STINS – și nu m-ați mai chemat !

și – totuși – am un Nume Viu

căci scriu…și scriu…și scriu…și scriu…

…fuge de mine-orice Sicriu !

…da-n Somn – mă lecuiesc de voi :

Crin-Zeu – mă lepăd de Noroi !

…Dușmane – nu poți să mă vinzi :

Mâna-ți se-usucă – de mă prinzi !

trăiesc pe Dealul de Lumină

și nu m-atinge nicio Vină !

…Truver eu sunt – la Sfinții Prinți !

n-ajungi la Casa-mi – de te-ntinzi :

stau printre Îngeri Aburinzi 

de Grinzi – atârnă Mii Colinzi !

***

 3-LATRU

Iarnă : grea

și-atotapucătoare – Caracatiță

Albă… – …latră

Câinii – înverșunați  – cumpliți și 

tenaci – îndoind  – cu japca – spre

Infern – toate colțurile

Lumii… – …latră

Lupii – latră…

…pot eu să fac

Ceva – împotriva  acestei

Metafore Vii  –  a Prăpădului – și

Singurătății ? – …da :

m-apuc să latru – mai tare

credibil și mai

convingător – decât toți

Câinii și Lupii

Infernalului Pustiu…

…și Pustiul dispare – pe loc ! – …laolaltă cu

Lumea !

***

5-CUM TE MAI PRINDE RÂSUL – OAME – CÂND LUMEA E SUB TĂVĂLUG ?

cum te mai prinde RÂSUL – Oame – când Lumea e sub TĂVĂLUG ?

BOLNAVI  FĂR’  LEAC – să ardeți împreună   – pe-IZBĂVITORUL RUG !

…a fost – odată –  DIOGENE – căutând OMUL – deci LUMINA :

…prin Lumea-Ntunecată – -ACUM – umblă-ARÌCI – strâns apărându-și VINA !

căci ei din VINĂ se hrănesc  – n-au Duh și nici Simțire :

e VINA lor – e VINA noastră ? – NEAGRĂ-i UMANA FIRE ?

și – totuși – CRIST  – ce-i ZEUL nostru – cândva – ne-a vizitat :

…da-i altă vorbă – rușinoasă – CUM L-AM PRIMIT și –NTÂMPINAT…

***

6- BUN E SOMNUL – ÎN IERTARE !

nu pot să-L iert decât în Somn

pe Cel Ce-i Lumii-Ăsteia – Domn :

m-a fâțâit în Răstigniri

că mi-am pierdut și Chip – și Știri

m-a prăbușit în Nenoroc :

acum – miros a Busuioc !

o – bun e Somnul – în Iertare !

uiți Veacuri – de Tortùri Amare…

în Somn – ești Rege peste Astre

ești CRIST – cu Raze-Ochi – Albastre !

…m-ați chinuit și m-ați scuipat

m-ați STINS – și nu m-ați mai chemat !

și – totuși – am un Nume Viu

căci scriu…și scriu…și scriu…și scriu…

…fuge de mine-orice Sicriu !

…da-n Somn – mă lecuiesc de voi :

Crin-Zeu – mă lepăd de Noroi !

…Dușmane – nu poți să mă vinzi :

Mâna-ți se-usucă – de mă prinzi !

trăiesc pe Dealul de Lumină

și nu m-atinge nicio Vină !

…Truver eu sunt – la Sfinții Prinți !

n-ajungi la Casa-mi – de te-ntinzi :

stau printre Îngeri Aburinzi 

de Grinzi – atârnă Mii Colinzi !

***

12-MENIRE DUPĂ MOARTE 

a mai rămas – din mine – un GRĂTAR :

GRĂTAR prin cari se scurge Apa – din Orișice CÂNTAR !

…ce bine e să știi că ai un Rost

chiar de se zice – despre tine – că…”ai fost”…

…să știi că – după Moarte – măcar – TOT AI MENIRE !

…să știi că Noime-ți sunt – jur-împrejur – cu tine…

te face să răsufli mai agale

în Drumul către Styx – colò – în Vale…

…iar Hoitul tău – rămas între Cearșafuri

(…la fel de Alb – cum ele-s – prădate dintre Vrafuri…)

‘florește Chipu-ți – peste-ncruntarea Morții

c-un mic Surâs : nu-i ești indiferent  – chiar ! – SORȚII !

***

15-DOINĂ  –  DE VIAȚĂ ȘI DE MOARTE

țucu-te să te tot țuc

până tace Glas de Cuc !

Năcazu-o ieși din Casă :

pe Păduri – la-Apus – se lasă…

…eu – cu mândra – vom vărà

și ne-om iubi – în Vâlcea !

eu – cu mândra – fără Oarba

om face să crească Iarba !

m-oi simți – o dată – Om

cu mândra – vărând sub Pom !

…și n-om ispiti nici Șerpii :

la noi or veni doar Cerbii !

…s-o dus mândra – Vânt de Sară :

Inima – iar – mi-i amară…

s-or stâns Stelele – în Cer :

Inima-i plină de Ger…

…m-oi duce pân’ la Izvor :

bea-voi – și n-am să mai mor !

…fără Moarte – tot nu-i bine :

rămâi sângur – pe-Astă Lume…

***

18 – DEOCAMDATĂ – ȘED

deocamdată

șed – pe Marginea Patului – și

cuget : ”oare

șederea mea – pe Marginea Patului – schimbă

ceva – în Univers ? ” – …probabil că

da… – …nu știu – însă – cât de

mult…și pe unde…

…dar și când m-oi

ridica (să dea dracu’ !) – PRĂPĂD AM SĂ FAC ! : Universul o s-o ia

la Goană – ÎN TOATE

PĂRȚILE !  – …ca-mpuns – în fund – de

Țepii Mari – ai unei

Scârbe Mici – de

Arici…

***

19-RUGA SFINȚILOR (baladă)

m-ascunsei într-o Viroagă

să văd Sfinții cum se roagă…

cu mine – ascuns – stătea

Soarele – mic cât o Stea…

Sfinții veniră – ca Cerbii

la Sfâta Fântână-a Ierbii…

Apa – din Puț – clocotea

Sfinți-de-Foc când se ruga !

…și Soarele tremura

și Cuvinte murmura

să îi ierte Crist – Pârjolul

ce-a ivit – din Lumi – Nămolul…

…iar la Ruga Sfinților

Sfinților – Părinților

CRIST venea și ospăta

CUVÂNTUL ! – …TOT re-ncepea !

Albinele bâzâia

Furnicile furnicà

Păsări – Îngeri se făcea

Lupul Dac – ÎMPĂRĂȚEA !

…Munți Cărunți cutremura

CRISTAL – Izvor lumina

sub Stejar – Regi Vechi venea

și – cu Sfinții – se ruga…

…am plecat  – Truver ce sunt

Zei Bătrâni mă-nsoțeau – crunt…

Gură-Cască nu credea

nu credea Cântarea mea

și huleau VEDEREA mea…

atunci – Sfinți în fulgera

Lumea – iar – se limpezea

ZEI și CRIST se-mbrățișa !

***

20-”PESCAR DE OAMENI

PESCAR DE OAMENI” – așa-i zise HRISTOS…

Bietul Apostol – din Mintea-i – căzu Jos :

lepădând  Etichete – când EL l-a înfierat

cu DUH DE FOC – e Semn că… TOCMAI (…pe Sine…) S-A AFLAT !

Apostolul Ferice se-ndoaie… – …dă să-I sărute Mâna :

Ce vă spusei Eu  –  ‘nainte –   și tot v-am spus   –     într-una ?”

se mânie HRISTOSUL  : ”Voi sunteți REGI-DE-DUH

SAREA PĂMÂNTULUI ! –  iar nu Slugi Moarte-n Stuh !

O – nu fiți SECI : ASCULȚI – RESPECȚI – DAR NU TE PLECI !

căci CINE vin’ la tine – când vede doar o SLUGĂ ?

fiți DREPȚI și FĂRĂ-ASCUNSURI  – în VIAȚĂ – ca și-n RUGĂ !

… DISPREȚUIȚI DE SÙNTEȚIVĂ SCUIPĂ PLEBEA… – …ȘI-OR SĂ FUGĂ !

***

 23 – BANUL – SINGURUL VIU

Icoană Diavolească – BANII-VIII :

pentru Părinți – mai scumpi decât COPIII !

lasă – în urmă  –  doar Tăciuni și Crimă :

HRISTOS – cu DIAVOLUL – s-au măsurat în…SCRIMĂ !

Pământul – sufocat și stins – se prăbușește

întru Cenuși Atomice : e BANUL-PEȘTE !

s-a strecurat – între Popoare – SATANICĂ REPTILĂ

și numai el se vede : INFERNUL DIN LENTILĂ !

…nu mai visează Oamenii pe Oameni

ci doar Mormane de BĂNET : VIRIL – NU FAMEN !

se sui’ – un Oàreșce NAIV – pe MUNTELE-de-ARGINȚI

dar cade – drept în GURI-de-FOC : la DRACU –             -N DINȚI !

…să faci o LITURGHIE ? – cu cine ? – când TOȚI POPII

pe ZEUL-BAN slujesc – până la MUCHEA GROPII !

***

24-INSOMNII ONTOLOGICE

Bucăți de Somn îmi trec pe dinainte…

…Fanfara lor de Tinichele…

n-am mai dormit – CĂLIT ! – …nu mai țin minte…

…schimb Degetele…  – …între ele…

Sfidat de Somn – sfidat de Viață – scurg OȚETUL

în cari s-a prefăcut SFÂNT VINUL-VIS

am spart seif Lui CRIST – s-aflu SECRETUL :

de ce nu pot cârpi vreun PARADIS ?!

…voi – Omeniri – venind – senine – după mine :

s-a spart – tot ce-ar fi devenit REFUGIU !

și – torturați de-Iluzii – Gând de Crimă

descoperi-veți – peste ce-ați iubit – un LUCIU !

…s-a interzis Intrarea în ”CEVA – în LINIȘTEA DE FORMĂ

pentru că – înaintea noast’ – lucrat-au Sublimii Îngeri – ”PESTE NORMĂ” !

***

25-ZIUA SFÂNTULUI BARTOLOMEU

ai zice că – de Soare – a-nnebunit Pământul :

în Gât îi stă un URLET – nicicum salvează CÂNTUL !

trimite – în Înalturi – RAFALELE DE PĂSĂRI

trimite VII – să moară în Galaxii de ”HAI-SĂRI” !

trimite Frunze-n Vânturi  –  iar VÂNTU-i CATEDRALĂ !

…smulge – din NIMBUL CRISTIC – Petală cu Petală…

…stă să-explodeze-n AER – VIZIUNEA UNEI LUMI

ce n-a fost nici dorită – gândită în Genuni

și nici imaginată – simțită ca o BOALĂ

pe PIEILE DE FRUNZE – în OCHI DE-APĂ LUSTRALĂ

ILUZII RĂZVRĂTITE – în Cete Asasine

ne caut’ pe câte unul  – pe mine…când pe tine… :

în RĂSTIGNIRI DE MINTE și-n SÂNGERĂRI-DE-VISE

ACEASTĂ Lume piere – făr’ Moșteniri Promise…

…cu cât ENTUZIASMUL înnebunește-n CRIMĂ

cu-atât LUMINA VIE își pierde orice RIMĂ

***

26-SAMURAI

n-am văzut Samurai – plâgându-se de

Nevralgii – sau de

Bătături la

degetele de la

Picioare…

…ca să exiști – cum

vrei tu – trebuie să fii tot atât de demn și 

senin – precum Aștrii – chit că

în tine – s-au prăbușit toate

Peșterile – toate

Cerurile – și nici o

Stea – nu voiește a se-nvrednici – să-ți 

ocrotească Soarta !

***

27-CRUCIADA : AȘTEPTĂRI ZADARNICE (baladă)

aștept – și-acum  –  în Turnul de Cetate

să vină CAVALERI – DOMNIȚE – FRATE

degeaba-aștept : CIOLANELE albesc

CÂMPÌI – pe care nu le mai găsesc…

…când Clopote băteau – era o SĂRBĂTOARE :

în CRUCIADA VIEȚII –  ca într-o Piață Mare

se-nghesuiau toți PRINȚII – să afle Drumul Drept

spre ceea ce s-a dovedit… – …târziu… – …CUMPLIT DEȘERT !

…cântau – cântau – prin Munții de GUNOAIE

cărora ”AUR” le ziceau – ‘nainte de-orice Ploaie…

PRINȚII erau TRUVERI TRUVERII erau PRINȚI :

s-arate Drumul ce-apucau – zvârleau SEMINȚI !

…pe toate – ciugulitu-le-au CORBI SFINȚI

DOMNIȚE aclamau – din Mii de Turnulețe

Batiste-și fluturau Nădejdile Semețe…

…dar – TRÙFAȘI – din Cetatea MINUNĂRII 

toți au plecat – călări – SĂ SARĂ ZIDUL ZĂRII !

…și duși au fost… – …FRATELE m-a trădat – pornit !  – ca într-o sfadă :

s-a spânzurat – senin și sfidător  – în PLINĂ CRUCIADĂ

…n-a pus – nicicând – în Viața-i – MÂINI PE SPADĂ

ORB   –  eu – acum – cu CHIPU-MI URSUZ –  și ÎNRĂIT  CRUNT ÎMPIETRIT

îmi amintesc atâtea… – …că-mi vine ba să râd – ba să vomit…

…pe-atunci eram COPIL… –  …acum – pierdutu-mi-am TOȚI  DINȚII :

n-am înțeles NIMIC : nici SĂRBĂTORI – nici –  Veșnic – DISPARIȚII

***

28-CHIAR DACĂ PLEC – EU TOT TRUVER RĂMÂN

chiar dacă plec – eu tot TRUVER rămân

și Cântecul mi-e singurul STĂPÂN :

LĂUTA mi-o voi trece printre STELE

pân-or începe-a lăcrăma – și ELE :

eu le cânt DOINA noastră – ele-mi găsesc CULCUȘ :

nu mă lipsesc de RAZE – cum nu scap – JOS – ARCUȘ !

…printre Lumi  Proaspete – cu Jind-al-Amintirii trec eu – și c-un Surâs Beteag :

dac-ar fi prins – de undeva – cumva – GRĂDINI (…DE JOS…)  – PĂRĂGINITE-ACUM…  – …VRĂJITUL CHEAG…

***

29-TRUVER  LĂSAT  FĂRĂ  LĂUTĂ

…dar eu – TRUVER CĂLUGĂRIT – legat sub LEGĂMÂNT 

cânta-voi  FOC :  la TEFERI – la BOLNAVI… – …apoi – chiar la MORMÂNT !

nu m-alungați  – voi – ”PACIENȚII” – cu Pietre ori Clocire :

sunt VEACUL NOU  și –  prin CÂNTARE – SINGURA LECUIRE !

de voi răzbi – cu ARMONIA – pe Demonii din voi

Pământul – ca Împărăție – vi-ți lua-o înapoi !

…dar mi s-a spus – încă-n CETATEA de und’ purces-am eu :

Te-or umili cu-INDIFERENȚA – <<NEBUN>> ți-or zice : greu

să  te numești un <<TERCHEA-BERCHEA>> – când ești – prin fapte – ZEU !

sub MANTIE  – când ARMONIA – ți-o huiduiesc – în HOARDĂ

auzi cum – fiece OCARĂ – plesnește-ți câte-o COARDĂ…

…rămasă făr’ de STRUNE – LĂUTA-ți e-un BUTOI

iar sugrumatu-ți CÂNTEC – o MÂNĂ DE NOROI ”!

…da – voi – BĂTRÂNI APOSTOLI – din MISTICA-mi CETATE

deja știați  – din CARTEA  SFÂNTĂ : voi fi ÎNFRÂNT – cum CRIST  –  când vru DREPTATE !

căci ARMONIA și DREPTATEA – sunt într-aceleași HATURI…

…’nainte de-a fi pângărit – și JUPUIT DE CÂNTEC

‘nainte de-a fi – tot ca dânșii – PAS ȘOVĂIT  – STINS PÂNTEC

bine era s-asculți – ”ORFEU” ! – a-NȚELEPCIUNII SFATURI…

că nu-i poți vindeca pe-ACEIA – decât când ȘTIU și CER…

…ȚICNIT  – ales –  de PLEBI – ca REGE :  CRIST să și-i ia – ”DEVER

…în CER !

***

30-CÂNTEC DE ADIO : PLECAREA TRUVERILOR  – DIN TĂRÂMUL STINGERII

din CETATEA MISTICĂ-a TRUVERILOR – în plină NOAPTE – a pornit

suie-ALAIUL MISTIC – către STELELE-NCHINATE ARMONIEI !

tot ce-i Înălțat-ca-MONASTIRE – Drept – Frumos – și-i FULGER SFÂNT ZIDIT

îl urmează în Tărâmul CÂNTULUI – LUMINII – BUCURIEI !

…căci – în urmă – ale NEPUTINȚEI  LĂMPI – s-au prăpădit – s-au STINS

și e BEZNĂ – pe-unde-au curs – cândva –  IZVOARE – din ALTAR DE MUNȚI !

n-am luat cu noi – HRANĂ SLEITĂ – -n DRUMUL CĂTRE  NECUPRINS :

am luat – drept SAȚ ! – ce dă LUMINĂ – și VISARE –   -aici – SUB FRUNȚI !

…Cale Lungă apucat-am…  –  …noi – SLUJNICI SFINTEI PRIMENELI

nu putem mânea în MLAȘTINI – în ORBIRI VÂSCOASE – și-n TĂCIUNI TEMBELI :

vom afla – pentru POPAS – chiar PRIMA STEA – ce va veni – din SFINTE GRINZI

să ne-asculte – ca pe-o ÎNCHINATĂ LITURGHIE – CÂNTUL DE COLINZI  !

…toți ce credeți în LUMINĂ și-ARMONIE – binecuvântări de CRIST

nu vă fie frică : NE URMAȚI ! : veți arde LUMII – RAI : MINUNEA-AMETIST !

***

31-POVESTEA (EPILOGUL AMURGULUI)

plutind pe Lac – pe ale – ‘nalt’ – Valurilor Creste

ONDINELE-de-SPUMĂ-mi șoptesc : ”Spune-o POVESTE !

…Zeițe făr’ de Seamăn – LUNTREA-mi grăiește multe :

VRAJA POVEȘTII crește – cu cât chiar vor s-asculte

POPOARELE MINUNII – cât de-obidită-i VALEA

în cari MATROZII-și taie STRĂBATEREA și CALEA

CORĂBII – berbecește – cu STÌHII se măsoară

până când – chiar și FOCUL – începe ca să doară…

…puneți – deci – la GRĂIRE – chiar LUNTREA-mi Îndârjită

și o să povestească de ceunde-i RĂNITĂ

și unde-s ZMEII MĂRII – cu care s-a-nfruntat

până LIMAN să afle – pe CRISTUL LUMINAT !

…o – VEȘNICE ZEIȚE ! – afla-veți EPOPEE

acol’ unde gândirăți că este doar…IDEE !

***

RUBAIYATE – LUNG SPĂLATE…

43-A VENIT – PE PRAG DE SEARĂ  (rubaiyat)

a venit – pe Prag de Seară – o Străină Călătoare…

e tăcută – nu miloagă : așteaptă ”MÂINE” și ”SOARE” !

…am chemat-o – de pe Prispă – să ne intre-n Casa Mare :

Sunt CREDINȚA… : …fără mine – n-ar fi <<Casă>> – <<Mâine>> – << Soare>>…”

***

 2-ÎNȚELEPCIUNEA (rubaiyat)

Durerii tale – –NȚELEPCIUNEA-i fi-va – -n Veac ! – SINGURUL LEAC

a Turmei-Suferință așteaptă TAUMATURGUL – BUN PĂSTOR :

cu Duh  –  dezvelești Lumea de MASCĂ – de CHIP AMĂGITOR

iar MIEZU-i-FOC presari pe Răni : și-n VECI – e SFÂNT LECUITOR !

***

3- S-AU STRÂNS TOȚI ÎNȚELEPȚII (rubaiyat)

s-au strâns toți Înțelepții : a ști vor : CE-I PROSTIA ?

de ce Omul spurcat-a – în Lume – ARMONIA ?

…și-atâta se sfădiră – cu-ocări ce nu repetă – Sfioasă – CIOCÂRLIA

încât  –  din Înțelepți – ce-odată luminară STEA ! – …s-a-ales : CACOFONIA !

***

4-NU  ȘOVĂÌ  SĂ SUFERI (rubaiyat)

nu  șovăì să suferi : vei  fi mai ÎNȚELEPT !

orice Durere – -acuma – e JUDELE CEL DREPT !

pricepi cât ZEI – în Bună-Voie – s-au FRÂNT și RĂSTIGNIT :

durat-au MINUNI-LUMEA – din MÒLOZ PRĂPĂDIT !

***

5-ÎN CIUDA SORȚII (rubaiyat)

cu cât te doare mai năprasnic – cu-atât zâmbește Sorții :

o-apucă Vânt de Nebunie – când scap’ din mână  –  morții !

Olimpiada Suferinței” – în Ceruri se câștigă !

…o !  – știi aceasta ? – …vezi cum Soarta – de ciudă – se-ncovrigă…

***

6 – PROCES VERBAL AL POLIȚIEI PARADISULUI  (rubaiyat)

Învâlvorări de Viață – Incendii de Iubire

Cap fără de Coroană – Coroană fără Mire !

…ai zice : ”Paradisul ajuns-a la OSPICIU !

…nu : ȘARPELE intrat-a  –  prin POARTA NEPĂZITĂ : e-un…”indiciu” !

***

7-”TAIE PIROANE” PĂSĂRI – ÎN RAMURI (rubaiyat)

taie piroane” Păsări – în Ramuri

de-ai crede că-n Lume flutură Flamuri !

…Joc de-Amăgeală – tot mersul Vieții :

când mori – doar – scădea-vor efectele Greții…

***

8-CAFEAUA  DE VARĂ A PREABUNULUI (rubaiyat)

‘proșcați – răutăcios – cu-un  Zaț-de-Vânt

anarhic – respirăm – din când în când…

dacă Preabunul blogoslovește – și ne plouă :

avem CAFEAUA-NTREAGĂ !  (…cu Apă – pe din două !)…

***

9-SPUNEAU BĂTRÂNII (rubaiyat)

spuneau Bătrânii că Viața-i ca o Mare Apă :

te ia – te leagănă – te duce…un AMĂNUNT îi scapă :

te-o mai lăsa – vreodată – ca să simți Uscat ?

…să afli-o Noimă – în Faptul c-ai PLECAT…?!

***

14-DILEMĂ (rubaiyat)

nu-i de stat – e de CÂNTAT :

adormì ÎNTREGUL SAT !

…eu vă cânt – voi vă treziți

și pe CRIST – iar răstigniți !

***

16-PĂRERI (rubaiyat)

doi mă laudă – opt mă-njură..

cine-s Eu ? – ce Creatură ?

…mă bănui că-s cască-gură

dac-aștept păreri…din Zgură !

***

17-MAI SUBTIL (rubaiyat)

recoltezi ceea ce sameni :

eu sunt Pescarul de Oameni !

…hai și vâră Ața-n Ac :

azi țes Sorți – nu merg pe Lac !

***

18-TE-NTREBI (rubaiyat)

asuzi – din greu – trecut prin Vară

apoi – te plângi – că ”simți a Iarnă”…

nu mai sunt Zori : acum – e Sară…

…și tot te-ntrebi : Cin’ ne tot cară ?

…în ce Hambar – la urm’– ne toarnă ?

***

20-VĂZDUH (rubaiyat)

VĂZDUHULE – tu ori ești BLEG – ori doar SFÂNT-RĂBDĂTOR !

cari MII PROSTÌI – cu tot cu PROȘTI – și întreg Neamul lor !

…rabzi ZGOMOTE DE BRONTOZAURIPUTORI DIN ZGĂU DE IAD !

și…tot zâmbești – prin ÎNGERI-PĂSĂRI – ori RAZA UNUI BRAD !

***

21-STINS – APRINS  – FĂRĂ CUPRINS ! (rubaiyat)

stins – aprins – fără CUPRINS !

CERBERUL s-a pus pe…lins !

un AMURG – jum’ate chior :

tot promite…”c-am să mor” !

***

25-SFINȚENIA MUNTELUI (rubaiyat)

Mașini peste Mașini – Strada sugrumă

iar Omu-a dispărut…Murdară Spumă…

…oare va înțelege – vreodată – -a voastră Frunte

că este doar O PUNTE – spre CRIST-DIN-NOI : EL-MUNTE ?!

***

26-FANFARONADĂ RUSTICO-CELESTĂ (rubaiyat)

…un Ochi de Soare a pocnit : Ceru-i Găvanul GOL !

…să tragem – peste Lumea Asta – în loc de Cer : UN ȚOL !

ne lăudăm (Mari Fanfaroni !) – către-orice Sol Ceresc

c-așa cum stăm – CU ȚOLU-N CAP ! – …e mult mai pitoresc !

***

27-DISPARE DUH (rubaiyat)

dispare Duh – a dispărut Iubirea – Lumina-abia se mai zărește…

cei ce întreabă Condùctor – despre GARĂ – primesc – în Gură : ScârnăCap-de-Pește

nimeni nu știe de ”NĂDEJDE” :  toți se înghesuie în FUND-DE-SMOALĂ !

…cade FIINȚA între veacuri : se sparge CRIST – în ÎMPIETRITE CHIPURI : OGLINDĂ GOALĂ

***

28-CÂTE CEVA DESPRE ONTOLOGIE (rubaiyat)

STINS” sunt AICI – ”APRINS” voi fi DINCOLO :

Mistică Joacă – de Copii Zurlìi !

când Flăcăruia NU SE AFLĂ – printr-un SOLO : MINTEA-ți pătrunde – prin VIZIUNE : ȘTII !

***

29-RUPEREA LEGĂTURILOR (rubaiyat)

‘nainte de-a fi OMU‘ – -au fost COPACII

‘nainte de MAȘINI – doar PĂSĂRI au cântat !

între ”’nainte” și-”’napoi” – se târăsc RACII :

nu-i nicio LegăturăDrum – ori – măcar – SFAT !

***

30-FII FLAUTIST DIN HAMELIN (rubaiyat)

fii Flautist din Hamelin : să vină EI la tine !

nu te băga în Gloata lor – că n-o să-ți fie bine…

ei ARMONIA o urăsc : nu-i lasă-a dura CRIMĂ !

…de tine de-or fugi – TRUVERE – să nu pui la Inìmă ! 

31-CÂT AM PUTUT RĂBDA… (rubaiyat)

cât am putut răbda – întârziai – pe Lumea Asta…

…acuma-i – TOTSFÂRȘIT ! – …LIMITE depășii : atinsei CREASTA !

…nu-mi fiți încrâncenați :  nu mă  huliți  – și nici urâți : senini – UITAȚI

că v-am fost ”IERI” – ”ANUL TRECUT: toate-s ILUZII !  –  …voi NU MĂ CUNOȘTEAȚI !

***

32-ASUDĂ DE DORINȚI COPACII (rubaiyat)

asudă de dorinți Copacii

la poala lor – descântă Vracii :

e Sărbătoarea de Sabat

când toți Păduchii stau în pat…

***

33- ÎN LOC DE JAVRA CERBER –  SĂ PUNĂ O CĂȚEA ! (rubaiyat)

în loc de Javra CERBER –  să pună o CĂȚEA :

s-ar repezi toți Câinii… – …”să moară după EA” !

…și-n ”socoteala” asta – de ies niscaiva Pui :

desăvârșit ești – Oame : ești ZEU ! : …pui Moartea-n Cui…

***

34-FIȚI ”PROȘTI DE BUNI” (rubaiyat)

fiți ”proști de buni” – chiar de ”vă râde” Gloata :

SCUIPAȚI     de-AICI   –   vor fi   –   ACOL’   –   LUCEFERI !

…așa se-nvârt’ – justițiară – ROATA :

la-Apusul Lumii – -ți fi BLAJINII TEFERI !

***

35-TRUVER ÎN ZDRENȚE (rubaiyat)

TRUVER ÎN ZDRENȚE – nu-s Castele – unde să cânți ”cu plata” :

cântă-ne nouă  –  ”PETICIȚII”  –  deși…nimic nu-i gata :

flămânzi – n-avem cu ce plăti TRUVERUL – dar te vom asculta

cum nu te-au ascultat vreodată – REGI DE–OSPEȚE – din lumea ta !

***

36-A TRECUT – PE VĂI – TRUVERUL (rubaiyat)

a trecut – pe Văi – TRUVERUL : cu STRUNA-i înflorea

tot ce – cu CRIMA   –  afundarăm  –  sub IARNĂ GREA !

TRUVERUL ni-este PRIMĂVARA – iar ARMONIA STRUNEI

e MÂNTUIREA conștiinței : ARDEREA MĂTRĂGUNEI  !

***

37-LECUIREA ARMONIEI (rubaiyat)

Cetatea Mistică-a Truverilor și-a-nchis-a  –  de Ieri – PORȚI :

e-o Molimă în Lume : mor Note – suind pe STRUNE-SORȚI !

…grabnic – aduceți Rege – LĂUTE să sfințească :

iată-L pe CRIST – Pribeag Truver – venit să LECUIASCĂ !

***

38-NU HOINĂRI – TRUVERE ! – CAVALERE PARSIFAL… (rubaiyat) 

Făclii agonizează – la REGELE PESCAR :

Boala-Ntrebării  Frunzi n-aduse – și nici  Har…

…nu hoinări – TRUVERE ! – CAVALERE PARSIFAL :

rostește – ARZĂTOR ȘI-APĂSAT – Singurul Leac :  GRAAL !

***

39-TRĂDĂM ? NE TRĂDĂM ! (rubaiyat)

Elsa – pe Lohengrin – făr’ minte – l-a trădat !

dar ce folos avut-a ? – ce-a înțeles – CURAT ?

ea prefăcu în Pulberi – RĂSPUNS – ca și NĂDEJDE :

da – pentru noi – GRAALUL e…SPINUL care crește !

***

40-TRUVER ȘI CIRCE (rubaiyat)

Bătrân TRUVER – și Singur : e timpul SĂ APUI…

tu – ce-ai cântat – odată – n-ai – astăzi – cui să-i spui…

…te-așteaptă SFÂNT GRAALUL : să nu te mai întorci !

…CIRCE-și făcu Regatul – pe-aici – cu ai săi PORCI !

***

41- PE RAMURI – ÎN PĂDURE – VIN PĂSĂRI – DAR NU CÂNTĂ ! (rubaiyat)

pe Ramuri – în Pădure – vin Păsări – DAR NU CÂNTĂ !

văzut-au RAZA LUNII – atingând Frunze : -i FRÂNTĂ !

…ce-ți face – fără RAZĂ – ce-ți face fără VISURI

Oameni-Schilozi-la-Suflet  – uitând SFINTELE SCRISURI ?

***

42-REFACEREA GAMEI (rubaiyat)

Behăituri – în loc de Voci ! – Ocări – în loc de Nume !

…Colecție devine Lumea – de cel’ mai Proaste Glume…

…veniți – din Stele – VECHI TRUVERI : orânduiți o GAMĂ

în care Om și Lucru fie – O PATRIE DE SEAMĂ !

***

44- AM RĂVĂȘIT – HOINAR CU MINTEA – LUMEA TOATĂ (rubaiyat)

am răvășit – hoinar cu Mintea – Lumea Toată

ca pe o Carte Vie : nu SFÂNTĂ – ci doar… ROATĂ !

…și ce-a ieșit – când SUFLET n-ai – nici Stâlpi de Foc – în CREZURI ?

…o TERFELOAGĂ ruptă – cu Slove arse-n MIEZURI…

***

45-SUNT OSTENIT (rubaiyat)

sunt Ostenit – Bolnav și Orb – Neputincios…

m-a sfâșiat Viața – cumplită Fiară ! : pân’ la Os…

…de-aș crede – totuși – că dìncolo de Volburi – e LUMINĂ

poate-aș mai zăbovi – pe-aici – Senin Naiv ! – …o CLIPĂ CRINĂ…

***

46-VARĂ. ARMISTIȚII  ÎNCĂLCATE (rubaiyat)

câtă LENE – în LUMINĂ – FRUNZE și COPACI !

zici că Dumnezeu îngăduie – cu Viața – să te-mpaci…

…într-o Clipă – NORII scuipă Bezne – Foc și Gheață !

…ce puțin respecți Tu ARMISTIȚIILE – SACRA MEA PAIAȚĂ !

***

47-NU SPULBERAȚI CÂMPIILE : UNDE S-ALERGE CAII ? (rubaiyat)

nu spulberați Câmpiile : unde s-alerge CAII ?

Munții nu-i crâmpoțì – Om Hâd : Tronuri pentru CERBI-CRAII !

…ce e făcut de Dumnezeu – e Sfântă – Grea ZIDIRE :

dacă stricați ce-iscat-a EL – ADUCEȚI PUSTIIRE !

***

48- VINE-O LUNTRE GOALĂ (rubaiyat)

vine-o Luntre Goală – dinspre Larg – spre Maluri…

cine fost-a-n ea ? – CRIST și-a’ sale ZARURI ?

…m-aș sui – în Luntrea Minunată – și-aș porni

spre un SOARE doar al meu : NIMENI nu l-ar zări…

***

49-MISTICE ADAOSURI (rubaiyat)

Doamne  –  Doamne : Tu ești FLOARE

fără Spini – fără Zăvoare !

eu voi scrie – în Petale

Mers de Stea – Rug de Cristale !

***

50-BUDDHA SHAKYAMUNI (rubaiyat)

au înflorit – festiv și glorios – toți PRUNII

iar  –  printre  Flori  –  îl văd pe BUDDHA SHAKYAMUNI !

…ce mai dorește Universul – de la un Biet Olog ?

Orbit de Lumea voastră-ncinsă  –  vreau FLÒRII să mă rog !

***

51-TAUMATURGIE PRIN REPETARE 

(rubaiyat-epilog)

…sunteți mai buni – că ați citit aceste Flori de Stih ?

s-au mai scurtat relele voastre – în Sfântul Catastih ?

…MINUNI nu s-au ‘tâmplat – în Lume – cu-o Rază Trecătoare :

dar Raza de-AZI – cu cea de MÂINE…vor dezveli : CE DOARE !

***

                                                                                 Adrian Botez

EPILOG

1-PE LISTA MORȚILOR M-AU PUS – DE MULT(rubaiyat)

pe Lista Morților m-au pus – de mult

dar eu tot scriu : n-am vreme ! – …de-ei n-ascult !

…ș-apoi – MINUNE-i ca un LEȘ

să lase scrise  CĂRȚI  –  pe un biet Preș !

***

2-LUMINI VĂD – SFINTE COLOANE ! (rubaiyat)

LEBĂDĂ – FLUTURE – CRIN :

după ele – -eu suspin…

…sparge – de Bezne – Cotloane :

LUMINI văd – SFINTE COLOANE ! 

***

3-VEȘNICUL NUME

Cel Blestemat să n-aibă

niciodată  – Nume și

Soartă – împarte-împrăștie – mistic – confetti – jur-împrejur  – ca pe-un

Sperjur :

Nume – celor făr’ de Nume – Soartă – celor

făr’ de Soartă : așteaptă 

PRĂPĂDUL FINALLUNA MOARTĂ 

și-NȚELEAPTĂ – pentru-a-așeza – în

Mijlocul Mesei Cosmice – NOUL GRAAL… : Numele

Însângeratului VAL

…Ultimul Acord de

Strune – din Lumea ce-a fost – de tot și

dimpreună cu

ROTIREA-CUVÂNT-MELODIE – s-a

STINS

…un FULGER străbate – până la

RĂDĂCINI – și DINCOLO de ELE ! – …Crunți

MUNȚII DE CENUȘĂ  : se descleștează-o 

UȘĂ

…El – Blestematul – din nou – s-a

APRINS : și – spre

El – precum la Curțile de-Aripați Împărați – din nou

încep să curgă

IZVOARELE-NUME – umflându-se – 

năpădind – învâlvorând  –  înflăcărând – întru

COLIND-RUGĂCIUNE

NOUA LĂUTĂ : CRINUL DE STRUNE…

VEȘNICUL NUME !

***

4-ETERNA SETE (rubaiyat)

și ce dacă și-a stins – o Lume – Înaltele Văpăi ?

pricepe – Oame : MUNȚII-și nasc – și-ntunecă – MII VĂI !

…golit-am – în Extaz – de VINUL SCUMP și-NMIRESMAT – ETERN GRAAL :

născut-am – astfel – ÎN VECI – SETEA : N-O STINGE NICIUN  VAL !

***

5-LĂUTA M-A TRAS DE MÂNĂ – ȘI MI-A PUS DEGET PE STRUNĂ

Orbilor le vândui Casa :  îmi oprii numai Terasa :

născocesc Valuri cu Gândul – Soarta-ngroapă-n mine-Adâncul…

Stelele se rușinează – când le strig și la Amiază :

căci le-aud Orbii foșnitul – pe Drum Lung : văzui SFÂRȘITUL

…s-a făcut Noaptea – catran : eu privesc în cel’lalt An :

prind Calul – din Galaxii : vin Morții la mine  – Mii

să le-mpărtășesc Ispită : să le dau Carnea-mi – nu Pită…

…gândii Lumea – Viforoasă !   – …dar nu Crudă și Leproasă  !

…Lăuta m-a tras de Mână – și mi-a pus Deget pe Strună :

Nu mai vămuì Deșertul : din Lumină – adu Sfertul :

cântă Razele cu tine – Colinzile pentru Mâine…

…în Cetatea de Truveri – s-au strâns Mistice Tăceri 

și numai o Lumânare – îmi arată – -napoi – Cale :

e vremea să vin cu VINUL – cu POTIRUL și cu SPINUL…

***

6-CRUCEA (rubaiyat)

să treci – Glorios în Calvar – de la OM – la ÎNGER :

asta-i Preasfânta Moarte – Preasfântul Sânger !

ASTA e CRUCEA : o PERECHE DE-ARÌPI ÎNSTELATE

prin care și MUNȚII rămân jos – chirciți și… – …DEPARTE !

***

7-DEROMÂNIZARE/DESCREȘTINARE BLEAGĂ A ROMÂNIEI (rubaiyat)

la noi – azi – spre dimineață – pân’ și Câinii

LATRĂ-ARĂBEȘTE – -o fac pe MUEZINII !

România e-o Geamie… – …unde-or fi ROMÂNII ?

SĂ ÎI SCUIPE – ÎNTRE OCHI – TOȚI STRĂBUNI- CREȘTINII !!!

***

8-DANIA SACRĂ A LUI CRIST

Daco-Valahi – cu Bărbi ca Helgea – de ce-adormiți

când Locul vost’ e-n toi de LUPTĂ – ÎNCRUȘIȚI ?!

NIMENI nu moare-n Locul vost’ – căci nu e Vis :

POPORUL-VÂNT tot strigă – despre-al vostru : ”Pământul Sfânt e DOAR AL NOSTRU – PARADIS !

…vi-i smulsă – cu sălbăticie – de sub picioare  –  DAR ȘI DIN SUFLET 

Grădina Maicii Domnului” – DANIA SACRĂ a lui CRIST :

Supremul nost’ PĂRINTE-PĂSTOR  – DIN MUNȚI ! – dar și LUMINĂ VIE  –  VALAHULUI-ARTIST !

…și NIMĂNUI ce-i viu – POPORUL-VÂNT nu-i va cruța RĂSUFLET…

…cât de absurd  ! – …dar – mai cu seamă… – …SINGUR SĂ VREI A TE UCIDE… ?! : …CÂT DE TRIST !

…Daco-Valahul-JUNE își  uită  pân’ și TRUVERII – CERESCUL AMETIST ! 

…Frunză verde, Foi de Șoapte :

ACELAȘI COȘMAR – ALTĂ NOAPTE… !

***

9-PE  ȚĂRM DE OCEAN – TRUVERU-ȘI DEȘIRĂ – ÎN CÂNTEC – VIAȚA (rubaiyat)

pe  Țărm de Ocean – TRUVERU-și deșiră – în CÂNTEC – Viața :

e-atâta de Bătrân :  Strunele-i luminează – trist – doar FAȚA…

…o Viață atât de CURATĂ – Învins-Răstignită-n LĂUTĂ

își re-ntruchipează TRUVERUL – singură – -n Cântarea Cea Mută…

*** 

10-ACEASTĂ CARTE (rubaiyat final)

această CARTE-i pentru cei ce s-au decis – definitiv – să fie ÁLȚII

e-un CÂNTEC – cum niciunul nu au scris – VREODAT’  –  ori UNDEVA  – MĂREȚII – PSÁLȚII :

prin EA – Năucul OM – cu-adevărat de VA VOI – el CRIST – pe veci – VA FI 

precum Umilul VIERME – FLUTURE-MPĂRĂTESC – pe veci – SE VA SFINȚI !

***

11-ULTIMA BALADĂ

a fost Cânt – și-a fost Ospăț

nu Golire – nu Dezmăț…

fiecare STIH e-o RANĂ

Sânge-i SLOVA – STEA Tirană !

…n-a fost Soartă – -a fost MĂCEL !

n-a fost Teatru – -a fost …”ACEL” !

n-a fost Chip și n-a fost Față :

Teanc-de-Măști – MOARTE CITEAȚĂ !

…de vom isprăvi cu Scrisul

poate-om prinde PARADISUL !

…dar chiar PARADIS noi vrem ?

noi – pe CRIST-CUVÂNT vedem

și vom scrie – -om sloveni

pân’ – la Stâni  – CRIST o veni :

între CRIST și noi – VĂPAIE !

LUMINĂ NOUĂ – pe Straie !

și Voroavă de Ciobani

cam Bolovănoși de Ani :

răzbi-vom VORBE – prin FOC !

…noi – și CRIST : același LOC !

***

SFÂRȘIT SE-ASCUNDE… :

VOM REÎNCEPE : NEGREȘIT !  – …ORICÂND, DE-ORIUNDE !

                                                  Adrian Botez

PROZOPOEME : ”VĂ  DAU  SĂ FACEȚI  TEME !

6-”NEBUNUL” și ”CUMINTELE” (prozopoem)

Suntem într-un OSPICIU, unde NEBUNILOR li se zice (cum altfel ? ) ”NEBUNI”, iar GARDIENILOR li se zice …”CUMINȚII” .

…După o discuție, dusă ca de la ”SPECIE SUPERIOARĂ”, la ”SPECIE INFERIOARĂ” – despre filosofia lui Leibnitz… – …unul dintre ”NEBUNI”  mormăi, către ”CUMINTELE” ”(DIVIN” !),  din proximitatea  sa :

-Eu declar că NU trăiesc în ”cea mai bună dintre lumi”… și, deci, vreau să mă omor singur…DEMN și CU DREPT DE ALEGERE…asupra Vieții și Morții…asupra Lumii Noi, în care mă voi călători… : AȘA, CA UN VERITABIL SAMURAI…!

Cu ochii ieșiți din Orbite și scoțând Bastonul de Cauciuc, pe post de ”CUȚIT” – ”CUMINTELE” urlă, de se cutremură Ospiciul…vădind, astfel, un Volum Toracic, mult superior volumului Toracic al Tuturor ”NEBUNILOR”, la un loc :

-Ba, să faci bine să TRĂIEȘTI ! – …că, altfel, TE OMOR  EU,  ”CUMINTELE”,  CU  MÂNA           MEA !!!…uite CUȚITUL, aici…aici, uite-l ! (…și-i arătă Bastonul…ca pe un ”PANACEU UNIVERSAL”, ÎMPOTRIVA TUTUROR SOIURILOR DE NEBUNIE, din Lumea Asta…!). Păi, dacă, în Ospiciul ăsta, fiecare ar avea Dreptul la Opinie…și s-ar Omorî…cum zici că vrei să faci tu…făcând-o pe ”SAMURAIUL” ! – …atunci, eu, vezi bine (și alții ca mine !), ne pierdem Slujba…”ein-zwei” – …și, atunci, ce mai bag în Gurile Căscate, ale Copiilor mei ? Nu ești tu ”NEBUN”, până pe-acolo, încât să mă lași …să NE lași…muritori de foame, cu Familii cu tot ! – …nu-i așa ?!

…Deh… : ”PUNCTE DE VEDERE DIFERITE”…”POZIȚII SOCIALE DIFERITE”… –  …între care e bine să fim ceva mai rezervați, când îl numim, pe unul, ”NEBUN”, iar, pe altul…”CUMINTE” –  și-l punem  (…pe ultimul…),  măre ! – …”GARDIAN CU DREPT DIVIN”, asupra primului ”NEBUN”, întâlnit în cale…

Hmmm !

***

7-REZERVA (prozopoem)

Într-un spital, doi canceroși, în ultimul stadiu – într-o rezervă cu două paturi. Fiecare dintre cei doi stă în patul său, întins și cu ochii închiși…de parcă ar anticipa, ludic,  inevitabilul…Unul slab, altul gras. Cel slab e mult mai bătrân (sau, cel puțin, așa pare…) decât cel gras. Ambii, palizi…semănând, leit, cu viitorii morți, ce vor rezulta din hoiturile lor.

-Mă duc… – mormăi, printre buze, cel dinspre geam. Gras, dar tot cu ochii închiși.

-Așteaptă puțin, că vin și eu ! – își deschise ochii și gura, impacientat, cel dinspre ușă, Slăbănogul.

-Da’ ce mai aștepți ? – deschise ochii și Grasul, cam pus pe harță.

-Aștept să-mi vină actul de divorț…de la nevastă-mea… – …aproape că șopti cel Slab.

-Da’ ce are una cu alta ? – se revoltă Grasul cel palid.

-Are, are…cum să n-aibă ? – își ridică glasul, ca-ntr-un fel de extaz, Slabul. Mă voi simți mult mai ușor, după ce-l voi primi…deci, te voi urma mult mai sprinten…ca înaripat…

-Vezi, de atâta grabă, să nu mi-o iei, cumva, înainte…breazule ! – îl mustră Grasul, cu amândoi ochii deschiși…: părea (părea ! – …nițeluș teatral…) cam speriat, de eventuala singurătate, pe Drumul în Necunoscut.

…Poștașul, fără să bată la ușa rezervei, intră, tăcut ca o stafie, și-i înmână Slabului – ACTUL. Apoi, făcu un ”stânga-mprejurPERFECT ! – …și dispăru, ca o fantomă, pe ușă.

…Slabul se ridică în capul oaselor, complet extatic :

-Sunt liber…liber…liber…ÎN SFÂRȘIT ! – și se prăvăli pe patul lui, pe spate…cu ochii deschiși, dar dați peste cap….și cu fire de salivă, scurgându-i-se, prin cele două colțuri ale gurii.

Cel Gras îl mustră, ”in absentia”…condamnându-l, cumva, ”în contumacie”… :

-Vezi dacă te grăbești ? Acuma, m-ai lăsat, și pe mine, singur, să mă descurc…mă descurc eu, n-ai tu grijă ! – …dar să vezi ce orbecăială ai să tragi tu… – …că n-ai fost nici în viață, cine știe ce descurcăreț : parcă te-ai fi născut, din mă-ta, direct, un funcționăraș…și-acolo ai și înțepenit ! Funcționăraș te-ai născut, funcționăraș ai murit, funcționăraș…

Grasul stă și se gândește, un pic :

-Te pomenești că și DINCOLO, vom avea aceleași funcții, pe care le-am apucat, aici… : mie îmi convine, că-s Directorul Spitalului de Canceroși, de aici…îl mai stimulez, să ”pleceDINCOLO, mai degrabă…pe unul, pe altul…cum am făcut cu tine, fraierule…! –  …mai moștenesc pe unul, pe altul…în special pe cei mai bătrâiori, singuri, evlavioși și spășiți…dar, de la un funcționăraș, ateu și prostănac, ca tine, nici păduchii…

Și, dând pătura la o parte, se ridică, drept în papuci…și părăsi, scuipând în urmă – REZERVA.

***

8-DĂ, PUȚIN, CU UNGHIA… (prozopoem)

Dă, puțin, cu unghia, peste poleiala unui academician – și-ai să dai de-un mârlan sadea !

…Odată, în timpul unei plimbări ”printre farmecele, indicibile, ale naturii patriei noastre” ! – …un academician, ”de mare soi”, se rătăci…Mult se bucură, când dădu de-un cioban, păscându-și turma !

Academicianul ”se umflă în gușă”… – …și :

-Ciobane, ce faci ? Ai început, deja, procesul de transhumanță ?

Ciobanul se scărpină (apăsat și supărat !) sub căciulă, la ceafă :

-Eu n-am niciun proces, domnule !  Sunt  curat ca lacrima ! Și n-am furat nicio hanță, de la nimeni, că-s îmbrăcat bine…și locurile-s pustii…Doamne ferește ! Iar ce fac…fac de multișor : pasc oile aieste !

Academicianul continuă, în stilu-i început :

-Cum te simți, stând sub arcadele gotice, ale pădurii multimilenare ?

Ciobanul îi mai trase o scărpinătură, zdravănă…și, pe ton de harță :

-Dumneata, domnule…poate că suferi de ceva…ai niscaiva fierbințeli ! Aiasta nu-i ”pădure milionară”, ci-i pădurea lu’ frate-meu…care numai milionar nu-i…în euroi, cum îi moda, acuma… !

Academicianul se ofuscă, de tonul ciobanului :

-Dar de ce ești așa de susceptibil ? …și recalcitrant…și ireverențios ?

Ciobanul nu se mai scărpină, ci zise, de-a dreptul :

-Măi, domnule, mata cred că ești scăpat de la vreun balamuc, ceva : unde mă vezi, mata, pe mine, ”sus” și c-aș da ”cep la bilă” ? Eu îs lângă matale, iară de băut…”neam”…că și de-aș bea, nu din ”bile” beau eu ! Dar cum aș putea să păzesc eu oile satului, încredințate mie de oameni…dacă m-aș îmbăta, ca porcul, ziua-n amiaza mare ? Iar să-mi zici mie c-aș ”călca cu Trabant”…ce-ncurcătură de oale și borcane, Doamne-Doamne ! – ….multe doage-ți lipsesc, Doamne, feri ! – …și că-s ”pretențios”… și ”văr cu matale”…, băi, matale-ți ”filează tare multe lămpi”…astea-s ”păsărele” de-ale celor care-s, ca matale, cu mințile stricate, de catastife și de prea multe slove…Mata-mi pari numai bun de legat și de dus cu duba…unde spusei, deja : la balamuc, cu ‘tălică ! – …prea mulți sticleți adunași, deodată, sub țeasta aia mică, a lu’ tălică… 

Academicianul nu-l lăsă, pe cioban, să-și continue constatările și să-și exprime opiniile (”dreptul la opinie”, ce naiba…chiar dacă-i la stână !)  – și-și părăsi ”turma de neologisme” și de ”sofisticării” snoabe”… pe loc ! :

-Băi, ciobane, cum îndrăznești tu, să mă faci, PE MINE ! CÂTUMAI ACADEMICIANUL ! –  …”NEBUN, numai bun de BALAMUC” ? Nebună-i mă-ta, nu eu…și te bag, ”ein-zwei”, în p…a aia a nebunei de mă-ta…mojicule, dobitocule, țăranule, împuțitule… !

Ciobanul îi întoarse spatele…și-și chemă, c-un șuierat ascuțit, câinii…care-l cam sărăciră, de neologisme ”cu ștaif”, pe ”domnul academician”…și ”dădură scroafa jos, din copac”…și-i dezvăluiră…”CE ACOPEREA, SUB TARE SUBȚIREA-I POLEIALĂ” :

-‘Tu-vă muma-n cur de țărănoi, jegoși și golani…și țopârlani…’tu-vă…

Dar, imediat, continuă pe alt ton

-Aiii…aleiii, Dumnezeii mă-tii de javră…m-a mușcat, bestia…jigodia…cheamă ambulanța, măi țărane…ciobane…ce-i fi…, să mă ducă, degrabă, la spital…că, din pricina ta, uite cum mor eu

Fie vorba-ntre noi : ”n-avea nici pe dracu‘”…de fapt și de drept, colții câinelui ciobănesc se opriseră în…tocul de la ochelarii ”de teatru” (ținuți în buzunarul de la…fund !), ai apelpisitului academician !

…Ciobanul ”făcea urechea toacă”…și-și păștea, liniștit, oile…ca de obicei…ca dintotdeauna…în ciuda tuturor academicienilor lumii…, în ciuda ”ÎNALTELOR PREVEDERI ALE  U. E.”…

*** 

9-PE TIMPUL LUI BÉLA KUN (prozopoem)

…În 1919, pe când trupele românești ocupaseră ”BUDAPESTA ROȘIE”  (a  lui  BÉLA                    KUN / KOHEN !), un bun camarad de-al nostru, de prin Șimleu Silvaniei (prieten, ”la cataramă”, cu mine !…îl chema, sau : ”i se zicea” : VLAD-VLADIMIR !) – se plângea că ungurii n-au minte și nici imaginație, ci, doar –  OBSESII !

…”OBSESIA ARDEALULUI” ar fi, se pare, pe primul loc, în mentalul unguresc…!

-…Eu îmi doresc, ca tot omul, o moarte rapidă, firește… – dar, în primul rând, să fie și o moarte SURPRINZĂTOARE și  INTERESANTĂ !  – perora, de zor, camaradul VLAD. Unde să găsești, la mongolii ăștia tâmpiți (n. mea : în 1939, DUCSO CSABA, prin ManifestulNINCS KEGYELEM” (”NICIO MILĂ ! – FĂRĂ ÎNDURARE!”… – față de VALAHII TRANSILVĂNENI, firește : ”Nu aştept! VOI SUPRIMA PE FIECARE VALAH CE-MI IESE ÎN CALE! Pe fiecare îl voi suprima! Nu va fi îndurare. Voi aprinde satele noaptea – satele valahe ! voi trage în sabie toată populaţia; voi otrăvi toate fântânile ŞI VOI UCIDE PÂNĂ ŞI COPIII DIN LEAGĂN; ÎN GENERE, VOI DISTRUGE ACEST NEAM! PENTRU NIMENI NU VA FI NICI O MILĂ !”…), îl contrazicea, FLAGRANT, pe amicul meu : ” <<Naţia ungară este CEA MAI SPLENDIDĂ REALIZARE A RASEI DOMINANTE MONGOLE, CARE NU CUNOAŞTE DECÂT VICTORIA. În noi FIERBE SÂNGELE LUI ATTILA, AL LUI ARPAD ŞI AL LUI GINGISHAN>>phiii ! – …ce repere, genetic-originare și comportamentale : DUCSO CSABA se referea la CEI MAI CELEBRI ”GENLEMANI”, AI ISTORIEI LUMII !), măcar IDEEA de ”SURPRIZĂ”, sau de ”INTERESANT” ?

…Eu tăceam…tăceam…dar, la un moment dat îl întrebai, pe amicul VLAD-VLADIMIR :

Dar, oare, cum vei reacționa (…”pe scurt”, căci vei avea, în preajmă, tare pe-aproape, tocmai pe FASCINANT DE FRUMOASA REGINĂ-MOARTEA !), când ungurii îți vor dovedi că n-ai dreptate ?

VLAD stătu, o clipă, în cumpănă…apoi, cu fermitatea-i cunoscută și cu entuziasmu-i arhi-știut :

Îi voi FELICITA ! PE ONOAREA MEA că-i voi FELICITA…”în contumacie”, se vede treaba  (…și zâmbi a râde, pe sub mustața lui cea falnic-aurie… !). Numai…dea Domnul să fie cum zici tu !

…Moartea lui VLAD a fost, cu adevărat, una ciudat de SURPRINZĂTOARE : trăgând, cu pușca, în tot felul de obiective militare  budapestane, din VÁRKERT BÁZAR – îi veni, lui VLAD,  năstrușnica idee să tragă și într-un chioșc, de care se apropiase letal de mult : chioșcul sări în aer, cu fum mult…și cu VLAD cu tot !

…Ce făcuseră ungurii ? Sperând că ”netrebnicilor și jegoșilor porci de ocupanți” valahi o să li se facă foame… –     …introduseseră, în lăzile cu biscuiți, DINAMITĂ…având CEASURI ! – …pentru o explozie întârziată ! Iar VLAD al meu ”întârziase” exact până când ”mașinăriile infernale”, dintre biscuiți, își expiraseră …”timpul de întârziere”…!

…Mă apropiai de trupul, zdrobit și năboind de sânge, prin toate părțile…al amicului meu… – …nu era, încă, ”dus”… : îi ridicai, puțin, capul, să-i ascult vreo ultimă dorință…și…CE-MI FU DAT SĂ AUD ?

Salut, bozgorașilor…și numai bine, din partea ”porcilor” de…de…ÎN…ÎNVINGĂTORI VALAHI ! FEL…FELICITĂRI…FELICITĂRI UIMITE ȘI…ȘI… DEPLIN SIN…    SIN…                   SINCERE… ! – …eeh…eu mă cam duc…plec…: dar, pe Cuvânt de ONOARE : nu mă…așteptam…la așa…la vreo… ”SURPRIZĂ”…din pa…din partea rasei v…voastre ”SPLE…SPLENDIDE”…DE IMBECILI OBSEDAȚI…!

Se opri, câteva clipe…că-i dăduse sângele și pe gură, și pe nas…apoi, continuă, în șoaptă…că de-abia îl auzeam eu, care stăteam cu urechea la gura lui :

-…No…uite numa’…și vezi ce MO…MORȚI FAINE…”dețin” bozgorii naibii…că le și țin în lăzi cu bis…biscuiți…! Păi, cu ELE să se laude, ciudații ăștia…iară nu cu ARDEALUL nost’… !

Și, abia după ce-și ținu CUVÂNTUL DE ONOARE… și-și mărturisi ”opiniunea”, despre ”trebile cele bozgorești”… – …bravul nostru VLAD-VLADIMIR (…VLAD al meu…) își dădu ULTIMA SUFLARE…oleacă învrăjbit… (”ULTIMĂ SUFLARE” ce fusese ”dedicată”, SURPRINZĂTOR ! – …tocmai ”bozgorașilor”-cruzi dușmani, ”trași” … : ”DIN CEA MAI SPLENDIDĂ REALIZARE A RASEI DOMINANTE MONGOLE, CARE NU CUNOAŞTE DECÂT VICTORIA”…  [n. mea : tocmai când ”rasiștii” ăștia ”splendizi” o luaseră peste cur…”grupa mare”!]… – …”trașiDIN SÂNGELE LUI ATTILA, AL LUI ARPAD ŞI AL LUI GINGISHAN ”!) – …ULTIMA LUI SUFLARE și-o dădu !VLAD-VLADIMIR…un MUNTE DE RUMÂN, VITEAZ ȘI CUTEZĂTOR, CA NIMENI ALTUL ! – …și ”plecă”…definitiv.

…Desăvârșit ONORABIL.

***

10-HIENELE (prozopoem)

…Din trei în trei lumi (ba, uneori, și o dată pe lună !), îmi bate unul la ușă, ca să mă-ntrebe dacă…”MAI TRĂIESC” ! Ca nu cumva, dac-aș muri, ”dacă s-ar face vreo greșeală”…cumva, de undeva…să iau pensie, așa mort…”degeaba” ! 

-…”Grija față de om,  știți ?!”

CICĂ AȘA ZICE LEGEA !

…Băi, putori parlamentare, băi, hidoșenii parlamentare, băi, strigoi parlamentari ! – …eu sunt dispus să vă bag, orișicând, în …”tot ce-i cu deschizătură” ! Voi îi batjocoriți, prin noi, pensionarii de-acum ! –  …pe singurii oameni care au muncit, PE BRÂNCI ȘI CINSTIT, pentru ȚARA ASTA – ȘI AR MERITA SĂ LE DAȚI PENSIE, ȘI NEPOȚILOR LOR ! 

…Eu îi zic, însă, cu binișorul, omului ce mă tot freacă la sonerie :

Domnule dragă, dumneata vii, de parcă mi-ai dori moartea…precum un CIOCLU ! Parcă m-ai întreba, pe sub vorbele ”machiate”, ale dumitale : ”Bre, tot n-ai crăpat ? Fă-mi, te rog, un mic serviciu personal, și… crapă ! Ca să-mi rămână mai puține uși, la  care  să  bat ! Să pot dormi, și eu, până mai târziu, dimineața, știi ?

…-CARACATIȚE parlamentare, HIENE parlamentare…CORBI parlamentari ! – …numai de-al dracului, voi trăi (întrebat, neîntrebat !), cât ”hăul și părăul”  – …ca să vă-ngrop EU pe voi, iar nu voi pe mine !

…Și ca să vin (…cum oi putea și cum m-a ajuta Cel-de-Sus !), la mormântul vostru…și…”să vă sun” : ”Băi, rahaților-rataților-păduchilor…, voi chiar ați murit, de-a binelea…nu vă prefaceți, cumva ?! Ia să vă dezgrop, EU pe voi, și să vă ard la tălpi…să vă văd <<reacția non-parlamentară>>… – ca <<nu cumva să se fi făcut vreo greșeală !>>

***

11-CUM  FACEM  SĂ  SCADĂ  NUMĂRUL CRUCILOR (prozopoem)

…Duminica. vară, pe la amiază, pe un drum îngust, de munte, un automobil se stecoară, atât urmând, cu sfințenie, curbele și serpentinele, teribil de periculoase – cât și printre șirurile, nesfârșite, de mașini : …trafic dement,,,automobile…dube…TIR-uri… 

În plus, pe locul din spatele șoferului (în cazul nostru, o șoferiță, încordată ca un arc, țintită numai la drum și, deci, cu ochii în patru, la traseu și la trafic !), stă o damă (…cam vestejită, ea…dar care ținea, morțiș, s-o facă pe copilița…”descoperitoare de Americi”…) – …într-un cuvânt, o damă teribil de vorbăreață…ca o moară stricată și neferecată… – …care damicelă, deodată, izbucnește, aproape isteric…de până și veterana șoferiță tresare :

-Ați văzut ? Acolo, pe vârful dealului aceluia ? N-ați fost atentă…trebuia să vă uitați acolo… : erau TREI CRUCI…tare frumoase CRUCI…

Șoferița, civilizată-civilizată, dar și ajunsă la capătul răbdării :

-Dacă m-aș fi uitat încotro arătați dumneavoastră, cu degetul…mâine n-ar fi fost, aici, doar TREI CRUCI…

-Cum…cum…ce vreți să…? – se zăpăci dama, cu totul…neștiind dacă trebuia, cumva, să se supere… (că de…REFLECTAT…nu prea avea cu ce…).

-Da, n-ar fi fost TREI CRUCI…ci ar fi fost, taman, CINCI  CRUCI…! întări, explicativ, cu un surâs amaro-funest, pe buze… – …șoferița cea înțeleaptă și peste măsură de răbdătoare (…ferind, în același timp, un automobil, care  șovăia stânga-dreapta, extrem de periculos, parcă ar fi fostîn stare de ebrietate”… –  …automobil condus, după toate semnele, de undobitoc cu carnet de conducere”…”Câți ca el !”).

…În sfârșit, pricepând, câte ceva, din ce-i sugerase, subtil, șoferița…(”bătând calul, să priceapă iapa”)… – …damicela își lăsă ”muzicuța și gama” ceva mai jos….sau, cel puțin, făcu să apară, în mașină…”un mic antract” !

…Absolut necesar : CUVÂNTUL nu-i menit să devină doar…  ”instrument de făcut vânt, pentru moriști” și de pregătit PRĂPĂSTII ȘI ABISURI IREVERSIBILE ! – …ci, în primul rând, el, CUVÂNTUL, trebuie să fie  CÂNTARUL GÂNDULUI ȘI AL REALITĂȚII !

***

12-”SALUT ANULAT !” (prozopoem)

Ion ajunsese la intrarea în blocul său (…de fapt, având mulți dușmani, nici unul nu-i zicea pe nume, ”ION” – ci-l stârneau, numai, cu porecla : ”NEPRICOPSITUL”…! : era o vreme în care, cu cât aveai mai mulți dușmani, în lumea reală –  …și ”prieteni” pe Facebook ! – …cu atâta erai mai ”tare” și mai invidiato-urât…”de moarte” !). 

Ion venea, din oraș, cu gânduri bune (nu știm de ce anume produse…) – gânduri bune care-l incluseră până și pe cel mai mare dușman al său, Vlad (poreclit, de către Ion – ”CIOCLUL”…), care tocmai ieșea din bloc :

Salutare, băi, Cioclule ? Ce mai faci, ce mai învârți…cum stai cu gagicile…?

Vlad-”CIOCLUL” îi aruncă un ”FULGER NEGRU”, pe post de ”privire”  – și mormăi amenințător :

-Ce vrei, bă, Nepricopsitule ? Nu ți-e bine ? Las’ că te lecuiesc eu...- …și schiță, în aer, o figură din kickboxing.

Ion își reveni, pe loc, din starea lui euforică…și, încruntat, decretă :

SALUT ANULAT ! – …și, cu degetul arătător al mâinii drepte trasă, în aer, o linie orizontală, lungă, de parcă ar fi anulat, într-un borderou – ”O POZIȚIE

***

14-DIALOG MODERN (prozopoem)

-Tu ești o pușcă ? – întrebă GLONȚUL.

-Nu o nenorococită de ”pușcă”, ci O PUȘCĂ-MITRALIERĂ ! Vezi, că mă jignești, băi microbule ! –  se încruntă, la GLONȚ – PUȘCA MITRALIERĂ.

-TU mă jignești, nu atât prin adresarea cu totul nereverențioasă, ”băi”… ! – nici măcar, prin epitetul, adresat mie, de…auzi colo ! –  ”MICROBULE”…!!! – …cât, mai cu seamă, prin însăși PRETENȚIA TA, precum că EU te-aș fi jignit ! – puse lucrurile, ”în lăcașul noimelor personalizate”, GLONȚUL.  Ei, CUCOANĂ PUȘCĂ ! …bagă bine, la ”mansardă”…adică, ”PE ȚEAVĂ” : EU sunt MOARTEA ! – …iar tu nu ești decât UNA dintre prăpăditele mele de SLUGI… pe care EU le aleg ! – preciză, în mod final (și definitiv !) – GLONȚUL.

***

14-DE MEDITAT… (prozopoem)

…Discuție între un ”BECHERCONVINS – …și un POET, care ar vrea să se însoare…dar, încă, e NEHOTĂRÂT…caută, încă –  ”argumente”…

 BECHERUL încearcă ”să tragă spuza pe turta lui” :

-Dar tu, în definitiv, de ce vrei să te însori ? Tu,  MARELE POET ! –   …care nu suporți să fii, niciodată, contrazis ! Foarte repede, în mariajul vostru vor apărea contradicții, care vor…

Potențialul însurățel”-POET nu-l lăsă, pe BECHER,  să-și termine fraza :

-Dar, într-o căsnicie –  Contradicția e CASTĂ !

BECHERUL, morocănos și sătul de o discuție pe care o consideră COMPLET absurdă… – …se supără, pe ”încuiatul” din fața lui :

-Hei ! Hei, trezește-te, POETE ! Ar trebui să știi mult mai bine, decât mine : Ba, ARMONIA-i CASTĂ ! EA ȘI NUMAI EA !!!

Scandalizat, Potențialul însurățel”-POET :

-Atunci…să nu-mi mai iau nevastă ?!

BECHERUL, plictisit, cu totul,  de ”nătântolul” din fața sa :

-Ba da,  cum nu, ia-ți, cât de curând, NEVASTĂ : dar, ”luând  nevastă, -ți  iei  NĂPASTĂ !”…și…de unde vei mai scoate, apoi, tu, MARELE  POET, și…”ARMONIA CEA VASTĂ ?!

***

15-”HAZARD CREAT” (prozopoem)

…La Budapesta, turneu WTA – tenis la ”simplu feminin”. Pe ”Terenul Central”. Finala se joacă între românca R. și unguroaica T. După nici o oară, scorul este, foarte clar, în favoarea româncei : 6-2, 5-1.

Unguroaica T. se preface, deodată, că alunecă rău…rău de tot…că-i accidentată grav…și este dusă, pe brațe…”în mod excepțional”… – …la vestiar. Acolo, îl contactează pe antrenorul ei…care o ceartă, precum că :

-N-ai respectat NIMIC, din planul nostru de joc… – …și, astfel …”TOTUL E PIERDUT ! DOAR UN HAZARD DIVIN” ne mai poate…!

Jucătoarea unguroaică T. nici nu-i dă răgaz să-și termine fraza :

Lasă divinitatea în pace,  chestia asta n-are legătură cu nicio divinitate ! ”HAZARDUL”, când e vorba de două țări învrăjbite, organic, precum România și Ungaria (…deci, cu o stare psihică deformată grav…spre o extremă labilitate !), poate fi, oricând, CREAT ! Eu știu și CUM se poate crea…pentru că o cunosc, foarte bine, pe R. !

Cum ?! Ce-eee?! ”HA-HAZARD  CR…CREAT” ?! – dădu în bâlbâială antrenorul ungur.

Da – rosti, cu răceală maximă și alegându-și, cu mare grijă, cuvintele, spre a fi perfect înțeleasă, jucătoarea maghiară T.  Pe R. o blochează, psihic, ovațiile, uralele etc., la adresa ei, din partea unui public străin și, până atunci, fundamental ostil. Organizează tu, Horvath, așa ceva și…vei vedea. Lui R. îi este teribil de teamă de modul, instinctual, în care ar putea reacționa ea, socotind că TOTUL este, de fapt, o batjocură, O IMENSĂ BATJOCURĂ, mascată și organizat-premeditată, o organizare ”general-statală”, cum ai zice tu (…ceea ce, de fapt, va fi…dacă mă asculți…) – …îi este teribil de frică de faptul că, dacă reacționează, violent și ”pe bune”, la BATJOCURA-MASCARADĂ GENERALĂ (sau generalizată…hmmm ?!), va fi UN SCANDAL MONDIAL ! – …ea va fi eliminată, din orice competiție sportivă, care s-ar desfășura sub egida WTA…firește că va fi și amendată… –  …iar țara de unde provine (și pe care o reprezintă !) va avea MARI probleme, la nivel de imagine…diplomație…Comisia WTA, din cadrul Uniunii Europene… – etc. etc. etc.

*

…T. avu perfectă dreptate…Antrenorul, prin câțiva ”gealați” de-ai lui, luă legătura, din om în om, cu publicul maghiar, din tribunele stadionului central…

Și R., auzind că i se strigă, extatic, numele (de către majoritatea publicului maghiar…), și că se dezlănțuiră urale și ovații și la adresa țării ei…”pe care o reprezintă”… : „ÉLJEN A TESTVÉRI ROMÁNIA!”, „ÉLJEN A ZSENIÁLIS ROMÁN JÁTÉKOS, R.!” – adică : ”Trăiască România Fraternă !”,Trăiască geniala jucătoare română, R. !”… – …se blocă ”psihic și mecanic”, TOTAL ! – …iar mâinile începură să-i tremure, vizibil. 

Însă, firește, nimeni nu observă nimic…Deci, ”HAZARDUL CREAT UMAN” funcționă ! – DE MINUNE !!!

…Scor final, pentru jucătoarea ungară, ”domnișoara T.” : 2-6, 7-5, 6-0.

Da, HAZARDUL nu e monopolul lui Dumnezeu… – …ci, se pare, al Comisiilor și Asociațiilor UNIUNII EUROPENE ! 

HAZARDUL”, deci, se poate, oricând…”ARANJA”, pe diverse… ”criterii științifice și etnic-umane”…dezumaniza(n)te.

***

16-SCHIMBARE DE NOIMĂ ? (prozopoem)

Cânt dintr-o Frunză a Cerului.

Un înger îmi fură Frunza Cerului – și face din ea – O LOCOMOTIVĂ !

…Schimbare de noimă ? 

Nu : schimbare de mentalitate.

***

17-URMĂRIRI ÎN VIS (prozopoem)

-Mă urmărește, în somn, o Bombă Atomică ! Cum să scap de acest Vis ?

-Păi…urmărește-o și tu pe ea ! Vreau să zic – pe ”Madam Bomba Atomică”…Chiar dacă nu scapi de Esența Visului – măcar îi demonstrezi acestuia că poți, și tu, la o adică, s-o faci pe-a Dracului !

18-”AI VĂZUT STRIGOI ?” (prozopoem)

…La Casa de Copii Orfani – dialog, între un ”veteran” și un ”boboc” (ultimul fiind, vizibil, în ultimul hal de tuberculoză…ochii rătăciți, fierbinți… – …și purtând, în ei, o spaimă veșnică și mută…Tușește cumplit, cu cheaguri de sânge, care i se preling pe bărbie…din jumătate de minut în jumătate de minut tușește…E îmbrăcat cu haine bune…dar se tot sucește, de parcă l-ar durea, cumplit, ceva…că nu-i, deloc, obișnuit cu ele…):

-…Ai văzut strigoi, zici ? Azi ?

-Da.

-Când ?

-Uite-acuș…

-Adică ? Ce-i aia : ”uite-acuș” ?

-Păi…așa…

-Și ce făceau strigoii ?

-Săreau pe mine…și eu strigam…

-Și nu era nimeni, să te apere ?

-Ba da…era…dar ea nu mă apăra…că nu era om de la mine…era, zicea ea : ”femeie”…

-Dar…ce făcea femeia aia, cu tine ?

-Mi-i azvârlea, pe mine…strigoii…

-Cum adică ?

-Uite-așa… (și ”bobocul” ia, dintr-o băltoacă, de jos, din curtea Casei…niște noroi, și-l azvârle ”veteranului”, drept în obraz…).

Veteranul” îl pocnește, pe ”boboc” :

-Adică, boule, arunca apă, cineva, pe tine…

-Da…păi nu ți-am spus ?…de ce dai în mine ?

-Las…că nu mai dau…Și…ce zicea, ”femeia” aia, când arunca apa…adică, arunca ”strigoii”… pe tine ?

-Păi…zicea așa : ”Tu nu te-ai spălat, de când te-a vârât popa-n cristelniță, și te-a botezat…!”

-Și tu…ce-i ziceai ?

-Păi…îi ziceam așa :Eu nu-s botezat…că mi-au murit părinții, înainte să-i știu…și să mă…cum ziceți voi…<<boteze popa>>…”. 

-Cum adică…tu n-ai văzut apă…tu nu te-ai spălat, niciodată ?

-Nnnn….nu cred…ba cred că da…sigur că da…am văzut…acolo, jos…

-Deci, ”strigoii” tăi, erau săreau pe tine…erau…PICĂTURILE DE APĂ …când te spăla femeia de serviciu, de la noi…de la Casa de Copii ?

-Păi…nu știu…eu așa știu…

-Ce știi tu ?

-Că, dacă sare ceva la tine, și tu nu-l chemi să sară la tine…acela-mi este ”strigoi”…

-Da’ tu de unde vii…de unde te-au adus, aici, la noi ?

-Nu vin…m-a adus…Din fundul unei mine…de unde se scoteau cărbuni…spre nu știu unde…

-Și…cei ce lucrau acolo…nu se spălau ?

-Nu știu…nu se spălau…

-Dar tu unde stăteai ? Nu ieșeai, cu ei, din mină ?

-Nuuu…niciodată…ba da, o dată, și-ncă o dată…când am văzut cerul…și ceva ce-i ziceau oamenii…stai așa…îi ziceau…”pădure”…”codru”…cam așa ceva !

-Și…nu mâncai ?…unde dormeai ?

-Înainte de a pleca din mină, un om bun îmi întindea un ”codru de pâine” (…așa-i zicea omul cel bun…) :”Ia, mă țâcă, și mănâncă…uite, ulciorul ăsta…bei ce-i într-însul…și te mai răcorești…Mâine iar venim…și  împingi iar la vagonete…că tot n-ai unde sta…n-ai casă, nici părinți…vai de capul tău ! Până venim noi, pune capul pe sacii de aici…și dormi…ca ursul…”…zicea el…dar eu nu știu ce-i aceia ”urs”…

-Păi…dacă ai băut…înseamnă că știai ce-i aia ”apă”…

-Da…dar nu sărea la mine…!…o dădeam, numai, pe gât, în jos…când aveam arșiță mare…

-Și…de ce-ai venit, acuma, aici…că tu nici nu știai că există lumea asta ?!

-Tușeam…acolo jos…și a intrat, în mină, un ”Pădurar”…așa zicea el că-l cheamă…și m-a luat…și m-a adus aici…

-De ce ? Ce-ți zicea pădurarul ?

-Zicea așa : ”Măi, băiete…tu n-ai văzut lumina zilei…haide ca măcar să mori la lumina zilei…să te duc la o…”…zicea el : ”…la o casă de copii…copii ca tine…”…eu nu știu ce-i aceea…”casă”…cum îmi zicea și omul acela bun, din mină…

-Dar cum de știi să vorbești…dacă tu zici că n-ai văzut lumina zilei ?

-Păi…cei de la mină…oameni aceia buni…vorbeau, așa, din când în când, între ei…și unul îmi mai arunca și mie câte o vorbă…și eu i-o aruncam înapoi…

-Și de unde știi tu de ”strigoi”…dacă de lumina lumii nu știi mai nimic ?

-Păi…din când în când…mai țâșneau strigoii, din pereții de la mină…de ziceau oamenii : ”Uite, iar ne vin strigoii ăștia…tu-le muma lor…Hai să-i dăm afară…că, de nu…ne dau afară ei, pe noi…

…”Bobocului” i se albiră ochii, dintr-odată…și căzu, pe caldarâm. ”Veteranul” îi puse, repede, urechea pe piept. Se mai întâmplase, cu mulți copii de la ”Casă”…așa…să închidă ochii…pentru totdeauna…

Inima nu-i mai bătea ”bobocului”… dar, pe buze, i se clătina un zâmbet firav… – …ca un mic șuvoi de apă : VEDEA, ACUM, STRIGOII…ȘI NU SE MAI TEMEA DE EI…!

O fi fost, și el, de-al lor…de-acuma…”strigoi”…(cheagurile de sânge, scurse pe bărbie, se ridicau, acum, spre creștetul capului său, de MIC SFÂNT MARTIR…CHEAGURILE ÎNĂLȚATE SPRE CREȘTETU-I ALCĂTUIND O LUMINĂ…O AUREOLĂ…ÎN JURUL CREȘTETULUI SĂU DE MIC SFÂNT SĂLBATIC… – …SĂLBATIC ȘI INCONȘTIENT    DE    FRUMUSEȚEA    LUMINII…!)…iar ”strigoii” ceilalți, mai bătrâni și mai cunoscători… ei, ”strigoii” cei bătrâni, îi arătau, acuma, ce nu văzuse el niciodată…printre care, și NOIMA LUMINII…!

…Deși se zice : ”venise pe lume”…el ”venise”, dar nu și văzuse lumea…și strigoii, acuma, asta făceau : ÎI ARĂTAU LUMEA NEVĂZUTĂ…SAU CINE MAI ȘTIE CE ALTE LUMI…!

***

19-MIMETISME INUTILE (prozopoem)

…Sare, dureros, de pe Crugul ei, o Planetă. Are crunte dureri stomacale…

…Urmându-i, ambițioasă, exemplul – sare Broasca din Baltă…

Sare și Pasărea din Copac !

…Sunt, amândouă – chit ! Nu ?

Dar…unde se va ajunge cu astfel de mimetisme…pline de Ambiție…dar lipsite și de Noimă, și de Funcționalitate ?

…Din păcate, în politica umană, aceste mimetisme inutile au ajuns să însemne o cutumă…dar au păstrat exact aceeași valoare : ZERO !

***

20-SURZENII BENEFICE (prozopoem)

-M-ai auzit ?

-Mă bucur mult că ești surd ! Continuă ! La ce fac eu acum…unul ca tine este… ”AUR!”..ce mai încolo și-ncoace ! 

-Ești răufăcător…hoț, deci ?

-O, nu : SUNT SUPREMUL DREGĂTOR AL ȚĂRII ACESTEIA !

***

21-CASTELUL VRĂJITOARELOR. ”APĂ VIE” și ”APĂ MOARTĂ” 

(prozo-dramo-poem !)

Din pulbere de stele și din învolburări și neguri de nori, umbrit de vânturi rele și luminat, ca o candelă, de vânturi bune – se închegase, lângă Lună, FOARTE APROAPE DE LUNĂ ! – CASTELUL VRĂJITOARELOR.

Mii de turnulețe îl înconjurau, amenințătoare, pentru pământenii nevolnici, de jos…iar DONJONUL MĂREȚ, din Centrul Fațadei Construcției, părea, el însuși, un …”castel în castel” !

Mii de ambrazuri se deschideau în zidurile fantomatice…ambrazuri și creneluri, prin care, se pare, Însuși Slăvitul Negru PrințSATANA ! – trăgea cu Păcate și cu…Castane ! Căci Castanii Pământului, pe vremurile acelea, ajungeau, cu Coroanele lor și cu Mirificelele Candele ale Florilor… –  …până la Cer !

…Înăuntru, pe sub Cornișele Decorative, amintind Renașterea Italiană – se împleteau, nu neapărat armonios, Goticul – cu Barocul, Rococo-ul și…Manierismul : sub Bolțile și Arcadele Gotice (nu doar Sobre, ci, de-a dreptul, SUMBRE și SINISTRE !), se-nvârtejeau, în Largi Spirale Amețitoare –  Scări Întunecoase, cu Balustrade Baroce și Rococo…Scări care, parcă, nu urcaseră NICIODATĂ, ci, ÎN ETERNITATE, coborâseră spre ELITELE-BEZNE…Logiile ascundeau, parcă, Spiriduși Negri, ce-și săvârșeau, în umbra Balcoanelor, Lucrările lor infernale…

Peste tot – UȘI MASCATE ȘI ISPITITOARE…!!!

Mormane de Vrăjitoare, cu COIFURI ÎNALT-NESFÂRȘITE ȘI-NSTELATE, pe capete – și ținând, în Mâna Dreaptă, MĂTURA AUTO-PROPULSOARE-ZBURĂTOARE, iar în Mâna Stângă, MĂRUL OTRĂVIT  (…OTRĂVIT cu Raze de pe Cealaltă Față a Lunii…: CEA ÎNTUNECATĂ…) – treceau în zbor, fiecare în (și cu) treaba ei…se-ntretăiau în zbor și se păruiau, perechi-perechi ! – …ABSOLUT ÎNTÂMPLĂTOR, ca niște Vârtejuri, ca niște Viscole Peregrine în Stepă…apoi, ieșeau, TOATE ! – TOTAL DEZINVOLTE, chiar SURÂZĂTOARE ! –  călări, pe UNELTELE LOR MĂTUROASE – prin Bolțile Ferestrelor Zăbrelite…de parcă Zăbrelele ar fi fost doar niște Pânze de Păianjen…și-și porneau, ABSOLUT SEPARAT, Lucrările lor de NOAPTE…pe Pământ…

Cred că vă dați, singuri, seama, că nu erau Lucrări de Magie Albă, Benefice și Fermecătoare – ci numai Lucrări de Magie Neagră, malefic-destructivă… DEZMĂȚATĂ ȘI OTRĂVITOARE…de Încurcare-Prăbușire, Umilitoare, a Razelor, în Abisurile Beznelor…Destrăbălări-Sabaturi Incredibile, pe Vârfuri de Munții-Căpcăui, anume pregătiți, mărăcinos și înspinat, de Însuși Prințul Negru…Împreunări Hidoase, cu țapi și demoni…Barbare Pângăriri de Altare Creștine, prin Tăvălirea (pe Masa Sfântă) Dezmățată, Chirăitor-Biruitoare,  dimpreună cu Fiarele Întunericului Pământesc și Subacvatic…

Sala Centrală a CASTELULUI VRĂJITOARELOR era de formă OCTOGONALĂ…în așa fel încât CEL PUȚIN DOI PEREȚI OBLICI –  păreau DREPȚI ! – așa încât creau impresia, pentru spectatori, că ar putea vedea TOTUL, ca pe unul (sau două) ecran(e) – ecran(e) care, parcă, ar fi fost CU FAȚA LA SALĂ !

…Numai două dintre Vrăjitoare se țineau deoparte de celelalte… – …și, pe deasupra, erau și prietene, înțelegându-se, între ele, de minune. Pe cea mai impunătoare dintre cele două o chema (sau, cel puțin, așa i se știa numele, din veac în veac !) : DOUĂ PERECHI DE COARNE LUNGI (…pentru ușurarea și ”rapidizarea” adresării, i se spunea, pe scurt – …cui i se permitea să vorbească, lucid și bogat, cu ea : COARNE LUNGI ! ) – iar celei de-a doua i se zisese, dintotdeauna : BLANĂ USCATĂ.

Prima avea, într-adevăr, la fiecare dintre cele două tâmple, CÂTE O PERECHE DE COARNE LUNGI, ALBE CA HELGEA… – …lungi și curbate elegant și mlădios, la capete, spre înafară… – …și exagerat de înalt-șerpuitoare, precum CEI DOI ȘERPI AI HARFEI

Ochi Albaștri  – …adânci și neliniștiți, precum marea amenințătoare, în plină furtună… –  …Frunte Înaltă, ca o Catedrală…   –   …Fața : frumoasă, dar albă, ca varul…

Cea de-a doua, aparent tăcută, își ascundea ”bârfele-știrile” (?), turnate, ”doar și exclusiv”, în urechile ”colegei” de TAINICĂ LUCRĂTURĂ COSMICĂ – DOUĂ COARNE LUNGI (…pentru că cele două, de fapt, jucau rolul de REGINE  ALE  VRĂJILOR  ȘI                         SORȚII !…LOCȚIITOARE-CVASIREGENTE ALE SATANEI…când Derbedeul Ăla de Prinț Negru avea probleme MAJORE, DE COMUNICARE, cu ”BOSSUL-DUMNEZEU”, CEL AL LUMINII-ÎNȚELEGERII-ARMONIEI-IUBIRII CELESTE ETERNE !!!)  – sub un MALDĂR DE BLANĂ (…CÂT VAPOROASĂ, CÂT ASPRĂ ȘI RUGOASĂ, PRECUM FUMUL DE PUCIOASĂ…) – …BLANĂ, TERIBIL DE CIUFULITĂ, care, nici astăzi, măcar, nu se știe dacă-i creștea direct din propria-i piele, sau își acoperise, Trupul și Vorbele, sub o Blană Furat-Tâlhărită… – …consecință funestă, a unui Asasinat Dezgustător… 

Vorbea rar și puțin, așa cum se și cuvine, pentru o ”îmblănită dubioasă”… – …dar, în fond, nu era cea mai rea, dintre cele două ”unelte regente”, ale Negrului Prinț.

…Cele două stăteau în fața unei IMENSE FERESTRE, orbitor luminată de LUNĂ ! – …și priveau, pe fereastra aceasta, imensă precum un MACRO-ACVARIU COSMIC, mormanele-în-rostogolire, ale Vrăjitoarelor plecate spre ORGIILE DE PE MUNTELE SABATULUI, zburând ZĂNATIC, călare pe MĂTUROAIELE LOR AUTO-PROPULSATE…iar COIFURILE ÎNALT-ÎNSTELATE, de pe capete, mereu le erau într-un echilibru instabil, din pricina VITEZEI DE ZBOR PROGRESIV-ACCELERATE…!

*

-…Acum, că destrăbălatele  și tâmpitele alea, cu măturoaiele lor auto-propulsoare, s-au dus pe pustii…la Sabatul lor, jalnic, grotesc și inutil… – …poate vrei să știi ce misiune, cumplit de dificilă, absurd de teatrală (cu recuzită specială și cu butaforie din belșug !)  – …ce anume experiment cosmico–terestru, NEMAIPOMENIT ! – ne-a încredințat, nouă, REGENTELOR ! – …Prințul Negru…pe timpul VACANȚEI LUI INTERSTELARE…sau nu te interesează, ”Îmblănito”?

De sub mormanul de blană, înăbușit, se auzi un glas, supărato-jignito-bosumflat :

-Dar ce, mă crezi proastă ? Cum să nu mă intereseze poruncile, ori propunerile, ori fascinantele experimente, născocite  și cizelate, în Smoala înaltei Sale Gândiri… – …de către Însuși Prințul nostru cel Negru? – răbufni, scurt, BLANĂ USCATĂ.

-Ei, ei ! Știu bine că nu ești proastă, altfel nici nu te luam de tovarășă ! – …dar, ziceam, și eu, așa, în sinea mea, că vei fi având cu totul altceva de meditat…de reflectat și încercat…ceva important și fermecător… – surâse, înghețat de calmă, COARNE LUNGI

Spune, îndată, te rog, despre ce experiment e vorba ! – strepezi, repezit, prntre mormanele de blănuri, ”tovarășalui COARNE LUNGI.

-”Îndată”  nu-i expresia cea mai potrivită – începu, molcom, COARNE LUNGI. Pentru că e vorba despre lucruri care s-au petrecut ÎN ETERNITATE. ”BOSS-ul SUPREM”, de mii de ere și eoni, a tot experimentat PROBEMA SORȚII – dar într-o atmosferă de  TAINĂ DESĂVÂRȘITĂ. Niciodată nu l-a asistat nimeni – niciodată  nu  l-a chemat, să fie de față și să învețe, sau să-l consilieze…pe bunul nostru Negru Prinț…Deși PROBLEMA SORȚII s-a fost numit, dintotdeauna, ”ZEBRA SORȚII”, căci conținea, de cele mai multe ori, și Elemente de LUMINĂ, și Elemente de ÎNTUNERIC…la Elementele de ÎNTUNERIC l-ar fi putut, dacă nu ajuta, măcar CONSILIASupremul Specialist în BEZNE – PRINȚUL NEGRU

-Hai, te rog, n-o lua de la Adam și Eva…treci, mai repede, la…la ”specificitatea”  acelui ”experiment cosmico–terestru, NEMAIPOMENIT !”, de care pomeneai… – se rugă, cu ochii, de MELC TURBAT, ieșiți, aproape de tot, de sub mormanul de blană – ”tovarășa”…

-Ajungem, imdiat, și acolo. Numai că am la tine o mare rugăminte…

-Care ? – se repezi înainte, împiedicându-se în blănuri, ”tovarășa” (ridicând, spre Lună, o pereche de Brațe, demne de VENUS DIN MILO…brațele pierdute ale unei Zeițe… – …și iată cum, treptat, din pricina grabei uimirii, emoției… se dezvăluia, treptat, câte o mică parte, din înfățișarea-i ADEVĂRATĂ… – …de sub ”MASCA BLĂNURILOR”..).

-Te rog să-l suni pe Recuziterul CASTELULUI VRĂJITOARELOR… – suspină (sau…ceva asemănător) COARNE LUNGI

Pe dată, BLANĂ USCATĂ scoase, din Labirintul Blănurilor ei, un ȚIGNAL : nu sună, propriu-zis, din ȚIGNAL – ci emise niște unde hipo-sonice, prin care vestea, MAXIM DISCRET și SECRET ! – o situație anume, sau alertà o conștiință anume.

Imediat, se ivi Recuziterul CASTELULUI VRĂJITOARELOR….un individ scofâlcit, ca o mumie, de nu-i puteai descifra, dintre ”căpițele”-i de riduri, de pe bănuita-i Față…vreo trăsătură clară !…și având, pe cap, niște cornițe mici, verzui și tare veștede… :

-Să trăiți ! – își bătu potcoavele, ca la militărie, sau ca la GARDA CASTELULUI VRĂJITOARELOR.

-Iar tu să mori, în chinuri groaznice…! – expedie o porție de umor negru, cinic – COARNE LUIGI (…de-l cocoșă, pe dată, pe bietul Recuziter…”REGLEMENTAR !). Ei, te-am chemat de la magazia ta…

-Alteță, nu-i o magazie…e un Laborator…LABORATORUL DE BUTAFORIE… – rosti, cu o voce plângăreață, Recuziterul Castelului – apărându-și onoarea locului de muncă.

-Bine, bine…eu tot ”magazie” o voi numi – declară Regenta COARNE LUNGI.

-Bbbbiiine…cum dorește Alteța Voastră Regală… – se bâlbâi Recuziterul CASTELULUI VRĂJITOARELOR.

-…Și Legală…mustăci COARNE LUNGI. Uite care-i porunca : să aduci, imediat, de la…să-i zicem ”LABORATORUL DE BUTAFORIE”, ăla, al tău…niște piese care ne sunt absolut necesare, pentru efectuarea unui EMINENT EPERIMENT, poruncit chiar de către Întunecimea Sa, NEGRUL PRINȚ

-Pe dată !…numai precizați numele pieselor, vă rog ! – se năpusti, vorbind teribil de clar, ba, chiar, cu o dicție cam afectată, Recuziterul CASTELULUI VRĂJITOARELOR.

-Mda…păi, notează-ți pe-un petec de hârtie…dar unul mai mare, că-s multe lucruri de adus… – îl povățui COARNE LUNGI.

-Imediat…imediat…pe dată…

-Pe care..”DATĂ” ? Eu vreau CHIAR ACUM ! – își îngheță vocea COARNE LUNGI.

 – Imediat…fără întârziere… – preciză Recuziterul…și, ”imediat” (cu-adevărat !) , începu să se scotocească, în zecile de buzunare ale veșmântului său de VĂRSAT DE VÂNT….o redingotă găurită…..Imediat…UITE-L ! – și ridurile i se mai decâlciră oleacă…căpătând valoarea unui cvasi-surâs extrem de deschis (dacă fața lui ar fi fost, cât de cât, normală…).

-Scrie, deci…

-Scriu, scriu…cum de nu…”maximam curam” – aproape că strigă Recuziterul CASTELULUI VRĂJITOARELOR

-Mda…deci : O Pereche de Părinți (să fie, neapărat, ANTAGONICI, CA FIRE!)…

-S-a notat… TOT și ÎNTOCMAI : ”…nici ca fire”– mormăi, pentru sine, Rcuziterul CASTELULUI VRĂJITOARELOR.

-…Un Frate, Mic și Rău, al Mamei din Perechea Antagonică – Frate având Copilul său… Da-da : Un Frate mai Mic și Hain și Fără Suflet, al Mamei, din Perechea de Părinți Antagonici. Și, mai ales, un Copil, de curând zămislit, de către Mama, cea din Perechea Antagonică…să zicem, un Copil de un An și câteva luni…cam de aceeași vârstă cu Copilul Fratelui, Mic și  Hain…deci, tot de-un An și câteva luni…

-”…uni” – …repetă, mormăit, Recuziterul.

-O Molimă Feroce, Un Medic Corupt și Criminal…Hapsân și Idiot…Unica Fetiță a Medicului Corupt și Criminal… – continuă COARNE LUNGI, fără a-l lua în seamă pe Recuziter…

…COARNE LUNGI…cu ochii pierduți în MEMORIA LUNII

-…”rupt”…”minal” – mormăia, de zor, Recuziterul CASTELULUI VRĂJITOARELOR.

-Apoi, Alt Medic, dar numai…IDIOT !…alți Medici, SUTE !…,  – preciză, tulburată, COARNE LUNGI. O Morgă de Sanatoriu, O Nevastă Curvă… – …și O Rudă Trădătoare, dintr-o Casă Veche, cu Grădină…prevăzută și cu Bănci de Lemn, și cu Scaune de Lemn… Și o Asistentă Medicală – CURVĂ de FRUNTE !…zeci de Asistenți și de Asistente, nesimțiți și nesimțite… – preciză COARNE LUNGI, scuturând, mânioasă, din cap. Să nu uiți, cumva, Doamne  ferește (hmm…”concurența.”..), de Asistenta – CURVĂ de FRUNTE !

-”…urvă…unte”… – își vedea de mormăitul său, Recuziterul.

-Câteva…de fapt : MULTE Case de Oraș…de Târg…de Sat…MUNȚI…MUNȚI…MUNȚI…Păduri, Izvoare, Pâraie…Marea Cea Mare…Nenumărate Spitale…Multe Sanatorii JEGOASE… – își continuă înșiruirea, cu voce înghețată, COARNE LUNGI.

-”…oase” – își continuă mormăiala, cu tot zelul de care era în stare, Recuziterul CASTELULUI VRĂJITOARELOR.

-O Gară și Un Tren…CĂRȚI…CĂRȚI FĂRĂ NUMĂR…Demoni, Îngeri, Elfi, Salamandre, Ondine, Gnomi…O Bunică Bună și Înțeleaptă…un Bunic Veșnic Neliniștit…O Viperă cu Corn…

-”…iperă…horn…nu-nu…CORN”… – …dar, oare, ce legătură are Vipera, cu…celelalte ? – întrebă Recuziterul, sfios, înverzindu-și încă și mai tare, Coarnele.

-Tu taci și scrii. Atât. Am eu grijă să aibă și legătură… – rosti, cu voce tăioasă și sobră, COARNE LUNGI. Deci : O Fântână cu Roată, Polei de Gheață, Un Vecin de Treabă…

*

…Și dictarea continuă…încă mult timp…așa încât Recuziterul CASTELULUI VRĂJITOARELOR își scurmă toate buzunarele Redingotei sale, de VĂRSAT DE VÂNT…de mai scoase încă mu-u-u-ulte…teribil de multe  ”petice de hârtie”…ce mai : UN ÎNTREG MORMAN…ROMAN  !

…La urmă, după ce-și îndesă ”mormanul-romanul” prin toate buzunarele…era vorba de LISTA REGENTEI ! – nu era de glumit cu ea… ! – Recuziterul CASTELULUI VRĂJITOARELOR fu chemat, într-un colț de taină, de COARNE LUNGI. Din ce șoșotiră ei, acolo, rezulta, în linii mari, necesitatea vitală a aducerii ȘI a DOUĂ FLACOANE…conținând rezultatul a mii de ore de experiențe de Laborator Magico-Ontologic…un soi de APĂ VIE și APĂ MOARTĂ…aplicate, alternativ, în cadrul procesului construirii-deconstrucției FATUM-ului…(dacă autorul acestei istorii a înțeles bine huhu-ielile BUFNIȚEI…Iscoada lui Hiper-Secretă, în  CASTELULUI VRĂJITOARELOR…).

*

-…La ce-ți trebuiau atâtea mormane de butaforii…că, aproape, nu mai poți respira, în Castelul ăsta, de atâta îngrămădeală grotescă…fără rost…fără legătură…fără… – începu să protesteze BLANĂ USCATĂ, privind, cu dezgust și uluire, câți munți de ”unelte butaforice” înghesuise Recuziterul  CASTELULUI VRĂJITOARELOR, la porunca lui COARNE LUNGI. 

Lasă tu să-nceapăpiesa”…și-ai să vezi și ”rost”, și ”legătură”…șiși” ! – i-o tăie, scurt și ferm, colega deregență satanică”.

Ce piesă ? Nu mi-ai zis, nimic, de nicio piesă ? De ce avem noi nevoie, taman acum, în miez de noapte, de o…”piesă” ? – protestă BLANĂ USCATĂ, frecându-și, inconștient (și dându-l, astfel, la iveală !), prin mormanu-i de blană – NASU-I ACVILIN.   

COARNE LUNGI o privi ascuțit, pe BLANĂ USCATĂ, parcă să vadă dacă-i demnă de dezvăluirea Marii Taine Satanice, a Marelui Experiment Satanic… – …apoi, grăi :

Iubitul Negru Prinț m-a rugat să încerc a face…ceea ce, ACUM, doarBOSS”-ul știe a lucra…

Ce ? Ce ? Ce ? – se repezi, foc de curioasă, BLANĂ USCATĂ.                                                  

Ei, ho ! Așteaptă, și tu, să-mi adun gândurile… – opropti”, cu vorba-i aspră,  drept în piept, COARNE LUNGI. 

După câteva clipe :

-Va trebui să experimentăm dacă SOARTA (”dată de Zei”, cum zic fraierii !), încă de la nașterea unui copil, POATE FI STĂPÂNITĂ, DIRIJATĂ, MANEVRATĂ…FORMATĂ, DE-FORMATĂ, RE-FORMATĂ…LUNGITĂ, PRELUNGITĂ, SCURTATĂ-PRESCURTATĂ… – …așa cum vrea…sau, să zicem : ”după CHEFUL”! – unei Entități Spirituale Superioare… – …așa cum suntem, în definitiv, și NOI DOUĂ…nu-i așa, BLANĂ USCATĂ ?! – …în sfârșit, COARNE LUNGI lămuri scopul rămânerii lor în  CASTELULUI VRĂJITOARELOR, după cesuratelelor își luaseră zborul, călări pe Măturoaie Auto-propulsate. Și ASTA – ÎNDEPĂRTÂND, ÎN MOD CATEGORIC ! – ÎNTÂMPLAREA !!! – își încheie, ferm și cu tâlc, expozeul – COARNE LUNGI.

Și…ce trebuie să facem, pentru a desfășura experimentul ăsta…și, eventual, a-l face să reușească ? – întrebă, pe gânduri, BLANĂ USCATĂ.

COARNE LUNGI se gândi, iar, câteva clipe, apoi, cu glas despeaker, de la vreun post de televiziune :

 –Acum, primul Tablou, din Actul I : într-un târg de provincie, izbucnește o molimă : POLIOMIELITA INFANTILĂ. Apare, în prim plan, MAMA : o femeie, cu chip și îmbrăcăminte mai mult de țărancă, decât de târgoveață… – …ținând de mână un Prichindel, oleacă ”săltat” de-un an jum’ate…care pare a refuza să meargă, în ritmul pașilor Mamei – căci el vrea să ALERGE, cât îl țin picioarele…(mai târziu, cu mulți ani mai târziu…se va zice, în familia lui : Când era mic, a alergat atâta, și atâta de repede, că nu-l putea prinde nimeni…parcă era ceva…ca un soi de meteorit : A ALERGAT, PE UNDE VOIA ȘI ATÂTA DE MULT…CÂT PENTRU TOT RESTUL VIEȚII LUI…!”)…   

*                                 

ACTUL  I 

TABLOUL I

Scena I

(O casă veche, construită în stil țărănesc-bucovinean, undeva, într-o mahala a târgului X. Prin trei uși deschise, spre pridvor – se văd, în cele două odăi, mobile vechi și sărăcăcioase – câte două paturi, câte o masă, câte 2-3 scaune… – …iar în bucătărie : un cuptor uriaș, o masă, o plită și câteva scaune fără spătar. 

În mijlocul ogrăzii – un TEI  URIAȘ.

Din pridvor coboară cinci trepte, spre o ogradă curată, cu iarbă cosită. În stânga ultimei trepte, jos, un pătuț, în care se joacă, din când în când, fără a face gălăgie prea mare, doi copii mici – având, probabil peste un an, fiecare. Înafară de spațiul pătuțului – cele două ghemotoace umane au, însă, la dispoziția jocului lor – TOT UNIVERSUL ! – …adică, mai exact : ograda și grădina, aferente casei…Grădina e o combinație de Livadă și Pășune : se văd, peste gardul Grădinii, capetele e vreo patru vaci…

Rezemată de un capăt al pătuțului, stă Bunica, cu ochi albaștri, blânzi, cu o față lată – dar cu corpul dureros deformat, de cele cinci nașteri : doi băieți și trei fete – dintre care, două gemene… – …care, acum, sunt, la rândul lor, părinți și oameni trecuți de prima tinerețe. În cuvinte aproape șoptite, Bunica stă de vorbă cu fata ei mai mare (la un colț de casă, pentru a zări, din vreme, dacă se apropie, cineva, de poarta ogrăzii – dar și ca să nu-i piardă, din ochi, pe cei doi copilași…care, din nou, săriseră din pătuț, și se avântaseră spre livadă…), adică, stă de vorbă cu Mama – care i l-a dat în grijă Bunicii – în pătuț…și-n restul LUMII ! – pe Ionuț, Copilul ei… Alături de Copilul ei, stă, dar, mult mai mult, se joacă – celălalt Copil, Vlăduț…  – …e al fratelui ei mai mic, Ilie….om bogat, ursuz și teribil de apucător…zgârcit…).

BUNICA : Ce mai face bărbatu-tu…tot în spital, la Câmpulung ?

MAMA (întristată, doborâtă, parcă, de mii de poveri) : Tot, mamă…tot…Nici nu știu dacă, acuma, după operația aia așa de grea, de la rinichi, mai are sorți de viață…vai de mine și de mine ! – …să nu rămân singură, mamă…cu copil mic…

BUNICA (o mângâie, întristată de tristețea fiică-sii) : Lasă, Arino, că Dumnezeu e sus…și veghează…și-i Atotputernic…L-o scăpa cu viață și cu sănătate…are sănătate de militar călit, nu uita asta !…și-o să fie și bine, pentru noi…că nu ne strică oleacă de bucurie, cât o fi ea de scurtă, bucuria asta…

Scena  II

(Pe poartă, intră un copil zdrențăros, de vreo 13-14 ani):

COPILUL ZDRENȚĂROS (cu o voce indiferentă, de parcă nu el vorbea-cerea) : Dați un ban, la un copilaș sărman…

(Bunica se precipită, spre casă, urcă treptele și vine înapoi, coborând treptele, având, în mână  o traistă gata pregătită, cu toate cele pentru hrană : mălai, făină de grâu, ceapă, orez, ulei…) :

BUNICA (mulțumită) : E bine să ai Sărăntocul Casei : vine în zi știută, la ceas știut…(îi dă traista Copilului Zdrențăros, care-ngână) :

COPILUL ZDRENȚĂROS (de parc-ar fi plictisit, de o veșnic aceeași poezie spusă) : Bogdaproste, la cocoana, pentru că mi-ați dat pomana…(Iese din ogradă, pe aceeași poartă, pe unde a intrat).

Scena III

MAMA (indiferentă la scena dării de pomană, căci cunoaște ritualul Bunicii, de mulți ani… – …scuturându-se, cumva, de gândurile-i de până atunci) : Da’ de ce m-ai chemat ? S-a întâmplat ceva rău…iar ?

BUNICA (cu glas scăzut, glas de mare taină) : Nu știu nici eu bine, de ce te-am chemat…dar de întâmplat, tot s-a întâmplat ceva…și-am zis că trebuie să-ți spun. Fără greș trebuie să-ți spun…că-i vorba și de copilul tău, de Ionuț – și de Vlăduț, al lui Ilie…Să știi tu, Arino, că, ieri luna, a venit, la noi, frate-tu Ilie, și mi-a poruncit…că-i răsfățatul lui tat-tu, deh…mi-a poruncit să intru în casă, până-mi zice el să ies…

MAMA (revoltată, mânioasă și neliniștită…e leit maică-sa : la chip, la trup, la Duh…) : Da’ de ce, mamă, să intri dumneata în casă ? De când s-a făcut el stăpân, pe casa voastră ?

BUNICA : Eh, de când…De când și-a adus pruncul lui, lângă al tău, în pătuț…și tat-tu i-a zis, lui Ilie, cu mare fală : ”Brava, flăcău !”…

MAMA : Și de ce a venit ieri, Ilie…   –    …și de era așa de secretos, că te-a alungat înăuntrul propriei dumitale case ?

BUNICA : Măi, Arino, eu îți spun, dar tu ține, deocamdată, în tine…că nu știu ce poate ieși, din fapta ce-a făptuit el…

MAMA : Da’ ce-a făptuit, mamă dragă ?

(Bunica stă pe gânduri…se codește…se vede, limpede, că șovăie a grăi, de teama necunoscutului…dar, apoi, sloboade vorba, dintr-însa…) :

BUNICA : Măi, Arino, el, Ilie, îmi zicea, mai săptămâna trecută, că bântuie, prin țară, o molimă grozavă…care omoară copiii…mai cu seamă, copiii…Și, uite, acum, să tot fie luna, a adus, cu el, un pachet alb, în care avea, învelite separat, o seringă și o fiolă mare…L-a luat pe Vlăduț, numai…pe fecioru-su, la un cap de pătuț, și i-a făcut, el singur, Ilie ! – …o injecție. Lui Ionuț, al tău, nu i-a făcut nimic…Eu m-am furișat, în pridvor, după un stâlp…și-am văzut tot…

MAMA (mirată, nedumerită și, întrucâtva, îngrijată ) : Ce să fie asta, mamă ? I-o fi făcut vreun vaccin, ceva, contra molimei…așa-i ?

(BUNICA dă din cap și din umeri…că, adică, n-are de unde să știe precis, dar și că-i foarte posibil… ).

MAMA : Dar, dacă tot l-a vaccinat pe fecioru-su…de ce n-o fi adus o fiolă, și pentru Ionuț al meu…mmm?

(BUNICA dă din umeri, și zice, parcă, dintr-odată, înfricoșată) :

BUNICA : Arino, eu ți-am zis ție, că-mi ești copilă…și-l iubesc pe Ionuț al tău, ”fugărețul bunicii”, care alungă vacile, prin grădină…și vacile-s blajine, tare blajine,  ca niște mame : nu-l calcă în copite, ci-l feresc,,,cu câtă grijă îl feresc…(revine la grijile ei, domestice și spăimate…) : Eu îl iubesc pe Ionuț…ca pe ochii din cap…dar tu să nu mă spui lu tat-tu…ori lui Ilie…că numai eu știu ce pățesc și ce-nverșunat e tat-tu, la mânie…

MAMA (liniștind-o) : N-avea grijă, mamă dragă…aici, în inimă, e îngropat ce mi-ai spus…dar tot nu oblicesc eu ce-o fi fost, cu-adevărat, în fiola…în injecția pe care i-a făcut-o Ilie, numai lui Vlăduț…al lui…

(BUNICA dă din umeri, încă speriată de propriu-i curaj…Cele două femei intră în casă…cei doi copilași, întorși, acuma, din livadă,  continuă să se joace, cuminți, cu niște bețișoare și bile colorate, în același pătuț…).

BUNICA : Arino, aș… (și se oprește).

MAMA (îngrijorată) : Spune, mamă…ce-i…ce s-a mai întâmplat ?

BUNICA (se reechilibrează sufletește ) : Nimic, Arino. Mi s-a părut…

MAMA (tot mai îngrijorată) : Spune, mamă ! De ce te ferești…tocmai de mine te ferești ?!  Ce s-a-ntâmplat ?

BUNICA (resemnată) : Ți-oi spune, na, și asta…Pe când Ilie îi făcea injecția lui Vlăduț, mi s-a părut că, la doi pași în urma lui, era o Femeie…învăluită în Alb…ca un Abur Alb…Și când a plecat, Femeia în Alb a plecat după Ilie…(se înseninează, deodată) : Mi s-a părut, așa-i ? Că doar lui Ilie nu i s-a-ntâmplat nimic…după-aceea !

MAMA (sigură pe ea) : Ți s-a părut, mamă dragă…o fi fost Umbra Teiului ! Doar știi cum, când eram mică, mă jucam cu Umbrele Teiului…Bătrânul și Falnicul nostru Tei…din Mijlocul, Dricul și Toiul Ogrăzii noastre…!

BUNICA (înseninată, câtuși de cât, dar păstrând un rest de neliniște) : O fi, Arino…o fi…poate să fie cum zici tu…

MAMA (uitându-se la un ceas, din poșetă) : Mamă dragă, eu plec, iarăși, la serviciu…cred că, și azi, mă apucă ora două din noapte…

BUNICA (…strașnic căinându-se) : Ai să te bolnăvești, Arino, mamă, de-atâta muncăăăă…

MAMA (vrea s-o însenineze, iarăși) : Lasă, mamă, că-s tânără, încă…și le-oi duce eu, pe toate, cu ajutorul Lui Dumnezeu-Hristos…Eu îți mulțumesc, din tot sufletul, că ai grijă, cât îs eu la serviciu, de Ionuț al meu…

BUNICA (surâzând) : Cum să n-am grijă…că-i sufletul meu…îs ochii mei…Ionuțul bunicii, Ionuț…și bărbatul ăla, al tău…Doamne,-ajută-l să scape, cu viață și sănătate, de toate negrele boliri și bântuiri…!

(Mama pleacă, Bunica o petrece cu ochii,  copiii iar au sărit, din pătuț, repezindu-se spre portița grădinii…O Femeie în Alb îi privește, de după colțul casei, dinspre grădină, cu un zâmbet ascuțit, pe cei doi copii…). 

Scena IV

(Pe poartă intră, iar, același Copil Zdrențăros, cu poezia gata învățată…dar, cumva, rămasă ca datorie veche) : 

COPILUL ZDRENȚĂROS  (vorbind, parcă, prin somn) : Să fiți sănătoasă, casa să vă fie casă…Data viitoare, să fiți Pom în Floare…

(Bunica zâmbește, și scoate, din buzunarul de la șorț, o bomboană pestriță, pe care i-o dă Copilului Zdrențăros… – …care Copil Zdrențăros este străluminat, dintr-odată, ca un ÎNGER…!

…Femeia în Alb nu este interesată de scenă – și nu mai zâmbește : ea îi privește, numai și numai, pe cei doi copii, care se joacă, acum, din nou, în praful ogrăzii, pe lângă pătuț…)

*

TABLOUL AL  II-LEA

(O stradă prăfuită, din târgul de provincie, pomenit mai sus. E aproape de-amiază, într-o zi de vară. Pe toate zidurile și pe toate gardurile și ferestrele caselor, afișe uriașe, pe care scria, cu litere ROȘII, DE-O ȘCHIOAPĂ : ”EPIDEMIA UCIGAȘĂ ! A NU SE FACE NICIO TĂIETURĂ, NICIO ÎNȚEPĂTURĂ  –  NIMĂNUI !”Mama, îmbrăcată extrem de modest, ivindu-i-se, chiar, mici zdrențe, de sub tivurile bluzei și fustei –  îșipilotează”, cu greu, pe trotuar, pe sub umbra nucilor și castanilor, de pe marginea trotuarului… –  Copilul neastâmpărat, mereu gata să-i scape din mână…și, într-una, pus pe… alergat !)

-MAMA (ignorând, pe cât era posibil, omenește… –   …afișele uriașe,  de petoate zidurile și de pe toate gardurile și ferestrele caselor” –”pe care scria, cu litere ROȘII, DE-O ȘCHIOAPĂ : ”MOLIMĂ UCIGAȘĂ ! POLIOMIELITA INFANTILĂ  ! FERIȚI COPIII ! A NU SE FACE NICIO TĂIETURĂ, NICIO ÎNȚEPĂTURĂ  –  NIMĂNUI !”) : Hai, Ionuț, că ajungem, uite-acuși, la nenea doctorul…la policlinică…Să nu te sperii : ești răcit rău, și nenea doctorul o să-ți facă o injecție mică-mică-mică…de nici n-o să simți, nimic-nimic-nimic…

-COPILUL (pus în stare de alertă, dar și decontroversă infantilă”…mereu, având tendința să-și smulgă mâna lui, din mâna mamei, ca să alerge, cum vrea și cât vrea el…nupoprit”, mereu, de mâna Mamei) : Nu vleau înțepătulă ! Nu vleau înțepătură ! Nu vleau ! Nu vleau niți la nenea doctorul…Nu vleau ! Nu vleau !

(Mama, spreînvățătură și educație”, îi arde câteva scatoalce, zdravene, la fund, Copilului ) :

-MAMA  (gâfâind, cât de efortul loviturilor date Copilului, cât de furie, cât de smuciturile, pe care trebuie să leamortizeze”, cumva, ale Copilului care dă, mereu, SĂ ALERGE) : Ba, ai să vrei tu, Copile..Ionuțule….ai să vrei tu, drac împielițat…ai să asculți ce-ți spun cei mari, că,  altfel,  te  ia mama huciului ! Și nu mai alerga atâta, că-mi scoți sufletul !

COPILUL (îndărătnic și  exasperat) : Ba nu mai sunt lăcit ! Mi-a tlecut, de mult, lăceala ! Melgem degeaba, la nenea doctolu’ !

MAMA (și ea exasperată, dar din cu totul alte motive – aparte) : Pe naiba, degeaba ! Că m-a costat penicilina lui, pentru gripă, aproape jum’ate de salariu, pe lună…(gâfâie și merge, pășind tot mai greu și împleticit, la smuciturile Copilului).

*

ANTRACT

(…suntem tot în CASTELUL VRĂJITOARELOR…mai mult prin Vocile celor DOUĂ PROTAGONISTE… )

…COARNE LUNGI își frecă mâinile – și-i zise lui BLANĂ USCATĂ :

-Ei, acu-i acu ! Să vedem dacă, și cum, îi putem schimba și manipula Soarta, lui Ionuț…”fugărețul bunicii”…! Ți-a plăcut chestia cu ”Femeia în Alb” ? Eu eram…îmi păzeam Subiectul Experimentului… – …încă de atunci început !

BLANĂ USCATĂ o privi, bănuitoare :

-Și de ce vrei să i-o schimbi…lui Ionuț…tocmai lui…și cum…și cu ce, în loc…?

-Ho ! …că, încă, nu l-am pus în mișcare pe ”nenea doctorul”…”pionul principal”…sau, mă rog, cel puțin așa va părea…așa se va crede, o vreme…și-nc-o vreme… ! – mustăci, tainic, COARNE LUNGI. Să fim atente…FOARTE atente…și să intervenim, la momentul potrivit, în Lucrarea Sorții lui Ionuț…Eu am, aici, de la Recuziterul CASTELULUI VRĂJITOARELOR… – …DOUĂ FLACOANE MAGICE !!! –  …conținând ceva ce aduce, cumva, cu APA VIE și APA MOARTĂ…pentru efectuarea și manipularea schimbărilor și fluctuațiilor FATUM-ului…!

BLANĂ USCATĂ nu mai întrebă nimic…se ghemui, cu totul nelămurită și intrigată, în…Blana ei Uscată…și se pregăti, astfel, să privească, totul, cu maximă atenție…poate c-o pricepe, și ea, ceva, din Labirinturile Sorții…pe care Labirinturi, se pare, COARNE LUNGI se pregătea să le ia, ”în antrepriză” !

*

ACTUL AL II-LEA

TABLOUL AL III-LEA

(Cabinetul, din policlinică, al unui medic pediatru: un birou, două scaune, dintre care unul e în spatele biroului, ocupat de medic, o canapea, acoperită cu o mușama cafenie, culmea de jerpelită. Medicul scrie ceva într-un registru : mutră de măcelar, burtos, roșu la față, ochi mici și răi, de om hapsân și zgârcit ; halatul l-ar prinde și ca vânzător la tejghea, nu doar ca medic. Pe ușă intră MAMA, cu COPILUL-Ionuț, zbătându-se și lovind-o,  cu ambele picioare, pe maică-sa) :

COPILUL (revoltat , la culme ): Nu-s lăcit ! Nu-s lăcit ! Dlacu’ de nenea doctolu’ !

MAMA (jenată de limbajul ”de mahala”, al neastâmpăratului Copil) : Iertați, vă rog, dom’ doctor ! L-am și bătut…dar e soi rău, dom’ doctor…soi rău…nu știu cum să-l mai liniștesc, că tare-i nărăvaș…dom’ doctor…

MEDICUL (posac și brutal, de parcă ar vorbi de plasarea unui hartan de carne de vițel) : Lasă prostiile, femeie ! Pune-l, cu curu-n sus, pe canapea – și să-i facem injecția ! Executarea ! Că am treburi…am pacienți…până peste cap ! (în realitate, pe culoar nu mai aștepta nimeni…).

MAMA (…cu mentalitate de țărancă, respectând, ca pe Dumnezeu; ”popa, doftoru’ și învățătoru’”, încearcă să bâiguie ) : Dom’ doctor…poate nu mai e nevoie de injecție…știți…scrie că să nu mai facem înțepături…că-i molimă…molima, dom’ doctor…Fie-vă milă de copil…!

MEDICUL (înfuriat) : Proasto ! Penicilina e la mine, c-așa a fost înțelegerea…ȘI-AȘA-S ORDINELE, ÎN DEFINITIV ! Dacă nu vrei să-i fac injecția…mai ai jumătate, din sticluțe, la mine… ! …o cumperi, penicilina, înapoi, acu’ ? Hai ? Aud ?

(Pe fața MAMEI se vede, clar, că n-are la ea niciun ban…Șovăie…dă să plângă…) :

MAMA (umilită și obidită) : Da’…de la matale…nu poți să uiți…”urdinili” alea ?

MEDICUL (trufaș și triumfal) : Ești nebună, cu totul, femeie ! Cum să calci ORDINE, VENITE DE LA MINISTER ? Dă banii…sau pune-l cu curul în sus, pe canapea…

(MAMA n-avu încotro – …cel puțin, așa credea ea, cu tărie…covârșită de ”DUMNEZEIASCA AUTORITATE A MEDICULUI”… – …îl puse, pe micuț, ”cu curul în sus, pe canapea”…

…Femeia în Alb privea, totul, ironic, dintr-un colț al cabinetului…

*

(…ca o SUPRA-STRUCTURĂ DRAMATICĂ, precum ZEII DIN OLIMP, din EPOPEI… – …mereu, deasupra a tot și a toate…VOCILE ȘI FĂPTUITOARELE, din CASTELUL VRĂJITOARELOR…)

-…Și vei vedea cum, doar printr-o singură înțepătură, ca de țânțar, se vor schimba, TOATE, în Soarta Omului…pardon…a Copilului-Ionuț!  Suntem cineva, nu ? Experimentul, pus la cale de Prințul nostru Negru…dragul de el… e pe cale să reușească, strălucit ! – triumfă, la fel de brutal ca și MEDICUL-Măcelar, și COARNE LUNGI.

-Și de ce te bucuri așa, pentru banditul ăsta de ”Medic-al-lui-Pește-Prăjit” ? – se burzului BLANĂ USCATĂ.

-Ei, uite-așa, ca să crăpi tu de ciudă, ÎMBLĂNITO ! – îi făcu, disprețuitoare, cu sâc, COARNE LUNGI. E un EXPERIMENT COMANDAT ! Ce știi tu ? Nu-nțelegi nimic : NOI TREBUIE SĂ NE TESTĂM PUTERILE DE  A INTERVENI ȘI MANIPULA SOARTA – SOARTA ! – AUZI TU ? ”TERIBILA SOARTĂ”… aparent ! – …CEA  DATĂ, PRECUM UN ATRIBUT ETERN ! – DE CĂTRE … ”BOSS”!

*

TABLOUL AL IV-LEA

(Acasă la MAMA. O secțiune transversală, prin configurația casei : în stânga – bucătăria, la mijloc, un hol scurt – iar în dreapta – camera de zi, cu o singură fereastră. Nu-i mai mult de-o oră, de când s-a întors de la policlinică : Ionuț se clatină pe picioare…).

MAMA : Hai, măi băiete, ce te lași așa de greu ? Sunt obosită-ă-ăăă…vai de steaua mea…Hai să facem caca, la oliță…hai…hai…hai…

(Intrând în camera de zi, scoate olița de sub o canapea, și-l pune pe Ionuț…”pe tron”. Nelipsita Femeie în Alb s-a proptit de peretele cu fereastra…și-așteaptă, parcă numărând secundele…)

MAMA (plecând, repede, spre bucătărie, rostește, peste umăr) :  Ionuț, mamă, să stai cuminte, pe oliță…să n-o răstorni…(își continuă drumul spre bucătărie…, dar n-o lasă inima să nu se mai întoarcă o dată) :   Ce-ai urlat atâta ? Ce mare lucru o înțepătură, acolo, ca de purice ? Dar dacă pierdeam banii pentru penicilină…era mai bine ? Tu ești mic și prost…nu știi ce importanți sunt banii, mai ales când sunt puțini…și trebe să faci economii ”la sânge” !(se întoarce, definitiv, spre bucătărie ; deja a ajuns în bucătărie…când, din camera de zi, se aude ”bufff”…și Ionuț stă căzut, întins țeapăn, lângă oliță.)

MAMA (aleargă, din bucătărie ) : Ce-i cu tine, Ionuț ? Ce ai, mamă ? Ce ai ? Ce ai ? Ionuțuuuu…

(Îl ridică pe copil : trupul lui Ionuț e țeapăn și ochii închiși. Nu respiră.).

MAMA (disperată, îl strânge la piept, convulsiv) : A murit copilul meu…! (urlă, ca un animal, ca un Lup Flămând, iarna) : Ionuțuuuu…Ionuțu mamei….Ionuțuuuu…

(Femeia în Alb dispare, deplin satisfăcută…Își pune, în sân, un flacon…și scoate, fără nicio grabă, tot din sân, celălălalt flacon…).

*

(În CASTELUL VRĂJITOARELOR se sting toate luminile – iar, pe un perete, se aprinde un ECRAN mare, pe care COARNE LUNGIse produce”, în stil neo- hollywood-ian…devine, de fapt, naratorul dintre Tablouri…reducând, prin narațiune, ”ploaia” de Tablouri dramatice…de schimbări, nenumărate, ale decorurilor…):

COARNE LUNGI – speaker-iță : N-a murit. Din primul flacon, i-am inoculat substanța morții, care i-a paralizat întreg corpul…inclusiv, inima și plămânii…iar, la câteva ore, i-am inoculat substanță din cel de-al doilea flacon, prin care i-am re-trezit inima…plămânii…întreg corpul…CU EXCEPȚIA PICIORULUI DREPT, ÎN CARE I SE FĂCUSE INJECȚIA CU PENICILINĂ ! În felul acesta, destinul copilului va deveni și mai tragic : dacă murea, se liniștea ; dacă ar fi rămas paralizat întreg corpul…legumă fiind…s-ar fi resemnat… Așa, ”doar” ȘCHIOP !  – își va blestema, TOATĂ VIAȚA, piciorul cel rămas țeapăn…pentru că, va zice el…”NUMAI DIN PRICINA ACESTUI PICIOR” nu poate fi el ”NORMAL”…ci e respins de către TOȚI CEI TEFERI…e respins de la TOATE BUCURIILE VIEȚII…!

BLANĂ USCATĂ (revoltată, din spatele  ”speaker-iței”) : Oi fi eu ”BLANĂ USCATĂ”…dar, COARNE LUNGIuscat suflet mai ai ! Blestemată și fără milă mai ești…ticăloaso !

COARNE LUNGI (de pe ecran) : Hai, nu-mi fă scene de isterie, madam…tocmai când transmit Negrului Prinț…ÎN DIRECT ! (continuă transmisia) : Mama l-a luat, pe Ionuț-cel-Șchiop, de la Bunică-sa…Mama ei…și, la sfatul fratelui Ilie, l-a dus la un sanatoriu, special pentru copiii loviți de molima poliomielitei infantile…I-a dat bani (”juma’ de salariu pe-o lună…”), acolo, unei Asistente (CURVĂ-de-MESERIE !) să-i dea de mâncare (…pentru că, acasă, Mama nu-l lăsase să mănânce singur, zicând : ”Se murdărește și porcăiește totul, jur-împrejur !...”…

După vreo două săptămâni, aflând că bărbatul ei a scăpat cu viață, în urma complicațiilor operației, s-a dus la Câmpulung, să-și scoată, din spital,  soțul, fost ofițer superior, în Marina Britanică…(fusese pensionat, discret, cu pensie de…SERGENT, pentru ”indisciplină” : refuzase, ca ofițer de origine română, racolat de ”Serviciile Secrete”-SIS-MI6, ale Flotei Regale Britanice – să bombardeze portul CONSTANȚA…!)… – …să-l scoată din Spitalul de la Câmpulung…și să se sfătuiască asupra Copilului lor, rămas ȘCHIOP…și care-i, acum, la sanatoriu…ce să-i mai facă…unde să-l mai ducă…Atunci când și-a auzit… ”bucuria”…SOȚUL-FOST MILITAR (care nu accepta decât oameni întregi și teferi…nu ….hmmm…”HANDICAPATO-AMBUSCAȚI”…!) – ”a porcăit-o cât a porcăit-o”, ”flatând-o”, foarte des, cu epitetul bi-structurat, de ”țărancă IMBECILĂ”…apoi, a luat-o, ”pe-a sa pereche”,  de-o aripă…și s-au dus, ”ambii-amândoi”, ”glonț”, la tren… spre sanatoriu, să-l ia, degrabă, de acolo, pe Ionuț-cel-Șchiop…dacă vor mai avea ce lua…

…Ajunși acolo, Directorul Sanatoriului a căutat în toate actele și registrele…ȘI NU L-A AFLAT PE IONUȚ…!!! – …au căutat, împreună Directorul, Mama, Tatăl…), prin toate saloanele sanatoriului…ȘI NU L-AU AFLAT, NICĂIERI, PE IONUȚ ! Asistenta-Curvă-de-Meserie, cea plătită (zdravăn !) pentru a-l hrăni pe Ionuț… – … nicăieri, FIREȘTE !

…Abia Femeia de Serviciu, cu mătura-ntr-o mână și, cu cealaltă, suflându-și nasul, îndrăzni să bleștească, în fața Directorului : ”-Dom’ Director…ar mai fi o cameră…un salon…” –      ”-Care ?” se zborși Directorul la ea, exasperat că i se încalcă autoritatea și…”cunoașterea sanatoriului”, pe care-l conducea. Femeia, tot suflându-și nasul cu mâna : ”-MORGA COPIILOR…DOM’ DIRECTOR…”.

*

TABLOUL AL V-LEA

(Pe peretele CASTELULUI VRĂJITOARELOR  se stinge ECRANUL și…apare, în prim plan – MORGA COPIILOR…în secțiune transversală, se vede și salonul de vis-à-vis…cu copii ÎNCĂ vii…

Femeia în Alb, încordată, ca niciodată, abia poate să-și rețină, parcă, un salt, din colțul în care se pitise…nevăzută de oameni – NICICÂND

…Pe zeci de paturi, zac TEANCURI de cadavre (precum teancurile de rufe murdare, așteptând să fie duse  la  spălat !), ale copiilor morți… – …cadavre chircite și vinete… – …unele-peste altele-unele peste altele-unele peste altele !!! – așteptând să fie identificate, de vreun părinte de-al copiilor respectivi…Nicio mișcare…nicio răsuflare : doar O DUHOARE CUMPLITĂ, DE CADAVRE MINUSCULE,  ÎN DESCOMPUNERE…!).

DIRECTORUL (topit, în cumplită depresiune psihică… se adreseză către cuplul Mamă-Tată) : ASTA e MORGA COPIILOR…altceva…nu mai…

TATĂL (exasperat, revoltat) : Și așa îi țineți…în teancuri…ca pe lădițele de lemn, cu marfă…care așteaptă…așteaptă să fie cărate în magazin și…și vândute… ?! Nu aveați altă…

DIRECTORUL (care, și așa, a întins coarda, în mod suprauman, cu el însuși…) : Așa îi ținem…n-avem cum…

TATĂL (în pragul isteriei) : Și noi…cum să căutăm ? Dăm cadavrele pe podea…sau…cum ?

(În acel moment, Femeia în Alb se transformă, iute, într-o Pisică Neagră – și se repede., berbecește, spre cadavrul de sus, de pe unul dintre paturile, așezate în mijlocul salonului. Cadavrul copilului cade pe jos, cu o bufnitură sinistră…și, de dedesubtul cadavrului căzut, se aude o horcăitură-gâlgâitură gâfâită…ca de respirație eliberată…).

MAMA (ca-n transă, se repede la cadavrul care respiră) : El e ! El e! El eeeee…eeee….EL !

(Tatăl se apropie, oarecum circumspect, și observă că, de fapt, cadavrul care respira nu doar că era un SCHELET ! – dar…NU AVEA CHIP : AVEA, DOAR, O MASCĂ DE BUBE ENORME…dintre care nu putea distinge nici ochii, măcar… !).

TATĂL (gata să leșine…dar își păstrează, cât de cât, firea și rațiunea) : Isterico ! De unde poți ști, tu, că e copilul nostru…când nu are față…n-are chip ?

MAMA (extatică) :   Sunt mâinile lui ! La naștere…n-am avut când să-ți spun…că erai cu…rinichii tăi…la naștere avea mâinile ca ne-altele…

TATĂL (buimac) : Cum…”ca ne-altele”?

MAMA (rușinată, copleșită…) Medicul a spus că are mâini de criminal…de strangulator : când dechidea mâna și-și rășchira degetele…între degetul mare și arătător era…”șes”…se făcea ”cale dreaptă”…

TATĂL (nelămurit, dar voind să accepte teoria Mamei – se adresează Directorului, căzut, parcă, în catalepsie) : E atât de slab…vedeți și dumneavoastră… :    un SCHELET !…înseamnă că asistenta pe care am plătit-o să-l hrănească nu i-a dat NIMIC de mâncare…aproape O LUNĂ DE ZILE ! Dumnezeule…cum a rezistat atâta ? E de neînchipuit…și…da…E înfometat, domnule Director…Nu aveți, undeva, unde să-ncercăm să-l …hrănim ?

DIRECTORUL (tresare, ca dintr-o bolală grea) : Ba da…alături…vedeți…în salonul de-alături…

(Merg, toți, în salonul de vis-à-vis : când Mama scoate, din geantă, un pachet cu mâncare, și-l desface…deodată, o mână ”ca ne-alta” a Scheletului…țâșnește, și apucă o bucată enormă, de carne, pe care și-o vâră, fulgerător, în gură…și-o-nghite ! Se aude un horcăit…cumplit : bolul de mâncare n-o putea lua nici în sus, să-l vomite…nici în jos, să se ducă pe esofag. Toți scot un strigăt…Directorul se repede și-i pune urechea pe piept. Sfârșit de puteri…încearcă, totuși, să-i facă respirație artificială…prin ”MASCA DE BUBE”!…și masaj pectoral…nimic):

DIRECTORUL  (copleșit, dar trezit la viață, de realitate) : S-a sufocat…rapid…inima i-a stat…de data asta, e mort de-a binelea…nu trebuia să-l lăsați să apuce bucata aia mare…da…știu…nici n-ați avut timp de reacție…Acum, dacă ziceți că el e copilul dumneavostră…luați-l…îngropați-l acasă…

(Ies, toți, din salon…”CONVOI DE-NMORMÂNTARE”…

Femeia în Alb, ieșită de sub Chipul de Pisică Neagră, râde, cu un cinism înfiorător…).

*

TABLOUL AL VII-LEA

(O Gară, cu mozaic pe peron. Coborâți din tren, Tata, Mama…cu Copilul, mort, în brațe…).

MAMA (funebră, dar practică – se adresează soțului ei) : Vezi tu…Stelică dragă…acolo, nu ne-am gândit, nici unul, să-i cumpărăm o lumânare…să moară, măcar, cu lumină…Ia-l în brațe (îi zice soțului-Stelică), să mă duc să caut, pe undeva, lumânări…măcar pe-aici, că-i oraș mare…trebuie să fie lumânări…

(Încearcă să-i ”paseze”, ca la rugby,  Tatălui – Ghemotocul Scheletic și cu ”MASCĂ DE BUBE”…avuseseră grijă să învelească, discret, cadavrul, cu un soi de cearșaf alb… – …pe lângă care CEARȘAF, firește,  CU FLACONUL ÎN MÂNĂ – FEMEIA ÎN ALB !

…Tatăl nu poate prelua…”pasa”…scapă Copilul ”pasat”…Copilul cade, spre mozaicul fatal, al peronului…: NOROC CĂ TATĂL, INSTINCTIV, ÎL ÎNȘFACĂ DE PICIORUL SĂNĂTOS…STÂNGUL !

…În acel moment, din pricina șocului și a cuplului de forțe fizice contrarii, opuse…naiba să le ia : ”cădere accelerată”-”stopare bruscă”…ei bine : Copilul vomită, CU MAXIMĂ VIOLENȚA, BUCATA DE CARNE, CE-L ASFIXIA !

…Mama, care, deja, pornise, către lumânări…se oprește și-și întoarce capul…o pufnește un plâns isteric…privind voma cleioasă, care se răspândea pe mozaicul peronului Gării…și însoțind Bucata de Carne, regurgitată violent…Mama se repede, cu disperare, la o femeie de serviciu, care trecea, întâmplător, pe linia peronului, și-i smulge Ligheanul cu Apă și o Cârpă Arhizoioasă…) :

MAMA  (tot isterică…din ce în ce mai isterică…obsedată de IDEEA ABSURDĂ A CURĂȚENIEI…TOCMAI ÎN MOMENTUL ÎNVIERII… – încercați și închipuiți-v-o pe Maica Domnului plângând…NU Moartea Fiului, pe Tâlhărească Cruce și-n Furtună…ci faptul că Hristos-Fiul făcuse o baltă de SÂNGE, pe jos…și ”feșteliseCÂTĂMAI GOLGOTA!…da, ar fi plâns pentru murdărirea cu SÂNGE…pe jos…a GOLGOTEI…când îl pironiseră…apoi, câtă vreme se răsucise, pe loc, între cuie… – …iar nu SĂ DEA SLAVĂ MINUNII ÎNVIERII…!!!) : Ce rușine mi-ai făcut…măi băiete, măi…ce rușiiiine…oh…oh…oh…că mor aici… acuma mor… ! Ce rușineeee…să stau, eu, acum, în genunchi, în fața tuturor oamenilor…și să șterg…în fața TUTUROR OAMENILOR !VOMA TA…(Mama plânge cu hohote, fără nicio reținere…de parcă ÎNVIATUL, de fapt, ar fi MURIT…iar nu ar fi revenit la LUMINA VIEȚII…!

… Și așa, pe fondul Bocetului Isteric, al Mamei Înnebunite de Atâtea Dureri…al Bocetului pentru VOMA-DE-PE-JOSUL-PERONULUI…iar nu pe fondul SĂRBĂTORIRII MINUNII ÎNVIERII COPILULUI,

SE LASĂ, ÎNCET ȘI TERIBIL DE TRIST, CORTINA

PESTE ACTUL AL II-LEA…

***

ANTRACT

(La CASTELUL VRĂJITOARELOR, cele două Regente Satanice …”vorovesc”, între ele…)

COARNE LUNGI (triumfătoare) : FLACOANELE MELE, ”SIREACELE” !APĂ VIE ȘI APĂ MOARTĂ”…! Văzuși, surato, ce minuni ale ”FATUMULUI”, pot împlini eu, cu ele ?! Când mă prefăcui în Pisică Neagră, am stropit cadavrul Copilului, cu APĂ VIE ! Când a dat să-ntindă mâna, Copilul, după mâncare, l-am stropit cu APĂ MOARTĂ ! Și…tot așa : APĂ VIE, când l-a scăpat, din mâini, taică-su…și-ai să vezi, curând, iar, Misterul APEI MOARTE…cât de degrabă ! Și…tot așa și iar așa ! He-hei ! (…deodată, glasul i se stinse, parcă, într-o șoaptă destăinuitoare) : Surato, văzuși reacțiile oamenilor…ADEVĂRATELE LOR ”FIRI  REACTIVE…  –  …ale  gâzelor  ăstora …             terestre ???!!!…gândurile și simțirile lor, cele adânci și ADEVĂRATE…instinctive ? Mamei încetase, de mult, să-i pese de Copil…îl considerase mort și îngropat…și zbiară, ca o măgăriță beată, în plină Gară, după… după…auzi :    ”CURĂȚENIA PERONULUI DE GARĂ” !…pentru, auzi : ”RUȘINAREA EI PUBLICĂ, DE A CURĂȚA… – …CEEA CE TOCMAI ÎI ÎNVIASE COPILUL…”!!!

BLANĂ USCATĂ (mult mai puțin entuziastă) : Tu nu te gândești, deloc, prin ce chinuri, sufletești și trupești, de tot felul, au trecut acei oameni ?! Cât să mai rabde ? Este o limită, în toate cele ! S-au rupt corzile sufletului, și la femeia asta, stând singură și fără de sfat, numai între dușmani, sau indiferenți…ori răuvoitori…fără să poată avea încredere în nimeni…și muncind, peste puterile ei, de una singură, pentru a putea să-și întrețină amărâtul acela de Copil…cu care tu te joci, precum cu o păpușă…joci jocuri crude…de un cinism ce eu, cât sunt de bătrână…N-AM MAI VĂZUT !

COARNE LUNGI (amuzată) : N-ai mai văzut ? Păi, uite că, datorită mie, ai prilejul   …    SĂ VEZI, CA SĂ  ȘI CREZI !…Și nu doar ce-ai văzut va fi de …”interes științific”…ci încă multe…multe…multe altele, CU ACELAȘI SUBIECT DE EXPERIMENT ! Da, și nu te bosumfla așa : COPILUL ACESTA NU ESTE UN COPIL ADEVĂRAT…CI UN EXPERIMENT !…Și, cine știe…probabil că toate ființele de pe Terra sunt doar rezultatul unor experimente ! Iată că ”BOSS-ul” nu mai deține MONOPOLUL ! Și NOI suntem în stare să facem experimente…ȘI, CHIAR, SĂ NE ȘI REUȘEASCĂ ! TA-TA-TA-TA! (trâmbiță ea, dement, precum o BACANTĂ – SATANICĂ ȘI DESFRÂNATĂ !).

BLANĂ USCATĂ (încruntându-se) :  Potolește-te, dragă ! Din clipă în clipă, pot să se-ntoarcă ale noastre…”colege” !

COARNE LUNGI (…brusc, încruntată, dacă nu și înțelepțită… și teribil de fermă) : Nu se vor întoarce, decât după ce ÎNTREG Experimentul se va fi desfășurat ! AȘA e ordinul Prințului Negru – AȘA se va face ! (îngroșându-și vocea, anunță Cosmosul) : Continuă EXPERIMENTUL ! VENIȚI, CU TOȚII, SĂ VEDEȚI SUBIECTUL EXPERIMENTULUI…făcut nu de ”BOSS-ul”…nu-nu-nu : …ci de niște…”BIETE REGENTE SATANICE !!!

*

ACTUL AL III-LEA

TABLOUL AL VIII-LEA

(De acum înainte, pe un perete va apărea un ecran, pe care COARNE LUNGI, crainic-narator al desfășurării Experimentului Satanic, va vorbi, descriind și povestind… – …iar pe peretele opus, alt ecran, pe care se desfășoară, ”în viu” – cu voci sau cu mișcări fără sonor – cele descrise și narate de COARNE LUNGI).

COARNE LUNGI (cu voce metalică, de pe ecran) : De atunci, din Gară, au trecut mai bine de doi ani. Ionuț-cel-Șchiop a fost protezat, la piciorul drept – de către Întreprinderea de Ortopedie de Stat PIROGOV”-București… – …dar tot cu Bunica stă. Bunica stă…”cu chirie/la fiul Ilie”…fiul ei mai mic. E văduvă, de mult…și merge tot mai greu. ”De aceea”, este ”postată”, de fiul ei, un bogătaș escroc…tocmai la mansardă, trebuind Bunica să urce și coboare vreo 50 de trepte, ale unei scări în spirală. Ionuț – …deși, cu proteză, se mișcă, și el, greu… –  …îi zice Bunicii, mereu :

-IONUȚ (cu fermitate încăpățânată) : Eu îs mai tânăr, și-s și mai puternic decât matale… – …și pot face mai multe decât matale ! Spune, numai, ce-ți trebuie…și eu o să fac, întocmai !

BUNICA (ostenită, dar amuzată) : Măi, da’ voinic mai ești tu ! Uite, trebuie lemne…ia găleata și adu, de la trunchi, niște lemne, să facem demâncare…trebuie apă…ia găleata și du-te la fântâna cu colac…dacă ești așa de viteaz, ca un  zmeu și ca un Făt-Frumos ! (…și zâmbește, neîncrezătoare…dar Ionuț o ia în serios !).

(COARNE LUNGI : Ionuț înhață, de toartă, găleata pentru cărat lemne, se duce, aduce lemne în găleată…găleata e cam pe jumătate plină…restul – pe scări ! – lasă, că le culege el, mai târziu ! – …aduce, cu o găleată mare, cât el, apă, de la fântânaă…fântână care are un colac așa de mare și de sus, că-l ia, roată, pe Ionuț, înapoi, pe pământ…și apa, când ajunge sus, e cam pe jumătate…restul…”spală scările”…!..și ajunge sus, la ușa mansardei…

BUNICA (de fiecare dată când Ionuț ajunge, sus, cu găleata – fie cu lemne, fie cu apă…din pragul ușii, teatral-laudativă, făcându-se că nu vede găleata numi pe jumătate plină) : Vai, ce flăcău gospodar mai ești tu, Ionuț ! Nici nu știam eu ce flăcău harnic ești tu…(…și închide ușa mansardei…nu se mai aude nimic din ce vor mai fi discutând ei doi…dar Femeia în Alb e, mereu, la post…ACOLO !).

…Într-o iarnă grea, cu gheață și polei, Ionuț, sculat din somn înaintea Bunicii, pe când nu se zărea nici fir de lumină, afară… – …pâș-pâș, coboară scările [cam bocănind cu proteza…], se duce la fântână [îi fug picioarele, în toate părțile, căci nu-și poate stăpâni piciorul drept, cel paralizat…], se nevoiește cu colacul înghețat…scoate cofa de lemn, din fântână…dar, când să verse conținutul cofei de lemn, în găleata lui, de tablă…lanțul cofei din fântână se smulge, și-l azvârle pe Ionuț, în puțul fântânii…

Ăsta era rezultatul mortal, al Licorii din flaconul cu APĂ MOARTĂ

Apoi, am luat flaconul cu APĂ VIE…și-au început să se audă strigătele de ”AJUTOOOOR!”, ale lui Ionuț…parcă din fundul pământului !

Printr-o minune, se agățase de un vârf de stâncă, dinăuntrul puțului…VÂRF FĂRĂ GHEAȚĂ ORI POLEI, PE EL… ! Altă minune a fost că, la acea oră când, încă, nu se vedea fir de lumină – vecinul lor, un tânăr tare de treabă, un tâmplar slovac, unul Szechlanek, care se ducea spre closetul din fundul ogrăzii… – …aude strigătele de ”AJUTOR!”, se orientează rapid, își dă seama că strigătele vin din puțul fântânii…se bagă în puțul fântânii…minune că, și el, află câteva colțuri de piatră, fără gheață ! – …și, cam la ȘAPTE metri adâncime, dă de Copilul care strigă…Îl ia în spate…greu, greu…alunecă într-una, gata să se prăbușească, amândoi, în fundul fundului fântânii…și-l aduce, până la urmă, pe Copil… – …înapoi, la, acum, firava lumină a zilei, abia începute…).

(Pe ecranul cu ”mișcarea”, se vede o pădure deasă, de fag. E început de toamnă…  Ionuț, acum, având vreo șase ani… – …stând în iarbă, într-o poiană cam stâncoasă, sub un fag, și-a dat jos proteza, de la picior, să se mai răcorească…Deodată, din iarba gălbuie, puțină, câtă era… –  …sare, ca o săgeată vie, o jivină mică…mică și turbată…și-l mușcă de piciorul stâng ! E o VIPERĂ DE STÂNCĂCU CORN….!

În spatele fagului – veghea, TOTUL, Femeia în Alb…

Într-aceeași clipă, se vede cum tatăl lui Ionuț (fostul militar, obligat la pensionare sărmană…100 de lei pe lună…), care-l adusese, în plimbare, până la munte și intrase, cu el, în poiana din pădure…tatăl lui Ionuț, cum vă ziceam, se repede la piciorul Copilului…și începe să sugă RANA, din toate puterile și cu tot sufletul…SUGEA, înverșunat, VENINUL ! Adică, ”APA MOARTĂ”, ce-o presărasem eu, în jurul Copilului…

Cu ”APA VIE”…l-am scăpat de moarte, atunci, pe Ionuț (după ce, tot eu, adusesem ȘARPELE !) – …dar și prin ajutorul buzelor, cam crăpate…, ale tatălui. Amândoi sunt duși la spital…În poiană, mai rămâne doar cadavrul, strivit de tată, sub CĂLCÂIUL pantofului… – …al MICULUI ASASIN… – …ȘARPELE.

Amândoi scapă de urmările cumplitei otrăvi…și tatăl, ca să-l ”premieze”, pe Ionuț,  că s-a luptat, atâta de vitejește, cu ȘARPELE ! – …îl duce într-un gang al cinematografului de târg, unde erau numai cărticele, din colecția ”Traista cu povești”…

TATĂL (îl întreabă, cu afecțiune, pe fiu) : Ionuț, tu știi să citești ?

IONUȚ (mândru, nevoie mare !) : Știu ! Am învățat singur, după un abecedar, pe care l-am găsit în șopronul unchiului Ilie…

TATĂL (care nu-l suportă pe acest ”unchi Ilie”…de când aflase despre ”aranjamentul” cu vacccinul !) :  Bine ! Atunci…pe care dintre cărțile astea o alegi ?

(Ionuț se gândește…nu mult ! – și zice ):

IONUȚ : PE TOATE, TATĂ !

…Și tatăl, în ciuda bombănelilor mamei, care-l învinuia, pe tată, că ”risipește banii casei” (…deși, ea însăși, comanda, unui escroc, care se dădea drept ”Maestru Pictor” ! – zeci de kitsch-uri, pe care el le proclama, în tot târgul …”capodopere picturale”…care nu făceau două parale vechi, dar ea le cumpăra la prețuri de…”originale profesioniste”…), i-a luat, de atunci (pitindu-le sub pardesiu…fie iarnă, fie vară, ori toamnă…primăvară… !) sute și sute de cărticele și, apoi, cărți, din ce în ce mai serioase…și mai problematizante, pentru mintea lui, de copil iscoditor, întru toate cele…

Aici a lucrat tot Flaconul meu, cu ”APĂ VIE” : din momentul în care a descoperit atâtea lumi, universuri, personaje-prieteni…lui Ionuț nu i-a mai păsat că, toți copiii, din blocul în care se mutaseră, îl strigau : ”ȘCHIOPÂRNOGUL! ȘCHIOPÂRNOGUL  ȘI OLOGUL !   MILOGUL-ȘCHIPÂRNOGUL-MILOGUL !”…și nu-i îngăduiau nu doar să se joace cu ei, dar nici măcar să stea printre ei, da…Asta e.

S-a retras în camera lui…și s-a cufundat, refuzând să mai știe ceva din jur…s-a afundat, cu tot cu cap și suflet…în ”cărticelele” lui dragi…Ba, a început să și scrie EL…cărți…modificând finalurile cărților citite, dacă nu-i convenea acest final…!

…Pe tatăl său îl iubea…acum, când era nevoit să stea în casă, pentru a se feri de umilirile crude, ale fiarelor-copii…însă nu stătea degeaba…nici liniștit : SUFERINȚA NU ERA ÎNLĂTURATĂ ! Tatăl său avea, față de el, o iubire ciudată…de fost MILITAR : nu putea accepta ca, tocmai el, odinioară, FRUNTEA OFIȚERIMII, deci…FRUNTEA SĂNĂTĂȚII !…să aibă un copil…SCHILOD ! …nu-i încăpea, și NU VOIA SĂ-I ÎNCAPĂ !….acest gând, care, de fapt, traducea realitatea…De aceea, auzind el că, prin masaj, mulți copii s-ar fi vindecat de sechelele poliomielitei infantile – îi făcea masaj, la piciorul drept, în fiecare zi ! După vreo jumătate de ceas de masaj, făcut în disperare…mai să-i jupoaie piciorul…Tata îi ordona Copilului : ”Acum, ridică piciorul drept, ÎN SUS…SUS ! SUS! CÂT MAI SUS!” …

Dar bietul Ionuț, oricâte eforturi făcea, oricâtă bunăvoință avea…nu putea ridica piciorul drept, nici măcar cu un centimetru…Și-atunci, exasperat, turbat de rușinea înfrângerii, tatăl său, pe care Ionuț îl iubea, din tot sufletul…îl bătea…cu palmele, cu pumnii…cumplit…ȘI PLÂNGEA, CÂTUMAI BĂRBATUL-FOST MILITAR          –     ÎN HOHOTE !…Tatăl a sfârșit prin a nu mai crede și a nu mai respecta vreun ”dumnezeu”… : ”pentru că, toți, sunt împotriva mea, și-s niște ticăloși…măcelari ticăloși…lași ! Își pun mintea cu mine, un biet om…cu Copilul ăsta…un biet Copil nevinovat…ei, borțoșii de dumnezei…De ce ? DEGEABA…E UN MOFT SADIC, AL LOR ! Pentru noi, oamenii, schilodenia e o nenorocire…pentru ei, dumnezeii, e un divertisment…o distracție…o petrecere, mai pestriță, a veșniciei…! ”

Eiiii…Și așa se petreceau lucrurile, de la masaj exagerat-încrezător, la bătăi exasperate…în fiecare zi…Dar, cât de mic era…abia intrase în clasa I…Ionuț înțelegea sentimentele Tatălui…și l-a iubit, la fel, NECLINTIT ! -…toată viața…și DUPĂ ce tatăl său a trecut în ”lumea drepților”…sau…ÎN ALTE LUMI ! ).

(COARNE LUNGI – continuă Experimentul Satanic pe ecranul ei, ea povestește – pe ecranul opus, se văd mișcările cele povestite de ea, se aud cuvintele celor despre care ea povestește ) :

COARNE LUNGI (cu aceeași voce metalică) : Ionuț crește…așa, șontorog…și, de aceea, RĂSTIGNIT ÎN SUFERINȚĂ…FIZICĂ ȘI, MAI ALES, MORALĂ !… …Trec anii…trec…și Ionuț se dovedește, a fi, în liceu, un elev foarte bun, apoi, în facultate, un student deosebit de înzestrat, pentru Filologie. Devine ”profesor netitularizat”, își ia definitivatul…Dar Femeia în Alb nu-l slăbea, nicio clipă, din cleștele unei SORȚI TICĂLOASE ȘI OARBE !

…Suntem acasă, la Ionuț (ajuns profesor… – cu definitivat, dar nu și titularizat…!). Ionuț stă cu chirie, la etaj, într-o garsonieră. Ionuț îi povestește…se spovedește, de fapt…către colegul său, de cameră, de an și de grupă, din timpul facultății – Coriolan …

Ionuț  – stând pe o pernă, pe patul lui, din casa lui cu chirie (doar e numai …”un biet profesoraș netitularizat”, doar cu definitivat…!). Coriolan, pe celălalt pat (Coriolan locuia la o mătușă de-a lui, cre făcea crize de isterie, chiar și noaptea… – …așa că, din când în când, venea și dormea la Ionuț…așa se explică apariția celui de-al doilea pat..) – …al doile pat fiind paralel cu primul. Pe o măsuță, așezată între cele două paturi, e deschisă o tablă de șah…piesele sunt aranjate, pe ea : ”negrele”, la Ionuț…”albele” – la Coriolan. Dar nimeni nu se-atinge, de nicio piesă de șah : Ionuț are dureri mari…de la proteză, și nu numai… Îl rugase, pe Coriolan, să treacă pe la el, pentru o partidă de șah, neterminată, cândva, cu gând să decidă, azi, câștigătorul… – …dar, din una-n alta, discuția lor o cam luă razna…și Ionuț se trezi că-i povestește, amicului Coriolan, ceva ce credea că va putea să țină-n el, până la sfârșitul zilelor sale…Mai exact, povestea despre prima sa experiență sexual-non-sentimăntală…și, încă mai exact, POVESTEA CATASTROFEI SUPREME A VIEȚII SALE : ”CUM A MURIT SUFLETUL LUI IONUȚ”…

IONUȚ (cu voce ostenită, cu multă amărăciune…pe când Femeia în Alb dă târcoale, prin camera întunecoasă, a casei ce-l găzduiește, cu chirie, pe Ionuț…) : …Deci, eram un  inimitabil  şi  teribil  de  bun  băiat …      ȘONTOROG !…mergând pe ”CALEA DE A DEVENI BĂRBAT…Aveam, pe atunci, față de cât am azi…azi am aproape 29 de ani…va să zică, pe atunci, aveam cu vreo trei-patru ani mai puțin…aveam, adică, vreo 24-25 de ani…Apoi, am cunoscut o fată… 

CORIOLAN (se repede, curios…): Pe Alexandra? 

IONUȚ (de tot amar…): Da, pe Alexandra…închipuieşte-ţi…cât am putut să fiu de dobitoc, încât am refuzat toate avansurile atâtor fete frumoase…cu adevărat frumoase…și care s-ar fi culcat cu un ȘONTOROG…doar să nu se căsătorească, cu  el…Dar…vorba ceea: „tot femei”…nu avea să fie mai bine cu ele, decât mi-a fost dat să fie cu…cu ea…cu…da…Cu oricare ar fi fost, SOARTA mea măcina la fel…mă zdrobea la fel…parcă mă urmărea, cu înverșunare, o Femeie în Alb…o GAIE-PARCĂ TURBATĂ ! Tu ştii bine…eu, ȘONTOROGUL de mine…nu-s uşuratic, nu-s neserios, nu-s muieratic…precum sunteţi domniile voastre…cei de la câmpie…Eu îs om de Munte…în străfundul Duhului meu…şi aşa voi şi muri: ţin la tradiţii, la Legile Dumnezeieşti…la Sfaturile Sfinte, ale Bunicii mele, care m-a crescut…țin la atitudinile ritualice…ca la singurul sânge posibil, care să treacă prin venele mele…prin parenchinurile mele…M-am îndrăgostit, ca un nebun…de fapt, ca un imbecil…de această fiinţă…Dar, culmea: începutul nu l-am făcut eu, în relaţia noastră! Într-o după-amiază, m-am trezit cu ea la uşă! Am invitat-o…i-am pus, în față, un lichior de vișine  și niște prăjiturele…şi mi-a picat în poale, plângând, ca o paiaţă…Eram, pe atunci, aici, la voi, în garsoniera asta…am aşezat-o pe un pat…idiotul de mine: gândeam că i-e rău…Nici cu gândul nu gândeam că ea își face planuri – SPECIAL PENTRU UN ȘONTOROG ! M-am aşezat lângă ea…în noaptea aceea, a rămas la mine…Nu, băiete, ”CAVALERUL”…”FRAIERUL”, adică.. n-a profitat de ea…, c-aşa m-au învăţat sărmana Bunica și biata Mama şi religia lui Hristos : să nu batjocoresc o …”TÂNĂRĂ DOMNIŢĂ”, care mi se încredinţează…se încredințează ”CAVALERÌEI MELE”… – ci, dimpotrivă, s-o ocrotesc…: ”Nu te atingi de fată, decât după legământul în fața Lui Dumnezeu și a oamenilor ! Altfel, săvârșești mare păcat…!”…Prostul de mine…eu nu știam, pe atunci, că fetele de azi nu vor, de la un bărbat, decât   lucrul…”ĂLA” !…Şi am tot ocrotit-o eu, aşa…vreo câteva zile…de s-a convins deplin, ea, CÂT DE CRETIN POT FI EU… (se opreşte, spre a-şi concentra şi, totodată, clarifica discursul) : Am o amintire pe care o voi lua în mormânt, cu mine, ca să-mi justifice gândurile criminale, ale vieţii mele: am ieşit cu ea în zilele unui bâlci mare, din târg…Şi, ca la bâlci, te îmbiau, toţi escrocii, să cumperi toate porcăriile lor! La unul, văd o cutie cu inele…mă rog, nişte sârme, încovoiate a inel şi sudate…iar în partea de deasupra a inelului – o pietricică albă, rotundă…destul de „îngurgitabilă”…dacă nu chiar drăguţă…dar eu voiam să trec mai departe, când o aud pe ea, „îndrăgostita”, până la meningită…: „Ionuț, te rog, opreşte-te puţin!” …şi, ce să vezi, îmi pune în palmă exact inelul ăla amărât, cu piatră albă şi rotundă! „Te rog să mi-l cumperi…te rooog…”. Eu, cavaler până la capăt, cumpăr gioarsa aceea…dar, deodată, văzându-i ochii lăcrămoşi, îmi vine în minte ceva…să-i zicem, „de ordin simbolic”: „Draga mea, până să-ţi cumpăr inelul cel de aur, al căsătoriei noastre…te rog mult să iei şi să primeşti, acest inel, ca pe simbolul inelului de logodnă…n-o fi arătând el prea bine, dar…e bâlci…luna viitoare ne căsătorim ! – …deci, mâine, voi porni la Bucureşti, să caut verighetele de aur…”. Deodată, o văd că se schimbă la faţă: „Nu pot, Ionuț…crede-mă…părinţii vor să mă mărite cu altul…tu nu eşti decât un profesoraș rezident…ăla e strungar…proletar…cu vreo zece ani mai mare ca mine…dar părinţii zic că-i foarte bine aşa…” – …şi ”părinţii”, şi iar ”părinţii”…şi tot ”părinţii”, mereu ”părinţii”…Dar ea, ea, ea – fiinţa aceea, devenită atât de străină, de lângă mine…monstrul acela, devenit, din „serafic” – ORIBIL ! – …ce aia a mă-sii voia de la mine? De ce se aruncase asupra mea…un biet ȘONTOROG ? Ce…Da…asta era: EA – canci ! Nu exista, de fapt…Dar de ce se repezise la mine, şi mă înşfăcase, fără putinţă de scăpare, cu toate ghearele ei drăceşti, peste măsură de ascuţite…şi-mi încurcase toate ritmurile sacre ale inimii mele, în bălegarul ei lipicios? …Atât de umilit şi mânjit cu excremente eram, în credinţa mea, în simbolurile mele pure… – …ÎNCÂT AŞ FI DAT ORICE CA, ÎN CLIPA ACEEA, INIMA MEA SĂ SE FACĂ UN GLONTE, ŞI S-O STRĂPUNGĂ PE VACA ACEEA MIZERABILĂ….CARE NU ÎNŢELESESE NIMIC, DIN CÂNTECUL SUBLIM AL INIMII MELE…Nu mi-a dat prin capul meu sec, plin cu fân, că fata avea totul aranjat în bostanul ei ! – …aranjat, ca borcanele de castraveţi muraţi: pe rafturi, pe sertare şi sertăraşe…şi, dinainte de a da glas avânturilor inimii şi vieţii mele – eu eram condamnat la…”DRAMĂ”! Irevocabil!…Femeia în Alb, GAIA-PARCA, se ținea de mine, cu o dârzenie și-ncrâncenare,  de-a dreptul suspecte…orișiunde, oriîncotro mă mișcam… : nu era OM…era, parcă, un ABUR OTRĂVIT…un DUH RĂU

(Ionuț tăcu o vreme, cu capul în piept. Apoi, își ridică, iar, capul…și continuă AMINTIREA RĂSTIGNIRII SUFLETULUI SĂU) :

-…Nici nu mai ştiu: a luat prăpăditul ăla de inel…nu l-o fi luat…chestia este că mă blegise teribil şi sângeram interior…o adevărată hemoragie, de neoprit, cu nimic, cu niciun leac din lume!…Dar am mai târât-o aşa, cu ea, încă o zi sau două, până mi-a venit telegramă de-acasă…(Ionuț se opri…îşi aranjă o pernă sub el, cu gesturi încetinite, ritualice…şi, apoi, continuă) : …Mama mea (ştiai? – ea, mama, se trăgea din marea familie a Văcăreştilor…asta aşa, pentru cultura ta generală…) se îmbolnăvise greu…dar nici Bunica nu mai avea mult de târât picioarele ei dureroase, prin lumea asta…i-am cerut Alexandrei să m-aştepte câteva zile, că mă-ntorc, imediat cum se vor fi simțind, Mama și Bunica, mai binişor….şi ne căsătorim, la Primărie şi la un preot ! Atât eram luat de val, atât eram de contaminat cu demenţă, de la monstrul acela angelic şi parşiv! Am plecat cu trenul…şi, la două zile, acasă, acolo, la mine, în Munţi, am primit telefon, de la ea…MONSTRUL CU CHIP DE SIRENĂ…probabil că dădea telefonul din casa pacostelor alea împuţite de „părinţi ai ei”…de fapt, niște împuțiți de ”țărănoi ciocoi”, care, acum, vâzând orașul, luaseră ce-i mai grețos, din atmosfera orașului… erau niște fiare, fudule și flămânde…hiene,  de cea mai joasă speță… NU MAI ȘTIU ABSOLUT NIMIC DESPRE MORALĂ, DAR VOR SĂ-NVEȚE, CÂT DE REPEDE,               TOTUL !…DESPRE BANI ȘI DESPRE FOLOASE MÂRLĂNEȘTI…DE TOT SOIUL… Deci, așa-zișii ”părinți” (învățând-o și inoculând-o cu AMORALISMUL LOR  CINIC ȘI ÎNFIORĂTOR !)părinții”  şi…mânuitorii, mai straşnici ca dracii, ai soartei fetei lor… : între timp, datorită păduchioşilor ălora de ţărani escroci, „părinţii”-zeii ei, dracii ăi bătrâni, Alexandra se ”măritase” (așa numesc ei, GIBONII ĂIA,  ”prima regulare” și concubinajul !!!),..deci, TÂRFA DE ALEXANDRAse măritase”,  în toată…”REGULAREA…cu un ţigan bogat…ăla, „decisul” de „părinţi”…”părinţi”…draci bătrâni, dar cu dinţi, nu „părinţi”! – …pe „colţaţii” ăia, tâmpiţi şi perverşi, fie să nu-i înghită nici pământul…şi să ardă în Focul cel mai „des” şi-n locul cel mai „scufundatafundat” al Focului Iadului…am luat trenul, spre târguşorul ăsta, unde eram doar…”un profesoraş netitularizat” (dracul ştie dacă analfabeţii ăia, animalele alea puturoase, de „părinţi”, straşnic de buni doar la…”contabilitate domestică”…ştiau ce ar însemna „profesor titularizat-netitularizat”: dar un lucru le era clar : nu era „don profisăr” pe de-a-ntregul, deci nu putea nici să fure..”pe de-a-ntregul”!) – …şi, tot după-amiază era şi când, la prima zi de la reîntoarcerea mea în târguşorul vostru, Alexandra, îmbrăcată…TOCMAI  ÎN ALB…PÂNGĂRITA DRACULUI…ÎNNOROITA  SATANEI !!!…s-a înfăţişat, nesimţita, la mine…la uşă…plângând, că, de fapt, „aşa au vrut părinţii”…şi că…dacă s-ar putea…pentru că ţiganul (”alesul părinților” !) o cam…puţintel înşela…încă ”din prima”…și că eu s-o găzduiesc…să se pună tot sub protecţia decerebratului cavaler…(De fapt, știa că n-o va mai lua în căsătorie, așa, PÂNGĂRITĂ ȘI FERFENIȚITĂ, cum era…decât un…HANDICAPAT…”CARE N-ARE VOIE SĂ AIBĂ PRETENȚII ȘI SĂ FACĂ MOFTURI”!!! – …”par examplu”, tâmpitul de mine…). Trebuia, fireşte, s-o dau afară, cu un şut fotbalistic, de bună calitate, în fundul ei ferfeniţit (da, m-am culcat cu ea, DIN TURBARE, NU DIN IUBIRE…mai ales că a ținut să-mi spună, în pat, că ”țiganul-ALESUL” ”O DEZVIRGINASE FOAAARTE BINE”…CRETINA !…îmi spusese exact ceea ce răpune, definitiv, pe viață – DEMNITATEA, SUFLETUL UNUI BĂRBAT! …o spusese de sub rochia aia tâmpită, cretină…ALBĂALBĂ!…”ALBĂ”, după ce ăla ”o dezvirgiase FOAAARTE BINE!…Ştii, Coriolane: am recitit, ca un tâmpit, de atunci, de vreo zece ori, cea mai frumoasă carte despre răzbunare…”Contele de Monte Cristo”…AUZI : CRETINUL DE MINE O COMPARAM, PE VACA MEA… cu ”CONȚIIlui ALEXANDRE DUMAS !!!…Eu ştiu că, pe aici, librăriile au dat faliment…ştiu că profesorii de azi sunt, paradoxal,  printre tagmele cele mai…anti-culturale…dar…ai citit cartea? 

CORIOLAN (cu mici îndoieli…): Mda…am răsfoit-o…daaa… 

IONUȚ (amar şi cinic): Ce noroc pe voi, ăştia! Nu aveţi răni pe suflet, că nici nu ştiţi…nici de suflet, nici de altfel de răni, decât sângerările, când vă dați, acasă, cu ciocanul, peste degete…În fine: acolo, o fată îndrăgostită, o chema Mercedes (vezi că nu-i maşină…atenţie!), îşi aşteaptă iubitul…arestat și încarcerat…un tânăr marinar, cam analfabet…optsprezece luni…auzi tu? OPTSPREZECE LUNI! – atât a durat fidelitatea ei!…A MEA, NU M-A AŞTEPTAT NICI DOUĂ SĂPTĂMÂNI ÎNTREGI…Să fie diferenţă de ţară…de civilizaţie?…de fus orar?…sau, totul, în viaţă, ţine de ghinionul, cu totul extraordinar, de a avea bun-simţ şi conştiinţă…şi de cazul…invers…Femeia în Alb nu-mi da pace, o clipă, măcar ! …Asta e…soarta. Dar Dumnezeu, ăsta, pe unde dracul e? Că se tot zice de „mântuire”, în strânsă legătură cu …”morala creştină”! Dar…dacă tu, un amărât de pământean, te ţii de lege şi de vorba promisă…cu chestia aia…”mântuirea”…El, Preabunul, cu ce te încurajează, pe tine, ”excesiv de moralul tâmpit” ? Cu ce? Şi cum pedepseşte el…”inversul”? Ha? 

CORIOLAN (frământându-se în propriile-i haine…): Acum, nu ţi-e că te iei de femei…acum trebuia să te iei şi de Dumnezeu?

IONUȚ (sătul de sine însuși…de sufletu-i ucis…care nu mai există, în pieptul lui..) : …Acuma, hai să recunoaştem că majoritatea oamenilor se mulţumesc, din plin, SĂ GÂRÂIE ȘI SĂ REGULEZE… în…viaţa de “ici”!!!…că “alta nu-i”…se pare…Stop! …Ei? Cum e? Ştiu bine că eu sunt un nelegiuit, simt asta…am primit-o spurcată de zemurile băloase ale ţiganului…dar, cu ea, ce-i de făcut? O omor, au ba? Mda…

Se oprește, iar, din lunga-i spovedanie…oftează…apoi :

IONUȚ (aproape amuzat, în toată amărăciunea lui…) : O, toată Lumea Asta nu e decât un  JALNIC  CIRC  CINIC ! Ascultă…te rog, Coriolane, ascultă, un pic…

CORIOLAN (cam plictisit…cască…) : Doar vezi că te ascult..de mai bine de două ceasuri…

IONUȚ (se pogoară în amintiri, adânc…): Iartă-mă, Coriolane…ce să-ți fac dacă-mi rămăseși singurul prieten adevărat ? Mai rabdă, și tu…nu mai e mult….Așaaa…De cum am aflat de mizeria, de scârboşenia caracterului Alexandrei, tânăr fiind, am plecat, pentru câteva zile, la Timişoara…acolo, la graniţa cu sârbii, erau târguri mari şi ilicite…la Jimbolia, la punctul de frontieră Stara Moraviţa…şi se traficau de toate…maşini, droguri, chiar arme…Mi-am cumpărat un revolver şi câteva cutii cu gloanţe…Ştii la ce mă gândeam, atunci când cumpăram? 

CORIOLAN (strângând din buze): S-o împuşti pe Alexandra… 

IONUȚ (dând din cap, în toate sensurile…): Da şi nu…voiam, întâi, să-i măcelăresc pe dracii ”ăi bătrâni”, apoi, pe toate neamurile ei…pe ţiganul ei…şi, abia ca o încununare a răzbunării mele, pe Alexandra… 

CORIOLAN (zeflemist): Şi ce te-a oprit? 

IONUȚ (foarte serios): Ştii ce? Gândul că voi fi prins de oameni, judecat de oameni…şi condamnat, sau chiar executat, de aceiaşi împuţiţi oameni…Toate legile lumii acesteia nu sunt făcute de divinităţi, ci cârpăcite de oameni…de nişte monştri mult mai vinovaţi de crimă şi nemernicie, decât mine…decât orice amărât de criminal…cu toate crimele, pe care aş fi dorit, din inimă, să le fac…să le îndeplinesc, ca pe un ritual sacru… 

CORIOLAN (curios, cât de cât trezit, din catalepsia plictisului auditiv, care duce, de obicei, la surzenie temporară…): Şi ce-ai făcut, de fapt? 

IONUȚ (…ostenit de gânduri…): Păi, uite…revolverul îl păstrez în Dulap…şi aştept…nu ştiu exact ce anume aştept! Probabil, ca Justiţia, cu „J” mare, să se împlinească de sus în jos…nu-s teribil de credincios, în sensul în care eşti tu, de pildă…sunt un răzvrătit incurabil…dar, în materie de Justiţie, am o încredere…mai curând superstiţioasă…în El…în Hristos…cel care, pătimind, va fi înţeles ce este pătimirea, şi, deci, m-o fi iertând, cel puţin parţial, şi de crimele imaginate şi dorite, şi de blasfemiile mele, stârnite de neputinţă…Pentru mine, nu e nicio deosebire între evreii şi Marii Preoţi, de la Gavafta, şi plebea puturoasă, hidoasă, peste măsură de ipocrită şi crudă, a oricărui popor… (decis): Nu, nu aveam dreptul să mă dau în vileag, să fiu prins şi ucis, trupeşte, de aceşti călăi înnăscuţi, care-s gloata împuţită şi aşa-zişii ei „judecători”…aleşi dintre cei mai nemernici şi lipsiţi de bun-simţ şi omenie, locuitori ai planetei Pământ! N-avea decât Dumnezeu să se trezească din letargia lui, inexplicabilă, absurd de lungă…să acţioneze El, conform Legilor Lui ne-pământeşti, ne-omeneşti, ci plănuite întru Armonia Cosmică şi Iubire…Legi celeste, nu mâzgâleli de humanoizi păduchioşi…! – …totdeauna, judecătorii fiind de mii de ori mai vinovaţi decât bietul condamnat, din boxa acuzaţilor…condamnat în mod sadic şi teribil, revoltător de laş…de o mână de smintiţi, fiare bete de mirosul sângelui, şi ne-având instincte, ci perversiuni, de felul sadismului înnăscut… – …dar, aici, şi Dumnezeu trebuie să-şi asume partea Lui, uriaşă, de vină…nu vezi cât de exagerat de mult amână Dumnezeu-Hristos Sfârşitul Lumii? …Da, EU TREBUIA SĂ FIU LIBER, CA PASĂREA CERULUI, ŞI NU UMILIT, MEREU UMILITNUMAI UMILIT…eu trebuia nu să execut, murdar…ci să contemplu…hmmm…SĂ CONTEMPLU, EXTATIC, MOARTEA VINOVAŢILOR DE NEFERICIREA ŞI DE TORTURAREA, DEMENTĂ, A VIEŢII MELE…(se opreşte, cu un amuzament lucid şi sinistru): Sunt nebun, tare nebun, nu? 

CORIOLAN (ostenit, şi el, de ascultarea atâtor „aberaţii”): Nebun…puţin zis…Eşti un sociopat mistic convins…un mizantrop periculos, dar inactiv…deocamdată: nu ştiu când se va produce explozia ta interioară, dar, curând, poate prea curând…ea se va produce…de asta sunt absolut convins!

IONUȚ (doboară, pe tabla de șah, cu CALUL său – REGINA lui Coriolan… – …și o doboară, CU SĂLBĂTICIE !…Apoi, pe gânduri, dar ferm) : Se va produce, atunci când o voi distruge…nu știu cum…CU UN GLOȚ DE ARGINT… – …ÎN MOD SIGUR ! – …dar, să nu te îndoiești, de ce-ți spun acum : O VOI ANEANTIZA…pe…FEMEIA ÎN ALB : EA e  începutul și sfârșitul meu…al necazurilor și al prăpăstiilor…catastrofelor din mine…(Cu același CAL, doboară, pe tabla de șah, și REGELE lui Coriolan…). Eeeei…Coriolane…: în universul ĂSTA (nu știu cum o fi în celelalte…) domnește fie HAZARDUL ABSOLUT ȘI ORB…, fie SATANA…în niciun caz vreun DUMNEZEU ATOTÎNDURĂTOR ! Cel mult, UN CRETIN SADIC…Avea dreptate tata, săracul !

Iar se oprește…apoi, cu o luciditate liminară :

IONUȚ : Știi ce-am constatat, cât te-am plictisit pe tine…în timp ce-ți povesteam drama sufletului meu ?

CORIOLAN (nu prea interesat…dar politicos, până la capăt…) : Ce ?

IONUȚ (…însuși – stupefiat !) : CĂ MI-A MURIT, COMPLET ȘI DEFINITIV…SUFLETUL ! Ultimele ”schije de suflet” le-am epuizat, chiar prin povestirea-spovedanie, către tine, a pierderii, treptate, a TUTUROR CREZURILOR MELE…!

CORIOLAN (ca să mai schimbe subiectul discuției lor..deveni împovărător, pentru el…care n-avea nici în clin, nici în mânecă, cu astfel de povești, penibile, de iubire) : L-am văzut, săptămâna trecută, pe Vlad, văru-tu…dădea a douăsprezecea oară, la Medicină…tenace băiat ! Ce mai face ?

IONUȚ (înnegurat) : Vlad ? Face teribil de bine ! E un flăcău frumos, voinic,  SĂNĂTOS …  CA MĂRUL ROȘ !…Că dă a douăsprezecea oară la Medicină ? Bravo lui…și banilor lui ta-su…și vaccinului, pe care, atunci, demult, n-a vrut să-l împartă cu mine…ți-am povestit…EGOISMUL FEROCE, DE JUNGLĂ, SĂ TRĂIASCĂ ! – …pentru că Femeia în Alb nu va mai trăi, decât până o aflu eu  !

*

(Ecranul ”MIȘCĂRILOR DIALOGATE” se stinse…

COARNE LUNGI (rămasă singură, pe ecranul ei…de pe peretele opus…) : Vezi ? SUBIECTUL DISTRUGERII SUFLETULUI, Ionuț, a ghicit… a intuit,             GENIAL !PERICULOS DE GENIAL…PENTRU EL !!! – cauza…izvorul fluctuațiilor negative, ale sorții sale…De aceea, îl voi trimite, însoțit de presărări ale ”APEI MOARTE”…să piară…ÎN RĂZBOI !!!

*

COARNE LUNGI (de pe ecranul ei…dar, din nou, s-a luminat și ecranul de pe peretele opus, ”mișcând” și sonorizând, chiar, ceea ce narează COARNE LUNGI, de pe ecranul ei !) : Cu ”APA MOARTĂ”, am făcut să izbucnească un război teribil, în care și țara lui Ionuț era implicată. Se cereau, de urgență, VOLUNTARI, pe fronturi… Ionuț cere să fie trimis pe front (voia, în primul rând, să uite, COMPLET, de CURVA care-i asasinase SUFLETUL…de Alexandra,,,!!!). E refuzat, din pricina handicapului său locomotoriu. Atunci, profitând de prietenia sa cu Coriolan, ajuns Ministru Secretar de Stat, la Ministerul Apărării Naționale – reușește să se strecoare la cursurile pentru VOLUNTARIAVIATORI : în ȘASE LUNI, adaptându-și, LA MÂINI, toată conducerea unui avion – conducerea prin manete ! – învață să zboare și să tragă – EXCELENT ! Ca nimeni altul…! Se oferă pentru toate ”MISIUNILE IMPOSIBILE”…din care se întoarce cu avionul ciuruit…dar el scapă FĂRĂ NICIO ZGÂRIETURĂ…!

…Ionuț voia, din toată inima și cu orice preț – SĂ MOARĂ !  – …dar nu să se ucidă singur, ci să fie ucis, într-o încleștare, cu Dușmanul Patriei și Neamului său…să moară, făptuind UN GEST GLORIOS, ÎNTRU CINSTIREA PATRIEI ȘI NEAMULUI…!

…Dar, datorită ”APEI VII”, cu care-l stropeam, în fiece dimineață, înainte de a se trezi din somn – nu se împlinea NIMICdin VISUL SĂU, FALNIC, EROICși SÂNGEROSO-LETAL !

…Toate bune…până într-o zi, se întoarce, din misiune, CU AVIONUL ÎN FLĂCĂRI…(nu voise a se arunca, normal, cu parașuta ! – …nădăjduind, din tot sufletul, că avionul va exploda… – …n-a explodat…  ) – iar hainele lui Ionuț ardeau…VÂLVĂTĂI ! (…Nu mai e nevoie să precizez că, în acea dimineață, n-am stropit Trupul și Sufletul lui Ionuț, cu ”APĂ VIE”…ci cu…”APĂ MOARTĂ”…!…comentă, ca subsidiar al celor desfășurate pe ecran, COARNE LUNGI !).

…Pielea feței era arsă total…corpul era devorat de VÂLVĂTĂI ! Cu nenumărate grefe geniale, ale unor medici celebri, a putut, cât de cât, să supraviețuiască… – …deși peste 60% din pielea corpului era arsă ! 

…”APA VIE”…evident !     

Dar CHIPUL LUI ERA AL UNUI MONSTRU ÎNSPĂIMÂNTĂTOR…cu pustulele, cicatricile (…vinete, galbene și verzi…), ”cu creste veziculare” și ”terenurile cu munți lunari”, de pe fața lui…! – …parcă era un MONSTRU SUBACVATIC,  VENIT  DIN ADÂNCURI ABISALE ! …crea repulsie și groază…toți întorceau capul, în partea opusă, când el se furișa, târâș, OLOG, pe străzi…pe lângă zidurile caselor…din colț de stradă în colț de stradă…din colț de casă în colț de casă…

…Mulți nervi (deci, și mușchi !), din corp, nu mai reacționau DELOC ! Ajunge să se târască… : nici piciorul stâng nu se mai mișcă… !

*

COARNE LUNGI (aceeași voce metalică) : Cu ajutorul ”APEI VII”, l-am obligat, totuși, să trăiască…blocându-i toate încercările lui, de a se sinucide…

…L-am trimis, cu o mașină, acasă, în Munții lui…Acolo, află că Bunica e pe moarte…nu se mai coboară din pat…Ilie-fiul nu mai vrea să-i dea voie a se aproviziona, prin ajutorul vecinilor, cu lemnele de la trunchiul său…

…Ionuț se târăște în pădure…CA UN VIERME DEMENT !…SE TÂRĂȘTE ZVÂRCOLIT !…și culege vreascuri, într-o coșarcă, pentru soba Bunicii…

…Când, DEODATĂ, de după un rug de mure – se ivește UN URS…MORMĂIE FIOROS ȘI AGRESIV ! Deranjat și flămând. Se repede la Ionuț ȘI-I SMULGE MÂNA  STÂNGĂ. Din umăr. 

IATĂ-L ȘI CIUNG …pe Subiecul Experimentului nostru…!

Ionuț, însă, nu se lasă :   cu mâna dreaptă, apucă să scoată, de la brâu, cuțitul (armă de război !) și înjunghie URSUL: DREPT ÎN INIMA INIMII…!

…Simțea că, de undeva, se pogorâse și   RĂZBUNAREA !

…”APA MEA VIE”…tot ea, sireaca ! – întări COARNE LUNGI, cu o mare satisfacție victorioasă !

Vezi, BLANĂ USCATĂ, cât de bine lucrez eu, cu ”MANETELE SORȚII” ? Nici nu mai e vreo nevoie de vreun ”BOSS COSMICO-DEMIURGIC”…

…Dar nu-i gata Experimentul…stai așa !

BLANĂ USCATĂ (cu sufletul la gură) : Dar ce mai ai cu el…cu bietul Ionuț…demento ?

COARNE LUNGI (de pe ecran) : Vorbiți decent, vă rog…

Vânătorii din zona Muntelui făceau, anual, vara, un concurs de tras cu ARCUL CU SĂGEȚI. Zărindu-l pe Ionuț, care-i deranja și-i înspăimânta, cu mutra lui de MOSTRU, IEȘIT DIN DOGORILE IADULUI…îl leagă de-un ”STÂLP AL TORTURII”, precum indienii sălbatici…ȘI-L IAU LA ȚINTĂ, CU SĂGEȚILE ! 

Unul dintre vânătorii clubului ”ARCUL CU SĂGEȚI”…îl săgetează (cu o SĂGEATĂ CU VÂRF DE FIER !!!) …”DREPT ÎN OCHIUL DREPT…! Alte săgeți…tot cu Vârf de Fier!) îl nimeresc în alte locuri…dar TOT ÎN ZONA CAPULUI…! – …dar Ionuț, cu ochiul scurs (VÂRFUL SĂGEȚII-i  atinsese creierul !) – …leșinase, de mult…

APA VIE”…tot ea…: exact când vânătorii sunt pe cale să îngroape cadavrul ”MONSTRULUI” – un grup de inspectori silvici îi arestează pe …”ucigași”…iar pe Ionuț îl duc la spital :

MEDICUL (rutinat) : Nu se mai poate face ABSOLUT nimic : E ORB ! A fost rupt…sfârtecat… NERVUL OPTIC ! IAR CREIERUL…E LEZAT, ÎN ÎNTREGIMEE VARZĂ !

…Ionuț devenise…nu o ”legumă” : UN BUTUC…fără simțire, fără mișcare, fără gândire…!

(Se sting…TOATE ecranele, din lumi).

VOCEA LUI COARNE LUNGI (uscat-impersonală, dar semănând cu o trâmbiță de bâlci…) : FINALUL ”EXPERIMENTULUI <<FATUM SATANIC>>” !!!

*

Ăsta să fie, deci, finalul ”EXPERIMENTULUI <<FATUM SATANIC>>”… ?!

*

FINALUL ADEVĂRAT : DEZVĂLUIREA

(BLANĂ USCATĂ, după ce-și recăpătă stăpânirea de sine, auzind toate grozăviile relatate de ”prietena” sa, și vizualizate, pe ecranul de pe peretele opus…”prietenă” care jongla, monstruos, CU FLACOANELE ”APEI VII” și ”APEI MOARTE, spre a reuși, chipurile, manipularea FATUM-ului/SORȚII…independent de ”VOINȚA ȘI PUTIRINȚA BOSS-ului”…și EXCLUSIV PENTRU TRIUMFUL ȘTIINȚIFIC, AL NEGRULUI PRINȚ !!! – …BLANĂ USCATĂ se dezvălui…mai exact, se dezveli, TOTAL, de blănurile-mormane, ce-i acopereau Ființa : de sub blănuri, se arătă o Femeie Bătrână cât Lumea…cu Părul  Alb-Curat, precum Zăpada-în-Munți, ori Helgea…dar Femeia Bătrână era, în fapt, DE O FRUMUSEȚE ȘI PROSPEȚIME, DE-A DREPTUL MINUNATE, FASCINANTE ! Nimeni n-a văzut, în toată Istoria Lumii Sublunare, o Femeie, cât de cât, apropiată de Frumusețea acestei Femei Bătrâne, cu ochii precum Cerul Senin de Iarnă…Până și flegmatica de COARNE LUNGI rămase șocată, de neașteptata apariție, cvasi-paradisiacă, de sub mormanul de blănuri…).

COARNE LUNGI (dată în bâlbâială) : Ci…cine ești tu ? Eu…eu… te știam…

BLANĂ USCATĂ (ușoară ironie amară) : Da, știu cum și ce știai, despre mine : mă știai drept ”prietena”, drept ”PUBLICUL” tău PEREN … – …o oarecare bună ascultătoare, DAR UNA AȘA, MAI PROASTĂ, mai TOANTĂ ! – care, prin PROSTIA și-n ”TONȚENIA” ei, să-ți pună, în evidență, teribila ta DEȘTEPTĂCIUNE… –  …MAI PROASTĂ ?…pentru că nu mă dezveleam niciodată, din blănuri…?! De ce nu mă dezveleam, oare ?! Pentru că tu, ca și ceilalți și celelalte, nu trebuia să vedeți decât Mormanul-de-BlănuriȘI SĂ NU ȘTIȚI CÂND SUNT DE FAȚĂ ȘI CÂND NU !!! – …să nu băgați de seamă, când îmi iau eu zborul, dintre blănuri, ca să-mi împlinesc SLUJBA CEA DIN VEAC ! Da, EU SUNT MOARTEA !

COARNE LUNGI (revenindu-și, treptat, și redevenind Cinica Unealtă a Prințului Negru) : Și…mai știe cineva cine ești, cu adevărat ? 

BLANĂ USCATĂ (amuzată de încercările lui COARNE LUNGI de a-și reface autoritatea, față de ea) : Da, știe, cum de nu : Negrul Prinț…Dar și el ar cam dori să uite identitatea mea cea adevărată…pentru că nu el, și nu tu conduceți Lumea ! Eu sunt regentă, alături de tine, pentru ca Negrul Prinț să ascundă faptul că ”BOSS-ul” i-a impus un…SPION, UN SUPRAVEGHETOR PERMANENT…ȘI DE PRIMĂ MÂNĂ…AL RĂULUI, DE TIP ”COARNE LUNGI” !

COARNE LUNGI (lămurită, cumva…vrea să treacă mai departe) : Bine…și ce vrei de la mine, de tocmai acum te-ai dezvălit-dezvelit…și nu altcândva ?

BLANĂ USCATĂ (se învelește, cu mare grijă, înapoi, în mormanul de blănuri) : De ce acum ? Da, bună întrebare…Pentru că ACUM, prin Experimentul tău Satanic, ai depășit TOATE limitele TRUFIEI, ale CRUZIMII și ale SADISMULUI !…chiar și pe cele ale Negrului Prinț…în zilele lui bune ! Și trebuiești, cumva, oprită și, dacă se mai repetă, să fii, chiar, pedepsită…

COARNE LUNGI (revoltată și neliniștită…după ce a văzut și aflat, ce-a văzut și ce-a aflat) :  De ce să fiu… oprită ?…de ce să fiu… pedepsită ? Am executat un ORDIN SATANIC !…și-atât !

BLANĂ USCATĂ (fermă) : Ordinul Satanic nu prevedea să-l mutilezi, până chiar la stadii extreme – … de…”MONSTRU” și, apoi, de ”BUTUC”, cum îi zici tu, cu un cinism de neîntrecut ! – …pe așa-numitul, de către tine : ”SUBIECT AL EXPERIMENTULUI”, în așa hal și fără nicio măsură, doar pentru că ȚIE îți plăcea JOACA ASTA, STUPIDĂ ȘI CRUDĂ…SADICĂ ! Experimentul trebuia să fie făcut la modul …”uman-științific”, adică, SĂ TESTEZI, iar nu SĂ DISTRUGI, TOTUL : TRUP, SUFLET, DUH…doar de dragul manipulării cretine…

COARNE LUNGI (de-a dreptul înfuriată) : Nu-ți permit…

BLANĂ USCATĂ (calmă)  : N-am nevoie de permisiunile ori nepermisiunile tale ! În timp ce tu te jucai, cu maximă cruzime sadică, folosindu-te, abuziv, de FLACOANELE Recuziterului CASTELULUI VRĂJITOARELOR, cu așa-zisele : ”APĂ VIE”, respectiv ”APĂ MOARTĂ”…. – …eu îi dădeam, în mod regulat, rapoarte asupra faptelor tale…ghicești cui ? – …chiar Negrului Prinț ! De aceea, ai auzit foarte rar vocea mea…eu, MOARTEA, nu fac, ca tine, exhibiții : îmi fac SLUJBA !…și-atât !

COARNE LUNGI (nu prea știe ce să creadă și ce să spună…) : Și…dacă tu m-ai dat în gât Negrului Prinț…eu nu mai sunt regentă ?

BLANĂ USCATĂ (semi-amuzată) : Poți să fii ce vrei și ce-ți trece prin cap, că ai fi…că ai putea fi… : numai că nu mai ai dreptul să mai FACI ! NIMIC VĂTĂMĂTOR ALTORA ! Vei lua, și tu, vreo mătură autopropulsoare, ceva, și te vei alătura Vrăjitoarelor, pe Muntele Orgiilor Sabatice !

COARNE LUNGI (se resemnează foarte greu…) : Dar eu am făcut un EXPERIMENT STRĂLUCIT ! Unde-s felicitările și ovațiile, din partea Negrului Prinț ? NERECUNOSCĂTORUL ! …Și, în definitiv, ce se va întâmpla, de acum încolo, cu Subiectul Experimentului meu…cu Ionuț-cel-Șchiop-și-Ciung-și-Ars-și… ?

BLANĂ USCATĂ (neclintită) : A venit, în sfârșit, vremea, să mi-l dai mie ! A suferit nu doar destul…ci MONSTRUOS DE MULT ! PATRUZECI DE ANI DE TORTURĂ SATANICO-SADICĂ !…Eu sunt singura în stare să-i aflu un LOC DE ODIHNĂ  ȘI DE LECUIRE ! – …o CĂSUȚĂ LINIȘTITĂ…o LIVADĂ AFECTUOS-UMBRITĂLUMINA SFÂNTĂ A CĂRȚILOR…! – …toate, pentru rămășița-i de TRUP…pentru SUFLETUL lui, cel  MĂCELĂRIT de tine ! În primul rând, el va avea dreptul, în TOATE Lumile mele, să-și aleagă PLĂCERILE CELE MAI LUMINĂTOARE ȘI ODIHNITOARE DE DUH ! Ia-ți, deci, adio, draga mea, COARNE LUNGI, de la jocul tău de copil cretin, care smulge, una câte una, aripile muștelor…ale celor fără apărare…și fără nicio vină !

(Se aud vâjâiturile măturoaielor autopropulsate : Suratele Vrăjitoare s-au săturat de destrăbălarea de pe Muntele Sabatului…și, una câte una, se întorc, intrând pe ferestrele CASTELULUI VRĂJITOARELOR.

COARNE LUNGI încearcă să-și reia ținuta-i MARȚIALĂ, de REGENTĂ SATANICĂ…dar nu prea izbutește…și, atunci, se cinchește…și-și ascunde Fața-i (acum – nu FRUMOASĂ, ci, de-a dreptul, HÂDĂ ! – cum îi era și SUFLETUL..), răvășită (ca de-o mare furtună de smoală !) și cu pletele-i rotindu-se și șuierând, în jurul capului, precum PLETELE GORGONEI MEDUZA ! – …cum spuneam, COARNE LUNGI își ascunde Fața în palmele-i, ce și le reazemă de genunchi…Nu i se mai văd, acum, nici Față, nici Ochi…nici Fruntea Înaltă…

BLANĂ USCATĂ surâde, cu vagi intenții moralizatoare…pe care, însă, le amână…sau la care chiar renunță. Îi repugnă, după cum singură spunea, de mii de ori   – SPECTACOLUL !…mai ales, SPECTACOLUL DE PROASTĂ CALITATE !!!… – …doar murmură o Frântură de Cântec, cumva, într-aiurea…) :

”…fiecare-și moare Moartea lui :

nici pe-a ta – nici pe a Grâului…

…hai – pornește-Aratul – pe Ogor de Cer :

mai sunt multe de ȘTIUT… – …și-apoi dă GER…” (…și reia, poate, la Nesfârșit, Frântura de Cântec…numai mișcând buzele… – …în rest… –  …Mută…ca MOARTEA, firește !).

CADE, JUSTIȚIAR ȘI DEFINITIV –

CORTINA

                                                                                                         Adrian Botez

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.