
Boala gravă de care suferă l-a împiedicat să își urmeze visul – de a deveni medic.
Tânărul Radu Martin a fost diagnosticat cu o tumoră de mari dimensiuni la nivelul coloanei vertebrale care îi provoacă dureri inimaginabile și pentru care a trebui să se opereze de două ori.
În urma acestor operații însă, tânărul a rămas cu dificultăți de mers și menținere a echilibrului. Radu și-a spus povestea chiar el însuși pe o pagina destinată strângerilor de donații, FundRazr.
„Eu sunt Radu, am 26 de ani și sunt absolvent al Facultății de Medicină din Cluj-Napoca, promoția 2021. În 2020 am fost diagnosticat cu o tumoră de dimensiuni mari la nivelul coloanei vertebrale (Schwannom), care îmi comprima măduva spinării la nivel lombar și îmi provoca dureri foarte puternice. Până în prezent am avut 2 intervenții neurochirurgicale, în 2020, respectiv 2021, operații dificile, cu sângerare abundentă și necesar de plasma sanguină. În urma acestora am rămas cu dificultăți la mers și în menținerea echilibrului, recuperate parțial prin kinetoterapie, și cu dureri permanente pentru care s-au epuizat celelalte opțiuni de tratament medicamentos, rămânând doar morfina”, a spus Radu.
Problemele de sănătate l-au împiedicat să își urmeze visul
Din cauza acestor probleme de sănătate, Radu nu a mai putut să susțină examenul de rezidențiat după terminarea facultății, iar visul său de a deveni medic a fost pus pe „așteptare”.
Starea sa de sănătate a devenit foarte gravă, iar medicii spun că situația sa este complicată și rară. Astfel, singurul tratament care i-ar putea salva viața trebuie să îl facă în Elveția, dar este extrem de costisitor:
„În mai puțin de un an am trecut de la un tânăr sănătos și plin de viață la o persoană dependentă de ajutor și de medicație. Aceste probleme de sănătate m-au împiedicat să îmi susțin examenul de rezidențiat și să îmi urmez cariera de medic. Starea mea s-a deteriorat progresiv în ultimul an din cauza durerilor tot mai puternice, fapt ce m-a determinat să cer părerea mai multor neurochirurgi. Cazul meu este considerat unul rar și complicat datorită prezenței a două vertebre malformate congenital și a unui singur rinichi de la naștere, din acest motiv fiind necesară o intervenție chirurgicală realizată de o echipă multidisciplinară.
Cea mai sigură variantă am găsit-o la Spitalul Universitar Balgrist din Elveția, specializat în neurochirurgia malformațiilor de coloană, unde au o experiență vastă cu cazuri mai dificile, ca al meu. Operația constă în îndepărtarea uneia dintre vertebrele malformate și stabilizarea coloanei prin fixarea vertebrelor cu tije și șuruburi. Boala mea se agravează odată cu trecerea timpului și va deveni într-un final ireversibilă. Astfel, cu fiecare zi trecută scad șansele unui tratament de succes și risc, deci ca restul vieții mele să fie umbrit de durere și neputință”, a mărturisit Radu.
Cum poți ajuta?
Tânărul medicinist vă cere pe această cale ajutorul, iar orice mică donație este bine-venită:
„Dorința mea este de a mă opera cât mai curând, de a mă recupera și a putea să mă întorc pe drumul pe care eram in 2020, la viața mea normală. Am mare nevoie de ajutor pentru a plăti intervenția, materialele, spitalizarea, recuperarea postoperatorie și transportul, costuri ce se ridică la 90.000 euro.
Orice donație, oricât de mică și orice share public care va duce povestea mea la cât mai mulți oameni sunt de mare ajutor! Vă mulțumesc!”
Pentru a-l putea ajuta pe tânărul absolvent poți să faci o donație în următoarele conturi bancare:
Beneficiar/ Recipient: MARTIN RADU
BANCA TRANSILVANIA:
IBAN RON: RO87BTRLRONCRT0323848402
IBAN EURO: RO64BTRLEURCRT0323848401
IBAN DOLARI: RO68BTRLUSDCRT0323848401
BT PAY: 0735521404
REVOLUT: @martinvgdr
ING IBAN RON: RO19INGB0000999904409510
BCR IBAN RON: RO71 RNCB 0318 0824 4152 0001
BCR IBAN EURO: RO92 RNCB 0318 0824 4152 0011
________________________________________
English https://fundrazr.com/a20UYd?ref=ab_2BKGEa_ab_8A0VlabuBJL8A0VlabuBJL
Hello, my name is Radu, I’m 26 years old and have graduated from the ”Iuliu Hațieganu” University of Medicine and Pharmacy, Cluj-Napoca, class of 2021. In 2020 I was diagnosed with a large tumor of the spinal cord (a Schwannoma) which was compressing the rest of my spinal cord at the lumbar level, causing me intense pain. To this day, I have needed 2 neurosurgical interventions in 2020 and 2021 respectively. These surgeries were particularly difficult complicating by significant bleeding which led to me requiring plasma transfusions. After these surgeries I found myself having difficulty walking or even maintaining my balance in spite of my best attempts at physical therapy and rehabilitation. I am also now dealing with intense chronic pain for which I have exhausted all medical treatment, only morphine being left to alleviate my pain.
In less than a year, from a healthy and full of life youth I became a joyless person dependent on medication and the help of those around me. These health problems have further derailed my life, making me unable to take my residency exam and begin my medical career. My health has deteriorated in the past year due to an increase in pain, which has determined me to seek the help of a number of doctors specialized in neurosciences from Romania.
My case is considered both rare and complicated due to my congenital scoliosis (two congenitally malformed vertebrae) as well as having a single congenital kidney. These require a surgery performed by a multidisciplinary team with experience in correcting such malformations. At long last, I have found help in a hospital which manages these kinds of cases, such as the Balgrist University Hospital in Zurich, Switzerland. The surgery consists in the excision of one of the malformed vertebrae and the stabilization of the spine using rods and screws. My pathology is a degenerative one and can only worsen with time, having the potential to become irreversible. With every passing day the chances for a successful treatment become slimmer and slimmer. I thus risk to spend the rest of my life in pain and helplessness.
My wish is to have the surgery as soon as possible, to be well again and be able to go back on the path I was on in 2020, to a normal life. I need your help in order to be able to pay for the surgery, materials, hospitalization and rehabilitation, costs that add up to 90.000 €.
Any donation, however small and any public share that may spread my story will be of tremendous help! Thank you!
Beneficiar/ Recipient: MARTIN RADU
BANCA TRANSILVANIA:
IBAN RON: RO87BTRLRONCRT0323848402
IBAN EURO: RO64BTRLEURCRT0323848401
IBAN DOLARI: RO68BTRLUSDCRT0323848401
BT PAY: 0735521404
REVOLUT: @martinvgdr
ING IBAN RON: RO19INGB0000999904409510
BCR IBAN RON: RO71 RNCB 0318 0824 4152 0001
BCR IBAN EURO: RO92 RNCB 0318 0824 4152 0011