ADRIAN BOTEZ: FASCINANTA CURTEZANĂ (…la priveghiul SFINTELOR MISTERII !) – PARTEA A III-A

PARTEA A III-A

PRIN COLȚURILE  CASEI  –  NUMAI GĂURI  !

prin COLȚURILE CASEI – NUMAI GĂURI !
nu sunt de ȘOARECI : SIMT MIROS DE HĂURI…
le caut cu de-amăruntul : poate vreo LUMINĂ
va fulgera – prin BORTA ANONIMĂ…

…începe să cam tragă – dinspre BORTE :
CURENȚI – ori V NTURI RELE – ori ZV CNIRI AORTE :
SUBLIMĂ – LUMINA – încă – nu s-a arătat
dar TROPOTUL DE RAZE l-aud – îndepărtat…

…e-o ÎNCHISOARE – TOTUL : aștept ELIBERAREA
spre AURORE BOREALE : LUM NAREA
nu îmi ajută : SUFLETE ADULMEC

și – după ele – PAȘII-mi ZBOARĂ… – …LUNEC !
…am lunecat – în fine ! – spre VULCANI :
eu ard – ca TORȚĂ – PENTRU MII DE ANI !

***

MAJUSCULE

pe MAJUSCULE pășești – nu pe PĂDUCHI – BĂTR NE !
pe ELE au pășit ROMANII – în DACI când s-au întors – LA VATRA LOR DE BINE !
ele sunt DALELE-UNUI DRUM – de-ajungi la SFINTE Z NE !
sunt DALE-n DRUMUL – zis ”DRUM LUI CRIST-MANOLE” : un DRUM IMPERATIV !
VERBUL DIVIN E FULGER – E MĂRIREA : iar nu ISTORICUL CHIRCIRII – MAHMURUL NARATIV !

când LUMEA făcu DUMNEZEUL – MAJUSCULE l-au sprijinit
să-mpartă CĂRĂMIZI și REGNURI – pentru-NȘESITUL SĂU ZIDIT !
…cei ce pășesc pe ELE – nu mai cultivă – -n GLOD-ROBÌI – doar GR U DECORATIV :
TRANSFORMĂ-UN CER – CREZUT NEUTRU ! – ÎN SACRU-AL ARMONIEI PORTATIV !

MAJUSCULE – RAZE-SĂGEȚI INDICATOARE
spre ZONA-N care – ALB-VECIE ! – NU SE MOARE !
sau – de se moare – e doar cu POLITEȚURI – REVERENȚE :
o faceți – doar ca MOFTURI ! – din GENEROASE COMPLEZENȚE :

căci MOARTEA-i UȘA – spre LUMEA-ADEVĂRATĂ : ÎNVIEREA !
…în SALA BALULUI – SE-NMIRESMEAZĂ – COPLEȘITOR – CHIAR FIEREA !
toți suntem FLORI DE SOARE : ne vestejim LA VAMĂ

disimulăm – în noi – LUMINA – să nu ne recunoască RĂII – NOU-VIAȚA : NOUA DRAMĂ…
…da – țineți minte – ȘI FĂRĂ JURĂMINTE ! : MAJUSCULE AFLAȚI
atunci când sunteți DREPȚI – RĂZBOINICII-ADEVĂRULUI : MAJORII FRAȚI !

***

COCHETĂRIILE  MORȚII

MOARTEA se plimbă – COCHETĂ – prin SÂNGELE meu

în LUNTREA VÂSLITĂ de CHARON – MÂRLAN-CIMPANZEU !

FRIVOLĂ – purtând UMBRELUȚĂ DE AMETIST

MOARTEA – MOLATIC – SEMN face – spre ȚĂRMUL CEL TRIST !

o – MOARTE FRUMOASĂ – CURTEZANĂ VRĂJITĂ

toți îți răspundem – ZÂMBIND DE DULCEA-ȚI ISPITĂ…

TOȚI DESCÂNTAȚII DE TINE – la ȚĂRM ne-nșirăm :

CELEȘTII  tăi  NURI  – HIPNOTIC :  ÎI  RÂVNIM  –  ADORĂM !

…LUNTREA se-oprește – CÂTE O CLIPĂ – și-ARTISTA

pe câte unul din noi SĂRUTĂ : -i  LEGAT – DE GÂT –  CU BATISTA :

FASCINANTĂ – MIREASMA DE MOARTE – PARFUM DE POVESTE ARABĂ

pe mulți ne înghesuie – unii în alții : SĂRUTUL I-L VREM  MAI  DEGRABĂ !

…eu am iubit-o DEMULT : CURTEZANA –                  -NȚELEAPTĂ  –  MĂ ȚINE MINTE :

când va ajunge la mine  – SĂRUTU-I ‘ZBUCNI-VA-N APRINSE CUVINTE !

***

CINCI MINUTE DE ZĂRGHEALĂ

CINCI MINUTE de ZĂRGHEALĂ

CINCI MINUTE – și-am scris : ”MOARTE” !

cine-mi scrie mie-o CARTE ?

…am încuiat UȘI – cu YALE

nu veniți – la mine – MÂINE :

veniți ASTĂZI – cu BUFONUL !

ce dacă VĂ  MUȘCĂ-UN CÂINE ?

CERBER NE-A LUAT MICROFONUL !

vorbiți TARE – ca pe MUNTE

loviți-vă cu CIOCANUL !

altfel – vine URAGANUL

și vă ia DREPTUL LA FRUNTE !

…am scris ”MOARTE” ? – …dă-t’ de-o parte !

căci am vrut să scriu ”COȘMARUL

cari se  plimbă – iar – pe PUNTE :

DOAR MI-O ÎNECA AMARUL…

așa-i… :EU TRĂIESC ÎN VISE

ce n-am apucat ÎN VIAȚĂ :

să leg PINTENII cu AȚĂ

să iubesc SÂNZIENE-APRINSE…

CINCI MINUTE de ZĂRGHEALĂ

CINCI  MINUTE :VINO – MOARTE !”

…CHIAR DE EU  NU VOI LUA PARTE

TOT S-A SCRIE A MEA CARTE !

…MOARTEA mi-a furat CREIONUL…

nu-i nimic : NU MĂ VOI  PLĂNGE !

mi-am trimis SÂNGELE-N CERURI

(…poți s-o faci – în multe FELURI !) :

MI  S-A SCRIS CARTEA – CU SÂNGE !

…iar s-a bosumflat BUFONUL !

***

O FEMEIE – CU ADEVĂRAT FRUMOASĂ

o FEMEIE – CU ADEVĂRAT FRUMOASĂ

întâlnită – -NTR-O SEARĂ – undeva – pe-o TERASĂ

e mai puternică decât STOL de SERAFI – ori LEGIUNEA DE DIAVOLI :

într-o CLIPITĂ – sfărâmă ZEI – ca și IDOLI – ori COROLE DE BOLI  – și HIERATICI ATOLI…

o FEMEIE – CU ADEVĂRAT FRUMOASĂ

RIMEAZĂ-NTR-UNA – STELE și LUNA : deasupra GRĂDINII – pe toate LE VARSĂ…

…se poate-ntrupa – ORICÂND – într-un TABLOU – ori SCULPTURĂ :

ÎNCORONEAZĂ TOATE FLORILE – ‘narmează CAVALERI ÎN ARMURĂ

pornește RĂZBOAIE – semnează-MPĂCĂRI – CU-O BANALĂ – DE FOC SĂRUTARE !

…trimite – ZI după ZIUĂ – plângând – LA CULCARE !

preschimbă tot COSMUL : din RACLĂ PUTRÌDĂ – în PRUNCUL-NĂSCARE !

…o FEMEIE – CU ADEVĂRAT FRUMOASĂ

te învăluie – PENTRU VECÌI – în NOAPTEA : RELIGIE-ANTOLOGIC-CĂRNOASĂ !

…n-am întâlnit-o – NICICÂND și NICIUNDE – și NICI NU VREAU S-O-NTÂLNESC :

ABSURD – INUTIL și ILOGIC : ÎNCĂ MAI VREAU SĂ TRĂIESC…

***

 …UN OARECARE BĂTRÂN

…un OARECARE BĂTRÂN – URGISIT și SCHILOD

cu PANTOFI  PLINI  DE  CEAȚĂ –  -AMINTIRE  și GLOD…

ILUZIONIST MEDIOCRU –  VIAȚA-am făcut  SĂ DISPARĂ :

…și-acum o caut : nu-atât ÎNĂUNTRU cât – mai degrab’  – PE AFARĂ…

…o caut ZADARNIC : a intrat în COPACI DESFRUNZIȚI

și VA NINGE – CURÂND  – peste ea  – LUMINA LUNII CU DINȚI…

…mă simt CUMPLIT STRĂIN : fără – măcar – UN  CĂRUȚ DE BAGAJE…

…silit sunt să fac  –  pentru-orice MIȘCARE – NESFÂRȘITE VIRAJE…

…n-aveți ce privi – depărtați-vă – COSMIC – de mine…

…am avut – cândva –  INIMĂ : dar ea a plecat – DEMULT – CU  ULTIMELE MELE  RIME…

…credeți-mă – n-aveți ce privi : ACOLO-I OCEANUL :

îl trec  – ÎNOT – disperat : ZI DE ZI – și TOT ANUL…

…BĂTRÂN – URGISIT și SCHILOD – mereu sper la ceea ce – nicicând – nu mi-i DAT :

am murit – DEMULT ! – TERIBIL DE CONȘTIENT ! – …la fel de NE-ROD ! – …MULT PREA BINE SPĂLAT…

***

DEFINIREA OMULUI  DIN NOROI

OM DIN NOROI – pornit – prin CRÂNG – să pângăresc COPACII

gem și mă plâng – de BUTURUGI – că nu-mi răzgâie DRACII…

ÎNCOTRO merg ? – nu-i important – ba chiar PUȚIN ÎMI PASĂ

PUȚIN PUȚIND – printre NEVOI… – …și nu am FUM – ori CASĂ…

o ARĂTARE VENINOASĂ – târând GLODURI – prin CERURI

SCÂRBAVNICĂ – o ARĂTARE – mânjind – cu BEZNI – CASTELURI…

cin’ le-a-nălțat ? – nu-i treaba mea : eu am – CANON – URÂTUL !

ce SFINȚI ? – ce RAI ? – am învățat SĂ DAU NUMAI CU RÂTUL…

…eu merg PE URMA SLOVEI VECHI – ce-a zgâriat SATANA 

și orice fost-a ROST – MĂRIRE : eu ‘năbușesc cu BLANA !

…eu nu-s FIINȚĂ DUMNEZEE – OM DIN NOROI și PAIE

eu n-am nevoie de LUMINĂ : căci BEZNELE-mi sunt STRAIE…

…TOȚI MUGURII – când sufoca-voi – va fi TREABA-mi GĂTITĂ :

căci ÎNGERILOR DE VĂPAIE – le-mpărțìi LARINGITĂ…

***

TIHNĂ : MOARTEA dinainte de MOARTE 

TIHNĂ : MOARTEA dinainte de MOARTE :

i-am solicitat un TANGOU – dar m-a dat la o parte…

are dreptate : GHEMOTOCUL DE LÂNĂ

nu poate sluji nici la-MPĂRAȚI – nici la LUNA-STĂPÂNĂ…

…nu sunt NEBUN – dar nici TREAZ ÎN FRĂȚIE :

m-au întrebat de INEL – le-am vădit…GĂMĂLIE !

…pe undeva e UN LAC – unde te speli de PROSTIE :

nu mai îmbătrânești : pururi  – MOARTEA ți-e VIE !

eu am GHINION – iar nu parte de LACURI :

CÂRTIȚE-mi bat la UȘĂ : vin după FLEACURI …

…s-a făcut NOAPTE – în LOCUL DE ZI :

CUVINTELE-mi îngheață pe PODURI – fără a ști :

deschid GURA să vorbesc – și m-aud că TAC :

așa e când nu-ți cauți DUMNEZEU : dai de un DRAC !

***

CE  MAI  E  PRIN  RAI

ca să mă cert – puțin – cu DUMNEZEU – am închisa FEREASTRA …

când te cerți cu DUMNEZEU – e ca atunci când te cerți cu NEVASTA :

să nu te-audă SFINȚII – VECINII – că – doar  –  nu-s eu PROASTA !”

…m-am lehămetit – de tot – de toți – de LUMEA ASTA…

…se face SEARĂ BOLTITĂ – cu STELE – care ne-mpacă :

prea a făcut – EL – FRUMOASE MINUNI – ca să mai pun eu – ACEEAȘI PLACĂ !

…ÎNTREG – călătoresc cu ÎNGERII – până la CASA VECINĂ :

acolo  – -n ușă – stă-o CĂȚEA CU DINȚII DE CRIȚĂ – intrată-n CARANTINĂ…

…intru s-adorm – și mă trezesc PE TRON – ÎMPĂRAT :

păcat că-i NOAPTE – și eu – DEPARTE : nu mă văd cei din SAT…

…dansez – CEASURI ÎNTREGI – cu MOARTEA – pe STIHURILE MELE :

au ieșit TOATE ZÂNELE –  și FEȚII – de după PERDELE…

apoi – MOARTEA CÂNTĂ – SINGURĂ – -o SONATĂ :

la SFÂRȘIT – știu : nu-i NEBUNĂ – dar CERE PLATĂ !

dar EU sunt STĂPÂNUL – ACOLO – SUS :

EU fixez TARIFELE – și la-NTORS – și la DUS !

***

PUTREZIM  –  DE VII ! – CU MORGĂ !

putrezim  –  DE VII ! – CU MORGĂ ! – …VIERMII  fojgăiesc în RĂNI…

ni se-aduce – DIMINEAȚA – TOATĂ-OTRAVA –  -n CĂNI !

BUCURIE și DURERE : nu-ți sfârși – în LUME – VICIAȚI DE BINE !

…numai LUPII  SURI – GĂMANII – vor plânge – ”ÎN SINE” …

cu OTRAVĂ și ETRAVĂ – scapi de LUMEA ASTA :

o – MATROZI-CU-LIMBA-ARSĂ  – priviți LUNA – CASTA :

a plecat – cu voi –  în MOARTE – și-a dat de-O PROBLEMĂ :

MOARTEA-i CURTEZANĂ VECHE – ARTISTĂ ! – SUPREMĂ !

…tu și LUNA – ce PERECHE ! – PORUMBEI  DE-ALTARE !

TIGRU-și  părăsește PRADA – înspre voi el sare !

zburați – cât vă ține-ARÌPA – GUGUȘTIUCI   SĂLBATICI

TIGRII MORȚII – REGI  SUPERBII !  – NU SUNT DEMOCATICI !

…NOI vom fi VIERMII – de-acuma : LIDERI DE CADAVRE

și iscând PUTREZICIUNEA – în LUMEA DE JAVRE !

***

AI  S-AJUNGI MARE !” – AM AJUNS FOARTE MIC 

ai s-ajungi MARE !” – am ajuns FOARTE MIC :

mă pot compara – pe furiș – cu FRATELE LIMBRIC !

să n-ajungi MAI PROST decât PROȘTII !

…acum – ce să fac ? – scot – din CUIBAR – OUL CLOȘTII…

n-a ieșit din mine – decât RĂSUFLAREA :

aș vrea – ACUM – LA SFÂRȘIT – să iasă și-AFLAREA !

nu pentru REGII  LUMII – ci pentru-un CERȘETOR :

s-aflu ce-ar fi trebuit să fiu – și să mor…

…e INUTIL ? pentru voi – poate ! – …NU ȘI PENTRU MINE :

sunt plin de CURIOZITATE – cât STUPUL  – DE ALBINE !

m-am înrudit cu MOARTEA – și ea —   o    știu CORECTĂ ! –  -mi va spune

ce MINUNI  vor fi-n ALTE LUMI !  –  …cât de SĂRACĂ a fost – ASTĂ LUME !

…voi sunteți MARI și-IMPORTANȚI ! – …nu ca mine :

eu  – însă – mă mulțumesc SĂ GÂNDESC – PENTRU TOȚI : MULT – RĂZVRĂTIT – FOARTE BINE !

***

DE VORBĂ CU DIAVOLUL

cu DINȚII MIJIȚI –  mârâie la mine :

din oricare LUCRU – suge tot ce-i BINE…

și-s atâtea LUCRURI ! – și toate au SUFLET :

îl urmează –  OARBE :  se iau după UMBLET…

DIAVOL DE DOI BANI ! – ce te tot hlizești ?

crezi că TOATĂ LUMEA – din loc o urnești ?

scuipă-ți – ÎN CHIUVETĂ – DINȚII CU VENIN :

vino dimpotrivă-mi – să mai vorovim…

căci eu n-am PRIETEN – n-am nici RUBEDENII :

m-aș distra – TERIBIL ! – cu-a’ tale VEDENII !

fii  DISCRET și HARNIC – fii un DRAC DE TREABĂ

și-mi negustorește – SUFLET – pe TARABĂ…

…a ! – eu nu sunt FAUST ? – …și – deci – nu mă crezi : prin NĂRI – intră-n mine – și..ai să mai vezi…

***

NU  MERITĂM  SĂ  MAI  TRĂIM  O CLIPĂ !

nu merităm să mai trăim O CLIPĂ !

o  –  CRISTE – prăbușește-Ți FOCUL – TOT ! – în pripă

iar FULGERELE Tale să plesnească-n TOATE

câte-au putut A FI – NEȘTIIND CĂ SE POATE !

atâtea BESTII  EGOISTE și FEROCE s-au plodit

din ceea ce-ai visat – într-una : ADAMUL MÂNTUIT !

…NU MÂNTUIRE ! – nu-i pentru noi – și nici nu vreau s-AUD !

Tu năruiește-Ți CER : NIMENI TE-A CUNOSCUT !

…după ce s-au MĂCELĂRIT  ”CU DRAGOSTE” – și s-au lăsat să moară

iar FIECARE – FIECARUIA –  -a rupt SCARĂ

s-au TORTURAT  – cu de-amăruntul – FERICIȚI

cu HĂRNICIE DIAVOLEASCĂ – unii pe alții :  GÂTUIȚI – FERFENIȚIȚI :

Tu – CRISTE – vrei SĂ MÂNTUI – MÂLUL DE ȘERPI  ȘI  COLȚOȘI PEȘTI

în loc – pe TOȚI – și FIECARE – într-un INCENDIU COSMIC – să-i  RE-TOPEȘTI ?!

*

…nu silui O REALITATE CRUNTĂ și BARBARĂ

nu mai croi – pentru ĂȘTI  TIGRI – ÎNSETAȚI  DE SÂNGE  – vreun ”AFARĂ” !

fii  DUMNEZEU ADEVĂRAT : degrab’ Te pune PE CREAT

LUMI  NE-GREȘITE (DIN GRABĂ SURDĂ  ȘI NEBUNEASCĂ MILĂ !) : LUMINAT OLAT !

***

ȚI-AM  PRĂPĂDIT  GRĂDINA  –  SFÂNT HRISTOASE 

Ți-am prăpădit GRĂDINA – SFÂNT HRISTOASE :

prin  PIELE – simt cum – MÂNIOASE – -mi răzbesc OASE !

Ți-am prăpădit GRĂDINA –  -NȚELEPCIUNEA și LUMINA :

CÂRTIȚI NEVOLNICE – noi scociorâm  – timp de-o VIAȚĂ ! – …doară TINA …

…s-au grămădit AMURGURI – peste LUMEA TÂNTĂ

veni-va NOAPTE : cu cin’ te iei  – tu – ORBULE – la TRÂNTĂ ?

…OLEU – cât mai rămase – în SMERITE CANDELI

curând – va ațâța INCENDIUL DUHULUI DUHNIND – degeaba CERȘETOR DE-ARHANGHELI…

…de milioane de-ani – ne MILOGIM    –    CU CRIMA-N MÂNĂ

și vrem distruge – RÂVNICI ! – tot ce-a făcut HRISTOS  –  -o SĂPTĂMÂNĂ !

…scârbiți – nici VIERMII nu se-ating de HOITUL NOST’ :

până și VIERMII-s TREJI – FLĂMÂNZI  DE ROST !

…s-a-nchis FERESTRA – ca o CONDAMNARE ! – la PALATUL IERNII :

peste-alte ERE – fi-vom – noi – SUB STICLĂ – ÎN MUZEE : ”MOMÂILE <<MODERNII>>” !

***

LUME  DE  JAVRE  (24 Decembrie 2021)

veșnic FLĂMÂNDE JAVRE – nu știți de SĂRBĂTOARE

nu știți de DOMNUL – care v-a dat VIAȚĂ !

mușcați – agonisiți și lingeți – CIOLANE DE PRIN OSUARE 

și nu priviți – NIMIC DIN CE-I CREAT ! – ÎN FAȚĂ…

adulmecați doar URMELE DE SÂNGE

spre-a slobozi – SPRE CER – ALT SÂNGE : CARE PLÂNGE !

dar vouă nu vă pasă : sunteți – doar – DEMNI  URMAȘI

lui CAIN : înjunghiați TOTUL – DAR PE LA SPATE – LAȘI !

…POTOP DE JARURI și VĂPAIE – să cadă – RITMIC – peste CAPUL  voastru :

SCÂRBOASE JAVRE să învețe – cum e SĂ MORI – ‘NAINTE DE-A-ȚI ȘTI ROSTU’ !

CENUȘA VOASTRĂ  STREPEZITĂ s-a-mprăștia în HĂURI

vădind că LUMEA NU MAI ESTE : sunt doar…GĂURI…

…nu mai ai – OMENIRE – timp de ÎNVĂȚARE :

sosit-a CEASUL PENTRU SFINTELE CÂNTARE !

***

COPACII  VOR PRIMI – DE LA DOMNUL – STĂPÂNIREA ÎN LUME 

COPACII  vor primi – de la DOMNUL – STĂPÂNIREA ÎN LUME :

abia  ATUNCI – LINIȘTE fi-va – LUMINĂ și ÎNȚELEPCIUNE !

COPACI fiind – vom medita – vom sta în – pururi – RUGĂCIUNE 

sub CERUL VECHI – în ZAREA NOUĂ – DOLDORA de MINUNE !

APE  s-or scurge – RODNIC și cu PECEȚI DE REGI – peste noi

în locul TIMPULUI SATANIC – cel ÎMPĂRȚIT- MEREU – LA DOI…

COPACI : ICOANE DUMNEZEULUI DIN STUH…

COPACII – PORTATIVUL PĂSĂRII-N VĂZDUH…

…e BINE – și e DREPT :  NIMENI NU STRIGĂ :

numai LĂUTA FRUNZELOR – spre LUME e VERIGĂ…

…de la-NĂLȚIMEA CRENGII  BINECUVÂNTATE

UNUL  pe ALTUL – NE  ALDUIM  CETATE…

…nimeni nu se înghesuie SĂ VÂNDĂ-CUMPERE : TOȚI respirăm  – smeriți – SLĂVITE  GÂNDURI :

EXTATICI  FILOSOFI – COPACII  CUVÂNTEAZĂ  CÂNTEC : RÂNDURI-RÂNDURI…

***

DESPRE  SOMN  ȘI  DESPRE  JOCURI

…Se desprinde conștiința, fir cu fir, din somn – ca și cum s-ar desprinde firele unei cămăși uriașe, cusute, cândva, din două bucăți : o bucată (cea mai mare și întinsă) rămâne în ceață, nevăzută, sus… – …cealaltă, se pogoară, mereu, înapoi, într-o zonă murdară și prost luminată. O zonă vulgară, trivială…Și nimeni n-o îmbracă, bucata asta meschină, de cămașă (e atât de mică, chircită…încât nici ție nu-ți vine să crezi că a făcut, și ea, parte, cândva, dintr-o Cămașă Întreagă !) – bucata asta nefericită, desprinsă din Regala Bucată : stai cu bucata asta pipernicită, cea deșirată – în mâini, ca prostul, ca ultimul fraier…de parcă ai fi într-o piață, așteptând să-ți propună cineva să ți-o cumpere (ai da-o gratis, evident, pe dată, numai să scapi de penibilul situaiei…) – …stai în fața unor mulțimi bănuite, din pricina unui murmur continuu, ca de talazuri oceanice. Ca-n Piața Gavafta, în vremurile guvernatorului Pilat din Pont, ”cumplitul călăreț, Pilat din Pont”…așteptându-ți Judecata Cea Strâmbă !

…Cât timp eram în somn, nu exista…timp. Nimeni nu mă grăbea, nimeni nu mă forța, să fac ceva anume. Țineam minte toate figurile ”jocului de-a somnul”, toate numele și figurile personajelor jocului. Acum, întors de acolo…sau aici…nu prea-mi dau bine seama…, uit mult, uit, cu înverșunare, ca-ntr-un vârtej de mânie. Uit tot ce-a fost…sau aproape. Aș vea să uit ce este, nu ce-a fost. Dar asta nu se poate. Așa îți dai seama c-ai intrat în Zona Necesității, a Dictaturilor – mai crunte sau mai blânde. Depinde de anotimp.

…Un joc este totul. Un singur joc permite, în final, remiza : ȘAHUL. Dar, din păcate, nimeni nu mai știe, nimeni nu mai joacă, demult, ȘAH. Acum și aici, acolo și pretutindeni, suntem invitați să alegem, ca la baba-oarba, un rol : fie rolul de câștigător, fie rolul de învins.

Viața și Moartea. Fiecare dintre ele, calm, surâzător, își pledează cauza, în fața ta. Tu nu trebuie decât să alegi unul dintre cele două roluri. Ambele personaje sunt la fel, absolut egale, ca importanță. Dar, cu necesitate (simți asta din vocea, tot mai tensionată, a celor două pledante…) : TREBUIE. Trebuie să alegi. Și, când alegi, ai senzația că o faci definitiv, pentru eternitate…Nu-i chiar așa – dar așa vor pledanții-pledantele, să simți și să crezi…

…Casc, de plictiseală, în scurtul antract. M-am plictisit de jocul, de teatrul ăsta, cu doar două roluri. Vreau să mă întorc în somn. Acolo, poate voi cunoaște, poate chiar voi sta la masă, voi vorbi ”la pertu”, cu personaje, pe care, treji, le-am crede importante, În somn, ele nu sunt decât tovarășii unui joc, în care rolurile se pot schimba oricând, oricum…

***

MULTIMILENARUL NEA SACHE

…Are mii de ani. E o momâie de om, schilav, slab-slab, de te doare pe tine, privitorul. Aproape că e străveziu, de bătrânețea-i multimilenară.

Stă în fața porții unei case (probabil, casa lui…) – și ține, în mâini, un făraș și o măturică.

-Ce faci, nea Sache ?

Te privește de departe, cu ochi tulburi, ca două bălți gata să sece. Apoi, auzi un șuier :

-Curăț…

-Ce cureți, nea Sache ?

Altă pauză de privit…apoi, alt șuier, teribil de răgușit, parcă și înverșunat, într-o răutate metafizică :

-Nu vezi ? Frunzele…

E iarnă târzie, fără zăpadă. Nu-i, nicăieri, nicio frunză. Dar nea Sache iese, în fața casei, cu fărașul și măturica, în fața porții – de mii de ani, iese…fie că-i vară, fie că-i toamnă, iarnă, primăvară…

Nea Sache pare a fi însuși Timpul, pururi egal cu sine însuși…și care-și bate ceasurile și minutele, la fel…fie că-i vară cu frunzele sus, în copaci, fie că-i toamnă, cu frunzele pe jos, agonizând într-o tăcere demnă, înspăimântător de decentă…fie că-i iarnă seacă, uscată de orice soi de frunză, de orice soi de CĂDERE

Căci, niciodată, nea Sache nu se uită în sus, nici în jos – ci, numai, drept înainte, sfredelind, prin tăcerea lui, toată preajma. Pentru multimilenarul nea Sache nu va exista, niciodată, nici măcar Ideea… – plutirea aceea vagă, evanescentă… – …a Ideii de URCARE

***

EU ȘI CU MOARTEA

doar în CONCUBINAJ putem trăi – din FERICIRE

eu și cu MOARTEA – sfărâmând MORMANELE DE LIRE !

EA e ARTISTĂ : nu are timp de PIAȚĂ – de MÂNCARE

și e – MEREU – pe drumuri – bătând la PORȚI – la FIECARE…

ARTISTĂ – CURTEZANĂ și IUBITĂ

șterge-orice CHIP – și orișice ISPITĂ !

nu merită nici REGII să o vadă :

prea mult IUBEȘTE : deci – NIMIC NU-I PRADĂ !

eu o ajut – PUNÂND NUMĂR LA CASE

și preschimbând – în GIUVAIER – orice MORMAN DE OASE :

ea-mi mulțumește – c-un SURÂS ÎN FUGĂ – ”PE FURATE”…

…așa e EA : degeaba LUMEA-NDRUGĂ…”VERZI  – CA ȘI  VERGI  USCATE”…

…voi ține TRENA CONCUBINEI  MELE –  ”BIG” CURTEZANĂ DE CASTELE

‘nălțând IUBIREA NOASTRĂ USCĂCIOASĂ – TREAPTĂ CU TREAPTĂ… – …pân’ la STELE !

***

ÎMI  COBZĂREȘTE  MOARTEA  –  PRIN  COTLOANE

îmi cobzărește MOARTEA – prin TAINICE COTLOANE

și mă îmbie – blând – să ies dintre PIROANE…

dar tocmai AL EI  CÂNTEC  –   de   LEBĂDĂ  STRĂPUNSĂ

îmi  fură  SUFERINȚA  VIEȚII  –  -ADÂNC  PĂTRUNSĂ…

ce  MURMURE  –  SCÂNTEI  de  STELE-n  APE !

și câtă ISCUSINȚĂ  pune  CURTEZANA – să mă scape !

…m-am învățat să stau – DE-A SURDA – în LUME  –  PIRONIT :

nu mă dau dus – din CÂNTECUL OCEANULUI  TIHNIT…

…da  –   CÂNTĂ  : CÂNTĂ  și   SĂRUTĂ   –    DESCÂNTATĂ   –  a  mea    FIRE

o  – CURTEZANĂ-iscată   –  -ORICĂRUI CRIST – de-o TAINICĂ RÂVNIRE !

…dintre DURERI – mă scoți – cu greu – spre LINA LINIȘTIRE !

…parcă  pe PÂNZELE  CORĂBIEI  duc AVÂNTATE LIRE :

e CÂNTEC de MATROZI : MATROZII –  FII de NEMĂRGINIRE…

…și trec – din UNA-n ALTA : TRECEREA e  – FRĂȚESC !   –  NEGOȚUL de IUBIRE !

***

KOMISARII…DE IERI,  DE AZI…

…Era prin anul 1958, toamnă timpurie…Orașul, la amiază – pustiu, ca un mausoleu…Copacilor (care fie mărgineau strada, fie se lăfăiau, în parcul orașului…) începusaeră să li se vadă scheletele. Frunzele (din parcul de lângă Biserica Ortodoxă), multe dintre ele, deja înroșite, de sângele tainic al morții – fluturau, resemnate, în căderea lor, spre bunul și atotprimitorul pământ…

…România era, încă, sub ocupație sovietică : ”Stalin și poporul rus / Libertate ne-au adus…”. Asta aveam s-o aflu (și s-o înțeleg), curând…cumplit de curând…

…Eu aveam, pe atunci, vreo trei ani. Mic, dar începusem să pricep multe, chiar dintre lucrurile mari…

Într-o zi, pe la ora patru după-amiază, tata mă ia de mână :

-Hai s-o aducem, pe maică-ta, de la serviciu, că, dac-o tot păsuim, ea uită de noi, de to-o-o-ot, și stă acolo…stă acolo… – …și nu găsea, săracul tata, un interval de timp, cât de cât rezonabil, pentru foamea de lucru a mamei. Casieră P.T.T.R. – dacă vă interesează, cumva…

N-am zis nimic. Totdeauna, o plimbare era ceva…ceva…tocmai pe gustul meu ! Oriîncotro ar fi fost plimbarea aceea !

…Ajungem, o scoatem, pe mama, de la ghișeu (…”ucenicele ” ei se cam învățaseră ca mama să le facă turele…sau, cel puțin, ”hălci”, generoase și cât mai consistente, din turele lor…) – și ieșim spre șoseaua cea mare (o șosea ”mare”, pe atunci, era pietruită cu calupuri de granit…doar eram la munte, nu ?). Când ieșim….

Minune mare !

De bine ce, când venisem, orașul era ”cavou mut”- acum, pe ambele trotuare, se înghesuiau, ca albinele-n stup, mii de oameni (orașul nostru era, pe acele vremi, capitală de raion !). Am aflat, mai târziu, că toți directorii de intreprinderi și instituții, primiseră ordin, de la regionala de partid, să-și scoată TOȚI oamenii, pe trotuare, la…”șoseaua cea mare” ! Pe unde va trece…

Da, chiar așa : de ce atâta zel nebun ?

…Aveam să aflu, curând. Dinspre Biserica Romano-Catolică (era clădită la nici o sută de metri, de cea Ortodoxă !), se auzea un răpăit cumplit…parc-ar fi bătut, sub pământ, deodată, mii și mii de tobe…dar băteau, parcă, amenințător…”a moarte” (…încă de la trei ani, învățasem ce-i aia ”moarte” !).

Ce era ? Era un regiment sovietic, care trecea, în pas de paradă, pe ”șoseaua cea mare” : cizmele (…cam hrentuite…) ale  soldaților sovietici răsunau așa, într-un ritm teribil de asurzitor-înspăimântător… : ”RAP – te ucid”-”RAP – te spintec”, ”RAP – te scufund sub pământ”, ”RAP – dispari, hoitule”…), încât tata, văzându-mă așa de speriat și tremurând-vargă, m-a și luat în brațe (asta, ca să și văd, de pe trotuarul pe care eram – parada sovietică…).

Priveam, acum, din brațele tatei, fețele soldaților ”eliberatori de Românie și de lume: erau fețe, majoritatea, încruntate, dar incredibil de slabe, obosite, ostenite de moarte, cu ochii stinși, în găvanele adânci…

Unele – cu pielea feței albă, dar întunecată de barba, ce fusese lăsată să crească sălbatic…altele, fețe cu pielea gălbuie, având, în partea de sus, câte o pereche de ochi oblici…Prăfuiți, cumplit neîngrijiți, nu prea arătau a ”ostași de paradă”. Mai mult a hoardă, adunată în grabă…

Poate doar pentru un orășel prăpădit, ca al nostru…să fi fost, ei, oștenii sovietici, ”buni de paradă”…

Ostașii sovietici mergeau, în rând, câte șase…Chiar în rândul dintâi, zării O FIGURĂ DE OM (să tot fi avut 30-35 de ani…în mod sigur, un fecior de țăran..”MUJIC”…îmi zise tata, târziu, în noapte, când îl întrebai…că nu putea nici tata să uite întâmplările zilei…), iar nu un bot de vită trudită : din uniforma-i ponosită, SE IVEA UN CHIP BLÂND, DELOC ÎNCRUNTAT, CU OCHI DE CICOARE…trudit, și el, firește, dar VIU și APROAPE SURÂZÂND…

Rămăsei nedumerit, oarecum, de această ”excepție”…care, parcă, îmi încălzea sufletul meu, de copil speriat…

În fruntea lor, un căpitan uriaș, care dădea (de fapt, ”mugea” !), pe limba lui, din când în când, comenzi, la care nu reacționa nimeni, în mod evident…

De-a lungul coloanei, ce părea nesfârșită, călare pe-un cal alb, bine țesălat, se plimba, când în jos, când în sus, când în sus, când în jos… – …pândind-și ”turma de oșteni”, ca o fiară, gata să sară-n gâtlejul oricărei ”oi militare”…o fiară cu ochii mici și bestiali, o pipernicită de arătare, negricioasă și de tot spână. Se pare că ”arătarea” avea nemărginit mai multă autoritate decât căpitanul, asupra întregului regiment – căci, de cum se apropia de un rând de sodați, încă de departe, ăștia înțepeneau…se trezeau, și bubuiau încă și mai înfiorător, cu cizmele lor potcovite…

Iar căpitanul, numai la auzul vocii stridente a pipernicitului fioros… –  …se cocoșa, se micșora, se prăpădea…de-ai fi zis că…”el nu-i el”… !

…În dreptul Bisericii Romano-Catolice, se auzise primul muget al căpitanului, urmat de furnicarea sus-jos, jos-sus, sus-jos, jos-sus…a pipernicitului, suit pe calul alb :

Ostaaa-aatsia na meste ! – ”Stați pe loc !” (tatăl meu, care, pe lângă franceză, germană, italiană, știa și rusa, îmi șoptea, îndulcind tonul… –  …tot ceea ce mugea ăla din fruntea regimentului…).

Apoi, imediat :

-Pliui tac silno, cac mojeși, v grebaniu țercovi ! (”Scuipați, cât puteți de tare, spre biserica dracului !”) – …și, fără niciun îndemn din suflet, spre sărmana biserică se abătu o ploaie de scuipați seci (…mai mult flegmă galbenă, decât scuipat…din piepturile găurite de atâta osteneală de marș…).

Pipernicitul, piticania, de pe calul alb, râdea în hohote :

Harașo, harașo, gromce, gromce ! – ”Bine, bine, mai tare, mai tare !

Și, apoi :

Tak, utopi pap v plevkah ! – ”Așa, înecați-i pe popi, în scuipatul vostru !

…Trupa, ostenită, acum, și de silința (cumplit scremută !) de a scuipa, din rărunchi, ”biserica și pe popi”, se târî mai departe…și, când ajunseră, cu toții, în dreptuil Bisericii Ortodoxe, bineînțeles că toate comenzile și ordinele și comentariile ”militaro-politice” se repetară, întocmai…

Numai că, spre deosebire de tovarășii săi (care scuipau, din fundul bojocilor, ca să fie pe placul piticaniei, fiarei pânditoare, de pe calul cela alb…), ostașul cel blând, cu ochi de cicoare, își lăsă arma să i se sprijine, de-a lungul trupului său, IAR CU MÂNA DREAPTĂ, CU O INFINITĂ SMERENIE, FĂCU O CRUCE MARE, ORTODOXĂ (”pravoslavnică”, îmi spuse tata, mai târziu…).

Căpitanul nu băgă de seamă, la început…, dar pocitania, pândind călare, de pe calul alb, zări, PE DATĂ, ”NEMERNICIA ȘI TRĂDAREA”…și urlă, înspăimântător, ceva, către căpitan, care sări ca ars : se îndreptă, cu pași de uriaș, spre blândul ostaș – și, cu toată puterea, îi dădu două palme, ca două camioane tamponate-ntre ele, peste floarea ochilor și obrajilor…

Nemulțumită, piticania, pocitura călare, se năpusti spre locul faptei (nemaifăptuite și nemaiîntâlnite și nemaipomenite…) – …și, cu un calm de gheață, scoase, de la centură, arma (”Naganul”, îmi lămuri tata, peste câteva ceasuri…) și-l împușcă pe ostașul cel blând, drept în mijlocul frunții, deasupra ochilor de cicoare…

Explozia împușcăturii aproape că m-a smuls din brațele tatei…

Toate sutele de orășeni, înșirați, cu sila, pe trotuare, icniră, dintr-odată, de groază…părea că este izbucnirea unui vulcan… – …și icnetul lor, colectiv și simultan, aproape că a fost echivalent, în intensitate, cu împușcătura… – …dar nu a fost niciun vulcan, nu a erupt vreun sentiment exploziv, instinctual-defensiv. Nu : în clipa următoare icnetului comun, o tăcere mormântală se întinse-prelinse, hidos și laș, ca o caracatiță (perversă și necruțătoare), peste întreaga mulțime de cetățeni…români…

…Ostașul căzu secerat. Cum fusese el la marginea rândului său, prăbușirea trupului i se făcu spre marginea dinspre noi, a șoselei…sângele din cap i se prelinse, până la picioarele tatălui meu (…tata era, cu mine în brațe, chiar la marginea trotuarului…)…tata, săracul…care, fost ofițer de aviație, în război… –  …până și el, îngălbenise de șocul emoției acelei crime, fără niciun rost, ori Dumnezeu… – …o, unde ești, Doamne ? UNDE ?

…Urmară, din partea pocitaniei călărețe, niște urlete indescriptibile…pe care, totuși, doi soldați sovietici le 

înțeleseră (…tata mi-a spus că monstrul pitic urlase comanda, inumană, ca trupul oșteanului celui blând să fie târât, de către cei doi ostași sovietici, prin parc, apoi, peste calea ferată, și azvârlit în apa Moldovei… – …monstrul blestemat știa topografia-”geografia” locului, bine de tot… !).

…Eu, când văzui trupul blândului oștean, târât, acum, prin balta propriului său sânge… –  …leșinai…

…Mai târziu, tata mi-a spus ce se întâmplase :

Cei doi ostași sovietici (…cei însărcinați, de pocitania asasină, cu târârea și azvârlirea trupului celui ucis, în ”apa Moldovei”…apa unde eu, și ceilalți copii, din orășel, ne scăldam, vara, cu chiote nevinovate…)  – … cei doi ostași sovietici, aflați sub ordin, erau, și ei, oameni, ca toți oamenii…iar cel împușcat, ca o fiară turbată, pentru că făcuse CRUCE, în loc să SCUIPE, fusese camaradul lor cel mai bun. Așa că, riscându-și viața, cei doi ”ciocli” (…improvizați, prin ordin drăcesc !) îl târâră până în curtea unui gospodar român, care ”o rupea”, oleacă, pe rusește (și cei doi ostași ruși bălmăjeau, câtuși de cât, româneasca….deci, mai prin vorbe, mai prin semne, se înțeleseră…) – ..apoi îl coborâră în pivnița acestuia…cu rugămintea să-l îngroape el, gospodarul, în mod creștinesc, în cimitirul ortodox, al orașului…

…Așa se face că, după ani de zile, pe când eram, de-acuma, pionier, cu cravată la gât – …în acea zi specială, Ziua Victoriei, de 9 Mai – când, în fiecare an, eram pus, dimpreună cu alți trei colegi de-ai mei, să fac de strajă la Mormântul Eroului Necunoscut, o făceam cu mare grăbire și cu mult drag : gospodarul mutase oasele blândului oștean sovietic, din cimitirul ortodox al orașului, în minusculul cimitir al Eroului Necunoscut, chiar vis-à-vis de Primăria orașului nostru…

*

…Vedeți, domniile voastre : acum, bătrân fiind eu, știu că, în Armata Roșie, din timpul răzbiului, cei care erau Paznicii Ideologiei Staliniste SATANICE (NU comuniste !), erau numiți ”KOMISARI POLITICI” ! – și aveau autoritate deplină, putere de viață și de moarte, asupra tuturor celor…”NE-KOMISARI POLITICI”.

…Mă uit, azi, la Europa, cu dezgustul și ura cu care-mi amintesc de PITICANIA CĂLĂREAȚĂ ȘI ASASINĂ, din trecut : Uniunea Europeană și-a luat, cu de la sine putere, autoritatea de a ”face și drege”, ”de a ”tăia și spânzura”, în toată Europa Înrobită, Ideologic și Economic (..în acele state ”intrate” în U.E. – …DE CE ȘI CUM, NU ȘTIE NIMENI !… : TOTUL S-A FĂCUT, LA MODUL DICTATORIALO-TEROT-RIST, PRIN ”ȘANTAJ, LA NIVEL ÎNALT”, FĂRĂ A FI CONSULTATE POPOARELE RESPECTIVE, DACĂ SE VOR, ORI NU SE VOR A FI… ”IMPUȘCATE IN FRUNTE” DE CĂTRE ”KOMISARUL POITIC”… : U.E. !!!), PRIN TRATATE SEMNATE DE GUVERNANȚI LINGĂI ȘI  DE CĂTRE ”ORBI SUPREMI”, AI POPOARELOR LOR…DEVENIȚI ”AGENȚI DE INFLUENȚĂ, ÎN RÂNDUL POPOARELOR LOR…care POPOARE nu se știe de ce și cum (…ȘI DACA !)  i-au…”ALES” ???!!!

…Și tare mi-e că, noi, românii, odată intrați, FĂRĂ DE VOIE, în Vizuina Căpcăunului Iudeo-Masonic (…numit, extrem de elegant, delicat și …”numai de bine promițător”… : UNIUNEA Europeană !) NU vom avea parte, așa cum a avut parte bunul ostaș sovietic-”mujic” împușcat, din povestirea mea, de camarazi-”conducători-de-Duh”, patrioți – …și de ”buni samariteni” (cum a fost și GOSPODARUL CU PRICINA !), care să n-o lase, pe biata noastră Țară, să fie batjocorită, umilită, jefuită, asasinată și azvârlită, ”ca un hoit de Câine de Pripas”, în…”apa Moldovei”…EUROPENE !  – …și, îngropată fiind, măcar să nu-i lipsească ”ONOAREA FUNERALIILOR CUVIINCIOASE”… – …ONOARE FIE ȘI…”POST-MORTEM” !!! …în ”Cimitirul Eroului NECUNOSCUT ” !!!

Lasă, că dacă am afla, printr-o MINUNE DUMNEZEIASCĂ, UN CONDUCĂTOR PATRIOT ÎNFLĂCĂRAT, și l-am pune în fruntea noastră…am ști noi (că nu suntem DELOC PROȘTI !) să ne facem CUNOSCUȚI… !

…Din păcate, ASTA este, se pare, și teama CĂLĂILOR UNIUNII : că, dacă ne ”AFLĂM CONDUCĂTOR-PATRIOT ROMÂN” – și ne scot lanțurile și ne scutesc de jaf și de crimă – adică, de ”focul de Nagan, în frunte-între ochi”, ne-o vom ”lua în cap”, și, CULMEA ! – prin exemplul nostru (”RISCANT” ! – …dar, oare, ce lucru, BUN și TEMEINIC, se face fără de RISC ?!), îi vom trezi, și pe alții, la realitatea-REALĂ !

Așa că, după cum vedeți, ”KOMISARII U. E.” ne tot obligă la SOMNUL CONȘTIINȚEI, LA ACȚIUNI DEMENTE ȘI SINUCIGAȘE : SĂ SCUIPĂM PE BISERICĂ, SĂ SCUIPĂM PE TRADIȚIE, SĂ SCUIPĂM PE LIMBA SFÂNTĂ, SĂ SCUIPĂM PE SFINȚII NOȘTRI (…chiar și pe SFINȚII ARTIȘTI-GENII, precum EMINESCU, GOGA, COȘBUC, GYR…) !!!

***

MOARTEA MĂ BATE PE UMĂR

dau ultimele FILE  –   -ale VIEȚII-MI   INUTILE :

sunt FILE ALBE – – TOATE –  lipsite de-orice ROST…

nu s-a ”înscris” – pe ele – decât un PRAF  ANOST …

…m-am așezat – în COSMOS – pe LOCUL CEL MAI PROST…

…puteam să scriu – pe ele – -o BĂTRÂNĂ EPOPEE

sau PORTATIVE GRAVE – pentru O MELOPEE…

n-am fost decât  un TRÂNTOR – TIMPUL l-am fost pierdut :

s-a scurs – TOT – în PĂMÂNTUL – din care eu sunt LUT…

…cu MÂINILE CĂZUTE – stau pe un ȚĂRM PUSTIU :

nimic din ce trecut-am – nu e REAL – nu-i VIU :

da – AMINTIRILE m-alungă – în GHEȚURI DE SIBERII !

…pentru-URMĂTOAREA VIAȚĂ – să caut – totuși – CRITERII…

…dar va fi ”URMĂTOAREA” ? – …sau TOTUL E NEANT ?

…SPLENDIDĂ CAMARADĂ – MOARTEA îmi bate UMĂR : ”mai este și prea ESTE ! – …iar tu vei fi…GIGANT !”

***

MICI  ȘI  MARI  PIROMANI

Era o vară secetoasă. Teribil de secetoasă. Cei mari ziceau că niciodată nu mai văzuseră o vară atât de secetoasă. Dar cei mari – totdeauna zic așa… tocmai ca să se dea…”MARI” !

În micul târg, fântânile (cu roată) aproape că secaseră : locuitorii scoteau, din puțurile cu ghizduri de lemn, trosnind de căldură – un soi de nămol. Cetățenii strecurau nămolul, pe cât puteau… – …iar ce rămânea, după strecurare, beau. Și-i ziceau,  ciurfuielii aceleia cafenii-roșcate – APĂ…Se iviseră, astfel, sute de cazuri de dizenterie. Unii alarmiști ziceau că, în casele de lemn tencuit, de la marginea târgușorului, se ivise Însăși Măria SA HOLERA…Dar nu-i credea nimeni.  Nu era de crezut. Nu TREBUIA să creadă, cineva, cândva…așa ceva !

…Asta era lumea celor mari, în acea vară de pomină. Dar lumea celor mici ?

Păi…cei mici nu prea existau. Într-o margine de târgușor, spre calea ferată, era un șir de cinci case de lemn, tencuit pe dinafară – case construite în semicerc. Cealaltă jumătate de cerc, față-n față cu prima (casele) – o constituiau cinci șuri enorme. Cele două semicercuri se închideau, aproape ermetic, la cele două capete : la capătul dinspre stradă (de fapt, o uliță mai mare…) fusese lăsată o ieșire, de cel mult un metru, pentru cei din cele cinci case, care mergeau la serviciu.  Capătul celălalt al ”cercului rezervației” de case și șuri (între case și șuri era un ”NO MAN’S LAND”, format din ierburi, USCATE PRECUM IASCA !) era constituit dintr-o Grădină, cu copaci ale căror trunchiuri trosneau, ca vreascurile, sub soarele tropical (…de frunze și fructe, în acea vară de coșmar, nici nu putea fi vorba…), care dădea într-o altă rezervație : Casa de copii orfani. Nu prea erau ei chiar orfani-orfani, ci părinții, de pe sate (majoritatea), pentru că făceau câte 5-6-8 copii, și nu aveau cu ce-i hrăni, luau 2-3 copii, din ”ciurdă”, și-i zvârleau înspre…”Casa de copii orfani”… !

Dar, în cercul celor cinci case-locuințe (”reflectate” în cele cinci șuri !) – se aflau, totuși, și doi copii ”ai locului” : Ionel Georgescu și Georgel Popescu. De frică să nu iasă din mizerabila încercuire (cercul format din : semicercul caselor + semicercul șurilor) și să scape, undeva, în târgușor, unde să nu-și poată controla, clipă de clipă, pe ”odoarele” lor (chiar ”odoare”, dacă ținem cont că erau singurii DOI COPII, din CINCI CASE !), toată ziua, auzeai țipătul mamelor :

-Ioneleee ! Unde ești, că te ia mama dracului ! (”MAMA DRACULUI” era o nuia lungă, ruptă dintr-un copac al Grădinii…). Treci în casă ! Acum, cât te văd ! (…adevărul e că nu-l vedea…”neam”, că de aia și striga, cu atâta disperare…!).

Și, ca-n oglindă, țipătul din partea cealaltă :

-Georgeleee ! Unde ești, că te ia….etc.

…În a treia casă, dintre cele cinci, locuia o familie ciudată : el era UN URIAȘ (…tare cumsecade era, URIAȘUL ăsta… !), de peste doi metri înălțime și un metru jum’ate lățime. Pururi, zi-noapte, ținea pe cap o PĂLĂRIE, cu care-și umbrea ochii… : leit PĂLĂRIE DE GANGSTER !). Nu avea decât UN OCHI VIU (cel stâng), pe fața-i puhavă și lătăreață : celălalt ochi, dreptul, fusese acoperit, întâi, de albeață – apoi, dispăruse, sub o membrană rozalie, de piele, care crescuse de la sprânceana dreaptă…și nu se oprise, din creștere, decât la colțul, din dreapta, al gurii…Soția lui era înaltă, cam tot de doi metri, dar atât de slabă, atât de incredibil de slabă…încât, învârtindu-se, plină de solicitudine, în jurul soțului ei, sau în jurul rarilor musafiri, pe care-i avea, părea O UMBRĂ de Duh Vrăjit…

Ei bine, de ce nu căpătau răspuns țipetele și amenințările celor două mame (în acest ”complex al mizeriei”, bărbații nu contau, decât în ziua în care aduceau salariul în casă…cu excepția URIAȘULUI CICLOP, pentru care lucra soția sa, UMBRA…) ? Pentru că Ionel și Georgel se refugiaseră la URIAȘUL (pe la care nu intrau prea mulți oameni, din pricina groazei ce-o căpătaseră față de …Membrana de pe Ochiul Drept ! Iar UMBRA, în vreme ce mamele-și spărgeau piepturile cu țipetele disperate, de chemare… – …îi îndopa, pe cei doi fugari infractori, cu fel și soi de dulcețuri, care de care mai aromată (…naiba știe de unde adusese fructele, pentru dulceață…).

Până la urmă, s-a descoperit ”complotul”…și celor doi infractori ”bestiali” li s-a aplicat, teribil de insistent, ”Mama Dracului”  – și asta :  SIMULTAN (…și cu toată forța, de care sunt capabile două mame turbate de o ”frică metafizică”, o ”frică vizionară !), în cele două case : urla Georgel în casa lui…din cealaltă parte, îi răspundea, CA-N OGLINDĂ (totul era, pe-aici, ”CA-N OGLINDA”…până și urletele !) – …Ionel. 

Georgel avea vreo șapte ani, iar Ionel, abia vreo cinci …

Văzând că nu mai puteau apela, nicicium-nicicând, la serviciile (descoperite-”demascate” !) ale URIAȘULUI – se gândiră…se tot gândiră… – …și, ca-ntr-o piesă de teatru, amândoi, deodată, ”strigară în șoaptă” :

Șurile !

De fapt, șura familiei lui Georgel. Care avea un pod…PLIN CU FÂN ! Cine să-i caute (și să-i și afle !) în clăile de fân, din pod ? Nimeni, nu-i așa ?

Zis și făcut. În fiecare noapte, după ce le adormeau părinții, se cățărau în podul cu fân, al șurii lui Georgel. Și se puteau auzi, în noapte (…mai spre dimineață…), ca-n filmele horror, țipetele exasperate ale ambelor mame, în cor

…LOR NICI CĂ LE PĂSA ! Ședeau, în fân, pe spate : făcuseră o gaură, în acoperișul podului (tot n-avea de gând să mai plouă, vreodată…) – și priveau stelele, de pe un cer senin, precum sticla :

-Vezi tu, Ionele, stelele alea ? (…cum naiba să nu le vadă, când NUMAI stele se vedeau, prin gaura podului… ?!).

-Le văd, Georgele… – șopti, extaziat, Ionel. 

-Mă, tu ști ce sunt stelele alea ? – întrebă, misterios, precum Sherlock Holmes – Georgel.

-Ce-s, măi Georgele ? – întrebă, cam năuc, cu aer de prostovan, ieșit din ou abia acum o jum’ate de ceas – Ionel.

Georgel nu răspunse imediat (păi, unde-ar fi fost ”suspense”-ul, unde ar fi fost GLORIA DESCOPERITORULUI, dacă răspundea, așa, ca fraierul, dintr-odată ?). Se foi vreo cinci minute, ”pe muchie” – …și apoi, abia :

-Băi, Ionele, acolo, în stele, sunt tot copii, ca noi…dar mai cu minte ca noi ! Și ei au șuri, și ei au poduri cu fân, ca și noi…dar lor le-a dat prin cap SĂ APRINDĂ FÂNUL…și uită-te, numai, câte focuri au făcut…ptiu ! – scuipă Georgel, total admirativ.

-Da, mă ?! – întrebă, cu minunare trei sferturi, și cu neîncredere, vreun sfert, Ionel, îngropat în fân.

-Da, mă ! Ce te miri, așa, ca prostul ? Și noi am putea face un foc, mai mare decât toate focurile lor

-Și ? – întrebă, prudent, Ionel…chiar dacă era ”cel mai mic din doi”.

-Și ! Nu te duce mintea aia, nici cât pe-un purice ! Dacă noi am face focul mai mare – NOI AM FI MAI MARI, MAI IMPORTANȚI, în toată LUMEA ASTA…și-n CER. AM FI STĂPÂNII CERULUI ȘI PĂMÂNTULUI !  – …blegule !

Ionel medită (atâta cât poate să mediteze un pici de cinci ani…) – …și, deodată, fața i se lumină de Sublima Revelație :

Da, mă, câtă dreptate ai ! AM FI STĂPÂNII CERULUI ȘI PĂMÂNTULUI, da ! MAI MARII…MAI IMPORTANȚII…da…da…Numai că…

-Numai că…ce ? – sări, arțăgos, DESCOPERITORUL STĂPÂNIRII LUMILOR, CELESTE ȘI TERESTRE – Georgel Popescu.

-Numai că…mama nu mă lasă să intru în bucătărie…cum să fac eu rost de cribituri, de la plită ? Că gaz…nu mai avem…demult…și tot cribituri treb’e și la gaz…

Chibrituri, boule ! – se umflă în pene – MARELE DESCOPERITOR AL STĂPÂNIRII ȘI MANIPULĂRII  LUMILOR…Georgel Popescu…

-Da, bine-bine, cribituri…fie cum zici tu…dar…de unde ?

Georgel-COLUMB se umflă în pene, încă pe-atâta, cât fusese  – și rosti, ca Galileo Galilei, acel celebru ”Eppur si muove” :

EU POT ! Eu am să aduc chibriturile…să vezi, și tu, ce putere, câtă supunere, vom căpăta noi, din partea Cerului și Pământului…din partea tuturor oamenilor și ființelor, a copiilor… – …din Cer și de pe Pământ ! (…și, cu un dispreț suveran) : Mamele noastre nu vor mai conta, cum nu contează aerul, băi ! Sau…mai tare ! Mamele noastre ni se vor supune, înfrânte, TOTAL, și cu smerenie…vor sta în genunchi, în fața noastră, de 

atâta admirație, față de CÂTĂ PUTERE VOM AVEA ! NOI VOM FI DUMNEZEII…SINGURII DUMNEZEI ADEVĂRAȚI !

…Ce s-o mai lungim ? Georgel aduse ”cribiturile”, Ionel, entuziast, îl imploră să-l lase să aprindă, EL, fânul…Georgel, precum un Împărat, îi făcu hatârul…și, după ce fumegă câteva secunde (nedumerit, și el, de ce se întâmpla, CU EL !) – fânul azvârli, spre cer, pălălăi teribil de înalte, extatice… : părea că văpaia, înalt-gigantică, a focului aprins în pod, ar înghițit toate focurile, pitice, pipernicite, nesemnificative, ale stelelor din Cer (…la drept vorbind, părea că miriadele de steluțe, de pe Cer, nu erau decât o parte, infimă, din SCÂNTEILE focului din pod… !): mă rog, FOCUL ERA ÎMPĂRAT…DEOCAMDATĂ… – …iar cei doi ”ucenici vrăjitori” stăteau în fața șurii și priveau, cu uimire, cu uluire extaziată…dar, apoi, CÂND FLĂCĂRILE SE LĂȚIRĂ, SE LUNGIRĂ, ÎN TOATE PĂRȚILE (”CERCUL CASE-ȘURI” …și tot mai lacom, FOCUL, și TOT MAI SPRE DEPARTE…!)…atunci, abia, priviră, tot spectacolul, și CU O SPAIMĂ REALĂ-PALPABILĂ-VINOVATĂ, din ce în ce mai mare… : priveau rezultatul cugetării ”profunde”, a doi ”chiștoci” de copii-”draci”…complet iresponsabili !

În acea noapte, arseră și CASELE, și MAMELE din CASE… : TOT !

…URIAȘUL CICLOP se năpustise, afară din casă-i, dar CU PIJAMAUA ÎN FLĂCĂRI, DEJA… și se tăvălea, apoteotic, în iarba aprinsă, ca iasca…. –  …iarba arzând, cu hohote, către stele…: pe locul unde arse URIAȘUL, vreun sfert de ceas a domnit O TORȚĂ GIGANTICĂ (…din păcate, incendiul îl surprinsese dormind, pe singurul om care, prin ANVERGURA lui, ar fi putut schimbaSOARTA LUMII-REZERVAȚIE”…) – …iar UMBRA lui…

UMBRA se topi, ca orișice UMBRĂ

GRĂDINA, ca și UMBRA, se topi, în Flăcări…cum se topiră, prizoniere năucelii somnului, ȘI CELE CÂTEVA ZECI DE COPILE, de laCasa de copii orfani

…Prinși chiar în MIEZUL INCENDIULUI, pieriră și eroii noștri : ”împărații lumilor”, Georgel Popescu și Ionel Georgescu…Dar, întâi, Flăcările îi încoronară…apoi, abia, îi mistuirăîi făcură nevăzuți…pentru TOTDEAUNA !

…Cel puțin, ”NEVĂZUȚI” …pentru ACEASTĂ lume…

MARELE JOC AL PUTERII ASUPRA COSMOSULUI…”COPIILOR”… ! – …S-A SFÂRȘIT ÎN SCRUM.

UN SCRUM ”GENERALIZAT” !

…Am uitat să vă spun : târgușorul cu pricina nu avea post de pompieri…doar un post, amărât, de jandarmi, beți cam…25 de ore, din 24…

*

Jocul ăsta, tâmpit, cu FOCUL, îmi aduce aminte de ceea ce trăiesc, tocmai în aceste vremi de bătrânețe :

-Cineva, un ”GEORGEL MATUR…MATUR NUMAI LA CARNETUL DE IDENTITATE !!!” –  …doar…a dat drumul la ”FOC”, ÎN LABORATOARE, și-a izbucnit, în FLĂCĂRI-VĂPĂI… : PANDEMIA-FĂRĂ-DE-SFÂRȘIT  – … fiind convins că VA FI / DEVENI STĂPÂNUL CERULUI ȘI PĂMÂNTULUI…că va fi MARELE DESCOPERITOR AL METODEI SUPREME, DE STĂPÂNIRE ȘI MANIPULĂRE A LUMILOR…și-și va fi spus, în jocul său de ”drac” IMBECIL :

– ”CE PUTERE, CÂTĂ SUPUNERE, VOI CĂPĂTA EU, DIN PARTEA CERULUI ȘI PĂMÂNTULUI…DIN PARTEA TUTUROR OAMENILOR ȘI FIINȚELOR, A COPIILOR… – …DIN CER ȘI DE PE PĂMÂNT !

Uită, IDIOTUL (…nu Prințul Mâșchin, cel dostoievschian… – …e de la sine înțeles !), că, în jocul cu FOCUL –  TOTUL SE SFÂRȘEȘTE ”ÎN SCRUM”…inclusiv ”EROII” !

Uită, NENOROCITUL, că :

PRINȘI CHIAR ÎN MIEZUL INCENDIULUI, PIERIRĂ ȘI EROII NOȘTRI : Georgel Popescu și Ionel Georgescu…Dar, întâi, Flăcările îi încoronară…apoi, abia, îi mistuiră… – …ÎI FĂCURĂ NEVĂZUȚI…PENTRU TOTDEAUNA !”

***

MINUNATELE  CONSECINȚE  ALE UNEI  PREDICI  BISERICEȘTI

Cristea Almăjan era un bogătan bine știut, pe valea Izei – dar și un bun, foarte bun credincios creștin. Asculta, cu maximă smerenie, slujbele, în biserică – …și cam tot ce găsea el că-i ”cu miez”, în zisa popii.. – …el și împlinea… : PE LOC  !

…Sau aproape…

Căci îi dădea mâna !…și nu numai mâna…Și splina, și ficatul…cam umflat de roade preaîmbelșugate…

…Auzi el, la predica din Ajunul Crăciunului, următoarele ziceri, mustind, zdravăn – de înțelepciuni, mari și ascunse… :

”Dăruiește din prea plinul sau din puținul tău! Când faci un bine cuiva ești răspunsul la rugăciunea acelui om. Dăruiește fără să știe nimeni, dăruiește ca și când nu ai avea nevoie de nimic”.

…După ce auzi ce auzi aceste vorbe, grăite de un preasfânt preot… – Cristea Almăjan ieși din biserică, făcând (cum zicea el însuși !) ”o pauză de meditațiune religioasă”.

” ‘Tulai, Dòmñe Sfiñche ! Cum adicî”, se întrebă el    (sau : își întrebă el Sinele său…), :  ”<<Dăruiești din prè plinu’ tău (și, aici, făcu, iar, o pauză)…sau DIN PUȚÂNU’ TĂU!>>?! Io nu pot avè, nișiodatî, PUȚÂNU’ … eu am, ghe-a pururè,  numa’  PRÈ PLINU’ !

…Se duse acasă  (era Noaptea diin Ajunul Crăciunului, nu ?) și se și așeză la masa bogată, pe care soția sa avusese toată grija ca slugile lor s-o pregătească, după gustul, ”mâncăcios și atoatebăutor”, al iubitului ei soț (…cu cât îl vedea făcând afaceri de mai multe miliarde de lei, sau de mii și mii de euro     –  cu atât îl iubea mai mult !).

…Dincolo de ora șase dimineața (Luminat-Crăciunului…), când simți că e ”mult preaplin” de bunătăți și de horincă… – …horincă nu ”ghe rându” (cum beau calicii…ptiu !), ci horincă ”di șeea explozâvă”… –  …bogătanul nostru moroșean își aduse aminte de predica ascultată, cu atâta smerenie, la miez de noapte, în Pragul Sfântului Crăciun… :

‘Tulai ! D-apoi, c-acuma chiar că treb’e sî dăruiescu io, din ”preaplinu’” mñeu…că, altfeliu, crăpu…oh…crăpu, ‘tulai, Dòmñe Sfiñche !   Șî…cum mai zâcè popa nost’ ? – hmmm… : Dăruiești fărî sî ștìi ñime, dăruiești ca șî cându nu ai avè ñevoie  di  ñimñică”….Zău...Chiar acu’ mă’c la baie…”fărî sî ștìi ñime”, nici macariu muierea mñè…șî voi împlini, din zâsâli preutului, la predicî :  ”DĂRUIREA PREAPLINULUI” – …”CA ȘÎ CÂNDU NU AȘ AVÈ ÑEVOIE DE NIMINI ȘÎ DI NIMÑICĂ”…Băi, dișteptu’ popî mai avemu șî noi, sî ni traiascî, întru mulț’ ai…(…și, dintr-odată, se ‘plini tot ce fusese înțelept și  ”miezos”, în predica preotului, ”înțelept și deștept”, din satul lor…)

-…”CHHOOOOHHRR…CHOOOOOHHHHR…CHOO-ÎÎÎOOOHHHHHRRR…ÎÎÎÎHHHH…ÎÎÎHHH…ÎHHRR… – …OOOOOHHH…”

…Asta fu borala, cea săvârșită deîndată, după lauda PREDICII ȘI ”PREDICANTULUI” PREOT(…precum v-am făcut să auziți, oleacă mai sus… !), de către bogătanul Cristea Almăjan, CHIAR PE LOCUL DE LA MASĂ, UNDE ERA ! – …icnind din tot sufletul (și bojocii !) săi, cele atât de generoase…icni nu prea zgomotos (nu se auzi nici chiar până la cuhnie…unde domnea, cu poruncile, PERECHEA-”MUIERE”, a devastatorului DĂRUITOR DE…”PREAPLIN”! ), dar icni nespus de sănătos…mai să se reverse, peste-ntreg pământul : TOTUL, dar chiar TOTUL ! – …pentru  ”semenii săi mai puțin avuți” – …oferit, cu groaznice opinteli, ”DIN… PREAPLINUL SĂU”…!!!

-…Domñe Sfinche, și ghiini-i sî-ț dăruiești ”PREAPLINU’ ”…cât mai DIGRABÎ…cât de DEGRABÎ-Î-Î ! – …concluzionă, ostenit-mort (…mai să-și dea Duhul, de atâta efort de…”generozitate” !), Cristea Almăjan, printre gâfâielile trudei celei cumplite, de eliberare de…PREAPLIN”…

…O, ATÂT DE BUNUL, ȘI DREPTUL ȘI ÎNȚELEPTUL CREȘTIN…CRISTEA ALMĂJAN, DE PE VALEA IZEI…

…Uite cum o predică, spusă în fața unui bogătan (…ce-o fi vrut a spune și cârcotașul ”șiela, di Hristosu-Dumñezău” : ”Din nou vă spun, este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre cel bogat în Împărăția lui Dumnezeu !”…?!), are efecte aproape imediate…ȘI DE TOT MINUNATE !

***

GUTURAI

Îl chema Ițic Goldman (poreclit, din pricina a ceea ce vă voi povesti mai jos, și ”Guturai”). De fapt, Isaac/Ițhac Goldman (care nu avea copii, că balabusta lui nu putea face…)… – …dar așa le place creștinilor, să pocească numele evreiești, de câte ori au prilejul, sau li se dă prilejul.

El, din păcate, le dăduse prilejul

Fusese negustor de zaharicale, în Târgu Cucului, din Iași. Până când dădu faliment, din pricini de…guturai.

…Da. Într-o zi cu ghinion, a lunii kislev, de față cu o mulțime de clienți, evrei și creștini, deolaltă, înghesuiți să cumpere zaharicale, pentru copii (unii, evreii, de Hanuca … – …alții, creștinii, de Crăciun), pe Ițic, care vindea la tejghea, îl apucase strănutul. Și așa de grozav îl apucase, că… și strănută, din toate puterile, deasupra mărfii, pe care o vindea.

Pe loc, clienții suspendară, pe timp nelimitat, cumpăratul de la ”slinosul de Guturai”, și părăsiră, ”pentru totdeauna” (ziseră ei, atunci…la mânie, deh !), unul câte unul, prăvălia-i…

…”Slinos”, el, Isaac Goldman, din Târgu Cucului ? Poate altul, în niciun caz, el ! Dar fie vară, dar fie iarna cea mai geroasă, o dată pe lună, Isaac Goldman, din Târgu Cucului se scălda în apa (…cam prea mâloasă, încă de cu primăvara…) a Bahluiului. Iarna, când, uneori, Bahluiul se acoperea de gheață – Isaac Goldman făcea, cu toporul, copcă – și tot se scălda !

…Dar, cum se văzu mai sus, nu se imuniză și nu-i ajutară la negoț, acele băi lunare, atât de încăpățânate și de curajoase, totodată…Guturaiul tot se prinsese de el…

…Tot în acea vreme, părinții unui copil evreu (țineau un soi de farmacie…, vis-a-vis de Ițic Goldman-”Guturai” – iar copilul lor să tot fi avut vreo 14 ani…) – părinți ce erau cei mai buni vecini și prieteni, ai lui Isaac Goldman – cum vă zic, părinții copilului muriră, într-o zi, amândoi, deodată. Nici până azi nu se știe, cu certitudine, din ce pricini…Unii – că de inimă, alții, că se otrăviseră…Mă rog, lumea spune multe ! Una, doar, era adevărată : Ghizi, copilașul lor, de 14 ani, rămăsese orfan (…abia peste mulți ani, s-a aflat, de la un coleg de sinagogă, al lui Ghizi, că tocmai ”urfanul” le pusese părinților săi, în mâncarea ”cușer” – niște prafuri, din propria lor farmacie…prafuri de arsenic, se pare…).

-Oi-vei, oi-vei, saracul di Ghizi ! O ramas ”urfan”…”urfan-urfan, di tăt” ! – …și-i atâta de mic, și-i atâta de  neajuturat… – se văieta și plângea Isaac Goldman, cu un ochi… – …dar, cu celălalt, făcea, de zor, socoteli…

Așa se face că Isaac Goldman, din Târgu Cucului, se duse, chiar în acea zi de doliu evreiesc, la sediul Comunității evreiești, din Iași, ca să se împrumute cu bani, să-și înceapă, din nou, afacerea…

Și, nu multe zile după aceea, Ghizi stătea la tejgheaua cu zaharicale, vânzând, din gros…iar Isaac Goldman, ”Ițic-Guturai”, din Târgu Cucului, își freca mâinile, a mare mulțumire, de după ușa camerei-prăvălie…

…Din păcate, bucuria nu-i ținu mult. Cineva (probabil un coreligionar, care voia locul, cu vad așa de bun, de vânzare, al lui ”Guturai”) dădu foc, noaptea, dughenii cu zaharicale…Pe la 5 dimineața dădu foc…, ”când îi somnul mai dulce”…

Și, din foc, nu scăpară decât Ițic și cu Ghizi…că balabusta se mișca tare greu, fiind cam damblagită de picioare…și se și agățase, cu cordonul halatului, de-o clanță…

…Așa se face că Ițic, în noaptea aceeea, se culcă, alături de Ghizi, într-un șanț. Și visă… – …n-ar mai fi visat :

…Se făcea că sufletul lui (iar nu al balabustei lui !), ajunsese în fața lui Iahve, cel cu fața de foc și soare…că mori pe loc, de-o vezi ! Dar, în loc să-l judece, că de ce nu s-a făcut ”luntre și punte”, s-o scape, din foc, pe balabusta lui, descâlcind cordonul halatului ei, agățat în clanță… – …dimpotrivă, Iahve-Dumnezeu îl luă de după umeri, pe fostul negustor de zaharicale, Isaac Goldman, din Târgu Cucului, și-i zise, cu glas de tunet :

-Bravo, Ițic ! Ai scăpat de balabustă ! Acum, că nu-l mai ai decât pe Ghizi, ca suflet pe lângă tine, eu hotărăsc să te ajut… !!!

Ițic încremenise : cum, ca ce… ?!…să-i vorbească, așa de familiar, lui, un pârlit de negustor falit…tocmai EL !MAREȚUL IAHVE ?! Și mai era ceva uluitor : Iahve nu-i vorbea, lui Ițic-”Guturai”, în ovreiește…   – …ci într-o LIMBĂ VALAHĂ FĂRĂ DE CUSUR !

…Dar Ițic-”Guturai” nu avu vreme să dezlege șaradele astea două… – … căci tunetul lui Iahve îl ajunse din nou – de data asta, asurzitor :

-Te fac adjunctul meu ! Și unde voi fi eu – adică, PRETUTINDENEA ! – …acolo vei fi și tu, la dreapta mea !

…Ițic se trezi, din somn, ud de sudorile visului, dar cu fața transfigurată…Ghizi horăia, alături, de n-avea treabă ! – …nici cu Iahve, dar nici măcar cu vreun om, ceva…

Era în zori. Ițic se ridică, așa cum scăpase de la foc (în papuci și izmene…niște izmene aproape negre, arătând că nu se pierduse cine știe ce comoară de gospodină, prin moartea balabustei…) – și, transfigurat, o porni, pe ulițele și străzile Iașului, urlând, ca turbat, din străfundul bojocilor (fără pic de pocitură, rostea, totul, în graiul valaho-românesc…) :

-Închinați-vă mie, voi toți, goimi și jidani, laolaltă ! Eu sunt ADJUNCTUL LUI IAHVE, precum în cer, așa și pre pământ ! (…expresia asta, din urmă : ”precum în cer, așa și pre pământ” –  … o cam furase, Ițic, după bunu-i obicei –  …tocmai de la goimii cei spurcați…).

Și continua cu răgetele, de parcă-l înjunghia cineva :

-Închinați-vă mie ! MIE ȘI NUMAI MIE ! Eu sunt ADJUNCTUL LUI IAHVE, ȘI STAU NUMAI LA DREAPTA LUI, ORIȘIUNDE…DA, ORIȘIUNDE ! ”PRETUTINDENEA” ! ”PRETUTINDENEA” ! ”PRETUTINDENEA” ! 

…Așa se face că bietul înșelat de visul cu Iahve…visul TRIMIS de Iahve ! – …deveni, din ”negustor pârlit” – ”NEBUNUL-ȘEF”, de la ”Bolnița Socolei”…

Se pare că nu i-a trecut ”boala înșelăciunii”, nici în zilele noastre…de-o mai fi trăind, ”saracul di Ițic”…

…De ce să ne mai mirăm că oamenii se-nșală, se amăgesc, se fură, unii pe alții, cu o viteză și o osârdie…demne de o cauză mult mai bună… – …când însuși Iahve-Dumnezeu (cel care l-a făcut pe om ”după chipul și asemănare Sa”…) – înșeală, amăgește, fură mințile bieților ”ițici-guturai”… ?

…O să-mi spuneți că, de fapt, înnebunindu-l, l-a făcut fericit, pe bietul ”Guturai”…că toți nebunii sunt ”fericiții lumii”…”SINGURII FERICIȚI  AI  ASTEI  LUMI”…

Păi…bine : nu cumva vreți să încercați și voi, în primul balamuc, ce vă iese-n cale, această…”FERICIRE” ?!

…Singurul lucru ce-mi dă, mie, nădejde că ”Ițic-Guturai” se va-nsănătoși, este faptul că, acolo, la ospiciu, ca și-n urletele (”anterioare” internării la ”școala de glumeți”…)… – …urletele sus-amintite, ”lansate”,de ”Ițic-”Guturai”, pe ulițele Iașului – …ei, da : Ițic Goldman-”Guturai”  a trecut, hotărât și definitiv, la GRAIUL ROMÂNESCIAR GRAIUL IESE, PE GURĂ, PLĂMĂDIT FIIND DE CĂTRE DUH

Deci, Ițic-”Guturai”, cu toată fudulia Sarcinii/Misiunii lui Iahvești-Dumnezeiești, a căpătat, printr-o foarte ciudată metanoia, DUH (CURAT !) DE ROMÂN !

Eu zic că…tot a câștigat, și bietul ovrei, ceva, la ”gheșeftul” ăsta aiurit… – …da-da, TOT ovreiul a câștigat (și, încă, binișor, date fiind Măreția Duhului Daco-Valah/Românesc și viitorul lui ”de aur și…selenit !”, prorocit, pentru româno-valahi, de către alde Sundar Singh, R. A. Gupta Swami ”et ejusdem farinae”… !) – …cum ziceam : TOT ovreiul a câștigat, PÂNĂ  ȘI  DIN  NEBUNIA-I  PROPRIE… !

***

TOȚI CRETINII  SE  VĂDESC  – ÎNTRU PRAG  DE  NOUL  AN 

toți CRETINII  se  vădesc  – întru PRAG  DE  NOUL AN :

IMBECILI  – CURVE – JIGODII – năvălesc pe MICU-ECRAN !

resetați-vă NEVASTA – NU MUGUR DE ROMÂNIE !

hăulesc CODRII și MUNȚII – CHEMÂND ANUL CA SĂ VIE !

nu suntem ”în așteptare” – ci – în MÂINI –  luatu-am ARME :

ferească-l HRISTOS pe-ACELA – care VREA CA SĂ NE DARME !

ne-apărăm SFINȚII – MARTIRII – VOIEVOZII – TOȚI  EROII

dar nici pe COPIII noștri nu-i zvârlim – în SPUMA VOII 

nu-i lăsăm la MILA voastră – VOI – ȘACALI MASONI și IUDE !

vă trimitem – ZOR-DEGRABĂ – la toți DRACII și-a’ lor RUDE !

pe noi nu ne ”resetează” toți LIMBRICII PLUTOCRAȚI :

cu COVID cu tot – NEMERNICI – prin MAȘINI VEȚI  FI  TOCAȚI !

…vai de TÂRTIȚELE voastre – TRĂDĂTORI  DE MESERIE

și pe voi   –  VAMPIRI  U.E.-tici :  v-om pune pe NĂSĂLIE !

***

LUMI  ALUVIONARE

mănâncă TREI ȘOȘONI – complementar : TREI CIZME

să crape OMENIREA – de ONORANTE PIZME !

…și linge FIRMAMENTUL – STEA după STEA – …și LUNA !

…iar – la final – înghite – smerit – SFÂNT-MĂTRĂGUNA !

acesta-i MIC-DEJUNUL : MODERNUL FĂT-FRUMOS

se-alege – totdeauna – cu EPOPEI PE DOS

iar MOARTEA-CURTEZANA   –   e SÂNZIANA lui  :

COCHETĂ – LUSTRUITĂ : din TÂRTIȚĂ-i ies PUI !

…OCEAN ABSURD AL LUMII – sorbit printr-o URECHE

dezvoltă-ți CARACATIȚI – CLAVIATURI de STRECHE :

întinde-te în mine – până ajungi cu CAPUL

pe INIMA-mi ÎNCINSĂ… – …NASUL mi-l drege CRABUL…

…e-atâta plictiseală : LUMI ALUVIONARE !

…că-mi vine să-i pun MORȚII – la CAP – o LUMÂNARE !

***

ALI…

-Iartă-mă, Ali ! Oare poți să mă ierți ?…

…Te întrebi, probabil : cine e acest Ali, oare ? Și ce anume mă determină, pe mine, un om atât de dur și de serios, să-i cer iertare ?

Va fi fiind un terorist arab, care m-a prins la ananghie, mi-a luat ostatici soția și cei doi copii, mi-a distrus identitatea, mi-a ars… ? – …și, după toate înfăptuirea tuturor grozăviilor astea, s-a transfigurat, ca prin vrajă (sau…CHIAR PRIN VRAJĂ !),  într-un umil…BOCANC ?!

-…Nu, nu, încetează cu aberațiile astea idioate : Ali este BOCANCUL MEU STÂNG !

Și cum de am ajuns eu, un om atât de  dur și de serios, și de…să-i cer iertare unui…bocanc de alpinist ?

Pentru că i-am tăiat limba, din rădăcini : era prea lungă, și, la ascensiunile montane, îmi periclita siguranța…mai exact, se agăța de vârfurile stâncilor, și, atunci, am pus mâna pe o foarfecă bună – și : harști ! –  …am și retezat, dintr-o singură mișcare, într-o singură (și anume !) clipă a vieții mele ! – …NĂRĂVAȘA LIMBĂ A BOCANCULUI !

-Dar de ce îi spui ”Ali” ? Ce legătură să fie, oare, între un bocanc de alpinist – și…”mediul arab” ?

-Păi…este. Este. A se citi romanul Contele de Monte Cristo, vol. I, p. 206 – Editura Hyperion, Chișinău, 1992 :

”-Servitorul Ali , spuse Simbad (n.n. : alias, contele de Monte Cristo, alias, Edmond Dantès…), nu uită că-mi datorează viața (…). -Oare v-aș cere prea mult, nobile Simbad, dacă v-aș întreba cu ce prilej ați făcut fapta asta bună ? întrebă baronul Franz d’ Epinay.

-E o nimica toată, răspunse gazda. Se pare că ștrengarul ăsta de Ali dăduse târcoale pe lângă haremul beyului din Tunis, mai mult decât se cuvine s-o facă cineva de culoarea lui, așa că beyul l-a osândit să i se taie limba, mâna și capul : în prima zi, limba, în a doua zi mâna, iar în a doua zi capul. De mult îmi tot dorisem să am, în serviciu, un mut : am așteptat să i se taie limba – și i-am propus beyului să mi-l dea, în schimbul unei minunate puști cu două focuri, pe care mi se păruse, în ajun, că el o dorise din toată inima (…). Am adăugat, pe lângă pușcă, un cuțit englezesc de vânătoare (…) astfel că beyul se hotărî să-i dăruiască mâna și capul, dar cu condiția să nu mai calce, niciodată, prin Tunis…

-Bun, să zicem că te-a impresionat pasajul ăsta dintr-o carte oarecare…dar de ce îți tot ceri scuze…mă rog : îți ceri iertare, cu atâta foc și înfrângere, unui amărât de bocanc, pentru un lucru… care…hmm…?!

-…Dragul meu, eu nu sunt beyul din Tunis, sau răzbunătorul disimulat, ”contele de Monte Cristo”…și nici alt criminal oficial, sus-pus. Eu nu neguțătoresc suflete, Duhuri, ori trupuri. Eu sunt un simplu OM. Și, totodată, știu că Dumnezeu există, ca Duh și Chip, în orișice EXISTĂ, pe acest pământ (să nu crezi, cumva, că un cizmar creează, din proprie inițiativă, ”ex nihilo”, la modul demiurgic, BOCANCUL : ”Ideea de Bocanc” preexista, DE PURURI, râvnei de punere în făptură/făptuire concretă, de către cizmar – a Bocancului !)…Deci, cerându-i iertare lui ”Ali-Bocancul”, eu îi cer iertare, în primul rând, Lui Dumnezeu, pentru ciuntirea Chipului Său…într-un moment în care mi-am pierdut și răbdarea, dar și FIREA MEA DE OM : recunoscător, respectuos și admirativ-adorativ, față de Creația Lui !

*

…Ați priceput, voi, oameni buni…mai buni și mai iute-înțelegători decât interlocutorul meu, un amic oarecare (sau…însăși conștiința mea !) ? Ali, bocancul cu limba, acum, tăiată… – …dintr-o pripeală criminală de-a mea (…în acele momente demonice, de pierdere a UMANITĂȚII din OM – acesta este în stare să taie nu doar LIMBA, ci și MÂNA, ci și CAPUL, unui ”preaprețios” semen… : …”alt om”…) – este fratele meu, întru Hristos-Dumnezeu-Atoatecreatorul !

Iar eu mi-am ciuntit fratele…și, deci, am comis o blasfemie și un păcat oribil, împotriva Sfântului Duh… !

…Chiar din Vârful Munților, unde ajung prin EFORTURI SUPRAOMENEȘTI, strig, către Ceruri :

-Iartă-mă, Ali ! Oare poți să mă ierți ?…

Văd, pe Cer, ca răspuns, doar Fulgere. Fără Tunete.

***

ACEASTA E NOAPTEA CELOR O SUTĂ DE REGI

aceasta e NOAPTEA CELOR O SUTĂ DE REGI

de TEIUL SACRU – cu RAZE DE LUNĂ te legi…

PROHOD DE MIRESME – și NUNTA DE SPADE :

O LUME se-nalță – în SÂNGE-ALTA CADE…

la BALUL dat de NE-NCETATA CURTEZANĂ MOARTE

venit-au AMANȚII – la cot cu TRUVERII-DIN-CARTE !

i-atâta IUBIRE și-atâta ALTEȚE – CELESTĂ NOBLEȚE :

se-ntorc  – CATEGORICI – CAVALERII – la GAZDA-JUNEȚE !

…toți facem dragoste – pe rând cu MOARTEA CURTEZANĂ

și fiecare ÎNGER – își arde – -n CER – LIMPEDE PANĂ :

TRUVERII-MUNTENII – sunt PAZNICI la PORȚI

TRUVERII-MUNTENII – rup PODURI de SORȚI…

…aceasta e NOAPTEA CELOR O SUTĂ DE REGI :

cât de atentă m-asculți – și NIMIC NU-NȚELEGI !

*

vin TURME de STELE – la STRUNGA LUMINII

VRĂJITOARELE-HARPE închipuie CRINII :

CURTEZANA și VIAȚA-mi sunt ROST și-NDRUMARE :

pornesc – în CORĂBII – să-nduplec o MARE…

să-nduplec o MARE devină-și OCEAN 

nimic din PĂMÂNTURI rămână – nici AN :

PLUTITORI – NĂSCĂTORII TURBAȚI AI FURTUNII

venim – precum  MAGII SMERIȚI  – la IESLEA MINUNII !

VINUL SUBLIMULUI și-al MÂNTUIRII

ne mângâie SOARTA – deschide și POARTA

VINUL SUBLIMULUI  –  ALCHIMIA  IUBIRII

desenează – Lui CRIST – EMPIREULUI : HARTA !

și tot ce se-nduplecă – e CERUL GRĂDINII

chiar dacă pleacă la RACUL LUMINII :

să ardem ! – să ardem ! – SLĂVIȚI  CAVALERI :

SPLENDOAREA  DE  TIGRU și  LUTUL lui  IERI !

…se va naște – curând – din TIGRU și LUT

OMUL VĂPĂII – ce n-ați cunoscut !

ORBII sunt REGII : O SUTĂ – ÎN CAP !

doar EI sunt SCĂPAȚII – de TIMPUL-CASAP !

***

ĂȘTIA NU SUNT BĂRBAȚI ADEVĂRAȚI  :  SUNT FĂTĂLĂI !

ăștia nu sunt BĂRBAȚI ADEVĂRAȚI : sunt FĂTĂLĂI !

cu-ăștia  nu  poți  ține  HOTARUL  UNEI  ȚĂRI…

cândva – au fost – cu SORI și LUNI  în  OCHI : FLĂCĂI !

te bizuiai pe ei – să spintece – PĂMÂNT și MĂRI  !

știau să-nfigă PLUGUL în STERPĂCIUNEA FIRII

să țină CÂRMA – pe CORĂBII – mânate de WALKIRII !

puteau să-ndrepte FIERUL – spre PIEPT DE TRĂDĂTOR

iar pe DUȘMAN – îl coborau în PULBERI – ori îl făceau OGOR !

azi – afli-aicea ori – HOARDĂ ! – PLÂNGĂCIOȘI … – ori FAMENI – MĂSCĂRICII 

cătând la ȚÂȚA MĂ-SII : ORIBILI SUNT PITICII !

…uitând că au o ȚARĂ- că sunt dintr-un POPOR

uitând că-n VREMURI GRELE – PUI  MÂNA PE TOPOR !

…cu CURVE – MOFTANGII –  cu-un LAȘ GOMOS

nu-ți dobândi – voi – iarăși – TĂRÂM LUI FĂT-FRUMOS !

*

când vor veni să-ntrebe de OCINA LOR SFÂNTĂ

întuneca-veți MOȘII : AICI – LIRA NU CÂNTĂ !

s-a prăpădit POPORUL – ȚARA-i FĂRĂ NOROC :

SENIN-MĂREȚUL SUFLET – ori CHIOTUL de-ALARMĂ ! – …aici  –  nu-și mai au LOC…

doar horăie – -n GUNOAIE – MORMANE DE RAHATURI

că prind de veste HOȚII – și schimbă – mereu – HATURI :

ce au clădit STRĂMOȘII – din MUNȚI și din BISERICI

ROST nu mai are – -ACUMA : e un OSPICI DE-ISTERICI !

*

…unde ești – ÎNȚELEPCIUNE – pentru NEAMUL ROMÂNESC ?

un’ te-ascunzi – tu – BĂRBĂȚIE ? : în COVIDUL BANDITESC ?!

hai – TREZIREA !  – că te-așteaptă NEAMUL SFÂNT !

și va fi o JUDECATĂ – cum n-a fost – pe-aici – NICICÂND !

DECEBAL – ȘTEFAN – așteaptă  UN RAPORT 

AMĂNUNȚIT :

tu – din MLAȘTINE – ROMÂNE – PUCHINOS și POTICNIT 

ce-ai făcut de prăpădit-ai MUNȚII – CODRII ȘI IZVOARE – tot acest ZEIESC PĂMÂNT ?

***

GREIERELE ȘI FURNICA

Era o vară toridă. O Furnică se trudea, din greu,  să miște, apoi să care, un BOB DE GRAU, uitat de secerători, în Miriștea Câmpului. Furnica începu, după vreun sfert de ceas, să gâfâie, din pricina eforturilor ei haotice…de a urni BOBUL DE GRÂU…

Deodată, dintre niște fire de iarbă, sări și se propti, reverențioso-malițios, drept în fața furnicii gâfâitoare – un Greiere…veche cunoștință a Furnicii… :

-Cumătră, n-ai fost cine știe ce amabilă, nici măcar elegantă, cu mine, astă-iarnă…dar eu nu-ți port sâmbetele ! Nu-s ranchiunos, de felul meu..

-Ține-ți gura, trântore ! – șuieră, scăldată de toate sudorile, Furnica.

-Eu pot să… – încercă Greierele.

-Tacă-ți fleanca ! – se auzi, de sub bobul de grâu, glasul sacadat, dar imperios, al Furnicii Cumplit-Ostenitoare.

-Ia stai așa ! – se îmbățoșă, dintr-odată, și își impuse glasul categoric, Greierele. Dacă te las în pace, o să crăpi de oboseală, strivită de greutatea BOBULUI ăluia DE GRĂU. Dar dacă-ți cânt, din Scripca mea Cea Fermecată, cântece, care să dea Ritm, Îndemn și Viață – Muncii tale…nu crezi că ți-aș fi de ajutor…chiar, zic eu, de MARE ajutor ?

Întâi, nu se auzi niciun sunet de răspuns. Numai BOBUL, abia mai tresărea, de eforturile, de dedesubtul lui, ale Furnicii…Apoi :

-…Dddaaa…fie… – se auzi, sfârșit de osteneală, glasul înăbușit al Furnicii. Cântă…cântă, să zicem, niște…”marșuri mobilizatoare”…

Greierul tresări de bucurie…și, dintr-o mișcare, își trase Scripca Fermecată, de sub vesta-i verzuie :

-”Marșuri mobilizatoare,/Pentru clasa muncitoare !” – urlă, de entuziasm, Fost-Prigonitul Greieraș

…Și-ncepu cu marșuri… : Marșul Imnului Spaniol, Marșul lui Radetzky, Marșul Muncitorilor (de Ion Mânzatu/Nello Manzatti)…toate marșurile lumii, afară de marșurile funebre, ale lui Beethoven și Chopin…apoi, continuă Iscusitul Truver, cu polci îndrăcite, mazurci poleite…cu Hore Însorite…

BOBUL DE GRÂU, demult, fusese ridicat, așezat pe direcție și dus la…”secție”…în Cerul Grijilor Cosmico-Furnicate-Furnicătoare ! 

…Furnica, scuturându-și praful de pe șorț…  – …către Greiere, cu multă acreală :

-Mda…ar cam trebui să-ți mulțumesc, cred…dar, iar mă trezesc cu tine, la ușă…când o veni iarna…

Greierul, jignit :

-Dacă tu crezi că eu mi-s cerșetor, cu Scripca mea Vrăjită…apoi, să știi că te înșeli grav ! Eu cânt, totdeauna, de plăcere, din propriu-mi îndemn interior…dumnezeiesc… !

Furnica, ostenită, dar plictisită de Tiradele Greierești :

-Da, bine, am înțeles…la bună vedere…cu tot cu ”îndemnurile tale dumnezeiești”…când oi da de-un alt BOB DE GRÂU…

-Să mă chemi, fără nicio reținere ! – strigă Greierul, cu piepții vestei umflați de Mândria, Noblețea, Onoarea…TRUBADURULUI !!!

…Furnica se făcu nevăzută, printre pumnalele cele verzi, ale miriștii…dar Greierul își continuă concertul, uitând, complet, că și-l începuse, sub semnul solidarității cu…”clasa muncitoare”…

…Și, deci, de cum se făcu seară, continuând toată noaptea, până aproape de zori, Stelele Cerului și Luna dansară și se orânduiră, disciplinate, fiecare pe orbita sa, ca hipnotizate, în Ritmul Scripcii Fermecate, a  Truverului-GREIERE…

RITMUL DAT DE DUMNEZEU, ÎNTREGII LUI MINUNATE CREAȚII !!!

…Iată că nu-i de ici, de colo, să fii Rege-Truver, Poet-cu-Rever…Ocrotitor-”Stimulator” al Celor Truditori și Osârdnici…și, apoi, să conduci, cu mare iscusință și-n SACRU RITM !    –   Balul și Imperiul ARMONIEI  COSMICE !

…Să isprăvească, odată, ”Furnicile”-Hulitoare și Nerecunoscătoare…și cam Năroade…da, să înceteze, naibii, odată, cu toate calomniile, injuriile și hulele lor, Nedrepte, Murdare și Revoltătoare – la adresa ”Greierilor”-Regilor Neîncoronați, Regii-de-AUR, ai ARMONIEI  CELESTE !

…Ai  BOBULUI  DE  GRÂU-HRISTOS…care se lasă târât spre GROTELE-”GOLGOTELE FURNICEȘTI”  – spre a PUTEA ÎNVIA ȘI MÂNTUI, întru CÂNTECELE SACRE…”GREIEREȘTI” !

***

BĂU LICHIDUL – GURĂ DUPĂ GURĂ

bău LICHIDUL – GURĂ DUPĂ GURĂ

agonisind OTRAVA din PAHAR…

astfel – pe UMĂR – CURTEZANA PURĂ

îl bătu – -ncetișor – dându-i din HAR…

…era iubit – de mult – de CURTEZANĂ

ce-i făcea SEMN FIERBINTE  – din fiece COTLON :

el amânase – …căci ”IUBIREA-I  VANĂ” !

…dar se dezmeticise – acum ! – …și-și rupse-al său CREION…

NU-I  CREȘTINEȘTE SĂ  TE SINUCIZI !” – urlau SCHILOZII ÎNGERI – din TAVAN…

să mă căzniți – cu UMILINȚĂ  și-AMINTIRI – O FI MAI CREȘTINEȘTE ? – …e-un TIRAN

ACELA ce nu-și pune LOGICA LA PUNCT

și doar pretinde – IMBECIL : <<doar EU-s PECETEA lui – DE NOU DEFUNCT !>>…”

…a terminat LICHIDUL – DUȘCĂ după DUȘCĂ…

…acum așteaptă să-i dea DRUM – din CUȘCĂ !

*

…va fi un DRUM – spre LINIȘTI și SENIN

va fi un DRUM : un NOU al său DESTIN

spre  ‘NALT  IZVOR – alături : O COLIBĂ…

…LUMINA vine dinspre-un SCRIB  – și-o…SCRIBĂ !

***

LEGEA  CANDELEI  E-AICI

AICI sunt MUNȚI

SMERITE FRUNȚI

lui FĂT-FRUMOS – POPORUL SFÂNT

…tot ce-i STRĂIN – N-ARE MORMÂNT !

tot ce-i DUȘMAN – lepede URA :

TOIAG s-o lase – -n BĂTĂTURA

CASEI  de GOSPODAR și DAC :

RAZA e RAI ! – nu e și…”FLEAC” !

ce-i ROMÂNESC

și CREȘTINESC

crește spre SOARE DE AMIAZĂ :

e  CANDELĂ ! – și TOȚI  – SĂ CREAZĂ

și TOȚI să vină

la LUMINĂ !

căci BEZNĂ-i VEȘNICUL APUS :

CRISTUL – AICI stă ! – …și-i AJUNS !

da ! –  LEGEA CANDELEI e-AICI :

suntem ALBINE – nu ARICI  !

însă – ca FURI – nu năvăliți

în OCINA Lui CRIST – PITICI !

BARBARI și CRIMINALI din VEST

COMOARA   DUHULUI   AGREST

e  CRIST : El  – uite ! – se îndură

să vă trăiască…înc-o ”TURĂ” !

…dar CANDELA de-o lepădați 

pe CRIST – din nou – CRUCIFICAȚI  !

SOARTA-vă-n HĂU o aruncați

în BEZNE-ți dispărea – UITAȚI…

***

                                   Adrian Botez

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.