Despre Trump s-au spus și s-au scris multe, însă foarte rar cu luciditate și obiectivitate. Majoritatea ziariștilor francezi, a corespondenților în Statele Unite și a experților s-au comportat mai mult ca niște activiști anti-Trump decât ca analiști neutri și lucizi. Nici o președinție nu a stârnit atât de multă pasiune și ură. E si vina lui Trump, bineînțeles, prin felul lui de a fi, tweet-urile violente, reacțiile, etc… Însă nu-l putem învinui pentru toate minciunile și scenariile grotești de care a fost acuzat. E, într-adevăr, în mare parte responsabil de ceea ce s-a întîmplat acum, la sfîrșit, mai ales de pierderea majorității la Senat. Dar să nu uităm că Democrații și presa (în afara lui WSJ) au susținut practic 4 ani la rînd că a « furat » alegerile din 2016 cu ajutorul rușilor.
Însă ceea ce mă interesează mai mult sunt reformele economice și fiscale pe care le-a făcut, acel « Tax Cuts and Jobs Act » din 2017, în urma căruia au fost suprimate sute de reglementări economice și ecologice, au fost reduse sau eliminate impozite și taxe (pentru întreprinderi și familii). Reformele – fără echivalent de la perioada lui Reagan încoace – au privilegiat antreprenorii și angajații lor. Așa cum reformele în favoarea « charter schools » au fost benefice minorităților și familiilor modeste.
Continue reading ILD