DR. VASILE ASTĂRĂSTOAE: Cifre și cifre

Dacă ne raportăm doar la ce scrie presa, atunci, în România și nu numai, nu există nicio boală în afară de COVID-19. Este totuși momentul să vedem ce s-a întâmplat în primele 6 luni în sistemul spitalicesc. După cum s-a mai spus, grija celor care gestionează pandemia a fost ca sistemul spitalicesc să nu clacheze din cauza numărului mare de persoane bolnave de COVID-19. Carantina, izolarea, masca nu au avut alt rol decât de a încetini difuzarea virusului în colectivități. Aceste măsuri nu înlătură prezența virusului. El circulă în continuare și va continua să circule până când 80% din populație se va imuniza.

Citiți și:

Dictatura medicală versus etica medicală

LIVIU MIHAIU: De ce nu îmi voi da copilul la școala izolată a lui Rafila, Anisie și Iohannis

În ceea ce privește spitalele românești, comparația primelor 6 luni din 2020 cu ceea ce s-a întâmplat în aceleași luni în 2019 ne arată câteva lucruri interesante. În acel interval de timp, numărul de internări în spitale a fost următorul:

În același timp, repartiția cazurilor de COVID a fost următoarea:

Ce ne spun aceste cifre?

În primul rând că, în pofida pandemiei, numărul persoanelor spitalizate a scăzut dramatic comparativ cu 2019. Aceasta în condițiile în care asimptomaticii (adică persoane sănătoase purtătoare ale viruslui SARS-CoV-2) au fost internate obligatoriu și deși acuratețea testelor de depistare nu a fost confirmată de un organism independent. Cu alte cuvinte, în această perioadă, nu a existat un risc real ca sistemul spitalicesc să nu poată face față numărului mare de pacienți. În al doilea rând, trebuie să ne explicăm de ce a scăzut dramatic numărul persoanelor internate în spitale. Există cel putin cinci explicații.

A scăzut morbiditatea populației României. Lucru puțin plauzibil, deoarece morbiditatea nu poate să scadă atât de dramatic într-un an de zile.

A crescut eficiența medicinei primare și prin urmare o populație mai restrânsă a fost dirijată către spitale.

Este consecința ordinului prin care s-au restricționat internările în spitale.

Din cauza panicii induse de propaganda apocaliptică, gradul de adresabilitate a scăzut,persoanele bolnave preferand sa se trateze la domiciliu.

Măsurile luate de către autorități au avut eficiență maximă.

Rămâne să apreciem care dintre explicații sunt valabile.

P.S.1: Consumul de medicamente pe primele 6 luni ale anului 2020 a scăzut cu 30%. Este un lucru explicabil legat de faptul că mulți bolnavi nu au beneficiat de asistență medicală și că numărul de internați a scăzut (știut faptul că consumul cel mai mare de medicamente este în spitale).

P.S.2: Evoluția mortalității este aproximativ similară:

 

sursa foto: cutewallpaper.org

Sursa articol: https://www.activenews.ro/stiri/Cifre-si-cifre-162569

__________________

Citiți și: Prof. Vasile Astărăstoae, despre erorile testărilor covid-19: Mă îndoiesc să existe personal în 130 de laboratoare, cum zice Orban. Mai grav e că, pe baza acestui rezultat, oamenii sunt introduși într-un mediu în care virusul este foarte concentrat

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.