CONSTANTIN STANCU – Recenzie: ”Cuvântul – neprețuit explozibil”, la vol. ”Casă făcută din împușcături”, de Adrian Botez

CUVÂNTUL – NEPREȚUIT EXPLOZIBIL

Harnic și meticulos, Adrian Botez își scrie epopeea despre călătoria sa în lumea aceasta. În ultima perioadă a publicat mai multe cărți, după un program propriu, despre destin, artă și suferință, într-o viață afectată de magma poemelor primite, ivite în nopți de diamant. 

Volumul de versuri Casa făcută din împușcături (poezii care te țin treaz…)*, apărut la Editura Rafet în anul 2020, menține ritmul interior, tensiunea care apare între bucuria scrierii și suferința zilnică. Titlul este neobișnuit și provocator pentru cititor. Mesajul cărții vine dintr-o experiență amară, din constatarea că vremurile actuale au ajuns la un punct de cotitură, la o destrămare a șansei. Termenul apocalipsa se manifestă și în aceste poeme scrise, durerea străbate actul creației. Deși poetul ține să-și transmită viziunea spirituală asupra existenței, el nu renunță la mijloacele literare pe care le stăpânește în siguranță. Pe unele locuri, forțează limitele cuvintelor, o face de dragul cititorului, care va trebui să observe semnele, ce apar în epopeea lirică. Ele abundă în text, sunt puncte de reper, pentru scriitor și pentru cititor. O revoltă, bine construită liric, răzbate din poeme. Ritmul și rima susțin ideile, imprevizibilul are cota lui de vizibilitate. Lectura poemelor presupune un anumit nivel de cultură, de cunoaștere, mai ales cunoaștere spirituală. 

Cartea are mai multe paliere pe care se dezvoltă, spre o țintă bine conturată:

Partea I: CASA FĂCUTĂ DIN ÎMPUȘCĂTURI; Partea a II-a: SAR DIN LUME-N ALTĂ LUME; Partea a III-a: DOINE; Partea a IV-a: VINA DE A FI POET; Epilog(uri)

Constatarea poetului este una tristă, lumea este imperfectă, locul unde trăim este afectat de loviturile primite de-a lungul vremii. Istoria are secretele ei, este o istorie în care violența a zdruncinat viața oamenilor, „casa este făcută din împușcături”. Dincolo de tristețe, există și speranța într-o altă lume, mai bună, în alte spații. Până atunci, responsabilitatea poetului este maximă, el receptează semnele, semnalele, are partea lui de vină, pentru violența asupra lumii. Valorile spirituale se concentrează asupra unei prezențe eterne: Crist. Pentru poet, aceasta este o prezență necesară, este punctul de siguranță, într-o lume nesigură. Crist oferă perspectiva asupra existenței. Suferința are rolul ei, Crist a suferit/ suferă și el, pentru un adevăr maculat de erorile umane. Poetul depășește stadiul teologic, el forțează limita și vede, în această prezență, un motiv pentru o existență în lumină, în adevăr, în armonie cu restul creației. Uneori, poetul se revoltă pe Demiurg, o face din necesitatea de a avea o relație cu acesta, de a ieși din cutele timpului brutal. Este revolta celui care cunoaște și se războiește cu limitele între care viețuiește. 

Capitolul Doine are menirea de a îmblânzi universul prin cânt, poetul simte responsabilitatea pentru menirea sa. El lansează un ritm interior, menit să lege cuvintele de muzica extinsă a universului. Jalea, revolta, supărarea, un dor din alte lumi, un impuls către eternitate, toate marchează această parte a volumului. Motivele preluate din folclor, din tradiții și obiceiuri, din bocete sau imprecații, sunt bine asimilate și cititorul intră în atmosfera sufletului marcat de dor… Poetul emite, chiar, ipoteza dispariției Creației…

Observăm că lumea aceasta a fost afectată, sunt lovituri/ împușcături, există scrumul lăsat de focul abisului, justiția a căzut la un nivel minim. Omul a murit de întrebări, moartea stă în picioare, se simte nimicnicia, există nebuni, într-o lume în mișcare, aparent logică. Năcazul are și el o doină, se aude un cântec barbar, omul a plecat din vatra sa, a dezertat din destinul său…

În această cădere în ruină, poetul descoperă puncte de sprijin: SĂ CREZI ÎN CRIST, pentru a redescoperi IDENTITATEA ADEVĂRATĂ – putem sta pe un dig între un Ocean și alt Ocean, Crăciunul are un mister, zilele sunt zestrea lui Dumnezeu, poezia este un portal spre eternitate, arta are sursele ei de evadare. 

De reținut și prezența albinelor harnice,  ele reconstruiesc cosmosul cu migală. Imaginea lui Van Gogh, pictorul dedicat culorilor absolute, aduce o notă de pasiune care depășește limita vremii. Natura oferă salvarea prin frumusețea ei, prin puritate, prin lumina care conservă mesajul original, zidurile radiază și ele gândurile oamenilor, singurătatea este o aparență, într-o lume dinamică.

e Unu` – pe Strada/ mea – care arată – de parcă/ ține locul Altuia/ mereu am impresia – când îl/ văd – că/ numai dacă m-aș uita după vreun/ Gard – ceva – s-ar putea să-l/ zăresc – pe el – Cel/ Adevărat – ghemuit – acolo/ ca un Răufăcător – care se/ ascunde…” (E unu`, p. 14). 

Dorul după un loc al omului se definește în poemul Casa lui (lui Vincent van Gogh): „Casa lui e PRETUTINDENI – unde Dumnezeu îl strânge la Pieptu-i pe OM/ ca FRATE SUBLIM – ÎNSÂNGERAT CERȘETOR – chiar ATOM…/ Casa lui e-n Soarele-Floare – acolo unde Doare – cel mai turbat și fără-ncetare…/ Casa lui e Noul Pământ – unde Grădinile se pleacă sub înfloritor jurământ…” (p. 21). 

Identitatea individului, la final de vremuri, se focalizează pe Crist: „Când spui o Rugăciune – spune-o-n Limba ta Amară/ (…cu inflexiuni de Înger și de Fiară…)/ pe care – nici pe ea – nu ți-o pot lua – de-afară:/ nu Preoții  înseamnă Rugăciune/ ci Răstignirea ta – pe Golgote Străbune…” (Să crezi în Crist: Identitatea ta adevărată, p. 31).  

O concluzie: Viața este un Dar Ceresc, dar ne batem joc de toate, apoi dorim bine pe pământ… (Parșivenia umană eternă, p.36).

Existența continuă datorită rădăcinilor omului, părinții au adus existența la un anumit nivel pentru fiecare, o întâlnire în absolut e posibilă, pentru a putea sări dintr-o lume, în altă lume. 

Omul poate muri de întrebări, el degeră-n Cântec, în Stele, în Frigul Logos-ului. El nu va învia în săbii de răspunsuri, ci-n Munții cei Mari… Și nu punem întrebări suficiente, doar cârtim. Omul ar trebui să-și asume dialogul, cântecul, efectele răspunsurilor care vin din Înalt…

Frica de moarte poate fi învinsă, omul are o șansă: „Moartea stă în Picioare: fiți/ politicoși – aduceți un Scaun – să ne/ privească și de jos în sus/ Moartea stă în Picioare: n-o lăsați/ niciodată – să stea în/ Picioare – să vă privească/ Suverană – plină de/ Ifose Gratuite: în definitiv – nu e decât/ și ea – un Slujbaș/ oarecare – ca fiecare dintre/noi” (Moartea stă în Picioare, p. 51).

Existența este efemeră, avem loc pe Dig, între Ocean și Ocean, acolo, între Vrajbă și Crimă, există Sânge, nu Spini, un foc ne face scrum, într-o Năvalnică Iarnă…

Poetul propune o scurtă descriere privitoare la Taina Dacilor, o prezență abisală asupra amprentei spirituale a românilor, semnul din adânc a originii și sensului în istorie. Dublate sunt imprecațiile dedicate celor care clădesc imperii, pe sufletele oamenilor. Suntem călăuziți în labirintul intereselor celor care cuceresc solstițiul minții. Textele devoalează o zonă zbuciumată, poetul este legat și empatizează cu oamenii care s-au dus într-o doină abisală.

Responsabilitatea artistului, în lumea aceasta vizibilă, lumea de sub soare, este una profundă, el păstrează rădăcina spirituală a neamului, în Antrepozitele din vis, din imaginație, din cuvinte. Acceptă și execuția, în piața vizibilă de cuvinte, din cânt. Asupra poetului se trag toate Gloanțele Lumii. El nu dispare, se transferă în univers, Carnea Răstignită are resurse pentru veșnicie. E un fel de scriere pe carnea durută a lumii. 

Poemele lui Adrian Botez au încrustate în piatra lor zbuciumul lumii. Versurile se frâng, se caută unele pe altele, oferă portaluri de idei, spre o lume spirituală. Există un ritm specific, modelat de gândurile materializate în versuri. Versurile sunt străbătute de semne, poetul le scrie cu literă mare pentru a atrage atenția asupra simbolurilor ascunse. Este un clasic, care forțează limitele, ferindu-se de capcanele unei modernități superficiale. Prezentul are înscris, în mesaj, trecutul și viitorul, speranțele și țipătul. Folclorul are un loc aparte, sunt preluate temele majore ale sufletului românesc. Versurile sunt marcate de un misticism construit pe idei solide și fragile, în același timp. Cititorul este solicitat și inițiat simultan. Sunt poeme pentru cei care cunosc sensul în istorie. Limbajul este dens, ideile academice se întâlnesc cu zicerile de fiecare zi. Viziunea de Sus se leagă de necesitățile obișnuite. Spasmul cosmic se desfășoară peste spasmul omului afectat de neputințe. Există o democrație a cuvintelor, în scrierile lui Adrian Botez, o generozitate a revoltei.  

Cartea este dedicată soției, are o parte consistentă, privitoare la identitatea poetului. Sunt date bibliografice, scurte comentarii făcute asupra cărților sale, incomode și atipice pentru literatura de astăzi. De remarcat și coperțile, ele rețin două tablouri de Vincent van Gogh: Noapte înstelată și Terasa cafenelei noaptea. Trimiterile sunt directe și subliniază arderea artistului, sub galaxii de cuvinte și sub galaxii de sensuri. Plus copleșitoarea prezență a Demiurgului, prin/ în Creația Sa. 

Concluzia aparține poetului: Minunile nu stau cu Ușa-Nchisă (fragment din poemul Vina de a fi poet, p.113).    

 

Constantin Stancu

August 2020. 

_____________________________

 

*Adrian Botez, Casa făcută din împușcături: (poezii care te țin treaz…), 167 de pagini, Râmnicu Sărat, Editura Rafet, 2020. Coperta I: NOAPTE ÎNSTELATĂ, de Vincent van Gogh (1853-1890) – pictură în ulei, pe pânză, 73,7 cm x 92,1 cm, realizată în anul 1889, la ARLES;

Coperta II: TERASA CAFENELEI NOAPTEA, de Vincent van Gogh – pictură în ulei, pe pânză (80,7 cm x 65,3 cm), realizată de pictor la ARLES, în perioada 9-16 septembrie 1888. 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.