Disputa asupra justiției în Polonia, p.3: Oprirea ambițiilor integraționiste excesive e singura cale de a salva UE

by Przemysław Żurawski Vel Grajewski, traducerea Anca Cernea

Contextul UE  

În lupta pentru reforma sistemului de justiție din Polonia, pe lângă actorii interni, polonezi, ai disputei politice, guvernul și opoziția, un rol activ îl joacă factorul extern, sub forma establishment-ului instituțiilor centrale ale UE, care se situează ferm de partea opoziției și încalcă astfel tratatele, atribuindu-și prin uzurpare drepturi pe care acestea nu i le acordă. Prin urmare, acest establishment a devenit „parte beligerantă” în această confruntare.

Rădăcinile redistribuirii puterii între instituțiile UE și statele membre – creșterea rolului Germaniei

Ingerința Comisiei Europene și a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în procesul de reformă a sistemului de justiție polonez are o însemnătate mai largă decât cea strict poloneză. Este un element al luptei politice pentru putere în sânul UE, ale cărei instituții centrale, supuse, după 2009, unui control extins din partea marilor puteri (în primul rând a Germaniei și, într-o măsură mai mică, a Franței), încearcă să-și însușească, pe lângă tratate, noi competențe în detrimentul statelor membre mai mici. Comisia Europeană și CJUE acționează ca un instrument politic al marilor puteri.

Acest proces are la bază două crize, care evoluează de peste 10 ani cu intensitate diferită – criza îndatorării din zona euro și criza imigrației – precum și redistribuirea puterii politice între instituțiile UE și marile puteri din UE (în primul rând Germania), realizată prin Tratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare în 2009, iar în ceea ce privește votul în Consiliul UE, în cele din urmă, în 2017.

Criza financiară a transformat Germania în principalul stabilizator al zonei euro și, prin urmare, al UE, și a redus importanța țărilor din sudul Europei, printre care a celor două mari țări îndatorate – Italia și Spania. În condițiile Brexit-ului, dintre „marile cinci” inițiale ale UE (Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, Spania), au rămas doar Germania și Franța, aceasta din urmă fiind îndatorată la nivel de 100,4% din PIB și zguduită de tulburări sociale.

Comisia Europeană – slabă față de marile puteri, uzurpatoare față de celelalte state

Tratatul de la Lisabona a redus importanța președințiilor statelor membre, întărind prin aceasta poziția marilor puteri. Până în 2009, președinția Consiliului European era deținută de premierul, cancelarul sau președintele (în funcție de sistemul din fiecare stat) țării care deținea președinția UE în respectiva jumătate de an. Șeful Consiliului UE pentru Afaceri Externe era ministrul de externe al acelei țări.

Începând cu 2009, marile puteri și-au supus voinței lor procesul de ocupare a pozițiilor centrale ale UE – președintele Consiliului European și șeful diplomației UE, care sunt acum funcționari, cu totul dependenți de voința marilor puteri în ceea ce privește nominalizarea și realegerea lor și lipsiți de sprijin politic propriu.

Aceștia au preluat de la statele membre competențele din cadrul Consiliul European și Consiliului pentru Afaceri Externe, sporind astfel dominația marilor puterilor, de fapt, a Germaniei. În plus, aceștia au devenit competitori pentru președintele Comisiei Europene, care a încetat să mai fie singurul astfel de înalt funcționar al UE. Poziția lui în raport cu marile puteri a slăbit.

Din rolul, ce-i drept, slab, dar totuși existent, de limitator al voluntarismului marilor puteri, Comisia Europeană a devenit instrumentul acestuia. De acum, mai degrabă îi sprijină dominația, decât să o limiteze. Extinderea Comisiei Europene în ceea ce privește ambițiile sale, nestipulate în tratate, de control asupra statelor membre mai mici, este în avantajul marilor puteri din UE și face parte din jocul de interese din cadrul acestei organizații.

Disputa privind controlul proceselor legislative – în cazul nostru, privind libertatea de a-și configura sistemul de justiție, ca atribut suveran al unui stat membru al UE, atribut ce nu este transferat în baza niciunui tratat instituțiilor UE, este unul dintre elementele acestui joc. În privința țărilor puternice ale Comisiei Europene, se aplică regula exprimată public de șeful său anterior, Jean Claude Juncker, care, la întrebarea privind motivele lipsei de reacție din partea Comisiei Europene față de încălcarea disciplinei bugetare de către Franța, a răspuns „Pentru că e Franța”.

Este în joc viitorul Uniunii Europene – însăși existența acesteia

Criza imigrației a pus în mișcare eroziunea partidelor establishment-ului din Franța, Germania și Italia, în timp ce Brexit-ul a eliminat din joc Marea Britanie, care constituia o contrapondere față de ambițiile marilor puteri continentale – Franța și Germania. Prin urmare, această „extindere” politică a Comisiei Europene și a CJUE are o însemnătate mai largă, nu doar pentru Polonia, iar de succesul, sau de stoparea acestui tip de practici va depinde în anii următori de natura relațiilor din triunghiul format de instituțiile centrale ale UE, marile puteri din UE și celelalte țări. Rezultatul acestei dispute poate decide asupra existenței UE. Victoria establishment-ului va duce la ruperea mecanismelor democratice și, în cele din urmă, la revolta națiunilor și la distrugerea UE. Oprirea ambițiilor integraționiste excesive este așadar singura cale de a salva de la dezastru procesul integrării europene.

Rolul politic al instanțelor judecătorești

Fenomenul observat în lumea occidentală de consolidare a puterii elitelor politice, media și de afaceri, prin reducerea mecanismelor prin care cetățenii pot schimba în mod democratic realitatea, în cadrul actului electoral, este un fenomen mai larg, nu doar polonez. Aceasta se realizează prin supunerea deciziilor electorale ale cetățenilor verificării și „contrasemnării” de către cercurile juridice (instanțele judecătorești), care se comportă ca actori politici, garantând stabilitatea guvernării establishment-ului, indiferent de voința alegătorilor. Deciziile contrare intereselor establishment-ului sunt etichetate drept „populiste” și blocate prin proceduri parademocratice.

În UE, instrumentul consolidării astfel înțelese, rezumat în sloganul „ca să fie ca înainte”, este CJUE, selectată printr-un proces de decizie politică de către politicieni din establishment și capabil să restricționeze voința politică a statelor membre mai mici. Prin tratatul privind funcționarea UE, nu i se acordă CJUE puterea de a controla instanțele din statele membre în vreun alt domeniu decât aplicarea acquis-ului comunitar (acquis-ului juridic al UE).

Astfel, CJUE poate stabili, de exemplu, dacă Polonia în comerțul exterior cu țări din afara UE aplică reglementările UE, sau, contrar acestor dispoziții, guvernul polonez oferă asistență financiară din fonduri publice companiilor poloneze, încălcând astfel principiul liberei concurențe pe piața unică europeană, sau dacă nivelul de zgomot al motoarelor aeronavelor autorizate să opereze pe aeroporturile din Polonia îndeplinesc standardele de mediu ale UE etc. Nu poate însă soluționa litigiul dintre Sejmul Republicii Polone și Curtea Supremă, sau anterior cel legat de Tribunalul Constituțional, cu privire la cine ce atribuții are.

Normele privind împărțirea atribuțiilor între diferitele autorități ale Statului în Polonia nu fac obiectul reglementărilor din cadrul acquis-ului comunitar. Prin urmare, CJUE funcționează în acest domeniu într-o manieră uzurpatoare, atribuindu-și competențe care nu îi sunt conferite de către tratate. (În mod similar, dar mai drastic, face acest lucru Comisia Europeană).

Testul e în curs, miza este existența Statului Polonez ca Republică

Sistemul și gradul de control exercitat asupra a țărilor UE mai mici de către Comisia Europeană și CJUE sunt în faza de testare.

Rezultatul testării Spaniei a fost negativ – Madridul a respins uzurparea din partea CJUE și, probabil, va avea puterea de a-și apăra politic poziția.

Polonia este și ea supusă unui astfel de test. Rezultatul acestuia depinde de determinarea polonezilor în apărarea suveranității și a democrației lor.

Disputa asupra sistemului de justiție este doar câmpul de luptă, nu esența jocului.

Esența este păstrarea sau nu de către cetățenii Republicii a dreptului suveran de a decide asupra configurației autorităților poloneze și sistemului politic al Statului Polonez.

Vom decide dacă în Polonia democrația va fi mecanismul real de luare a deciziilor, sau doar un teatru, care va ascunde dominația unor structuri interne și externe nealese și lipsite de mandat democratic, al căror consimțământ va fi necesar pentru a duce la îndeplinire orice decizie politică majoră în Polonia, indiferent dacă aceasta coincide sau nu cu voința alegătorilor și dacă se bucură într-o măsura sau alta de sprijinul acestora. Dacă nu reușim acest test, Polonia va înceta să mai fie o Republică – va înceta să mai aparțină cetățenilor săi, iar noi, cetățenii ei, ne vom transforma în supușii unor autorități pe care nu noi le-am ales și care nu depind de noi.

(sursa ILD)


traducere: Anca Cernea

Citiți și:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.