Tiberiu DIANU: Patru sute de ani de democraţie în Statele Unite

Merită să ne amintim cum am ajuns aici?

Data de 30 iulie 2019 marchează 400 de ani de la prima adunare legislativă din emisfera vestică, în oraşul Jamestown din statul Virginia, care a fost şi prima colonie engleză permanentă din America de Nord. Această primă ședință a Adunării Generale a avut loc la o biserică din Jamestown și a pus bazele guvernului american prin reprezentanţi.

Deşi neacoperite prea mult de presă, evenimentele din acea zi au făcut parte dintr-o comemorare de un an menită să onoreze istoria colonială a statului. În Jamestown au fost planificate evenimente speciale pentru public. Parlamentari și alți invitați s-au adunat în centrul istoric al oraşului pentru a comemora prima adunare cetăţenească. Guvernatorul democrat din Virginia, Ralph Northam, s-a adresat participanţilor la un eveniment organizat în cursul dimineții. Președintele Trump a participat la un al doilea eveniment, care a fost privat, dar televizat. https://www.youtube.com/watch?v=k-8EiAVfyKQ

În discursul său optimist, președintele a vorbit despre „triumful pe care îl sărbătorim aici astăzi” şi despre încrederea în sine a coloniștilor și autoguvernarea din Virginia care „ne-a dat țara pe care o iubim, Statele Unite ale Americii”.

Preşedintele a făcut o remarcă şi despre începuturile sclaviei în SUA, menţionând despre sosirea sclavilor în 1619 în localitatea Point Comfort din Virginia. El şi-a folosit discursul pentru a crea un cadru optimist pentru viitorul Americii, spunând: „America își face mereu treaba”. „De aceea, după 400 de ani de glorioasă democrație americană, am revenit aici, în acest loc, pentru a declara întregii lumi că Statele Unite ale Americii și măreţul dominion al Virginiei sunt gata de un nou început”, a mai spus Trump.

Dar la eveniment stânga şi-a dat din nou în petec cu obişnuitele-i năravuri. În timpul ceremoniei, un deputat democrat al statului Virginia, Ibraheem Samirah, musulman palestinian american, l-a întrerupt pe președintele Trump strigându-i „nu ne puteți trimite înapoi, Virginia este casa noastră”. După care a vânturat un afiş pe care scria „întoarce-te la casa ta coruptă, „deportează ura” și „reunifică-mi familia.” Bărbatul a fost escortat afară de forţele de ordine, în timp ce oamenii din mulțime scandau în mod repetat „Trump”.

Președintele anticipase evenimente de acest gen printr-un mesaj pe Twitter, pe care îl postase deja la prima oră a dimineţii: „Mă îndrept spre Jamestown, Virginia. Umblă vorba că democrații vor crea o situaţie cât mai incomodă, dar e în regulă pentru că ziua de azi nu e despre ei!”.

E foarte ciudat cum de nu şi-a vânturat protestatarul anti-rasist mini-afişul în timpul discursului de dimineață al lui Ralph Northam, pentru a-i reaminti guvernatorului democrat despre fotografiile din anuarul său şcolar, unde apărea fie vopsit în negru pe faţă, fie cu gluga Ku Klux Klan-ului pe cap – nu ştim, că încă nu ne-a spus; sau cum de nu i-a amintit același protestatar familist aceluiași guvernator despre declarațiile sale care favorizează pruncuciderea. Sunt sigur că protestul lui ar fi fost cu mult mai eficient.

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

CV-RESUME 2019, e înserat in final  de articol Noul director al Serviciului Naţional de Informaţii al Statelor Unite

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s