Revoluția adevărului

În ultimele 6 săptămâni ale anului 1989, Revoluția de catifea, care a avut loc în țara ce se numea pe atunci Cehoslovacia, a văzut tranziția nonviolentă de putere de la conducerea de către un singur partid la o republică parlamentară democrată.

Punctul culminant a fost instalarea în funcția de președinte a dramaturgului disident Václav Havel, realizată pe fundalul ovațiilor publice la Castelul din Praga, în 29 decembrie. În acest fel, conducerea comunistă cehoslovacă de 41 de ani și-a aflat sfârșitul.

Catalizatorul revoluției a fost demonstrația studenților din 17 noiembrie, de la Praga. Forțele de ordine au intervenit pentru a suprima demonstrația care marca 50 de ani de la suprimarea violentă a altei demonstrații studențești, din 1939. Prima era împotriva naziștilor, care au luat cu asalt Universitatea Cherles din Praga, în urma căreia 1.200 de persoane au fost arestate și alte 9 ucise. Evenimentul din 1989 a dat naștere la alte manifestații: două zile mai târziu, numărul protestatarilor a ajuns la 200.000. În ziua următoare, 500.000 de oameni au umplut străzile. După patru zile, conducerea Partidului Comunist a demisionat și, în 27 noiebrie, întreaga populație a Cehoslovaciei s-a alăturat unei greve generale timp de două ore.

Cum alte guverne care semnaseră Tratatul de la Varșovia au început să se prăbușească în jurul lor, Partidul Comunist a văzut „scrisul de pe perete”. În 28 noiembrie s-a anunțat sfârșitul statului de tip monopartid. Barierele de sârmă ghimpată au fost îndepărtate la începutul lunii decembrie. În 10 decembrie a fost instaurat primul guvern în mare parte ne-comunist și, în 28 decembrie, Alexander Dubček, liderul Primăverii de la Praga din 1968, a fost ales purtător de cuvânt al parlamentului.

În ziua următoare, Havel s-a văzut transportat la Castelul din Praga în calitate de președinte al țării, iar Revoluția de Catifea s-a sfârșit. În luna iunie a anului 1990, Cehoslovacia a organizat primele algeri democratice de după 1946.

Libertatea religioasă

Cu peste un an înainte, totuși, în 25 martie 1988, la Bratislava, a avut loc o manifestație recunoscută drept cel mai important eveniment public care a condus la distrugerea regimului comunist din Cehoslovacia. Instigatorii demonstrației erau disidenți romano-catolici, care cereau libertate religioasă în Cehoslovacia. 5.000 de slovaci au protestat în piața centrală cu lumânări în mâini, și încă 600 de oameni pe străzile din apropiere. Poliția secretă a blocat intrarea principală în piață, folosind tunuri cu apă împotriva protestatarilot, după care i-au atacat cu bastoane.

Chiar mai devreme, lucrările și acțiunile personale ale lui Václav Havel din deceniul anterior au trezit mai mult decât orice conștiința propriului popor, și a celor aflați în afara granițelor. Puternic influențat de scriitorul exilat, Soljenițîn, și Havel credea în nevoia de o dimensiune spirituală în politică și a repetat îndemnul rusului de a refuza trăirea în minciună.

Havel a tradus îndemnul lui Soljenițîn în propriul context, sfătuindu-i pe cititorii săi să nu „semneze, să nu scrie și să nu printeze în niciun mod nicio frază care distorsionează adevărul”, să nu „participe la demonstrații și la întâlniri” dacă nu își doresc asta; „să plece de la o întâlnire, sesiune, curs, spectacol sau film dacă vorbitorul spune minciuni, sau transmite absurdități ideologice, ori face propagandă nerușinată…”

Origini transcendente

În 1978, Havel a distribuit clandestin eseul lui care fusese interzis, „Puterea celor fără de putere”, în care scria despre modul în care comunitățile slăbite se puteau uni pentru o cauză comună, sabotând regimurile opresive folosind arma adevărului. Tradus în mai multe limbi, a fost îmbrățișat ca un manifest de către disidenții din Cehoslovacia, Polonia, și alte țări comuniste.

Havel a fost un membru fondator al mișcării Carta 77, al cărei motto era: „Adevărul biruie pentru cei care trăiesc în adevăr”. Închis de mai multe ori din cauză că a susținut adevărul, Havel a transmis mai departe o lungă tradiție a disidenților începută de Jan Hus, reformator și erou național ceh, care a trăit în secolul al XV-lea. A repetat cuvintele lui Jan, „adevărul învinge”, adoptându-le drept motto-ul lui prezidențial. În campania sa împotriva falsității și opresiei, a declarat în mod repetat că „adevărul și dragostea trebuie să învingă minciunile și ura”.

Havel a recunoscut că adevărul și iubirea au origini transcendente. Dacă democrația nu era doar pentru a supraviețui, ci și pentru extinderea cu succes. În cuvintele lui, trebuia „să reînnoiască respectul pentru ordinea non-materială care nu e doar mai presus de noi, ci și în și printre noi, și care e singura sursă posibilă și de încredere în ceea ce privește respectul omului față de el însuși, față de alții, și față de ordinea naturii, ordina umanități, astfel și pentru autoritatea seculară”.

Deși nu mergea săptămânal la biserică, a deplâns „depărtarea de Dumnezeu” în lumea noastră, care nu avea egal în istorie. Criza globală era înrădăcinată în condiția spirituală a civilizației moderne, pierderea experienței transcedentului”.

„Imediat ce omul a început să se considere pe el însuși sursa celui mai înalt sens și măsura a toate”, scria el în Deranjând pacea, „lumea a început să-și piardă dimensiunea umană, și omul a început să piardă controlul asupra ei.”

Ca să repetăm cuvintele lui James Sire, Havel a devenit „conștiința intelectuală a politicilor internaționale”.

Sursa: https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/statul/11172-revolutia-adevarului

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s