Revoluția adevărului

În ultimele 6 săptămâni ale anului 1989, Revoluția de catifea, care a avut loc în țara ce se numea pe atunci Cehoslovacia, a văzut tranziția nonviolentă de putere de la conducerea de către un singur partid la o republică parlamentară democrată.

Punctul culminant a fost instalarea în funcția de președinte a dramaturgului disident Václav Havel, realizată pe fundalul ovațiilor publice la Castelul din Praga, în 29 decembrie. În acest fel, conducerea comunistă cehoslovacă de 41 de ani și-a aflat sfârșitul. Continue reading “Revoluția adevărului”

Scriitorul Vaclav Havel

 Boris Marian

 

Publicatia pragheza „ Lidove Noviny” a scris a doua zi de la decesul lui Vaclav Havel –„ Un om politic care, de fapt, nu a fost niciodata un politician, ci a ramas un scriitor si un gânditor”. Despre sine , Havel afirma ca el este doar„ un intelectual derutat”. Comparat cu oameni de talia lui Nelson Mandela, Papa Ioan Paul II, s.a., acest mare om politic, dar si umanist de talie internationala dovedea si o rara modestie. Adam Michnik, Milan Kundera, V. Tismaneanu l-au cunoscut si au scris despre el. La fel si Nicolae Manolescu, presedintele Uniunii Scriitorilor din România a avut cuvinte de aleasa pretuire.

Havel spunea ca cehii si slovacii traiesc între „autoderiziunea lui Svejk si fatalismul lui Kafka”. A studiat si a pus în scena spectacole inspirate de teatrul absurd (Teatrul de pe balustrada, din Praga), din Kafka, din Shakespeare, Cehov. În armata fiind, ca recrut, în anii 1957-1959 a organizat o formatie de teatru cu succes la public.

Tatal lui Vaclav Havel a fost un om înstarit, cunoscut restaurator de cladiri istorice, prieten cu numerosi artisti, scriitori. Pâna la instalarea regimului comunist cu ajutor sovietic, în 1948, Havel a avut parte de o educatie intelectuala bogata.

Îsi începe cariera literara ca poet, publica o serie de volume – „ Patru poeme timpurii” (1953), „Framântari” (1954), „Note prealabile” (1955)„Spatii si ore”( 1956)„ La marginea primaverii” (1956, n.n. a fost o premonitie?), „Anti-coduri” (1964), „Protocoale” (1966, sunt incluse si eseuri).

În timpul Primaverii de la Praga, în 1968, a fost, scurt timp presedinte al Uniunii Scriitorilor din Cehoslovacia. În 1993 a fost ales membru de onoare al Royal Society of Literature. Fiindu-i interzis accesul la o facultate cu profil umanist, Havel a lucrat ca masinist la un teatru din Praga, a devenit un om pasionat de teatru, începând sa scrie dramaturgie, desi studia la o facultate cu profil tehnic. A urmat la fara frecventa cursuri la Institutul de Teatru. Ultima piesa a fost scrisa în noiembrie 2007, „Odchazeni”, pusa în scena în 2008, la Praga, apoi la Varsovia, Londra, Philadelphia (SUA). În ultimul  an de viata, 2011, a regizat un film, dupa aceasta piesa, cu acelasi titlu.

Ca dramaturg îsi începe cariera cu „ Petrecerea din gradina”, reprezentata în 1963, la Praga, apoi i se joaca „Memorandumul”, în 1965, s.a. Cea mai cunoscuta lucrare dramatica este ”Largo desolato”. (1985). Desigur, celebritatea lui Havel se datoreaza mai mult atitudinii sale civice, anticomuniste, prin lansarea eseului „ Puterea celor slabi”, în 1978, dar scrierile politice îsi au puterea de iradiere în tcalentul sau de scriitor. Dintre piesele sale mai mentionam „Probleme tot mai mari de concentrare” (1968), „ Opera cersetorilor” (1975, o replica la piesa lui Bertolt Brecht), „Audienta”, „Parere personala”, „Protest” (toate trei , în 1978), „Tentatia„ (1986), s.a.

A mai scris si publicat proza: Scrisori catre Olga (1988), Scrisori deschise (1991), Deranjând pacea (1991), Arta imposibilului (1998), s.a.

Sprit non-conformist, perseverent antitotalitarist, Havel a avut prieteni în întreaga lume, iar în patrie i-a fost prieten Sef Rabinul Karol Sidon, cu care a aparut în mai multe ocazii, în public. Samuel Beckett i-a dedicat piesa „Catastrofa”, în 1982, când scriitorul se afla în arestul serviciului de securitate a statului. Era un mare iubitor de muzica rock, de jazz, a avut prieteni pe chitaristul Tom Wilson, care a scris o biografie despre Havel, Frank Zappa, Tom Stoppard, iar presedintele SUA, Bill Clinton a cântat la clarinet în prezenta lui Havel, având amândoi aceeasi pasiune pentru muzica.


În încheiere vom cita câteva gânduri ale lui VACLAV HAVEL

 

Oricine care se ia prea în serios se afla în fata riscului de a deveni ridicol; oricine poate râde în mod constant la el însu?i.

De îndata ce omul a început sa se ??considere sursa celui mai mare sens în lume ?i masura a tot ceea ce exista, lumea a început sa-?i piarda dimensiunea sa umana ?i omul a început sa piarda controlul lumii.

  Drama presupune o comanda, o perturbare a ordinii firesti.

  Chiar si un act pur moral care nu are nici o speranta de orice efect politic imediat vizibil poate treptat si indirect, în timp, sa capete semnificatii politice

 Speranta este un sentiment careia viata si munca îi dau o semnificatie.

 Speranta nu este convingerea ca ceva se va transforma în bine, ci certitudinea ca ceva are sens, indiferent de modul în care aceasta se dovedeste.

 Eu locuiesc într-adevar un sistem în care cuvintele sunt capabile de a agita întreaga structura a guvernului, în cazul în care cuvintele se pot dovedi mai puternic decât zece divizii militare.

 Cred ca teatrul trebuie sa fie întotdeauna oarecum suspect.

 Minciuna nu ne poate salva de o alta minciuna.

Omul modern trebuie sa coboare în spirala absurditatii sale la cel mai jos punct, numai atunci poate el privi dincolo de ea.

 

Acesta era si va fi Vaclav Havel.

 

Boris Marian