Standardele cerului

Dar chiar există porunci în Noul Testament? O, da; de fapt, pe paginile lui întâlnim peste cinci sute de porunci de a ne feri de diferite gânduri sau comportamente. Apostolul Pavel, omul care a primit cea mai mare revelație a harului divin, scrie: „Tăierea împrejur nu este nimic și netăierea împrejur nu este nimic, ci păzirea poruncilor lui Dumnezeu” (1 Corinteni 7:19).

De exemplu, Dumnezeu arată lămurit că relațiile sexuale în afara căsătoriei nu sunt doar interzise, ci vor fi și judecate. În pasajul următor nu citim simple cuvinte goale:

Fiți siguri de aceasta: niciun om care practică viciile sexuale sau necurăția la nivelul gândului sau al faptei… nu va avea parte de moștenire în Împărăția lui Cristos și a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă amăgească și să nu vă înșele cu scuze goale și cu argumente fără temei [pentru aceste păcate], căci prin lucrurile acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii răzvrătirii și ai neascultării. (Efeseni 5:5-6, AMPC)

Iată ce citim în altă parte:

Căci Dumnezeu îi va judeca fără îndoială pe oamenii imorali și pe cei ce comit adulter. (Evrei 13:4, NLT)

Cuvintele pe care tocmai le-am citit nu abordează doar subiectul relațiilor sexuale din afara căsătoriei, ci aici sunt incluse, cu siguranță, pornografa sau alte necurății sexuale. Cum vor ști oamenii aﬂați în căutarea lui Dumnezeu aceste lucruri dacă noi ne ferim să li le spunem? Îi iubim cu adevărat pe cei pe care vrem să îi câștigăm dacă le ascundem aceste adevăruri?

Dumnezeu spune foarte clar că oamenii care practică adulterul, homosexualitatea, furtul, beția (aici se include și folosirea drogurilor) și alte comportamente acceptabile astăzi din punct de vedere social pentru mulți, nu vor moșteni Împărăția Lui:

Nu știți că cei ce fac răul nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați singuri. Cei ce se complac în păcate sexuale, cei ce se închină la idoli, care săvârșesc adulter, bărbații care practică prostituția sau homosexualitatea, hoții, cei lacomi, bețivi, oamenii samavolnici sau cei care îi înșală pe alții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. (1 Corinteni 6:9-10, NLT)

Legaliștii au făcut mult rău prin lipsa lor de dragoste autentică și de compasiune. Au folosit cuvintele Noului Testament, însoțite de propriile convingeri și reguli, ca instrumente cu ajutorul cărora să îi facă pe oameni să se conformeze purtării aprobate de ei. Dar oare nu am reacționat față de ei până în punctul în care ne-am îndepărtat cu totul de proclamarea poruncilor lui Isus, fe că vin direct din gura Lui, fe din scrierile apostolilor Săi?

Am predicat de curând despre acest pasaj din 1 Corinteni într-o biserică mare, foarte cunoscută. După ce am vorbit la primele dintre cele câteva servicii, păstorul mi-a spus să nu mai pomenesc subiectul homosexualității în cadrul serviciilor care mai rămăseseră. În mod ironic, tot atunci, o polițistă care fusese implicată peste de douăzeci de ani într-o relație lesbiană, a venit la standul nostru cu resurse având ochii în lacrimi și a zis: „Am nevoie de cartea din care ne-a împărtășit predicatorul astă- seară, Bine sau dumnezeiesc?. John chiar mi-a vorbit astăzi.”

Cum va fi cunoscut standardul cerului dacă noi mergem înainte cu flozofa actuală de lucrare? Gândiți-vă la mesajul lui Ioan Botezătorul. Învățătura lui confrunta păcatele care dominau societatea vremii lui. Le-a spus celor care strângeau bogății să dea și celor săraci, celor care furau să nu mai fure, celor care îi intimidau pe alții să înceteze să o mai facă, iar lucrătorilor să fe mulțumiți cu plata lor (vezi Luca 3:10-14). Oamenii veneau cale lungă până în pustie să îl audă, findcă tânjeau după adevăr. Când auzeau ce avea el de spus, ei răspundeau mesajului și își mărturiseau păcatele. Nu erau cu nimic diferiți de polițista care a venit după acel serviciu la noi și care nu era conștientă de consecințele grave ale alegerilor pe care le făcuse cu privire la modul ei de viață.

Ioan Botezătorul i-a spus public lui Irod, regele Iudeii, că se făcea vinovat de încălcarea Cuvântului lui Dumnezeu prin faptul că trăia cu soția fratelui său, iar mai târziu Ioan și-a pierdut capul, find executat, findcă a spus adevărul acesta. Ioan nu căuta să fie pe plac inﬂuentului cârmuitor, dar și-a câștigat respectul prin poziția lui. Dacă Ioan ar fi evitat confruntarea publică a păcatului lui Irod, ar f trăit mai mult. Însă gândiți-vă la rezultatul pe care l-a obținut astfel pe termen lung: mai târziu, Isus l-a onorat în fața unei mari mulțimi (vezi Matei 11:7-15) și putem doar să ne închipuim răsplătirile veșnice pe care le va primi Ioan în ziua judecății. El a fost credincios proclamării standardului ceresc, de dragul celor pierduți.

Pavel i-a călcat pe urme, scriind și predicând aceleași lucruri. Mesajul lui pentru cei pierduți a fost clar: „toți trebuie să se pocăiască de păcatele lor și să se întoarcă la Dumnezeu, dovedind că s-au schimbat prin faptele bune pe care le fac. (Fapte 26:20, NLT). El i-a poruncit lui Timotei: „Ca predicator al Cuvântului, tu trebuie să le arăți oamenilor în ce fel greșesc” (2 Timotei 4:2, AMPC). Pavel i-a spus altui slujitor să mustre cu toată autoritatea (vezi Tit 2:15).

Pavel nu a lăsat loc de compromisuri. Într-o împrejurare, a avut ocazia uimitoare de a predica Evanghelia unui lider bogat și inﬂuent, de talie națională, pe nume Felix, și soției acestuia, Drusilla. Mesajul marelui apostol nu a fost unul înălțător, lipsit de confruntări. Iată ce spune Scriptura:

…a chemat pe Pavel și l-a ascultat despre credința în Cristos Isus. Dar, pe când vorbea Pavel despre neprihănire, despre înfrânare și despre judecata viitoare, Felix, îngrozit, a zis: „De astă-dată, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema.” (Fapte 24:24-25)

Traducerea AMPC este și mai clară: „Dar, în timp ce a continuat să vorbească despre neprihănire, despre curăția vieții (despre stăpânirea pofelor) și despre judecata viitoare, Felix s-a tulburat și s-a îngrozit și i-a zis: «Pleacă.»”

Atunci când citim relatarea în întregime, descoperim că Felix a trimis după Pavel findcă voia să audă despre Dumnezeu și despre viața de apoi. Este limpede că acest dregător voia o relație cu Creatorul. L-am putea compara cu un om interesat de Dumnezeu, cu un musafr nemântuit care ne vizitează biserica. Predicarea lui Pavel a confruntat în mod vădit păcatele la care Felix nu voia să renunțe, findcă omul s-a îngrozit și i-a spus apostolului să plece.

Astăzi, am putea compara situația cu cea a unui necredincios inﬂuent
care pleacă de la una dintre întâlnirile noastre zicând: „Nu mai vin aici.
Mesajul ăsta m-a speriat!” De ce s-ar speria omul? Să fe din pricină că nu
vrea să renunțe la păcatul confruntat de mesaj?

Dacă Pavel ar fi vorbit în concordanță cu flozofia apuseană contemporană, mesajul adresat de el lui Felix ar f sunat astfel: „Felix, Dumnezeu te iubește. El L-a trimis pe Isus să moară pentru tine, ca să poți f salvat. Ai vrea să Îl primești în inima ta? Dacă vrei, repetă după mine rugăciunea aceasta: «Isuse, vino în inima mea și fă-mă copilul lui Dumnezeu.»” Și așa s-ar încheia mesajul.

Dar cuvintele lui Pavel l-au înspăimântat pe Felix. Apostolul știa că Felix nu putea deveni creștin decât dacă se pocăia de păcatele lui. Dacă Pavel ar fi rostit rugăciunea păcătosului” împreună cu Felix, după ce i-ar fi prezentat un mesaj lipsit de orice confruntare, dregătorul ar fi fost amăgit. Ar fi crezut că era născut din nou, dar în realitate ar fi rămas un idolatru nemântuit. De fapt, Pavel ar fi făcut astfel loc kryptonitei să se infltreze în Biserică. Însă apostolul, care era un slujitor credincios al lui Isus Cristos, nu a vrut să aibă nimic de-a face cu așa ceva.

Știu că toate acestea ne vor pune pe gânduri și ne vor face să ne cutremurăm, însă la fel ar trebui să acționăm și noi azi, ca ambasadori ai Evangheliei.

AC Ț I O N A Ț I

Cele mai multe dintre bisericile contemporane au fost înfințate prin invitarea oamenilor la a repeta „rugăciunea păcătosului”, ca o simplă recitare care recunoaște jertfa lui Isus pentru păcatele noastre și Îl invită pe El în inima noastră. Gândiți-vă cum ar fi biserica voastră dacă liderii ei ar începe să invite oamenii să se pocăiască de păcatele lor și să se întoarcă la Dumnezeu. Câți credeți că ar mai rămâne?

Ideea ar fi destul de puțin plăcută, mai cu seamă pentru liderii bisericilor. Dar, cu toate acestea, imaginați-vă cum ar fi acei oameni care ar rămâne. Prima Mare Trezire s-a remarcat prin felul în care predicatorii trezirii călătoreau prin biserici și propovăduiau pocăința, iar cei care auzeau mesajul se țineau de scaune și cădeau de pe bănci, strigând și plângând cu amar lacrimi de pocăință, implorându-L pe Dumnezeu să îi mântuiască. Cei care s-au pocăit și care au numărat mii și mii au fost cei care au schimbat lumea. Orașe întregi s-au întors de la păcat la Dumnezeu.

Predicarea pocăinței ar putea să ne golească bisericile sau, mai probabil, ar putea să le umple. Cereți-I lui Dumnezeu să vă arate potențialul pocăinței și apoi rugați-vă Lui să îl lase să se reverse în viața și în biserica voastră.

………………………………….

BEVERE, JOHN
Anihilarea kryptonitei: zdrobeşte ceea ce îţi slăbeşte puterea /
John Bevere. – Medgidia: Succeed Publishing, 2019

Editor: Vasilică Croitor
Traducător: Veronica Oniga
Grafca: Beniamin Croitor

***

Notă

Autorul, în introducere, explică termenul kryptonită pe care l-a împrumutat din povestea lui Superman, care rămânea fără putere când intra în contact cu faimoasa substanță numită kryptonit.

Există o „kryptonită” care neutralizează puterea dată nouă de Dumnezeu și caracterul nostru de creștini? În ce constă pericolul acesta? Cum îl recunoaștem? Cum ne afectează la nivel individual și colectiv? În ce fel pune piedici efcienței noastre și abilității de a-i câștiga pe cei pierduți? Ce pierdem când ajungem sub inﬂuența lui? De ce se camuﬂează acest pericol cu atâta ușurință? Acestea sunt câteva dintre întrebările abordate în carte. (John Bevere)