Homosexualitatea – Comportamentul arogant

de John Bevere

ACESTE atitudini care ne îndreaptă dorința lăuntrică de a asculta, de a onora și de a aduce mulțumiri spre altcineva decât spre Însuși Dumnezeu  sunt cele care înlesnesc apariția idolatriei în viața unei persoane, a unei comunități sau națiuni. Sfântul apostol Pavel face următoarea afrmație:

De aceea Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăției, să urmeze poftele inimilor lor; așa că își necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu [au dat adevărul despre Dumnezeu pe o minciună] și au slujit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului care este binecuvântat în veci!  Amin. (Romani 1:24-25)

Nu uitați că rădăcina tuturor acestora este lipsa ascultării și a recunoștinței față de Dumnezeu. Astfel, ajungem să ne închinăm (sau dăm ascultare) dorințelor naturii noastre căzute. Ne supunem lucrurilor create, dar care au devenit acum deteriorate și blestemate. Busola noastră morală a fost compromisă, iar adevărul a fost schimbat cu o minciună. Ceea ce este considerat acum a fi înțelepciune este de fapt o nebunie. Ce este privit drept normal de lumea noastră este în realitate anormal. Lucrurile au mers până acolo încât ce este cu adevărat bun a ajuns să fe etichetat drept rău, iar ce e rău e identifcat drept bun. Iată ce citim mai departe în epistola lui Pavel către Romani:

Din pricina aceasta Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase [dorințe rușinoase]… (Romani 1:26)

După afrmația aceasta, Pavel alocă următoarele câteva versete, însumând 137 de  cuvinte în versiunea NLT, enumerând douăzeci și două de delicte împotriva lui Dumnezeu. În lista acestora sunt incluse uciderea, înșelăciunea, ura, lăcomia, neascultarea față de părinți și homosexualitatea. Este semnifcativ faptul că Pavel folosește cincizeci și nouă dintre cele 137 de cuvinte (aproximativ patruzeci și trei la sută) pentru a aborda subiectul homosexualității, pe când pentru celelalte douăzeci și una de delicte folosește doar un cuvânt sau două, fără a adăuga vreun alt   comentariu legat de ele. De ce oare? Scoate Dumnezeu în evidență   homosexualitatea și ne dă mână liberă să îi tratăm pe homosexuali ca find cei mai răi dintre păcătoșii care săvârșesc celelalte păcate? În niciun caz! Apostolul arată mai degrabă lămurit că afnitatea față de homosexualitate este unul dintre cele mai clare indicii ale faptului că o societate se prăbușește drept în brațele idolatriei. Să ne întoarcem la cuvintele apostolului:

Din pricina aceasta Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase [dorințe rușinoase]; căci femeile lor au schimbat întrebuințarea firească a lor într-una care este împotriva firii; tot astfel și bărbații au părăsit întrebuințarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alții, au săvârșit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase și au primit în ei înșiși plata cuvenită pentru rătăcirea lor. (Romani 1:26-27)

O societate care încetează să Îl recunoască pe Dumnezeu, să Îi aducă mulțumiri și să Îl asculte va ajunge să recunoască, să aprobe și în fnal să aplaude (să încurajeze) perversiunea sexuală și mai cu seamă homosexualitatea. Pavel etichetează conduita aceasta drept rușinoasă și nefrească.

Adevărul este schimbat cu o minciună, care duce în cele din urmă la confuzie în ce privește genul persoanei.

În ianuarie 2017, revista National Geographic și-a dedicat publicația lunară unui  subiect numit de ea „Revoluția de gen”. Editorii au reunit o serie de indivizi care să  reprezinte diferitele orientări sexuale sau de gen create de muritori. Publicația a  consultat experți cu renume din domeniul sexualității umane, reprezentând diferite  universități și colegii. Unii dintre termenii folosiți pentru a descrie preferințele  sexuale și de gen au fost: agen, homosexual, androgin, transgender, cisgender,  genderqueer, intersex, heterosexual, bi-gender, nonbinar intersex, trans-băiat, trans-fată și altele. Termenii par sofsticați, dar intră de fapt în categoria nebuniei și a amăgirii.

Oamenii care folosesc acești termeni sunt priviți drept inteligenți, educați și experți ai vremii. Care va fi rezultatul de care va avea parte societatea noastră câtă vreme este condusă de o asemenea gândire? Studiile arată că administrația Statelor Unite a cheltuit peste două sute de miliarde de dolari în domeniul identității de gen și al homosexualității.[1] Vă puteți închipui cât de multe oportunități puteau fi create cu  resursele acestea? Fondurile ar fi putut fi folosite pentru a îmbunătăți facilitățile  din  școlile publice, pentru a întări forțele de poliție, pentru renovarea eroporturilor
sau a altor facilități publice și, mai important decât toate, pentru ajutorarea oamenilor străzii, a mamelor care își cresc singure copiii și a celor care suferă de diferite dizabilități. Însă această sumă uriașă de bani a fost cheltuită cu scopul alegerii unor preferințe sexuale contrare modului în care a creat Dumnezeu omenirea. Scriptura declară de la bun început: „Dumnezeu a făcut pe om…parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut” (Geneza 1:27). El este Cel care decide cărui sex îi aparținem; El știe ce este cel mai bine, findcă ne iubește.

Toate aceste demersuri se fac sub pretextul manifestării înțelepciunii, când în realitate avem de-a face cu o irosire nesăbuită a resurselor. Mai rău decât toate este faptul că direcția aceasta încurajează o comportare greșită și că îi ține pe oameni în robia unui mod de viață pentru care nu au fost creați.

Ca societate, am înghițit minciuna că subiectul acesta ține de „drepturile omului”, permițând astfel unui procent foarte mic de indivizi să îl lege de discriminarea  bazată pe rasă sau gen. Acestea din urmă sunt drepturi pentru care ar trebui să luptăm, însă ele nu sunt totuna cu identifcarea omului drept altceva decât ce a fost creat să fe.

Aceasta este purtarea absurdă pe care profețește Pavel că o vom vedea când încetăm să ne închinăm lui Dumnezeu (să Îl ascultăm pe El) și să Îi fim recunoscători. De ce nu își fac atunci liderii auzit glasul și de ce nu dau în vileag aceste crezuri și eforturi greșite? Am ajuns să ne temem de adevăr și să îmbrățișăm în schimb minciuna și înșelăciunea. Am alunecat pe calea idolatriei, iar aceasta ne-a prins cu putere în strânsoarea ei pe noi, ca națiune.

Societatea poate numi toți pașii aceștia drept progres, însă ei sunt în realitate o digresiune care a dus spre nebunie și absurd. Cuvintele scrise de Pavel cu atâta timp în urmă arată că perversiunea sexuală și de gen își are rădăcina în idolatrie. El enumeră consecințele frești ale acestor fapte:

Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înșelăciune, de porniri răutăcioase; sunt șoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufași, lăudăroși, născocitori de rele, neascultători de părinți, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecați, fără milă. (Romani 1:28-31)

Nu e nevoie să căutăm cu prea multă stăruință, să facem un studiu de caz sau să mergem la un curs pe tema științelor sociale pentru a descoperi acest tip de conduită în societatea noastră. El este larg răspândit, frenetic și distruge vieți, familii și națiuni. Această conduită perversă și acceptarea ei se află în spatele ruinei sociale, al scindării relațiilor și al luptelor de tot felul.

Dacă ni se pare că toate acestea nu sunt îndeajuns de tragice, Pavel concluzionează astfel:

Și, măcar că știu hotărârea lui Dumnezeu că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuși, ei nu numai că le fac, dar și găsesc de buni pe cei ce le fac [dar îi și încurajează pe alții să le facă]. (Romani 1:32)

Aparatul guvernamental, mass media, televiziunea și producătorii de flme, lucrătorii sociali, liderii, factorii de influență și societatea în ansamblul ei sunt perfect conștienți cu toții că această purtare este potrivnică Creatorului nostru, dar, cu toate acestea, ignoră glasul conștiinței lor și ceea ce proclamă întreaga creație. Pentru a potoli vocea conștiinței, îi încurajează și pe alții să facă la fel, sperând că vor reduce astfel la tăcere adevărul din inima lor.

citiți și: Norvegia: Polițiștii au destructurat o nouă rețea de pedofilie

Cătălin Sturza: Tot ceea ce NU ştiaţi despre originile şi faptele Revoluţiei sexuale

Toate tipurile de comportament enumerate mai sus sunt rezultatul problemei de bază a idolatriei, adică a faptului că oamenii nu Îi aduc lui Dumnezeu închinarea (onoarea și ascultarea), nici recunoștința pe care le merită. Noi Îl recunoaștem cu adevărat pe Dumnezeu prin răspunsul pe care I-l dăm, prin comportamentul nostru, nu prin vorbele lipsite de substanță. Afrmația aceasta este valabilă cu privire la întreaga omenire, dar haideți să ne întoarcem acum atenția spre felul în care se aplică ea în cazul unui om care are deja o relație cu Dumnezeu.

……………………

Note

1- Mat Staver: Homosexuality Costs Te Government Tens Of Billions Of Dollars
Brian Tashman; 16 aprilie 2015, 12:40 pm – http://www.rightwingwatch.org/post/
mat-staver-homosexuality-costs-the-government-tens-of-billions-of-dollars

2 -Autorul, în introducere, explică termenul kryptonită pe care l-a împrumutat din povestea lui Superman, care rămânea fără putere când intra în contact cu faimoasa substanță numită kryptonit.

3- Există o „kryptonită” care neutralizează puterea dată nouă de Dumnezeu și caracterul nostru de creștini? În ce constă pericolul acesta? Cum îl recunoaștem? Cum ne afectează la nivel individual și colectiv? În ce fel pune piedici efcienței noastre și abilității de a-i câștiga pe cei pierduți? Ce pierdem când ajungem sub influența lui? De ce se camuflează acest pericol cu atâta ușurință? Acestea sunt câteva dintre întrebările abordate în carte.  (John Bevere)

4-Acum am postat o parte din capitolul 10,  CE SE AFLĂ ÎN SPATELE IDOLATRIEI, intitulată de autor Comportamentul arogant

………………………………….

BEVERE, JOHN
Anihilarea kryptonitei: zdrobeşte ceea ce îţi slăbeşte puterea /
John Bevere. – Medgidia: Succeed Publishing, 2019

Editor: Vasilică Croitor
Traducător: Veronica Oniga
Grafca: Beniamin Croitor

***

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s