O mână de securiști îmbogățiți prin jefuirea statului își spun „oameni de dreapta”

„Dreapta” nu înseamnă securiști în Armani! E vremea să ne luăm idealurile înapoi

by George Mioc

Gata! Ne-am săturat ca o mână de securiști îmbogățiți prin jefuirea statului să-și spună „oameni de dreapta”. Ne-am săturat ca valori, valori în care noi, oamenii creștini, cu frică de Dumnezeu, credem, să fie tranzacționate de niște așa-zise partide de dreapta, de fapt anexate la banda coruptă denumită PSD. Ne-am săturat ca niște bugetari compromiși să confiște  un set de idealuri în care cred milioane de români.

Referendumul pentru familie a fost picătura care a umplut paharul. Trecem dincolo de ceea ce au făcut Satana de Teleorman și troțkiștii de la USR. Dar cum au sprijinit formațiunile de dreapta, care se pretind creștine, membre ale familiei europene, acest demers? Cum și-au mobilizat ele electoratul? Cum s-au luptat ele cu propaganda agresivă a stângii fără credință? Câți dintre liderii care susțin că sunt creștini au arătat că, da, democrația ˝costă˝, că doar în dictaturi nu se organizează defel consultări populare, iar în Elveția nimeni nu îndrăznește să conteste utilitatea numeroaselor plebiscite?

Să fim însă sinceri, au fost oameni de dreapta, precum Eugen Tomac sau Mihai Neamțu, care au făcut un efort remarcabil pentru a apăra familia tradițională și care și-au asumat să fie puși la zid, pentru curajul lor.

PNL a oferit însă exemplul cel mai jalnic. În 2016, a semnat un protocol pentru susținerea referendumului pentru familia tradițională. Timp de doi ani n-a făcut mai nimic pentru punerea sa în aplicare, iar după 7 octombrie liderii liberali au început să se certe între ei și să se dezică de ceea ce au semnat.

Eu nu știu ce orientare politică au cei aproape patru milioane de români care au votat ˝Da˝ la referendum, dar cred că ar fi o greșeală îngrozitoare să nu le oferim posibilitatea ca, la viitoarele alegeri, să poată pune ștampila pe o formațiune creștină, de dreapta, conservatoare.

Ce trebuie să ofere o viitoare platformă de dreapta? Simplu:

  • Lideri curați, fără pată, fără dosare penale, cu o avere strânsă prin muncă cinstită, în mediul privat, dar nu prin contracte dubioase cu statul.
  • Susținere fermă a valorilor creștine.
  • Susținere fermă a luptei anti-corupție.
  • Susținere fermă a mediului privat, care nu mai trebuie să fie stors de resurse pentru plata salariilor uriașe a unor bugetari privilegiați sau a pensiilor speciale
  • Sistemul medical de stat ucide! Monopolul CNAS, instituție coruptă și netransparentă, trebuie spart, iar reformele de dreapta trebuie să ajungă și la spitalele de stat, care acum sunt lagăre de exterminare controlate de mogulii din sistem.

Are acum vreo formațiune din România curajul să susțină toate aceste direcții, elementare pentru orice structură care se definește de dreapta? Vă las pe dumneavoastră să răspundeți. Acum, românii pot alege între niște stângiști corupți, grupați în PSD, alți stângiști corupți care însă susțin că ar fi de dreapta (adică baronimea din PNL) sau niște troțkiști radicalizați, precum USR.

Eu cred că oamenii de dreapta sunt datori să se unească și să acționeze sincronizat pentru a înlătura regimul securisto-stângist care conduce România aproape neîntrerupt de 27 de ani. Pentru a-și impune ideile. Pentru a aduce în România prosperitate, prosperitate bazată pe muncă cinstită, nu hoții și pomeni.

George Mioc

Sursa: https://www.stiripesurse.ro/dreapta-nu-inseamna-securi-ti-in-armani-e-vremea-sa-ne-luam-idealurile-inapoi_1297631.html

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s