Lideri internaţionali pro-familie vin la Bucureşti: “Un moment de răscruce. Preşedintele se declară împotriva referendumului, invocând un motiv inexistent”

Autor:  Florin Pușcaș, Redactor

Pe 3 mai 2018, între orele 9:30 și 14:00, în Sala „Avram Iancu” din Parlamentul României va avea loc Conferința internațională „Referendumul pentru căsătorie. Perspective naționale și internaționale”.

După succesul conferinţei din primăvara lui 2017, şi mai multe organizaţii internaţionale şi-au arătat interesul astfel încât, evenimentul din acest an este co-organizat de ADF International, La Manif Pour Tous, U Ime Obitelji (In the Name of the Family) şi European Dignity Watch, pe lângă Comitetul Naţional de Coordonare a Iniţiativei Cetăţeneşti și Platforma ÎMPREUNĂ.

“Conferinţa vine într-un moment de răscruce al demersului cetăţenesc – intrat deja în al treilea an. Contextul actual în plan european este unul vizibil nefavorabil vocilor conservatoare iar în plan naţional, în pofida sprijinului asumat şi declarat al unor membri şi şefi de partide politice, lucrurile stagnează în continuare din varii motive şi justificari, iar preşedintele ţării şi al tuturor românilor se declară împotriva referendumului, demersului şi a celor 3 milioane de semnatari, invocând un motiv inexistent: discriminarea.

Lucrările conferinţei vor fi axate pe perspectiva internaţională asupra Referendumului din România, pe înţelegerea cât mai aprofundată a implicaţiilor pe care legalizările uniunilor persoanelor de același sex, precum și a parteneriatelor civile le exercită asupra societăţilor din Europa, precum şi pe modelul de mobilizare a societăţii civile în vederea organizării Referendumului, bazat pe experienţa ţărilor care au trecut deja printr-un astfel de proces”, transmit organizatorii evenimentului.

Pe lângă lideri politici şi reprezentanţi ai cultelor, printre vorbitori se numără şi importanți lideri europeni ai libertății de conștiință, ai mișcării pro-viață și pro-familie: Mihai Gheorghiu, Președintele Comitetului de Inițiativă Cetăţenească, Sophia Kuby, Director EU Advocacy, ADF International (Bruxelles), Željka Markic, membră a comitetului care a organizat un referendum similar CÂȘTIGĂTOR în Croația şi Preşedinte al organizaţiei U Ime Obitelji, Adina Portaru, Doctor în drept, Legal Counsel ADF International (Bruxelles), Ludovine de La Rochere, lidera mișcării pro-familie din Franța La Manif Pour Tous; a organizat manifestații cu milioane de participanți pentru susținerea căsătoriei dintre un bărbat și o femeie, Roxana Stanciu, Director Executiv la European Dignity Watch, organizație care monitorizează statutul libertăților cetățenești, al drepturilor familiei și al dreptului la viață în Uniunea Europeană, Ana Corina Săcrieru, avocat, reprezentant ÎMPREUNĂ şi purtător de cuvânt al Comitetului de Inițiativă Cetăţenească.

http://www.stiripesurse.ro

sursa

_______________________

Citiți și:

Președintele Klaus Iohannis „a ieșit din dulap” şi și-a asumat agenda ACCEPT, cea mai importantă organizaƫie care promovează căsătoria homosexuală, ideologia de gen şi parteneriatul civil în România

Advertisements

One thought on “Lideri internaţionali pro-familie vin la Bucureşti: “Un moment de răscruce. Preşedintele se declară împotriva referendumului, invocând un motiv inexistent”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s