Nicolae BĂLȚESCU: Cuvânt și împlinire (poeme)

Motto:

                                Iubirea este Puterea cea mai înalt și nemărginită.

                               Unde nu este iubire cresc ruine….

Nicolae Bălțescu

 

 

 

Biografii

 

În perpetuum mobile, zbucium măcinat de nelinişti,

Pendulând între două contrarii, o Lume s-a lăsat

Îndemnată, dusă spre rătăcire în puternicul conflict

Al ispitei.

 

Ispita, cu tentaţii dulci, încerca tăria statorniciei

Prin viclenii. Hrănind slăbiciuni, măgulind trufia,

Alunga gânduri senine, precipita victime sieşi,

Mizerii îngrozitoare.

 

În femeie trezea capcane de farmec, şiretlic însămânţa

În avantaje. Preocupări, râvnă sporită în bărbat

De slăbiciunea-i, dependenţă de patimi, dorinţe, sclavie,

De averi pământeşti.

 

Nu slujire de sclav, iubire slujitoare, privire spre eterna

Fericire, veşminte luminoase ar îmbrăca statornicia

În întărire, maturizare treptată, dacă o Lume n-ar rătăci

Şi s-ar încadra în Voinţa Divină.

 

Civilizaţii zănatec trecute prin evuri telurice atârnă

În Univers, altele împodobite în materii pribegesc pe pământ.

Legile Lui urmează cursul, ciclul neîmplinit apocaliptic

Se îndreaptă spre deznodământ.

 

 

Din istoria lumii

 

De milenii, mania grandorii însetată de putere,

În cuvânt tulburător, întărâta mânia Gloatei sclave.

Instigându-i bestial dorinţa de a trece suverană, scufundă

O lume în beznă.

 

În cumplita metamorfoză, verbul deveni turbulent.

Tăcerea ce se învăluia cu spaimă în făpturi,

Demonic, mâna civilizaţii una după alta în evuri

                                                                       Nestatornice.

 

Sensibilitatea, receptivitatea spre Bunătate, Frumuseţe, Iubire

Zăceau în descumpănire. Influenţele josnice teribil

Trăgeau orice înviorare, tendinţă spre Lumină şi Adevăr

În mlaştina sufocantă.

 

O lume, în rătăcirea ei, arogantă, multpreaştiutoare, sie-şi

Construia universul cutremurător. Teatrul tumultuos, epocal,

Evuri în şir modificând decorul, schimba actorii cu spectatorii,

Scena lăsând-o aceeaşi.

 

Ajunşi sclavii propriului lor veşmânt, nu mai puteau

Să discearnă Voinţa Marelui Tot, amnezic rătăceau.

Negăsind Calea spre Apa Izvorului, în nelinişti

Născociră credinţa.

 

Mulţi însetaţi se îmbulzeau spre Toiagul Păstoriei.

Călăuze nechemate îmblânzeau mulţimea violent,

Implantându-i frica, coborând urmaşi înveşmântaţi în materii,

În viclenii infernale.

 

Epoci însângerate, saturate de chinuri, de străluciri trecătoare,

Pauze epocale născute din spaimă, umpleau paharul

Durerii şi amărăciunii, revărsând lacrimile, furia, suferinţele

Pentru alte suferinţi.

 

Falşi profeţi, păstori nechemaţi, pribegeau prin Gloată.

Prigonind prorocii, au făcut să se sfarme Tablele Domnului.

Legaţi de pământ, o adunau în jurul viţelului de aur,

Agonisind multă deşertăciune.

 

Văduvite de iubire, călăuze dichisite şi cocolite teluric

Își impuneau voinţa brutal, lipsind de orice drept semenii.

Autocraţiile lor lunecau în tiranie satanică, consumând

Prea mult Întuneric.

 

 

Pasaje în timp

 

Neiubirile rătăcite cândva în Galactici,

Iubirile terestre râvnitoare mi-au condamnat

Sufletul la nepereche, să perind Evuri,

Schimbând veşminte în tridimensiuni,

Pentru a-mi şcoli desăvârşirea.

 

Preaîncrezător în imaginaţii exagerate,

Dăruiam silinţă iubirii Dimensiunii a patra.

Deplasarea în existenţa himerică, neştirea misterului

Vieţii şi Morţii, în lirism zguduitor, îmi suplinea

Răzleţirea într-un drum lung al însingurării.

 

Multiplele reveniri în distinsele, dificilele civilizaţii

Strălucitoare, saturate de iluzii, lipsite de viaţă adevărată,

Comerţul cu indulgenţe prin bani şi rugăciuni, rătăceau

Credinţa vie. Trufia insolent se ridica a-L alege sau nu

                                                                              Pe Creator.

 

În nimicnicia febrilă a năzuinţei lor deşarte,

În dezgust cutremurător, trebuia din nou şi din nou,

Solitar, să învăţ frica de Dumnezeu, să învăţ binecuvântare

Şi eliberare în iertare personală prin intuiţia sinceră

Şi profundă.

 

Luptam cu îndoiala în examinări atente, pătrunzătoare.

Pentru o convingere vie învăţam să trăiesc

După Legile Divine. Încet apropiindu-mă de Adevăr,

Îmi simţeam singurătatea dar nu şi nefericirea

Şi în suflet se înstăpânea o pace adâncă.

 

Să ajungi în toamnă telurică, să te atingă Cuvântul

Ca o chemare, să-ţi asculţi vocea inimii este superb.

Mărturia anilor e Chemarea Veşniciei din Cuvânt

Şi prin Cuvânt spre Împlinire.

————————————

 

Nicolae BĂLȚESCU

 Chișinău

18 martie 2018

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s