Ionuţ Ţene: Numele romanului „Demonii” de Dostoievski tradus greșit în limba română. Să înțelegem!

Periodic revin cu plăcere şi atenţie sporită la lecturarea romanelor scriitorului rus Dostoievski. Acestea suprind esenţialul vieţii şi sunt adevărate cărţi profetice despre sensul istoriei şi destinul umanităţii în general. Dostoievski a avut şansa, dacă o putem spune aşa, de a fi atins de „îngerul morţii”, fapt ce i-a dat înzestrarea de a avea „două perechi de ochi”, vorba filosofului existenţialist Lev Şestov. Pe lângă ochii naturali, a avut acei „ochi largi închişi” spre sine şi esenţa lumii, de a vedea lucruri sensibile pe care nu orice om le poate vedea sau pricepe. Dostoievski a văzut dincolo de orizontul imediat. Dostoievski a făcut parte în anii 1840 dintr-o organizaţie secretă rusă revoluţionară de sorginte nihilistă. Arestat de ohrana ţaristă este condamnat la moarte, ca apoi în timp ce era dus în faţa plutonului de execuţie, călăul în loc să citească sentinţa la moarte şi să o pună în îndeplinire i se citeşte ucazul de comutare a pedepsei la ocnă.

Cred că minutele acelea, când a văzut „îngerul morţii” Dostoievski a coborât în subterană şi a primit acea nouă perechi de ochi pentru a vedea dincolo de aparenţe şi finitudine. Experienţa ocnei a fost transpusă în excepţionalul roman „Amintiri din casa morţilor” unde viaţa grea din recluziune era animată de speranţa „petecului de cer”, ce lumina interiorul lagărului şi sufletul puşcăriaşilor. Speranţa libertăţii după căinţă şi plata prin suferinţă şi cătuşe transpare din romanul lui Dostoievski. Dar romancierul proaspăt ieşit dintre zidurile închisorii realizează cătuşele unei vieţi sociale şi umane ruseşti dincolo de zidurile închisorii. Acel petec de cer liber s-a dovedit o utopie şi omul dostoievskian e condamnat la lanţuri şi suferinţă în continuare, la dictatura omnitutinii, finitului şi comunului în general. Aici cade Dostoievski în subterană aşa cum a căzut Platon în „grotă” sau Plotin în finitudinea omului comun. Până la urmă ceea ce spune Dostoievski afirma cu 2000 de ani înainte şi Plotin: omul comun e produsul mediocrităţii, iar omul superior se rătăceşte într-o contemplativitate, care caută esenţa. Acţiunea e apanajul omului mediocru care nu-şi pune prea multe interogaţii asupra sensului.

Dostoievski se vede blocat între zidurile unei societăţi mediocre şi a unei lumi în care nu poate să zdrobească lanţurile invizibile. Din disperare şi suferinţa lipsei unei căi a eliberării, dar şi a pierderii sensului vieţii şi a libertăţii spre izbăvire Dostoievski scrie celebrele „Însemnări din subterană”. Oarecum surprinde ca şi Baudelaire incapacitatea geniului de a fi permanent ca albatrosul în zbor şi trebuie să coboare şchiopătând printre semeni pe puntea corabiei unde marinarii omului comun îşi bat joc de mersul său din altă dimensiune a înţelegerii. Dictatura omului comun, tirania generalului asupra particularului şi disperarea sau imposibilitatea unei eliberării din cădere o surprinde genial Dostoievski în romanul „Demonii”, care este cheia înţelegerii a ceea ce se întâmplă în mersul istoriei noastre de două sute de ani încoace. Neliniştea abisală a personajelor dincolo de bine şi de rău, roase pe interior de temeri, ură şi întuneric, gata să ucidă în numele ideii de obiectivare ca şi paradigmă împotriva libertăţii şi particularului înţeles ca o libertate asumată, e creionată genial de autor, care a intuit că omul liber plăteşte încercarea ieşirii din „grotă” sau finitudine. Eroii dostoievskieni vor să rupă legătura dintre cer şi pământ, e o conjuraţie a mediocrităţii în faţa excelenţei, o încercare de sufocare prin general asupra individualităţii ca şi chip a celui drept şi bun. E un război a omului finit împotriva celui infinit, a necesităţii contra transcendenţei. Ciudat că traducerea în română a romanului „Demonii” de Dostoievski este greşită. Acum câţiva ani discutând cu o tânără rusoaică, profesoară de limba română şi traducătoare, am ajuns cu discuţia la romanul lui Dostoievski şi ea nu înţelegea de ce îl numesc „Demonii”. Îmi spunea că nu există un roman în ruseşte a lui Dostoievski cu acest titlu. A stat şi s-a gândit şi apoi mi-a spus că romanul se cheamă de fapt în limba rusă „Dracii”. – Asta e denumirea corectă a cunoscutului roman dostoievskian.

Cred că traducătorii români au preferat varianta „Demonii” mai edulcorată şi mai spirituală, amintind de demonul lui Eminescu sau de cel caucazian al lui Lermontov. Consider totuşi că adevăratul titlu de „Dracii” din limba rusă surprinde corect sensul şi esenţa a ceea ce a dorit să transmită romancierul rus umanităţii: revolta infinitului faţă de omul finit.

——————

Ionuţ ŢENE

Cluj Napoca

iulie 2017

_________________

s u r s a

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s