Apariţie editorială: TATIANA S. MUNTEANU – CA ÎN CER, Editura InfoRapArt Galați

Am în fața mea o carte de poezii  de TATIANA S. MUNTEANU, de 104 pagini cuprinzând 100 de poeme, în care, spune autoarea,  “inspiraţia vine de sus, de altundeva decât această lume, un sentiment fabulos pe care îl simt oamenii de creaţie, o umplere cu sfinţenie trăită prin porii acestei lumi şi a tot ce ne înconjoară. Scriu atunci când îmi găsesc liniştea şi echilibrul, sunt destul de critică cu tot ceea ce aştern pe hârtie, consider că am capacitatea de autoevaluare, versurile se nasc destul de greu, fiind selectivă în corespondenţele dintre sentimente şi cuvinte, alegându-mi cu migală simbolurile. De obicei nu revin asupra textelor, considerând aproape o crimă modificarea ADN-ului lor.” (Tatiana S. Munteanu)

Tatiana S. Munteanu este profesoară de limba română în orașul Berești (Galați).  În anul 2016,  Mihaela Aionesei i-a luat un interesant interviu Tatianei,  când  a și scris  câteva date biografice reprezentative despre această minunată făuritoare de poezie:

«Tatiana Scurtu Munteanunăscută în localitatea Călărași, din Basarabia, este câștigătoarea mai multor premii naționale și internaționale, publicată în mai multe antologii, autoarea a două volume de poezii, proaspăt câștigătoare a premiului doi la Festivalul Internațional „Renata Verejanu”, apreciată și promovată în mai multe reviste literare, absolventă a liceului „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, licențiată a Facultății de Drept și de Litere la Universitatea „Dunărea de jos” din Galați…»  (Poeta TATIANA SCURTU MUNTEANU: „Basarabenii au un fel al lor de a le fi dor, de ţară, de limba română, de omul drag…”)

Ca în cer  este  o carte cu poezii pe care o recomandăm cu deosebită însuflețire, dar nu numai cititorilor noștri – prilej de a posta mai jos primul poem al cărții.

*

E-atâta cer la mine în simțire

E-atâta cer la mine în simțire
Sub care universuri se lovesc
De clapele uitatelor clavire,
Apoi în mii de zboruri înfloresc.

E-atât de mult albastru în orbite
Și verde închegat pe dimineți,
Că n-ar ajunge lumi nemărginite
Să-mi zugrăvesc lumina în pereți.

Tu-mi ești înseninarea cea mai vie,
Răscoală a planetelor în gând,
Iar cântecul doinit de ciocârlie
S-aștearnă-al veșniciei legământ.

***

______________ Reclamă ______________________

Bilete de Avion – Orar de lucru SAN FRANCISCO

Airline Tickets – San Francisco, California

_____________________________________________

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s