LA CARTOFI, LA HELIADE ÎNTRE VII

652x450_163028-cartofiÎnainte de 1989, elevii din Republica Socialistă România făceau, din a doua jumătate a lunii septembrie și până la sfârșitul lui octombrie, practică agricolă. Că era vorba de cartofi, ceapă, struguri sau gogoșari, pionierii și UTC-iștii dădeau cinste patriei și partidului, răspunzând “Prezent” la chemarea de a oferi o mână de ajutor la strânsul recoltei. Aceștia, repartizați în serii de câte două săptămâni, aveau școala altfel în silozuri, în vii sau la ferme.

 În București, renumite erau silozul de ceapă din Berceni și cel de cartofi de la Heliade între Vii, aflat la ieșirea din Pantelimon. La Heliade între Vii am făcut și eu cea dintâi practică agricolă în 1981, ca elevă în clasa a noua la Școala Centrală din București. Acest eveniment a rămas memorabil pentru mine datorită neobișnuitei asocieri dintre numele marelui om de cultură Ion Heliade Rădulescu și cuvintele “între vii”. Auzeam în premieră de Heliade între Vii și, în naivitatea mea, îmi imaginam cum umbra autorului “Sburătorului”, asemenea umbrei lui Mircea la Cozia, se plimba cu mâinile la spate printre șiruri întinse de viță-de-vie, cugetând la creațiile pe care le lăsase posterității.

 Lucrurile se complicau când la cuvintele “Heliade între Vii” adăugam silozul de cartofi. Dacă umbra unui scriitor mai putea avea o oarecare corespondență cu fructele bahice în ceea ce privea inspirația la scris, era clar că barabulele pe care învățăceii de la Școala Centrală urmau să le sorteze la Heliade între Vii nu sugerau nimic poetic. Prin urmare, silozul de cartofi și Heliade între Vii îmi stârneau neliniște, antipatie și nedumerire prin absurditatea legăturii  dintre ele. 

Începând cu 15 octombrie 1981, am luat deci, timp de două săptămâni, drumul viilor din Pantelimon. Practica începea după-amiza. Clasele a noua și a unsprezecea intrau în șut de la ora prânzului, după clasele a zecea și a douăsprezecea, care sortau cartofi dimineața.

Ca să ajung la Heliade între Vii, străbăteam Bucureștiul dintr-un capăt în celălalt, schimbând trei mijloace de transport în comun, toate aglomerate până la refuz. Deși plecam de acasă cu o oră înainte de începerea sortatului, călătoream pe prima scară și întârziam zilnic. La siloz, nimeni nu se apuca de sortat până nu se aduna toată formația. De aceea, celor care depășeam sfertul academic, șeful cel mare de la Heliade între Vii, un tovarăș în halat albastru și cu basc negru pe cap, ne făcea de fiecare dată morală pentru lipsa de punctualitate. După muștruluială, tovarășul ne explica din nou la toți, cum stă treaba cu sortarea, ne semnala greșelile pe care le făcusem la separat cartofii buni de cei răi și, în final, ne ura spor la muncă.

Deși silozul era închis, containerele cu cartofi se găseau sub cerul liber. Cartofii erau, în mare parte, stricați, mucegăiți, îmbrăcați în crustă de pământ uscat, miroseau urât și aveau o consistență puțin mai dură decăt cea a meduzelor proaspăt scoase din apa mării. La sortat, înghițeam praf și ne umpleam din cap până-n picioare de colb. După prima zi de practică agricolă, mi-am adus mănuși de lână și, cu ele în mâini, despărțirea cartofilor de dat la gunoi de cei oarecum buni de aruncat în tigaie a devenit mai ușoară.

Însă acest lucru conta mai puțin, căci tovarășul în halat albastru era mai întotdeauna greu de mulțumit, fiind aproape tot timpul cătrănit din cauza noastră, a practicanților, pentru că, zicea el, ba nu sortam cartofii cu simț de răspundere, ba pierdeam vremea sporovăind unii cu alții, ba ne apucau foamea și setea când nu era cazul și luam pauză de masă pe nepusă masă.

Munca o încheiam când se lăsa întunericul. Atunci, o porneam, cătinel, către casă, orbecăind înapoi spre stație. Ne suiam în aceleași mijloace de transport ticsite, care se târau pe străzi slab luminate, și încet-încet, pe măsură ce ne apropiam de centrul orașului, mi se părea că ieșim la liman. A doua zi, cu forțe proaspete, reluam lupta cu cartofii.

Cu toate că nu durat decât două săptămâni, practica la cartofi parcă nu se mai termina. Într-una din seri, obosită și sătulă de atâția cartofi sortați, mă întorceam spre casă cu troleibuzul 79. Am găsit un loc liber și m-am așezat lângă un domn în vârstă. După o stație, acesta, dornic de vorbă, mi s-a adresat:

– De unde vii, tată?, m-a întrebat.
– Fac practică la cartofi, la Heliade între Vii, i-am răspuns.
– Departe, a zis el.
– Departe.
– Eu vin de la un prieten care a murit, a continuat domnul. Nu l-a durut o unghie pană acum. Și ieri, odată s-a arcuit și a murit.
– Dumnezeu să-l odinească, i-am spus.

A urmat un moment de tăcere. Între timp, troleibuzul a ajuns la intersecția străzii Lemnea cu Calea Victoriei.

– Vezi, tată, aici, la parterul blocului vechi de după restaurant…, a reluat discuția vecinul meu, arătând cu mâna dincolo de Restaurantul Podul Mogoșoaiei, înspre capătul Căii Victoriei.
– Da, am zis eu.
– În ’44, acolo se afla o bodegă. Eram și eu tânăr pe atunci, flăcău. Mâncam la bodega aia aproape în fiecare seară. Ce mâncare bună aveau, ce băutură… Aduceau vin de la Panciu și țuică de prună de la Pitești. Mai încolo, pe strada Sevastopol era Fabrica de Pâine “Bărăganul”. Am luat într-o zi pâine de acolo. 34 de oameni eram la rând. I-am numărat. Am cumpărat pâinea și când să plec, s-a auzit alarma. Începea bombardamentul. Am fugit să ma ascund. Strângeam pâinea în brațe și alergam. Mi-a zis unul de la rând: “Vino, să ne ascundem aici”. Știa el un adăpost. Am scăpat. Ceilalți de la rând au murit toți. N-au mai apucat să găsească o ascunzătoare.

Apoi, schimbând vorba, m-a întrebat:

– Pâine cu cartofi ai mâncat vreodată, tată?

În cele din urmă, am mâncat și pâine cu cartofi. În 1990, am cumpărat de la Brutăria Deutschland prima pâine cu cartofi, scumpă foc, că doar era “specialitate”. Negreșit că nu cu cartofi de la Heliade între Vii fusese făcută pâinea aceea.

În rest, amintirea momentelor de la siloz m-a bântuit în toți anii de liceu. Lucrul acesta mi se întâmpla mai ales când ningea. Atunci trăiam o suferință amestecată: puțină tristețe, multă frustrare și o durere nedefinită și goală.

Corina_diamanta_lupuCorina Diamanta Lupu
București
14 octombrie 2016 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s