Dan Bercian: Interviu cu un Călugăr Ortodox care a devenit ”SECTANT”

220px-2_priests_checking_merchandiseVenim în lume fără voia noastră și fără să știm care ne este rolul (rostul), pentru ce am venit în lumea aceasta!

Ne uităm în jur, începem să-i copiem pe ceilalți, credem că știm tot mai mult și totuși, în finalul vieții, suntem triști și avem sentimentul ascuns căci ceva ne-a scăpat. Ne agățăm disperați de viață căutând să mai pridem ceva din sensul ei. Pentru unii dintre noi, însă, se întâmplă ceva deosebit. Undeva pe traseul vieții noastre strălucește o lumină. Și pe drum apare un personaj dintr-altă lume: Iisus Cristos. Din acel moment totul se schimbă. Percepția asupra lucrurilor din jur, concepte despre viață și oameni, despre bine și rău. Este momentul adevărului.

Biblia ne vorbește despre oameni care s-au întâlnit cu Iisus Cristos și au umblat apoi cu El. Dacă Biblia s-a încheiat, și n-avem voie să adăugăm nimic la ea, cum n-avem voie să scoatem nimic din ea, istoriile celor ce s-au întâlnit și au umblat cu Dumnezeu continuă. Ele se scriu într-o altă carte – Cartea de aducere aminte a lui Dumnezeu. În această carte Dumnezeu scrie faptele celor ce umblă cu El pe pământ, spre aducere aminte și spre răsplătire. Sunt printre noi, cei mai fericiți, cei care nu și-au dat (uitat) destinul uman. De multe ori neștiut de oameni dar știut și iubit de Dumnezeu.

Câteva dintre aceste experiențe le-am aflat și noi. Vi le prezentăm spre întărirea credinței voastre, pentru cei ce aveți această credință. Iar pentru ceilalți, spre a vă încuraja să spuneți da lui Isus Cristos, Cel care poate de multe ori va ieșit în cale, dar voi nu l-ați băgat în seamă. El singur poate da sens vieții voastre și vă poate face să vă înțelegeți rostul pe acest pământ. Sunt Dan Bercian și vă spun un bun venit la emisiunea Cu Isus spre veșnicie.

Mărturii de genul celei care urmează, cu siguranță stârnesc în noi tot felul de reacții. De uimire, de neîncredere, de compasiune sau de revoltă, de bucurie, de încurajare sau cine știe ce alt fel de sentimente. Dar indiferent ce am simți, faptul că ceea ce ați auzi reprezintă experiența de viață a unui om, ne obligă a lua aminte, cât luăm seama a filosofa pe marginea unui subiect sau când ne exprimâm convingerile în legătură cu anumite aspecte ale vieții, poate avea sau nu valoare. Părerile noastre pot fi puse la loc de cinste sau aruncate la coșul de gunoi. Dar experiența de viață a cuiva, rămâne, nu o putem nega, putem doar învăța din ea. În sesul acesta vă doresc ca experiența de viață a lui Florin Pistriceanu, pentru 9 ani de zile călugăr în 3 mănăstiri din România, să vă fie cu folos și să vă ajute să înțelegeți mai bine realitățile duhovnicești.
Ascultați o emisiune realizată de Radio Unison Zalău.

Florin Pistracean Florin P.: Mă numesc Florin Pistriceanu, sunt reșițean, din partea Banatului, am 46 de ani, în urmă. Dar vreau să spun cum Dumnezeu a lucrat în viața noastră și cum Dumnezeu a făcut mari lucrări în viața noastră. Necunoscându-L, El ne-a trecut prin mai multe cuptoare ale vieții ca să putem înțelege lucrarea Lui.

Mă trag dintro- familie de oameni ortodoxă. Suntem trei frați. Părinții mei au murit, fiind bolnavi, mama bolnavă de diabet. Trebuia să-i taie piciorul, având tromboflebită. În momentul în care a auzit vestea, a făcut infarct și a murit. Tatăl meu a mai consumat alcool, deci cu păcate grave, a chinuit foarte mult și a murit. Am un frate care are cancer la plămâni și mai am unul mai mic, paralizat.

Viața noastră a decurs cu foarte multe greutăți chiar dacă am avut o situație foarte bună materială, dar necazurile nu conteneau să vină peste noi. Atunci preotul din oraș, Lăpuștei Ioan, văzând necazurile în care ne zbăteam cu toții, a spus către mine că mai multe blesteme au picat pe noi și ar fi bine să urmez drumul spre mănăstire ca să nu ni se întâmple și mie ceea ce s-a întâmplat fraților mei. Nu peste mult timp am luat această hotărâre și am plecat spre Mănăstire, fiind sub îndrumarea lui, el fiind duhovnicul meu. Mi-a dat această îndrumare ca să ajung în Piatra Neamț cunoscându-l pe starețul de acolo.

Dan Bercian: La ce vârstă s-a întâmplat asta. Ce vârstă aveai?
F.B.: Aveam 27 de ani, eram totuși un om matur cu o minte limpede și știam ceea ce fac și unde mă duc. manastirea_bistritaAjungând în Mănăstirea Bistrița din județul Neamț, starețul mănăstirii m-a invitat în birou și m-a pus să povestesc tot rolul vieții mele. După care m-a acceptat să intru în mănăstire, ca frate. Mi-a dat o perioadă de acomodare. A spus să vadă dacă mă pot acomoda în această perioadă, pentru că nu toți care vin acolo pot să se acomodeze în această perioadă sau după mai mult timp, mulți se reîntorc în lume, iar alții rămân, depinde de fiecare cum poate să reziste acolo în lucrarea duhovnicească în care am crezut că putem să-L slujim pe Dumnezeu.

D.P.: De fapt motivul pentru care te-ai dus acolo nu era neapărat ca să-L slujești pe Dumnezeu, din câte înțeleg eu, ci pentru ca blestemele care ai înțeles că erau peste familia ta, ca să se rupă?
F.P.: Da, faptul de-a nu ajunge și eu ca frații mei și totuși să fiu sub ocrotirea lui Dumnezeu, crezând că acolo este un loc pentru mine în care eu sunt chemat. Și am crezut că acolo, Dumnezeu cu mine va face lucrarea pentru toată viața, căci știu că odată ce intru în Mănăstire și fac legământul acolo, eu nu mai pot să ies în lume pentru că eram sub legîmântul pe care trebuia să-l fac în mănăstire.

Și atunci, starețul mănăstirii, m-a pus mai întâi să intru ca frate de mănăstire ca să intru în adunare, și să încep munca în mănăstire. Aceasta este munca, ascultarea, pe care trebuie s-o faci ca frate de mănăstire. Acolo, deci, dimineața, trebuia să facem curat la animale, în grajd, să mergem la munca câmpului, la sapă, la lemne în pădure, aveam și de cimentat. Era totuși o muncă grea, de dimineața până seara.Nu intram încă în slujbe, dar eram munciți foarte mult. Se spunea Cine nu vrea să muncească… Pentru ca diavolul să nu aibă biruință, eram tot timpul supuși acestei munci la lucrările pe care le aveam de făcut acolo.

După aceea, după un timp, după ce m-am acomodat cu munca în Mănăstire, starețul a văzut că mă acomodez prin starea în care sunt și a început totuși să-i placă că mă descurs și a început să prindă încredere în mine. Și a început să m bage în strană să cânt. Cu toate că făceam programmul pe care-l făceam în timpul slujbelor, apoi ieșeam la munca câmpului de dimineața până seara.
Eram totuși bucuros că aveam puțină liniște în mine, că puteam să rămân în locul acela și mă rugam să rămân în locul acela că pentru mine altă viață nu mai exista și am decis să rămân acolo pentru totdeauna.

După o perioadă de doi ani și jumătate, m-au făcut rasofór, slujba care se face prin apă sfințită când te îmbracă în rasă,în negru. Mi s-a dat haina monahală pe mine. După care a fost momentul acela când, chiar din grajd când am ieșit am fost chemat de stareț ca să fiu îmbrăcat în haina monahală.

În momentul când am ieșit îmbrăcat, eram cu totul alt om, automat, în jurul meu fiind oameni în Mănăstire, or început să mi se închine, să se apropie de mine, să-mi sărute mâinile și să-mi dea diferite acatiste pentru rugăciuni. Pentru mine impactul a fost mare, m-a tulburat pentru că eu nu eram obijnuit cu asemenea lucruri și niciodată n-aș fi vrut ca oamenii să mi se închine înaintea mea sau să-mi sărute mâinile. M-a derutat la început, dar cu timpul m-am obișnuit și am început să urc în grad până când am ajuns să am funcții mari în Mănăstire, chiar funcții de conducere. Căci după ani de zile când starețul și părinții de acolo văd că te descurci, prind încredere în tine și atunci te pot folosi și în ale activități care sunt pe lângă mănăstire.

Ceea ce nu-mi plăcea în locul acela era că între noi, chiar în Piatra Neamț, în Mănăstirea Bistrița, erau foarte mulți preoți pedofili, foști călugări pedofili-homosexuali. Noi colectam copiii străzii de pe drumuri, îi luam, îi îmbrăcam, iar ei deveneau victimile lor. Și atunci i-am spus starețului, zic: “Sființia Voastră, ce ce permiteți atâția homosexuali în Mănăstire și de ce nu-i scoateți afară…?!” Zice starețul “Eu nu-i scot. Maica Domnului să-i scoată.

Și nu după mult timp, atunci,  mi-am cerut plecarea mea spre altă mănăstire, zic mă duc în altă mănăstire mult mai curată, unde pot ca să fiu și mai curat și să pot trăi spre  sfințenie, cu Dumnezeu mai aproape. mănăstirea nicula

Am fost primit de starețul Bartolomeu de la Mănăstirea Nicula (CJ), starețul văzându-mă înalt, căci totdeauna mănăstirile vor bărbați înalți să arate puțin bine, că acele mănăstiri sunt văzute mai evlavioase și mai bine văzute înaintea lui Dumnezeu. Eu niciodată n-am crezut lucrul acesta pentru că Dumnezeu nu se uită la fața omului, ci la inima lui, așa spune Scriptura. Am fost acceptat imediat și am luat-o de la început cu munca de jos, la pădure…toate muncile. Țineam toate posturile. Postul de 40 de zile, postul sfintei Marii, postul Paștelui, dar nu simțeam nimic. Nu simțeam o eliberare, din contră simțeam tot mai multă povară, simțeam cât mai multă durere, că voiam să-mi găsesc pacea și n-o aflam. Îmi căutam tot timpul în cărți, îmi căutam să mă liniștesc prin slujbele pe care le făceam, chiar de aceea făceam slujbe de exorcizare în numele sfântului Vasile cel Mare. Și în atâția ani de zile n-am văzut nici o exorcizare!

Noi ne rugam foarte mult, când făceam aceste slujbe, și Cuvântul lui Dumnezeu spune căci toate acese slujbe care se făceau, se făceau în numele Domnului Iisus și Domnul iisus a dat putere celor ce făceau aceste slujbe ca în Numele Lui să fie oamenii exorcizați și eliberați și despovărați de această putere a întunerecului care locuia în ei. Dar noi ne închinam acestui sfânt Vasile cel Mare care nu avea nici o putere. Și dracii vorbeau prin oameni că nu vor ieși, vor fi ai dracilor. Deci ei ne făceau pe noi, fii ai Diavolului, dracii din oameni, în momentul când începeam să exorcizăm oamenii. Aveam foarte multe fete tinere între 18 și 22 de ani care erau  la exorcizat, dar în momentul când începeam aceste slujbe, ele se zbăteau și trebuiau ținute și în momentul acela picau în stare de inconștiență și nu știau ce se întâmplă cu ele. După aceea, după terminarea slujbei, noi le întrebam ce se întâmplă cu ele și nu știau ce să ne spună. Atunci ne întrebau ele pe noi “ce facem noi în timp ce voi faceți slujele?” Le-am spus că vă zbateți cu capul, vă dați cu capul de pereți, de beton… ținem 3…4 călugări pe una dintre ele, de capul ei… Dar zice una dintre ele “De ce ce oare nu iese puterea întunerecului din noi, a Diavolului?

Noi întotdeauna găseam motive și spuneam că ele nu sunt bune, ori n-au postit, ori nu s-au mărturisit, dar din contră, noi nu aveam această putere, pentru că n-aveam autoritatea prin Duhul Sfânt, puterea Domnului Iisus Cristos ca să fie eliberați acești oameni și aceste fete care veneau în număr foarte mare, cum și la o Mănăstire din Argeș (nu vreau să-i dau numele) are peste 40 de călugări îndrăciți, demonizați care nu pot fi exorcizați. Și, atunci, am stat și m-am gândit: dacă noi care țineam atâtea posturi, care de dimineața citeam Psaltirea într-una și nu aveam nici o putere și nici o autoritate asupra acestor duhuri, această cale mi-a dat de gândit. Și am crezut că, totuși, până la urmă ar putea ca să văd o minune de exorcizare, să văd o minune de vindecare, dar niciodată, închinându-ne sfinților părinți, închinându-ne moaștelor, închinându-ne la idoli și la icoane, n-am putut să facem aceste slujbe pentru că în cuvântul lui Dumnezeu stă scris Numai prin Iisus Critos Fiul lui Dumnezeu se poate face totul.

D.B.: Dar atunci nu știați asta. Că numai prin Iisus Cristos? Nu știați?
F.P.: Nu știam din cauza învățăturilor care le aveam. Pentru că învățăturile nu depindeau de Cuvântul lui Dumnezeu, ci depindeau de învățăturile Sfinților Părinți.

D.B.: Biblia o citeați acolo în Mănăstire?
F.P.: Da. Ni se dădea voie s-o citim Sfânta Scriptură, dar nu eram pasionați de ea pentru că aveam altă învățătură și vroiam să intrăm pe calea aceasta știind că nu puteam să slujim în două părți. Deci, fiind ortodox, eu am mers pe religia în care m-am născut. Și din cauza asta n-am avut nici un progres pe cale în atâția ani de zile.
Dar stăteam și mă gândeam așa că totuși trebuie să existe o Cale, pentru că eu știam de mic copil că Domnul Iisus făcea vindecări și făcea mari minuni.

Atunci, nu după mult timp îl schimbă pe starețul mănăstirii Necula pentru că a făcut ceva nereguli și trebuia să plecăm toți călugării de acolo, pentru că venea un alt stareț cu călugării lui și trebuia noi să plecăm și ei să vină.

Am uitat să spun, că atunci când se făceau slujbele în mănăstiri și oamenii veneau cu foarte multe pomelnice, cu foarte multe scrise pentru rugăciuni, pentru pomenirea morților sau pentru căsătorii sau pentru diferite boli, aceste pomelnice nu erau citite, erau rupte sau aruncate în foc, banii erau scoși din aceste pomelnice. Și oamenii credau că noi ne rugăm (pentru ei) din timp ce era scris pe bilet. Nu. Totul a fost o minciună, totul a fost un neadevăr. Chiar am vorbit cu cei care erau în rang mai superior și am spus “De ce nu se întâplă lucrul ăsta?” Și ei mi-au spus, “citește-le tu dacă poți, roagă-te tu pentru atâta lume că noi nu avem cum“. Și din nou, pentru mine aceasta a fost iarăși o lovitură foarte mare, căci oamenii veneau cu foarte multe boli și necazuri și plecau înapoi cu ele și nu se putea rezolva nimic între noi.

28_528_16-Manastirea-Piatra-ScrisaEu fiind reșițean, m-am îndreptat spre Caransebeș, am căutat să vin acasă spre mănăstirile din partea Banatului pentru că acolo mă cunoștea toată lumea. Și am vorbit cu starețul de acolo, de la Manastirea Piatra Scrisă, județul Caraș Severin și m-a primit imediat în Mănăstire.

Eu am fost imediat acceptat aici de Streja Nicolae, de episcopul de Caraș și în momentul acela mi-am început activitatea la acea mănăstire., și eu mă rugam pentru ei. Acești bani îi luam și-i dădeam la săraci. Mergeam foarte mult în spital și căram multe alimente, medicamente, fructe. La bolnavi le dădeam iconițe la pat și oamenii e bucurau foarte mult până când a auzit episcopul de mine că fac lucrul ăsta și m-a tras la oparte și mi-a spus: “De ce faci tu așa ceva? Lasă-i pe ei, că ei au cine să le vină la ei. Ei au bani, au de toate. Noi avem problemele noastre. Să nu te mai duci prin spitale și să nu mai faci lucrul ăsta că noi avem atâtea probleme și ne trebuie atâția bani.

Chiar spre Titograd era să-mi pierd vederea din cauza postului și din cauza căldurii care era. Că trebuia să merg îmbrăcat în negru la peste 40 de grade Celsius (120 F) temperatura și eram foarte obosit și nu mai puteam să fac faț cerințelor lor. După aceea m-am întors în Mănăstire și în mintea mea și în gândul meu era, și mă interesa foarte mult, să văd minuni. Că tot se auzea că se fac minuni. Se fac exorcizări, se fac vindecări, dar eu în 9 ani de zile și ceva cât am slujit acolo eu n-am văzut nini una dintr-acestea!

Cu toate că se spunea că s-au făcut, noi n-am văzut lucrurile astea. Până când într-o după-amiază, o zi de toamnă, în Mănăstire,  caci schitul era într-o stâncă, m-am încuiat în chilie…

Atunci oamenii nu circulau pe acolo. Și m-am pus în genunchi fără să mă mai închin la idoli, la icoane și m-am rugat Domnului. Și am spus: “Doamne, dacă este voia Ta să rămân în Mănăstire, aici să-mi putrezească oasele. Și dacă nu e asta, Tu scoate-mă.” Nu am mai apucat încă să mă mai rog, să-mi termin rugăciunea, căci am și intrat în cercetarea Duhului Sfânt care a venit peste mine și eu n-am lucrul acesta. Am început să plâng în hohote, ceea ce nu mi s-a întâmplat niciodată, dar în mine se petrecea ceva extraordinar. Nu după mult timp de rugăciunea, nu-mi mai venea să mă ridic de pe genunchi din starea de cercetare în care eram, pentru că era cercetarea Duhului lui Dumnezeu în viața mea și în sufletul meu. Automat, după ce m-am ridicat de jos, eram plin pe barbă de lacrimi.

După câtva timp bate starețul la ușă și-mi spune: “Părrinte Flaviane, ce-i cu sfinția ta? De ce plângi? Ce se întâmplă cu tine? Nu cumva a venit Diavolul la tine?” Și am zis: “Nu a venit Diavolul. Dumnezeu mă cercetează, căci eu m-am rugat lui Dumnezeu că dacă voia lui este aici să rămân, dacă nu să mă scoată.” Și starețul zice: “Nu cumva să faci planul Diavolului, că ai făcut legământul în Mănăstire și știi că vei merge spre iad.” Și am zis “Facă-se cum vrea Dumnezeu, nu cum vreau eu.

D.B.: Să zicem că acesta a fost primul moment în care ai simțit cu adevărat că între tine și Dumnezeu se stabilește o relație? Până atunci, în toți acei ani de mănăstire nu L-ai mai simțit pe Dumnezeu că s-ar apropia de tine, n-ai avut nici un sentiment al prezenței lui Dumnezeu până în acel moment, când sincer te-ai pus pe genunchi și ai strigat către Dumnezeu, sau au mai fost momente de felul acesta?

F.P.: Un asemenea moment l-am mai avut în Mănăstirea Nicula, când eram în genunchi și o rază de soare mă încălzea, chiar când la un moment de rugăciune dimineața, și atunci am simțit o asemenea cercetare, dar am crezut că este doar pe moment. Aș fi vrut să am mai des asemenea momente, da nu mi s-a mai întâmplat până în momentul când m-am pus în genunchi fără să mă mai închin idolilor-icoanelor, sau altarului și atunci cercetarea lui Dumnezeu a venit peste mine.

A doua sau a treia zi dimineață, un om a venit cu 10.000 de lei (suntem probabil prin 2007) în Mănăstirea Piatra Scrisă (din județul Caraș Severin) și flutura banii în mână. Și m-a întrebat “Unde să-i pun, la Domnul Iisus sau la Maica Domnului?” Și eu i-am spus ”Pune-i unde vrei!” El a venit direct la mine și s-a uitat în ochii mei și a zis ”Tu ce faci aici?”. Eu am spus ”Aici slujesc.

Și el zice ”Cui slujești?”,  ”Eu slujesc aici, eu de ani de zile sunt în Mănăstire, eu slujesc aici. Și aici am fost chemat, la această slujbă.” Și el zice ”Aici voi duceți oamenii în întuneric, în întunecime, în rătăcire. Cuvântul lui Dumnezue ne spune ca să mergem să propovăduim Evanghelia, pretutindeni și la orișicine și voi stați în locurile acestea și nu faceți această lucrare. Ieși de aici“, mi-a spus el.

La care eu am zis ”Eu nu mai pot să ies de aici, că dacă ies, știu că mă voi duce direct în iad.” Zice el ”Nu este adevărat, căci Cuvântul lui Dumnezeu este altul și tu nu-l înțelegi, că tu trebuie să te naști din nou (de sus) și să faci legământ cu Domnul Iisus.” Iar eu i-am răspuns ”Eu am făcut un legământ aici.”, iar el zice ”Legământul pe care l-ai făcut aici, n-are nici un efect asupra vieții tale și tu poți să ieși oriând din locul acesta.” Și am spus ”Ce să fac ca să ies de aici?”, iar el zice: ”Cere sângele Domnului Iisus.”.

Pentru mine acset lucru, în momentul când mi-a spus lucrul acesta, pe moment, n-am știut cum să reacționez. Și am zis că așa mă voi ruga.

La terminarea slujbelor, s-a încuiat Mănăstirea, fiecare s-a dus la chilia lui și eu din nou m-am pus pe genunchi, pentru că voiam să mai simt acea cercetare avută mai înainte cu o zi două. Din nou, când m-am pus în genunchi, din nou, fără să mă închin la nici un idol sau icoană și fără să-mi mai fac semnul crucii, în momentul ăla iar a început să vină peste mine acea cercetare. Și când am simțit că vine acea cercetare peste mine și cum îmi explodau lacrimile în ochii mei, eu atunci de bucurie strigam: “Sângele Tău Doamne, sângele Tău să rupă orice legătură. Sângele Tău să mă elibereze din locul în care sunt. Și dacă este voia Ta, scoate-mă din locul acesta și du-mă unde vrei Tu și am zis AMIN.

Din nou, când m-am ridicat în picioare, cercetat și plin de bucurie, dar o bucurie pe care n-am simțit-o în toți acești ani pe care-i aveam, era bucuria mântuirii, era bucuria pe care Domnul Iisus mi-o dădea în momentele când eu strigat către El ca să-mi mântuiască viața.

Atunci, în noaptea aceea am avut un vis, o femeie a spus ca să ies din locul acela, că dacă n-o fac, mă voi duce și eu exact după părinții mei unde s-au dus și ei. Atunci, dimineața, fascinat de visul avut, mi-am luat tot ce-am avut, niște haine, într-o geantă, spunându-le la toți că eu plec și că nu mai vreau să slujesc în Mănăstire.

În ziua aceea m-au blestemat, mi-au făcut slujbele de blasfemie, de faptul că am părăsit legământul și chiar dintre ei îmi spuneau că o să mor, o să fiu tăiat de tren sau o să înnebunesc. Și eu am zis “Facă Dumnezeu ce vrea cu mine!Gara Baile HerculaneȘi am plecat de acolo, în gara Băile Herculane spre București.

În tren a venit la mine o fată de vreo 19-20 de ani și a spus: “Părinte, am curvit, am făcut avort. Tu, oare ce canon îmi dai?” Eu am spus așa: “Măi fată, ceea ce tu ai făcut, să nu mai faci. Du-te și te pocăiește că și eu m-oi pocăi!

Această fată s-a uitat la mine, a crezut că nu sunt în toate facultățile mintale și a început să râdă cumva și a plecat. După aceea au venit femei să-mi dea pomelnice și bani pentru pomenire. Și am spus “Dați banii celor care n-au mâini și picioare, pentru că ‘acolo’ banii se duc în altă parte, rugăciunile nu se citesc și n-au nici o legătură cu ceea ce vreți dumneavoastră”. Dar zic – “Pocăiți-vă și întarceți-vă la Dumnezeu, căci și eu m-oi pocăi.” Acele femei când au auzit despre mine că vreau să mă pocăiesc, că caut calea aceasta, deci, nu știau ce să creadă… Dar nu știam ce se va întâmpla cu mine.

?????????????
Gara de Nord București

Mărturia continuă cu coborârea din tren în Bucrești, de la minutul 26:44 (și se încheie la 59:12)

Ascultați interviul!

______________________

Foto 1 – https://ro.wiktionary.org/wiki/călugăr

Foto 2 – Florin Pistrițeanu

Foto 3 –   Mănăstirea Bistrița (Neamț)

Foto 4 – Manastirea Necula (Cluj)

Foto 5 – Mănăstirea Piatra Scrisă (Caraș Severin)

Foto 6 – Gara Băile Herculane (CS)

Foto 7 – Gara de Nord București

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s