Preacurvia aduce boala și moartea!

tristetea femeii ...

by Luigi Mițoi

Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: “Să nu preacurveşti.” Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.

Matei 5: 27-28

Un caz cutremurător povestit chiar de către soțul adulterin:

„Când am ajuns acasă în acea noapte, în timp ce soția mea mă aștepa cu mâncarea, i-am luat mâna si i-am spus: ‘Trebuie sa-ti spun ceva important’. Privind-o, puteam să-i văd durerea din ochii ei. Deși voiam să-i vorbesc, simțeam că nu pot să-mi deschid gura, dar trebuia să-i spun ceea ce aveam de gând.

Vreau să divorțez.’ I-am spus cât am putut de încet. Vorbele mele păreau că nu o deranjează. Dimpotrivă, foarte liniștită, m-a întrebat ‘De ce?

Am evitat întrebarea ei, tăcând, ceea ce a făcut-o să se înfurie. A aruncat vasele și a strigat: ‘Tu nu ai o inimă de om!’.

In noaptea aceea nu mi-a vorbit deloc, dar a plâns tot timpul. Mi-a fost ușor să înțeleg că ea voia să știe ce se întâmplă cu căsnicia noastră. Însă eu nu puteam să-i spun tot adevărul. Simțeam că nu o mai iubesc, pentru că inima mea aparținea de ceva vreme unei alte femei. Eram îndrăgostit de Luiza. Cu un sentiment profund de vinovăție am redactat un acord de divorț în care îi dădeam casa, mașina noastră si 39% din acțiunile afacerilor noastre. După ce a citit-o a rupt-o în bucăți. Femeia care stătuse 15 ani cu mine, acum părea o străină. M-am simțit vinovat pentru că ea a investit totul în acești ani, în căsnicia noastră, și eu o lăsam acum în urmă, dar nu puteam să dau înapoi: o iubeam pe Luiza.

În sfârșit, soția mea plângea în fața mea, ceea ce așteptam de multă vreme. Văzând-o plângând, mă liniștisem puțin, pentru că ideea divorțului care mă preocupase atât de mult, acum era mai clară ca niciodată.

Ziua următoare am ajuns acasă foarte târziu și ea stătea la masă scriind ceva. Eu nu mâncasem, petrecusem o zi foarte intensă cu Luiza, și-mi era mai mult somn decât foame, așa că m-am dus la culcare. Când m-am trezit dimineața, ea încă scria. Adevărul e că nu mă interesa. M-am întors în pat și am continuat să dorm.

Dar când m-am trezit, mi-a prezentat conditiile pentru a accepta divorțul. Nu vroia, dar avea nevoie de o lună înainte de a semna divorțul și cerea ca timp de o lună să încercăm să trăim cât mai normal posibil. Motivele ei erau simple: fiul nostru are niște examene în luna asta și nu trebuie să știe despre tragedia divorțului din viața părinților lui.

Asta era ceva cu care eram și eu de acord. Dar mai era încă o condiție: îmi cerea sa-mi amintesc cum am purtat-o în brațe în ziua căsătoriei noastre. Voia ca in fiecare zi din luna asta s-o port în brațe din camera noastră până la usa casei.

M-am gândit că a înnebunit. Dar m-am decis să accept această ciudată cerință, că și așa această luna va trece fără să ne mai certăm și fără momente grele.

I-am povestit Luizei de condițiile puse de soția mea. A zâmbit din nou, expunându-mă la trucurile pe care le inventează: ‘Trebuie să accepte realitatea că tu mă iubești și că vei divorța‘.

De când i-am spus soției mele despre intenția de divorț, noi n-am mai avut nici un act intim. In prima zi cand am dus-o in brațe mi se părea puțin cam dificil. Fiul nostru ne-a văzut și aplauda fericit: ‘Tată, îmi place c-o iubești pe mama!’ Cuvintele lui mi-au străpuns inima provocându-mi rușine și durere. Din camera noastră până la ușa de la intrare în casă erau aproximativ 10 m și distanța aceasta am purtat-o în brațe. Ea a închis ochii și mi-a șoptit la ureche ‘Să nu spui nimic copilului despre divorț.

Cuvintele lui m-au indurerat. Am mers cu ea in brațe vreo zece metri. Și-a inchis ochii si mi-a soptit: ‘Nu-i spune baiatului despre divort’. M-am simțit foarte incomod. Când am ajuns la ușa de la intrare a coborât din brațe și ea s-a dus de a luat autobuzul ca să meargă la serviciu. Era palidă la față, slăbise mult și părea bolnavă. Eu am condus mașina personală până la serviciu.

A doua zi mi-a fost un pic mai ușor. Ea s-a așezat ușor pe pieptul meu, puteam să-i simt mirosul bluzei ei. Mi-am dat seama că de mult timp nu i-am mai dat atenție acestei femei, care era de fapt soția mea. Mi-am dat seama ca nu mai era așa de tânără, avea un pic de riduri pe față si începuse să încărunțească. Era prețul căsniciei noastre… Pentru o clipă m-am simțit  vinovat și descurajat cu intenția de divorț. Undeva în sufletul meu eram îngrijorat pentru sănătatea ei. Nu mânca, acuza dureri și se putea citi boala pe fața ei.

In a patra zi, când am dus-o în brațe, am simțit că revenea ceva din intimitate. Aceasta era femeia care-mi dăduse 15 ani din viata ei. În a cincea și a sasea zi mi-am dat seama că sentimentul uman revine în inima mea, cu o stare de intimitate tot mai profundă.

Nu i-am mai povestit nimic despre asta Luizei. Cu cât treceau zilele, îmi era tot mai ușor s-o duc în brațe. Poate exercițiul de-a o căra mă făcea mai puternic sau poate cauzele bolii pe care pe mine nu m-au interesat în ultimul timp.

Intr-o dimineață, am văzut-o căutând o rochie, dar nu găsea nimic să-i vină. Doar a suspinat, tristă: ‘Am slăbit așa mult și rochiile mi-au rămas largi.

Atunci mi-am dat seama că de aceea îmi era mai usor s-o port în brațe, pierdea în greutate și era foarte, foarte slabă. Atunci am simțit că sunt nedrept și nemilos, că nu-mi pasă de boala femeii cu care am trăit de-a lungul căsătoriei.

Fiul nostru a intrat in casă în acest moment, spunând: ‘Tată, e momentul s-o duci pe mama in brațe’. Fiul nostru se obijnuise deja să mă vadă c-o duc în brațe până la ușă.

Soția l-a îmbrățișat cu putere. Eu mi-am întors privirea de teamă ca imaginea asta să nu mă impresioneze și să nu mă motiveze să-mi schimb planurile. Am luat-o din nou în brațe si am început să merg spre poartă. Iar mâna ei mi-a mângâiat gâtul și am strâns-o puternic în brațe, exact ca în ziua când ne-am căsătorit.

Inconștient i-am atins fruntea. Am privit-o și starea ei de boală m-a speriat. Inima mi s-a răscolit atât de mult încât am simțit că nu mai pot să mă mișc. Parcă m-am trezit dintr-un vis urât.

Fiul nostru plecase la școală. Am îmbrățișat-o cu putere și i-am zis ‘Îmi pare rău că nu mi-am dat seama că în viața noastră de căsnicie lipsea așa ceva‘.  Am ieșit în grabă din casă încercând să mă lupt cu sentimentele care încercau să-mi schimbe intențiile de divorț.  M-am urcat grăbit în mașină. M-am oprit în fața casei Luizei.

Eram extrem de răvășit. Am urcat scările casei ei în fugă, avâd o mare durere în suflet. Fără nici o introducere i-am spus Luizei: ‘Regret mult, însă nu voi divorța de soția mea.

S-a uitat la mine șocată, nu putea să creadă ceea ce-i spuneam. A avut intenția să mă mângâie. I-am luat mâna de pe frunte, spunându-i categoric: ‘Regret mult, Luiza, dar nu mai pot divorța. Căsnicia mea a devenit plictisită pentru că eu nu am mai știut să apreciez micile detalii din viața noastră. Dar nu pot pentru că ne mai iubim încă. Acum îmi dau mai bine seama decât oricând altcândva, că atunci când ne-am căsătorit, deși am purtat-o prima oară în brațe, asta rămâne misiunea și responsabilitatea mea până când moartea ne va despărți. Luiza, nu mai pot divorța. Trebuie să ne despărțim.’

În acel moment ea a intrat în șoc, m-a îmbrâncit cu putere. Plângând și urlând a trântit ușa ieșind din casă. În clipele următoare am ieșit și eu știind că nu mă voi mai întoarce niciodată în acea casă.

M-am oprit la o florărie și am comandat un frumos buchet de flori pentru soția mea. Fata de la florărie m-a întrebat ce să scrie pe bilet. Am zâmbit și i-am spus cu bucurie: ‘Totdeauna te voi purta în brațele mele până când moartea ne va despărți’.

In noaptea aceea când am ajuns acasa cu florile în mână și cu zâmbetul pe față, am urcat în camera noastră pentru a-mi întâlni soția și pentru a-mi cere iertare, pentru a-i spune vestea cea bună a revenirii în familie, a revenirii pentru totdeauna. Am găsit-o întinsă pe pat … dar fără viață. Era moartă! Boala despre care crezusem că e un moft, stresul la care am expus-o prin relația mea cu Luiza a măcinat-o și a omorât-o! Acum am rămas singur. Doar cu amintirile și cu frustrările mele. Am rămas cu casa, cu mașina și cu toate acțiunile. Însă toate acestea nu mai au nici o valoare fără persoana care pentru 15 ani mi-a dăruit totul în viață.

Cred că Dumnezeu a dus-o într-un loc sigur, fără infidelitate, fără suferință și fără lacrimi. Și cred cu putere, că înainte să moară, m-a iertat de păcatul pe care l-am făcut părăsind-o.“

VIDEO  – Expunerea temei –

Să  nu preacurvești (Decalog, porunca a 7-a)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: