Petiție în sprijinul doctorului Camelia Roiu

Abandonată de autorități, susținută de cetățeni

roiu.sc7o6k3pa8Peste 900 de persoane au semnat până joi la amiază o petiție online prin care cer autorităților să o protejeze pe doctorița Camelia Roiu, medicul care a dat publicității imaginile șocante cu pacientul cu viermi pe răni de la Spitalul de Arși. Petiția a fost inițiată după ce curajosul medic a dezvăluit că este cercetat disciplinar ca urmare a gestului său.

Iată textul petiției:

Cerem protejarea Dr. Camelia Roiu

Doamna doctor Camelia Roiu, cea care a oferit presei imaginile șocante de la Spitalul de Arși din Capitală, în care rănile unui pacient, decedat ulterior, erau pline de viermi are acum nevoie de ajutorul nostru!
După dezvăluirile făcute, Camelia Roiu a declarat că a fost convocată în două comisii de disciplină, este împiedicată să își facă meseria, a fost insultată de un șef, a fost amenințată, iar chirurgii cu care lucrează au fost somați să nu mai lucreze cu aceasta.
În încheierea unei postări recente de pe Facebook, doamna doctor Camelia Roiu îi transmitea Ministrului Sănătății: ,,e păcat că nu ne-ați protejat, pe toți cei care am spus adevărul despre sistem. Suntem atât de puțini și atât de singuri. Eu m-am simțit sacrificată, exact ca în fața unui pluton de execuție. Am trăit o săptămână în iad. M-am întrebat dacă o să mai fiu sau nu, dacă o să mai fac medicină sau nu, dacă o să mai rămân în țară sau nu… Încă mă mai întreb…(…) Domnule ministru, ați avut o șansă istorică pe care tocmai ați ratat-o! Sau poate că încă nu…”.
Există în România Legea Avertizorilor de Integritate (Legea 571/2004), lege care oferă protecție persoanelor care au sesizat încălcări ale legii în instituțiile publice.
Continue Reading Cotidianul.ro
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s