OCTAVIAN LUPU: Melodia Autorului Anonim pentru Solistul fără Nume

7250d6fd-5540-4690-9f6e-4b47d7a7b993

În mijlocul imensei încăperi goale, artistul stătea în picioare privind absent în jurul său. Sala de concerte zăcea în beznă. Niciun spectator nu se afla prezent în acele ore ale serii. În regie se observau pupitrele de comandă, dar nu era nimeni care să le manipuleze. Pe scenă se aflau îngrămădite cutii cu echipamente pe jumătate strânse și cabluri împrăștiate de la spectacolul precedent.

Dar artistul continua să stea în mijlocul scenei, fără să se miște, notând doar spațiul vidat de viață al sălii în care ar fi încăput cu ușurință peste două mii de persoane. Nicio urmă de încruntare nu i se citea pe față. Destins, zâmbea la dușmanul invizibil cu care se lupta de multă vreme și care, de data aceasta, părea că îl învinsese.
Din întuneric, undeva din spatele său, nu departe de ecranul cu plasmă, auzi pe cineva vorbindu-i:
– Lupta cu depresia este cea mai grea de pe pământ. Adversarul nu te lasă până când nu te face praf din punct de vedere emoțional.
Dar artistul nu răspunse. Asculta în tăcere și fără să privească spre cel care îi adresa aceste cuvinte.
– Trebuie să dobândești o concentrare a atenției dusă până la extrem pentru a-l putea învinge pe adversar, continuă acesta fără să își dezvăluie identitatea.
— Cine ești? întrebă artistul. De ce îmi vorbești astfel? De unde știi ce se află în inima mea?
Se auzi un râs binevoitor, după care străinul îi spuse:
— Răul se află în fiecare om. În adâncul sufletului există o legătură secretă cu stăpânul întunericului, mai precis o ușă prin care se comunică cu el.
– Nu știu la ce te referi! Cine este acest stăpân al întunericului? De ce nu îmi dai pace? strigă la el artistul fără să se întoarcă.
Dar străinul continuă ca și cum nu ar fi auzit nimic:
– Această ușă trebuie să fie închisă și bine păzită. Ulterior trebuie întărită fortăreața minții pentru a respinge toate asalturile lui.
Tăcerea devenea tot mai densă. Întunericul accentua sentimentul singurătății. Pereții sălii semănau cu niște ziduri de cetate pe care se profilau umbrele tenebroase ale unor ființe nepământene. Dar artistul nu dădea atenție la aceste detalii. El continua să privească spre scaunele goale pe care ar fi trebuit să stea mii de persoane la acea oră.
Cu ochii minții, el urmărea spectacolul acelei seri. Observa fețele fiecărui participant. Citea emoțiile celor care scandau fragmentele lirice ale cântecelor sale. Vedea brațele sutelor de tineri înălțate în aer legăndându-se în ritmul muzicii accentuate ritmic prin sunetul tobelor.
Însă vocea străinului se auzi din nou:
— Utilizând puterea concentrării dusă la maxim, vei străpunge atacul adversarului. După aceea, mergând pe calea destinderii extreme, vei descuraja orice efort de revenire al dușmanului.
Artistul distingea lumina proiectoarelor care urmăreau pe membrii trupei sale și se minuna de farmecul sunetelor emise de chitarele electrice la unison cu sintetizatoarele electronice. Aceste sublime creații ale erei digitale reușeau să redea cu precizie linia melodică a creațiilor sale.
— Dar acest dușman poate fi aruncat din interiorul gândurilor tale, îi spuse străinul. Ființa umană este luminoasă. Nu există niciun fel de întuneric în adâncul ei, continuă el în timp ce artistul se întoarse către străin pentru a putea să îl vadă mai bine.
Acestas ieși din umbră și artistul îi zări în treactă silueta înaltă, ce se impunea de la distanță, când el îi spuse îndreptându-se către ieșire:
— Să nu uiți niciodată! Ai doar șaptesprezece ani și viața reprezintă un joc frumos și plin de fericire! Cu un simplu zâmbet perspectiva întunecată se schimbă într-o clipă și norii cenușii dispar pe negândite dinaintea ta!
Artistul rămase mut, dar imediat își reveni. Cu gesturi precise și ferme ridică de jos microfonul, care întâmplător rămăsese conectat la stația de amplificare de pe scenă. Se întoarse din nou spre sală. Respiră adânc și începu să cânte cea mai frumoasă melodie din viața sa inspirată de un autor fără nume:

De fiecare dată este dificil
Să-ți urmezi consecvent calea.
Ea este un drum anevoios,
Ce suie și coboară neîncetat.

Nu sunt lipsit de talent,
Scriu cu ușurință un cântec.
Doar să fiu lăsat să arăt,
Ceea ce pot cu adevărat.

Cu greu îmi regăsesc sensul,
Totul în jur este dezarticulat.
Dificultățile mă împresoară
Și prietenii mă ignoră.

Dar orice se va întâmpla
Tot voi supraviețui.
Nu este prima oară
Când mă aflu aici.

De data aceasta
voi învinge din nou!
De data aceasta
nu voi mai greși!

Este nespus de important
Să creadă un străin în tine.
De data aceasta voi învinge!
Chiar acum voi reuși!

Cei dragi m-au părăsit,
Și m-au lăsat singur.
Dar pot fi găsit oricând,
De cei ce mă iubesc cu adevărat.

Camera trecutului este goală
Cu multe amintiri pe pereți.
Dar o zi va veni în curând
Când ceilalți vor reveni.

De data aceasta voi învinge
Cu siguranță, voi reuși!
De data aceasta voi învinge
De data aceasta voi reuși.

Cântecul său devenea tot mai puternic. Reverberații profunde zguduiau sala. Emoția sentimentelor exprimate topea singurătatea și răspândea lumină peste miile de scaune populate de ființe eterice, ce fremătau în lumina lunii. Bucuria se instala cu fiecare vers. Valuri de fericire veneau la finalul fiecărei strofe, asemenea unui ocean care fremăta în orele de flux, când se revarsă peste mal.
Și deodată, luminile proiectoarelor se aprinseră surprinzând silueta singuratică a artistului cu microfonul în mână. Din culise apărură membrii trupei, care se așezară disciplinat la instrumentele lor intrând pe rând în ritmul muzicii ce se derula aproape la nesfârșit. Bătăile tobei se alăturară sunetelor de chitară și de orgă electronică.
Sute de persoane pătrunseră nerăbdătoare în sală și începură să fredoneze melodia cântată de artist. Versuri nemuritoare erau repetate cu elan de către tinerii aflați la vârsta adolescenței. Scaunele se umplură imediat și spectacolul începu cu adevărat. Efervescența serii deschise o perspectivă inedită. Sala deveni un imens templu al viitorului. O poartă secretă se deschise și toți cei doritori putea pătrunde într-un nou orizont.
Artistul zâmbea, cânta din tot sufletul și privea cu bucurie către toți cei care reveniseră la spectacolul anulat al serii. Totul scanda în jurul său cu elan și voioșie. Universul își găsise un nou ax în jurul căruia să se rotească cu nesfârșitele sale galaxii, care asemenea unor roiuri de stele, se îngrămădeau să îl privească pe cel care cânta în ritmul unei melodii compuse de un autor anonim pentru un solist fără nume.

Octavian_Lupu2Octavian Lupu
București
07 iunie 2016

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s