DANIEL BRÂNZEI: Am fost iar la Biserica Ortodoxă

M-a sunat Dorin Druhora, prietenul meu penticostál, să-mi spună că a venit oaspetele din România și sunt trei zile de Conferințe. Era în mașină cu Cornel Avramescu, preotul ortodox și cu Ștelian Tofană preot și profesor doctor din România. Știam că are să vină. Mă înștiințase fratele Cornel. Iată-l aici predicând în România la Biserica Metropolitană:

Cum pierdusem deja prima Conferință, m-am grăbit să o apuc măcar pe cea de a doua, așa că astă seară am fost la Biserica Ortodoxă din Anaheim, foarte aproape de Biserica noastră, Bethel.

Screen Shot 2016-04-21 at 11.21.52 PM

M-am dus mai devreme, așa cum îmi este obiceiul și când merg la noi. Am apucat astfel să văd ce a mai făcut nou la clădire fratele Cornel. Acum picta ceva pe exterior. M-am dus înăuntru și am apucat să vorbesc puțin cu oamenii. M-am așezat liniștit pe o bancă și am început să mă rog copleșit de cunoscutul aspect tradițional al bisericilor ortodoxe:

“Doamne, Dumnezeule,
Făcătorul cerului și al pământului
Pământul este așternutul picioarelor Tale,
Iar cerul este scaunul Tău de domnie!

Fă ca țărâna să simtă și azi suflarea gurii Tale prin Cuvântul Tău
Și străfulgerarea luminii tale să ne lumineze în lumea asta întunecată.

Când m-a văzut pe banca din spate, fratele Conel Avramescu m-a invitat pe prima bancă. S-ar spune așadar că am început bine, ca la Biblie …   L-am cunoscut astfel de fratele preot profesor Ștefan Tofană, a cărui vizită, în urmă cu un an am ratat-o, când a conferențiat la Biserica Penticostală Emanuel.

Fratele Stelian m-a avertizat: “Sunt lucruri de bază … dumneavoastră le știți deja foarte bine“. I-am răspuns: “Cu atât mă voi bucura mai mult!

În introducerea sa, fratele Stelian a ținut șă sublinieze că trebuie să prețuim creștinismul în toate ramurile lui. «În trecut, pe vremea “lumii creștin” ne temeam unii de alții; acum în “lumea post-creștină” ne apărăm unii pe alții de pericolele care ne amenință pe toți dinafară. Trebuie să ne definim și să ne publicăm identitatea noastră creștină, nu pe cea confesională. În urma unui atentat cu bombe dintr-o piață europeană, nimeni nu va scrie că “au murit atâția catolici, atâția baptiști și atâția ortodocși”‘, ci va scrie simplu “atentatul a fost un atac împotriva creștinilor“». Opinia lui mi-a confimat valul de simpatie din America pentru martirii ortodocși copți din nordul Africii și pentru strvăechii creștini din Irac.

Mi-a plăcut cum și-a organizat conferința: prima seară a fost despre procesul iudaic-religios al lui Isus, seara a doua despre procesul roman-politic al lui Isus, iar seara a treia urma să fie dedicată răstignirii. M-am recunoscut foarte repede în mesajul lui și, mărturisesc fără rușine, am învățat foarte multe lucruri noi.

După conferința-predică, fratele Cornel i-a întrebat pe cei din sală ce cântare vor să cânte. Cineva a început din spate și apoi a curs ca un râu toată adunarea. Era una din acele cântări ,,de-ale lui Traian Dorz“ … M-am uitat prin cartea lor de rugăciuni și cântări și am recunoscut câteva care-mi erau și mie foarte dragi:

La final, fratele Cornel Avraamescu, ca gazdă, a rostit un cuvânt de încheiere. A ținut să mă prezinte tuturor celor prezenți, subliniind că simpatia dintre noi a fost o lucrare a lui Dumnezeu, care a rânduit ca eu să-i fiu sponsor. Iată o imagine luată la un picnic din Glendale, la scurtă vreme după sosirea familiei Avamescu în America:

avramescu

Mi-a plăcut foarte mult cum a pus el problemele, întărind și reluând niște foarte frumoase cuvinte rostite mai devreme și de Stelian Tofană:

,,Pentru mine, toți suntem din poporul Domnului. Daniel n-a încercat să mă convertească la baptiști și eu n-am căutat să-l fac ortodox … Ca în orice popor, fiecare familie are obiceiurile ei specifice. Nu există două familii la fel, dar asta nu le împiedică să facă parte din același popor. La fel este și cu poporul Domnului. Noi nu ne deosebim în crezul creștin, ne deosebim în manifestările caracteristice. Suntem familii creștine diferite în același popor al lui Dumnezeu“.

Pentru cei care nu ne cunosc, este suficient să vă spun că fratele Avramescu și cu mine nu nădăjduim să fim împreună în cer, pentru că știm că suntem deja împreună acolo.

Ar mai fi multe alte lucruri pe care le-aș putea spune despre părtășia din seara aceasta, dar mă opresc. Vorba fratelui Cornel: ,,Ca să nu se smintească unii“.

Sursa: https://barzilaiendan.com/2016/04/22/am-fost-iar-la-biseria-ortodoxa/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s