ADRIAN BOTEZ: SFÂRȘIT DE RUGĂCIUNE

Adrian Botez

Sfârşit de rugăciune

trăiesc – doar pentru că aşa
mi-a dat poruncă Domnul – prin
însăşi proclamarea
vieţii mele

va fi având El scop – dacă
m-a trimis în această tranşee
murdară: trebuie
să ucid pe cineva – căci
de iubit – am dovedit că
nu pot

pe cine sunt menit să ucid – Doamne ?
singurul la îndemână – sunt
eu

în rest – umbre nestătătoare
divagaţii absurde

spune-mi – Doamne – când să o fac ?
ştiu că atunci voi simţi – în sfârşit
izbăvire
*
cer – mereu cer iertare Domnului:
m-aude – oare?
simţi – Doamne – când pun
în palma Ta – boarea
otrăvită – a sufletului meu?

Te vei îndura – să mi-o înapoiezi
respiraţie curată
lumină luminată?

îndură-Te – cu mult
mai deplin – decât am făcut-o eu
pentru mine

nimeni nu are de ce mă iubi – dar de ce atâta năpastă?

Doamne – şi tată al
monştrilor – eşti

târâtor de oarbe păcate – spre focul
Arderii Tale depline – eu vin:

Doamne – dă-mi atâta suflare
în mijlocul muzicii învăpăiate
s-ajung – vers cu vers
să – mi tălmăcesc
neputinţele

acolo-ntâlni-voi şi umbra – pe care
viaţa întreagă – am auzit-o
zburătăcind în delir – zbătându-se
să schimbe ordinea
orelor – de deasupra capului meu: umbra

îngerului – umbra – amară de
lumină – a josnicei mele
neînţelegeri

în îngerul meu izbăvit – voi topi
îmbrăţişarea din urmă

pe îngerul meu – răstignit
oglindă umilă-Ţi voi fi Ţie
Hristoase

atâta durere – atâta rătăcire
pe o singură cruce – o-ndoaie şi-o
frânge: liberează-Ţi – izbăveşte-Ţi
Crucea – Hristoase

*

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s