Corina Diamanta LUPU: DESPRE DRAGOSTE, PE FACEBOOK

332ce79c-2b6f-4808-8aa4-19f745df55acDESPRE DRAGOSTE, PE FACEBOOK

În dimineața aceea călduță, de sfârșit de iarnă, Ida se trezi din somn boțită. Nu cu fața la cearșaf și nici șifonată. Nu. Boțită. Chipul ei frumos, încadrat de bucle castanii, oglindea supărare, nemulțumire și durere. Ida dormise rău, visase urât, iar când se deșteptase, primul lucru care îi venise în minte a fost că Mark o mințise. Da, Mark, a cărui sinceritate ea nu o pusese niciodată la îndoială, Mark, pe care aproape că îl diviniza, o mințise!  

Când privea în urmă, parcă nu îi venea să creadă că i se putuse întâmpla așa ceva. Totul începuse într-o zi de toamnă, o zi ca oricare alta. O zi doar aparent obișnuită, căci Ida știa că în ziua aceea urma să îl întâlnească pe EL. Și așa fusese. Cererea de prietenie a lui Mark, pe FaceBook, sosise ca o confirmare a presimțirilor ei. Inima îi spunea că el este cel pe care îl aștepta de atâta timp.  

Ida îi vizitase profilul. Mark era american. Deși cu vreo treizeci de ani mai în vârstă decât ea, părea un bărbat chipeș, un bărbat bine, cu dare de mână, dar și cu maniere. Așa că i-a dat imediat acceptul. El i-a mulțumit și i-a trimis un mesaj. Pentru că nu știa engleza, Ida a folosit traducerea automată, ca să înțeleagă rândurile scrise de el. În mesaj, Mark îi spunea direct, fără ocolișuri, că s-a îndrăgostit, că de trei ani, de când a rămas văduv, își dorește să întâlnească o femeie ca ea. Ida a citit și i-a răspuns fără să stea pe gânduri: ea trăise de curând, o poveste de iubire care se terminase brusc, de aceea simțea singurătatea mai mult decât de obicei. Pe FaceBook, are mulți prieteni, dar acum îl are pe el. Oh, da, i-a mărturisit Ida, și ea este îndrăgostită de el. L-a plăcut de îndată ce i-a văzut poza de profil, singura de altfel, căci alte fotografii cu Mark nu mai găsise. Au urmat apoi, nenumărate mesaje, căci amândoi petreceau, zilnic, câteva ore pe Facebook, scriindu-și.  

“Miere, aștept venit la tine. Te iubesc, miere. Tu știut cât iubesc eu, miere”, așa sunau, de obicei, mesajele lui Mark. Ce-i drept, Ida nu prea pricepea de ce îi spunea el, mereu, “miere”, dar își zicea că poate, așa îi place să o alinte. Îi răspundea fără să facă economie de cuvinte, ba chiar se mira, câteodată, cum de ajunsese să scrie declarații de dragoste înfocate, de parcă ar fi fost o adolescentă aflată la prima iubire? Oricum, nu avea de ce să se teamă: Mark era un bărbat serios, care dorea o relație stabilă. Cine știe, poate că în sfârșit, se va căsători, va pleca împreună cu el și va începe o viață nouă. Ce bine ar fi! Și ce invidioase se vor dovedi prietenele ei, când vor afla! Dar deocamdată, Ida era hotărâtă să păstreze secretul: nu va sufla nimănui un cuvințel despre această legătură. Așa că surpriza va fi cu atât mai mare când își va anunța nunta! Atunci să vezi zâmbete și felicitări de fațadă la amicele ei, în timp ce în realitate, o vor pizmui pentru norocul ce dăduse peste ea! Ah, de s-ar întâmpla minunea!  

Și minunea s-a întâmplat! Într-o seară, Ida a găsit câteva rânduri de la Mark, la a căror citire inima a început să îi bată cu putere. Mark o cerea în căsătorie. În sfârșit, își spuse Ida, Dumnezeu i-a auzit și ei rugăciunile și i-a adus pe cineva potrivit. De câte ori nu își închipuise Ida clipa aceasta, când el avea să o roage să își unească destinele… Iată că sosise momentul! Propunerea lui nu trebuia să o mire. Nu!!! Mark o iubea, o iubea sincer, îi mărturisise că pentru el, ea însemna totul, viața însăși, că fără ea, nu își mai înțelegea rostul pe lume. Iar ea… Într-adevăr, că nu se așteptase la așa ceva, lucrurile se petrecuseră mai repede decât își imaginase, de aceea, avea acum toate motivele să fie de o mie de ori mai fericită. “Miere”, îi spunea Mark, “eu doresc mult pentru tine. La pensie în curând, eu voi venit în România. Adresa mea, miere, este: 56 Market Street, Oklahoma City, Oklahoma, USA.” Ei bine, ce dovadă mai bună că Mark e sincer, că nu are intenții ascunse, decât această adresă?  

Fericită, Ida, se gândi să își facă vreo câteva fotografii – de exemplu, una în rochia cea nouă, pe care a îmbrăcat-o doar de Revelion, alta în care să poarte fusta tutu din tul roz și alta în colanți și rochia cămașă – să i le trimită lui Mark. Desigur că el ar admira-o și s-ar simți flatat! De ce nu? Chiar așa, o să își facă pozele! Până atunci însă, trebuia să îi răspundă, să îi mulțumească pentru că a ales-o dintre atâtea femei chiar pe ea, să îi spună că da, primește să îi fie soție, că ar vrea să aibă aripi, să zboare până la el, că numără fiecare clipă până când Mark va sosi, că vor avea o viață fericită împreună, și din nou, da, da, da, vrea să se mărite cu el! În timp ce îi scria, ochii Idei străluceau de bucurie și un zâmbet nou, plin de speranță îi inundă chipul. Ida apăsă “send” și îi trimise mesajul. Apoi, își dădu seama că prinsă în vârtejul emoțiilor, uitase să îi dea adresa ei. Nu-i nimic, iată încă un mesaj, doar cu adresa. Gata, s-a dus și acesta. Mark știe acum unde stă ea.  

În seara aceea, Ida clădi cu atenție și sârguință o adevărată cetate din castele de nisip. Se vedea alături de Mark, mireasă, își aranja casa în care urmau să locuiască, se imagina plimbându-se cu el prin lume. La Roma, o femeie cu un coș plin cu flori îl va imbia pe Mark să îi cumpere o floare, pe care să i-o dăruiască Idei, iar el, galant, le va plăti pe toate și îi va umple brațele de flori. La Paris, Mark va intra într-un magazin de bijuterii și va alege pentru ea, cel mai frumos și mai scump inel. La Praga, vor lua cina într-un restaurant mic și elegant, iar el îi va repeta cât de mult o iubește. Adormi târziu, legănându-se în fantasme. Noaptea, se visă în rochie albă, dansând cu Mark.  

Când se trezi, Ida se duse direct la computer. Nerăbdătoare, intră pe FaceBook. Mesageria era goală. Mark nu dăduse semn că i-ar fi citit mesajul de aseară. O cuprinse o presimțire rea. Oare…? Nu, era imposibil! Doar a cerut-o în căsătorie. Îi scrise ea, din nou. Așteptă toată ziua. Seara, Mark tot nu îi răspunsese. Mâinile îi tremurau când introduse pe Goole Maps, adresa indicată de el. Nu primi niciun rezultat. Dădu, iarăși, căutare, pe Google. Descoperi că pe Market Street, la numărul 56, la mii de kilometri depărtare de Oklahoma, în Sydney, se găsea clădirea Operei. Ida simțea cum inima i se mutase undeva, în zona stomacului și acolo, pulsa cu putere. Continuă să caute după numele lui Mark. Nu află nimic! Încărcă pe Google Images fotografia lui de profil și apăsă search. Pe ecran, apăru pagina de prezentare a unui mare concern din Statele Unite. Poza lui Mark, împreună cu CV-ul său arătau că el este unul din directorii acelei firme. Descoperi că Mark nu era Mark, ci Jason Saeppala. Cineva o înșelase, îi întinsese o capcană, cineva îi aflase adresa. Acel cineva se folosise de numele și fotografia lui Jason, pentru a afla unde locuiește ea. Speriată, Ida se întoarse pe Facebook și tastă numele lui Mark. Contul fusese suspendat.  

Cu ochii în lacrimi, Ida se ridică de la computer și se duse la bucătărie să își prepare o ciocolată caldă. Încerca să se consoleze. Deschise dulapul și primul lucru pe care îl observă a fost un borcan pe a cărui etichetă scria “Miere”. Îl luă și îl trânti în coșul de gunoi. Dezamăgită, își petrecu ziua lâncezind pe canapea.  

Seara, cu un elan nou, Ida deschise FaceBook. Găsi o cerere de prietenie de la Jason Saeppala.  

Corina Diamanta Lupu  Corina_Lupu2

București  

12 februarie 2016  

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s