Boris Marian: Abel-Cain- poem

Boris Marian

Abel-Cain- poem

Doamne, nu mă-nvăța ce-i ura,
Nu-mi lăsa sufletul să plece în lume,
Mai bine mă faci legumă, humă,
Unde e fratele Cain? Spune-mi.
Unde e fratele câine, unde?
E lângă tine, îmi spune Domnul,
Cain se uită la mine, tace,
Nu știu, gândește, plânge, nu știu.
Aud cum se roagă-ncet, e Cain?
Cine sunt eu, mai sunt eu Abel?
Ajung la marginea scrisului, zarva
Zadarnică, dar lumească, tace.
Cândva creșteam viermi de mătase,
Priveam cum alunecă unul spre altul,
Ca niște degete tăiate, lama
Însângerată spune, spune.
Apoi izvodeau lumina stelară,
Era mătasea o minune.
Iar eu încerc să-nțeleg Divina
Comedie fără text și vină.
Jivină, zice fugara rimă,
Aud exclamațiile surdului, doarme?
La capătul călătoriei, lacătul,
Pletele încărunțite, păcatul.
Femeia Ideală, șpagatul,
Aveam o mare încredere, iartă,
Iluzia cutreieră prin pulberi și aștri,
Unde sunt Beatricele toate?
Zgârcitul crede că averea se-adună,
Banii cu banii se împreună,
De nu e logică nimic nu iese,
Cum ar lipsi Cimabue.
Mâna o-ntinzi, primești un leu,
Dacă te-nalți, devii un zeu,
mi-mi plesnește o vână-n cap,
de-aș fi mai calm, de-aș fi un crap.
Ce să mai scriu? Că te iubesc?
O, da, oda, o, rai lumesc,
Poate-nțelegi ce vreau să spun.
Mă parodiez ca un nebun.

BORIS MARIAN

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s